Instituția corespondenței

Ca să scrii scrisori trebuie să îți faci timp dialogic…și, în primul rând, să ai caracter. Să ai o inimă iubitoare spre dialog, căreia să nu îi frică să comunice, să se facă cunoscută, să iubească, să adune, tot timpul, pe alții în sine.

Articolul de față însă nu este despre corespondența mea, ci despre cea a Părintelui Alexandru Stănciulescu-Bârda. L-am creat, în mod special, pentru ca să conțină și să îmbrățișeze mărturia sa despre corespondență, despre ce a făcut scrisorile din sine, adică prieteniile de suflet.

Textul este integrat în ultima Scrisoare Pastorală (n. 179, 2010) și am primit-o, prin amabilitatea dânsului, înainte ca să fie publicată online.

***

Primele scrisori pe care le dețin în arhiva personală datează din 1959. Abia învățasem să scriu și am început să simt nevoia de a comunica. Descopeream atunci nu numai bucuria pe care ți-o dă cuvântul scris și descifrat, ci și bucuria legăturii cu semenii prin cuvânt. De atunci s-au adunat mii și mii de scrisori. O idee providențială mi-a venit, când am început să pun indigoul și să opresc copie după toate scrisorile pe care le-am trimis eu însumi.

Atât cele primite, cât și cele trimise s-au adunat în volume legate, copertate și numerotate. Până în urmă cu câțiva ani totalizau peste 60.000 de piese. După aceea nu am mai avut timp să le numerotez, dar le-am îndosariat cu grijă în fiecare săptămână. Între atâta noian de corespondență se află sute de scrisori de la oameni de valoare ai culturii  din țară și străinătate.

Personalități de prestigiu din țară, precum I. C. Chițimia, Gheorghe Bulgăr, Emilia Comișel, Petru Rezuș, Ene Braniște, Mihai Rădulescu, Alexandru  Elian, Alexandru Zub, Ștefan Pascu, I. I. Russu, Ioan Ionescu, Dumitru Bălașa, Nestor Vornicescu, Antonie Plămădeală, Nicolae Corneanu, Valeriu Anania, Gh. Dumitrescu-Bistrița, Artur Silvestri, Șt. Stefănescu, C. Rezachievici, Alexie Buzera, Gh. Paschia și mulți, mulți alții, alături de nume de prestigiu din străinătate: Wolfgang Mieder (SUA), I. Dură (Belgia), Norman Simms (Noua Zeelandă), Hakim Mohammed Said (Pakistan), Ioan Miclău (Australia), Petru Buburuz (Moldova), Theodor Damian (SUA) și lista poate continua.

Unii au plecat dintre noi, alții sunt în activitate. La corespondența cu persoanele fizice se adaugă corespondența cu numeroase instituții, publicații etc. De-a lungul anilor, ziua s-a împărțit în două: înainte și după venirea poștașului. În ultimii ani, conectându-mă la internet, scrisorile au venit și au plecat prin văzduh, mult mai ieftin, mai ușor și mai simplu.

Sper că nu peste mult timp să public o parte din corespondența cu acești oamenii de seamă, fiindcă ea ar constitui o frescă de epocă, zugrăvind realități, oameni, caractere, întâmplări și mentalități.

După atâția ani de corespondență cu cei mai diverși oameni, din cele mai diverse domenii de activitate, pot să trag câteva concluzii, care să fie de folos și altora, mai ales celor tineri:

1. corespondența este un  pod între oameni, între minți și între inimi. Distanța și timpul sunt învinse cu ajutorul corespondenței, fie că este vorba de scrisori, telefoane, mesaje etc.;
2. este o trăsătură de caracter, o dovadă de bună creștere, de bună educație și de bună-cuviință să răspunzi la o scrisoare, la un telefon, la un mesaj;
3. prin corespondență, oamenii nu mai sunt singuri, izolați, se ajută reciproc, se completează, rezolvă probleme, se informează etc.
4. Corespondența zugravește pe-ncetul o adevărată frescă de epocă, devine document istoric.

Au trecut atâția ani de când au plecat dintre noi, dar nu pot uita corectitudinea și promptitudinea cu care răspundeau la scrisori regretații mitropoliți Nestor Vorniceascu al Olteniei și Antonie Plămădeală al Ardealului.

Ca dumnealor mai sunt azi mitropoliții Bartolomeu Anania al Ardealului și Nicolae Corneanu al Banatului. Oamenii aceștia aveau mii de probleme de rezolvat, erau antrenați în tot felul de activități și obligații, dar în maximum două săptămâni de la trimiterea unei scrisori către dânșii, poștașul aducea și răspunsul.

Uneori acel răspuns se întindea pe câteva pagini și, dincolo de demnitatea oficială, vedeai omul cu frumusețea lui interioară, cu trăirile, sentimentele, proiectele lui de viitor. Multe dintre proiectele cărților ce urma să le scrie mitropolitul Antonie Plămădeală se regăseau în unele scrisori ce ajungeau la Bârda. Când îmi apărea câte o carte sau câte un studiu și aveam extrase după el, trimitem câte un exemplar și marilor ierarhi de care am amintit mai sus.

Răspunsul venea prompt. Materialul respectiv era analizat, cântărit și judecat cu competență. Făceau aprecieri, observații, dădeau încurajări. Multe dintre realizările mele publicistice și intelectuale sunt datorate acestor oameni minunați, cu care Dumnezeu m-a învrednicit să corespondez de-a lungul anilor. Le încredințam gândurile mele, temerile, speranțele mele cu încredere, ca unor părinți și prieteni adevărați. Nu le-am cerut funcții, parohii în oraș, favoruri sau altele asemenea, ci doar bucuria de a întreține corespondență cu dânșii.

Deși eram un simplu popă de țară, Mitropolitul Nestor Vornicescu nu se rușina să mă ia cu dânsul la întrunirile Comisiei Naționale de Istorie Eclesiastică de la București, al cărui președinte era și să mă pună să fac comunicări în plenul acelei comisii. Nu a găsit nepotrivit să-mi pună la dispoziție imensa lui bibliotecă, din care să folosesc colecția revistei ,,Biserica Ortodoxă Română” pentru realizarea bibliografiei.

Nu le era rușine să-mi trimită câte un exemplar din numeroasele lor cărți, cu dedicație.

Astfel de ierarhi știau să păstorească, nu să stăpânească.

O vorbă înțeleaptă spune: ,,ca să cunoști un om cu adevărat, pune-l într-o funcție și privește-l apoi de jos în sus!” .

Oamenii aceia erau pe funcții înalte și, priviți de jos, de pe poziția unui preot de la țară, erau magnifici.

Dumnezeu să le răsplătească înțelepciunea, mărinimia și  frumusețea spirituală!

***

Credem că e un lucru necesar ca această imensă corespondență să devină publică, după cum e un lucru necesar, foarte necesar, ca datele cu caracter personal, care îi vizează pe marii oameni ai lumii să fie cunoscute de către toți, să fie puse în lumină, să fie cercetate de către cei care se dedică cunoașterii.

Corespondența, jurnalul  și, mai ales, manuscrisele, explică, în parte, opera. Iar a-i cunoaște pe cei care l-au ajutat cât și pe cei care l-au băgat la fund pe un mare creator se constituie în explicația greutății cu care s-au creat marile lucruri ale istoriei.

Toate detaliile personale restaurează și subliniază cu putere adevărul persoanei creatoare. Și acesta e lucrul fundamental: că cei care urmează unui mare om de creație pot avea o privire mult mai clară asupra forței lui creatoare, a modului cum s-a dedicat în viață…din toate aceste date imense care au rămas în urma lui.

In memoriam: Profesorul Mihai Rădulescu

*

Despre sine aici și aici.

***

Am aflat cu oarecare întârziere, de pe internet, că  marele şi bunul meu profesor a trecut la cele veşnice. Ne-am cunoscut cu peste treizeci şi cinci de ani în urmă. Eram student la Teologie în Bucureşti, iar dânsul era acolo profesor de franceză şi engleză. Nu am urmat cursurile dumnealui şi nici azi nu ştiu de ce am preferat germana. Îl admiram din umbră, fără să ştie de existenţa mea.

Era un om masiv, bine înfipt pe picioare, cu păr  lung, căzându-i în plete pe grumazi, lat în spete, atletic. Nişte cearcăne mari, aproape negre, îi străjuiau ochii, arătându-ne câte ore de nesomn şi de trudă se ascund în spatele lor.  Traducea cu o uşurinţă impresionantă la discuţiile, discursurile, conferinţele, ce se ţineau cu prilejul vizitelor unor delegaţii străine la facultatea noastră. Avea o voce gravă, cu un ,,rrr’’ inimitabil. Fuma foarte mult în afara facultăţii. Purta permanent în mână o geantă mare, plină întotdeauna cu cărţi, caiete, corecturi etc.

Nu aş putea preciza cum a început relaţia mea cu el. Publicasem  mai multe articole  în unele reviste bisericeşti şi aveam nişte manuscrise la diferite edituri din Bucureşti. Cred că ne-am cunoscut la Editura Albatros de la Casa Scânteii, prin Domnul Redactor Gheorghe Marin, la care am publicat amândoi în anii următori câteva lucrări. A fost destul să descopere în mine patima scrisului, că atât mi-a trebuit.

Poate nu era zi în care să vină în facultate şi să nu mă cheme, să nu mă caute. Avea un tact pedagogic desăvârşit. Ştia să descopere şi să mobilizeze tineri cu preocupări într-ale cercetării. Știa să te învețe să-ți creezi planuri de rezervă, așa încât oricât ai fi fost de lovit, să ai întotdeauna o soluție alternativă și să poți rezista. Simţeam şi eu nevoia să-l găsesc, să vorbesc cu dânsul.

Parcă îmi era duhovnic. Aveam o încredere oarbă în dânsul şi fiecare sfat îmi era  literă de Evanghelie. De fiecare dată când discutam,  îmi dădea idei, proiecte pentru viitoare cărţi. Dumnealui îi datorez  proiectul şi îndemnul de a realiza seria de  volume  Coloana Infinitului.

Când băteam câmpii şi propuneam proiecte nerealiste ştia să mă contrazică cu multă delicateţe, fără a mă brusca sau a mă jigni. Îmi vorbea de cărţile sale scrise şi nescrise, despre noi discipline, pe care le plămădea în mintea lui incandescentă.

Pentru prima dată am auzit de stilistica antropologică, pe care o crease şi se lupta s-o impună în programa unor facultăţi.  Soţia sa era grecoaică. Era de o frumuseţe rară, asemenea unei statui de marmură din antichitate. Am fost în casa dumnealui de prin apropierea Gării de Nord, de pe strada Alexandru Depărăţeanu,  şi am fost uimit de colecţiile de obiecte vechi pe care le deţinea. A fost la Bârda de două ori, a fost în mai mulţi ani la Băile Herculane.

Era o sărbătoare să discuţi cu dânsul de fiecare dată. Prietenia noastră a continuat mulţi ani şi după ce am terminat facultatea.  Cele peste o sută de scrisori ce le deţin de la dânsul vorbesc cu prisosinţă despre aceasta. Mi-a fost unul dintre puţinii prieteni adevăraţi şi sinceri, cu care m-a binecuvântat Dumnezeu în viaţă.  După Revoluţie, ne-a luat valul. Dânsul a înfiinţat Editura Ramida, eu, Editura ,,Scrisul Românesc’’. Am mai ţinut o vreme legătura, ne-am mai trimis cărţi, apoi s-a aşternut tăcerea  între noi. I-am mai scris, dar nu mi-a mai răspuns.

Am găsit prin librării cărţi de-ale dânsului, majoritatea fiind memorialistice, privitoare la închisorile  comuniste. Am descoperit cu uimire şi înfiorare, că dânsul fusese clientul obişnuit al unor asemenea închisori, pe motive politice. Condusese o mişcare de protest a studenţilor bucureşteni prin anii 1956-1960 şi de acolo începuseră necazurile. A scris o istorie a memorialisticii româneşti din câte ştiu.

Am mai încercat să-l caut la facultate,  dar nu mai preda acolo.  Cu câteva luni înainte de Marea sa Trecere Dincolo, i-am descoperit adresa de e-mail pe internet. I-am scris şi mi-a răspuns. Era bolnav, undeva lângă Bucureşti. Locuia singur. Printre altele, l-am întrebat de ce n-a mai vrut să ţinem legătura. Mi-a răspuns că intenţionat a făcut-o, pentru a nu mă compromite, pentru a nu-mi face greutăţi, datorită trecutului său.

Am aflat, tot de pe internet, că a plecat dintre noi cu câteva luni în urmă şi m-am simţit mult mai sărac fără dânsul. Dumnezeu să vă ierte, Domnule Profesor!

Pr. Prof. Dr. Al. Stănciulescu Bârda

Scrisoare Pastorală VIII (2010), nr. 175, p. 2.

*

Pe 19 ianuarie 2010, la Biserica „Sfânta Ecaterina“, paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, s-a oficiat o slujbă de pomenire, cu prilejul împlinirii unui un an de când a trecut la cele veşnice prof. Mihai Rădulescu.

Scriitor de beletristică, istoric al detenţiei române sub comunism, armenolog, cercetător al artelor plastice şi editor, Mihai Rădulescu este una dintre marile personalităţi ale culturii române din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, perioadă atât de dureros marcată de experienţa comunismului. A predat limbile engleză şi franceză mulţi ani la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Capitală.

S-a născut în Bucureşti, în primăvara anului 1936, la data de 15 mai, în familia Dumitru şi Toni Rădulescu (ambii fugind de la părinţi în Capitală, pentru a-şi apăra dragostea). Mihai, unicul lor fiu, este hărăzit unui itinerar cu suişuri, dar mai ales coborâşuri (încercări), deseori ameţitoare. Acestea însă au format în el un luptător, caracteristică, de altfel, a multor copii şi tineri care au crescut sub comunism, în România.

După ce frecventează şcolile de tip francez din Bucureşti (şcoala primară, gimnaziul şi liceul), devine student al Facultăţii de Filologie, secţia Limba şi Literatura Engleză, tot în Capitală. Refuzând să facă parte din orice organizaţie comunistă, în anul al II-lea preia chemarea studenţilor medicinişti la o demonstraţie în Piaţa Universităţii, convocând numeroşi colegi de facultate şi alţi cunoscuţi.

Din acest motiv, va fi arestat la 4 noiembrie 1956, anchetat la Ministerul de Interne şi condamnat în lotul organizatorilor, la patru ani închisoare corecţională, pe care îi efectuează la Jilava, Gherla, Periprava, Salcia, Luciu-Giurgeni. De-a lungul anilor de arest, rezistenţa fizică îi este dramatic şubrezită, pentru tot restul vieţii.

Valorile pedagogiei sale

A reluat studiile superioare filologice în 1963, la capătul lor devenind doctorand al prof. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, în istoria literaturii universale. Rigorile vieţii sociale îl împiedică şi de astă dată să-şi îndeplinească obiectivele: el nu întruneşte, la final, condiţiile politice necesare susţinerii tezei.

Ajunge profesor, mai întâi de liceu, apoi asistent al Facultăţii de Limbă Engleză şi al Institutului Pedagogic. Din 1972 îl găsim lector de limbă engleză şi franceză la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti. La catedră, Mihai Rădulescu îşi îndeplineşte menirea pedagogică, justificându-i adevărata ei valoare: aceea de a educa în bine sufletul omului. După ce el însuşi suferise, ani de-a rândul, povara opresiunii politice şi stigmatul negativ pe care ea i-l aplicase cu atâta cruzime, Mihai Rădulescu înţelege că misiunea lui este aceea de a întări în curaj, în spiritul onoarei şi al omeniei, în nădejdea cultivată prin credinţa în Dumnezeu, pe tinerii din faţa pupitrului.

Propria experienţă de viaţa devine subiect şi al operei sale scrise. Memoria îi îmbogăţeşte inspiraţia. Îşi dedică forţele creatoare unei munci ce constituie, în acelaşi timp, un rămăşag de fantastică dificultate şi răspundere, de resuscitare a trecutelor decenii.

Tehnica sa înglobează timpul într-un prezent nedefinit, ce-şi schimbă subiecţii, nu şi obiectul. Darul pe care i l-a făcut Dumnezeu, de a rămâne etern adolescent, se conjugă la Mihai Rădulescu în chipul cel mai obişnuit cu o nesăţioasă poftă de a „citi“ oamenii, de a-i desluşi. În toate cărţile lui, Mihai Rădulescu se povesteşte pe sine, un adolescent, fost deţinut el însuşi, marcat în destin de urmările detenţiei, la limita în care propriile fantasme se certifică exponenţial, ca introducere şi postament la alte existenţe.

Istoria literaturii române de detenţie

Meditaţia revine cu drag în paginile sale, ca şi teoria politică. Nu este de mirare: personajele sale sunt persoane care au gândit şi în libertate – de aceea, de altfel, s-au pomenit îndărătul gratiilor. Oricât de curios ar părea, ele alcătuiesc armata de gânditori ai patriei, aplecaţi mai ales asupra problemelor democraţiei, economiei politice, dreptului, istoriei, religiei şi viitorologiei.

Genul preferat este acela al monologului, în termeni mai precişi, al spovedaniei. Eroii săi, adesea foşti prizonieri politici, retrăiesc ceasurile de infern ale deciziei. Fenomenul delaţiunii este substanţial analizat in paginile lui Mihai Rădulescu, ca şi acela al colaboraţionismului, cu lunecoasele lui trepte de subsol.

Mulţi dintre eroii lui Mihai Radulescu poartă haina sacerdoţiului, chinurile lor morale fiind sporite în contul îndatoririlor suplimentare pe care aceştia le au faţa de semeni.

Istoria literaturii române de detenţie“, cartea care îl consacră pe Mihai Rădulescu în spaţiul istoriei noastre literare, este şi prima carte de acest gen pentru istoria noastră, nu numai literară, ci şi aceea a civilizaţiei. Noua istorie critică a literaturii memorialistice de detenţie trebuie considerată, în primul rând, una didactică (reeducarea – tema acestei istorii – constituie un fenomen unic, în istoria didacticii universale).

Un popor fără istorie nu poate rezista în înfruntarea cu viitorul. Acesta e marele crez al omului Mihai Rădulescu. Şi crezul lui i-a insuflat puterea de a răzbi printre nenumăratele ispite ale vieţii. Cu acest crez s-a şi stins din viaţă, după o perioadă de ani de suferinţă, în ianuarie 2009.

Întrebare: Cine eşti, Mihai Rădulescu?

Răspuns: Un anonim, conştient că, dacă nu duce până la capăt recuperarea literaturii naţionale din detenţie, într-o formă, oricare, organizată, muncă la care s-a înhămat, această memorialistică riscă să se piardă în uitarea unei lumi dezinteresate de rădăcinile proprii. Atât mai ştiu să spun astăzi despre mine. Dacă încerc altă frază, mă sufoc…

Pr. Lect. Dr. Gheroghe Holbea

***

Tocmai astăzi, de la părintele Alexandru, am aflat vestea morții Profesorului Mihai Rădulescu…deși eu sunt la București, aici…și nu am aflat despre ea, care s-a petrecut acum un an…Regret că nu am știut nici de înmormântare și nici de pomenirea de un an, pentru că doream să fiu prezent…din respect pentru statura sa intelectuală și morală…

L-am cunoscut pe profesorul Mihai Rădulescu, pe care îl evocăm acum, în primul an de facultate, ca profesor de Engleză. Dumnealui a fost profesorul care ne-a dat să traducem, la primul examen, un text, de o jumătate de pagină, din orice carte în engleză dorim noi…

Nu am înțeles atunci care era sensul…Mai apoi mi-am dat seama că traducerea înseamnă libertate…dar și atenție…și că ești înțeles și te descoperi pe măsura implicării personale în traducere.

Apoi am stat de vorbă, când am auzit că suferise în închisoare și că se ocupase de arheologizarea detenției românești din timpul comunismului. M-a impulsionat să scriu și să comentez datele pe care le aveam de la Părintele nostru, Ilie, văzătorul de Dumnezeu, al cărui prim volum din operele sale îl voi edita foarte curând la nivel online.

Fuma mult…avea cearcăne mari și suferință încrustată pe frunte, dar te privea profund…și nu se complica cu tine, dacă te vedea incorigibil…

Avea înțelepciunea de a zâmbi, un umor fin…și o mare cunoaștere a vechii literaturi române…cât și o lejeritate uluitoare în înțelegerea modului de a gândi în limba engleză.

Un studiu al său despre Sfântul Antim Ivireanul i-a sugerat doamnei preotese (îmi mărturisește acum), ca să înțeleagă relația dintre Sfântul Antim și Mihail Eminescu la nivelul imaginilor și simbolurilor poetice.

Nu cred că l-am mai văzut în ultimii 8-9 ani…însă lucrurile editate de sine și cărțile sale ne arată, ca și în cazul Profesorului Dan Zamfirescu, că munca titanică, personală, în folosul românității se pierde din obișnuința noilor generații, care sunt învățate să ia ochii cititorilor cu puțin și prost…și, pe deasupra, și posturi importante…

Lecția sa de viață și erudiția sa rămân un exemplu pentru familia mea, un exemplu întăritor și credibil, pentru că are în spate și suferință și migală și trudă intelectuală.

Dumnezeu să îl ierte și pe noi să ne întărească în ceea ce facem!

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Întrebarea înmărmuritoare

http://malovat.files.wordpress.com/2007/10/alexandru-stanciulescu-barda-2-1.JPG

La  o emisiune la Televiziunea Datina (jud. Mehedinți) un ascultător a dat telefon și a spus: ,,Am fost la o biserică și acolo se oficia o slujbă. Am auzit rostindu-se de nenumărate ori Iisuse, dar  nu am auzit nimic dedicat lui Dumnezeu? Pe Dumnezeu L-ați scos din ecuație?”.

,,- Stimate Domn, i-am răspuns, dar Iisus nu este Dumnezeu? Slujba pe care ați auzit-o Dumneavoastră se numește Acatist și este o înlănțuire de imne dedicate Mântuitorului! Avem astfel de slujbe dedicate Sfintei Treimi, Maicii Domnului și mai multor Sfinți!”. Am rămas înmărmurit.

Întâmplarea a făcut ca să-l recunosc pe cel ce dăduse telefon. Îl cunoșteam de mai bine de treizeci de ani, de pe vremea când îmi era profesor de filozofie la liceu. Îmi era bun prieten. De câte ori ne întâlnim avem atâtea să ne spunem. Este un om care a citit mult și știe multe. Cred că nu este poezie a lui Mihai Eminescu, pe care dânsul să n-o știe pe de rost. E o adevărată bucurie să-l întâlnesc și să-l ascult.

Nu știu dacă a mers pe ideea că va rămâne în umbra anonimatului și astfel va putea zice orice; cred, pur și simplu, că a simțit nevoia să-și clarifice sieși o problemă pe care n-o stăpânea. I-am răspuns cele de cuviință atunci și acolo. Totuși, cazul îmi dă de gândit. Un profesor de liceu, care a citit toată viața și este și un om credincios pe deasupra să pună o asemenea întrebare, te face să crezi că face parte din ceata celor căldicei, de care vorbește și Sfânta Evanghelie.

Sperăm că nu mai este nici unul printre Dumneavoastră, care să pună sub semnul întrebării dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos, așa cum a făcut profesorul meu. Pentru orice eventualitate, revin la cele ce spuneam în alte Scrisori precedente și subliniez următoarele: Mântuitorul Iisus Hristos a fost Dumnezeu adevărat și om adevărat.

În persoana lui au fost două firi, una dumnezeiască și una omenească. Firea Dumnezeiască a Mântuitorului a avut toate însușirile Dumnezeirii, adică a fost veșnică, spirituală, prezentă pretutindeni, sfântă, înțeleaptă, atotputernică. Este a doua persoană a Sfintei Treimi, alături de Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Sfântul Duh.

A participat, alături de celelalte două persoane ale Sfintei Treimi la crearea lumii, la conducerea și sfințirea ei. Ca însușiri specifice menționăm că S-a născut din Dumnezeu Tatăl mai înainte de a fi lumea și veacurile, așa cum se naște cuvântul din gând și a mântuit lumea prin jertfa Sa pe Cruce. Ca om, S-a născut, în timp, din Sfânta Fecioară Maria și a venit în lume, a luat asupra Sa toate păcatele noastre și S-a adus pe Sine jertfă nevinovată pentru răscumpărarea neamului omenesc din robia păcatului.

Firea omenească s-a supus întru totul firii dumnezeiești în persoana Mântuitorului și astfel ea s-a îndumnezeit. Cât timp a fost în lume, adică timp de treizeci și trei de ani și jumătate, Mântuitorul era văzut, era pipăit, datorită firii Sale omenești, dar în același timp, ca Dumnezeu, El era duh prezent pretutindeni.   Nenumăratele minuni pe care le-a făcut, culminând cu propria Sa Înviere, dovedesc cu prisosință că era Dumnezeu adevărat.

La Înălțare, Mântuitorul a ridicat la cer și firea omenească. El, ca Dumnezeu, nu a părăsit niciodată lumea, ci este și azi în mijlocul ei. La sfârșitul veacurilor  va reveni ca Dumnezeu și om și va judeca lumea.

Aceasta este învățătura Bisericii Ortodoxe despre Mântuitorul Iisus Hristos. Ea a fost stabilită pe baza Sfintei Scripturi și Sfintei Tradiții. Au fost multe erezii, care I-au negat Mântuitorului dumnezeirea. În primul rând menționăm pe arienii, care au fost combătuți la sinodul întâi ecumenic de la Niceea din 325.

Telefonul Domnului Profesor mi-a întărit convingerea că mai avem mult, enorm de mult de făcut în plan religios și misionar în județul nostru.

Lucrurile se mai schimbă și…Pavel Coruț

Pr. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda a ajuns la nr. 173 cu Scrisoare Pastorală, pe care o editează doar în Word și o împarte enoriașilor și cunoscuților și filantropilor săi. La un moment dat ne-am cunoscut și…prin asta, ne-a abonat la revista sa gratuită (un lucru foarte frumos, ținând cont de diferența de vârstă dintre noi), fapt pentru care noi am vrut…să îl ajutăm pe Sfinția sa.

Cum? Dezinteresați…

Adică să i-o edităm în PDF și să fie mai frumoasă, cu poze, cu trimiteri…cu chestii atractive.

Nu știu ce a înțeles dumnealui…că ne-a răspuns în dorul lelii…și asta m-a enervat la culme, pentru că a înțeles că eu vreau să mă dau de șmecher în fața sa…și nu că vreau să îl ajut.

Aseară însă, după o sincopă temporală…am primit numărul ultim al revistei.

Și finalul, cu Pavel Coruț…îi aparține, asta ca semn că știu să apreciez…pe cine își reconsideră poziția interioară față de mine:

„Într-una din seri, pe un post de televiziune de maximă audienţă, scriitorul Pavel Coruţ a avut o emisiune. Cei mai mulţi dintre Dvs. ştiţi cine este Pavel Coruţ. Poate aţi şi citit vreuna din cele 160 de cărţi, pe care zicea că le-a publicat. Eu însumi am citit una în urmă cu aproape 20 de ani şi a fost tulburătoare. Şi azi îmi amintesc de contele Incapucinato, cu care am colindat subteranele Tibetului…

Pavel Coruţ a fost ofiţer de securitate în serviciul de spionaj al statului român. Acum e pensionar şi scriitor. Este un om deştept şi are condei. Din păcate, în emisiunea respectivă, care s-a prelungit până către dimineaţă, Pavel Coruţ şi-a prezentat o carte, în care combătea, nici mai mult nici mai puţin, religia creştină.

Toţi marii reformatori, precum Luter, Calvin, Wicliff, Hus, Savonarola, toţi marii eretici iviţi de-a lungul veacurilor, nu au batjocorit atât de mult valorile fundamentale ale creştinismului: Sfânta Treime, Mântuitorul, Sfintele Taine, Biblia, Maica Domnului, Sfintele Icoane, Sfintele Moaşte, Sfânta Cruce etc. Atacurile sectarilor de  azi  sunt nişte zgârâieturi de pisică faţă de atacurile lui Pavel Coruţ.

Ceea ce mi s-a părut şi mai dureros, a fost tăcerea clerului nostru. Nici unul din zecile de ierarhi, nici unul din sutele de profesori de la facultăţile de teologie şi seminariile teologice, nici unul dintre sutele de funcţionari de la patriarhie şi de la centrele eparhiale, nici unul dintre preoţii din Bucureşti şi din marile oraşe nu a dat semne de viaţă.

Au dat telefoane trei preoţi, unul din Banat, altul din Maramureş, altul din Moldova. Au dat telefoane politicieni şi oameni de bine, încercând să oprească mitraliera de blasfemii la adresa creştinismului. Se vedea, însă, că oamenii respectivi aveau bună credinţă, dar nu aveau cunoştinţele necesare ca să-i închidă gura.

Soluţii precum aceea a preotului din Moldova, care spunea că dacă ar fi fost în redacţie l-ar fi strâns de gât pe Pavel Coruţ, sau cea a lui George Becali, care îi propunea lui Coruţ să-i dea bani câţi vrea, numai să nu strice sufletul oamenilor nu sunt potrivite. Cine scoate sabia cuvântului, cu sabia cuvântului trebuie învins! Din emisiune rezulta că pornirea pătimaşă a lui Coruţ a plecat de la faptul că i s-au cerut de către preoţii bucureşteni cincisprezece milioane pentru un botez!

Pavel Coruţ va face valuri puternice în viaţa religioasă românească. Păcat că nu avem oamenii potriviţi, care să-l contrabalanseze, care să apere sufletele oamenilor influenţabili. Politica struţului de a băga capul în nisip până trece furtuna nu e potrivită în cazul de faţă”.

Pentru mine, personal, Pavel Coruț, ca mesaj amalgamic de sofisme e tot la fel de important…ca flacăra violet.

Probabil și alții simt la fel…și de aia nu au dat prea mare importanță cazului.

Însă, la o adică, pe lângă cazul Cruceru, Fernando de la Caransebeș, Lorin Fortuna, vorbitoarea cu îngerul de spadă și lumină, Cireșica, strănepoata lui Mama Omida, se poate pune și Pavel Coruț, bineînțeles, pentru ca să vorbim…în definitiv…de aceeași apă cu clor.

Posteritatea lui Nicolae Iorga

Parohia Malovat

Malovat-Mehedinti

Romania

Tel. O724.99.80.86

E-mail: stanciulescubarda@gmail.com

Cu deosebit respect va facem cunoscut ca parohia noastra aduna de mai bine de 30 de ani amintiri despre Nicolae Iorga. S-au adunat de-a lungul anilor sute de pagini venite din tara sau din strainatate de la oameni care l-au cunoscut personal pe marele istoric si om de cultura roman.

Sunt  scoase la lumina lucruri, fapte, intamplari,  pe care nu le putem gasi niciodata consemnate in documente. Ele contribuie la reliefarea personalitatii  lui Nicolae Iorga, cât şi la reconstituirea unor fresce din realitatile romanesti din perioada interbelica si nu numai.

Aceste amintiri dorim sa le publicam anul viitor, cu prilejul implinirii a 7o de ani de la asasinarea miseleasca  a lui N. Iorga.

Inainte de a incredinta tiparului tezaurul de amintiri inedite adunate prin vreme,  consideram ca este bine ca sa facem o ultima incercare de a mai adauga cateva de astfel de nestemate colectiei noastre. Speram ca se mai afla printre noi oameni care l-au cunoscut, care i-au fost apropiati, elevi, studenti, admiratori.

Suntem convinsi ca se afla oameni care au avut parinti si bunici, care le-au povestit despre felul cum l-au cunoscut pe Nicolae Iorga si poate chiar aspecte necunoscute din viata lui.

In acest sens ne adresam si Domniei-Voastre, rugandu-va sa nu ne-o luati in nume de rau si, daca va este cu putinta, sa ne dati o mana de ajutor pentru desavarsirea acestei lucrari. Ajutorul ce ati putea sa ni-l dati ar fi acesta:

1. sa ne relatati amintirile Dumneavoastra personale, in cazul in care ati avut prilejul sa fiti contemporan cu marele savant. Ele vor fi publicate sub semnatura Dumneavoastra;

2. sa ne relatati amintirile bunicilor, parintilor si altor  cunoscuti ai Dumneavoastra, care i-au fost contemporani si v-au povestit  despre el;

3. sa popularizati solicitarea noastra in mediul Dumneavoastra de cunoscuti si poate se vor gasi oameni care sa ne dea o mana de ajutor;

4. sa ne incredintati, in original sau in copie, manuscrise cu astfel de amintiri, pe care poate le aveti de la inaintasii Dumneavoastra.

In speranta ca apelul nostru va fi inteles si nu va ramane fara ecou, actiunea in sine constituind atat un act de cultura, cat si de patriotism, va multumim respectuos si va rugam sa ne scuzati pentru deranj.

Sanatate, pace si bucurii sa va dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stanciulescu-Barda

Barda-Mehedinti

Romania

Facerea de bine vorbeşte despre tine

in fata podului

Omul neavizat poate fi dus foarte uşor în eroare, punându-i-se în faţă lucruri învăluite cu mult meşteşug gazetăresc. Acuzaţia în sine este foarte gravă, dar un pic de luciditate ne-ar ajuta să analizăm cazul cu discernământ.

Îl cunosc personal pe Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop Teodosie şi pot depune mărturie şi în faţa oamenilor şi a lui Dumnezeu  că  cele de mai jos nu sunt decât purul adevăr. În urmă cu câţiva ani, când a trebuit să mă înscriu la doctorat, a trebuit să mă duc la dânsul în audienţă, ca să-mi aprobe  înscrierea la examenul de admitere.

Am aşteptat de la ora 17 la 20.30. La uşa dumnealui erau zeci de oameni cu tot felul de probleme. Cei mai mulţi îi solicitau ajutor, fie în bani, fie sub forma unor locuri de muncă. Când mi-a venit rândul am intrat. Mă cunoştea după nume, datorită materialelor publicate în presa bisericească.

A stat de vorbă cu mine aproape o jumătate de oră.  Era foarte deschis, prietenos, binevoitor. I-am dăruit o carte, mi-a dăruit vreo patru cărţi de istorie publicate recent de arhiepiscopie.

Ultimul microbuz pleca spre Bucureşti la ora 20, iar în timpul nopţii nu plecau trenuri  spre Bucureşti. Aflând că nu am cazarea asigurată peste noapte, şi-a chemat şoferul şi i-a dat câteva instrucţiuni. Am fost dus în sufragerie şi am servit masa.

Şoferul m-a poftit apoi în curte şi în maşina ierarhului. A pornit şi a ieşit cu mine în oraş. M-a dus la hotelul ,,Apele Vii”, unul dintre cele mai bune hoteluri din Constanţa. Au fost condiţii acolo care depăşeau orice aşteptare pentru popa de la Bârda.  Dimineaţa când am plecat, am mers la recepţie şi am vrut să plătesc. Mi s-a răspuns că totul a fost deja plătit şi nu am nici o obligaţie faţă de ei.

Uimit, mi-am luat drumul spre casă. Mi-am dar admiterea, am făcut cursurile cuvenite, mi-am dat examenele şi lucrările, conform rânduielii legale. Când a fost vorba de examenul final, preşedintele comisiei a fost Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop Teodosie, ca ierarh al locului şi decan al facultăţii de teologie.

Conform tradiţiei oricărei universităţi, după examenul de doctorat, candidatul respectiv, dacă trece cu bine examenul, oferă o masă membrilor comisiei, rudelor şi prietenilor care asistă la examen, examenul fiind public. Şi aceasta era o grijă foarte mare pentru mine.

Nu e puţin lucru să susţii o masă pentru câteva zeci de persoane la un restaurant în Constanţa. Alţii spuneau că i-a costat masa foarte mult, fiindcă invitaseră de la vlădică la opincă pe toţi şi pe toate. Am fost sfătuit de către alţi colegi, care susţinuseră deja examenul în alte zile, să iau legătura cu ierarhul şi să-l invit la restaurant cu câteva zile înainte, ca să nu planifice alte activităţi în ora respectivă. I-am dat telefon, l-am invitat.

M-a întrebat dacă fac masă mare.  I-am spus că  voi avea aproximativ 10-15 persoane, din cauză că nu dispun de posibilităţi materiale prea mari, fiind preot de ţară, iar pe de altă parte fiindcă nu cunosc multă lume în Constanţa pentru ca să fac multe invitaţii. M-a întrebat dacă n-aş vrea să fac masa la arhiepiscopie, că m-ar costa mai puţin.

Am cerut lămuriri mai amănunţite. Mi-a spus să iau legătura cu maica însărcinată cu bucătăria, să stabilim împreună meniul, după care fie cumpăr eu alimentele din oraş şi le duc să le gătească acolo, fie cumpără maicile cele cuvenite, iau bonuri şi eu achit la urmă doar alimentele, fără manoperă sau alte cheltuieli. ,, – Ieşi mult mai ieftin decât la restaurant!” mi-a spus vlădica.

Bineînţeles că am acceptat. Prin telefon am stabilit meniul cu maica. După examen am mers la arhiepiscopie. Au fost vreo 15 persoane. Totul a decurs excepţional. La sfârşit m-am dus la bucătărie să achit  masa. M-au îndrumat de acolo să merg la ierarh să-l întreb cât trebuie să achit. L-am întrebat.

A râs binevoitor şi mi-a spus: ,,- Au fost invitaţii mei, nu ai dumneata! Mergi, frate, liniştit şi bucură-te de rezultatul examenului, nu-ţi mai face asemenea probleme!”  Martor îmi este Dumnezeu, că nu mi-a acceptat nici măcar un leu pentru  masă.

(Fragment din Scrisoare pastorală, nr. 156, p. 5, buletin parohial editat de Pr. Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda. Autorul vorbeşte despre sine.)

Ofertă de carte

graul-zenitului1

*

Acesta este un semn publicitar gratuit.

*

Parohia Malovăţ

Loc. Malovăţ, Jud. Mehedinţi

România

Tel: 0724.99.80.86

E-mail: parohiamalovat1@gmail.com

*

Oferta de carte

Cu deosebit respect va facem cunoscut ca parohia noastră a publicat sau a achiziţionat o serie de lucrări, pe care le are disponibile pentru vânzare.

Ne-ar face plăcere ca să binevoiţi şi Dvs. să vă număraţi printre cei ce se înfruptă din hrana spirituală ce-o oferă aceste lucrări.

De 18 ani publicăm – cu greutăţi pe care numai Dumnezeu le ştie – la nivelul unui sat uitat de lume, sute de titluri de cărţi şi broşuri cu conţinut teologic, istoric, literar, pe care le răspândim în parohia noastră, în ţară şi în străinătate în sistemul ,,cartea prin poştă”, cu convingerea că prin aceasta facem un act de apostolat pentru Domnul Hristos şi în acelaşi timp slujim cultura şi neamul românesc.

Nu avem nici o susţinere decât de la Dumnezeu şi de la cititorii noştri. Fiindcă am publicat lucrări pe înţelesul dumnealor  şi care au răspuns căutărilor  spirituale ale omului de astăzi, am putut rezista inflaţiei, concurenţei şi răutăţii  multora, care au căutat să ne pună piedici.

Vă rugăm şi pe Dvs., dacă simţiţi şi trăiţi creştineşte şi româneşte, să ne ajutaţi în această nobilă lucrare. Ajutorul Dvs. poate îmbrăca forme diverse. Vă cerem îngăduinţa să vă sugerăm câteva:

1. -să ne comandaţi din lucrările disponibile pentru nevoile Dvs.;

2. -să ne comandaţi lucrări, pe care să încercaţi să le răspândiţi Dvs. înşivă în cercul Dvs. de cunoscuţi şi prieteni;

3. -să recomandaţi  rudelor, cunoscuţilor şi prietenilor dvs. lucrările noastre şi poate se vor găsi printre dânşii oameni interesaţi să le comande;

4. – să ne trimiteţi cât mai multe adrese de e-mail, pentru a trimite noi ofertele pentru cărţile ce le avem disponibile acum şi în viitor;

5. – alte forme de ajutor, pe care le consideraţi potrivite.

În cazul în care mesajul nostru nu vă interesează sau vă deranjează, va rugăm să ne scuzaţi, eventual să ne daţi un semn ca să ştergem pentru totdeauna adresa Dvs. din evidenţele noastre.

Aşadar, avem disponibile următoarele lucrări:

1. A. Silvestri, Frumuseţea lumii cunoscute, Buc., Editura ,,Carpathia Press”, 2009, 56 pag., hârtie cretată, numeroase gravuri, copertă color, broşată, 5 lei). Cartea cuprinde 50 eseuri, însemnări şi schiţe ale regretatului cărturar  Artur Silvestri, scrise în ultimele 50 zile ale vieţii sale, din momentul când i s-a stabilit diagnosticul şi până în ziua când şi-a dat duhul.

Citind aceste pagini te convingi de frumuseţea vieţii, a naturii, a prieteniei, a valorilor morale şi estetice fundamentale, pe care autorul le vedea cu ochii celui care îşi ia rămas bun în fiecare zi de la lume şi de la viaţă. Este o înălţătoare pledoarie pentru viaţă!

2. Pr. Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda şi Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-2004), vol. III (format A5, 930 pag., copertă policromă, carton lucios, 40 lei).

Acest volum prelucrează după normele stabilite de Academia Română pentru lucrările bibliografice aprox. 13.000 articole, studii, documente, manuscrise, recenzii, reportaje, însemnări cu caracter istoric privind Istoria Bisericii Ortodoxe Române şi Istoria României, publicate timp de 130 de ani în principala revistă a Bisericii Ortodoxe Române de cei mai renumiţi istorici români.

Cartea este un adevărat tezaur pentru tot iubitorul de istorie românească, fie că este cercetător, fie profesor, doctorand, student, preot sau laic. Având în vedere că cele mai importante materiale sunt însoţite şi de câte un rezumat telegrafic, care-l face accesibil şi omului de rând, cititorului dornic să cunoască mai multe despre trecutul neamului său, cartea este pe cât de utilă, pe atât de necesară.

3. Grigore Maerean, Chemări la Domnul, vol.VII (format A5, 206 pag., coperta policromă, hârtie offset, 12 lei). Părintele Grigore Maerean vieţuia până de curând la Mânăstirea Lainici din jud. Gorj.  Până în urmă cu câţiva ani nu publicase nici o carte.

Scrisese însă mai multe, le copiase în singurătatea chiliei sale şi le dăruise apoi celor ce socotea dânsul că le sunt de folos. Tiparul a început să-l fascineze încă de la apariţia primului volum. A adunat cum a putut ceea ce risipise prin vreme şi iată ca azi oferă cititorului cel de-al şaselea volum tipărit şi încă tot pe atâtea îşi aşteaptă rândul la tipar. Părintele Grigore Maerean abordează un stil de predică mai puţin uzitat în ultimii ani.

Este stilul de predică al lui Ioan Botezătorul, stilul de predică folosit de majoritatea profeţilor Vechiului Testament. Din predica lui Ioan Botezătorul cunoaştem doar câteva fragmente din Noul Testament, dar acestea sunt suficiente, ca să ne uimească prin francheţea, curajul şi forţa cu care sunt rostite. Acelaşi lucru se petrece şi cu predica părintelui Grigore Maerean.

Predicile lui nu sunt făcute spre a  fi scrise, ci vorbite. De fapt, aceasta se va surprinde din însuşi conţinutul lor. Se adresează direct  interlocutorului, fără menajamente, fără  ocolişuri diplomatice, fără teama că l-ar putea supăra. Este conştient că are o misiune sacră, aceea de a lupta contra răului moral din lume şi pentru acesta nu se sfieşte să ia securea şi să taie păcatul de la rădăcină.

Predica părintelui Grigore Maerean necesită nu numai  cunoaşterea realităţilor lumii contemporane sub aspect religios-moral, ci şi o îndelungată experienţa de viaţă personală. Acestea se coroborează armonios cu o credinţă puternică şi cu o bună cunoaştere a psihologiei umane, atât individuale, cât şi colective.

Întrebarea firească ce se poate pune este aceea dacă poate fi actual un asemenea gen de predici. Ca preot, cu o experienţă de predicator de peste treizeci de ani, consider că este foarte necesară. Această convingere se bazează şi pe faptul că primele cinci volume ale părintelui Grigore Maerean s-au bucurat de un succes surprinzător la cititori.

Tirajele au fost repede epuizate şi, ceea ce consider mai  important, este faptul că fragmente din aceste volume au fost preluate de către numeroase reviste şi chiar ziare din ţară şi străinătate şi oferite ca hrană spirituală cititorilor lor.

Tocmai aceasta ne determină să scoatem şi prezentul volum, convinşi fiind că el va contribui din plin la asanarea religios – morală a societăţii româneşti contemporane, va contribui la întărirea credinţei creştine ortodoxe. Primim şi înscrieri pentru primele şase volume, în vederea unei apropiate reeditări, cât şi pentru vol. VIII-X, care sunt în curs de apariţie.

4. Alexandru Nemoianu, Fragmente din vremea persecuţiilor(format A5, Ed. Carpathia Press, 80 pag., copertă policolor, 6 lei). Autorul este renumit în ţară şi străinătate prin studiile sale din domeniul istoriei, arheologiei, filozofiei culturii, publicisticii, cât şi prin creaţiile literare.

Cartea de faţă conţine un grupaj de articole de maximă actualitate. Ea este, aşa cum spune regretatul Dr. Artur Silvestri ,,un impresionat document de atitudine creştină, încuviinţată într-o manieră aproape ,,martirică” şi unul din rarele exemple de acţiune intelectuală lucidă într-o epocă de incalculabilă depravare socială. Rostul ei se va vedea acum şi va rămâne şi în viitor un reper ce depăşeşte marginile vremii nedesluşite”.

5. Alexandru Nemoianu, Iluminări(format A5, Ed. Carpathia Press, 88 pag., copertă policromă, 6 lei). Un tulburător jurnal ţinut de autor în anii 2007-2008, în care cunoaştem realităţi din ţară şi din străinătate, oameni, fapte şi întâmplări, dar, mai presus de toate, cunoaştem un  Om, un cărturar de elită, care încearcă, cu posibilităţile de care dispune, să contribuie la înnobilarea şi înfrumuseţarea lumii  prin care călătoreşte.

6. Adrian Botez,  Ruguri. România sub asediu(format A5, ed. Carpathia Press, 200 pag., copertă policolor, 8 lei). Autorul este contemporan al nostru, om de aleasă cultură, universitar şi publicist, care analizează cele mai arzătoare probleme cu care se confruntă societatea noastră postrevoluţionară. Din fiecare paragraf se desprinde puterea de analiză, logica impecabilă, stilul inconfundabil.

Fiecare capitol este un articol apărut în ultimii ani în revistele editate on-line de regretatul Dr. Arthur Silvestri.

7. Nifon Criveanu, Cugetări şi maxime pentru viaţă(format A5, 432 pag., copertă policromă, 20 lei). Întotdeauna mi-au plăcut maximele şi cugetările. Am parcurs multe lucrări de acest gen, mi-am cumpărat astfel de cărţi de câte ori le-am aflat prin librării, am alcătuit eu însumi mai multe culegeri. Şi, totuşi, cartea aceasta alcătuită de fostul mitropolit al Olteniei, Nifon Criveanu, mi s-a părut a fi altceva decât cele ce am întâlnit.

Am citit-o cu mulţi ani în urmă, dar nu m-am putut despărţi de amintirea ei. Multe cugetări din ea mi-au rămas în memorie şi le-am citat cu plăcere ori de câte ori s-a ivit prilejul, ca pe nişte jaloane orientative pe drumul vieţii. M-am întrebat chiar de unde vine acest interes, această ataşare de cartea ierarhului oltean.

Cred că am găsit până la urmă răspunsul: este alcătuită de un om cu multă ştiinţă de carte, care şi-a selectat cu grijă lecturile, convins  fiind de efemeritatea vieţii pământeşti şi de importanţa fiecărei clipe ce ne este dată; este alcătuită de un om cu un bogat fond de cultură teologică, care a filtrat cu grijă orice citat ce l-a înscris în agenda sa de lucru; este alcătuită de un om, care a vrut ca prin această carte să facă o lucrare de apostolat în lume, o prelungire a misiunii sale pastoral-misionare.

Am socotit ca o datorie de conştiinţă reeditarea acestei lucrări. Ea este în primul rând ziditoare şi de suflet şi abia în al doilea rând delectează mintea. Fiecare capitol al cărţii este ca o mică şedinţă sinodală, în care îşi spune fiecare participant părerea despre tema dată, dorind să fie cât mai convingător.

Unii autori citaţi sunt din literatura patristică veche şi nouă; alţii sunt din cultura română şi universală. Întâlnim uneori chiar nume necunoscute nouă, generaţiilor de azi. Autorii respectivi erau publicişti de renume la începutul veacului trecut.

Cred că mitropolitul Nifon Criveanu a urmărit în primul rând încărcătura ideatică, frumuseţea cugetării şi doar în ultimul rând a fost interesat de numele autorului. El a socotit, fără îndoială, că aceşti sâmburi de înţelepciune sunt picături de cugetare divină risipite pe pământ şi tocmai   de aceea pentru el a contat mai puţin dacă acele cugetări au răsărit pe drum, pe teren pietros, în mărăcini sau în pământ bun.

Important a fost pentru el că sunt de origine divină şi trebuie adunate cu grijă, făcute snop şi oferite cititorului ca hrană, ca medicament, ca izvor de fericire spirituală.

8. Artur Silvestri, Modelul omului mare (format A5, 112 pag., copertă policromă, 7 lei). Cartea este tipărită de Editura Carpathia Press şi cuprinde convorbiri şi corespondenţă între regretaţii  Dr. Artur Silvestri şi Mitrop. Antonie Plămădeală. Sunt abordate cele mai diverse teme de maximă actualitate, pe care cei doi le dezbat cum numai ei puteau să o facă. Lectura ei este un exerciţiu intelectual şi spiritual de înalt nivel calitativ.

9. Cuvinte pentru urmaşi, vol. II (format A5, 216 pag., copertă policromă, 10 lei). Cartea este tipărită la Editura Carpathia Press şi este concepută şi îngrijită de regretatul Dr. Artur Silvestri. Cuprinde  mărturiile a zeci de oameni de cultură  din ţară şi străinătate, dintre care mulţi foarte cunoscuţi şi unanim apreciaţi, cu privire la crezul lor literar, artistic, la propriile opere ori ale altora.

Cartea reuşeşte să contureze chipul Omului Român dintotdeauna şi de peste tot, cu înălţările şi  poticnirile sale, cu idealurile şi decepţiile sale în contextul unei  lumi tot mai secularizate.

10. Pr. D. Bălaşa, Marele atentat al Apusului papal împotriva independenţei daco-românilor (format A5, 192 pag., copertă policromă, 8 lei). Părintele Dumitru Bălaşa se dovedeşte a fi, – şi în cazul de faţă-, ca preot şi istoric, un bătrân al naţiei sale. Repune în discuţie evenimente istorice, documentează fiecare afirmaţie, ne prezintă lucruri, pe care le consideram arhicunoscute, ori altele mai puţin cunoscute şi ne face să cădem pe gânduri.

Ne dă sfaturi cu discreţie, dar mai degrabă ne ajută să ajungem la concluzii. Nu îndeamnă la ură şi şovinism, ci doar la cumpătare, prudenţă şi obiectivitate. Papalitatea pentru el este elementul-cheie, care a condus din umbră multe dintre evenimentele ce au adus atâta suferinţă strămoşilor şi moşilor noştri, care au provocat ură şi războaie între popoare.

Neamurile au fost adevăraţi pioni de şah, pe care papa i-a folosit ca să-şi atingă scopurile, să-şi întindă stăpânirea. Dacă astăzi atâţia consideră legăturile ce se ţes vizibil între lumea ortodoxă şi cea romano-catolică drept o binecuvântare, un dar al papalităţii, părintele Bălaşa ne îndeamnă la prudenţă şi la multă, multă atenţie.

Calul troian prezintă multe surprize şi de aceea e bine să fim suficient de maturi în abordarea evenimentelor. Părintele Bălaşa ne învaţă, pur şi simplu, să cunoaştem şi altfel istoria decât am învăţat-o în şcoală.

11. Coloana Infinitului, vol.I (format A5, 288 pag., copertă policromă, 12  lei). Cartea este realizată de Pr. Al. Stănciulescu-Bârda şi cuprinde aproape 2500 de maxime şi cugetări selectate din  operele cele mai reprezentative ale culturii române dintru începuturi până la 1848. Volumul al II-lea se află la tipar şi cuprinde perioada 1848-1918, iar volumul III, aflat în fază de finisare, va cuprinde perioada 1918-1948.

Cugetările sunt grupate pe teme şi probleme. Fiecare volum este însoţit de indici tematici şi de autori. Deocamdată, avem mulţumirea sufletească, pe de o parte, pentru că am deschis un şantier, care nu se va termina niciodată, fiindcă nici poporul român nu va dispărea de pe scena istoriei şi mereu va avea gânditori şi oameni de condei, iar pe de  altă parte, pentru că am adunat din vechile opere româneşti acei sâmburi sapienţiali atât de necesari zidirii sufleteşti şi coordonării ţinutei morale a omului dintotdeauna.

Dacă această lucrare va fi de folos cititorilor noştri pentru înălţarea lor spirituală, idealul nostru înseamnă că va fi atins şi misiunea de propoveduitori ai cuvântului  înţelept împlinită.

12. Al cincilea patriarh(format A5, 96 pag., coperta policroma, 6 lei). Volumul este realizat de Dr. Artur Silvestri si cuprinde zeci de articole cu caracter memorial, semnate de diferite personalităţi din ţară şi străinătate din domeniul bisericesc, cultural, politic, social etc. referitoare la fostul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist.

Aflam lucruri deosebit de interesante, care privesc nu numai viata si personalitatea unui om, ci si aspecte ilustrative, uneori de referinţă, ale istoriei şi vieţii societăţii noastre din diferite momente. Este o carte tentantă, o carte de literatura memorialista, în care ne regăsim epoca, semenii şi, de ce nu, pe noi înşine.

13. Patriarhul Ardelean (format A5, 160 pag., coperta policroma, 8 lei). Lucrarea este realizata de Dr. Artur Silvestri. Cuprinde zeci de studii, eseuri şi evocări despre scriitorul şi omul de cultură Raoul Sorban. Ca şi în cadrul lucrării  Al cincilea patriarh, prezentată mai sus, materialele cuprinse în carte vorbesc în primul rând despre o mare personalitate, dar, în realitate, vorbesc despre o epoca istorică prin care a trecut şi trece societatea românească. Este o lucrare de literatura memorialistică şi mai mult decât aceasta.

14. Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-2004), vol. II( format A5, 706 pag., 25 lei). Revista ,,Biserica Ortodoxă Română” este una dintre cele mai vechi publicaţii româneşti, cu apariţie neîntreruptă. În ea au publicat o bună parte din personalităţile vieţii bisericeşti şi culturale din sec. XIX-XXI, însumând peste 22.000 unităţi bibliografice(studii, articole, recenzii, reportaje etc.). Lucrarea prezentată aici este o lucrare de pionierat, fiindcă este pentru prima dată când o revistă bisericească de maximă importanţă este bibliografiată pe o perioada atât de îndelungată de 130 ani.

Cartea este un adevărat tezaur de informaţie bibliografică şi un excelent  instrument de studiu. A fost realizată în trei volume. Volumul I a apărut anul trecut şi s-a epuizat. Acela cuprindea materialele privitoare la bazele creştinismului( Sf. Scriptură în general, Vechiul Testament, Noul Testament, Arheologie Biblică), strădaniile Sfinţilor Părinţi şi teologi de a le înţelege şi aprofunda(Dogmatica, Morala, Filozofia creştină),cât şi mijloacele şi strategiile prin care creştinismul s-a putut răspândi în lume(Liturgică, Drept canonic, Omiletică, Catehetică, Pastorală, Pedagogie creştină şi Muzică).

Volumul II îşi propune să prezinte creştinismul în special şi religia în general ca fenomen istoric ce s-a dezvoltat de-a lungul veacurilor în contextul unor realităţi culturale, sociale şi politice(Istoria Bisericii Universale, Ecumenismul, Bizantinologia, Patrologia, Istoria Religiilor, Etnografia şi Folclorul). Volumul al treilea este gata de tipar. În cele peste 930 pagini ale sale, cuprinde peste 13.000 unităţi bibliografice referitoare la dezvoltarea creştinismului la poporul roman(Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Istoria României). Lucrarea e realizată de Pr. Al. Stănciulescu-Bârda şi Cristian Stănciulescu-Bârda. Precizăm că primim nu numai comenzi pentru volumele II şi III, ci şi înscrieri pentru vol. I, care  va fi reeditat anul viitor.

15. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, De la daci la Meşterul Manole (format A5, 20 pag., coperta policroma, hârtie offset, 2 lei). Lucrarea a constituit iniţial comunicare la un congres internaţional. Analizează comparativ conceptul de jertfă în religia dacă şi folclorul românesc.

16. Bucate de post(424 pagini format A-5, câteva sute de reţete, coperta policromă plastifiată,  12 lei). Câte un exemplar din acest volum a fost  donat fiecărei familii din parohie, cât şi celor din afara parohiei, care ne-au dat o mână de ajutor până acum.

Acestea sunt, deocamdată, cele disponibile. În viitorul apropiat, cu acordul Dvs., vă vom comunica noile apariţii.

Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda