Etichetă: psa. gianina picioruș

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

II. Cartea a doua a Exaimeronului

3. Această tărie, care a venit întru existență din apă, a fost abisul, tronul întunericului, omul. Dar acum, fiind ridicată prin Hristos, [firea umană] este tronul lui Dumnezeu Lumina și domnește nedespărțit cu El.

În legătură cu aceste ceruri – sau aceste firi – unite în Hristos, s-au spus următoarele: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu”[1]. Adică firile lui Hristos vestesc atât slava lui Hristos – care din ele și în ele este cunoscut ca fiind Fiul cel unul născut al lui Dumnezeu[2] – cât și slava Tatălui. L-au făcut cunoscut [pe Hristos] în același timp ca Dumnezeu și ca om întru asemănarea lui Dumnezeu.

Tăria – adică omul arătat în ea – a vestit că facerea sa a fost prin înseși mâinile lui Dumnezeu[3], când a fost nevoie, întru minuni, ca Dumnezeu Însuși să apuce și să-i facă pe ei [pe oameni]. Prin el [om], Dumnezeu a lucrat minunile dumnezeirii [Sale], care l-au ridicat pe el de la pământ. Și zice: „Mâinile Tale m-au făcut și m-au zidit”[4] ca pe o tărie departe de stricăciune și întru nestricăciune.

4. Cerul văzut al trupului Său a venit din umiditatea/ apa pământului – mai precis, din sângiurile Fecioarei pământești. Iar Dumnezeu l-a făcut tare [sângele], când i-a fost dat Lui. Sau, mai degrabă, l-a întărit întru nestricăciune, din moment ce era [s-a făcut] trupul lui Dumnezeu. Nu a fost stricat cu totul, deși a urmat cursul firii chiar și pe Cruce[5]. Căci, cu adevărat, dacă a fost trupul lui Dumnezeu, a fost de asemenea și al nostru[6].

Despre cealaltă apă, cea care a rămas între cele două ceruri[7], am vorbit deja. Mă refer la suflet. Dumnezeu i-a îngăduit, în esența sa, să devină al Său. Acesta nu avea nevoie să fie întărit, pentru că era liber de stricăciune[a morții] prin însăși firea sa.

5. Nu e nevoie să înțelegem această a doua tărie, atmosfera, numai ca trupul Domnului. Dacă vreți, poate fi înțeleasă și ca dumnezeirea Sa. Aerul umple toate, și niciun loc nu este cu desăvârșire lipsit de el. De asemenea, se zice, de către păgâni[8], că este un loc care primește și le conține pe toate. Lasă lumina să strălucească prin el, este fără formă și este nevăzut. Deși el însuși este nevăzut, îngăduie ca celelalte lucruri să fie văzute [prin el].

La fel este și Dumnezeul tuturor. Umple toate și niciun loc nu este gol de El. Nu există făptură care să fie nevăzută de El[9]. El poate să primească și să țină, în întregime, pe atât de mulți pe cât sunt, dintotdeauna, cei care doresc în mod vrednic să se bucure de dumnezeirea Sa. Căci i s-a zis lui Moisis: „Iată locul lângă Mine!”[10]. Mai exact: este o putere[11], cu loc în ea, pentru cei ca tine[12].

Există oare ceva care să lase să treacă prin sine mai multă lumină să strălucească decât Acesta, care aproape că a orbit ochii Apostolilor Săi pe Tabor[13]? Cu toate acestea, El este fără formă. Nu primește altă înfățișare decât înfățișarea Sa în lumea materiei. În afară de aceste trăsături, este nevăzut. Chiar și prietenul de la pieptul Său a zis: „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată”[14]. Și totuși, El face alte lucruri să fie văzute altora – celor care au fost împuterniciți cu vedere duhovnicească. Ei văd astfel de lucruri, precum Îngeri, Cerul și toată făptura (cum și de unde a venit întru ființă). Dar Dumnezeu Însuși nu poate fi înțeles, iar modul ființării înseși a Lui nu poate fi văzut.

6. Și nu treceți cu vederea aceasta: atmosfera noastră dăruiește viață oamenilor și, de asemenea, celorlalte creaturi de pe pământ. Deci, la fel, Dumnezeu dăruiește viață celor care trăiesc după Cuvânt[ul Său] și Se împărtășește pe Sine lor: atât Îngerilor, cât și oamenilor. Dar pe cei care trăiesc ca animalele: El continuă doar să îi păstreze întru existență, dar nu este împărtășit lor.

---

[1] Ps. 18, 2.

[2] Cf. In. 1: 14, 18.

[3] Cf. Ps. 18, 2.

[4] Ps. 118, 73.

[5] Se referă la faptul că trupul Domnului s-a schimbat odată cu creșterea în vârstă, a evoluat în mod firesc, iar în timpul patimilor Sale a fost rănit și stricat în urma torturii suferite. Dar, murind Domnul pe Cruce, trupul Său nu a mai cunoscut stricăciunea firească a trupurilor omenești.

[6] Nota editorilor cărții pe care o traduc menționează faptul că autorul trimite la erezia numită aftartodochetism, pe care o combate prin afirmațiile sale.

[7] Cf. Fac. 1, 7.

[8] Cred că este vorba despre cartea lui Aristotel, Fizica.

[9] Cf. Evr. 4, 13.

[10] Ieș. 33, 21.

[11] Harul.

[12] Sfinți.

[13] Cf. Mt. 17, 2; Mc. 9, 3; Lc. 9, 29.

[14] In. 1, 18.

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

II. Cartea a doua a Exaimeronului

2. De aceea, a fost întărită în mijlocul apelor, neclătinată în mijlocul valurilor, al vânturilor și al uraganelor aspre, al viforelor mari ale iernii, al patimilor și al cârdășiilor/ uneltirilor[1].

A trimis ziditori ai credinței ca pe oi în mijlocul lupilor[2], în mijlocul oamenilor iubitori de sânge [ucigași], în mijlocul apelor rele, și a zis: „Să fie tăria”[3].

Adică: Să fie vestită o credință tare, astfel încât apele popoarelor să nu mai fie împărțite, suflate de vânt și risipite. Nu vor mai zice unii că sunt ai lui Petros, pe când alții zic că sunt ai lui Pavlos, iar alții ai lui Chefas[4]. Ci marea lor să fie făcută stabilă, pentru ca Eu să merg peste apele ei[5] și ca Eu să locuiesc și să umblu în inimile lor[6], între apă și apă: [între] apa vie în credință și apa moartă în necredință. Căci dacă un necredincios pleacă, atunci neghina să fie despărțită de grâu[7] și pleava de pâine. Nu am venit ca să arunc întunericului pacea luminii[8], ci ca să despart între evrei și neamuri și să răspândesc vrăjmășie între șarpe și om[9].

3. Dacă această vorbire pare de necrezut, așa cum probabil că pare, am să-ți arăt, zi de zi, în creația cea-de-șase-zile, cum a făcut Dumnezeu o asemenea despărțire. [Căci] cu siguranță, prin înșiruirea limpede de exemple, te voi elibera de necredință.

În ziua dintâi, spre exemplu, o despărțire s-a petrecut între lumină și întuneric[10]. În cea de-a doua zi, o despărțire între apă și apă[11]. În a treia, o eliberare a pământului de ape[12]. În a patra, cele două izvoare de lumină au fost împărțite între zi și noapte[13]. În a cincea, o despărțire a păsărilor de peștii întunecoși[14]. Iar în a șasea zi, oamenii au fost deosebiți și despărțiți de animale[15].

Dacă nu ești constrâns [prin acestea] să crezi că despărțirea Bisericii de necredința rătăcitoare se revelează peste tot, atunci spune-mi: de ce sau pentru care pricină Dumnezeu le-a adus pe acestea împreună, iar apoi le-a despărțit astfel una de alta, într-o a doua orânduire? [Căci, dacă nu este de înțeles duhovnicește,] nu este acesta semnul unui meșteșug prostesc?

Zice: „Și a făcut Dumnezeu tăria”[16]. A întărit pământul omului la fântâna Botezului[17].

---

[1] Cf. Lc. 8, 23-24.

[2] Cf. Mt. 10, 16; Lc. 10, 3.

[3] Fac. 1, 6.

[4] Cf. I Cor. 1, 12.

[5] Cf. Mt. 14, 25; Mc. 6, 48; In. 6, 19.

[6] Cf. II Cor. 6, 16; Ef. 3, 17.

[7] Cf. Mt. 13, 30; 40.

[8] Cf. Mt. 10, 34; II Cor. 6, 14.

[9] Cf. Fac. 3, 15; Mt. 10, 34-36.

[10] Cf. Fac. 1, 4.

[11] Cf. Fac. 1, 6.

[12] Cf. Fac. 1, 9.

[13] Cf. Fac. 1, 14-15, 18.

[14] Cf. Fac. 1, 20-21.

[15] Cf. Fac. 1, 24-28.

[16] Fac. 1, 7. A se vedea: https://www.teologiepentruazi.ro/2022/02/13/facerea-cap-1-cf-lxx/.

[17] Cf. Ps. 135, 6: „Celui care a întărit pământul peste ape”. A se vedea Psalmii liturgici, traducere și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2017, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2017/03/05/psalmii-liturgici/.

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

Cartea I

3. Vei vedea că chiar și cei care sunt în afara harului spun același lucru, mai mult sau mai puțin. Pitagoricienii nu numesc prima zi a lunii „prima”, ci „aceeași”. Nu cred că ei se gândesc la viața cea veșnică[1], dar, până acum, ei au numit această zi astfel. Iar egiptenii, urmând o poruncă preoțească, sapă pe piramidele lor un șarpe care își mușcă propria coadă. În felul acestea, ei sugerează cercul nesfârșit și neîntrerupt al zeilor. (Căci egiptenii au ridicat șarpele între zei.)

Iar Orfeus îl numește pe [Apolo, zeul soarelui,] Aghiefs[2] Monadă: adică, nedespărțit. Pentru că nu are nimic de-a face cu jumătatea sau a treia parte sau cu orice altă împărțire. „Monada” se deosebește de „una”, așa cum modelul se deosebește de copie. [Dar] „Monada” este o paradigmă, „una” este o imitație a monadei. Astfel, eu zic că soarele unul e o imitație a singurei monade, Iisus. Slava și puterea sunt ale Lui pururea. Amin.

II. Cartea a doua a Exaimeronului

 Aceasta este cartea a doua a aceluiași autor.
Este despre ziua a doua din creația cea-de-șase-zile

I. 1. „Și a zis Dumnezeu: «Să fie tăria în mijlocul apei»”[3].

În ziua dintâi, a venit întru ființă cerul de sus, cortul tras peste Sfintele Sfinților[4], unde Hristos, Înaintemergătorul, a intrat pentru noi[5]. Apoi, pentru El, în ziua a doua, al doilea și celălalt cort a venit întru ființă. Acesta este numit „tăria în mijlocul apei”. Aceasta este tăria credinței în Hristos.

Nu ar fi venit întru ființă dacă Lumina nu S-ar fi născut[6], dacă Botezul nu ar fi fost dăruit. Căci credința urmează după Botez. Această tărie nu a venit întru ființă înafara apei; ci în mijlocul apei planetare a neamurilor, s-a închegat din ea, când Dumnezeu „a făcut mântuire în mijlocul pământului”[7]. Mai precis, s-a întâmplat când El S-a sălășluit în lăuntrul pântecelui pământesc al Fecioarei și a lucrat mântuirea pentru lume.

Dumnezeu a așezat tăria sfântului Său trup în mijlocul neprihănitului pântece al Fecioarei, Maica lui Dumnezeu, izvorul vieții[8]. Și când S-a sălășluit pe El Însuși, ca persoană în Sine (adică în soarele dumnezeirii Sale), în această tărie (adică: credință), a zidit luna, Biserica. Și a zis: „porțile iadului nu o vor învinge pe ea”[9].

---

[1] Cf. Evr. 7, 16.

[2] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Agyieus.

[3] Fac. 1, 6.

[4] Cf. Evr. 9, 6.

[5] Cf. Evr. 6, 19-20.

A se vedea Epistola către Evrei, traducere și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2019, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2019/05/24/epistola-catre-evrei/.

[6] Cf. Fac. 1, 3.

[7] Ps. 73, 12.

[8] Cf. Ps. 35, 10. Etc.

[9] Mt. 16, 18.

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

Cartea I

XII. 1. „Și a fost seara și a fost dimineața, ziua una”[1]. Nu zice „ziua întâia”, ci că cele două erau o singură zi. „Taina aceasta mare este”, seara și dimineața, „iar eu zic întru Hristos și întru Biserică”[2]. Biserica era odinioară o seară umbroasă/ întunecoasă. Dar când adevărata Lumină S-a unit cu ea[3], cei doi au devenit un singur trup[4], o singură zi a Luminii, luminând pe tot omul care vine în lumea credinței în Hristos[5].

Așadar, a învățat despre Botez când a zis: „și Duhul lui Dumnezeu Se purta deasupra apei”[6]. L-a făcut cunoscut prin Duhul și prin apă. Și prin Botez lumea a fost curățită de vechea ei murdărie. Apoi a învățat despre Hristos și despre taina nașterii Lui, când a zis: „Să fie lumina”[7]. Prin acest cuvânt, de asemenea, a cerut de la noi viață virtuoasă, una luminând ca lumina înaintea feței lui Dumnezeu[8].

2. Omul nu trebuie să dea înapoi de la a se încorda și a vărsa sudori pentru virtute pentru că altcineva crede că el nu va primi cununile pregătite pentru o astfel de nevoință și hotărăște să renunțe cu totul. Pentru a împiedica aceasta, Scriptura ne învață și taina Învierii. Zice: Să nu gândești că neîndoielnic îți mărești nevoințele fără niciun câștig pentru tine. Nu va fi așa[9].

Dar înserarea te va ajunge. Adică: prin moarte vei fi adus la un sfârșit și te vei odihni de toată lucrarea ta. Întunericul nevederii te va cuprinde. Dar, după aceasta, zorii vor veni la tine. Adică ziua învierii va străluci. Soarele duhovnicesc, săltând, va împrăștia noaptea ucigașă și te va chema să te trezești. Și astfel vei vedea dimineața dumnezeiască, pe care Moisis o numește „zi”.

Așadar, de aceea nu zice „ziua întâia”. Desigur, ar fost mai bine să o numească prima zi, fiindcă urma să povestească și despre zilele următoare. Dar, deoarece ne dăruie mai înainte un indiciu a ceea ce va fi ziua viitoare [din urmă] – care nu se măsoară în ore și minute și nu este împărțită de noapte, ci este neînserată și neîntreruptă –, [de aceea] a numit-o pe aceasta zi „una”, din moment ce este atât de veșnică. Nu este „întâia”, pentru că nu se termină printr-o înșiruire, printr-un sfârșit. „Întâia” și „ultima” sunt legate de ceva. Nimic de acest fel nu este aici, întrucât Hristos a înviat[10].

---

[1] Fac. 1, 5.

[2] Ef. 5. 32.

[3] Cf. In. 1, 9; I In. 2, 8;

[4] Cf. Fac. 2, 24; Ef. 5, 31.

A se vedea traducerea Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2022/02/16/facerea-cap-2-cf-lxx/ și https://www.teologiepentruazi.ro/2015/01/20/epistola-catre-efeseni/.

[5] Cf. In. 1, 9.

[6] Fac. 1, 2.

[7] Fac. 1, 3.

[8] Cf. Ieș. 34, 30; Mt. 17, 2; Mc. 9, 2; Lc. 9, 29; II Petr. 1, 19.

[9] Cf. I Cor. 15, 58.

[10] Cf. II Petr. 1, 19.

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

Cartea I

6. Apa și Duhul Sfânt sunt numite la un loc de Scriptură în multe locuri, ca și cum ar fi un fel de relație și legătură între acestea. Spre exemplu, Domnul îi spune lui Nicodimos: „Amin, amin zic ție, dacă cineva nu are să se nască din apă și [din] Duh, nu poate să intre întru Împărăția lui Dumnezeu”[1].

Și iarăși zice: „«Cel care crede întru Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui». Și aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească cei care cred întru El”[2].

Iar autorul Psalmilor grăiește în armonie cu acestea, când zice despre Dumnezeu: „El va sufla Duhul Lui și vor curge apele”[3].

7. Dacă te tulbură cuvintele mele, atunci explică-mi următoarele. Dumnezeu a împărțit apele în două. A înălțat o parte din ape deasupra tăriei și le-a întunecat, ca și cum le-ar fi închis între cele două ceruri. Și a trimis apele de dedesubt ca să înconjoare pământul.

Acum, în acord cu așezarea lor fizică și continuitatea lucrurilor, cât întuneric poate cineva să spună că era pus peste apele cele de deasupra? Întunericul păcatului nu există printre Oștirile de sus. (Unii, totuși, cred că acesta este înțelesul, că a fost ridicat, din ce spune psalmistul: „Lăudați-L pe El cerurile cerurilor și apa cea mai presus de ceruri! Lăudați numele Domnului!”[4]).

Despre aceasta, Scriptura spune că apele cele pământești și cele cerești au fost întunecate, dar a pus întunericul păcatului ca stând deasupra noastră, care curgem mai departe pe sub păcat.

8. În mod asemănător, Dumnezeu a despărțit între lumină și întuneric[5] atunci când a izgonit din noi puterile întunericului[6] și a așezat între ele un zid: piatra din capul unghiului Hristos[7]. Și Îl arată pe El când zice: „și a numit Dumnezeu lumina zi și întunericul l-a numit noapte”[8], pentru că: Lumina este Cel pe care Eu Îl numesc și Zi, iar întunericul împotrivitor Eu îl numesc noapte. Și „Umblați până când aveți Lumina, ca să nu vă prindă pe voi întunericul!”[9]. „[Căci] vine noaptea, când nimeni [nu mai] poate a lucra”[10].

Căci noi nu suntem fiii nopții, ci ai Zilei, care este Hristos[11]. Căci cei ce se culcă întru somnul păcatului, se culcă în noaptea întunericului. Și cei ce se îmbată, se îmbată de păcatele lor întru aceeași noapte[12]. Aceasta este ceea ce ne învață Pavlos.

---

[1] In. 3, 5.

[2] In. 7, 38-39.

[3] Ps. 147, 7.

[4] Ps. 148, 4-5.

[5] Cf. Fac. 1, 4.

[6] Cf. Lc. 22, 53; Col. 1, 13;

[7] Cf. Ps. 117, 22; Is. 28, 16; Ef. 2, 20; I Petr. 2, 6.

[8] Fac. 1, 5.

[9] In. 12, 35.

[10] In. 9, 4.

[11] Cf. I Tes. 5, 5.

[12] Cf. I Tes. 5, 7.