Etichetă: PS Galaction Stângă

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Episcopul în viața Bisericii

*

Carte dedicată
Preasfințitului Părinte
Galaction Stângă,
Episcopul meu hirotonitor,
la împlinirea a 70 de ani
de viață
(17 mai 1953-17 mai 2023

*

Date biografice despre Episcopul Galaction Stângă

S-a născut la 17 mai 1953 în comuna Constantin Brâncoveanu din județul Ialomița. Părinții săi sunt Nicolae și Elena Stângă, primind numele de Gheorghe la Botez. A absolvit cursurile gimnaziale în satul natal (1960-1968), apoi Liceul Teoretic din Slobozia (1968-1972) și s-a înscris la Seminarul Teologic Radu Vodă din București în 1972. La 1 iulie 1974 este primit în Schitul Crasna. În 1977 absolvă Seminarul Teologic din București, iar la 11 august 1977 este primit oficial și închinoviat în Mănăstire, fiind tuns în Monahism, cu numele Galaction, pe 6 noiembrie 1977. Urmează cursurile Facultății de Teologie din București (1977-1981), e hirotonit Ierodiacon pe 28 octombrie 1978 de către PS Antonie Plămădeală, apoi este hirotonit Ieromonah pe 2 noiembrie 1978 de către PS Roman Stanciu, susținându-și examenul de licență în 1982.

Din data de 1 aprilie 1981 a devenit Starețul Schitului Crasna, unde începe o vastă lucrare de reconstrucție și de amenajare a acestuia. Pe 15 decembrie 1990 este ales Exarh al Mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, rămânând totodată și Starețul Schitului Crasna. În 1994 e hirotesit Arhimandrit, iar pe 4 iulie 1996 e ales ca prim Episcop al Alexandriei și Teleormanului[1]. Iar în ziua când a fost ales ca Episcop, acesta a declarat: „Sunt cuprins de o emoție adâncă, fiind chemat la această nouă lucrare, grea și importantă, care nu va fi deloc ușor de împlinit, dar îmi pun nădejdea nestrămutată în ajutorul Preamilostivului Dumnezeu, în purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh, al cărui fiu duhovnicesc sunt, în sfatul vrednicilor Ierarhi ai Sfântului Sinod și în rugăciunile clerului și ale credincioșilor Eparhiei Alexandriei și Teleormanului”[2].

Pe 1 septembrie 1996, într-o zi de duminică[3], a fost hirotonit Episcop și întronizat la Alexandria. La hirotonia și întronizarea sa au participat PFP Teoctist Arăpașu, ÎPS Nestor Vornicescu, ÎPS Vasile Costin, PS Calinic Argatu, PS Casian Crăciun, PS Nifon Mihăiță, PS Teodosie Petrescu, PS Teofan Savu[4].

Pe 6 iulie 2001, în zi de vineri, a perfectat actele de vânzare-cumpărare ale motelului Crângu[5], unde mai apoi s-a zidit Mănăstirea Crângu. Pe 28 iulie 2001, într-o zi de sâmbătă, în Biserica Sfinții Împărăți Constantin și Elena din Roșiori de Vede, i-a cununat pe Eugen Cătălin și Cristina Păunescu[6]. Pe 1 septembrie 2001, în zi de sâmbătă, l-a hirotonit Preot pe Ciprian Danciu în Biserica Adormirea Maicii Domnului din Alexandria[7], iar pe 14 septembrie 2001, în zi de vineri, îl hirotesește Duhovnic în Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Parohia Țigănești I[8]. Pe 25 noiembrie 2001, în zi de duminică, îl hirotesește Iconom Stavrofor pe Părintele Eremia Florea în Biserica Sfânta Parascheva din Parohia Uda Paciurea[9].

Pe 17 septembrie 2005, la Alexandria, în Biserica Adormirea Maicii Domnului, într-o zi de sâmbătă, l-a hirotonit Preot și l-a hirotesit Duhovnic pe autorul cărții de față. Pe 8-9 aprilie 2006 a participat la instalarea la Giurgiu a PS Ambrozie Meleacă[10]. Pe 6 mai 2006, într-o zi de sâmbătă, a sfințit Biserica de lemn din Roșiori de Vede cu hramul Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica[11].

La 1 septembrie 2006 a sărbătorit împlinirea a 10 ani de la hirotonia întru Arhiereu[12]. Pe 19 septembrie 2006, într-o zi de marți, a împlinit 30 de ani de la terminarea Seminarului. Întâlnirea festivă a avut loc la București, la Seminarul Teologic Radu Vodă, fiind absolvent al promoției 1976[13]. Pe 22 septembrie 2006, la Craiova, într-o zi de vineri, a participat la ceremonia în care ÎPS Anastasios Giannulatos [Αναστάσιος Γιαννουλάτος] a primit titlul de Doctor Honoris Causa[14].

Pe 9 decembrie 2006, într-o zi de sâmbătă, în Paraclisul Mănăstirii Nașterea Maicii Domnului de la Adămești, îl hirotonește Preot și îl hirotesește Duhovnic pe Ionel Bibelea[15]. Pe 19 februarie 2007, într-o zi de luni, îl primește la Alexandria pe Principele Radu Duda[16]. Pe 5 aprilie 2007, în Joia Mare, a participat la București, în Biserica Sfântul Spiridon Nou, la sfințirea Sfântului și Marelui Mir[17].

Pe 27 iulie 2007, într-o zi de vineri, în Biserica Sfântul Ioan Gură de Aur din Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Siliștea-Gumești, l-a hirotonit Diacon pe Adrian George Bucur[18] și pe 5 august 2007, în zi de duminică, l-a hirotonit Preot și l-a hirotesit Duhovnic în Biserica Adormirea Maicii Domnului din Alexandria[19]. Pe 2-3 august 2007, zile de joi și vineri, participă la Patriarhie la funeraliile Patriarhului Teoctist Arăpașu, adormit în ziua de 30 iulie 2007[20]. Între 9-14 noiembrie 2007 a fost în Cipru la invitația ÎPS Atanasios de Limassol[21].

Pe 19 ianuarie 2008, într-o zi de sâmbătă, sfințește Troița din curtea Detașamentului de Pompieri din Roșiori de Vede[22]. Între 8-11 februarie 2008 a călătorit în Spania în scop liturgic[23]. Pe 25 martie 2008, în Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena, din Parohia Constantin Brâncoveanu – Călărași, o prohodește pe mama sa, Elena, care adormise în dimineața zilei de 23 martie 2008[24].

Pe 19 aprilie 2008, în zi de sâmbătă, săvârșește Parastasul de 40 de zile al mamei sale[25]. Pe 20 aprilie 2008, în zi de duminică, participă, în Catedrala Patriarhală din București, la hirotonia întru Arhiereu a Arhim. Mihail Filimon[26]. Pe 10-11 mai 2008, zile de sâmbătă și duminică, participă la Salva, în Bistrița-Năsăud, la canonizarea solemnă a Sfinților Mucenici și Mărturisitori Năsăudeni[27]. Pe 7-8 iunie 2008, zile de sâmbătă și duminică, participă la Iași la instalarea ÎPS Teofan Savu ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei[28]. În zi de marți, pe 1 iulie 2008, face Parastasul de 40 de zile pentru Ierod. Visarion Iugulescu în Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Mănăstirea Cernica[29]. La Craiova, în Catedrala Mitropolitană Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir, pe 26-27 iulie 2008, zile de sâmbătă și duminică, participă la întronizarea ÎPS Irineu Popa[30]. Pe 31 iulie 2008, într-o zi de joi, la Catedrala din Alexandria, slujește Parastasul de un an al Patriarhului Teoctist Arăpașu[31]. Într-o zi de joi, pe 28 august 2008, face Slujba de Înmormântare a Arhim. Gavriil Stoica, Duhovnicul Mănăstirii Zamfira din Prahova[32].

Pe 10 februarie 2009, într-o zi de marți, l-a hirotesit Iconom Stavrofor pe Părintele Ioan Păunică în Catedrala din Turnu Măgurele[33]. Într-o zi de sâmbătă, pe 3 octombrie 2009, la Drăgănești-Vlașca, îi face Parastasul și sfințește o Troiță și un monument întru pomenirea lui Gabriel Târnăcop, după numele de scriitor: Artur Silvestri, în fața casei natale[34]. Pe 11 octombrie 2009, într-o zi de duminică, în Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Parohia Poeni, îl hirotonește Ierodiacon pe Monahul Calinic Stan din Mănăstirea Crângu[35], iar în zi de joi, pe 5 noiembrie 2009, în Biserica Sfântul Cuvios Mucenic Galaction, din Mănăstirea Crângu, l-a hirotonit Ieromonah și Duhovnic[36]. Pe 20 decembrie 2009, într-o zi de duminică, îl hirotesește Duhovnic pe Părintele Ion Andrei Țârlescu în Biserica Adormirea Maicii Domnului din Alexandria[37].

Pe 6 ianuarie 2010, de Bobotează, într-o zi de miercuri, a sfințit apele Dunării la Zimnicea[38]. Pe 14 februarie 2010, în zi de duminică, în Catedrala din Turnu Măgurele, îl hirotonește Diacon pe Adi Costel Pârvan[39], iar pe 27 februarie 2010, în zi de sâmbătă, în Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Alexandria, îl hirotonește Preot și îl hirotesește Duhovnic[40]. Pe 1 aprilie 2010, în Joia Mare, participă, în Catedrala Patriarhală de la București, la sfințirea Sfântului și Marelui Mir[41]. Pe 8 mai 2010, într-o zi de sâmbătă, i-a cununat, în Biserica Adormirea Maicii Domnului din Alexandria, pe Dumitru Doru Lazăr și Laura Camelia Ionescu[42]. Pe 13 iunie 2010, într-o zi de duminică, în Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Parohia Islaz I, îl hirotonește Preot și îl hirotesește Duhovnic pe Părintele Diacon Cristian Ioana[43].

Pe 20 iulie 2010, într-o zi de marți, participă la Înmormântarea Arhim. Teofil Bădoiu, Starețul Mănăstirii Slănic din Argeș[44]. Pe 12 septembrie 2010, în zi de duminică, participă la sfințirea Catedralei din Caransebeș[45]. Pe 16 septembrie 2010, într-o zi de joi, în Biserica Sfântul Ioan Rusul din Mănăstirea Adămești, l-a hirotonit Diacon pe Dan Robert Serdaru[46]. Pe 17 octombrie 2010, în zi de duminică, îi cunună pe Florin Danu și Nicoleta Ifrim în Biserica Sfinții Trei Ierarhi din Videle[47]. Pe 25 octombrie 2010, în zi de luni, îl desemnează pe Părintele Mircea Ionescu Protoiereu de Roșiori de Vede[48].

Pe 29 aprilie 2011, într-o zi de vineri, în Biserica Sfinții Mucenici Ciprian și Iustina din Mănăstirea Sfânta Treime din Drăgănești Vlașca, i-a hirotesit Arhidiaconi pe Părinții Diaconi Alexandru Baciu și Dan Robert Serdaru[49]. Pe 2 septembrie 2011, într-o zi de vineri, sfințește Monumentul Eroilor Aviatori din Roșiori de Vede[50]. Pe 23 octombrie 2011, o zi de duminică, îl hirotesește Iconom-Stavrofor pe Părintele Sandu Cătălin Băloiu[51]. Pe 28 noiembrie 2011, o zi de luni, îl reprimește în Biserică pe Sorin Nicula prin Taina Mirungerii în Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Alexandria[52]. Pe 3 decembrie 2011, într-o zi de sâmbătă, în Biserica Sfântul Ioan Rusul din Mănăstirea Nașterea Maicii Domnului din Adămești, îi aduce sub mantie, pentru tunderea în Monahism, pe Părinții Arhidiaconi Alexandru Baciu (Monahul Serafim) și Dan Robert Serdaru (Monahul Sebastian), fiind tuși în Monahism de către PS Sebastian Pașcanu[53]. Pe 5 ianuarie 2012, într-o zi de joi, în Biserica Adormirea Maicii Domnului din Alexandria, l-a hirotonit Diacon pe Florin Anghel, iar pe 7 ianuarie 2012, în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Viișoara, l-a hirotonit Preot și l-a hirotesit Duhovnic[54].

Pe 17 aprilie 2012, în zi de marți, în Biserica Sfânta Parascheva din Turnu Măgurele, îl hirotesește Iconom-Stavrofor pe Părintele Marian Alexandru Laudă[55]. Pe 8 mai 2012, într-o zi de marți, pune piatra de temelie a Mănăstirii Pantocrator din Drăgănești-Vlașca[56].

Pe 22 iunie 2012, într-o zi de vineri, în Biserica Sfinții Cuvioși Mucenici Galaction și Epistimi din Mănăstirea Crângu, i-a hirotesit Protosingheli pe Părinții Ieromonahi Calinic Stan și Dionisie Voinescu[57]. Pe 1 iulie 2012, într-o zi de duminică, îl hirotesește Arhidiacon pe Părintele Diacon Cătălin Lincan în Biserica Sfinții Apostoli din Alexandria[58].

Pe 27 iulie 2012, într-o zi de vineri, în Biserica Sfântul Ioan Gură de Aur din Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Pantelimon din Siliștea-Gumești, l-a hirotonit Ieromonah și Duhovnic pe Părintele Ierodiacon Sebastian Serdaru[59]. Pe 30 august 2012, într-o zi de joi, a resfințit Catedrala Episcopală din Alexandria[60].

Pe 15 septembrie 2012, în zi de sâmbătă, în Biserica Sfinții Mucenici Ciprian și Iustina, o hirotesește Stavroforă pe Maica Mitrodora Gligor, Stareța Mănăstirii Sfânta Treime din Drăgănești-Vlașca[61]. Pe 25 mai 2013, în zi de sâmbătă, slujește Înmormântarea Arhim. Clement Popescu, Starețul Mănăstirii Crângu, în Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Mănăstirea Cernica[62]. Pe 26 octombrie 2013, în zi de sâmbătă, în Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, din Parohia Bratcov, îl hirotesește Iconom-Stavrofor pe Părintele Paul Marius Ciocan[63].

Pe 25 martie 2014, în zi de marți, îi hirotesește Iconomi-Stavrofori pe Părinții Cristian Ioana și Stelian Oleg Velea în Biserica Bunavestire din satul Lunca[64]. Pe 12 decembrie 2014, într-o zi de vineri, a slujit în Catedrala din Constanța împreună cu ÎPS Teodosie Petrescu, apoi a participat la susținerea Tezei Doctorale a Părintelui Protosinghel Sebastian Serdaru[65]. Pe 8 mai 2015, într-o zi de vineri, la Mănăstirea Pantocrator, îl hirotonește Diacon pe Răzvan Lucian Sisea, iar pe 10 mai 2015, într-o zi de duminică, îl hirotonește Preot și îl hirotesește Duhovnic în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Parohia Crângu[66]. Tot în aceeași zi, la Crângu, îl hirotonește Diacon pe Cristian Cotoia[67].

Pe 27 februarie 2016, într-o zi de sâmbătă, o botează pe Teodora Cătălina Păunescu în Biserica Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron din Roșiori de Vede[68]. Pe 20 martie 2016, într-o zi de duminică, la Mănăstirea Pantocrator, îl hirotesește Arhidiacon pe Părintele Ninel Ștefan[69]. Pe 25 martie 2016, într-o zi de vineri, în Biserica Bunavestire din Parohia Lunca îl hirotonește Diacon pe Marian Gigel Vai[70]. Pe 31 martie 2016, într-o zi de joi, în Mănăstirea Crângu, îl tunde în Monahism pe Părintele Vasilică Voinescu, care a devenit Ieromonahul Vasile Voinescu[71].

Pe 11 septembrie 2016, într-o zi de duminică, slujește la Micherechi, în Ungaria, dimpreună cu PS Siluan Mănuilă[72]. Pe 15 octombrie 2016, într-o zi de sâmbătă, la Mănăstirea Sfântul Trifon din Cernetu, îl hirotesește Protosinghel pe Părintele Ieromonah Victor Iancu[73]. Pe 5 mai 2017, într-o zi de vineri, la Mănăstirea Coșoteni, îl hirotesește Protosinghel pe Părintele Ieromonah Ciprian Florea[74]. Pe 18 mai 2017, într-o zi de joi, în Biserica Sfânta Parascheva din Alexandria îl hirotesește și îl instalează Protoiereu de Alexandria pe Părintele Cristian Ioana[75]. Pe 18 martie 2018, într-o zi de duminică, la Mănăstirea Crângu, a fost hirotonit Preot Părintele Diacon Cristian Cotoia[76]. Pe 23 mai 2018, într-o zi de miercuri, săvârșește sfințirea locului pentru ridicarea Paraclisului Episco- pal[77].

Pe 30 mai 2018, într-o zi de miercuri, în Catedrala din Turnu Măgurele, îl hirotonește Diacon pe Emil Nuță și îl hirotesește Duhovnic pe Părintele Cristian Cotoia[78]. A doua zi, în Biserica Sfinții Trei Ierarhi din Videle, îl hirotonește Preot și îl hirotesește Duhovnic pe Părintele Emil Nuță[79].

Pe 14 august 2018, într-o zi de marți, în Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Parohia Constantin Brâncoveanu, din județul Călărași, l-a înmormântat pe fratele său, Dorel Stângă[80]. Pe 16 august 2018, într-o zi de joi, în Biserica Adormirea Maicii Domnului din Alexandria, îl hirotesește Iconom-Stavrofor pe Părintele Cătălin Pantilie[81]. Pe 12 noiembrie 2018, într-o zi de luni, dimpreună cu PS Timotei Aioanei, l-a înmormântat la București pe Părintele Nicolae Ioan Bordașiu[82]. Pe 25 noiembrie 2018, într-o zi de duminică, participă la București la sfințirea Catedralei Naționale[83].

Pe 2 decembrie 2018, în zi de duminică, participă la Mănăstirea Crasna la aniversarea a 70 de ani de Monahism ai Părintelui Arhimandrit Nicodim Dimulescu[84].

Pe 13 ianuarie 2019, în zi de duminică, l-a înmormântat pe Părintele Iancu Țale în curtea Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Alexandria[85]. Pe 10 februarie 2019, la hramul Catedralei din Turnu Măgurele, l-a hirotesit Iconom Stavrofor pe autorul cărții de față. Hirotesia mea fiind o surpriză totală, pentru că am fost anunțat de ea în timpul Dumnezeieștii Liturghii.

Pe 13 iulie 2019, în zi de sâmbătă, la Mănăstirea Pantocrator, îl hirotesește Duhovnic pe Părintele Ieromonah Serafim Baciu și, în aceeași zi, dar la Mănăstirea Crângu, săvârșește Nunta de Argint a Părintelui Protoiereu Cristian Ioana și a Preotesei Ștefania Lorena Ioana[86].

Pe 10 octombrie 2019, într-o zi de joi, îl prezintă Preoților pe Părintele Protoiereu Cristian Ioana ca Protoiereu de Turnu Măgurele[87]. Între 22-24 noiembrie 2019, la invitația PS Macarie Drăgoi, slujește la Stockholm și Copenhaga[88]. Pe 6 decembrie 2019, într-o zi de vineri, sfințește două noi clopote la Biserica Sfânta Parascheva din Turnu Măgurele[89].

Pe 12 aprilie 2020, în zi de duminică, conduce procesiunea cu Sfintele Icoane (Născătoarea de Dumnezeu Prodromița și Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie) și cu Sfintele Moaște (Sfânta Mironosiță Maria Magdalena și Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie) prin tot județul[90]. Pe 5 iulie 2020, în zi de duminică, îl hirotesește Stareț pe Părintele Protosinghel Serafim Baciu în Catedrala Episcopală din Alexandria[91].

---

[1] Cf. Episcopia Alexandriei și Teleormanului, Biserici din Teleorman, op. cit., p. 11.

[2] Pr. Adrian Drăghici și Alin Vasilică Stângă, 15 ani. Încununarea unei istorii milenare. Monografia Episcopiei Alexandriei și Teleormanului, în rev. Biserica Ortodoxă, anul XIII, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011, p. 55.

[3] Idem, p. 56.

[4] Cf. Episcopia Alexandriei și Teleormanului, Biserici din Teleorman, op. cit., p. 11-12.

[5] Arhid. Vasile Neacșu, Din agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 iulie-31 decembrie 2001), în rev. Biserica Ortodoxă, anul III, nr. 2, iulie-decembrie 2001, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2002, p. 197.

[6] Idem, p. 199.

[7] Idem, p. 202.

[8] Idem, p. 203.

[9] Idem, p. 209.

[10] Arhid. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 ianuarie-30 iunie 2006), în rev. Biserica Ortodoxă, anul VII, nr. 1, ianuarie-iunie 2005, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2005, p. 335.

[11] Idem, p. 337.

[12] Arhid. Vasile Neacșu, Din agenda de lucru a Prea Sfințitului Episcop Galaction (1 iulie-31 decembrie 2006), în rev. Biserica Ortodoxă, anul VII, nr. 1, iulie-decembrie 2006, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2007, p. 111.

[13] Idem, p. 112.

[14] Idem, p. 112-113 și https://ro.wikipedia.org/wiki/Anastasios_Yannoulatos.

[15] Idem, p. 117-118.

[16] Arhid. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 ianuarie-30 iunie 2007), în rev. Biserica Ortodoxă, anul IX, nr. 1, ianuarie-iunie 2007, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2007, p. 188.

[17] Idem, p. 191.

[18] Arhid. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 iulie-31 decembrie 2007), în rev. Biserica Ortodoxă, anul IX, nr. 2, iulie-decembrie 2007, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2007, p. 311.

[19] Idem, p. 312.

[20] Ibidem.

[21] Idem, p. 319.

[22] Arhid. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 ianuarie-31 decembrie 2008), în rev. Biserica Ortodoxă, anul X, nr. 1, ianuarie-iunie 2008, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2008, p. 286.

[23] Idem, p. 286-287.

[24] Idem, p. 288.

[25] Idem, p. 290.

[26] Ibidem.

[27] Idem, p. 291.

[28] Idem, p. 293.

[29] Arhid. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 iulie-31 decembrie 2008), în rev. Biserica Ortodoxă, anul X, nr. 2, iulie-decembrie 2008, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2008, p. 206.

[30] Idem, p. 207.

[31] Ibidem.

[32] Idem, p. 208.

[33] Arhid. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 ianuarie-30 iulie 2009), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XI, nr. 1, ianuarie-iunie 2009, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2009, p. 214.

[34] Arhid. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 iulie-31 decembrie 2009), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XI, nr. 2, iulie-decembrie 2009, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2009, p. 96. A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Artur_Silvestri.

[35] Ibidem.

[36] Idem, p. 98.

[37] Idem, p. 100.

[38] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 ianuarie-30 iunie 2010), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XII, nr. 1, ianuarie-iunie 2010, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2010, p. 282.

[39] Idem, p. 285.

[40] Ibidem.

[41] Idem, p. 287.

[42] Idem, p. 289.

[43] Idem, p. 292.

[44] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction, în rev. Biserica Ortodoxă, anul XII, nr. 2, iulie-decembrie 2010, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 201o, p. 253.

[45] Idem, p. 256.

[46] Idem, p. 256-257.

[47] Idem, p. 258.

[48] Idem, p. 259.

[49] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 ianuarie-30 iunie 2011), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XIII, nr. 1, ianuarie-iunie [2011], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011, p. 359.

[50] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 iulie-31 decembrie 2011), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XIII, nr. 2, iulie-decembrie [2011], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011, p. 190.

[51] Idem, p. 193.

[52] Idem, p. 195.

[53] Idem, p. 195-196.

[54] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 ianuarie-30 iunie 2012), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XIV, nr. 1, ianuarie-iunie [2012], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2012, p. 305.

[55] Idem, p. 311.

[56] Idem, p. 313.

[57] Idem, p. 317.

[58] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 iulie-31 decembrie 2012), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XIV, nr. 2, iulie-decembrie [2012], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2012, p. 175.

[59] Idem, p. 176-177.

[60] Pr. Gheorghe Popa, Resfințirea Catedralei Episcopale Sfântul Alexandru, în rev. Biserica Ortodoxă, anul XIV, nr. 2, ed. cit., p. 205, 207.

[61] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 iulie-31 decembrie 2012), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XIV, nr. 2, ed. cit., p. 180.

[62] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 ianuarie-31 iunie 2013), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XV, nr. 1, ianuarie-iunie [2013], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2013, p. 199.

[63] Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 iulie-31 decembrie 2013), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XV, nr. 2, iulie-decembrie [2013], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2013, p. 157.

[64] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 ianuarie-31 iunie 2014), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XVI, nr. 1, ianuarie-iunie [2014], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2014, p. 134.

[65] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 iulie-31 decembrie 2014), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XVI, nr. 2, iulie-decembrie [2014], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2014, p. 148-149.

[66] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 ianuarie-30 iunie 2015), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XVII, nr. 1, ianuarie-iunie [2015], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2015, p. 118.

[67] Ibidem.

[68] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 ianuarie-30 iunie 2016), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XVIII, nr. 1, ianuarie-iunie [2016], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2016, p. 158.

[69] Idem, p. 160.

[70] Ibidem.

[71] Ibidem.

[72] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 iulie-31 decembrie 2016), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XVIII, nr. 2, iulie-decembrie [2016], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2016, p. 152-153.

[73] Idem, p. 155.

[74] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 ianuarie-30 iunie 2017), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XIX, nr. 1, ianuarie-iunie [2017], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2017, p. 120.

[75] Idem, p. 121.

[76] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 ianuarie-30 iunie 2018), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XX, nr. 1, ianuarie-iunie [2018], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2018, p. 194.

[77] Idem, p. 199.

[78] Ibidem.

[79] Idem, p. 200.

[80] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 iulie-31 decembrie 2018), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XX, nr. 2, iulie-decembrie [2018], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2018, p. 130.

[81] Idem, p. 131.

[82] Idem, p. 139.

[83] Idem, p. 140.

[84] Idem, p. 141.

[85] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 ianuarie-30 iunie 2019), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XXI, nr. 1, ianuarie-iunie [2019], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2019, p. 175.

[86] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 iulie-31 decembrie 2019), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XXI, nr. 2, iulie-decembrie [2019], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2019, p. 146.

[87] Idem, p. 153.

[88] Idem, p. 158-159.

[89] Idem, p. 160.

[90] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 ianuarie-30 iunie 2020), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XXII, nr. 1, ianuarie-iunie [2020], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2020, p. 239.

[91] Pr. Vasile Neacșu, Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction (1 iulie-31 decembrie 2020), în rev. Biserica Ortodoxă, anul XXII, nr. 2, iulie-decembrie [2020], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2020, p. 152.

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Episcopul în viața Bisericii

*

Carte dedicată
Preasfințitului Părinte
Galaction Stângă,
Episcopul meu hirotonitor,
la împlinirea a 70 de ani
de viață
(17 mai 1953-17 mai 2023

*

Teologia pastoralelor sale

Domnul Iisus Hristos nu a stricat pecețile mormântului, după cum n-a stricat nici pecețile fecioriei Născătoarei de Dumnezeu. Pentru că a înviat, așa după cum S-a și întrupat: dumnezeiește.

În inima noastră trebuie să plângem cu adevărat pentru păcatele noastre.

Nu poate fi credință fără pocăință sinceră și nici pocăință întreagă fără credință vie.

Să nu stingem niciodată candela milosteniei[1]!

Hristos Dumnezeu ne împărtășește la fiecare praznic bucuria vieții veșnice pe care El a adus-o în lume.

Omul este singura făptură care a fost creată după chipul lui Dumnezeu cu scopul de a ajunge la asemănarea cu El.

Prin nașterea Sa cea după trup, Hristos Domnul face posibilă înnoirea noastră, adică sfințirea omului.

Ontologic, omul este o ființă însetată de veșnicie, de nemurire[2].

Prin Învierea Sa cea de a treia zi, Domnul ne-a trecut pe noi de la moarte la viață și de pe pământ la cer.

Chemarea lui Dumnezeu nu ne silește, pentru că nu anulează libertatea noastră. Dar ea este de nerefuzat pentru noi.

Când omul a păcătuit prima oară, el a murit mai întâi duhovnicește și apoi trupește.

Băutura cea nouă la care ne cheamă Biserica este Dumnezeiasca Euharistie. Iar trupul Său euharistic e cel cu care Domnul a înviat din morți și prin care Se dăruie mereu întregii lumi.

Postul e o școală și un binecuvântat prilej de reflecție la condiția noastră de oameni păcătoși.

Lucrarea harului în ființa noastră e pe măsura credinței noastre.

A-L pierde pe Dumnezeu echivalează cu singurătatea, cu foamea, cu despărțirea, cu moartea.

În unire cu Hristos, noi primim iubirea Lui și suntem chemați să o împărtășim unii altora.

Numai în Hristos trăim adevărata iubire față de aproapele nostru.

Trebuie să păstrăm bucuria Învierii Domnului în viața noastră de zi cu zi[3].

Multmilostivul Dumnezeu nu Și-a întors fața Sa de la făptura Sa și nu a secat izvoarele dragostei Sale față de ea nici când păcatul neascultării a adus primilor oameni înstrăinarea de harul dumnezeiesc.

Pentru a risipi negura apăsătoare a păcatului în care rătăcea omenirea, Fiul lui Dumnezeu S-a smerit pe Sine și a luat trup omenesc, făcându-Se întru toate asemenea nouă, afară de păcat.

Noi ne pierdem sau ne mântuim în cuprinsul clipei, în timpul vieții noastre pământești.

Trăim într-o lume care nu se mai bucură de lucrurile mărunte ale vieții de zi cu zi.

Prin nașterea Lui, noi am cunoscut întreaga Treime, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh Dumnezeu, pentru că Hristos ne-a vestit că Dumnezeu e Treime de persoane.

Iisus Hristos este Lumina lumii, adică Cel care ne face cunoscută voia lui Dumnezeu. În El și prin El noi aflăm adevăratul rost al vieții noastre: dobândirea mântuirii. Pentru că, cine Îl cunoaște pe El, acela cunoaște viața cea veșnică.

Când noi nu mai puteam merge spre El, a venit El la noi și ne-a iubit cu iubirea cea dintâi.

Dumnezeu rămâne fidel promisiunii Sale și iubirii Sale pentru întreaga lume.

Nașterea unui om este o făgăduință și o taină.

Nașterea Sa este o arvună a Sfintei Lui Învieri. Fecioria Maicii Domnului și Învierea Sa din mormânt, fără ca să strice pecețile mormântului, arată dumnezeirea lui Hristos și posibilitatea îndumnezeirii firii umane.

Dar, după cum, venind pe pământ, El n-a părăsit cerul, tot astfel, suindu-Se la cer, El n-a părăsit pământul. Acum, sus, în cer, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, El stă pe scaunul slavei Sale, iar aici, în chip nevăzut, este cu noi în toate zilele până la sfârșitul veacului. Prin Duhul Său cel Sfânt, El ne luminează cugetele noastre, iar sufletele și trupurile noastre ni le sfințește și ne călăuzește pașii noștri pe calea viețuirii cu Sine. Lumină din lumina Lui primim, cu sfințenie din sfințenia Lui ne împodobim și cu putere mereu înnoită din puterea Lui ne întărim.

Domnul are taina adevăratelor mângâieri în întristările noastre. El știe să aducă în inimile noastre adevăratele bucurii, care nu se vor lua de la noi.

A-L iubi pe El înseamnă a-I sluji Lui, iar a-I sluji Lui înseamnă a împlini toate câte El ne-a poruncit nouă[4].

Bucuria Sfintei Învieri a Domnului este bucuria biruinței vieții asupra morții, biruința luminii asupra întunericului.

Viața este darul cel mai de preț oferit omului de către Dumnezeu din nesfârșita Sa bunătate față de noi.

Adevăratul rost al vieții noastre este dobândirea Duhului Sfânt, a vieții celei nepieritoare.

Învierea Domnului este începutul vieții duhovnicești adevărate a omului.

Când Toma se îndoiește de învierea Lui, Hristos nu îl părăsește, nu îi închide ușa, ci îi mai acordă o săptămână, pentru că îl așteaptă cu dragoste.

Pentru mulți, mormântul gol al Domnului rămâne o taină. Însă, pentru cei care cred în El, mormântul Său este sem- nul biruinței Sale asupra morții și totodată ne arată că omul nu e sortit morții.

Biserica Ortodoxă e Biserica Învierii Domnului, deoarece Hristos Cel înviat este prezent, prin Duhul Sfânt, în Sfintele Taine ale Bisericii și li Se împărtășește lor, Același și întreg tuturor, spre viața cea veșnică.

Fiecare faptă de iubire este un început al învierii noastre[5].

Nașterea Mântuitorului ne îndeamnă la o atitudine doxologică, de preamărire a iubirii lui Dumnezeu.

Sfânta Biserică a statornicit, încă de la întemeierea ei, sărbătorile religioase ca modalități de rememorare spirituală, de reasumare și trăire a evenimentelor mântuitoare. Desigur, sărbătorile ortodoxe rămân autentice în măsura în care ele nu se contaminează de dimensiunea profanului și nu se transformă în festin prelungit, în momente golite de activitate spirituală. Sărbătorile autentice trebuie să fie culmi de trăire spirituală, ocazii de reînduhovnicire, de trăirea adevărată întru Hristos. Asumate în acest mod, ele devin nu numai momente duhovnicești accesibile prin reamintire, ci și linii de har, permanențe tainice ale Sfântului Duh, pietre de temelie care ne fac contemporani și părtași evenimentului sărbătorit. Astfel, înțelegem că sărbătorile Sfintei Biserici nu sunt doar zile libere de readucere în actualitate a unor realități trecute, ci respirația de har a fiecărui credincios în parte.

Biserica este Trupul divino-uman al lui Hristos extins în umanitate (Părintele Dumitru Stăniloae), care îi pregătește pe oameni pentru Împărăția lui Dumnezeu. Ea este un organism teandric în care Dumnezeu este prezent întreg în fiecare dintre credincioși.

Viața Bisericii este o neîncetată epifanie a Sfintei Treimi.

Biserica este și Învierea tainică a Domnului în cei credincioși, când El îi ridică din întuneric și din umbra morții, este Înălțarea lui Hristos în noi la cerurile cele de iubire ale lui Dumnezeu, dar și o Cincizecime continuă, prin care Duhul Sfânt umple de slava Sa cea necreată pe fiecare credincios în parte, deschizându-i perspectiva veșnică a unirii cu Dumnezeu.

Credința în Hristos Cel întrupat ne duce la comuniunea cu El, ne duce la comuniunea cu Însăși Lumina. Dobândirea acestei lumini dumnezeiești a lui Hristos e însăși starea noastră de sfințenie. De aceea, în Sfintele Icoane, Sfinții sunt înfățișați cu aureole de lumină în jurul capului lor, pentru că ei sunt plini de lumina lui Hristos și din ei radiază lumina Lui. Pentru că Sfinții nu sunt lumini prin ei înșiși, ci datorită lui Hristos, Care este în ei. Și pentru că El este în ei, de aceea și Sfinții sunt purtători ai luminii lui Hristos.

Credința noastră trebuie să devină lucrătoare prin iubire, adică să rodească fapte de iubire. Iar în fiecare faptă de iubire săvârșită față de semenii noștri, noi ne aflăm în comuniune cu Dumnezeu.

Viața adevărată a omului începe cu această credință care îi predă lui Hristos tot sufletul, toată inima, toată mintea și toată puterea noastră, iar Acesta le sfințește și le îndumnezeiește treptat. Cu cât credința este mai mare, cu atât darul lui Dumnezeu este mai bogat în cel credincios și înțelegem că viața noastră este cu adevărat viață numai în măsura în care este o viață întru Hristos.

Prin venirea Mântuitorului Iisus Hristos pe pământ, Dumnezeu a chemat la masa dragostei Sale pe toți oamenii, ca să se ospăteze din belșug și în toată deplinătatea, ca fii și moștenitori ai Împărăției cerurilor.

Păcatul este cel care întunecă mintea omului și falsifică realitatea.

Sfânta Lui întrupare este temeiul ontologic al mântuirii noastre. Pentru că, prin ea, întreaga omenire se află pe calea către îndumnezeire. Iar Cel care lucrează, în mod eficient și dinamic, la mântuirea noastră, înduhovnicindu-ne pe noi mereu, este Însuși Hristos Dumnezeu. Iar prin binecuvântarea revărsată peste întreaga creație prin nașterea Sa, Hristos Cel întrupat ne cheamă la o stare nouă, la viața fără de păcat, la viața harică a Bisericii.

Primirea harului nu înseamnă că nu vom mai păcătui niciodată, ci că nu vom mai păcătui atâta vreme cât harul lui Hristos este lucrător în noi. Iar dacă păcătuim este un semn că harul ne-a părăsit, că l-am pierdut din cauza nevredniciei noastre. Căci întreaga noastră luptă este pentru a păstra harul lui Dumnezeu în noi, iar, când îl pierdem, trebuie să ne silim să îl redobândim.

Mântuitorul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nu Se face om pentru Sine Însuși, nu Își asumă trupul pentru vreun motiv egoist, ci, dimpotrivă, El Se naște pentru întreaga lume, nașterea Lui oferind omului posibilitatea de a moșteni viața cea veșnică.

Darurile Magilor sunt aurul iubirii, smirna nădejdii și tămâia credinței celei adevărate.

Dacă nu s-ar fi născut Mântuitorul Hristos, noi am fi rămas în întunericul păcatului. Cerul ar fi rămas pe mai departe încuiat, nimeni nu s-ar fi mântuit, pentru că harul Duhului Sfânt nu s-ar fi dat oamenilor. Însă mila lui Dumnezeu n-a răbdat ca „făptura Sa să fie înghițită de pieire”, ci ne-a trimis pe Fiul Său Cel iubit, Care, unind cerul cu pământul, a adus în lume adierea veșniciei și mireasma zilei celei de taină. Pentru că El ne-a dat tuturor puterea de a deveni fiii Împărăției Sale.

El ne-a iubit pe noi și S-a făcut om, pentru ca să ne cheme pe noi la o viață nouă, la o viață în care dragostea pentru aproapele să fie regula de aur a traiului nostru și evidența creșterii noastre duhovnicești.

Toate situațiile grele prin care omenirea a trecut nu au fost altceva decât crize de iubire. Din lipsă de iubire pornește războiul și din aceeași lipsă de iubire cel bogat vrea mereu tot mai mult. Din lipsă de iubire, bogatul căruia i-a rodit țarina își construiește hambare tot mai mari în loc să dăruie din prea plinul său și altora[6].

Prin sfânta Lui naștere, Hristos ne dăruie lumina de a-L cunoaște pe Dumnezeu ca Tată iubitor al nostru, al tuturor oamenilor, de a înțelege voia și poruncile Sale. Ne dăruie puterea de a cunoaște, prin credință, că în Fiul Său stă mântuirea noastră și că așa cum El S-a făcut asemenea nouă și noi trebuie să ne străduim cu toată ființa noastră să devenim asemenea Lui, să ne schimbăm viața noastră din temelii pentru a moșteni viața cea veșnică.

Mărturia Păstorilor arată vocația misiunii întregii Biserici, cler și credincioși, aceea de a „propovădui Evanghelia la toată făptura” [Marcu 16, 15].

Credința reprezintă aripile sufletului nostru și este cea dintâi condiție a mântuirii din partea omului.

El a acoperit atotputernicia și nemurirea Sa pentru a ne arăta puterea dumnezeirii Sale în slăbiciunea firii Sale omenești și în suportarea morții.

„Taina cea din veac ascunsă” a nașterii Fiului lui Dumnezeu s-a descoperit atunci, în Betleemul Iudeii, pe vremea regelui Irod, dar ea continuă să se descopere mereu, an de an, ca și atunci, în Betleemul sufletelor noastre. De aceea, noi trăim această taină sub semnul prezentului, o trăim ca pe o realitate permanentă.

Omul pleacă de la Viață și refuză comuniunea cu Cel ce i-a dat viață, devenind stricăcios prin păcat și muritor. Pentru a birui moartea și stricăciunea intrate în trupul omului prin păcat era necesar ca Fiul lui Dumnezeu să Se îmbrace în acest trup și să le biruie pe acestea ființial, din interiorul persoanei Sale divino-umane.

Crăciunul este pentru fiecare dintre noi legat de multe amintiri, de multe emoții încărcate de gustul copilăriei, de o ambianță caldă însoțită de sentimente plăcute, în care fiecare se simte mai disponibil pentru aproapele său și mai bun.

Mântuitorul Hristos ne iubește pe noi, pe toți. Cât S-a aflat pe pământ, El n-a căutat nimic pentru Sine, dar a dăruit vedere orbilor și picioare ologilor, a săturat mulțimile înfometate în pustie, a chemat la viață pe cei cuprinși de moarte, încununându-Și viața cu jertfa cea de bunăvoie de pe Golgota pentru a mântui neamul omenesc.

Hristos Domnul blestemă smochinul cel neroditor, pentru a arăta că nerodirea e semnul despărțirii de Dumnezeu, e moarte veșnică.

Regula de aur a unei vieți trăite în duh creștinesc este să te dărui pentru binele semenilor tăi, urmând pilda Mântuitorului Hristos[7].

Când omul credincios reactualizează interior praznicul Bisericii, el devine contemporan cu acesta.

În lumina Sfintei Învieri a Domnului, orice clipă a vieții noastre poate deveni o clipă a mântuirii, asemenea clipei de mărturisire a Tâlharului pocăit de pe Cruce.

Viața noastră trebuie să devină un Paști, adică o trecere de la moarte la viață, prin credință, fapte bune și cu împreuna lucrare a harului lui Dumnezeu.

Dumnezeu ne iubește și ne vrea fericiți și de aceea rabdă îndelung, așteptând răspunsul nostru de iubire față de El.

Pocăința este primul pas spre învierea noastră interioară.

Iertarea și iubirea sunt virtuțile noastre fundamentale și condițiile esențiale ale mântuirii noastre.

Creația este icoana iubirii veșnice a lui Dumnezeu, iar omul e coroana acestei creații a Sa.

Crucea este iubire[8].

Omul este alcătuit din trup pământesc și din suflet dăruit din suflarea de viață a lui Dumnezeu. Astfel, omul este orientat în sus, spre cer, fiind înzestrat de Dumnezeu cu dorul de El.

El ne caută pe noi mai întâi, nu noi pe El.

Omul trebuie să se deschidă în mod liber lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să lucreze în el.

Nașterea Domnului e singura sărbătoare care vine din cer.

Iubirea îi cere și îl ajută pe om ca să se depășească pe sine însuși.

Nașterea Domnului ca Prunc într-o familie ne cheamă astăzi să acordăm o grijă deosebită familiei, mai ales în vremurile pe care le trăim acum.

Criza familiei din zilele noastre, prin pierderea sfințeniei Căsătoriei și prin pierderea legăturii dintre Căsătorie și nașterea de prunci, face ca familia să devină o formă de conviețuire „liberă”, bazată pe individualism și realizare de sine separată a soților, lipsită de orice comuniune a amândurora „într-un trup”, după cum a binecuvântat Dumnezeu prima familie în Rai. Avem astăzi tot mai multe familii destrămate și tot mai mulți copii părăsiți. Știm însă că avem și multe familii adevărate, cu părinți iubitori și cu copii cuminți și, tocmai de aceea, vă îndemnăm să fiți veghetori la educația și la buna creștere a copiilor dumneavoastră! Oferiți copiilor mai puțin televizor și mai multă lectură din cărți frumoase și, pe cât se poate, pagini alese din Sfânta Scriptură! Oferiți-le mai mult timp din timpul dumneavoastră, vorbiți cu ei, sfătuiți-i, învățați-i să rostească cu bucurie numele lui Dumnezeu și să-și iubească Biserica, Patria și Neamul[9]!

Unicitatea arhieriei lui Hristos vine din consistența Jertfei Sale. Pentru că El nu aduce jertfă ceva străin de Sine, ci pe Sine Însuși Se dă pentru viața lumii.

Datorită Învierii Domnului, noi trăim un timp al pregustării Împărăției lui Dumnezeu.

Pentru a învia duhovnicește, trebuie să murim. Să murim față de egoismul nostru, să murim față de temerile noastre, să murim față de tot ceea ce face ca lumea aceasta să fie atât de rece, atât de săracă, atât de crudă.

Viața cea veșnică este unirea noastră cu Hristos, pe când moartea cea veșnică este refuzul conștient de a-L iubi pe Hristos Dumnezeu, deși El a murit și a înviat pentru noi toți, pentru mântuirea tuturor.

Fără virtuțile Sfinților Mucenici, Creștinismul nostru e lipsit de consistență lăuntrică, e mai mult o etichetă decât o realitate[10].

Pentru a ne întâlni cu El cu adevărat și pentru a-L putea primi în inimile noastre, trebuie să ne întâlnim mai întâi cu noi înșine și cu aproapele nostru.

Porunca iubirii față de Dumnezeu și față de oameni ne arată că omenirea întreagă este o mare familie.

Iubirea înseamnă dăruire, ieșire întru întâmpinarea semenilor noștri, cu bunăvoință și jertfire pentru celălalt. Ea este legătura care îi unește pe toți membrii Bisericii, este liantul prin care ei alcătuiesc un singur trup al Său.

Orice om are nevoie de comuniunea și sprijinul celorlalți oameni.

Nimeni nu se poate mântui de unul singur, ci numai în comuniune cu ceilalți oameni.

Fiul lui Dumnezeu „S-a golit pe Sine Însuși” de slava Sa cea dumnezeiască spre a Se împărtăși de lutul nostru, iar noi la rândul nostru avem chemarea să urmăm pildei Sale spre a ne împărtăși de slava Lui. Acest lucru ne cheamă la o conformitate, la o urmare a lucrărilor harului lui Hristos, la faptele credinței, spre a ajunge la asemănarea cu El.

Nașterea Domnului este sărbătoarea familiei, a părinților și a copiilor[11].

Învierea Mântuitorului Hristos este vocația umanității, iar starea de îndumnezeire a firii umane înfăptuită prin ea devine sensul istoriei, care presupune nădejdea omului în înviere.

În Rai, Adam nu știa ce este moartea, nici păcatul, nici teama, căci fiind nedespărțit de Dumnezeu nu avea cum să cunoască moartea și, în desăvârșită ascultare trăind, el nu știa păcatul. După căderea în păcat însă, glasul lui Dumnezeu îl înspăimântă. Păcatul adusese cu el rușinea și teama. De atunci și până la Sfânta Înviere, toți urmașii lui Adam au rămas supuși sentinței divine „Pământ ești și în pământ te vei întoarce!”, păcătuind cu rușine și murind cu teamă.

Creștinismul nu este o învățătură a morții, ci a vieții. Sfinții Apostoli nu au fost trimiși la propovăduire să vestească învierea morților, ci „pocăința spre iertarea păcatelor”, adică viața cea nouă.

Biserica este intrarea în viața înviată a lui Hristos, este creșterea omului în iubire jertfelnică și așteptarea „zilei celei neînserate” a Împărăției lui Dumnezeu[12].

Hristos este pilda de slujire a oamenilor.

Timpul pentru noi, creștinii, nu mai e drumul spre moar- te, ci drumul spre viață. Căci, prin credință, fiecare ceas al vieții noastre poate deveni o clipă a pocăinței, o clipă a izbăvirii.

Întruparea lui Hristos înseamnă certitudinea îndumnezeirii omului[13].

Învierea Domnului e o bucurie trecută prin suferință.

După cum lemnul uscat al Sfintei Cruci poartă în sine roadele Învierii Sale, tot astfel și Preacuratul Trup al Domnu- lui coborât de pe ea, deși este mort, poartă în sine sămânța Învierii Sale, a vieții și a nemuririi. El este comoara de neprețuit și izvorul plin de bunătăți al vieții noastre. Căci Domnul poartă în Sine cele două firi, cea omenească și cea dumnezeiască, pe cea prin care a murit și pe cea prin care va învia, pentru ca noi toți să murim păcatului și să înviem la viața cea împreună cu El[14].

Orice sărbătoare are un conținut istoric bine conturat în timp, dar și un conținut duhovnicesc care pătrunde adânc în sufletele noastre.

Pacea și bună-voirea între oameni sunt moștenirea și porunca pe care Domnul Iisus Hristos le-a lăsat Bisericii Sale.

Dumnezeu nu discriminează pe nimeni, pentru că El voiește să se mântuie toți oamenii[15].

Sfintele Taine sunt „porțile cele veșnice” [Ps. 23, 9] ale iubirii lui Dumnezeu așezate înaintea noastră, a celor credincioși Lui.

Dumnezeu voiește ca noi să fim fericiți și aici, cât și în viața cea veșnică. Dar fericirea noastră depinde în mare mă- sură de noi, adică de ceea ce facem noi pentru a dobândi această fericire.

Prin Învierea Domnului, pământul nu mai este un mâncător de trupuri, ci un pântece roditor și locașul învierii morților.

Sfântul Ioan Hrisostom a fost adevărata trâmbiță a Duhului Sfânt[16].

Domnul Se naște în staul și nu Se murdărește prin acesta, ci sfințește staulul și îl transformă în Biserică a lui Dumnezeu.

Pruncul Hristos dorește să locuiască în sufletele luminate de lumina credinței în El și încălzite de lucrarea faptelor celor bune[17].

Oamenii au vrut să Îl facă pe Dumnezeu muritor, dar El, prin Sfânta Sa Înviere, ne-a făcut pe noi nemuritori[18].

Bucuria Nașterii Domnului este o bucurie doxologică de proporții cosmice.

În Dumnezeiasca Întrupare a Domnului, Dumnezeu Se descoperă pe Sine omului, iar omul Îl descoperă pe Dumnezeu.

Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos este chemarea permanentă și nepărtinitoare a oamenilor la mântuire[19].

Odată cu Învierea Domnului, Cimitirul nu mai este mâncător de trupuri, ci cămara în care trupul își așteaptă învierea și împărtășirea lui de slava lui Dumnezeu[20].

Fără Dumnezeu, omul e în derivă, e un călător fără țintă.

Unirea cu Domnul înseamnă încrederea neclintită, că dacă vom viețui cu El până la sfârșitul zilelor vieții noastre, Domnul ne va face părtași Împărăției Sale celei veșnice.

Hristos Domnul este Darul cel mai de preț care ni s-a făcut nouă[21].

Răspunsul la salutul pascal, Adevărat a înviat!, nu e o simplă formă de răspuns, ci un crez și o mărturisire de credință personală și responsabilă a Învierii Domnului.

Sfântul Apostol Toma nu numai Îl recunoaște pe Hristos Cel înviat, ci totodată mărturisește că El este Dumnezeu și om. Iar după mărturisirea Sfântului Toma, Domnul le descoperă Ucenicilor Săi cea de a 10-a fericire: Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!

Credința în Învierea Domnului este un izvor de fericire în sufletele noastre.

Timpul Bisericii e timpul învierii noastre dimpreună cu El. Căci Învierea Domnului, în Biserica Sa, este un astăzi permanent[22].

S-a întrupat Însuși Cuvântul lui Dumnezeu, în calitatea Sa de Chip al Tatălui, pentru ca să îl rezidească pe omul cel căzut.

Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos este începutul mântuirii noastre, al înfierii noastre duhovnicești, este temelia vieții noastre creștine[23].

Paști înseamnă trecere, trecerea noastră de la starea de păcat la starea de comuniune cu Dumnezeu. Pentru că Învierea lui Hristos este trecerea noastră desăvârșită „de la moarte la viață și de pe pământ la cer”[24].

Învierea Domnului a început cu pogorârea Sa în Iad[25].

Evangheliștii consemnează numai ceea ce s-a petrecut după ce Domnul a ieșit din mormânt, cu trupul Său preamărit, dar niciunul nu descrie Învierea Sa, deoarece niciun muritor nu a fost martor la această minune[26]. Biruința lui Hristos asupra morții este un triumf total al iubirii[27].

După învierea Sa din morți, Domnul nu silit de nevoie mănâncă împreună cu Ucenicii Săi, ci pentru ca să nu li se pară că văd un duh[28].

Prin Hristos, moartea s-a făcut chemare a vieții[29].

Lumânarea aprinsă de la Învierea Domnului ne amintește de lumânarea Botezului nostru[30].

Creștinii nu mai sunt robi, ci liberi, căci au dobândit libertatea prin înfierea lor de către Iisus Hristos. Bucuria Învierii o simte cel dezlegat de suferință, cel eliberat de închisoare, cel străin, care este primit în familie, cel înfometat care este hrănit. Cel mai frumos imn de iubire din lume este acela din noaptea Învierii: „Să numim frați chiar și pe cei ce ne urăsc pe noi. Să iertăm toate pentru Înviere”[31].

Darurile Magilor aduse Domnului închipuie faptele noastre cele bune, pe care noi trebuie să I le dăruim lui Dumnezeu. Pentru că El așteaptă de la noi acele fapte care ne ex-primă pe noi în mod profund[32].

Întruparea Domnului ne arată că Dumnezeu Însuși a îngăduit Sfintele Icoane. Căci, născându-L pe Fiul Său, ni L-a descoperit pe Fiul ca pe Icoana Sa ființială, dar l-a făcut și pe om după Chipul Său, după Icoana Sa. De unde rezultă că Însuși Dumnezeu e primul făcător al Sfintelor Icoane[33].

---

[1] Pastorala la Învierea Domnului din anul 2023, cf. https://archive.org/details/pastorala-la-invierea-domnului-2023.

[2] Pastorala la Nașterea Domnului din anul 2022, cf. https://archive.org/details/pastorala-la-nasterea-domnului-2022.

[3] Pastorala la Învierea Domnului din anul 2022, cf. https://archive.org/details/pastorala-pascala-2022.

[4] Pastorala la Nașterea Domnului din anul 2021, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2021/12/24/pastorala-la-nasterea-domnului-a-preasfintitului-parinte-galaction-stanga-2021/.

[5] Pastorala la Învierea Domnului din anul 2021, cf. https://archive.org/details/pastorala-ps-galaction-2021.

[6] Pastorala la Nașterea Domnului din anul 2020, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2020/12/26/pastorala-la-nasterea-domnului-a-ps-galaction-stanga-2020/.

[7] Pastorala la Nașterea Domnului din anul 2019, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2019/12/23/pastorala-la-nasterea-domnului-a-ps-galaction-stanga-2019/.

[8] Pastorala la Învierea Domnului din anul 2019, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2019/04/26/pastorala-pascala-a-ps-galaction-stanga-2019/.

[9] Pastorala la Nașterea Domnului din anul 2018, cf. https://archive.org/details/Pastorala2018.

[10] Pastorala la Învierea Domnului din anul 2018, cf. https://archive.org/details/Pastoralapascala2018.

[11] Pastorala la Nașterea Domnului din anul 2017, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2017/12/24/pastorala-la-nasterea-domnului-a-ps-galaction-stanga-2017/.

[12] Pastorala la Învierea Domnului din anul 2017, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2017/04/15/pastorala-pascala-a-ps-galaction-stanga-2017/.

[13] Pastorala la Nașterea Domnului din anul 2016, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2016/12/27/pastorala-la-nasterea-domnului-a-ps-galaction-stanga-2016/.

[14] Pastorala la Învierea Domnului din anul 2016, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2016/04/24/pastorala-pascala-a-ps-galaction-stanga-2016/.

[15] Pastorala la Nașterea Domnului din anul 2015, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2015/12/27/pastorala-la-nasterea-domnului-a-ps-galaction-stanga-2015/.

[16] Pastorala la Învierea Domnului din anul 2015, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2015/04/12/pastorala-pascala-a-ps-galaction-stanga-2015/.

[17] Pastorala la Nașterea Domnului din anul 2014, cf. https://archive.org/details/NastereaDomnului2014.

[18] Pastorala la Învierea Domnului din anul 2014, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2014/04/20/pastorala-pascala-a-ps-galaction-stanga-2014/.

[19] Pastorala la Nașterea Domnului din anul 2013, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2013/12/25/pastorala-la-nasterea-domnului-a-ps-galaction-stanga-2013/.

[20] Pastorala la Învierea Domnului din anul 2013, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2013/05/05/pastorala-pascala-a-ps-galaction-stanga-2013/.

[21] Pastorala la Nașterea Domnului din anul 2012, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2012/12/27/scrisoarea-pastorala-a-ps-galaction-stanga-la-nasterea-domnului-2012/.

[22] Pastorala la Învierea Domnului din anul 2012, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2012/04/16/pastorala-pascala-a-ps-galaction-stanga-2012/.

[23] Pastorala la Nașterea Domnului din anul 2010, cf. https://ro.scribd.com/doc/45913490/PS-Galaction-Stanga-Pastorala-La-Nasterea-Domnului-2010.

[24] Cf. † Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Pastorala la Învierea Domnului 2009, în rev. Biserica Ortodoxă, anul XI, nr. 1, ianuarie-iunie 2009, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2009, p. 6.

[25] Idem, p. 10.

[26] Cf. † Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Pastorala la Învierea Domnului 2008, în rev. Biserica Ortodoxă, anul X, nr. 1, ianuarie-iunie 2008, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2008, p. 8.

[27] Idem, p. 10.

[28] Cf. † Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Pastorala la Învierea Domnului 2007, în rev. Biserica Ortodoxă, anul IX, nr. 1, ianuarie-iunie 2007, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2007, p. 7.

[29] Cf. † Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Pastorala la Învierea Domnului 2006, în rev. Biserica Ortodoxă, anul VII, nr. 1, ianuarie-iunie 2005, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2005, p. 6.

[30] Idem, p. 10.

[31] Ibidem.

[32] Cf. † Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Pastorala la Nașterea Domnului 2006, în rev. Biserica Ortodoxă, anul VII, nr. 1, iulie-decembrie 2006, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2007, p. 11.

[33] Cf. † Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Pastorala la Nașterea Domnului 2001, în rev. Biserica Ortodoxă, anul III, nr. 2, iulie-decembrie 2001, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2002, p. 6.

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Episcopul în viața Bisericii

*

Carte dedicată
Preasfințitului Părinte
Galaction Stângă,
Episcopul meu hirotonitor,
la împlinirea a 70 de ani
de viață
(17 mai 1953-17 mai 2023

*

Mărturii despre Episcopul Galaction Stângă

ÎPS Teofan Savu, la 20 de ani de Episcopat (1 septembrie 2016)[1]: Odată cu venirea Preasfințitului Părinte Galaction în Teleorman a început o perioadă bineplăcută Domnului. Și aceasta s-a petrecut pentru că Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist a așezat aici, la Alexandria, ca Episcop, pe Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor și pe fostul Stareț al Mănăstirii Crasna. Și el a fost trimis aici pentru ca să-L propovăduiască pe Hristos Domnul, să zidească Biserici și Mănăstiri Domnului Hristos, să hirotonească Preoți și Diaconi și să arate poporului lui Dumnezeu calea către Hristos Domnul întru credința cea adevărată.

Iar Vlădica Galaction a fost trimis aici acum 20 de ani ca să binevestească săracilor…Pentru că această zonă, deși aproape de București, ca și multe zone ale Moldovei, unde, cu mila Domnului, slujesc eu, sunt definite nu prin prea multă bogăție materială. Iar acum 20 de ani, zona aceasta era destul de săracă și din punct de vedere bisericesc. Era fără Mănăstiri, fără instituții prea multe de caritate sau educaționale, și Preasfințitul Părinte Episcop Galaction a fost trimis aici să bine-vestească săracilor. Să bine-vestească celor care sunt săraci material, dar și celor săraci cu duhul lor, care au sfințenia simplității, sfințenia omului smerit. O sfințenie a poporului lui Dumnezeu, care nu e văzută întotdeauna de mai-marii acestei lumi, dar pe care o cunoaște ochiul cel atotvăzător al lui Dumnezeu.

Vlădica Galaction a fost trimis aici să tămăduiască pe cei zdrobiți cu inima…Și cum poate un Ierarh să împlinească acest deziderat și, în numele lui, și Preotul? În primul rând prin Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, care e spitalul nostru cel duhovnicesc. Și prin care nu numai că ni se iartă păcatele, ci ni se tămăduiesc și rănile noastre interioare, rănile celor zdrobiți cu inima lor. Și avem această încredințare: că lucrarea de 20 de ani a Preasfinției sale a fost o lucrare de tămăduire a celor zdrobiți cu inima.

Iar lucrarea sa a fost tocmai aceea de a încerca să-i convingă pe oameni să se dezrobească de 3 robii, care ne înlănțuie foarte puternic: robia puterii, robia averii și robia plăcerii. Și, împotriva lor, Monahul făgăduiește să se dezrobească de robia puterii prin ascultare, să se dezrobească de robia plăcerii prin feciorie și să se dezrobească de robia averii prin sărăcia cea de bună voie. Și Vlădica Galaction, ca puțini din Arhiereii Sfântului Sinod, are mulți ani de ședere în Mănăstire cu tot ceea ce înseamnă acest lucru pentru viața omului descătușat de robiile acestei lumi. Și, Dumnezeu știe, pe câți i-a dezrobit de această sclavie în viața sa…

Iar rolul Episcopului într-o Eparhie și a Preotului într-o Parohie este de a-i ajuta pe oameni să vadă. Și ce să vadă? Să îi ajute pe oameni să își vadă propriile lor păcate, care e cea mai mare minune. Apoi, să îl ajute pe om să vadă în orice om chipul lui Dumnezeu și, totodată, să vadă prezența lui Dumnezeu în orice loc, în orice împrejurare, în orice durere sau în orice bucurie. Iar timp de 20 de ani sunt încredințat că în locul acesta, sub oblăduirea Episcopului, oamenii au început să vadă calea care merge spre Dumnezeu.

Căci Preasfințitul Galaction, prin firea sa, nu încearcă să îl zdrobească pe celălalt, ci încearcă să îi respecte libertatea, chiar și atunci când libertatea lui, a celuilalt, o ia razna. El încearcă mereu nu să îl învingă pe aproapele său, ci să îl convingă. Pentru că e conștient că a-l birui pe celălalt cu forța înseamnă doar a-l zdrobi, dar a-l convinge prin smerenia ta, prin răbdarea ta, prin îngăduința ta, aceasta este adevărata putere și aceasta este adevărata libertate, pe care dumneavoastră, Preoții și Stareții, cu certitudine ați observat-o la Vlădica Galaction. Pentru că e un om care se impune nu prin autoritatea sa episcopală, ci prin răbdarea sa, prin îngăduința sa, prin trecerea cu vederea, prin așteptarea momentului prielnic.

Îmi spunea la un moment dat că n-a găsit în zona aceasta nicio Mănăstire. Dar, iată, că acum sunt 15! La care se adaugă Bisericile construite și Preoții hirotoniți și lucrările de la Centrul Eparhial. Și toate acestea, întru smerenie, îi dau dreptul Preasfinției sale să se bucure de roadele muncii sale.

[La finalul predicii, ÎPS Teofan Savu i-a dăruit o Sfântă Icoană a Maicii Domnului PS Galaction Stângă și i-a mulțumit că l-a primit în Mănăstirea sa cu ani în urmă.]

Arhim. Nicodim Dimulescu, Starețul Mănăstirii Crasna (1 septembrie 2016)[2]: Preasfințitul Părinte Galaction a reușit să facă multe lucruri frumoase în cei 20 de ani de păstorire a sa. Și vă bucură întotdeauna prin Slujbele sale arhierești și prin cuvintele sale pline de înțelepciune și de blândețe. Și am coborât din munții Crasnei, ca să fim aici, împreună, și să-I cerem lui Dumnezeu sănătate pentru Preasfințitul nostru Părinte Episcop Galaction, zile îndelungate, ani mulți și frumoși, pentru ca să conducă turma cea cuvântătoare ce i-a fost încredințată. Însă pentru noi, Preasfințite Părinte Galaction, pentru noi, cei de la Crasna, ați rămas același Părinte ca întotdeauna. De aceea, noi v-am declarat Stareț al Mănăstirii Crasna, Stareț onorific pe viață. Și facă Dumnezeu ca să rămâneți pentru noi aceeași icoană vie, același exemplu frumos și minunat, așa cum v-am avut întotdeauna! Și de aceea Îi mulțumim lui Dumnezeu că obștea Mănăstirii Crasna v-a avut Stareț, că v-a avut părtaș la multele lucruri frumoase care s-au realizat acolo.

ÎPS Calinic Argatu (24 iulie 2016, într-o predică a sa la Alexandria, în Catedrala Episcopală): Cea mai bună și sănătoasă pâine din lume e cea făcută în țest, aici, la Teleorman. La fel și vinul și peștele de aici. Și când plecam de la Argeș ca să vin aici, ca Episcop, mă trezeam pe la 3 dimineața ca să ajung aici când răsare soarele. Și pe atunci drumurile erau foarte rele, erau catastrofe. Dar acum, după 20 de ani, Teleormanul are drumuri mai bune decât județul Argeș…Și când intram în Teleorman, mă întâlneam cu femeile de aici, care dis-de-dimineață mergeau să tămâieze la cimitir. Și n-am mai văzut nicăieri atâta frumusețe și noblețe feminină. Și atâta bucurie duhovnicească mi-au făcut mie femeile de aici, încât mă gândeam ce dar să fac eu la aceste ființe formidabile. Căci ele merg pe urmele Sfintelor Femei Mironosițe de pe vremea lui Iisus. Căci în gestul lor extraordinar, în grija lor pentru cei adormiți, am văzut întrupată Sfânta Scriptură. Și tot gândindu-mă la darul meu pentru ele, deodată m-a luminat Duhul Sfânt și am spus: „Trebuie să le fac cadou o Episcopie la Teleorman!”. Așadar, Episcopia de la Teleorman e întruparea credinței și a evlaviei femeilor din județul Teleorman. Căci așa am înțeles eu să îmi exprim iubirea pentru acest spațiu dumnezeiesc. Și Vlădica Galaction, Episcopul dumneavoastră, e cel pe care l-am tuns în Monahism pe când eram Stareț la Sinaia și atunci eu i-am pus numele de Galaction, care se traduce Cel de lapte. Adică: Cel bun ca un lapte dulce. Și acum, după 20 de ani, am venit să facem un dar de rugăciune aici, dimpreună cu Sfânta Muceniță Filoteea. Și sunt foarte bucuros și Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest dar al prezenței mele aici, la Alexandria. Ieri am fost la Mănăstirea Pantocrator, care e cea mai bine așezată Mănăstire din Eparhie. Și acolo îi aveți pe cei doi viteji Părinți, Sebastian și Serafim, primul fiind de aici, de la Alexandria, iar al doilea din Argeș. Și Părintele Serafim are în Argeș o mare pădure moștenire, pe care ar trebui să o mute aici, în Teleorman[3].

Pr. Ionel Bibelea (30 martie 2023[4]): Era anul mântuirii 1998 când l-am cunoscut întâia oară pe Preasfințitul nostru Părinte Galaction Stângă și am înțeles că Bunul Dumnezeu a trimis Ierarhul potrivit pentru această Eparhie, ca noi să primim puterea de a vedea unde stă rădăcina păcatelor noastre și ce trebuie să facem pentru a scăpa de ele. Și acest lucru nu îl spun din auzite, ci din faptul că o perioadă am avut prilejul să corespundez cu dânsul, în tinerețea mea, datorită naivității și a optimismului vârstei pe care o aveam, când îmi lipseau lucruri esențiale ca răbdarea, ascultarea și cunoașterea, fără de care inimile noastre nu nasc cuvinte pline de duh și de adevăr.

Fiind un căutător al adevărului și nu un ispititor, pentru ca sufletul meu să rămână în credința în Dumnezeu, am avut prilejul fericit să am parte, în răspunsurile primite de la Părintele Episcop, de un rafinament teologic plin de încărcătură duhovnicească. De răspunsuri scrise întru smerenie, pentru ca să înțeleg că un Slujitor al lui Dumnezeu nu poate să-I slujească cu adevărat lui Dumnezeu, dacă nu le slujește și semenilor săi și, tot la fel, nu poate să slujească cu adevărat semenilor săi, dacă nu Îi slujește în primul rând lui Dumnezeu. Mi-a răspuns cu simplitate la întrebările mele, la lucrurile care mă frământau pe atunci, vorbindu-mi despre frumusețea și adâncimea învățăturilor din Sfintele Scripturi, din Sfânta Tradiție, din Sfinții Părinți. Fiecare rând pe care îl scria se răsfrângea asupra ființei mele, provocându-mă spre un urcuș duhovnicesc continuu. Și, în același timp, îmi înțepa conștiința mea, pentru ca ea să nu mai aibă odihnă în așteptările mele bune.

Și în corespondența pe care am avut-o cu dumnealui am putut să îl descopăr pe omul, pe Ierarhul, pe Slujitorul lui Dumnezeu, pe Episcopul care mă va hirotoni în curând. Și toate virtuțile sale sunt împreunate în ființa sa cu o smerenie mai rar întâlnită, care e necesară pentru toți.

Îmi scria la un moment dat că singura virtute care nu poate fi infectată sau umilită de diavolul este smerenia și că ea trebuie să îl însoțească pe om, pe slujitorul lui Dumnezeu, pe tot parcursul vieții sale. Îmi spunea că omul poate ajunge la desăvârșire prin smerenie și că ea trebuie trăită lângă semenii noștri, fără de care nu ne putem mântui.

Am înțeles de la dumnealui că răbdarea, rugăciunea, postul și milostenia, alături de credința adevărată și de smerenie, dau sens vieții noastre, indiferent de vârsta pe care o avem și că în afara Bisericii drept-măritoare nu există mântuire. Pentru mine, Părintele Episcop Galaction este omul răbdării, un Ierarh al rugăciunii și un trăitor al slujirii lui Dumnezeu, a cărui viață este încununată de o smerenie rar întâlnită, aidoma unui nevoitor patristic și filocalic din vechime. Aș putea să enumăr și alte calități ale Preasfințitului nostru Părinte Episcop, dar nu voiesc să par fără modestie în fața celor care citesc aceste rânduri.

Prof. Dr. Elis Râpeanu[5] (3 aprilie 2023): Preasfințitul Părinte Episcop Galaction Stângă nu este, pentru mine, o amintire, ci o prezență luminoasă în spiritul și în condeiul meu. Printr-o întâmplare care a avut loc când i-am sărutat prima dată mâna, am înțeles că Dumnezeu mi l-a scos în cale și l-a statornicit ca sprijin al credinței strămoșești și al acumulărilor mele intelectuale. De mult voiam să merg la Mănăstirea Crasna și, cum conducerea propriei mașini devenise pricepere, chiar iscusință, în dimineața zilei de vineri, 23 Aprilie (cu A pentru că e sărbătoarea Sfântului Gheorghe) 1982, am pornit spre Ploiești, Văleni și, la Homorâciu, am luat-o la stânga spre Schiulești, am tot urcat pe drum de țară, spre dreapta, evitând băltoacele. În dreapta era prăpastie, în stânga muntele puțin tăiat, să se lărgească drumul. Roțile mașinii se îngreuiaseră de noroi și mergeam cu grijă, ținând stânga spre peretele muntelui.

La un moment dat, în aceea pustietate, văd sus, pe o sârmă, deasupra drumului, Mănăstirea Crasna. Am pus imediat o frână și mașina a intrat cu roata din față stânga într-un șanț destul de adânc. Degeaba am încercat s-o scot, am intrat cu picioarele până la genunchi în mocirlă (noroc că pantofii aveau bretele, altfel ieșeau din picior și rămâneam în șosete). Ce era să fac? Am lăsat mașina acolo, cu ușa de la șofer descuiată și cu toate alimentele, pungile cu mălai, cu orez etc., la geamul din spate. La doi pași, în dreapta, cobora un drum spre pârâu. Am intrat în apa rece, mi-am dat noroiul jos, am trecut puntea și am urcat târâș-grăpiș până la Mănăstire. Se auzeau voci, am intrat într-o sală mare unde oamenii erau la masă, Slujba fiind terminată. Mi-a ieșit în față un Părinte, i-am spus în câteva cuvinte pățania și, cum eram udă și era frig, m-a dus la bucătărie și m-a dat în primire la maicile care preparau bucatele. M-am șters cu niște pânze țesute în casă, mi-au pus o măsuță lângă sobă și mi-au pus farfuriile pline în față. Mi-am revenit. Curioasă, le-am întrebat cine e Călugărul care m-a dus acolo.

– Vai, doamnă, e Părintele Stareț Galaction!

– Cum, a primit numele Galaction, ca părintele scriitor despre care eu am scris un studiu, ajutată de scrierile lui Vârgolici?

– Da, doamnă, și e foarte evlavios!

La sfârșitul mesei, Părintele Galaction, însoțit de trei tineri Monahi, a mers cu mine pe drumul lat, pe care puteau merge și mașini, am trecut pârâul pe un pod și, de jos, ne-am uitat la drumul de sus și, pe marginea dinspre noi, am văzut mașina mea albă. Surprinși, am urcat repede și am constatat că fusese scoasă din mocirlă și parcată pe partea dreaptă. Cum am aflat ce s-a întâmplat? Pe bordul mașinii lipisem un carton pe care scrisesem mai de mult: „Omenia nu se vinde, nici nu se cumpără. Dacă nu ai găsit un om de omenie, caută-l, dacă nu, nu uita: Omenia nu se vinde, nici nu se cumpără”. Cartonul era desprins și pe dos era scris: ,,Nu am luat nimic din mașină. Am scos-o și am pus-o pe partea dreaptă, să trec cu basculanta”. Și scria numărul camionului respectiv.

Întoarsă la București, l-am sunat pe Petre Mihai Băcanu de la România liberă, spunându-i despre ce e vorba și i-am dat numărul de înmatriculare al basculantei. După vreo săptămână a apărut în ziar un text unde amintea de Crasna (fără să specifice că este Mănăstire), de întâmplare, specificând și numele șoferului cinstit și omenos: Munteanu din Măneciu-Pământeni. M-am dus în comună, am întrebat de el, am co- borât pe un drumeag la stânga și i-am dus câte ceva drept mulțumire. Aici, altă surpriză: dintre cei trei copii ai lui, primii doi se numeau Marius și Mădălina – ca cei ai celor mai buni prieteni ai mei care mă însoțeau, copiii pe care i-am crescut și eu cu lecții particulare la Limba Română și Franceză. I-am dat articolul din ziar, pe care i l-am trimis și Părintelui Galaction, la Mănăstire. Apoi, altă coincidență: numele de familie al Părintelui Galaction e Stângă, același cu al familiei mele paterne. De atunci, Mănăstirea Crasna și acest Sfânt Părinte au devenit repere ale sufletului meu.

Orice cititor va înțelege că mi-e greu să exprim, în cuvinte, prețuirea, cu plecăciune, față de acest înalt Prelat al Bi- sericii noastre Ortodoxe. Cu unele pauze, am păstrat legătura cu Preasfinția sa, de fapt, simțeam această nevoie. În a doua zi a Mineriadei am plecat, împreună cu două doamne mai în vârstă, spre Mănăstirea Crasna. Una dintre ele voia să se asigure că, timp de șapte ani, soțului său decedat i se vor face Slujbele de pomenire după rânduială. În Piața Victoriei, ma- șina ne-a fost oprită de mineri, care au răscolit printre lucruri, dând peste cap pungile cu alimente din portbagaj. Unul dintre ei era tuns ca la carte și a dat cu bâta într-o aripă a mașinii, adâncind-o puțin. La Mănăstirea Crasna ne-am mai liniștit, și seara, Bucureștiul era mai liber. Mi-am amintit că despre această Mănăstire și despre Părintele care slujea acolo pomenea în cuvântările sale de la Biserica Sfântul Vasile, Părintele Constantin Galeriu, unul dintre cei mai mari Predicatori ai Bi- sericii noastre. De altfel, în 2009, când slujea la Biserica Sfântul Silvestru din București, a publicat lucrarea Rugăciunea Tatăl nostru, apărută cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, la Editura ASA. Autorul tâlcuiește fiecare rând al rugăciunii, lămurind sensurile, adâncindu-le pe înțelesul tuturor. Redăm din introducere: „În acest univers imens, amețitor, ale cărui margini abia le putem gândi, este Cineva care îl cu- prinde, îl poartă în Sine, îi poartă destinul și pe Care îl poți numi și chema Tată, Care niciodată, nicăieri, oricât ai fi de alții lepădat, nu te părăsește și nu te lasă singur”.

Părintelui Galaction, născut la 17 mai 1953 în localitatea Constantin Brâncoveanu, deci la șes, i-a fost dat să se statornicească, mai târziu, tot în Câmpia Dunării. La 1 septembrie 1996, devine primul Episcop al noii Episcopii a Alexandriei și Teleormanului. Neobosit, și-a extins sfera activității. A înțeles că una e politica și alta viața spirituală care ne dă puterea de a nu ne despărți de Mântuitorul Iisus Hristos. A înființat Editura Cartea Ortodoxă din Alexandria, a întemeiat o revistă a Eparhiei, a sprijinit funcționarea Seminarului Teologic Sfântul Calinic și a fost vicepreședinte al Societății Numismatice Române.

Preasfințitul Părinte Episcop Galaction constituie un model de Slujitor al Bisericii noastre Ortodoxe. Este plin de omenie, de înțelegere față de oameni. Orice întâlnire cu Preasfinția Sa produce o bucurie a sufletului pentru că transmite acea lumină care vine de la Duhul Sfânt. Pătrunde în gândirea credinciosului care se confesează mai mult decât își închipuie acesta, care, astfel, nu mai are nici o reținere în destăinuiri.

Am primit, la toate marile sărbători creștine, felicitare și Pastorala dată din Reședința eparhială din Alexandria. Redau aceste cuvinte: „Din această Sfântă și de Dumnezeu păzită Episcopie, har, pace, sănătate și alese bucurii duhovnicești de la Dumnezeu, iar de la Noi părintească îmbrățișare și arhierească binecuvântare!”.

Puntea dintre mine și Dumnezeu, cu care, cred, m-am născut din părinți creștini, a fost întărită de Botezul în apa sfințită în care m-a afundat de trei ori, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, neuitatul Părinte Boris Macovschi, venit din Basarabia și stabilit în Valea Călugărească, când mi s-a dat de Dumnezeu Îngerul păzitor pe care îl simt mereu, mai ales când îi cer sprijinul. Această punte s-a întărit de-a lungul timpului, pe măsură ce mi-a crescut gândirea, cu adâncire în domeniul culturii generale, în special al filologiei, fiind mereu conștientă că singurul meu stăpân și apărător e Dumnezeu. Credința mea ortodoxă îmi dă posibilitatea ca, prin rugăciune, să mă adresez direct lui Dumnezeu, să stau de vorbă direct cu El. Și această punte a fost întărită de Preasfințitul Părinte Episcop Galaction, iar o apreciere adusă de Preasfinția sa, privind cărțile pe care le-am scris, mi-a înălțat sufletul și mi-a dat îndemnul să nu las condeiul din mână.

Vă mulțumesc, Preasfinția Voastră, pentru încurajări, pentru atenția pe care mi-ați acordat-o, pentru răspunsurile prompte primite la fiecare corespondență a mea, pentru Pastoralele în care se simte vibrația sufletului de creștin dreptmăritor pe care ni le transmiteți ca-ntr-un dialog tainic! Prea- sfinția Voastră sunteți un model de Slujitor al Bisericii noastre Ortodoxe, un model și pentru Preoții tineri derutați de globalizare și de calculator. Ca și Părintele Galeriu, transmiteți ideea că, adesea, pornim în căutarea Luminii, că ea trebuie să existe, să fie undeva, altminteri nu am tânji după ea, pentru că suntem făcuți pentru ea. E lumina Duhului Sfânt trimisă de Dumnezeu în viața noastră.

Cu ocazia împlinirii a 70 de ani, Vă sărutăm dreapta și, așa cum Preasfinția Voastră sunteți „al nostru de tot binele doritor”, Vă urăm sănătate, zile îndelungate, multă lumină să Vă înconjoare și harul Sfântului Duh să se reverse asupra Preasfinției Voastre, și să Vă dăruiască putere întru și mai rodnică arhipăstorire[6]!

Sorin Preda (2006): Părintele Nicodim [Dimulescu] îndrăgește poezia, florile și oamenii. El, care nu a reușit să urmeze școli înalte, îi îndeamnă pe cei mai tineri ucenici ai săi să citească mereu, să prindă drag de cărți și să învețe, iar apoi să discute între ei, mărturisind-L pe Hristos, așa cum se pricep și-i îndeamnă jarul inimii. „Nu poți să iubești ce nu înțelegi și nu înțelegi ce nu iubești”, zice Părintele, amintindu-și că aceleași vorbe i le-a spus Preasfințitului Galaction Stângă, pe atunci un tânăr firav și tăcut. Student la teologie fiind, Galaction venea la Crasna în vacanțe, oferindu-se să fie ghid și cântăreț la strană, pentru ca în timpul liber să participe la înaltele convorbiri duhovnicești ce aveau loc între Călugări și invitații Mănăstirii: Duhovnici și Profesori de Teologie, de talia Părinților Bordașiu, Stoica, Ioanichie, Galeriu, Bădoiu, Arsenie Papacioc, Monahi trăitori în Athos sau chiar teologi romano-catolici, uimiți să descopere în Ortodoxie fervoarea rugăciunii și a unui misticism demult pierdut prin alte părți. „Preasfințitului Galaction nu i-am vorbit niciodată de călugărie și nici nu i-am iscodit în vreun fel gândul. L-am lăsat să se cerceteze singur, așa cum lași vinul să se așeze și să-și câștige aromele vechimii. Într-o bună zi, tânărul Galaction a venit și nu a mai vrut să plece. Hotărât și fără alte vorbe. La fel s-a întâmplat și cu alți frați ai noștri…Căci nu tu alegi să rămâi la Crasna, ci Mănăstirea te alege pe tine”.

Dacă îl întrebi cum se face că de la Crasna au plecat șase Episcopi și nenumărați Stareți, Părintele surâde încurcat. „S-ar zice că am mână bună la oameni. De fapt, nu e niciun secret. Îmi place să fiu grădinar de oameni, să-i îngrijesc și să-i aleg cu tot dragul. Când cineva dorește să vină la Mănăstire, mă uit la el. Îl cântăresc atent și-i dau ascultare după firea lui. La unele Mănăstiri există obiceiul ca ultimul venit să facă treburile cele mai grele, să îngrijească de oi sau de vaci. Mi se pare o greșeală. O fi omul măsura lucrului, dar și lucrul e pe măsura omului. Cum să pun un orășean nedeprins cu munca fizică să fie văcar? Cum să dau ascultare prin rotație, așa cum se face în alte Mănăstiri? Vacile își știu stăpânul. Îl simt, îl miros, îl știu după călcătura sa, după tăria glasului său. Nu e bine să le schimbi îngrijitorul. Cine are drag de animale, să rămână lângă ele! Cine are drag de cărți, să le îngrijească!…De multe ori le spun ucenicilor mai râvnitori, care vor ascultări și munci grele: «Nu știți ce cereți! În Mănăstire ați venit nu ca să fiți grăjdari, ci Slujitori ai lui Dumnezeu»”[7].

PS Ambrozie Meleacă (într-un interviu al său din 17 aprilie 2019): În Mănăstirea de la Crasna – dar nu numai acolo – am găsit foarte mulți Părinți nevoitori și buni îndrumători pe calea aceasta a viețuirii monahale. Am amintit deja câțiva Părinți, la care aș adăuga pe Părintele Stareț Galaction Stângă, pe Părintele Nicodim Dimulescu, cât și pe Părintele Teofil Belea, ori Pantelimon…Pentru cumințenia și așezarea duhovnicească a acestora, foarte mulți tineri teologi veneau la Mănăstirea Crasna și nu puțini dintre ei erau aceia care și ră- mâneau în obște spre a se închinovia, devenind mai târziu Monahi și chiar Ierarhi cum sunt, de pildă: Teofan Savu, Teodosie Petrescu, Galaction Stângă, Ciprian Spiridon și Sebastian Pașcanu, astăzi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Și, pentru că m-ați întrebat despre asta, vă pot spune că relațiile care s-au păstrat între viețuitorii din aceeași Mănăstire, respectiv din Crasna, nu sunt diferite și nu sunt altcumva decât cele existente între toți membrii Sfântului Sinod. Ele sunt unele normale, deci frățești, căci, vă reamintesc, membrii Sfântului Sinod au depus aceleași jurăminte la chemarea la Arhierie – pe Sfânta Evanghelie – așa încât relațiile de sinodalitate sunt unele frățești, în Duhul Sfânt, niciunul dintre noi nefiind mai presus decât celălalt decât, poate, în dragoste și în slujire! În rest, sunt doar chestiuni ce țin în exclusivitate de administrarea bisericească, indubitabil necesară și ea[8].

PFP Teoctist Arăpașu (în predica la întronizarea PS Galaction Stângă la Alexandria): Episcopul Galaction este un Episcop blând, stăpânit de darul rugăciunii și al dragostei[9].

Maria Bogdan (într-un articol din 2014): În 1961, printr-un decret al regimului comunist, Schitul Crasna a fost transformat în «Biserică izolată, monument istoric Crasna», aparținând Parohiei Izvoarele. Și a rămas astfel vreme de șapte ani, cu un singur viețuitor, fratele Pavel Angelescu, alias Protosinghelul Pantelimon, care a trăit în pustietate și s-a îngrijit de bunurile sale până când Patriarhul Justinian Marina îi trimite aici pe Ieromonahii Ghedeon Bunescu (Stareț între anii 1967-1976) și Nicodim Dimulescu (Stareț din 1999 până în 2010). Cei doi, cărora li s-au adăugat, mai târziu, Stareții Galaction Stângă și Sebastian Pașcanu, au reînceput o uriașă muncă de reconstrucție și extindere a Schitului, fiind considerați autorii renașterii celei mari a Mănăstirii, reparând stăreția veche, construind chilii noi, o gospodărie-anexă, ateliere și un imobil administrativ[10].

Pr. Adrian Drăghici: Părintele Episcop Galaction este un apostol misionar, un om blând și având o eleganță apostolică, sădind peste tot pacea cu cuvântul său. Preasfinția sa ne este pildă de smerenie, de dragoste, de îndelungă-răbdare, de înțelepciune și de bună învoire[11].

Un Preot din Teleorman (la împlinirea vârstei de 60 de ani): În persoana Preasfințitului Galaction se poate citi lecția conducătorului eficient, care coboară în mijlocul echipei și știe truda fiecăruia. Preasfințitul ne-a învățat lecția libertății pentru comuniune. Așezarea de-a stânga sau de-a dreapta Ierarhului Galaction la Slujbă sunt lecții de practică liturgică asumate de fiecare dintre noi[12]. Smerenia Preasfințitului te face să înțelegi că împlinirea cuvintelor Evangheliei nu este un ideal utopic. Naturalețea smereniei Preasfințitului te face să crezi că în prezența Preasfinției sale se desfășoară un training de comunicare eficientă în care importanță are celălalt. Valoarea cuvintelor sale rezidă în ceea ce creează în oameni și nu în cantitatea lor.

Preasfințitul Galaction știe să facă din fiecare întâlnire cu un om un moment fericit, pentru că oamenii mari sunt mari pentru că știu să fie mici, să fie smeriți. Preasfințitul este omul discreției totale. Reușește performanța de a fi mereu la curent cu veacul, fără a fi mai puțin respectuos cu tradiția. Preasfințitul Galaction este omul care știe să fie sobru atunci când momentul o impune și destul de „lumesc” pentru a nu te face să te simți stânjenit de ceea ce spui într-o clipă de emoție sau de entuziasm[13].

Pr. Adrian Drăghici (la 15 ani de Episcopat): Preasfințitul Părinte Galaction este Ierarhul rugător permanent și necondiționat. În tot ceea ce face se dezvăluie dragostea și stăruința sa, perseverența, credința și smerenia sa. Preasfinția sa este ziditorul vieții monahale din Teleorman, până acum zidindu-se 13 Mănăstiri în Episcopatul său[14]. Părintele Episcop Galaction este icoana vie a dragostei lui Dumnezeu pentru noi, este Părintele ce veghează nevoințele, ostenelile și bucuriile noastre, dăruindu-se tuturor pe măsura trebuințelor fiecăruia[15].

Pr. Prof. Dr. Marin Ciulei (la 5 ani de Episcopat): Preasfințitul Părinte Galaction, ca Arhiereu tânăr, s-a arătat Părinte duhovnicesc cu bogată experiență.  Spre înfrumusețarea sufletelor creștinilor din Eparhia sa, acesta a săvârșit Liturghii arhierești în fiecare Parohie (în unele și de două sau trei ori), a târnosit și resfințit peste 20 de Biserici, a sfințit opt locuri pentru ridicarea unor noi Sfinte Locașuri și a pus temelia pentru alte patru[16]. A pus bazele revistei eparhiale Biserica Ortodoxă în anul 1999, pentru ca să fie, în cuvintele sale, „un ghid sau o călăuză spirituală pentru cunoașterea dreptei credințe”[17].

---

[1] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2016/09/02/predica-ips-teofan-savu-de-la-alexandria-1-septembrie-2016/.

[2] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=k-MHdYb2V9s.

[3] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=F8KNv1TGbXg.

[4] I-am solicitat această mărturie în mod personal și mi-a răspuns în scurt timp cu bucurie, fapt pentru care îi mulțumesc Părintelui Ionel Bibelea și de această dată.

[5] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Elis_Râpeanu.

[6] Profesor Elis Râpeanu, Doctor în Filologie, Oameni care te schimbă, 3 aprilie 2023, cf. https://www.revistaromaniamare.ro/oameni-care-te-schimba-22.

[7] Sorin Preda, Mănăstirea florilor: Crasna, cf. http://arhiva.formula-as.ro/2006/721/spiritualitate-39/manastirea-florilor-crasna-7076.

[8] Ing. Cătălin Ion, Interviu în exclusivitate cu PS Părinte Episcop Ambrozie al Giurgiului: la 50 de ani de viață și la 13 ani de la întronizare, cf. https://lacasuriortodoxe.ro/articole/22899-interviu-in-exclusivitate-cu-ps-parinte-episcop-ambrozie-al-giurgiului-50-de-ani-de-viata-si-13-ani-de-la-intronizare.html.

[9] Cf. Episcopia Alexandriei și Teleormanului, Biserici din Teleorman, Ed. Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2000, p. 11.

[10] Maria Bogdan, Mănăstirea Crasna, două secole de pavăză a munților, 2 aprilie 2014, cf. https://www.lumeasatului.ro/articole-revista/1562-manastirea-crasna-doua-secole-de-pavaza-muntilor.html.

[11] Pr. Adrian Drăghici, Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos, 17 mai, ziua de naștere a Preasfințitului Părinte Episcop Galaction, în rev. Biserica Ortodoxă, anul IX, nr. 1, ianuarie-iunie 2007, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2007, p. 240.

[12] Un Preot din Teleorman, Gânduri smerite la școala sincerității. Preasfințitul Episcop Galaction la împlinirea celor 60 de ani, în rev. Biserica Ortodoxă, anul XV, nr. 1, ianuarie-iunie [2013], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2013, p. 265.

[13] Idem, p. 266-267.

[14] Pr. Adrian Drăghici, 15 ani de arhipăstorită zidire spirituală, în rev. Biserica Ortodoxă, anul XIII, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011, p. 14.

[15] Idem, p. 16.

[16] Pr. Prof. Dr. Marin Ciulei, Împlinirea a cinci ani de la înființarea Episcopiei Alexandriei și Teleormanului și de la întronizarea primului ei Arhipăstor, Preasfințitul Părinte Galaction Stângă, în rev. Biserica Ortodoxă, anul III, nr. 2, iulie-decembrie 2001, Ed. Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2002, p. 191.

[17] Idem, p. 191-192.

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Episcopul în viața Bisericii

*

Carte dedicată
Preasfințitului Părinte
Galaction Stângă,
Episcopul meu hirotonitor,
la împlinirea a 70 de ani
de viață
(17 mai 1953-17 mai 2023

*

Din interviurile și mesajele sale publice

Postul este o pregătire continuă.

Păcatul e cel mai adesea cauza bolilor noastre sufletești și trupești.

În Sfânta Icoană, noi nu cinstim lemnul sau culorile, ci persoana reprezentată pe ea.

Rugăciunea este hrana sufletului nostru.

Postul propriu-zis este alcătuit din 4 fapte: înfrânarea, rugăciunea, pocăința și faptele de milostenie.

Mi-am început viața monahală la Mănăstirea Crasna[1]. Iar un Părinte bătrân de aici ne spunea să nu întrerupem niciodată firul de legătură cu Dumnezeu, adică rugăciunea.

După cum e nefiresc să îi ajuți pe toți, dar să îți neglijezi mama, tot la fel e nefiresc să nu cinstești Biserica lui Dumnezeu, care e mama noastră duhovnicească.

În ispite se dovedește tăria și statornicia credinței noastre.

Crucea duhovnicească e Crucea vieții noastre. Iar Dumnezeu nu așază asupra noastră o povară mai mare decât puterile noastre.

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos nu are martori, pentru că s-a petrecut în chip tainic. Iar cei doi Îngeri care vin în Mormântul gol al Domnului sunt Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil[2].

Prin învierea Sa, Mântuitorul Hristos a desființat moartea și l-a învrednicit pe om să se întoarcă la fericirea, pe care, prin neascultare de Dumnezeu, a pierdut-o. Și învierea Sa e garanția pentru învierea noastră.

Toți vom învia, dar de fiecare dintre noi ține modul în care vom învia și destinația pe care o vom avea în veșnicie.

Sfinții Apostoli, după ce Îl văd pe Domnul înviat, se transformă din oameni fricoși în cei mai curajoși mărturisitori ai Învierii Sale.

Prin modul nostru de viețuire arătăm că suntem mărturisitorii Învierii Sale din morți.

Prin credința în Dumnezeu putem trece peste toate încercările acestea ale vieții pământești[3].

Mâna cea dreaptă a Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina vine în Mănăstirea Pantocrator pentru binecuvântarea celor care vor veni să se închine Sfintelor Sale Moaște pentru trebuințele lor duhovnicești.

Bucuria Învierii Domnului se vădește în Sfinții pe care îi cinstește poporul cel drept-credincios.

Sfinții sunt dovada lucrării Duhului Sfânt în Biserica Mântuitorului Iisus Hristos[4].

Părintele Visarion [Iugulescu] a fost o făclie, care a ars din dragoste pentru Dumnezeu și din dragoste față de semenii săi. L-a iubit pe Dumnezeu cu toată ființa sa. Și L-a slujit pe Dumnezeu slujind oamenilor. Și a fost un propovăduitor și un mărturisitor al credinței de mare valoare, pe care acum l-am câștigat ca mijlocitor și rugător către Dumnezeu în ceruri. Căci dacă aici, pe pământ, n-a avut liniște, pentru ca învățătura lui Dumnezeu să ajungă la toți, eu sunt sigur că nici de acum înainte nu ne va uita, ci va stărui să se roage pentru noi, ca propovăduirea lui Dumnezeu să se facă cu și mai multă putere.

Eu l-am cunoscut pe Taica Părintele pe când eram elev la Seminar (și l-au podidit lacrimile)…Era la Biserica Sfântul Nicolae Sârbi. Și de pe atunci a început să înmulțească casetele audio. Iar cu mine a înregistrat caseta cu vedenia lui Ioan de la Puca. Eu sunt îngerul în caseta aceea…Și de atunci l-am avut la rugăciune și i-am fost recunoscător, pentru că puținele dăți în care ne-am întâlnit și i-am fost aproape, mi-au marcat viața. Căci m-a făcut și pe mine să am aceeași dorință, să am aceeași râvnă de a propovădui învățătura lui Dumnezeu.

Și Părintele Visarion a rămas pentru mine un model, un exemplu viu. Și mi-aș dori mult ca Biserica noastră să aibă cât mai mulți asemenea Slujitori, cât mai mulți asemenea propovăduitori ai învățăturii Mântuitorului Iisus Hristos, cu timp și fără timp. Căci Părintele, cu timp și fără timp, nebăgând în seamă nici oboseala și nici greutățile sau primejdiile, a propovăduit învățătura cea mântuitoare[5].

Sfânta Liturghie este centrul cultului divin public, cea mai importantă și cea mai folositoare dintre rugăciunile Bisericii. Unii credincioși, cu râvnă și evlavie pentru Sfintele Slujbe, doresc ca, în afară de cele îndătinate pentru pomenirea celor răposați, să săvârșească pomenirea acestora la 40 de Liturghii oficiate în mod consecutiv, îndeosebi în primele 40 de zile după moartea cuiva. Lucrul acesta se face cu precădere în Mănăstiri și la Catedrale episcopale, unde Sfânta Liturghie se săvârșește zilnic. Această pomenire se numește în popor Sărindar sau, prin unele părți, Saracustă, și se întemeiază pe credința că, în a 40-a zi de la moarte, sufletul merge la Judecata particulară, spre a da răspuns față de cele săvârșite în timpul vieții. Toate aceste rugăciuni și milostenii pentru cei răposați, mărturii ale iubirii pe care le-o poartă cei vii, aduc iertare de păcate și ușurarea sufletelor celor trecuți în veșnicie fără o deplină pregătire. La sfârșitul celor 40 de Liturghii se face un Parastas, care se numește dezlegarea Sărindarelor, însoțit uneori de Aghiasmă mică și de masa de obște. Se pot face Sărindare și pentru cei vii, de obicei cu prilejul unui eveniment mai important din viața Parohiei, cum ar fi sfințirea unei Biserici sau venirea unui Preot nou în Parohie.

Credem că singurătatea își are prețul ei. Cum și jertfa, pierderea ei. Dar parcă e înălțător să știi că pierzi pentru Dumnezeu decât să câștigi pentru tine.

Prescurile se fac din două straturi suprapuse, simbolizând cele două firi ale Mântuitorului. Prescurile se pregătesc de o persoană cu viață curată, adică având rugăciune multă, nevoință de post și fapte bune, indiferent că este femeie sau bărbat, căsătoriți sau văduvi. Artosul este o pâine dospită în care se încorporează și unele mirodenii, care se aduce și se binecuvântează la slujba Litiei[6].

Noaptea Învierii Domnului e o chemare a tuturor la primirea luminii Sale. Pentru că Domnul, prin învierea Sa, ne așază pe toți pe drumul vieții veșnice.

Sfânta Liturghie corespunde ascensiunii ascetice a creștinilor către Dumnezeu.

Orice bine făcut este o mică înviere.

Suntem chemați să fim în lume, dar nu ai lumii. Și să sădim în sufletele noastre încredințarea că întotdeauna a fi este superior lui a avea[7].

Prin Domnul călătorim spre Împărăția cerurilor, El fiind Însuși adevărul și viața.

Românii ortodocși au frumoasa tradiție a colindatului, a mergerii cu colindul. Însă, deși colindul nu-l putem cataloga a fi prin excelență creștin, mesajul transmis de colinde în general este mesajul învățăturii creștine, este mesajul Sfintelor Evanghelii. Căci colindele ne transmit mesajul că trebuie să ne pregătim pentru a-L întâmpina pe Domnul, Cel care S-a născut pentru noi.

Când eram copii mergeam cu colindul, fără să știm colinde elaborate. Dar după 1989 au fost redescoperite colinele, textele lor, liniile lor melodice tradiționale, și atunci s-a văzut această frumusețe și această bogăție a acestui obicei al colindatului.

În ajunul Nașterii Domnului se făcea un dulce, o prăjitură, numită Scutecelele Domnului[8].

Masa de praznic nu trebuie să treacă în prim-planul sărbătorii. Pentru că în prim-planul sărbătorii Nașterii Domnului e venirea Lui în lume[9].

Dumnezeu ne dă fiecăruia dintre noi o Cruce după puterile noastre[10].

Odată cu înființarea Episcopiei Alexandriei și Teleormanului în anul 1996, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca Biserica Sfântul Alexandru din Alexandria să fie ridicată la rangul de Catedrală Episcopală, potrivit precizărilor din Statutul pentru Organizarea și Funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, de la articolul 181, aliniatul 2, care consemnează că „în Municipiile Reședință Eparhială, ca și în Municipiile Reședință de Județ, Episcopul va stabili o Catedrală episcopală …”, iar la articolul 74, aliniatul 3 din același Statut, se precizează următoarele: „Catedrala Episcopală are statut canonic de Mănăstire”.

În județul Teleorman, până la înființarea Episcopiei Alexandriei și Teleormanului, nu au existat Mănăstiri. Ultima Mănăstire a funcționat până în perioada interbelică, însă lipsa viețuitorilor a făcut ca această ultimă Mănăstire să se închidă. Printre argumentele care au condus la înființarea Episcopiei Alexandriei și Teleormanului, revigorarea vieții mănăstirești a fost esențială. Modernismul acestor vremuri, și nu numai, a făcut ca viața monahală din aceste ținuturi să necesite timp și răbdare, până când au început să apară acei oameni dedicați Bisericii și unei astfel de vieți, extrem de speciale, de călugăr. Abia acum am putut să inițiem procedurile legale din Statutul pentru Organizarea și Funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, privitoare la statutul Catedralei Episcopale (articolul 78, aliniatul 1), fiind încurajați de faptul că acum avem resursele umane necesare. Așadar, pentru a face lumină și pentru știința celor interesați, întârzierea a fost generată de lipsa personalului monahal. În ceea ce privește această schimbare a statutului Catedralei Episcopale, putem spune, cu certitudine, că prezența Monahilor la Catedrala Episcopală din Alexandria va atrage după sine o revigorare a vieții spirituale, iar Sfintele Slujbe săvârșite în conformitate cu rânduielile dintr-o Mănăstire vor fi bine primite de credincioșii noștri, care vor avea posibilitatea ca zilnic să participe la aceste Slujbe și să descopere mai intens bucuria și folosul rugăciunii.

Primul Stareț al acestei Mănăstiri este Părintele Serafim [Baciu] de la Mănăstirea Pantocrator – Drăgănești Vlașca. Acesta a dat dovadă de un spirit gospodăresc aparte și de o râvnă deosebită în privința săvârșirii Sfintelor Slujbe și a înfrumusețării Sfântului Locaș. Avem convingerea că și la Catedrala Episcopală, ca Stareț, va lucra cu aceeași sârguință și, cu ajutorul lui Dumnezeu și al credincioșilor, va înfrumuseța acest Sfânt Locaș, atât prin Slujbele oficiate zilnic după pravila mănăstirească, cât și prin îmbunătățirea aspectului interior și exterior al Catedralei. În timp, se va constata cât de binevenită a fost această schimbare pentru Catedrala Episcopală a Sfintei Episcopii a Alexandriei și Teleormanului și pentru binecredincioșii creștini care participă la Sfintele Slujbe în acest Sfânt Locaș[11].

La 124 de ani de la moartea poetului național Mihai Eminescu am adus în această expoziție medalii și plachete cu Mihai Eminescu. Căci importantă este dragostea pe care colecționarii o au față de poet și interesul pentru a colecționa și a pune în valoare diverse obiecte care amintesc de Eminescu[12].

Aghiasma cea Mare este păstrată cu sfințenie în Sfintele Biserici și în casele credincioșilor. Ea nu se folosește decât opt zile de astăzi înainte, până pe 14 ianuarie, până la odovania praznicului Botezului lui Hristos, zile în care putem gusta dimineața pe nemâncate din această Aghiasmă Mare, după care nu mai putem să o folosim decât în zile de post și de ajunare. Aghiasma Mare este folosită pentru sfințirea noastră! În Biserici sunt sfințite obiectele liturgice, dar în casele credincioșilor este recomandarea ca această Aghiasmă de la Botez, Aghiasma Mare, să fie folosită pentru sfințirea obiectelor casnice, care din neglijență s-au spurcat. Căci dacă sunt curățite, spălate și apoi stropite cu Aghiasmă Mare, ele sunt socotite curate pentru a fi folosite mai departe în folosul credincioșilor.

Aghiasma Mare se mai oferă de Sfânta noastră Biserică și celor care, din diferite motive, pentru diferite păcate grele, nu au voie să se împărtășească cu Sfintele Taine, cu Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului Hristos, și acestora, ca mângâiere, li se oferă Aghiasmă Mare, această apă sfințită la Bobotează, care este socotită în rânduiala Bisericii noastre ca a doua mare sfințenie, după Sfânta Împărtășanie. Așadar, ordinea în care luăm aceste lucruri sfinte este aceasta: mai întâi este Sfânta Împărtășanie, apoi este Aghiasma Mare, apoi este anafura și Aghiasma mică, care se sfințește de multe ori în timpul anului și care este ultima în această ordine a lucrurilor sfințite pe care ni le împărtășește Biserica nouă, credincioșilor[13].

Mănăstirea Plăviceni este una dintre singurele Mănăstiri ale cărei ruine au rămas până astăzi în proporție mai mare. Se păstrează astfel zidurile Bisericii până la centura ferestrelor și pe aceste ziduri o parte din pictura originală a Bisericii care are o valoarea deosebită. A fost ridicată către jumătatea secolului al XVII-lea, însă, din cauza vitregiilor vremii și zonei în care este amplasată, a rămas în părăsire, fiind rectitorită la începutul secolului al XIX-lea. Ea a ajuns, împreună cu moșiile care îi erau arondate, la Fundația Crețulescu și, mai târziu, după perioada lui Cuza, a rămas în părăsire și s-a ruinat, în prezent existând din vechea Mănăstire doar ruinele Bisericii păstrând urme de pictură, o parte din zidul din incintă și turnul clopotniță de la intrare. Restul clădirilor aferente Mănăstirii au dispărut. Nu se mai văd urme ale zidurilor, ale ruinelor acestei Mănăstiri. Datorită dorinței de a pune în valoare acest monument istoric s-a investit din partea Ministerului Culturii și, pentru a se da o finalitate investiției, s-a reorganizat viața monahală în această Mănăstire, în prezent fiind o mică obște de călugări care se ostenesc cu rugăciunea după rânduiala vie- ții monahale, dar și cu protejarea investițiilor făcute[14].

Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din Parohia Buzescu a fost ctitorită de prințul sârb Mihail Obrenovici. Acesta avea moșii în zona aceasta și intenția lui a fost ca în așezarea de astăzi, în localitatea Buzescu, să edifice un oraș. Pentru aceasta el a dat și o suprafață de teren și banii necesari pentru construirea unei școli și a unei piețe, însă, din păcate, datorită împrejurărilor potrivnice ale evoluției istoriei la timpul respectiv, la începutul secolului al XX-lea, proiectul său a rămas neîmplinit, Buzescu rămânând până astăzi un sat[15].

Prezența Bisericii, prin Slujitorii ei, în mijlocul Oștirii române, a întărit cugetul armatei ca stâlp și coloană luminoasă în viața neamului românesc – oștenii, dar și vitejii, care au trecut pragul acestei vieți, dar care trăiesc peste decenii – fiind prezenți în Biserică permanent. Nici o Slujbă, nici o Sfântă Liturghie, nu s-a săvârșit fără a stărui să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu pentru oștirea țării și pentru toți frații noștri români bine-credincioși de pretutindeni[16].

A avea libertate înseamnă, în înțeles concentrat, a asculta și a împlini poruncile lui Dumnezeu – de judecată se ocupă numai Judecătorul – iar a da Cezarului ceea ce este de dat lui înseamnă a rămâne liberi în limitele rânduielilor și a legilor, a păstra echilibrul bunului simț[17].

Preoția este taină și lucrare, e misiune continuă[18].

Monahismul este misiune și jertfă[19]. El este opusul radical al maniheismului[20].

Luptându-se pentru credință, Monahii se luptă în fond pentru păstrarea experienței harismatice a Bisericii[21].

Monahismul trebuie să aducă în Biserică, în formă trăită, bucuria pascală. Fără manifestarea acestei bucurii, Monahismul riscă să se transforme într-un exercițiu tragic al unor nevoințe fără finalitate[22].

Timpul chiliei este timpul liturgic[23].

Istoria Monahismului este, de fapt, istoria rugăciunii, a dialogului permanent cu Dumnezeu, într-un spațiu al adevăratei libertăți. Aceasta nu însemnă imobilism sau tradiționalism opac, ci conștiința că, păstrând unitatea de cult, se păstrează și legătura vie cu Izvorul acestei unități, Care este Hristos[24].

În înțelegere corectă, Ortodoxia nu este elitistă. Dacă Monahismul dă Bisericii Episcopi, nu însemnă imediat că orice slujire a unui Monah se poate prelungi într-o slujire a Episcopatului. Slujirea Episcopului rămâne, ca principiu, marcată tot de duhul monahal. Prin Episcop, Monahismul a ținut trează conștiința dăruirii și a jertfei în slujirea preoțească a Bisericii[25].

Odată cu împuținarea ascultării, odată cu împuținarea rugăciunii, asistăm și la o împuținare a nevoinței în viața monahală[26].

Într-o lume a imaginii și a imaginarului, Monahismul poate reprezenta spațiul valorizării trupului și a sufletului în ceea ce este sfânt. Nu dezgustul față de trup trebuie urmărit, nici obsesia bolnavă de a face din celălalt obiect al pasiunilor trecătoare. Lupta împotriva ispitelor profunde și căutarea remediilor celor mai potrivite poate fi argumentul întăririi nădejdii în urcușul duhovnicesc al tuturor creștinilor[27].

Datoria Monahului este să se sfințească pe el însuși, să înmulțească sfințenia în lume și să împuțineze păcatul prin împuținarea păcatelor lui[28].

Monahul trebuie să fie un martor al Împărăției lui Dumnezeu, iar, prin exemplul vieții sale, să vorbească lumii despre Dumnezeu, despre mântuire și despre viața viitoare. El este un apostol și o garanție vie a credinței[29].

Suntem cu toții conștienți de trecerea neînduplecată a timpului, dar trăim cu conștiința că suntem parte din dialogul veșnic cu Dumnezeul Cel „bun și iubitor de oameni”[30].

Martirul și Eroul sunt moduri concrete de înveșnicire a persoanei, Martirul în spațiul credinței, pe când Eroul în dimensiunea socială a societății noastre. Când Martirul acceptă să moară pentru adevărul credinței, el înveșnicește odată cu acest adevăr și propria sa persoană. Eroul, pe când moare pentru propria sa țară și pentru idealurile neamului său, înveșnicește odată cu acele idealuri și propria sa viață. De aceea, Martirul este eroul credinței, pe când Eroul este martirul neamului său[31].

Profesorul de Religie trebuie să-l ajute pe elev să facă alegerile cele mai potrivite. Pentru că viața are sens în funcție de alegerile pe care le facem și de întâlnirile care ne marchează existența[32].

A fi tânăr înseamnă a fi ancorat în realitățile timpului tău, crezând că puterile tale sunt nelimitate și nu este nicio piedică în împlinirea tuturor idealurilor tale[33].

Tinerii trebuie să caute adevărul credinței și să fie călăuziți de ceea ce este frumos, având cuget curat și inimă bună[34].

Viața nu este un selfie reușit de pe un zgârie-nori, ci șansa de a aduce bucurie celorlalți. De a le dărui celorlalți mulțumire sufletească și rezultatele bune ale realizărilor noastre în viață[35].

Vă îndemnăm părintește să așezați genunchii la rugăciune, acolo unde este cu putință, și să cereți stăruitor ca Dumnezeu să-Și reverse mila Sa către inimile cuprinse de frică și de incertitudini și să dăruie vindecare și mântuire întregii lumi[36]!

---

[1] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mănăstirea_Crasna_(județul_Prahova).

[2] Interviul cu Claudiu Mihalache, publicat online pe 29 aprilie 2021, cf. https://www.youtube.com/watch?v=1lqqP9BFcyA.

[3] Mesajul pascal din 18 aprilie 2020, cf.  https://fb.watch/jK3dmhYi8h/.

[4] Mesajul din 8 mai 2019 pentru pelerinajul de la Mănăstirea Pantocrator, cf. https://fb.watch/jK4vYyeY_3/.

[5] Predica la Înmormântarea Părintelui Ierodiacon Visarion Iugulescu, cf. https://www.youtube.com/watch?v=BSK-APaUPV4.

[6] Interviul cu Carmen Ciripoiu, cf. https://www.taifasuri.ro/index.php/taifasuri/religie/14496-preasfintia-sa-galaction-stanga-episcopul-teleormanului-si-alexandriei-sfanta-liturghie-este-centrul-cultului-divin-public-nr644-sapt7-13-sept-2017.

[7] Mesajul pascal din ziua de 24 aprilie 2022, cf. https://www.youtube.com/watch?v=iakpGVD2bl8&t=22s.

[8] „Scutecele Domnului, Pelincile Domnului sau scutecele lui Hristos sunt turte fine, delicioase, aranjate în straturi, înmuiate în sirop aromat și umplute cu multă nucă măcinată sau julfă (semințe de cânepă). […] Turtele de Crăciun sunt făcute după o rețetă veche, tradițională, și sunt de post. […] Turtele se fac din faină de grâu «cernută cu sâta cea deasă». Făina se cumpără din târg, ori o are gospodina măcinată din grâul său, la moara satului. Făina se moaie în apa călduță și se sară. Aluatul – numit prin părțile jud. Tecuci mai ales pâne, – nu se dospește. Din aluatul bine frământat, se rup bucățele, una câte una, se frământă din nou și apoi se întinde, se lățește, se turtește, cu sucitorul sau ciucitorul, un băț rotund și neted, cu care, apăsând cu încetul peste aluat, îl întinde și îl subțiază, prefăcându-l într-o foaie rotundă, mare cât o farfurie sau mai mare încă. După ce foaia sau turta s-a subțiat îndeajuns, se ia binișor, ca să nu se rupă, și se pune pe plită ca să se coacă turta. De pe turtă încep să se ridice un fel de bășici, care îndată se rumenesc sau se ard, lucru care face ca turtele să aibă un gust plăcut. După ce foaia de turtă s-a rumenit pe o parte, se întoarce și pe cealaltă, ca să se coacă. La urmă, turtele se pun clit [teanc], adică una peste alta, pe sobă sau pe plită, ca să se usuce pe deplin”, cf. https://identitatea.ro/scutecele-domnului-turtele-de-craciun/.

[9] Interviul cu Claudiu Mihalache din ziua de 24 decembrie 2021, cf. https://www.youtube.com/watch?v=gWa0-3THiaY&t=16s.

[10] Jurnal Trinitas, 5 noiembrie 2022, cf. https://www.youtube.com/watch?v=DKSZyDAXot8.

[11] Episcopul Alexandriei și Teleormanului, PS Galaction Stângă, despre schimbarea statutului Catedralei din Alexandria: „Prezența monahilor la Catedrala Episcopală va atrage după sine o revigorare a vieții spirituale”, Interviu din 2 iulie 2020, cf. https://ziarulteleormanul.ro/episcopul-alexandriei-si-teleormanului-ps-galaction-stanga-despre-schimbarea-statutului-catedralei-din-alexandria-prezenta-monahilor-la-catedrala-episcopala-va-atrage-dupa-sine-o-revigorar/.

[12] Galaction Stângă, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, are o colecție impresionantă de medalii și plachete cu Mihai Eminescu, articol din 13 iunie 2013, cf. http://m.turnucustiri.ro/stiri-locale/5999-galaction-stanga-episcopul-alexandriei-si-teleormanului-are-o-colectie-impresionanta-de-medalii-si-plachete-cu-mihai-eminescu.

[13] Cristina Boboc, Când și cum se folosește Aghiasma Mare!, articol din 6 ianuarie 2023, cf. https://explozivnews24.ro/cand-si-cum-se-foloseste-aghiasma-mare/.

[14] Mănăstirea Plăviceni, ctitorie din timpul domniei lui Matei Basarab, art. din 14 octombrie 2019, cf. https://laalexandria.ro/manastirea-plaviceni-ctitorie-din-timpul-domniei-lui-matei-basarab.

[15] Biserica din Buzescu – singurul lăcaș de cult cu patru intrări identice, art. din 13 decembrie 2014, cf. https://financiarul.ro/stiri/biserica-din-buzescu-singurul-lacasul-de-cult-cu-patru-intrari-identice/.

[16] Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Cuvânt la sărbătorirea a 40 de ani de la înființarea Centrului Militar Județean Teleorman, în rev. Biserica Ortodoxă, anul X, nr. 1, ianuarie-iunie 2008, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2008, p. 330.

[17] Interviul Preasfințitului Părinte Galaction acordat ziarului Opinia Teleormanului, în rev. Biserica Ortodoxă, anul XI, nr. 1, ianuarie-iunie 2009, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2009, p. 290.

[18] Idem, p. 291.

[19] † Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Misiunea Monahismului în Biserică astăzi, în rev. Biserica Ortodoxă, anul XIV, nr. 2, iulie-decembrie [2012], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2012, p. 13.

[20] Idem, p. 15.

[21] Ibidem.

[22] Idem, p. 18.

[23] Ibidem.

[24] Ibidem.

[25] Idem, p. 19.

[26] Idem, p. 20.

[27] Idem, p. 21.

[28] Idem, p. 23.

[29] Idem, p. 24.

[30] † Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Martirii și Eroii credinței și ai libertății noastre, în rev. Biserica Ortodoxă, anul XX, nr. 2, iulie-decembrie [2018], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2018, p. 167.

[31] Idem, p. 168.

[32] † Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Gând de mulțumire, în Idem, p. 171.

[33] † Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Tinerii: mărturisitori ai bucuriei vieții, Idem, p. 173.

[34] Ibidem.

[35] Ibidem.

[36] † Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Pastorală pentru întărirea în credință, în rev. Biserica Ortodoxă, anul XXII, nr. 1, ianuarie-iunie [2020], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2020, p. 14.

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Episcopul în viața Bisericii

*

Carte dedicată
Preasfințitului Părinte
Galaction Stângă,
Episcopul meu hirotonitor,
la împlinirea a 70 de ani
de viață
(17 mai 1953-17 mai 2023

*

Predica predicilor sale

Iubiți credincioși[1],

fiecare zi e o zi închinată Sfinților. Pentru că Sfinții sunt ocrotitorii noștri, mijlocitorii noștri către Dumnezeu. De aceea, cinstirea Sfinților și săvârșirea tuturor Slujbelor Bisericii, noi le facem întemeindu-ne pe Sfintele Evanghelii. Pe cel credincios, Dumnezeu nu îl părăsește niciodată, ci îl călăuzește și îi poartă de grijă pe calea mântuirii. Căci Dumnezeu ne ajută în mod minunat să ieșim la limanul mântuirii[2].

De la Sfântul Constantin cel Mare avem duminica ținută ca zi de odihnă. El a introdus principiile morale în legile Statului și a socotit familia ca celula de bază a societății. De aceea, ziua de 21 mai ar trebui să o cinstească întreaga lume, pentru că el a făcut lucruri esențiale pentru modul de viețuire socială a popoarelor lumii[3].

Trupul Preacuratei Stăpâne a fost ridicat la ceruri de Domnul ca un sicriu însuflețit. Și ea stă de-a dreapta Fiului ei în ceruri, mijlocind pentru noi toți. Iar noi nu trebuie să cerem ani mulți de la Dumnezeu, dacă dorim să îi trăim în nepăsare. Căci tot folosul de la Dumnezeu este pentru mântuirea noastră. Ci noi trebuie să folosim viața noastră cu înțelepciune, fără să risipim timpul și darurile pe care ni le-a dat Dumnezeu[4].

Bogăția e păgubitoare pentru noi, dacă o folosim în mod egoist. Căci toate cele ale noastre sunt darul lui Dumnezeu pentru viața noastră pământească, dar și pentru ca, printr-o bună chivernisire a lor, prin fapte de milostenie, să dobândim cele de folos mântuirii noastre. Trebuie să împlinim sfaturile duhovnicești pe care le primim. Pentru că în fața lui Dumnezeu contează în primul rând faptele noastre. Căci trebuie să dobândim viața veșnică, cea întru Împărăția lui Dumnezeu[5].

E mare păcat mândria, îngâmfarea, încrederea că tu ești totul și că tu poți să faci totul. Dar pentru a scăpa de problemele vieții noastre există o singură cale: întoarcerea noastră la Dumnezeu. Căci fără El noi nu putem face nimic. Sfântul Sfințit Mucenic Antim Ivireanul a tipărit Slujba Sfântului Ierarh Visarion, Arhiepiscopul Larisei[6]. Și nimic nu e întâmplător în viața noastră, pentru că totul e orânduială de la Dumnezeu[7].

Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie a primit de la Dumnezeu darul de a-i izbăvi pe cei credincioși de boli și de neputințe și, îndeosebi, de boli molipsitoare ca ciuma. Iar încercările vieții noastre sunt îngăduite de Dumnezeu pentru întărirea noastră în credință și pentru apropierea noastră de Dumnezeu. De aceea, noi trebuie să ne punem nădejdea mereu în ajutorul lui Dumnezeu și să rămânem neclintiți în dragostea noastră față de El. Căci în măsura în care noi ascultăm în faptă pe Dumnezeu și El ne ascultă pe noi[8].

Perioada Triodului e perioada de pocăință prin excelență a Bisericii. Iar rugăciunea și smerenia noastră alcătuiesc temelia credinței noastre, a mântuirii noastre. Și în rugăciunea noastră trebuie să ne socotim păcătoși și nevrednici de a primi mila lui Dumnezeu. Pentru că smerenia trebuie să acopere faptele noastre, așa după cum o oală cu mâncare e acoperită cu capac, pentru ca să nu intre ceva vătămător în ea[9].

Fiecare faptă își are rolul ei în viața noastră duhovnicească. Iar Sfântul Grigorie Palama, dascălul rugăciunii neîncetate, al isihiei, ne-a învățat să stăruim în lucrarea de despătimire și în rugăciunea neîncetată, pentru ca să ne învrednicim de vederile cele dumnezeiești[10].

Dacă nu iertăm greșiților noștri, potrivit Rugăciunii Tatăl nostru, atunci nu vrem ca Dumnezeu să ne ierte. Căci poporul nostru, în înțelepciunea sa, spune: „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”. Iar dacă vrei să fii iertat de Dumnezeu pentru tot ceea ce ai greșit, atunci trebuie să fii milostiv și iertător față de cei care ți-au greșit ție. Iar pentru că avem aici o nouă Biserică, trebuie să spunem că Biserica e Casa lui Dumnezeu, pentru că El e aici, cu noi, pe pământ, prin prezența văzută și simțită a Mântuitorului Iisus Hristos în Biserica Sa. Căci Dumnezeu, în mod nevăzut, e pretutindeni și oriunde ne-am afla, Dumnezeu e de față. Dar în chip văzut, simțit, Îl avem pe Dumnezeu prezent în mijlocul nostru aici, în Sfânta Biserică. Pentru că, pe Sfânta Masă, noi avem Sfânta Evanghelie, care e cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos, dar și chivotul cu Sfintele Taine, care sunt El Însuși. Iar podoaba Bisericii sunt credincioșii care participă la Sfintele Slujbe[11].

Sfintele Femei Mironosițe au trecut peste toate interdicțiile și au venit la Mormântul Domnului ca să împlinească cele legiuite. De aceea, ele s-au învrednicit cele dintâi să afle vestea învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Fapt pentru care, dacă și noi Îi vom sluji lui Dumnezeu, va aduce în viața noastră, atunci când El va binevoi, bucurii neașteptate[12].

Sfântul Mare Mucenic Mina a primit darul de la Dumnezeu de a-i ajuta pe cei nedreptățiți, pe cei păgubiți. Și, urmându-le Sfinților Mucenici, trebuie să rămânem și noi statornici în mărturisirea credinței noastre[13].

Sfântul Ioan Gură de Aur e pomenit cel mai mult în rânduiala Sfintelor Slujbe, pentru că Liturghia pe care el a întocmit-o se săvârșește de cele mai multe ori în timpul anului bisericesc. Și el este un model atât pentru clerici, cât și pentru poporul cel credincios. Iar dacă, pentru clerici, el este un model de slujire, un model de sfințenie, pentru popor el este model de ascultare și de împlinire a învățăturii Mântuitorului Iisus Hristos[14].

Prin post putem să primim mila lui Dumnezeu. Căci Domnul ne-a învățat că numai prin post și prin rugăciune putem sta împotriva uneltirilor diavolului, a vrăjmașului mântuirii noastre. De aceea, postul nu trebuie privit ca o povară. Pentru că Dumnezeu nu ne cere să facem lucruri pe care nu le putem face. Și Dumnezeu, când vede recunoștința noastră față de El, cu atât mai mult sporește darurile Sale față de noi[15].

După un proces de zece ani, foștii proprietari au redobândit sediul Episcopiei noastre, pe care îl primisem inițial de la Statul Român. Și în 2014 ne-am aflat într-o grea cumpănă, pentru că moștenitorii au pus în vânzare clădirea. Și am apelat pentru bani acolo unde am crezut că vom primi ajutor, dar ne-au ajutat prea puțini oameni. Însă acum le mulțumesc celor care ne-au ajutat să cumpărăm imobilul de pe strada Carpați, nr. 15, unde este Reședința noastră Episcopală. Căci din 17 iunie 2014 avem actuala reședință, care e proprietatea Episcopiei noastre. Pentru banii pentru Reședința Episcopală am apelat și la membrii Sfântului Sinod, dar numai 5 Preasfințiți Părinți ne-au ajutat, 3 dintre ei fiind aici de față[16], iar doi dintre ei n-au putut să fie prezenți la acest moment aniversar. Am primit sprijin financiar și din partea Secretariatului de Stat pentru Culte, a Domnului Victor Opaschi. Unul dintre marii sprijinitori ai Episcopiei noastre este și Domnul George Becali, care a sprijinit Mănăstirea Pantocrator în mod deosebit. Un alt binefăcător al Episcopiei noastre este și Domnul Adriean Videanu, care e prezent ca binefăcător și ctitor mai prin toate Mănăstirile și Bisericile noastre care au folosit marmură și granit[17].

În Legea cea Veche este ascunsă Legea cea Nouă, după cum ne spun Sfinții Părinți. Iar Domnul nu a venit să strice Legea, ci să o împlinească. Și când a fost întrebat de cineva cum trebuie să ne mântuim, El ne-a spus că trebuie să păzim poruncile lui Dumnezeu. Referindu-se la cele 10 porunci date de Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai. Căci în Legea cea veche, ca într-o oglindă, sunt închipuite toate cele din Legea Nouă. Iar Sfânta Cruce a fost preînchipuită în Legea veche prin șarpele de aramă al lui Moise. Căci Mântuitorul Iisus Hristos a fost răstignit în mijlocul pământului pentru mântuirea întregului neam omenesc. Iar noi trebuie să privim cu toții către Hristos Cel răstignit, așa după cum ne spune și Sfântul Apostol Pavel, pentru că El este începătorul și plinitorul credinței noastre. Și dacă nu privim la Hristos, atunci ne înghite deșertăciunea acestei lumi. Căci dacă ne despărțim de Hristos și le facem pe cele ale lumii acesteia, împreună cu ea vom pieri. Pentru că numai cel care rămâne în permanentă legătură cu Mântuitorul Iisus Hristos se luptă, se străduiește să facă voia Lui și să fie bineplăcut Lui.

De aceea, Sfânta Cruce e ancora tare a credinței noastre. Când Sfântul Moise a despărțit marea cu toiagul, toiagul său închipuia Sfânta Cruce a Domnului. Iar lemnul care a făcut ca apa să nu mai fie amară închipuia tot Sfânta Cruce a Domnului. Pentru că Sfânta Cruce îndulcește toată amărăciunea durerilor și a necazurilor noastre. Căci ea este arma noastră împotriva diavolului. Și de aceea trebuie să ne însemnăm mereu cu semnul Sfintei Cruci, pentru ca să fim mereu apărați și ocrotiți de Dumnezeu.

Și ne-am rugat și cinstitului cap al Sfântului Ierarh Visarion al Larisei, care, în timpul vieții sale pământești a fost în țara noastră. Și el este ocrotitorul poporului de molime și de pagube. Iar în continuare vom săvârși Parastasul pentru Părintele Ierodiacon Visarion Iugulescu[18], pentru Taica, înălțând rugăciuni către Dumnezeu pentru odihna sa fericită și cerând mijlocirea sa către Dumnezeu, care să ne fie și nouă de folos. Căci am primit și păstrăm cu sfințenie îndemnurile și învățăturile sfinte către mântuire pe care Taica Părintele ni le-a adresat în tot timpul vieții sale și ni le-a lăsat să le avem călăuză către Împărăția cerurilor. Dar credem că și prin îndrăzneala pe care a primit-o înaintea Mântuitorului Iisus Hristos, el se roagă și mijlocește pentru noi, ca Dumnezeu să ne ajute să rămânem statornici în dreapta credință[19].

Și așa cum Domnul a împlinit legea și noi suntem chemați ca, privind la modelul de viață pe care ni-l arată Mântuitorul Hristos, să respectăm rânduielile legii dumnezeiești. Sfântul Vasilie cel Mare s-a preocupat de teologie, de cunoașterea lui Dumnezeu. Și el a scris rânduielile monahale ale Bisericii, după ce a avut experiența vie a felului cum se nevoiau Monahii din vremea sa. Și de la el avem și rugăciunile pe care le-am săvârșit azi, dimpreună cu Sfânta sa Liturghie.

Și el ne-a învățat totodată să îi ajutăm pe cei care se află în situații grele. Pentru că suntem chemați și suntem datori să împlinim fapta milosteniei, în care se vădește dragostea noastră față de semenii noștri. Căci Sfântul Vasilie cel Mare este un exemplu atât pentru cler, cât și pentru popor. Pentru că fiecare dintre noi vede în preocupările Sfântului Vasilie o dorință sinceră și o dăruire totală pentru a-L cunoaște și a-L sluji pe Dumnezeu.

Dar astăzi e și anul nou civil, pentru că anul bisericesc începe la 1 septembrie, și atunci am făcut Tedeum de mulțumire. Însă și astăzi am făcut rugăciune de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru darurile Sale față de noi, dar și rugăciuni către El ca să binecuvinteze noul an, curgerea noului an care a început. Iar acum e timpul bilanțului personal. Și, privind spre viitor, trebuie să Îl ascultăm pe Domnul, Cel care ne spune să venim la El, noi, toți cei care suntem osteniți și împovărați, pentru că El ne va odihni pe noi. Căci întoarcerea la Dumnezeu e singura cale a vieții noastre. Și trebuie să Îi cerem lui Dumnezeu să ne sporească credința noastră, să avem nădejde neclintită în Dumnezeu pentru viața și pentru mântuirea noastră și să sporim în dragostea noastră față de Dumnezeu, care să se vadă din dragostea pe care o avem față de aproapele nostru[20].

Învierea Mântuitorului Hristos este temelia credinței noastre. Și Domnul li S-a arătat Sfinților Săi Apostoli după învierea Sa din morți, pentru ca să înlăture din inimile lor orice urmă de îndoială. Iar prin credința în învierea Lui trecem și noi peste toate încercările vieții acesteia și avem nădejdea și încredințarea că, așa cum Mântuitorul Iisus Hristos, prin Patimi și Cruce a ajuns la Înviere, tot la fel și noi, răbdând toate necazurile și strâmtorările, vom ajunge la învierea spre viața cea veșnică. Și Domnul Cel înviat ne vestește că toți vom învia, iar cele pe care le facem acum, pe pământ, vor fi garanție pentru ce fel de înviere vom dobândi în ziua învierii celei de obște[21].

În Postul Crăciunului suntem chemați și noi să jertfim din ale noastre pentru aproapele nostru care este în încercări, în lipsuri. Căci, prin milostenie, ne asemănăm cu Dumnezeu. Iar în Parabola Cinei celei mari, Domnul Însuși e Cel care ne invită în Împărăția Sa. De aceea, responsabilitatea mântuirii este a noastră[22].

Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou ne învață să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce se petrece în viața noastră. Căci, dacă El ne încearcă mai mult, trebuie să Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru aceasta și să rămânem statornici în credința și în devotamentul față de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Și vedem aceasta și din viața și pătimirile Sfântului Iov, Mult-răbdătorul, care atâtea a pătimit cu știința și cu îngăduința lui Dumnezeu. Căci a fost ispitit de cel rău, dar a rămas statornic în credință, răbdând toate cu bună voie și cu nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu, prin toate încercările, vrea să ne apropie tot mai mult de El.

În ultimii ani, Dumnezeu ne-a descoperit mai mulți Sfinți ai Săi. Și mă refer la Sfântul Ierarh Nectarie, Făcătorul de minuni, Sfântul Mucenic Ioan Rusul, Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, Sfântul Cuvios Nichifor Leprosul. Și pe aceștia Dumnezeu i-a scos la lumină pentru mângâierea și folosul nostru. Și aceasta, pentru că bolile și necazurile sunt o povară greu de purtat pentru noi, creștinii. Iar ele cresc tot mai mult datorită păcatelor noastre și a depărtării noastre de Dumnezeu[23].

Când a fost să îi vindece copilul demonizat acelui tată, care s-a rugat pentru vindecarea sa, Domnul a arătat importanța credinței în viața noastră, dar și a rugăciunii și a postului. Căci postul este o armă duhovnicească împotriva celui rău, împotriva diavolului, dar este, în același timp, și un ajutor pentru rugăciunea noastră, ca ea să fie ascultată mai ușor de Dumnezeu. Și exemplul nostru de postire este Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, Care a postit timp de 40 de zile. Iar noi, la credința noastră, trebuie să adăugăm faptele credinței, între care postul și rugăciunea sunt de mare importanță pentru viața noastră.

Sfântul Ioan Scărarul, în Scara sa, a vorbit despre virtuțile pe care noi trebuie să le dobândim, pentru a urca până la măsura desăvârșirii, a sfințeniei. Și el ne arată că dobândirea sfințeniei este un continuu urcuș duhovnicesc. Iar virtuțile dumnezeiești au o orânduire a lor interioară, care ne cere să le săvârșim pe toate în mod gradual.

Iar duminica viitoare, cinstind-o pe Sfânta Maria Egipteanca, ea ne arată că s-a ridicat din cele de jos ale păcatului până la măsura desăvârșirii, pentru că Sfântul Zosima a văzut-o la rugăciune plutind în aer. Și în persoana ei vedem puterea pocăinței, puterea stăruinței în urcușul duhovnicesc.

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut în București, dar, în mijlocul cetății, a simțit nevoia pentru nevoințele cele duhovnicești. De aceea s-a făcut Monah la Cernica, fiind primit de Starețul Timotei și îndrumat spre cele ale vieții monahale. Făcându-se remarcat foarte repede pentru viața sa curată, a fost făcut Ierodiacon și Ieromonah, mai apoi devenind Stareț al Mănăstirii. Ca Stareț a fost un bun povățuitor și un Părinte iubitor al tuturor. El a zidit Biserica Sfântul Gheorghe din ostrovul Mănăstirii, fiind chemat mai apoi la vrednicia slujirii arhierești la Râmnicu-Vâlcea. Și, ca Episcop, a construit Mănăstirea Frăsinei, gândită și lăsată după rânduiala Sfântului Munte Athos. Când s-a simțit slăbit, Sfântul Calinic s-a retras din Episcopat la Mănăstirea Cernica, unde a și adormit și a fost îngropat. Însă mormântul său a devenit un izvor de binefaceri pentru cei care veneau și i se rugau lui. Mai apoi, Sfintele sale Moaște au fost scoase din mormânt și puse în raclă în Biserica Mănăstirii, unde sunt până azi[24].

Vindecându-l pe cel orb din naștere, Domnul a atras asupra Sa mânia iudeilor, a cărturarilor și a fariseilor, care Îl condamnau pe Mântuitorul Iisus Hristos că făcuse această faptă în zi de sâmbătă. Pentru că ei considerau că aceasta e o încălcare a poruncii dumnezeiești, care spunea ca în ziua sâmbetei să nu se facă nicio lucrare. Dar ziua sâmbetei nu era o zi în care era interzisă lucrarea faptelor bune, a faptelor de întrajutorare a semenului nostru. Și, de aceea, multe dintre minunile Sale, Domnul le-a săvârșit în zi de sâmbătă. Pentru ca să le arate tuturor că El este Domn și al sâmbetei. Ca să le arate că o faptă bună, o faptă de întrajutorare a celui de aproape nu are opreliște, nu are o zi anume în care să se săvârșească. Pentru că oriunde și oricând fapta cea bună, fapta de iubire pentru aproapele nostru, trebuie împlinită.

Iar din discuția învățaților lui Israel cu cel ce fusese orb rezultă că înaintea lui Dumnezeu nu contează știința, cunoștința omului, ci contează inima lui curată și bună. Pentru că cel ce se născuse orb nu le cunoștea pe cele ale legii, nu avusese cum să o învețe, ci, doar, poate, din auzire, de la părinții săi. Cărturarii și fariseii însă, care știau Scripturile, și le mânuiau, le interpretau, se arată că erau rău-voitori și împotrivitori lui Dumnezeu, pentru că aveau ochii sufletești orbi. Pentru că ei erau mai orbi decât fusese înainte orbul din naștere. Căci, deși minunea Mântuitorului era un lucru evident, ei se îndărătniceau ca să nu creadă. Și de aceea căutau pricină să nege această minune și să-L învinuiască pe Mântuitorul Hristos, pe Cel care o săvârșise. Însă, minunea era o mare faptă de milă și de iubire din partea Domnului.

Iar în vremea noastră – slavă lui Dumnezeu! – avem multe cărți de citit. Multe cărți ale credinței noastre. Și mulți, care citesc aceste cărți, se socotesc a fi cunoscători. Dar, din păcate, sunt doar cunoscători, dar nu și împlinitori ai învățăturii Mântuitorului Iisus Hristos. Și prin aceasta se aseamănă cărturarilor și fariseilor, care au fost umiliți de cel care fusese orb. Pentru că în inima sa curată și bună, acela a înțeles că, dacă Cel care îl tămăduise nu ar fi fost de la Dumnezeu, n-ar fi putut să facă această minune. De aceea, să nu socotim nici noi că a citi multe cărți, că a cunoaște îndeaproape învățătura Mântuitorului Iisus Hristos este de un mare folos, dacă nu o împlinim. Pentru că, numai cunoscând-o, fără a o împlini în faptă în viața noastră, ne arată că suntem de plâns. Căci Mântuitorul vorbește foarte clar: „Cel care are cuvintele Mele și le împlinește, acela este cel care Mă iubește”. De aceea, dacă am învăța Sfânta Scriptură pe de rost, acest lucru nu ar valora nimic, dacă faptele noastre nu sunt conforme cu învățătura dumnezeiască. Căci faptele noastre sunt acelea care ne învrednicesc de faptul de a fi mărturisitori ai Săi. Fiindcă fapta credinței, fapta de milostivire, e cea bineplăcută lui Dumnezeu. Pentru că a iubi pe Dumnezeu cu toată puterea noastră și a iubi pe aproapele ca pe noi înșine este totul. Este împlinirea a toată legea și a toți Prorocii[25].

Sfintele Femei Mironosițe au fost pline de râvnă, fapt pentru care L-au urmat pe Domnul. Și ele au fost primele martore ale învierii Sale, cele care au vestit învierea Lui și Sfinților Apostoli. De aceea, ca și ele, până azi, femeile sunt chemate să se bucure de Domnul Cel înviat și să propovăduiască Învierea Mântuitorului Hristos și Evanghelia Sa cea dumnezeiască și mântuitoare. Căci mamele îi învață pe copii tainele credinței. Iar Sfânta Mare Mucenică și Mironosiță Maria Magdalena, cinstită în mod deosebit aici, la Mănăstirea Pantocrator, a dus vestea Învierii Domnului și în Italia și în Franța. Și nu a dus-o din datorie, ci din dragostea ei pentru Mântuitorul Iisus Hristos. Însă anul acesta, datorită pandemiei, ne-am lipsit de Sfintele Moaște ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, care trebuia să vină la Pantocrator[26].

În praznicul de azi, deși e vorba despre zămislirea Domnului nostru Iisus Hristos, praznicul nu se numește așa, ci Bunavestire a Născătoarei de Dumnezeu. Pentru că vestea nașterii Domnului i s-a adus Sfintei Fecioare Maria, care vreme de 12 ani a fost hrănită cu hrană cerească, adusă de Înger, din cer, la porunca lui Dumnezeu. Pentru că ea aștepta să fie împlinită prorocia pe care o rostise Prorocul Isaia mai înainte. Prorocia despre Fecioara care va avea în pântece și Îl va naște pe Fiul, pe Emmanuel. Și Preacurata Fecioară Maria L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu, fapt pentru care ea s-a făcut Maica Fiului lui Dumnezeu și este mai presus de toți Sfinții, dar și mai presus de Puterile cele cerești și îngerești, decât cele netrupești. Și noi trebuie să o imităm în sfințenia vieții sale, în curăția vieții sale, în ascultarea și în devotamentul ei pentru slujirea lui Dumnezeu, adică în toate cele pe care Sfânta Fecioară Maria le-a lucrat în această viață pământească de aici[27].

Iubiții mei,

vă dorim tuturor alese bucurii duhovnicești, sănătate și liniște în viața și în familiile dumneavoastră[28]! Amin!

---

[1] În acest capitol voi face o selecție de idei predicatoriale ale Preasfințitului Părinte Galaction Stângă, adunate din predici ale sale existente la nivel online.

[2] Predica din 27 august 2021, cf. https://www.youtube.com/watch?v=r0DarupCHW0.

[3] Predica din 21 mai 2018, cf. https://www.youtube.com/watch?v=kkOXA1tCr28.

[4] Predica din 6 septembrie 2017, cf. https://www.youtube.com/watch?v=9wVijxvyK6Q.

[5] Predica din 27 august 2017, cf. https://www.youtube.com/watch?v=Tj_gSzuP_as.

[6] A tipărit-o la București în 1705, cf. Antim Ivireanul, Dumnezeieștile și Sfintele Liturghii, Târgoviște, 1713, ediție de text, introd., studiu filologico-lingvistic, notă asupra ediției și indice de cuvinte de Alina Camil, cu postfață de Eugen Munteanu, Ed. Basilica, București, 2015, p. 23.

[7] Predica din 15 mai 2016, cf. https://www.youtube.com/watch?v=dStBrL3TXWk.

[8] Predica din 10 februarie 2021, cf. https://www.youtube.com/watch?v=2tiy6ZMUmwU.

[9] Predica din 9 februarie 2023, cf. https://www.youtube.com/watch?v=xcOrTHC1QzM.

[10] Predica din 26 martie 2023, cf. https://www.youtube.com/watch?v=5JyoZRtsIjM.

[11] Predica din 5 septembrie 2021, cf. https://www.youtube.com/watch?v=hqUwvJIRIMQ.

[12] Predica din 22 aprilie 2018, cf. https://www.youtube.com/watch?v=qWVEZcrhZnI.

[13] Predica din 11 noiembrie 2017, cf. https://www.youtube.com/watch?v=1AuEugr2lWA.

[14] Predica din 13 noiembrie 2021, cf. https://www.youtube.com/watch?v=quyP37JQvag.

[15] Predica din 9 iunie 2018, cf. https://www.youtube.com/watch?v=2PBDdaAKr4I.

[16] Cei 3 Ierarhi prezenți fiind ÎPS Teofan Savu, PS Lucian Mic și PS Sebastian Pașcanu, iar cei doi absenți: ÎPS Timotei Seviciu și PS Ambrozie Meleacă. Fiecăruia în parte PS Galaction le-a dăruit diplome de mulțumire.

[17] Predica din 1 septembrie 2016, la 20 de ani de Episcopat, cf. https://www.youtube.com/watch?v=d4zqkrBXhow.

[18] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Visarion_Iugulescu.

[19] Predica din 13 septembrie 2020, cf. https://www.youtube.com/watch?v=zDqkGu8E2n4.

[20] Predica din 1 ianuarie 2021, cf. https://www.youtube.com/watch?v=CCTkZNlW7_k.

[21] Predica din 20 aprilie 2020, cf. https://www.youtube.com/watch?v=oGLShUn5u0g.

[22] Predica din 13 decembrie 2020, cf. https://www.youtube.com/watch?v=xRNEDHhqNJs.

[23] Predica din 5 mai 2021, cf. https://fb.watch/jJ3G_G2dVQ/.

[24] Predica din 11 aprilie 2021, cf. https://fb.watch/jR9zRPcXNd/.

[25] Predica din 24 mai 2020, cf. https://fb.watch/jJ-XiYBbtI/.

[26] Predica din 3 mai 2020, cf. https://fb.watch/jK5nP5Igo3/.

[27] Predica din 25 martie 2022, cf. Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Vorbiri de Facebook (vol. 10), Teologie pentru azi, București, 2022, p. 523-531.

[28] Predica din 5 mai 2021, cf. https://fb.watch/jJ3G_G2dVQ/.

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Episcopul în viața Bisericii

*

Carte dedicată
Preasfințitului Părinte
Galaction Stângă,
Episcopul meu hirotonitor,
la împlinirea a 70 de ani
de viață
(17 mai 1953-17 mai 2023

*

Părintele Episcop Galaction Stângă în viața mea

Hirotonia[1] întru Preot înseamnă ca „dumnezeiescul har…să te rânduiască”[2] în această treaptă ierarhică. A doua a ierarhiei sacramentale a Bisericii lui Hristos. Prin mâinile Ierarhului hirotonisitor, ale Ierarhului care te preoțește, harul dumnezeiesc sau, mai bine-zis, Preasfânta Treime prin harul Său ne ia din treapta de Diacon și ne pune în cea de Preot.

O ridicare dumnezeiască dintr-o treaptă în alta, făcută prin intermediul Ierarhului valid hirotonit, dar de către Dumnezeu Însuși. Tocmai de aceea, astăzi, când împlinesc 8 ani de slujire preoțească…vorbesc despre Dumnezeiasca Preoție, pentru că ea e darul lui Dumnezeu, Cel în Treime slăvit și închinat.

Ca elev seminarist, ca student, ca masterand, ca doctorand am tot privit hirotoniri întru Diacon și Preot, chiar hirotoniri de Ierarhi, dar le-am privit…din afară. Pentru că nu poți fi înăuntrul Tainei…decât dacă tu te afli în faptul de a fi hirotonit. Și, mai pe scurt, nimeni nu îmi spusese ce se va petrece cu mine când voi fi hirotonit Diacon și Preot sau când voi fi hirotesit Duhovnic.

Știam Slujbele Hirotoniilor, știam ce spuseseră mari Sfinți Părinți ai Bisericii și Teologi despre Dumnezeiasca Preoție, unele amănunte de la alți confrați…eram atras de harul lui Dumnezeu către primirea hirotoniei…din ce în ce mai mult …fără să mai am altă alternativă…

Și într-o asemenea stare mistică, de bucurie și de măreție a chemării lui Dumnezeu spre hirotonie…am plecat cu Bunica mea, Floarea Picioruș, și cu Doamna Preoteasă Gianina Maria-Cristina Picioruș (singurele mele prietene de conștiință și singurele mele martore ale hirotoniei mele întru Preot), dimineața, cu trenul, de la Roșiori spre Alexandria.

Eram Diacon…și era o dimineață frumoasă, dar răcoroasă de septembrie…Și aveam să fiu hirotonit acolo, lângă Icoana făcătoare de minuni a Prea Curatei Stăpâne, cu multă bucurie și cutremurare dumnezeiască în ființa mea.

Însă nu știam ce se va petrece…Când a început hirotonia întru Preot…am avut o mare vedere dumnezeiască. Acolo, în fața Sfintei Mese, mintea mea s-a umplut de lumină dumnezeiască, Biserica unde eram s-a deschis slavei lui Dumnezeu și s-a coborât în mine o mare de lumină. Vedenie care s-a imprimat în sufletul meu atât de mult, că și azi, când o retrăiesc, e vie. Pentru ca Dumnezeu să îmi spună că așa trebuie să Îi slujesc Lui: plin de har, plin de bunătate, plin de curăție, plin de frumusețe dumnezeiască. Dar la fel trebuie să îi fac și pe cei care mă vor asculta și cărora le voi sluji.

Nimeni nu îmi spusese cum arată ridicarea dintr-o treaptă în alta. Însă Dumnezeu mi-a arătat că ridicarea e reală, e mistică și ea se face prin transmitere de har și vedenie. De aceea, nu m-am îndoit nicio clipă de harul lui Dumnezeu și de marea Sa milostivire arătată față de mine, netrebnicul Său rob.

Nimeni nu a văzut ce s-a petrecut…în afară de mine …Totul a fost o minune dumnezeiască, o confirmare din partea Sa pentru a nu mă îndoi niciodată de harul și de treapta primită de la El. Adică să nu cred că am primit Preoția de la un om și că ea înseamnă doar să mi se facă o Slujbă de către un Ierarh, după care toată lumea să îmi zică Părinte…ci Dumnezeiasca Preoție înseamnă a primi har și putere dumnezeiască, apropiere și îndrăzneală de fiu pentru a sluji Sfintele Taine ale Bisericii.

Sfânta Liturghie a continuat, ne-am împărtășit în sobor, s-a terminat…după care am fost hirotesit, în aceeași zi, întru Duhovnic. După cum nu mă așteptasem la prima vedenie, dar, după cum se pare, eram pregătit pentru ea de către Dumnezeu, nu mă așteptam să o trăiesc nici pe a doua. În timpul rugăciunii de hirotesire, când Arhiereul se roagă ca pe Preotul de față să îl învrednicească Dumnezeu de „apostoleasca și duhovniceasca Ta slujire, prin a noastră smerenie, de a lega și dezlega greșelile celor nevrednici”[3]…Biserica a intrat cu totul în lumina lui Dumnezeu…și a coborât în mine o mare de foc dumnezeiesc…pentru a-mi arăta că Duhovnicia înseamnă puterea de a curăți prin har pe cei credincioși și a arde în ei orice necurăție, neștiință, erezie sau grosolănie interioară.

Și acum, după 8 ani de zile, înțeleg și mai bine faptul că am avut mare nevoie, absolută nevoie de cele două vedenii dumnezeiești atunci, în acele clipe sfinte, pentru ca să nu bagatelizez niciodată darul primit, să nu cred că e un lucru ușor vocația mea, ci că am fost rânduit, de către Dumnezeu, în Dumnezeiasca Preoție a Bisericii, primită de Sfinții Apostoli de la Domnul și trimisă nouă din veac în veac în Biserica Lui. Adică mi s-a confirmat faptul că Preoția e transmitere reală a harului dumnezeiesc în Biserică și că atunci când Arhiereul hirotonește, Dumnezeu trimite harul Său în cel hirotonit.

Pe 1 septembrie 2018[4], hirotonitorul meu întru Preoție, Preasfințitul Părinte Galaction Stângă, a împlinit 22 de ani de Episcopat. Pe mine m-a hirotonit în al 9-lea său an de Episcopat, pe când eu aveam 28 de ani. Și am trăit hirotonia întru Diacon și, apoi, pe cea în Preot, într-o pace profundă și plină de bucurie dumnezeiască și de revelații și simțiri dumnezeiești.

Pentru că, deși Dumnezeu mă chemase insistent de vreo 2-3 ani de zile la hirotonie, eu tot mai doream să treacă timp, pentru ca să mă clarific și mai bine. Și în timpul hirotoniilor și după aceea am trăit o mare eliberare interioară, pentru că ascultasem, în cele din urmă, chemarea Sa și, în același timp, o mare încredințare și întărire pentru slujirea mea preoțească și teologică. Pentru că intrarea întru Preoție a însemnat pentru mine intrarea deplină în viața cu Dumnezeu și în slujirea Lui, fiind copleșit de oceanul de har care se revărsa în mine în fiecare zi și, într-un mod și mai obositor, când slujeam.

De aceea, până azi, nu pot sluji fără să transpir cu totul. Nu pot sluji detașat, profesionist, rigid, ci eu slujesc stând în văpaia slavei lui Dumnezeu și introducându-mi mintea în înțelegerile teologice ale Slujbei și în simțirile ei mistice. Fapt pentru care, orice Slujbă pentru mine este la fel de energofagă, de consumatoare de energie, ca și scrierea unei cărți, pentru că orice Slujbă te pune în faptul de a citi voia lui Dumnezeu cu noi și de a vedea cum lucrează El în sufletele oamenilor.

Pentru[5] că nu am tăinuit minunile lui Dumnezeu cu mine, atunci când am fost hirotonit Preot și hirotesit Duhovnic, cu aceeași bucurie sfântă vă mărturisesc astăzi despre Dumnezeiasca Hirotesie întru Iconom Stavrofor de duminică, 10 februarie 2019[6]. Pentru că tăcerea mea ar bagateliza evenimentul haric petrecut cu mine și, în același timp, ar ascunde revărsarea de har care a avut loc. Căci scurta rânduială a Hirotesiei mi-a dăruit o nouă revărsare eshatologică, dumnezeiască, mistică a slavei lui Dumnezeu, adică o gustare profundă a păcii dumnezeiești.

Nu, n-am știut că voi fi hirotesit! A fost o surpriză deplină. Părintele Profesor Marin Ciulei mi-a destăinuit acest lucru în timpul Dumnezeieștii Liturghii, după venirea Preasfințitului Părinte Galaction, deși discutaserăm despre predica zilei în timp ce îl așteptam pe Părintele Episcop.

Și la aflarea veștii a început minunea! Pentru că m-a sur- prins cu totul și am intrat într-o rugăciune plină de atenție și de bucurie. Fiindcă trebuia să intru în starea de trezvie veselă pe care o cerea o asemenea mare clipă.

Când am plecat de acasă și eram pe drum, nici prin cap nu mi-a trecut că aș fi pregătit pentru o asemenea frumusețe dumnezeiască. Eu am venit la hram, fiind invitat la hram, dar nu pentru ca să fiu hirotesit. Și întreaga Slujbă a fost o continuă intrare în mine în așteptarea minunii. Nu am simțit nicio oboseală, nu am transpirat (cum transpir de obicei când mă rog mult și slujesc), nu am mai avut gânduri, ci o continuă tăcere interioară, plină de slava lui Dumnezeu, cu care am făcut cele trei metanii mari și m-am pus pe solee pentru hirotesire.

Și când Părintele Episcop Galaction se ruga, spunând: „binecuvintează și pe robul Tău acesta…spre a se face iconom, și-l împuternicește pe dânsul, ca în credință, în înțelepciune și cu bună plăcere, să-Ți iconomisească Ție lucrurile…”[7], Dumnezeu a izvorât în inima mea o pace dumnezeiască atât de paradoxală, pe care am recunoscut-o imediat ca nouă și unică. Pentru că nu am mai trăit niciodată ca ieri pacea lui Dumnezeu.

Și ce s-a întâmplat? Din acel moment al rugăciunii arhierești, am simțit că sunt acasă, în Biserica Dumnezeului Celui Viu, că sunt din nou tânăr interior și că sunt îmbrățișat părintește de Dumnezeu. Pentru că am simțit iubirea paternală a lui Dumnezeu în mine, care m-a întinerit interior, dar și în omul care mă hirotesea și în cei care mă înconjurau și care cu toții s-au bucurat în mod sincer de bucuria mea. Bucurie pe care am adâncit-o în orele pe care le-am petrecut la masă, până spre ora 20. Am dormit până la 1 și ceva, la 2. 32 am publicat articolul evenimentului, l-am publicitat pe Twitter și Facebook, alături de republicitarea unor articole din trecut, între 3-4 dimineața am vorbit cu Doamna Preoteasă video și i-am spus toate minunile și bucuriile zilei, am scris mai multe mesaje de mulțumire, am încercat să dorm între 5. 30 și 7, dar n-am putut. M-am liniștit puțin în pat.

Dar în tot acest timp de priveghere și de discuții teologice, pacea care m-a întinerit, care mi-a dat să simt iubirea lui Dumnezeu în iubirea bunicilor mei față de mine ca odinioară și care mi-a adus în inimă înțelegerea vie a unității Bisericii, s-a tot lărgit. Pentru că nu am putut să dorm nu pentru că n-am avut somn sau pentru că nu eram obosit, ci pentru că pacea lui Dumnezeu, care te umple de veselie și de simțiri sfinte, nu te lasă să dormi. Și n-am închis niciun ochi de azi noapte până acum, am mâncat doar trei gogoși pe ziua de azi și am băut o cafea mare, am făcut baie după drumul cu mașina, nu programasem interior nicio scriere la o asemenea oboseală, dar, când m-am pus în fața computerului să scriu ceva…n-am putut să încep altceva decât predica de față.

Pentru că Dumnezeu m-a luminat să scriu despre iubirea Lui cu mine. Căci revelația avută ieri și care a început din momentul hirotesiei mele a fost despre unitatea Bisericii, care este realizată de slava lui Dumnezeu. Pentru că pe noi, pe toți, cu toate păcatele noastre, ne ține la un loc nu vreun plan al nostru, ci slava lui Dumnezeu, care ne leagă pe unii de alții și ne face să ne iubim și să ne rugăm unii pentru alții.

Nu mai știu cine[8] m-a luminat să dau la Seminar și mi-a dat toate detaliile despre concurs. Am învățat, am intrat, am terminat cu bine, mi-am continuat la București studiile mele teologice, dar nu m-am gândit niciodată la hirotonia mea. Pentru că nu m-am simțit vrednic de această mare milă a lui Dumnezeu. Eu mi-am lucrat în inima mea pocăința, mustrarea continuă de sine, osândirea de sine, alături de toată fapta cea bună. Și toate studiile mele teologice au fost pentru aprofundarea mea în credință și nu pentru primirea hirotoniei.

Însă, la un moment dat, în mod neașteptat, au început în inima mea mari și uimitoare chemări, din partea lui Dumnezeu, la Dumnezeiasca Preoție. I le-am mărturisit Sfântului Ilie văzătorul de Dumnezeu, Părintele meu, pe când trăia și el mi-a spus că trebuie să accept voia lui Dumnezeu mai presus de toate, căci El nu Se uită la păcatele noastre, ci ne rezidește cu totul prin puterea Lui. Însă nu am acceptat câțiva ani la rând voia lui Dumnezeu cu mine! A adormit el în luna mai, s-au înmulțit și mai mult chemările mele la Dumnezeiasca Preoție, și, în mod neașteptat și pentru mine, am acceptat în curând acest lucru, fiind hirotonit în 17 septembrie 2005 de Preasfințitul Părinte Galaction Stângă, într-o zi de sâmbătă, în Biserica Adormirea Maicii Domnului din Alexandria, unde am slujit mai apoi până în 2017.

Și am plecat la Seminar la 14-15 ani după ce am trăit aceste experiențe copleșitoare. Iar pe la 20 și ceva de ani, până la vârsta de 28 de ani, când am fost hirotonit Preot, am tot fugit de Dumnezeiasca Preoție. Însă când n-am mai putut să fug, pentru că nu te poți lupta cu Dumnezeu, s-au petrecut minuni, simțiri, luminări și vederi dumnezeiești uluitoare, care au de-a face numai cu mila lui Dumnezeu cu mine.

---

[1] Fragment din Predica la 8 ani de Dumnezeiască Preoție [17 septembrie 2013], cf. Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Praedicationes (vol. 7), Teologie pentru azi, București, 2014, p. 277-280.

[2] Arhieraticon, ed. BOR 1993, p. 79.

[3] Idem, p. 107.

[4] Fragment din Predica la 13 ani de la Hirotonia mea întru Diacon, cf. Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Praedicationes (vol. 15), Teologie pentru azi, București, 2019, p. 327-328.

[5] Fragment din Predica despre Dumnezeiasca Hirotesie [10 februarie 2019], cf. Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Praedicationes (vol. 15), op. cit., p. 591-593.

[6] A se vedea:
https://www.teologiepentruazi.ro/2019/02/11/iconom-stavrofor-10-februarie-2019/.

[7] Arhieraticon, adică Rânduiala Slujbelor săvârșite cu Arhiereu, Ed. IBMBOR, București, 1993, p. 110.

[8] Fragmente din Predica la 17 ani de Dumnezeiască Preoție [17 septembrie 2022], care va fi introdusă în vol. Praedicationes (vol. 19).