Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör kayseri escort

Etichetă: pr. dorin picioruş Page 1 of 739

Predică la Duminica a V-a după Paști [2019]

Iubiții mei[1],

Hristos a înviat!

Și Dumnezeul nostru, Cel înviat a treia zi din morți, S-a revelat pe Sine Sfintei Mucenice Fotini [Φωτεινὴ], Cea întocmai cu Apostolii[2], adică femeii samaritise[3] din cetatea Sihar [Συχάρ] [In. 4, 5, BYZ], și i-a spus: „Eu sunt [Ἐγώ εἰμι], Cel care îți vorbesc ție [ὁ λαλῶν σοι]!” [In. 4, 26, BYZ]. Pentru că El i-a confirmat acestei femei, într-o discuție de taină, că este Messias [Μεσσίας] sau Hristos [Χριστός] [In. 4, 25, BYZ]. Că este Dumnezeul Cel veșnic, Care pentru noi și pentru mântuirea noastră S-a întrupat și a locuit împreună cu noi.

Însă ceea ce Domnul a făcut cu Sfânta Fotini, face cu fiecare dintre noi. Pentru că și nouă ne vorbește Dumnezeu în taină, prin slava Lui. Ne vorbește în adâncul inimii noastre, făcându-ne să conștientizăm glasul Său. Căci El ni Se descoperă nouă pe fiecare zi și ne învață cele despre Sine. Ne învață cum este El și cum lucrează El în mijlocul lumii și cum susține El lumea toată întru existență și cum toate ascultă de El. Pentru că El este din veci și pentru veci, El e singurul existent cu adevărat, pe când noi toți suntem creația Lui.

Și câți auzim glasul Său și ne plecăm Lui, înțelegem că toate ale lui Dumnezeu sunt mai presus de înțelegerea noastră. Căci chiar dacă, prin luminarea Lui, înțelegem anumite lucruri despre noi înșine și despre istoria trecută și recentă a lumii, în adâncimea lucrurilor noi nu putem pătrunde la modul absolut. Pentru că bogăția de viață a lui Dumnezeu depășește orice înțelegere a noastră. Dar noi trăim și înțelegem toate prin slava lui Dumnezeu, care e viața și luminarea noastră cea veșnică.

De aceea, cearta cu Dumnezeu este cearta cu izvorul vieții noastre. E o ceartă sinucigașă. Și această ceartă vădește modul pueril, copilăresc în care omul privește lucrurile. Căci copilul crede că poate să trăiască fără mama lui, dacă se supără pe ea la un moment dat, pentru că nu i-a făcut nu știu ce lucru anume. Dar această credință a lui e sinucigașă. Pentru că, fără mama lui, el moare de foame și poate să pățească numai lucruri rele. La fel și noi, cei care credem că „putem trăi” fără Dumnezeu, trăim de fapt o pseudo-viață, o viață falsă, parazitară, care nu are nicio împlinire reală, veșnică. Pentru că împlinirea oricărui om este Dumnezeu, Cel care este izvorul vieții noastre.

Iar Dumnezeul nostru este Duh [Πνεῦμα] [In. 4, 24, BYZ], este duhovnicesc și nu material. Însă, de fapt, El e mai presus de orice creație a Sa, pentru că și Îngerii sunt duhuri. Dar cei duhovnicești, cei spirituali, adică Îngerii, sunt creația lui Dumnezeu, pe când Dumnezeu are existența prin Sine Însuși, fiind din veci și pentru veci. Și dacă El este Duh, noi trebuie să I ne închinăm Lui, Tatălui, în Duh și în Adevăr [Ibidem], adică în Duhul Sfânt și în Fiul Său. Pentru că închinarea cea adevărată este închinarea în fața Dumnezeului Celui treimic, în fața Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, a Dumnezeului Celui veșnic viu. Iar închinarea cea adevărată ne face și pe noi duhovnicești, adică ne umple de slava Lui, a Dumnezeului Celui veșnic viu.

Tot cultul Bisericii este închinarea cea adevărată adusă lui Dumnezeu. De aceea, noi, la Biserică și acasă și peste tot ne închinăm lui Dumnezeu în mod duhovnicește, pentru că Îi slujim Lui în slava Sa cea veșnică. Căci și citirile scripturale și cântările bisericești și rugăciunile și închinăciunile și metaniile sunt închinarea pe care noi I-o aducem lui Dumnezeu. Și prin tot cultul Bisericii noi respirăm și ne bucurăm zilnic, pentru că el este atmosfera liturgică a vieții noastre. Și această continuă slujire a Bisericii ne ferește de multe ispite, în principal de lene, de vorbirea deșartă și de desfrânare. Pentru că ne pune în starea de rugăciune, de cântare, de asceză, de efort continuu.

De aceea, slujirea lui Dumnezeu este mâncarea noastră duhovnicească. Mâncarea zilnică a sufletului nostru. Pentru că despre ea ne-a vorbit Domnul atunci când a afirmat: „Mâncarea Mea este ca să fac voia Celui care M-a trimis pe Mine [Ἐμὸν βρῶμά ἐστιν ἵνα ποιῶ τὸ θέλημα τοῦ πέμψαντός Με] și să săvârșesc lucrul Lui [καὶ τελειώσω Αὐτοῦ τὸ ἔργον]” [In. 4, 34, BYZ].

Însă de unde să știm voia Lui, dacă nu din cultul și din viața Bisericii? Înainte ca să lucrăm cele duhovnicești, trebuie să învățăm care sunt cele duhovnicești și cum trebuie slujite ele. Pentru că, dacă ne-am nevoi zilnic cu virtuțile cele duhovnicești, am ști să Îi slujim lui Dumnezeu. Dar, când nu avem în noi virtuțile Lui și cunoașterea Lui, adică evlavia pe care trebuie s-o trăim în fața lui Dumnezeu, nici slujirea noastră liturgică nu răsare din noi ca soarele.

Pentru că, iubiții mei, cine trăiește cu Dumnezeu, acela știe și să-I slujească Lui! Pentru că slujirea liturgică nu are nimic de-a face cu rigiditatea, cu automatismul, ci cu libertatea duhovnicească și cu experiența continuă a prezenței lui Dumnezeu cu noi, la Slujbe. Căci noi nu slujim la pereți, ci Dumnezeului Celui viu, Care e cu noi la Slujbe! Și simțindu-L pe Dumnezeu cu noi, dimpreună cu toți Sfinții și Îngerii Lui, noi ne bucurăm împreună cu toți membrii Împărăției lui Dumnezeu. Căci ei sunt cu noi și, împreună cu ei, noi Îi slujim lui Dumnezeu și I ne închinăm Lui.

De aceea, închinarea adusă lui Dumnezeu nu este limitativă, pentru că orice Slujbă adusă lui Dumnezeu se deschide spre universalitate. Slujba din orice Biserică își asumă întreaga lume, întreaga creație, și la ea participă întreaga Împărăție a lui Dumnezeu. Tocmai de aceea, cel care predică într-o Biserică a lui Dumnezeu, într-un Locaș al Său, trebuie să predice cu conștiința că predică pentru întreaga Biserică. Fiindcă predica lui, dacă e predica Bisericii și este cu totul în adevărul Bisericii, e o predică pentru întreaga Biserică, după cum Slujba Bisericii e pentru întreaga Biserică, pentru că e o rugăciune pentru întreaga lume.

Așa stând lucrurile, orice mergere a noastră la Biserică e o întâlnire cu întreaga lume, pentru că e o rugăciune pentru întreaga lume. Și când noi ne asumăm întreaga lume în rugăciunea noastră, mărturisim faptul că noi dorim să ne mântuim dimpreună cu întreaga lume. Căci Dumnezeu dorește ca toți să fim una [In. 17, 11, 21, BYZ], ca toți să fim una în Biserica Lui, prin slava Sa, și să ne sfințim cu toții întru adevărul lui Dumnezeu [In. 17, 7, BYZ].

Pentru că adevărul lui Dumnezeu ne unifică interior și ne unește pe unii cu alții. Adevărul lui Dumnezeu ne sfințește, pentru că ne face asemenea Lui. Ne face să iubim voia Lui și să trăim după voia Lui. Iar dacă cuvântul lui Dumnezeu e adevărul [Ibidem], adevărul care ne sfințește pe noi, atunci trebuie să traducem cuvintele lui Dumnezeu cu multă evlavie și cu multă sinceritate și responsabilitate, pentru că de traducerea noastră depinde mărturisirea adevărului lui Dumnezeu.

Și oamenii credincioși trebuie să cunoască cum arată adevărul Scripturii și al Sfinților Părinți, cum vorbește de fapt Dumnezeu și cum vorbesc Sfinții Lui, pentru ca să învețe vorbirea smerită de la Dumnezeu și de la Sfinții Lui. Căci oamenii duhovnicești au învățat să vorbească duhovnicește de la Dumnezeu, de la Cel care vorbește într-un mod propriu, într-un mod aparte, când mai umbros, când mai explicit, dar întotdeauna atent și smerit.

Și când Dumnezeu ne vorbește, El ne vorbește în cuvinte pline de har. Căci cuvintele Lui sunt pline de apă vie [In. 4, 10, BYZ]. De apa slavei Sale. Și slava Lui, în noi, se face „izvor de apă izvorând întru viață veșnică [πηγὴ ὕδατος ἁλλομένου εἰς ζωὴν αἰώνιον]” [In. 4, 14, BYZ]. Pentru că izvorul harului se revarsă din noi și altora, se revarsă și pentru alții, pentru că devenim apă potabilă, duhovnicească, teologică pentru întreaga lume.

Cărțile Bisericii sunt izvoare de ape vii pentru sufletele și trupurile noastre. Slujbele Bisericii sunt revărsări imense de apă vie în istoria lumii. Sfintele Icoane sunt țâșniri neîntrerupte de apă vie în viața noastră. Sfintele Moaște sunt fluvii de har și de vindecare pentru noi toți. Dar dacă confundăm Biserica cu pseudo-bisericile, atunci nu vom găsi har, ci boală, rătăcire, moarte veșnică. Pentru că ele, falsele biserici, sunt o caricaturizare a Bisericii lui Dumnezeu și a vieții ei divino-umane, pentru că sunt creații umane care vor „să înlocuiască” viața cu Dumnezeu a Bisericii.

Trăind în Biserica lui Dumnezeu și citind Sfintele Cărți ale Bisericii, de dinainte și de după întruparea Domnului, am găsit în ele, într-un mod copleșitor, același mod de a vedea lucrurile. Găsim în ele o unitate extraordinară de revelație și de slujire duhovnicească. Fie că e vorba de o profeție din vechime sau una mai recentă, fie că e vorba de cartea unui Sfânt Profet sau a unui Sfânt Cuvios, mărturisirea teologică e organică, e aceeași. De parcă nu ar fi trecut niciun an sau niciun secol între ele.

De aceea, în cărțile mele de teologie dogmatică eu privesc cu multă atenție orice revelare a lui Dumnezeu în Sfinții Săi, pentru că orice amănunt revelațional este o parte din icoana teologică a lui Dumnezeu. Orice amănunt pe care Dumnezeu ni-l spune despre Sine e o parte din adevărul Său sau din icoana Sa spre care noi trebuie să privim. Și icoana cea plină de adevăr a lui Dumnezeu e paradoxală, pentru că, în aparență, cuprinde lucruri care par „antagonice”. Însă Dumnezeu nu ni le-a revelat pentru ca ele să se bată cap în cap, ci pentru ca noi să le armonizăm, să înțelegem împreună, în mod paradoxal, toate aceste mărturii despre Sine Însuși.

De aceea, iubiții mei, lucrurile care ne depășesc, cele pe care noi nu le înțelegem, nu sunt împotriva noastră, ci pentru noi! Pentru că ele sunt gândite și create de Dumnezeu, de Cel care ne întrece orice înțelegere. Ispitele, necazurile, catastrofele pe care le trăim cu toții sunt raționale, sunt cu logică, nu fără nicio logică. Căci noi trăim în lumea lui Dumnezeu, a Celui plin de rațiune și mai presus de orice rațiune, și Care le-a făcut pe toate cu un rost al lor. Dacă noi nu înțelegem rostul morții cuiva, rostul durerii noastre de cap, rostul unei anume boli în viața noastră, nu înseamnă că ele nu există. Iar a ne lupta cu Dumnezeu, pentru că noi nu înțelegem rostul anumitor lucruri din viața noastră și din istorie, când El le-a făcut pe toate foarte bune [Fac. 1, 31, LXX], înseamnă a ne purta copilărește față de El. Pentru că adevărata atitudine existențială e aceea de a ne lăsa luminați de El, călăuziți de El spre înțelegere.

Ce fac eu, spre exemplu, când nu înțeleg un lucru anume în teologie și în istoria Bisericii? Nu încerc să îi dau o explicație fantezistă, ci îl las deoparte. Mă ocup de alt subiect, de altă realitate, pe care o pot înțelege întrucâtva. Și nu îmi fac niciodată obsesii din ceea ce nu înțeleg, pentru că obsesiile te blochează, te opresc din munca de cercetare teologică. Și am observat că după o lună, un an, mai mulți ani, Dumnezeu mă luminează asupra unor probleme pe care le-am întâlnit în trecut. Și a căror înțelegere nu o aveam. Mă luminează deodată și le înțeleg, cu harul Său, imediat, fără să îmi fi bătut capul cu ele zile la rând.

De aceea, cei care se grăbesc în cunoaștere, care forțează lucrurile, ajung să se îmbete cu false „adevăruri”. Pentru că adevărurile lui Dumnezeu se înțeleg pe măsură ce creștem în slujirea și în ascultarea Lui. Iar adevărurile lui Dumnezeu nu sunt antagonice! Dacă, în mintea noastră, unele afirmații ale lui Dumnezeu par „să se contrazică” cu altele e semn că nu ne-am smerit mintea în fața adevărurilor lui Dumnezeu. În fața afirmațiilor Lui despre Sine Însuși. Căci adevărurile lui Dumnezeu au nevoie de credința, dar și de smerenia noastră în fața Lui, pentru ca să le înțelegem în mod paradoxal și nu antagonic. Pentru că profunzimea unică a vieții lui Dumnezeu, ce depășește orice înțelegere a noastră, este aceea care îi face, pe cei neevlavioși, să găsească „erori” în afirmațiile lui Dumnezeu. Când, de fapt, în afirmațiile Lui nu e nicio eroare, pentru că cuvântul Său este adevărul.

Să iubim tot adevărul lui Dumnezeu! Să iubim toată slujirea și viața Bisericii! Să îi iubim pe toți Sfinții Lui și să învățăm necontenit de la ei! Și să apreciem orice bine care se face spre folosul tuturor!

Eu voi vota azi, dimpreună cu soția mea, și vă rog și pe dumneavoastră să votați! Pentru binele României și al Europei. Pentru binele nostru comun. Pentru că binele ni-l facem împreună, călăuziți de Dumnezeu tot timpul. Amin!


[1] Începută la 7. 24, în zi de vineri, pe 24 mai 2019. Cer parțial noros, 14 grade, vânt de 16 km/ h.

[2] Pomenită pe 26 februarie, cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/2245/sxsaintinfo.aspx și http://glt.goarch.org/texts/Feb/Feb26.html.

[3] De la N. ἡ Σαμαρεῖτις, cf. In. 4, 9, BYZ.

Epistola către Evrei

Pagina sursă a cărții.

Cartea în format PDF.

Amos, cap. 1, cf. LXX

1. Cuvintele lui Amos [Ἀμώς], care s-au făcut în naccarimul[1] din Tecue [ἐν νακκαριμ ἐκ Θεκουε], [și] care a văzut[2] pentru Ierusalim în zilele lui Ozias [Ὀζίας], împăratul lui Iudas, și în zilele lui Ieroboam [Ιεροβοαμ] al lui Ioas [Ἰωάς], împăratul lui Israil, mai înainte [cu] doi ani de cutremur.

2. Și a zis: „Domnul din Sion a glăsuit și din Ierusalim a dat glasul Său și au plâns pășunile păstorilor și s-a uscat vârful Carmilosului[3]”.

3. Și a zis Domnul: „Din cauza celor 3 neevlavii ale Damascosului[4] [Damascului] și [chiar] din cauza celor 4, nu Mă voi întoarce [către] el, pentru care [că] tăiau [cu] fierăstraiele cele de fier pe cele care au [aveau] în pântece, pe cele din Galaad [Γαλαάδ].

4. Și voi trimite foc întru casa lui Azail [Αζαηλ] și va mistui temeliile fiului lui Ader [Αδερ].

5. Și voi zdrobi zăvoarele Damascosului și îi voi pierde cu totul din câmpul On [Ων] [pe cei care] locuiesc [acolo] și voi tăia neamul din bărbații Harranului [Χαρραν] și va fi robit poporul cel ales al Siriei”, zice Domnul.

6. Acestea zice Domnul: „Din cauza celor 3 neevlavii ale Gazei și [chiar] din cauza celor 4, nu Mă voi întoarce [către] ei, pentru [ca] să-i robească pe ei robimea lui Salomon [Σαλωμών] [și] să-i închidă întru Idumea [Ἰδουμαία].

7. Și voi trimite foc peste zidurile Gazei și va mistui temeliile ei.

8. Și îi voi pierde cu totul din Azotos [Ἄζωτος] [pe cei care] locuiesc [acolo] și va fi îndepărtat neamul din Ascalon [Ἀσκαλών] și voi aduce mâna Mea peste Accaron [Ακκαρων] și vor pieri cei rămași ai celor străini”, zice Domnul.

9. Acestea zice Domnul: „Din cauza celor 3 neevlavii ale Tirosului [Τύρος] [Tirului] și [chiar] din cauza celor 4, nu Mă voi întoarce [către] el, pentru care [că] au închis robimea lui Salomon întru Idumea și nu și-au adus aminte de făgăduința fraților.

10. Și voi trimite foc peste zidurile Tirosului și va mistui temeliile ei”.

11. Acestea zice Domnul: „Din cauza celor 3 neevlavii ale Idumeii și [chiar] din cauza celor 4, nu Mă voi întoarce [către] ei, pentru [că au început] să-i prigonească pe ei în[tru] sabie, pe fratele său, și a nimicit-o pe maică pe pământ și a apucat întru mărturie groaza lui [καὶ ἥρπασεν εἰς μαρτύριον φρίκην αὐτοῦ] și graba lui a păzit-o întru ceartă [καὶ τὸ ὅρμημα αὐτοῦ ἐφύλαξεν εἰς νεῖκος].

12. Și voi trimite foc întru Teman [Θαιμαν] și va mistui temeliile zidurilor ei”.

13. Acestea zice Domnul: „Din cauza celor 3 neevlavii ale fiilor lui Ammon [Αμμων] și [chiar] din cauza celor 4, nu Mă voi întoarce [către] el, pentru care [că] spintecau pe cele care au [aveau] în pântece ale Galaaditilor, pentru ca să lărgească hotarele lor.

14. Și voi aprinde foc peste zidurile Ravvei[5] și va mistui temeliile ei cu strigare în ziua războiului și va fi clătinată în ziua sfârșitului ei.

15. Și vor merge împărații ei în[tru] robie, dimpreună [și] preoții lor și stăpânitorii lor”, zice Domnul.


[1] Un cuvânt transliterat din ebraică și care înseamnă „în [unul din] ciobanii”.

[2] Care a avut vedenii de la Dumnezeu pentru Ierusalim.

[3] De la forma de N. Καρμήλος. A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Mount_Carmel.

[4] De la forma de N. Δαμασκός.

[5] De la forma de N. Ραββα.

Osie, cap. 14, cf. LXX

1. Samaria va fi nimicită, [pentru] că s-a împotrivit către Dumnezeul ei. Ei în sabie vor cădea și cele de sub pieptul lor se vor sparge și cele pe care le au în pântecele lor se vor rupe.

2. Întoarce-te, Israile, către Domnul Dumnezeul tău, pentru că ai slăbit în[tru] nedreptățile tale!

3. Luați împreună cu voi cuvinte[1] și întoarceți-vă către Domnul Dumnezeul vostru! Ziceți-I Lui, ca să nu luați nedreptate[,] și [ci] să luați cele bune! „Și [astfel] vom răsplăti rodul buzelor noastre.

4. Assur nu are să ne mântuie pe noi. Pe cal nu vom sui, [nici] nu mai avem să zicem: «Dumnezeii noștri!» lucrurilor mâinilor noastre. [Căci] cel [care este] în[tru] Tine va milui pe cel orfan”.

5. Voi vindeca[2] locașurile lor. Îi voi iubi pe ei [cu] mărturisire, că[ci] s-a întors urgia Mea de la ei.

6. Voi fi ca roua lui Israil, înflori-va precum crinul și va pune rădăcinile lui ca Libanosul [Libanul].

7. Vor merge ramurile lui și va fi ca măslinul cel foarte roditor și mirosul său ca Libanosul.

8. Se vor întoarce și vor sta sub umbra sa, vor trăi și se vor îmbăta [cu] grâu [καὶ μεθυσθήσονται σίτῳ]. Și va înflori ca via pomenirea sa [καὶ ἐξανθήσει ὡς ἄμπελος τὸ μνημόσυνον αὐτοῦ] [și] ca vinul Libanosului [ὡς οἶνος Λιβάνου].

9. Ce [este] lui, lui Efrem, încă și idolilor? Eu l-am smerit pe el și Eu îl voi întări pe el. Eu [sunt] ca ienupărul [ἄρκευθος][3], [căci] rodul tău din Mine a fost aflat [ἐξ Ἐμοῦ ὁ καρπός σου εὕρηται].

10. Cine [este] cel înțelept și [care] va înțelege acestea? Sau cel priceput și le va cunoaște pe ele? Căci drepte [sunt] căile Domnului și cei Drepți vor merge în[tru] ele, iar cei neevlavioși vor slăbi în[tru] ele.


[1] Mărturisiți-vă păcatele voastre înaintea Lui!

[2] Pe acestea le spune Dumnezeu.

[3] A se vedea: https://el.wikipedia.org/wiki/Άρκευθος și https://ro.wikipedia.org/wiki/Ienupăr.

Evanghelia după Lucas (ediția liturgică)

Pagina sursă a cărții.

Cartea în format PDF.

Osie, cap. 13, cf. LXX

1. După cuvântul lui Efrem, el a luat dreptăți în Israil și [le-]a pus pe ele [în] Baal și a murit.

2. Și încă a adăugat a păcătui. Și au făcut lor înșiși topire din argintul lor după chipul idolilor [κατ᾽ εἰκόνα εἰδώλων], lucrurile dulgherilor săvârșite lor. [Și] ei zic: „Jertfiți oameni, căci vițeii s-au sfârșit!”.

3. Pentru aceasta vor fi ca norul cel de dimineață și ca roua cea de dimineață mergând, precum praful suflându-se din arie și ca aburul de pe înălțimi.

4. Iar Eu, Domnul, Dumnezeul tău, [sunt] întărind cerul și zidind pământul. Ale Cărui mâini au zidit toată oastea cerului[1] [Οὗ αἱ χεῖρες ἔκτισαν πᾶσαν τὴν στρατιὰν τοῦ οὐρανοῦ] și nu ți-am arătat ție acestea [pentru] a nu merge înapoia[2] lor [καὶ οὐ παρέδειξά σοι αὐτὰ τοῦ πορεύεσθαι ὀπίσω αὐτῶν]. Și Eu te-am scos pe tine din pământul Egiptosului și Dumnezeu afară de Mine nu vei cunoaște [καὶ Θεὸν πλὴν Ἐμοῦ οὐ γνώσῃ] și mântuind nu este afară de Mine [καὶ σῴζων οὐκ ἔστιν πάρεξ Ἐμοῦ].

5. Eu te păstoream pe tine în pustie, în pământul cel nelocuit,

6. pentru pășunile lor. Și s-au săturat întru săturare[3] și s-au înălțat[4] inimile lor, pentru aceea au uitat de Mine.

7. Și le voi fi lor[5] ca pantera și ca leopardul în calea assirienilor.

8. Întâmpina-voi lor ca ursoaica [cea] pierdută și voi rupe închiderea inimii lor și acolo îi vor mânca pe ei puii de lei ai dumbrăvii [și] fiarele câmpului îi va [vor] sfâșia pe ei.

9. Stricăciunii tale, Israile, cine îi va ajuta?

10. Unde [este] el, împăratul tău? Și să te mântuie pe tine în toate cetățile tale! [Și] să te judece pe tine, care ai zis: „Dă-mi mie împărat și stăpânitor!”!

11. Și ți-am dat ție împărat întru urgia Mea [καὶ ἔδωκά Σοι βασιλέα ἐν ὀργῇ Μου] și am avut în mânia Mea [καὶ ἔσχον ἐν τῷ θυμῷ Μου]

12. neascultarea nedreptății [συστροφὴν ἀδικίας]. Efrem: ascuns [e] păcatul său.

13. Dureri ca [ale celei] născând îi vor veni lui. Acesta [este] fiul său [și] nu [este] cel înțelept. Pentru că nu are să sufere în[tru] zdrobirea copiilor [săi].

14. Din mâna Iadului îi voi izbăvi pe ei [ἐκ χειρὸς ᾍδου ῥύσομαι αὐτοὺς][6] și din moarte îi voi răscumpăra pe ei [καὶ ἐκ θανάτου λυτρώσομαι αὐτούς]. Unde [este] pedeapsa ta [ποῦ ἡ δίκη σου], moarte [θάνατε]? Unde [este] boldul tău [ποῦ τὸ κέντρον σου], Iadule [ᾍδη][7]? Mângâierea s-a ascuns de la ochii mei [παράκλησις κέκρυπται ἀπὸ ὀφθαλμῶν μου].

15. Pentru că acesta în mijlocul fraților va deosebi. Domnul va aduce vânt de arșiță din pustie peste el și va usca venele sale [și] va pustii izvoarele sale. El va usca pământul său și toate vasele cele plăcute ale sale.


[1] Puterile cele cerești.

[2] Pentru ca să nu te închini Îngerilor Mei în locul Meu.

[3] S-au săturat prea mult, până la refuz.

[4] S-au umplut de mândrie.

[5] Ce spune Domnul despre Sine.

[6] Profeție despre coborârea Sa la Iad.

[7] Cuvinte profetice amintite de Sfântul Pavlos în I Cor. 15, 55, sub forma: „Unde [este] boldul tău, moarte? Unde [este] biruința ta, Iadule?”.

Predică la pomenirea Sfinților Împărați Constantinus și Helena [2019]

Iubiții mei[1],

Hristos a înviat!

Și în atmosfera pascală în care trăim de 24 de zile, noi îi pomenim astăzi pe Sfinții Împărați cei Întocmai cu Apostolii [Ἱσαπόστολοι][2], pe Sfinții Împărați Constantinus[3] și Helena[4], și prin ei Îl lăudăm pe Dumnezeul păcii [Θεὸς τῆς εἰρήνης] [Rom. 15, 33; 16, 20; II Cor. 13, 11; Filip. 4, 9; I Tes. 5, 23; Evr. 13, 20, BYZ], pe Cel care ne-a dăruit nouă pacea Bisericii. Căci atunci când Biserica era persecutată, când ea trăia clandestin, catacombal, suferea din toate părțile.

Nimic nu era sigur în viața creștinilor! Toată lumea era împotriva ta. Puteai fi omorât oricând, din cauza oricărui denunț, pentru că erai în afara legii. Și numai când nu ai libertate religioasă, când nu ai libertate de mișcare și de slujire, înțelegi cât de scumpă este pacea. Dar când ești iresponsabil față de darurile lui Dumnezeu, când nu dai doi bani pe pace, pe pacea statală, pe pacea care îți dă drepturi reale, garantate de slujire și de propovăduire, atunci nu știi să te bucuri și să Îi slujești lui Dumnezeu cu inimă veselă, mulțumitoare.

Și noi, astăzi, trăim din plin bucuria păcii religioase. Trăim din plin această mare binefacere a lui Dumnezeu. Putem sluji și publica și propovădui peste tot în România și putem călători în scopuri religioase în țară și în străinătate. Căci Statul Român garantează constituțional libertatea conștiinței (art. 19. 2), libertatea religioasă în România (art. 19, 3), interzice învrăjbirea religioasă (art. 19, 4) între români și sprijină Biserica (art. 19, 5)[5]. Și, printre multe altele, o sprijină și financiar, atât printr-un cuantum pentru salarizarea clerului, cât și prin ajutoare pentru zidirea și refacerea Bisericilor și Mănăstirilor[6].

Iar cuantumul financiar pe care Statul Român, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, îl acordă Bisericii e acesta: „Secretariatul de Stat pentru Culte acordă pentru salarizarea personalului clerical un număr de 13.884[7] de contribuții pentru: 1 post de patriarh, 8 posturi de mitropolit, 10 posturi de arhiepiscop, 19 posturi de episcop, 3 posturi de episcop-vicar patriarhal, 9 posturi de episcop-vicar, 7 posturi de arhiereu-vicar, 1 post de vicar administrativ patriarhal, 32 de posturi de consilier patriarhal, 5 posturi de secretar patriarhal, 2 posturi de inspector general bisericesc, 20 de posturi de vicar administrativ eparhial, 13 posturi de secretar Cancelaria Patriarhală, 1 post de vicar episcopal, 193 de posturi de consilier eparhial, 27 de posturi de secretar eparhial, 121 de posturi de inspector eparhial, 28 de posturi de exarh, 154 de posturi de protopop, 444 de posturi de stareț, 3 posturi de egumen, 9.366 de posturi clericale cu o contribuție de 65% din salariul de bază și 3.417 posturi clericale cu o contribuție de 80% din salariul de bază”[8]. Iar acolo unde contribuția de la Stat e de 80% din salariul de bază, avem de-a face cu parohii sărace, unde Preoții nu ar putea sluji, pentru că ar muri de foame.

Iar Statul Român a alocat Bisericii, pentru salariile clericale, 187.321.196 de lei în 2010, 216.156.469 de lei în 2013[9], 392.545.015 de lei în 2017[10]. Un cuantum financiar ascendent, după cum se observă. Iar restul salarial de 35 sau de 20%, Preoții trebuie să îl primească din parohie.

Însă, procentul parohial e neimpozabil, pe când cel de la Stat este impozabil[11]. Căci „Biserica plătește impozit la fel ca orice altă organizație a societății civile și beneficiază de aceleași facilități fiscale”[12]. Pentru că Preotul este un salariat al Statului Român, care, la vârsta de 65 de ani, va primi pensie pe măsura contribuției pe care a avut-o la fondul de pensii.

Așa stând lucrurile în democrația noastră, Biserica trăiește în plină libertate de organizare și manifestare. Nu este prigonită, ci ajutată! Și dacă e ajutată, ea poate vorbi despre sine cu putere.

Însă ce facem noi cu această libertate din belșug? Care e slujirea noastră zilnică? Care e aportul nostru religios și faptic la binele tuturor?

În 13 iunie 313, Sfântul Împărat Constantinus, dimpreună cu Împăratul Licinius[13], au dat edictul de libertate religioasă pentru Biserică[14]. Căci până atunci fusese prigonită în mod furibund, cu multă cruzime. Prin legile din 3 martie și 3 iulie 321, Sfântul Constantinus impune respectarea duminicii ca zi de odihnă în Imperiul Roman[15]. Convoacă Sinodul I Ecumenic de la Nicea [Νίκαια], care a avut loc în lunile mai-august 325, și care a fost prezidat de Sfântul Osius de Córdoba[16]. Însă tocmai în anul 337, cu puțin timp înainte de a adormi, devine catehumen și adoarme pe 22 mai 337, la vârsta de 65 de ani[17], de praznicul Cincizecimii[18]. Sfânta Împărăteasă Helena, mama sa, adormise în 330[19], după ce descoperise Sfânta Cruce a Domnului în 326[20]. După ce descoperise „arma cea prea tare [ὅπλον κραταιότατον]”[21] a creștinilor, prin care noi îi biruim pe vrăjmașii mântuirii noastre.

Căci de aceea ne închinăm adesea: pentru ca să ne umplem de puterea cea prea mare a lui Dumnezeu împotriva tuturor ispitelor. Și ori de câte ori ne închinăm, noi simțim slava lui Dumnezeu în noi înșine, pentru că semnul Sfintei și de viață făcătoarei Cruci a Domnului e semn duhovnicesc, e semn prea mare, e semnul mântuirii noastre pentru noi. Fiindcă prin el noi mărturisim că Domnul și Mântuitorul nostru este Iisus Hristos, Cel deoființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, și că viața noastră creștină este o viață ascetică, e o viață de continuă luptă cu patimile din noi înșine și cu demonii. „Că[ci] lupta noastră nu este împotriva sângelui și a trupului [Ὅτι οὐκ ἔστιν ἡμῖν ἡ πάλη πρὸς αἷμα καὶ σάρκα], ci împotriva începătoriilor [ἀλλὰ πρὸς τὰς ἀρχάς], împotriva stăpâniilor [πρὸς τὰς ἐξουσίας], împotriva stăpânitorilor întunericului veacului acestuia [πρὸς τοὺς κοσμοκράτορας τοῦ σκότους τοῦ αἰῶνος τούτου], împotriva celor duhovnicești ai răutății [care sunt] în cele cerești [πρὸς τὰ πνευματικὰ τῆς πονηρίας ἐν τοῖς ἐπουρανίοις]” [Efes. 6, 12, BYZ].

Și vedem că Sfântul Pavlos îi numește pe demoni „cei duhovnicești ai răutății”: pentru că sunt duhuri, dar sunt plini de răutate. Nu sunt duhovnicești în sensul că sunt plini de slava lui Dumnezeu, ci sunt duhovnicești pentru că sunt duhuri, pentru că sunt spirituali. Și prin „cele cerești”, Sfântul Pavlos, aici, nu indică Împărăția lui Dumnezeu, ci văzduhul sau cerul de deasupra noastră. Căci demonii stau în văzduh și se luptă cu noi. Se luptă cu noi în mod nevăzut, dar, uneori, și văzut, și într-un mod simțit de către noi. Iar „elementele constante ale acestui război [interior, la care apelează demonii,] sunt răutatea, viclenia și violența, duplicitatea și minciuna, amăgirea și nălucirea, ascunderea și retragerea, falsa profeție”[22]. Pentru că, pe toate căile, demonii vor să ne tulbure, să ne răcească dragostea de Dumnezeu, să ne strice evlavia noastră, să ne îndepărteze de El.

Așa că libertatea socială, garantată de stat, are nevoie și de libertatea duhovnicească. Pentru libertatea noastră interioară însă, pentru libertatea duhovnicească, trebuie să luptăm neîncetat, pentru că sufletul nostru este terenul de luptă cu demonii. Acolo, în adâncul nostru, se dă adevărata luptă pentru libertate! Și cine e liber duhovnicește, e liber împreună cu Dumnezeu. Pentru că El ne umple de pacea Lui „și păcii Sale nu este hotar [καὶ τῆς εἰρήνης Αὐτοῦ οὐκ ἔστιν ὅριον]” [Is. 9, 6, LXX].

– Și de ce nu are hotar pacea Lui?

– Pentru că putem crește la nesfârșit în libertatea duhovnicească, adică în relația noastră cu El. Și cum relația noastră cu Dumnezeu este interioară, de aceea putem fi oriunde liberi interior, chiar dacă suntem închiși pe nedrept sau ostracizați de către un regim politic dictatorial. Tocmai de aceea, în timpul regimului comunist din România, creștinii ortodocși au trăit interior ca niște oameni liberi, chiar dacă Biserica și viața religioasă au fost minimalizate constant la nivel statal. „Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România…în România au existat 44 de penitenciare principale și 72 de lagăre de muncă forțată destinate deținuților politici în care au pătimit peste 3 milioane de români dintre care 800.000 de oameni au murit”[23]. Dar și cei care nu au ajuns în închisoare sau au ieșit din închisoare la un moment dat, au trebuit să se lupte interior pentru libertatea lor duhovnicească. Pentru că ideologia atee milita pentru o lume fără Dumnezeu, pentru o lume desacralizată.

Prezentul ne pune în fața diversității religioase, dar și a indiferentismului religios. Avem mulți ortodocși nepracticanți sau care nu merg în mod regulat la Biserică.

– De ce nu merg?

– Pentru că nu au conștientizat faptul că sufletul nostru are nevoie de hrană, după cum are nevoie și trupul nostru. Cei care nu și-au dat seama că sufletul lor trebuie să fie hrănit duhovnicește la Biserică sunt ca cei care nu știu că sufletul lor are nevoie de cunoaștere, adică de Școală și de cărți. Dar dacă te-ai trezit sufletește, dacă ai conștientizat că ai suflet și ai început să conștientizezi rolul Școlii și al educației constante, pentru toată viața, pasul următor este acela de a înțelege că sufletul are nevoie și de cunoaștere duhovnicească. Pentru că sufletul nostru are nevoia să fie informat și educat, să aibă o tot mai mare experiență de viață, dar și zidit duhovnicește, curățit, luminat, desăvârșit prin viața Bisericii. Pentru că omul care începe să se cunoască pe sine și lumea din jurul lui, are nevoie să Îl cunoască pe Dumnezeu, pe Ziditorul a toate, pentru ca să afle de la El scopul său pe această lume.

Și de unde poți afla lucruri, dacă nu din cărți? Iar dacă acestea, cărțile, ne furnizează o întreagă experiență a lumii, atunci trebuie să citim constant, pentru ca să ne îmbogățim constant experiența noastră de viață.

De aceea, bibliotecile, librăriile, arhivele dispar nu pentru că „nu mai avem nevoie” de ele, ci pentru că alegem să trăim în indiferență față de nevoile noastre sufletești și duhovnicești. Alegem să trăim doar trupește, periferic, și asta în detrimentul nostru.

Așadar, iubiții mei, puterea politică care minimalizează Biserica și Școala, care nu are iubire de neam și de valorile perene ale națiunii e falimentară! Pentru că clasa politică a unei națiuni trebuie să trudească pentru binele real al națiunii, pentru ceea ce o duce înainte. Dar nu putem merge mai înainte dacă nu suntem noi înșine, dacă nu suntem în relație cu trecutul, cu tradiția și cu experiența noastră de viață.

În cadrul Uniunii Europene, prezența legislativă a României[24] atrage după ea și prezența noastră, a cetățenilor. Ca cetățeni europeni avem drepturi[25], dar și îndatoriri, așa după cum avem și ca cetățeni ai României. Tocmai de aceea, dreptul de vot[26] e un drept al libertății, care trebuie folosit cu discernământ.

Iar eu, de la 18 ani, n-am lipsit de la nicio votare, pentru că cred în puterea votului meu. Nu sunt adeptul protestelor – pentru că eu consider că ele sunt legitime doar în caz de injustiție flagrantă –, ci sunt adeptul alegerii determinante, hotărâtoare, al alegerii prin vot. Dacă am ceva de spus, spun prin votul meu și, odată exprimat votul, s-a încheiat exprimarea mea politică. Pentru că, după votare, politica e problema politicienilor și nu a mea, a cetățeanului de rând. Ci eu, cetățeanul de rând, care nu pot lua decizii politice, trebuie să îmi văd de meseria sau de vocația mea, pentru că asta mă duce înainte și pe mine, dar și familia și țara mea.

Vorbăria multă, pătimașă pe teme politice, când nu poți face nimic concret, e precum comentarea meciului de fotbal în fața televizorului: te oftici degeaba, pierzi timpul, iar alții câștigă bani serioși.

De aceea, dacă vrem să fim cetățeni responsabili, trebuie să facem politică la vot, votând pe cine trebuie și nu lamentându-ne înainte și după scrutin. Votul e secret, alegem pe cine considerăm noi că ne reprezintă și gata! Pentru că așa este normal și eficient. Iar cei care fac politică trebuie să managerieze în mod onest votul nostru, pentru că aceasta e menirea lor.

Sfinții Împărați Constantinus și Helena au mizat pe Biserică, pe modul de a fi al Bisericii și, crezând în Dumnezeu, au creștinat lumea păgână aidoma Sfinților Apostoli. De aceea sunt Întocmai cu Sfinții Apostoli: pentru că și-au folosit puterea lor politică pentru a consolida și extinde Biserica în cadrul Imperiului Roman. În cazul lor, avem de-a face cu politicieni ai Împărăției lui Dumnezeu. Cu oameni care au pledat pentru viața creștină, pentru binele și mântuirea oamenilor. Și au pledat energic pentru Biserică, când Biserica era la periferia societății, iar lumea romană era majoritar păgână. Dar, punând în centrul Imperiului Biserica lui Dumnezeu, cei doi Sfinți Împărați astăzi pomeniți, fiu și mamă, ne arată că familia unui politician trebuie să trăiască în Biserică, pentru ca să exprime valorile Bisericii. Căci politicianul, așa după cum are o naționalitate și o limbă, trebuie să aibă și o educație, o cultură, o credință anume. Și el trebuie să se exprime public potrivit acestor date personale esențiale.

Vă doresc multă sănătate și bucurie, putere de muncă și înțelepciune în tot ceea ce faceți! Dumnezeu să ne întărească pe toți și să ne lumineze spre a face voia Lui! Amin.


[1] Începută la 8. 26, în zi de vineri, pe 17 mai 2019. Cer înnorat, 14 grade, vânt de 8 km/ h.

Predica de anul trecut e aceasta: https://www.teologiepentruazi.ro/2018/05/20/predica-la-pomenirea-sfintilor-imparati-constantinus-si-helena-2018/.

[2] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/3295/sxsaintinfo.aspx.

[3] Flavius Valerius Aurelius Constantinus Augustus, cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Constantine_the_Great.

[4] Flavia Iulia Helena Augusta, cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Helena_(empress).

[5] A se vedea Constituția României: http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339.

[6] Cf. Secretariatul de Stat pentru Culte, Statul și Cultele religioase, ed. a 2-a revizuită și adăugită, Ed. Litera, București, 2018, p. 11-12. A se vedea:  http://culte.gov.ro/wp-content/uploads/2018/11/BookRO.pdf.

[7] Aceasta era situația în anul 2017, cf. Idem, p. 215.

[8] Cf. Idem, p. 138. [9] Idem, p. 212. [10] Idem, p. 213. [11] Idem, p. 104. [12] Ibidem.

[13] Gaius Valerius Licinianus Licinius Augustus, cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Licinius.

[14] Cf. http://web.archive.org/web/20130219081254/http:/www.fourthcentury.com:80/works-of-constantine/.

[15] Ibidem.

[16] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/First_Council_of_Nicaea și https://en.wikipedia.org/wiki/Hosius_of_Corduba.

[17] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Constantine_the_Great

[18] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/3295/sxsaintinfo.aspx.

[19] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Helena_(empress).

[20] Cf. http://www.awakentoprayer.org/Discovery_of__Cross.html și http://www.synaxarion.gr/gr/sid/3295/sxsaintinfo.aspx.

[21] Cf. http://glt.goarch.org/texts/May/May21.html.

[22] Cf. https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/tehnici-strategii-demonice.

[23] Cf. https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/temnitele-si-inchisorile-comuniste-din-romania-cateva-referinte-despre-numarul-lor-activitatea-volumul-de-incarcerare-capacitatea-si-dispunerea-lor-geografica.

[24] A se vedea: https://ec.europa.eu/romania/about-us/romania_in_eu_ro.

[25] Idem: http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/145/cetatenii-uniunii-si-drepturile-lor.

[26] Idem: https://www.constitutiaromaniei.ro/art-36-dreptul-de-vot/.

Page 1 of 739

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

konya escort eskişehir escort izmit escort bursa escort halkalı escort
ücretsiz porno