Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [104]

Traduceri patristice

vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei

(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului

Aceasta este cartea a șaptea a aceluiași autor. Este despre cele de după ziua a șasea

VI. 1. Fiii iudeilor, cei sabatolatri și sabatofagi[1], n-ar trebui să fie prea trufași. Dumnezeu nu a binecuvântat acea sâmbătă, pe cea de la începutul creației, căci El nu S-a odihnit de toate lucrurile Sale în acea zi. Și dacă El nu S-a odihnit în ea, este evident că El nu a binecuvântat-o – chiar dacă ceea ce s-a zis îl nemulțumește pe evreu, care susține că în ziua a șaptea Dumnezeu S-a odihnit de toate lucrurile Sale[2]. Este [chiar] Dumnezeiasca Scriptură [cea] care îl dezaprobă și îl face să tacă, căci mărturisește: Dumnezeu încă face să răsară „din pământ tot pomul frumos”[3]. Și El a sădit o Grădină[4]. Iar din pământ El încă a [mai] plămădit fiare și cirezi [de dobitoace] și păsări[5]. Și i-a dat lui Adam o poruncă[6]. „Și a făcut […] hitoane din piele”[7]. Și a poruncit Heruvilor să păzească Grădina[8]. Și Și-a așezat curcubeul Său în nor[9]. Și [astfel] Dumnezeu se vede a fi făcut multe alte lucruri după a șaptea [zi a creației], așa după cum am zis doar puțin mai devreme.

2. Mare este trufia și lăudăroșenia evreilor împotriva noastră, cu privire la sâmbăta/ sabatul lor, care este vestit peste tot și care este nesătul. Cei neînvățați să înțeleagă că noi niciodată nu am găsit că Dumnezeu a binecuvântat ceva și apoi S-a întors și l-a urât și l-a blestemat – așa cum am spus deja altădată și voi arăta iarăși în vorbirea mea despre pedepsirea lui Adam.

Dacă Dumnezeu a binecuvântat și a sfințit această zi a voastră, sâmbăta, cea simțită [concretă], atunci de ce a lepădat – de fapt, a năruit cu totul – închinarea voastră de sabat? De ce a blestemat El și a disprețuit sâmbetele/ sabaturile voastre? Prin Profetul Său, a zis către voi: „sabaturile […] și lunile cele noi ale voastre […] le urăște sufletul Meu”[10]. Un lucru disprețuit de Dumnezeu: cum poate el să fie sfânt? O zi disprețuită de Dumnezeu: ce fel de binecuvântare are ea de la Dumnezeu? El [Profetul] a grăit bine și cupă cum se cuvine lui Dumnezeu atunci când a zis că Dumnezeu disprețuiește sabaturile voastre ca pe ceva necurat și păcătos.

3. Sabatul nostru, cel duhovnicesc, nu a fost lepădat sau blestemat de Dumnezeu. Dar pentru tine, evreul, El a făcut lenevia sabatului lege, pentru ca să osândească nelegiuirea și răzvrătirea împotriva Lui. Căci El mai înainte a știut că vei disprețui poruncile Lui și vei sluji idolilor tăi[11].

Când fiul tău te vede – pe de-o parte închinându-te idolilor tăi, iar, pe de altă parte, lenevind sâmbăta și nefăcând nimic[12] – te va întreba motivul pentru care te odihnești sâmbăta și nu faci nimic. Atunci vei fi nevoit să-i spui lui că în șase zile Dumnezeu a creat cerul și pământul și toate din ele; dar în ziua a șaptea, sâmbătă, El S-a odihnit de toate lucrurile Sale[13].

La aceasta, fiul tău cu siguranță îți va răspunde zicând: „Dacă într-adevăr Dumnezeu este Creatorul cerului și al pământului și a toate din ele, atunci ar trebui să-L slăvești și să-I slujești Lui, Creatorului, și nu să te închini creației Lui”.

Acestea sunt fundamentele și motivul pentru care – conform exegeților – Dumnezeu, prin multe porunci și amenințare, a făcut lenea sabatului să fie lege pentru evrei[14]. Atunci când ei încearcă să o explice și să o interpreteze celor care întreabă, din propriile lor afirmații vor fi găsiți vinovați de necredință.


[1] Care mănâncă masa de sabat.

[2] Cf. Fac. 2, 2.

Sfântul Anastasios susține, cu alte cuvinte, că „Și […] Dumnezeu […] S-a odihnit [în] ziua a șaptea de toate lucrurile Sale pe care le-a făcut” (Fac. 2, 2) nu se referă la ziua a șaptea a creației. Că sensul este altul, duhovnicesc, așa după cum, în Noul Testament, spunând că poate să rezidească templul în 3 zile, Hristos nu se referea la templul din fața Sa.

[3] Fac. 2, 9.

[4] Cf. Fac. 2, 8.

[5] Cf. Fac. 2, 19.

[6] Cf. Fac. 2, 16.

[7] Fac. 3, 21.

[8] Cf. Fac. 3, 24.

[9] Cf. Fac. 9: 13, 14, 16.

[10] Is. 1, 13-14.

[11] Cf. Deut. 31: 16-18; 20; 29.

[12] Cf. Ieș. 20: 8-10; Deut. 5, 12-15.

[13] Cf. Fac. 2, 3; Ieș. 20, 11.

[14] Cf. Ieș. 20, 8-11; 31, 12-17; 35, 2; Deut. 5, 12-15.

Și, din nou, explicația Sfântului Anastasios este într-o logică asemănătoare cu aceea pe care a dat-o Hristos Domnul când le-a spus evreilor că Moisis le-a poruncit să facă scrisoare de despărțire pentru a micșora răul, din cauza patimilor lor păcătoase, dar nu pentru că era dorința lui Dumnezeu ca soții să se despartă.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [103]

Traduceri patristice

vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei

(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului

Aceasta este cartea a șaptea a aceluiași autor. Este despre cele de după ziua a șasea

V.1. „Și a împlinit Dumnezeu în ziua a șasea lucrurile Sale pe care le-a făcut”[1]. (Unele copii [manuscrise ale Sfintei Scripturi] adaugă: „pe care Dumnezeu le-a făcut pe pământ”.) Aceasta este prima odihnă. Acum ascultă pe a doua.

Îndată zice: „și S-a odihnit [în] ziua a șaptea de toate lucrurile Sale pe care le-a făcut. Și a binecuvântat Dumnezeu ziua a șaptea și a sfințit-o pe ea, că[ci] în aceasta S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care a început Dumnezeu să le facă”[2].

Deci dacă Dumnezeu s-a odihnit în ziua a șaptea de toate lucrurile Sale pe care le-a făcut, cum de se spune după aceea: „Și a sădit Domnul Dumnezeu Paradisul […] Și încă a răsărit Dumnezeu din pământ tot pomul frumos la vedere și bun la mâncare. […] Și încă a zidit Dumnezeu din pământ toate fiarele câmpului și toate păsările cerului”[3]?

De aceea, acestea trebuie considerate cu privire la Hristos. Căci El S-a odihnit în a șasea zi de toate lucrurile Sale pe care le-a făcut pe pământ[4]: a murit în trup pentru noi. Aceasta a fost prima odihnă.

Apoi El a mers la sufletele din hotarele Iadului pentru a spune acolo toate lucrurile șederii Sale [pe pământ], pe care începuse să le facă. Aceasta a fost a doua odihnă. Și El a binecuvântat această a șaptea zi ca pe un izvor de mântuire al creației Sale „și a sfințit-o pe ea, că[ci] în aceasta S-a odihnit de toate lucrurile Sale”[5].

2. În această zi, mântuirea a venit la cei de sub pământ, așa cum făcuse și pentru cei de pe pământ. În această zi, Iadul a fost tulburat. În această zi, Adam a fost eliberat de chinurile sale. În această zi, Hristos a devenit Domn peste moarte, așa cum era peste cei vii.

Apoi, coborând acolo de pe Cruce, a umblat pe căile abisului. Apoi, porțile morții, înfricoșate, s-au deschis pentru El. Apoi, El a omorât moartea, l-a legat pe tiran și a desăvârșit lucrurile pentru care venise.

În această a șaptea zi, El S-a odihnit de toate lucrurile Sale[6]. Și a binecuvântat-o înviind în prima zi a săptămânii[7].

Însă unii zic și că în a șasea zi El a desăvârșit lucrurile creației Sale. Și apoi, în a șaptea zi a timpului, El S-a odihnit de toate lucrurile binevestirii Sale. El a început să o facă pe aceasta din urmă în a șasea zi a timpului[8], care a fost deopotrivă sfârșitul și începutul celor două creații.


[1] Fac. 2, 2.

[2] Fac. 2, 2-3.

[3] Fac. 2: 8-9, 19.

[4] Cf. Fac. 2, 2.

[5] Fac. 2, 3.

[6] Cf. Fac. 2, 2.

[7] Cf. Lc. 24, 1; In. 20: 1, 19.

[8] Cf. Fac. 2, 2-3.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [102]

Traduceri patristice

vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei

(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului

Aceasta este cartea a șaptea a aceluiași autor. Este despre cele de după ziua a șasea

5. Și ca să nu părem nesăbuiți multora, repetând aceleași lucruri despre care, după cum s-a zis, am vorbit în contemplarea [noastră] mistică asupra Patimilor lui Hristos, [de aceea] cei ce ascultă cu râvnă pe Cel care a poruncit: „Cercetați Scripturile”[1], să ia sfintele cărți în mâinile lor. Vorbesc despre cartea în care se spune „Aceasta [este] cartea nașterii cerului și a pământului”[2] și despre cartea în care scrie: „Cartea nașterii lui Iisus Hristos”[3], Creatorul cerului și al pământului.

Și acolo să cerceteze cu atenție cele ce s-au întâmplat primului Adam în ziua a șasea în Grădină și, de asemenea, cele ce s-au întâmplat în ziua a șasea celui de-al doilea Adam, în timpul Patimilor Sale[4]. Vor găsi toate aceste lucruri înăuntrul ambelor [cărți]: întru amănunt minuțios, nelipsind nimic, și [întâmplându-se] în mod asemănător.

Primul Adam și al doilea Adam. Grădina Paradisului[5] și grădina în care Hristos a privegheat[6]. Neascultarea acolo[7] și tăierea urechii aici[8]. Neascultarea a fost legată de întâiul-plăsmuit [πρωτοπλάστου], Adam[9]; iar tăierea a fost legată de întâiul Episcop [πρωτοθρόνου], Petros. Pomii din Paradis[10] și pomii din Golgota[11]. Mâncarea din Paradis[12] și mâncarea la Cina cea mistică [δείπνῳ μυστικῷ][13]. Somnul extatic al lui Adam[14] [Αδὰμ ὕπνον έκστατι] și somnul lui Hristos pe Cruce[15]. O coastă a fost scoasă ca să fie alcătuită femeia[16], și o coastă a fost arătată în rană[17].

Goliciunea lui Adam după măr[18] și goliciunea lui Hristos după Cină, când a dezbrăcat veșmintele de pe El[19]. Trădarea prin șarpe[20] și trădarea prin ucenic, fiul viperei[21]. După-amiaza când întâii-plăsmuiți s-au ascuns de Dumnezeu[22] și după-amiaza pe Calvar, când Dumnezeu L-a văzut pe [al doilea] Adam plecându-Și capul[23].

Spinii și ciulinii din pământ[24] și spinii de pe capul lui Hristos[25]. Durerea întru nașterea de prunci[26] și durerea care a tulburat sufletul lui Hristos până în clipa morții[27]. Sudoarea muncii grele amestecată cu pâinea[28] și sudoarea ca picături de sânge[29]. Ascuțișul [sabia] care a închis intrarea în Edem[30] și ascuțișul [sulița] care a deschis partea [coasta] lui Hristos[31].

Și nu numai cele de mai sus, ci și asemănările acestor două perechi: acolo, diavolul și șarpele[32], aici, Pilatos și Caiafas[33]. Acolo, Adam de-o parte, Eva de altă parte și pomul la mijloc[34]; pe când aici, tâlharul care a hulit de-o parte, cel care a grăit despre Dumnezeu de cealaltă parte, și pomul – însă cel al Crucii – în mijloc[35]. Acolo, o frunză de smochin a fost pusă peste[36], iar aici, un giulgiu[37].

Acolo, odihnirea de lucrare[38], iar aici, ținerea sabatului desăvârșit[39]. Într-adevăr, din cartea lui Moisis pe care o cercetăm, aflăm despre aceste două odihniri.


[1] In. 5, 39.

[2] Fac. 2, 4.

[3] Mt. 1, 1.

[4] Cf. I Cor. 15, 45-49.

[5] Cf. Fac. 1: 8, 15.

[6] Cf. In. 18, 1.

[7] Cf. Fac. 3, 6.

[8] Cf. In. 18, 10.

[9] Cf. Fac. 2, 7.

[10] Cf. Fac. 2, 9.

[11] Cf. Mt. 27: 33, 35, 38; Mc. 15: 22, 24, 27; Lc. 23, 33; In. 19, 17-18.

[12] Cf. Fac. 2, 16.

[13] Cf. In. 4, 32-34; 6: 27, 55.

[14] Cf. Fac. 2, 21.

[15] Cf. Mt. 27, 50; Mc. 15, 37; Lc. 23, 46; In. 19, 30.

[16] Cf. Fac. 2, 21-22.

[17] Cf. In. 19, 34.

[18] Cf. Fac. 3, 7; 10, 11.

[19] Cf. In. 13, 4.

[20] Cf. Fac. 3: 1-6, 13.

[21] Cf. Mt. 26, 45-50; Mc. 14, 41-46; Lc. 22: 47-48, 54; In. 13: 2, 21-30; 18: 2-3; 12.

[22] Cf. Fac. 3, 8.

[23] Cf. In. 19, 30.

[24] Cf. Fac. 3, 18.

[25] Cf. Mt. 27, 29; Mc. 15, 17; In. 19: 2, 5.

[26] Cf. Fac. 3, 16.

[27] Cf. Mt. 26, 38; Mc. 14, 34; In. 12, 27.

[28] Cf. Fac. 3, 19.

[29] Cf. Lc. 22, 44.

[30] Cf. Fac. 3, 24.

[31] Cf. In. 19, 34.

[32] Cf. Fac. 3, 1-5; 13, 15.

[33] Cf. Mt. 26: 3-4, 57; 27, 2.

[34] Cf. Fac. 3, 8.

[35] Cf. Lc. 23, 33; 39, 43.

[36] Cf. Fac. 3, 7.

[37] Cf. In. 19, 40.

[38] Cf. Fac. 2, 2-3.

[39] Cf. Lc. 23, 56.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [101]

Traduceri patristice

vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei

(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului

Aceasta este cartea a șaptea a aceluiași autor. Este despre cele de după ziua a șasea

3. Au fost trei pomi în Paradis. Unul era pentru oameni ca să mănânce. Ceilalți doi erau pomul vieții și pomul cunoașterii binelui și răului[1]. Din această pricină, trei pomi au fost de asemenea sădiți în grădina Golgotei[2]. Unul a fost pentru tâlharul care s-a mântuit[3]. A fost acolo astfel ca noi – precum el – să putem culege rodul întotdeauna copt al cunoașterii lui Dumnezeu, și mâncându-l pe el, să ne putem bucura de Paradis; și nu numai o dată, ci mâncându-l veșnic.

Crucea lui Hristos este pomul vieții. Un mănunchi de struguri copți stau atârnând de el. Cu adevărat, viața noastră poate fi văzută atârnând acolo, înaintea ochilor noștri. Și prin puterea sa, mulți au fost aduși la viață și au fost înviați din mormintele lor[4].

Crucea hulitorului a fost pomul cunoașterii binelui și răului. A fost sădit pentru binele lui, dacă el ar fi vrut astfel; dar a fost spre pieirea lui. Căci el, nepăsându-i de cunoaștere, și-a mișcat limba fără de judecată și l-a ocărât cu răutate pe cel care a grăit despre Dumnezeu. El a mâncat moartea osândirii[5].

4. Trei vinovați au păcătuit în Paradis: Adam, Eva și șarpele. Dintre aceștia, doi au fost mântuiți și unul a fost nimicit[6]. Din această pricină, trei criminali au fost spânzurați [pe cruci] pe Calvar[7]. (Domnul a fost numit „păcat”, dar El nu era un criminal din pricina păcatului: El a fost numai acuzat că ar fi fost astfel[8].) Tâlharul cel lipsit de har[9], singurul – fiind un chip al diavolului și al șarpelui și chiar al lui Iudas, care era spânzurat într-un pom –, a pierit[10].

Stă scris că Adam a fost înșelat prin vicleșug/ trădare[11]. La fel și Iudas și-a dus la capăt trădarea printr-un sărut viclean[12]. Și precum s-a zis că diavolul a intrat în șarpe, tot la fel este scris că același Satanas a intrat în inima lui Iudas, Apostolul lui Hristos[13].

De fapt, Satanas a fost odinioară un ucenic al lui Dumnezeu în ceruri împreună cu restul Sfinților Ucenici. Aici vorbesc despre Puterile Îngerești[14]. Dar acolo era unul dintre arhanghelii despre care s-a spus: „Dar voi ca oamenii muriți și ca unul dintre stăpânitori cădeți”[15].

Iudas, de asemenea, a fost unul dintre conducătorii Ucenicilor[16]: ei i-au încredințat lui punga lor cu arginți[17].


[1] Cf. Fac. 2, 9.

[2] Cf. Lc. 23, 33.

[3] Cf. Lc. 23, 40-43.

[4] Cf. Mt. 27, 52-53.

[5] Cf. Lc. 23, 39.

[6] Cf. Fac. 3: 1-6, 14-19.

[7] Cf. Lc. 23, 33.

[8] Cf. II Cor. 5, 21.

[9] Cf. Lc. 23, 39.

[10] Cf. Mt. 27, 5.

[11] Cf. Fac. 3, 12; I Tim. 2, 14.

[12] Cf. Mt. 26: 3-4, 14-16; Mc. 14: 1, 10-11; Lc. 22, 48.

[13] Cf. In. 13, 2.

[14] Cf. Iov 1, 6; 2, 1.

[15] Ps. 81, 7.

[16] Cf. Mt. 26, 47; Mc. 14, 43; Lc. 22, 47; Fapt. Ap. 1, 17.

[17] Cf. In. 12, 6; 13, 29.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [100]

Traduceri patristice

vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei

(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului

Aceasta este cartea a șaptea a aceluiași autor. Este despre cele de după ziua a șasea

3. Hristos a făcut toate acestea la ceasul al șaselea, după-amiază. Le-a făcut din pricina celui din Paradis care s-a rătăcit în acea după-amiază în grădină[1]. Din pricina acelui întâi-plăsmuit Adam[2] zăcând mort acolo, [îngropat] în curtea Golgotei, la ceasul al șaselea al după-amiezei; Hristos S-a suit pe Cruce în ziua a șasea a timpului, la ceasul al șaselea al aceluiași veac [al șaselea], în a șasea zi a săptămânii, la ceasul al șaselea al zilei a șasea[3]. Și aceasta a fost în mod limpede preînchipuită de ziua a șasea a creației celei de șase zile, așezată aici înaintea noastră sub înfățișarea povestirii.

Dacă cineva ar dori să privească la aceste două zile, ca și cum ar sta între ele – vorbesc despre ziua a șasea [a creației] și despre ziua când Hristos, al doilea Adam[4], a suferit voind patimile Sale[5] –, acel cineva le-ar descoperi pe ele asemenea unor tipuri/ chipuri/ preînchipuiri care își corespund aidoma, ca două ilustrări asemenea, care se cheamă una pe alta prin faptele lor.

Dar am discutat deja aceasta pe larg în contemplarea noastră mistică asupra suferințelor și mântuirii lui Hristos Dumnezeul nostru, așa cum au fost înscrise în Cuvântul cel Bun [Evanghelie]. Cititorul care este râvnitor să cunoască este îndrumat [de mine] acolo[6].

IV.1. Dacă scopul întreg al întreprinderii de față este de a arăta că întreaga creație cea de șase zile a cerului și pământului a preînchipuit întruparea lui Dumnezeu-Cuvântul și Biserica, atunci este încă nevoie de a arăta câteva din multele elemente ale zilei a șasea dintâi [, cea a Genezei]. Cum au preînchipuit acestea Patima cea mântuitoare a lui Hristos, pe care El le-a suferit în a șasea zi? De ce Adam, care a fost creat liber de Dumnezeu, a suferit din cauza voii lui și fără să fie silit? Și de ce Domnul, din voința Lui și în acord cu dorința Lui, a îndurat Patima Sa?

Ia minte la cele ce vor fi zise și vei vedea tipurile/ preînchipuirile care chiar atunci au prefigurat adevărul.

2. Adam a suferit moartea sa după ce a mâncat[7]. Din această pricină, Hristos a mers la patima Sa și la moarte după ce S-a ridicat de la mâncarea Cinei[8]. Adam a suferit din pricina Evei[9]. Aidoma, Hristos a suferit din pricina Bisericii[10].

Pe scurt: Adam a mâncat, a fugit, s-a ascuns în Grădină, a fost căutat, a fost găsit, a fost osândit și astfel a murit[11]. Asemenea: Hristos a mâncat Cina[12]; a fugit de voia Sa în Muntele Măslinilor ca să se roage[13]; S-a ascuns în grădina din Valea Cedrilor, a fost urmărit de evrei și a fost găsit de Iudas, care a dat un sărut ca semn(al)[14]. A fost legat și scos afară din livadă[15], precum Adam afară din Grădină[16]. Purtând [lemnul] pomul[ui] pe umerii Săi[17], a fost batjocorit[18]. Și devenind blestem[19], din pricina celui care fusese blestemat[20], a fost osândit. S-au adunat și au zis: „Este vinovat de moarte”[21]. Și El a ieșit din Ierusalim și a murit[22], din pricina celui dintâi plăsmuit, care s-a supus morții în afara Paradisului[23].

El [Domnul] a ieșit afară dintr-o grădină[24] și a intrat într-o grădină, unde a fost răstignit pe [lemnul] pom[ului][25]. Și aceasta s-a făcut din pricina celui care a fost trădat/ înșelat în Grădină[26] și care apoi a intrat în grădina lumii, unde a putut să se uite la orice fel de buruiană de iarbă verde. Căci, după păcat, omul a devenit necugetător ca orice dobitoc care paște.

Grădina unde Adam zace mort era cea a Căpățânii[27]. Acolo a mers Hristos. Și atârnând pe lemn, a deschis tâlharului Paradisul[28].

Noaptea, Hristos a mâncat Paștiul Patimilor Sale[29], căci a fost ca noaptea atunci când Adam a fost înșelat și a mâncat[30]. Era înainte ca să i se deschidă ochii.


[1] Cf. Fac. 3, 1-6.

[2] Cf. Fac. 2, 7.

[3] Cf. Mt. 27, 45; Mc. 15, 33; Lc. 23, 44; In. 19, 14.

[4] Cf. I Cor. 15, 45.

[5] Cf. In. 10, 17-18.

[6] Sfântul Anastasios se referă la o altă carte a sa, în care a comentat mistic patimile și Învierea lui Hristos (n. m.).

[7] Cf. Fac. 3: 1-6, 19; 5, 5.

[8] Cf. Mt. 26, 30 – 29, 50; Mc. 14, 26 – 13, 37; Lc. 22, 38 – 23, 46; In. 14, 31; 18, 1 – 19, 30.

[9] Cf. Fac. 3, 6-7.

[10] Cf. Ef. 5, 25-27.

[11] Cf. Fac. 3, 6-19; 5, 5.

[12] Cf. Mt. 26, 20-29; Mc. 14, 17-25; Lc. 22, 14-38; In. 13, 1 – 17, 26.

[13] Cf. Mt. 26, 36; Mk. 14: 26, 32; Lc. 22, 39-40.

[14] Cf. Mt. 26, 47-49; Mc. 14, 43-45; Lc. 22, 47-48; In. 18, 1-5.

[15] Cf. In. 18, 12-13.

[16] Cf. Fac. 3, 23-24.

[17] Cf. In. 19, 17.

[18] Cf. Evr. 10, 29.

[19] Cf. Gal. 3, 13.

[20] Cf. Fac. 3, 17-19.

[21] Mt. 26, 66.

[22] Cf. In. 19: 17, 30.

[23] Cf. Fac. 2, 7; 3, 23-24; 5, 5.

[24] Cf. In. 18: 1, 12.

[25] Cf. In. 19, 41-42.

[26] Cf. Fac. 3, 6.

[27] Cf. In. 19: 17, 41.

[28] Cf. Lc. 23, 43.

[29] Cf. Mt. 26: 20, 39, 42; Mc. 14: 17, 36; Lc. 22, 42.

[30] Cf. Fac. 3, 6-7.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [99]

Traduceri patristice

vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei

(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului

Aceasta este cartea a șaptea a aceluiași autor. Este despre cele de după ziua a șasea

2. Căci dacă „în[tru] El s-au făcut toate cele [care sunt] în ceruri și cele de pe pământ”[1] și tind către El, atunci cu siguranță orice număr șase, în Vechiul și Noul Testament, sugerează și arată de șase ori suma în el.

Hristos îmbrățișează și stăpânește toate lucrurile. Din această cauză, numărul șase mii îmbrățișează fiecare monadă menționată în Scripturi – fiecare număr și sumă și toate monadele și diadele și triadele din lucrurile de pe pământ și din văzduh – fiindcă este indicativul fiecărei sume matematice care este cunoscută.

Și, din această cauză, primul Adam a venit întru ființă în ziua a șasea. El preînchipuia icoana părților nedespărțite ale celui de-al doilea Adam[2], a nevăzutului Hristos al celor șase zile, Care a fost alcătuit și a devenit văzut pe pământ în ziua a șasea a timpului[3]. Zic despre anul 5500, care este deopotrivă miezul zilei și după-amiază; este la mijloc, în ceasul al șaselea. Desigur, este în a șasea parte a timpului.

Din această cauză, într-adevăr, la ceasul al șaselea al zilei a șasea, după-amiază, în grădina Paradisului, Adam a venit întru ființă din pământ și suflarea lui Dumnezeu[4] – și grăiesc acum despre firea lui văzută și nevăzută. El L-a preînchipuit pe Hristos cel văzut și nevăzut, Care, ca icoană a Sa Însuși și a Bisericii i-a apărut lui Avraam, la ceasul al șaselea, la stejarul lui Mamvri[5]. El a jertfit acolo un miel, făcând astfel un chip al morții Sale, și a primit mâncare muritoare, făcând un chip al întrupării Sale.

De asemenea, El a vindecat sterpiciunea Sarrei, Biserica, care naște nu unul, ci mulți Isaaci[6]. Și a șezut în cort, ca un simbol: căci Dumnezeu trăiește și Se mișcă pretutindeni în Biserică[7].

Era iarăși miezul zilei, după-amiaza, ceasul al șaselea, când Iosif, ca chip al lui Hristos, a apărut fraților săi și a mâncat cu ei[8]. Astfel, pe neașteptate, L-a preînchipuit pe Mielul pascal, Hristos. Și apoi a stat în groapă[9]. Și aceasta a fost o înainte-vestire a lui Hristos care, după Cina cea de taină, urma să fie aruncat în groapa mormântului Său (τῷ λάκκῳ τοῦ τάφου Ηριστόν)[10].

Și era ceasul al șaselea când minunata Rut s-a apropiat de Booz în câmp, precum frumoasa Biserică, înfometată, apropiindu-se de Hristos. Și a fost hrănită de el și a devenit însoțitoarea și soția lui[11]. Ei i s-a asemănat în mod preafrumos înțeleapta femeie samaritisă, Biserica neamurilor, care a întrebat cum și unde poate cineva să slăvească pe Dumnezeu. La ceasul al șaselea, ea L-a întâlnit pe Hristos, care ședea la fântâna apei, fântâna Cuvântului, și care a primit ospitalitatea ei pentru mai mult timp.

Apoi El a eliberat-o pe ea de purtarea apei și de slujirea idolilor străini, cu adevărat de sudoarea muncii sale pentru ei. Căci ea căra apă pentru samaritei[12].


[1] Col. 1, 16.

[2] Cf. Fac. 1, 27; I Cor. 15, 45-49.

[3] Cf. Mt. 2, 11.

[4] Cf. Fac. 2, 7.

[5] Cf. Fac. 18, 1.

[6] Cf. Fac. 18, 9-15; 21, 1-2.

[7] Cf. Lev. 26, 12; II Cor. 6, 16.

[8] Cf. Fac. 45, 1-15.

[9] O groapă în care se punea apă sau se strângea apa de ploaie. Un fel de rezervor, bazin sau puț.

Cf. 37, 24; 50, 26.

[10] Cf. Mt. 26, 20-29; 27, 57-60; Mc. 14, 17-25; 15, 42-46; Lc. 22, 14-38; 23, 50-54; In. 13: 1-17, 26; 19, 38-42.

[11] Cf. Rut 2, 2-14; 4, 1-13.

[12] Cf. In. 4: 6-7, 15, 20.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [98]

Traduceri patristice

vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei

(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului

Aceasta este cartea a șaptea a aceluiași autor. Este despre cele de după ziua a șasea

3. Pentru că nimic nu este atât de plăcut pentru oameni, mai ales pentru cei în care pândește pizma cea rea, decât să batjocorească și să lepede cele care nu sunt ale lor, producând vătămare ucigătoare celor care ascultă, [de aceea] cu adevărat, probabil că unii vor ataca calculul [pe care l-am făcut] și numărul anilor pe care l-am numit despre cele 6 amieze și despre mijlocurile mileniilor, de vreme ce, probabil, câțiva ani au fost uitați sau [dimpotrivă] au fost incorect adăugați.

Pentru cei vrednici de această înștiințare, spunem, în apărarea noastră, mai întâi, că un asemenea răboj a reieșit de la cronicarii care au însemnat vreme după vreme, dar care nu au fost în acord [unii cu alții] întotdeauna.

În al doilea rând, e nevoie a ști că, anume, cărturarii cei dintre evrei calculează timpul într-un fel, iar tradiția romaică [bizantină] a Bisericii în alt fel. Cei dintâi numără 354 de zile într-un an – doar atât. Dar Biserica, totuși, nu calculează niciodată precis zilele lipsă.

Spre exemplu, Dumnezeu i-a zis lui Avraam că Israil trebuie să slujească și să sufere sub egipteni 400 de ani[1], dar Biserica crede[2] că ei nu au slujit egiptenilor timp de 400 de ani[3].

Și iarăși, Dumnezeu i-a zis lui Noe [că oamenii nu vor mai trăi decât] 120 de ani[4]; dar apoi ei nu s-au împlinit. Și această situație este asemănătoare și în cazul multor altor datări.

III.1. Spusa „Și a fost seara și a fost dimineața”[5] nu s-a aplicat zilei a șaptea, ca în cazul celorlalte zile. Acesta este un simbol viu al faptului că sfârșitul a avut loc în această zi, înainte de finalul zilei. Aceasta este ceea ce spun Părinții, mai cu seamă cei din jurul Sfântului Climis și [al Sfântului] Irineos și [al Sfântului] Iustinos Martirul și Filosoful.

Acesta din urmă ia aminte, într-un mod preaînțelept, la numărul 6 al celor șase zile: adică sufletul rațional al omului și cele cinci simțuri ale percepției – căci el explică cele șase lucrări ale celei de-a șasea zi. Și enumerând multe înțelesuri ale numărului 6 în amănunt, zice apoi că toate cele create de Dumnezeu puteau fi împărțite în șase categorii. Adică: în raționale și nemuritoare (care sunt Îngerii), raționale muritoare (care sunt oamenii), cele care au simțuri dar sunt fără rațiune (care sunt dobitoacele, păsările și peștii), cele care își schimbă locul și se mișcă, dar nu au simțuri (care sunt vânturile, norii, apele și stelele), cele care nu se mută, dar cresc (care sunt copacii) și cele nesimțitoare care nu se mută (care sunt munții și pământul și altele asemenea). Fiecare lucru creat de Dumnezeu în cer și pe pământ este înțeles prin aceste șase categorii și aparține uneia dintre ele.

Tu, cel care cercetezi bine lucrurile bune ale lui Dumnezeu, Creatorul cel Bun, fixează-ți mintea ta în a cunoaște că Hristos însuși, Făcătorul creației celei de șase zile, este de asemenea, cumva, o alcătuire a însumării celor șase. Vorbesc despre trupul Său cu cele patru elemente ale sale, despre sufletul Său rațional și despre dumnezeirea Sa [neschimbabilă și nemuritoare].


[1] Cf. Fac. 15, 13.

[2] Făcând propriile sale calcule.

[3] Cf. Ieș. 12, 40-41.

[4] Cf. Fac. 6, 3.

[5] Fac. 1: 5, 8, 13, 19, 23, 31.

1 2 3 784