Etichetă: PS Dr. Timotei Lauran

Cuvânt pastoral la Învierea Domnului 2015: Hristos este bucuria Învierii!

† Timotei,

Prin harul lui Dumnezeu, Episcop al Spaniei şi Portugaliei, către tot clerul şi poporul dreptslăvitor din Episcopia Spaniei şi Portugaliei, har, milă şi pace de la Hristos Domnul nostru, iar de la noi părinteşti binecuvântări!

„Intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru (…)
cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi (…)
gustaţi toţi din ospăţul credinţei; împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii (…)
nimeni să nu se teamă de moarte (…)
înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte (…)
că Hristos, sculându-Se din morţi, începătură celor adormiţi S-a făcut”
(Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvântul de învăţătură din noaptea Sfintelor Paşti).

 Prea Cuvioşi şi Prea Cucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi,

Hristos a înviat!

Dragii mei, mi-am început cuvântul pastoral la sărbătoarea Sfintelor Paşti cu vestirea bucuriei Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, adresată nouă de către Sfântul Ioan Gură de Aur, pe care în acest an îl pomenim în mod special. Anul 2015 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi” şi „Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii”.

Predicator neîntrecut, iscusit învăţător al rugăciunii, al pocăinţei şi milosteniei, Sf. Ioan Gură de Aur ne luminează şi astăzi cu un cuvânt mângâietor şi o va face până la sfârşitul veacurilor, adresându-ne îndemnul către o viaţă sfântă şi încurajându-ne: „bucuraţi-vă (…) nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit (…) Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte”.

Viaţa fiecăruia dintre noi este un dar al lui Dumnezeu şi ne bucurăm de ea în măsura în care ne asumăm acest dar. Aflăm azi, precum de două mii de ani încoace, că Hristos a Înviat! Iată un motiv în plus să ne bucurăm de viaţă, ştiind că, pentru noi, creştinii, viaţa nu are sfârşit.

Chiar dacă se pune capăt acestei vieţi pământeşti, acei ce sunt duhovnicești trăiesc o viaţă veșnică, o viață gătită special pentru om în Împărăţia Cerurilor și ale cărei porți ni s-au redeschis o dată cu învierea Domnului, garanția învierii noastre. Hristos a Înviat!…aşadar şi noi vom învia. Bucuraţi-vă!

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că „Nu este cu putinţă să existe o viaţă omenească lipsită de durere, dar nici lipsită de bucurie”. Prin acest cuvânt al său, Sfântul Ioan ne încredinţează că dacă ne încearcă viaţa cu durere, vom gusta neapărat şi din bucurie. Și invers! Dacă avem parte de bucurie, vom trece negreşit şi printr-o oarecare durere. Psalmistul David ne spune şi el: „cei ce seamănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera”. Aceasta este structura vieţii pământeşti a omului de după cădere, o îmbinare dintre durere şi bucurie. Însă, totul se va schimba în Împărăţia Cerurilor, „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit” .

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Oricât am încerca să acceptăm gândul că durerea şi întristarea fac parte din viaţa noastră de zi cu zi, totuşi, fiind chemați de Dumnezeu la desăvârșire, dorim și năzuim după o viaţă mereu fericită încă de aici, de pe pământ, o viață plină de bucurii, fără dureri de niciun fel şi lipsită de întristări.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că este cu putință să trăim o astfel de viață, însă ne avertizează că nu o putem avea fără efort, fără osteneală asumată. Iată ce spune el: „Dacă am vrea să ne bucurăm necontenit, avem o mulţime de prilejuri. Dacă îmbrăţişăm virtutea, nimic nu va putea să ne întristeze. Virtutea dă nădejde de nezdruncinat celor ce o practică, îi face plăcuţi lui Dumnezeu, cu nume bun înaintea oamenilor şi-i umple de bucurie nespusă. Chiar dacă virtutea cere osteneală pentru săvârşirea ei, totuşi umple conştiinţa de multă bucurie, face atâta plăcere sufletului câtă nici un cuvânt n-o poate înfăţişa”. Aşadar, ni se propune experienţa gustării dintr-o bucurie de lungă durată, însă dobândită numai prin efort și prin lucrarea virtuţilor creştine.

Dragii mei, vorbim despre bucurie şi cred că nu înţelegem îndeajuns ce înseamnă acest cuvânt. Vă invit să descoperim împreună şi să pătrundem în înţelesurile adânci ale acestuia.

Cuvântul BUCURIE provine din grecescul haris (χαρις), care se traduce prin har. La început, haris era folosit în imperative de genul: bucură-te! – haire (χαῖρε), sau bucuraţi-vă! – hairete (χαίρετε). Era un îndemn la bucurie.

Cu timpul, însă, s-a banalizat şi s-a transformat într-un simplu salut. Dar Sfântul Apostol Pavel, când foloseşte acest cuvânt, îi redă sensul profund, acela de bucurie în Domnul.

În a doua sa Epistolă către Corinteni, Sfântul Apostol Pavel îi îndeamnă pe corinteni: „Fraţilor, bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi”.

În cea de-a doua parte a versetului, Sfântul Apostol Pavel explică şi sensul îndemnului său la bucurie, adică propune acea bucurie care vine de la Dumnezeul dragostei şi al păcii. Aşadar, vedem că termenul de bucurie conţine şi ideea de plinătate, de desăvârşire, pe care nu o putem avea decât de la Dumnezeu.

Bucuria este o realitate a prezenţei lui Dumnezeu în sufletul omului şi se constituie ca un dar al Său pentru noi. Orice bucurie care nu este înrădăcinată în Dumnezeu este de foarte scurtă durată şi intensitate. Este doar o imitaţie a bucuriei celei adevărate care ne vine, repet, doar de la Dumnezeu – El este singurul izvor al bucuriei şi al harului.

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan ne dă şi el mărturia cuvintelor Domnului nostru Iisus Hristos, adresate ucenicilor Săi: „Acestea vi le spun, ca bucuria Mea să fie întru voi şi ca bucuria voastră să fie deplină (…) Iarăşi Mă veţi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni n-o va lua de la voi” , descoperindu-ne în mod limpede că El, Hristos, este izvorul bucuriei. Sfântul Apostol Pavel ne transmite și el starea sa de bucurie şi de mulţumire, îndemnându-ne: „Bucuraţi-vă şi iarăşi zic, bucuraţi-vă”, „Totdeauna să vă bucuraţi, neîncetat să vă rugaţi, pentru toate mulţumiţi” .

Dragii mei, în această sfântă zi a Învierii lui Hristos, ne bucurăm şi noi şi zicem: „Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pământul să se bucure. Şi să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută, că Hristos a Înviat, Veselia cea veşnică” .

Întâlnim aici un alt cuvânt: veselie, care este strâns legat de bucurie. Veselia nu reprezintă altceva decât exprimarea bucuriei, manifestarea sau exteriorizarea ei. Sufletul se bucură, iar trupul manifestă această bucurie în limbajul lui. Veselia, altfel spus, este modul de petrecere, de prăznuire a bucuriei. De aceea, îndemnul la bucurie şi la veselie, în această zi de mare sărbătoare, vizează atât sufletul, cât şi trupul: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea” .

Iubiţii mei fii sufleteşti,

În această zi, aflăm tot de la Sfântul Ioan Gură de Aur că Dumnezeu pe unii dintre noi îi miluieşte, pe alţii îi răsplăteşte, unora le dăruieşte şi altora le plăteşte. Pe toţi ne cheamă Dumnezeu să ne bucurăm şi să gustăm din ospăţul credinţei, pentru că: Hristos a Înviat! Iar noi, cei care am primit din plin harul dumnezeiesc, trebuie să dăm mărturie, nu din mintea sau din ştiinţa noastră, ci din credinţa, trăirea şi convingerea noastră că Hristos: Cu Adevărat: a Înviat!

Vă urez să petreceţi sărbători cu multă bucurie şi să vă veseliţi, iar prezenţa lui Hristos cel Înviat să vă mângâie sufletele mereu, acum şi pururea şi în vecii vecilor!

Hristos a înviat!

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† Episcopul Timotei,
Madrid, Sfintele Paşti 2015.

Cuvânt pastoral la Învierea Domnului 2014: Hristos este pâinea care satură!

† Timotei

Prin harul lui Dumnezeu, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei

Către tot clerul şi poporul dreptslăvitor din Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei

Har, milă şi pace de la Hristos Domnul nostru, iar de la noi părinteşti binecuvântări!

„Căci Pâinea Lui Dumnezeu este cea
Care Se coboară din cer şi Care dă viaţă lumii (…)
Eu sunt Pâinea vieţii, cel ce vine la Mine nu va flămânzi
şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată (…)
cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine”
(Ioan 6, 33; 35; 57).

Prea Cuvioşi şi Prea Cucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi,

Hristos a Înviat!

Dragii mei, trăim praznicul Învierii lui Hristos având convingerea că Învierea Lui este şi învierea noastră şi că prin împărtăşirea cu El avem viaţă veşnică.

„Pâinea Care Se coboară din cer este aceea din Care, dacă mănâncă cineva, nu moare. Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer – spune Hristos – cine mănâncă din Pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar Pâinea pe Care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu. (…) Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Căci, trupul Meu este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el”.

Ce învăţătură profundă despre Întruparea Domnului şi despre prezenţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Sfânta Euharistie, despre importanţa împărtăşirii noastre cu trupul și sângele Lui, învățătură descoperită nouă de Însuşi Hristos, pentru ca noi să nu ne îndoim, ci să ne întărim în credinţa cea dreaptă şi să ajungem să-L cunoaștem cu  adevărat pe Dumnezeu.

Astăzi, mai bine ca oricând, cunoaştem atât de multe despre Hristos: despre Învierea Lui din morţi; despre dubla Sa natură – omenească şi dumnezeiască; faptul că mai întâi coborârea Lui la noi și pe urmă înălțarea Lui la cer ne dau posibilitatea de a ne înălța și noi împreună cu El; că a petrecut „în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul şi ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul; că a şezut pe scaun împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt şi că pe toate le-a umplut Cel ce este necuprins”; că a dezlegat „durerile morţii, întrucât nu era cu putinţă ca El să fie ţinut de ea”; că „(…) n-a fost lăsat în iad sufletul Lui şi nici trupul Lui n-a văzut putreziciune” şi multe altele la fel de importante, învăţături care ne hrănesc credinţa în Cel al Cărui „nume este mai presus de orice nume” şi „pe Care dacă Îl va chema omul se va mântui”.

Cunoaștem toate aceste învățături pentru că Duhul Sfânt, prin sfinţii Săi, ni le-a descoperit şi toate acestea s-au cristalizat în timp. Astăzi avem nenumărate mijloace şi căi de a afla şi aprofunda învăţătura noastră creştină şi este de ajuns să ne gândim doar la faptul că nu puţini au fost teologii şi sfinţii care de-a lungul vremii ne-au lăsat gândurile şi studiile lor.

Pe vremea Mântuitorului, şi chiar după aceea, până în veacurile IV-V, nu existau toate aceste comori de învăţătură creştină. Au trebuit să treacă mai multe secole până să se stabilească, în primele sinoade ecumenice, învăţătura despre dumnezeirea Fiului, a Duhului Sfânt şi egalitatea persoanelor tremice: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Pe vremea când Hristos era cu ucenicii Săi, deși Îl ascultau zi de zi pe Mântuitorul, aceştia erau neştiutori și nu înțelegeau aproape nimic. Chiar Mântuitorul li Se adresează unora dintre ei cu aceste cuvinte: „O, nepricepuţilor şi zăbavnicilor cu inima” şi pentru a-i învăța, „le-a tâlcuit lor din toate Scripturile cele despre El”. Aşadar şi ei aveau nevoie să fie învăţaţi.

Chiar şi atunci când lucrurile au devenit mai clare, nuanţe de înțelegere şi interpretare privind natura prezenţei reale a lui Hristos în Sfânta Euharistie şi a lucrării Lui mântuitoare pentru om, s-au ridicat frecvent, stârnind mereu nepotriviri şi uneori chiar adevărate probleme.

Au trecut veacurile de încercare şi iată că astăzi afirmăm cu credinţă puternică, neşovăitoare, că Hristos este „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”, că „şade de-a dreapta Tatălui” şi că este prezent în mod real şi deplin în Sfânta Euharistie.

El este prezent întreg, cu Trupul şi Sângele Său, în Sfânta Împărtăşanie, sub forma pâinii şi a vinului, care în timpul Sfintei Liturghii, prin binecuvântarea şi invocarea Duhului Sfânt peste ele, se transformă în trupul şi sângele real ale lui Hristos, pentru ca, mai apoi, împărtăşindu-ne cu ele să ne unim în mod tainic cu El, cu Însuşi Hristos, Domnul nostru Cel mort și înviat, gustând astfel din viaţa veşnică.

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Înainte de înălţarea Sa la cer, Hristos Domnul le spune ucenicilor Săi: „iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului”. Este cu noi, adică prezenţa Lui în mijlocul nostru nu s-a schimbat prin înălţarea Lui la cer, prin faptul că nu Îl mai vedem cu ochii trupeşti. El continuă să fie prezent în chip tainic, dar real, în Sfânta Împărtăşanie.

Să ne aducem aminte de cei doi ucenici Luca şi Cleopa. Aceștia călătoreau spre Emaus. Mântuitorul, după Învierea Sa, li se alătură pe cale în chipul unui drumeţ străin și începe să le vorbească despre scopul pentru care a trebuit Hristos să moară, pentru ca prin El să se împlinească toate proorocirile Scripturilor. După ce le-a tâlcuit Scripturile, li s-a descoperit ucenicilor la frângerea pâinii.

Ucenicii recunosc atunci semnul euharistic de la Cina cea de Taină, moment în care Hristos Se face nevăzut, pentru că tocmai Își împlinise lucrarea, continuând să rămână văzut în euharistie. Luca şi Cleopa au înţeles atunci totul, fără alte explicaţii: „Şi s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut şi El S-a făcut nevăzut de ei”. Și exclamă unul către altul: „Oare nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile?”. Hristos Se face nevăzut, dar continuă să fie prezent, în taină, sub forma pâinii binecuvântate şi deopotrivă în inimile lor.

Cu siguranţă că atunci ucenicii erau uluiţi, nu ştiau ce să mai creadă, pe de-o parte Hristos este în faţa lor, pe de altă parte este prezent şi în pâinea şi vinul dat lor cu binecuvântare, spre mâncare şi băutură; mai apoi îi încredinţează că este cu ei mereu (nu că va fi, ci este cu ei), iar pe de altă parte Îl văd urcându-Se la cer.

Aparent contradictorii, aceste trăiri şi învăţături erau greu de înţeles pentru ei atunci. În realitate, la toate acestea ucenicii trebuiau să se adapteze, aveau nevoie să se întărească într-o credinţă care să-i transforme în interior, aveau nevoie de timp şi de o lucrare aparte, asemenea aluatului care are nevoie de timp pentru a crește şi de căldură pentru ca, prin coacere, să devină pâine.

Un alt fapt similar, istorisit de Sf. Evanghelist Ioan este acela în care Hristos, tot după Învierea Sa, Se arată la şapte dintre ucenicii Săi, când aceştia, după o noapte de pescuit în care n-au reuşit să prindă nimic, se întorc din largul mării Tiberiadei, trişti şi abătuţi. Un străin, care nu era altul decât Hristos, îi îndeamnă să mai arunce mreaja încă o dată în partea dreaptă a corabiei.

Ei Îl ascultă şi scot mulțime de peşti, Ioan recunoscând atunci semnul pescuirii minunate, pe care o mai trăise o dată şi exclamă lui Petru: „Domnul este!”; iată-L din nou pe Hristos ascuns tainic de la faţa lor, dar descoperit lor prin aducere aminte. Şi-au adus aminte ucenicii de vieţuirea de odinioară a Învăţătorului lor împreună cu ei şi de minunile săvârşite şi „nici unul dintre ei – ne spune evanghelistul Ioan – nu îndrăznea să-L întrebe: Cine eşti Tu?, ştiind că este Domnul”.

Observăm că şi de data aceasta ucenicii nu se îndoiau de prezenţa reală a lui Hristos, aveau credinţa puternică și neclinitită că El este, deşi nu puteau să-I desluşească în acel moment chipul. Astfel îi încredinţa Domnul că El este cu ei şi va continua să rămână până la sfârşitul veacurilor, că poate nu-L vor desluşi la chip, având după Înviere unul nou, ceresc, dar El continuând să fie întreg, real şi înviat.

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Noi, creştinii de astăzi, ne întâlnim cu Hristos în rugăciunea curată şi sinceră, Îi vedem chipul în icoană şi Îi simţim lucrarea în cuvântul sfânt, dar mai ales Îl recunoaştem prezent în Sfânta Cuminecătură şi atunci mărturisim, mai presus de orice îndoială, prezenţa Lui reală, gustând din lumina, dragostea şi sfinţenia Lui.

Până nu ajungem să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Hristos, parcă ne este mereu foame de El. Îl dorim mereu, Îl căutăm cu disperare şi, ca niște copii care-şi caută mama şi care nu se liniştesc până ce nu o află, tot aşa şi noi, până ce nu ajungem să ne hrănim cu El în mod deplin, nu putem afla mângâiere şi linişte. Doar Hristos ne satură.

Gustul vieţii celei noi şi fără de sfârşit ni-L dă nouă Hristos, Cel Ce a murit şi a Înviat, pe Care Îl primim la Sfânta Liturghie, „ca merinde pentru viaţa veşnică şi spre răspuns bineprimit la înfricoşătorul scaun de judecată, făcându-ne părtaşi, dimpreună cu toţi aleşii Lui, bunătăţilor nestricăcioase, pe care le-a gătit, celor ce-L iubesc pe El, întru care este preaslăvit în vecii vecilor”.

Vă urez să petreceţi sărbători cu mult har şi bucurie, iar prezenţa lui Hristos cel Înviat să vă mângâie sufletele mereu, acum şi pururea şi în vecii vecilor!

Hristos a înviat!

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† Episcopul Timotei

Madrid, Sfintele Paşti 2014