Interviuri de conștiință (vol. 1) [7]

Interviuri de conștiință

  (vol. 1)

*

Realizate

de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a.

***

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Și Dumnezeu ține sufletul nemuritor și îl păstrează în vederea învierii.

Pr. Dorin Picioruș: În vederea învierii omului…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Da, îl ține până la sfârșit!…Și asta este garanția [învierii noastre]. Și dacă a venit Hristos cu învățătura despre învierea morților, [a venit pe un teren prielnic, pentru că]…lumea era deja pregătită. Ea credea în existența spiritelor.

Pr. Dorin Picioruș: Din teologia păgână…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Păgână…și de toate nuanțele. Și panteistă, și dualistă…și parsistă…și mai știu eu de care alta…Dar și cea creștină! Care, într-adevăr, scoate în evidență [faptul], nu numai că există materie și spirit dar că, în fond, materia e concentrare de spirit și energie.

Numai că omul a descoperit o a doua lege… Pentru că bomba atomică ce e?

Pr. Dorin Picioruș: E o concentrare de energie!

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Nu, pulverizează…descompune materia! Căci apare explozia aceea teribilă…o lumină care te orbește, o lumină care este moartea…

Pr. Dorin Picioruș: Da, care aduce moartea!…Care vestește moartea…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Și care e la antipodul celei care a strălucit pe Tabor.

Pr. Dorin Picioruș: …Care nu a produs moartea, ci transfigurarea lor[1].

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Așa!…Și aici e toată chestiunea [de fond]. Că omul poate să distrugă, dar nu poate să repare.

Pr. Dorin Picioruș: Am înțeles, Părinte Profesor!…Acum am ajuns în situația, ca noi, în teologie, să vorbim despre reactualizarea Părinților. Să vorbim despre reactualizarea marilor probleme teologice. Dumneavoastră cum credeți [că stau lucrurile în această chestiune] sau care ar fi lucrul principal, care ar trebui reactualizat?

Dumneavoastră vorbiți, spre exemplu, despre creație, ca despre o realitate cu amprentă rațională, vorbiți apoi, în mod pregnant, despre Hristos ca Pantocrator, Care atrage spre Sine toată creația, vorbiți și despre diferența dintre umanizare și deificare/ îndumnezeire

Dintre toate acestea, care credeți că ar fi…subiectul teologic sau dogma teologică, care ar trebui esențializată, care ar trebui pusă în termeni proprii pentru credincioșii noștri, pentru ca viața lor liturgică, viața lor particulară și eclesială să fie alta, să fie revitalizată?

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Da!…Păi…

Pr. Dorin Picioruș: Dumneavoastră mergeți pe ideea Pantocratorului!…Teologia Dogmatică a dumneavoastră, ultima carte[2], este făcută pe calapodul lui Hristos ca Pantocrator…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Sfântul Chiril al Alexandriei[3] folosea o imagine foarte plastică. Ca să explice această realitate, adică îndumnezeirea omului. Și exemplul lui m-a frapat de când l-am studiat. Căci el spunea: bagi fierul în foc și metalul acela, care e opac, se înroșește și devine maleabil.

Pr. Dorin Picioruș: Arată alte calități

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Că se vede că focul schimbă constituția…

Pr. Dorin Picioruș:…fierului…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: …a fierului. Și asta e ceva practic!

Pr. Dorin Picioruș: Da, foarte practic!…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Și Hristos a arătat-o…

Pr. Dorin Picioruș: În persoana Lui.

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Da, în mod natural…pă muntele Taborului. Când fața Lui a strălucit ca soarele și veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina [Mt. 17, 2]. Deci materia e făcută de Dumnezeu cu fundament spiritual! Și [iar] „marea contribuție” pe care o are astăzi lumea, față de trecut, de antichitate…[e aceea că] a opus spiritul materiei.

Pr. Dorin Picioruș: Da!

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Și Părinții, ai văzut, arată ce se întâmplă cu fierul înroșit în foc…

Pr. Dorin Picioruș: Adică arată că nu există un antagonism între suflet și materie…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Mă rog!…Aveau ei ideile lor…Întotdeauna au recurs la analogii d-astea dinamice…N-au recurs…

Pr. Dorin Picioruș: La chestii statice

Pr. Prof. Dumitru Popescu:…pentru că n-au vrut să opună materiei spiritul.

Pr. Dorin Picioruș: Da, corect!…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Ei nu puneau în relație, spre exemplu, piatra cu mintea! Pentru că, în mod categoric, nici prin cap nu îți trece o asemănare între ele.

Însă, dacă mergi și sapi la adâncul lucrurilor – și asta a făcut-o fizica contemporană! – atuncea îți dai seama că, într-adevăr, dincolo de lumea ta materială, văzută, este infinitul cosmic. Acolo e cosmosul mic, în care tu, pur și simplu, vezi numai particule…

Pr. Dorin Picioruș: Lumea subatomică, da!…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: …care au o mobilitate extraordinară…Însă, numai că aici se întâmplă altă treabă. În trecut opuneau spiritul cu materia. Astăzi însă sunt atât de mult cuceriți de materie încât spun că totul se explică prin materie și cică nu mai există spirit.

Însă realitatea e că s-a făcut un pas extraordinar și de atunci s-a terminat cu epoca iluministă, care s-a constituit într-o frondă nemaipomenită la adresa Creștinismului. Pentru că iluminiștii nu suportau ideea de spirit a Creștinismului, care intra în contradicție cu raționalismul lor materialist dus la maximum [la extrem].

Ei, bine, acum s-a ajuns la concluzia că materia este maleabilă, că se poate modifica…Însă, cu bomba atomică, oamenii și-au dat seama că pur și simplu toată materia se transformă în pulbere.

Pr. Dorin Picioruș: Da!…Deci dumneavoastră credeți că teologia creației sau ea împreună cu hristologia ar trebui să fie reevidențiate de către teologia actuală.

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Adică eu cred că noi putem să facem apel la știință, ca să arătăm că, într-adevăr, materia nu este opusă spiritului.

Pr. Dorin Picioruș: Da!

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Pentru că atunci când s-a spart atomul [când s-a intrat în atom în mod științific], s-a constatat că înăuntrul lui este o lume organizată în mod extraordinar. Că avem de-a face cu un microcosmos, [tot la fel de impunător] ca și cosmosul mare.

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Și el[4] este de o organizare extraordinară…deși, pe de altă parte, ei[5] vin și spun că acolo se petrec niște fenomene ieșite din comun. Pentru că, la un microscop, dacă vrei să pătrunzi în lumea microcosmosului [subatomic], îți dai seama că e totul o învălmășeală de particule

Pr. Dorin Picioruș: …care par haotice, o lume haotică…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: …dar însă, realitatea e aceea, că ea are o ordine!…

Pr. Dorin Picioruș: Că lumea asta haotică nu se sparge…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: nu se descompune!

Pr. Dorin Picioruș: …nu se descompune…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Da!…Că ceea ce ni se pare nouă haotic…are ordine. Pentru că, așa cum spunea cineva, lumea e în curs de devenire. Ea nu șade pă loc! Ea merge [mai departe tocmai] pentru că e făcută de Dumnezeu pentru un scop [anume] și tinde către un scop. Acuma, știința vine și spune [în mod] clar: Domne, noi nu putem să știm dacă lumea are un început sau nu are un început, pentru că noi nu putem să verificăm treaba asta!…

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Cine s-apucă să-mi spună mie că „nu există Dumnezeu”, pentru că „lumea e eternă”…astea sunt povești! Sunt ideologii

Pr. Dorin Picioruș: Da!

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Care nu pot fi justificate și gândite științific…

Pr. Dorin Picioruș: Sau, mai bine zis, sunt presupuneri

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Sunt [presupuneri] „științifice”, da!…Care înlocuiesc cuvântul „știință”…

Pr. Dorin Picioruș: [surâd] …Înțeleg!…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: [și dumnealui surâde]: …Toate sunt „științifice” dar nu țin de Dumnezeu! …Căci știința se mărginește la ceea ce se vede.

Pr. Dorin Picioruș: La ceea ce e cuantificabil

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Da!…

Pr. Dorin Picioruș: La ceea ce se poate…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: …experimenta…

Pr. Dorin Picioruș: …demonstra…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Dar ceea ce nu poate să cunoască…ea[6] lasă la o parte. Or s-a văzut un singur lucru: că nu se poate explica începutul [lumii] și nici nu se poate explica sfârșitul [ei], dar se poate explica, pur și simplu, asta: că materia rămâne deschisă continuu către transcendent. Căci, la un moment dat, [oamenii de știință înțeleg] că parcă există ceva dincolo de materie. Pentru că [omul] nu poate să explice totul pân [prin] materie, ci trebuie să facă apel la ceva care vine din afara materiei. E prea mare dis…asta!…ordine, prea multă risipă de raționalitate, pentru ca lucrurile să…

Pr. Dorin Picioruș: fie la voia întâmplării…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Da!…Ea nu poate să fie de la sine[7]…fără să fi avut loc o intervenție specială…Și aici e spărtura asta, care îți dă posibilitatea să te deschizi către Dumnezeu. Numai că ajung așa de infatuați [oamenii de știință] între ei, încât spun că știința poate să dovedească existența lui Dumnezeu mai mult decât orice religie.

Pr. Dorin Picioruș: Și știința, cumva, merge pe urmele teologiei…ale teologiei Pantocratorului. Pentru că Cel care a creat lumea și Care o ține în existență, Care o mântuie și Care o va judeca, a creat-o rațional, pentru ca și omul și materia să se îndumnezeiască.

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Da, asta e adevărat!…Însă ei[8] nu pot să vorbească despre Pantocrator, pentru că El depășește posibilitățile lor. Ei merg până la graniță. Ce-o fi dincolo de graniță, ei nu mai știu.

Pr. Dorin Picioruș: Cu alte cuvinte, teologia ortodoxă, vorbind despre Dumnezeu Pantocratorul, e avangardistă

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Da!…

Pr. Dorin Picioruș: …în comparație cu știința…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Păi nu e avangardistă pentru că a fost mai înainte de știință…

Pr. Dorin Picioruș: Da-da!…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: pentru că nu am făcut acum afirmațiile, după ce le-a descoperit știința…

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Pentru că totul[9] vine din Dumnezeu. Căci spune acolo, că l-a început a făcut cerul și pământul [Fac. 1, 1]. Pentru că a făcut mai întâi lumea nevăzută și apoi pe cea văzută.

Pr. Dorin Picioruș: Da, da, da!…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Căci după [ce a fost creată] lumea nevăzută, a fost creată și cea văzută.

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Dar pentru că omul era primitiv…nu puteai să vii cu imagini din astea, abstracte, care…

Pr. Dorin Picioruș: …pentru evreul care tindea spre idolatrie…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Căci făcea ce făcea [poporul lui Israel]…ăla[10] se ruga sus[11], bietu’ Moise, pe munte, și el se ducea în vale și se închina la vițălul de aur.

Pr. Dorin Picioruș: Da, din păcate!…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Da!…

Pr. Dorin Picioruș: Și noi ne închinăm astăzi la vițelul de aur…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Și încă cum!…Pentru un vițel de aur (zâmbește) ești în stare să dai orice…Unii își dau și sufletul din ei.

Mai ales acum, în sfârșit, în societatea asta…Pur și simplu mă uit…și mă gândesc…și mă apucă groaza…Pentru că unde mă uit, toți vor numai bani!…Numai învârteală, numai afaceri, numai corupție…ca și când totul ar fi numai pământ…Nu mai au niciun fel de deschidere, de preocupare pentru [suflet]…

Poate că așa e mentalitatea [postmodernă]! Pentru că se gândesc să facă mai întâi avere și apoi se gândesc și la lucruri spirituale.

E adevărat că, în trecut, boierii[12] se ocupau ei și de lucruri spirituale, dar aveau cu ce să trăiască.

Pr. Dorin Picioruș: Le făceau pe ambele: și cu viața spirituală și cu…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Aveau posibilități [materiale]! Că altfel trebuiau să tragă la jug ca să supraviețuiască.


[1] A Sfinților Apostoli.

[2] Mă refer la: Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Popescu, Iisus Hristos Pantocrator, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2005, 442 p.

[4] Microcosmosul subatomic.

[5] Oamenii de știință.

[6] Știința.

[7] Să aibă existență de sine.

[8] Oamenii de știință.

[9] Toată revelația dumnezeiască.

[10] Sfântul Proroc Moise.

[11] Pe Muntele Sinai.

[12] Din Țările Române.

Interviuri de conștiință (vol. 1) [6]

Interviuri de conștiință

  (vol. 1)

*

Realizate

de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a.

*

A 3-a parte. 15 iulie 2008[1].

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Iar în cazul transfigurării, energia nu mai e folosită pentru distrugere ci constructiv: pentru înălțarea ta către Dumnezeu și pentru împlinirea de sine.

Pr. Dorin Picioruș: Pentru personalizarea ta.

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Da…Și acesta e un lucru extraordinar…Pentru că dinamica spiritualității ortodoxe constă în aceea de a te baza pe harul lui Dumnezeu și nu doar pe voința omului.

Însă, în același timp, acest lucru e foarte firesc, propriu pentru om. Pentru că îl face pe om să nu mai lucreze ca unul care nu știe de Dumnezeu ci ca unul care are chipul lui Dumnezeu.

Și aici e toată nenorocirea lumii contemporane…Căci, pe de o parte, vine și spune cum că omul se trage din animal

Pr. Dorin Picioruș: din maimuță…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: …iar, pe de altă parte, că nu poate să explice diferența dintre om și animal.

De unde a apărut conștiința omului?…

Pr. Dorin Picioruș: De unde diferența asta calitativă între animal și om?

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Da!…De unde saltul de la animal la om, de la ființă necuvântătoare la ființă cuvântătoare, dacă nu ar fi la mijloc un act special, prin care Dumnezeu a intervenit în viața lumii? Și astfel, omul, să dobândească această capacitate de a se exprima prin cuvinte

Animalul, trăiește și el, săracul, dar nu are conștiința existenței lui.

Pr. Dorin Picioruș: Și nici nu poate să iasă din definiția realității lui…din ontologia lui.

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Da!…El e supus repetiției. Săracul, repetă la nesfârșit ceea ce a învățat.

Pr. Dorin Picioruș: Adică gesturile…El imită…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Adică nu știe ce e progresul. Și e interesant că această realitate se păstrează, pentru că de atâta vreme animalul nu a putut să se ridice [deasupra lui], cu toate eforturile pe care le-a făcut. El nu a ajuns niciodată la conștiința de sine.

Iar, în al doilea rând, omul, de când a apărut cu conștiință, nu a mai evoluat [, dacă e să acredităm teoria evoluționistă].

Pr. Dorin Picioruș: În niciun fel…Nu s-a mai schimbat în mod fundamental

Pr. Prof. Dumitru Popescu: A rămas același de zeci de mii de ani. Și continuă să activeze ca atare.

Pr. Dorin Picioruș: Deci, ideea de evoluție cade…Ca și ideea de autonomie a omului…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Putem vorbi de o evoluție a creației…în sensul că Dumnezeu a început de la cele simple spre cele complexe. Însă nu pe cale evolutivă, în mod autonomist…Ci creația a apărut prin intervenția specială a lui Dumnezeu.

Și, din această cauză, dacă combini două animale din aceeași specie, măgarul cu calul spre exemplu, produsul lor nu se mai înmulțește.

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Deci realitatea e viguroasă…Acum încearcă ei să combine diferite specii, să facă nu știu ce…Însă toate încercările lor sunt încercări de laborator, care nu fac decât să se îndepărteze din sfera adevărului. Pentru că, nenorocirea lumii de azi [e aceasta]: că făcând abstracție de Dumnezeu, face abstracție de suflet. Și ceea ce mai rămâne din om, [când negi sufletul], e numai trupul. Iar dacă manipulezi trupul…

Pr. Dorin Picioruș: materia creată…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: …crezi că poți rezolva toate problemele [omului]. Or, după cum vezi, medicina a reușit să facă progrese formidabile, a reușit să facă transplanturi și operații, care erau de neimaginat în trecut, dar psihologia nu a putut să progreseze cu nimic. Ea bate pasul pe loc. Fiindcă e deja într-o lume a realităților nevăzute, care, pe cât e de nevăzută, pe atât e de importantă în viața omului.

Că îmi amintesc odată, când făceam armata, era un fel de major, care venea și spunea…

Pr. Dorin Picioruș: …Pentru că știa că ați făcut teologia…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Da, pentru că făcusem Seminarul![2]…Și el le spunea altora: „Uite bă, ăsta, crede în Dumnezeu! Cum să crezi în Dumnezeu, dacă El nu se vede?!”.

Pr. Dorin Picioruș: Dacă Dumnezeu nu Se vede, atunci nu există…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Da!…Și eu l-am întrebat: „Dumneata ai minte?”. „Păi, cum să n-am?!”. Și i-am spus: „Nu să vede!”. Și atunci s-a înfuriat…și m-a pedepsit…

Însă, realitatea e următoarea: că omul este om prin ceea ce nu se vede și nu prin ceea ce se vede.

Pr. Dorin Picioruș: În mod fundamental, suntem oameni prin ceea ce nu se vede…decât prin ceea ce se vede…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Da…E puterea spiritului! Or știința a mers până aici[3]…De aici, gata! Nu mai poți să mergi [cu uneltele științei]…

Pr. Dorin Picioruș: Însă cunoașterea lumii se bazează pe ceea ce dumneavoastră iarăși accentuați și anume pe raționalitatea creației. Pe raționalitatea și plasticitatea ei. Căci materia se poate schimba.

Fierul se poate modifica, planta poate fi modificată. Și prin aceste schimbări putem beneficia din plin de raționalitatea materiei, atâta timp – și dumneavoastră subliniați de foarte multe ori acest lucru – atâta timp cât ne păstrăm, totuși, în naturalul, în firescul lucrurilor.

Pentru ca apoi…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Acum, știți ce se întâmplă?!…Ajungem la faptul că știința actuală a ajuns la concluzia că materia nu mai este chiar așa [de]

Pr. Dorin Picioruș: amorfă…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: …[de] plată…da…ci că ea este rațională pe undeva. Dar numai că nu vor să recunoască că raționalitatea asta vine de la Dumnezeu.

Pr. Dorin Picioruș: Că e amprenta unui Creator.

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Și cred că ei pot manipula cum vor, prin intermediul ei, creația. Or sunt niște parametri acolo, pe care, dacă nu-i respecți, sare totul în aer. Fiindcă nu poți să iei un aspect [din realitatea materiei] și să îl dezlipești de restul aspectelor, pentru ca [după aceea] să poți să îl manipulezi așa cum vrei tu. Dacă nu…

De exemplu, poți să te lupți cu un microb, dar nu poți să-l faci niciodată pe om să nu moară. Însă mai sunt și alte racile care îl macină pe om, alte zeci și sute și mii de microbi, care te atacă din toate părțile și nu poți să câștigi în fața lor.

Deci, omul are această posibilitate, parțială, [adică] rațiunea, însă trebuie, dacă ești om cu cap, trebuie să ții măsura lucrurilor[4]. Iar dacă nu faci apel la rațiune, poți să strici tot. Pentru că, fără rațiune, explici anumite lucruri până la un punct și [dar] nu poți să explici altele, care depășesc posibilitățile noastre raționale.

Da…Pentru faptul că e om[5]!…

A fost un psiholog, un savant american, Alexis Carrel[6]

(imagine)

Pr. Dorin Picioruș: Da, îl știu!…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: …care a scris Omul, ființă necunoscută[7].

Pr. Dorin Picioruș: Da, s-a tradus în română!…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: A apărut cu o jumătate de secol în urmă și a produs vâlvă la vremea respectivă, pentru că [a spus că] omul este…[necunoscut]. Și, într-adevăr, el vine să confirme ceea ce spun Părinții [și anume] că omul e făcut după chipul lui Dumnezeu.

Pr. Dorin Picioruș: Și acest chip e o taină, e un abis, e o necunoscută…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Ei și…nu poți să definești taina asta[8], pentru că depășește orice imaginație. Și ea nu ține numai de suflet ci ține și de trup. Și în ea se concentrează întregul mister al omului.

Poți să zici, de exemplu, că „nu există Dumnezeu”, dar îți creezi alții[9].

Pr. Dorin Picioruș: Negarea lui Dumnezeu înseamnă inventarea unor pseudo-dumnezei…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Da, creezi alții, care nu există…Numai că depinde la ce Dumnezeu te închini. Te închini la Moloch[10] sau la Mammonas[11] sau te închini lui Dumnezeu Cel adevărat? Și una e să te închini la materie și alta e să te închini la Spirit. Dumnezeu e Duh și trebuie să I ne închinăm Lui în duh și în adevăr [In. 4, 24]…

Pr. Dorin Picioruș: Părinte Profesor, am vorbit, pe de o parte, despre raționalitatea materiei iar, pe de altă parte, despre prezența lui Dumnezeu în lume…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Da!…

Pr. Dorin Picioruș: Și am vorbit, totodată, despre taina omului, despre chipul lui Dumnezeu din om, care e foarte adânc, care e foarte profund, despre realitatea noastră personală necunoscută…dar n-am atins punctul esențial al discuției: prezența energetică a lui Dumnezeu în lume. Faptul că Dumnezeu e prezent în lume prin harul Său, prin slava Sa, prin lumina Sa necreată. Acest lucru ne deosebește fundamental, nu?,

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Da!…

Pr. Dorin Picioruș: …de teologia și spiritualitatea romano-catolice…sau protestante…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Păi nu [poate fi altfel]…Părinții au recurs la o analogie, care a rămas fundamentală pentru toată patristica răsăriteană: L-au comparat pe Dumnezeu cu un Soare ceresc, iar energiile Lui cu razele de soare. Și așa cum soarele e dincolo dar luminează lumea…

Pr. Dorin Picioruș: …iradiază în lumea noastră…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: …tot așa și Dumnezeu e dincolo [dar și aici, prin energiile Sale dumnezeiești necreate]. Iar Ortodoxia, la ora actuală, deși a fost ostracizată [timp] de secole de către occidentali, [pe motivul] că ei erau „raționali”, pentru că spiritul „se opune” materiei, că nu știu ce…astăzi s-a ajuns la faptul [la constatarea] că materia e plină de spirit. Și că nu poți să explici nimica…

Pr. Dorin Picioruș: fără să apelezi la realitatea energiei…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Pentru că există sensul energiei create și sensul energiei

Pr. Dorin Picioruș: necreate…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Or taina, pe care o spuneau [la care se refereau] Părinții – de unde a luat ideea și Părintele Stăniloae[12] – [e] anume [aceea], că energiile create au fost concepute de Dumnezeu cu capacitatea de a primi [în ele însele] energiile necreate. Și de a se dilata și de a transfigura

Pr. Dorin Picioruș: …materia…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: …așa cum s-a întâmplat pe Muntele Taborului[13].

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Pentru că asta e dovada supremă că omul n-a fost făcut să moară și [ci] că, până la urmă, el[14] va străluci în Împărăția lui Dumnezeu, așa cum strălucește soarele pe cer [Dan. 12, 3; Filip. 3, 21]…

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Pr. Prof. Dumitru Popescu:…cum zice Apostolul [Pavel]…

Și e un lucru extraordinar…(zâmbește)… pentru faptul că, chiar Scriptura, care începe cu cerul și pământul,

Pr. Dorin Picioruș: La Facerea

Pr. Prof. Dumitru Popescu: …termină cu cerul și pământul nou

Pr. Dorin Picioruș: la Apocalipsă

Pr. Prof. Dumitru Popescu: la Apocalipsă…Pentru că este exact drumul pe care îl face lumea prin Hristos. Prin El s-a zidit [lumea], prin El s-a restaurat și prin El se va împlini destinul ultim al lumii. Iar ca o dovadă a faptului că –  zic Părinții [acest lucru]! – acesta e planul lui Dumnezeu…

Pr. Dorin Picioruș: cu lumea…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: cu lumea…constă în faptul că îl lasă pe om să moară trupește dar nu și sufletește. Că, dacă stai să te gândești, omul e făcut ca om nu numai după trup ci și după suflet.

Pr. Dorin Picioruș: Da!

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Iar sufletul nu e necreat ci creat [de Dumnezeu].


[1] Fila audio are 22. 23 minute.

[2] Seminarul Teologic.

[3] Până la suflet.

[4] Să fii echilibrat în viața ta personală.

[5] Și pe om îl depășesc imens de multe taine ale lui Dumnezeu.

[7] A fost republicată și după 1989, dar tradusă de Emanuel Copăcianu. Imaginea supra e preluată de aici:

http://anticariatultau.ro/image/cache/data/_old/Omul_fiinta_necunoscuta-Alexis_Carrel-Cugetarea_35390-750×750.jpg.

[8] A chipul lui Dumnezeu din om.

[9] Îți creezi alți zei, alți idoli, dacă Îl negi pe Dumnezeu.

[14] Omul Sfânt.

Teme ale credinței creștine din perspectivă contemporană

Introducere

Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Popescu și Diac. Doru Costache, Introducere în Dogmatica Ortodoxă. Teme ale credinței creștine din perspectivă contemporană, col. Geneze, Ed. Libra, București, 1997, 197 p.

***

Cartea are 4 capitole: 1. Sursele cunoașterii teologice, 2. Sfânta Treime – taina centrală a creștinismului, 3. Originea lumii și a omului, 4. Câteva considerații finale.

„Dogmatica Bisericii e o recunoaștere a lumii și a vieții din și în perspectiva lui Dumnezeu”, p. 7.

„Dumnezeul Bisericii nu e o abstracțiune filosofică, un concept elaborat de mintea omului și fără conținut, ci e Dumnezeu Cel viu și adevărat”, p. 14-15.

Facerea lumii ca o „chemare la dialog”, p. 15.

„Căutarea unui mathesis universalis, de la Descartes încoace (la Noica, spre exemplu), înseamnă abandonarea revelației dumnezeiești într-un context antropocentric”, p. 15.

Metoda și mâna de lucru, în mod evident, e a Părintelui Doru Costache și doar anumite abordări îi aparțin Părintelui Popescu.

„Dacă revelația prin creație propune mai mult prezența (imanența) divină, descoperirea în istorie [a lui Dumnezeu] accentuează în special transcendența lui Dumnezeu față de lume, fără ca aceasta să însemne ignorarea transcendenței în prima sau a imanenței în cea de a doua”, p. 34.

Rostul omului e acela ca el „să ajungă liber, în cunoștință și dragoste, la o relație statornică și matură cu Dumnezeu”, p. 37.

„Născută în sânul Tradiției sau fiind Tradiția la un moment dat, Sfânta Scriptură nu poate fi separată sau suprapusă acesteia”, p. 39.

„Spațiul cel mai propriu în care Biserica realizează interpretarea Scripturii e Sfânta Liturghie”, p. 46.

„Propriu-zis, papa nu mai exprimă credința și viața Bisericii, [ci] dictându-i ce să creadă și excluzând-o de la actul interpretării Bibliei (cf. CBC, 85-88)”, p. 47.

„lumea nu poate deveni ceea ce trebuie, adică Biserică, dacă Biserica lui Hristos nu coboară permanent spre ea pentru a o asuma, pentru a-i restitui sensul, pentru a o înnoi structural”, p. 52.

„Triadologia ortodoxă pornește de la taina perihorezei pentru a afirma în același timp alteritatea persoanelor și comuniunea sau existența lor relațională. În plan eclesiologic, această concepție a determinat structura sobornicească sau comunitară a Bisericii, care, după chipul antinomiei trinitare – fiecare persoană divină ipostasiază integral firea, dar împreună cu celelalte două –, înseamnă că fiecare Biserică locală este Biserica universală a lui Hristos, dar împreună cu Bisericile surori”, p. 87.

„Abordând antinomic raportul dintre Dumnezeu și cosmos, panenteismul propriu tradiției ortodoxe afirmă în același timp transcendența și imanența divină față de lume: Dumnezeu e mai presus de lumea pe care a creat-o, e supraspațial și atemporal, dar prezent în întreaga creație și în mișcarea ei spre sensul prestabilit, eternizarea în relație cu Dumnezeu”, p. 95.

„Din perspectiva biblică, antropologia este cosmologică și cosmologia în mod necesar antropologică”, p. 116.

Poziția anti-augustiniană din p. 119, referitoare la creație, e proprie Părintelui Dumitru Popescu, care îl vitupera mereu în fața mea pe Sfântul Augustin, mai ales în ceea ce privește soteriologia și Biserica.

Deși, după discuții largi cu Părintele Dumitru Popescu referitoare la aversiunea sa față de Sfântul Augustin, pe care eu nu o împărtășesc, am constatat că ea nu era fundamentată pe o cunoaștere clară, precisă, de profunzime a operei Sfântului Augustin ci pe unele cărți, paradoxal, romano-catolice, asupra autorilor cărora am dubii serioase că au parcurs, în mare, teologia lui.

Despre cineva ca Sfântul Ioan Gură de Aur sau ca Sfântul Augustin al Hipponei, cu operă de zeci de tomuri, nu te poți pronunța în 3 fraze sau trei articole. Despre ei trebuie să scrii câteva cărți bune ca să dovedești că ai o înțelegere profundă a lor.

Nu știu însă dacă Părintele Doru Costache împărtășește aceeași aversiune față de Sfântul Augustin. Adică, dacă pune în cârca lui toate proastele interpretări ale operei sale făcute de către catolici și protestanți.

Numai că minimalizarea Sfântului Augustin și a Sfântului Ieronim, ca și cea a Sfântului Dionisie Areopagitul, costă enorm teologia ortodoxă. Când vom termina cu excluderile din condei, vom ajunge să înțelegem cât de importantă este includerea tuturor într-o sinteză teologică de proporții.

„Prăpastia uriașă dintre necreat și creat e depășită prin coborârea energetică a Dumnezeirii spre lume și prin urcușul rațional al acesteia spre El”, p. 122.

„Încercarea personală a lui Moltmann nu salvează protestantismul care, oficial, e consecvent interpretării juridice a relației omului cu Dumnezeu moștenită din catolicism: omul rămânea în paradis doar în măsura în care respecta porunca divină. Încălcarea acesteia atrăgea imediat pedeapsa”, p. 146-147.

„Predica Bisericii trebuie astăzi să dezvăluie societății și culturii dominate de ceea ce se cheamă vitalism neopăgân că actuala stare de lucruri nu e nici normală și nici de la început, că e condiția căderii, a vieții întru moarte”, p. 154.

„Un Dumnezeu fără creația Sa nu poate fi unul al iubirii; un om fără Dumnezeu este ignorant în ceea ce privește propriul sens, zbătându-se pentru a domina lumea sau capitulând înaintea imensității ei; cosmosul fără Dumnezeu nu poate fi decât strivitor pentru om sau numai spațiul neutru în care acesta să-și săvârșească aventura”, p. 183.

Teologia Bisericii are…funcția unui năvod al mântuirii lansat de Hristos peste lume”, p. 185.

Introducere, pagina ultima

Istorie II. 33

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a.

***

Părintele Dumitru Popescu[1] își publica 13 articole în Teologie și Cultură[2]. Și în Introducere vorbește despre secularizare[3] și ecologie[4].

Primul articol e dedicat actualității teologiei trinitare a Sfinților 3 Ierarhi (p. 9-18). Care au pus „la baza comuniunii trinitare…conceptul de persoană[5].

De la p. 21 a cărții vorbește despre hristologia Părintelui Dumitru Stăniloae. „Păcatul individualismului”[6].

De la p. 31 se referă la Mărturisirea de credință a Sfântului Petru Movilă. Până la p. 40.

De la p. 43: despre religie în contextul actual. Unde spune că Revoluția franceză a fundamentat cultura europeană „pe separația radicală dintre domeniul public și cel privat, [aceasta] tinzând în permanență să excludă religia din sfera publică pentru a o transforma într-o chestiune de opinie personală[7].

O lume „golită de adierea eternității”[8].

Despre semnificația Icoanei de la p. 57. De la p. 65 despre actualitatea teologiei Sfinților 3 Ierarhi. Apoi despre impactul filosofiei antice în teologie. De la p. 75.

De la p. 84: implicațiile teologice ale teoriei cunoașterii a lui Kant. Despre știință din p. 97. În finalul articolului: „creația nu este autonomă ci implică prezența Duhului lui Dumnezeu”[9].

Violența generalizată[10]. Puterea văzută ca și cauză a violenței[11].

Despre suferință din p. 141.

Și îl citează pe Yves Congar în p. 151, care spunea că teologia romano-catolică modernă a făcut o mare greșeală și anume: „Sfânta Treime a fost răsfrântă asupra ei înșiși și izolată de oameni și cosmos în transcendent”.

Numai că nu teologia modernă romano-catolică a făcut această greșeală ci teologia romano-catolică medievală, care a conceput harul ca fiind creat și nu a mai făcut dinstincția tradițională între slava și ființa lui Dumnezeu.

De la p. 161: Concluzie.

Antropocentrismul romano-catolic a început odată cu sfârșitul primului mileniu creștin[12].

În p. 162: „Creștinismul românesc se caracterizează atât prin legătura omului cu Dumnezeu, dar și prin aceea a legăturii sale cu cosmosul. Cele două legende ale spiritualității noastre, Meșterul Manole și Miorița, sunt o dovadă elocventă a acestei realități”.

Imaginea de la finalul cărții[13]: (imagine).

*

Rudolf Arnheim[14] spunea despre Arnold Schönberg[15] că „a compus unele dintre cele mai complicate piese muzicale create vreodată”[16].

Și ascultând câteva creații  muzicale ale sale mi-am dat seama că Schönberg creează o muzică de stare, interiorizată, nevrotică, prin care vrea să ne transmită dezrădăcinarea și melancolia evreilor și, cu precădere, frica, teama continuă a lor de cei care îi persecută. 

Compozitorul și pictorul evreu Arnold Schönberg, care a trăit în Austria, s-a născut pe 13 septembrie 1874 și a murit pe 13 iulie 1951[17].

În 1899 compunea Verklärte Nacht [Noapte transfigurată][18], opus 4. O melodie calmă și romantică în substanța ei, ce capătă accente tăioase, de film thriller. Simți că ești urmărit, că ești filat, că nu ți se dă voie să fii fericit. Simți cum îți palpită inima.

Sinfonia da camera n. 2, op. 38 a scris-o în 1906, 1916, 1939[19]. Ca și în lucrarea anterioară suntem făcuți părtași fricii, încordării, neliniștii. Sentimentul pe care îl am este acela că instrumentele, de cele mai multe ori, nu narează muzical niște sentimente ci pur și simplu țipă starea interioară a autorului.

A Survivor from Warsaw op.16[20] este o intrigă militară post-factum, cu accente dramatice. A fost scrisă în 1909. Pe fondul muzical panicard apare glasul grav al unui povestitor al evenimentelor.

Serenade, opus 24[21] e plină de suspans.

Deși a fost interpretată, într-un spațiu privat, în 1924, ea a fost aranjată muzical de Dimitri Mitropoulos, în 1949, în America, pe când compozitorul împlinea 75 de ani.  Și varianta citată e cea din 1949.

Introduce suspansul și în Moses und Aron [Moise și Aron], scrisă între 1930-1932[22]. Cu monologuri în germană. Aici apare însă și jelirea.

*

Volumul al 2-lea[23] al cursului universitar al Părintelui Ștefan Buchiu începe cu hristologia.

Mărturiile revelaționale, p. 14-16. Paginile 17-18: hotărârile dogmatice referitoare la persoana Domnului.

Unirea ipostatică și urmările sale de la p. 21. În p. 31, la bibliografie, citează cursul Părintelui Dumitru Popescu, în formă manuscrisă, din 1992.

Despre chenoza Domnului de la p. 32. Slujirile Sale (p. 42-47). Soteriologia începe odată cu p. 48. Citează Dogmatica Sfântului Iustin Popovici, în ediția Paris, 1992[24].

Despre îndreptare de la p. 79. Despre cinstirea Sfinților de la p. 101.

Eclesiologia începe la p. 115. Unde consideră Sfintele Taine „centrul Bisericii și condiția indispensabilă pentru creșterea ei”[25]. Asta după ce autorul afirmase că Sfintele Taine „oferă, în mod personal, viața lui Hristos în Biserică”[26].

Teologia Sfintelor Taine începe la p. 135 și discută Tainele în următoarea ordine: Botezul (p. 145-154), Mirungerea (155-158), Euharistia (159-174), Pocăința (175-178), Preoția (179-184), Cununia (185-187) și Maslul (188-190).

De la p. 191 începe capitolul final: Eshatologia.

*

Ghidul pentru profesorii care predau Religia la clasa pregătitoare a fost editat în 2012[27]. Și el dezbate, în primul rând, metodele de predare: explicația, povestirea, conversația euristică, învățarea prin descoperire, jocuri, învățarea problematizată, studiul de caz, exercițiul, rugăciunea, observarea directă[28].

Ilie vizitează o mănăstire și vrea să devină călugăr[29]. Poemul Duminica al lui Coșbuc[30]. De ce avem numele pe care îl avem[31].

La p. 85 începe lecția: Iisus Hristos iubește copiii. Iar „modelul unei mame bune este Maica Domnului”[32].

După fiecare lecție li se explică numele apărute în decursul expunerii. În p. 90, spre exemplu, li se spune că Maria înseamnă stăpână, că Denisa vine de la numele Sfântului Dionisie Areopagitul, pomenit pe 3 octombrie, și înseamnă puritate, că Dumitru înseamnă pământul-mamă, Sofia = înțelepciune și Olga = binecuvântată.

Puterea rugăciunii unei mame[33]. De ce nu și a unui tată? Căci dacă îi învățăm că doar mama e importantă, tocmai de aceea, mai târziu, divorțul nu mai e o problemă care vizează și copiii și nici custodia copiilor nu mai e văzută ca aparținând ambilor părinți ci doar mamei.

Îngerii ca păzitori ai copiilor[34]. Sfinții ca prieteni[35] ai lor.

Scoțându-se astfel din discuție latura severă a rolului Îngerilor și al Sfinților în viața noastră.

Fiindcă nu sunt numai păzitori și prieteni cu noi ci și mustrători și pedepsitori ai noștri când greșim.

Și aceste lucruri ar trebui să le spunem copiilor de la bun început și să nu-i canalizăm spre o lume ireală, unde ei pot face orice, pentru că Sfinții „îi păzesc” în păcatele lor.

Educația trebuie să fie sinceră, cu problemele pe față, adică și cu bunele și cu relele existenței. Iar cu cât îi prevenim cu adresă la lucrurile dure ale vieții, cu cât le spunem copiilor cu ce realități vor da nas în nas, cu atât îi pregătim pentru a suporta mai ușor dramele existenței.

Pentru că nu îi putem scăpa de ele…dacă îi mințim cu referire la ele. Iar mai târziu își vor pierde credința, dacă nu le-am spus de la început că credința e plină de bucurii dar și de dureri amarnice.

Teatrul religios[36]. Care, din proprie experiență, știu că îi responsabilizează pe elevi vizavi de evenimentul Nașterii Domnului dar e și un motiv de rivalitate între ei.


[2] Pr. Prof. Dr. Dumitru Gh. Popescu, Decanul Facultății de Teologie din București, Teologie și Cultură, Ed. IBMBOR, București, 1993, 166 p. + Cuprinsul.

[3] Idem, p. 5.

[4] Idem, p. 5-6.

[5] Idem, p. 14.

[6] Idem, p. 24.

[7] Idem, p. 44.

[8] Idem, p. 52.

[9] Idem, p. 112.

[10] Idem, p. 137.

[11] Idem, p. 138.

[12] Idem, p. 161.

[13] Idem, p. 166.

[16] Rudolf Arnheim, Arta și percepția vizuală. O psihologie a văzului creator, ed. a II-a, trad. de Florin Ionescu, Ed. Polirom, Iași, 2011, p. 201-202. Cartea are 500 de pagini și e un curs universitar.

[18] Filă audio, 29. 26 minute:

http://www.youtube.com/watch?v=U-pVz2LTakM.

[19] Filă audio, 21. 39 minute:

http://www.youtube.com/watch?v=3gWorjgYrmI.

[20] Filă audio, 7. 16 minute: http://www.youtube.com/watch?v=-CFnJiElpks.

[21] Filă audio, 32. 29 minute:

http://www.youtube.com/watch?v=BCVLznDTvpc.

[22] La nivel online în 3 file audio.

Prima filă: 48. 50 minute:

http://www.youtube.com/watch?v=eCJQLaV1y_o.

A doua filă: 53. 07 minute:

http://www.youtube.com/watch?v=4ho3BSXfdEI.

A treia filă: 9. 38 minute:

http://www.youtube.com/watch?v=arEgNSk9gz8.

[23] Pr. Conf. Dr. Ștefan Buchiu, Dogmă și Teologie. Curs de teologie dogmatică și simbolică ortodoxă, vol. II, Ed. Sigma, București, 2006, 219 p.

[24] Idem, p. 59.

[25] Idem, p. 117.

[26] Ibidem.

[27] Monica Opriș, Dorin Opriș, Irina Horga, Religia la clasa pregătitoare. Ghid pentru profesori, Ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2012, 143 p.

[28] Idem, p. 18-27.

[29] Idem, p. 66.

[30] Idem, p. 68.

[31] Idem, p. 70.

[32] Idem, p. 89.

[33] Idem, p. 91.

[34] Idem, p. 92.

[35] Idem, p. 95.

[36] Idem, p. 110.

Interviuri de conștiință (vol. 1) [5]

Interviuri de conștiință

  (vol. 1)

*

Realizate

de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a.

*

Pr. Dorin Picioruș:  Sunt foarte de acord!…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Din ce în ce mai mult lumea nu mai are posibilitatea ca să se ridice din acest lucru periculos. Pentru că dispune de mijloace de distrugere în masă și ele pot ajunge pe mâna unui om violent și poate face prăpăd.

Pr. Dorin Picioruș: Raportându-vă cumva la ideea de autonomie din teologia romano-catolică, din acest motiv ați subliniat atât de pregnant în cărțile dumneavoastră, realitatea, prezența lui Dumnezeu în lume?…Ce înseamnă, într-o exprimare largă, prezența lui Dumnezeu în viața credinciosului ortodox, în lume, în Biserică?

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Înseamnă ce spunea Sfântul [Apostol] Pavel: nu mai trăiesc eu ci Hristos trăiește întru mine…și toate le pot în Hristos.

 E singurul om[1] care a făcut experiența puterii lui Dumnezeu. A fost dotat și cu calități extraordinare, fapt pentru care a simțit foarte mult puterea lui Dumnezeu. Și de aici a devenit un om, care nu era mare[2] de statură, dar a reușit să realizeze lucruri extraordinare, pentru că era foarte dinamic.

Și lui i se datorează faptul că Creștinismul s-a răspândit în Europa…începând de acolo, din Orientul Mijlociu, și până în Italia și, se pare, și în Spania…

Pr. Dorin Picioruș: Deci trebuie să avem o relație personală cu Dumnezeu pentru ca apoi să simțim în semenul nostru, în Biserică, în lume, pe Dumnezeu…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: …Și nici nu poți să duci[3] o viață creștinească adevărată, nu poți să lupți cu patimile din tine, dacă nu Îl ai pe Dumnezeu în tine [prin harul Său].

Pentru că patimile nu se pot birui decât cu puterea lui Dumnezeu.

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Pentru că, pe de o parte, e adevărat: trebuie să postești, să faci și tu efort…Pentru că Dumnezeu îți dă dar nu îți bagă

Pr. Dorin Picioruș: …în traistă…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Nu îți dă pe gratis!…Adică trebuie să faci și tu efort. Însă dacă nu te sprijini pe această putere a lui Hristos nu poți să faci nimic.

Și, într-adevăr, Apostolul Pavel a devenit conștient, în momentul în care s-a convertit pe drumul Damascului, de această lucrare a puterii lui Dumnezeu în el, și astfel a reușit să realizeze lucruri extraordinare.

 Și de aceea n-a trăit niciunul ce a trăit Pavel, când el, din ucigaș de creștini, s-a transformat în Apostolul lui Hristos. Iar acesta a fost un moment crucial, care l-a marcat toată viața, și de aceea unii depistează în teologia lui o anumită tendință spre predestinație. Că Dumnezeu l-a ales din pântecele mamei sale…

Și poate că Dumnezeu, în anumite cazuri, intervine în mod special în viața omului ca să facă cu el ce vrea.

Însă, în general vorbind, Dumnezeu nu poate să te conducă pe tine [după] cum vrea El, pentru că, în caz contrar, nu ar mai avea nicio importanță ca să te pună să te naști din nou.

Pentru că El te judecă după faptele tale și nu pentru că ai lucrat sub imperiul[4] puterii lui Dumnezeu.

Căci faptele sunt ceea ce faci din proprie inițiativă și din propria ta libertate. Și de aceea răspunzi înaintea lui Dumnezeu pentru că ești o ființă liberă.

Pr. Dorin Picioruș: Și din această perspectivă, dumneavoastră ați subliniat, în cărțile și studiile dumneavoastră, că prezența lui Dumnezeu…în istorie și în lume e realitatea prin care poate fi contraatacată, în mediul ortodox, secularizarea

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Da!…Iar dacă credincioșii ortodocși și-au păstrat credința și vin la Biserică, dacă nu s-au secularizat[5], e tocmai pentru că fac experiența lui Dumnezeu în ei înșiși.

Că dacă n-ai avea această prezență…[n-ai mai veni la Biserică].

Căci ce se întâmplă, [de fapt]? Dacă îmi spui că Dumnezeu  „nu mai e prezent în lume”, îmi spui de fapt că El nu mai e o realitate vie, personală. Că e pur și simplu o abstracțiune filosofică

Și din această cauză teologia scolastică este mai mult filosofie decât teologie, pentru că îmi vorbește despre Dumnezeu…

Pr. Dorin Picioruș: numai din perspectiva rațiunii…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Da, și nu mai e Dumnezeul inimii. Nu mai e Dumnezeul care ajunge până la inima ta și te ajută să te purifici, să te desăvârșești din punct de vedere moral.

Și din cauza asta Dumnezeu e văzut în mod limitat, închis în granițele sufletului, în special ale minții omenești, fără să coboare în trup și să îl ajute pe om să se luptă cu patimile lui.

Pentru că, așa cum spune Sfântul Grigorie Palama, omul nu a fost creat de Dumnezeu pătimaș. Patima a apărut din ispită și din păcat.

Pr. Dorin Picioruș: A apărut după căderea omului în păcat.

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Da!…Și este greșită opinia celui care spune, că dacă omul suferă de un păcat…n-ai ce îi face și trebuie să îl accepți așa cum este. Pentru că omul se poate schimba

Pr. Dorin Picioruș: Pentru că, din punct de vedere teologic, omul ar fi în mod ontologic un păcătos…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Însă, în realitate, așa cum din lipsit de păcat, omul a devenit păcătos…tot așa, fiind păcătos, poate să biruie păcatul.

Căci păcatul și virtutea au în comun o energie. Numai că păcatul face ca această energie [umană] să fie folosită în scopuri rele, care te depărtează de Dumnezeu…

Pr. Dorin Picioruș: De viața firească a ființei noastre…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Că aici nu e vorba de reprimare [a instinctelor umane, după]…cum spunea Freud, fiindcă astfel ajungi la nebunie.

Pr. Dorin Picioruș: Dacă ajungi să te lupți cu tine, cu ființa ta…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: …ci aici, [când vorbim despre virtute] e vorba de transfigurare [a ființei tale].


[1] Nu a făcut numai Sfântul Pavel experiența lucrării lui Dumnezeu…Ci Părintele Profesor a vrut să spună că Dumnezeiescul Pavel a avut o experiență mistică colosală.

[2] Înalt.

[3] Să trăiești.

[4] Sub presiunea.

[5] Nu au devenit indiferenți față de viața Bisericii.

Interviuri de conștiință (vol. 1) [4]

Interviuri de conștiință

  (vol. 1)

*

Realizate

de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Partea întâi, a 2-a, a 3-a.

***

Pr. Prof. Dumitru Popescu: [Catolicismul] avea ascendent asupra tuturor regilor și împăraților Europei. [Dar] în momentul în care s-au prăbușit monarhiile s-a simțit nevoia să aibă drept aliat laicatul, ca să poată să ducă mai departe mandatul Bisericii în lume.

Însă s-a întâmplat un lucru foarte straniu [în catolicism]…Și anume că Biserica propriu-zisă, ca Trup al lui Hristos, a rămas formată din papă și din episcopatul sacramental. Pentru că laicii țin de Biserică dar nu sunt una cu Biserica…

Pr. Dorin Picioruș: Sunt auxiliari cumva…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Da!…Căci ei spun așa (printr-o completare la textul conciliar, al lui Vatican II), că între episcopi și laici sunt diferențe ontologice.

Cum se explică treaba asta? Se explică prin faptul că episcopatul este izvorul grației create.

Pr. Dorin Picioruș: În care se centrează grația! Că ea vine de la Dumnezeu…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Însă ei considerau până de curând că grația e depozitată în Euharistie. Dar acum, de când s-a constituit colegiul episcopal, consideră că grația e depozitată în colegiul episcopilor.

Și ei, episcopii, sunt tot atâtea izvoare ale grației create, „sfințitoare”, care se dă credincioșilor pentru mântuirea lor.

Adică ea, grația, nu este împărtășită de Duhul Sfânt, pentru că grația, [în Biserică], vine pe linie de succesiune apostolică.

Pr. Dorin Picioruș: Adică e pur umană

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Da, o transmitere omenească…Pe care episcopii o transmit la urmașii lor.

Iar Duhul Sfânt este numai o putere care planează deasupra Bisericii și care face, pe undeva, ca să lucreze această grație creată. Care vine de la episcopat și nu de la Duhul Sfânt.

Și în felul ăsta s-a ajuns la o Biserică, care, pe de o parte, ar vrea să țină pasul cu modernitatea, prin faptul de a da loc laicilor în Biserică dar, pe de altă parte, a ridicat bariere de netrecut între laici și episcopat, fiindcă, în virtutea percepției lor [asupra eclesiologiei], papa și episcopatul se identifică cu Biserica.

Pr. Dorin Picioruș: Și dumneavoastră ați tras atunci concluzia că există un semi-nestorianism în eclesiologia romano-catolică. Pe baza faptului că Dumnezeu este deasupra Bisericii, exclus din ea iar Biserica Romano-Catolică se centrează în papalitate.

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Da, e ceva în genul ăsta…În sensul că (ca să justifice rolul papei aici, pe pământ)

Pr. Dorin Picioruș: În Biserică…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: …că el e forul suprem

Pr. Dorin Picioruș: Dogmatic…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Și…

Pr. Dorin Picioruș: Și moral…și…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Da!…S-a ajuns la concluzia că Dumnezeu nu e prezent în lume și nici în Biserică.

Pentru că, în ceea ce privește creația, ei pleacă de la premiza filosofică că lumea este autonomă.

Dacă iei decretul despre lume al Vaticanului II, Gaudium et spes [Bucurie și speranță][1], ai să vezi acolo că spune că lumea e „autonomă”.

Sau spune că nu e sută la sută autonomă dar e totuși autonomă.

Și că ea începe să devină lucrul lui Dumnezeu numai în momentul în care omul o prezintă lui Dumnezeu.

Însă aceasta este marea diferență între noi și catolici, datorită rolului pe care îl are papa în Biserica Romano-Catolică: căci în timp ce, la noi, întotdeauna Hristos e prezent în Biserică, iar episcopul este pur și simplu numai un simbol al prezenței lui Hristos în Biserică și, de aceea, în timpul slujbei, privește către…

Pr. Dorin Picioruș: Hristos…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: …și vorbește despre via lui Dumnezeu, pe care a sădit-o dreapta Sa…în romano-catolicism, papa și episcopatul acționează in persona Christi [în persoana lui Hristos], adică se identifică cu Hristos.

Și una e să fii simbol al lui Hristos și alta e…

Pr. Dorin Picioruș: …să te indentifici cu El…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Da…Pentru că astfel transferi centrul de gravitate al Bisericii de la Dumnezeu la om. Și, da, catolicismul are această calitate extraordinară de a avea ordine, de a face misiune…prin care s-a răspândit în toată lumea…

Asta în timp ce Ortodoxia a fost din ce în ce mai strâmtorată…și obligată să se retragă [din societate], după ce a dispărut Imperiul bizantin și a rămas în locul lui cel otoman.

Însă catolicismul s-a extins…și se spune că la ora actuală ar avea miliarde de credincioși

Pr. Dorin Picioruș:…în toată lumea…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: În toată lumea!…Câți or fi acum [nu știu]…Însă, e adevărat, e o Biserică cu pondere din punct de vedere numeric. Dar, din punct de vedere calitativ, lucrurile stau altfel.

Pentru că, în momentul în care se pornește de la premiza că Euharistia ține locul lui Hristos în Biserică înseamnă că Dumnezeu nu mai este prezent în Biserică.

Și omul, cu puterea lui, poate să facă acte de vitejie grozavă în lume, acte de eroism și să răspândească credința în toată lumea dar nu poate un singur lucru: ca să se biruiască pe sine însuși. Adică să lupte cu patimile și poftele din el ca să redevină propriul său stăpân.

Pentru că omul poate să fie stăpânul lumii. Dar dacă nu e și propriul său stăpân e o jucărie în mâinile pasiunilor sale.

Ai văzut că sunt cazuri în lume în care tineri, de vreo 17-18 ani, împinși de o furie extraordinară, pun mâna pe armă și își împușcă colegii de școală.

Pentru că nu mai pot să își stăpânească patimile.

Pr. Dorin Picioruș:…Pe ei înșiși…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Da! Asta e: explozia interioară! Și asta o vezi uitându-te la filme. La început erau mai romantice, mai sentimentale…

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Când eram copil, prin anii 50, 60…se mai vorbea în filme despre dragoste curată, despre sacrificiu, despre lucruri de dincolo de viață și de moarte…

Pr. Dorin Picioruș: Adică erau și idealuri în filme…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Acum e numai zgomot, agresivitate și violență.

Interviuri de conștiință (vol. 1) [3]

Interviuri de conștiință

  (vol. 1)

*

Realizate

de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Partea întâi și a 2-a.

***

A doua parte. 15 iulie 2008[1].

Pr. Dorin Picioruș: Părinte Profesor, acum o jumătate de veac, dumneavoastră v-ați raportat la teologia lui Vatican II și teza dumneavoastră doctorală este pe hotărârile Conciliului II Vatican[2].

Conciliu care, pentru unii, a produs foarte multe schimbări în bine. În special pentru romano-catolici. Însă în spațiul nostru ortodox raportarea la II Vatican este mai mult sau mai puțin amatoristă.

Dumneavoastră [însă] aveți o privire sintetică asupra II Vatican…și concluzionați [în acest caz] că avem de-a face cu o eclesiologie semi-nestoriană și cu un centralism papal care a luat toate prerogativele episcopatului în mâna sa.

Întrebarea noastră e următoarea: ce consecințe a avut Vatican II pentru Occident…sau și pentru noi, pentru teologia ortodoxă?

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Domne, să-ncepem cu ce e pozitiv!…

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: …Și anume [cu] faptul că e conciliul care a făcut două deschideri fundamentale, pe care nu le-a [mai] cunoscut Biserica Romano-Catolică de când s-a despărțit de Biserica Răsăriteană.

Prima privește ecumenismul.

Pr. Dorin Picioruș: Da…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Până la Vatican II a existat tendința de a considera orice biserică ce era afară de cea romano-catolică drept biserici eretice, care au pierdut cârma adevăratei credințe.

Numai Biserica Romano-Catolică se prezenta ca „singura” Biserică a lui Hristos.

La Vatican II se produce o deschidere. În sensul că face deosebire între bisericile care sunt în afara catolicismului și spune că, în comparație cu protestanții, care duc lipsă de preoție, de „sacerdoțiu ministerial”, cum zic ei, Biserica Ortodoxă are episcopat. Pentru că a fost o singură Biserică, cu cea Romano-Catolică, mai bine de un mileniu.

Și acest lucru le-a dat posibilitatea [catolicilor], ca după aproape o mie de ani, să recunoască existența Bisericii Ortodoxe ca atare.

Căci până atunci nu recunoscuseră asta…

Pr. Dorin Picioruș: Au recunoscut, cu alte cuvinte, apostolicitatea Bisericii noastre…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Însă au condiționat această recunoaștere prin faptul că Biserica Ortodoxă este formată din Biserici particulare, cum zic ei sau naționale, după cum spunem noi, dar ea, Biserica Ortodoxă, „nu are” dimensiune universală.

Iar dacă vrea „să descopere” această dimensiune universală trebuie „să se unească” cu Roma, pentru că papa e „centrul de gravitate”, centrul „universal”, care vine și „garantează” universalitatea Bisericii lui Hristos.

Și pe de-o parte e deschidere iar pe de altă parte e închidere.

E închidere pentru faptul că primatul papal a fost doctrina care a dezbinat fundamental…

Pr. Dorin Picioruș: A produs schisma

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Da!…Și la Vatican II nu s-a făcut nimic ca să se remedieze[3]

Dimpotrivă, s-a reconfirmat învățătura primului Vatican[4], de la 1870, adică primatul [papal] și infailibilitatea papală. Și, mai mult decât atât, s-a extins această „putere” a papei și asupra episcopilor.

Pentru că aici trebuie făcută o diferență. Până la Vatican II, în catolicism, episcopatul a fost considerat ca fiind în stare de dispersie, în lume…

Pr. Dorin Picioruș: Da…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: …niciodată la centru, în jurul papei. Și acum e pentru prima dată când începe să se vorbească [în romano-catolicism] despre colegiul

Pr. Dorin Picioruș: episcopal…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: episcopal…Alături de colegiul cardinalilor, care ăsta exista deja subliniat…

Și acesta este elementul fundamental care constituie baza de la care a plecat II Vatican pentru ca să recunoască episcopatul ortodox.

Pr. Dorin Picioruș: Am înțeles!…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Pentru că și noi și ei avem episcopat valabil[5]. Însă diferența dintre unul și altul constă în faptul că noi nu avem unitate, pentru că, în fine, „nu ținem” de papă iar ei au „unitate” pentru că recunosc primatul papal.

Și mai mult decât atât, o altă noutate la Vatican II, a constat în faptul că s-a dat un rol important nu numai episcopilor, care, așa cum am spus, erau considerați în stare de dispersie,  în lume…

Și aș putea să adaug ceva aici. Că în tot evul mediu, ca să dezvolte puterea papală și ca să ajungă la apogeul pe care l-au atins mai târziu, s-a considerat faptul că preoții sunt superiori episcopilor.

Și asta printr-un raționament foarte simplu și foarte clar: că întâi ești preot și apoi te face episcop.

Pr. Dorin Picioruș: Înțeleg!…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Și preoții au [astfel] întâietate față de episcopi. Acum, la Vatican II, s-a schimbat [strategia]. Episcopii  au…

Pr. Dorin Picioruș: întâietate

Pr. Prof. Dumitru Popescu: …asupra preoților și ei sunt în stare colegială…se adună colegial în jurul papei, pentru ca să conducă Biserica Romano-Catolică, deși în raport cu papa colegiul nu are putere[6].

Și despre colegiul episcopal se spune așa: atâta timp cât definește credința împreună cu papa este infailibil. Însă în momentul când intră în conflict, papa are „întotdeauna dreptate”…

Deci [papa] și-a luat întotdeauna măsuri de prevedere, ca această „revizuire”, să-i zicem așa, a Codului canonic romano-catolic să nu-i aducă prejudicii personale.

Pentru că toată viața catolicismului vine din primatul papal.

Așadar, în Orient, au fost mai multe patriarhate. A fost cel de Ierusalim, cel din Alexandria, cel de la Antiohia, a fost cel de la

Pr. Dorin Picioruș: Constantinopol…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Constantinopol…iar Apusul a avut numai Roma. A fost singurul patriarhat…Și acum [romano-catolicii] nu mai vor să recunoască că e „patriarhat”, ca să nu îl pună pe același nivel cu celelalte pariarhate din primul mileniu. Ci, pur și simplu, Roma spune că e deasupra tuturor celorlalte patriarhate.

Și chiar s-a ajuns până acolo să se spună, că un cardinal are mai multă putere în Biserica Romano-Catolică decât are un patriarh.

Patriarhul, la noi, e conducătorul unei Biserici locale, pe când cardinalii îl secundează pe papă…

Pr. Dorin Picioruș: Pentru că sunt trimișii papei în toată lumea…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Da, da!…Însă, ceea ce e important, e că pe lângă aceasta, [Vatican II] a mai făcut încă o revizuire drastică în materie de eclesiologie romano-catolică, prin faptul că a dat un loc laicilor în biserică.

Mai bine zis a luat în considerare existența și importanța laicilor pentru misiunea bisericii

Pr. Dorin Picioruș: A poporului lui Dumnezeu, cum apare [în actele conciliare].

Pr. Prof. Dumitru Popescu: …în lume. [Și asta pentru că] în evul mediu nu au avut nevoie de laici. Pentru că Biserica Romano-Catolică conducea lumea prin capetele încoronate ale Europei.


[1] În format audio, 22. 31 minute.

[3] Schisma dintre ortodocși și romano-catolici.

[5] Poziția romano-catolică vizavi de episcopatul ortodox.

[6] Putere decizională în materie de „dogme”, fiindcă papa poate iniția și promulga, cu de la sine putere, orice „nouă dogmă” în romano-catolicism.