Etichetă: Predici 2025

Hristos is born!

My beloveds[1],

the evil thought always leads to death. When you want to harm someone or yourself through passions, you are on the path to death. Irodis sought to seize the Lord in order to kill Him [Mat. 2, 13, BYZ]. He was carried away by the evil thought, by the thought of killing. But also when you deny yourself, when you deny your vocation, you commit spiritual suicide, because you give up your fulfillment. And do you realize how many have given up their fulfillment, when their soul tells them one thing, and they choose another? And this out of convenience, out of cowardice, out of indifference, out of stupidity[2].

You have the vocation to study, to create and you choose to waste time, to do nothing. You have the vocation to help people and you do nothing, because you choose to sit idle. You have the vocation to serve God with humility and peace, but you choose to do business, to be indifferent to His call. And so you kill yourself, you deny yourself existentially and valuably, because you choose something other than what fulfills you[3].

My mother-in-law wanted to become a Teacher, because that was her calling, and her parents forced her to become a Doctor. She became a Doctor, lived her whole life as a Doctor, but she never felt fulfilled as a Doctor, because her vocation was teaching. My father-in-law wanted the Lady Priestess Gianina to become a Doctor, but her vocation was teaching. And my mother-in-law, knowing what a serious act it is to destroy someone’s vocation, let her daughter follow what she wanted. And that’s how she was able to live her vocation. But if the parents had imposed their wish, today I wouldn’t have a Priestess who is a writer, according to her vocation, but one with a job of compromise. And she wouldn’t have been fulfilled, just as I wouldn’t have been fulfilled, because she would have done things that were not appropriate for her[4].

Therefore, you have to let your children follow their vocation, their dream, their fulfillment. If you take them where you think they need to be and not where they are fulfilled, you destroy them spiritually. Because they will have money, but they will not be themselves. They will be insured, as you wanted, but they will be unfulfilled. Because they will feel that they are not living their own life. And if they are not fulfilled, they will experience their failure in a painful way[5].

Irodis seeks to kill Him and the Lord is forced to go into exile. Egypt becomes His place of refuge [Mat. 2, 14, BYZ]. From where He returns and lives in His country [Mat. 2, 21, 23, BYZ]. We can leave, for various reasons, our country, but it remains in our hearts. When we return home, we will still be romanians and christians, because we cannot deny our national and religious identity. And whoever tries to deny their human, national, religious, family identity only denies themselves, considers themselves something other than what they are and lives and dies unfulfilled. Because you cannot deny who you are. You can only constantly transfigure the person you are, because in relationship with God and with people you can endlessly become the one you need to be[6].

And who are we in God’s perspective? His Saints! He calls us all to holiness, to the fact of endlessly personalizing ourselves in our relationship with Him and with people. But we endlessly personalize ourselves only in our vocation, only in the calling with which He called us[7].

If you are called to be a Teacher, Doctor, Priest, Monk, Lawyer, Carpenter, Mechanic, Electrician, Driver, Baker, etc., then this is what you should do mainly. You can do many jobs, but you have only one vocation. And your vocation is your fulfillment. And for this you must choose the will of God with you because that fulfills you. And it is obvious to everyone who is the one who does what he must do. Because he does things that fulfill him, but also makes those who know him happy. For he does the will of God in the end[8].

The Lord Iisus Hristos humbles Himself and becomes man to teach us how to live truly humanly on earth. Because the life anyway is not the life of man, but the life with God is the life of man. He becomes man so that we can see Him up close, feel Him as ours, love Him completely and understand that His will must be our will too. Because, if His will reaches our will, then our life is a holy one, it is one in which we serve God unceasingly and, at the same time, it is the one that truly fulfills us. And here we have the answer, in the life with God, to the purpose and fulfillment of our life. Because the purpose of our life is to sanctify ourselves unceasingly in our relationship with God and with people, because the holiness is our fulfillment, of people[9].

From the perspective of capitalist ideology, the man is an employee, a worker, and he must be efficient. But his efficiency is not seen as his inner fulfillment. He receives a salary, but he does not receive inner fulfillment through the salary he receives. Because man’s fulfillment is theological, it is the life with God and people, and not financial. Money is to support our daily existence, but fulfillment has nothing to do with money, but with our relationship with God and with real relationships with people. Because our fulfillment is ghostual, it is progress on the path of holiness and it is not a climb up the social ladder. In society you can be considered a modest man or a man with a certain professional fulfillment. But in the relationship with God and people you grow constantly and your inner growth is a growth in holiness, which is your fulfillment on earth, but also in eternity. Because in eternity we grow in holiness, in relationship with God and His Saints and Angels, and this growth is our real fulfillment[10].

We grow in age, but we also grow in the knowledge of God and in holiness. Our growth is organic, it is daily, both at the level of our body and our soul. And God is the One who fills us with years and bodily strength and with many divine enlightenments and divine visions, so that we may grow unceasingly with both our soul and our body. Because He grows us as His holy creations, as ghostual people, as people full of His divine glory, so that we may be fit for both everyday life and eternal life in His Emperordom. For we are preparing ourselves not for the eternal death, but for the eternal life with God and His Angels and Saints, and for this we are sanctifying ourselves unceasingly in His Church. For here, in His Church, is the time of preparation for eternity. It is the time when we are filled with the glory of God, so that we may live eternally with Him[11].

But what unfulfillment we see in people every day! We see beautiful bodies, well-dressed, but lacking divine wisdom and holy life. We see minds full of intellectual and physical knowledge, but not ghostual. There are people with studies, educated, but not sanctified in their lives. And if we are not filled with the holiness of God, we live and die unfulfilled, empty, without His eternal joy. Because our fulfillment is the God of our salvation, it is His will with us and to be with Him means to have everything[12].

We are entering a new year, the year of our life changes, but our life also changes. Because the life with God is a continuous ghostual change, holy, full of godliness. Because God always teaches us His will with us. And, learning from our God the life with Him, we are fulfilled, we always live with holy joy, with peace and with great fulfillment, because He is with us and no one is against us. Many are against us, yes, many are, but if He is with us, no one is truly against us. Because He decides our eternity. He decides everything for us. And if we are with Him, no one is against us, because He is for us and with us[13].

And if you live with God, you live in peace, in holy joy, in godliness. The fears for the future are symptoms of a lack of ghostual life. When you live with God, you live in the present. The future means living in the present with Him. And that is why ghostual people do not deal with the fears of demons, but deal with serving God, with holy joy in Him, with glorifying Him unceasingly. Because they accept everything from God. For them, God’s will is everything. And if His will rebukes us, then who can resist Him? But if we are with Him, we are not interested in difficulties, not temptations, not all kinds of unpleasantness, but His presence in us through His glory and the way He guides us daily. Because His presence in us is everything. It is overcoming every obstacle in our personal history[14].

It was good for us, it was hard for us, we lived it all with God. With Him we fell asleep, with Him we woke up in our hearts, with Him we went to work, with Him we ate, with Him we rejoiced, with Him we did everything in our lives. We blessed and served, we gave and fulfilled ourselves, we taught and enlightened people, we learned His will with us every day. And if the year is renewed, if God gives us a new year, it is so that we can grow further in Him. The new year is for a new or even newer, even holier person. Because it, the year, is renewed, so that we can be renewed constantly. And our renewal is our daily sanctification[15].

This is my last sunday sermon for 2025. Much health and peace! May God make you happy in all that you do! May God strengthen you in every good work! May God always guide you to do His will! Amin[16]!

---

[1] Started at 9.30, in day of tuesday, on 23 december 2025. Cloudy sky, one degree, wind of 8 km/h.

[2] Hristos S-a născut! Iubiții mei, gândul cel rău duce întotdeauna la moarte. Când vrei sa faci rău cuiva sau ție însuți prin patimi ești pe calea morții. Irodis căuta să Îl prindă pe Domnul pentru ca să-L omoare [Mat. 2, 13, BYZ]. Era purtat de gândul cel rău, de gândul de a omorî. Dar și atunci când te negi pe tine însuți, când îți negi vocația, te sinucizi sufletește, pentru că renunți la împlinirea ta. Și vă dați seama cât de mulți au renunțat la împlinirea lor, când sufletul le spune una, iar ei aleg alta? Și asta din comoditate, din lașitate, din indiferență, din prostie.

[3] Ai vocația de a studia, de a crea și tu alegi să pierzi timpul, să nu faci nimic. Ai vocația de a ajuta oamenii și tu nu faci nimic, pentru că alegi să stai degeaba. Ai vocația să Îi slujești lui Dumnezeu cu smerenie și cu pace, dar alegi să faci afaceri, să fii indiferent la chemarea Lui. Și astfel te omori pe tine însuți, te negi la modul existențial și valoric, pentru că alegi altceva decât ceea ce te împlinește.

[4] Soacra mea dorea să se facă Profesoară, pentru că asta era chemarea ei, și părinții au forțat-o să devină Medic. A ajuns Medic, a trăit toată viața ca Medic, dar nu s-a simțit niciodată împlinită ca Medic, pentru că vocația ei era profesoratul. Socrul meu dorea ca Doamna Preoteasă Gianina să devină Medic, dar vocația ei era profesoratul. Și soacra mea, știind ce faptă gravă e distrugerea vocației cuiva, a lăsat-o pe fiica ei să urmeze ce dorește. Și așa a putut să-și trăiască vocația ei. Dar dacă părinții și-ar fi impus dorința, astăzi n-aș fi avut o Preoteasă scriitoare, conform vocației ei, ci una cu o meserie de compromis. Și nu ar fi fost împlinită, după cum n-aș fi fost împlinit nici eu, pentru că ar fi făcut lucruri improprii ei.

[5] De aceea, trebuie să vă lăsați copiii să își urmeze vocația lor, visul lor, împlinirea lor. Dacă îi duceți unde credeți că e nevoie și nu unde ei se împlinesc, îi distrugeți sufletește. Pentru că vor avea bani, dar nu vor fi ei înșiși. Vor fi asigurați, după cum v-ați dorit, dar ei vor fi neîmpliniți. Pentru că vor simți că nu își trăiesc propria lor viață. Și dacă nu se împlinesc, își vor trăi ratarea la modul dureros.

[6] Irodis caută să-L omoare și Domnul e nevoit să plece în exil. Egiptul devine locul Său de refugiu [Mat. 2, 14, BYZ]. De unde Se întoarce și trăiește în țara Lui [Mat. 2, 21, 23, BYZ]. Putem pleca, din diverse motive din țara noastră, dar ea rămâne în inima noastră. Când ne vom întoarce acasă, noi vom fi tot români și creștini, pentru că nu ne putem nega identitatea națională și religioasă. Și cine încearcă să își nege identitatea umană, națională, religioasă, familială nu face decât să se nege pe sine, să se considere altceva decât este și să trăiască și să moară neîmplinit. Pentru că nu poți nega cine ești. Poți numai să transfigurezi neîncetat persoana care ești, pentru că în relație cu Dumnezeu și cu oamenii poți deveni la nesfârșit cel care trebuie să fii.

[7] Și cine suntem noi în perspectiva lui Dumnezeu? Sfinții Lui! El ne cheamă pe toți la sfințenie, la faptul de a ne personaliza la nesfârșit în relația cu El și cu oamenii. Dar ne personalizam la nesfârșit numai în vocația noastră, numai în chemarea cu care El ne-a chemat.

[8] Dacă ești chemat să fii Profesor, Medic, Preot, Monah, Avocat, Dulgher, Mecanic, Electrician, Șofer, Brutar etc., atunci asta trebuie să faci în mod principal. Poți să faci mai multe meserii, dar tu ai o singură vocație. Și vocația ta e împlinirea ta. Și pentru aceasta trebuie să alegi voia lui Dumnezeu cu tine pentru că aceea te împlinește. Și este evident pentru toți cine este cel care face ceea ce trebuie să facă. Pentru că el face lucruri care îl împlinesc, dar îi bucură și pe cei care îl cunosc. Căci el face voia lui Dumnezeu în cele din urmă.

[9] Domnul Iisus Hristos Se smerește pe Sine și Se face om ca să ne învețe cum să trăim cu adevărat omenește pe pământ. Pentru că viața oricum nu e viața omului, ci viața cu Dumnezeu e viața omului. El Se face om pentru ca noi să Îl vedem de aproape, să Îl simțim ca al nostru, să Îl iubim întru totul și să înțelegem că voia Lui trebuie să fie și voia noastră. Pentru că, dacă voia Lui ajunge și voia noastră, atunci viața noastră e una sfântă, e una în care Îi slujim lui Dumnezeu neîncetat și, în același timp, este cea care ne împlinește cu adevărat. Și aici avem răspunsul, în viața cu Dumnezeu, la scopul și împlinirea vieții noastre. Pentru că scopul vieții noastre e acela de a ne sfinți neîncetat în relația cu Dumnezeu și cu oamenii, pentru că sfințenia e împlinirea noastră, a oamenilor.

[10] Din perspectiva ideologiei capitaliste, omul e un angajat, e un om al muncii și el trebuie să fie eficient. Dar eficiența lui nu e văzută și ca împlinirea sa interioară. El primește un salariu, dar nu primește și împlinire interioară prin salariul primit. Pentru că împlinirea omului e teologică, e viața cu Dumnezeu și cu oamenii, și nu financiară. Banii sunt pentru a ne susține existența de zi cu zi, dar împlinirea nu are de-a face cu banii, ci cu relația noastră cu Dumnezeu și cu relațiile reale cu oamenii. Pentru că împlinirea noastră e duhovnicească, e înaintarea pe calea sfințeniei și nu e o urcare pe scara socială. În societate poți fi considerat un om modest sau un om cu o anume împlinire profesională. Dar în relația cu Dumnezeu și cu oamenii tu crești neîncetat și creșterea ta interioară este o creștere în sfințenie, care e împlinirea ta pe pământ, dar și în veșnicie. Pentru că în veșnicie creștem în sfințenie, în relație cu Dumnezeu și cu Sfinții și Îngerii Lui, iar această creștere e reala noastră împlinire.

[11] Creștem în vârstă, dar creștem și în cunoașterea lui Dumnezeu și în sfințenie. Creșterea noastră este organică, e zilnică, atât la nivelul trupului, cât și al sufletului nostru. Și Dumnezeu e Cel care ne umple pe noi de ani și de tărie trupească și de multe luminări dumnezeiești și vederi dumnezeiești, pentru ca să creștem neîncetat și cu sufletul și cu trupul nostru. Pentru că El ne crește pe noi ca zidiri sfinte ale Sale, ca oameni duhovnicești, ca oameni plini de slava Lui cea dumnezeiască, pentru ca să fim proprii atât vieții de zi cu zi, cât și vieții veșnice în Împărăția Sa. Căci noi ne pregătim nu pentru moartea veșnică, ci pentru viața veșnică cu Dumnezeu și cu Îngerii și Sfinții Lui, iar pentru aceasta ne sfințim neîncetat în Biserica Sa. Căci aici, în Biserica Lui, e timpul de pregătire pentru veșnicie. E timpul în care noi ne umplem de slava lui Dumnezeu, pentru ca să trăim veșnic cu El.

[12] Însă ce neîmplinire vedem în oameni zi de zi! Vedem trupuri frumoase, bine îmbrăcate, dar lipsite de înțelepciune dumnezeiască și de viață sfântă. Vedem minți pline de cunoaștere intelectuală și trupească, dar nu și duhovnicească. Sunt oameni cu studii, educați, dar nu și sfințiți în viața lor. Și dacă nu suntem plini de sfințenia lui Dumnezeu, trăim și murim neîmpliniți, goi, fără bucuria Lui cea veșnică. Pentru că împlinirea noastră e Dumnezeul mântuirii noastre, e voia Lui cu noi și a fi cu El înseamnă a avea totul.

[13] Trecem într-un nou an, se schimbă anul vieții noastre, dar se schimbă și viața noastră. Pentru că viața cu Dumnezeu e o continuă schimbare duhovnicească, sfântă, plină de evlavie. Pentru că Dumnezeu ne învață mereu voia Lui cu noi. Și, învățând de la Dumnezeul nostru viața cu El, noi suntem împliniți, trăim mereu cu bucurie sfântă, cu pace și cu multă împlinire, pentru că El e cu noi și nimeni împotriva noastră. Mulți sunt împotriva noastră, da, mulți sunt, dar dacă El e cu noi, nimeni nu e cu adevărat împotriva noastră. Pentru că El decide veșnicia noastră. El decide totul pentru noi. Și dacă suntem cu El, nimeni nu e împotriva noastră, pentru că El e pentru noi și cu noi.

[14] Și dacă trăiești cu Dumnezeu, trăiești în pace, în bucurie sfântă, în evlavie. Fricile pentru viitor sunt simptomele lipsei de viață duhovnicească. Când trăiești cu Dumnezeu, trăiești la timpul prezent. Viitorul înseamnă a trăi la timpul prezent cu El. Și de aceea oamenii duhovnicești nu se ocupă cu fricile demonilor, ci se ocupă cu slujirea lui Dumnezeu, cu bucuria sfântă întru El, cu slăvirea Lui în mod neîncetat. Pentru că ei acceptă toate de la Dumnezeu. Pentru ei voia lui Dumnezeu e totul. Și dacă voia Lui ne mustră, atunci cine se poate împotrivi Lui? Dar dacă suntem cu El, nu greutățile ne interesează, nu ispitele, nu neplăcerile de tot felul, ci prezența Lui în noi prin slava Lui și modul în care El ne călăuzește zilnic. Pentru că prezența Lui în noi e totul. E trecerea peste orice obstacol al istoriei noastre personale.

[15] Ne-a fost bine, ne-a fost greu, le-am trăit pe toate cu Dumnezeu. Cu El am adormit, cu El ne-am trezit în inimă, cu El am mers la muncă, cu El am mâncat, cu El ne-am bucurat, cu El am făcut toate ale vieții noastre. Am binecuvântat și am slujit, am dăruit și ne-am împlinit, am învățat și am luminat pe oameni, am învățat voia Lui cu noi în fiecare zi. Și dacă anul se înnoiește, dacă Dumnezeu ne dăruie un nou an, e pentru ca noi să creștem mai departe în El. Anul nou e pentru un om nou sau și mai nou, și mai sfânt. Pentru că el, anul se înnoiește, pentru ca noi să ne înnoim neîncetat. Și înnoirea noastră e sfințirea noastră zilnică.

[16] Aceasta e ultima mea predică duminicală pe 2025. Multă sănătate și pace! Dumnezeu să vă bucure în tot ceea ce faceți! Dumnezeu să vă întărească în tot lucrul cel bun! Dumnezeu să vă călăuzească mereu spre a face voia Lui! Amin!

Hristos is born!

My beloveds[1],

the feast of the Nativity of the Lord urges us to welcome the Lord! And where could we welcome Him, if not in our soul? And to welcome someone, to receive someone, you must open your soul to him. And to open your soul you must be completely sincere to him, to receive him into your home with joy and to believe him. To believe what he tells you. All the more to welcome the Lord means to believe in Him, because you open yourself completely to Him, and you receive Him with joy into your home. You receive your God as a Child, as the One incarnate for you, so that you may be alive with Him[2].

Our fasting has thinned our heart for the Lord. Fasting has made us childlike in our heart. Because feeling the Lord means accepting His delicacy, His love, His beauty in ourselves. We fast and commune with the Lord so that we may be with Him in our soul and in our body. And we do not meet Him outside of us, but within ourselves. Because we receive Him within us, so that He may unite with our soul and body and sanctify us through His glory. He is in us and with us, because we have made ourselves His manger, we have made ourselves His dwelling place. And as long as we remain in humility, in love, in purity, in forgiveness, we feel the Lord’s childhood within ourselves, we feel His mostdivine purity[3].

Sins harden us, make us cold, insensitive to people and children. We must cleanse ourselves of our sins in order to speak the language of children, but also of adults. And we give gifts to children, we make them happy, because the joy is part of sincerity. But, first of all, the inner purity is part of sincerity towards God and towards people. And people, as well as animals, birds and plants feel our purity, which is the consequence of God’s forgiveness. And because God forgives us of our sins and makes us clean, we are filled with the childhood of God. And, being His children, we feel to behave towards everyone with delicacy, with peace, doing good to everyone and calling everyone to communion with Him[4].

To go with the carol means to rejoice theologically. Because carols tell us about Hristos who was born for us and for our salvation. And Who was born in the poor manger, in order to fill us with His eternal wealth, with His glory. We rejoice theologically in the feast, we rejoice in the Church and everywhere in the Lord, because He is with us and in us, because He is with the whole world and we are not alone. Postmodern loneliness is the denial of Him, of His coming into the world, while our celebration is the glorification of Him, of the One who became incarnate for us. Those who don’t love people don’t feel loved. But we, those who fully feel the love of God, embrace all people, because we all need the love of God and of people[5].

The Holy Magi and the Holy Shepherds come to the Lord to become other people. Sinners come to the Lord to be His servants. The encounter with Him is a converting one because they feel His eternal glory. And, feeling His glory, they receive Him within themselves and become His disciples, because to be a disciple means to be a person who loves Him completely. The ghostual discipleship is the path of holiness. We follow our ghostual Fathers, because they are the Servants of God. And we walk on their path, which is the path of the Lord, so that we may meet Him forever. Because we too must truly become His disciples[6].

Irodis [Ἡρῴδης] wanted to kill the Child. All those who are enemies of God want to kill God in ourselves. And all the jokes about God and all the ideologies and heresies contrary to Him and all the relaxed, passionate life of the world is a sermon of unbelief, because they all want to teach us to stay away from Him. But we stay with God in ourselves! We do not stay away from the God of glory! Because He is in us and with us forever. And, being with us, He teaches us to discern thoughts, He teaches us to choose His way, His service without ceasing, because His good is our eternal life[7].

The wonderful star led the Magi to faith in the Lord. His glory, which enlightens us to all good, leads us ceaselessly to His love and understanding. Because the Lord always draws us to Himself, fills us with His peace, teaches us His things, because He always rejoices in us. They always enjoy us within ourselves. He rejoices in us and fills us with His joy. So that whatever we say and do, all our deeds and words may be filled with His joy. And His joy is peace and great holiness. His joy is what makes us merciful and forgiving. Because we forgive everything for the Lord. We do everything for His glory and for the joy of people[8].

We celebrate today, we rejoice in the Lord and we eat together with those in our house. But the carol teaches us to be good during the feast, to be joyful and merciful, so that we can make our table the joy of many. The feast table is joy and healing for many, because the feast is the day of healing. And the greatest healing is the healing of loneliness, it is the healing of unlove. And whoever is healed spiritually by the feast, that one celebrates together with the Lord. And the Lord rejoices with those who are healed of their sins during His feast. Because they receive His mercy as the forgiveness of their sins[9].

My beloveds, I have rejoiced and rejoice unceasingly in the Lord, because I feel His love for all people! And I serve Him, rejoicing in all His, in order to teach everyone that the joy is the true health of man. He who rejoices ghostually rejoices truly. And he who rejoices is full of His glory, because our God is the One who teaches us true joy and true health of man: our sanctification. Amin[10]!

---

[1] Started at 11.47, in day of saturday, on 20 december 2025. Cloudy sky, 4 degrees, wind of 5 km/h.

[2] Hristos S-a născut! Iubiții mei, praznicul Nașterii Domnului ne îndeamnă să Îl întâmpinăm pe Domnul! Și unde L-am putea întâmpina pe El, dacă nu în sufletul nostru? Și ca să întâmpini pe cineva, ca să primești pe cineva, trebuie să îți deschizi sufletul față de el. Și ca să îți deschizi sufletul trebuie să fii sincer cu totul față de el, să îl primești în casa ta cu bucurie și să îl crezi pe el. Să crezi ce îți spune. Cu atât mai mult a-L întâmpina pe Domnul înseamnă a crede în El, pentru că te deschizi cu totul Lui, și Îl primești pe El cu bucurie în casa ta. Îl primești pe Dumnezeul tău ca Prunc, ca Cel întrupat pentru tine, pentru ca tu să fii viu împreună cu El.

[3] Postul nostru ne-a subțiat inima pentru Domnul. Postul ne-a făcut copilăroși în inima noastră. Pentru că simțirea Domnului înseamnă acceptarea delicateții Sale, a iubirii Sale, a frumuseții Sale în noi înșine. Postim și ne împărtășim cu Domnul pentru ca să fim cu El în sufletul și în trupul nostru. Și noi nu Îl întâmpinăm pe El în afara noastră, ci în noi înșine. Pentru că Îl primim pe El în noi, ca să Se unească cu sufletul și cu trupul nostru și să ne sfințească prin slava Lui. El e în noi și cu noi, pentru că ne-am făcut ieslea Lui, ne-am făcut locașul Lui. Și cât timp stăm în smerenie, în iubire, în curăție, în iertare, noi simțim copilăria Domnului în noi înșine, simțim curăția Lui cea preadumnezeiască.

[4] Păcatele ne împietresc, ne fac reci, insensibili față de oameni și copii. Trebuie să ne curățim de păcatele noastre pentru ca să vorbim pe limba copiilor, dar și a celor maturi. Și dăm daruri copiilor, îi bucurăm, pentru că bucuria face parte din sinceritate. Dar, mai întâi de toate, curăția interioară face parte din sinceritatea față de Dumnezeu și față de oameni. Și oamenii, cât și animalele, păsările și plantele simt curăția noastră, care e consecința iertării lui Dumnezeu. Și pentru că Dumnezeu ne iartă de păcatele noastre și ne face curați, noi ne umplem de copilăria lui Dumnezeu. Și, fiind copiii Lui, noi simțim să ne comportăm față de toți cu delicatețe, cu pace, făcând binele tuturor și chemând pe toți la comuniunea cu El.

[5] A merge cu colindul înseamnă a te bucura teologic. Pentru că colindele ne vorbesc despre Hristos care S-a născut pentru noi și pentru mântuirea noastră. Și Care S-a născut în ieslea cea săracă, pentru ca să ne umple cu bogăția Sa cea veșnică, cu slava Lui. Ne bucurăm teologic de praznic, ne bucurăm la Biserică și oriunde de Domnul, pentru că El e cu noi și în noi, pentru că El e cu întreaga lume și noi nu suntem singuri. Singurătatea postmodernă e negarea Lui, a venirii Sale în lume, pe când prăznuirea noastră este slăvirea Lui, a Celui care S-a întrupat pentru noi. Cei care nu iubesc oamenii nu se simt iubiți. Dar noi, cei care simțim din plin iubirea lui Dumnezeu, îmbrățișăm pe toți oamenii, pentru că toți avem nevoie de iubirea lui Dumnezeu și a oamenilor.

[6] Sfinții Magi și Sfinții Păstori vin la Domnul pentru a deveni alți oameni. Cei păcătoși vin la Domnul pentru ca să fie slujitorii Lui. Întâlnirea cu El e una convertitoare pentru că ei simt slava Lui cea veșnică. Și, simțind slava Lui, Îl primesc pe El în ei înșiși și devin ucenicii Lui, pentru că a fi ucenic înseamnă a fi un om care Îl iubește în mod deplin pe El. Ucenicia duhovnicească e calea sfințeniei. Ne urmăm Părinții duhovnicești, pentru că ei sunt Slujitorii lui Dumnezeu. Și noi mergem pe calea lor, care e calea Domnului, pentru ca să ne întâlnim pentru totdeauna cu El. Pentru că și noi trebuie să ne facem ucenicii Lui cu adevărat.

[7] Irodis [Ἡρῴδης] a vrut să ucidă Pruncul. Toți cei care sunt potrivnicii lui Dumnezeu vor să Îl ucidă pe Dumnezeu în noi înșine. Și toate glumele despre Dumnezeu și toate ideologiile și ereziile contrare Lui și toată viața relaxată, pătimașă a lumii e o predică a necredinței, pentru că toate vor să ne învețe să stăm departe de El. Dar noi stăm cu Dumnezeu în noi înșine! Noi nu stăm departe de Dumnezeul slavei! Pentru că El este în noi și cu noi pururea. Și, fiind cu noi, ne învață să deosebim gândurile, ne învață să alegem calea Lui, slujirea Lui neîncetat, pentru că binele Lui e viața noastră cea veșnică.

[8] Steaua cea minunată i-a condus pe Magi la credința în Domnul. Slava Lui, cea care ne luminează pe noi spre tot binele, ne conduce neîncetat spre iubirea și înțelegerea Lui. Pentru că Domnul ne atrage mereu spre Sine, ne umple pe noi de pacea Lui, ne învață cele ale Sale, pentru că Se bucură mereu de noi. Se bucură mereu de noi în noi înșine. Se bucură de noi și ne umple pe noi de bucuria Lui. Pentru ca orice spunem și facem, toate faptele și vorbele noastre să fie pline de bucuria Lui. Și bucuria Sa e pace și sfințenie multă. Bucuria Lui e cea care ne face milostivi și iertători. Pentru că iertăm toate pentru Domnul. Facem toate spre slava Lui și spre bucuria oamenilor.

[9] Prăznuim azi, ne bucurăm de Domnul și mâncăm împreună cu cei din casa noastră. Dar colindul ne învață să fim buni în praznic, să fim bucuroși și milostivi, pentru ca să facem din masa noastră bucuria multora. Masa de sărbătoare e bucurie și vindecare pentru mulți, pentru că praznicul e ziua vindecării. Și vindecarea cea mare e vindecarea de singurătate, e vindecarea de neiubire. Și cine se vindecă sufletește de sărbătoare, acela prăznuiește împreună cu Domnul. Și Domnul Se bucură cu cei care se vindecă de păcatele lor în praznicul Său. Pentru că primesc mila Lui ca iertare a păcatelor lor.

[10] Iubiții mei, m-am bucurat și mă bucur neîncetat întru Domnul, pentru că simt iubirea Lui pentru toți oamenii! Și Îi slujesc Lui, bucurându-mă de toate ale Sale, pentru ca să îi învăț pe toți că bucuria e adevărata sănătate a omului. Cine se bucură duhovnicește se bucură cu adevărat. Și cine se bucură, acela e plin de slava Lui, pentru că Dumnezeul nostru e Cel care ne învață adevărata bucurie și adevărata sănătate a omului: sfințirea noastră. Amin!

My beloveds[1],

the Son of God became the Son of the Virgin not only to show Himself to people, but to heal them of their passions and teach them to be saved[2]. And because people had not known Him in His unseen power, because they had not known Him, from His creatures, as the Creator of all, He became man so that people could see and understand Him up close, through His humanity like ours[3]. Therefore, His incarnation is soteriological, it is saving for us, because He came to teach us how to sanctify our lives. And, sanctifying ourselves, to be eternally together with Him, with the God of our salvation[4].

When the Lord was born of His Mostpure Mother Maria, Saint Iosif, her Betrothed, was 80 years old[5], and he was the guardian of her virginity[6]. Therefore, when he saw that she was pregnant, Saint Iosif experienced great despair, considering that someone had dishonored the Virgin[7]. But Saint Matteos the Evangelist, our Father, emphasizes: „she was being found having in the womb from the Holy Ghost [εὑρέθη ἐν γαστρὶ ἔχουσα ἐκ Πνεύματος Ἁγίου]” [Mat. 1, 18, BYZ]. For it was not a man who had dishonored the Virgin, but the Lord Himself had become incarnate in His Mother, together with the cooperation of the Father and the Holy Ghost. And when Saint Iosif „was willing to release her secretly [ἐβουλήθη λάθρᾳ ἀπολῦσαι αὐτήν]” [Mat. 1, 19, BYZ], to let her leave his house, then the Archangel who had announced to the Virgin the great mystery of the Lord’s incarnation, announced it also to Saint Iosif, telling him that from her Iisus [Ἰησοῦς] would be born, the One who would save His people from their sins [σώσει τὸν λαὸν Αὐτοῦ ἀπὸ τῶν ἁμαρτιῶν αὐτῶν] [Mat. 1, 21, BYZ][8].

And the Lord made us His people by taking upon Himself our sins on the Cross. He redeemed us from the slavery of demons by His death for us, because He saved us and saves us continually from our sins. For His Sacrifice on the Cross continually works our salvation, by cleansing us from our sins in the Mystery of Confession and uniting with us in His Divine Eucharist, so that we may continually deify ourselves. For He became the Son of Man in order to make us gods, in order to continually deify us[9].

And if the ancient Israil was made up of the descendants of Saint Avraam, the new Israil, His Church, is made up of members of all nations who believed in Him. Because anyone, of any nation, can become a son of God by grace, by entering the Church through sacramental Baptism and through Chrismation and through the Eucharist. And thus, anyone, of any nation, is saved through our Lord Iisus Hristos, because He cleanses His people from their sins. And when he says sins, he is not referring to just one or two, but to all our sins, everyone’s[10].

And we continually share from the life of the Lord, from His eternal glory, through the entire life and ministry of the Church, because He continually saves us in His Church. Hristos God, Who was born and baptized for us and performed countless miracles and Who died, rose again and ascended to heaven, our Lord and Savior, is always with us in His Church together with the Father and the Holy Ghost. And our triune God, the Father, the Son and the Holy Ghost God, fills us with His glory unceasingly in His Church, because He cleanses us, enlightens us and sanctifies us unceasingly through His glory. And because God is with us every moment, we live divinely on earth, we live together with our God, in order to prepare ourselves for eternal life with Him[11].

And the Virgin Maria gave birth to Emmanuil [Ἐμμανουήλ] [Mat. 1, 23, BYZ] while remaining a Virgin, because the Lord became incarnate and was born above nature from His Mother. And He was born in the Bitleem of Iudea [Βηθλεὲμ τῆς Ἰουδαίας] [Mat. 2, 1, BYZ][12], the Mother of God giving birth to Him without childbed[13], all alone and alone wrapped Him in swaddling clothes and laid Him in the poor manger[14]. And the Mother of God is always Virgin, because before, during, and after her birth she remained Virgin, being completely pure from all sin. Because she did not commit sin in her life, but she prayed and prays unceasingly for our salvation, for all of us, so that we may all inherit the eternal Emperordom of God[15].

And therefore, with all, when we speak of the Lord and His Mother, we speak of our great love. Because we can never separate the Lord from His Mother. And the feast of the Nativity of the Lord is the feast of all people, it is the joyful feast of all, because the salvation of the Lord is for all. No one is excluded from His joy! But to enjoy His salvation, you must approach His stable, i.e. His Church, in order to share with Him Himself, with our Life. For we not only see Him in His Holy Icons, but we also commune with Him in the Divine Eucharist and are with Him unceasingly, because He is in us and with us forever. Amin[16]!

---

[1] Started at 8.25, in day of wednesday, on 17 december 2025. Cloudy sky, minus one degree felt like minus 3 degrees, wind of 5 km/h.

[2] Cf. Sfântul Atanasie cel Mare [Saint Atanasios the Great], Tratat despre Întruparea Cuvântului [Treatise on the Incarnation of the Word], trad. din gr., introd. și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în col. PSB 15, Ed. IBMBOR, București, 1987, p. 138.

[3] Idem, p. 139.

[4] Iubiții mei, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiul Fecioarei nu doar pentru a Se arăta pe Sine oamenilor, ci pentru a-i vindeca pe ei de patimile lor și a-i învăța să se mântuie. Și pentru că oamenii nu Îl cunoscuseră pe El în puterea Lui cea nevăzută, pentru că nu Îl cunoscuseră, din făpturile Sale, ca fiind Creatorul a toate, El S-a făcut om ca oamenii să Îl poată vedea și înțelege de aproape, prin umanitatea Sa asemenea nouă. De aceea, întruparea Sa este soteriologică, e mântuitoare pentru noi, pentru că El a venit să ne învețe cum să ne sfințim viața noastră. Și, sfințindu-ne, să fim veșnic împreună cu El, cu Dumnezeul mântuirii noastre.

[5] Viețile Sfinților pe luna decembrie [Lives of the Saints on the month of december], ed. a II-a, Ed. Episcopiei Romanului, 2000, p. 492.

[6] Idem, p. 495.

[7] Idem, p. 496.

[8] Când Domnul S-a născut din Preacurata Sa Maică Maria, Sfântul Iosif, Logodnicul ei, avea 80 de ani, și el era păzitorul fecioriei ei. De aceea, când a văzut că ea este însărcinată, Sfântul Iosif a trăit o mare deznădejde, considerând că cineva a necinstit-o pe Fecioară. Dar Sfântul Matteos Evanghelistul, Părintele nostru, subliniază: „a fost aflându-se având în pântece de la Duhul Sfânt [εὑρέθη ἐν γαστρὶ ἔχουσα ἐκ Πνεύματος Ἁγίου]” [Mat. 1, 18, BYZ]. Căci nu un om o necinstise pe Fecioară, ci Domnul Însuși Se întrupase în Maica Sa, dimpreună cu conlucrarea Tatălui și a Duhului Sfânt. Și când Sfântul Iosif „a fost voind să o elibereze pe ea în taină [ἐβουλήθη λάθρᾳ ἀπολῦσαι αὐτήν]” [Mat. 1, 19, BYZ], să o lase să plece din casa lui, atunci Arhanghelul care îi vestise Fecioarei marea taină a întrupării Domnului, i-a vestit-o și Sfântului Iosif, spunându-i că din ea Se va naște Iisus, Cel care va mântui pe poporul Său de păcatele lor [σώσει τὸν λαὸν Αὐτοῦ ἀπὸ τῶν ἁμαρτιῶν αὐτῶν] [Mat. 1, 21, BYZ].

[9] Și Domnul ne-a făcut poporul Lui prin aceea că ne-a asumat pe Cruce păcatele noastre. Ne-a răscumpărat din robia demonilor prin moartea Sa pentru noi, pentru că ne-a mântuit și ne mântuie pe noi continuu de păcatele noastre. Căci Jertfa Lui pe Cruce lucrează neîncetat mântuirea noastră, prin aceea că ne curățește de păcatele noastre în Taina Mărturisirii și Se unește cu noi în Dumnezeiasca Sa Euharistie, pentru ca noi să ne îndumnezeim neîncetat. Căci El S-a făcut Fiul omului pentru ca să ne facă pe noi dumnezei, pentru ca să ne îndumnezeiască neîncetat.

[10] Și dacă Israilul cel vechi era format din descendenții Sfântului Avraam, Israilul cel nou, Biserica Lui, e formată din membrii tuturor neamurilor care au crezut în El. Pentru că oricine, de orice neam, poate deveni fiul lui Dumnezeu prin har, prin aceea că intră în Biserică prin Botezul sacramental și prin Mirungere și prin Euharistie. Și astfel, oricine, de orice neam, se mântuie prin Domnul nostru Iisus Hristos, pentru că El curățește pe poporul Său de păcatele lor. Și când spune păcate, nu se referă doar la unul sau două, ci la toate păcatele noastre, ale tuturor.

[11] Și noi ne împărtășim neîncetat de viața Domnului, de slava Lui cea veșnică, prin toată viața și slujirea Bisericii, pentru că El ne mântuie neîncetat în Biserica Lui. Hristos Dumnezeu, Cel care S-a născut și S-a botezat pentru noi și a făcut minuni nenumărate și Care a murit, a înviat și S-a înălțat la cer, Domnul și Mântuitorul nostru, e mereu cu noi în Biserica Sa dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Și Dumnezeul nostru treimic, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Dumnezeu, ne umple pe noi de slava Lui neîncetat în Biserica Sa, pentru că ne curățește, ne luminează și ne sfințește neîncetat prin slava Lui. Și pentru că Dumnezeu e cu noi în fiecare clipă, noi trăim dumnezeiește pe pământ, trăim împreună cu Dumnezeul nostru, pentru ca să ne pregătim pentru viața veșnică cu El.

[12] Viețile Sfinților pe luna decembrie [Lives of the Saints on the month of december], op. cit., p. 497-498.

[13] fără curgerea de sânge specifică nașterilor omenești [without the blood flow typical of human births]

[14] Viețile Sfinților pe luna decembrie [Lives of the Saints on the month of december], op. cit., p. 499.

[15] Și Fecioara Maria L-a născut pe Emmanuil [Ἐμμανουήλ] [Mat. 1, 23, BYZ] rămânând Fecioară, pentru că Domnul S-a întrupat și S-a născut mai presus de fire din Maica Sa. Și El s-a născut în Bitleemul Iudeii, Maica lui Dumnezeu născându-L fără lehuzie, de una singură și singură L-a înfășat și L-a pus în ieslea cea săracă. Și Maica lui Dumnezeu este pururea Fecioară, pentru că înainte, în și după naștere a rămas Fecioară, fiind cu totul curată de orice păcat. Pentru că nu a săvârșit păcat în viața ei, dar s-a rugat și se roagă neîncetat pentru mântuirea noastră, a tuturor, pentru ca toți să moștenim Împărăția lui Dumnezeu cea veșnică.

[16] Și de aceea, cu toții, când vorbim de Domnul și de Maica Lui, vorbim despre iubirea noastră cea mare. Pentru că nu putem să despărțim niciodată pe Domnul de Maica Sa. Și praznicul Nașterii Domnului e praznicul tuturor oamenilor, e praznicul bucuros al tuturor, pentru că mântuirea Domnului e pentru toți. Nimeni nu e exclus de la bucuria Lui! Dar ca să te bucuri de mântuirea Lui trebuie să te apropii de staulul Său, adică de Biserica Lui, pentru ca să te împărtășești cu El Însuși, cu Viața noastră. Căci noi nu doar Îl vedem pe El în Sfintele Lui Icoane, dar ne și împărtășim cu El în Dumnezeiasca Euharistie și suntem cu El neîncetat, pentru că El este în noi și cu noi pururea. Amin!

My beloveds[1],

God’s call is to joy. To His eternal joy. Because He does not call us to any dinner, but to His eternal Dinner, to the eternal joy of His Emperordom. A Dinner that is a Wedding, because each of us unites with the eternal Bridegroom, because we have a divine relationship with Him. A personal relationship, begun at our sacramental Baptism, when He made us His sons. And that is why we live and serve together with the Lord, we are with Him all the time, because we prepare ourselves for the eternal life with God. And through this we see how deep and fulfilling the love of God is, if it is the eternal relationship with Him[2].

Love for God always seeks practical solutions to love and serve Him. When you love God, then you know how to talk about Him to people and how to love people with His love. When you love God, you know how to be delicate, attentive, caring with His things, because you serve Him and not at the walls, but you also know how to love people with delicacy. You read, cleanse yourself of passions, fast, pray, work all the time for Him, because you are fulfilled through His love. He is with you, He is your life, He is your breath and loving Him means having eyes for everyone. Because the One you love is the Maker of all and He takes care of everyone and you learn from Him to care for every living thing, every plant, every tree[3].

You travel and see people, all kinds of people, and you pray for them. You enter into people’s lives through conversations with them and you pray for them. Your prayer is love for people, but it is first and foremost love for God. Because His love makes you talk to people, makes you pay attention to them, makes you give them your time. Wasting time with people means gaining it ghostually. When you waste time doing good to people, you do good to yourself, because you need God’s mercy, just as they need it. When you help a person, when you give food to an animal, when you protect a bird, you are a person, you are a man of God, because He helps us all, He has eyes for everyone. And to love means to be truly in people’s lives[4].

The great and holy reality of love is that it is always present, it is always attentive to the details. To everything that is happening around. When you love God, you see everything that is happening around you and you act immediately. False love is dreamy, it plans all the time, it has its head in the clouds, it is in the future. But true love is here, next to you, it is always present, it hears you, it understands you, it feels you, it feels all the movements of your soul, because it cares about you. And it cares about you, because it thinks about your eternal good and not about a perspective of 3 moments. When you see a loving mother or a loving husband, you see the love that thinks about you forever, that wants you to be happy forever. Because if the love is a fire of straw, it goes away quickly. But if the love is the love of God in you, then it is eternal light, and this love wants you beautiful and Holy, it wants you with God for eternity and not three days[5].

Why don’t we forget the dead and remember them constantly, no matter how much life we ​​live? Because we love them! If we didn’t love them, we wouldn’t do anything for them, for their salvation. But because we loved them and love them and will love them constantly, we pray for them and give almsgiving for them, so that God may forgive them and receive them into His Emperordom. Because even when they lived next to us, we loved them and wanted their salvation, we wanted them to live forever with God. We, christians, do not live with the fantasy of reincarnation, of multiple lives, but for us our eternity begins with our death. But we believe unshakably in the love of God. And we, the God of love, the One who loves us with eternal love, pray constantly, for their forgiveness and ours. Because we pray constantly for His mercy towards all of us[6].

We love God and therefore we want His will to be done in all of us. And when He expresses His will, we do not comment on it, we do not doubt it, even if we do not fully understand it. But, in God’s eternity, we will understand why some died young, why others lived long, why some did one thing or another, because we will see the consequences of their lives and deeds. Their eternal consequences. Because God’s mercy is full of His love. And no deed of God has to do with the sin, but is holy and completely pure. Therefore, what we do not understand from His love, let us not question! What we do not understand, let us not try to explain to ourselves humanly! Because God’s thoughts completely surpass any of our understanding. But we must be sure that what He does and what He allows is for the good of all, even if we, now, do not understand what our real good, our eternal good, is[7].

Coming to Church, to the God’s Supper, is a real need. If you feel the hunger of your soul and body for God, you are customary to the Church. God wants us all to the Church, for He commanded: Bring them here [εἰσάγαγε ὧδε]! [Lucas 14, 21, BYZ]. The centrality of the  Church in our life is indubitable, because our life is ecclesial. We have the Church at the center of our life, because we have God at the center of our life and the Church is His mystical body. And we go to Church because we are the living members of His mystical body and we cannot live without Him, who is our Head. Therefore, when you do not have God as your Head, you live like a dead man, because you are on your own. But when His life gurgles in you, then you are a churchly man, you are His servant, because you are always with Him in His Church[8].

And there is still place [καὶ ἔτι τόπος ἐστίν] [Lucas 14, 22, BYZ], my beloveds! There is still plenty of place in the Church of God and in His eternal Emperordom. Because He wants all of us to be saved and not just some. And our place in the Church is our life with God, Who wants to feed us always with Himself. He wants to feed us with His Body and Blood, with His words, with His glory, with His forgiveness in an unceasing way. Because going to Church means filling yourself with God and His glory, purifying yourself, enlightening yourself, sanctifying yourself ceaselessly, because He puts you in your place in the Church like a burning torch, like an eternal luminary. And you must be a star of the Emperordom of God in the world, one who guides people to God[9].

Music stars are representative of worldly life. Wherever they go and sing, they make waves. The ghostual stars of the Church are the Saints of God and they make many waves in the world. Because the waves made by the Saints are their prayers, they are their miracles, they are their divine enlightenments, the ones that take us out of the snares of demons. And the demons are terrified by the life and preaching of the Saints, because their life and speech are the light of men. And men come out from under the spell of the demons through the teachings of the Saints, because they come to know true life, the life with God, the life with Him in His holy Church[10].

Tomorrow, december 15, 2025, we come to your homes with the Icon of the Nativity of the Lord, to announce to you His divine incarnation. We come to see each other again, to rejoice together in the Lord, to rejoice with holy joy, with the joy of feast. Because His joy is the joy of some towards others, it is the joy that strengthens us in life, that does us good. May God always make you happy with His mercy! May we see each other again with good! Amin[11]!

---

[1] Started at 8.34, in day of monday, on 8 december 2025. Cloudy sky, 4 degrees, wind of 5 km/h.

[2] Iubiții mei, chemarea lui Dumnezeu este la bucurie. La bucuria Sa cea veșnică. Pentru că El nu ne cheamă la o cină oarecare, ci la Cina Sa cea veșnică, la veșnica bucurie a Împărăției Sale. Cină care e Nuntă, pentru că fiecare dintre noi ne unim cu Mirele Cel veșnic, pentru că avem o relație dumnezeiască cu El. O relație personală, începută la Botezul nostru sacramental, când El ne-a făcut fiii Săi. Și de aceea trăim și slujim împreună cu Domnul, suntem cu El tot timpul, pentru că ne pregătim de veșnica viață cu Dumnezeu. Și prin aceasta vedem cât de profundă și împlinitoare e dragostea de Dumnezeu, dacă ea e veșnica relație împreună cu El.

[3] Dragostea de Dumnezeu caută întotdeauna soluții practice de a-L iubi și de a-L sluji pe El. Când Îl iubești pe Dumnezeu, atunci știi cum să vorbești despre El oamenilor și cum să îi iubești pe oameni cu dragostea Lui. Când Îl iubești pe Dumnezeu, știi să fii delicat, atent, grijuliu cu cele ale Sale, pentru că Îi slujești Lui și nu la pereți, dar știi și să iubești oamenii cu delicatețe. Citești, te curățești de patimi, postești, te rogi, muncești tot timpul pentru El, pentru că te împlinești prin dragostea Lui. El e cu tine, El e viața ta, El e răsuflarea ta și a-L iubi pe El înseamnă a avea ochi pentru toată lumea. Pentru că Cel pe care Îl iubești Tu e Făcătorul tuturor și El are grijă de toți și tu înveți de la El grija față de orice vietate, față de orice plantă, față de orice pom.

[4] Călătorești și vezi oameni, tot felul de oameni, și te rogi pentru ei. Intri în viețile oamenilor prin discuțiile cu ei și te rogi pentru ei. Rugăciunea ta e iubire de oameni, dar e în primul rând iubire de Dumnezeu. Pentru că iubirea Lui te face vorbitor cu oamenii, te face atent cu ei, te face să le dărui timpul tău. A pierde timpul cu oamenii înseamnă a-l câștiga duhovnicește. Când pierzi timpul făcând bine oamenilor, îți faci bine ție însuți, pentru că tu ai nevoie de mila lui Dumnezeu, după cum au nevoie și ei. Când ajuți un om, când dai mâncare unui animal, când ocrotești o pasăre, tu ești om, tu ești omul lui Dumnezeu, pentru că El ne ajută pe toți, El are ochi pentru toți. Și a iubi înseamnă a fi în mod real în viețile oamenilor.

[5] Marea și sfânta realitate a iubirii e aceea că e mereu prezentă, e mereu atentă la detalii. La tot ce se petrece în jur. Când Îl iubești pe Dumnezeu vezi tot ce se petrece în jur și acționezi imediat. Falsa iubire e visătoare, planifică tot timpul, e cu capul în nori, e în viitor. Însă iubirea adevărată e aici, lângă tine, e mereu prezentă, te aude, te înțelege, te simte, îți simte toate mișcările sufletului, pentru că îi pasă de tine. Și îi pasă de tine, pentru că se gândește la binele tău veșnic și nu la o perspectivă de 3 clipe. Când vezi o mamă iubitoare sau un soț iubitor, vezi iubirea care se gândește la tine veșnic, care te vrea veșnic fericit. Că dacă iubirea e foc de paie, ea se duce repede. Dar dacă iubirea e iubirea lui Dumnezeu în tine, atunci ea este lumină veșnică, și această iubire te vrea frumos și Sfânt, te vrea cu Dumnezeu pentru veșnicie și nu trei zile.

[6] De ce nu ne uităm morții și îi pomenim neîncetat, câtă viață trăim? Pentru că îi iubim! Dacă nu i-am iubi, n-am face nimic pentru ei, pentru mântuirea lor. Dar pentru că i-am iubit și îi iubim și îi vom iubi neîncetat, ne rugăm pentru ei și dăm milostenie pentru ei, ca Dumnezeu să îi ierte și să îi primească în Împărăția Sa. Pentru că și atunci când trăiau lângă noi, îi iubeam și le doream mântuirea, le doream să trăiască veșnic cu Dumnezeu. Noi, creștinii, nu trăim cu fantasma reîncarnării, a vieților multiple, ci pentru noi veșnicia noastră începe odată cu moartea noastră. Dar noi credem nestrămutat în iubirea lui Dumnezeu. Și noi, Dumnezeului iubirii, Celui care ne iubește pe noi cu iubire veșnică, ne rugăm neîncetat, pentru iertarea lor și a noastră. Pentru că noi ne rugăm neîncetat milei Lui față de noi toți.

[7] Noi Îl iubim pe Dumnezeu și de aceea vrem ca să se facă voia Lui în noi toți. Și când El Își exprimă voia Lui, noi nu o comentăm, nu ne îndoim de ea, chiar dacă nu o înțelegem pe deplin. Dar, în veșnicia lui Dumnezeu, vom înțelege de ce unii au murit de tineri, de ce alții au trăit mult, de ce unii au făcut una sau alta, pentru că vom vedea consecințele vieții și ale faptelor lor. Consecințele lor veșnice. Pentru că mila lui Dumnezeu e plină de iubirea Lui. Și nicio faptă a lui Dumnezeu nu are de-a face cu păcatul, ci e sfântă și cu totul curată. De aceea, ce nu înțelegem din iubirea Lui, să nu punem la îndoială! Ce nu înțelegem, să nu încercăm să ne-o explicăm omenește! Pentru că gândurile lui Dumnezeu întrec cu totul orice înțelegere a noastră. Dar trebuie să fim siguri de faptul că ceea ce El face și ceea ce îngăduie este spre binele tuturor, chiar dacă noi, acum, nu înțelegem care e binele nostru real, binele veșnic.

[8] Venitul la Biserică, la Cina lui Dumnezeu, este o nevoie reală. Dacă simți foamea sufletului și a trupului tău după Dumnezeu, ești nelipsit de la Biserică. Dumnezeu ne vrea pe toți la Biserică, căci El a poruncit: Adu-i aici [εἰσάγαγε ὧδε]! [Lucas 14, 21, BYZ]. Centralitatea Bisericii în viața noastră este indubitabilă, pentru că viața noastră este eclesială. Noi avem Biserica în centrul vieții noastre, pentru că Îl avem pe Dumnezeu în centrul vieții noastre și Biserica e trupul Lui cel mistic. Și noi mergem la Biserică pentru că suntem mădularele cele vii ale trupului Său mistic și nu putem trăi fără El, care e Capul nostru. De aceea, când n-ai Cap pe Dumnezeu trăiești ca un mort, pentru că ești de capul tău. Dar când viața Lui gâlgâie în tine, atunci ești un om bisericesc, ești un slujitor al Lui, pentru că ești mereu cu El în Biserica Sa.

[9] Și încă este loc [καὶ ἔτι τόπος ἐστίν] [Lucas 14, 22, BYZ], iubiții mei! Încă e mult loc în Biserica lui Dumnezeu și în Împărăția Lui cea veșnică. Pentru că El voiește ca toți să ne mântuim și nu doar unii. Și locul nostru în Biserică e viața noastră cu Dumnezeu, Care voiește să ne hrănească mereu cu El Însuși. Vrea să ne hrănească cu Trupul și cu Sângele Lui, cu cuvintele Lui, cu slava Lui, cu iertarea Lui în mod neîncetat. Pentru că a merge la Biserică înseamnă a te umple de Dumnezeu și de slava Lui, a te curăți, a te lumina, a te sfinți neîncetat, pentru că El te pune în locul tău din Biserică ca pe o făclie aprinsă, ca pe un luminător veșnic. Și tu trebuie să fii o stea a Împărăției lui Dumnezeu în lume, una care să îi călăuzești pe oameni spre Dumnezeu.

[10] Starurile muzicale sunt reprezentative pentru viața lumească. Oriunde se duc și cântă ele fac valuri. Starurile duhovnicești ale Bisericii sunt Sfinții lui Dumnezeu și ei fac multe valuri în lume. Pentru că valurile făcute de Sfinți sunt rugăciunile lor, sunt minunile lor, sunt luminările lor dumnezeiești, cele care ne scot pe noi din cursele demonilor. Și demonii sunt înspăimântați de viața și de predica Sfinților, pentru că viața și vorbirea lor sunt lumina oamenilor. Și oamenii ies de sub vraja demonilor prin învățăturile Sfinților, pentru că ajung să cunoască adevărata viață, viața cu Dumnezeu, viața cu El în Biserica Sa cea sfântă.

[11] Mâine, pe 15 decembrie 2025, venim în casele dumneavoastră cu Icoana Nașterii Domnului, pentru ca să vă vestim întruparea Sa cea dumnezeiască. Venim ca să ne mai vedem, să ne bucurăm împreună de Domnul, să ne bucurăm cu bucurie sfântă, cu bucurie de praznic. Pentru că bucuria Lui e bucuria unora față de alții, e bucuria care ne întărește în viață, care ne face bine. Dumnezeu să vă bucure cu mila Lui mereu! Să ne revedem cu bine! Amin!

My beloveds[1],

the ingratitude is the great problem of man. Because, if he does not recognize God’s mercy in his life, if he does not recognize His permanent help, he does not come to Church, he does not come to serve Him, because he believes himself to be independent. He believes himself to be autonomous in relation to God, not dependent on Him all the time. But we cannot live a moment without God, without His mercy towards us! Because the entire existence of creation lies in His will. For He keeps the entire creation in existence, because He is the Giver of life for all His creation[2].

But man must come to the Church as he is, as he can. He must come with his illnesses, with his demonization to the Church, just as  the woman „having a ghost of weakness [πνεῦμα ἔχουσα ἀσθενείας]” [Lucas 13, 11, BYZ] came, in order to ask God the release from her  illness. Because the demons, who are attached to us, leave us if we humble ourselves, if we receive God’s help, if we feel His glory within ourselves. But they do not leave us if we sin, if we remain in our pride and neglect, because they like sins. They only like sins! But they do not like the grace of God in the Church. They do not like purity, humility and holiness[3].

We carry our illness with us wherever we go, because we cannot separate it from ourselves. The illness is within us, because it is our creation. Our sins are our illness! That is why we need the release from our illness. And the release that we receive in the Mystery of Confession, the release from our sins, is the healing of our soul. Because our soul needs health first of all, so that our body can breathe freely. And we must seek this health, that of the soul, first, by coming to confess all our sins[4].

The easiest thing, the confessing sins, becomes the hardest for some, because they are ashamed to confess them. This is the shame that keeps us in sickness, that leaves us unhealed. The sin is your weakness, while God’s forgiveness is your healing. Every sin is death, while God’s forgiveness is our eternal life. And when we stay far from God, when we are ungrateful for His benefits, we stay in death, in Hell, because we place ourselves against God. And our exit from death is the confession of our sins, it is coming to Church, it is reconciliation with God and His Church, because here we, all sinners, are saved[5].

The Church of God, so holy and misunderstood and mocked by many, is the place of our salvation. Here we are born divinely, as children of God, here we grow, feeding on the glory of God, here we are sanctified unceasingly. Therefore, when the Church is mocked, our salvation is mocked. When someone makes jokes about the Church, he makes jokes about our eternal life with God. Because no matter how many sins and iniquities we commit, the healing from them is the gift of God, because He frees us from our sins[6].

And we receive the forgiveness of our sins from God through our Duhovnik. In the Mystery of Confession, after we confess our sins, the the Duhovnik forgives us and frees us of our sins, with the grace of God, because God Himself does this through his hand and word. And through this we understand why God became man: so that He might take upon Himself all that is in our lives and, through His Servants, help us unceasingly in our lives. For it is not enough to just read or hear His words, but we must also see those who fulfill His words in their lives. We need counselors, friends in our life of faith, and the Servants of the Church are our guides in our life with God[7].

The Son of the Father becomes man so that we may see the true Man, the true Servant of God. He becomes man so that we may continually deify ourselves, so that we may become like Him. His Incarnation is His closeness to us and our closeness to Him, because through His humanity we feel His divinity. We hold in our hands, when we partake, His Body, so that we may all be His body, living members of the Church. And He always draws near to us, by constantly filling us with His glory and His knowledge, so that we too may be more and more one with Him, with our God. Because the holiness is our continuous intimacy with the God of our salvation[8].

The sabbath day, the day of rest, is the day of healing [Lucas 13, 16, BYZ]. The Lord then heals her of demonization, on the sabbath day, in order to show them what true rest is: the joy with God, the  joy in God’s healing, God’s forgiveness. If you do not feel healthy, healed, forgiven by God, what joy do you have in the feast? The feast is joy, it is gratitude to God, it is thanksgiving to Him, it is great inner freedom. If you do not feel well, you are not celebrating, but you are sick. But if you rejoice, if you are joyful in your heart, then you are in God’s feast, you are in His rest, because His sabbath is ghostual and not physical. His rest is holy and does not mean total non-work, but non-work of sin, so that you can rejoice with God and with your fellow men[9].

And today’s Evangel, all the Services, our carols prepare us for the true celebration, for the ghostual joy. Because we rejoice of God and together with Him on the feast of the Nativity of the Lord and not in anything else. We rejoice of our Lord, of the One who became man for us and for our salvation, and therefore His birth is a great joy and ghostual beauty for us, for it speaks to us about our ghostual beauty. For He became a Child in order to make us His sons. He became a Child in order to make us also children: who do not rejoice in wickedness, but in the goodness of God[10].

Our gifts are God’s goodness to us, which we, in turn, give to others. We give from His goodness, from His mercy towards us, from His unceasing care for our current needs. Because He gives us both ghostual, soulful, and physical things. He gives us everything we need. That is why our gifts must also refer to the ghostual life, the soul life, and the physical life of people. We must teach people the true faith, love them and help them, embrace them as best we can. Because through all this we do the will of God in our lives and in the lives of all others. Amin[11]!

---

[1] Started at 6.48, in day of wednesday, on 3 december 2025. Cloudy sky, 6 degrees, wind of 10 km/h.

[2] Iubiții mei, nerecunoștința e marea problemă a omului. Pentru că, dacă nu recunoaște mila lui Dumnezeu în viața lui, dacă nu recunoaște ajutorul Lui permanent, el nu vine la Biserică, nu vine să Îi slujească Lui, pentru că se crede de sine stătător. Se crede autonom în relație cu Dumnezeu, nu dependent de El tot timpul. Însă noi nu putem trăi o clipă fără Dumnezeu, fără mila Lui față de noi! Pentru că întreaga existență a creației stă în voința Lui. Căci El ține în existență întreaga creație, pentru că e Dăruitorul vieții pentru toată creația Sa.

[3] Însă omul trebuie să vină la Biserică așa cum este, așa cum poate. El trebuie să vină cu bolile lui, cu demonizarea lui la Biserică, așa cum a venit și femeia „având duh de neputință [πνεῦμα ἔχουσα ἀσθενείας]” [Lucas 13, 11, BYZ], pentru ca să ceară de la Dumnezeu dezlegarea de boala lui. Pentru că demonii, care sunt lipiți de noi, pleacă de la noi dacă ne smerim, dacă primim ajutorul lui Dumnezeu, dacă simțim slava Lui în noi înșine. Însă ei nu pleacă de la noi dacă păcătuim, dacă stăm în mândria și delăsarea noastră, pentru că lor le plac păcatele. Numai păcatele le plac! Dar nu le place harul lui Dumnezeu din Biserică. Nu le place curăția, smerenia și sfințenia.

[4] Ne purtăm boala cu noi oriunde mergem, pentru că nu o putem separa de noi înșine. Boala e în noi, pentru că e creația noastră. Păcatele noastre sunt boala noastră! De aceea avem nevoie de dezlegarea de boala noastră. Și dezlegarea pe care o primim în Taina Mărturisirii, dezlegarea de păcatele noastre, este însănătoșirea sufletului nostru. Pentru că sufletul nostru are nevoie de sănătate mai întâi de toate, pentru ca să respire în voie și trupul nostru. Și noi această sănătate, pe cea a sufletului, trebuie să o căutăm mai întâi, venind să ne spovedim toate păcatele noastre.

[5] Cel mai ușor lucru, mărturisirea păcatelor, devine cel mai greu pentru unii, pentru că se rușinează să le mărturisească. Aceasta e rușinea care ne ține în boală, care ne lasă nevindecați. Păcatul e slăbiciunea ta, pe când iertarea lui Dumnezeu e vindecarea ta. Orice păcat este moarte, pe când iertarea lui Dumnezeu e viața noastră cea veșnică. Și când stăm departe de Dumnezeu, când suntem nerecunoscători pentru binefacerile Lui, noi stăm în moarte, în Iad, pentru că ne situăm împotriva lui Dumnezeu. Iar ieșirea noastră din moarte e mărturisirea păcatelor noastre, e venirea la Biserică, e împăcarea cu Dumnezeu și cu Biserica Lui, pentru că aici ne mântuim toți cei păcătoși.

[6] Biserica lui Dumnezeu, cea atât de sfântă și de neînțeleasă și de batjocorită de mulți, este locul mântuirii noastre. Aici ne naștem dumnezeiește, ca fii ai lui Dumnezeu, aici creștem, hrănindu-ne cu slava lui Dumnezeu, aici ne sfințim neîncetat. De aceea, când e batjocorită Biserică, e batjocorită mântuirea noastră. Când cineva face glume despre Biserică, el face glume despre viața noastră veșnică cu Dumnezeu. Pentru că oricâte păcate și fărădelegi am face noi, vindecarea de ele este darul lui Dumnezeu, pentru că El ne dezleagă de păcatele noastre.

[7] Și iertarea păcatelor noastre o primim de la Dumnezeu prin Duhovnicul nostru. În Taina Mărturisirii, după ce ne spovedim păcatele, Duhovnicul ne iartă și ne dezleagă de păcatele noastre, cu harul lui Dumnezeu, pentru că Însuși Dumnezeu face acest lucru prin mâna și cuvântul lui. Și prin aceasta înțelegem de ce Dumnezeu S-a făcut om: pentru ca El să Își asume toate cele ale vieții noastre și, prin Slujitorii Lui, să ne ajute neîncetat în viața noastră. Căci nu e de ajuns doar să citim sau să auzim cuvintele Lui, ci trebuie să-i vedem și pe cei care împlinesc cuvintele Lui în viața lor. Avem nevoie de sfătuitori, de prieteni în viața noastră de credință, iar Slujitorii Bisericii sunt călăuzitorii noștri în viața cu Dumnezeu.

[8] Fiul Tatălui Se face om pentru ca să Îl vedem pe adevăratul Om, pe adevăratul Slujitor al lui Dumnezeu. El Se face om, pentru ca noi să ne îndumnezeim neîncetat, să ne facem asemenea Lui. Întruparea Lui este apropierea Lui de noi și apropierea noastră de El, pentru că, prin umanitatea Lui, simțim dumnezeirea Sa. Ținem în mână, când ne împărtășim, Trupul Lui, pentru ca să fim cu toții trupul Său, mădulare vii ale Bisericii. Și El Se apropie mereu de noi, prin aceea că ne umple mereu de slava Lui și de cunoașterea Sa, pentru ca și noi să fim tot mai mult una cu El, cu Dumnezeul nostru. Pentru că sfințenia e continua noastră intimizare cu Dumnezeul mântuirii noastre.

[9] Ziua sabatului, a odihnei, este ziua vindecării [Lucas 13, 16, BYZ]. Domnul o vindecă atunci de demonizare, în zi de sabat, pentru ca să le arate care e adevărata odihnă: bucuria cu Dumnezeu, bucuria de vindecarea lui Dumnezeu, iertarea lui Dumnezeu. Dacă nu te simți sănătos, vindecat, iertat de Dumnezeu, ce bucurie ai de praznic? Praznicul e bucurie, e recunoștință față de Dumnezeu, e mulțumire adusă Lui, e mare libertate interioară. Dacă nu te simți bine, nu prăznuiești, ci bolești. Dar dacă te bucuri, dacă ești vesel în inima ta, atunci ești în praznicul lui Dumnezeu, ești în odihna Lui, pentru că sabatul Lui e duhovnicesc și nu trupesc. Odihna Lui e sfântă și nu înseamnă nelucrare totală, ci nelucrare a păcatului, pentru ca să te bucuri cu Dumnezeu și cu semenii tăi.

[10] Și Evanghelia de azi, toate Slujbele, colindele noastre ne pregătesc pentru adevărata sărbătoare, pentru bucuria cea duhovnicească. Pentru că noi ne bucurăm de Dumnezeu și împreună cu El în praznicul Nașterii Domnului și nu de altceva. Ne bucurăm de Domnul nostru, de Cel care S-a făcut om pentru noi și pentru mântuirea noastră, și de aceea nașterea Lui este o mare bucurie și frumusețe duhovnicească pentru noi, căci ea ne vorbește despre frumusețea noastră duhovnicească. Căci El S-a făcut Prunc pentru ca să ne facă pe noi fiii Lui. S-a făcut Prunc pentru ca să ne facă și pe noi prunci: care nu ne bucurăm de răutate, ci de bunătatea lui Dumnezeu.

[11] Darurile noastre sunt bunătatea lui Dumnezeu față de noi, pe care, la rândul nostru, o dăruim altora. Dăruim din bunătatea Lui, din mila Lui față de noi, din grija Lui necontenită față de nevoile noastre curente. Pentru că El ne dăruie atât pe cele duhovnicești, cât și pe cel sufletești, cât și pe cele trupești. El ne dăruie tot ceea ce avem nevoie. De aceea și darurile noastre trebuie să se refere la viața duhovnicească, la viața sufletească și la viața trupească a oamenilor. Trebuie să îi învățăm pe oameni dreapta credință, să îi iubim și să îi ajutăm, să îi îmbrățișăm cum se poate mai bine. Pentru că prin toate acestea facem voia lui Dumnezeu în viețile noastre și în viețile tuturor celorlalți. Amin!

My beloveds[1],

the true victory is the kindness. When everyone is cold and repulsive, when no one wants to talk to you, the one who shows you kindness, candor, simplicity, sincerity wins your heart. And Saint Nicolaos, our Father, the Archbishop, the one we commemorate today with peace and joy, conquered people with his kindness, just as his name says. Because Νικόλαος means victor of the people[2]. And he was not a soldier, he was not a magnate, he was not a ruler of the world, but he was and is a Father of people, a Servant of God full of kindness, so that his Icon, over the centuries, remained the Icon of kindness, of mercy towards people[3].

When I started Theology for Today platform 19 years ago, I didn’t do it premeditatedly. I didn’t think in advance about a day when I would start my online work. But it seems that Saint Nicolaos suddenly filled my heart with mercy and care for all people, and I started publishing on his day for the benefit of everyone. Because Saint Nicolaos didn’t premeditate his acts of almsgiving either, but he immediately gave where there was a need, because the need gives birth to almsgiving. When you do almsgiving without a real need, you force the things. But when someone else’s need asks you to be good, then it is felt like a real hug, like a true blessing[4].

Saint Nicolaos heard that a father was thinking of giving his 3 daughters, very beautiful, to fornication, because he had gone from being a rich man to being poor. He heard his need and, suddenly, discreetly, came to their aid. Because he went at night and threw a bag of money out the window and with it, the troubled father married his first daughter and made her a dowry from the almsgiving of Saint Nicolaos. He did the same for the man’s second and third daughters. Because the almsgiving makes you happy, but it makes the one who receives it very happy. And the father of the 3 daughters showed himself to be a faithful man, a man with mercy towards his daughters, because he received the alms as God’s gift to his house[5]|[6].

Any of us, at work or on the street or at home, can follow the example of Saint Nicolaos, our Father, because we have nothing to do but be on the side of those in need. When we do not overlook people’s needs, we are on their side, we are with those in need. When we help our colleagues at work, when we help our fellow citizens in need, when we help our family members punctually, we are living hearts, loving, attentive, caring for the needs of others. On the contrary, to pretend it is raining, to be indifferent to the needs of others, means to be indifferent to your soul, because our soul needs the food of almsgiving, of kindness, in order to be alive[7].

But Saint Nicolaos not only did good to others, but he also took care not to disturb the inner feelings of those he did good to. He wanted not to humiliate them, not to embarrass them with anything[8]. Because the almsgiving can be thrown at others, like that, from above, with ostentatiousness, but it can also be given with shyness, with delicacy, not looking for the gesture, but for the peace of the person in front of you. And then the person understands not only that you helped him, but also that you did not humiliate him for his poverty, you did not treat him like a social reject, but like a brother in need. And through your almsgiving he will gain courage, he will feel loved, appreciated by you, because you do not look at his humble condition, but at his good, at his future, so that he can escape the impasse he finds himself in[9].

Saint Nicolaos fed the hungry, clothed the naked, and helped those who had many debts to others[10]. He stopped the storm of the sea through his prayer[11]. He resurrected a dead sailor[12]. He healed many sick people, cast out demons from people, and comforted the tormented[13]. Because the love for people is the basis of every miracle of the Saints. Their miracles are not ostentatious, but loving for people. They are done out of much love and mercy towards people, because they are full of the love and mercy of God. And the God of our salvation works many of His miracles through His Saints, in order to show us that we, people, can also love selflessly, and we can be good and very merciful[14].

After his pilgrimage to Jerusalem[15], the Lord Himself called him to the Divine Priesthood. He called him to serve people, so that His name would be glorified through Saint Nicolaos, our Father[16]. And he is called to Archiepiscopate as a miracle worker, as a man full of almsgiving and good deeds, he is called ecstatically, and he is cheirotoned wonderfully[17]. Because those who cheirotoned him received Saint Nicolaos as chosen by the Holy Ghost for the seat of Archbishop[18]. And when God chooses, He chooses who is right for His Church. He chooses His Servants, He chooses those after His own heart, because He chooses those who truly love Him. And the history of the Church is full of the Saints of God, those whom He has chosen for His holy service[19].

And Saint Nicolaos was cheirotoned Archbishop because he saw the Lord in a vision giving him the Holy Evangel, and he saw the Theotokos placing the archiepiscopal omophorion on his shoulders[20]. He received visions, entrustments, then he answered the call of God! He was called ecstatically, then he received the Cheirotonia of the Church. Because God calls you to His service and not men. But God works through the Servants of the Church to cheirotoned you into service as well[21].

But the service of the Church is responsible and communional. You become a Deacon, Priest or Bishop in order to serve the Church, in order to be a factor of unity and not of inner destabilization. Whoever is called by God to the Priesthood and is full of His glory, that one is also full of concern for the unity of the Church. Because he does not want to disturb, to destroy, to upset the peace of the Church, but wants to build the living Church of God, to build it ghostually, to strengthen it in the peace and love of God[22].

My scientific, writing, and editorial work is for the good of the Church and for strengthening in the truth and in the peace of God. My online work is part of my priestly ministry, of my dedication to people. Therefore, I do not seek to mislead people, but to make them aware of their ecclesial responsibility. For, with all, we must truly serve God and be good and merciful people to our fellow men. Just as Saint Nicolaos, as Archbishop, did not seek the praise of the world, did not seek evanescent praises, but sought to truly help people and helped them through prayer, almsgiving, and his entire archiepiscopal ministry[23].

Therefore, my beloveds, the kindness is not a chore, but is the naturalness of our soul. When we are good, we are natural, we manifest ourselves humanly, we manifest ourselves with a christian heart. Because God has filled us with ghostual love for all, with the true love, the one that embraces everyone. Because we must not only be good to our own, but to all people, from everywhere. And being good to all means manifesting yourself as a christian, as a true son of God. Amin[24]!

---

[1] Started at 8.25, in day of tuesday, on 2 december 2025. Sun, 3 degrees, wind 1 km/h.

[2] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Nikolaos.

[3] Iubiții mei, adevărata biruință este bunătatea. Când toți sunt reci și respingători, când nimeni nu vrea să vorbească cu tine, cel care îți arată bunătate, candoare, simplitate, sinceritate îți câștigă inima. Iar Sfântul Nicolaos, Părintele nostru, Arhiepiscopul, cel pe care îl pomenim azi cu pace și cu bucurie, a biruit pe oameni cu bunătatea sa, așa după cum îi spune și numele. Pentru că Νικόλαος înseamnă biruitor de popor. Și el nu a fost soldat, nu a fost magnat, nu a fost un stăpânitor al lumii, ci a fost și este un Părinte al oamenilor, un Slujitor al lui Dumnezeu plin de bunătate, încât Icoana lui, peste veacuri, a rămas Icoana bunătății, a milostivirii față de oameni.

[4] Când acum 19 ani am inițiat platforma Teologie pentru azi, n-am făcut-o premeditat. Nu am gândit mai înainte o zi în care să îmi încep munca online. Dar se pare că Sfântul Nicolaos mi-a umplut deodată inima de milostivire și de grijă față de toți oamenii și am început să public chiar de ziua lui spre folosul tuturor. Pentru că și Sfântul Nicolaos nu își premedita faptele de milostenie, ci el dăruia imediat acolo unde era nevoie, pentru că nevoia naște milostenia. Când faci milostenie fără să existe nevoie reală, forțezi lucrurile. Dar când nevoia altuia îți cere să fii bun, atunci e resimțită ca o adevărată îmbrățișare, ca o adevărată binecuvântare.

[5] Viețile Sfinților pe luna decembrie [Lives of the Saints on the month of december], ed. a II-a, Ed. Episcopiei Romanului, 2000, p. 126-128.

[6] Sfântul Nicolaos a auzit că un tată se gândea să își dea cele 3 fete ale lui, foarte frumoase, spre desfrânare, pentru că din om bogat ajunsese să sărăcească. A auzit nevoia lui și, deodată, cu discreție, a ieșit în ajutorul lor. Pentru că s-a dus noaptea și i-a aruncat pe fereastră o pungă de bani și cu ea, tatăl necăjit, și-a măritat prima fiică și i-a făcut zestre din milostenia Sfântului Nicolaos. La fel a făcut și pentru a doua și pentru a treia fiică a bărbatului. Pentru că milostenia te bucură pe tine, dar bucură mult pe cel care o primește. Și tatăl celor 3 fete s-a arătat un om credincios, un om cu milă față de fetele lui, pentru că a receptat milostenia ca darul lui Dumnezeu față de casa lui.

[7] Oricare dintre noi, la locul de muncă sau pe stradă sau acasă, putem urma exemplul Sfântului Nicolaos, Părintele nostru, pentru că nu trebuie să facem altceva decât să fim de partea celor în nevoie. Când nu trecem cu vederea nevoile oamenilor, suntem de partea lor, suntem cu cei în nevoie. Când ne ajutăm colegii de muncă, când ne ajutăm semenii în nevoie, când îi ajutăm pe cei din familie în mod punctual, noi suntem inimii vii, iubitoare, atente, grijulii față de nevoile altora. Dimpotrivă, a te face că plouă, a fi indiferent la nevoile altora, înseamnă a fi indiferent față de sufletul tău, pentru că sufletul nostru are nevoie de hrana milosteniei, de bunătate, pentru ca să fie viu.

[8] Idem, p. 126.

[9] Însă Sfântul Nicolaos nu doar făcea bine altora, ci se uita și la a nu deranja interior pe cei cărora le făcea bine. Voia să nu îi umilească, să nu îi rușineze cu ceva. Pentru că milostenia se poate arunca altora, așa, de sus, cu ostentație, dar se poate da și cu sfială, cu delicatețe, necăutând la gest, ci la pacea celui din fața ta. Și omul înțelege atunci nu numai că l-ai ajutat, dar nici nu l-ai umilit pentru sărăcia lui, nu l-ai tratat ca pe un rebut social, ci ca pe un frate aflat la nevoie. Și prin milostenia ta va prinde curaj, se va simți iubit, apreciat de tine, pentru că tu nu te uiți la condiția lui umilă, ci la binele lui, la viitorul lui, pentru ca el să scape din impasul în care se află.

[10] Idem, p. 128.

[11] Idem, p. 129.

[12] Ibidem.

[13] Ibidem.

[14] Sfântul Nicolaos i-a hrănit pe cei flămânzi, i-a îmbrăcat pe cei goi, i-a ajutat pe cei care aveau datorii multe față de alții. El a oprit furtuna mării prin rugăciunea sa. El a înviat un marinar mort. El a tămăduit mulți bolnavi, a izgonit demoni din oameni și i-a mângâiat pe cei necăjiți. Pentru că iubirea de oameni stă la baza oricărei minuni a Sfinților. Minunile lor nu sunt ostentative, ci iubitoare de oameni. Ele se fac din multă iubire și milostivire față de oameni, pentru că ei sunt plini de iubirea și de mila lui Dumnezeu. Și Dumnezeul mântuirii noastre lucrează prin Sfinții Lui multe minuni ale Sale, pentru ca să ne arate că și noi, oamenii, putem iubi dezinteresat, și noi putem fi buni și mult milostivi.

[15] Ibidem.

[16] Idem, p. 130.

[17] Idem, p. 131-132.

[18] Idem, p. 132.

[19] După pelerinajul său la Ierusalim, Însuși Domnul l-a chemat la Dumnezeiasca Preoție. L-a chemat să le slujească oamenilor, pentru ca numele Lui să se slăvească prin Sfântul Nicolas, Părintele nostru. Și el e chemat la Arhiepiscopat ca un făcător de minuni, ca un om plin de milostenie și de fapte bune, e chemat în mod extatic, și e hirotonit în mod minunat. Pentru că cei care l-au hirotonit l-au receptat pe Sfântul Nicolaos ca ales de Duhul Sfânt pentru scaunul de Arhiepiscop. Și când alege Dumnezeu, alege pe cine trebuie pentru Biserica Lui. El Își alege Slujitorii, îi alege pe cei după inima Lui, pentru că îi alege pe cei care Îl iubesc pe El cu adevărat. Și istoria Bisericii e plină de Sfinții lui Dumnezeu, de cei pe care El i-a ales spre slujirea Sa cea sfântă.

[20] Ibidem.

[21] Și Sfântul Nicolaos a fost hirotonit Arhiepiscop pentru că L-a văzut pe Domnul în vedenie cum i-a dăruit Sfânta Evanghelie, iar pe Născătoarea de Dumnezeu a văzut-o cum i-a pus pe umeri omoforul arhiepiscopal. A primit vedenii, încredințări, apoi a răspuns chemării lui Dumnezeu! A fost chemat extatic, apoi a primit Hirotonia Bisericii. Pentru că Dumnezeu te cheamă la slujirea Lui și nu oamenii. Dar Dumnezeu lucrează prin Slujitorii Bisericii pentru ca să te hirotonească și pe tine întru slujire.

[22] Însă slujirea Bisericii e responsabilă și comunională. Ajungi Diacon, Preot sau Episcop pentru ca să slujești Biserica, pentru ca să fii un factor de unitate și nu de destabilizare interioară. Cine e chemat de Dumnezeu la Preoție și e plin de slava Lui, acela e plin și de grija pentru unitatea Bisericii. Pentru că nu vrea să deranjeze, să strice, să bulverseze pacea Bisericii, ci dorește să zidească Biserica cea vie a lui Dumnezeu, să o zidească duhovnicește, să o întărească în pacea și în iubirea lui Dumnezeu.

[23] Lucrarea mea științifică, scriitoricească, editorială e spre binele Bisericii și pentru întărirea în adevărul și în pacea lui Dumnezeu. Munca mea online face parte din slujirea mea preoțească, din dăruirea mea față de oameni. De aceea, eu nu caut să duc în eroare oamenii, ci să îi conștientizez asupra responsabilității lor eclesiale. Căci, cu toții, trebuie să Îi slujim lui Dumnezeu cu adevărat și să fim oameni buni și milostivi cu semenii noștri. După cum, Sfântul Nicolaos, ca Arhiepiscop, nu a căutat fala lumii, nu a căutat elogii evanescente, ci a căutat să ajute cu adevărat oamenii și i-a ajutat prin rugăciunea, prin milostenia și întreaga sa slujire arhiepiscopală.

[24] De aceea, iubiții mei, bunătatea nu este o corvoadă, ci este firescul sufletului nostru. Când suntem buni suntem firești, ne manifestăm uman, ne manifestăm cu inimă creștină. Pentru că Dumnezeu ne-a umplut de dragoste duhovnicească față de toți, cu adevărata dragoste, cea care îmbrățișează pe toată lumea. Pentru că nu doar față de ai noștri trebuie să fim buni, ci față de tot omul, de oriunde. Și a fi bun cu toți înseamnă a te manifesta ca un creștin, ca fiul lui Dumnezeu cu adevărat. Amin!

My beloveds[1],

it is a great blessing to speak about the Holy Apostle of a nation, just as it is a great fulfillment to speak about a unified nation, about a christian nation, which has lived in its same historical hearth for 2000 years. Because the romanian nation has remained here, in these places, since the Holy Apostle Andreas [Ἀνδρέας[2]], our Apostle, made it a christian nation. And the romanians have remained christians because they lived christianly in the Church of God. And when you do not play with the faith, when you live it seriously, even God does not forget you. He does not forget your pious efforts, but blesses them from century to century. Because we enjoy the peace of the Church, because our ancestors lived christianly here, in our country[3].

Therefore, the Cave of Saint Andreas from Constanța county[4] is the zero kilometer of our Orthodoxy. Because from there, where the Holy Apostle Andreas lived and preached, the right faith spread among our people. And our romanian Church, which started from the cave, because our Lord was also born in the cave, had to wait 2000 years to have a Cathedral of all romanians. But, until now, it has filled the Emperordom of God with romanian Saints, with Saints from all the ages, because the romanian people have constantly sanctified themselves in the Church of God and have also sanctified their language, which they have made a liturgical language, a language of glorification of God[5].

Every language of the earth can be a churchly language, because every people is called to be part of the Emperordom of God. But when you start translating the Scripture, the Services, the Saints of the Church into your language, then you see how the language of your people brightens, but also how it constantly enriches. Because you have to invent words to express the life and experience of the Church, but also to choose the words that best express our love for God. Therefore, when a language begins to be sanctified from a liturgical point of view, it begins to be a language pleasing to the human soul, for it becomes a language of speaking with God[6].

However, the Holy Apostle Andreas did not only reach us, the Black Sea and the Danube, but he was also in Byzantium and Greece and Trebizond and Nicaea and Amastrida and Sinope and Russia and Irakleia of Thrace and Macedonia, Thessaly, as far as Paleapatra[7]. And his hardships were of all kinds, because the pagans and unbelievers opposed him. But, through the work of God, Saint Andreas founded the Church of God everywhere, cheirotoning Bishops, Priests and Deacons, who served the Church of God. Because the Church is founded and spreads and remains in history through its life and through its service. It is the life of christians that remains. Because it is a light in this world, it is the light of the world, because the life of the Church leads the world towards the Emperordom of God[8].

The Church of God is the one that is founded apostolically. And, throughout the centuries, the Church of the Apostle Andreas from Romania had its hierarchy, its ministry, its holy life here. Archaeological discoveries tell us about the churchly life here. And the Church of Romania has not had periods of decadence, it has never been abolished, in order to be reconfigured later, but it has an uninterrupted existence from the Holy Apostle Andreas to us. That is why the Church of Romania is an apostolic Church with uninterrupted life, with uninterrupted ministry, because it has reached us and we live in the Church founded by the Apostle of Romania, by the Holy Apostle Andreas, the first called [Πρωτόκλητος[9]] to the apostolate[10].

Today, november 30, we celebrate the Ghostual Day of the romannians, so that tomorrow, december 1, we can celebrate their National Day. The Ghostual Day of the romanians is the commemoration of the Holy Apostle Andreas, the one who introduced us to the Church of God through his preaching and service, while the National Day of the romanians is the day that expresses the unity of Romania. For today marks 107 years of national unity, since the creation of a national, independent and unitary state. And this unity is lived and guarded every day, because it expresses our desire to live in our country, speaking romanian and serving in romanian[11].

To know your history, you must read it with humility. The history of the romanian Church is one with the history of the romanian people, because the Church was at the center of the romanian nation. And when you see your historical past in its reality, as it was providenced by God, you understand that it is a great blessing to have been born in a christian country and to have been baptized from infancy. Because you began your life with God from the first year of your life and you grew like a vigorous tree in the Church of God and not like some weed[12].

For ideologies, my beloveds, do not save us, but only life with God! We give thanks to God for everything, we are grateful to Him for everything in our lives, and through this we are fulfilled in our life with God. Because we rejoice into our God, we live joyfully in His Church, and we call everyone to sanctify themselves in the Church of God. We do not believe that the faith of the Church is only for us, but for all people. And hence our openness to all, our humanity, our chris- tian hospitality. Because everyone must be saved[13].

Neither ideologies, nor false beliefs, foreign to the life of the Church, save us! If there is only one Church, that of Pentecost, which has reached us and in it we are saved, how can we look for anything else, if this is the Church of God?! And as our people are, so is our Church. There may be various people who harm the Church through their lives, just as they harm our people, its image in the world, but the people are what they are through their brand representatives, i.e. through their Saints, Geniuses, Heroes. The essence of a people is its faith and its life. And when faith speaks, then the creations of that people are astonishingly beautiful[14].

I love romanian life, traditions, customs, food, the romanian language, but, first of all, I love the Church of Romania. I love God, the One who is also with us, romanians, because He made us His sons by grace. But the Church of Romania is, along with all the other national Churches, the Church of God, i.e. founded by Him. And God continuously establishes His Church through people, because He expands it endlessly in history. We are going towards the Emperordom of God and not towards the end of the world! We are going with God towards His Emperordom. And His Emperordom has no end. And this is how we also think of existence: as life without end, as eternal life lived with God[15].

Much blessing, peace and joy to all! Let us rejoice with holy joy in the Church of God and thank Him for all the blessings poured into our lives! At many years and much fulfillment in all that you do! Amin[16]!

---

[1] Started at 9.04, in day of tuesday, on 25 november 2025. The sun came out of the clouds, three degrees, wind of 2 km/h.

[2] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1321/sxsaintinfo.aspx.

[3] Iubiții mei, e o mare binecuvântare să vorbești despre Sfântul Apostol al unei națiuni, după cum e o mare împlinire să vorbești despre o națiune unitară, despre o națiune creștină, care de 2000 de ani trăiește în aceeași vatră istorică a ei. Pentru că națiunea română a rămas aici, pe aceste locuri, de când Sfântul Apostol Andreas, Apostolul nostru, a făcut din ea o națiune creștină. Și românii au rămas creștini pentru că au trăit creștinește în Biserica lui Dumnezeu. Și când nu te joci cu credința, când o trăiești la modul serios, nici Dumnezeu nu te uită. Nu uită eforturile tale cele evlavioase, ci le binecuvântă din secol în secol. Pentru că noi ne bucurăm de pacea Bisericii, pentru că strămoșii noștri au trăit creștinește aici, în țara noastră.

[4] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Peștera_Sfântului_Andrei.

[5] De aceea, Peștera Sfântului Andreas din județul Constanța e kilometrul zero al Ortodoxiei noastre. Pentru că de acolo, de unde a trăit și a propovăduit Sfântul Apostol Andreas, s-a răspândit dreapta credință în neamul nostru. Și Biserica noastră românească, ce a pornit din peșteră, căci în peșteră s-a născut și Domnul nostru, a trebuit să aștepte 2000 de ani pentru ca să aibă o Catedrală a tuturor românilor. Dar, până aici, ea a umplut Împărăția lui Dumnezeu de Sfinți români, de Sfinți din toate veacurile, pentru că poporul român s-a sfințit neîncetat în Biserica lui Dumnezeu și și-a sfințit și limba lui, pe care a făcut-o limbă liturgică, limbă de slăvire a lui Dumnezeu.

[6] Fiecare limbă a pământului poate fi o limbă bisericească, pentru că fiecare popor e chemat să facă parte din Împărăția lui Dumnezeu. Dar când începi să traduci Scriptura, Slujbele, Sfinții Bisericii în limba ta, atunci vezi cum se luminează limba neamului tău, dar și cum se îmbogățește constant. Pentru că trebuie să inventezi cuvinte pentru a exprima viața și experiența Bisericii, dar și să alegi cuvintele care să exprime cel mai bine dragostea noastră pentru Dumnezeu. De aceea, când o limbă începe să se sfințească din punct de vedere liturgic, ea începe să fie o limbă plăcută sufletului omenesc, căci devine o limbă a vorbirii cu Dumnezeu.

[7] Viețile Sfinților pe luna noiembrie [The Lives of the Saints on the month of november], ed. a II-a, Ed. Episcopiei Romanului, 2000, p. 593-596, 597, 599, 600.

[8] Însă, Sfântul Apostol Andreas nu a ajuns numai la noi, la Marea Neagră și la Dunăre, ci a fost și în Bizanț și în Grecia și în Trapezunt și în Nicea și în Amastrida și în Sinopi și în Rusia și în Iraclia Traciei și în Macedonia, Tesalia, până în Paleapatra. Și greutățile sale au fost de tot felul, pentru că cei păgâni și necredincioși i se împotriveau. Dar, prin lucrarea lui Dumnezeu, Sfântul Andreas a întemeiat peste tot Biserica lui Dumnezeu, hirotonind Episcopi, Preoți și Diaconi, care au slujit Biserica lui Dumnezeu. Pentru că Biserica se întemeiază și se răspândește și rămâne în istorie prin viața și prin slujirea ei. Viața creștinilor e cea care rămâne. Pentru că ea este o lumină în această lume, este lumina lumii, pentru că viața Bisericii conduce lumea spre Împărăția lui Dumnezeu.

[9] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1321/sxsaintinfo.aspx.

[10] Biserica lui Dumnezeu este cea care se întemeiază apostolic. Și, de-a lungul secolelor, Biserica Apostolului Andreas din România a avut ierarhia ei, slujirea ei, viața ei sfântă aici. Descoperirile arheologice ne vorbesc despre viața bisericească de aici. Și Biserica României nu a avut perioade de decadență, nu a fost desființată niciodată, pentru ca să fie reconfigurată ulterior, ci ea are o existență neîntreruptă de la Sfântul Apostol Andreas până la noi. De aceea Biserica României e o Biserică apostolică cu viață neîntreruptă, cu slujire neîntreruptă, pentru că ea a ajuns până la noi și noi trăim în Biserica întemeiată de Apostolul României, de Sfântul Apostol Andreas, Cel dintâi chemat [Πρωτόκλητος] la apostolat.

[11] Astăzi, pe 30 noiembrie, sărbătorim Ziua Duhovnicească a românilor, pentru ca mâine, 1 decembrie, să sărbătorim Ziua Națională a lor. Ziua Duhovnicească a românilor e pomenirea Sfântului Apostol Andreas, cel care ne-a introdus în Biserica lui Dumnezeu prin propovăduirea și slujirea sa, pe când Ziua Națională a românilor e ziua care exprimă unitatea României. Căci se împlinesc azi 107 ani de unitate națională, de la crearea unui stat național, independent și unitar. Și această unitate este trăită și păzită în fiecare zi, pentru că ea exprimă dorința noastră de a trăi în țara noastră, vorbind limba română și slujind în limba română.

[12] Ca să îți cunoști istoria, trebuie să o citești cu smerenie. Istoria Bisericii românești e una cu istoria poporului român, pentru că Biserica a fost în centrul națiunii române. Și când îți vezi trecutul istoric în realitatea lui, așa cum a fost providențiat de Dumnezeu, înțelegi că e o mare binecuvântare să te fi născut într-o țară creștină și să fii botezat din pruncie. Pentru că ți-ai început viața cu Dumnezeu din primul an al vieții tale și ai crescut ca un copac viguros în Biserica lui Dumnezeu și nu ca o buruiană oarecare.

[13] Căci ideologiile, iubiții mei, nu ne mântuie, ci doar viața cu Dumnezeu! Aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru toate, suntem recunoscători Lui pentru toate cele ale vieții noastre și prin aceasta suntem împliniți în viața noastră cu Dumnezeu. Pentru că ne bucurăm întru Dumnezeul nostru, trăim bucuroși în Biserica Lui și îi chemăm pe toți să se sfințească în Biserica lui Dumnezeu. Nu credem că credința Bisericii e doar pentru noi, ci pentru toți oamenii. Și de aici deschiderea noastră față de toți, omenia noastră, ospitalitatea noastră creștină. Pentru că toți trebuie să se mântuie.

[14] Nici ideologiile, dar nici credințele false, străine de viața Bisericii, nu ne mântuie! Dacă există o singură Biserică, cea a Cincizecimii, care a ajuns până la noi și întru ea ne mântuim, cum să mai căutăm altceva, dacă aceasta e Biserica lui Dumnezeu?! Și așa cum e poporul nostru, așa e și Biserica noastră. Pot exista diverși oameni care fac rău Bisericii prin viața lor, după cum fac rău și poporului nostru, imaginii sale în lume, dar poporul e ceea ce este prin reprezentanții săi de marcă, adică prin Sfinții, Geniile, Eroii săi. Esența unui popor e credința și viața lui. Și când credința vorbește, atunci creațiile acelui popor sunt uluitor de frumoase.

[15] Iubesc viața, tradițiile, obiceiurile, mâncărurile românești, limba română, dar, în primul rând, iubesc Biserica României. Îl iubesc pe Dumnezeu, Cel care este și cu noi, românii, pentru că ne-a făcut fiii Lui prin har. Dar Biserica României este, alături de toate celelalte Biserici naționale, Biserica lui Dumnezeu, adică întemeiată de El. Și Dumnezeu întemeiază continuu Biserica Lui prin oameni, pentru că o extinde la nesfârșit în istorie. Noi mergem spre Împărăția lui Dumnezeu și nu spre sfârșitul lumii! Noi mergem cu Dumnezeu spre Împărăția Lui. Și Împărăția Lui nu are sfârșit. Și în acest fel ne gândim și noi existența: ca viață fără de sfârșit, ca viață veșnică trăită cu Dumnezeu.

[16] Multă binecuvântare, pace și bucurie tuturor! Să ne bucurăm cu bucurie sfântă în Biserica lui Dumnezeu și să Îi mulțumim pentru toate binefacerile revărsate în viața noastră! La mulți ani și multă împlinire în tot ceea ce faceți! Amin!