Isaias, cap. 43, cf. LXX

1. Și acum așa zice Domnul Dumnezeu, Cel care te-a făcut pe tine, Iacov[e], Cel care te-a zidit pe tine, Israil[e]: „Nu te teme, că[ci] te-am răscumpărat pe tine! Te-am chemat pe tine, [am chemat] numele tău, [căci] al Meu ești tu.

2. Și dacă ai să treci prin apă, cu tine sunt, iar râurile nu se vor revărsa [peste] tine. Și dacă ai să treci prin foc, văpaia nu are să te ardă, [ea] nu te va arde pe tine.

3. Că[ci] Eu [sunt] Domnul Dumnezeul tău, Sfântul lui Israil, Cel care te mântuie pe tine. Am făcut prețul tău [ἐποίησά σου ἄλλαγμα]: pe Egiptos și pe Etiopia și pe Soini [Σοήνη][1] pentru tine [ὑπὲρ σοῦ].

4. [Și] de când te-ai făcut cinstit înaintea Mea, ai fost slăvit, iar Eu te-am iubit pe tine. Și voi da oameni mulți pentru tine și stăpânitori pentru capul tău.

5. Nu te teme, că[ci] cu tine sunt! De la răsărituri voi aduce sămânța ta și de la apusuri te voi aduna pe tine.

6. Voi zice crivățului: «Adu!» și livei [τῷ λιβί][2]: «Nu te opri!». Adu pe fiii Mei din pământul de departe și pe fiicele Mele de la marginile pământului,

7. pe toți câți au fost chemați [cu] numele Meu! Căci în[tru] slava Mea l-am pregătit pe el și l-am zidit și l-am făcut pe el.

8. Și am scos pe poporul cel orb[3], iar ochii [lor] sunt de asemenea orbi și surde având urechile [lor][4].

9. Toate neamurile au fost adunate împreună, iar stăpânitorii vor fi adunați dintre ei. Cine va vesti acestea? Sau, pe cele dintru început, cine vi le va vesti vouă? Să aducă mărturiile lor și să îndrepte și să le zică pe cele adevărate!”.

10. „Fiți Mie martorii [γένεσθέ Μοι μάρτυρες], iar Eu [vouă] martorul [κἀγὼ μάρτυς]!”, zice Domnul Dumnezeu. „Și Slujitorul[5] pe Care L-am ales [este] pentru ca să cunoașteți și să credeți și să înțelegeți că Eu sunt [și] înaintea Mea nu a fost alt Dumnezeu și [nici] după Mine nu va fi.

11. Eu [sunt] Dumnezeu și nu este afară de Mine mântuind.

12. Am vestit și am mântuit [și] am certat și nu era în[tre] voi cel străin. Voi Îmi sunteți Mie martorii, iar Eu [vouă] martorul”, zice Domnul Dumnezeu.

13. „[Eu sunt] încă dintru început și nu este cel care scoate din mâinile Mele. [Eu] voi face și cine va întoarce aceasta?”.

14. Așa zice Domnul Dumnezeu, Cel care vă răscumpără pe voi, Sfântul lui Israil: „Voi trimite pentru voi în Babilon și îi voi stârni pe toți fugind și haldeii în corăbii vor fi legați.

15. [Căci] Eu [sunt] Domnul Dumnezeu, Sfântul vostru, Cel care l-a făcut cunoscut pe Israil, pe împăratul vostru”.

16. Așa zice Domnul, Cel care dă cale în[tru] mare și cărare în[tru] apa cea tare [ὁ διδοὺς ὁδὸν ἐν θαλάσσῃ καὶ ἐν ὕδατι ἰσχυρῷ τρίβον],

17. Cel care a scos care și cal [cai] și mulțimea cea tare – dar au fost adormiți [au adormit] și nu se vor ridica, au fost stinși [s-au stins] ca fitilul care a fost stins – :

18. „Nu le pomeniți pe cele dintâi și pe cele vechi nu le socotiți!

19. Iată [ἰδοὺ], [Eu] le fac pe cele noi [ποιῶ καινὰ], care acum se va ridica [ἃ νῦν ἀνατελεῖ][se vor ridica] și le veți cunoaște pe acestea [καὶ γνώσεσθε αὐτά][6]! Și voi face cale în pustiu și râuri în cel fără de apă[7].

20. Mă va binecuvânta [vor binecuvânta] pe Mine fiarele câmpului, sirenele [σειρῆνες] și fiicele vrăbiilor, [pentru] că am dat apă în pustiu și râuri în cel fără de apă, [ca] să adap pe neamul Meu cel ales,

21. pe poporul Meu, pe care l-am dobândit [cu] virtuțile Mele, [pentru] a povesti [el acestea].

22. Nu acum te-am chemat pe tine, Iacov[e], nici [nu] te-am făcut pe tine să te ostenești, Israil[e].

23. Nu [Mi-ai adus] Mie oile arderii tale de tot, nici în[tru] jertfele tale [nu] M-ai slăvit pe Mine, nici [nu] te-am făcut pe tine ostenit în [jertfele de] tămâie,

24. nici [nu] Mi-ai câștigat Mie tămâie [fără de] argint, nici grăsimea jertfelor tale [nu] am poftit, ci, în[tru] păcatele tale și în[tru] nedreptățile tale, Eu sunt [Cel care] te-am pus pe tine

25. înaintea Mea. Eu sunt Cel care șterg fărădelegile tale și nu le voi fi pomenit [nu le voi pomeni].

26. Dar tu adu-ți aminte [σὺ δὲ μνήσθητι][8] și să ne judecăm [καὶ κριθῶμεν]! Zi tu fărădelegile tale [mai] întâi [λέγε σὺ τὰς ἀνομίας σου πρῶτος], pentru ca să te îndrepți [ἵνα δικαιωθῇς]!

27. Părinții voștri [au fost] cei dintâi[9], iar stăpânitorii voștri au nelegiuit întru Mine.

28. Și stăpânitorii au pângărit cele sfinte ale Mele. Și am dat să-l pierd pe Iacov și pe Israil [l-am dat] spre ocară”.


[1] Forma de N. În text era forma de Ac. Σοήνην.

[2] Vântul de sud-vest.

[3] L-am scos din robia demonilor, l-am răscumpărat cu preț de sânge.

[4] Pentru a vedea și a auzi cele duhovnicești.

[5] Hristos Domnul.

[6] Pe cele făcute de Hristos Domnul pe pământ.

[7] În pustiu.

[8] Păcatele tale.

[9] Care au păcătuit.

Isaias, cap. 42, cf. LXX

1. Iacov [este] copilul Meu [și] îl voi ajuta pe el. Israil [este] cel ales al Meu [și] l-a primit pe el sufletul Meu. Am dat Duhul Meu în[tru] el[1] [și] judecata neamurilor o va scoate.

2. Nu va striga, nici [nu] va părăsi, nici [nu] va fi auzit afară glasul Său.

3. Trestia frântă nu o va rupe și fitilul fumegând nu îl va stinge, ci întru adevăr va scoate judecată [ἀλλὰ εἰς ἀλήθειαν ἐξοίσει κρίσιν].

4. Se va aprinde [ἀναλάμψει] și nu va fi asuprit până are să pună pe pământ judecată [καὶ οὐ θραυσθήσεται ἕως ἂν θῇ ἐπὶ τῆς γῆς κρίσιν], iar în[tru] numele Său neamurile vor nădăjdui [καὶ ἐπὶ τῷ ὀνόματι Αὐτοῦ ἔθνη ἐλπιοῦσιν]”.

5. Așa zice Domnul Dumnezeu, Cel care a făcut cerul și l-a întărit pe el, Cel care a întărit pământul și cele din el și dând suflare[2] poporului celui de pe el și Duh[3] celor care calcă pe el:

6. „Eu[4], Domnul Dumnezeu, Te-am chemat pe Tine în[tru] dreptate și voi întări mâna Ta și Te voi întări pe Tine și Te voi da pe Tine întru făgăduința neamului[5], întru lumina neamurilor[6],

7. [ca] să deschizi ochii celor orbi, să-i scoți din legături pe cei care au fost legați și din casa temniței [ἐξ οἴκου φυλακῆς][7] pe cei care șed în[tru] întuneric [καθημένους ἐν σκότει].

8. Eu [sunt] Domnul Dumnezeu. Acesta este numele Meu [și] slava Mea altuia nu i-o voi da, nici virtuțile Mele celor cioplite.

9. Cele dintru început [τὰ ἀπ᾽ ἀρχῆς], iată, au venit! Și cele noi [καὶ καινὰ], pe care Eu le voi vesti [ἃ Ἐγὼ ἀναγγελῶ], și mai înainte să apară vi s-a[u] vestit vouă [καὶ πρὸ τοῦ ἀνατεῖλαι ἐδηλώθη ὑμῖν]”[8].

10. Cântați Domnului cântare nouă, [căci acesta este] începutul Său! Slăviți numele Său de la marginea pământului, cei care se coboară [coborâți] întru mare și care plutesc [plutiți] pe ea, insulele și cei care locuiesc [în] ele!

11. Veselește-te, pustiul[e] și satele lui [tale], locașurile și cei care locuiesc [locuiți] [în] Chidar! Vor fi veseliți [se vor veseli] cei care locuiesc în Piatră [εὐφρανθήσονται οἱ κατοικοῦντες Πέτραν] [și] de la marginile munților vor striga [ἀπ᾽ ἄκρων τῶν ὀρέων βοήσουσιν].

12. Îi vor da lui Dumnezeu slavă [și] virtuțile Sale în insule le vor vesti.

13. Domnul, Dumnezeul Puterilor[9], va ieși și va zdrobi războiul, va stârni râvna [Sa] și va striga împotriva vrăjmașilor Săi cu tărie:

14. „Nu am tăcut? Și [atunci] pururea voi tăcea și voi răbda? Am răbdat ca cea care naște. Voi uimi și voi usca în același timp [ἐκστήσω καὶ ξηρανῶ ἅμα][10].

15. Și voi pune râurile înspre insule și luncile de mlaștini le voi seca.

16. Și îi voi aduce pe cei orbi în calea pe care nu au cunoscut-o și cărările pe care nu au știut să le calce le voi face [pentru] ei. [Căci] le voi face lor întunericul înspre lumină și pe cele strâmbe spre cea dreaptă. Aceste cuvinte le voi face și nu îi voi părăsi pe ei”.

17. Dar ei s-au întors spre cele dindărăt. Rușinați-vă [cu] rușine cei care ați nădăjduit în[tru] cele cioplite! Cei care ziceți celor turnate: „Voi sunteți dumnezeii noștri”.

18. „Cei surzi, auziți, și cei orbi, căutați să vedeți!

19. Și cine [este] orb, fără numai slujitorii Mei, și surzi, fără numai cei care domnesc [peste] ei? Și [Căci] au fost orbiți robii lui Dumnezeu.

20. Ați văzut de multe ori și nu v-ați păzit urechile deschise și nu ați auzit”.

21. Domnul Dumnezeu voia ca să îndrepte și să mărească lauda. Și am văzut

22. și s-a făcut poporul prădat și jefuit. Căci lațul [este] în cămări pretutindeni și în case în același timp, unde s-au ascuns pe ei [înșiși]. Au fost întru jefuire și nu era cel care scoate prada și nu era cel care zice: „Dă înapoi [ἀπόδος]!”.

23. Cine [este] în[tre] voi, care își va pleca urechea [la] acestea [și] va asculta [de]spre cele care vin?

24. Cine îl va da spre pradă pe Iacov și pe Israil celor care îl jefuiesc pe el? [Oare] nu Dumnezeu, Căruia au păcătuit Lui și nu voiau în[tru] căile Sale a merge, nici a auzi legea Sa?

25. Și a adus peste ei urgia mâniei Sale și s-a întărit [peste] ei războiul și cei care împreună îi ard pe ei împrejur. Și nu au cunoscut [aceasta] fiecare [dintre] ei [καὶ οὐκ ἔγνωσαν ἕκαστος αὐτῶν], nici [nu] au pus la suflet [οὐδὲ ἔθεντο ἐπὶ ψυχήν].


[1] De aici începe profeția hristologică.

[2] Suflare de viață, existență fizică.

[3] Harul Său.

[4] Și începe o altă profeție hristologică.

[5] Lui Israil. Ca întru Tine să se împlinească profețiile.

[6] Păgâne.

[7] Din Iad.

[8] Pentru că cele vestite de Domnul în trup, El le-a vestit și în tot Vechiul Testament.

[9] Al Puterilor celor cerești.

[10] Pe unii îi voi uimi, îi voi umple de vederi dumnezeiești, adică pe cei Sfinți ai Mei, pe când, pe cei păcătoși, îi voi usca, îi voi nimici.

Predică la Duminica a IV-a din Postul Mare [2020]

Iubiții mei[1],

Sfântul Ioannis Scărarul[2] vorbește despre nesimțirea [ἀναισθησίαν] sufletească în cuvântul al 18-lea din Scara sa[3], care în ediția românească este al 17-lea[4]. Și el ne spune că nesimțirea sufletească este lipsa durerii în inima noastră[5], lipsa durerii pentru păcatele noastre. Pentru că nu ne pare rău pentru relele pe care le facem, pentru că nu considerăm păcatele o rănire interioară continuă a noastră, ci le trecem cu vederea, le minimalizăm, nu ne uităm la ele.

Și starea aceasta de nesimțire sufletească față de păcat, de indiferență față de păcatele pe care le facem, e una foarte răspândită. O găsim în cei mai mulți dintre oameni. Tocmai de aceea nici nu simt nevoia să se spovedească și să își ceară iertare lui Dumnezeu pentru păcatele lor. Căci păcatele nu sunt o problemă reală pentru ei, nu sunt o boală a lor, nu sunt moartea lor, ci fapte cotidiene cu care s-au învățat, obiceiuri de viață.

Sfântul Ioannis mărturisește că s-a luptat cu această patimă, pe care a lovit-o cu biciul fricii de Dumnezeu și cu rugăciunea cea neîncetată[6]. Pentru că există o nesimțire sufletească groasă, a celor pătimași, care nu se uită deloc la păcatele pe care le fac, dar există și o alta care îi asaltează pe oamenii cuvioși, tocmai datorită multului ascezei lor. Asceza lor îi face să nu mai ia aminte, cu adevărat, la sufletul lor, pentru că totul în viața lor devine o rutină ascetică.

Nesimțirea sufletească ne atacă pe noi, Slujitorii altarului, care începem la un moment dat să nu ne mai uităm la detaliile vieții noastre sufletești, ci să le slujim pe toate automat, dar vă atacă și pe dumneavoastră, pe câți doriți să vă rugați, să postiți, să lucrați, să citiți mult. Pentru că multa asceză și multa oboseală au nevoie de vederea de sine și de odihnă. Au nevoie de pocăință reală și de simțirea reală a prezenței lui Dumnezeu în viața noastră. Iar dacă trăim fără simțirea lui Dumnezeu și fără conștientizarea și plângerea păcatelor noastre, ajungem să Îi slujim lui Dumnezeu în mod formal, în indiferență față de El, față de voia Lui cu noi. De aceea, rugăciunea continuă și pocăința continuă sunt cele care ne scot din cursa nesimțirii sufletești.

Însă Sfântul Ioannis ne vorbește și despre cum evoluează nesimțirea în sufletul nostru. Pe ea o întărește îmbuibarea [κόρος] noastră cu mâncare și băutură, iar creșterea noastră în vârstă o face să crească în noi, pentru că reaua obișnuință [συνήθεια πονηρὰ] o întărește în sufletul nostru[7].

Și ca să retezăm nesimțirea sufletească din noi înșine trebuie să ne rugăm lângă cei morți și să postim[8]. Adică să conștientizăm sfârșitul vieții noastre și nevoia de pocăință, dar, în același timp, să simțim durerea postului în noi înșine. Pentru că biruirea interioară a nesimțirii noastre sufletești înseamnă tocmai reîntoarcerea la simțirea continuă a consecințelor faptelor noastre sufletești și trupești.

Dar o inimă mereu simțitoare a toate – atât a păcatelor personale, cât și a nedreptăților din jur, cât și a durerii imense din lume –, este o inimă plină de durere. Inima care se roagă pentru toți cu durere e o inimă sfâșiată de durere. Iar cei care se roagă mult, aceia și suferă mult rugându-se, pentru că inima lor e plină de compătimire pentru întreaga creație a lui Dumnezeu.

Adesea sunt nevoit să îmi întrerup rugăciunea interioară datorită durerii intense din inimă. Mă las atunci afundat în tăcerea inimii mele și nu mai zic nimic, nu mai gândesc nimic, nu mai vreau nimic, pentru ca inima mea să poată respira în voie. Căci simt că dacă m-aș ruga puțin mai mult, dacă aș face un efort și mai mare în clipa aceea, mi-aș putea omorî inima. Durerea duhovnicească a inimii, dar și bucuria duhovnicească a inimii sunt ambele ucigătoare la cote mari. Pentru că inima care compătimește sau se bucură în slava lui Dumnezeu e lărgită imens de către El.

Dumnezeu revarsă din destul slava Lui în noi, dar noi suntem neputincioși. Tocmai de aceea, uneori, trebuie să îți întrerupi rugăciunea sau revărsarea de bucurie din inimă, pentru ca nu cumva să mori.

Însă la nesimțirea sufletească se ajunge adesea tocmai din frica de durere. Ne temem de durere, de suferința multă, de moarte. Ne temem de asceză, și dacă ne temem de durerea pocăinței, tocmai de aceea lăsăm păcatele să ne inunde.

Și păcatele ne urâțesc continuu! Dacă le lăsăm să crească în noi, fără să ne pocăim pentru ele, ne aduc multă nesimțire față de virtute, față de viața cu Dumnezeu, față de sfințenie. Tocmai de aceea nu trebuie să le uităm, nu trebuie să le minimalizăm, ci trebuie să le scriem pe toate pe foaia de Spovedanie, pentru ca să le spovedim înaintea lui Dumnezeu și să cerem de la El putere de a lupta împotriva lor. Căci numai astfel înțelegem câtă nevoie avem de iertarea Lui în viața noastră.

Așadar, venirea la Biserică e una interioară. Venim aici pentru că avem boli sufletești și trupești, pentru că avem neștiințe teologice și duhovnicești, pentru că avem nevoie de sfătuire sfântă, pentru că avem nevoie de viața lui Dumnezeu ca să fim vii cu adevărat.

Venim pentru ca să fim cu Dumnezeu! Venim pentru ca să ne împăcăm mereu cu Dumnezeu și să trăim cu El! Nevoia noastră de Biserică este o nevoie fundamentală, ontologică, pentru că de aici izvorăște în noi tot binele nostru dumnezeiesc.

Așa se explică durerea noastră adâncă, atunci când nu putem merge la Biserică dintr-un motiv anume! Pentru că nimeni nu ne poate umple nevoia de Biserică. Numai aici, în Biserica slavei lui Dumnezeu, noi trăim dumnezeiește, noi trăim cu adevărat, pentru că de aici izvorăște slava lui Dumnezeu în viața noastră.

Căci numai El ne poate alina, ne poate ajuta, ne poate întări în durerile și în grijile și în nevoile noastre. Numai Dumnezeu ne poate curăți și înnoi sufletește și trupește, pentru că El e Cel ce ne înduhovnicește continuu. Și dacă unii văd în noi numai trupuri, numai o viață banală, anostă prin sinceritatea ei, taina vieții noastre e înăuntru. Pentru că în noi e Dumnezeu prin slava Lui, Cel care înnoiește duhovnicește ființa noastră.

Nu, nu mai e mult! Cel care ne ceartă, Acela ne va și mângâia! Cel care ne biciuiește, Acela e Cel care ne iubește. Și El e Cel care ne-a iubit pe noi mai înainte de a fi lumea, pentru că noi eram la El. El ne știa pe noi, pentru că ne avea în planul creației Sale. Tocmai de aceea, noi nu suntem creații spontanee, nu suntem creații întâmplătoare pe fața pământului, ci suntem creațiile lui Dumnezeu. Pentru că am fost doriți de El și El ne-a adus pe noi la existență. Și dacă ne-a adus pe noi pe lumea aceasta, El ne poartă de grijă nouă, pentru ca să ne împlinim întru El.

Nu, nu e departe de noi bucuria lui Dumnezeu! „Căci pe care Domnul îl iubește, îl pedepsește, și biciuiește pe tot fiul pe care îl primește” [Evr. 12, 6, BYZ]. Și Sfântul Pavlos continuă: iar „[dacă] răbdați întru certare [εἰς παιδείαν ὑπομένετε], Dumnezeu Se dăruie vouă precum fiilor [Săi]” [Evr. 12, 7, BYZ]. Pentru că El vrea să răbdăm certarea Lui, să răbdăm durerea, calamitatea venită pentru păcatele noastre, ca să ne arătăm fii reali ai Lui. Fiindcă El Se dăruie numai fiilor Săi, rămânând în ei prin slava Lui.

Bucuria noastră va fi mare! Eliberarea noastră va fi una veselă! Pentru că Dumnezeu dorește ca noi să învățăm din durerea noastră și să ne facem mult mai proprii dialogului și conlucrării cu confrații noștri.

Multă sănătate, pace și bucurie! Postire lină pe mai departe! Amin!


[1] Începută la 14. 21, în zi de luni, pe 23 martie 2020. Cer înnorat, 3 grade, vânt de 31 km h.

[2] A se vedea: https://www.teologiepentruazi.ro/2019/04/05/predica-la-duminica-a-iv-a-din-postul-mare-2019/.

[3] În ediția din PG 88 începe în col. 932.

[4] Care începe în p. 298 în ediția: Filocalia românească, vol. 9, cu trad. din gr., introd. și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMO, București, 2013.

[5] PG 88, col. 932/ Filocalia românească, ed. cit., p. 298.

[6] PG 88, col. 933/ Idem, p. 301.

[7] Ibidem/ Idem, p. 302.

[8] Ibidem/ Ibidem.

Isaias, cap. 41, cf. LXX

1. „Înnoiți-vă către Mine, insule, căci stăpânitorii vor schimba tăria! Să se apropie și să vorbească împreună [și] apoi judecată să vestească!

2. Cine a ridicat de la răsărituri dreptate[1]? A chemat-o pe ea la picioarele sale și va merge. O va da înainte neamurilor și pe împărați îi va uimi. Și va da spre pământ săbiile lor și ca vreascurile lepădate arcurile lor.

3. Și îi va urmări pe ei și va trece în pace calea picioarelor sale.

4. Cine a lucrat și a făcut acestea? A chemat-o pe ea Cel care o cheamă pe ea de la începutul neamurilor: Eu, Dumnezeul cel dintâi [Θεὸς πρῶτος], și întru cele care vin Eu sunt.

5. Au văzut neamurile și s-au înspăimântat, marginile pământului s-au apropiat și au venit împreună,

6. judecând fiecare aproapelui [său] și fratelui [său vrând] să-i ajute. Și va zice:

7. «S-a întărit». Bărbatul tâmplar și arămarul lovind [cu] ciocanul, împreună îndemnându-se, [mai] apoi vor zice: «Legătură bună este». [Și] le-au întărit pe ele [cu] cuie, [și astfel] le vor pune pe ele și nu vor fi clătinate [nu se vor clătina].

8. Iar tu, Israil, fiul Meu, Iacov, pe care l-am ales, sămânța lui Avraam, pe care am iubit-0,

9. pe care am ajutat-o de la marginile pământului și de la străjile lui te-am chemat pe tine și ți-am zis ție: «Copilul Meu ești [tu, căci Eu] te-am ales și nu te-am părăsit»,

10. nu te teme, căci [Eu] sunt cu tine! Nu te înșela, căci [Eu] sunt Dumnezeul tău, Cel care te-am întărit pe tine și ți-am ajutat ție și te-am apărat [cu] [mâna Mea] cea dreaptă [ἠσφαλισάμην σε τῇ δεξιᾷ], [cu] cea dreaptă a Mea [τῇ δικαίᾳ Μου]!

11. Iată, vor fi necinstiți și vor fi rușinați toți cei care îți stau ție împotrivă! Căci vor fi ca nefiind și vor pieri toți potrivnicii tăi.

12. Îi vei căuta pe ei și nu ai să-i afli pe oamenii care se vor îmbăta întru tine. Căci vor fi ca nefiind și nu vor mai fi cei care se îndeamnă la război împotriva ta.

13. Căci Eu [sunt] Dumnezeul tău, Cel care țin dreapta ta [și] Cel care îți zic ție: «Nu te teme,

14. Iacov, Israil cel împuținat, [căci] Eu ți-am ajutat ție!». [Așa] zice Dumnezeu, Cel care te răscumpără pe tine, Israile.

15. Iată, te-am făcut pe tine ca roțile de car, treierând cele noi asemenea fierăstraielor! Și vei treiera munți și vei vântura dealuri și ca pleava le vei pune.

16. Și îi vei vântura și vântul îi va lua pe ei, și crivățul îi va împrăștia pe ei, iar tu vei fi veselit [te vei veseli] în[tre] cei Sfinți ai lui Israil. Și se vor bucura

17. cei săraci și cei nevoiași. Căci vor căuta apă și [apă] nu va fi. Limba lor s-a uscat de sete. [Însă] Eu [sunt] Domnul Dumnezeu. Eu, Dumnezeul lui Israil, voi asculta [glasul lor] și nu îi voi părăsi pe ei,

18. ci voi deschide râuri în munți și izvoare în mijlocul câmpurilor, voi face pustiul întru lunci de mlaștini și pământul cel însetat întru adunări de ape.

19. Voi pune, întru pământul cel fără de apă, cedru [κέδρον] și cimișir [πύξον][2] și mirt [μυρσίνην][3] și chiparos și plop alb [λεύκην][4],

20. pentru ca să vadă și să cunoască și să aibă în minte [ἐννοηθῶσιν] și să înțeleagă împreună, că mâna Domnului a făcut acestea toate și Sfântul lui Israil le-a descoperit [lor].

21. «Se apropie judecata voastră», zice Domnul Dumnezeu. «S-au apropiat sfaturile voastre [ἤγγισαν αἱ βουλαὶ ὑμῶν]», zice Împăratul lui Iacov.

22. «Să se apropie și să vă vestească vouă [pe cele] care se va petrece [se vor petrece] sau pe cele mai dinainte care era[u] [au fost]!», ați zis. «Ne vom apropia [cu] mintea și vom cunoaște. Care [sunt] cele din urmă și [care sunt] cele ce vin ne-au zis nouă.

23. Vestiți-ne nouă pe cele care vin mai apoi și vom cunoaște că dumnezei sunteți! Faceți bine și faceți rău și ne vom minuna și vom vedea împreună!».

24. Că[ci] de unde sunteți voi și de unde [este] lucrarea voastră? Din pământ și [ca] urâciune v-au ales pe voi.

25. Dar Eu l-am ridicat pe cel de la miazănoapte [Ἐγὼ δὲ ἤγειρα τὸν ἀπὸ βορρᾶ], iar cel [cei] de la răsăriturile soarelui vor fi chemați [cu] numele Meu [καὶ τὸν ἀφ᾽ ἡλίου ἀνατολῶν κληθήσονται τῷ ὀνόματί Μου]. Să vină stăpânitorii! Și ca lutul olarului și ca olarul călcând lutul, așa veți fi călcați.

26. «Căci cine [ne] va vesti [nouă] cele dintru început pentru ca să le cunoaștem, [dar] și pe cele dinainte, iar [noi] vom zice [să zicem] că adevărate este [sunt]?». [Însă] nu este cel care zice mai înainte, nici cel care aude cuvintele voastre.

27. Începutul Sionului îl voi da și [în] Ierusalim Mă voi ruga întru cale.

28. Căci, din neamuri, iată, [nu este] nimeni și de la idolii lor nu era cel care vestește! Și dacă am să-i întreb pe ei: «De unde sunteți?», nu or să îmi răspundă Mie.

29. Căci ei [sunt] cei care vă fac pe voi și în deșert [sunt] cei care vă înșală pe voi.


[1] Hristos Domnul. Iar de aici începe o profeție hristologică.

[2] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Cimișir.

[3] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mirt.

[4] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Populus_alba.

Isaias, cap. 40, cf. LXX

1. „Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu”, zice Dumnezeu.

2. Preoților, grăiți întru inima Ierusalimului! Mângâiați-l pe el, că s-a umplut smerenia lui! A fost dezlegat păcatul lui, că[ci] a primit din mâna Domnului cele îndoite [pentru] păcatele sale.

3. Glasul strigând în pustiu [φωνὴ βοῶντος ἐν τῇ ἐρήμῳ]: „Pregătiți calea Domnului [ἑτοιμάσατε τὴν ὁδὸν Κυρίου]! Drepte faceți cărările Dumnezeului nostru [εὐθείας ποιεῖτε τὰς τρίβους τοῦ Θεοῦ ἡμῶν]!”.

4. Toată valea va fi umplută și tot muntele și dealul va fi smerit [vor fi smerite]. Și toate cele strâmbe va fi [vor fi] întru dreaptă [drepte] și cea aspră [cele aspre] întru câmpuri [netede].

5. Și va fi văzută slava Domnului [καὶ ὀφθήσεται ἡ δόξα Κυρίου] și va vedea tot trupul mântuirea lui Dumnezeu [καὶ ὄψεται πᾶσα σὰρξ τὸ σωτήριον τοῦ Θεοῦ], că[ci] Domnul a grăit [aceasta].

6. Glasul [Lui], zicând: „Strigă!”. Și am zis: „Ce voi striga?”. [Și El mi-a zis]: „Tot trupul [este] iarbă [πᾶσα σὰρξ χόρτος] și toată slava omului [este] ca floarea ierbii [καὶ πᾶσα δόξα ἀνθρώπου ὡς ἄνθος χόρτου]”.

7. A fost uscată iarba și floarea a căzut,

8. dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne întru veac [τὸ δὲ ῥῆμα τοῦ Θεοῦ ἡμῶν μένει εἰς τὸν αἰῶνα].

9. Suie-te pe muntele cel înalt, cel care binevestești Sionul! Înalță [cu] tărie glasul tău, cel care binevestești Ierusalimul! Înălțați-vă! Nu vă temeți! Zi cetăților Iudasului: „Iată, Dumnezeul vostru!”.

10. Iată, Domnul vine cu tărie și brațul [Său] cu domnie! Iată, plata Sa [este] cu El și lucrul [Său este] înaintea Sa!

11. Ca păstorul va păstori turma Sa și [cu] brațul Său va aduna mieii și va mângâia [pe cele] având în pântec.

12. Cine a măsurat apa [cu] mâna și cerul [cu] palma și tot pământul [cu] pumnul? Cine a pus munții [cu] greutatea [cântarului] și vâlcelele [cu] jugul?

13. Cine a cunoscut mintea Domnului [νοῦν Κυρίου] și cine s-a făcut sfătuitorul Său, care Îl va învăța pe El?

14. Sau de către cine a fost sfătuit și a fost învățat El? Sau cine I-a arătat Lui judecată? Sau calea înțelegerii cine I-a arătat-o Lui?

15. Dacă toate neamurile [sunt] ca picătura din ulcior și au fost socotite ca aplecarea jugului, și [atunci] ca scuipatul vor fi socotite [καὶ ὡς σίελος λογισθήσονται].

16. Iar Libanosul nu [este] destul întru ardere și toate dobitoacele nu [sunt] destule spre arderea de tot.

17. Și toate neamurile ca nimicul sunt și întru nimic au fost socotite.

18. Cu cine L-ați asemănat pe Domnul și cu ce asemănare L-ați asemănat pe El?

19. [Oare] nu chip a făcut tâmplarul? Sau, aurarul, topind aur, L-a aurit pe El? Asemănare a pregătit [pentru] El?

20. Căci tâmplarul alege lemnul cel neputred [ἄσηπτον] și, în mod înțelept, va căuta cum va pune [să pună] chipul său și [astfel] ca [el] să nu se clatine.

21. Nu veți cunoaște? Nu veți auzi? Nu vi s-a vestit vouă dintru început? Nu ați cunoscut temeliile pământului?

22. Cel care ține cercul pământului [ὁ κατέχων τὸν γῦρον τῆς γῆς] și cei care locuiesc în el ca lăcustele [καὶ οἱ ἐνοικοῦντες ἐν αὐτῇ ὡς ἀκρίδες]. Cel care a așezat ca o cămară boltită cerul [ὁ στήσας ὡς καμάραν τὸν οὐρανὸν] și a întins ca un cort a locui.

23. Cel care a dat stăpânitori a stăpâni întru nimic, iar pământul ca nimic l-a făcut.

24. Că[ci] nu or să semene, nici nu or să sădească, nici nu are să se înrădăcineze întru pământ rădăcina lor. A suflat peste ei și s-au uscat, iar viforul, ca [pe niște] uscături, îi va lua pe ei.

25. „Așadar, acum cu cine M-ați asemănat pe Mine și voi fi înălțat?”, zice Cel Sfânt.

26. Priviți întru înălțime [cu] ochii voștri și vedeți! Cine a descoperit toate acestea? Cel care scoate după număr lumea Sa, pe toți pe nume îi va chema. Din multă slavă și în[tru] puterea tăriei [Sale] nimic [nu] a ascuns de tine.

27. Căci [oare] nu ai să zici, Iacov[e]? Și ce ai zis, Israil[e]? [Ai zis]: „A fost ascunsă calea mea de la Dumnezeu și Dumnezeul meu judecata a luat și S-a îndepărtat” [?]

28. Iar acum nu ai [fi] cunoscut, dacă nu ai [fi] auzit. Dumnezeul Cel veșnic, Dumnezeul care a pregătit marginile pământului nu va flămânzi, nici [nu] va osteni, nici [nu] este aflarea înțelepciunii Sale,

29. dând tărie celor care sunt flămânzi și durere celor care nu suferă dureri.

30. Căci vor flămânzi cei mai tineri și vor trudi tinerii și cei aleși fără tărie vor fi.

31. Dar cei care Îl îndură pe Dumnezeu vor schimba tăria [οἱ δὲ ὑπομένοντες τὸν Θεὸν ἀλλάξουσιν ἰσχύν], vor face aripi ca vulturii, vor alerga și nu vor osteni, vor umbla și nu vor flămânzi.

Isaias, cap. 39, cf. LXX

1. În vremea aceea, Marodah [Μαρωδαχ], fiul lui Laadan [Λααδαν], împăratul Babilonului, a trimis epistole și bătrâni și daruri lui Ezechias, căci a auzit că s-a îmbolnăvit până la moarte și [apoi] s-a ridicat[1].

2. Și Ezechias s-a bucurat cu ei [cu] bucurie mare și le-a arătat lor casa vistieriei și a uleiului de mir și a tămâilor și a mirului și a argintului și a aurului, [cât] și toate casele vaselor vistieriei. Și nu era [a fost] nimic, pe care Ezechias nu l-a arătat din casa sa.

3. Și Isaias, Profetul, a venit către împăratul Ezechias și a zis către el: „Ce zic oamenii aceștia? Și de unde au venit către tine?”. Și Ezechias a zis: „Din pământul de departe au venit către mine, din Babilon [Βαβυλών]”.

4. Și Isaias a zis: „Ce-au văzut în casa ta?”. Și Ezechias a zis: „[Pe] toate cele din casa mea le-au văzut. Și nu este în casa mea pe care nu le-au văzut, dar [le-au văzut] și pe cele din vistieriile mele”.

5. Și Isaias i-a zis lui: „Ascultă cuvântul Domnului Savaot!

6. «Iată vin zilele», zice Domnul, «și vor lua toate cele din casa ta și câte au adunat părinții tăi până în ziua aceasta. Întru Babilon va veni[2] și nimic nu or să lase». Și Dumnezeu a zis

7. că și din copiii tăi, pe care i-ai născut, vor lua și îi vor face eunuci [σπάδοντας] în casa împăratului babilonienilor”.

8. Și Ezechias a zis către Isaias: „Bun [este] cuvântul Domnului, pe care l-ai grăit. Așadar, să fie pacea și dreptatea în zilele mele!”.


[1] Din boala sa.

[2] Poporul lui Israil.

Predică la Bunavestire [2020]

Iubiții mei[1],

praznicul de azi ne aduce cea mai mare veste, singura cu adevărat bucuroasă pentru toți oamenii, și anume pe aceea că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiul Fecioarei[2], al Fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Căci de îndată ce Născătoarea de Dumnezeu a acceptat să Îl nască pe Domnul, El S-a zămislit în pântecele ei. De aceea, Bunavestire este ziua zămislirii Domnului în uterul Maicii Sale. Și pentru că, în persoana Domnului cea veșnică, ca Unul născut din Tatăl, s-a unit firea Sa dumnezeiască cu cea umană, „astăzi [este] începutul mântuirii noastre”[3]. Pentru că de acum începe Hristos Domnul iconomia mântuirii noastre, de acum Își începe El lucrarea Sa cea mântuitoare pentru noi.

Însă El Și-a început lucrarea Sa cea mântuitoare pentru noi pe când încă nu era născut, pe când era un Prunc în pântecele Maicii Sale! Ca să ne arate că pruncii nenăscuți sunt oameni și că viața lor începe din prima clipă a zămislirii lor. Și că oamenii, încă din pântecele maicilor lor, își încep lucrarea vieții lor. Mamele însărcinate sunt palatele copiilor lor, care sunt activi din prima clipă a vieții lor. Ele sunt purtătoare de viață, de viața ca dar de la Dumnezeu.

Căci „spre Tine m-am aruncat din uter [ἐπὶ Σὲ ἐπερρίφην ἐκ μήτρας], din pântecele maicii mele Dumnezeul meu ești Tu [ἐκ κοιλίας μητρός μου Θεός μου εἶ Σύ]” [Ps. 21, 11, LXX]. „În[tru] Tine m-am întărit din pântece [ἐπὶ Σὲ ἐπεστηρίχθην ἀπὸ γαστρός], din uterul maicii mele [ἐκ κοιλίας μητρός μου] Tu ești apărătorul meu. În Tine [este] lauda mea pururea” [Ps. 70, 6, LXX]. Pentru „că Tu ești Cel care m-ai scos din pântece [ὅτι Σὺ εἶ ὁ ἐκσπάσας με ἐκ γαστρός], [Tu ești] nădejdea mea de la sânii maicii mele” [Ps. 21, 10, LXX].

Pentru că noi și în pântecele mamei, și în afara lui, în viața de acum, suntem cu Dumnezeu și El este Dumnezeul mântuirii noastre. Și noi spre El trebuie să ne aruncăm cu toată ființa noastră, pentru că El este nădejdea noastră.

Chenoza Fiului lui Dumnezeu, smerirea Lui cea negrăită, începe din pântecele Maicii Sale. Cel veșnic și nevăzut Se face purtat și simțit de către Fecioară, care numai ea știe taina zămislirii Sale, dar oamenii nu Îl văd. Și, când El Se naște ca om, oamenii Îl văd mai degrabă ca om, decât ca Dumnezeu și om în același timp. Doar cei care vedeau duhovnicește, doar cei care s-au smerit în fața Lui, L-au văzut pe El cu adevărat: ca Fiul lui Dumnezeu întrupat. Pe când cei orbiți de păcate nu au văzut decât un om în Hristos și de aceea au îndrăznit să Îi facă lucruri abominabile.

Fiul lui Dumnezeu Și-a format umanitatea Sa în uterul Maicii Sale, pentru aceea ea „nestricată rămânând [ἄφθορος μένουσα]”[4]. Pentru că fecioria ei a rămas nestricată. El S-a zămislit și S-a născut din ea mai presus de fire, în mod dumnezeiește, tocmai de aceea fecioria ei nu a fost stricată. Și când o lăudăm după cuviință pe Născătoarea de Dumnezeu, de aceea o numim Pururea Fecioară, pentru că ea a fost și a rămas și este Fecioară pentru toți vecii. Lucru care ne îndeamnă și pe noi să fim plini de curăție și de sfințenie pentru toți vecii.

Căci postul în care suntem are rolul de a ne umple de curăție, de feciorie, de sfințenie. El are rolul de a ne face palatele cele duhovnicești ale lui Dumnezeu, în care El să Se sălășluiască și să Se bucure.

Pentru că pacea lumii începe în sufletul nostru. Când facem pace în noi, putem face pace și cu alții. Când ne umplem de pacea lui Dumnezeu, noi putem să dăruim și altora pacea Lui. Și când suntem cu Dumnezeu, atunci suntem fără frică, pentru că ne lăsăm purtați de către El.

Vedem cu toții azi ce înseamnă frica oarbă, insecuritatea, viitorul imprecis. Știrile noastre sunt alarmante și confuze. De la o zi la alta ni se restrâng tot felul de drepturi personale pentru a scăpa de un inamic invizibil, dar care produce moarte. Virusul poate pătrunde în noi, dar și harul lui Dumnezeu e în noi! Și dacă harul lui Dumnezeu e în noi, el e tăria și încrederea noastră în viață, pentru că Dumnezeu e cu noi.

Întruparea lui Dumnezeu Cuvântul sau zămislirea Sa în pântecele Fecioarei e începutul mântuirii și al îndumnezeirii noastre. Noi ne putem mântui și sfinți tocmai pentru că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om și ne-a dat tuturor posibilitatea să credem în El și să ne umplem de slava Lui. Viața noastră poate fi mai lungă sau mai scurtă, dar lucrul absolut important e să începem relația noastră cu Dumnezeu. Relație care începe odată cu Botezul nostru. Și, odată botezați, odată primiți de El ca fii ai Săi duhovnicești, noi putem crește la nesfârșit, aici, cât și în veșnicie, în relația noastră cu Dumnezeu.

Așa că viața cu Dumnezeu este cel mai important lucru al existenței noastre. Trebuie să ne botezăm copiii din primele zile ale vieții lor, pentru ca ei să crească în slava lui Dumnezeu. Și sănătatea e darul pe care îl primim de la Dumnezeu, pentru ca să facem din viața primită de la El o slujire zilnică a Lui.

Trebuie să ne rugăm pentru sănătatea și pentru viața oamenilor, pentru binele și prosperitatea lor, dar pentru ca ele să fie puse în slujirea lui Dumnezeu. Orice viață trebuie pusă în slujirea lui Dumnezeu, pentru că orice om a fost creat de Dumnezeu cu o anumită chemare, cu o anumită lucrare pe acest pământ. Dar dacă nu dăm curs voii lui Dumnezeu, noi ne negăm sensul vieții noastre. Pentru că am fost creați de El cu un scop bun, pentru a face ceva important pe pământ, iar noi alegem să ne distrugem viața noastră.

Istoria e plină de Sfinții lui Dumnezeu, dar și de oameni care s-au ratat, care și-au negat viața cu Dumnezeu. Ratarea reală, ontologică, e căderea din relația cu Dumnezeu. Cine Îl neagă pe Dumnezeu și se descotorosește de viața cu Dumnezeu, acela devine un neom. Oricât de mult am vrea să menajăm lucrurile, umanitatea nu își poate atinge țelul ei fără Dumnezeu. Pentru că împlinirea oricărui om e relația lui cu Dumnezeu.

Hramul Bisericii noastre are loc în vremuri vitrege, dar trebuie să ne bucurăm astăzi! Pentru că este un eveniment identitar pentru noi. Preacurata Stăpână are grijă de Biserica aceasta și de satul acesta și de noi toți, ca cea care este ajutătoarea și ocrotitoarea noastră. Și pe Născătoarea de Dumnezeu o rugăm să ne bucure și să ne păzească și să ne călăuzească întotdeauna în viața noastră bisericească, pentru ca să ne bucurăm mereu întru slava Dumnezeului nostru treimic.

La mulți ani, multă pace și bucurie, și Dumnezeu să ne întărească pe mai departe în postirea noastră! Amin.


[1] Începută la 11. 10, în zi de miercuri, pe 18 martie 2020. Soare, 10 grade, vânt de 11 km/ h.

[2] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/2441/sxsaintinfo.aspx.

[3] Ibidem.

[4] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Mar/Mar25.html.