Prima cateheză
Dragii mei,
stați prea mult jos!…
Da, cateheză înseamnă a sta jos
și a asculta…
Însă voi stați mult jos,
pe jos,
și nu vreți niciodată să treceți peste
cuvinte,
să zburați spre înalt.
Orice lecție catehetică
nu are drept scop…
dădăcirea.
Să ne fie bine înțeles
acest lucru.
Adică așa se face…semnul Sfintei Cruci,
așa se pune baticul,
așa se stă în Biserică…
Cateheza te introduce dincolo
de catapetesmele cuvintelor,
te face să vezi prin cuvinte,
prin gesturi,
prin simțăminte.
Pentru că o cateheză nu e numai o introducere
ci și o stare.
Ca să ai stare,
trebuie să te liniștești pentru a asculta,
trebuie să fii gata să te supui evidențelor
adevărului.
Chiar dacă,
în lumea noastră,
cu trap rapid spre secularizare,
a asculta înseamnă a fi rob,
pentru Tradiția Bisericii noastre
Ortodoxe,
robia ascultării
e cea mai curată formă de libertate.
Tu nu știi ce să faci cu tine
și Domnul te învață ce să faci cu tine.
Ce să faci cu mintea ta,
cu ochii tăi,
cu urechile tale,
cu picioarele tale,
cu viața ta.
Și astăzi
suntem împreună pentru
că vrem să ascultăm cuvintele
Domnului,
păstrate de Tradiția Bisericii
peste secole
ca bucurie a inimii.
Și cum ne comportăm
față de bucurie?
Cum ieșim spre bucurie?
Ce este bucuria…
decât o trăire în ea?
Vedeți voi,
orice cateheză
introduce în bucuria înțelegerii.
Voi vreți să știți cum
se trăiește, cu adevărat,
bucuria de Dumnezeu.
Foarte bine!
Bucuria e să asculți
cuvinte
care devin frumusețe în tine.
Bucuria e frumusețea harului
lui Dumnezeu în inima voastră.
De aceea,
orice cuvânt al Scripturii
sau al Sfinților Lui,
dacă vă coboară în smerenie,
atunci vă aduce…
în starea proprie
întâlnirii cu Dumnezeu.
Ce facem după ce învățăm
să ne închinăm?
Învățăm să suportăm…
crucea suferințelor…
a răbdărilor de tot felul…
în numele Tatălui
și al Fiului
și al Sfântului Duh
Dumnezeu.
Dumnezeul nostru e unul,
dar în trei persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul
Duh.
Aceasta e dogma Treimii: că Dumnezeu e întreit în persoane
și,
la fiecare închinare a noastră,
mărturisim că ne supunem lui
Dumnezeu Cel în Treime,
Care,
din mare iubire de oameni
ne-a creat pe noi.
Dumnezeiasca Cruce este bucuria noastră,
deși, pe ea,
Domnul Și-a vărsat sângele Său.
Însă e bucuria noastră Dumnezeiasca Cruce,
pentru că e bucuria lui Hristos Dumnezeu pentru noi,
pentru că El a murit iubindu-ne pe noi,
din iubire pentru noi,
pentru că El S-a făcut om
pentru ca să fie Jertfa cea bineplăcută
și izbăvitoare de păcate
a lumii.
Înțelegeți de ce…bucuria e
tainică?
Pentru că e bucurie cu Dumnezeu,
împreună cu El,
în tăcerea adâncă a persoanei noastre.
El ne vorbește nouă
în adâncul inimii.
Noi îi vorbim Lui din inimă.
Și asta înseamnă
stare, a fi în stare de tăcere rugătoare.
Asta vă face să înțelegeți
de ce în Biserica lui Dumnezeu
se tace cu înțeles
la slujbe
și de ce se cântă cu bucurie
și de ce oamenii credincioși
se închină cu evlavie
Prea Curatei Treimi,
Dumnezeului nostru.
Tăcerea noastră…și a Bisericii
e locul unde Dumnezeu ne vorbește.
Dacă nu simțim asta
vorbim,
cântăm,
venim,
plecăm…stingheri, singuri de la Biserică: pentru că
noi suntem goi de prezența Lui.
Rețineți acest lucru:
venim la Biserică
pentru ca să-I vorbim
lui Dumnezeu,
dar,
mai ales,
pentru ca să ascultăm
glasul lui Dumnezeu
în adâncul tăcerii noastre.
Mergeți cu bine!
Dumnezeu să vă umple de bucuria și de
tăcerea vorbirii Sale față de voi!