Psihologie eterodoxă (schiță de curs)

Pentru că d-l Conțac nu a avut ce face și mi-a dat idei…simt nevoia acută ca să mă confesez în materie de sectologie aplicată. Adică ce am învățat eu, mai concret, de vreo 4 ani de zile, la nivel online, din blogurile baptiste, penticostale, adventiste, iehoviste, mormone etc., adică din umplutura eterodoxă de la nivel online, adică care nu e dreptslăvitoare, nu e cucernică, nu e reală, ci e…mimantă.

Scriem pe scurt…pentru ca să nu facă atac de rinichi domnul Conțac și nici alții…

1. Că toți ne fură credința ortodoxă, Sfinții Părinți, Sfânta Scriptură, tot felul de idei teologice…le împachetează ca pentru ei sau le înțeleg sonat, în sensul cultului…și cam asta e osatura lor religioasă importantă.

2. Că multe culte din România sunt legale doar în aparență, pentru că, în realitate, manifestă tendințe centrifuge, revanșarde, expansioniste și relațiile lor cu statul și cu Biserica Ortodoxă sunt duplicitare.

3. Că cei mai răsăriți dintre baptiști, adventiști, mormoni etc. sunt morți după titluri universitare și după posturi cheie în România, fapt pentru care fugi în externe și fă doctorate, dă examene, ca să fim experți în dilentantism teologic.

4. Cultele românești, altele decât Biserica Ortodoxă…ne văd Biserica ca pe gigantul care nu le dă voie să respire…și fiecare dă cu tancul în ea sau cu ce are la îndemână.

5. Etosul neoprotestant e un fel de ciupercă otrăvită pe copac sănătos sau ca nuca în perete…fapt pentru care, se potrivește cu mintea sănătoasă…ca flacăra violet sau ca influxul psihotronic.

6. Cum sunt susținuți cu bani din afară homosexualii sau masonii români  așa sunt susținute toate felurile de credințe, nebunii, satanisme și depravări majore din România.

Restul e…mărunțire a celor 6 puncte din deasupra.

Am învățat cum vorbesc, cum se ascund, cum atacă, cât de proști sunt, cine consideră ei că sunt mințile lor luminate, cum se bucură când găsesc un nod în papură, în ce fel de ghetou, de închidere au trăit majoritatea dintre ei, care sunt mijloacele lor de racolare ale ortodocșilor.

Se duc la cei sărmani, la analfabeți, la singuri…și dau cu banul în schimbul pocăirii la număr.

Apelează la oamenii lor din presă, din justiție, din armată, din poliție, din ministere, din asociații, comisii și comitete.

Fac front comun baptiștii, cu adventiștii, cu cine mai vrei…dacă e să dea în ortodocși. Dacă e cu bucata proprie: frate, fiecare cu treaba mă-sii!

La nivel online nu își dau numele…dar ei între ei se cunosc, se simt, se miros. Se grupează și clicăresc un blog de mama focului…dând senzația că baptiștii sunt 3000 de milioane în România și nu 0, 6 la sută din locuitorii României.

Profită, neoprotestanții români, profită de bunătatea și de indulgența românilor ortodocși și îi încalecă la propriu. E ca evreii din timpul lui Eminescu sau ca țiganii și ungurii din timpul nostru. Dacă au conducerea se răzbună.

Exclud, discriminează, în școlile și spitalele lor nu e niciunul de altă credință decât secta (excepțiile au o explicație sigură…), momesc, se dau de politicoși, se dau de sinceri, de milostivi, de deștepți.

Nimic nu se face la ei fără un profit sigur, vizibil. E ca Uniunea Maghiarilor din România, care nu sunt partid, i-au votat câteva mii, zeci de mii…și conduc țara, împreună cu alți șmecheri.

Românii ortodocși nu au învățat încă să aibă tupeu democratic, să abuzeze de legi în favoarea lor, să facă circ internațional cum fac neprotestanții sau homosexualii sau evreii că, vezi Doamne, cineva i-a discriminat, cineva le-a călcat drepturile.

Adică nu ne-am trezit, ca să punem piciorul în prag și să spunem: Frate, interesul vostru e acesta…dar interesul nostru e tocmai interesul vostru! Și asta legal, democratic și nu anarhic!

Adică te legi de fiecare chichiță, de fiecare argument și te bați pentru fiecare Biserică, pentru fiecare drept încălcat, pentru fiecare credincios ortodox, pentru fiecare cimitir, parc, spital, școală, muzeu, fir de praf făcute de ortodocși.

Astăzi dimineață, pe Antena 3 se titra: anotimpul grevelor. Adică greva e un fel de primăvară.

Haideți să ne imaginăm că românii, devin tot la fel de strângători și de atenți cu bunurile și demnitatea lor ca musulmanii și spun: Da, foarte bine, să se respecte mersul cu belciugul în nas, să existe homosexuali, baptiști în România, să fim ca frații…dar nu la o apropiere de 3 kilometrii de vreo Biserică sau Mănăstire ortodoxă.

Ați înțeles mesajul?!!!!

Dacă voi o dați cu drepturile omului, cu fiecare să ne facem de cap…adică minoritarii, majoritarii ar trebui să țipe și ei.

E corect?

Adică: un cățel mic te scoală din somn, la 3 dimineața. Îi spui să plece de sub geamul tău. Nu aude. Îl mai somezi încă odată. Tot nu pleacă. Dacă iei ceva, contondent și îi dai la cap…nu înseamnă că…după enervareși revers?

Pentru că, ale domnu conțac, cruceru, mărgelatu…dacă vin ei la mine și se dau de tupeiști, aici, în văzul tuturor, unde știu că aici îi citesc și îi văd toți ortodocșii de sus și de jos ai României…ce fac, acești domni și doamne și domnițe, când sunt ei singuri…cu victimele, care au, din fericire, altă credință, spre exemplu: credința ortodoxă?

Nu, acolo nu e cu amabilități, ci acolo e ca în campania electorală: dacă nu iei Biblia și o găleată de la noi și trei seturi de chiloți pentru ăia micii…vom fi agresivi sau vom pune, pe primarii noștri, să vă ajusteze.

O, din păcate, România reală, în care trăim tot timpul…în inima ei…are și astea, pe care le scriu eu aici.

Și, pentru că  e doar o schiță de lecție…o seară bună!

„E un psihopat şi un piţigoi”: o lecţie de psihologie abisală

vice-versa

Cuvintele spuse la enervare nu se nasc numai din cap, ci dintr-un lăuntru căruia nu-i prea ştim,  mai deloc, adâncurile. Spunem lucruri prea puţin gândite la nervi…dar care ne caracterizează în timp ce-i caracterizăm pe alţii. Spunem lucruri negândite acum…dar gândite ieri, alaltăieri, gânduri răsgândite, sedimentate în fiinţa noastră.

Sintagma din titlu indică o presupusă boală psihică şi arată cu degetul spre felul cum arată o persoană. Numai că piţigoiul e mic de statură şi nu are gâtul lung. Când un domn s-a gândit la alt domn şi l-a făcut piţigoi…

pitigoi

…nu credem că s-a gândit la lăţimea corpului său – pentru că nu e gras –  ci la lungimea gâtului.  Putea să-l denumească bâtlan

batlan

dacă dorea o caracterizare păsărească, din care să rezulte gâtul lung, dar cuvântul în cauză nu are rezonanţă peiorativă sau e greu de pronunţat.

Însă „Ceata lui piţigoi…trece mândră prin zăvoi”…poate lăsa amprente în timp. Jocul grădiniţei noastre se poate reactiva tocmai când ţi-e lumea mai dragă şi tu mai…impozant.

Dar…ideea că cineva e psihopat…şi, în acelaşi timp, mai e şi urât, cu gâtul lung, ca spre exemplu un bâtlan, că acesta are gâtul lung…spune ceva nu despre starea de sănătate sau despre fizionomia celui pe care îl schimonoseşti lingvistic ci despre modul cum te raportezi tu, interior, la el.

Caracterizările negative ale altora, atunci când provin din invidie sau din complexare în faţa altora…iau alura grotescului, a indezirabilului sau a diformului. Aici, şi psihopat, şi piţigoi sunt înţelese, în primă instanţă, în categoria diformului, a diformului, deopotrivă, aflat la nivel mintal cât şi fizic.

Însă, cum o caracterizare de acest tip nu urmăreşte enunţarea unui adevăr…ci torpilarea oricărui adevăr despre o persoană, sintagma nefericită din titlul nostru nu înseamnă altceva decât eliminarea din sfera gânditorilor, a cuiva care…pare nebun şi pare şi urât.

De ce nebun şi de ce urât ? Pentru că omul secular, de lume, omul cu CV impecabil sau omul cu aparenţa onestităţii are două frici mari şi late: în primul rând să nu pară excentric, adică să nu fie prea gânditor, prea deştept, cu gusturi prea fine şi, în al doilea rând, să nu fie urât, înţelegând prin asta că bărbatul frumos e şi viril, arată bine şi are şi bani.

De unde această tipologie idealistă în mintea unui bărbat despre cum trebuie să arate un bărbat, pentru ca să fie bărbat?  Dintr-o copilărie cu basme, adică cu multă idealitate. Iar idealitatea noastră necritică, nerealistă, dusă la vârste mature, naşte reacţii copilăreşti, cu afirmaţii pe măsură.

Ce este însă acela un psihopat? Psihopatul e un om care are tulburări de afectivitate, de comportament sau de caracter, adică, după rădăcina lui grecească: un om bolnav la suflet. Cine nu e însă bolnav la suflet? Cine nu are păcate, patimi, nebunii? Potrivit Scripturii şi Tradiţiei ortodoxe nu există om curent fără păcat. Însă termenul nostru indică mai degrabă, în psihiatria actuală, că avem de-a face cu un om căruia i s-a deteriorat, din punct de vedere fizic, creierul, într-o anume măsură.

Psihiatrii ortodocşi însă vorbesc şi de latura pătimaşă a omului în conexiune directă cu deterioarea fizică a creierului. Psihopatologia vizează, pentru noi, atât creierul cât şi sufletul uman.

Dar aici nu avem de-a face cu un psihopat, ci cu un om care nu este explicabil pentru mintea celui care l-a caracterizat astfel. Bieţii tirani, care asistau la martiriul Sfinţilor Bisericii, caracterizau psihologia abisală a Sfinţilor drept o stare de nebunie, pentru că nu înţelegeau cum se lasă omorâţi pentru ceva…care nu se vede. Un om genial pare un om nebun sau excentric pentru un prost bădăran pentru că nu este explicabil pentu el. Însă îl caracterizează astfel nu doar pentru că este inexplicabil…ci şi pentru că este invidios pe ceea ce nu înţelege şi care îl timorează, îl ruşinează, îl anulează chiar.

Dacă psihopat atacă ceea ce nu are cel care beşteleşte…adică exces de minte, piţigoi atacă frumuseţea pe care nu o are cel beştelit. Psihopat e un minus, piţigoi e un plus. Psihopat indică frustrarea beştelitorului, pe când piţigoi indică valenţa pozitivă, mândria personală a sa vizavi de celălalt.

Adică, în concluzie: Patapievici e psihopat pentru că are exces de minte…iar Patriciu e piţigoi, pentru că are exces de frumuseţe în comparaţie cu Patapievici. Aşa a rezultat, silogistic, scoţând psihologia abisală la lumină.

Pr. Dorin