Premiul conferit lui Paul Goma

premiul conferit lui Paul GomaAcademia de Științe a Moldovei de la Chișinău i-a conferit azi, 27 martie 2015, scriitorului Paul Goma, Premiul pentru realizări științifice valoroase. Prezent la acest eveniment, Prof. Andrei Țurcanu (de pe pagina de Facebook a căruia am preluat informația), a ținut următorul discurs:

Onorată asistență!

Premiul Academiei de Științe pentru diaspora spală întrucâtva rușinea națională de a-l mai avea pe unul din fiii cei mai vrednici ai acestui pământ printre exilanți, departe de ceea ce el numește cu tandrețe „Basarabia rainică”.

Știm cu toții cine este Paul Goma, așa că n-am să stărui aici asupra calificativelor. Mai puțin știm cine suntem noi, cei din Basarabia, unde se boncăie „legiunea” și unde prezența lui Paul Goma ar fi avut un efect de exorcizare purificatoare. Din această cauză, cred, nu se vrea reîntoarcerea sa acasă! Pentru ca să nu avem pe cine întreba precum Isaia: „Străjerule, cât a mai trecut din noapte? Străjerule, cât mai este până trece noaptea?”.

Acest premiu rupe consemnul fatidic. Felicit Academia pentru îndrăzneală. Vă felicit și pe Dvs, domnilor academicieni, pentru onoarea de a fi azi alături de însinguratul nostru pământean.

Vreau să sper că la 2 octombrie, ziua când Paul Goma va împlini 80 de ani, ne vom regăsi cu toții împreună tot aici, avându-l lângă noi și pe scriitorul nostru reîntors dintr-un exil de peste șapte decenii.

Vă mulțumesc”.