Pastorala pascală a PS Galaction Stângă [2025]

† Galaction,

din mila lui Dumnezeu Episcopul Sfintei Episcopii a Alexandrei și Teleormanului, tuturor dreptcredincioșilor creștini, cinului monahal, Preacucernicilor și Preacuvioșilor părinți din aceasta Sfântă și de Dumnezeu păzită Episcopie,

har, pace, sănătate și alese bucurii duhovnicești de la Hristos Domnul Cel înviat, iar de la noi părintească îmbrățișare și arhierească binecuvântare!

„Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule,
Îngerii o laudă în ceruri, și pe noi, pe pământ,
ne învrednicește cu inimă curată să Te mărim!”
(Stihiră, glasul al VI-lea, Utrenia Învierii Domnului)

Iubiții noștri fii duhovnicești,

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este praznic al praznicelor și cunună a sărbătorilor. Cu toții am așteptat-o, după obiceiul nostru strămoșesc, căci ea revarsă asupra tuturor bucurii sfinte, har și binecuvântare de la Dumnezeu.

Sufletele noastre trăiesc astăzi simțăminte de adâncă pace și mulțumire, mai mult decât în orice altă zi, pentru că Hristos, nădejdea mântuirii noastre, a înviat din mormânt. Prin Patimile și Moartea Sa pe Cruce, El ne-a adus mântuirea, iar prin Învierea Sa ne-a dăruit arvuna vieții celei veșnice la care suntem chemați.

„Pentru aceea și Dumnezeu L-a Preaînălțat și I-a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume; ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cerești și al celor pământești și al celor dedesubt. Și să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl” [Filip. 2, 9-11]. De aceea și Biserica Dreptmăritoare laudă Învierea Domnului, cântând: „Pentru aceasta Puterile cerești strigau Ție, Dătătorule de viață: Mărire Învierii Tale, Hristoase! Mărire Împărăției Tale! Mărire iconomiei Tale, Unule, Iubitorule de oameni!”.

La chemarea înălțătoare din această noapte a Slujitorilor Sfintelor Altare: „Veniți de primiți lumină!”, întreaga obște a credincioșilor a răspuns în armonia clopotului și a toacei cu imnul: „Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorule, Îngerii o laudă în ceruri și pe noi, pe pământ, ne învrednicește, cu inimă curată să Te mărim”. Într-adevăr, Învierea Domnului cuprinde și covârșește nu numai pământul, ci și cerul, întrucât acesta s-a deschis, comunicarea dintre om și Dumnezeu s-a restabilit și Însuși Tatăl nostru Cel ceresc Se bucură în iubirea Sa față de lume de roadele pe care Sfânta Înviere a Domnului le dăruie omenirii.

Preamărirea Sfintei Învieri se constituie într-o mărturisire de credință. Mărturisirea lui Hristos Cel înviat aduce în lume și în viața fiecăruia dintre noi pacea cerească, împărtășită Ucenicilor Săi după Învierea Sa din morți. Ne aduce bucurie și fericire, după cuvântul Mântuitorului: „Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!” [Ioan 20, 29]. Și ne face vrednici de răsplata făgăduită de Acesta: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor și Fiul omului va mărturisi pentru el înaintea Îngerilor lui Dumnezeu. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea Îngerilor lui Dumnezeu” [Luca 12, 8-9]. Pentru ca această mărturisire a noastră să fie și vrednică și cu totul primită înaintea lui Hristos Cel înviat, este nevoie să nu fie făcută doar cu buzele, ci cu toată ființa noastră, din tot cugetul și puterea noastră, adică din credință și cu inimă curată.

Ne este de folos să înțelegem că Sfânta Înviere a Domnului este și un apel la o nouă apropiere de Dumnezeu, la o refacere a legăturii cu El. Se cuvine să realizăm că și atunci când ne îndepărtăm de Dumnezeu, din pricina păcatelor noastre, noi nu suntem total rupți de El. Întocmai ca fiul risipitor, care, plecând de la căldura și siguranța căminului creșterii sale, a rămas legat de acel loc, de Tatăl său. De aceea, când și-a venit în fire, în urma suferinței, n-a ales să plece altundeva decât spre casă. Stând în Casa Tatălui Său, ca odinioară Adam, fiul n-a știut să se bucure de condiția privilegiată în care se afla, considerând că merita mai mult. Consecința nesupunerii, a neascultării sale, a fost îndepărtarea și suferința. De aceea, perioada decăderii sale a fost ca o răstignire, care, născând pocăința, conștientizarea greșelii, cerea și pregătea învierea. Asemenea timpului de înstrăinare a fiului risipitor, Vechiul Testament a fost un timp de rătăcire și de înrobire, oamenii locuind „în latura umbrei morții” [Isaia 9, 1].

Din situația fiului risipitor se înțelege caracterul mântuitor al suferinței. Suferința a fost cea care l-a trezit la realitate, iar pocăința l-a făcut alt om. Este ușor să ni-l imaginăm după primirea lui de către Tatăl, total schimbat, așa cum total schimbat va fi și cel care își trăiește viața în lumina Învierii Domnului. Revenit întru sine, pocăit, fiul Îi cere iertare Tatălui său, prin cuvinte și gesturi gândite de mai înainte, dar sincere. Mărturisirea lui este pornită din inimă, este trăită, este o stare sufletească. Această stare se cuvine să o trăim și noi astăzi, cei care preamărim și mărturisim Sfânta Înviere a Domnului. Să sădim în sufletele noastre înțelegerea că adevărata închinare și mărturisire a Învierii trebuie să treacă prin acestea două: suferința pentru greșelile făcute și pocăința pentru acestea.

Tocmai pentru a arăta necesitatea pocăinței, Mântuitorul Hristos începe activitatea publică, propovăduirea Sa, zicând: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!” [Matei 4, 17]. În ziua Cincizecimii, în urma predicii sale, fiind întrebat de cei pătrunși la inimă: „Ce să facem?”, Sfântul Apostol Petru le răspunde, îndemnându-i: „Pocăiți-vă și să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre!” [Fapte 2, 38]. Îndemnul la pocăință este o lucrare permanentă a Sfintei Biserici, el fiind adresat fiecărui creștin din toate timpurile în mod stăruitor: „Pocăiți-vă și vă întoarceți, ca să se șteargă păcatele voastre!” [Fapte 3, 19].

În firul vieții noastre pământești cădem în păcate, întinăm haina curată și luminoasă cu care ne-am îmbrăcat prin Sfântul Botez, după cum mărturisește Sfânta Biserică: „Înaintea Ta nimeni nu e curat de întinare, chiar dacă viața lui ar fi și numai o singură zi” [1], iar: „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este întru noi” [I Ioan 1, 8].

Dumnezeu nu ne va judeca pentru că păcătuim, ci pentru că nu ne pocăim. A stărui în păcat este o dovadă că am căzut cu totul pradă diavolului și suntem vrednici de osândă, iar Mântuitorul rostește în acest sens o sentință foarte aspră: „Dacă nu vă veți pocăi, toți veți pieri!” [Luca 13, 3]. Pocăința este o condiție necesară spre însănătoșirea sufletească, spre mântuirea noastă, și de aceea ne rugăm la Sfânta Liturghie: „Cealaltă vreme a vieții noastre, în pace și întru pocăință a o săvârși, de la Domnul să cerem!”. Pocăința noastră nu trebuie să fie formală, căci astfel regretul și întristarea rămân simple sentimente fără o finalitate. Pocăința adevărată presupune o înnoire a minții și a inimii, o lepădare a tot ceea ce am fost mai înainte, o transformare interioară totală.

Mântuitorul ne îndeamnă: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia Crucea sa și să-Mi urmeze Mie!” [Marcu 8, 34]. A-ți lua Crucea înseamnă a-ți accepta limitele propriei firi, cu slăbiciunile și neajunsurile ei. Înseamnă că fiecare avem o Cruce de purtat, întemeiată pe o chemare și un dar, pe o nevoință și un rod propriu. A te lepăda de tine însuți presupune să înțelegi că esența vieții creștine este urmarea lui Hristos. Înseamnă să ajungi să trăiești acea stare care l-a făcut pe Sfântul Apostol Pavel să mărturisească: „Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine și eu pentru lume” [Galateni 6, 14].

Urmarea lui Hristos implică lepădarea permanentă de orgolii, de egoism și de mândria acestei lumi. A-L urma pe Hristos înseamnă a răspunde cu iubire la iubirea Lui, cu jertfă la Jertfa Lui, cu iertare la iertarea Lui. Când vorbim despre Cruce, ne gândim, implicit, la nevoințe și încercări, la boală, la suferință și chiar la moarte. Dar adevăratul creștin trebuie să știe și să înțeleagă că orice Cruce personală este răsădită în Crucea lui Hristos: „Atunci când Crucea personală a fiecăruia se unește cu Crucea lui Hristos, atunci puterea și lucrarea acesteia din urmă trece asupra noastră, devenind un fel de canal prin care, din Crucea lui Hristos, se revarsă asupra noastră orice binefacere și orice dar desăvârșit” [2].

Când Crucea noastră este prinsă în Crucea lui Hristos ca mlădița în Viță, atunci viața noastră capătă un sens. Căci, în Hristos, Crucea nu e punctul final, nu e sfârșitul, ci calea, o cale luminoasă spre înviere. Și atunci, osteneala, nevoința, suferința noastră, moartea însăși, totul este săvârșit, suportat în Hristos. Și totul devine în El jertfă luminoasă, iubire și dăruire. Pentru a ne bucura de roadele mântuitoare ale Sfintelor Patimi și ale Învierii Domnului, suntem chemați la părtășie cu Hristos, participând cu El în viața noastră spirituală, la slăvitele Sale acte de biruință, după cum exprimă și cântarea Sfintei Biserici: „Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel ce ai înviat. Răstignitu-m-am ieri împreună cu Tine, Însuți împreună mă preamărește, Mântuitorule, în Împărăția Ta!” [3].

Iubiți fii ai Învierii Domnului,

Mântuitorul Iisus Hristos este nădejdea și mângâierea noastră. Încă de la căderea în păcat a Strămoșilor noștri Adam și Eva, Dumnezeu făgăduiește un Răscumpărător, Care va izbăvi lumea de robie, de întuneric și de moarte. De la întâia carte a Vechiului Testament, persoana Mântuitorului promis apare ca un fir roșu de-a lungul istoriei poporului evreu și e prevestită prin Profeți, inspirați de Sfântul Duh. Profețiile Vechiului Testament se completează una pe alta, astfel încât, împreună, formează un tablou măreț și unic, în care Sfântul Duh a zugrăvit portretul lui Mesia până în cele mai mici detalii.

În prima omilie creștină despre Paști, se teologhisea astfel: „Acesta e Cel ce ne-a izbăvit pe noi din robie la libertate, din moarte la viață, din tiranie la Împărăția cerurilor! Acesta e Paștiul mântuirii noastre! Acesta e Cel care a răbdat multe în multe feluri! Acesta e Cel ce a fost omorât în Abel, legat în Isaac, pribeag străin în Iacov, vândut în Iosif, lepădat în Moise, înjunghiat în miel, prigonit în David, necinstit în Proroci! Acesta e Cel întrupat din Fecioară, legat de lemn, îngropat în pământ, înviat din morți, înălțat la cele mai înalte ale cerurilor!” [4].

În Legea Veche, Mântuitorul Hristos apare ca făgăduință și nădejde, iar după Sfânta Sa întrupare ca împlinire și realitate. Ne bucurăm noi astăzi că umbra a trecut și darul a venit, iar prin Sfânta Sa Înviere, noi Îl avem pe Hristos Cel înviat, nu doar călător alături de noi pe firul vieții, ci, prin Sfânta Euharistie, înlăuntru nostru, în toată ființa noastră. Darul ni s-a dat, însă depinde de noi ce vom face cu acest Dar. De noi depinde mai departe ce răspuns vom da. Vom fi vrednici de a răspunde asemenea Sfântului Pavel: „M-am răstignit împreună cu Hristos și nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” [Gal. 2, 20]? Oare ne vom lepăda, zicând: „Nu cunosc pe Omul Acesta?” [Matei 26, 72]. Oare vom plânge cu amar sau ne vom întreba ca vânzătorul Iuda: „Ce voiți să îmi dați și eu Îl voi da în mâinile voastre?” [Matei 26, 15].

Și tocmai pentru că ne iubește atât de mult, Dumnezeu ne-a dat libertatea de a alege, de a hotărî, prin faptele și credința noastră, însăși mântuirea sau osânda noastră. De aceea și zice Domnul Hristos: „Iată, stau la ușă și bat! De va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine” [Apocalipsa 3, 20]. Mult folos sufletesc vom dobândi dacă vom asculta ce ne învață în această privință Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind în omilia sa despre trădarea lui Iuda, astfel: „Ai văzut ucenic? Ai văzut Ucenici? Acela L-a vândut pe Învățătorul, aceștia se îngrijesc de Paști. Acela se tocmește, aceștia se gătesc să Îl slujească. Și acela și aceștia s-au bucurat de aceleași minuni, de aceleași învățături, de aceeași putere. De unde dar schimbarea? De la libertatea de voință! Peste tot libertatea de voință este pricina tuturor faptelor noastre, a celor bune și a celor rele. […] Dacă Iuda n-a voit să primească leacul, nu-i vina Medicului, ci a celui care n-a vrut să fie vindecat” [5].

Sfântul Părinte Ioan Gură de Aur ne tâlcuiește în chip neîndoielnic că Iuda ar fi putut să se salveze dacă ar fi voit. Mântuitorul îl cheamă la pocăință și îi arată harul iertării și al iubirii Sale. Deși are parte de aceleași învățături și binecuvântări ca și ceilalți Apostoli, Iuda refuză de bună voie orice chemare, ascultă de ispita celui rău și se pierde în noaptea păcatului. Avertizându-ne de această cădere a lui Iuda, prin refuz și rea credință, Sfânta Biserică insistă, prin cântările ei din Joia Mare, zicând repetitiv: „Iar Iuda cel fărădelege n-a vrut să înțeleagă” [6].

Încă de la creație, omul este liber să dea ascultare, fie poruncii lui Dumnezeu, fie ispitei diavolului. Putem crede că, odată ce am ajuns ziua Paștiului, odată ce ne-am spovedit și ne-am împărtășit, am și dobândit mântuirea, în mod necondiționat, iar că, de acum, putem lua o pauză de la nevoință, pentru a ne odihni în bucuria Paștiului. Dar Sfânta Scriptură ne avertizează, prin glasul Sfântului Apostol Pavel: „Cel căruia i se pare că stă neclintit, să ia seama să nu cadă!” [I Corinteni 10, 12].

Viața noastră este o permanentă luptă: mai întâi pentru a dobândi harul lui Dumnezeu, iar atunci când l-am dobândit, să nu-l pierdem. De aceea, în virtutea liberului arbitru cu care am fost înzestrați de Dumnezeu, în toată viața noastră pământească ne aflăm într-o permanentă luptă duhovnicească între bine și rău, între patimi și virtuți. Ne povățuiește în acest sens, din nou, înțelepciunea Sfinților Părinți ai Bisericii, care aseamănă lupta de zi cu zi a creștinilor de astăzi împotriva ispitelor cu vremea prigoanelor împotriva Creștinismului din primele secole: „Nu-i timp de prigoană, dar este timp de mucenicie! Nu-i timp de lupte mucenicești, dar este timp de cununi! Nu te prigonesc oamenii, dar te prigonesc demonii! Nu te alungă tiranul, dar te alungă diavolul! Nu vezi cărbuni aprinși înaintea ta, dar vezi văpaia poftei aprinsă! Dacă ei au călcat pe cărbuni aprinși, calcă și tu văpaia trupului! Au luptat aceia cu fiarele, înfrânează și tu mânia, fiara cea sălbatică și neîmblânzită! Au stat aceia nedoborâți în fața unor dureri de nesuferit, biruie și tu gândurile păcătoase și rele ce gâlgâie în inima ta! Așa îi imiți pe Mucenici! Cumplit e jarul cărbunilor, dar mai grozav e jarul poftei! Niciodată nu încetează războiul acesta! Niciodată nu ne dă răgaz în viața aceasta! Lupta e continuă, pentru ca și cununa să fie strălucită!” [7].

Creștinii care s-au lepădat de toate cele lumești sunt liberi de orice ispită dată de poftele lumii acesteia, fiind adevărați Martiri ai lui Hristos. Drept aceea, Creștinismul implică o Mucenicie continuă, de zi cu zi, de clipă cu clipă, în care voia noastră trebuie răstignită, pentru a ne bucura deplin de Învierea lui Hristos, într-o viață reînnoită, trăită cu și întru Hristos.

Iubiți fii sufletești,

bucuria Sfintei Învieri a Domnului, pe care Biserica noastră Ortodoxă o evocă intens și solemn, acum și în toate cele 40 de zile ce vor urma, este bucuria și nădejdea noastră cea mai mare că toate încercările și greutățile vieții de acum le vom birui prin Hristos cel Înviat, „întru Care ne întărim”. Cât va fi lumea aceasta, mormântul gol al Domnului este mărturia puternică și tare că El este mereu viu și prezent alături de noi, că nu e nicicând străin de frământările și provocările ce ne încearcă, și, mai cu seamă, nu stă nepăsător, ci intervine, vindecă, întărește și ne împărtășește milostivirea și iubirea Sa. Iar pentru ca să ne ajute, El nu ne cere să ne răstignim în chip dureros asemenea Lui, ci să ne lepădăm de noi înșine, de voia noastră, de egoismul nostru, lăsând să se facă și cu noi voia lui Dumnezeu.

Am ascultat cu smerită cuviință, în această sfântă noapte, Canonul Sfântului Paști. Dacă ne-am aplecat cu inima la sfintele cântări, atunci am simțit cum ne poartă, din treaptă în treaptă, prin „Paștiul cel sfințit, care astăzi nouă s-a arătat. Paștiul cel nou și sfânt. Paștiul cel de taină, Paștiul cel preacinstit, Paștiul Hristos, Izbăvitorul. Paștiul cel fără de prihană, Paștiul cel mare, Paștiul credincioșilor, Paștiul care ne-a deschis nouă ușile Raiului” [8]. Învierea Domnului este calea lui Hristos, dar și calea noastră cu Hristos. Este trecere cu El, suiș, împărtășire. Împărtășire din viața lui Hristos cel înviat, împărtășire din bucuria cea desăvârșită. Căci, „iată, a venit prin Cruce bucurie la toată lumea!”. Din Cruce răsare bucuria, iar din Jertfă și iubire răsare viața. De Paști, „ne veselim dumnezeiește, că a înviat Hristos, ca un Atotputernic”. Căci Învierea este o biruință, o biruință a Iubirii!

După Învierea Sa, Hristos nu Se arată biruitor lui Pilat și nici arhiereilor. Pentru că El Se descoperă pe Sine celor care Îl iubesc pe El: femeilor Mironosițe și Apostolilor Săi. Învățăm din aceasta că numai prin iubire ne vom împărtăși de taina Învierii Sale și vom dobândi puterea ei. În acest sens, Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan ne spune: „Noi știm că am trecut din moarte la viață, pentru că iubim pe frați; cine nu iubește pe fratele său, rămâne în moarte” [I Ioan 3, 14]. De aceea, nu numai cu ocazia acestor zile sfinte ale praznicului, ci, în toată vremea și în tot locul, să nu uităm, în rugăciunile noastre, pe cei necăjiți, bolnavi, marginalizați și însingurați! Să nu uităm nici de faptele milei, pentru cei care au nevoie de ajutorul nostru! Să nu uităm nicicând că: „Dar din dar se face Rai!” și că, întotdeauna, nu contează mărimea ofrandei, ci dispoziția sufletească! Căci, „milostenia n-o face mărimea bogăției, ci măsura inimii” [9].

Împărtășindu-vă din inimă aceste povețe sfinte, și cu nădejdea împlinirii lor, vă încredințăm de rugăciunile Noastre, vă îmbrățișăm părintește pe toți și vă dorim zile îndelungate, în pace, cu bucurie și sănătate deplină, și vă adresăm vestirea îngerească: Hristos a înviat!

Al vostru de tot binele doritor și către Domnul cel înviat pururea rugător,

† Galaction,
Episcopul Alexandriei și Teleormanului.


[1] Molitfelnic, Ed. IBMO, București, 2019, p. 886.

[2] Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viața lăuntrică, Ed. Sofia, București, 2000, p. 96.

[3] Canonul Învierii Domnului, cântarea a 3-a.

[4] Meliton din Sardes, Despre Paști, în Sfântul Efrem Sirianul, Imnele Păresimilor, Azimelor, Răstignirii și Învierii, ed. a 2-a, Ed. Desisis, Sibiu, 2010, p. 44-41.

[5] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia întâi la trădarea lui Iuda în Predici și Sărbători împărătești și Cuvântări de laude la Sfinți, Ed. Basilica, București, 2015, p. 77-78.

[6] Denia din Joia Mare, Antifonul al 3-lea.

[7] Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântare de laudă la Sfântul Mucenic Varlaam, în Predici și Sărbători împărătești și Cuvântări de laude la Sfinți, op. cit., p. 518-519.

[8] Stihiră din Canonul Învierii Domnului.

[9] Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte de aur, vol. IV, Milostenia, inima virtuții, Ed. Egumenița, Galați, 2013, p. 317.

Pastorala la Nașterea Domnului a PS Galaction Stângă [2024]

† Galaction,

din mila lui Dumnezeu Episcopul Sfintei Episcopii a Alexandriei și Teleormanului,

tuturor Dreptcredincioșilor Creștini, Cinului Monahal, Preacucernicilor și Preacuvioșilor Părinți din această Sfântă și de Dumnezeu păzită Episcopie,

har, pace, sănătate și alese bucurii duhovnicești de la Dumnezeu, iar de la Noi părintească îmbrățișare și arhierească binecuvântare!

„Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putință oamenilor, spre Care nu cutează a căuta Oștile Îngerești, iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat, pe Care, mărindu-L, cu Oștile Cerești, pe tine te fericim” (Canonul Maicii Domnului, Sâmbătă seara, glasul al VI-lea, Cântarea a 9-a, Irmosul)

Iubiții noștri fii duhovnicești,

ne-a învrednicit Preabunul Dumnezeu să ajungem la binecuvântatul praznic al Nașterii Domnului cu pace, cu sănătate și cu bucurie, aducându-I mulțumire pentru darurile Sale cele bogate revărsate asupra noastră. Crăciunul este praznicul bucuriei, este sărbătoarea „împlinirii celor făgăduite”. Ceea ce Patriarhii cu mare dor au așteptat, Prorocii au profețit și Drepții au dorit să vadă, astăzi s-a împlinit.

În urma căderii în păcat a strămoșilor noștri, neamul omenesc a umblat în întuneric și în umbra morții (Is. 9, 1). Poporul cel ales, având conștiința prezenței lui Dumnezeu în lume și făgăduința venirii unui Răscumpărător, striga într-un glas cu Psalmistul: „Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne! Doamne, auzi glasul meu!” (Ps. 129, 1). Cei Drepți și bineplăcuți lui Dumnezeu însetau și ei pururea spre cunoașterea slavei lui Dumnezeu. „Arată-mi slava Ta!” (Ieș. 33, 18), cerea Moise lui Dumnezeu, iar Psalmistul se ruga, zicând: „Arată fața Ta și ne vom mântui!” (Ps. 79, 4).

Prin purtarea de grijă cea milostivă a lui Dumnezeu „trecut-a umbra Legii și Darul a venit”, iar la „plinirea vremii” Dumnezeu S-a făcut om și S-a arătat oamenilor în chipul Fiului Său pentru a-i izbăvi din robia păcatului. Cel care era „mai înainte de a fi lumea” (In. 17, 5), Cel „prin Care s-au făcut veacurile” (Evrei 1, 2), Cel prin Care „au fost făcute toate cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute și cele nevăzute” (Colos. 1, 16), ni Se descoperă nouă prin Fiul Său, după cum Însuși Fiul Său mărturisește: „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată, ci Fiul Cel Unul-născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1, 18). Căci „cel ce M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl” (Ioan 14, 9).

Și acesta este minunatul dar al Nașterii Domnului, pe care Sfânta Biserică îl preamărește neîncetat la toate Slujbele, cântând: „Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă!”. Sfânta Lui Întrupare este darul iubirii nemăsurate a lui Dumnezeu față de oameni, după cum citim și în Sfintele Scripturi: „Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe noi, cei ce eram morți prin greșelile noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos” (Efes. 2, 4-5). „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său, Cel Unul-născut, L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16).

Darului de iubire al lui Dumnezeu i-au răspuns credința și smerenia Fecioarei Maria. Ea este darul omenirii pentru Fiul lui Dumnezeu, Care pleacă cerurile și Se coboară pe pământ.  Sfânta Biserică dă glas acestui adevăr, arătând, printr-o cântare, cum răspunde întreaga creație Sfintei Lui Întrupări: „Ce-Ți vom aduce Ție, Hristoase? Că te-ai arătat pe pământ ca un om pentru noi. Fiecare din făpturile cele zidite de Tine mulțumire Îți aduce Ție: Îngerii cântarea, cerurile steaua, Magii  darurile, Păstorii minunea, pământul peștera, pustiul ieslea, iar noi pe Maica Fecioară” [Stihira pe glasul al II-lea, de la Vecernia Nașterii Domnului].

Sfânta Scriptură ne învață că Nașterea Domnului s-a petrecut la „plinirea vremii” (Gal. 4, 4). Prin „plinirea vremii” înțelegem atât pregătirea lumii pentru a o primi, pentru a-L înțelege și a-L urma pe Dumnezeul Cel întrupat, dar și desăvârșirea „vasului de aur”, Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, prin care s-a descoperit oamenilor „taina cea din veac ascunsă și de Îngeri neștiută” [troparul Născătoarei de Dumnezeu, glasul al IV-lea]. De aceea nu putem cinsti după cuviință Nașterea Domnului fără a înțelege lucrarea cea aleasă a Sfintei Sale Maici în iconomia mântuirii noastre.

Alegerea Sfintei Fecioare ca vas ales din care să Se nască Pruncul Dumnezeiesc s-a făcut din veac, odată cu hotărârea Sfintei Treimi de a răscumpăra neamul omenesc din robia păcatului prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. Hotărârea Sfintei Treimi se face cunoscută primilor oameni odată cu izgonirea lor din Rai, când Dumnezeu i-a zis diavolului: „Dușmănie voi pune între tine și între femeie, între sămânța ta și sămânța ei; aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul” (Fac. 3, 15). Se descoperă apoi Prorocilor de demult, care o vestesc lumii încă de pe atunci în cuvinte tainice, cinstind frumusețea duhovnicească și nașterea Maicii Domnului: „Stătut-a Împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită și prea înfrumusețată” (Ps. 44, 11). Iar Profetul Isaia impresionează prin precizia viziunii sale, când spune: „Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui Emmanuil!” (Is. 7, 14).

Căpetenia Îngerilor, Arhanghelul Gavriil, trimis de Dumnezeu, îi binevestește Fecioarei Maria nașterea Fiului lui Dumnezeu prin cuvinte de înaltă cinstire, zicându-i: „Bucură-te, ceea ce este plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvântată ești tu între femei!” (Lc. 1, 28), adăugând apoi: „Nu te teme, Marie, căci ai aflat har de la Dumnezeu! Și, iată, vei lua în pântece și vei naște Fiu și vei chema numele Lui Iisus!” (Lc. 1, 30-31). „Și a zis Maria către Înger: «Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?». Și răspunzând, Îngerul i-a zis: «Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri, pentru aceea și Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema»” (Lc. 1, 34-35).

Întreaga viață a Maicii Domnului a fost rugăciune, smerenie și sfințenie. Tot ceea ce se poate numi virtute a împodobit-o în chip desăvârșit. Salutul Îngerului, care o numește „cea plină de har”, arată faptul că era ridicată la o stare harică mai presus de fire. Tulburarea ei la auzul cuvintelor Îngerului nu vine din îndoială, ci din faptul că dorea să știe cum se va petrece aceasta. Întrebând: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?”, arată că ea era hotărâtă să nu știe de bărbat niciodată. Dar, îndată, Îngerul îi lămurește modul zămislirii minunate, zicându-i: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri”. Sfântul Duh Se pogoară peste Fecioara Maria și Se naște Hristos. Tot Duhul Sfânt Se pogoară peste Sfinții Apostoli la Cincizecime  și se naște Biserica și tot Duhul Sfânt este Cel care Îl zămislește pe Hristos Cel Întrupat, Jertfit și Înviat în sufletul fiecărui credincios în parte. Astfel, Maica Domnului devine modelul desăvârșit de îndumnezeire al umanității, în care libertatea primitoare de har a naturii umane Îl zămislește în noi pe Hristos prin puterea Sfântului Duh.

Răspunsul plin de credință și de smerenie al Fecioarei Maria: „Iată, roaba Domnului! Fie mie după cuvântul Tău!” (Lc. 1, 38), reprezintă începutul mântuirii noastre. Prin rânduiala lui Dumnezeu, Fecioara Maria devine Maica Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea, mai aproape de noi decât oricare Sfânt, Maica Domnului devine și Maica noastră. O facem părtașă la bucuriile și necazurile noastre, îi cerem să ne însoțească în rugăciunile noastre, o rugăm să mijlocească mântuirea pentru noi înaintea Fiului său. Iată de ce în troparul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, Biserica i se adresează ei, zicându-i: „Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu  o ai părăsit de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viață fiind Maica Vieții și cu rugăciunile tale izbăvești din moarte sufletele noastre”.  Iar în cântările Sfintei Bisericii, Maica Domnului este împodobită cu salba celor mai alese laude. Maica Domnului este numită izbăvirea lacrimilor Evei, steaua care a arătat Soarele, stâlpul de foc care îi povățuiește pe cei din întuneric, pom cu luminoasă roadă, scară către cer, brazdă în care a crescut înmulțirea milei, cheia ușilor Raiului, Sfântă mai mare decât toți Sfinții, mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii.

Dreptmăritori creștini,

Nașterea Domnului este cel mai însemnat moment din istoria neamului omenesc, prin care Dumnezeu unește din nou cerul cu pământul. Ea s-a săvârșit după legile dumnezeiești, căci „unde vrea Dumnezeu se biruiește rânduiala firii” [Dogmatica glasului al VII-lea]. Pruncul Sfânt S-a născut din Preacurata Fecioară Maria prin pogorârea Sfântului Duh și prin puterea Celui Preaînalt, adică S-a născut din mamă fără de tată, după cum, ca Fiu al lui Dumnezeu, S-a născut mai înainte de toți vecii din Tatăl fără de mamă.

Asemenea tuturor lucrărilor dumnezeiești, Sfânta Întrupare este opera Preasfintei Treimi, deși numai Fiul este Cel care Se naște. Sfântul Maxim Mărturisitorul ne lămurește cum se petrece această lucrare comună a Sfintei Treimi, când ne învață, zicând: „În întreg Fiul, care împlinea taina mântuirii noastre prin întrupare, Se afla întreg Tatăl după ființă, dar nu întrupându-Se, ci binevoind să Se întrupeze Fiul; și în întreg Fiul se afla Duhul Sfânt după ființă, dar nu întrupându-Se, ci conlucrând cu Fiul la întruparea Sa cea negrăită pentru noi”  [Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, în Filocalia, vol. 3, Ed.Humanitas, București, 2009, p. 290].

Spre deosebire de toate celelalte lucrări ale Sfintei Treimi, în Sfânta Întrupare se întâlnesc două libertăți: cea lui Dumnezeu și cea a făpturii. Dacă pentru crearea omului a fost nevoie de o singură voință, cea a lui Dumnezeu, pentru mântuirea lui este nevoie de două voințe: cea a lui Dumnezeu și cea a omului. Sfinții Părinți ai Bisericii ne învață mai departe că, atunci când Eva a fost creată de Dumnezeu din coasta lui Adam, nu a fost întrebată nici el, nici ea. Dar atunci când Fiul lui Dumnezeu vine la existență ca om, Dumnezeu cere consimțământul cu totul liber al Fecioarei Maria. Iată cum ne tâlcuiește un alt Sfânt Părinte al Bisericii acest adevăr, atunci când ne spune: „Pe Adam, Dumnezeu nu l-a înștiințat dinainte, nici nu l-a convins să-i dea coasta din care trebuia să o zidească pe Eva, ci i-a răpit această parte a trupului luându-i mai înainte simțirea. Dar pe Fecioară mai întâi a învățat-o și i-a așteptat credința și abia așa a trecut la faptă. Despre crearea aceluia a comunicat cu Unul-născut spunându-I: «Să facem om!». Dar atunci când a trebuit să introducă în lume acest Minunat Sfătuitor, pe Întâiul-născut, și să-l plămădească pe al doilea Adam, ia părtaș al acestui plan al Său pe Fecioara. Și acest mare sfat, cum spune Isaia, Dumnezeu l-a rostit, iar Fecioara l-a întărit. Și opera Cuvântului a fost nu numai a Tatălui, a Puterii [Fiului] Lui și a Duhului Sfânt – Unul binevoind, Altul venind și Altul umbrind –, ci și a voinței și a credinței Fecioarei. Căci așa cum fără Ei n-ar fi fost cu putință îndeplinirea acestui plan, tot așa trecerea în fapt a acestui sfat ar fi fost imposibilă fără ca Preacurata să fi oferit voința și credința ei” [Sfântul Nicolae Cabasila, Scrieri I, Ed. Desisis, Sibiu, 2010, p. 205-206].

Consimțământul Maicii Domnului devine hotar în istorie. Mântuirea obiectivă, hotărâtă de Tatăl prin întruparea Fiului, ia început în istorie prin răspunsul simplu și liber al Fecioarei Maria: „Iată roaba Domnului! Fie mie după cuvântul Tău!”, după cum mântuirea fiecăruia dintre noi va depinde de răspunsul nostru. Arătând măreția răspunsului de credință al Preacuratei, Sfântul Filaret, Mitropolitul Moscovei, învață poporul credincios prin astfel de cuvinte: „În zilele facerii lumii, când Dumnezeu a rostit cuvântul Său viu și puternic: «Să fie!», cuvântul Creatorului s-a înfăptuit în lumea făpturii. Însă în această zi fără seamăn în existența lumii, când Dumnezeiasca Maria a rostit blândul și ascultătorul «fie» (abia cutez să rostesc ce s-a făcut atunci), cuvântul făpturii coboară în lume pe Creator…Trebuia ca  smeritul ei «fie» să influențeze mărețul «să fie» al lui Dumnezeu” [Sfântul Filaret, Mitropolitul Moscovei, Predici și cuvântări alese, Ed. Doxologia, Iași, 2014, p. 113-114]. A depins de cuvântul Fecioarei ca Fiul lui Dumnezeu să Se facă om. A depins de cuvântul ei, deoarece mântuirea depinde de acceptarea liberă a omului. Răspunsul: „Iată, roaba Domnului!” al Fecioarei Maria, face posibil, astfel, un „Iată-mă, Doamne!” al nostru, al fiecăruia dintre noi, înaintea lui Dumnezeu.

Iubiți fii sufletești,

cu mult dor am așteptat, fiecare dintre noi, marele praznic al Nașterii Domnului, pregătiți prin post și rugăciune, pentru a primi în casa sufletul nostru pe Pruncul Hristos în Sfânta Taină a Împărtășaniei. Încă din copilărie așteptarea noastră era plină de înfrigurare, nădăjduind că bătrânul Moș Crăciun,  cel cu plete dalbe, ne va aduce daruri multe fiecăruia. Aceasta este încă o dovadă că sărbătoarea Crăciunului a fost și rămâne o sărbătoare a darurilor, o sărbătoare în care omenirea primește Darul cel mai de preț, pe Mântuitorul lumii și al sufletelor noastre. Orice dar, însă, presupune și un răspuns din partea primitorului. Măreția darului te obligă la un răspuns pe măsură. „Ce-Ți vom aduce Ție, Hristoase?”, ne întrebăm și noi creștinii de astăzi. Fecioara Preacurată este darul omenirii pentru Hristos, însă, din această dăruire, precum am tâlcuit, înțelegem că Dumnezeu nu vrea ceva de la om, ci pe el însuși. El vrea inima noastră! El vrea credința noastră! Iar prin credință, vrea ca viața noastră să o trăim așa cum El ne-a învățat: iubind pe Dumnezeu din tot cugetul și din toată puterea noastră, iar pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Sfântul Ioan Gură de Aur ne povățuiește în acest sens, astfel: „Omul poate să vadă și fără feciorie Împărăția cerurilor. Fără milostenie, însă, acest lucru e cu neputință. Pentru că milostenia le cuprinde pe toate și este dintre cele mai necesare” [Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte de aur, vol. al IV-lea, Milostenia, inima virtuții, Ed. Egumenița, Galați, 2013, p. 86]. Iar Sfântul Maxim Mărturisitorul ne învață de asemenea: „Dragostea se face cunoscută nu numai prin dăruirea de bani, ci cu mult mai mult prin împărtășirea cuvântului Dumnezeu și prin slujirea trupească” [Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, în Filocalia, vol. II, Ed. Humanitas, București, 2009, p. 54]. Mult folos sufletesc și mireasmă plăcută înaintea lui Dumnezeu vor avea faptele noastre, dacă vom împlini ceea ce ne poruncește Însuși Mântuitorul Hristos: „Tu însă, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție” (Matei 6, 3-4).

Pentru a ne împărtăși cum se cuvine de bogăție praznicului de astăzi, să luăm aminte să nu reducem taina Crăciunului doar la formele exterioare și fără fond. Întâlnirea cu Moșul, împodobirea bradului, pregătirea preparatelor culinare, vizitele la centrele comerciale și alte activități asemenea ar trebui să fie numai expresia trăirii și a bucuriei interioare. Vom fi păgubiți dacă nu vom rândui un timp de liniștire, de adunare în cele mai dinlăuntru ale ființei noastre, în care să încercăm să ne regăsim pe noi înșine, pe noi cu Dumnezeu, pe Pruncul Iisus, Care cu dor dorește să Se sălășluiască în ieslea sufletelor noastre.

Ca Ierarh al Sfintei episcopii a Alexandriei și Teleormanului vă oferim și Noi un dar, acum, de Crăciun și în toată vremea de altfel: vă purtăm pe toți, cler și credincioși, în rugăciunile Noastre, cerând sănătate și bună sporire întru toate de la Domnul Cel pentru noi Înomenit.

Vă îmbrățișăm părintește pe toți și vă dorim să petreceți Sfintele Sărbători ale Nașterii Domnului și ale Bobotezei cu pace, iar Anul Nou 2025 să vă fie luminat și de alese bucurii încununat!

La mulți ani!

Al vostru către Domnul,
pururea rugător spre tot binele,

† Galaction,

Episcopul Alexandriei și Teleormanului.

Episcopul în viața Bisericii [18]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Episcopul în viața Bisericii

*

Carte dedicată
Preasfințitului Părinte
Galaction Stângă,
Episcopul meu hirotonitor,
la împlinirea a 70 de ani
de viață
(17 mai 1953-17 mai 2023

*

Date biografice despre Episcopul Galaction Stângă

S-a născut la 17 mai 1953 în comuna Constantin Brâncoveanu din județul Ialomița. Părinții săi sunt Nicolae și Elena Stângă, primind numele de Gheorghe la Botez. A absolvit cursurile gimnaziale în satul natal (1960-1968), apoi Liceul Teoretic din Slobozia (1968-1972) și s-a înscris la Seminarul Teologic Radu Vodă din București în 1972. La 1 iulie 1974 este primit în Schitul Crasna. În 1977 absolvă Seminarul Teologic din București, iar la 11 august 1977 este primit oficial și închinoviat în Mănăstire, fiind tuns în Monahism, cu numele Galaction, pe 6 noiembrie 1977. Urmează cursurile Facultății de Teologie din București (1977-1981), e hirotonit Ierodiacon pe 28 octombrie 1978 de către PS Antonie Plămădeală, apoi este hirotonit Ieromonah pe 2 noiembrie 1978 de către PS Roman Stanciu, susținându-și examenul de licență în 1982.

Din data de 1 aprilie 1981 a devenit Starețul Schitului Crasna, unde începe o vastă lucrare de reconstrucție și de amenajare a acestuia. Pe 15 decembrie 1990 este ales Exarh al Mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, rămânând totodată și Starețul Schitului Crasna. În 1994 e hirotesit Arhimandrit, iar pe 4 iulie 1996 e ales ca prim Episcop al Alexandriei și Teleormanului[1]. Iar în ziua când a fost ales ca Episcop, acesta a declarat: „Sunt cuprins de o emoție adâncă, fiind chemat la această nouă lucrare, grea și importantă, care nu va fi deloc ușor de împlinit, dar îmi pun nădejdea nestrămutată în ajutorul Preamilostivului Dumnezeu, în purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh, al cărui fiu duhovnicesc sunt, în sfatul vrednicilor Ierarhi ai Sfântului Sinod și în rugăciunile clerului și ale credincioșilor Eparhiei Alexandriei și Teleormanului”[2].

Pe 1 septembrie 1996, într-o zi de duminică[3], a fost hirotonit Episcop și întronizat la Alexandria. La hirotonia și întronizarea sa au participat PFP Teoctist Arăpașu, ÎPS Nestor Vornicescu, ÎPS Vasile Costin, PS Calinic Argatu, PS Casian Crăciun, PS Nifon Mihăiță, PS Teodosie Petrescu, PS Teofan Savu[4].

Pe 6 iulie 2001, în zi de vineri, a perfectat actele de vânzare-cumpărare ale motelului Crângu[5], unde mai apoi s-a zidit Mănăstirea Crângu. Pe 28 iulie 2001, într-o zi de sâmbătă, în Biserica Sfinții Împărăți Constantin și Elena din Roșiori de Vede, i-a cununat pe Eugen Cătălin și Cristina Păunescu[6]. Pe 1 septembrie 2001, în zi de sâmbătă, l-a hirotonit Preot pe Ciprian Danciu în Biserica Adormirea Maicii Domnului din Alexandria[7], iar pe 14 septembrie 2001, în zi de vineri, îl hirotesește Duhovnic în Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Parohia Țigănești I[8]. Pe 25 noiembrie 2001, în zi de duminică, îl hirotesește Iconom Stavrofor pe Părintele Eremia Florea în Biserica Sfânta Parascheva din Parohia Uda Paciurea[9].

Pe 17 septembrie 2005, la Alexandria, în Biserica Adormirea Maicii Domnului, într-o zi de sâmbătă, l-a hirotonit Preot și l-a hirotesit Duhovnic pe autorul cărții de față. Pe 8-9 aprilie 2006 a participat la instalarea la Giurgiu a PS Ambrozie Meleacă[10]. Pe 6 mai 2006, într-o zi de sâmbătă, a sfințit Biserica de lemn din Roșiori de Vede cu hramul Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica[11].

La 1 septembrie 2006 a sărbătorit împlinirea a 10 ani de la hirotonia întru Arhiereu[12]. Pe 19 septembrie 2006, într-o zi de marți, a împlinit 30 de ani de la terminarea Seminarului. Întâlnirea festivă a avut loc la București, la Seminarul Teologic Radu Vodă, fiind absolvent al promoției 1976[13]. Pe 22 septembrie 2006, la Craiova, într-o zi de vineri, a participat la ceremonia în care ÎPS Anastasios Giannulatos [Αναστάσιος Γιαννουλάτος] a primit titlul de Doctor Honoris Causa[14].

Pe 9 decembrie 2006, într-o zi de sâmbătă, în Paraclisul Mănăstirii Nașterea Maicii Domnului de la Adămești, îl hirotonește Preot și îl hirotesește Duhovnic pe Ionel Bibelea[15]. Pe 19 februarie 2007, într-o zi de luni, îl primește la Alexandria pe Principele Radu Duda[16]. Pe 5 aprilie 2007, în Joia Mare, a participat la București, în Biserica Sfântul Spiridon Nou, la sfințirea Sfântului și Marelui Mir[17].

Pe 27 iulie 2007, într-o zi de vineri, în Biserica Sfântul Ioan Gură de Aur din Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Siliștea-Gumești, l-a hirotonit Diacon pe Adrian George Bucur[18] și pe 5 august 2007, în zi de duminică, l-a hirotonit Preot și l-a hirotesit Duhovnic în Biserica Adormirea Maicii Domnului din Alexandria[19]. Pe 2-3 august 2007, zile de joi și vineri, participă la Patriarhie la funeraliile Patriarhului Teoctist Arăpașu, adormit în ziua de 30 iulie 2007[20]. Între 9-14 noiembrie 2007 a fost în Cipru la invitația ÎPS Atanasios de Limassol[21].

Pe 19 ianuarie 2008, într-o zi de sâmbătă, sfințește Troița din curtea Detașamentului de Pompieri din Roșiori de Vede[22]. Între 8-11 februarie 2008 a călătorit în Spania în scop liturgic[23]. Pe 25 martie 2008, în Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena, din Parohia Constantin Brâncoveanu – Călărași, o prohodește pe mama sa, Elena, care adormise în dimineața zilei de 23 martie 2008[24].

Pe 19 aprilie 2008, în zi de sâmbătă, săvârșește Parastasul de 40 de zile al mamei sale[25]. Pe 20 aprilie 2008, în zi de duminică, participă, în Catedrala Patriarhală din București, la hirotonia întru Arhiereu a Arhim. Mihail Filimon[26]. Pe 10-11 mai 2008, zile de sâmbătă și duminică, participă la Salva, în Bistrița-Năsăud, la canonizarea solemnă a Sfinților Mucenici și Mărturisitori Năsăudeni[27]. Pe 7-8 iunie 2008, zile de sâmbătă și duminică, participă la Iași la instalarea ÎPS Teofan Savu ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei[28]. În zi de marți, pe 1 iulie 2008, face Parastasul de 40 de zile pentru Ierod. Visarion Iugulescu în Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Mănăstirea Cernica[29]. La Craiova, în Catedrala Mitropolitană Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir, pe 26-27 iulie 2008, zile de sâmbătă și duminică, participă la întronizarea ÎPS Irineu Popa[30]. Pe 31 iulie 2008, într-o zi de joi, la Catedrala din Alexandria, slujește Parastasul de un an al Patriarhului Teoctist Arăpașu[31]. Într-o zi de joi, pe 28 august 2008, face Slujba de Înmormântare a Arhim. Gavriil Stoica, Duhovnicul Mănăstirii Zamfira din Prahova[32].

Pe 10 februarie 2009, într-o zi de marți, l-a hirotesit Iconom Stavrofor pe Părintele Ioan Păunică în Catedrala din Turnu Măgurele[33]. Într-o zi de sâmbătă, pe 3 octombrie 2009, la Drăgănești-Vlașca, îi face Parastasul și sfințește o Troiță și un monument întru pomenirea lui Gabriel Târnăcop, după numele de scriitor: Artur Silvestri, în fața casei natale[34]. Pe 11 octombrie 2009, într-o zi de duminică, în Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Parohia Poeni, îl hirotonește Ierodiacon pe Monahul Calinic Stan din Mănăstirea Crângu[35], iar în zi de joi, pe 5 noiembrie 2009, în Biserica Sfântul Cuvios Mucenic Galaction, din Mănăstirea Crângu, l-a hirotonit Ieromonah și Duhovnic[36]. Pe 20 decembrie 2009, într-o zi de duminică, îl hirotesește Duhovnic pe Părintele Ion Andrei Țârlescu în Biserica Adormirea Maicii Domnului din Alexandria[37].

Pe 6 ianuarie 2010, de Bobotează, într-o zi de miercuri, a sfințit apele Dunării la Zimnicea[38]. Pe 14 februarie 2010, în zi de duminică, în Catedrala din Turnu Măgurele, îl hirotonește Diacon pe Adi Costel Pârvan[39], iar pe 27 februarie 2010, în zi de sâmbătă, în Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Alexandria, îl hirotonește Preot și îl hirotesește Duhovnic[40]. Pe 1 aprilie 2010, în Joia Mare, participă, în Catedrala Patriarhală de la București, la sfințirea Sfântului și Marelui Mir[41]. Pe 8 mai 2010, într-o zi de sâmbătă, i-a cununat, în Biserica Adormirea Maicii Domnului din Alexandria, pe Dumitru Doru Lazăr și Laura Camelia Ionescu[42]. Pe 13 iunie 2010, într-o zi de duminică, în Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Parohia Islaz I, îl hirotonește Preot și îl hirotesește Duhovnic pe Părintele Diacon Cristian Ioana[43].

Pe 20 iulie 2010, într-o zi de marți, participă la Înmormântarea Arhim. Teofil Bădoiu, Starețul Mănăstirii Slănic din Argeș[44]. Pe 12 septembrie 2010, în zi de duminică, participă la sfințirea Catedralei din Caransebeș[45]. Pe 16 septembrie 2010, într-o zi de joi, în Biserica Sfântul Ioan Rusul din Mănăstirea Adămești, l-a hirotonit Diacon pe Dan Robert Serdaru[46]. Pe 17 octombrie 2010, în zi de duminică, îi cunună pe Florin Danu și Nicoleta Ifrim în Biserica Sfinții Trei Ierarhi din Videle[47]. Pe 25 octombrie 2010, în zi de luni, îl desemnează pe Părintele Mircea Ionescu Protoiereu de Roșiori de Vede[48].

Pe 29 aprilie 2011, într-o zi de vineri, în Biserica Sfinții Mucenici Ciprian și Iustina din Mănăstirea Sfânta Treime din Drăgănești Vlașca, i-a hirotesit Arhidiaconi pe Părinții Diaconi Alexandru Baciu și Dan Robert Serdaru[49]. Pe 2 septembrie 2011, într-o zi de vineri, sfințește Monumentul Eroilor Aviatori din Roșiori de Vede[50]. Pe 23 octombrie 2011, o zi de duminică, îl hirotesește Iconom-Stavrofor pe Părintele Sandu Cătălin Băloiu[51]. Pe 28 noiembrie 2011, o zi de luni, îl reprimește în Biserică pe Sorin Nicula prin Taina Mirungerii în Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Alexandria[52]. Pe 3 decembrie 2011, într-o zi de sâmbătă, în Biserica Sfântul Ioan Rusul din Mănăstirea Nașterea Maicii Domnului din Adămești, îi aduce sub mantie, pentru tunderea în Monahism, pe Părinții Arhidiaconi Alexandru Baciu (Monahul Serafim) și Dan Robert Serdaru (Monahul Sebastian), fiind tuși în Monahism de către PS Sebastian Pașcanu[53]. Pe 5 ianuarie 2012, într-o zi de joi, în Biserica Adormirea Maicii Domnului din Alexandria, l-a hirotonit Diacon pe Florin Anghel, iar pe 7 ianuarie 2012, în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Viișoara, l-a hirotonit Preot și l-a hirotesit Duhovnic[54].

Pe 17 aprilie 2012, în zi de marți, în Biserica Sfânta Parascheva din Turnu Măgurele, îl hirotesește Iconom-Stavrofor pe Părintele Marian Alexandru Laudă[55]. Pe 8 mai 2012, într-o zi de marți, pune piatra de temelie a Mănăstirii Pantocrator din Drăgănești-Vlașca[56].

Pe 22 iunie 2012, într-o zi de vineri, în Biserica Sfinții Cuvioși Mucenici Galaction și Epistimi din Mănăstirea Crângu, i-a hirotesit Protosingheli pe Părinții Ieromonahi Calinic Stan și Dionisie Voinescu[57]. Pe 1 iulie 2012, într-o zi de duminică, îl hirotesește Arhidiacon pe Părintele Diacon Cătălin Lincan în Biserica Sfinții Apostoli din Alexandria[58].

Pe 27 iulie 2012, într-o zi de vineri, în Biserica Sfântul Ioan Gură de Aur din Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Pantelimon din Siliștea-Gumești, l-a hirotonit Ieromonah și Duhovnic pe Părintele Ierodiacon Sebastian Serdaru[59]. Pe 30 august 2012, într-o zi de joi, a resfințit Catedrala Episcopală din Alexandria[60].

Pe 15 septembrie 2012, în zi de sâmbătă, în Biserica Sfinții Mucenici Ciprian și Iustina, o hirotesește Stavroforă pe Maica Mitrodora Gligor, Stareța Mănăstirii Sfânta Treime din Drăgănești-Vlașca[61]. Pe 25 mai 2013, în zi de sâmbătă, slujește Înmormântarea Arhim. Clement Popescu, Starețul Mănăstirii Crângu, în Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Mănăstirea Cernica[62]. Pe 26 octombrie 2013, în zi de sâmbătă, în Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, din Parohia Bratcov, îl hirotesește Iconom-Stavrofor pe Părintele Paul Marius Ciocan[63].

Pe 25 martie 2014, în zi de marți, îi hirotesește Iconomi-Stavrofori pe Părinții Cristian Ioana și Stelian Oleg Velea în Biserica Bunavestire din satul Lunca[64]. Pe 12 decembrie 2014, într-o zi de vineri, a slujit în Catedrala din Constanța împreună cu ÎPS Teodosie Petrescu, apoi a participat la susținerea Tezei Doctorale a Părintelui Protosinghel Sebastian Serdaru[65]. Pe 8 mai 2015, într-o zi de vineri, la Mănăstirea Pantocrator, îl hirotonește Diacon pe Răzvan Lucian Sisea, iar pe 10 mai 2015, într-o zi de duminică, îl hirotonește Preot și îl hirotesește Duhovnic în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Parohia Crângu[66]. Tot în aceeași zi, la Crângu, îl hirotonește Diacon pe Cristian Cotoia[67].

Pe 27 februarie 2016, într-o zi de sâmbătă, o botează pe Teodora Cătălina Păunescu în Biserica Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron din Roșiori de Vede[68]. Pe 20 martie 2016, într-o zi de duminică, la Mănăstirea Pantocrator, îl hirotesește Arhidiacon pe Părintele Ninel Ștefan[69]. Pe 25 martie 2016, într-o zi de vineri, în Biserica Bunavestire din Parohia Lunca îl hirotonește Diacon pe Marian Gigel Vai[70]. Pe 31 martie 2016, într-o zi de joi, în Mănăstirea Crângu, îl tunde în Monahism pe Părintele Vasilică Voinescu, care a devenit Ieromonahul Vasile Voinescu[71].

Pe 11 septembrie 2016, într-o zi de duminică, slujește la Micherechi, în Ungaria, dimpreună cu PS Siluan Mănuilă[72]. Pe 15 octombrie 2016, într-o zi de sâmbătă, la Mănăstirea Sfântul Trifon din Cernetu, îl hirotesește Protosinghel pe Părintele Ieromonah Victor Iancu[73]. Pe 5 mai 2017, într-o zi de vineri, la Mănăstirea Coșoteni, îl hirotesește Protosinghel pe Părintele Ieromonah Ciprian Florea[74]. Pe 18 mai 2017, într-o zi de joi, în Biserica Sfânta Parascheva din Alexandria îl hirotesește și îl instalează Protoiereu de Alexandria pe Părintele Cristian Ioana[75]. Pe 18 martie 2018, într-o zi de duminică, la Mănăstirea Crângu, a fost hirotonit Preot Părintele Diacon Cristian Cotoia[76]. Pe 23 mai 2018, într-o zi de miercuri, săvârșește sfințirea locului pentru ridicarea Paraclisului Episco- pal[77].

Pe 30 mai 2018, într-o zi de miercuri, în Catedrala din Turnu Măgurele, îl hirotonește Diacon pe Emil Nuță și îl hirotesește Duhovnic pe Părintele Cristian Cotoia[78]. A doua zi, în Biserica Sfinții Trei Ierarhi din Videle, îl hirotonește Preot și îl hirotesește Duhovnic pe Părintele Emil Nuță[79].

Pe 14 august 2018, într-o zi de marți, în Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Parohia Constantin Brâncoveanu, din județul Călărași, l-a înmormântat pe fratele său, Dorel Stângă[80]. Pe 16 august 2018, într-o zi de joi, în Biserica Adormirea Maicii Domnului din Alexandria, îl hirotesește Iconom-Stavrofor pe Părintele Cătălin Pantilie[81]. Pe 12 noiembrie 2018, într-o zi de luni, dimpreună cu PS Timotei Aioanei, l-a înmormântat la București pe Părintele Nicolae Ioan Bordașiu[82]. Pe 25 noiembrie 2018, într-o zi de duminică, participă la București la sfințirea Catedralei Naționale[83].

Pe 2 decembrie 2018, în zi de duminică, participă la Mănăstirea Crasna la aniversarea a 70 de ani de Monahism ai Părintelui Arhimandrit Nicodim Dimulescu[84].

Pe 13 ianuarie 2019, în zi de duminică, l-a înmormântat pe Părintele Iancu Țale în curtea Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Alexandria[85]. Pe 10 februarie 2019, la hramul Catedralei din Turnu Măgurele, l-a hirotesit Iconom Stavrofor pe autorul cărții de față. Hirotesia mea fiind o surpriză totală, pentru că am fost anunțat de ea în timpul Dumnezeieștii Liturghii.

Pe 13 iulie 2019, în zi de sâmbătă, la Mănăstirea Pantocrator, îl hirotesește Duhovnic pe Părintele Ieromonah Serafim Baciu și, în aceeași zi, dar la Mănăstirea Crângu, săvârșește Nunta de Argint a Părintelui Protoiereu Cristian Ioana și a Preotesei Ștefania Lorena Ioana[86].

Pe 10 octombrie 2019, într-o zi de joi, îl prezintă Preoților pe Părintele Protoiereu Cristian Ioana ca Protoiereu de Turnu Măgurele[87]. Între 22-24 noiembrie 2019, la invitația PS Macarie Drăgoi, slujește la Stockholm și Copenhaga[88]. Pe 6 decembrie 2019, într-o zi de vineri, sfințește două noi clopote la Biserica Sfânta Parascheva din Turnu Măgurele[89].

Pe 12 aprilie 2020, în zi de duminică, conduce procesiunea cu Sfintele Icoane (Născătoarea de Dumnezeu Prodromița și Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie) și cu Sfintele Moaște (Sfânta Mironosiță Maria Magdalena și Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie) prin tot județul[90]. Pe 5 iulie 2020, în zi de duminică, îl hirotesește Stareț pe Părintele Protosinghel Serafim Baciu în Catedrala Episcopală din Alexandria[91].


[1] Cf. Episcopia Alexandriei și Teleormanului, Biserici din Teleorman, op. cit., p. 11.

[2] Pr. Adrian Drăghici și Alin Vasilică Stângă, 15 ani. Încununarea unei istorii milenare. Monografia Episcopiei Alexandriei și Teleormanului, în rev. Biserica Ortodoxă, anul XIII, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011, p. 55.

[3] Idem, p. 56.

[4] Cf. Episcopia Alexandriei și Teleormanului, Biserici din Teleorman, op. cit., p. 11-12.

[5] Arhid. Vasile Neacșu, Din agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 iulie-31 decembrie 2001), în rev. Biserica Ortodoxă, anul III, nr. 2, iulie-decembrie 2001, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2002, p. 197.

[6] Idem, p. 199.

[7] Idem, p. 202.

[8] Idem, p. 203.

[9] Idem, p. 209.

[10] Arhid. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 ianuarie-30 iunie 2006), în rev. Biserica Ortodoxă, anul VII, nr. 1, ianuarie-iunie 2005, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2005, p. 335.

[11] Idem, p. 337.

[12] Arhid. Vasile Neacșu, Din agenda de lucru a Prea Sfințitului Episcop Galaction (1 iulie-31 decembrie 2006), în rev. Biserica Ortodoxă, anul VII, nr. 1, iulie-decembrie 2006, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2007, p. 111.

[13] Idem, p. 112.

[14] Idem, p. 112-113 și https://ro.wikipedia.org/wiki/Anastasios_Yannoulatos.

[15] Idem, p. 117-118.

[16] Arhid. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 ianuarie-30 iunie 2007), în rev. Biserica Ortodoxă, anul IX, nr. 1, ianuarie-iunie 2007, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2007, p. 188.

[17] Idem, p. 191.

[18] Arhid. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 iulie-31 decembrie 2007), în rev. Biserica Ortodoxă, anul IX, nr. 2, iulie-decembrie 2007, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2007, p. 311.

[19] Idem, p. 312.

[20] Ibidem.

[21] Idem, p. 319.

[22] Arhid. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 ianuarie-31 decembrie 2008), în rev. Biserica Ortodoxă, anul X, nr. 1, ianuarie-iunie 2008, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2008, p. 286.

[23] Idem, p. 286-287.

[24] Idem, p. 288.

[25] Idem, p. 290.

[26] Ibidem.

[27] Idem, p. 291.

[28] Idem, p. 293.

[29] Arhid. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 iulie-31 decembrie 2008), în rev. Biserica Ortodoxă, anul X, nr. 2, iulie-decembrie 2008, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2008, p. 206.

[30] Idem, p. 207.

[31] Ibidem.

[32] Idem, p. 208.

[33] Arhid. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 ianuarie-30 iulie 2009), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XI, nr. 1, ianuarie-iunie 2009, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2009, p. 214.

[34] Arhid. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 iulie-31 decembrie 2009), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XI, nr. 2, iulie-decembrie 2009, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2009, p. 96. A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Artur_Silvestri.

[35] Ibidem.

[36] Idem, p. 98.

[37] Idem, p. 100.

[38] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 ianuarie-30 iunie 2010), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XII, nr. 1, ianuarie-iunie 2010, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2010, p. 282.

[39] Idem, p. 285.

[40] Ibidem.

[41] Idem, p. 287.

[42] Idem, p. 289.

[43] Idem, p. 292.

[44] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction, în rev. Biserica Ortodoxă, anul XII, nr. 2, iulie-decembrie 2010, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 201o, p. 253.

[45] Idem, p. 256.

[46] Idem, p. 256-257.

[47] Idem, p. 258.

[48] Idem, p. 259.

[49] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 ianuarie-30 iunie 2011), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XIII, nr. 1, ianuarie-iunie [2011], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011, p. 359.

[50] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 iulie-31 decembrie 2011), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XIII, nr. 2, iulie-decembrie [2011], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011, p. 190.

[51] Idem, p. 193.

[52] Idem, p. 195.

[53] Idem, p. 195-196.

[54] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 ianuarie-30 iunie 2012), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XIV, nr. 1, ianuarie-iunie [2012], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2012, p. 305.

[55] Idem, p. 311.

[56] Idem, p. 313.

[57] Idem, p. 317.

[58] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 iulie-31 decembrie 2012), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XIV, nr. 2, iulie-decembrie [2012], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2012, p. 175.

[59] Idem, p. 176-177.

[60] Pr. Gheorghe Popa, Resfințirea Catedralei Episcopale Sfântul Alexandru, în rev. Biserica Ortodoxă, anul XIV, nr. 2, ed. cit., p. 205, 207.

[61] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 iulie-31 decembrie 2012), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XIV, nr. 2, ed. cit., p. 180.

[62] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 ianuarie-31 iunie 2013), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XV, nr. 1, ianuarie-iunie [2013], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2013, p. 199.

[63] Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 iulie-31 decembrie 2013), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XV, nr. 2, iulie-decembrie [2013], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2013, p. 157.

[64] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 ianuarie-31 iunie 2014), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XVI, nr. 1, ianuarie-iunie [2014], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2014, p. 134.

[65] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 iulie-31 decembrie 2014), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XVI, nr. 2, iulie-decembrie [2014], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2014, p. 148-149.

[66] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 ianuarie-30 iunie 2015), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XVII, nr. 1, ianuarie-iunie [2015], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2015, p. 118.

[67] Ibidem.

[68] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 ianuarie-30 iunie 2016), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XVIII, nr. 1, ianuarie-iunie [2016], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2016, p. 158.

[69] Idem, p. 160.

[70] Ibidem.

[71] Ibidem.

[72] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 iulie-31 decembrie 2016), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XVIII, nr. 2, iulie-decembrie [2016], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2016, p. 152-153.

[73] Idem, p. 155.

[74] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 ianuarie-30 iunie 2017), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XIX, nr. 1, ianuarie-iunie [2017], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2017, p. 120.

[75] Idem, p. 121.

[76] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 ianuarie-30 iunie 2018), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XX, nr. 1, ianuarie-iunie [2018], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2018, p. 194.

[77] Idem, p. 199.

[78] Ibidem.

[79] Idem, p. 200.

[80] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 iulie-31 decembrie 2018), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XX, nr. 2, iulie-decembrie [2018], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2018, p. 130.

[81] Idem, p. 131.

[82] Idem, p. 139.

[83] Idem, p. 140.

[84] Idem, p. 141.

[85] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 ianuarie-30 iunie 2019), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XXI, nr. 1, ianuarie-iunie [2019], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2019, p. 175.

[86] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 iulie-31 decembrie 2019), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XXI, nr. 2, iulie-decembrie [2019], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2019, p. 146.

[87] Idem, p. 153.

[88] Idem, p. 158-159.

[89] Idem, p. 160.

[90] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 ianuarie-30 iunie 2020), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XXII, nr. 1, ianuarie-iunie [2020], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2020, p. 239.

[91] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 iulie-31 decembrie 2020), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XXII, nr. 2, iulie-decembrie [2020], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2020, p. 152.

Episcopul în viața Bisericii [17]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Episcopul în viața Bisericii

*

Carte dedicată
Preasfințitului Părinte
Galaction Stângă,
Episcopul meu hirotonitor,
la împlinirea a 70 de ani
de viață
(17 mai 1953-17 mai 2023

*

Teologia pastoralelor sale

Domnul Iisus Hristos nu a stricat pecețile mormântului, după cum n-a stricat nici pecețile fecioriei Născătoarei de Dumnezeu. Pentru că a înviat, așa după cum S-a și întrupat: dumnezeiește.

În inima noastră trebuie să plângem cu adevărat pentru păcatele noastre.

Nu poate fi credință fără pocăință sinceră și nici pocăință întreagă fără credință vie.

Să nu stingem niciodată candela milosteniei[1]!

Hristos Dumnezeu ne împărtășește la fiecare praznic bucuria vieții veșnice pe care El a adus-o în lume.

Omul este singura făptură care a fost creată după chipul lui Dumnezeu cu scopul de a ajunge la asemănarea cu El.

Prin nașterea Sa cea după trup, Hristos Domnul face posibilă înnoirea noastră, adică sfințirea omului.

Ontologic, omul este o ființă însetată de veșnicie, de nemurire[2].

Prin Învierea Sa cea de a treia zi, Domnul ne-a trecut pe noi de la moarte la viață și de pe pământ la cer.

Chemarea lui Dumnezeu nu ne silește, pentru că nu anulează libertatea noastră. Dar ea este de nerefuzat pentru noi.

Când omul a păcătuit prima oară, el a murit mai întâi duhovnicește și apoi trupește.

Băutura cea nouă la care ne cheamă Biserica este Dumnezeiasca Euharistie. Iar trupul Său euharistic e cel cu care Domnul a înviat din morți și prin care Se dăruie mereu întregii lumi.

Postul e o școală și un binecuvântat prilej de reflecție la condiția noastră de oameni păcătoși.

Lucrarea harului în ființa noastră e pe măsura credinței noastre.

A-L pierde pe Dumnezeu echivalează cu singurătatea, cu foamea, cu despărțirea, cu moartea.

În unire cu Hristos, noi primim iubirea Lui și suntem chemați să o împărtășim unii altora.

Numai în Hristos trăim adevărata iubire față de aproapele nostru.

Trebuie să păstrăm bucuria Învierii Domnului în viața noastră de zi cu zi[3].

Multmilostivul Dumnezeu nu Și-a întors fața Sa de la făptura Sa și nu a secat izvoarele dragostei Sale față de ea nici când păcatul neascultării a adus primilor oameni înstrăinarea de harul dumnezeiesc.

Pentru a risipi negura apăsătoare a păcatului în care rătăcea omenirea, Fiul lui Dumnezeu S-a smerit pe Sine și a luat trup omenesc, făcându-Se întru toate asemenea nouă, afară de păcat.

Noi ne pierdem sau ne mântuim în cuprinsul clipei, în timpul vieții noastre pământești.

Trăim într-o lume care nu se mai bucură de lucrurile mărunte ale vieții de zi cu zi.

Prin nașterea Lui, noi am cunoscut întreaga Treime, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh Dumnezeu, pentru că Hristos ne-a vestit că Dumnezeu e Treime de persoane.

Iisus Hristos este Lumina lumii, adică Cel care ne face cunoscută voia lui Dumnezeu. În El și prin El noi aflăm adevăratul rost al vieții noastre: dobândirea mântuirii. Pentru că, cine Îl cunoaște pe El, acela cunoaște viața cea veșnică.

Când noi nu mai puteam merge spre El, a venit El la noi și ne-a iubit cu iubirea cea dintâi.

Dumnezeu rămâne fidel promisiunii Sale și iubirii Sale pentru întreaga lume.

Nașterea unui om este o făgăduință și o taină.

Nașterea Sa este o arvună a Sfintei Lui Învieri. Fecioria Maicii Domnului și Învierea Sa din mormânt, fără ca să strice pecețile mormântului, arată dumnezeirea lui Hristos și posibilitatea îndumnezeirii firii umane.

Dar, după cum, venind pe pământ, El n-a părăsit cerul, tot astfel, suindu-Se la cer, El n-a părăsit pământul. Acum, sus, în cer, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, El stă pe scaunul slavei Sale, iar aici, în chip nevăzut, este cu noi în toate zilele până la sfârșitul veacului. Prin Duhul Său cel Sfânt, El ne luminează cugetele noastre, iar sufletele și trupurile noastre ni le sfințește și ne călăuzește pașii noștri pe calea viețuirii cu Sine. Lumină din lumina Lui primim, cu sfințenie din sfințenia Lui ne împodobim și cu putere mereu înnoită din puterea Lui ne întărim.

Domnul are taina adevăratelor mângâieri în întristările noastre. El știe să aducă în inimile noastre adevăratele bucurii, care nu se vor lua de la noi.

A-L iubi pe El înseamnă a-I sluji Lui, iar a-I sluji Lui înseamnă a împlini toate câte El ne-a poruncit nouă[4].

Bucuria Sfintei Învieri a Domnului este bucuria biruinței vieții asupra morții, biruința luminii asupra întunericului.

Viața este darul cel mai de preț oferit omului de către Dumnezeu din nesfârșita Sa bunătate față de noi.

Adevăratul rost al vieții noastre este dobândirea Duhului Sfânt, a vieții celei nepieritoare.

Învierea Domnului este începutul vieții duhovnicești adevărate a omului.

Când Toma se îndoiește de învierea Lui, Hristos nu îl părăsește, nu îi închide ușa, ci îi mai acordă o săptămână, pentru că îl așteaptă cu dragoste.

Pentru mulți, mormântul gol al Domnului rămâne o taină. Însă, pentru cei care cred în El, mormântul Său este sem- nul biruinței Sale asupra morții și totodată ne arată că omul nu e sortit morții.

Biserica Ortodoxă e Biserica Învierii Domnului, deoarece Hristos Cel înviat este prezent, prin Duhul Sfânt, în Sfintele Taine ale Bisericii și li Se împărtășește lor, Același și întreg tuturor, spre viața cea veșnică.

Fiecare faptă de iubire este un început al învierii noastre[5].

Nașterea Mântuitorului ne îndeamnă la o atitudine doxologică, de preamărire a iubirii lui Dumnezeu.

Sfânta Biserică a statornicit, încă de la întemeierea ei, sărbătorile religioase ca modalități de rememorare spirituală, de reasumare și trăire a evenimentelor mântuitoare. Desigur, sărbătorile ortodoxe rămân autentice în măsura în care ele nu se contaminează de dimensiunea profanului și nu se transformă în festin prelungit, în momente golite de activitate spirituală. Sărbătorile autentice trebuie să fie culmi de trăire spirituală, ocazii de reînduhovnicire, de trăirea adevărată întru Hristos. Asumate în acest mod, ele devin nu numai momente duhovnicești accesibile prin reamintire, ci și linii de har, permanențe tainice ale Sfântului Duh, pietre de temelie care ne fac contemporani și părtași evenimentului sărbătorit. Astfel, înțelegem că sărbătorile Sfintei Biserici nu sunt doar zile libere de readucere în actualitate a unor realități trecute, ci respirația de har a fiecărui credincios în parte.

Biserica este Trupul divino-uman al lui Hristos extins în umanitate (Părintele Dumitru Stăniloae), care îi pregătește pe oameni pentru Împărăția lui Dumnezeu. Ea este un organism teandric în care Dumnezeu este prezent întreg în fiecare dintre credincioși.

Viața Bisericii este o neîncetată epifanie a Sfintei Treimi.

Biserica este și Învierea tainică a Domnului în cei credincioși, când El îi ridică din întuneric și din umbra morții, este Înălțarea lui Hristos în noi la cerurile cele de iubire ale lui Dumnezeu, dar și o Cincizecime continuă, prin care Duhul Sfânt umple de slava Sa cea necreată pe fiecare credincios în parte, deschizându-i perspectiva veșnică a unirii cu Dumnezeu.

Credința în Hristos Cel întrupat ne duce la comuniunea cu El, ne duce la comuniunea cu Însăși Lumina. Dobândirea acestei lumini dumnezeiești a lui Hristos e însăși starea noastră de sfințenie. De aceea, în Sfintele Icoane, Sfinții sunt înfățișați cu aureole de lumină în jurul capului lor, pentru că ei sunt plini de lumina lui Hristos și din ei radiază lumina Lui. Pentru că Sfinții nu sunt lumini prin ei înșiși, ci datorită lui Hristos, Care este în ei. Și pentru că El este în ei, de aceea și Sfinții sunt purtători ai luminii lui Hristos.

Credința noastră trebuie să devină lucrătoare prin iubire, adică să rodească fapte de iubire. Iar în fiecare faptă de iubire săvârșită față de semenii noștri, noi ne aflăm în comuniune cu Dumnezeu.

Viața adevărată a omului începe cu această credință care îi predă lui Hristos tot sufletul, toată inima, toată mintea și toată puterea noastră, iar Acesta le sfințește și le îndumnezeiește treptat. Cu cât credința este mai mare, cu atât darul lui Dumnezeu este mai bogat în cel credincios și înțelegem că viața noastră este cu adevărat viață numai în măsura în care este o viață întru Hristos.

Prin venirea Mântuitorului Iisus Hristos pe pământ, Dumnezeu a chemat la masa dragostei Sale pe toți oamenii, ca să se ospăteze din belșug și în toată deplinătatea, ca fii și moștenitori ai Împărăției cerurilor.

Păcatul este cel care întunecă mintea omului și falsifică realitatea.

Sfânta Lui întrupare este temeiul ontologic al mântuirii noastre. Pentru că, prin ea, întreaga omenire se află pe calea către îndumnezeire. Iar Cel care lucrează, în mod eficient și dinamic, la mântuirea noastră, înduhovnicindu-ne pe noi mereu, este Însuși Hristos Dumnezeu. Iar prin binecuvântarea revărsată peste întreaga creație prin nașterea Sa, Hristos Cel întrupat ne cheamă la o stare nouă, la viața fără de păcat, la viața harică a Bisericii.

Primirea harului nu înseamnă că nu vom mai păcătui niciodată, ci că nu vom mai păcătui atâta vreme cât harul lui Hristos este lucrător în noi. Iar dacă păcătuim este un semn că harul ne-a părăsit, că l-am pierdut din cauza nevredniciei noastre. Căci întreaga noastră luptă este pentru a păstra harul lui Dumnezeu în noi, iar, când îl pierdem, trebuie să ne silim să îl redobândim.

Mântuitorul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nu Se face om pentru Sine Însuși, nu Își asumă trupul pentru vreun motiv egoist, ci, dimpotrivă, El Se naște pentru întreaga lume, nașterea Lui oferind omului posibilitatea de a moșteni viața cea veșnică.

Darurile Magilor sunt aurul iubirii, smirna nădejdii și tămâia credinței celei adevărate.

Dacă nu s-ar fi născut Mântuitorul Hristos, noi am fi rămas în întunericul păcatului. Cerul ar fi rămas pe mai departe încuiat, nimeni nu s-ar fi mântuit, pentru că harul Duhului Sfânt nu s-ar fi dat oamenilor. Însă mila lui Dumnezeu n-a răbdat ca „făptura Sa să fie înghițită de pieire”, ci ne-a trimis pe Fiul Său Cel iubit, Care, unind cerul cu pământul, a adus în lume adierea veșniciei și mireasma zilei celei de taină. Pentru că El ne-a dat tuturor puterea de a deveni fiii Împărăției Sale.

El ne-a iubit pe noi și S-a făcut om, pentru ca să ne cheme pe noi la o viață nouă, la o viață în care dragostea pentru aproapele să fie regula de aur a traiului nostru și evidența creșterii noastre duhovnicești.

Toate situațiile grele prin care omenirea a trecut nu au fost altceva decât crize de iubire. Din lipsă de iubire pornește războiul și din aceeași lipsă de iubire cel bogat vrea mereu tot mai mult. Din lipsă de iubire, bogatul căruia i-a rodit țarina își construiește hambare tot mai mari în loc să dăruie din prea plinul său și altora[6].

Prin sfânta Lui naștere, Hristos ne dăruie lumina de a-L cunoaște pe Dumnezeu ca Tată iubitor al nostru, al tuturor oamenilor, de a înțelege voia și poruncile Sale. Ne dăruie puterea de a cunoaște, prin credință, că în Fiul Său stă mântuirea noastră și că așa cum El S-a făcut asemenea nouă și noi trebuie să ne străduim cu toată ființa noastră să devenim asemenea Lui, să ne schimbăm viața noastră din temelii pentru a moșteni viața cea veșnică.

Mărturia Păstorilor arată vocația misiunii întregii Biserici, cler și credincioși, aceea de a „propovădui Evanghelia la toată făptura” [Marcu 16, 15].

Credința reprezintă aripile sufletului nostru și este cea dintâi condiție a mântuirii din partea omului.

El a acoperit atotputernicia și nemurirea Sa pentru a ne arăta puterea dumnezeirii Sale în slăbiciunea firii Sale omenești și în suportarea morții.

„Taina cea din veac ascunsă” a nașterii Fiului lui Dumnezeu s-a descoperit atunci, în Betleemul Iudeii, pe vremea regelui Irod, dar ea continuă să se descopere mereu, an de an, ca și atunci, în Betleemul sufletelor noastre. De aceea, noi trăim această taină sub semnul prezentului, o trăim ca pe o realitate permanentă.

Omul pleacă de la Viață și refuză comuniunea cu Cel ce i-a dat viață, devenind stricăcios prin păcat și muritor. Pentru a birui moartea și stricăciunea intrate în trupul omului prin păcat era necesar ca Fiul lui Dumnezeu să Se îmbrace în acest trup și să le biruie pe acestea ființial, din interiorul persoanei Sale divino-umane.

Crăciunul este pentru fiecare dintre noi legat de multe amintiri, de multe emoții încărcate de gustul copilăriei, de o ambianță caldă însoțită de sentimente plăcute, în care fiecare se simte mai disponibil pentru aproapele său și mai bun.

Mântuitorul Hristos ne iubește pe noi, pe toți. Cât S-a aflat pe pământ, El n-a căutat nimic pentru Sine, dar a dăruit vedere orbilor și picioare ologilor, a săturat mulțimile înfometate în pustie, a chemat la viață pe cei cuprinși de moarte, încununându-Și viața cu jertfa cea de bunăvoie de pe Golgota pentru a mântui neamul omenesc.

Hristos Domnul blestemă smochinul cel neroditor, pentru a arăta că nerodirea e semnul despărțirii de Dumnezeu, e moarte veșnică.

Regula de aur a unei vieți trăite în duh creștinesc este să te dărui pentru binele semenilor tăi, urmând pilda Mântuitorului Hristos[7].

Când omul credincios reactualizează interior praznicul Bisericii, el devine contemporan cu acesta.

În lumina Sfintei Învieri a Domnului, orice clipă a vieții noastre poate deveni o clipă a mântuirii, asemenea clipei de mărturisire a Tâlharului pocăit de pe Cruce.

Viața noastră trebuie să devină un Paști, adică o trecere de la moarte la viață, prin credință, fapte bune și cu împreuna lucrare a harului lui Dumnezeu.

Dumnezeu ne iubește și ne vrea fericiți și de aceea rabdă îndelung, așteptând răspunsul nostru de iubire față de El.

Pocăința este primul pas spre învierea noastră interioară.

Iertarea și iubirea sunt virtuțile noastre fundamentale și condițiile esențiale ale mântuirii noastre.

Creația este icoana iubirii veșnice a lui Dumnezeu, iar omul e coroana acestei creații a Sa.

Crucea este iubire[8].

Omul este alcătuit din trup pământesc și din suflet dăruit din suflarea de viață a lui Dumnezeu. Astfel, omul este orientat în sus, spre cer, fiind înzestrat de Dumnezeu cu dorul de El.

El ne caută pe noi mai întâi, nu noi pe El.

Omul trebuie să se deschidă în mod liber lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să lucreze în el.

Nașterea Domnului e singura sărbătoare care vine din cer.

Iubirea îi cere și îl ajută pe om ca să se depășească pe sine însuși.

Nașterea Domnului ca Prunc într-o familie ne cheamă astăzi să acordăm o grijă deosebită familiei, mai ales în vremurile pe care le trăim acum.

Criza familiei din zilele noastre, prin pierderea sfințeniei Căsătoriei și prin pierderea legăturii dintre Căsătorie și nașterea de prunci, face ca familia să devină o formă de conviețuire „liberă”, bazată pe individualism și realizare de sine separată a soților, lipsită de orice comuniune a amândurora „într-un trup”, după cum a binecuvântat Dumnezeu prima familie în Rai. Avem astăzi tot mai multe familii destrămate și tot mai mulți copii părăsiți. Știm însă că avem și multe familii adevărate, cu părinți iubitori și cu copii cuminți și, tocmai de aceea, vă îndemnăm să fiți veghetori la educația și la buna creștere a copiilor dumneavoastră! Oferiți copiilor mai puțin televizor și mai multă lectură din cărți frumoase și, pe cât se poate, pagini alese din Sfânta Scriptură! Oferiți-le mai mult timp din timpul dumneavoastră, vorbiți cu ei, sfătuiți-i, învățați-i să rostească cu bucurie numele lui Dumnezeu și să-și iubească Biserica, Patria și Neamul[9]!

Unicitatea arhieriei lui Hristos vine din consistența Jertfei Sale. Pentru că El nu aduce jertfă ceva străin de Sine, ci pe Sine Însuși Se dă pentru viața lumii.

Datorită Învierii Domnului, noi trăim un timp al pregustării Împărăției lui Dumnezeu.

Pentru a învia duhovnicește, trebuie să murim. Să murim față de egoismul nostru, să murim față de temerile noastre, să murim față de tot ceea ce face ca lumea aceasta să fie atât de rece, atât de săracă, atât de crudă.

Viața cea veșnică este unirea noastră cu Hristos, pe când moartea cea veșnică este refuzul conștient de a-L iubi pe Hristos Dumnezeu, deși El a murit și a înviat pentru noi toți, pentru mântuirea tuturor.

Fără virtuțile Sfinților Mucenici, Creștinismul nostru e lipsit de consistență lăuntrică, e mai mult o etichetă decât o realitate[10].

Pentru a ne întâlni cu El cu adevărat și pentru a-L putea primi în inimile noastre, trebuie să ne întâlnim mai întâi cu noi înșine și cu aproapele nostru.

Porunca iubirii față de Dumnezeu și față de oameni ne arată că omenirea întreagă este o mare familie.

Iubirea înseamnă dăruire, ieșire întru întâmpinarea semenilor noștri, cu bunăvoință și jertfire pentru celălalt. Ea este legătura care îi unește pe toți membrii Bisericii, este liantul prin care ei alcătuiesc un singur trup al Său.

Orice om are nevoie de comuniunea și sprijinul celorlalți oameni.

Nimeni nu se poate mântui de unul singur, ci numai în comuniune cu ceilalți oameni.

Fiul lui Dumnezeu „S-a golit pe Sine Însuși” de slava Sa cea dumnezeiască spre a Se împărtăși de lutul nostru, iar noi la rândul nostru avem chemarea să urmăm pildei Sale spre a ne împărtăși de slava Lui. Acest lucru ne cheamă la o conformitate, la o urmare a lucrărilor harului lui Hristos, la faptele credinței, spre a ajunge la asemănarea cu El.

Nașterea Domnului este sărbătoarea familiei, a părinților și a copiilor[11].

Învierea Mântuitorului Hristos este vocația umanității, iar starea de îndumnezeire a firii umane înfăptuită prin ea devine sensul istoriei, care presupune nădejdea omului în înviere.

În Rai, Adam nu știa ce este moartea, nici păcatul, nici teama, căci fiind nedespărțit de Dumnezeu nu avea cum să cunoască moartea și, în desăvârșită ascultare trăind, el nu știa păcatul. După căderea în păcat însă, glasul lui Dumnezeu îl înspăimântă. Păcatul adusese cu el rușinea și teama. De atunci și până la Sfânta Înviere, toți urmașii lui Adam au rămas supuși sentinței divine „Pământ ești și în pământ te vei întoarce!”, păcătuind cu rușine și murind cu teamă.

Creștinismul nu este o învățătură a morții, ci a vieții. Sfinții Apostoli nu au fost trimiși la propovăduire să vestească învierea morților, ci „pocăința spre iertarea păcatelor”, adică viața cea nouă.

Biserica este intrarea în viața înviată a lui Hristos, este creșterea omului în iubire jertfelnică și așteptarea „zilei celei neînserate” a Împărăției lui Dumnezeu[12].

Hristos este pilda de slujire a oamenilor.

Timpul pentru noi, creștinii, nu mai e drumul spre moar- te, ci drumul spre viață. Căci, prin credință, fiecare ceas al vieții noastre poate deveni o clipă a pocăinței, o clipă a izbăvirii.

Întruparea lui Hristos înseamnă certitudinea îndumnezeirii omului[13].

Învierea Domnului e o bucurie trecută prin suferință.

După cum lemnul uscat al Sfintei Cruci poartă în sine roadele Învierii Sale, tot astfel și Preacuratul Trup al Domnu- lui coborât de pe ea, deși este mort, poartă în sine sămânța Învierii Sale, a vieții și a nemuririi. El este comoara de neprețuit și izvorul plin de bunătăți al vieții noastre. Căci Domnul poartă în Sine cele două firi, cea omenească și cea dumnezeiască, pe cea prin care a murit și pe cea prin care va învia, pentru ca noi toți să murim păcatului și să înviem la viața cea împreună cu El[14].

Orice sărbătoare are un conținut istoric bine conturat în timp, dar și un conținut duhovnicesc care pătrunde adânc în sufletele noastre.

Pacea și bună-voirea între oameni sunt moștenirea și porunca pe care Domnul Iisus Hristos le-a lăsat Bisericii Sale.

Dumnezeu nu discriminează pe nimeni, pentru că El voiește să se mântuie toți oamenii[15].

Sfintele Taine sunt „porțile cele veșnice” [Ps. 23, 9] ale iubirii lui Dumnezeu așezate înaintea noastră, a celor credincioși Lui.

Dumnezeu voiește ca noi să fim fericiți și aici, cât și în viața cea veșnică. Dar fericirea noastră depinde în mare mă- sură de noi, adică de ceea ce facem noi pentru a dobândi această fericire.

Prin Învierea Domnului, pământul nu mai este un mâncător de trupuri, ci un pântece roditor și locașul învierii morților.

Sfântul Ioan Hrisostom a fost adevărata trâmbiță a Duhului Sfânt[16].

Domnul Se naște în staul și nu Se murdărește prin acesta, ci sfințește staulul și îl transformă în Biserică a lui Dumnezeu.

Pruncul Hristos dorește să locuiască în sufletele luminate de lumina credinței în El și încălzite de lucrarea faptelor celor bune[17].

Oamenii au vrut să Îl facă pe Dumnezeu muritor, dar El, prin Sfânta Sa Înviere, ne-a făcut pe noi nemuritori[18].

Bucuria Nașterii Domnului este o bucurie doxologică de proporții cosmice.

În Dumnezeiasca Întrupare a Domnului, Dumnezeu Se descoperă pe Sine omului, iar omul Îl descoperă pe Dumnezeu.

Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos este chemarea permanentă și nepărtinitoare a oamenilor la mântuire[19].

Odată cu Învierea Domnului, Cimitirul nu mai este mâncător de trupuri, ci cămara în care trupul își așteaptă învierea și împărtășirea lui de slava lui Dumnezeu[20].

Fără Dumnezeu, omul e în derivă, e un călător fără țintă.

Unirea cu Domnul înseamnă încrederea neclintită, că dacă vom viețui cu El până la sfârșitul zilelor vieții noastre, Domnul ne va face părtași Împărăției Sale celei veșnice.

Hristos Domnul este Darul cel mai de preț care ni s-a făcut nouă[21].

Răspunsul la salutul pascal, Adevărat a înviat!, nu e o simplă formă de răspuns, ci un crez și o mărturisire de credință personală și responsabilă a Învierii Domnului.

Sfântul Apostol Toma nu numai Îl recunoaște pe Hristos Cel înviat, ci totodată mărturisește că El este Dumnezeu și om. Iar după mărturisirea Sfântului Toma, Domnul le descoperă Ucenicilor Săi cea de a 10-a fericire: Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!

Credința în Învierea Domnului este un izvor de fericire în sufletele noastre.

Timpul Bisericii e timpul învierii noastre dimpreună cu El. Căci Învierea Domnului, în Biserica Sa, este un astăzi permanent[22].

S-a întrupat Însuși Cuvântul lui Dumnezeu, în calitatea Sa de Chip al Tatălui, pentru ca să îl rezidească pe omul cel căzut.

Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos este începutul mântuirii noastre, al înfierii noastre duhovnicești, este temelia vieții noastre creștine[23].

Paști înseamnă trecere, trecerea noastră de la starea de păcat la starea de comuniune cu Dumnezeu. Pentru că Învierea lui Hristos este trecerea noastră desăvârșită „de la moarte la viață și de pe pământ la cer”[24].

Învierea Domnului a început cu pogorârea Sa în Iad[25].

Evangheliștii consemnează numai ceea ce s-a petrecut după ce Domnul a ieșit din mormânt, cu trupul Său preamărit, dar niciunul nu descrie Învierea Sa, deoarece niciun muritor nu a fost martor la această minune[26]. Biruința lui Hristos asupra morții este un triumf total al iubirii[27].

După învierea Sa din morți, Domnul nu silit de nevoie mănâncă împreună cu Ucenicii Săi, ci pentru ca să nu li se pară că văd un duh[28].

Prin Hristos, moartea s-a făcut chemare a vieții[29].

Lumânarea aprinsă de la Învierea Domnului ne amintește de lumânarea Botezului nostru[30].

Creștinii nu mai sunt robi, ci liberi, căci au dobândit libertatea prin înfierea lor de către Iisus Hristos. Bucuria Învierii o simte cel dezlegat de suferință, cel eliberat de închisoare, cel străin, care este primit în familie, cel înfometat care este hrănit. Cel mai frumos imn de iubire din lume este acela din noaptea Învierii: „Să numim frați chiar și pe cei ce ne urăsc pe noi. Să iertăm toate pentru Înviere”[31].

Darurile Magilor aduse Domnului închipuie faptele noastre cele bune, pe care noi trebuie să I le dăruim lui Dumnezeu. Pentru că El așteaptă de la noi acele fapte care ne ex-primă pe noi în mod profund[32].

Întruparea Domnului ne arată că Dumnezeu Însuși a îngăduit Sfintele Icoane. Căci, născându-L pe Fiul Său, ni L-a descoperit pe Fiul ca pe Icoana Sa ființială, dar l-a făcut și pe om după Chipul Său, după Icoana Sa. De unde rezultă că Însuși Dumnezeu e primul făcător al Sfintelor Icoane[33].


[1] Pastorala la Învierea Domnului din anul 2023, cf. https://archive.org/details/pastorala-la-invierea-domnului-2023.

[2] Pastorala la Nașterea Domnului din anul 2022, cf. https://archive.org/details/pastorala-la-nasterea-domnului-2022.

[3] Pastorala la Învierea Domnului din anul 2022, cf. https://archive.org/details/pastorala-pascala-2022.

[4] Pastorala la Nașterea Domnului din anul 2021, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2021/12/24/pastorala-la-nasterea-domnului-a-preasfintitului-parinte-galaction-stanga-2021/.

[5] Pastorala la Învierea Domnului din anul 2021, cf. https://archive.org/details/pastorala-ps-galaction-2021.

[6] Pastorala la Nașterea Domnului din anul 2020, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2020/12/26/pastorala-la-nasterea-domnului-a-ps-galaction-stanga-2020/.

[7] Pastorala la Nașterea Domnului din anul 2019, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2019/12/23/pastorala-la-nasterea-domnului-a-ps-galaction-stanga-2019/.

[8] Pastorala la Învierea Domnului din anul 2019, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2019/04/26/pastorala-pascala-a-ps-galaction-stanga-2019/.

[9] Pastorala la Nașterea Domnului din anul 2018, cf. https://archive.org/details/Pastorala2018.

[10] Pastorala la Învierea Domnului din anul 2018, cf. https://archive.org/details/Pastoralapascala2018.

[11] Pastorala la Nașterea Domnului din anul 2017, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2017/12/24/pastorala-la-nasterea-domnului-a-ps-galaction-stanga-2017/.

[12] Pastorala la Învierea Domnului din anul 2017, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2017/04/15/pastorala-pascala-a-ps-galaction-stanga-2017/.

[13] Pastorala la Nașterea Domnului din anul 2016, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2016/12/27/pastorala-la-nasterea-domnului-a-ps-galaction-stanga-2016/.

[14] Pastorala la Învierea Domnului din anul 2016, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2016/04/24/pastorala-pascala-a-ps-galaction-stanga-2016/.

[15] Pastorala la Nașterea Domnului din anul 2015, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2015/12/27/pastorala-la-nasterea-domnului-a-ps-galaction-stanga-2015/.

[16] Pastorala la Învierea Domnului din anul 2015, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2015/04/12/pastorala-pascala-a-ps-galaction-stanga-2015/.

[17] Pastorala la Nașterea Domnului din anul 2014, cf. https://archive.org/details/NastereaDomnului2014.

[18] Pastorala la Învierea Domnului din anul 2014, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2014/04/20/pastorala-pascala-a-ps-galaction-stanga-2014/.

[19] Pastorala la Nașterea Domnului din anul 2013, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2013/12/25/pastorala-la-nasterea-domnului-a-ps-galaction-stanga-2013/.

[20] Pastorala la Învierea Domnului din anul 2013, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2013/05/05/pastorala-pascala-a-ps-galaction-stanga-2013/.

[21] Pastorala la Nașterea Domnului din anul 2012, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2012/12/27/scrisoarea-pastorala-a-ps-galaction-stanga-la-nasterea-domnului-2012/.

[22] Pastorala la Învierea Domnului din anul 2012, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2012/04/16/pastorala-pascala-a-ps-galaction-stanga-2012/.

[23] Pastorala la Nașterea Domnului din anul 2010, cf. https://ro.scribd.com/doc/45913490/PS-Galaction-Stanga-Pastorala-La-Nasterea-Domnului-2010.

[24] Cf. † Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Pastorala la Învierea Domnului 2009, în rev. Biserica Ortodoxă, anul XI, nr. 1, ianuarie-iunie 2009, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2009, p. 6.

[25] Idem, p. 10.

[26] Cf. † Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Pastorala la Învierea Domnului 2008, în rev. Biserica Ortodoxă, anul X, nr. 1, ianuarie-iunie 2008, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2008, p. 8.

[27] Idem, p. 10.

[28] Cf. † Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Pastorala la Învierea Domnului 2007, în rev. Biserica Ortodoxă, anul IX, nr. 1, ianuarie-iunie 2007, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2007, p. 7.

[29] Cf. † Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Pastorala la Învierea Domnului 2006, în rev. Biserica Ortodoxă, anul VII, nr. 1, ianuarie-iunie 2005, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2005, p. 6.

[30] Idem, p. 10.

[31] Ibidem.

[32] Cf. † Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Pastorala la Nașterea Domnului 2006, în rev. Biserica Ortodoxă, anul VII, nr. 1, iulie-decembrie 2006, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2007, p. 11.

[33] Cf. † Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Pastorala la Nașterea Domnului 2001, în rev. Biserica Ortodoxă, anul III, nr. 2, iulie-decembrie 2001, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2002, p. 6.

Episcopul în viața Bisericii [16]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Episcopul în viața Bisericii

*

Carte dedicată
Preasfințitului Părinte
Galaction Stângă,
Episcopul meu hirotonitor,
la împlinirea a 70 de ani
de viață
(17 mai 1953-17 mai 2023

*

Mărturii despre Episcopul Galaction Stângă

ÎPS Teofan Savu, la 20 de ani de Episcopat (1 septembrie 2016)[1]: Odată cu venirea Preasfințitului Părinte Galaction în Teleorman a început o perioadă bineplăcută Domnului. Și aceasta s-a petrecut pentru că Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist a așezat aici, la Alexandria, ca Episcop, pe Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor și pe fostul Stareț al Mănăstirii Crasna. Și el a fost trimis aici pentru ca să-L propovăduiască pe Hristos Domnul, să zidească Biserici și Mănăstiri Domnului Hristos, să hirotonească Preoți și Diaconi și să arate poporului lui Dumnezeu calea către Hristos Domnul întru credința cea adevărată.

Iar Vlădica Galaction a fost trimis aici acum 20 de ani ca să binevestească săracilor…Pentru că această zonă, deși aproape de București, ca și multe zone ale Moldovei, unde, cu mila Domnului, slujesc eu, sunt definite nu prin prea multă bogăție materială. Iar acum 20 de ani, zona aceasta era destul de săracă și din punct de vedere bisericesc. Era fără Mănăstiri, fără instituții prea multe de caritate sau educaționale, și Preasfințitul Părinte Episcop Galaction a fost trimis aici să bine-vestească săracilor. Să bine-vestească celor care sunt săraci material, dar și celor săraci cu duhul lor, care au sfințenia simplității, sfințenia omului smerit. O sfințenie a poporului lui Dumnezeu, care nu e văzută întotdeauna de mai-marii acestei lumi, dar pe care o cunoaște ochiul cel atotvăzător al lui Dumnezeu.

Vlădica Galaction a fost trimis aici să tămăduiască pe cei zdrobiți cu inima…Și cum poate un Ierarh să împlinească acest deziderat și, în numele lui, și Preotul? În primul rând prin Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, care e spitalul nostru cel duhovnicesc. Și prin care nu numai că ni se iartă păcatele, ci ni se tămăduiesc și rănile noastre interioare, rănile celor zdrobiți cu inima lor. Și avem această încredințare: că lucrarea de 20 de ani a Preasfinției sale a fost o lucrare de tămăduire a celor zdrobiți cu inima.

Iar lucrarea sa a fost tocmai aceea de a încerca să-i convingă pe oameni să se dezrobească de 3 robii, care ne înlănțuie foarte puternic: robia puterii, robia averii și robia plăcerii. Și, împotriva lor, Monahul făgăduiește să se dezrobească de robia puterii prin ascultare, să se dezrobească de robia plăcerii prin feciorie și să se dezrobească de robia averii prin sărăcia cea de bună voie. Și Vlădica Galaction, ca puțini din Arhiereii Sfântului Sinod, are mulți ani de ședere în Mănăstire cu tot ceea ce înseamnă acest lucru pentru viața omului descătușat de robiile acestei lumi. Și, Dumnezeu știe, pe câți i-a dezrobit de această sclavie în viața sa…

Iar rolul Episcopului într-o Eparhie și a Preotului într-o Parohie este de a-i ajuta pe oameni să vadă. Și ce să vadă? Să îi ajute pe oameni să își vadă propriile lor păcate, care e cea mai mare minune. Apoi, să îl ajute pe om să vadă în orice om chipul lui Dumnezeu și, totodată, să vadă prezența lui Dumnezeu în orice loc, în orice împrejurare, în orice durere sau în orice bucurie. Iar timp de 20 de ani sunt încredințat că în locul acesta, sub oblăduirea Episcopului, oamenii au început să vadă calea care merge spre Dumnezeu.

Căci Preasfințitul Galaction, prin firea sa, nu încearcă să îl zdrobească pe celălalt, ci încearcă să îi respecte libertatea, chiar și atunci când libertatea lui, a celuilalt, o ia razna. El încearcă mereu nu să îl învingă pe aproapele său, ci să îl convingă. Pentru că e conștient că a-l birui pe celălalt cu forța înseamnă doar a-l zdrobi, dar a-l convinge prin smerenia ta, prin răbdarea ta, prin îngăduința ta, aceasta este adevărata putere și aceasta este adevărata libertate, pe care dumneavoastră, Preoții și Stareții, cu certitudine ați observat-o la Vlădica Galaction. Pentru că e un om care se impune nu prin autoritatea sa episcopală, ci prin răbdarea sa, prin îngăduința sa, prin trecerea cu vederea, prin așteptarea momentului prielnic.

Îmi spunea la un moment dat că n-a găsit în zona aceasta nicio Mănăstire. Dar, iată, că acum sunt 15! La care se adaugă Bisericile construite și Preoții hirotoniți și lucrările de la Centrul Eparhial. Și toate acestea, întru smerenie, îi dau dreptul Preasfinției sale să se bucure de roadele muncii sale.

[La finalul predicii, ÎPS Teofan Savu i-a dăruit o Sfântă Icoană a Maicii Domnului PS Galaction Stângă și i-a mulțumit că l-a primit în Mănăstirea sa cu ani în urmă.]

Arhim. Nicodim Dimulescu, Starețul Mănăstirii Crasna (1 septembrie 2016)[2]: Preasfințitul Părinte Galaction a reușit să facă multe lucruri frumoase în cei 20 de ani de păstorire a sa. Și vă bucură întotdeauna prin Slujbele sale arhierești și prin cuvintele sale pline de înțelepciune și de blândețe. Și am coborât din munții Crasnei, ca să fim aici, împreună, și să-I cerem lui Dumnezeu sănătate pentru Preasfințitul nostru Părinte Episcop Galaction, zile îndelungate, ani mulți și frumoși, pentru ca să conducă turma cea cuvântătoare ce i-a fost încredințată. Însă pentru noi, Preasfințite Părinte Galaction, pentru noi, cei de la Crasna, ați rămas același Părinte ca întotdeauna. De aceea, noi v-am declarat Stareț al Mănăstirii Crasna, Stareț onorific pe viață. Și facă Dumnezeu ca să rămâneți pentru noi aceeași icoană vie, același exemplu frumos și minunat, așa cum v-am avut întotdeauna! Și de aceea Îi mulțumim lui Dumnezeu că obștea Mănăstirii Crasna v-a avut Stareț, că v-a avut părtaș la multele lucruri frumoase care s-au realizat acolo.

ÎPS Calinic Argatu (24 iulie 2016, într-o predică a sa la Alexandria, în Catedrala Episcopală): Cea mai bună și sănătoasă pâine din lume e cea făcută în țest, aici, la Teleorman. La fel și vinul și peștele de aici. Și când plecam de la Argeș ca să vin aici, ca Episcop, mă trezeam pe la 3 dimineața ca să ajung aici când răsare soarele. Și pe atunci drumurile erau foarte rele, erau catastrofe. Dar acum, după 20 de ani, Teleormanul are drumuri mai bune decât județul Argeș…Și când intram în Teleorman, mă întâlneam cu femeile de aici, care dis-de-dimineață mergeau să tămâieze la cimitir. Și n-am mai văzut nicăieri atâta frumusețe și noblețe feminină. Și atâta bucurie duhovnicească mi-au făcut mie femeile de aici, încât mă gândeam ce dar să fac eu la aceste ființe formidabile. Căci ele merg pe urmele Sfintelor Femei Mironosițe de pe vremea lui Iisus. Căci în gestul lor extraordinar, în grija lor pentru cei adormiți, am văzut întrupată Sfânta Scriptură. Și tot gândindu-mă la darul meu pentru ele, deodată m-a luminat Duhul Sfânt și am spus: „Trebuie să le fac cadou o Episcopie la Teleorman!”. Așadar, Episcopia de la Teleorman e întruparea credinței și a evlaviei femeilor din județul Teleorman. Căci așa am înțeles eu să îmi exprim iubirea pentru acest spațiu dumnezeiesc. Și Vlădica Galaction, Episcopul dumneavoastră, e cel pe care l-am tuns în Monahism pe când eram Stareț la Sinaia și atunci eu i-am pus numele de Galaction, care se traduce Cel de lapte. Adică: Cel bun ca un lapte dulce. Și acum, după 20 de ani, am venit să facem un dar de rugăciune aici, dimpreună cu Sfânta Muceniță Filoteea. Și sunt foarte bucuros și Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest dar al prezenței mele aici, la Alexandria. Ieri am fost la Mănăstirea Pantocrator, care e cea mai bine așezată Mănăstire din Eparhie. Și acolo îi aveți pe cei doi viteji Părinți, Sebastian și Serafim, primul fiind de aici, de la Alexandria, iar al doilea din Argeș. Și Părintele Serafim are în Argeș o mare pădure moștenire, pe care ar trebui să o mute aici, în Teleorman[3].

Pr. Ionel Bibelea (30 martie 2023[4]): Era anul mântuirii 1998 când l-am cunoscut întâia oară pe Preasfințitul nostru Părinte Galaction Stângă și am înțeles că Bunul Dumnezeu a trimis Ierarhul potrivit pentru această Eparhie, ca noi să primim puterea de a vedea unde stă rădăcina păcatelor noastre și ce trebuie să facem pentru a scăpa de ele. Și acest lucru nu îl spun din auzite, ci din faptul că o perioadă am avut prilejul să corespundez cu dânsul, în tinerețea mea, datorită naivității și a optimismului vârstei pe care o aveam, când îmi lipseau lucruri esențiale ca răbdarea, ascultarea și cunoașterea, fără de care inimile noastre nu nasc cuvinte pline de duh și de adevăr.

Fiind un căutător al adevărului și nu un ispititor, pentru ca sufletul meu să rămână în credința în Dumnezeu, am avut prilejul fericit să am parte, în răspunsurile primite de la Părintele Episcop, de un rafinament teologic plin de încărcătură duhovnicească. De răspunsuri scrise întru smerenie, pentru ca să înțeleg că un Slujitor al lui Dumnezeu nu poate să-I slujească cu adevărat lui Dumnezeu, dacă nu le slujește și semenilor săi și, tot la fel, nu poate să slujească cu adevărat semenilor săi, dacă nu Îi slujește în primul rând lui Dumnezeu. Mi-a răspuns cu simplitate la întrebările mele, la lucrurile care mă frământau pe atunci, vorbindu-mi despre frumusețea și adâncimea învățăturilor din Sfintele Scripturi, din Sfânta Tradiție, din Sfinții Părinți. Fiecare rând pe care îl scria se răsfrângea asupra ființei mele, provocându-mă spre un urcuș duhovnicesc continuu. Și, în același timp, îmi înțepa conștiința mea, pentru ca ea să nu mai aibă odihnă în așteptările mele bune.

Și în corespondența pe care am avut-o cu dumnealui am putut să îl descopăr pe omul, pe Ierarhul, pe Slujitorul lui Dumnezeu, pe Episcopul care mă va hirotoni în curând. Și toate virtuțile sale sunt împreunate în ființa sa cu o smerenie mai rar întâlnită, care e necesară pentru toți.

Îmi scria la un moment dat că singura virtute care nu poate fi infectată sau umilită de diavolul este smerenia și că ea trebuie să îl însoțească pe om, pe slujitorul lui Dumnezeu, pe tot parcursul vieții sale. Îmi spunea că omul poate ajunge la desăvârșire prin smerenie și că ea trebuie trăită lângă semenii noștri, fără de care nu ne putem mântui.

Am înțeles de la dumnealui că răbdarea, rugăciunea, postul și milostenia, alături de credința adevărată și de smerenie, dau sens vieții noastre, indiferent de vârsta pe care o avem și că în afara Bisericii drept-măritoare nu există mântuire. Pentru mine, Părintele Episcop Galaction este omul răbdării, un Ierarh al rugăciunii și un trăitor al slujirii lui Dumnezeu, a cărui viață este încununată de o smerenie rar întâlnită, aidoma unui nevoitor patristic și filocalic din vechime. Aș putea să enumăr și alte calități ale Preasfințitului nostru Părinte Episcop, dar nu voiesc să par fără modestie în fața celor care citesc aceste rânduri.

Prof. Dr. Elis Râpeanu[5] (3 aprilie 2023): Preasfințitul Părinte Episcop Galaction Stângă nu este, pentru mine, o amintire, ci o prezență luminoasă în spiritul și în condeiul meu. Printr-o întâmplare care a avut loc când i-am sărutat prima dată mâna, am înțeles că Dumnezeu mi l-a scos în cale și l-a statornicit ca sprijin al credinței strămoșești și al acumulărilor mele intelectuale. De mult voiam să merg la Mănăstirea Crasna și, cum conducerea propriei mașini devenise pricepere, chiar iscusință, în dimineața zilei de vineri, 23 Aprilie (cu A pentru că e sărbătoarea Sfântului Gheorghe) 1982, am pornit spre Ploiești, Văleni și, la Homorâciu, am luat-o la stânga spre Schiulești, am tot urcat pe drum de țară, spre dreapta, evitând băltoacele. În dreapta era prăpastie, în stânga muntele puțin tăiat, să se lărgească drumul. Roțile mașinii se îngreuiaseră de noroi și mergeam cu grijă, ținând stânga spre peretele muntelui.

La un moment dat, în aceea pustietate, văd sus, pe o sârmă, deasupra drumului, Mănăstirea Crasna. Am pus imediat o frână și mașina a intrat cu roata din față stânga într-un șanț destul de adânc. Degeaba am încercat s-o scot, am intrat cu picioarele până la genunchi în mocirlă (noroc că pantofii aveau bretele, altfel ieșeau din picior și rămâneam în șosete). Ce era să fac? Am lăsat mașina acolo, cu ușa de la șofer descuiată și cu toate alimentele, pungile cu mălai, cu orez etc., la geamul din spate. La doi pași, în dreapta, cobora un drum spre pârâu. Am intrat în apa rece, mi-am dat noroiul jos, am trecut puntea și am urcat târâș-grăpiș până la Mănăstire. Se auzeau voci, am intrat într-o sală mare unde oamenii erau la masă, Slujba fiind terminată. Mi-a ieșit în față un Părinte, i-am spus în câteva cuvinte pățania și, cum eram udă și era frig, m-a dus la bucătărie și m-a dat în primire la maicile care preparau bucatele. M-am șters cu niște pânze țesute în casă, mi-au pus o măsuță lângă sobă și mi-au pus farfuriile pline în față. Mi-am revenit. Curioasă, le-am întrebat cine e Călugărul care m-a dus acolo.

– Vai, doamnă, e Părintele Stareț Galaction!

– Cum, a primit numele Galaction, ca părintele scriitor despre care eu am scris un studiu, ajutată de scrierile lui Vârgolici?

– Da, doamnă, și e foarte evlavios!

La sfârșitul mesei, Părintele Galaction, însoțit de trei tineri Monahi, a mers cu mine pe drumul lat, pe care puteau merge și mașini, am trecut pârâul pe un pod și, de jos, ne-am uitat la drumul de sus și, pe marginea dinspre noi, am văzut mașina mea albă. Surprinși, am urcat repede și am constatat că fusese scoasă din mocirlă și parcată pe partea dreaptă. Cum am aflat ce s-a întâmplat? Pe bordul mașinii lipisem un carton pe care scrisesem mai de mult: „Omenia nu se vinde, nici nu se cumpără. Dacă nu ai găsit un om de omenie, caută-l, dacă nu, nu uita: Omenia nu se vinde, nici nu se cumpără”. Cartonul era desprins și pe dos era scris: ,,Nu am luat nimic din mașină. Am scos-o și am pus-o pe partea dreaptă, să trec cu basculanta”. Și scria numărul camionului respectiv.

Întoarsă la București, l-am sunat pe Petre Mihai Băcanu de la România liberă, spunându-i despre ce e vorba și i-am dat numărul de înmatriculare al basculantei. După vreo săptămână a apărut în ziar un text unde amintea de Crasna (fără să specifice că este Mănăstire), de întâmplare, specificând și numele șoferului cinstit și omenos: Munteanu din Măneciu-Pământeni. M-am dus în comună, am întrebat de el, am co- borât pe un drumeag la stânga și i-am dus câte ceva drept mulțumire. Aici, altă surpriză: dintre cei trei copii ai lui, primii doi se numeau Marius și Mădălina – ca cei ai celor mai buni prieteni ai mei care mă însoțeau, copiii pe care i-am crescut și eu cu lecții particulare la Limba Română și Franceză. I-am dat articolul din ziar, pe care i l-am trimis și Părintelui Galaction, la Mănăstire. Apoi, altă coincidență: numele de familie al Părintelui Galaction e Stângă, același cu al familiei mele paterne. De atunci, Mănăstirea Crasna și acest Sfânt Părinte au devenit repere ale sufletului meu.

Orice cititor va înțelege că mi-e greu să exprim, în cuvinte, prețuirea, cu plecăciune, față de acest înalt Prelat al Bi- sericii noastre Ortodoxe. Cu unele pauze, am păstrat legătura cu Preasfinția sa, de fapt, simțeam această nevoie. În a doua zi a Mineriadei am plecat, împreună cu două doamne mai în vârstă, spre Mănăstirea Crasna. Una dintre ele voia să se asigure că, timp de șapte ani, soțului său decedat i se vor face Slujbele de pomenire după rânduială. În Piața Victoriei, ma- șina ne-a fost oprită de mineri, care au răscolit printre lucruri, dând peste cap pungile cu alimente din portbagaj. Unul dintre ei era tuns ca la carte și a dat cu bâta într-o aripă a mașinii, adâncind-o puțin. La Mănăstirea Crasna ne-am mai liniștit, și seara, Bucureștiul era mai liber. Mi-am amintit că despre această Mănăstire și despre Părintele care slujea acolo pomenea în cuvântările sale de la Biserica Sfântul Vasile, Părintele Constantin Galeriu, unul dintre cei mai mari Predicatori ai Bi- sericii noastre. De altfel, în 2009, când slujea la Biserica Sfântul Silvestru din București, a publicat lucrarea Rugăciunea Tatăl nostru, apărută cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, la Editura ASA. Autorul tâlcuiește fiecare rând al rugăciunii, lămurind sensurile, adâncindu-le pe înțelesul tuturor. Redăm din introducere: „În acest univers imens, amețitor, ale cărui margini abia le putem gândi, este Cineva care îl cu- prinde, îl poartă în Sine, îi poartă destinul și pe Care îl poți numi și chema Tată, Care niciodată, nicăieri, oricât ai fi de alții lepădat, nu te părăsește și nu te lasă singur”.

Părintelui Galaction, născut la 17 mai 1953 în localitatea Constantin Brâncoveanu, deci la șes, i-a fost dat să se statornicească, mai târziu, tot în Câmpia Dunării. La 1 septembrie 1996, devine primul Episcop al noii Episcopii a Alexandriei și Teleormanului. Neobosit, și-a extins sfera activității. A înțeles că una e politica și alta viața spirituală care ne dă puterea de a nu ne despărți de Mântuitorul Iisus Hristos. A înființat Editura Cartea Ortodoxă din Alexandria, a întemeiat o revistă a Eparhiei, a sprijinit funcționarea Seminarului Teologic Sfântul Calinic și a fost vicepreședinte al Societății Numismatice Române.

Preasfințitul Părinte Episcop Galaction constituie un model de Slujitor al Bisericii noastre Ortodoxe. Este plin de omenie, de înțelegere față de oameni. Orice întâlnire cu Preasfinția Sa produce o bucurie a sufletului pentru că transmite acea lumină care vine de la Duhul Sfânt. Pătrunde în gândirea credinciosului care se confesează mai mult decât își închipuie acesta, care, astfel, nu mai are nici o reținere în destăinuiri.

Am primit, la toate marile sărbători creștine, felicitare și Pastorala dată din Reședința eparhială din Alexandria. Redau aceste cuvinte: „Din această Sfântă și de Dumnezeu păzită Episcopie, har, pace, sănătate și alese bucurii duhovnicești de la Dumnezeu, iar de la Noi părintească îmbrățișare și arhierească binecuvântare!”.

Puntea dintre mine și Dumnezeu, cu care, cred, m-am născut din părinți creștini, a fost întărită de Botezul în apa sfințită în care m-a afundat de trei ori, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, neuitatul Părinte Boris Macovschi, venit din Basarabia și stabilit în Valea Călugărească, când mi s-a dat de Dumnezeu Îngerul păzitor pe care îl simt mereu, mai ales când îi cer sprijinul. Această punte s-a întărit de-a lungul timpului, pe măsură ce mi-a crescut gândirea, cu adâncire în domeniul culturii generale, în special al filologiei, fiind mereu conștientă că singurul meu stăpân și apărător e Dumnezeu. Credința mea ortodoxă îmi dă posibilitatea ca, prin rugăciune, să mă adresez direct lui Dumnezeu, să stau de vorbă direct cu El. Și această punte a fost întărită de Preasfințitul Părinte Episcop Galaction, iar o apreciere adusă de Preasfinția sa, privind cărțile pe care le-am scris, mi-a înălțat sufletul și mi-a dat îndemnul să nu las condeiul din mână.

Vă mulțumesc, Preasfinția Voastră, pentru încurajări, pentru atenția pe care mi-ați acordat-o, pentru răspunsurile prompte primite la fiecare corespondență a mea, pentru Pastoralele în care se simte vibrația sufletului de creștin dreptmăritor pe care ni le transmiteți ca-ntr-un dialog tainic! Prea- sfinția Voastră sunteți un model de Slujitor al Bisericii noastre Ortodoxe, un model și pentru Preoții tineri derutați de globalizare și de calculator. Ca și Părintele Galeriu, transmiteți ideea că, adesea, pornim în căutarea Luminii, că ea trebuie să existe, să fie undeva, altminteri nu am tânji după ea, pentru că suntem făcuți pentru ea. E lumina Duhului Sfânt trimisă de Dumnezeu în viața noastră.

Cu ocazia împlinirii a 70 de ani, Vă sărutăm dreapta și, așa cum Preasfinția Voastră sunteți „al nostru de tot binele doritor”, Vă urăm sănătate, zile îndelungate, multă lumină să Vă înconjoare și harul Sfântului Duh să se reverse asupra Preasfinției Voastre, și să Vă dăruiască putere întru și mai rodnică arhipăstorire[6]!

Sorin Preda (2006): Părintele Nicodim [Dimulescu] îndrăgește poezia, florile și oamenii. El, care nu a reușit să urmeze școli înalte, îi îndeamnă pe cei mai tineri ucenici ai săi să citească mereu, să prindă drag de cărți și să învețe, iar apoi să discute între ei, mărturisind-L pe Hristos, așa cum se pricep și-i îndeamnă jarul inimii. „Nu poți să iubești ce nu înțelegi și nu înțelegi ce nu iubești”, zice Părintele, amintindu-și că aceleași vorbe i le-a spus Preasfințitului Galaction Stângă, pe atunci un tânăr firav și tăcut. Student la teologie fiind, Galaction venea la Crasna în vacanțe, oferindu-se să fie ghid și cântăreț la strană, pentru ca în timpul liber să participe la înaltele convorbiri duhovnicești ce aveau loc între Călugări și invitații Mănăstirii: Duhovnici și Profesori de Teologie, de talia Părinților Bordașiu, Stoica, Ioanichie, Galeriu, Bădoiu, Arsenie Papacioc, Monahi trăitori în Athos sau chiar teologi romano-catolici, uimiți să descopere în Ortodoxie fervoarea rugăciunii și a unui misticism demult pierdut prin alte părți. „Preasfințitului Galaction nu i-am vorbit niciodată de călugărie și nici nu i-am iscodit în vreun fel gândul. L-am lăsat să se cerceteze singur, așa cum lași vinul să se așeze și să-și câștige aromele vechimii. Într-o bună zi, tânărul Galaction a venit și nu a mai vrut să plece. Hotărât și fără alte vorbe. La fel s-a întâmplat și cu alți frați ai noștri…Căci nu tu alegi să rămâi la Crasna, ci Mănăstirea te alege pe tine”.

Dacă îl întrebi cum se face că de la Crasna au plecat șase Episcopi și nenumărați Stareți, Părintele surâde încurcat. „S-ar zice că am mână bună la oameni. De fapt, nu e niciun secret. Îmi place să fiu grădinar de oameni, să-i îngrijesc și să-i aleg cu tot dragul. Când cineva dorește să vină la Mănăstire, mă uit la el. Îl cântăresc atent și-i dau ascultare după firea lui. La unele Mănăstiri există obiceiul ca ultimul venit să facă treburile cele mai grele, să îngrijească de oi sau de vaci. Mi se pare o greșeală. O fi omul măsura lucrului, dar și lucrul e pe măsura omului. Cum să pun un orășean nedeprins cu munca fizică să fie văcar? Cum să dau ascultare prin rotație, așa cum se face în alte Mănăstiri? Vacile își știu stăpânul. Îl simt, îl miros, îl știu după călcătura sa, după tăria glasului său. Nu e bine să le schimbi îngrijitorul. Cine are drag de animale, să rămână lângă ele! Cine are drag de cărți, să le îngrijească!…De multe ori le spun ucenicilor mai râvnitori, care vor ascultări și munci grele: «Nu știți ce cereți! În Mănăstire ați venit nu ca să fiți grăjdari, ci Slujitori ai lui Dumnezeu»”[7].

PS Ambrozie Meleacă (într-un interviu al său din 17 aprilie 2019): În Mănăstirea de la Crasna – dar nu numai acolo – am găsit foarte mulți Părinți nevoitori și buni îndrumători pe calea aceasta a viețuirii monahale. Am amintit deja câțiva Părinți, la care aș adăuga pe Părintele Stareț Galaction Stângă, pe Părintele Nicodim Dimulescu, cât și pe Părintele Teofil Belea, ori Pantelimon…Pentru cumințenia și așezarea duhovnicească a acestora, foarte mulți tineri teologi veneau la Mănăstirea Crasna și nu puțini dintre ei erau aceia care și ră- mâneau în obște spre a se închinovia, devenind mai târziu Monahi și chiar Ierarhi cum sunt, de pildă: Teofan Savu, Teodosie Petrescu, Galaction Stângă, Ciprian Spiridon și Sebastian Pașcanu, astăzi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Și, pentru că m-ați întrebat despre asta, vă pot spune că relațiile care s-au păstrat între viețuitorii din aceeași Mănăstire, respectiv din Crasna, nu sunt diferite și nu sunt altcumva decât cele existente între toți membrii Sfântului Sinod. Ele sunt unele normale, deci frățești, căci, vă reamintesc, membrii Sfântului Sinod au depus aceleași jurăminte la chemarea la Arhierie – pe Sfânta Evanghelie – așa încât relațiile de sinodalitate sunt unele frățești, în Duhul Sfânt, niciunul dintre noi nefiind mai presus decât celălalt decât, poate, în dragoste și în slujire! În rest, sunt doar chestiuni ce țin în exclusivitate de administrarea bisericească, indubitabil necesară și ea[8].

PFP Teoctist Arăpașu (în predica la întronizarea PS Galaction Stângă la Alexandria): Episcopul Galaction este un Episcop blând, stăpânit de darul rugăciunii și al dragostei[9].

Maria Bogdan (într-un articol din 2014): În 1961, printr-un decret al regimului comunist, Schitul Crasna a fost transformat în «Biserică izolată, monument istoric Crasna», aparținând Parohiei Izvoarele. Și a rămas astfel vreme de șapte ani, cu un singur viețuitor, fratele Pavel Angelescu, alias Protosinghelul Pantelimon, care a trăit în pustietate și s-a îngrijit de bunurile sale până când Patriarhul Justinian Marina îi trimite aici pe Ieromonahii Ghedeon Bunescu (Stareț între anii 1967-1976) și Nicodim Dimulescu (Stareț din 1999 până în 2010). Cei doi, cărora li s-au adăugat, mai târziu, Stareții Galaction Stângă și Sebastian Pașcanu, au reînceput o uriașă muncă de reconstrucție și extindere a Schitului, fiind considerați autorii renașterii celei mari a Mănăstirii, reparând stăreția veche, construind chilii noi, o gospodărie-anexă, ateliere și un imobil administrativ[10].

Pr. Adrian Drăghici: Părintele Episcop Galaction este un apostol misionar, un om blând și având o eleganță apostolică, sădind peste tot pacea cu cuvântul său. Preasfinția sa ne este pildă de smerenie, de dragoste, de îndelungă-răbdare, de înțelepciune și de bună învoire[11].

Un Preot din Teleorman (la împlinirea vârstei de 60 de ani): În persoana Preasfințitului Galaction se poate citi lecția conducătorului eficient, care coboară în mijlocul echipei și știe truda fiecăruia. Preasfințitul ne-a învățat lecția libertății pentru comuniune. Așezarea de-a stânga sau de-a dreapta Ierarhului Galaction la Slujbă sunt lecții de practică liturgică asumate de fiecare dintre noi[12]. Smerenia Preasfințitului te face să înțelegi că împlinirea cuvintelor Evangheliei nu este un ideal utopic. Naturalețea smereniei Preasfințitului te face să crezi că în prezența Preasfinției sale se desfășoară un training de comunicare eficientă în care importanță are celălalt. Valoarea cuvintelor sale rezidă în ceea ce creează în oameni și nu în cantitatea lor.

Preasfințitul Galaction știe să facă din fiecare întâlnire cu un om un moment fericit, pentru că oamenii mari sunt mari pentru că știu să fie mici, să fie smeriți. Preasfințitul este omul discreției totale. Reușește performanța de a fi mereu la curent cu veacul, fără a fi mai puțin respectuos cu tradiția. Preasfințitul Galaction este omul care știe să fie sobru atunci când momentul o impune și destul de „lumesc” pentru a nu te face să te simți stânjenit de ceea ce spui într-o clipă de emoție sau de entuziasm[13].

Pr. Adrian Drăghici (la 15 ani de Episcopat): Preasfințitul Părinte Galaction este Ierarhul rugător permanent și necondiționat. În tot ceea ce face se dezvăluie dragostea și stăruința sa, perseverența, credința și smerenia sa. Preasfinția sa este ziditorul vieții monahale din Teleorman, până acum zidindu-se 13 Mănăstiri în Episcopatul său[14]. Părintele Episcop Galaction este icoana vie a dragostei lui Dumnezeu pentru noi, este Părintele ce veghează nevoințele, ostenelile și bucuriile noastre, dăruindu-se tuturor pe măsura trebuințelor fiecăruia[15].

Pr. Prof. Dr. Marin Ciulei (la 5 ani de Episcopat): Preasfințitul Părinte Galaction, ca Arhiereu tânăr, s-a arătat Părinte duhovnicesc cu bogată experiență.  Spre înfrumusețarea sufletelor creștinilor din Eparhia sa, acesta a săvârșit Liturghii arhierești în fiecare Parohie (în unele și de două sau trei ori), a târnosit și resfințit peste 20 de Biserici, a sfințit opt locuri pentru ridicarea unor noi Sfinte Locașuri și a pus temelia pentru alte patru[16]. A pus bazele revistei eparhiale Biserica Ortodoxă în anul 1999, pentru ca să fie, în cuvintele sale, „un ghid sau o călăuză spirituală pentru cunoașterea dreptei credințe”[17].


[1] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2016/09/02/predica-ips-teofan-savu-de-la-alexandria-1-septembrie-2016/.

[2] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=k-MHdYb2V9s.

[3] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=F8KNv1TGbXg.

[4] I-am solicitat această mărturie în mod personal și mi-a răspuns în scurt timp cu bucurie, fapt pentru care îi mulțumesc Părintelui Ionel Bibelea și de această dată.

[5] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Elis_Râpeanu.

[6] Profesor Elis Râpeanu, Doctor în Filologie, Oameni care te schimbă, 3 aprilie 2023, cf. https://www.revistaromaniamare.ro/oameni-care-te-schimba-22.

[7] Sorin Preda, Mănăstirea florilor: Crasna, cf. http://arhiva.formula-as.ro/2006/721/spiritualitate-39/manastirea-florilor-crasna-7076.

[8] Ing. Cătălin Ion, Interviu în exclusivitate cu PS Părinte Episcop Ambrozie al Giurgiului: la 50 de ani de viață și la 13 ani de la întronizare, cf. https://lacasuriortodoxe.ro/articole/22899-interviu-in-exclusivitate-cu-ps-parinte-episcop-ambrozie-al-giurgiului-50-de-ani-de-viata-si-13-ani-de-la-intronizare.html.

[9] Cf. Episcopia Alexandriei și Teleormanului, Biserici din Teleorman, Ed. Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2000, p. 11.

[10] Maria Bogdan, Mănăstirea Crasna, două secole de pavăză a munților, 2 aprilie 2014, cf. https://www.lumeasatului.ro/articole-revista/1562-manastirea-crasna-doua-secole-de-pavaza-muntilor.html.

[11] Pr. Adrian Drăghici, Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos, 17 mai, ziua de naștere a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction, în rev. Biserica Ortodoxă, anul IX, nr. 1, ianuarie-iunie 2007, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2007, p. 240.

[12] Un Preot din Teleorman, Gânduri smerite la școala sincerității. Preasfințitul Episcop Galaction la împlinirea celor 60 de ani, în rev. Biserica Ortodoxă, anul XV, nr. 1, ianuarie-iunie [2013], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2013, p. 265.

[13] Idem, p. 266-267.

[14] Pr. Adrian Drăghici, 15 ani de arhipăstorită zidire spirituală, în rev. Biserica Ortodoxă, anul XIII, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011, p. 14.

[15] Idem, p. 16.

[16] Pr. Prof. Dr. Marin Ciulei, Împlinirea a cinci ani de la înființarea Episcopiei Alexandriei și Teleormanului și de la întronizarea primului ei Arhipăstor, Preasfințitul Părinte Galaction Stângă, în rev. Biserica Ortodoxă, anul III, nr. 2, iulie-decembrie 2001, Ed. Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2002, p. 191.

[17] Idem, p. 191-192.

1 2 3 6