De decretis Nicaenae Synodi [5]

Sfântul Atanasie de Alexandria, De decretis Nicaenae Synodi/ Despre decretele Conciliului de la Niceea (325), introd. și trad. din gr., comentarii și note explicative de Lucian Dîncă, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2015, 254 p.

*

Prima parte e aici, a 2-a, a 3-a, a 4-a.

*

Fiul este din Tatăl și nu e o creatură și nici o lucrare, p. 177. Doar Fiul este din Tatăl, din ființa Tatălui [ec tis usias tu Patros], subliniază Sfântul Atanasie în 19. 4, p. 178-179. Fiul este „Domn și Creator a toate”, p. 178-179.

Iar Fiul „nu este numai asemănător [Tatălui], ci și inseparabil [nedespărțit] de ființa Tatălui”, p. 182-183. În 20. 5 se reia sfârșitul dogmei de la Nicea și se spune că sfânta și catolica Biserică îi anatematizează pe cei care spun că „Fiul lui Dumnezeu este din cele care nu sunt sau creat sau schimbător sau făcut dintr-o altă ființă”, p. 184.

Pentru Sfântul Atanasie ființa lui Dumnezeu este την ακαταληπτον [de neînțeles], p. 188. Iar în 25. 3 ni se confirmă faptul că Sfântul Dionisie al Alexandriei i-a scris Sfântului Dionisie, Episcopul Romei, p. 201. Și Sfântul Dionisie al Romei a afirmat faptul că dumnezeiasca și minunata monadă dumnezeiască, adică ființa lui Dumnezeu, nu trebuie împărțită în trei, după numărul persoanelor dumnezeiești, p. 208-209. Pentru că cele trei persoane dumnezeiești au o singură ființă.

În 27. 4, Sfântul Atanasie îi numește pe arieni „noi iudei și ucenicii lui Caiafa”, p. 210. Iar pe diavol îl consideră tată al apostaziei lor, p. 210-211.

În 30.3, Sfântul Atanasie cel Mare spune că Fiul este chipul [icon] Tatălui și deoființă [omousios] cu Tatăl, p. 222-223.

Iar la concluzii,  în 32. 4, Sfântul Atanasie îi numește pe arieni dușmani ai lui Hristos și iubitori de certuri, p. 230-231, pe când în 32. 5, el mărturisește că Fiul e împreună veșnic cu Tatăl și cu Preasfântul și de-viață-făcătorul Duh, p. 230-231.

De decretis Nicaenae Synodi [4]

Sfântul Atanasie de Alexandria, De decretis Nicaenae Synodi/ Despre decretele Conciliului de la Niceea (325), introd. și trad. din gr., comentarii și note explicative de Lucian Dîncă, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2015, 254 p.

*

Prima parte e aici, a 2-a, a 3-a.

*

În p. 155, Pr. Lucian Dîncă calchiază pe Monoghenis [Unul-născut] în română și nu îl traduce, rezultând sintagma „Fiul Monogen”. Însă, în română, monogen înseamnă de un singur gen și nu unul-născut pe care îl cere textul grecesc.

El, ereticul, „zumzăie…asemenea unui nor de țânțari”, p. 155.

„Dar, după cum noi, primindu-L pe Duhul Sfânt, nu pierdem propria noastră substanță [fire], tot așa Domnul, devenind om pentru noi și având un trup, nu a încetat de a fi Dumnezeu”, p. 159. Pentru că El, luând trupul nostru, nu l-a micșorat ci „l-a îndumnezeit pentru a-l face nemuritor”, p. 159.

Arienii sunt niște „ticăloși”, p. 161.

Apare și în p. 161 sintagma aberantă „Fiul Monogen”, pentru că autorul nu e atent la limba română.

Iar arienii, pentru că negau Scriptura, nu mai sunt considerați creștini de către Sfântul Atanasie cel Mare. Ci el îi numește atei și hristomahi, p. 160, adică dușmani ai lui Hristos.

Noi recunoaștem că Sfintele Scripturi sunt insuflate de Dumnezeu [teopnevsta], p. 162, subliniază Sfântul Atanasie.

Apare monogen și în p. 165. În n. 55, p. 165, autorul ne spune că Arios a scris Thalia [Banchet], în versuri ritmate, „după excomunicarea lui de către Biserică, la solicitarea adepților lui Eusebiu de Nicomedia”.

Sfântul Atanasie spune despre arieni, în p. 167, că „nu au cunoașterea adevărului și ignoră Scripturile”. Le ignoră în mod voit.

Iar Fiul lui Dumnezeu nu este un cuvânt oarecare ci este „Cuvântul și Înțelepciunea și Imaginea Icoana și Mâna și Puterea lui Dumnezeu, fiindcă unic este născutul unul este Cel născut din Dumnezeu și acestea sunt caracteristicile nașterii [Lui] din Tatăl”, p. 167. Căci dacă El este Fiu este „din Tatăl prin fire”, p. 169.

Iar hristologia Bisericii, accentuează Sfântul Atanasie, e scripturală, p. 169. Căci despre Fiul ca Mână ne vorbește Is. 48, 13 și Is. 51, 16, spre exemplu, iar despre El ca Înțelepciune: Ps. 103, 24 și Prov. 3, 19, p. 169.

Iar „Mâna, Înțelepciunea și Cuvântul [lui Dumnezeu]…sunt Fiul” [Lui], p. 169.

Dîncă o dă în sus și în jos cu imagine pentru icon, spunând că Fiul este „Imaginea Tatălui”. Dar când traduce Col. 1, 12-17 traduce sintagma icon tu Teu tu aoratu cu „icoana Dumnezeului nevăzut”, p. 171. Atunci de ce spui Imagine sau Icoană, dacă tu știi că trebuie să spui Chipul? Pentru că începând cu Facerea, icon înseamnă chip. De unde, ortodocși și catolici, vorbim despre chipul lui Dumnezeu din om.

La Rom. 9, 32, autorul romano-catolic vorbește de „piatra de poticneală”, p. 171.

Arienii spuneau mituri [mitologusin] despre Domnul, spune Sfântul Atanasie, atunci când afirmau că „a exista un timp când Fiul nu a existat” și că El este „supus schimbării”, p. 172-173.

În 18. 3, Sfântul Atanasie vorbește despre Păstorul Sfântului Ermas și spune că ea „nu este în canon”, în canonul Sfintei Scripturi, p. 175. Arienii citau din această carte, p. 175. Și spune despre ei că „inventează…expresii teologice ticăloase”, p. 175. Însă, afirmă cu tărie Sfântul Atanasie cel Mare, „să gândești într-un fel teologic ticălos este absolut interzis, chiar dacă, după aceea, se încearcă să se ascundă aceste gânduri sub niște cuvinte variate și seducătoare. Dimpotrivă, a gândi pios teologic este acceptat de toți ca fiind un lucru sfânt, chiar dacă cineva se exprimă cu niște cuvinte neobișnuite, pentru ca lucrul să fie înțeles într-un fel demn teologic și, prin el, să se ajungă la înțelegerea semnificației celui care l-a gândit în mod demn”, p. 175.

Pentru că problema fundamentală în teologie este intenția…pentru care gândești teologic. Dacă dorești să cugeți teologic pentru a aprofunda și a explica adevărurile de credință, atunci scrierea teologică este evlavioasă. Dar dacă cauți să răstălmăcești Scriptura, atunci scrii despre ea în mod ticălos, în mod netrebnic, pentru că vrei să o ideologizezi.

Însă, spune Sfântul Atanasie, limbajul greu în teologie e pentru a explica pe măsură textul Scripturii și nu pentru a-l falsifica. Pentru că cel care caută să explice Scriptura, cu evlavie și cu frică de Dumnezeu, încearcă din toate puterile sale să exprime pe măsură adevărurile Scripturii. Să o explice într-un mod profund teologic.

De aceea, „frazele vulgare folosite de dușmanii lui Hristos sunt pline de toată nelegiuirea”, p. 175. Iar Sinodul I Ecumenic a dat niște răspunsuri din „dorința pură după adevăr”, p. 175-177.

De decretis Nicaenae Synodi [3]

Sfântul Atanasie de Alexandria, De decretis Nicaenae Synodi/ Despre decretele Conciliului de la Niceea (325), introd. și trad. din gr., comentarii și note explicative de Lucian Dîncă, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2015, 254 p.

*

Prima parte e aici, a 2-a

*

Acacios, p. 114, „succesor[ul]…lui Eusebiu pe scaunul din Cezareea” Palestinei, „din 340 până în 366”, p. 115, „disimulează și neagă adevărul”, p. 115. Pentru că și el devenise arian, cf. n. 19, p. 115.

Găsim aici, la Sfântul Atanasie cel Mare, substantivul compus hristomahon = luptători cu/ împotriva lui Hristos, p. 114, iar puțin mai încolo el consideră Sinodul de la 325 drept un Sinod Ecumenic [icumenichi sinodu], p. 116. În n. 22, p. 117, Pr. Lucian Dîncă subliniază că Eusebiu de Cezareea, în Vita Constantini III. 6, 1, numise înaintea lui Sinodul de la Nicea drept Ecumenic.

Partizanii lui Eusebiu și-au vândut libertatea sufletului lor, p. 116-117.  În 4. 3, Sfântul Atanasie cel Mare citează din Păstorul Sfântului Ermas, 39, 9, cf. p. 116-117 și p. 117, n. 23.

În 5. 1, Sfântul Atanasie vorbește despre Sfânta Tradiție ca despre învățătura pe care Domnul a predat-o Sfântului Adam și, prin el, s-a perpetuat peste secole, p. 118-119. Căci ce a învățat Sfântul Moisis a fost trăit de Sfântul Avraam, iar ceea ce cunoștea Avraam știa și Sfântul Noe, pentru că Sfântul Abel le învățase de la Sfântul Adam, care „le învățase de la Domnul”, p. 118-119. De aceea porunca nu e nouă, ci veche, cf. I In. 2, 7, p. 119.

Credința ariană are ceva demonic (demoniodis) în ea, p. 122-123. Pentru că arienii negau dumnezeirea Fiului, p. 125.

Despre ridicarea la cer a Sfântului Enoh, p. 128-129. Și Sfântul Atanasie folosește de două ori, în 6. 6, cuvântul Paradisos [Paradis], p. 128. Pentru că primii oameni, în Facerea, au trăit în Paradis, atâta timp cât „ἐφύτευσεν κύριος ὁ θεὸς παράδεισον ἐν Εδεμ [a sădit Domnul Dumnezeu Paradisul în Edem] [Fac. 2, 8, LXX], iar, pe Cruce, Domnul i-a făgăduit Tâlharului celui bun Paradisul:  „σήμερον μετ᾽ ἐμοῦ ἔσῃ ἐν τῷ παραδείσῳ [astăzi vei fi cu Mine în Paradis]” [Lc. 23, 43, BYZ].

În 7. 3 avem expresia: „căci nu găsim în Dumnezeu fum [τυφος]”. Traducătorul român l-a tradus pe tifos cu orgoliu, pentru că, la forma figurată, el se poate traduce și cu „fumul orgoliului”. Și pentru a arăta că Dumnezeu a fost pretutindeni cu poporul lui Israil, Sfântul Atanasie citează Scriptura, p. 132-133.

În 7. 4, Sfântul Atanasie numește pe Fiul mâna prin care Tatăl a făcut toate lucrurile, p. 132-133, dar neagă faptul că Fiul ar fi „un intermediar”, așa cum spunea Asterios, p. 134-135.

În 8. 4, Sfântul Atanasie cel Mare spune că „numai Adam [a fost făcut] numai de Dumnezeu, prin lucrarea Cuvântului [Adam monos ipo monu tu Teu dia tu Logu ghegonen]”, p. 136. Adică a fost făcut direct de către El, prin Fiul, întru Duhul Sfânt. Ceilalți oameni se nasc din Adam, ca urmași ai lui, p. 136-137. Însă mâna care l-a plăsmuit pe Adam, spune Sfântul Atanasie, ne plăsmuiește și acum [che nin] pe noi, cei care ne naștem din Adam, p. 138-139.

În 10. 4, Sfântul Atanasie îi aseamănă pe arieni, la gândire, cu sadducheii și cu Pavlos de Samosata, p. 142-143.  Pentru ca în 10. 6 să sublinieze faptul că cele ale lui Dumnezeu nu trebuie gândite omenește iar cele ale omului nu trebuie gândite ca și când ar fi spuse despre Dumnezeu, p. 144-145. Pentru că arienii vorbeau despre o naștere a Fiului „aidoma” nașterii umane, p. 145.

Dumnezeu a chemat lumea la existență, lume care nu exista mai înainte ca El să o fi creat, pe când oamenii creează din materia creată de Dumnezeu, p. 144-145. Însă Fiul este Monoghenis [Μονογενης]/ Unul-născut și singurul Care este în sânul Tatălui, cf. 11. 5, p. 148-149. Iar Dumnezeu este din veci și la fel este și Fiul Tatălui, p. 148-149.

De decretis Nicaenae Synodi [2]

Sfântul Atanasie de Alexandria, De decretis Nicaenae Synodi/ Despre decretele Conciliului de la Niceea (325), introd. și trad. din gr., comentarii și note explicative de Lucian Dîncă, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2015, 254 p.

*

Prima parte e aici.

*

După 28 de luni de exil, Sfântul Atanasie cel Mare se întoarce în Alexandria, în mod triumfal, pe 23 noiembrie 337. Al doilea exil al Sfântului Atanasie: 339-346, timp în care merge la Roma, fiind ajutat de papa Iulius, p. 14. În 342, la Milano, îl întâlnește pe împăratul Constant și e reabilitat la Sinodul de la Sardica. După cei 7 ani de exil, Sfântul Atanasie trăiește 10 ani de pace, p. 14.

Este exilat iarăși în 356, direct din Biserică, din mijlocul slujbei…însă scapă și nu e prins. Pleacă în pustiul Egiptului, trăind acolo între februarie 356 și octombrie 362, p. 15. Al 4-lea său exil începe în 24 octombrie 362, plecând iarăși în pustiul Egiptului, p. 16. Când revine pe scaunul său patriarhal, la cererea lui Jovian, scrie despre Crezul de la Nicea. La al cincilea exil, Sfântul Atanasie trăiește în cavoul tatălui său, aproape de Alexandria, apoi pleacă în pustiu, p. 17.

Sfântul Atanasie adoarme „în noaptea dintre 2-3 mai 373”, la 76 de ani, după 45 de ani de episcopat și 17 ani și jumătate de exil, p. 18. Catolicii îl pomenesc pe 2 mai, noi pe 18 ianuarie, împreună cu Sfântul Chiril al Alexandriei, p. 18.

Din p. 18, autorul începe discuția despre opera Sfântului Atanasie. Împotriva păgânilor și Despre întruparea Cuvântului le scrie între 335-337, p. 18. Scrisoarea enciclică către episcopi e scrisă în 339 sau 340, p. 19. Cartea pe care o vom discuta aici, Despre hotărârile Sinodului de la Niceea, e scrisă în 351 sau 352, p. 19. Scrisoarea către Dracontius e scrisă în 354 sau 355, Scrisoarea către episcopii din Egipt și Lidia în 356, p. 20, Viața Sfântului Antonie cel Mare e scrisă în 357, Discursuri împotriva arienilor e scrisă între 356-362, p. 21, Apologie împotriva arienilor e din 357, Istoria arienilor e din 358, p. 22.

Când ereticul Arie a murit era o zi de sâmbătă. L-a cuprins o frică inexplicabilă și o mare durere de burtă. S-a dus la veceu…„și pe când își făcea nevoile a ieșit din el, odată cu excrementele, și toate măruntaiele” lui, p. 23. Rectul „a ieșit odată cu excrementele, după care un jet de sânge, apoi intestinul gros amestecat cu splina și ficatul, murind imediat”. Descrierea e din Socrate, Istoria bisericească I, 38, 5-9, p. 23-24.

Sfântul Atanasie cel Mare scrie Scrisori către Serapion despre dumnezeirea Duhului Sfânt în 359 sau 360, p. 24, Despre Sinoadele de la Rimini și Seleucia în 359 și Despre întruparea Cuvântului împotriva arienilor în 365, p. 25. Pe când, Despre feciorie, o scrie în 362, care e dedicată monahiilor, p. 26.

Din p. 27, Lucian Dîncă se ocupă de receptarea Sfântului Atanasie de-a lungul istoriei. Sfântul Grigorie Teologul îl admiră în Omilia 21, p. 30. Sfântul Vasile cel Mare îl consideră Părintele său duhovnicesc, p. 31. Istoricii bisericești Sozomen și Socrate se referă la Sfântul Atanasie, p. 34.

Louis-Sébastien Le Nain de Tillemont are dreptate când afirmă că „numai Sfinții merită să facă elogiul Sfinților”, p. 41. Când încep păcătoșii, cu funcții bisericești și profesori de teologie, să îi laude pe Sfinți iese mai întotdeauna ceva grețos, pentru că îi privesc de la distanță, fără iubire, fără evlavie față de ei, pe lângă răstălmăcirile cu duiumul.

Odată cu sec. 19, Sfântul Atanasie cel Mare începe să fie receptat negativ datorită edițiilor critice germane, p. 60. Pentru H. G. Opitz, Sfântul Atanasie era „însetat de putere”, p. 61.

Cartea Sfântului Atanasie, tradusă aici de Pr. Lucian Dîncă, începe din p. 100. În greacă și română.  Însă, după stilul său catolicizant, enervant la culme, din paginile de până acum, avem de-a face și cu o traducere laxă, catolicizantă. Când mă uit pe greacă…și apoi văd traducerea în română…îmi dau seama că e o literaturizare a textului de proporții, pentru ca să sune „intelectual”, când textul lui e scris simplu. De aceea nu îți poți da seama, din traducerea lui Dîncă, cum arată stilul liniștit și evlavios al Sfântului Atanasie. Însă mă voi preface că „totul e bine” și voi încerca să rescriu traducerea acolo unde o voi cita.

Titlul cărții: Despre hotărârile Sinodului de la Nicea, p. 101, din 325 d. Hr.

A tradus-o din ed. germană Athanasius Werke, 2/1, Berlin-Leipzig, ediția lui H. G. Opitz, Ed. de Gruyter, 1935, p. 1-31, cf. n. 1, p. 101. Dacă eu aș fi tradus-o, aș fi folosit textul din TLG, ediția din 1940, tot editată de Gruyter, la Berlin, p. 1-45.

Arienii erau enervați că sinodalii de la Nicea folosiseră sintagmele non-scripturale din ființă și deoființă, p. 102-103. Că Fiul e din ființa Tatălui și că e deoființă cu El. Însă dacă nu afirmi deoființimea persoanelor dumnezeiești, nu poți să spui că mai multe persoane au aceeași ființă. Dacă nu au aceeași ființă înseamnă că fiecare persoană e un alt dumnezeu și am avea trei dumnezei și nu unul.

Arienii, subliniază Sfântul Atanasie, urmează răutății iudaice (tis iudaichis cacoitias), p. 104-105, care cereau semne/ minuni după ce văzuseră atâtea minuni ale Lui, p. 105.

Ca și Părintele Ică jr., autorul vorbește despre economie atunci când transliterează grecescul iconomian, p. 106-107, în loc de iconomie.

Traduce pe neputință (malachian) cu infirmitate, dar traduce noson cu boală. De ce nu a tradus pe noson cu maladie (dacă vrea să aibă un limbaj neologic cu orice preț, ieșind din stilul atanasian), atâta timp cât l-a tradus pe neputință cu infirmitate? Și astfel, în loc de „Domnul vindecase orice infirmitate și boală” din p. 107, ar fi avut: „Domnul vindecase orice infirmitate și maladie”.

În greacă e Beelzebul, autorul l-a transliterat Belzebul, p. 106-107. Traduce pe ponirian cu răutate, ceea ce e corect, p. 106-107, la fel de corect e traducerea lui epanghelias cu promisiune, p. 108-109, însă temerar („îndrăzneala lui temerară”), p. 111, nu are de-a face cu stilul lui Atanasie.

În 3. 1, autorul spune că Sfântul Atanasie vorbește despre circa 300 de episcopi prezenți la Nicea, p. 113. Însă în greacă e altceva:  episcopii isan de pleon i elatton triacosii [și erau mai mulți sau mai puțini de 300], p. 112. Adică fluctua numărul lor în funcție de prezența la dezbaterile sinodale.

Arienii „erau în greșeală și în zadar căutau ceartă cu Adevărul”, p. 113. Pentru că există și pasaje în traducere în care lui Lucian Dîncă i-a plăcut limba română…cea frumos curgătoare și nu păsăreasca romano-catolică.

Iar pentru mine e greu de înțeles romano-catolicul român care nu știe să se exprime românește nestrident, cum e o curiozitate de muzeu maghiarul sau germanul, născut și crescut în România, care n-a înțeles sonoritățile limbii române cu sufletul lui.

De decretis Nicaenae Synodi [1]

Sfântul Atanasie de Alexandria, De decretis Nicaenae Synodi/ Despre decretele Conciliului de la Niceea (325), introd. și trad. din gr., comentarii și note explicative de Lucian Dîncă, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2015, 254 p.

*

L-am cunoscut pe autorul cărții la un eveniment susținut aici, fără să îi știu numele. E preot romano-catolic român. Iar cartea de față, potrivit articolului de aici, este o anexă a tezei sale de doctorat, care este prefațată de o introducere și de un studiu referitor la viața și opera Sfântului Atanasie. Teza sa doctorală a fost publicată tot în 2015 în română și se numește: Cristos şi misterul Sfintei Treimi în scrierile Sfântului Episcop Atanasie de Alexandria.

Deși îmi displace foarte mult limbajul catolicizant al cărții, care este unul neavenit, o voi citi și prezenta în cele ce urmează. Nici nu încerc să mai caut dacă e corect sau nu ce spune autorul (doar dacă îmi sare prea mult în ochi vreun amănunt), ci voi prezenta informațiile ca atare, așa cum ni le predă autorul cărții.

*

Introducerea cărții (p. 5-8). Primul Sinod Ecumenic de la Nicea a avut loc între 20 mai-25 iulie 325, p. 5.

Ereticul Ἄρειος era libian, p. 5.

Crezul nicean nu a fost semnat de Teonas de Marmarica și de Secundus de Ptoleimais, pe când Eusebiu de Nicomidia și Teognis de Niceea au semnat crezul dar nu au fost de acord cu condamnarea lui Arios, p. 6-7.

Sfântul Atanasie cel Mare a scris Despre hotărârile Sinodului de la Nicea, cartea pe care o discutăm aici, în jurul anului 352, p. 7. Și tot în p. 7, Lucian Dîncă spune că  traducerea lui este una „inedită”.

Între p. 9-99 avem studiul introductiv la traducerea atanasiană, pe care o avem în ediție bilingvă: greacă și română. Studiul introductiv se numește Viața și opera Sfântului Atanasie de Alexandria.

În comparație cu laudele binemeritate ale Sfântului Grigorie Teologul, p. 9, André Piganiol, într-o carte din 1947, cf. n. 2, p. 10, spune despre Sfântul Atanasie cel Mare că era „de o ură fără măsură” și stârnea împotriva dușmanilor acțiuni criminale, p. 10. Pe când Timothy Barnes, într-o carte din 1981, a afirmat că Sfântul Atanasie era un „gangster la conducerea unei mafii ecleziastice”, p. 10.

Pentru că oamenii, peste secole, pot să spună orice despre tine, și chiar și cei din secolul tău pot să spună multe aiureli despre tine, dacă sunt invidioși și răi cu tine. Asta nu înseamnă că noi trebuie să le luăm în considerare. Ci atunci când vrem să știm cum au fost Sfinții trebuie să întrebăm Tradiția Bisericii. Adică pe cei care i-au cunoscut și modul în care Biserica i-a receptat de-a lungul secolelor. Iar Icoanele, Viețile, Slujbele Sfinților sunt cele care ne oferă adevăratul profil interior și istoric al Sfinților.

Autorul consideră că Sfântul Atanasie cel Mare s-a născut în 298-299, în Alexandria Egiptului, într-o familie creștină de origine greacă, p. 10. A cunoscut persecuția lui Dioclețian, dintre 303-313, p. 10. L-a cunoscut pe Sfântul Antonie cel Mare, p. 11, iar Rufin de Aquileia, în Istoria bisericească I, 14 [PL 21, col. 486-488], ne oferă amănuntul de pe când Sfântul Atanasie avea 15-16 ani. El a botezat, ca un copil, în joacă, pe alți copii, iar Sfântul Alexandru al Alexandriei l-a văzut și a considerat valide Botezurile sale. După care l-a luat în palatul său episcopal și l-a educat, p. 11.

Primele două scrieri, ca episcop, au fost Împotriva grecilor și Despre întruparea Cuvântului, p. 11.

Sfântul Alexandru al Alexandriei îl hirotonește diacon în 319 pe Sfântul Atanasie, iar în 328 el îi urmează Sfântului Alexandru în scaun, fiind hirotonit episcop pe 8 iunie 328, p. 12. Însă când a fost hirotonit episcop nu avea nici 30 de ani, p. 12.

Primul exil, Sfântul Atanasie îl trăiește între iunie 335 și noiembrie 337, p. 13. În sinodul de la Tyr, din 335, întrunit de Eusebiu de Nicomedia, Sfântul Atanasie cel Mare este acuzat că este „un om violent, irascibil și neascultător ordinelor imperiale”, p. 13. Aici e condamnat la exil în orașul Trier.

Credincioșii din Alexandria Egiptului nu acceptă un alt episcop în locul Sfântului Atanasie, p. 13. Și tot în p. 13, autorul ne spune că Împotriva grecilor și Despre întruparea Cuvântului Sfântul Atanasie le-a scris acum, în acest exil din Trier, care e un oraș în Germania de azi. Asta apropo de faptul de a scrie teologie în vremuri vitrege…

Ereticul Arios moare în 336, p. 13. I-a plesnit pântecele pe când defeca, fiind spintecat și el după cum a sfâșiat veșmântul Domnului.

Tot aici, în p. 13, autorul spune că cel care l-a botezat pe Sfântul Constantin cel Mare a fost episcopul arian Eusebiu de Nicomidia.

Însă Biserica îi cinstește pe Sfântul Constantin și pe mama lui, Elena, ca pe Întocmai cu Apostolii în sfințenie. Și nu i-ar fi cinstit astfel dacă nu îi considera ortodocși. Așa că nu putem lua de bună informația că episcopul care l-a botezat a fost arian.