Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Etichetă: Prof. Otilia Kloos Page 1 of 2

Pelerinaj și experiență

Otilia Kloos36.9 MB

Pentru download (53. 44 minute) de aici.

Interviul luat astăzi, 17 august 2011, doamnei Otilia Kloos în cimitirul Mănăstirii Cernica, după închinarea la mormântul Fericitului Părinte Dumitru Stăniloae și a Binecuvântatei Prezbitere Maria.

*

Cartea interviu făcută împreună cu Prof. Otilia Kloos: Bucuria vine de departe (2011).

Bucuria vine de departe (2011)

Cartea noastră poate fi downloadată de aici.

[item image]

Read Online
PDF(1.9 M)
EPUB(87.4 K)
Kindle
Daisy
Full Text(110.6 K)
DjVu(736.8 K)

All Files: HTTP

Bucuria vine de departe. Interviu cu Prof. Otilia Kloos [9]

Prima, a doua, a treia, a 4-a , a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a parte…

***

– Sunteți mereu surprinzătoare, doamnă Otilia și, în același timp, condusă pas cu pas de Dumnezeu. Pentru că atât în România cât și în America, din cele pe care ni le-ați mărturisit, ați întâlnit oameni care v-au schimbat viața în bine, pentru că v-au învățat lucruri fundamentale.

Însă, pe de altă parte, și dumneavoastră căutați binele, frumosul, relațiile profunde, pline și nu de suprafață. Fapt pentru care și Dumnezeu vă conduce, într-un mod bucuros, spre oamenii Săi, spre prieteni și, în același timp, spre o tot mai mare cunoaștere de sine.

Acesta e motivul pentru care vă întreb: cine sunteți, doamnă Otilia? Cum vă percepți viața dumneavoastră și viața celor din jurul dumneavoastră? Și care e scopul fundamental al vieții dumneavoastră?

– Părinte Dorin Octavian, Părinte iubit, vă mulțumesc din toată inima pentru modul cum aruncați năvodul interviului!

Pentru că întrebările de acum aproape că îmi sfârtecă firea…Și aceasta, pentru motivul că știți să ajungeți în miezul lucrurilor, la ceea ce e important în om.

Purcedeți, asemenea Cuviosului Dumitru Stăniloae, care spunea în Studii de Teologie Dogmatică ortodoxă, Craiova, 1991, p. 321: „sfinţenia echivalează cu cea mai accentuată delicateţe faţă de taina altor persoane şi această delicateţe cu cea mai accentuată capacitate de sesizare a adâncimilor acelora. Iar Dumnezeu e Persoană de supremă adâncime şi taină”.

Nu mă așteptam ca cineva să intuiască zbaterea mea lăuntrică de-a lungul acestor 20 de ani de când sunt pe meleagurile Statelor Unite.

Singur Cuviosul Irineu Curtescu a fost cel care a mărturisit cunoscuților mei că Sfânta Liturghie a fost cea care m-a ținut trează și vie până acum.

Și asta fără ca să-i spună cineva ce și cum

Iar acum veniți și Sfinția voastră și mă întrebați: Cine sunteți, doamnă Otilia?

E întrebarea pe care mi-o pun și eu de ani de zile.

Pe lângă faptul că Statele Unite mi-au dat prilejul de-a experia  bogăţia  simţământului de mamă a doi copii, au mai  rămas răni neoblojite, care usturau încă de pe când trăiam în ţară.

Cred că rănile mele s-au deschis chiar de pe vremea șipotirii[1] mele ca „boț cu ochi”[2] în pântecele mamei mele, după cum și setea de cunoaștere duhovnicească a Sfinției voastre v-a sălășluit-o Dumnezeu în fire încă înainte ca măicuța dumneavoastră să se gândească la a vă îndepărta de la fiire[3].

E vorba de  jindul împlinirii, de dorul de rugăciune care unește toate, de gândul întrupării teologice în toate.

Mă întărâtă[4] să ştiu de ce şi cum (mai ales că azi e Duminica Sfântului Grigore Palama) gândirea antinomică reuşeşte să emuleze în lucrările Cuviosului Părinte Dumitru Stăniloae trăinicia veșnică a iubirii treimice, care se revarsă şi-n noi, oamenii.

Am găsit mugurii antinomiei în gânditori ca:

1. M. A. Costa de Beauregard. A se vedea: L’ortodoxie, Buchet/Castel, Paris, 1979, 131 p.

2. Mgr Jean Kovalevsky[5]. A se vedea: L’Antinomie, Les chemins de l’homme, Friant, 1982 și La quete de l’Esprit, Albin Michel, 1993.

3. Philip Sherrard. A se vedea: Human Image: World Image, the Death and Resurrection of Sacred Cosmology, Limni, Evia, Greece, 1992.

Un exemplu din ultima sursă citată:

„…s-a dat drumul la poarta filosofilor materialişti, psihologiei seculare, şi minţii umane ce cântăreşte şi cuantifică.

În ceea ce priveşte simbolul Crucii, care ar mărturisi o oarecare vitalitate, concentrarea pe semnificaţia ei duhovnicească se mută acum pe atitudinea  emoţională şi chiar sentimentală (…)

Chipul lui Hristos de pe Cruce devine acum cel al omului ce a murit în circumstanţe de extremă cruzime şi durere” (p. 45).

4. Sfântul Dionisie Areopagitul. A se vedea: Numele divine, in Classics of Western Spirituality, Paulist Press, cap. The Divine Names 1987, 47 p.

5. Cuviosul Dumitru Stăniloae. Exemple avem în subsolurile traducerilor sale, ca Filocaliile, Sfântul Maxim Mărturisitorul și celelalte din PSB[6].

Sau în cărțile sale:  Spiritualitate și comuniune în Liturghia ortodoxă, Iisus Hristos sau Restaurarea omului (din care se poate audia, în podcasturile de pe TPA[7], despre Unirea ipostatică[8]) și Ascetica și Mistica Bisericii Ortodoxe.

Sau în articole ca: Doctrina protestantă despre păcatul ereditar.

De aici am să vă reproduc întocmai fluiditatea gândirii antinomice a Cuviosului Stăniloae, care nu s-a lăsat până nu a descris, în mod ortodox, rădăcina păcatului ereditar în noi spre deosebire de alte doctrine străine de adevăr: „…chipul lui Dumnezeu a rămas în om, dar el e slăbit, în manifestările lui, de păcat.

Omul simte binele în el, chiar binele cel mai înalt, iar uneori îl şi face, dar aproape niciodată nu simte numai binele şi nu face binele curat.

De multe ori face răul şi nu binele, dar şi atunci binele se mişcă în el protestând; alteori săvârşeşte binele, dar umbrit, înjumătăţit de un gând rău.

Deci în omul căzut e şi o putere de a face binele, nu numai o cunoaştere teoretică a lui, cum afirmă Calvin[9].

Totdeauna e amestecat în om binele şi răul, totdeauna are nefericirea <să cunoască în sine binele şi răul>, cum spune Sfântul Grigore  de Nyssa[10].

<Binele moral>, de care vorbeşte Mărturisirea lui Dositei[11] şi Andrutsos[12], bine care însă nu creşte din solul curat  al omului renăscut în Hristos, îl avem în cazul când în acest amestec conducerea o are binele şi răul e umbră a lui. Binele acesta nu mântuieşte, pentru că nu e curat.

Starea  de mântuire o indică <binele duhovnicesc>, care e curat, pentru că e făcut de omul eliberat de păcat şi ajutat de lucrarea Sfântului Duh.

Omul nu-şi câştigă buna plăcere a lui Dumnezeu prin binele moral, natural, pentru că el răsare dintr-o natură pătată[13].

Dar Dumnezeu nici nu condamnă acest rod al strădaniilor omeneşti, cum condamnă faptele rele, ca roduri ale lenii sau ale relei voinţe a omului (…)

Păcatul e mai serios de cum îl socotesc catolicii, e amestecat aproape permanent în binele pe care îl face omul căzut, nu există în om un bine natural curat de păcat. Dar, fără îndoială, că nici păcatul nu e atât de total în omul căzut, încât să fi nimicit în el orice bine” (rev. Ortodoxia (?), p. 211).

Se vede din acest pasaj modul în care gândirea antinomică despre păcatul originar la Stăniloae se împleteşte cu cea a Sfântului Pavel, şi se îndepărtează de teorii calviniste, catolice sau chiar de un Andrutsos ori Marturisirea lui Dositei.

E de o grozăvenie realistă şi duhovnicească rară!

Îl mai aflăm pe Cuviosul Stăniloae astfel în  Studii de Teologie Dogmatică ortodoxă, în Teologia Dogmatică Ortodoxă…

Am luat, la întâmplare, o frază: „Pe Hristos Îl ştim ca având stăpânirea peste toate, dar ca un Miel înjunghiat pentru noi” (TDO[14], Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2003, p. 108).

Cititorul se aşteaptă, odată cu prima propoziţie, la întemeierea Sa ca Atotţiitor, şi iată cum Stăniloae frânge gândirea absolutizantă prin alăturarea, în a două propoziţie, a jertfirii acestui Miel pentru noi.

E extraordinar!

Fiire, dar nu simplă fiire, ci prin jertfă!

Aşa se petrec lucrurile la Cuviosul Stăniloae!

Aşa şi la noi!

La orice răsuflare.

La orice murire!

„Cum îmi percep viaţă?”.

Vreau să ştiu în ce constă „eternitatea spiritului românesc”, pentru a-l cita pe Vulcănescu[15].

Pentru că este imposibil să nu existe la baza operei lui Eminescu, să zicem, o stăruinţă în binele de orânduire ortodoxă, care să adune la un loc coloşi de geniu românesc şi universali.

Vreau să ştiu de ce un Constantin Barbu[16] ni-i adună din nou în sine pe Eminescu[17], Cantemir[18], Noica[19].

Vreau să ştiu ce-am admirat pe timpuri ca valoare şi ce rămâne ca esenţă din voci ca Ion Dodu Bălan[20], Şerban Cioculescu[21], Constantin Ciopraga[22], Petru Comarnescu[23], Ion Ianoși[24], E. Lovinescu[25], Al. Paleologu[26], O. Paler[27], E. Papu[28], Al. Philippide, Al. Piru[29], V. Streinu[30], Vasile Voiculescu[31].

Cum nu conteneşte poezia veche românească în viaţă de azi, de ce credea Stăniloae cu totul în sârguirea Ortodoxiei în românism, cum de putem creşte ca vlăstare din Cuv. Stăniloae, Pr. Constantin Galeriu, Pr. Ilie Cleopa, Pr. Paisie Olaru, ÎPS. Bartolomeu Anania, Cuv. Sofian Boghiu, Arhim. Teofil  Părăian…

Cum un Sfânt ca Sfântul Grigore cel Mare, uscat de gută[32] şi stând la pat adeseori, a știut să dăinuie întru dreptate?

„…receive with trembling the commandments of the same Almighty God, that He Himself may fight for you against your adversaries”[33] în Epistle LXIV, in Nicene and Post-Nicene Fathers, vol. XIII, p. 47.

Cum se poate aceasta?

Cum se transmite suflul Tradiţiei, şi cum se-aruncă în om limbile de foc ale harului?

Cum ne-ntâlnim unii pe alţii, cei de-aiurea cu cei stând, cei din vremuri ce-au apus cu vecii încă de dus?

Cum se-adaugă timpul eonilor şi zilei a 8-a?

În ce duh ne poartă Sfântul Efrem Sirul când cântă despre apele Botezului? Despre turma lui Iacob ce-nconjoară izvor de ape,  apa cea dintotdeauna sigilată-ntru Hristos?

Apa ce ne izbăveşte de gheenă. Apa dulce de Botez.

Cum se plimbă Duhul pe tărâmuri chiar uscate? Cum ce-i viu ne înviază?

Cum de se poate trăi după duhul din noi şi împreună cu cel dat de sus, cu harul lui Dumnezeu?

Și cum explicăm continuitatea dintre Arhim. Sofronie Saharov, Ierom. Rafail Noica[34], Sfântul Siluan Athonitul, comunitatea de la Essex[35], cea din jurul Institutului Sfântului Serghie din Paris, Sfântul Munte[36], România, Alba Iulia, Shanghai, cu Sfântul Ioan Maximovici[37], Platina şi San Francisco, cu acelaşi Sfânt întru tăria lui Hristos, ce-l va întări pe Pr. Serafim Rose[38] în a fi „Not of this world”[39] (Not of this World, Fr. Seraphim Rose Foundation, 1993, California)?

„The Lord gave us the Holy Spirit on earth, and the man in whom the Holy Spirit dwells feels paradise within him”[40] (St. Siloaun the Athonite, Crestwood, N. York, 1999, p. 338).

Ce Biserică, ca Biserică noastră, mai oferă praznicul Vechiului Testament plinind veacurile în Cel Nou?

În Triod, Penticostar, Ceaslov, Liturghier, Psaltire, Analoghion se vorbeşte cu aceeaşi limbă dogmatică a Sfântului Grigore Palama, care vestește paradoxurile mântuirii noastre în numele sfânt al Prea Sfintei Treimi.

Cum?

Cum Sfinţii Părinţi, Mărturisitorii, Apostolii, Mucenicii duc făclia sfintelor dogme ale Bisericii Ortodoxe până dincolo de ce putem noi înţelege ca adevăr al întrupării lui Hristos, al răstignirii şi învierii Sale?

Aceste lucruri mă preocupă, Părinte Dorin!

Și vreau cu tot nesațul să termin Institutul Teologic, şi să mă apuc de treabă, adică să înţeleg tensiunea din lucru.

Cuv. Stăniloae este pentru mine sevă realistă, plină de duh din Noul Testament.

Apoi văd actualitatea unui Sfânt ca Sfântul Ioan Gură de Aur în Liturghie şi în predici.  Cea a Sfântului Vasile cel Mare. Autenticitatea şi zborul suflului său de predicator.

Felul în care Pr. Ioan Usca[41] înţelege să tălmăcească din neîngrădirea vieţii Vechiului Testament pentru creştinii de azi.

Coborârea Sfinţilor pe pământul Liturghiei de la noi şi-n cer slujind Tronului de foc.

Hărnicia şi perseverenţa gânditorilor emigranţi ruşi ca Berdiaev[42], Evdokimov[43], Lossky[44], Homiakov, Bulgakov[45], Schmemann[46], Meyendorff[47], Florensky[48], Florovsky[49], care au îmbogăţit cu gândurile lor scrise teologia secolului nostru.

Acesta mi-e scopul fundamental al vieţii.

Să îi înţeleg pe cei duşi de la noi dar petrecând laolaltă cu toţi, să străbat viețile ce s-au născut, au dăinuit, dăinuie şi vor dăinui în Trupul lui Hristos, în Duhul Bisericii.

Şi, de ce nu?!, să vă înţeleg şi pe Sfinția voastră, ca pe un suflet ce se-anină[50] de dragostea de neamuri a lui Hristos, care se ocupă de înţelegerea sufletului uman de-a lungul veacurilor, pentru a percepe voinţa fără de seamăn a ipostasului lui Hristos, Care ne-adună pe toți la Cina cea de Taină a Împărăției Sale.


[1] Izvorârii/zămislirii mele în pântece.

[2] Mică fărâmă de om în pântece.

A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Amintiri_din_copil%C4%83rie, de unde a fost preluată expresia.

[3] Din existență.

[4] Mă entuziasmează să cercetez…

[5] A se vedea: http://orthodoxie.free.fr/oeuvres_mgr_jean.htm.

[6] Colecția românească de traduceri patristice: Părinți și Scriitori Bisericești. Despre conținutul cărților colecției a se vedea: http://www.voscreasna.com/parinti-si-scriitori-bisericesti/.

[7] Teologie pentru azi: http://www.teologiepentruazi.ro/.

[8] În 4 podcasturi audio am lecturat și comentat subcapitolul referitor la unirea celor firi în persoana preexistentă a lui Dumnezeu Cuvântul întrupat. A se vedea:

1. http://www.teologiepentruazi.ro/2011/02/28/unirea-ipostatica-1/

2. http://www.teologiepentruazi.ro/2011/03/01/unirea-ipostatica-2/

3. http://www.teologiepentruazi.ro/2011/03/02/unirea-ipostatica-3/

4. http://www.teologiepentruazi.ro/2011/03/03/unirea-ipostatica-4/.

[9] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Jean_Calvin.

[10] Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Grigorie_de_Nyssa.

[11] Dositei, patriarhul Ierusalimului. Mărturisirea sa de credință a fost validată de Sinodul de la Ierusalim din 1672.

[12] Hristu Andrutsos, dogmatician grec, căruia Părintele Dumitru Stăniloae i-a tradus și publicat Dogmatica: Dogmatica Bisericii Ortodoxe Răsăritene, Sibiu, 1930.

[13] De păcat.

[14] Teologia Dogmatică Ortodoxă.

[15] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Vulc%C4%83nescu.

[16] Idem: http://www.teologiepentruazi.ro/2011/03/04/incatalogabilul-eminescu-un-interviu-de-exceptie-al-lui-constantin-barbu/.

[17] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu.

[18] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_Cantemir.

[19] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Noica.

[20] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Dodu_B%C4%83lan.

[21] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98erban_Cioculescu.

[22] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Ciopraga.

[23] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Petru_Comarnescu.

[24] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Iano%C8%99i.

[25] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Eugen_Lovinescu.

[26] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Paleologu.

[27] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Octavian_Paler.

[28] Idem: http://www.autorii.com/scriitori/edgar-papu/index.php.

[29] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Piru.

[30] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Streinu.

[31] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Voiculescu.

[32] Idem: http://dexonline.ro/definitie/gut%C4%83.

[33] În engleză: „…primește cu cutremur poruncile aceluiași Dumnezeu Atotțiitorul, căci El Însuși poate lupta astfel pentru tine împotriva dușmanilor tăi”, în Epistola a 64-a.

[34] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Rafail_Noica.

[35] Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/M%C4%83n%C4%83stirea_Stavropighie_Patriarhal%C4%83_a_Sf._Ioan_Botez%C4%83torul_%28Maldon,_Essex%29.

[36] Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Muntele_Athos.

[37] Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Ioan_Maximovici.

[38] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Seraphim_Rose.

[39] În limba engleză: „Nu sunt al acestei lumi”.

[40] Idem: „Domnul ne-a dat nouă pe Sfântul Duh pe pământ, și omul în care Sfântul Duh locuiește simte Raiul întru el”.

[41] A se vedea: http://ioanuscateol.wordpress.com/.

[42] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Nikolai_Berdiaev.

[43] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Paul_Evdokimov.

[44] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Losski.

[45] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Sergei_Bulgakov.

[46] Idem: http://www.schmemann.org/.

[47] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/John_Meyendorff.

[48] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Pavel_Florensky.

[49] Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/George_Florovsky.

[50] Ce se agață.

Bucuria vine de departe. Interviu cu Prof. Otilia Kloos [8]

Prima, a doua, a treia, a 4-a , a 5-a, a 6-a, a 7-a parte…

***

– O decizie bruscă, împotriva tuturor…și ați plecat în America, alături de un om, pe care îl cunoșteați foarte puțin, dar care vă era soț. Și aici ați început să vă adaptați la noile condiții de trai. Ce v-a fost cel mai greu să acceptați în noua dumneavoastră viață, doamnă Otilia? Ce vă lipsea pe pământ american din România și ce ați găsit încântător în America?

–  Da, am sosit în America…

Am lăsat în urmă toată spuma de cenuşă şi amarul viu din sufletele acelor oameni, ce nu-mi intuiau setea de studiu, dragostea din alesul gândului curat, coborârea ce înalță, acea râvnă a bucuriei mele de a fi om.

Am crezut c-o să mă trezesc pe nu ştiu ce planetă, care o să mă facă să uit că există indiferență, platitudine, pospăiala[1] celor care pretind că te înţeleg, ca mai apoi să te arunce în nebulosa lipsei de autenticitate.

Dar am dat peste lipsa de tărie a simțămintelor, peste uscăciune, mândrie, peste pretinsele apucături de omenie, peste slugărnicia sectară, peste libidinoasele tendințe care uită de necercatul albului, peste nimicnicie, peste lipsa sinelui, care se cearcă prin focul greului din iubire.

Şi aici m-am lovit de mii de alte versiuni gigantice ale usturimii[2] din România.

Părintele [Constantin] Chirilă îmi spunea că nu-i venea să creadă că mă va urmă în State.

De aceea, nu cu mult după ce am plecat eu va veni și el în New York, la St. Vladimir’s Theological Institute[3], pentru să-şi dea masteratul sau cam așa ceva. Și de aici am pierdut legătură cu el.

Însă mai m-a sunat pe când eram la St. Paul tatonând terenul pentru nu ştiu ce bani de care avea nevoie la şcoală.

Eu deja intrasem în șocul culturii de aici. Nici n-am avut cum să-i explic faptul că David, soțul meu, abia îşi ducea existenţa de pe o zi pe alta, cerşind şi împrumutând bani de la mama sa, Ruth.

De atunci nu mai ştiu nimic despre Prea Cuvioșia sa.

Ştiu de la prietena mea, pe care am întâlnit-o în Paris după 19 ani, de la Prof. Adriana Grosu, că Părintele Constantin Chirilă s-a întors în ţara.

Să mă adaptez? Nu mă pot adapta nicăieri.

Sunt o fire răzvrătită. Mă vede omul călcând paşnic pământul dar nu ştie ce foc clocoteşte-n mine.

Intru în salonul pacienţilor pe care-i am în seamă pe ziua respectivă, îi inund prin cuvinte pline de nădejde şi cred în ceea ce-i de necrezut, dar nu mă pot adapta minciunii, mormintelor văruite de atâta prefăcătorie.

Ce-mi lipsea din România?

Totul!

Răsuflarea de  orice clipă,  blândeţea, privirea munţilor, ochiul  vulturului din român, graiul, ritmul, locurile, inimă ce ştie a iubi.

N-am găsit nimic „încântător” în America.

Şi totuşi, datorez Americii trăirea inundandului sentiment matern, ivirea în lume a celor doi copii ai mei.

Şi  faptul că-mi pot câştiga pâinea în mod cinstit. Deşi nu mi se cuvine nimic în lumea asta, căci sunt nemernica  nemernicilor.

– Cu toate reticențele dumneavoastră față de America, doamnă Otilia, noi vă percepem ca pe un om care ați intrat în ritmurile vieții americane într-un mod organic, pentru că ați făcut-o din interior, înțelegând oamenii din jur și mentalitatea lor.

Și de aceea nu vă văd drept un om neadaptat ci, dimpotrivă: o femeie care înțelegeți viața americană dar nu acceptați (ca și în România) lucrurile care strivesc persoana umană, care o maculează enorm.

Acesta e motivul pentru care vă rog să ne vorbiți despre dezvoltarea dumneavoastră interioară, ca ortodox și ca român în America? Cum reușiți să vă păstrați credința și apartenența la nația română fiind transplantată într-o altă paradigmă existențială?

– Dezvoltarea mea interioară ca ortodox a fost cu hopuri, cu căderi și apoi cu salturi, cu ridicări, care-mi prevesteau alte căderi. Cum altfel?!…

De câte ori cad, cineva nevăzut mă trage de mâneca hainei și mă readuce în sine-mi.

Mila Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea prisositoare a Prea Sfintei Treimi, rugăciunea Maicii Domnului și stăruința în bine a tuturor Sfinților m-au ținut și mă țin.

Mă țin deasupra valurilor pentru ca să nu mă înec, să nu mă afund în smolitul păienjeniș al răului.

Ca atunci când înoți, înoți și vezi că nu mai ajungi la mal, și ești singur, învăluit de întinderea necuprinsă a furtunii care te amenință, și strigi din răsputeri, și crezi cu toată tăria că nu vei fi lăsat de rușine

Cred că totul a început cu dragostea și răbdarea cu care-mi citeam rugăciunile în depozitul cu mături și bidinele al căminului studențesc din Iași.

Refuzasem să devin membru de partid. Nu vedeam noima acestui fapt. Și-mi afișam Sfinte iconițe la căpătâi…

Pe atunci,  Adriana Grosu îmi era colegă de cameră și râdea de mine. Însă, peste ani, va fi repartizată la Vicovu de Sus[4], în Suceava, și va trece și ea prin jarul convertirii.

Făceam lecturi neobosite din Protosinghelul Ioanichie Bălan[5], adică din Convorbiri duhovnicești, Episcopia Romanului și Hușilor, 1984-1988, vol. 1-2.

Mai apoi, în America, faptul că am reușit, prin mijlocirea fostului meu soț, David R. Kloos, să-l cunosc pe Părintele Arhimandrit Jerome Newville[6] (n. Leslie J. Newville) a fost crucial.

Părintele a fost o oază de salvare pentru mine. De la Prea Cuvioșia sa am învățat ce înseamnă duhul american capitalist, goana inumană a americanilor după bani, sistemul bancar mâncător de suflete, care acordă împrumuturi muncitorului sărac bazându-se doar pe dorința lui de câștig.

Îmi pare nespus de rău acum, că nu am purces la scrierea unui Jurnal, în care să îmi notez toate impresiile mele trăite aici, pe care le-am văzut în sufletul meu și în alții.

Abia acum am învățat de pe Teologie pentru azi[7], din Cuvintele duhovnicești[8] ale Sfinției voastre, că tot ceea ce am trăit aici timp de 20 de ani s-ar fi putut transforma într-o mărturie extinsă pentru alții.

În fine, îmi amintesc destul de clar de gestul plin de dragoste al Părintelui Jerome, care m-a luat sub oblăduirea Prea Cuvioșiei sale și m-a găzduit în casa mamei sale, o casă aflată la poalele schitului ortodox pe care-l construise cu multă râvnă și dor dumnezeiesc.

Aveam acolo, la etaj, cămăruța mea, încă de pe când eram însărcinată cu Paul, prin 1991. Și el îmi asculta păsul și nenorocirile, mă sfătuia cu răbdare întru toate, îmi oblojea rănile.

Slujeam împreună la schit, chiar și în românește…Îmi povestea din viața Prea Cuvioșiei sale, îmi deslușea cărțile printre rândurile bibliotecii pe care o avea în schit.

Nu avea pe atunci niciun venit consistent din care să își întrețină schitul, însă avea mulți ucenici în jurul sătucului în care era schitul său și până în capitala Minnesotei[9], la Saint Paul[10] și în Minneapolis[11]. Aceștia îi trimiteau adesea daruri de bani.

Legătura cea mai strânsă a Părintelui Jerome era cu ÎPS Victorin Ursache[12].  De la ÎPS Victorin am o lucrare scrisă de mâna sa referitoare la viața de călugăr. Sper să scanez manuscrisul și să o aduc la nivel online. În aceasta, ÎPS Victorin uimește prin felul în care viața sufletului este înțeleasă ca drum spre Hristos.

Părintele Arhimandrit Jerome Newville făcea o ascultare strictă față de ÎPS Victorin Ursache. Și mai avea o legătură aparte și cu preotul de mir Parry Paraschou, de la Biserica Sfântul Gheorghe[13], grecească, din St. Paul, de pe Summit Ave.

Părintele Parry Paraschou mi-a botezat băiatul, pe Paul, în Biserica cu același nume. Sfinția sa ne făcea vizite. A adormit întru Domnul în anul 2003[14]. Doamna preoteasă, soția sa, încă mai trăiește. A fost profesoară de pian.

Iar părintele Parry Paraschou, chiar dacă era grec de origine, nu avea deloc duhul acelor grecotei plini de ei înșiși, cărora nu știi cum să le mai stai înainte de pretențioși ce sunt…

Era de o smerenie în fața căreia îți dădeau lacrimile fără să vrei.

A murit de atac de cord. Nu s-a putut face nimic. Din cauza multelor probleme cu enoriașii…

În ultima parte a vieții a cumpărat proprietatea pe care se afla schitul Părintelui Jerome și creștea acolo păsări și animale.

Am de la Sfinția sa un Nou Testament în limba engleză, pe care mi l-a dăruit atunci când am terminat Facultatea de Asistente Medicale. Are coperți din piele și e cu dedicație…

Mă simțeam legată de Arhimandritul Jerome cu o dorință nesfârșită, pentru că nu contenea să îmi vorbească cu un glas plin de veșnicie și de lumină.

Nu era numai faptul că mă citea pe dinăuntru, la modul exact, matematic, ci și aceea că știa să mă trezească la modul cel mai autentic, știa să se roage cu duh și rost curat și îi puteai simți comuniunea liturgică divino-umană pe care o trăia.

Mi-amintesc limpede de o Liturghie împreună cu Părintele Jerome. Eu, păcătoasa dintotdeauna și nimic altceva…împreună cu el, slujeam Sfânta Liturghie, ca două persoane care eram legate prin românism, Ortodoxie, limba greacă, limba română, Părintele Dumitru Stăniloae (căruia îi fusese student) și prin harul dreptei credințe, care are Sfinți în ceruri, prin credința în Iisus Hristos, Mântuitorul tuturor neamurilor.

L-am iubit mult pe acest Părinte dulce, pe Părintele Jerome, care însă, de mic, nu știu de la ce vârstă, avea slăbiciunea epilepsiei. Din cauza ei îi era teamă să slujească de unul singur, fără alți preoți alături de el.

În afară de aceasta a tot căutat monahi, care să viețuiască alături de el în schit dar nu a reușit niciodată să-i găsească.

Îmi spunea că nu îi poate găsi, pentru că monahii aleargă după bani și joburi, din păcate și nu se mai pătrund de lepădarea întreită de lume a voturilor monahale, pe care au făcut-o în fața lui Hristos.

Mă leagă de acest Cuvios Părinte dragostea pe care i-o purta Cuviosului Dumitru Stăniloae.

Împreună cu Părintele Jerome am tradus, deși engleza mea pe atunci era primitivă, Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Morală ortodoxă pentru Institutele Teologice. Spiritualitatea ortodoxă, vol. III, București, 1981, 320 p.

Ea a fost reeditată în Ascetica și Mistica Bisericii Ortodoxe, Ed. IBMBOR, București, 2002.

Traducerea mea și a Părintelui Jerome a apărut în engleză sub titlul: Dumitru Staniloae, Ortodox Spirituality: A Practical Guide for the Faithful and a Definitive Manual for the Scholar, Translated from the Romanian by Archimandrite Jerome (Newville) and Otilia Kloos, South Canaan, Pennsylvania, St. Tikhon’s Seminary Press, 2002, 397 p.

I-am scris Părintelui Stăniloae și i-am cerut permisiunea de a traduce cartea Sfinției sale. După ce am obținut permisiunea sa, ne-am apucat de lucru și traducerea a durat foarte mult până când am publicat-o.

Adică am început traducerea în anul 1991 și am terminat-o în 2002, adică peste 10 ani de zile.

Am tradus și subsolurile cărții acestui Sfânt teolog, fără de care nici nu se poate concepe o traducere a unei cărți a sa.

Părintele Ioan Ioniță din Chicago[15] ne-a trimis o scrisoare referitoare la traducerea pe care o făcea la Teologia Dogmatică a Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae și a existat o discuție…

Însă noi ne-am văzut de treabă și ne-am dus traducerea la bun sfârșit. L-am găsit apoi pe Radu Bordeianu[16], care s-a ocupat de stilul Părintelui Stăniloae și ne-a și făcut o recenzie traducerii[17].

Și Denise Harvey[18], soția regretatului Phillip Sherrard[19], ne-a elogiat munca și ne-a mărturisit faptul, că traducerea noastră i-a influențat „pe mulți”.


[1] Înșelătoria.

[2] Problemelor și ispitelor pe care le aveam în România.

[3] A se vedea: http://www.svots.edu/.

[4] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Vicovu_de_Sus.

[5] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioanichie_B%C4%83lan.

[6] Idem: http://www.oca.org/Mem.asp?ID=140&SID=18.

[7] Idem: http://www.teologiepentruazi.ro/.

[8] Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Cuvintele duhovnicești. Jurnal 1999-2003, vol. I, Teologie pentru azi, București, 2011, 390 p., deja editat, poate fi downloadat de aici: http://www.teologiepentruazi.ro/2011/02/12/cuvintele-duhovnicesti-vol-1/.

Volumul al doilea a fost editat până acum, la nivel online, în 62 de articole de sine stătătoare și va fi editat integral în curând.

[9] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Minnesota.

[10] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Saint_Paul,_Minnesota.

[11] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Minneapolis,_Minnesota.

[12] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Victorin_Ursache.

[13] Idem: http://www.stgeorgegoc.org/#.

[14] Idem: http://www.stgeorgegoc.org/gtaug03-pd.pdf.

[15] Idem: http://www.romanianorthodoxchurch.com/index.cfm?pkLink_ID=4.

[16] Idem: http://www.duq.edu/theology/faculty/bordeianu.cfm.

[17] Idem: http://www.duq.edu/theology/_pdf/faculty-publications/artBordeianuOrthSp.pdf.

[18] Idem: http://www.deniseharveypublisher.gr/about.

[19] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Philip_Sherrard.

Bucuria vine de departe. Interviu cu Prof. Otilia Kloos [7]

Prima, a doua, a treia, a 4-a , a 5-a, a 6-a parte…

***

Cum am ajuns în America? Prin rătăcirea gândului, cum altfel?

Revoluţia din 1989 mi-a urcat în cap ciuma gândurilor despre libertate. De aceea am lăsat în urmă lecturile din Manon Lescaut[1] şi budoarul grijilor ei de zi cu zi. Totodată: privirile nelăptoase şi neîncercarea dorinţei din adolescență.

Negura neastâmpărului…

În anul 1990 m-am strămutat din nou în casa părinţilor mei din Vaslui. Dădeam meditaţii la Limba Română, mă pregăteam pentru examenul de admitere la Clasicele din Iaşi, concomitent cu cel de la Facultatea de Teologie din acelaşi oraş.

Însă admiterea la Teologie am dat-o până la urmă la Bucureşti.

Nu mai ştiu cine ne-a supravegheat la examenul de admitere. Dar mă pregătisem la Dogmatică doar din Dogmatica[2] Pr. Prof. Dumitru Stăniloae.

M-aş fi bucurat mult acum să ştiu, că acele lucrări scrise au fost păstrate. Însă sunt sigură că-s maculatură, piroteală[3] de gunoi[4]

Dar eu reproduceam întocmai ceea ce cuvânta Părintele în tratatul său teologic. Parcă văd şi acum faptul cum rândurile  candidaţilor din sală se tot răreau, pe când eu îmi tot frângeam încheietura mâinii cu ceea ce-mi intrase-n memoria curgerii gândului din Stăniloae.

N-am luat la examen decât nota nouă. Nu ştiu dacă din pricina stilului staniloescian ori din cauza că nu-l înghiţeau cei din comitetul de corectură.

Dar mi-amintesc cu precizie, cum Maica Stareţă de la Agapia[5] (a murit acum, Dumnezeu s-o ierte! Era stareţă pe când sora mea, Mihaela, era soră de Mănăstire acolo) râdea de mine că nu sunt de nota zece.

Dar aşa mă hrăneam eu din Stăniloae, pe brânci, zi şi noapte, făcând conspecte peste conspecte, ca merinde pentru examenul de admitere.

Pentru  examenul de la Clasice am făcut pregătire cu doamna profesoară Mihaela Paraschiv[6]. Aceasta se consulta la traducerea textelor din De bello gallico[7] cu doamna Ana Cojan.

La Iaşi venise, în acelaşi timp cu mine, dacă nu mai înainte chiar, transferat de la Mănăstirea Putna, Părintele Constantin Chirilă[8].

Cred că o perioadă a slujit la Catedrala Mitropoliei din Iaşi[9], pentru ca, mai apoi, să fie stabilit ca preot slujitor la Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi[10], Biserică aflată lângă Mitropolie. Pe atunci era Mitropolit al Iaşului ÎPS Daniel Ciobotea[11].

Acestui Părinte, Părintelui Constantin Chirilă îi datorez imens (cum de altfel şi prietenei mele, Prof. Adriana Grosu), încă de pe când era stareț la Mănăstirea Putna Arhim. Iachint Unciuleac[12], adică îi datorez introducerea mea în lecturile din Costa de Beauregard[13], Vladimir Lossky[14], Paulescu[15], Stăniloae[16], N. Berdiaev[17], Paul Evdokimov[18], Alexandre Men[19], J. Meyendorff[20], Un Moine de L’Eglise de L’Orient: Lev Gillet [21], Alphonse Goettmann[22], A. Schmemann[23], K. Ware[24], A. Bloom[25], Placide Deseille[26], Sophrony Sacharov[27], Maria Skobtsov[28], Elisabeth Behr-Siegel[29], Pavel Florensky[30], ÎPS. Irineu Mihălcescu[31], Ilarion Felea[32], N. Steinhardt[33], Pr. C. Galeriu[34], Arhim. Teofil  Părăian[35], O. Clement[36], Myrrha Lot-Borodine[37].

Dar tot acest nesaţ efervescent al studiului clănţăne din colţi pe lângă energia pe care-am pus-o în dragostea neţărmurită pe care-o nutream pe atunci, pentru un fost prieten de pe timpul facultăţii, Petru.

Toate celelalte fețe pe care le cunoscusem până atunci păliră. Inimă îmi dădea brânci numai spre el.

Era însă yoghin. Și oricât aş fi dorit să-mi sfârâie inimă pe vecie pentru el, nu reuşeam să-l înmoi în ale mele. Mă făcea să tresar pe dibuitele cu stăruinţa să în mantrele ce-i jefuiau sinele…

Cu boceala n-am putut s-o scot la capăt deloc.

Am hotărât să las vaietele, bântuiala furişării în nesocotinţa nebuniei oarbe, şi-am hotărât să mă răzbun pe toate sentimentele trențăroase care se istoveau în mine iubind bărbatul.

Nu mă mai puteam opinti în absolutul tolbei buchisite cu psihisme pe care le credeam trainice.

Nimic nu mai avea sens.

Şi-am hotărât să îmi slăbesc vârtejul ce mă spinteca pe dinăuntru.

Aşa, pe nepusă masă.

Orbeşte.

Şi am primit, cu mare iuţeală, „izbăvirea” ce mi-a sugerat-o Pr. Constantin Chirilă: logodna şi căsătoria cu David Raymond Kloos.

Îmi ticăia inima, nu-mi ticăia…însă așa s-au petrecut lucrurile! Ceremonia logodnei a avut loc chiar la Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi.

Pe 18 august 1991 am sosit în  Statele Unite, la St. Paul, Minnesota, unde David îşi avea părinţii.

N-am ascultat de nimeni: nici de părinţi, nici de Pr. Irineu [Curtescu], căruia (îmi va mărturisi mai târziu) „i-am rupt inimă”,  nici de prieteni.

Parcă mă văd şi acum în cruzimea acelui toc de uşă în care abia mă strecuram să-i înmânez lui Petru un pahar cu apa, pe care mi-l cerşise însetat


[1] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Manon_Lescaut.

[2] Pentru download: http://calindragan.wordpress.com/2010/01/18/prof-dumitru-staniloae-dogmatica-vol-1-2-%c8%99i-3/.

[3] A se vedea: http://dexonline.ro/definitie/piroteal%C4%83.

[4] Au adormitși-au găsit sfârșitul la gunoi.

[5] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Agapia.

[6] Idem: https://consilr.info.uaic.ro/~mld/monumenta/mihaela_paraschiv.html.

[7] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Commentarii_de_Bello_Gallico.

[8] Idem: http://www.ziarullumina.ro/articole;833;1;20272;0;Criticam-bland-dar-foarte-ferm-sistemul-comunist.html.

[9] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Catedrala_Mitropolitan%C4%83_din_Ia%C8%99i.

[10] Idem:

http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Sfin%C8%9Bii_Trei_Ierarhi_din_Ia%C8%99i.

[11] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Patriarhul_Daniel.

[12] Idem: http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/sfaturi-duhovnicesti-arhimandritul-iachint-unciuleac-68464.html.

[13] Articole ale sale: http://www.apostolia.eu/autori/95/pr–marc-antoine-costa-de-beauregard.

[14] A se vedea: http://orthodoxwiki.org/Vladimir_Lossky.

[15] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Paulescu.

[16] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Dumitru_St%C4%83niloae.

[17] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Nikolai_Berdyaev.

[18] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Paul_Evdokimov.

[19] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Alexander_Men.

[20] Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/John_Meyendorff.

[21] Idem: http://findarticles.com/p/articles/mi_m2065/is_n3_v47/ai_17386937/.

[22] Idem: http://www.edituraherald.ro/authordetail.asp?cod_autor=276.

[23] Idem: http://orthodoxwiki.org/Alexander_Schmemann.

[24] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Kallistos_Ware.

[25] Idem: http://www.scribd.com/doc/25105959/Mitropolitul-Antonie-Bloom-de-Suroj-Taina-Iubirii.

[26] Idem: http://logismoitouaaron.blogspot.com/2008/12/archimandrite-placide-deseille-on.html.

[27] Idem: http://orthodoxwiki.org/Sophrony_%28Sakharov%29.

[28] Idem:

http://www.ortodossia-russa.net/testi/matmaria/santa_martire_maria_skobtsova.htm.

[29] Idem: http://www.incommunion.org/2006/02/19/elisabeth-behr-sigel-1907-2005/.

[30] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Pavel_Florensky.

[31] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Irineu_Mih%C4%83lcescu.

[32] Idem: http://biserica.org/WhosWho/DTR/F/IlarionFelea.html.

[33] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Steinhardt.

[34] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Galeriu.

[35] Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Teofil_%28P%C4%83r%C4%83ian%29.

[36] Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Olivier_Clement.

[37] Idem: http://fr.wikipedia.org/wiki/Myrrha_Lot-Borodine.

Bucuria vine de departe. Interviu cu Prof. Otilia Kloos [6]

Prima, a doua, a treia, a 4-a , a 5-a parte…

***

– Ați evocat oameni dragi, oameni care v-au clădit sau v-au stat aproape, am înțeles căutările profunde și vicisitudinile vieții dumneavoastră în România, v-am văzut ca elevă, ca studentă…Și ne-ați explicat totul cu o duioșie…și o tandrețe speciale…

Cum a fost reintrarea dumneavoastră în ritmul profesoratului? Și, totodată, cum ați ajuns să vă decideți  pentru plecarea în America?

– Vreau totuși să mai rămân puțin la perioada studenției și la alte câteva detalii personale…Cred că am fost o fiinţă fericită atunci. Știam că trebuie să mă concentrez pe învăţat, şi asta şi făceam. Astfel am dat exemplu şi celorlalţi fraţi ai mei.

Magdalena nu a făcut facultate…

Dar Mariana a terminat Matematica la Iaşi, Mihaela Chimie-Fizică tot la Iaşi, Fernando ISE-ul, tot la Iaşi, Diana a încercat Filologia dar n-a reuşit și până la urmă a terminat facultatea de Arhivistică în Bucureşti.

Numai Magdalena şi Livia dintre frații mei nu au făcut facultate.

Livia e surdo-mută din pricina unei greşeli de doză de medicament, care a fost făcut prea devreme, la Policlinica din Vaslui.

Liviu, fratele ei geamăn, vorbea normal. Nu pot verifica acum ceea ce s-a întâmplat. Dar ar fi bine de ştiut ce şi cum.

Eu n-am făcut Liceul Sanitar în ţară și habar n-am cât de exigenţi sunt profii cu disciplinele de învăţământ. Dar se pare că se fac multe greşeli în această meserie. La fel se întâmplă şi în Statele Unite.

Numai că aici se face Facultate pentru aşa ceva şi examenul de stat, ca de alfel şi cursurile din timpul facultăţii sunt îngrozitor de dificile.

De asta se plâng nu numai cei ca mine, care-au emigrat dintr-un loc în altul, ci şi absolvente şi absolvenţi născuţi aici.

Examenele sunt făcute în aşa fel încât să pice cât mai mulţi. Se face o triere de cotoroanţă[1], de parcă toţi s-ar înţelege dinainte cum să ne pună piedici.

Magdalena e căsătorită şi  locuieşte în Bucureşti acum, şi are o familie  numeroasă.

Și acum încep să vorbesc despre perioada de după facultate…

În iulie 1986 am fost repartizată ca profesor titular de Limba Română şi Limba Franceză în comuna Marginea, jud. Suceava, la Şcoală Generală nr. 3.

Nu se putea face nimic…

Mi-amintesc cum doamna profesoară Elvira Sorohan[2], profesoară de Limba şi Literatură Română Veche, încerca să mă liniştească spunându-mi că Marginea e un loc bun pentr-un profesor.

Sunt sigură de faptul, că locurile erau deja repartizate pentru numele de pe listele lor secrete, căci altfel nu se poate explica de ce Dana Alexandrescu, o colegă de-a mea de la facultate, cu medie foarte apropiată de a mea, şi chiar prietenă de-a mea, a reușit să primească loc ca asistentă la Universitate, în Iaşi (locuia acolo cu părinţii) şi eu m-am învrednicit de pecinginea depărtării.

La fel mi se va întâmpla şi în 1990, când am dat concurs pentru obţinerea unui post în oraşul Vaslui: a primit postul din Vaslui exact persoana dinaintea mea, care avea însă o notă mai mică decât mine.

După cum știm, în România se obţine postul nu de către cel care merită ci de către cel cu spagă.

Pe atunci eu nu ştiam mai nimic din toate astea…dar cam așa arată isprăvile celor din tevatura ministerelor din ţara.

Pentru că am intrat în arhiva emisiunilor[3] doamnei Eugenia Vodă[4], pe care Sfinția voastră mi-ați recomandat-o, vă dau un exemplu comic și concret de aici despre demonul din ciracii[5] învățământului[6].

Ileana Malancioiu[7] ceruse la un examen o ciornă, şi profesorul i-a înmânat, din greșeală, o fițuică cu răspunsurile (!!!) la întrebările examenului…

Acestea sunt lucrurile de după facultate.

A trebuit să predau, nu aveam încotro, în comuna Marginea, județul Suceava[8].

Într-un anume fel nu era niciun bai încadrarea mea aici. Eram obişnuită cu plecatul de acasă. Stătusem la internat în liceu, tot la internat și la facultate…Și acum trebuia să-i dau tot înainte, de una singură, pe meleagurile bucovinene, pe care nu le văzusem vreodată.

Însă, din acest motiv, am reuşit să cunosc Mănăstirile Putna[9], Suceviţa[10], Moldoviţa[11], Arbore[12], Voroneţ[13], Dragomirna[14]

În ultima a intrat măicuţă, prin 1985, o bună prietenă de-a mea, Doiniţa. Cred că încă mai este acolo. Mi-era tare drag de ea.

Împreună cu câteva prietene de la internatul Bucium, din Iaşi, am reuşit să facem turul, cu trenul, a majorităţii mănăstirilor din ţară.

Veronica este preoteasă acum. Și multe altele de care nu mai ştiu nimic.

Am ajuns și la Mănăstirea Slatina[15], unde a fost stareț mulţi ani Părintele Ilie Cleopa înainte de-a fi duhovnic la Mănăstirea Sihăstria.

La Şcoala generală nr. 3 din Marginea, spre bucuria mea, m-am acomodat foarte uşor cu colegii de muncă.

Stăteam în gazdă la o familie, care era chiar lângă şcoală, încât directorul şcolii nu prididea[16] să mă strige de la fereastra bojdeucii[17] în care locuiam, atunci când pretindeau că e vreo şedinţă[18] la care lipseam.

Se ţineau pe atunci şedinţe, după cum știți, al căror nume le-am făcut uitate după revoluție…

Și, ca și în facultate, când luam în derâdere antrenamentul cazon, la care erau supuse studentele, mă făceam că nu sunt acasă.

Copiii îmi erau dragi. Predam Gramatica Limbii  Române cu o plăcere de basm, cu o curgere a frazei din mine pe care n-o bănuisem până atunci.

Când a venit inspectorul în vizită, cu ocazia definitivatului meu, motiv pentru care am avut oră deschisă, mi-a dat brio la Română[19], căci se vedea de la o poștă că-mi place să predau copiilor.

Mai puţin însă la Franceză…Inspectoarea a strâmbat din nas, nu mai ştiu cum m-a calificat, am trecut hopul dar examenul n-a fost atât de reuşit ca la Limba Română.

Mai târziu, când în 1989, după revoluţie, am plecat din Marginea, profesorii şi învăţătorii mai răsăriți[20] (nu şi cei care erau geloşi pe titulatura mea) mi-au regretat plecarea din cauza copiilor pe care i-am lăsat de năpastă[21].

Cred că am avut şi câteva ore de Engleză, pentru completarea catedrei, dar pe atunci eram la faza de început a cunoașterii limbii.  Motiv pentru care, adesea, o rugam pe o prietenă a mea, Adriana Grosu, să mă înveţe engleză iar ea pretindea mai mereu că nu are timp


[1] Una drastică.

[2] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Elvira_Sorohan.

[3] Idem: http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/.

[4] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Eugenia_Vod%C4%83.

[5] Servilii.

[6] A se vedea:

http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/litere-si-filosofie/ileana-malancioiu.

[7] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ileana_M%C4%83l%C4%83ncioiu.

[8] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Marginea.

[9] Idem: http://www.putna.ro/.

[10] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Sucevi%C8%9Ba.

[11] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Moldovi%C8%9Ba.

[12] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Arbore.

[13] Idem:

http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Vorone%C8%9B.

[14] Idem: http://www.dragomirna.ro/.

[15] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Slatina.

[16] Nu rezista să nu mă strige…

[17] A se vedea: http://dexonline.ro/definitie/bojdeuc%C4%83.

[18] Ședință profesorală…care era mai adesea de partid…în care se spuneau lucruri care nu interesau pe nimeni.

[19] Mi-a dat definitivatul cu multă bucurie.

[20] Capabili de profesorat și conștienți de valoarea umană a colegilor lor.

[21] Fără o direcție în viață. Pentru că profesoratul nu înseamnă numai să predai…ci, mai degrabă, să educi, să determini prin exemplul tău la studiu și la a fi oameni de caracter pe elevii sau studenții tăi.

Bucuria vine de departe. Interviu cu Prof. Otilia Kloos [5]

Prima, a doua, a treia și a patra parte

***

Dacă ar trebui să vorbesc despre ritmul nostru de lucru, poate că n-ar trebui să uit fețele colegilor mei de liceu.

Fiecare din noi ne scăldam în meteahna noastră sau între folosul genetic, îngăduit prin părinţi şi ambianţa socială.

Cu Mariana Gaer, colega mea de bancă şi de dormitor, evreică până-n dinţi, m-am tocmit[1] la o prietenie frumoasă.

Era şi ea din Vaslui. Taţii noştri aşa se cunoscuseră. Și de-atunci ne-am înţeles de minune. Era talentată la Română.  Însă pentru noduri mai de-adâncime[2] tot la mine dădea ghes[3] profesorul de Limba şi Literatura Romană, Mihai Miță. Ne iubea pe amîndouă. Dar credincioşia, perseverenţa şi loialitatea pentru cuvântul românesc scris tot la mine le-a găsit.

Ştiu că locuia în vale de liceu. M-a invitat acasă la dumnealui. Avea o bibliotecă enormă…şi mă împrumuta mereu cu câte-o monografie de-a lui Goga[4], Arghezi[5], etc.

L-am iubit mult pe domnul Miță. Mi-a căluzit paşii în studiul limbii mele, apoi al literaturii universale.  M-a rostit pe poteca interpretării textului literar. Și tezele pe care le dam la Limba şi Literatura Română erau cele mai exigente dar şi cele mai plăcute.

Mă treceau toate sudorile dacă nu îmi învăţam lecţia pentru a două zi. Știam, cu siguranţă, că mă păşteau scorpiile necurate de-l necinsteam[6] pe acest profesor. Pieream fără dumnealui.

Acum e mort…A murit de mult.

Mi-a fost și diriginte în toţi acei 4 ani de liceu. Nu era deloc o lichea şi îi păsa de cei care se interesau de obiectul de studiu pe care el îl preda.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Era un pedagog emerit. Ceilalţi colegi fugeau de domnia-sa. Îi înspăimânta.

N-o pot uită pe Viorica Sârbu, o fetiţă cu cosițe lungi, altă colegă de bancă, care mă alimenta în fiecare  pauză, după orele 9 dimineaţa, cu câte un sandviş pe măsura mea.

Era mai plapândă…Însă, mai apoi, ştiu că s-a ales cu o poporime de copchilași[7] pe capul ei după terminarea liceului.

Viorica Mihoc mă ajuta la Matematică. Învăţam împreună.

Domnul profesor Aursulesei ne venise de hac la toţi. Era Doctor în Matematici. Nu ştia să explice problemele la nivelul nostru şi noi ispăşeam păcatul greu al ignoranţei.

Viorica Mihoc era foarte muncitoare şi o vedeam mai mereu trudind. M-am întâlnit cu ea peste ani. Cred că a devenit casieriţă la Gara din Vaslui.

Iulia, fata cea mai elegantă şi mai frumoasă din clasă, îi osândea pe toţi băieţii cu trăsnetul amorului orb[8]. Nu era băiat la discotecă sau în celelalte clase care să n-o curteze.

Cap pe umeri[9] n-avea cine ştie ce. Însă făcea parte dintr-o familie înstărită.

Era, recunosc, de-o frumuseţe răpitoare. Cred că dacă ar fi adăstat în liceul acela ani de zile, acolo le-ar fi putrezit oasele tuturor baiețanilor de la noi: în chinul de duioşia ei.

Liliana Nica, prietena mea de ani îndelungaţi de zile, era în clasă de învăţători. O vizităm adesea în clasa ei. O ajutam la fraza românească arborescentă, cu propoziţiile ei principale şi subordonate, fapt pentru care mă admirau mult colegii ei. Poate pentru motivul că mă lăuda ea lor. Nu ştiu pentru ce anume…

Însă ei i se părea că cine ştie ce şoimulean de om s-ar prăsi în mine[10]

Am fost prietene apropiate până la venirea mea în State, în 1991. A făcut, mai târziu, ASE[11]-ul la fără frecvenţă şi lucra, în ultimul timp, la telefoane, în Vaslui.

Avea părul roşcat şi ochii albaştri. Fusese acea fiinţă care se rupsese de rural ca să poată răzbi baierele[12] citadine[13].

Ceilalţi băieţi din clasă erau oleacă[14] mai şterşi. Erau pârguiți în ale lor, în independenţa lor, fiind încă în căutarea identităţii lor.

Mă respectau pentru munca pe care o depuneam zi de zi şi nu-mi purtau pică pentru nimic.

Cu băieţii m-am înţeles mereu, căci nu spuneau nici pis[15] când era vorba să răspund la întrebări-cheie în clasă.

Era treaba: Palici încoace, Palici încolo

Mi-amintesc de Liviu: un adolescent lung cât o prăjină, trecut prin ciur şi prin dârmon[16], după care murea[17] o colegă din clasă. Murea[18] şi pace!

Cred că l-a târît până la urmă în furnicarul sexualităţii…

Şi acest băiat nutrea pentru mine un respect şi o admiraţie de neclintit. Şi nu ştiu de ce.

Nu-l forţam la nimic. Nu-l sileam la nicio lămurire.

Denisa era putred de bogată[19]. Nu se putea ţine de şcoală cine ştie ce pentru că avea mereu probleme sentimentale.

Nu învăţase în familia ei aristocrată că toate în viaţă au de fapt șartul[20] lor, şi că giuvaerul clasei de vârf  sfârşeşte în moarte

Mi-era milă de ea, dar şi teamă.

Deci cam aceasta era atmosfera liceului meu.

Deşteptarea, micul dejun, ore, vizitele tatălui meu la cămin ca să vadă cum mă descurc, pedagogie, pregătire intensă a orelor de a două zi, mersul în oraş când era sfârşit de săptămână, câte o luna pe an la muncă practică/ patriotică, la cules de struguri…

Am uitat în ce localitate ne trimiteau ăştia…Dar veneau şi profii cu noi, şi ne asmuţeau cum că, cu cât mai multe găleţi umplem, cu atât mai bine va fi de noi.

Viață la internat, vizite la profesorii mei preferaţi…

La doamna Cezarina Popa mergeam pentru pregătire pentru facultate. N-aveam cu ce plăti lecţiile. Dar doamna s-a oferit să mă ajute…

Era o doamnă aleasă, înaltă…Și nu putea a mucegai lângă mine[21], atunci când îl iubeam pe Marcel Proust[22] şi  În căutarea timpului pierdut[23].

În ultimul an de liceu m-am concentrat substanţial pe pregătirea mea de a da la facultate. Știam din clasa a cincia că voi face Franceză-Română.

La liceu, pe când mi se preda, încercam să-mi iau notiţe direct în limba franceză, să traduc frazele, propoziţiile, enunţurile profilor, în franceză.

Şi taticul meu m-a îndemnat mereu să fac ceea ce-mi place în viaţă. M-am băgat argat la sfatul lui[24], şi nu mi-a părut niciodată rău că l-am urmat, deşi adesea mi se părea că mă pisează până la refuz cu sfaturile lui.

Examenul de admitere la facultate însă îmi eşuează în anul 1981.

Toate studiile mele încordate, calea lungă şi îndepărtată a pregătirii mele anevoioase, până ce-mi pârâiau oasele, s-a terminat în ghiorțul[25] eşecului.

Nu mai reţin prin ce mi-a trecut sufletul atunci. Poate că prin veninul multor stări cătrănite şi mohorâte.

Însă nu mi-am astâmpărat inima decât prin nădejde, prin gândul că va fi bine pe viitor

Din anul 1981 până la sfârşitul anului şcolar 1982 am suplinit ca profesor de Limba Romană şi Limba Franceză în satul Miclești, jud. Vaslui.

Era satul natal al prietenei mele Liliana Nica. Am mers pur şi simplu la Inspectoratul Judeţean din Vaslui, am făcut cerere şi ăia mi-au aprobat cererea și m-au trimis la Miclești.

Aici mă înfurcesc[26] în căile învățământului de la sat, îmi împlinesc slujba pe cât pot eu de bine, şi-mi strâng un bănuţ că să pot să-mi plătesc meditaţii la un profesor din Iaşi al cărui nume nu mi-l mai amintesc acum.

Avea experienţă de ani de zile în aşa ceva, şi-mi fusese recomandat de tăticu prin nu ştiu ce rudă Palici de la Bârlad, care-i cunoştea faima.

În  Miclești reuşesc barim să mă uluiesc de imaginea săteanului român ai anilor ‘80 din România.

În anul 1982 mi-am aflat numele pe lista de admitere şi m-am buimăcit de bucurie.

Intru astfel la facultate. Era dorinţă mea dintotdeauna.

Mă simțeam ca şi cum cineva mi-ar fi dat să-mbuc[27] bucate-alese şi-o bărdacă de apă de izvor[28] ca să beau.

Mi-amintesc ziua înscrierii. Era tăticu cu mine. Participa şi el la bucuria mea.

În concluzie: stilul profesorului Măcăreanu mă dusese drept pe ciripia reuşitei[29]. Nu dăduse greş!

Domnul să-i călăuzească inima, pentru că îi datorez mult pentru pregătirea în limba franceză!

Pentru Limba Română învăţasem de una singură. Unde? În tăcerea holdei de grâu din Miclești…pe când căram apă de la fântâna gazdei la care stăteam…pe când făceam cele de trebuinţă pe lângă casă.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”[30] din Iași, după cum spune sursa pe care am citat-o, este cea mai veche instituţie de învăţământ din România, inaugurată în anul 1860, având acum peste 38. 000 de studenți, 800 de profesori, colaborând cu peste alte 250 de universităţi, axându-se pe pregătirea în sine a studentului.

Mi-e tare dor de timpurile acelea. Cazarea îmi era la internat. Chiar lângă Biblioteca de Știinţe Sociale. Era vorba de clădirea 5 pe atunci…

Mai în jos de Universitate era Biblioteca Mihail Eminescu[31], cu scările sale boltite în îngust şi cu scârțâitul paşilor fremătând pe podea.

Nu ştiam nimic despre ce diamante poţi afla în colivia vieţii de student.

Doar mă lăsam dusă de freneticul ritm al cursurilor de Limba şi Literatura Română Veche, de Limba şi Literatura Franceză, de cursurile de Fonetică din Laboratorul de limbi, de Limba Latină, de Analiză pe text, Poezie, Istoria limbii

Era o lume de vis. Pentru că astfel mă puteam exprima, îmi spuneam dorul pe şleau.

Stăteam ca pe ghimpi să ştiu ce consoane lichide din Charles Baudelaire[32] ar putea înveseli curgerea urâtului în frumos și ce măreţii şi desăvârșiri poţi afla în Victor Hugo[33] şi în versul său ce-nveselește, ce filosofi şi ce morfeme[34] pot schimba din mersul lumii.

Intrarea însă a Părintelui Irineu Curtescu, unchiul meu, ca frate de mănăstire în Mănăstirea Sihăstria[35], m-a determinat  să nu fiu nesimţitoare la ceea ce se întâmpla şi-n sufletul altor persoane din familia mea.

În 1982 el intră la Sihla[36] mai întâi, sub ascultarea  Părintelui Paisie Olaru[37] şi a Părintelui Ilie Cleopa[38].


[1] Ne-am promis reciproc să fim prietene.

[2] Pentru explicații lingvistice profunde.

[3] Tot pe mine mă solicita.

[4] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Octavian_Goga.

[5] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Tudor_Arghezi.

[6] Dacă îl făceam de rușine…prin faptul că nu îmi pregăteam lecțiile. Acum e tocmai invers: elevii sau studenții vor să își bată joc de profesorul bun, exigent, extraordinar…și nu să îi arate prețuire.

[7] A născut un număr mare de copii.

[8] Îi făcea pe băieți să se îndrăgostească nebunește de ea.

[9] Nu era prea inteligentă.

[10] Ei i se părea că aș fi un om înalt la minte.

[11] Academia de Studii Economice.

[12] Ițele încurcate ale vieții de la oraș.

[13] Să depășească bariera dintre sat și oraș, pentru a putea trăi și a fi angajată la oraș.

[14] Puțin.

[15] Nu mă ironizau, nu spuneau nimic, nu suflau o vorbă împotriva mea…

[16] Cu multă experiență în ceea ce privește relațiile cu fetele.

[17] Era îndrăgostită rău de tot…

[18] De dragul lui…

[19] Foarte bogată.

[20] Momentul lor…A se vedea: http://dexonline.ro/definitie/%C8%99art.

[21] Mă înțelegea…îmi înțelegea sufletul…și nu părea o femeie în vârstă ruptă de realitate.

[22] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Marcel_Proust.

[23] Colecția sa celebră de romane: http://en.wikipedia.org/wiki/%C3%80_la_recherche_du_temps_perdu.

[24] I-am ascultat sfatul…

[25] În gol la stomac…din cauza durerii că am pierdut examenul…

[26] A se vedea: http://dexonline.ro/definitie/%C3%AEnfurci.

[27] Să mănânc…

[28] O ulcică de pământ plină cu apă…

[29] Pe sfoara reușitei…

[30] A se vedea:

http://www.uaic.ro/uaic/bin/download/University/Documente/carta.pdf

[31] Idem: http://www.bcu-iasi.ro/.

[32] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Charles_Baudelaire.

[33] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Victor_Hugo.

[34] Idem: http://dexonline.ro/definitie/morfem.

[35] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Sih%C4%83stria.

[36] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Sihla.

[37] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Paisie_Olaru.

[38] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Cleopa_Ilie.

Page 1 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno