Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [87]
Traduceri patristice
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
VI. Cartea a șasea a Exaimeronului
Aceasta este cartea a șasea a aceluiași autor. Este despre ziua a șasea din creația cea-de-șase-zile
III.1. Din multe dovediri amănunțite învățăm că animalele terestre și marine sunt două prefigurări vii ale acestor două popoare. Și că peștii neamurilor au fost binecuvântați, asemenea și păsările înaripate care au ieșit din ei[1]. Dar cirezile dobitoacelor născute din pământ nu au primit o binecuvântare asemănătoare de la Dumnezeu[2]. Și aici vorbesc despre poporul lui Israil.
Deci acum este nevoie să discutăm motivele. Mai întâi: pentru că ei nu au fost botezați și nu au avut nicio legătură cu apa și cu Duhul care Se poartă deasupra apei[3]. Apoi: ei au fost lipsiți de binecuvântare pentru că șarpele era printre ei, vrăjmașul care pregătește înșelăciune împotriva Evei – împotriva Sfintei Biserici, mai degrabă – și ei aveau să cadă sub blestemul cumplit al lui Hristos[4].
În toată Legea, nu găsim nicio singură situație în care Dumnezeu, cu gura Sa, să fi binecuvântat pe cineva și apoi să fi adus blesteme peste el. Știu doar că a dăruit binecuvântări însoțite de avertismente. Aceasta a făcut pentru Israil și Salomon, când a zis: „Dacă veți păzi poruncile și legile Mele”[5]. Dumnezeu cunoștea dinainte că ambii, mai ales Israil, vor lăsa deoparte dumnezeieștile Sale legi și, încălcându-le, vor cădea sub zecile de mii de blesteme ale Legii[6]. Dar El știa că va fi spre mai rău, din cauza viitorului sacrilegiu împotriva lui Hristos, și că ei aveau să primească chiar din gura lui Hristos acele multe și cumplite osândiri la lepădare și pustiire[7].
2. Poate că cineva nu crede că Dumnezeiasca Scriptură descoperă astfel de lucruri. Spune-mi, atunci, ce păcat au săvârșit animalele împotriva lui Dumnezeu, astfel încât El să nu le dăruiască și lor aceeași binecuvântare ca și peștilor?[8]
În ceea ce privește înzestrarea lor fizică și firea lor, ființele născute din pământ și cirezile [de dobitoace] sunt cu mult și fără asemănare mai bune decât peștii. Câinele cel bun în mod firesc te va convinge de aceasta. El păzește turmele și casa și veghează via. Chiar și boul și măgarul își cunosc binefăcătorii. Iar calul, catârul și cămila adesea cunosc drumurile, pe care au călătorit o dată, chiar mai bine decât omul rațional. Iar noaptea, ei devin călăuze sigure pentru stăpânii lor. De aceea, în război, adesea, ajutorul oferit de cai, catâri și cămile – după cel de la Dumnezeu – aduce scăparea.
Dacă rasa umană nu avea aceste animale, ar fi fost foarte năpăstuită și nu ar fi fost în stare să se ajute singură. Aceste animale au o anumită înțelepciune. Dumnezeu Însuși a dat mărturie pentru aceasta odinioară, când îi grăia lui Iov, un om care a suferit enorm și a meritat multă mângâiere[9]. Iar Dumnezeu a lipsit barza și struțul, păsări ale pustietății, de înțelepciune[10].
Și, printre târâtoarele mării, peștele nu are nici glas și nici înțelegere, nici înțelepciune și nici vreun talent, nici memorie și nici sensibilitate cunoscătoare. Nu există nicio slujire sau intenții bune sau afecțiune călduroasă pentru stăpân.
De fapt, despre toate aceste moduri de a se comporta ale peștelui, lipsite de logică și de simțire, s-a spus cu dreaptă socotire că sunt potrivite pentru poporul neamurilor. Mai înainte, aceste neamuri era surde, precum peștii, căci nu auzeau cuvintele Stăpânului lor. Și erau necugetătoare precum peștii, căci nu îl avea în ele pe Dumnezeu Cuvântul. Apele demonice le închideau urechile și gurile și le împiedicau ochii. Nu puteau judeca și nu puteau privi Soarele, pe Stăpânul, Hristos și Dumnezeu[11].
Având în vedere acestea, Dumnezeu a numit atât peștii, cât și animalele „târâtoare/ reptile”, pentru a fi o preînchipuire a neamurilor[12]. Reptila, fiind asemenea cu șarpele cel diavolesc[13] la suflet, inimă și la cugetele inimii sale. Întotdeauna se târăște pe pământ. Nu vede nimic din cele cerești. Nu contemplă înălțimile. De la cap la coadă e lipit de pământ în toată viața sa. Cu stomacul plin de plăceri, cu pântecele dedat desfătării desfrânate, se târăște prin murdărie și bălegar de-a lungul pământului, de la început până la sfârșit.
De aceea, Hristos a chemat pescarii[14] pentru aceste târâtoare, peștii neamurilor, înaintea altora.
3. Primul născut, Cain, s-a făcut lucrător al pământului[15], ca preînchipuire a fiului întâi-născut Israil. Și ca o rudă a acelor animale nebinecuvântate, născute din pământ, el s-a făcut ucigașul păstorului cel bun, Abel[16], [care era] preînchipuire a lui Hristos[17]. Iisus Însuși a zis despre ei: „Voi sunteți din tatăl [vostru], diavolul”[18]. Adică din Cain. Căci tatăl evreilor este Cain, care a imitat lucrările diavolului. De la început, acesta a fost ucigaș[19]. Adică: chiar la începutul facerii lumii, Cain și-a ucis fratele.
„Iar voi veți fi de asemenea ucigași. Voi veți ucide partea omenească din Mine, Iisus. Totuși nu veți putea să aduceți nicio vătămare Mie ca Dumnezeu, pentru că aceasta este dincolo de puterea voastră”.
4. Am adus toată această dovedire pentru slava și bucuria Sfintei Biserici a lui Hristos. Noi, credincioșii, am câștigat mult ajutor și întărire învățând că îndată ce au fost create cerul și pământul[20], poporul apelor mărilor, peștii cei târâtori, au primit binecuvântarea lui Dumnezeu[21]. Dar fratele acestui fiu risipitor (neamurile), cel care era săditorul viei lui Israil afară în câmp[22], a rămas nebinecuvântat. Și până astăzi nu i s-a încuviințat ca să intre și să se împărtășească cu Trupul și Sângele Vițelului îngrășat[23].
Hristos este numit Vițelul îngrășat, deoarece, cu mult înaintea Nunții și a unirii Lui cu Biserica[24], El a fost pregătit de Însuși Tatăl Său ca Ospăț pentru neamuri[25]; și taina a fost îngrășată, așa-zicând. Și acest plan adevărat și străvechi, făcut înaintea începutului timpului, a fost descoperit de Dumnezeu pentru slava noastră, pentru slava neamurilor[26], așa după cum au vestit deopotrivă Isaias și Pavlos[27].
[1] Fac. 1, 20-22.
[2] Cf. Fac. 1, 24-25.
[3] Cf. Fac. 1, 2.
[4] Cf. Fac. 3, 1-5; 13-15.
[5] Cf. Ieș. 19, 5; I Împ. 6, 12-13; Ezra 11, 9; Iez. 20, 11-13;
[6] Cf. Deut. 28, 15-68.
[7] Cf. Mt. 23, 37 – 24: 2, 15-22; Mc. 13, 1-2; 14-20; Lc. 13, 34-35; 19, 41-44; 21: 5-6, 20-24.
[8] Cf. Fac. 1, 22.
[9] Cf. Iov 39: 5-8, 19, 25.
[10] Cf. Iov 39, 13-17.
[11] Cf. Is. 9, 1; Mt. 4, 16; Lc. 1, 79.
[12] Cf. Fac. 1, 20.
[13] Cf. Fac. 3, 1-5.
[14] Cf. Mt. 4, 18-22; Mc. 1, 16-20; Lc. 5, 1-11.
[15] Cf. Fac. 4, 1-2.
[16] Cf. Fac. 4, 8.
[17] Cf. In. 10, 11; Evr. 12, 24.
[18] In. 8, 44.
[19] Cf. Ibidem.
[20] Cf. Fac. 1, 1.
[21] Cf. Fac. 1, 20-22.
[22] Cf. Is. 5, 2.
[23] Cf. Lc. 15, 13-32.
[24] Cf. Mt. 22, 2.
[25] Cf. In. 6, 55.
[26] Cf. I Cor. 2, 7.
[27] Cf. Is. 25, 1.