Preconcepția adevărurilor și, în definitiv, a experienței

E în vârstă, are o facultate, un post de conducere…deci e capabil, are experiență. E o preconcepție însă!

Vârsta nu înseamnă, în mod neapărat, experiență! Experiența e rodul reflecției continue, a decantărilor pe care le cauți, a lămuririlor de sine și nu e o apariție spotană, spontanee, pe care o aduce vârsta. Fapt pentru care există oameni în vârstă, care nu știu nimic important în domeniul lor de activitate sau care nu prea știu nimic solid în niciun compartiment al vieții.

Facultatea nu aduce experiență… ci cunoștințe și o diplomă. Cu aceste cunoștințe, față în față cu ceea ce ai de făcut și dacă te interesează ceea ce faci devii un om experimentat.

Postul de conducere nu exprimă întotdeauna capabilități reale. Dacă ești amanetat politic sau dacă ești fiul lu’ mama și lu’ tata sau nepotul lu’ unchiu…ajungi unde n-ai fi visat niciodată și unde nu ți-e locul în definitiv.

Deci, dacă ai 60 de ani, studii și conduci ceva…nu trebuie să fii, în mod neapărat, experimentat. Sau nu înseamnă că meriți să fii acolo. Sau nu înseamnă că nu mai sunt alți 100 de 10 ori mai deștepți decât tine.

Cum, tot la fel, dacă ești bancher nu trebuie să fii, în mod neapărat, și non-infractor sau dacă ești senatoare nu înseamnă că nu ai fi putut să fii, pentru o anume parte a vieții, și dansatoare la bară.

De unde preconcepția experienței…dacă îl vezi cu părul albit?

Dintr-o abordare morală a trecerii prin viață. Omul stă și se gândește: Dom’le, profesorul Hagiu sau avocatul Stănciulescu au 30 de ani de carieră, sunt oameni care au trecut prin multe…trebuie să fie proprii meseriei lor. Trebuie îl înlocuie pe sunt.

Preconcepția (că de aia e un gând nedus până la capăt și, din acest motiv, unul fals, avorton) confundă normalul cu realul, ceea ce ar fi trebuit să se întâmple…cu ceea ce se întâmplă. Și de aceea preconcepția nu e critică, cum mersul la urne, la vot al multora nu e critic.

De ce nu e?

Pentru că gândirea critică e gândirea pe fapte. Și gândirea critică, adică gândirea care judecă echidistant lucrurile se întreabă așa: Câte cărți a scris profesorul Hagiu și ce importanță universală au ele? Câte procese a câștigat avocatul Stănciulescu și prin ce mijloace?

Și critica, adică judecata corectă, se face analizându-i cărțile, procesele, invențiile, intențiile, profilul caracterologic și moral al persoanei în cauză.

Cine este el?

Cine este el vizavi de faptele lui…și nu așa, pe afară, că ne uităm că e avocat, senator, președinte, ierarh, academician?

Istoria așa te judecă: la rece, pe fapte și nu pe presupuneri.

Ce a lăsat și cum arată ceea ce a lăsat în urmă?

De aceea când analizezi critic opera sau activitatea unui om…acela se îngrozește…dacă știe că are numele mai mare decât opera sau că numele nu se sprijină pe nicio operă, pe niciun lucru…ci totul e o mascaradă.

Elena Ceaușescu (nume real)…savant de renume mondial?

Oricâți aplaudaci, falsificatori, oportuniști am avea pe lângă noi, dacă nu suntem oameni valorici ne șterge valul istoriei de nu ne vedem.

Aseară, doamna preoteasă vede pisica lui Victor Ciutacu, pe care a fotografiat-o Mariana, soția sa, pe blogul ei și îmi spune: Vai, ce frumoasă eeeee! Ce pufoasă e!…

Mi-a rămas în minte expresia, starea ei…și m-am uitat și eu la pisică, mai cu atenție…Da, era frumoasă!…

Înainte ca să adorm m-am gândit la pisică și…atunci am înțeles, asociind starea ei liniștită, cu starea unui om în vârstă sau a unui om cuvios, statică, plăcută, lină…de ce sunt plăcuți ăia liniștiți și cuminți, ponderați în mișcări…De ce? Pentru că ai sentimentul că trebuie să îi protejezi, că au nevoie de tine…pentru că tu ai nevoie de liniștea lor, care îți face bine.

Și o întreb pe doamna preoteasă: Și dacă o vedeai că se zbânțuie, că sare de pe televizor pe tastele de la computer…o mai plăceai?

– Nu!

-De ce?…Pentru că ți-a plăcut nu pisica, ci starea ei, că era liniștită. Tot la fel, dacă vedeai un copil lovit la picior, te duceai imediat să îl ajuți…Simțeai că trebuie să faci ceva pentru el…Dar dacă era diliu? Dacă făcea numai pozne?

– Atunci nu mai aveam atracție față de el…

Adică preconcepția e una (pentru că ni se pare că așa ar trebui să fie sau că așa este) și ideea coerentă despre un lucru e altceva. Ca să știi cât de frumoasă e pisica lui Ciutacu trebuie să o vezi non-stop și te mai temperezi în admirație sau îți vine să dai cu ea pe geam uneori, la câte rele face, după cum, tot la fel, una e să vezi un copil în căruț, la plimbare, cu mama lui prin parc și alta e să îi temperezi toate smiorcăiturile și mofturile.

Însă, ca să te dezbari de preconcepții trebuie să fii foarte lucid.

Ca să fii lucid trebuie să discerni.

Ca să discerni trebuie să fii un om luminat de har.

Ca să fii un om luminat de har trebuie să te despătimești.

Ca să te despătimești trebuie să fii ortodox treaz.

Ca să fii ortodox treaz trebuie mai întâi să te botezi ca membru al al Bisericii Ortodoxe și să bagi în tine tone de învățătură și să te muncești, cu tot trupul tău și sufletul tău ca să fii altul.

Ca să fii mereu altul trebuie să nu mai vrei să fii prost, corupt, nesimțit, indiferent la orice lucru și alte un miliard de lucruri de mare conștiință.

Tocmai de aceea cei mai mulți au preconcepții și sunt foarte puțini oameni lucizi.

De aceea vom vota pe mai departe ultraprost și vom trăi asemenea.

De aceea vom încurca pe avocatul cu proptele cu geniul în avocatură. Vom încurca pe Simona de la bară cu un academician femeie, care a descoperit un antivirus din aripioarele muștei țețe. Vom încurca pe cel care pare să aibă experiență și pare să fie prob și pare să fie încercat de viață cu cel care chiar e așa, fără să se strufoace și fără să își dea aere la fiecare colț de stradă.

A trece pe verde înseamnă a ști ce înseamnă culoarea roșu.