Etichetă: Prof. Dr. Nicolae Georgescu

Prima parte…și a doua.

*

N.[icolae] Georgescu, Eminescu și editorii săi, vol. II, Ed. Floare Albastră, București, 2000, 319 p.

„după studiile lui Garabet Ibrăileanu și, mai ales, după ediția sa din 1930, eminescologia s-a concentrat la Biblioteca Academiei Române”, p. 7.

Cele 43 de caiete de poeme, p. 9.

Constantin Botez (medicul lui Mihail Eminescu) „a…deschis calea edițiilor critice după manuscrisele lui Eminescu”, p. 26.

„Mihail Dragomirescu nu admite…pluralul la substantivul extaz, [pentru că] îl consider[ă] defectiv de plural”, p. 100. Dar, continuă autorul, „pluralul, estaze, poate fi considerat un…singular iterativ, ceea ce gramatica, evident, nu acceptă. Dar nici femininul extază, pentru singular, nu este acceptat gramatical – deci Mihail Dragomirescu adaugă paradox la paradox”, p. 101.

George Călinescu a editat în 1932 Viața lui Mihai Eminescu, p. 119.

Opera lui Goethe are 143 de volume, p. 123.

În p. 185, autorul găsește că ediția lui Dumitru Murărașu „nu este reușită” din punct de vedere filologic.

Odată cu p. 181 încep anexele cărții. Formate din diverse articole ale sale de revistă.

Cratima în limba română se introduce în 1953, p. 190. Unde avem acum cratimă, Eminescu folosea trei felul de apostrofuri: cu blanc, fără blanc și mediu, p. 190.

Ultimele norme ortografice sunt din 1993, p. 218.

Din p. 245: al doilea rând de anexe. De data aceasta anexele fiind despre poemele eminesciene.

Poemul Dorința a fost publicat în Convorbiri literare în septembrie 1876, p. 259. Mortua est!, în aceeași revistă, pe 1 martie 1871, p. 260. La fel și Floare albastră, pe 1 aprilie 1873, p. 266.

În p. 303, autorul conchide că poemul Criticilor mei a fost definitivat „prin 1877”, pentru că îi cita o strofă din ea lui Slavici, într-o scrisoare.

Sara pe deal a fost publicată în Convorbiri literare pe 1 iulie 1885, p. 312.

În p. 313, autorul spune că Maiorescu a avut lada cu manuscrise a lui Eminescu „probabil de prin 1886-1888”.

Poemul Rugăciune a fost tipărit în 1892 și este „ultima poezie editată de Titu Maiorescu din manuscrisele eminesciene”, p. 319.

Prima parte…

„dorul poartă gândul până la capăt, nu este o simplă apoziție, un suport al gândului. Dorul…are personalitatea lui la Eminescu, este chiar personaj”, p. 290.

Sylvia Pankhurst l-a tradus în engleză pe Eminescu, p. 292.

În p. 321 autorul folosește substantivul emendare [îndreptare/ corectare].

Autorul consideră Împărat și proletar drept o „adevărată piatră de încercare pentru editori”, p. 324.

Ediția lui George Murnu este „prima ediție din perioada interbelică ce se deschide cu un studiu despre opera și personalitatea lui Eminescu”, p. 345.

Garabet Ibrăileanu era enervat de faptul că numele lui Eminescu ajunsese „un nume bun de exploatat pentru interese de gașcă”, p. 365.

Datorită lui Ibrăileanu se „principializează activitatea de editare a operei lui Eminescu”, p. 366.

După mărturia lui Ibrăileau, Mihail a scris La steaua în 1886, în localitatea Repedea, pe când se afla la băi, pentru ca să-i dovedească medicului de acolo că este „sănătos”, p. 374.

Eminescu a locuit „la bolnița Mănăstirii Neamț…de la 9 noiembrie 1886 până în aprilie 1887”, p. 376.

N.[icolae] Georgescu, Eminescu și editorii săi, vol. I, Ed. Floare Albastră, București, 2000, 446 p.

© Anticariat-unu.ro.

Din Cuvânt înainte, aflăm că această carte, în două volume, reprezintă „dezvoltarea tezei noastre de doctorat susținută în anul 1997 la Universitatea din București”, p. 9.

Autorul ne spune că nu avem o ediție critică Eminescu, p. 9.

Cartea de față este una „de construit”, pentru că autorul ne invită să refacem experiența muncii sale de cercetare, p. 10.

Primul volum al ed. Perpessicius a apărut în 1939, după un deceniu de studii la BAR, p. 13.

Perpessicius moare după editarea celui de-al 6-lea volum eminescian, p. 17.

„Perpessicius” (pseudonim latin) = cel trecut prin multe, cel mult încercat, pățitul, p. 17.

„Eminescu nu scria de dragul de a scrie. El dezvolta – mai ales la ziarul Timpul – câteva mari teorii sociale, bine articulate, prin care explica fenomenul românesc în contextul european al timpului său”, p. 19.

Volumul Poesii de Mihail Eminescu, editat de Titu Maiorescu, apare la București, în 1883/1884, la Ed. Socec & Teclu, p. 37. El a apărut pe 22 decembrie 1883, după cum a arătat Garabet Ibrăileanu, citând ziarul Românul din 22 decembrie 1883 și are 300 de pagini, p. 37.

Ioan V. Socec (librar și editor) s-a născut la Săcele, lângă Brașov, în 1830 și s-a stabilit la București în 1848. Prin 1880 s-a asociat cu Sandler și Teclu, p. 37 și moare în 1896, p. 38.

Mite Kremnitz și regina Carmen Sylva au tradus poeme ale lui Eminescu în germană, p. 39.

Autorul vorbește despre intervențiile neavenite ale lui Maiorescu în punctuația și grafia lui Eminescu, p. 50 ș. u.

În p. 93, autorul spune că în toamna lui 1883, Titu Maiorescu nu cunoștea conținutul lăzii de manuscrise a lui Eminescu.

Egipetul apare în Convorbiri literare la 1 octombrie 1872 iar Înger și demon în 1 aprilie 1873, p. 98.

În p. 108, autorul ne invită să ne întoarcem la poemele lui Eminescu din Convorbiri literare, „la textul inițial”, pentru că „acolo se regăsește un Eminescu mai viu decât în ediții, decât în interpretări”. Adică „un Eminescu total diferit față de cel din interpretările sale critice”, p. 108-109.

Mihail Eminescu a locuit pe str. Știrbei Vodă, nr. 72, la doamna L. Acolo va locui și Ilarie Chendi, cf. p. 115, n. 8.

Sara pe deal a fost publicată în Convorbiri literare pe 1 iulie 1885, La steaua, în aceeași revistă, în 1 decembrie 1886. Tot aici și Kamadeva, în 1 iulie 1887, p. 133.

Titu Maiorescu a fost indiferent față de poezia lui Mihail Eminescu, p. 150.

Ediția a 3-a a Poesiilor sale apare în 1888, în care sunt incluse și La steaua, De ce nu-mi vii și Kamadeva, p. 157.

Ediția a 4-a apare în toamna lui 1889, p. 157.

Ed. a 5-a: toamna lui 1890, în care sunt incluse Sara pe deal, Sonet (Oricâte stele) și Dalila, p. 157.

Ediția lui A. D. Xenopol conține 95 de poeme, p. 178-180. Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie ocupă poziția 9, Floare albastră e a 21-a, Revedere (publicată în Convorbiri literare la 1 octombrie 1879) e a 33-a, Lacul e a 49-a, Scrisorile I-IV între 50-53, Luceafărul e pe 57, Glossa 71, Dalila 85, a 95-a: La moartea lui Aaron Pumnul.

Mihail a publicat Rugăciunea unui dac în Convorbiri literare, pe 1 septembrie 1879, p. 181. În aceeași revistă a publicat Doina pe 1 iulie 1883, Luceafărul pe 1 august 1883, Criticilor mei, Somnoroase păsărele și poemul Și dacă ramuri bat în geam pe 1 februarie 1884, p. 181-182.

În 1895, Matei Eminescu a scos o ediție de lux a poemelor lui Mihail, p. 200. Iar „ediția Matei Eminescu este singura de secol XIX care prezintă portretul lui Eminescu pe copertă”, p. 205.