Etichetă: psa. gianina picioruș

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

2. O adevărată înțelegere a acestui episod este o mare încercare. Este greu a-l înțelege, mai mult decât tot ceea ce am discutat mai înainte. Și aceasta nu numai pentru noi sau pentru cei din vremea noastră, ci a fost astfel și pentru cei care, de la bun început, au fost insuflați de Dumnezeu și erau pricepuți în astfel de lucruri, precum chiar Adamantios, scriitorul de cărți pentru Hristos, a zis.

Este greu a înțelege aceste lucruri, după asemănarea lor cu alte episoade. De vreme ce este așa, să ne rugăm acelui deget care a atins ochii orbului din naștere[1]. Adam era cu prisosință unul ca acesta. De la început a fost fără vedere, căci s-a ascuns de lumina lui Dumnezeu[2]. Fie ca Dumnezeu, atingându-Se de ochii sufletului nostru, să zică: „«Effata!» Care înseamnă: «Deschide-te!»”[3].

Ochii noștri sunt ținuți închiși astfel ca să nu înțelegem limpede[4] de ce Profetul Moisis – sau, mai degrabă, Îngerul care vorbea prin el[5] – în toată nefericirea neascultării, i-a așezat împreună pe cei doi oameni dintâi plăsmuiți și i-a făcut pe amândoi părtași la păcatul pomului și al mâncării sau întrucâtva a indicat că numai femeia este de vină. Ea s-a apropiat de șarpe. A vorbit cu el. A fost înșelată. A mâncat. I-a dat [rodul] bărbatului ei. A uneltit împotriva lui[6]. A devenit motivul păcatului, al goliciunii, al rușinii, al fricii, al cingătorilor, al fugii de Dumnezeu, al ascunderii, al pedepsei, al blestemului, al morții și al tuturor miriadelor de rele[7].

Și toate acestea fiind astfel, când Dumnezeu a venit, în seara aceea, ca să caute și să cerceteze pe cei care au păcătuit[8], de ce nu a întrebat-o pe femeie? Nu a certat-o tare pe ea. Nu a adăugat blestem spre mustrarea ei. Nu i-a dat ei pulbere spre mâncare, nici spini, nici ghimpi, nici iarbă spre a paște, nici sudoare pe fața ei, nici măcar moarte. Nu a alungat-o și nu a oprit-o de la Grădină. Nu i-a amintit de șarpe. Nu a făcut-o de rușine zicând: De ce l-ai învățat rău pe Adam?[9].

Ci arătând desăvârșită bunăvoință și bunătate femeii căzute, Dumnezeu S-a apropiat de bărbat și a zis: „«Adame, unde ești?». Și I-a zis Lui: „«Glasul Tău l-am auzit plimbându-se prin Paradis și am fost înfricoșat, că[ci] gol sunt»”[10]. Ascultă răspunsurile lui Adam, când îi răspunde lui Dumnezeu. El singur a fost chemat și întrebat și el singur răspunde. Nu o implică și pe femeie. Nu zice: Glasul Tău noi l-am auzit plimbându-se prin Paradis și am fost înfricoșați căci goi suntem. Acesta era adevărul lucrului. Dar Adam exclude faptul că propria sa coastă era de vină și se oferă pe sine în locul ei.

3. Când cercetam acestea, Pavlos, cetățeanul Paradisului, a venit iarăși și a zis: „Taina aceasta mare este!”[11]. Și, împreună cu el, „zic întru Hristos și întru Biserică”[12], pentru care Hristos S-a dat pe Sine morții. De aceea, când adevăratul Adam a fost chemat de Dumnezeu, care a zis „Adame, unde ești?”, Scriptura nu zice că El a ieșit sau că S-a apropiat de Dumnezeu. Cel în care nu există mutare, Fiul este întotdeauna cu Dumnezeu[13].

Am arătat mai înaintea aceasta, în mod drept, pentru a închide gura iudeilor, astfel ca ei, auzindu-ne pe noi comparând toate cele despre Adam cu Hristos, să nu creadă că Hristos ar fi săvârșit vreun păcat și ar fi căzut astfel sub osânda sau blestemul lui Dumnezeu[14]. Dovada acestor mărturii va fi de ajuns pentru a convinge chiar și pe cel mai împietrit necredincios. Oricât de mult a fost învinovățită femeia, a fost învinovățită pe bună dreptate. Dar multele imputări pe care Dumnezeu i le-a făcut lui Adam, acestea au fost zise lui Hristos[15], pentru pogorământul Său în favoarea Bisericii. El a luat păcatul ei și blestemul și moartea și le-a făcut ale Sale[16].

4. Dumnezeu le-a făcut pe cele ale lui Adam diferite și mai înalte decât pe cele ale femeii, astfel încât noi, învățați prin acestea, să cunoaștem că măreția de neasemănat a lui Hristos o depășește pe cea a Bisericii. Căci Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră”[17]. El nu a zis la fel despre femeie, atunci când a fost să o plăsmuiască din coasta lui Adam[18]. Și din nou Scriptura zice: „Și l-a făcut Dumnezeu pe om, după chipul lui Dumnezeu l-a făcut pe el”[19]. Nu zice despre ea: A făcut-o pe ea. Dar după aceasta s-a zis despre bărbat – că l-a făcut pe el –, adăugând: „[parte] bărbătească și [parte] femeiască i-a făcut pe ei”[20]. Asemenea, despre modelarea omului, zice: „Și l-a zidit Dumnezeu pe om din țărâna pământului și a suflat întru fața sa suflare de viață”[21]. Nu zice nimic despre femeie.

Biserica nu a avut, prin esență, nimic din esența dumnezeiască [Οὐ γὰρ εἶωχεν ἡ Έκκλησία κατ᾽ οὐσίαν τι ἐκ τῆς θείας οὐσίας]. Simbolul acesteia a fost suflarea, prevestind pogorârea lui Dumnezeu Cuvântul de la Tatăl întru lutul nostru și locuirea Lui [în trup] ca persoană[22]. De aceea, Dumnezeu nu a dat suflarea Sa ființială femeii. Femeia nu era alcătuită din dumnezeire și umanitate, așa cum a fost Hristos, Adam, ci dintr-o singură coastă trupească a omenității[23].

Și când a intrat Adam, fiind așezat în Grădină, nu zice că femeia a fost așezată împreună cu el ori că ea a lucrat împreună cu el la lucrul lui sau că ea era o împreună păzitoare în lucrarea lui de păzire [a Grădinii][24]. Ei nu i s-a poruncit să mănânce din niciun pom din Grădină – numai bărbatului[25]. Femeia nu a dat nume fiarelor și păsărilor. Dumnezeu le-a adus pe ele doar la Adam ca să vadă cum le va chema[26], ca împărat care avea să domnească peste ele.

Este cu putință a-L vedea pe adevăratul Bărbat, Împăratul și Stăpânul, Hristos, când El a numit-o pe femeie, Biserica, cu un nume nou. Schimbând numele pe care Dumnezeu i l-a dat ei, El i-a dat numele Viață[27]. Căci ea va da viață celor pe care i-a purtat în Botez[28].

Numai despre bărbat, Profetul i-a zis lui Dumnezeu: „Micșcoratu-l-ai pe el [cu] puțin anume față de Îngeri. [Cu] slavă și [cu] cinste l-ai încununat pe el.  Și l-ai pus pe el” – nu pe ei – „peste lucrurile mâinilor Tale. Pe toate le-ai supus sub picioarele lui”[29]. Numai ale lui: nu ale lor, nu ale celor doi, ci numai ale lui Adam, ca preînchipuire a lui Hristos[30].

---

[1] Cf. In. 9, 1-7.

[2] Cf. Fac. 3: 8, 10; I In. 1, 5.

[3] Mc. 7, 34.

[4] Cf. Lc. 24, 16.

[5] Cf. Fapt. Ap. 7: 38, 53; Gal. 3, 19; Evr. 2, 2.

[6] Cf. Fac. 3, 1-6.

[7] Cf. Fac. 3, 7-19.

[8] Cf. Fac. 3, 8-9.

[9] Cf. Fac. 3: 11-19, 23-24.

[10] Fac. 3, 9-10.

[11] Ef. 5, 32.

[12] Ibidem.

[13] Cf. In. 1, 1-2; I In. 1, 2.

[14] Cf. Rom. 8, 3; Evr. 9, 14; I Petr. 1, 19.

[15] Cf. Rom. 5, 14; I Cor. 15: 21-22, 45, 47.

[16] Cf. Is. 54, 12; Mc. 10, 45; In. 1, 29; Rom. 5, 18-19; I Cor. 15, 3; Evr. 9, 26-28; I In. 1, 7; 2, 1-2; Apoc. 6, 9.

[17] Fac. 1, 26.

[18] Fac. 2, 21-22.

[19] Fac. 1, 27.

[20] Ibidem.

[21] Fac. 2, 7.

[22] Cf. Fac. 2, 7.

[23] Cf. Fac. 2, 23.

[24] Cf. Fac. 2, 15.

[25] Cf. Fac. 2, 16.

[26] Cf. Fac. 2, 19.

[27] Cf. Fac. 3, 20.

[28] Cf. In. 1, 12; Gal. 3, 26-27; 4, 26.

[29] Ps. 8, 6-7.

[30] Cf. Rom. 5, 14; I Cor. 15: 21-22, 45, 47.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

2. Din aceste cauze, Soarele dreptății se opune frunzelor[1]. Le usucă și le izgonește – mai cu seamă frunzele acestui smochin. Domnul a numit adesea închinarea neroditoare a sinagogii smochin. Într-adevăr, o dată, când a văzut un pom de trei ani și a văzut că nu avea roade, a poruncit gospodarului să îl taie, ca să nu ocupe locul degeaba[2]. Iar când S-a întors în sfârșit și flămânzea de dreptate[3], S-a apropiat în Ierusalim de smochin[4]. Dar nu a găsit nimic, decât numai frunze și frunze, din care au fost făcute și aceste cingători/ acoperăminte. Așa că l-a uscat zicând: „Să nu mai iasă fruct[ul]” păcatului „din tine în veac”[5].

3. De vreme ce „o iotă sau o virgulă nu va trece din Lege, până ce se fac toate”[6] cele cu privire la Hristos, privește la desfășurarea întâmplărilor. Adam a mâncat mâncarea soției trădătoare[7]. După mâncare, s-a încins cu acoperământul pentru șale[8]. Apoi el a fugit și s-a ascuns sub pom în Grădină și a fost căutat[9]. Și celelalte. La fel și Hristos a mâncat cu Apostolii Săi mâncarea săracă a sinagogii trădătoare[10]. Dar când șarpele Iudas L-a trădat, vorbind cu sinagoga adulteră[11], Adamul duhovnicesc, după ce a mâncat, S-a ridicat de la cină și S-a încins cu acoperământul pentru șale: adică ștergarul[12]. Și astfel a fugit de voia Sa în grădină și a fost căutat. Apoi a părăsit grădina[13].

Sunt uimit de exactitatea Scripturii și de orbirea iudeilor. Cu privire la Adam, zice că s-a încins pe sine[14]. Și zice aidoma despre Hristos[15]. Și dacă vrei să-L vezi pe El gol, încins împrejur doar cu o pânză, în grădină, atunci privește la El pe Golgota, unde a fost acoperit numai cu un acoperământ pentru șale. A atârnat pe Cruce peste căpățâna lui Adam[16], suferind în locul lui Adam și al Evei.

Despre ei s-a zis: „Și au auzit glasul Domnului Dumnezeu umblând în Paradis către seară. Și au fost ascunși [s-au ascuns] – și Adam, [cât] și femeia sa, de la fața Domnului Dumnezeu – în mijlocul pomului Paradisului. Și a chemat Domnul Dumnezeu pe Adam și i-a zis lui: «Adame, unde ești?». Și I-a zis Lui: «Glasul Tău l-am auzit plimbându-se prin Paradis și am fost înfricoșat, că[ci] gol sunt și am fost ascuns [m-am ascuns]». Și i-a zis lui: «Cine ți-a vestit ție că ești gol? [Oare] nu din pomul, [din] care ți-am poruncit ție, [ca din] acela singur să nu mănânci, din el ai mâncat?»”[17].

III. 1. Poate că nu este nepotrivit pentru noi să repetăm ceea ce au zis cele cu Maria și Salomi și Ioanna[18]. Sub pomul din grădina Golgotei, ele au căutat să-L găsească pe Cel care a fost pecetluit, pe Hristos cel gol, Adam. Dar Domnul Dumnezeu L-a chemat pe El și L-a scos pe El din pecetluirea Lui[19]: L-a înviat pe El în trup din morți[20]. Putem considera cuvintele lor [ca fiind zise în mod potrivit și] despre această grădină și despre cel pecetluit din ea: Adam cel gol în mijlocul livezii, pe care Dumnezeu a venit să îl cerceteze și a căutat să-l ridice în seara zilei[21]. Căci cele cu Maria Magdalini au zis: „Cine ne va rostogoli nouă piatra de la ușa mormântului”[22], astfel încât să Îl vedem pe Cel ascuns înăuntru? Am putea zice la fel despre tainele acestui fragment, care stau înaintea noastră și sunt nevăzute, pentru că sunt pecetluite în întuneric ca de o mare piatră. Cine ne va rostogoli nouă negura înțelesului literal? Vrem să privim dincolo, la Sfânta Sfintelor din nor și din dumnezeiasca Biserică. Vrem să contemplăm tainicele slujbe ale acestei ascunse taine. Dar nu le vom vedea cu claritate și cu dreaptă cugetare a minții, dacă suntem distrași de grosolănia lecturii istoriciste.

Dumnezeu, care umple cerul și pământul, a zis: Nu va putea „să vadă omul fața Mea și să trăiască”[23]. Cum atunci Dumnezeu, mergând, Și-a schimbat locul și a ajuns față în față cu Adam? Cum a produs sunete cu glasul Său, când l-a căutat pe Adam în Grădină, seara[24]? De ce a fost Adam rușinat să fie văzut gol de către Dumnezeu[25]? La început, el a fost făcut gol și neîmbrăcat de El[26]. Și trebuie să credem că Dumnezeu, care cunoaște toate mai înainte de a se petrece ele[27], nu știa unde era ascuns Adam? De ce a strigat El: „Adame, unde ești?”[28]. Și ceea ce este și mai neașteptat, de ce nu i-a strigat Dumnezeu pe amândoi – într-adevăr, mai ales pe femeie, care a fost indusă în eroare? Căci nu Adam a fost înșelat, [ci] soția sa a fost înșelată[29]. Cu adevărat, cum se face că Dumnezeu nu pare să fi vorbit deloc cu femeia mai înainte de a cădea ea în păcat?

---

[1] Cf. Mal. 3, 20.

[2] Cf. Lc. 13, 6-7.

[3] Cf. Mt. 5-6.

[4] Cf. Mt. 21, 18-19; Mc. 11, 12-14.

[5] Mt. 21, 19.

[6] Mt. 5, 18.

[7] Cf. Fac. 3, 6.

[8] Cf. Fac. 3, 7.

[9] Cf. Fac. 3, 8-9.

[10] Cf. In. 2: 13, 23; 6, 4; 13, 1-2.

[11] Cf. Mt. 26, 14-16; Mc. 14, 10-11; Lc. 22, 3-6; In. 6, 70-71; 13: 2, 26-27, 30.

[12] Cf. In. 13, 4.

[13] Cf. Mt. 26, 30; 46-57; Mc. 14: 26, 32, 41-53; Lc. 22: 39, 47-54; In. 14, 31; 18, 1-13.

[14] Cf. Fac. 3, 7.

[15] Cf. In. 13, 4.

[16] Cf. Mt. 27: 33, 35; Mc. 15: 22, 24; Lc. 23, 33-34; In: 19, 17-18, 23, 24.

[17] Fac. 3, 8-11.

[18] Cf. Mc. 16, 1-2; Lc. 24: 1, 10.

[19] Cf. Fac. 3, 9.

[20] Cf. Ef. 1, 20; Fapt. Ap. 2, 31.

[21] Cf. Fac. 3, 8.

[22] Mc. 16, 3;

[23] Cf. Ieș. 33, 20.

[24] Cf. Fac. 3, 8.

[25] Cf. Fac. 3, 10.

[26] Cf. Fac. 2, 25.

[27] Cf. Dan. 13, 42; I In. 3, 20.

[28] Fac. 3, 9.

[29] Cf. I Tim. 2, 14.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

XI. Cartea a unsprezecea a Exaimeronului

Aceasta este cartea a unsprezecea a aceluiași autor.

I. 1.  „Și” femeia „a luat [din] rodul său [și] a mâncat și a dat și bărbatului ei” și a mâncat. „Și le-au fost deschiși ochii celor doi și au cunoscut că erau goi”[1].

Este adevărat că, cu puțin timp în urmă ți s-a arătat că, înainte de mâncare, ei aveau ochii deschiși. Cuvântul: „Și a văzut femeia că bun [este] pomul spre mâncare”[2] arată că ea avea vedere pătrunzătoare, la fel ca și zisa: „plăcut îi [este] ochilor să-l vadă și frumos este să-l înțeleagă”[3]. Prin aceste trei descrieri [ale pomului], învățăm cu claritate despre vederea ei ascuțită și despre limpezimea și și curiozitatea vederii ochilor ei, care zărea până departe.

De aceea, Simahos a înlocuit „vor fi deschiși”[4] cu „vor cunoaște”. La fel, în loc de „le-au fost deschiși ochii celor doi”[5], el a zis: „au cunoscut”. Adică: au înțeles. E adevărat, ochii sufletului lor au ajuns la o înțelegere a propriei goliciuni.

Cu referire la acești ochi duhovnicești, Profetul L-a rugat pe Dumnezeu, zicând: „Descoperă-Te ochilor mei”[6], pentru că „părăsitu-m-a […] lumina ochilor mei, și aceasta nu este cu mine”[7]. Ci „luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte!”[8]. Înțelegerea și recunoașterea păcatului duc la schimbare. Înțelege aceasta ca fiind deschiderea ochilor.

Este nevoie a remarca, cu mare atenție, că, atunci când femeia era despărțită de Bărbatul său și lângă șarpe, când a mâncat prima oară din pom, nu a văzut îndată[9]. Aceasta nu s-a întâmplat până când ea nu s-a întors la Bărbatul ei. Dar când Adamul duhovnicesc a primit și a mâncat[10] – adică, când Hristos a suferit –, atunci, prin suferința Lui, femeia a văzut împreună cu El[11]. Dacă, însă, nu accepți lucrurile în felul acesta, atunci ar fi trebuit ca femeia, care a mâncat prima, să vadă prima[12].

Să privim, deci, spre cele care urmează.

2. „Și au cunoscut că erau goi. Și și-au cusut frunze de smochin și și-au făcut lor cingători în jurul coapselor”[13]. În goliciunea anterioară, povestitorul zice: „și nu se rușinau”[14]. Dar acum zice că au simțit rușine unul în fața celuilalt, ceea ce, ca să spunem așa, constituia o urmare[15] [a păcatului]. Dar dacă ei nu avuseseră niciodată relații conjugale și nu înțelegeau de ce organele lor reproductive erau create diferit, [de] bărbat și femeie[16], înaintea cui au simțit rușine, astfel încât să-și coasă împreună acoperăminte pentru ei din frunzele smochinului[17]?

De fapt, dacă ar fi vrut să ascundă goliciunea lor fizică, acolo creșteau multe frunze ale altor plante, pentru un astfel de scop, mai mari și mai folositoare. Vedem că frunzele palmierului indian sunt de felul acesta. Totodată, nu respingem și nici nu desființăm istoria propriu-zisă a Dumnezeieștii Scripturi. Ne întrebăm, încă o dată, cum aceste acoperăminte, care erau făcute din [frunze de] smochin, erau preînchipuiri primare[18], legate de Hristos și de Biserică[19]. Căci toate s-au întâmplat prin El și țintesc către El[20].

II. 1. „Și și-au cusut frunze de smochin și și-au făcut lor cingători în jurul coapselor. Și au auzit glasul Domnului Dumnezeu umblând în Paradis către seară”[21].

O credință comună și de necontrazis a stabilit că seara zilei a șasea, în creația de șapte zile[22], sugerează și descrie mijlocul zilei a șasea a timpului: adică anul 5500, când Domnul Dumnezeu S-a făcut om[23]. De aceea, timpul dinaintea serii semnifică închinarea după lege a sinagogii. Și precum frunzele smochinului, care, din cauză că sunt cam aspre, reușesc cumva să curețe încet, prin frecare, murdăria vaselor, [astfel] cuvintele neroditoare ale sinagogii[24] și poruncile aspre cumva au curățat superficial păcatele murdare ale oamenilor la acea vreme. Și ei au ascuns goliciunea și rușinea firii prin tăierea împrejur.

Așadar, Protopărinții și-au pus cingătorile din frunze de smochin în jurul acelei părți a trupului care primește tăierea împrejur. O astfel de imagine poate că arată și faptul că, în seara acestei zile a creației, cumva, tăierea împrejur ar fi ascunsă și ar deveni nevăzută[25], fiind acoperită de veșmântul de piele al lui Hristos[26]. Și așa cum lucrătura a fost făcută din frunze umbroase, la fel Legea a venit sub umbra poruncilor lui Hristos[27]. Iar în Scriptura iudaică, sub frunzele ei, a fost ascuns rodul lui Hristos[28]. Iudeii nu l-au văzut, din cauza vălului care le-a acoperit inima[29], iar perdeaua frunzelor, cuvintele dinafară.

---

[1] Fac. 3, 6-7.

[2] Fac. 3, 6.

[3] Ibidem.

[4] Fac. 3, 5.

[5] Fac. 3, 7.

[6] Ps. 118, 18.

[7] Ps. 37, 11.

[8] Ps. 12, 4.

[9] Cf. Fac. 3, 1-6.

[10] Cf. I Cor. 15, 45.

[11] Cf. Fac. 3, 7.

[12] Dacă urmărim înțelesul literal, atunci femeii, după ce a mâncat singură, ei mai întâi ar fi trebuit să i se deschidă ochii și să vadă că e goală și atunci ea s-ar fi rușinat de Adam și nu s-ar mai fi dus la el, în această stare, să îi ofere rodul pomului.

[13] Fac. 3, 7.

[14] Fac. 2, 25.

[15] Cf. Fac. 3, 10-11.

[16] Cf. Fac. 1, 27.

[17] Cf. Fac. 3, 7.

[18] Cf. I Cor. 10, 6.

[19] Cf. Ef. 5, 32.

[20] Cf. In. 1, 3; Col. 1, 16.

[21] Cf. Fac. 3, 7-8.

[22] Cf. Fac. 1, 31.

[23] Cf. In. 1, 14.

[24] Cf. Mt. 21, 19; Mc. 11, 13; Lc. 13, 6.

[25] Cf. Evr. 8, 13.

[26] Cf. Fac. 3, 21; Evr. 10, 19-20.

[27] Cf. Evr. 10, 1.

[28] Cf. II Cor. 4, 3.

[29] Cf. II Cor. 3, 14-16.