Psalmul al 14-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată

Doamne, cine-și va face
locuință de pace,
[ca] să stea-ntr-a Ta casă,
în măgura[1] cea deasă?
Numai cine va merge
întreg întru sfânta lege[2],
să facă-n toată partea[3]
ce-nvață dreptatea.
Și din câte grăiește,
pe nimeni nu smintește,
nici cu limba nu-nșală,
să inducă-n greșeală.
Și a prietenului scădere
nu o va face-ntru avere,
și neamul său ce are
nu îl ia-n defăimare.
Pe viclean de departe
nu suferă să-l caute,
iar pe cei ce au frică
de Domnul, îi ridică.
Ci își ține jurământul
și nu-și schimbă cuvântul.
Către tovarăș ce zice, [iată,]
nu grăiește spre ceartă.
Nu-și dă argintul cu camătă,
să ia dobândă blestemată.
Nici nu privește la față
luând mită-n judecată,
ca pe cei fără de vină
să-i dea pe mână străină.
Acestea cine [le] face.
în veci va fi cu pace.


[1] Muntele.

[2] Cine va păzi toate poruncile lui Dumnezeu.

[3] Oriunde ar fi și în orice parte a vieții sale.

Psalmul al 13-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată

Zis-a întru sine cel fără de minte,
într-a sa nebunie, deșarte cuvinte.
Zis-a că nu este Dumnezeu să vadă,
ca să ia în seamă cine ce lucrează.
Căci au scăzut cei buni [și] cei răi s-au înmulțit,
de au stricat lumea și s-a împuțit.
Dar Domnul din scaun[ul Său] peste toți privește,
de le înțelege cine ce gândește –
dacă cugetă bine și Îl caută pe Domnul,
împlinindu-I porunca –, vede pe tot omul.
Când se pornesc răii de sunt fără treabă,
atunci e de dânșii o nădejde slabă,
când nu e până la unul spre bine să meargă,
când se abătură în voia lor largă.
Ți-ar putea-nțelege sfintele cuvinte
cei ce fac greșeli, fiindcă toți au minte,
și să nu-Ți mănânce oamenii cu pâine,
ca să-i nimicească de astăzi, de mâine,
fără de sfială și fără de frică,
negândind de Domnul nici într-o nimică.
Pentru-aceea, Doamne, trimite-le spaimă,
când nu au de veste, să bage de seamă.
Că Tu, Doamne Sfinte, în spița cea dreaptă
Îți [pre]gătești locuința, [în cei] ce cu drag Te-așteaptă.
Fiindcă ei, bogații, pe sărman defaimă,
dar Domnul îl va face bogat, fără de seamă,
trimițând putere, din Sion, să aibă,
să facă izbândă turma Lui cea slabă.
Să întoarcă Domnul din jaf și din pradă,
poporul Său cel sfânt, într-a Sa ogradă.
Să se veselească Iacov în tot rândul
cu toți credincioșii ce-are Israilul.

Isaias, cap. 30, 12-22, cf. LXX

12. Pentru aceasta, așa zice Domnul, Sfântul lui Israil: „Pentru că nu ați crezut cuvintelor acestora și ați nădăjduit către minciună, și pentru că ai murmurat și ai fost nădăjduind în[tru] cuvântul acesta,

13. pentru aceasta vă va fi vouă păcatul acesta ca zidul căzut numaidecât al cetății celei tari care a fost luată, a căreia numaidecât, de față, [este] căderea.

14. Și căderea ei va fi ca sfărâmarea unui vas de pământ din lut subțiri [subțire], astfel încât să nu se afle între ei lut ars[1] în care vei lua foc și în care vei șuiera puțină apă”.

15. Așa zice Domnul, Sfântul lui Israil: „Când, întorcându-te, ai să suspini, atunci vei fi mântuit [te vei mântui] și vei cunoaște unde erai. [Căci atunci] când ai nădăjduit în cele deșarte, tăria voastră s-a făcut deșartă”. Și nu voiați a asculta,

16. ci ați zis: „Pe cai vom fugi”. Pentru aceasta veți fugi. Și ați zis: „Precum călăreții cei sprinteni vom fi”. Pentru aceasta sprinteni vor fi cei care vă prigonesc pe voi.

17. De glasul unuia vor fugi mii și de glasul a cinci vor fugi cei mulți. Până când aveți să rămâneți precum catargul pe munte și ca steagul purtat pe deal.

18. Și Dumnezeu iarăși va rămâne să Se milostivească de voi. Și pentru aceasta va fi înălțat [Se va înălța] să vă miluiască pe voi. Pentru că Judecătorul [Κριτὴς] este Domnul, Dumnezeul nostru. Și unde veți părăsi slava voastră? Fericiți [sunt] cei care rămân în[tru] El.

19. Pentru că poporul cel sfânt în Sion va locui și Ierusalimul [cu] plângere a plâns: „Miluiește-mă!”. Te va milui [la] glasul strigării tale. Când l-a văzut, [atunci] te-a ascultat.

20. Și Domnul vă va da vouă pâine de necaz [καὶ δώσει Κύριος ὑμῖν ἄρτον θλίψεως] și apă îngustă [καὶ ὕδωρ στενόν]. Și nu mai are să ți se apropie ție [să se apropie de tine] cei care te rătăcesc pe tine. Că[ci] ochii tăi vor vedea pe cei care te rătăcesc pe tine

21. și urechile tale vor auzi cuvintele celor dindărăt, [care] pe tine te-au rătăcit, zicând: „Aceasta [este] calea. Să mergem în[tru] ea, fie la dreapta, fie la stânga”.

22. Și vei îndepărta idolii cei argintați și cei auriți. Mici îi vei face și îi vei împrăștia ca apa deoparte și ca pe o baligă îi vei împinge pe ei.


[1] Un vas de ceramică.

Predică la Duminica Înfricoșătoarei Judecăți a Domnului [2020]

Iubiții mei[1],

la fiecare sinaxă euharistică, noi ne aducem aminte de toate lucrurile mântuitoare făcute de Domnul pentru noi. Adică de Crucea Lui, de Mormântul Lui, de Învierea Lui cea de a treia zi, de Înălțarea Lui întru ceruri și de șederea în cele de-a dreapta Tatălui, dar și de „cea de-a doua și slăvita iarăși Venire [τῆς δευτέρας καὶ ἐνδόξου πάλιν Παρουσίας]”[2] a Lui.

Însă Parusia Lui va fi un eveniment eshatologic, moment în care El va transfigura întreaga Lui creație! Și cu toate acestea, la fiecare Dumnezeiască Liturghie noi trăim a doua Lui Venire, Parusia Lui, ca pe un eveniment deja asumat de către noi, pentru care Îi mulțumim Domnului. Căci noi Îi mulțumim Lui pentru ceea ce a făcut pentru noi, pentru ceea ce face pentru noi acum, în clipa de față, și pentru ceea ce va face pentru noi până la sfârșitul veacurilor și în întreaga Lui veșnicie.

Tocmai de aceea, slujirea noastră liturgică e o continuă mulțumire față de binefacerile revărsate de El în viața Bisericii și a întregii lumi și, în același timp, e o continuă doxologie, o continuă lăudare a lui Dumnezeu și o continuă cerere a milei și a iertării Lui. Pentru că noi așteptăm toate de la Dumnezeul mântuirii noastre, pentru că în El ne-am pus toată nădejdea noastră.

Și când Sfintele Taine ale Domnului sunt în fața noastră, noi ne rugăm ca ele să ne fie „în[tru] îndrăzneala cea către Tine, [iar] nu în[tru] judecată sau în[tru] osândă [εἰς παρρησίαν τὴν πρὸς Σέ, μὴ εἰς κρῖμα ἢ εἰς κατάκριμα]”[3]. Și când vorbim aici despre judecată, ne referim la Judecata cea de obște a  Domnului, pe care o pomenim astăzi, iar osânda e partea celor din cele de-a stânga [τοῖς ἐξ εὐωνύμων], a celor care au fost blestemați, și care vor merge „întru focul cel veșnic [εἰς τὸ πῦρ τὸ αἰώνιον], cel pregătit diavolului și îngerilor lui [τὸ ἡτοιμασμένον τῷ διαβόλῳ καὶ τοῖς ἀγγέλοις αὐτοῦ]” [Mt. 25, 41, BYZ]. Însă diavolul nu are îngeri ai lui, îngeri creați de el, pentru că toți Îngerii sunt creația lui Dumnezeu. Dar pe diavolul, în căderea lui, l-au urmat anumiți îngeri, întunecându-se și ei ca și el, de aceea Domnul spune că aceștia, cei care au urmat diavolului, sunt „îngerii lui”. Pentru că s-au făcut aidoma lui în răutate și în perversitate.

Iar focul cel veșnic, cel pregătit diavolului și îngerilor Lui, e slava Lui cea veșnică. E slava din care demonii au căzut și din care și noi am căzut și cădem prin multele noastre păcate. Pentru că atunci când iubim păcatele și ele ne deformează firea noastră, atunci resimțim slava Lui nu ca pe cea mai mare binefacere, ci ca pe cea mai mare pedeapsă. Căci și demonii, cât și cei păcătoși nu pot suporta slava Lui și o văd ca pe un foc, când ea este lumină preacurată și preasfântă, care izvorăște veșnic din Dumnezeu și care îi curățește și îi luminează și îi sfințește pe toți cei credincioși Lui.

Dar dacă avem îndrăzneală la Dumnezeu, dacă avem slava Lui în noi înșine, atunci noi experimentăm schimbările cele dumnezeiești în ființa noastră. Adică trăim în noi înșine, împărtășindu-ne cu Domnul, trezia [νῆψιν] cea duhovnicească a sufletului, iertarea păcatelor noastre, împărtășirea [κοινωνίαν] cu Duhul Sfânt, pentru ca să moștenim Împărăția lui Dumnezeu[4]. Și când vorbim de împărtășirea Duhului Sfânt ne referim la primirea slavei Lui, în mod simțit duhovnicește, în sufletul și în trupul nostru, prin care noi ne curățim, ne luminăm și ne sfințim cu totul. Căci numai slava Lui cea veșnică ne sfințește pe noi, pentru că ea este viața noastră cea duhovnicească.

Din acest motiv, toată Evanghelia zilei de astăzi [Mt. 25, 31-46] trebuie citită din perspectiva experienței slavei lui Dumnezeu în noi înșine. Căci cine Îl cunoaște pe Dumnezeu prin slava Lui, acela Îl vede pe Dumnezeu în toți cei care suferă, în toți cei care au nevoie de El. Pe când cei care sunt orbi duhovnicește, cei care nu văd prin slava Lui, nu Îl văd pe El în creația Lui. Și când nu Îl simți și nu Îl vezi pe Dumnezeu în creația Lui, consideri că lumea, în totalitatea ei, este singură, e părăsită de El.

Însă lumea nu a fost, nu este și nu va fi niciodată părăsită de Dumnezeu, pentru că ea a fost zidită în slava Lui și e susținută de El prin slava Lui! Fundamentul lumii este slava lui Dumnezeu. De aceea, dacă nu vezi că întreaga lume e plină de slava lui Dumnezeu, de frumusețea, de bunătatea și de înțelepciunea Lui, nu vezi nimic. Ești mort pentru El, pentru că stai în păcatele tale. Și păcatele noastre sunt cele care ne despart de Dumnezeu, ele sunt cele care ne orbesc, ele sunt cele care ne fac insensibili și reci la nevoile reale ale semenilor noștri.

Ca să vorbească despre semenii noștri, Domnul folosește un adjectiv la superlativ: τῶν ἐλαχίστων [cei foarte mici], spunând: „Amin zic vouă [Ἀμὴν λέγω ὑμῖν], întrucât ați făcut unuia [dintre] acești frați ai Mei cei foarte mici [ἐφ᾽ ὅσον ἐποιήσατε ἑνὶ τούτων τῶν ἀδελφῶν Μου τῶν ἐλαχίστων], Mie Mi-ați făcut [Ἐμοὶ ἐποιήσατε]” [Mt. 25, 40, BYZ].

Și El îi numește pe toți oamenii frații Lui, fără să minimalizeze pe cineva. Numai noi ne uităm de sus la confrații noștri și îi minimalizăm! Pe când Domnul ne spune dimpotrivă: că nu există niciun om foarte mic în ochii Lui, că nu e niciunul neinteresant pentru El, pentru că toți sunt creația Lui.

Și aici Domnul ne mustră cu putere aroganța noastră și modul nostru interesat în care vorbim cu oamenii. Căci unora le trecem cu vederea păcatele, pentru că avem interese legate de ei, pe când altora le dezvelim repede păcatele, râzând de ei. Numai că nimeni nu e de lepădat în fața Lui! Pentru că Dumnezeu dorește mântuirea tuturor oamenilor. Și de aceea, El a pregătit pentru toți Împărăția Lui cea veșnică. Și oamenii sunt chemați continuu la Împărăția Lui, la comuniunea veșnică cu Dumnezeu, cu Îngerii și cu Sfinții Lui, pentru ca să se bucure și să se veselească veșnic cu Dumnezeu și cu robii Lui.

Însă, și pentru cei care Îl vor, cât și pentru cei care nu Îl vor, El nu are altceva de dăruit decât slava Lui. Care izvorăște veșnic din ființa Lui și e viața întregii existențe. El Se arată veșnic dăruitor de iubire și de bunătate, pentru că așa este El.

De aceea, „focul cel veșnic [τὸ πῦρ τὸ αἰώνιον]”, cel pregătit diavolului și îngerilor lui [Mt. 25, 41, BYZ], nu e un foc material, pentru că nu există foc material veșnic. Toată materia a fost creată de Dumnezeu. Focul material e creația lui Dumnezeu, dar focul cel veșnic e slava Lui resimțită ca foc de către cei păcătoși și nu ca lumină, ca pedeapsă și nu ca binecuvântare și fericire veșnică. Pentru că numai slava Lui cea veșnică și necreată izvorăște veșnic din Dumnezeu și numai El e veșnic.

Și El, pentru toți, a întemeiat Împărăția Lui cea pregătită nouă [τὴν ἡτοιμασμένην ὑμῖν] de la întemeierea lumii [ἀπὸ καταβολῆς κόσμου] [Mt. 25, 34, BYZ]. E pregătită nouă Împărăția, cu sensul că, de la primul și până la ultimul om care se va naște pe pământ, toți putem fi membri ai Împărăției Sale. Toți ne putem mântui, dacă ne ostenim pentru aceasta. Dar Împărăția Lui e veșnică și nu a apărut odată cu creația! Pentru că El este Împărăția, la care ne-a făcut pe noi părtași, pe noi, creația Sa. Pentru că ne-a dat tuturor posibilitatea de a avea o relație cu El pentru veșnicie, în care ne putem umple veșnic de slava Lui.

De aceea, El ne cere să vedem oamenii, să vedem oamenii în adâncul lor, și să Îl vedem pe El în oameni. Dumnezeu ne cere să nu socotim nicio creație a Lui ca fiind lipsită de importanță. Pentru că vom găsi prezența Lui, dacă vom cerceta cu inimă bună, în orice parte a creației Sale, vom găsi măreția Lui în cea mai mică porțiune din creația Sa. Și acesta e un îndemn și pentru oamenii de știință și pentru artiști și pentru scriitori și pentru filosofi și pentru psihologi și pentru toți credincioșii lui Dumnezeu: să privim în profunzime fiecare om, fiecare detaliu, fiecare nuanță. Pentru că Dumnezeu ne vorbește prin toată creația Lui și ne conduce prin ea către Sine.

Rugăciunea, milostenia, iertarea, întreaga asceză sunt căi de cunoaștere a lui Dumnezeu, dar și a noastră. Pentru că, prin toate faptele credinței noastre, noi cerem ca Dumnezeu să ni Se reveleze în mod personal. Și Dumnezeu ni Se revelează fiecăruia în parte pe măsura înțelegerii noastre! Într-un fel când suntem mici, în alt fel când suntem adolescenți, în alt fel cât suntem maturi, în alt fel când suntem bătrâni, dar ne vorbește despre El.

Tocmai de aceea nu putem să spunem niciunul dintre noi că n-am știut că există un Dumnezeu și că El cere exigență de la noi. Faptul că Îl desconsiderăm, că Îi desconsiderăm poruncile și semnele din viața noastră nu e un semn de slăbiciune din partea Lui, ci de mare dragoste și înțelegere față de noi. Pentru că nu El e slab, ci noi suntem slabi! Noi nu împlinim poruncile Lui pentru că suntem slabi și nerecunoscători și nu pentru că ele nu sunt tari. Pentru că poruncile Lui sunt pline de tărie duhovnicească, sunt pline de viață și de sfințenie. Dacă le-am împlini, am cunoaște tăria lor, care e tăria Lui cea dumnezeiască. Dacă le-am împlini, atunci și noi am fi tari împotriva ispitelor și a patimilor noastre, pentru că ne-am umple, prin împlinirea lor, de slava Lui cea veșnică.

Iar postul care începe mâine, postul de carne, ne face tari și nu slabi. Pentru că mâncarea la discreție ne slăbește, ne face să fim plini de pofte, de slăbiciune. Dar, dacă îți pui opreliști, dacă te abții de la a mânca, de a la face anumite lucruri, atunci te întărești împotriva poftei tale, pentru că ajungi să o stăpânești. Și ne stăpânim, dacă ne biruim interior patimile noastre. Ne întărim duhovnicește, dacă facem ceea ce vrea Dumnezeu să facem.

De aceea, iubiții mei, Dumnezeu ne cere de acum să postim și să ne pocăim pentru păcatele noastre! Ne cere să citim cărțile Lui și să Îi slujim Lui neîncetat, ziua și noaptea! Pentru că El dorește ca noi să fim treji, cu inimă văzătoare de Dumnezeu, cu inimă smerită și bună.

Vă doresc postire cu pace și cu luminare dumnezeiască! Amin!


[1] Începută la 11. 09 minute, în zi de miercuri, pe 19 februarie 2020. Cer înnorat, 11 grade, vânt de 14 km/ h.

[2] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Oro/Sun_Liturgy.html.

[3] Ibidem. [4] Ibidem.

Isaias, cap. 30, 1-11, cf. LXX

1. Vai, copii apostați[1][τέκνα ἀποστάται]! Acestea zice Domnul: „Ați făcut sfat nu prin Mine și înțelegeri nu prin Duhul Meu, [ca] să adăugați păcate peste păcate.

2. Cei care merg să coboare întru Egiptos, iar pe Mine nu M-au întrebat. [Merg] să se ajute [să fie ajutați] de către Farao [Φαραώ] și să se acopere [să fie acoperiți] de către egipteni.

3. Căci vă va fi vouă acoperământul lui Farao întru rușine și celor care nădăjduiesc în Egiptos ocară”.

4. Că[ci] sunt în Tanis[2] [Τάνις] conducătorii, vestitorii cei răi. În zadar se vor osteni

5. către popor. Care nu le va folosi lor, nici [nu le va fi] întru ajutor, nici întru folos, ci întru rușine și ocară.

6. Vedenia [animalelor] celor cu patru picioare, a celor [care erau] în pustiu. În[tru] necaz și [cu] îngustime, leul și puiul de leu de acolo și aspidele și cei odrăsliți de aspidele zburătoare, care aduceau pe măgari și [pe] cămile avuția lor către neamul, care nu le va folosi lor întru ajutor, ci spre rușine și ocară.

7. Cei egipteni în deșert și în zadar vă vor folosi pe voi. Vestește-le lor că mângâierea aceasta a voastră [este] cea deșartă!

8. Așadar, acum șezând, scrie pe tablă acestea și întru carte! Că[ci] va fi [vor fi] acestea întru zilele vremurilor și până întru veac.

9. Că popor neascultător este, [ei sunt] fiii cei mincinoși, care nu voiau a asculta legea lui Dumnezeu.

10. Cei care zic Profeților: „Nu ne vestiți nouă!” și celor [care] văd vedenii: „Nu ne grăiți nouă, ci grăiți-ne nouă și vestiți-ne nouă o altă rătăcire [ἑτέραν πλάνησιν]

11. și întoarceți-ne pe noi din calea aceasta! Luați de la noi cărarea aceasta și luați de la noi pe Cel Sfânt al lui Israil!”.


[1] Căzuți din relația cu Dumnezeu.

[2] Am transliterat forma de N., pentru că în text era forma de D: Τάνει.

Isaias, 29, 15-24, cf. LXX

15. Vai de cei care fac sfat adânc, dar nu prin Domnul[1]! Vai de cei care fac sfat în taină și vor fi în întunericul faptelor lor! Și vor zice: „Cine ne-a văzut pe noi? Și cine ne va cunoaște pe noi sau [cele] pe care le facem noi?”.

16. [Oare] nu ca lutul olarului veți fi socotiți? Nu [cumva] va zice zidirea celui care a zidit-o: „Nu tu m-ai zidit”? Sau lucrul celui care l-a făcut pe el: „Nu înțelept m-ai făcut?”.

17. Nu mai [este decât] puțin și va fi mutat Libanosul ca muntele Hermel [Χερμελ] și muntele Hermel întru dumbravă va fi socotit.

18. Și cei surzi vor auzi cuvintele cărții în ziua aceea [καὶ ἀκούσονται ἐν τῇ ἡμέρᾳ ἐκείνῃ κωφοὶ λόγους βιβλίου] și vor vedea ochii celor orbi, cei [care acum sunt] în întuneric și cei [care acum sunt] în negură [καὶ οἱ ἐν τῷ σκότει καὶ οἱ ἐν τῇ ὁμίχλῃ ὀφθαλμοὶ τυφλῶν βλέψονται][2].

19. Și cei săraci se vor bucura în[tru] veselie pentru Domnul [καὶ ἀγαλλιάσονται πτωχοὶ διὰ Κύριον ἐν εὐφροσύνῃ] și cei fără de nădejde [din] oameni vor fi săturați [se vor sătura] de veselie [καὶ οἱ ἀπηλπισμένοι τῶν ἀνθρώπων ἐμπλησθήσονται εὐφροσύνης].

20. S-a sfârșit cel fără de lege și a pierit cel mândru. Și au fost nimiciți cu totul cei care fac fărădelege în[tru] răutate

21. și cei care fac a păcătui oamenii în[tru] cuvânt. Iar pe toți cei care mustră în porți poticnire îi vor pune și în[tre] cei nedrepți l-au întors pe cel Drept.

22. Pentru aceasta, acestea zice Domnul împotriva casei lui Iacov, care s-a despărțit de Avraam: „[Oare] nu acum va fi rușinat Iacov? [Oare] nici acum fața lui Israil [nu] se va schimba?

23. Dar când or să vadă copiii lor lucrurile Mele, [atunci] prin Mine vor sfinți numele Meu. Și Îl vor sfinți pe Cel Sfânt al lui Iacov și de Dumnezeul lui Israil vor fi temători [se vor teme]”.

24. Și vor cunoaște cei care rătăcesc [în] duhul [lor] înțelegerea, iar cei care murmură vor învăța a asculta și limbile cele care șovăie vor învăța a grăi pace.


[1] Se sfătuiesc îndelung ce să facă, dar fără să ceară ajutorul Său. Pentru că plănuiesc lucruri rele, împotriva voii Sale.

[2] Profeție despre vindecările pe care le va face Domnul.

Isaias, cap. 29, 1-14, LXX

1. Vai, cetatea Ariil [Αριηλ], [cu] care David a dus război! Adunați roade [din] an în an, căci veți mânca împreună cu Moab [Μωαβ]!

2. Căci o voi necăji pe Ariil și tăria va fi la ea și avuția Mie [la Mine].

3. Și voi înconjura ca David împotriva ta și voi arunca împrejurul tău gard și voi pune împrejurul tău turnuri.

4. Și cuvintele tale vor fi smerite în[tru] pământ [καὶ ταπεινωθήσονται οἱ λόγοι σου εἰς τὴν γῆν] și întru pământ cuvintele tale vor coborî [καὶ εἰς τὴν γῆν οἱ λόγοι σου δύσονται]. Și glasul tău va fi ca al celor care strigă din pământ și către [fața] pământului glasul tău va slăbi.

5. Și va fi ca praful de la roată avuția celor neevlavioși și ca țărâna purtată [de vânt] și va fi ca clipa de acum

6. de la Domnul Savaot. Căci cercetarea[1] va fi cu tunet și cutremur și glas mare, viforul aducându-se și văpaia de foc mistuind.

7. Și avuția tuturor neamurilor va fi ca cel care visează în somn, câți au dus război împotriva lui Ariil și toți cei care s-au ostășit împotriva Ierusalimului și toți cei care s-au adunat împotriva lui și cei care îl necăjesc pe el.

8. Și vor fi ca cei care beau și mănâncă în somn și, deșteptându-se, deșert [este] visul lor. Și [în] ce chip visează, cel căruia îi este sete, ca bând și, deșteptându-se, încă îi e sete, [așa] și sufletul său întru deșert a nădăjduit. [Căci] așa va fi avuția tuturor neamurilor, câți au făcut război pe muntele Sionului.

9. Să vă eliberați și să vă uimiți. Și amețiți-vă nu de sicheră și nici de vin!

10. Că[ci] v-a adăpat pe voi Domnul [cu] Duh de străpungere [Πνεύματι κατανύξεως] și va închide ochii lor și ai profeților lor și ai stăpânitorilor lor, cei care văd cele ascunse.

11. Și vor fi vouă toate cuvintele acestea precum cuvintele acestei cărți pecetluite, pe care are să i-o dea pe aceasta omului care știe literele, zicând: „Citește acestea!”. Și [el] va zice: „Nu pot să citesc, căci a fost pecetluită”.

12. Și va fi dată cartea aceasta întru mâinile omului [care] nu știe literele și îi va zice lui: „Citește aceasta!”. Și [el] va zice: „Nu știu literele”.

13. Și a zis Domnul: „Poporul acesta se apropie Mie [de Mine cu] buzele lor [și] Mă cinstesc, dar inima lor [este] departe, este depărtată de Mine. Și în zadar Mi se închină Mie, învățând poruncile oamenilor și învățăturile [lor].

14. Pentru aceasta, iată, Eu voi adăuga să mut pe poporul acesta și îi voi muta pe ei și voi pierde înțelepciunea celor înțelepți și înțelegerea celor înțelegători o voi ascunde”.


[1] Pe care o va face Domnul.