Trăim în lumi paralele
Omul neinstruit şi omul instruit… Omul cu şcoală şi omul doar cu şcoala vieţii sunt…doi oameni total diferiţi în lucrurile fundamentale. Pe când omul cu şcoală poate să perceapă profund lucrurile – pentru că şcoala, în pluralitatea de sensuri pe care o cuprinde acest substantiv esenţial pentru om este sinteza experienţelor de multe feluri – omul neinstruit învaţă haotic lucrurile esenţiale, din contactul brutal cu realitatea, în momentele în care dă cu capul de partea de sus a uşii, pentru că se grăbeşte adesea să intre pe uşă.
Însă omul neinstruit, fără şcoală, prostul… crede că îl face pe cel cu şcoală, pe deştept, dar nu în domeniul cunoaşterii, al sintezei, al bunului simţ ci în cel al…inteligenţei speculative, pe care o putem numi la propriu: ştiinţa prin care prostul face rost de bani speculând lucruri care nu ţin de cunoaştere ci de oportunitate. Tocmai de aceea elevul şcolii româneşti, privind numai spre televizor, crede că Gigi Becali sau Guţă sunt personalităţi forte în domeniul cunoaşterii, pentru că au făcut rost de bani. Însă ei confundă – pentru că nu au spirit critic – cunoaşterea cu oportunitatea, după cum confundă profunzimea cu spoiala intelectuală.
Un om care nu ştie să se destindă şi să destindă şi pe alţii vorbind sau să te atingă cu sensibilităţile sufletului său prin cuvinte nu are nimic de-a face cu cunoaşterea. A te îmbrăca la patru ace, a vorbi simandicos, a avea o brumă aiurea de lexic în capul tău, a avea trei cărţi publicate în care tu nu eşti deloc, a avea trei diplome luate în uz de fals, a câştiga un salariu mare pentru aplicaţii mai mult sau mai puţin instinctuale nu înseamnă că ai o cunoaştere. Cunoaşterea pe care o dă şcoala sau pe care ar trebui să o dobândim fiecare, şcoala făcută serios de la grădiniţă şi până la post-doctoralism creează profunzime şi, din păcate, profunzimea nu e plătită în România, dar nici în alte state.
Cunoaşterea care creează profunzime e cea care poate să vadă dincolo de concepte, fraze, gesturi umane… Din această perspectivă întâlnirea dintre omul cult şi cel rudimentar e o întâlnire autistă. Fiecare vorbeşte pe limba lui. Şi fiecare dintre noi este ori în tagma lui Alexandr ori în tagma lui Petrov. Alexandr este intelectual adevărat, vede profund lucrurile, are o perspectivă profundă asupra vieţii. Petrov vine la el ca să-l întrebe diverse lucruri, el e om rudimentar, dar crede că celălalt, dacă îi răspunde…îi răspunde pentru că e prost [?!!!]. Bunătatea e considerată prostie de către Petrov dar şi cunoaşterea e considerată prostie, deşi este fascinat de ea şi în faţa ei se simte…prost.
„Îmi venea să cred că mă socotea un copil, aproape un prunc care nu pricepe încă rostul celor mai simple lucruri din lume. Dacă mă apucam să vorbesc cu el despre altceva decât despre ştiinţă şi cărţi, îmi răspundea, ce-i drept, dar numai aşa din bunăcuviinţă şi de obicei cât mai scurt. Mă întrebam adeseori ce-l îndeamnă să-mi ceară lămuririle acestea cărturăreşti. Din când în când, în timpul convorbirii, îl cercetam cu coada ochiului, bănuindu-l că vrea să-şi bată joc de mine, dar nici pomeneală: mă asculta de obicei atent, cu luare-aminte, deşi uneori părea distrat, spre marea mea supărare.
Întrebările lui erau totdeauna clare şi precise, în schimb, părea că nu-l preocupă câtuşi de puţin răspunsurile ce i le dădeam, ba le primea chiar cu indiferenţă, cu gândul aiurea…Îmi vine să cred că nu-şi mai bătea capul cu mine, socotindu-mă naiv, un om care, spre deosebire de ceilalţi, în afară de cărţi nu ştie nimic altceva, nu e în stare să înţeleagă nici cel mai simplu lucru, şi, ca atare, nu merită osteneala de a sta la discuţii cu el”, cf. , F. M. Dostoievski, Amintiri din casa morţilor, trad. de Nicolae D. Gane, ed. Moldova, Iaşi, 1992, p. 132.
Să reluăm povestirea! Petrov era un om rudimentar, cu puţină şcoală şi el venea la Alexandr în vizită şi îi punea cele mai aiurea întrebări. Acesta începea să îi răspundă, şi, în moment ce acela vorbea, Petrov a-l nostru simula că nu este atent, că e plictisit de răspuns. Însă pe el îl enerva faptul că Alexandr poate să-i răspundă. Şi acest Petrov e un alter-ego al cititorul de online fără pic de cultură, oricare ar fi ea, care cade la tine pe pagină din întâmplare şi, pentru că nu înţelege prea bine cu ce se mănâncă lucrurile – pentru că el este invidios în mod instinctiv pe oricine îl întrece – se comportă ca un bădăran, adică se comportă ca ceea ce este el în mod curent.
Te întreabă lucruri colaterale. Te întreabă lucruri aiurea. Te întreabă lucruri numai pentru ca să se afle în treabă…fără să înţeleagă că se deconspiră şi mai mult şi că, în faţa ta, el este un prost şi jumătate. Însă, la întrebarea, de ce nu poate Petrov să mulţumească pentru un răspuns care îi vine gratuit sau să mimeze că îl interesează ceea ce i se spune, dacă tot a întrebat, se răspunde într-un singur fel: nu dă doi bani pe cunoaştere, pentru că nu se ia în serios.
Omul care nu caută prin citire, prin studiu, să se înţeleagă pe el însuşi, lumea din jur şi prin asta să fie profund, să acceadă la o anume profunzime personală nu ştie să întrebe, nu ştie cine este, nu ştie că e o glumă în faţa celor deştepţi. Însă nu e o glumă pentru că e ignorant, ci pentru că ignoranţa sa e fudulă. Ignoranţa smerită, prostia neştiutoare e frumoasă. Şi e frumoasă şi la copil şi la adult şi la bătrân. E frumos să vezi că omul nu ştie păcatul, nu ştie perversitatea, nu ştie să fure sau, mai ales, că nu vrea să îşi întineze conştiinţa cu tot felul de matrapazlâcuri.
Prostul descurcăreţ e omul compromisului gros. El vinde orice dacă câştigă ce-i trebuie, ce vrea. În faţa lui, omul cuvios, copilul, neştiutorul curat la inimă e un prost, pentru că el crede că deşteptăciunea constă în descurcăreală, adică în şarlatanie. Însă hoţia nu e o virtute şi banii câştigaţi fraudulos nu sunt un merit personal. Petrov nu are timp să afle…pentru că la el cunoaşterea nu stă înăuntrul său ci în punga lui. Petrov e în stare să te vândă pentru o ţuică sau să te omoare pentru 100 de lei. Petrov face pe dracu în patru şi se piteşte sub pile, sub relaţii, sub neguri de minciună.
El nu va sta niciodată la taifas despre sine. El nu va vorbi niciodată deschis. El va fi mereu grăbit, te va privi pe deasupra, te va chestiona numai cât să afle cum să te folosească, dar nu pentru ca să fie om cu tine, ci pentru ca să te cumpere. El e o fiară. Fiarele nu se împrietenesc cu victimele lor decât în aparenţă.
Însă Petrov nu ştie că tu, Alexandr, îl vezi şi că ţi-e milă de el, de prostia lui încrezută. Nu ştie că îi dispreţuieşti aroganţa, că îl crezi un om de nimic, pe când el te crede un prost pe nedrept. Petrov nu ştie că tu nu vrei să fii ca el…nu că nu poţi să fii ca el. Omul profund poate fi de o sută de ori mai diabolic decât Petrov, adică mai descurcăreţ. Imaginaţi-vă un inventator genial, fără conştiinţă [ e leit-motiv cinematografic de ceva timp] care creează arme de distrugere în masă, care te manipulează fără să o ştii. El ştie să umble cu materia, cu obiectele… în aşa fel încât poate să omoare mii de oameni, milioane…
Omul prost foloseşte celularul, computerul, maşina…dar nu ştie cum funcţionează aceste lucruri prea bine. Cel care le-a făcut sau care le cunoaşte profund se pot folosi de ele în mod distructiv…Însă poate că nu vor să facă acest lucru. Şi dacă nu vor e pentru că au ales să nu pactizeze cu acest tip de satanism furibund.
De ce nu se înţeleg prostul cu deşteptul până la urmă? Pentru că prostul nu vrea să admită cine este şi să se lase educat sau pentru că deşteptul nu vrea să îşi bată capul prea mult cu cel prost şi îl priveşte ca pe un rebut. Numai că Petrov nu are dreptate când crede că cel deştept cunoaşte numai cărţile. El nu ştie ce iese din cărţi, ce devii după ce aprofundezi lucrurile. Şi când vorbesc de om deştept vorbesc de un om duhovnicesc şi instruit în acelaşi timp, pentru că acesta este…adevăratul deştept. Iar prostul e tot omul care nu se ia în consideraţie, care nu vrea să se descopere pe sine, care trăieşte fără sensuri ultime.
Drama lui Petrov e aceea că el nu ştie că se privează de foarte multe lucruri nedorind să înveţe continuu. Drama lui Alexandr e aceea că nu e înţeles, pentru că nu e intuit interior. Petrov venea numai ca să afle…dar nu întreba niciodată: Cât timp ţi-a luat să ştii toate aceste lucruri? Cum te-ai schimbat din cauza cititului? De ce eşti altfel decât mine? Petrov dorea să fie servit imediat cu răspunsuri, cu articole, ca şi cititorul online. Petrov e un cititor online pe care noi nu îl suportăm deloc: e cel care vine numai ca să ia, ca să afle, dar niciodată nu îţi oferă nimic.
El e un migrator nesimţit, un haiduc al prostiei, care vine la tine, învaţă, se duce în faţa altuia de teapa lui şi se laudă, asumându-şi munca ta sau te copiază la modul josnic şi spune că el a gândit totul…şi crede că se simte bine, că e împlinit. Petrov nu comentează niciodată serios, pentru că nu are ce să spună serios, pentru că el nu gândeşte mai deloc serios. El nu ştie să formuleze ceva serios pentru că el vorbeşte numai în râsete porcoase, în apropouri, în imprecaţii. Când îl pui să fie serios…de fapt îl pedepseşti. E ca şi cum l-ar strânge pantofii…dar ar spune că se simte ok.
Şi tu ştii cine sunt petrovii dar ei nu ştiu cum îi vezi, cum îi simţi şi cum îi caracterizezi tu. Ei cred că adevărul e de partea lor. Dar adevărul e de partea lui Alexandr şi va fi de partea lui pentru totdeauna. Cunoaşterea profundă se sine, de oameni…nu poate fi copiată! Tu poţi fura doar formate deja puse în practică de către mine…dar nu mă poţi fura de izvorul creaţiei mele, pentru că el e în mine. Nu mă poţi jefui de mine însumi.
Tocmai de aceea am scris cândva că nu are rost să punem copyright pe lucrurile noastre, pe creaţia noastră, pentru că nu ne-o poate fura nimeni. Dacă îmi furi o carte…trebuie să ştii să o explici. Şi nu vei ştii să o explici, pentru că ar trebui să ştii cine sunt eu la modul profund şi tu nu îmi poţi copia profunzimile, pentru că ele sunt numai ale mele.
Dar Petrov crede că poate fura cunoaşterea unui om, pentru că a auzit anumite cunoştinţe de la un om. De ce e Petrov un prost?! Pentru că el nu ştie că cunoaşterea nu înseamnă să copii/ să memorezi/ să furi fraze, paragrafe, articole, cărţi…ci cunoaşterea este ceea ce tu ai ajuns din cauza lor sau e ceea ce eşti tu mai presus de ele. De aceea Petrov e un mare prost, un tăntălău, un băiat prostuţ: pentru că el nu ştie că cunoaşterea nu se poate fura. Cunoaşterea se dobândeşte cu greu, în ani de zile şi ea devine una cu tine, devine tu însuţi, modul în care te cunoşti pe tine şi lumea din jurul tău, măsura în care Îl cunoşti pe Dumnezeu şi îi simţi pe oameni.
Cunoaşterea este experienţă, luminare, discernământ, revelaţie. Cunoaşterea nu este imitativă. Dacă scrii nu înseamnă că eşti un mare scriitor, un genial scriitor. Dacă mimezi un cântec sau un rol…nu înseamnă că eşti cântăreaţă sau că eşti un mare actor. Ca să fii trebuie să te reverşi în afară în scris, în muzică, în pictură, în tehnologie, în creaţie. Nu poţi să bagi în tine lucruri din afară şi să spui…da, acesta sunt eu! Ci, pentru ca tu să fii tu trebuie să te laşi umplut de înţelepciune pentru ca să devii înţelept…Şi apoi poţi să scrii una, zece, 100 de cărţi; una, zece, o sută de partituri…Apoi totul e uşor. Ca să fii trebuie să te naşti, să te creezi. Apoi creezi lucruri, obiecte, opere.
Petrov nu are timp să se nască ca gânditor, ca profund…El profită de o informaţie, de o chichiţă, de neatenţia unui sistem…şi devine miliardar escroc. El are relaţii, tot din tagma lui de profitori…şi ajunge ca lindina, ca păduchele în frunte.
Îl vezi acolo…în frunte. Petrov stă numai în frunte, se arată cu emfază. Este prolix dar nu ştie să vorbească. Are toate răspunsurile dar nu le-a învăţat niciodată. El e un xerox care copiază, din afară, clişee verbale, de comportament, de interrelaţionare. Însă când Petrov se întâlneşte cu Alexandr are crampe la stomac, i se face greaţă…nu mai e locvace. E pus în situaţia să îl laude, deşi laudele lui Petrov sunt săgeţi înfipte în propriul lui obraz gros, şoricios.
Fiecare dintre noi ştim cine e Petrov şi cine e Alexandr. Şi cine e Petrov stă cu frica în sân ca să nu se facă de ruşine iar cine e Alexandr e scurtcircuitat mai zilnic de nesimţirea petrovilor pe care îi întâlneşte pretutindeni. Trăim în lumi paralele…în abisuri paralele. De fapt raiul şi iadul le purtăm cu noi de acum şi tocmai de aceea suferim, pentru că unii sunt mai mult grâu iar alţii mai mult pălămidă… şi trăim în atmosfere paralele.
Pr. Dorin