Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [87]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VI. Cartea a șasea a Exaimeronului

Aceasta este cartea a șasea a aceluiași autor. Este despre ziua a șasea din creația cea-de-șase-zile

III.1. Din multe dovediri amănunțite învățăm că animalele terestre și marine sunt două prefigurări vii ale acestor două popoare. Și că peștii neamurilor au fost binecuvântați, asemenea și păsările înaripate care au ieșit din ei[1]. Dar cirezile dobitoacelor născute din pământ nu au primit o binecuvântare asemănătoare de la Dumnezeu[2]. Și aici vorbesc despre poporul lui Israil.

Deci acum este nevoie să discutăm motivele. Mai întâi: pentru că ei nu au fost botezați și nu au avut nicio legătură cu apa și cu Duhul care Se poartă deasupra apei[3]. Apoi: ei au fost lipsiți de binecuvântare pentru că șarpele era printre ei, vrăjmașul care pregătește înșelăciune împotriva Evei – împotriva Sfintei Biserici, mai degrabă – și ei aveau să cadă sub blestemul cumplit al lui Hristos[4].

În toată Legea, nu găsim nicio singură situație în care Dumnezeu, cu gura Sa, să fi binecuvântat pe cineva și apoi să fi adus blesteme peste el. Știu doar că a dăruit binecuvântări însoțite de avertismente. Aceasta a făcut pentru Israil și Salomon, când a zis: „Dacă veți păzi poruncile și legile Mele”[5]. Dumnezeu cunoștea dinainte că ambii, mai ales Israil, vor lăsa deoparte dumnezeieștile Sale legi și, încălcându-le, vor cădea sub zecile de mii de blesteme ale Legii[6]. Dar El știa că va fi spre mai rău, din cauza viitorului sacrilegiu împotriva lui Hristos, și că ei aveau să primească chiar din gura lui Hristos acele multe și cumplite osândiri la lepădare și pustiire[7].

2. Poate că cineva nu crede că Dumnezeiasca Scriptură descoperă astfel de lucruri. Spune-mi, atunci, ce păcat au săvârșit animalele împotriva lui Dumnezeu, astfel încât El să nu le dăruiască și lor aceeași binecuvântare ca și peștilor?[8]

În ceea ce privește înzestrarea lor fizică și firea lor, ființele născute din pământ și cirezile [de dobitoace] sunt cu mult și fără asemănare mai bune decât peștii. Câinele cel bun în mod firesc te va convinge de aceasta. El păzește turmele și casa și veghează via. Chiar și boul și măgarul își cunosc binefăcătorii. Iar calul, catârul și cămila adesea cunosc drumurile, pe care au călătorit o dată, chiar mai bine decât omul rațional. Iar noaptea, ei devin călăuze sigure pentru stăpânii lor. De aceea, în război, adesea, ajutorul oferit de cai, catâri și cămile – după cel de la Dumnezeu – aduce scăparea.

Dacă rasa umană nu avea aceste animale, ar fi fost foarte năpăstuită și nu ar fi fost în stare să se ajute singură. Aceste animale au o anumită înțelepciune. Dumnezeu Însuși a dat mărturie pentru aceasta odinioară, când îi grăia lui Iov, un om care a suferit enorm și a meritat multă mângâiere[9]. Iar Dumnezeu a lipsit barza și struțul, păsări ale pustietății, de înțelepciune[10].

Și, printre târâtoarele mării, peștele nu are nici glas și nici înțelegere, nici înțelepciune și nici vreun talent, nici memorie și nici sensibilitate cunoscătoare. Nu există nicio slujire sau intenții bune sau afecțiune călduroasă pentru stăpân.

De fapt, despre toate aceste moduri de a se comporta ale peștelui, lipsite de logică și de simțire, s-a spus cu dreaptă socotire că sunt potrivite pentru poporul neamurilor. Mai înainte, aceste neamuri era surde, precum peștii, căci nu auzeau cuvintele Stăpânului lor. Și erau necugetătoare precum peștii, căci nu îl avea în ele pe Dumnezeu Cuvântul. Apele demonice le închideau urechile și gurile și le împiedicau ochii. Nu puteau judeca și nu puteau privi Soarele, pe Stăpânul, Hristos și Dumnezeu[11].

Având în vedere acestea, Dumnezeu a numit atât peștii, cât și animalele „târâtoare/ reptile”, pentru a fi o preînchipuire a neamurilor[12]. Reptila, fiind asemenea cu șarpele cel diavolesc[13] la suflet, inimă și la cugetele inimii sale. Întotdeauna se târăște pe pământ. Nu vede nimic din cele cerești. Nu contemplă înălțimile. De la cap la coadă e lipit de pământ în toată viața sa. Cu stomacul plin de plăceri, cu pântecele dedat desfătării desfrânate, se târăște prin murdărie și bălegar de-a lungul pământului, de la început până la sfârșit.

De aceea, Hristos a chemat pescarii[14] pentru aceste târâtoare, peștii neamurilor, înaintea altora.

3. Primul născut, Cain, s-a făcut lucrător al pământului[15], ca preînchipuire a fiului întâi-născut Israil. Și ca o rudă a acelor animale nebinecuvântate, născute din pământ, el s-a făcut ucigașul păstorului cel bun, Abel[16], [care era] preînchipuire a lui Hristos[17]. Iisus Însuși a zis despre ei: „Voi sunteți din tatăl [vostru], diavolul”[18]. Adică din Cain. Căci tatăl evreilor este Cain, care a imitat lucrările diavolului. De la început, acesta a fost ucigaș[19]. Adică: chiar la începutul facerii lumii, Cain și-a ucis fratele.

„Iar voi veți fi de asemenea ucigași. Voi veți ucide partea omenească din Mine, Iisus. Totuși nu veți putea să aduceți nicio vătămare Mie ca Dumnezeu, pentru că aceasta este dincolo de puterea voastră”.

4. Am adus toată această dovedire pentru slava și bucuria Sfintei Biserici a lui Hristos. Noi, credincioșii, am câștigat mult ajutor și întărire învățând că îndată ce au fost create cerul și pământul[20], poporul apelor mărilor, peștii cei târâtori, au primit binecuvântarea lui Dumnezeu[21]. Dar fratele acestui fiu risipitor (neamurile), cel care era săditorul viei lui Israil afară în câmp[22], a rămas nebinecuvântat. Și până astăzi nu i s-a încuviințat ca să intre și să se împărtășească cu Trupul și Sângele Vițelului îngrășat[23].

Hristos este numit Vițelul îngrășat, deoarece, cu mult înaintea Nunții și a unirii Lui cu Biserica[24], El a fost pregătit de Însuși Tatăl Său ca Ospăț pentru neamuri[25]; și taina a fost îngrășată, așa-zicând. Și acest plan adevărat și străvechi, făcut înaintea începutului timpului, a fost descoperit de Dumnezeu pentru slava noastră, pentru slava neamurilor[26], așa după cum au vestit deopotrivă Isaias și Pavlos[27].


[1] Fac. 1, 20-22.

[2] Cf. Fac. 1, 24-25.

[3] Cf. Fac. 1, 2.

[4] Cf. Fac. 3, 1-5; 13-15.

[5] Cf. Ieș. 19, 5; I Împ. 6, 12-13; Ezra 11, 9; Iez. 20, 11-13;

[6] Cf. Deut. 28, 15-68.

[7] Cf. Mt. 23, 37 – 24: 2, 15-22; Mc. 13, 1-2; 14-20; Lc. 13, 34-35; 19, 41-44; 21: 5-6, 20-24.

[8] Cf. Fac. 1, 22.

[9] Cf. Iov 39: 5-8, 19, 25.

[10] Cf. Iov 39, 13-17.

[11] Cf. Is. 9, 1; Mt. 4, 16; Lc. 1, 79.

[12] Cf. Fac. 1, 20.

[13] Cf. Fac. 3, 1-5.

[14] Cf. Mt. 4, 18-22; Mc. 1, 16-20; Lc. 5, 1-11.

[15] Cf. Fac. 4, 1-2.

[16] Cf. Fac. 4, 8.

[17] Cf. In. 10, 11; Evr. 12, 24.

[18] In. 8, 44.

[19] Cf. Ibidem.

[20] Cf. Fac. 1, 1.

[21] Cf. Fac. 1, 20-22.

[22] Cf. Is. 5, 2.

[23] Cf. Lc. 15, 13-32.

[24] Cf. Mt. 22, 2.

[25] Cf. In. 6, 55.

[26] Cf. I Cor. 2, 7.

[27] Cf. Is. 25, 1.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [86]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VI. Cartea a șasea a Exaimeronului

Aceasta este cartea a șasea a aceluiași autor. Este despre ziua a șasea din creația cea-de-șase-zile

4. Dacă ești atent la această tâlcuire, cu o inimă râvnitoare și deschisă, te voi convinge despre aceste două popoare: cel pământesc și cel acvatic/ marin. Dovada mea o voi lua din fragmente diferite ale Vechiului și Noului Testament.

Dumnezeu i-a poruncit lui Moisis să facă tămâie[1]. Ea simboliza unirea credincioșilor evrei și a celor din neamuri, care a devenit o mireasmă bună/ dulce mirosită de Dumnezeu[2]. Căci Dumnezeu a poruncit ca această tămâie să fie amestecată din pământ și din mare: rășina „stacti” [tămâie] își are originea pe pământ, dar „onix” [un clei făcut din părți de scoică] vine din mare[3].

Dar și mirul lui Moisis le-a simbolizat pe cele două popoare[4]: același mir care a curs dintr-o parte a iubitului Fiu[5] al lui Dumnezeu, așa cum citim: „Mir vărsat” din „iubitul Meu”[6]. Din El și prin El[7] va veni plinirea desăvârșită a credincioșilor[8]. Acesta este mirul pe care Dumnezeu a poruncit să fie pregătit.

Iar Moisis a primit trestia înmiresmată de pe pământ și smirna din mare. Și, de aceea, probabil, Hristos a gustat oțet când era pe Cruce. I s-a dat pe un burete (din mare) pus pe o trestie (de pe pământ)[9]. Astfel, El a gustat amărăciunea morții, El, Cel care a fost osândit de două popoare la moarte: romanii și evreii[10]. Ele erau închipuite de cei doi tâlhari: unul [era chip] al celui care a fost mântuit prin credință; dar evreul s-a pierdut prin necredință[11].

Am auzit, de asemenea, că Dumnezeu a poruncit un veșmânt pentru Marele Preot Aaron. El i-a poruncit lui Moisis ca să fie țesut din fir roșu (porfiră) care a fost tors cu finețe[12]. Porfira este făcută din două vietăți: pământescul vierme de mătase și o moluscă de mare ce produce pigmentul/ culoarea. De aceea, în timpul Patimilor, cele două neamuri au aruncat o mantie stacojie pe Hristos[13], profețind că Cuvântul, Dumnezeul cel ceresc, unit cu trupul[14], va împărăți peste aceste două popoare.

Toate acestea au fost limpede arătate mai înainte de celelalte culori, împreună cu porfira veșmântului dinăuntru, care erau țesute împreună în celelalte veșminte ale lui Aaron[15]. Inul scânteia cu o strălucire mai mare decât a zăpezii[16], fiind un simbol al luminii, din lumina lui Dumnezeu-Cuvântul[17]. Iar țesătura de lână stacojie arăta un chip al trupului Său, căci S-a făcut părtaș de trupul și sângele copiilor Săi[18]. Pe când culoarea azurie semăna cu nuanța [culorii] cerului. De aceea, cei care examinează culorile țesătorului numesc această culoare albastrul cerului.

Și aflăm că magii i-au dăruit lui Hristos aur din pământ și smirnă din mare[19].

Și, identic, Iosif și Nicodimos erau chipuri ale acestor două neamuri. Ei L-au uns pe Iisus pentru înmormântare cu aceste două miruri [făcute din]: smirnă din mare și aloe de pe pământ[20].


[1] Cf. Ieș. 30, 34-35.

[2] Cf. Fac. 8, 21.

[3] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Stacte.

[4] Cf. Ieș. 30, 22-25.

[5] Cf. Mt. 3, 17; 12, 18; 17, 5; Mc. 1, 11; 9, 7; Lc. 3, 22, 9, 35; II Petr. 1, 17.

[6] Cânt. Cânt. 1, 3.

[7] Cf. Rom. 11, 36.

[8] Cf. Rom. 11, 25.

[9] Cf. Mt. 27, 48; Mc. 15, 36.

[10] Cf. Mt. 20, 18, 19; 26, 65-66; 27, 1-26; Mc. 14, 63-64; 15, 1-15; Lc. 23, 13-25; In. 18, 29-32; 19, 4-16.

[11] Cf. Lc. 23, 39-43.

[12] Cf. Ieș. 28: 1-6, 8, 15.

[13] Cf. Mt. 27, 28; Mc. 15, 17; In. 19, 2.

[14] Cf. In. 1: 1, 14.

[15] Cf. Ieș. 28: 5-8, 15, 33.

[16] Cf. Mt. 28, 3.

[17] Cf. In. 1, 4-9; 3, 19-21; 12, 46.

[18] Cf. Evr. 2, 14.

[19] Cf. Mt. 2, 11.

[20] Cf. In. 19, 38-42.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [85]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VI. Cartea a șasea a Exaimeronului

Aceasta este cartea a șasea a aceluiași autor. Este despre ziua a șasea din creația cea-de-șase-zile

Fii convins de aceasta: Rahil este un chip și chiar un motiv al nerodirii/ sterpiciunii dintâi[1], așa cum Revecca este de asemenea un chip al Bisericii celei dintre neamuri[2]. Ea era în pământul apelor Mesopotamiei atunci când l-a întâlnit pe Isaac. Și ea, ca un purtător de apă bun și zelos, a scos îndată apă din fântână și a împlinit setea necredincioaselor cămile ale tatălui neamurilor[3]. Căci Avraam înseamnă „tatăl popoarelor”[4]. El este un chip al lui Dumnezeu și Tatăl neamurilor[5].

3. Cu multe argumente și în multe feluri[6] am arătat că ființele vii din ape[7] sunt un chip al neamurilor, care fuseseră odinioară întru adâncul neștiinței[8]. Și cu privire la ele, în mod deosebit, Hristos i-a numit pe Ucenicii Săi ca să fie pescarii acestora[9].

Mai avem și altă argumentare: o mărturie surprinzătoare, dar foarte convingătoare. Îl va convinge chiar și pe cel mai certăreț și mai vârtos necredincios că animalele născute din pământ erau o preînchipuire limpede și vie a poporului iudeu.

Care este dovada? Eu zic că Adam cel născut din pământ, după trup, aparține familiei fiarelor și târâtoarelor născute din pământ[10]. Atât el, cât și acelea au fost creați în ziua a șasea[11]. El nu aparținea peștilor mării, care au fost creați în ziua a cincea[12]. Și la fel Hristos, al doilea Adam, după trup, nu a fost înrudit cu noi, neamurile, ci cu evreii[13], acele fiare crude și șerpi veninoși.

Faptul că firea născută din pământ a neamului evreilor este arătată prin aceasta, poți să înțelegi și din fragmentul următor: „Să scoată pământul […] pe cele cu patru picioare și târâtoare și fiarele pământului”[14]. Cele cu patru picioare/ patrupedele – de vreme ce se apleacă împreună spre țărână și tânjesc după lucrurile pământului și le caută pe ele – îi simbolizează pe cei care, deoarece nu au niciun gând (de)spre Dumnezeu, reclamă lățimea pământului drept moștenire a lor[15].

Moisis, ca mijlocitor[16], vestind că ei sunt șerpi și fiare sălbatice, profețește[17] despre nebunia lor împotriva lui Hristos și despre încetarea/ capătul lor. Și când îi numește dobitoace, el dinainte arată disprețul lor lipsit de minte față de ceea ce este mai bun.

Și nu numai aceasta, dar și mărturia lui Amvacum Profetul despre Hristos se referă la cele două neamuri: „În mijlocul a două vietăți Te vei cunoaște”[18] – căci astfel Sfinții Părinți, care erau înțelepți, au înțeles zisa. „Două vietăți”: poți să spui că una este poporul pământului și cealaltă este poporul mării[19].

În armonie cu această simbolistică, Dumnezeu a creat-o pe Eva. Ea a fost o preînchipuire a Bisericii lui Hristos[20], ieșind din neamuri și nu din pământul din care a fost modelat Adam[21]. Biserica nu este înrudită cu iudeii, cu acele ființe nebinecuvântate. Ea a ieșit din altă obârșie: e străină lor. Este Biserica târâtoarelor și a păsărilor care au primit binecuvântarea lui Dumnezeu[22].


[1] Cf. Fac. 29, 31; 30, 1-2.

[2] Cf. Fac. 25, 21.

[3] Cf. Fac. 24, 20.

[4] Cf. Fac. 17, 4-6: Rom. 4, 16-18.

[5] Cf. Ef. 4, 6.

[6] Cf. Evr. 1, 1.

[7] Cf. Fac. 1, 20-21.

[8] Cf. Fac. 1, 2; Is. 8, 23 – 9, 1; Mt. 4, 15-16; Lc. 1, 79.

[9] Cf. Mt. 4, 18-20; Mc. 1, 16-18; Lc. 5, 10-11.

[10] Cf. Fac. 2: 7, 19.

[11] Cf. Fac. 1, 24-27.

[12] Cf. Fac. 1, 20-21.

[13] Cf. Mt. 1, 1; Rom. 1, 3.

[14] Fac. 1, 24.

[15] Cf. Num. 34, 1-15; Deut. 18, 1-2.

[16] Cf. Deut. 5, 5.

[17] Cf. Deut. 18, 15-22.

[18] Amv. 3, 2. Cf. Cartea Sfântului Profet Amvacum, traducere și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2015, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2015/10/21/cartea-sfantului-profet-amvacum/.

[19] Cf. Fac. 1: 20-21, 24-25.

[20] Cf. Ef. 5, 31-32.

[21] Cf. Fac. 2, 7.

[22] Cf. Fac. 1, 20-22.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [84]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VI. Cartea a șasea a Exaimeronului

Aceasta este cartea a șasea a aceluiași autor. Este despre ziua a șasea din creația cea-de-șase-zile

II. 1. Dar acum, fără să mai întârziem, să desfășurăm înțelesul acestui fragment din Sfânta Scriptură:

„Și a zis Dumnezeu: «Să scoată pământul suflet viu după felul [său], pe cele cu patru picioare și târâtoare și fiarele pământului după felul [lor]! ». Și a fost așa”[1].

Dumnezeu a despărțit în două nașteri – într-adevăr două origini – sufletele vii ale tuturor ființelor vii. Adică, din pământ și mare, ca din două femei, Lia și Rahil[2], sau Sarra și Agar[3], Dumnezeu a făcut doi fii, cu adevărat două popoare: iudeii și neamurile. Astfel, este potrivit a lua ceea ce a zis Dumnezeu odinioară Rebeccăi și a considera aceasta despre toată făptura Sa văzută: „Două neamuri sunt în pântecele tău și două neamuri din pântecele tău vor fi împărțite și popor pe popor va covârși, iar cel mai mare va sluji celui mai mic”[4].

Este destul de clar că ființele vii născute din pământ, atât dobitoacele, cât și fiarele, sunt cu mult mai puternice decât toți peștii din mare și decât toate păsările.

2. Oare cititorul clatină capul îndoindu-se de ceea ce s-a zis? Atunci ce spui de aceasta: Cum înțelegi că ființele vii din ape mai înainte au deșertat binecuvântarea lui Dumnezeu[5], așa după cum Iacov mai înainte a deșertat binecuvântarea lui Isav[6]?

Cel din urmă era vânător[7]. Obârșia lui era ca și cum ar fi fost din pământ și avea o viață împreună cu târâtoarele/ reptilele și fiarele în sălbăticie[8]. De aceea, numele lui Isav a fost schimbat în Edom, care înseamnă „ars de soare”[9] [cu sensul de înroșit, roșu sau înfierbântat].

Însă Iacov i-a furat drepturile de întâi-născut și s-a așezat el cu binecuvântare în Mesopotamia, între ape. Acolo, printre ape, i-a născut pe copiii săi, în casa lui Dumnezeu: căci Batuil înseamnă „Duhul lui Dumnezeu”[10]. Și tot acolo a luat-o pe Rahil. Rahil se cheamă „casa lui Dumnezeu”[11], căci ea a fost o preînchipuire a Bisericii neamurilor.

Când a născut Biserica, Duhul lui Dumnezeu S-a odihnit peste ea întru desfătare: Duhul S-a odihnit peste apa Mesopotamiei a tuturor neamurilor.


[1] Fac. 1, 24.

[2] Cf. Fac. 29, 15 – 30, 24; 35, 16-20.

[3] Cf. Fac. 16; 21, 1-7; Gal. 4, 21-31.

[4] Fac. 25, 23.

[5] Cf. Fac. 1, 22.

[6] Cf. Fac. 27, 1-40.

[7] Cf. Fac. 25, 27.

[8] Cf. Fac. 1, 24.

[9] Cf. Fac. 25, 29 – 34; 36, 1.

[10] Cf. Fac. 28, 1-5; 29, 31 – 30, 24.

[11] Cf. Rut 4, 11.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [83]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VI. Cartea a șasea a Exaimeronului

Aceasta este cartea a șasea a aceluiași autor. Este despre ziua a șasea din creația cea-de-șase-zile

7. Aceasta s-a spus foarte frumos – „suflet viu” – căci Israil este unul. Dar cu referire la noi, neamurile, negrăit de multe, care ne-am ivit din ape, El nu zice „suflet viu”, ci nenumărate suflete. El zice: „Să scoată apele târâtoare [cu] sufletele vii”. Și nu numai acestea, ci și „păsări zburând peste pământ spre tăria cerului!”[1].

Printre aceste păsări a fost și una care a fost botezată Pavlos. Din apă, el a devenit destul de puternic ca să zboare până în al treilea cer și de acolo să treacă în Paradis[2].

Și o astfel de pasăre a fost și Filippos. El a zburat prin aer și a venit la Candachis etiopianul. Filippos l-a botezat pe el la apă și, prin porumbița Duhului, l-a făcut și pe el o pasăre[3].

A deveni o astfel de pasăre era dorința celui ce a zis: „Cine îmi va da mie aripi, ca ale porumbiței” care S-a pogorât peste râul Iordanis, „și voi zbura și mă voi odihni”[4] la locul de odihnă al păsărilor cerului cu câte șase aripi[5]?

Și Sfântul Tâlhar de asemenea a zburat la aceste păsări. El a fost prima pasăre dintre toate care s-a înălțat de la apa dătătoare de viață care a curs dintr-o parte a Învățătorului la locul numit Căpățâna [Golgota][6]. El a zburat împreună cu Împăratul păsărilor, marele Vultur Hristos, prin văzduh, în Paradis[7].

Dar și Psalmistul a cântat despre păsările lui Hristos. „Vrabia” – aceasta, dacă nu altcineva, era Tâlharul – „și-a aflat sieși” în el [în Rai] „casă”: cuib în pomul Paradisului[8]. „Și turtureaua”[9]: aceasta este Biserica, care este intimă cu perechea sa, cu Hristos[10]. Ea iubește viața singuratică/ sihăstrească, mai degrabă decât viața luxoasă, lejeră și efeminată[11]. Ea și-a aflat „cuib sieși”, Împărăția Cerurilor, „în care își va pune puii ei” [12], pe care i-a născut din ape prin Botez.

Despre aceste păsări și Isaias, în extaz, a strigat: „[Și] cine [sunt] aceștia, [care] ca norii zboară și ca porumbițele cu pui?”[13]. Acestea sunt păsările care sunt luate sus întru nori pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh[14]. Despre aceste păsări, de asemenea, Isaias a zis: „Căci unde este trupul cel mort/ stârvul (Tâlharul, adică; așadar, vrea să zică: în Paradis[15]), acolo se vor aduna [și] vulturii”[16] – vulturii care au sugrumat în ghearele lor pe șarpele păzind călcâiele noastre[17].

Sau iarăși: acolo unde Sfântul Său trup a murit, acolo El ne-a adunat pe noi ca să avem împărtășire cu el. Păsările neamurilor, născute din apă, au fost adunate împreună de către El, care a fost înălțat pe Cruce, pentru ca să urmeze suferinței Lui de pe Cruce[18]. Apoi El S-a scufundat în apele abisului. Și înviind, a adunat la sine păsările din mările de dedesubt, trupurile cele multe ale Sfinților care adormiseră și au fost acum înviate[19].


[1] Fac. 1, 20.

[2] Cf. Fapt. Ap. 9, 18-19; II Cor. 12, 2-4.

[3] Cf. Fapt. Ap. 8, 26-40.

[4] Ps. 54, 7.

[5] Cf. Is. 6, 2.

[6] Cf. In. 19, 34.

[7] Cf. Lc. 23, 39-43; Apoc. 4, 7; 8, 13; 12, 14.

[8] Cf. Fac. 2, 9.

[9] Ps. 83, 4.

[10] Cf. I Tim. 3, 2; Tit. 1, 6.

[11] Cf. Fapt. Ap. 7, 38; Evr. 11, 24-26.

[12] Ps. 83, 4.

[13] Is. 60, 8.

[14] Cf. I Tes. 4, 17.

[15] Cf. Lc. 23, 43.

[16] Mt. 24, 28.

[17] Cf. Fac. 3, 15.

[18] Cf. In. 12, 32.

[19] Cf. Mt. 27, 52.

Predică la Duminica a 19-a după Cincizecime [2023]

Iubiții mei[1],

Sfântul Andreas cel nebun pentru Hristos a trăit multe vedenii dumnezeiești în viața sa[2], însă, pe cea de azi, care a devenit praznicul Acoperământul Născătoarei de Dumnezeu, a trăit-o în Biserica din Vlaherne, în Constantinopol[3]. Și vedenia aceasta a văzut-o noaptea, la Priveghere[4]. Și ea s-a petrecut astfel: „Și iată că, deodată, când era aproape ceasul patru din noapte, Fericitul [Andreas] a văzut-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu înaintând dinspre ușile împărătești spre altar. Părea foarte înaltă și era însoțită de un alai de Sfinți Îngeri înfricoșători. În mijloc se vedeau Înaintemergătorul Domnului și Apostolul Ioan, care o țineau la braț pe Împărăteasa îngerilor. Puterile cerești, îmbrăcate în alb, cântau cântări duhovnicești fermecătoare, pe care însă nu le puteau auzi decât Andrei și Epifanie. Fecioara a venit apoi spre mijlocul Bisericii, unde era amvonul. A stat pe solee și a îngenunchiat, rugându-se Fiului ei pentru mântuirea credincioșilor, încât multă vreme lacrimile i-au udat cinstita față. Andrei i-a spus atunci lui Epifanie: «Vezi, fiule, pe Doamna și Stăpâna lumii?». Iar Epifanie a răspuns: «Da, Părinte, cu rugăciunile tale, o văd!». După ce Fecioara s-a rugat îndelung, s-a ridicat și a intrat în Altar, și-a scos din Capela Soros Acoperământul și a venit spre ușile împărătești. Și-a pus, cu o mișcare cuviincioasă și impunătoare, Acoperământul deasupra capului ei feciorelnic, apoi l-a luat iarăși în mâini și l-a întins peste toți cei care erau adunați în Biserică. Acoperământul desfășurat se mărise parcă și-i cuprindea pe toți, strălucind cu raze de chihlimbar. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a stat mult timp astfel, acoperindu-i pe credincioși. Apoi, când Fecioara a început să se înalțe spre ceruri, încetul cu încetul s-a făcut nevăzut și Acoperământul ei. Însă harul ei ocrotitor se simțea încă în Biserică, pentru că veșmântul se afla tot în racla lui. Cele întâmplate au fost văzute doar de binecuvântatul Andrei și de ucenicul lui în cele duhovnicești, Epifanie. Pentru acest dar făcut tânărului, Andrei a înălțat apoi mulțumiri Domnului”[5].

Și traducătorul nostru consideră că Epifanios de aici, ucenicul său, ar fi Sfântul Epifanios, Patriarhul Constantinopolului, cel pomenit pe 25 august[6].

Într-o altă ediție a Vieții sale, traducătorul ne spune că Sfântul Andreas a trăit în sec. 9-10 și că Viața sa a fost scrisă între anii 910-920[7]. Vederea dumnezeiască a Preacuratei Stăpâne o avem între p. 177-178 și, în esență, ambii traducători spun același lucru: că Preacurata Stăpână și-a întins Acoperământul ei peste cei credincioși din Biserică. Și prin asta ne arată că ea este în rugăciune continuă pentru noi. Pentru că ne acoperă, prin preasfintele ei rugăciuni, de toate relele întâmplări ce pot veni în viața noastră. Și la baza rugăciunii ei stă multa dragoste cea pentru noi. Pentru că Preacurata Stăpână este plină de dragostea lui Dumnezeu pentru noi, adică de dorința sfântă ca noi să ne mântuim.

Sinaxarul românesc ne spune că vedenia a fost văzută în timpul Împăratului Leon cel Înțelept, în zi de duminică[8]. E vorba de Sfântul Împărat Leon al VI-lea cel Înțelept, care a împărățit între 886-912, acesta fiind ucenicul Sfântului Patriarh Fotios cel Mare[9].

Însă, în Sinaxarul românesc, în comparație cu versiunea grecească a Vieții Sfântului Andreas, avem și rugăciunea Preacuratei Stăpâne pentru noi, cei credincioși. Căci ea s-a rugat atunci și a zis: „Împărate ceresc, primește pe tot omul cel ce Te slăvește pe Tine și cheamă în tot locul preasfânt numele Tău! Și unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfințește și preamărește-i pe cei ce Te preamăresc pe Tine și pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta! Primește-le toate rugăciunile și făgăduințele și-i izbăvește din toate nevoile și răutățile!”[10]. De unde vedem mijlocirea ei cea pentru noi, pentru toți cei credincioși, pentru ca bine să ne fie și să ne mântuim cu pace.

Praznicul Preacuratei Stăpâne însă se suprapune peste Evanghelia duminicii de față [Lc. 6, 31-36]. Și dacă Evanghelia praznicului este Lc. 10, 38-42; 11, 27-28, și ne vorbește despre Sfintele Marta și Maria, despre slujirea și ascultarea lor, despre fericirea Preacuratei Stăpâne și despre fericirea celor care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și îl păzesc pe el, adică îl trăiesc în viața lor, Evanghelia duminicală ne vorbește despre iubirea față de toți oamenii. Pentru că trebuie să ne comportăm față de toți ca față de noi înșine [Lc. 6, 31]. Adică să facem pentru alții ceea ce facem și pentru noi înșine. Și așa cum avem grijă de noi și de sănătatea și de viața noastră și de toate cele ale noastre, așa trebuie să avem grijă și față de toți ceilalți.

De aceea, atunci când muncim pentru alții și când le dăm milostenie, să muncim și să dăm milostenie așa cum am munci pentru noi sau ne-am da nouă înșine. Pentru că porunca Domnului e aceasta: „Și precum voiți ca să vă facă vouă oamenii [Καὶ καθὼς θέλετε ἵνα ποιῶσιν ὑμῖν οἱ ἄνθρωποι], faceți și voi lor asemenea [καὶ ὑμεῖς ποιεῖτε αὐτοῖς ὁμοίως]!” [Lc. 6, 31, BYZ].

Și eu am înțeles porunca Domnului în acest fel: ca atunci când ies pe stradă și văd toate cele care îmi stau în față, să mă comport față de ele ca și când ar fi ale mele. Adică să mă comport față de toate cu cea mai mare grijă, știind că nu sunt ale mele, ci ale comunității întregi. Și asta înseamnă să nu fac murdărie pe stradă, să nu îmi însușesc ce nu îmi aparține, să nu rănesc pe nimeni, să nu stric nimic din jur și să mă comport delicat cu toți cei pe care îi întâlnesc. Pentru că scopul meu, când ies din casă, nu e să distrug, să fur, să minimalizez, să indispun, ci să contemplu, să mă bucur, să mă rog, să mă duc unde am nevoie, să muncesc cu credință și să mă întorc acasă cu pace, bucurându-mă de munca și de slujirea mea. Ieșirea din casă e pentru a ne bucura, pentru a intra în comuniune cu ceilalți și cu întreaga creație. Dacă ies pe câmp sau merg în pădure, dacă călătoresc cu mașina sau cu trenul, dacă ies în parc sau într-un loc public, nu ies pentru ca să distrug totul în jurul meu și să îi enervez pe ceilalți, ci pentru ca să mă bucur și să vorbesc în pace cu ceilalți.

A avea conștiința că toate sunt pentru toți și că toți trebuie să se bucure de viață și de darurile lui Dumnezeu înseamnă a împlini porunca iubirii față de toți oamenii. Fiindcă atunci când Domnul ne poruncește să ne iubim vrăjmașii [Lc. 6, 35], El ne cere să îi privim pe toți oamenii în perspectiva veșniciei. Căci Împărăția Lui nu este o lume a celor despărțiți, care nu se suportă și nu se vor, ci e lumea celor care se iubesc unii pe alții și se bucură unii de alții. De aceea, a-i iubi pe toți oamenii înseamnă a te pregăti pentru comuniunea veșnică cu Dumnezeu, cu toți Sfinții și cu toți Sfinții Lui Îngeri. A-i iubi pe toți înseamnă a crește continuu în comuniunea cu toți oamenii. Și, cu toate că nu poți să îi cunoști pe toți oamenii și să vorbești cu toți, a-i iubi pe toți și a te ruga pentru toți cei vii și cei adormiți înseamnă a-i avea pe toți în inima ta. Adică a fi cuprinzător, a avea cuprinderea interioară pe care o cere de la noi iubirea lui Dumnezeu.

Pentru că El ne iubește pe toți și dorește mântuirea tuturor. Iar când noi ne însușim iubirea lui Dumnezeu, când facem ceea ce face El față de noi, atunci suntem plini de iubirea și de pacea Lui.

De la Sfântul Siluan Athonitul am învățat să nu rup floare sau creangă de copac, dacă nu am nevoie de ele și să nu omor insectă sau animal, dacă nu îmi fac rău, dacă nu dau buzna peste mine. De aceea, spovedesc orice tăiere de animal sau de pasăre pe care le mănânc sau orice omorâre de insectă neavenită, de care nu pot scăpa în casă. Pentru că am conștiința că toate au dreptul la viață ca și mine. Și când respecți viața florilor, a copacilor, a animalelor, a păsărilor, a insectelor, a peștilor, a oamenilor, atunci respecți viața tuturor. Și o respecți ca pe darul lui Dumnezeu. Și dacă tu nu vrei să fii omorât în batjocură, atunci nu omori nici alte animale, plante sau insecte degeaba, fără rost. Pentru că ceea ce nouă nu ne place, aceea nu trebuie să facem nici altora.

Trebuie să facem bine tuturor, iubiții mei, să facem bine dezinteresat. Adică nu pentru vreun interes meschin. Trebuie să facem bine, pentru că binele ne împlinește. Dar binele împlinește pe tot omul și toată făptură. Căci și un om se bucură când primește milostenie, dar se bucură și un animal sau o pasăre când primesc mâncare și apă de la noi. Iar grija noastră trebuie să fie față de toți oamenii și față de toată creația lui Dumnezeu. Pentru că toți avem nevoie de grijă milostivă și de atenție iubitoare.

Acum un an, la Cugir, Părintele Dan Popovici a susținut o conferință despre iubirea față de creația lui Dumnezeu, intitulând-o Porunca a 11-a[11]. Pe care a început-o vorbind despre Sfântul Amfilohios Macris [Αμφιλόχιος Μακρής][12] și despre iubirea lui specială pentru copaci. Căci acesta a umplut de pini insula Patmos prin iubirea lui pentru creația lui Dumnezeu. Dar, totodată, dădea canon la Spovedanie ca fiecare să planteze de la 2 la 5 pini acolo unde ei locuiesc[13]. Lucru pe care ar trebui să îl facem și noi, cu toții, sădind flori, sădind viță de vie, sădind copaci, făcând fântâni de apă la răscruci de drumuri, pentru ca de ele să se bucure mulți oameni. Ca astfel, în locurile pustiite de viață, să apară din nou viața, din nouă frumusețea lui Dumnezeu.

Iar „plata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui Preaînalt. Că[ci] El este bun cu cei nemulțumitori [τοὺς ἀχαρίστους] și [cu] cei răi [καὶ πονηρούς]” [Lc. 6, 35, BYZ]. Plata noastră va fi veșnică, pentru că cei buni față de toți sunt fiii lui Dumnezeu. Și cum El e bun față de noi toți, așa trebuie să fim și noi, ca binele Lui să ne împlinească în mod desăvârșit. Amin!


[1] Începută la 18. 20, pe 25 septembrie 2023, în zi de luni. Cer înnorat, 28 de grade, vânt de 16 km/ h.

[2] O aveți aici în format PDF: https://www.academia.edu/15383710/Viata_Sfantului_Andrei_cel_nebun_pentru_Hristos_v2. E vorba despre Viața Sfântului și de Dumnezeu purtătorului Părinte Andrei cel nebun pentru Hristos, tradusă din lb. engl. și gr. de Constantin Fădur.

[3] Idem, p. 49. A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Vlaherne.

[4] Ibidem. [5] Idem, p. 50.

[6] Cf. Idem, p. 12, n. 25 și https://www.synaxarion.gr/gr/sid/457/sxsaintinfo.aspx.

[7] Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos, trad. din lb. gr. de Ieroschim. Ștefan [Nuțescu] Lacoschitiotul, Ed. Asociația Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos și Ed. Evanghelismos, 2002, p. 8.

[8] Mineiul pe octombrie, ed. BOR 1929, p. 27.

[9] Cf. https://el.wikipedia.org/wiki/Λέων_ΣΤ΄.

[10] Cf. Mineiul pe octombrie, ed. BOR 1929, p. 27.

[11] O găsiți aici: https://www.youtube.com/watch?v=uhNdEuHoBvI.

[12] A se vedea: https://orthodoxwiki.org/Amphilochios_(Makris)_of_Patmos și https://el.wikipedia.org/wiki/Άγιος_Αμφιλόχιος_Μακρής.

[13] Minutele 2-3, cf.  https://www.youtube.com/watch?v=uhNdEuHoBvI.

1 2 3 4 782