Sfântul Constantin Brâncoveanu în colecțiile BAR
Locația este aici.
Etichetă: Pr. Ion Andrei Gh. Țârlescu
Viața și experiența Fericitului Timotei Țanis [3]
Mănăstirea Sfinții Teodori, Părintele Timotei Țanis Duhovnicul. O floare frumos-mirositoare a Bisericii, trad. din lb. gr. de Pr. Ion Andrei Țârlescu, ed. Bunavestire, Bacău, 2010, 224 p.
*
*
Fericitul Timotei declara că monahii sunt victime ale păcatelor oamenilor, 111. Hristos Se luptă pentru noi, dacă Îl chemăm în rugăciune și El biruie păcatele noastre, p. 115. Ajunsese să se raporteze la sufletele oamenilor și nu la sexul persoanelor, 115. Unei maici, care se plângea de suferințele ei, Fericitul Timotei i-a spus că monahismul înseamnă o continuă tristețe, p. 116.
Împărăția lui Dumnezeu se câștigă „prin multe supărări”, p. 116.
Demonii îl atacă pe un bărbat care asistase la ședințe de spiritism. Niște mâini nevăzute îl strângeau cu putere. Dar când a pomenit de Dumnezeul Fericitului Timotei, demonii au fugit, p. 119.
Îi apare în vis, unei femei care era pe cale de a muri din cauza intoxicării cu fum, și o trezește, p. 123.
El vorbea despre tristețea care ne înnoiește. Despre tristețea pe care o suferim datorită păcatelor și a patimilor noastre, p. 129.
Dorind să știe ce înseamnă „multele locașuri” ale Împărăției lui Dumnezeu, a avut o vedenie, în care a fost dus de doi Îngeri în Rai și a văzut cum se construiesc casele fiecărui membru al Împărăției lui Dumnezeu, p. 130-131.
Dumnezeu răsplătește truda/ nevoința noastră, p. 139. Pe Dumnezeu Îl interesează, dacă noi ne-am luptat cu patimile noastre, p. 140. Putem lupta cu orice ispită, pentru că harul lui Dumnezeu ne întărește, p. 141.
Dumnezeiescul Timotei ne învață să Îi lăsăm lui Dumnezeu grija noastră, p. 142. Să o punem înaintea Lui. Să Îl lăsăm pe El să decidă în ceea ce ne privește.
Numai prezentul ne aparține, p. 143. Demonii ne ispitesc cu simțăminte și boli false, p. 146. De aceea, el ne îndeamnă să fim atenți la sănătatea noastră, p. 146. În p. 148, el afirmă că orice păcat pentru care nu ne pocăim este un păcat de moarte.
„Uneori, Dumnezeu, chiar și Sfinților le permite să aibă defecte, chiar până la sfârșitul vieții lor, pentru a se smeri”, p. 151. Judecarea altora îndepărtează de la noi harul lui Dumnezeu, p. 152. Păcatele trebuie mărturisite punctual și nu povestite pe zeci de minute. Spui păcatul și nu contextul, p. 159.
Noi nu putem să biruim nicio patimă…dar Domnul e Cel care biruie în noi patimile, p. 176. Trebuie să mâncăm cu măsură, p. 181. Hainele de rugăciune, de acasă, trebuie să fie smerite și vechi, pentru ca să ne împingă spre umilință, p. 181. Pe când cele cu care mergem la Biserică trebuie să fie cuviincioase, p. 181.
Unei monahii, la parastasul său de 3 zile, în vis, Fericitul Timotei îi confirmă că el a strâns-o de mână, pe când era prohodit în coșciug, p. 204. Rodiile binecuvântate de el, ajută un cuplu să aibă copii, p. 205-206. Ajută pe cineva să elimine pietrele de la rinichi, p. 208.
Viața și experiența Fericitului Timotei Țanis [2]
Mănăstirea Sfinții Teodori, Părintele Timotei Țanis Duhovnicul. O floare frumos-mirositoare a Bisericii, trad. din lb. gr. de Pr. Ion Andrei Țârlescu, ed. Bunavestire, Bacău, 2010, 224 p.
*
Prima parte…
*
Părintele Vasile Gontikaki îi propune Fericitului Timotei să rămână în Iraklion, ca să îngrijească de Mănăstirea întemeiată de el. Acceptă acest lucru și nu merge în Athos, p. 67. Mănăstirea sa e recunoscută canonic în ziua de 11 noiembrie 1981, p. 67.
Pe 24 iunie 1983 se fac primele trei tunderi în monahism la noua Mănăstire, de către Arhiepiscopul Timotei al Cretei, p. 67.
Fericitul Timotei Țanis postea mult, aproape tot anul, mâncând doar rahat și fistic, bea apă și folosea ulei în alimentația sa doar sâmbăta și duminica. Dormea doar 2-3 ore pe zi, p. 70.
Din nou mărturii despre faptul că era isihast, p. 70, iar prietenii săi erau Fericitul Efrem Katunakiotul, Sfântul Porfirie, Fericitul Paisie, p. 71. Când au venit bolile peste el putea să mai mănânce doar orez, p. 72.
Din p. 77 încep să fie narate multiplele sale boli, care l-au mucenicit cumplit. În primul rând, el avea o circulație a sângelui foarte proastă, fapt pentru care picioarele îi erau umflate și supurau. Din 1982 s-a îmbolnăvit de diabet, p. 77. Probleme la stomac, de unde vărsăturile frecvente. Probleme la esofag. Tije metalice în picioare…însă îngenunchea, făcea metanii și se ruga nopți întregi, p. 77.
Din 14 septembrie 1985 încep crizele de plămâni…adesea întorcându-se din morți datorită lor. Până în vara lui 1987 a avut…102 crize mari și dureroase de plămâni. Apar și durerile de fiere, p. 78.
Nu mai poate lua medicamente pentru că trupul său nu le mai suporta. Era prea sensibil pentru ele, p. 78-79.
După 7 ani de suferință, boala îl țintuiește în scaun. Dureri de inimă și probleme de respirație, p. 79.
În 1988 a slujit ultima sa Dumnezeiască Liturghie, p. 79. În afară de aceasta, el a mai slujit 3 Sfinte Liturghii ale Darurilor mai înainte sfințite, p. 79.
Boala aduce adevărata smerenie omului, p. 80. Avea telefon în chilie dar nu îl folosea, pentru ca să nu îi deranjeze pe cei din jur, p. 81. Însă spovedea oamenii la chilia sa, p. 82. Maicile și diverși mireni simțeau „o mireasmă îmbietoare” când avea suferințe puternice și nu miros urât, p. 82.
Pe 3 martie 1988 e dus la Atena, la spital, pentru că, din cauza funcționării incorecte a inimii, i se strânsese lichid în plămâni, p. 83.
Intră în comă pentru două ore. Și în timp ce era în comă „a vorbit [în] continuu, ca și când s-ar fi aflat în extaz. Spunea diferite tropare din Duminica lăsatului sec de brânză, care vorbeau despre a doua venire a Domnului”, p. 83.
Doi fii duhovnicești ai săi îi fac Sfântul Maslu și își revine, p. 83. După ce iese din boală îl apucă o durere puternică de dinte…până i s-a umflat gingia și ochiul. Antibioticele nu îl ajutau. Și atunci a cerut mânecuțele și crucea Sfântului Nectarie al Pentapolei, p. 83. Și când i-au fost puse pe față…„nu a trecut mult timp și dintele s-a vindecat, dezumflându-se și eliminând puroiul”, p. 84.
S-a simțit părăsit…și le-a spus, în rugăciune, Maicii Domnului și Sfinților, p. 84. Însă a auzit de 3 ori glasul Domnului, Care i-a spus cu asprime: „Este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune”, p. 84.
Din cauza diabetului face cataractă la ochi. Orbise aproape complet și avea dureri mari, p. 84. Era să se rănească…însă pisicul mănăstirii l-a ajutat să nu cadă pe trepte, p. 85. A făcut operație la ochi, tratamente cu laser, a purtat ochelari cu dioptrii foarte mari dar și-a recăpătat vederea, p. 85.
În vara lui 1989 i s-a depistat tumoarea la stomac. Nu mai putea să mănânce și vomita foarte des. Din august 1990 începe să sufere de gastrită. Nu mai putea să meargă și era purtat pe brațe ca un copil, p. 85.
Pe 31 decembrie 1990, cu un an înainte să moară, Domnul i-a spus de trei ori cu glas: „Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră în bucuria Domnului tău!”, p. 86.
Necazurile sunt soteriologice, p. 87. Și a învățat să nu cârtească, când e vorba de voia lui Dumnezeu, p. 87.
Fără frică în fața morții, p. 93. A rămas în viață pentru ucenicii săi, p. 93-94. Își vestește adormirea, p. 95. Știa clipa morții, p. 97.
Începe să vadă lumina dumnezeiască în mod extins dar și demoni, p. 97.
Pe 11 decembrie 1991 a mărturisit că vede o lumină albă, de câteva seri, care îi dă bucurie, pace…dar și că demonii nu îi dau pace, p. 97. Vorbind despre demoni, pe care îi vedea duhovnicește, el a spus: „unul îmi stă la picioare, altul îmi stă pe genunchi, altul bate în geam, altul în ușă, mă amenință că nu mă vor lăsa să mă împărtășesc, pentru că mă vor face să vomit din cauza fierii”, p. 97.
Sfântul Porfirie Kavsokalivitul († 2 decembrie) i-a promis că vor muri în aceeași perioadă. Și lucrul s-a petrecut întocmai, p. 98.
O maică l-a văzut plin de lumină dumnezeiască pe Fericitul Timotei Țanis și a căzut la picioarele lui. Dar el i-a spus: „Nu, nu copila mea, nu mi te închina mie, ci lui Hristos să te închini!”, p. 98. I-a prevestit că va veni la mormântul lui și că el o va ajuta, p. 98.
Pe 29 decembrie 1991, zi de duminică, s-a împărtășit, știa că va muri…și le-a chemat pe maici să le vorbească. Le-a vorbit între 20.30 și 22. 45. Le-a îndemnat să trăiască duhovnicește, p. 102.
A adormit la 23. 45, pe 29 decembrie 1991, p. 103.
A murit…fiindu-i alături doar Maica lui Dumnezeu, p. 104.
El, cel mort…avea mâinile calde, p. 105. Cineva vede lumina dumnezeiască la adormirea sa, p. 105. Arhiepiscopul Cretei, Timotei, vine și îngenunchează la sicriul său și plânge. Alături de mulți preoți și fii duhovnicești ai săi, p. 105.
Înmormântarea sa se transformă în zi de praznic, p. 106-107.
Viața și experiența Fericitului Timotei Țanis [1]
Mănăstirea Sfinții Teodori, Părintele Timotei Țanis Duhovnicul. O floare frumos-mirositoare a Bisericii, trad. din lb. gr. de Pr. Ion Andrei Țârlescu, ed. Bunavestire, Bacău, 2010, 224 p.
*
Fericitul Timotei Țanis s-a născut în ziua de 16 noiembrie 1928, într-o zi de duminică, în satul Keramuți, din Malevi-Iraklion, în insula Creta, p. 16.
Numele său de mirean: Constantin. Era slab la trup, sensibil, liniștit, blând, p. 16.
Mama lui: Irina, p. 17.
La 13 ani a vrut să plece de-acasă și să se facă monah, p. 17.
Cel mai bun elev la școală, p. 17. Milostiv de copil. Și față de oameni și față de animale, p. 18.
În 1940 termină școala primară în satul lui natal, p. 18. Învață să cânte și să citească bisericește la Mănăstirea savatienilor, unde ajunge în 1945, p. 19. E luat de părinți acasă, p. 19. În 1946 intră primul la Seminarul Teologic din Hania, p. 19.
E luat în armată, lucrează aici ca radiotelegrafist, timp de 11 luni, p. 25. Își rupe o mână, timp de doi ani e lăsat la vatră și mai face apoi încă 9 luni de armată, p. 25. Când se eliberează din armată avea vârsta de 26 de ani, p. 25.
Devine student…doar după 3 zile de studiu. Student în Atena și plin de sărăcie, p. 26. Singur și fără loc de muncă, p. 26. Locuiește în foișorul mătușii Pelaghia, unde ea ținea toate vechiturile, p. 26. Cânta foarte frumos la strană, p. 27. Primește mâncare în dar, p. 27. Nu a putut să intre la Teologie, pentru că a vărsat, din greșeală…călimara de cerneală pe foaia de examen, p. 28.
În 1957 era student în anul al 2-lea…și „toate ușile [îi] erau închise”, p. 31.
Se căsătorește cu Maria Vasiliu Kefalogianni, p. 31. Nu au avut copii, p. 32.
Până în 1961 va lucra ca funcționar la un centru de asigurări medicale. În Iraklion, p. 32. În 1961 devine student la Agronomie, intrând între primii 12. Din 14 octombrie 1961 este inginer agronom pentru 6 ani și 6 luni, p. 32.
Toți îl vedeau nu numai ca pe un om bun, ci ca pe un Sfânt, p. 32.
În 1964 are un accident de mașină. El conducea o motocicletă…și a fost lovit de un taxi. Accident foarte grav, p. 33. A stat 6 luni în spital…spitalizarea fiindu-i plătită de soacra lui, p. 33.
Aici, la spital, în urma accidentului de mașină, a ajuns în situația de a…i se amputa picioarele. Și atunci s-a rugat Sfântului Nectarie de la Eghina să îi ajute, făgăduind că se va face preot. Sfântul i s-a arătat în vedenie și i-a spus că se va vindeca, p. 33.
Are un vis-vedenie, în care Îl vede pe Domnul…Care îi spune că trebuie să treacă prin via „plină de mărăcini mari și țepoși” pentru a se odihni în Împărăția lui Dumnezeu, p. 34.
După vindecare, el are prima vedere extatică, p. 34.
Ia decizia să se facă preot și să trăiască în curăție dumnezeiască cu soția sa, p. 39-40. În vedenia visului i se confirmă faptul că trebuie să se preoțească, p. 40-41.
Toți îl i-au în râs pentru că renunță la inginerie…pentru că, în Creta, poporul nedus la Biserică spunea că numai „puturoșii și mincinoșii se fac popi”, p. 41.
Se face preot împotriva tuturor, p. 42. E sprijinit de Părintele Manole, care înțelege viața lui printr-un vis dumnezeiesc, p. 42.
Pe 10 martie 1968 e hirotonit diacon de către ÎPS Evghenie, Arhiepiscopul Cretei. Era Duminica lăsatului sec de brânză. Iar pe 16 martie 1968, în Sâmbăta Sfântului Teodor Tiron, în care avem minunea colivelor și pomenirea morților, e hirotonit preot, p. 42.
Merge în parohia Sfânta Varvara, care avea Biserica neterminată, p. 43. Părintele Manole Stratakis devine duhovnicul Fericitului Părinte Constantin Țanis, p. 43. Timotei e numele său de monah.
Încep diverse acuze la adresa sa, pentru ca să îl facă să renunțe la preoție, p. 43. Părintele Manole, duhovnicul său, are o vedenie, de mai multe ori în aceeași noapte, în care Domnul i-a spus: „Nu-l împiedica [să fie preot], [ca] să nu fii opreliște unui om pe care Eu îl vreau, care este vas ales al Meu!”, p. 43.
În urma acestei vedenii, duhovnicul său alege să slujească împreună cu Fericitul Constantin. Ba, mai mult decât atât, duhovnicul începe să se spovedească la el, la cel pe care îl spovedise până atunci, p. 43-44.
Părintele Manole, duhovnicul devenit ucenic, vede chipul Fericitului Constantin plin de lumină dumnezeiască. Și încă de atunci el primise harisma de a cunoaște păcatele oamenilor, p. 44.
Simțea mirosul păcatelor oamenilor, starea lor sufletească, p. 48. În p. 48-49 avem date despre harisma vederii-înainte pe care o avea.
Începe să-i alunge pe demoni din oameni, p. 51.
Slujește la Sfânta Varvara un an și 6 luni, p. 51. Părintele Manole îl cinstea ca pe un Sfânt, p. 51. Ajunge să slujească în Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, p. 52. Are o vedenie în urma căreia primește harisma predicării, p. 52. După predicile sale, oamenii simțeau să vină la el și să se spovedească, p. 52.
Introducea în predicile sale experiența sa mistică, p. 53. Predica din operele Sfinților Părinți, era un isihast, spovedea și împărtășea des cu Sfânta Euharistie, p. 53. La îndemnul său, credincioșii Bisericii sale „dăruiau săracilor o zecime din câștigurile lor” în așa fel încât filantropia parohiei a crescut la un alt nivel, p. 53.
Vizita des spitale, cămine de bătrâni, închisori și toți banii strânși la slujbe îi dăruia, p. 53. Deși el nu avea copii, prin rugăciunile sale multe femei au născut prunci, p. 54.
Și-a disprețuit neputința trupului în mod continuu, p. 57. Era grijuliu cu cei pe care îi spovedea, uneori aspru dar dădea dovadă de înțelegere, p. 57. Când oamenii ieșeau de la el, de la Spovedanie, simțeau că zboară, pentru că erau plini de bucurie dumnezeiască, p. 58.
„Avea marele har de a se coborî la nivelul duhovnicesc al celui care se spovedea”, p. 58. Lucrurile care îl caracterizau în mod marcant: „sinceritatea adâncă și smerenia adevărată”, p. 60.
Încep bolile imense în viața lui, p. 60 și se formează, în jurul său, „primul grup de fiice duhovnicești”, p. 62.
Zidește o Biserică pe proprietatea doamnei preotese, care devine o Mănăstire de maici pentru ucenicele sale, p. 65. Piatra de temelie a Mănăstirii a pus-o în ziua de 20 mai 1976. Însă doamna preoteasă se îmbolnăvește de cancer, p. 65. Suferința ei a fost de 4 ani. Nu era geloasă pe iubirea monahiilor față de soțul ei, p. 66. Pe 22 mai 1979, preoteasa Maria primește schima mare și adoarme pe 18 iulie 1979, p. 66.
În septembrie 1979, Fericitul Constantin pleacă în Sfântul Munte Athos și pe 1 martie 1980 e tuns monah, cu numele de Timotei, de către Părintele Vasile Gontikaki, egumen al Mănăstirii Stavronikita. De ce Timotei? Pentru a-l cinstit pe ÎPS Timotei, Arhiepiscopul Cretei, p. 66.
Din viața Sfântului Porfirie de Gaza
Al treilea dar de carte pe care l-am primit din partea Părintelui Ion Andrei Gh. Țârlescu e acesta:
Marcu Diaconul (secolul V), Viața Sfântului Porfirie, Episcopul de Gaza, cu texte culese și comparate după manuscrisele Athonensis 675 (secolul IV)/ Vatopedinus Athonensis 673 (secolul XI) și Vatopedinus Athonensis 682 (secolul XV), transliterare, trad. din lb. gr., introd. și note de Pr. Ion Andrei Gh. Țârlescu, Ed. Andreas, București, 2013, 176 p.
Introducerea traducătorului nostru se află între p. 5-45 și din ea nu am înțeles în ce măsură a folosit cele 3 manuscrise cuprinse în titlul cărții (nu există nicio punctare, în traducerea textului, a paralelismelor dintre text și manuscrisele consultate), de ce nu a folosit un text critic și s-a raportat la manuscrise și, în definitiv, care e noutatea muncii sale în comparație cu textele critice ale Vieții Sfântului Porfirie.
Traducerea propriu-zisă se află între p. 46-161, împărțită pe capitole și fără vreo raportare editorială la vreun text sursă. Adică nu știm ce text a tradus, pentru că el nu este indicat.
Însă stilul traducerii ne arată că nu e vorba despre un text vechi, urmat întocmai ci despre o prelucrare modernă, care are amănuntele sale evidente.
La finalul cărții, între p. 162-167 se află o Cronologie, fără a se preciza de unde a fost preluată sau pe ce baze a fost compusă.
După o listă a Sfinților din Gaza (p. 168), Bibliografia cărții e între p. 169-172 și ea cuprinde o singură sursă în legătură cu Sfântul Porfirie: ed. lui I. Voulgarakis, Atena, 1976, a vieții Sfântului Porfirie de Gaza. Aceasta a fost, de fapt, ediția pe care a tradus-o?
*
În ceea ce privește Viața Sfântului Porfirie de Gaza, autorul ei, Diaconul Marcu, un intim al Sfântului Porfirie, a vrut ca ea să fie o scriere scurtă (cap. 88). Și el își începe descrierea cu amănuntul că vorbește din punctul de vedere al unui martor ocular al vieții Sfântului (cap. 3). Lucru care este evident în toată cartea.
Pentru că autorul Vieții Sfântului Porfirie dă amănunte concrete și de taină din viața Sfântului Porfirie, pe care nu le putea ști decât dacă trăia alături de el.
Sfântul Porfirie s-a născut în Tesalonic și era de neam bun (cap. 4). Merge în Egipt și acolo devine monah. S-a nevoit 5 ani într-o peșteră din părțile Iordanului. Când s-a îmbolnăvit grav de o boală a ficatului a rugat pe cineva să îl ducă la Ierusalim. Și aici, în ciuda bolii sale, era nelipsit de la slujbe (Ibidem).
Diaconul Marcu, biograful său, l-a întâlnit la Ierusalim, pe când era bolnav (cap. 5). Pe Marcu, Sfântul Porfirie l-a împuternicit să meargă la Tesalonic și să-i împartă averea alături de frații săi. Și Marcu s-a întors cu 3.000 de monede de aur, cu îmbrăcăminte și argintărie în urma împărțirii averii părintești a Sfântului Porfirie (cap. 6).
Însă când s-a întors, Marcu l-a găsit vindecat pe Sfânt. În urma unui extaz dumnezeiesc, a fost adus de Sfântul Tâlhar, răstignit împreună cu Domnul, la El și Domnul l-a vindecat de boală (cap. 7). E pentru prima oară când întâlnesc o minune la care a slujit și Sfântul Tâlhar, răstignit împreună cu Domnul.
În cap. 8, una dintre virtuțile pe care le enumeră Marcu e și aceea că Sfântul Porfirie avea harul de a analiza și de a înțelege și de a explica locurile grele ale Scripturii.
Și-a împărțit averea (cap. 9) iar PS Prailie l-a hirotonit preot și i-a încredințat să păzească Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Domnul (cap. 10).
Locuitorii din Gaza nu mai au episcop…iar ÎPS Ioan al Cezareei, după 3 zile de post, primește descoperire de la Domnul că Sfântul Porfirie trebuie hirotonit episcop de Gaza (cap. 12).
Însă și Sfântul Porfirie are o vedenie, în timpul nopții, în care Domnul îi spune că îl va cununa cu o femeie smerită, adică cu episcopia din Gaza (cap. 13).
Cu toate acestea, cap. 16 prezintă hirotonia Sfântului Porfirie în episcop ca una făcută în forță.
Gaza era plină de idoli (cap. 17), la rugăciunea Sfântului Porfirie plouă abundent (cap. 20) și, în urma acestei minuni, 127 de păgâni se convertesc la credință (cap. 21).
O femeie naște în mod minunat, prin rugăciunile sale (cap. 30) și familia celei ce a născut se convertește (cap. 31). Marcu și Sfântul Porfirie se întâlnesc la Constantinopol cu Sfântul Ioan Gură de Aur (cap. 37) și el îi trimite la împărăteasă ca să vorbească despre distrugerea locașurilor idolatre din Gaza.
Sfântul Porfirie îl binecuvintează pe nou-născutul Teodosie, viitorul împărat al Constantinopolului și vorbește cu mama lui, cu împărăteasa Evdoxia (cap. 39-45). Împărăteasa îi dăruie bani Sfântului Porfirie pentru viitoarea Biserică episcopală din Gaza și îi promite ajutor (cap. 53).
La întoarcerea în Gaza, când Sfântul Porfirie s-a apropiat de coloana Afroditei, care era sculptată goală pe coloană și pe care păgânii o venerau (cap. 59)…„demonul cel ce locuia în statuie, imediat ce a văzut semnul cel groaznic [pentru el, al Sfintei Cruci], nemaisuportând să-l vadă, cu mult zgomot a ieșit din marmură, a dărâmat coloana și a spart-o în multe bucăți” (cap. 61).
În mod minunat, un copil de 7 ani profețește transformarea templului idolatru în viitoarea catedrală episcopală (cap. 66). Pentru ca să îi confirme Sfântului Porfirie că asta e voia Domnului, Domnul face ca acest copil să vorbească și în grecește, deși copilul nu știa limba greacă (cap. 68).
Se botează 300 de oameni datorită Sfântului Porfirie (cap. 74).
Iar Sfântul Profirie a adormit pe 26 februarie 420, după ce a fost episcop 24 de ani, 11 luni și 8 zile (cap. 103).
O monografie despre Sfântul Constantin cel Mare
După Catalogul manuscriselor grecești din Biblioteca Națională a României, Părintele Ion Andrei Gh. Țârlescu revine pe TPA cu monografia lui Dimitrios Apostolidis, Marele Constantin, cel întocmai cu Apostolii.
Ea a fost editată în limba română sub titlul: Avocat Dimitrios Apostolidis, Sfântul Constantin cel Mare cel întocmai cu Apostolii, trad. din lb. gr. de Pr. Ion Andrei Țârlescu, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2013, 367 p.
E o traducere din neogreacă, la care, cu multă deschidere, mi-a cerut să scriu prefața.
Am scris prefața cu bucurie…și ea a devenit parte componentă din cartea mea în lucru, Atenție teologică, p. 16-19.
De fapt acesta e textul cărții care conține sintagma pe care am transformat-o în titlu.
Textul e următorul:
↔
Apologia evlaviei. Sau despre cum teologia științifică
nu trebuie să își uite fundamentul duhovnicesc
Am citit cartea domnului avocat Dimitrios Apostolidis cu atenție. Cu atenție teologică și cu inimă bucuroasă. Pentru că mă bucură faptul de a participa, în mod activ, ca cititor și om al credinței, la o apologie a evlaviei.
Căci prefer să citesc o carte cu un scop foarte bine precizat și scrisă din perspectiva unui om evlavios, jignit în adâncul său de diverse poziții discreditative, care vrea să restabilească adevărul, decât un studiu științific, documentat din punctul de vedere al surselor, dar care exhibă o poziție relaxată și relativistă față de persoana sau tema luată în discuție, care e în dezacord cu Tradiția și viața Bisericii.
Și concluzia citirii cărții a fost aceea că autorul și-a atins scopul.
L-a făcut explicit pe Sfântul Constantin cel Mare pentru contemporanii noștri și, în același timp, ni l-a apropiat ca exemplu de asumare a credinței.
Însă modul cum a prezentat diverse falduri ale vieții și ale lucrării Sfântului Constantin dar și cum și-a combătut oponenții mai mult sau mai puțin angajați într-o cunoaștere profundă a realităților secolului al IV-lea, a atras atenția asupra necesității unui demers teologic genuin.
Lucru pe care, teologii profesioniști îl tratează adesea în mod superficial.
Sau preferă să pună semnul egal între orice studiu teologic științific și experiența Bisericii.
Sau își asumă experiența Bisericii la mod declarativ dar în studiile și căutările lor teologice ajung la concluzii total diferite de Tradiția și experiența Bisericii.
Și mă refer aici la faptul de a ne întoarce la studiile teologice asumate ca mod de viață. Ca expresie a vieții noastre duhovnicești și teologice.
Pentru că mai înainte de a scrie teologie trebuie să fim oameni ai credinței, care ne trăim credința ca pe propriul nostru drum spre viața sfântă cu Dumnezeu.
Iar cercetările noastre teologice trebuie să aibă fundament duhovnicesc, fundament experiențial, să aibă la bază o trăire directă a slavei lui Dumnezeu în Biserica Sa și o înțelegere intimă, interioară a Tradiției ei, pentru că suntem mădulare vii ale Bisericii.
De aceea autorul și-a atins scopul și a gândit teologic: pentru că l-a văzut pe Sfântul Constantin, prin toată cercetarea sa științifică, așa cum îl vede și Biserica: ca pe unul întocmai cu Apostolii Domnului.
Pentru că cercetarea științifică în domeniul teologic, dacă e onestă și se scufundă în viața Bisericii, dacă e o cercetare interioară vieții bisericești nu ajunge decât la identificarea cu conștiința Bisericii.
Dacă ajungi la alte concluzii decât Biserica în materie de dogme, canoane, raportare la Sfinții Bisericii și la diverse momente fundamentale ale istoriei ei e semn că nu gândești ca un fiu al ei ci ca un străin.
De aceea marii teologi ai Bisericii au o gândire holistă în timp și spațiu, care integrează și sintetizează toate aspectele constitutive ale Bisericii, iar un demers teologic genuin este unul care le calcă pe urme.
E un demers teologic care nu se pierde în detalii, care nu decontextualizează viața unui Sfânt anume, care privește viața și teologia lui din interiorul lor și în amănunțime și nu survolând, din avion, realitățile istorice.
Însă autorul și-a atins scopul în comparație cu așteptările sale.
Și așteptările sale au fost acelea de a dezbate anumite probleme punctuale din viața Sfântului Constantin, asupra cărora există opinii diverse, din punctul de vedere al unui apologet și nu al unui teolog.
Și când spun că în această carte a fost apologet și nu teolog, mă refer la faptul că a oferit propriul răspuns la probleme ridicate de tot felul de cercetători, a mers de la evenimente spre interiorul persoanei Sfântului Constantin și nu din interiorul lui spre în afară, așa cum eu, din punct de vedere strict teologic, aș fi procedat.
Nu m-ar fi interesat criticile, nu m-ar fi interesat dilemele altora, nici conjecturile lor ci aș fi dezbătut, la modul minuțios, scrierile Sfântului Constantin și faptele lui, pentru a mă pronunța asupra veridicității convertirii sale.
Însă autorul nostru, pe un ton polemic distins, analizează convertirea Sfântului Constantin, modul cum acesta se îmbogățește teologic, la nivel de discurs, datorită dezbaterilor teologice ante și post sinodale, date istorice diverse care vorbesc despre caracterul său, și pe care discreditatorii săi le pun pe seama unui calcul politic rece și distant.
Și astfel ajunge la a sublinia realitatea istorică constrângătoare, la faptul că Sfântul Constantin cel Mare e primul împărat creștin care scoate Biserica din catacombe la lumină și care schimbă ireversibil fața istoriei umanității. Că nimeni de la Sfinții Apostoli nu a mai avut ca el un impact eclesiologic mondial și că el a fost luminat de Dumnezeu să inițieze dezbaterile teologice de anvergură ecumenică în Biserică.
Pentru că Primul Sinod Ecumenic nu a fost altceva decât o expresie a conștiinței plenare a Bisericii la nivel mondial. Iar Biserica e responsabilă și activă în ecumenicitatea ei, în extinderea ei planetară, asupra vieții și a teologiei ei, dacă se lasă condusă de Dumnezeu, în mod plenar, prin sinoade care să strângă întreaga Biserică la un loc.
Conștiința unității este conștiința fidelității față de Tradiția Bisericii. Biserica înaintează și se consolidează în istorie numai dacă rămâne fundamentată în viața Prea Sfintei Treimi și este plină de slava Ei și se lasă condusă de El spre împlinirea ei eshatologică și a cosmosului în integralitatea sa.
Fără această perspectivă organică, în care Biserica este una și rămâne să fie una, pentru că e Biserica Dumnezeului treimic, nici discursul teologic nu se ghetoizează sau nu se extremizează și nici înțelegerea evenimentelor trecutului nu se rescrie în totală independență față de Tradiția Bisericii.
De aceea privesc cu mult respect demersul apologetic al cărții de față și îi mulțumesc autorului pentru efortul său restaurator, care nu intra în fișa meseriei de avocat, pentru că autorul mi-a vorbit despre același Constantin cel Mare, pe care și eu îl cunosc.
Semn că am citit aceleași surse și că ne-am raportat din perspectivă tradițională la viața Sfântului Constantin și nu în mod minimalizator și arogant, și nici distant și autosuficient.
Deopotrivă îi mulțumesc părintelui traducător, care mi-a făcut cinstea neașteptată de a prefața ediția românească de față, atâta timp cât această carte este prefațată de un patriarh, de un arhiepiscop și de un teolog.
Manuscrisele grecești din BNR
Am primit ieri, din partea autorului, a Pr. Ion Andrei Gh. Țârlescu, Catalogul Manuscriselor Grecești din Biblioteca Națională a României, Ed. Muzicală, București, 2011, 242 p. + reproduceri iconografice.
Și din eforturile sale de inventariere și de descriere a manuscriselor grecești din BNR a rezultat faptul că există 61 de manuscrise…dintre care autorul ne-a prezentat 60 dintre ele.
Traducător de limbă greacă, părintele Andrei a tradus și fragmente din ele, dar a redat și mostre vizuale.
Pr. Conf. Dr. Ioan Moldoveanu și Cristina Marinescu au semnat articole de prezentare ale demersului editorial.
Recent, părintele Andrei Țârlescu a mai tradus și editat și tratatul Despre suflet al Sfântului Nichita Stithatul, Viața, Paraclisul și Acatistul Sfântului Ioan cel Milostiv, Viața Sfântului Mucenic Vlasie din Sclavena Akarnaniei, Făcătorul de minuni, Pr. Stefanos Anagnostopoulos, Trăire și cunoaștere în credința ortodoxă (vol. 1), Viața, Învățăturile și Paraclisul Sfântului Voievod Neagoe Basarab, Culegere de vechi întâmplări duhovnicești ziditoare de credință etc.
Îi mulțumim pentru darul de carte…și îl încurajăm în munca sa de traducere și de editare!