Predica la 26 de ani de la adormirea Fericitului Dumitru Teologul [4 octombrie 2019]

Iubiții mei[1],

în mod inexplicabil am uitat ziua de pomenire a Fericitului Dumitru Stăniloae, Părintele nostru, Teologul! Care a adormit în seara zilei de 4 octombrie 1993[2]. Tocmai ziua lui, a celui pe care îl pomenesc în rugăciune în fiecare zi, alături de Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu și de Sfântul Ioannis Hrisostomos, împreună cu Preacurata Stăpână, Născătoarea de Dumnezeu, ca ocrotitorii și păzitorii noștri și ai casei noastre.

Pe la sfârșitul lui septembrie mi-am adus aminte pomenirea sa, dar la începutul lui octombrie, având mult de lucru, am uitat cu totul. Și astăzi mi-a amintit această mare zi a Bisericii articolul de aici[3], și m-am pus imediat la rugăciune pentru Părintele nostru Dumitru Teologul, omul lui Dumnezeu, cel providențial pentru teologia românească. Căci rugăciunea e modul în care vorbești cu Sfinții și te odihnești împreună cu ei.

Și, în cadrul rugăciunilor serii, am îmbinat Slujba Înmormântării Preoților cu rugăciunile Parastasului spre pomenirea sa, și am ajuns la această cântare: „La Tine s-a mutat Sfințitul Tău Slujitor, [Dumitru Teologul, Fericitul, Părintele nostru], îndumnezeindu-se acum, prin taina cea făcătoare de viață, Hristoase. Primește sufletul lui ca pe o pasăre în mâinile Tale, Mântuitorule! Așază-l pe el în curțile Tale cu cetele Îngerilor și odihnește pe acesta pe care l-ai luat cu porunca Ta, Doamne, pentru mare mila Ta!”[4].  Și cuvântul îndumnezeire, alături de pasăre, de pasăre curată, desăvârșită, au fost cuvintele care mi-au început predica de acum. Pentru că el este o pasăre îndumnezeită, o pasăre unică a Împărăției lui Dumnezeu, care m-a învățat și mă învață teologia cea dumnezeiască.

Și am început predica cu bucuria și cu pacea cu care mă bucur de Fericitul Dumitru în fiecare zi. Dar, în același timp, cu mirarea că în atâția ani nu am scris niciodată o predică la pomenirea sa. Și pentru mine este inexplicabil acest lucru. Pentru că evlavia mea reală pentru Fericitul Dumitru a început într-o vară – nu mai știu acum, pe loc, dacă în timpul facultății, al masterului sau al doctoratului –, când a făcut o minune imensă în viața mea. Atunci i-am simțit prima oară sfințenia vieții sale, deși fusesem copleșit din prima de teologia și de viața lui. Adică din timpul anilor de seminar.

Însă, când Sfântul Dumitru, Părintele nostru, a intervenit în mod dumnezeiește în viața mea, datorită rugăciunilor mele către el, atunci Teologul a devenit Sfântul pentru mine și mi s-a revelat teologia lui în amplitudinea sa. Adică am putut să văd măreția lui copleșitoare, muntele teologiei sale, într-o lumină clară, beatitudinală.

Nu i-am vorbit despre minune decât soției mele și evlavia noastră față de Fericitul Dumitru a crescut constant, pentru că a mai făcut și alte minuni în viața noastră, a amândurora. Tocmai de aceea el este fundamental pentru noi și pentru casa noastă: atât ca Sfânt Teolog, prin opera și viața sa, cât și ca Sfânt milostiv și iubitor față de noi, prin continua sa purtare de grijă.

Însă primul om pe care l-am auzit vorbind cu evlavie despre Fericitul Dumitru a fost Părintele Gherasimos[5], după numele său de Monah aghiorit, sau, după numele său de Mirean, venerabilul Profesor Stilianos Papadopulos [Στυλιανός Παπαδόπουλος][6]. S-a petrecut la o mare întrunire teologică, la București, întru pomenirea sa. Și Profesorul Stilianos a fost singurul care, în mod răspicat, s-a rugat lui ca unui Sfânt și a mărturisit că îl consideră un Sfânt. Acest lucru m-a făcut să mă rog Fericitului Dumitru cu încredere, ca unui Sfânt, și el a reintrat în viața mea printr-o minune, la un mod mult mai abisal, și s-a făcut tot mai minunat întru ochii noștri. În ochii inimii noastre.

Și atunci am înțeles că Sfinții nu se descoperă oamenilor în mod evident, din prima, în adâncul lor, ci e nevoie ca și noi să mergem cu încredere, cu evlavie, spre ei și să ne rugăm lor. Pentru că întâlnirea cu Sfinții e descoperirea lor în viața noastră, e revelarea lor față de noi, pe măsură ce noi dorim o întâlnire reală cu ei.

Și pentru că am vorbit de minunile Sfântului Dumitru Teologul în viața noastră, prin care ne-a ajutat și ne-a întărit dumnezeiește, vă voi mărturisi una dintre ele. Doream să-mi încep munca teologică în mod sistematic și nu știam spre ce direcție. Începusem să lucrez la editarea operei Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu și, în același timp, începusem să scriu, în mod contemplativ, despre cărțile Scripturii. E vorba despre anii de facultate. N-avem surse teologice la îndemână, n-avem oameni de calibru teologic care să mă ajute, ci doar câțiva prieteni entuziaști, care au ținut loc de toate. Și, în ciuda lipsei de sprijin real în munca de cercetare teologică, și fără să am vreo perspectivă clară asupra a ceea ce am de făcut, într-o zi minunată, rugându-mă Dumnezeiescului Dumitru, astăzi pomenit, am primit în dar de la el…traseul teologic fundamental al vieții mele. Adică ideea de a scrie Teologia Dogmatică Ortodoxă la care lucrez, pentru că ea mă va împlini interior. Lucru care s-a petrecut în 2004-2005. Numai că minunea Dogmaticii, atunci, la început, părea atât de extraordinară, încât nu-mi puteam imagina nici pașii și nici munca pe care o cere o astfel de realizare teologică. Dar știam că trebuie să am o perspectivă genetică asupra dogmelor, pornind de la Scriptură și de la Părinți și de la cultul Bisericii, pentru ca să văd în mod punctual cum S-a revelat Dumnezeu în viața lumii.

Însă Sfântul Dumitru mi-a revelat atunci o manieră de lucru care lui nu i-a fost proprie! Și acest lucru m-a minunat cel mai mult atunci și de atunci până azi. Pentru că, în comparație cu modul în care el și-a scris teologia, pe bază de concluzii teologice, mie mi-a revelat să fac teologie pornind de la sursele teologice, făcând abstracție de tot ceea ce știu despre teologie. Și, din acest motiv, eu mi-am început Dogmatica pe baza revelației lui Dumnezeu din Scriptură, lăsându-L pe Dumnezeu să Îmi vorbească despre Sine în fiecare verset. Ca astfel, pas cu pas, să vedem care e teologia despre Dumnezeu, despre mântuire, despre Biserică etc. din Scriptură și cum s-a prelungit sau a fost aprofundată de Sfinții Părinți ai Bisericii.

Însă, pentru ca să vorbesc despre teologia Scripturii, trebuia să am o traducere reală a Scripturii. Și, pe când scriam teza doctorală, am început să mă apropii de Scriptură pe edițiile științifice ale Scripturii din limba greacă. Eu, cel care nu aveam cărți și nici prieteni teologi, am început să am zeci, sute, mii, zeci de mii de cărți teologice și, totodată, și prieteni teologici. Pentru că, în mod minunat, Fericitul Dumitru nu mi-a dat numai ideea de lucru, ci, în mod metodic, se ocupă de toate sursele de care eu am nevoie. Și an de an, pe când eu traduc Scriptura, alături de ea având și alte proiecte teologice, Dogmatica se scrie în ritmul ei tulburător de frumos și de smerit.

În 2006, prin luminarea lui Dumnezeu, am început munca online. Iar ieșirea mea reală spre public se produce de atunci în fiecare zi. Dar n-am vorbit explicit până acum despre Dogmatica mea. Am publicat primul volum în 2015[7], însă, în taină, am lucrat la ea și voi lucra toată viața mea. Pentru că traducerea Dumnezeieștii Scripturi e un auxiliar al Dogmaticii, având nevoie de ea pentru a-mi scrie Dogmatica.

De ce Dumnezeiescul Dumitru m-a luminat să fac drumul invers al scrisului său teologic? De ce să nu continui cu concluzii peste concluzii teologice, de ce să nu rezum Sfinți și teologi de tot felul, ci, dimpotrivă, să o iau de la zero, ca și când n-aș ști nimic despre teologie? M-am întrebat câțiva ani la rând după minune. Și într-o zi am înțeles că drumul acesta al meu, pe care el mi l-a dăruit în mod minunat, este drumul de care are nevoie orice om în creșterea lui teologică. E drumul smerit de la simplu la complex. Pentru că eu privesc cu atenție textul Scripturii și scot din el teologia lui, apoi voi face același lucru și cu Sfinții Bisericii și cu cultul ei și cu dogmele și canoanele Bisericii. Și voi pune toate fărâmele de adevăr la un loc, în mod sistematic, pentru ca să vedem cum arată revelația lui Dumnezeu de-a lungul secolelor. Căci ceea ce interesează pe un om al credinței e adevărul mântuitor al lui Dumnezeu și nu speculațiile și contestările și bagatelizările teologice. Omul credincios citește teologie pentru ca să se lumineze în credința lui și pentru ca să se întărească în evlavia sa și în viața de sfințenie. Tocmai de aceea, o teologie care merge pe surse dăruie realitatea netrucată și ea e bucuria de taină a omului credincios.

Dacă mă întrebați azi-dimineață, pe când slujeam cele 3 Parastase pe care le-am avut la Biserică, despre ce o să fac în această seară, v-aș fi spus că am să mă rog și că am să citesc, apoi, ca să adorm, am să mă pun la televizor și în online, până îmi vine somnul. Dar iată că vorbesc despre Sfântul Dumitru, Părintele nostru, și vă spun niște lucruri de taină, pe care nu le știe nimeni în afară de soția mea. Și asta, pentru că el mi-a dezlegat inima și mâna să vi le scriu în această seară, și sunt surprins și eu de gestul pe care îl fac.

Eu nu l-am întâlnit pe Părintele Dumitru niciodată în viață! Eu m-am întâlnit cu cărțile lui, cu oameni care mi-au vorbit despre el și care îl cunoscuseră, cu mormântul lui de la Cernica și cu el în rugăciune. Dar nu cred că am pierdut nimic esențial prin faptul că nu l-am cunoscut pe când trăia cu noi. Pentru că acum, duhovnicește, din slava lui Dumnezeu, l-am cunoscut și îl cunosc atât de interior, încât nici nu mi-aș fi putut imagina vreodată acest lucru.

Mai înainte ca să mă rog și să predic, am scris pe Facebook despre el: „Mesajul său e acesta: ajungi Teolog dacă slujești, scrii, traduci, te dărui în fiecare zi”. Pentru că el a scris și a tradus enorm de mult, tocmai pentru că s-a dăruit zilnic. Fiind neînțeles, urât, minimalizat, marginalizat, gelozit, plagiat de mulți, Părintele Dumitru și-a sfințit viața și și-a scris opera. Consecvența lui teologică – care i-a enervat pe mulți dintre contemporani, dar care îi enervează și pe mulți dintre urmașii teologici – a biruit și biruie în istorie! Căci conștiințele oamenilor credincioși, luând opera lui în mână, se întâlnesc cu o muncă sfântă, binecuvântată de Dumnezeu din destul, și ea îi smerește. Pentru că și el s-a smerit în fața lui Dumnezeu, muncind și slujind zilnic lui Dumnezeu și oamenilor.

Așa că Părintele Dumitru mi-a dat asceza Dogmaticii, prin sfintele sale rugăciuni, acest jug dulce al teologiei, care mă obosește și mă împlinește zilnic. Și mă bucur să îi mulțumesc și public pentru marea sa milă cu mine și pentru minunile sale cele atât de delicate. Căci dacă Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu mă făcuse isihast, prin sfintele sale rugăciuni, Sfântul Dumitru Teologul m-a făcut, tot prin sfintele sale rugăciuni, teolog. Și acești Sfinți Părinți ai sufletului meu vor să îmbin în viața mea rugăciunea cu scrisul, liniștirea cu traducerea, slujirea cu propovăduirea. Adică am ce face și ziua și noaptea, toată ziua și toată noaptea, având grijă, totuși, să nu mai intru în stări de surmenaj extrem ca anul trecut.

Pe scurt: sunt foarte recunoscător Fericitului Dumitru Stăniloae! Și cred că trebuie să fim cu toții recunoscători și, noi, românii lui, dar și creștinii ortodocși din întreaga lume, cât și „creștinii” din afara Bisericii. Pentru că în teologia lui sunt izvoare de viață și de luminare pentru toți. El a privit peste tot în Biserică adevărul lui Dumnezeu și peste tot în lume. Avem nevoie de oameni cu deschiderea lui, cu dragoste lui față de adevăr, cu sensibilitatea sa față de patria sa, cu recunoștința sa față de Sfinții Bisericii. Avem nevoie de teologi verticali, de oameni care să caute adevărul cu nesaț și care să-l propovăduiască cu mărime de suflet.

Tocmai de aceea, pomenirea sa de peste an trebuie să fie moment de bucurie pentru toți, zi de veselie dumnezeiască pentru Biserica noastră. Căci avem un Sfânt nespus de mare de arătat lumii, pe care trebuie să îl traducem și să-l comentăm, dar, mai ales, să-l urmăm în viața noastră de credință. Amin!


[1] Începută la 15. 54, în zi de sâmbătă, pe 5 octombrie 2019. Cer înnorat, 16 grade, vânt de 6 km/ h.

[2] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/cv-pr-prof-acad-dr-dumitru-staniloae/.

[3] A se vedea: https://basilica.ro/parintele-staniloae-5-aspecte-pe-care-trebuie-sa-le-stii-despre-teologul-crucii/.

[4] Molitfelnic, ed. BOR 2002, p. 288-289.

[5] Am amintit un moment important pentru mine în predica de aici, în n. 22: https://www.teologiepentruazi.ro/2017/04/19/predica-despre-diverse-locuri-scripturale-si-patristice-3/.

[6] Cf. https://el.wikipedia.org/wiki/Στυλιανός_Παπαδόπουλος.

[7] A se vedea: https://www.teologiepentruazi.ro/2015/06/12/teologia-dogmatica-ortodoxa-vol-1/.

Cernica, nr. 6

Cernica 6

Fostă strada Cernica, actuala Părintele Stăniloae.  Din București.

A se observa însă faptul că placa memorială de pe blocul unde a locuit ultima oară Părintele Stăniloae a fost pusă de Asociația de locatari și nu de Biserică, de Universitate, de Municipalitate. Adică de vecinii lui de bloc, din banii lor.

Părintele Dumitru Stăniloae – creatorul unei teologii mărturisitoare în contemporaneitate (1903-1993)

Staniloae 2015
Părintele Dumitru Stăniloae – creatorul unei teologii mărturisitoare în contemporaneitate (1903-1993), Ed. Enciclopedică, București, 2015, 267 p. [ISBN: 978-973-45-0699-6]

*

Cuprins

ÎPS Dr. Ioachim GIOSANU, Dumitru Stăniloae – Părintele spiritual al Teologiei româneşti şi universale — 5

Acad. Prof. Univ. Dr. Gheorghe VLĂDUȚESCU, Stăniloae și Blaga — 12

Pr. Prof. Univ. Dr. Mircea PĂCURARIU, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae redactor al ziarului „Telegraful Român” — 17

Pr. Prof. Univ. Dr. Ștefan BUCHIU, Teologia creației la Părintele Dumitru Stăniloae și la profesorul Jurgen Moltmann — 23

Pr. Prof. Dr. Gheorghe DRĂGULIN, Pr. Acad. Dumitru Stăniloae. Prețuirea ecumenică a teologiei și a persoanei sale — 42

Pr. Prof. Univ. Dr. Sterea TACHE, Cosmologia şi antropologia Părintelui Dumitru Stăniloae. Receptarea lor în teologia românească — 57

Pr. Prof. Univ. Dr. Gheorghe PETRARU, Eclesiologie misionară în teologia Părintelui Dumitru Stăniloae — 84

Pr. Prof. Univ. Dr. Nechita VASILE, Centralitatea lui Hristos oglindită în gândirea teologică a Părintelui Dumitru Stăniloae — 107

Arhim. Conf. Univ. Dr. Vasile MIRON, Misterul euharistic în opera Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae — 129

Pr. Conf. Dr. Constantin Claudiu COTAN, Dumitru Stăniloae despre Biserica Ortodoxă din Rusia comunistă — 152

Costion NICOLESCU, Părintele Dumitru Stăniloae – prieten al Cuvântului, faur de cuvinte teologice — 169

Diac. Lect. Univ. Dr. Alexandru-Corneliu ARION, Cosmologia hinduistă şi viziunea creştină a Părintelui Dumitru Stăniloae — 184

Pr. Dr. Dorin Octavian PICIORUȘ, Relevanța teologiei dogmatice a Părintelui Dumitru Stăniloae — 204

Pr. Prof. Drd. Marius Daniel OPRESCU, Polemica dintre Dumitru Stăniloae şi Lucian Blaga. Stabilirea atmosferei contextuale — 217

Prep. Univ. Drd. Ionuț Gh. CHIRCALAN, Caracterul pozitiv al creației și problema răului reflectate în scrierile areopagitice și în teologia Părintelui Dumitru Stăniloae — 231

Prof. Univ. Dr. Gheorghe F. ANGHELESCU, Dimensiunea eshatologică a antropologiei Părintelui Dumitru Stăniloae — 245

Părintele Dumitru Stăniloae (tabel cronologic) —  249

Cuvântul Editorului — 254

Despre autori și colaboratori — 259

*

Articolul meu, Relevanța teologiei dogmatice a Părintelui Dumitru Stăniloae, l-am introdus în cartea mea Atenție teologică [2014], p. 165-179.

Strada Părintele Stăniloae

Strada Parintele StaniloaePe Strada Părintele Stăniloae sta, nu de mult, cel mai mare teolog al românilor din secolul al XX-lea.

Sta modest. Prea modest…

Și tocmai de aceea e un exemplu de urmat pentru orice teolog, pentru orice preot, pentru orice monah, pentru orice creștin.

Modestia nu strică nimănui. Cum nu strică nimănui multul bun simț, multa cultură, multa sfințenie.

strada Parintele StaniloaeAtunci se numea strada Cernica…el fiind îngropat în cimitirul Mănăstirii Cernica…

Sta într-un „bloc mic, cu apartamente micuţe, pe strada Cernica”. Sta la nr. 6.

Și azi se împlinesc 21 de ani de la adormirea lui, pentru că a adormit pe 4 octombrie 1993.

staniloae 1

Și după moartea lui am înțeles ceva sigur: teologii nu se nasc când vor oamenii ci când vrea Dumnezeu.

Și Dumnezeu vrea când vrea El…și îl luminează și îl sfințește pe cel care dorește să fie cu El și să scrie despre El mereu.

Adică teologii nu se nasc doar când vrea Dumnezeu ci când vrea și omul. Pentru că omul trebuie să se trudească să citească, să traducă, să scrie, să compare, să înțeleagă.

A scris și a tradus teologie în vremuri vitrege, cu bani puțini, cu puțină bibliotecă la îndemână, în mijlocul a multe suferințe și a unei groase neînțelegeri a lui.

Cei care trebuiau să îl ajute mai mult i-au pus piedici.

Poate că mulți nici nu înțelegeau „ce trebuie” să-i facă. Și era atât de simplu! Să îl lase să scrie, să slujească, să se roage, să traducă…ajutându-l cu bani, cu cărți, cu liniște…

A fost plagiat în viață „cu succes” și, după moarte, „cu excelență”.

Românii l-au văzut teolog „mare” după ce l-au premiat alții, cu mulți ani înaintea noastră.

Ce încercăm noi să facem pentru Părintele Stăniloae e prea firav. Poate că primul lucru semnificativ ar fi un institut de cercetare teologică, în care teologi cu potențe să fie finanțați să cerceteze, să scrie, să traducă.

Pentru că nu avem Scriptură, nu avem cărți de cult, nu avem Sfinți Părinți traduși cu rigoarea prezentului.

Da, am mai spus-o și cu alte ocazii: Părintele Stăniloae trebuie continuat! Însă trebuie continuat harismatic și nu planificat.

Cei care simt că sunt chemați la o muncă asemenea lui trebuie să se apropie de teologie și nu cei care vor ceva…„la schimb”.

Împlinirea teologului constă în adevărul spus cu acrivie. Dar pentru a avea exactitate teologică trebuie să ai bani pentru ca să îți cumperi uneltele de lucru pentru teologie.

Strada Părintele Stăniloae e mică…aidoma locuinței lui pline de cărți.

Și recunoștința noastră e mică…și festivistă.

Mai bifăm câteva ocazii închinate lui…și cam asta e. Când recunoștința față de el înseamnă a-i continua munca. A-i continua nădejdile. A-i continua bucuriile.

Îl simt mereu aproape pe Dumnezeiescul Dumitru. Și când mă rog pentru iertarea lui și când mă rog lui. M-a ajutat și mă ajută enorm, în mod constant.

De aceea, pe fiecare zi eu lucrez avându-l lângă mine…motiv pentru care nu îl laud sau nu îl pomenesc doar la zile aniversare.

Mă enervează festivismul…dar nu și prietenia de zi cu zi.