Etichetă: Pr. Prof. Dr. Vasile Citirigă

Pr. Conf. Dr. Vasile Citirigă, Cunoașterea lui Dumnezeu prin rugăciune, Ed. ASAB, București, 2008, 296 p.

***

Prefațatorul cărții este Părintele Profesor Ștefan Buchiu (p. 7-10), care insistă asupra recunoașterii/redescoperirii cultului ortodox ca izvor al teologiei dogmatice (p. 7 și 10).

*

„rugăciunea contribuie la înțelegerea conținutului dogmelor și la cunoașterea lui Dumnezeu”, p. 11/ dogmele sunt „baza doctrinară” a cultului ortodox, p. 17/ „Rugăciunea adevărată înseamnă cunoaștere adevărată”, p. 19/ „cuvintele adresate lui Dumnezeu sunt expresia dorului său după comuniunea cu Dumnezeu”, p. 31/

rugăciunile ortodoxe „sunt pline de dogme, așa încât ele constituie o dogmatică prezentată în formă cultică”, p. 32/ întreaga rugăciune ortodoxă are „fundament trinitar”, p. 32/ „Treimea a săvârșit în comun Răscumpărarea și tot în comun lucrează și prelungirea Răscumpărării în Euharistie”, p. 41/

„manifestările chenotice ale lui Dumnezeu în Vechiul Testament”, p. 51, 52. Prin care Dumnezeu S-a smerit/ S-a făcut propriu omului în revelarea Lui față de om./ prin întruparea Sa, Fiul S-a făcut „accesibil la maximum” omului, p. 53/ Hristos este „întemeietorul și descoperitorul rugăciunii propriu-zise, a rugăciunii autentice”, p. 68/

„rugăciunea mântuitoare este aceea care se hrănește din jertfa lui Hristos și realizează înălțarea omului spre Hristos aflat în stare de rugăciune și jertfă”, p. 77/ „caracterul fundamental al rugăciunii este eclesialitatea”, p. 123/ „practica rugăciunii este o cruce”, p. 192, o suferință prelungă/ „ateismul postmodernității”, p. 274/

Partea întâi…
***
trupul lui Hristos cel înviat este izvor de viață dumnezeiască, p. 76/ „În Biserică există bazele sobornicității”, p. 77/ relația dintre episcop și comunitate, p. 78-79/

*

Cap. II. Sfânta Treime, comuniune mai presus de fire, ca bază a conlucrării dintre preoția specială și preoția universală, p. 83 sq.

autorul apreciază definiția lui Homiakov: Biserica este „viața lui Dumnezeu în oameni”, p. 83/ „la Cincizecime găsim originea ca putere a tuturor Tainelor și în Taine găsim cel mai evident pe Duhul Sfânt în Biserică, așa că, mai ales pe baza Sfintelor Taine, putem susține că Biserica este templu al Duhului Sfânt”, p. 85/ teologia îndumnezeirii, conchide autorul, are la baza ei liberul arbitru și harul Sfântului Duh, p. 87/

faptele bune, născându-se din ontologia noastră restaurată, „au un profund caracter ontologic și soteriologic”, p. 88/ și subliniază lucrul foarte important…și anume acela că în Ortodoxie persoana Sfântului Duh nu se confundă cu harul necreat pe care ea îl dăruie, p. 88/ „Conform Sfintei Scripturi, Hristos devine o persoană istorică numai în Duhul (Matei 1, 18-20; Luca 1, 35), ceea ce înseamnă că fundamentele Hristologiei sunt puse pnevmatologic”, p. 90/

„Duhul Sfânt nu intervine a posteriori în structura Hristologiei ca un ajutor care învinge distanța dintre existența obiectivă a lui Hristos și a noastră”, p. 91/ Cincizecimea este „un act de putere [dumnezeiască] dar și un act revelațional”, p. 92/ „singura prezență a lui Hristos în lume este cea în compania Sfântului Duh”, p. 92/ eclesiologia e înrădăcinată în același timp în hristologie și pnevmatologie, p. 92/

„Duhul este acela care [îl] deschide pe om lui Hristos ca să prindă chip sau formă în el”, p. 94/ prezența sufletului în tot trupul e ca prezența lui Dumnezeu în toți membrii Bisericii, p. 101/ „Esența raporturilor dintre preoția universală și cea sacramentală o constituie ascultarea în iubire, care este de origine divină și care se află dincolo de dihotomia libertății și a autorității, fiindcă ea vine din perfecțiunea vieții în Hristos și în Duhul Sfânt”, p. 104/

*

Cap. III. Rolul preoției universale în Biserică, p. 105 sq.

fundamentare scripturală bogată/ „orice mirean este preot prin existența lui, căci întreaga sa viață este un șir întreg de jertfe, iar cel mai mare dar pe care îl face lui Dumnezeu este viața sa însăși”, p. 114/ „vocația misionară”, p. 115/ capacitățile creatoare ale omului, p. 116/ „temeiul antropologic al responsabilității”, p. 116/ În Biserică toți suntem răspunzători pentru fiecare în parte, p. 118 dar și pentru viața și mântuirea întregii umanități și a creației/

mântuirea gândită individualist e „o periculoasă degenerare”, p. 119, a soteriologiei/ prin Sfintele Taine „se exercită puterea sfințitoare a Bisericii”, p. 127/ Da, e adevărat, „didascalii  au apărut ca dar, nu ca funcție” în Biserică, p. 134. Și întotdeauna va fi la fel, când Dumnezeu va dărui unor oameni harisme dumnezeiești pentru întărirea Bisericii și pentru misiune/ desăvârșirea e un țel al tuturor creștinilor, p. 153/

*

Cap. IV. Preoția universală în societate, p. 163 sq.

mirenii sunt în același timp Biserică și lume, p. 164/ „prezența laicului în lume este o epicleză continuă”, p. 169/„Liturghia este școala și laboratorul unde se pregătește misiunea” Bisericii, p. 173/ „rătăcirea de la adevăr a devenit în ultimul timp o rană deosebit de dureroasă pe trupul Bisericii”, p. 178/ mărturia eclesială a mirenilor, p. 192/

„În Biserica Ortodoxă materia este socotită un vehicul al harului de la Dumnezeu la credincios”, p. 213/

*

Concluzii, p. 221-231/ distincția între dumnezeieștile harisme și Sfânta Preoție, p. 223/

*

O carte bine structurată și concentrată. Fără derapaje teologice mari și întristătoare.

Raportările la Sfinți Părinți și la teologi sunt peste tot…numai că nu prezintă o mergere la surse și lucru pe text.

De asemenea, autorul nu a făcut nicio raportare la textele liturgice în teza sa…sau la textele dogmelor și ale canoanelor Bisericii.

Pr. Prof. Dr. Vasile Citirigă, n. la 1 ianuarie 1953, în loc. Batoș, jud. Mureș și-a scris teza sub îndrumarea Părintelui Profesor Dumitru Popescu și a susținut-o la București în 1997.

Titlul ei: Preoția universală în structura și lucrarea Bisericii. Având 213 p. dactilografiate.

Pe aceasta a editat-o sub titlul: Pr. Dr. Vasile Citirigă, Preoția credincioșilor în Biserică și societate, Ed. Ex Ponto, Constanța, 2004, 255 p.

La ediția tipărită…sunt notele de față.

***

Referatul coordonatorului, p. 5-9/

Pr. Dumitru Popescu despre teză: „Marele merit al acestei lucrări de doctorat constă în faptul că, așezând lucrarea Duhului în Hristos la temelia preoției sacramentale și universale, arată foarte bine că rolul Bisericii nu este de a se conforma lumii, ci de a conforma lumea după voia lui Dumnezeu. Lucrarea preoției universale în Biserică și societate este expresia nădejdii profunde, în Hristos, că întreaga creație este menită să devină cer nou și pământ nou în Împărăția lui Dumnezeu”, p. 9/

*

Capitolul introductiv/ „importanța mirenilor nu poate fi minimalizată fără a minimaliza importanța Bisericii înseși”, p. 11/ despre laic și preoția universală, p. 12/ „preoția sacramentală nu poate asigura fără sprijinul mirenilor nici transmiterea credinței ortodoxe, nici apărarea ei, nici reînnoirea ei”, p. 17/

Autorul scrie concis și la obiect. Capitolele sunt mici și concentrate.

lipsa de comunicare dintre cler și credincioși, p. 17/ singularizarea clerului în detrimentul obștii credincioșilor, p. 17/ dialogul real al preoțimii cu credincioșii va duce la o unitate solidă a Ortodoxiei, p. 18/ autoritatea bisericească trebuie să fie una paternală și nu tiranică, p. 18/

în Legea lui Hristos, „puterea și conducerea înseamnă iubire și slujire”, p. 19/ autoritarismul nefast în Biserică, p. 19/ Tradiția Bisericii nu cunoaște o teologie a laicatului distinctă de cea a clerului, p. 20/ unii cred că singurul rol al laicilor/ al mirenilor în Biserică e acela de a asculta slujbele, p. 21/ există și frica de politicianism, p. 22,  căci, printr-o tot mai mare importanță dată mirenilor în Biserică…mulți vor dori să infuzeze în Biserică și opiniile lor politice/

dar și frica de naționalism, p. 22/ însă există teologi care nu acordă niciun rol mirenilor, p. 23/

*

Cap. 1: Biserica, Trup al lui Hristos, p. 29 sq. / Biserica s-a născut la Cincizecime, „dintr-o putere nouă din cer, din puterea infinită a iubirii dumnezeiești”, p. 31/ și autorul subliniază foarte bine faptul că Biserica e opera Treimii și nu doar a Duhului sau a lui Hristos, p. 31/ Căci „nu se poate concepe Biserica în afara Treimii, ca o Biserică exclusivă a lui Hristos sau ca exclusivă a Duhului Sfânt”, p. 32/

Sfânta Treime „este fundamentul eclesial”, p. 33/ „misterul [/ taina n.n.] Bisericii se găsește în taina lui Dumnezeu ca Treime [de persoane], iar noi îl experiem prin harul Domnului nostru Iisus Hristos, prin iubirea lui Dumnezeu Tatăl și prin comuniunea Duhului Sfânt”, p. 34/

„dogma Treimii este modelul și temeiul întregii iconomii bisericești”, p. 36/ Preoția văzută ca participare la o masă de familie, unde toți se împărtășesc cu hrana duhovnicească a Bisericii, p. 37/ „nu poate fi vreo comuniune și părtășie între cei ce nu se simt apropiați și egali, dacă nu se simt răspunzători unii pentru alții și toți în egală măsură pentru „familia” [Biserica n.n.] lor”, p. 39/

Numai dacă Biserica e comuniune „este evitat pericolul căderii în clericalism, în care clerul se situează, dacă nu deasupra, totuși cel puțin vizavi de obștea credincioșilor”, p. 39/ preotul, prin hirotonie, nu ajunge stăpân peste credincioși ci…„slujitor cu o grea sarcină și o misiune specială”, p. 40/

prin hirotonie, preotul nu iese „din rândul credincioșilor, [ci] hirotonia îl integrează și mai profund în comunitate, căci i se indică și locul slujirii”, p. 40/ singurul izvor al Preoției e Hristos, p. 44/ Preoția e pentru slujirea în Biserică, p. 44/ starea de jertfă, p. 47/ preoția universală și cea sacramentală au fost văzute întotdeauna în Ortodoxie ca fiind în armonie, p. 52/

O remarcă interesantă a autorului: „femeia creștină are harisma de a da chip sfințeniei. Ea este legată ființial de Duhul Sfânt, Mângâietorul, dătătorul de viață, căci ea însăși dă viață, salvează, ocrotește fiecare părticică a creației”, p. 53.

De ce însă nu e legată de Prea Sfânta Treime? Pentru că sensul femeii este de a extinde, împreună cu bărbatul, familia, adică comuniunea. Pentru că femeia nu dă viață singură…ci împreună cu bărbatul.

Ierarhia Bisericii nu poate sluji fără popor, p. 62.

*

Se observă însă la autorul nostru și o maximalizare a Euharistiei în detrimentul celorlalte Taine, ca și la alți autori români și străini…când, de fapt, nu ne putem dispensa de nicio Taină și slujbă a Bisericii. Toate sunt importante în felul lor și numai la un loc sunt toată lucrarea liturgică a Bisericii.

Dacă tot accentuăm Euharistia în detrimentul celorlalte Taine, credincioșii noștri vor înțelege tot mai mult ori că la Euharistie se vine oricum…ori să nu prea vină…dacă tot e „cea mai mare dintre Taine”. Însă viața ortodoxă începe cu Botezul, cu Mirungerea și cu Euharistia și nu doar cu Euharistia. Iar Euharistia e precedată de Spovedanie și de toate celelalte Taine și slujbe și nu e singura care ne unește și ne personalizează.

Crezul meu e aceasta: să predăm ca importante toate Tainele și slujbele Bisericii…așa după cum Molitfelnicul are slujbele unele după altele…nespunându-ne asta e mai importantă decât cealaltă. Toate sunt importante…și toate trebuie explicate cu profunzime…pentru ca oamenii să le înțeleagă, să le dorească…și, mai ales, să le pună în relație pe unele cu altele și să le considere pe toate ca slujbe ale Bisericii. Pentru că altfel văd Tainele și Laudele ca fiind separate iar diversele rugăciuni și sfințiri pe care ni le cer, dacă se fac la ei acasă, le văd cumva rupte de Biserică.

*

„Egalitatea ontologică nu îi permite nimănui să se plaseze deasupra Bisericii, să se considere stăpân sau privilegiat”, p. 72/ soteriologia noutestamentară „vede în mântuire o restabilire a comuniunii cu Dumnezeu prin lucrarea prezentă a lui Hristos, Care, fiind om, e în același timp la dreapta Tatălui”, p. 75/