Etichetă: Răzvan P.

*

Fragmentul de față reprezintă primele pagini din interviu.

*

13 ianuarie 2010, 6. 26….

Cu D-l Răzvan P., student la Jurnalism

– Vă mulțumesc frumos, domnule Răzvan, că ați acceptat invitația acestui dialog…și mă bucur că CV-ul dv., la cei 21 de ani pe care îi aveți, începe să se contureze ca unul foarte atrăgător.

Și, în special, mi-a atras atenția faptul, că v-ați integrat, atât în munca de voluntariat dar și în cea de publicitar.

Voluntariatul presupune buna dispoziție spre ajutor, accente umanitare, pe când publicitarea presupune bani, strângerea de capital, care e antagonică cu latura dv. umană…

E corect sau dv. vedeți altfel lucrurile?

–  În primul rând, nu consider că banii sunt buni sau răi. Ei sunt doar un mijloc, nimic mai mult şi depinde de fiecare dintre noi cum îi utilizăm.

Cineva poate folosi banii pentru a-şi face un rost, pentru a trăi decent, pentru a-i ajută pe cei mai puţin norocoşi sau neînţeleşi de restul lumii sau, bineînţeles, pentru a face rău.

M-am implicat în munca de voluntar pentru că ştiu prin ce am trecut, când mi-am dat seamă că sunt gay.

Îmi aduc foarte bine aminte cum e să dormi pe la prieteni, să fii considerat nebun sau să rişti să fii dezmoştenit de propria ta familie.

Îmi aduc aminte umilinţa şi certurile, îmi aduc aminte suferinţa mea şi a părinţilor mei, toate acestea pentru că se întâmplase să mă atragă băieţii şi nu fetele.

E greu pentru un adolescent de 16 ani să înţeleagă de ce este respins şi etichetat, judecat înainte de a-l cunoaşte.

Aşa că am vrut ca alţi tineri să aibă pe cineva cu care să vorbească în momentele lor grele, pe cineva de vârsta lor, care să ştie prin ce trec.

De aceea m-am dus la o asociaţie care luptă pentru drepturile băieţilor, care sunt atraşi de băieţi şi m-am înscris ca voluntar. În sfârşit simţeam că eram acceptat aşa cum sunt şi că făceam parte dintr-o echipă, unde nimeni nu se uită ciudat la mine.

Aş vrea ca şi lumea să înţeleagă, odată pentru totdeauna, că nu suntem Noi împotrivă Lor. Ci suntem noi printre ei. Adică suntem o parte a societăţii, chiar dacă mulţi dintre noi încă se ascund.

Nu e normal să fii forţat să duci o viaţă dublă. Iar minciuna cred că este un păcat mai mare decât a trăi o viaţă decentă, alături de persoana iubită.

Am avut norocul să învăţ într-un liceu care a pus accentul pe latura practică, nu doar pe acumularea de cunoştinţe.

Astfel, împreună cu câţiva colegi de clasă, am fost repartizaţi să facem parte dintr-un proiect pilot, şi să ajutăm copii de clasă a VIII-a cu dizabilităţi vizuale, pentru ca să înveţe limba engleză (noi fiind studenţi într-un liceu bilingv).

Dacă, la început, eu şi colegii mei am fost puţin luaţi prin surprindere de modul cum arătau aceşti copii, pe urmă am realizat că sunt la fel de inteligenţi ca şi noi, numai că nu au întotdeauna mijloacele necesare pentru a se realiza cum trebuie.

Munca în publicitate mă pasionează foarte mult şi nu văd publicitatea ca pe ceva malefic.

Pe de-o parte, poate să încurajeze consumul exagerat, însă sunt atâtea lucruri bune pe care publicitatea (sau promovarea) le îndeplineşte pentru noi: protejează piaţa liberă de monopol, prin încurajarea liberei concurente.

Monopolul ar însemna ca un singur producător să vândă produsele la ce preţ vrea el.

Publicitatea ne ţine informaţi cu privire la tot ceea ce există pe piaţă. Oferă libertatea de alegere şi scade preţul produselor: o consecinţă directă a concurenţei.

Tot publicitatea ţine întregul sistem al pieţei în funcţiune: bunurile sunt produse continuu şi înlocuite rapid, dând de lucru milioanelor de oameni.

Nu în ultimul rând, publicitatea vine pentru a îndeplini o nevoie: acum 100 de ani oamenii nu aveau telefon mobil, dar simţeau nevoia să se afle în permanent contact cu cei dragi: dacă aveau un examen sau dacă se întâmpla ceva grav sau neprevăzut în viața lor.

Telefonul mobil nu a făcut decât să satisfacă această  nevoie, ea nefiind inventată pentru a vinde produsul, ci doar fiind satisfăcută de procesul de marketing.

Însă, după părerea mea, cel mai important lucru pe care îl face publicitatea este următorul: scade foarte mult durata de timp între care un produs este considerat „de lux”, pentru ca, mai apoi, să  devină unul „popular”.

Internetul a fost, la început, produs de lux dar, în scurt timp, a devenit folosit de către toţi oamenii…asta, mai ales, datorită publicităţii.

În concluzie, nu cred că există un antagonism între strângerea de capital şi latura umană. Oamenii, întotdeauna, tind spre mai bine, mai mult, mai repede…

Asta se vede cu ochiul liber în ziua de azi. Cred că totul este în regulă atât timp cât nu laşi goana după bani să te absoarbă, şi vezi banii ca un simplu mijloc, nu ca pe un scop în sine.

– Viața v-a făcut (am înțeles din plin) să fiți atent, sensibil la lipsa de împlinire interioară a altora, la dramele lor, fapt pentru care ați făcut muncă de voluntariat…iar domeniul publicitar vă captează atenția tocmai prin dinamismul său, prin modul în care reglează sistemul social, în ambele simțindu-vă, din plin, folositor, la modul real.

Iar raportarea dv. la bani, nu ca la un scop, ci ca la un mijloc, vă face să fiți capabil de dialog cu oamenii, pentru că…credeți în oameni!

Cum de nu v-ați pierdut încrederea în oameni, dacă, majoritatea, judecându-vă din punctul de vedere al opțiunii dv. sexuale, v-au traumatizat? Ce v-a făcut să depășiți șocul de început?

Probabil vă referiți la ACCEPT[1]…când vorbiți de afilierea la o organizație gay bucureșteană…

–  A contat foarte mult faptul că atunci, când am trecut prin momente grele, am fost susţinut moral de nişte oameni cum rar întâlnești: începând cu susţinerea directoarei liceului unde am învăţat (doamnă Buciu), o persoană deschisă, îndrăzneaţă şi iubitoare, care a ştiut să se apropie de părinţii mei, continuând cu colegii de clasă din liceu şi cu partenerul meu la vremea respectivă, dar şi prietenii de la ACCEPT (psihologul, voluntarii, recepţioneră)…

Toţi au făcut în aşa fel încât să trec mai uşor peste evenimentele neplăcute din familie şi societate, peste ură celor puţini, care chiar nu înţelegeau despre ce e vorba.

Chiar dacă existau oameni care nu înţelegeau cum e să fii în locul meu, şi pe lângă asta aruncau cu vorbe urâte sau chiar erau violenţi, totuşi au fost destui cei care şi-au dat seamă că, şi dacă nu eşti de accord cu cineva, asta nu îţi da   dreptul să îl faci să se simtă prost.

Dar am observat că întotdeauna dacă explici oamenilor cu calm, cel puţin nu te vor mai uri fără motiv.

Măcar dacă tot te urăsc, să o facă cu un motiv, nu pentru că…„așa fac toți”.

Nu ştiu dacă a fi gay a fost o opţiune pentru mine.

Dumneavoastră când aţi ales să fiţi normal, adică heterosexual?

Dumneavoastră aţi alege conştient să fiţi ţinta bătăilor de joc, a urii societăţii sau să trăiţi întotdeauna cu teama de a fi lovit, când ieşiţi cu persoana dragă pe stradă? Aţi alege să nu aveţi drepturi egale şi aţi alege să fiţi înjurat pe toate drumurile?

Lumea medicală încă dezbate asupra acestui subiect: dacă ne alegem singuri orientarea sexuală sau nu.

Ceea ce ştiu este că eu, personal, niciodată nu mi-am pus problema în acest fel. M-am luat aşa cum sunt şi dacă am simţit că sunt atras de cineva de acelaşi sex, nu mi-am pus problema cum să îmi reprim ce simţeam, ci cum să îi arăt celui de lângă mine, că ţin la el, cum să fac relaţia să meargă în ciuda obstacolelor.

Nu mi-am pierdut încrederea în oameni pentru că, în cele din urmă, am fost înţeles şi acceptat. Nu a fost uşor, dar în final majoritatea celor care m-au cunoscut au realizat că sunt mai multe lucrurile care ne apropie, decât cele care ne despart.

Cu toţii am fost răniţi în dragoste, într-un fel sau altul, cu toţii aveam nevoie de bani de buzunar mai mulţi, cu toţii ne gândeam să plecăm din ţara, cu toţii ne gândeam ce vom face la BAC, cu toţii mergeam în tabere şi la concerte.

Eram în aceeaşi barcă…cum s-ar spune.

– Domnule Răzvan, niciodată nu am avut problema precizării sexualității mele, așa că nu am avut pentru ce opta…născându-mă de sex masculin…

Și, mai înainte ca să acceptați dialogul cu mine, mai mult ca sigur (pentru că de aceea vă îndoiați că am să accept dialogul cu dv.), ați înțeles, din cele editate de către noi la nivel online, că nu încurajez nicidecum „sexualitățile alternative”, ci, pentru noi, sexualitatea e o problemă intimă, o chestiune de pudoare, a cuplului căsătorit (bărbat și femeie), de care cuplul trebuie să fie responsabil.

Însă, deși suntem pe poziții ireconciliabile în problema căsătoriei și a trăirii sexualității proprii, asta nu mă face să nu dialoghez cu dv. extrem de deschis, de natural, după cum vedeți că fac acest lucru.

Dar noțiunea de acceptare de sub sigla ACCEPT e o acceptare undimensională: pentru că dv. acceptați pe cei care adoptă o sexualitate deviantă…și nu și pe cei normali.

Dialogul nostru, de acum, e o acceptare reală (eu așa îl simt) a alterității celuilalt, a alegerii celuilalt, pentru că eu nu vreau să vă conving de nimic…cum, probabil, sper că nici dv.

Iar dacă acceptăm să nu facem convertiri reciproce…tocmai atunci acceptăm să trăim, din punct de vedere social, corect.

Eu cred că paradele anuale ale alterității de la București și de aiurea sunt numai pro devianță…și nu și pro familie.

Dumneavoastră și cu mine ne trăim libertatea, pe care ne-am ales-o, numai dacă libertatea noastră…nu stingherește libertatea altora…pentru că atunci ajungem în sfera discriminării și a huliganismului.

Și acum vine întrebarea mea pentru dv.: cât este nevoie de afirmare a identității personale (prin prisma alegerii dv. sexuale) și cât este exagerare de prost gust în parada anuală, care începe de la baza Dealului Patriarhiei Române?

–  Mă așteptam să conduceți discuția către parada gay deși, prin primul răspuns, am lăsat trei căi libere de discuție: a fi gay, a ajuta pe cei aflați în nevoie și a face parte din lumea publicității/media…

Aș fi fost mai interesat să vorbesc despre publicitate, media, voluntariat sau orice altă problemă cu dumneavoastră, pentru a fi perceput așa cum sunt: ca un om complex, cu o groază de alte interese, în afară de cel sexual.

Cu toate astea nu eu aleg întrebările care îmi sunt puse și voi continua să răspund.

Eu nu sunt reprezentantul Accept și vă pot spune doar cum am văzut eu aceste probleme.

În primul rând nimeni nu este obligat sau manipulat să se ducă la Accept. Eu mi-am dat seama că sunt gay, abia apoi am căutat pe internet informații, m-am bucurat că există cineva (chiar și o instituție) care se gândește la mine, și m-am dus să îi cunosc.

Ce-am aflat?

Marea majoritate a celor care lucrează la Accept o fac ca voluntari, își donează gratuit timpul și priceperea în primul rând pentru a îmbunătăți calitatea vieții în comunitatea gay. La fel am făcut și eu.

Rata de HIV/SIDA în România este de sub 1% în rândul comunității gay, iar principala cale de transmitere a virusului este prin contact sexual normal, neprotejat.

Cei 11.000 de bolnavi de HIV/SIDA în România au fost infectați de regimul communist, prin transfuzii de sânge infectat, netestat. Au fost afectati mai ales copii din orfelinate.

Faptul că noi, ca și comunitate, suntem sănătoși îl datorăm în mare parte instituțiilor care ne apără interesele: Accept, PSI[2], ARAS[3].

Aceștia împart prezervative, în mod gratuit, în locurile frecventate de gay, discută cu cei deja infectați să facă sex protejat și să aibă un singur partener, organizează discuții și informări.

În ziua de azi orice gay român din orașele mari știe care sunt bolile cu transmitere sexuală și cum să se apere de ele. Orice bisexual știe ce e aceea o sarcină nedorită și cum să evite avortul, etc.

Accept și partenerii săi din țară mai organizează tabere, cercuri de discuții și activități sociale pentru tinerii din toată țara, nu doar din București.

Este vorba de acei tineri majori, care au o identitate clară și vin de bună voie la Accept pentru a sta de vorbă cu alții ca ei și care se bucură de aceste tabere, de cercuri de teatru, competiții și activități sociale.

Poate vă întrebați de ce spun mereu „tineri”. Pentru că generația gay din România, care are curajul să afirme: „da, suntem băieți și ne plac băieții” este tânără (18-30 de ani).

Homosexualii de peste 30 de ani nu intră în discuție, pentru că ei nu se consideră gay, sunt căsătoriți, au chiar copii mulți dintre ei, și nu se percep ca făcând parte din comunitatea gay.

Ei au, din când în când, contacte sexuale cu alți bărbați dar se ascund mult mai mult decât tineretul. Ei au prins și vânătorile de homosexuali ale comuniștilor, și „reeducarea”, dar și vânătorile anilor ‘90 și șicanările poliției. De aceea acum nu mai spun că ar fi homosexuali.

Cât de fericiți sunt cu această situație este o altă discuție.

Un alt lucru important pe care îl oferă Accept este consilierea. Când toţi te scuipă şi te înjură, te vânează şi te umilesc, ai nevoie să discuţi cu un psiholog, iar Accept oferă acest serviciu gratuit oricui îl cere.

Există profesionişti adevăraţi, plătiţi, care nu te judecă şi care nu sunt ei înşişi gay, dar fac consiliere cu homosexualii afectaţi de discriminare.

Există şi o bibliotecă foarte bine dotată, care include cărţi şi dvd-uri despre cultura gay şi istoria ei: de la dialogurile lui Socrate, la filmele mute din anii ‘30, la revoltele din 1969 de la Stonewall, New York, la torturile din spitalele de psihiatrie comuniste, la „tratamentul” care consta în ardere pe rug, ruperea corpurilor nefericiţilor prinşi asupra faptului, temniţa, tortura, smulgerea ochilor din orbite, tăierea organelor sexuale etc.

Dar în bibliotecă există şi cărţi şi albume despre Michelangelo, Truman Capote, Da Vinci, Socrate, Sappho, Platon, Harvey Milk, Oscar Wilde, Mateiu Caragiale, Radu cel Frumos, Ioan Luchian Mihale, Alexandru Macedon etc.

Accept oferă şi sprijin în instanţă, pentru cei care sunt abuzaţi fizic sau supuşi violenţelor de tot felul. Din păcate puţine astfel de cazuri ajung în instanţă.

Vedeţi dumneavoastră, scopurile Accept sunt în primul rând ajutorarea celor care au probleme din cauza orientării sexuale şi răspândirea informaţiei corecte din punct de vedere istoric, nu politic, despre comunitatea gay.

Abia în al doilea rând Accept se ocupă ca România să fie o patrie bună pentru toţi cetăţenii ei, nu doar pentru cei care sunt „la putere” sau pentru cei care sunt „populari”.

Şi cu asta am spus tot ceea ce ştiu, şi ceea ce am trăit pe propria piele, cu privire la Accept.

Parada este doar cel mai vizibil dintre aceste eforturi de a intra în contact cu lumea hetero.

Ea face parte din Gay Fest[4], adică se oferă şi alte alternative de a cunoaşte lumea gay: piese de teatru, discuţii, bibliotecă vie, ateliere de creaţie, lectură, pictură, concerte de muzică clasică, etc.

În ultima zi a festivalului Gay Fest are loc parada gay.

În primul rând, numărul foarte mic de participanţi la parada gay (câteva sute) se datorează faptului că însăşi comunitatea gay, în cea mai mare parte, nu este de accord cu parada gay.

Şi ei văd că lumea nu e de partea noastră şi atunci resping și ei parada gay.  Daca  vreţi sa faceti o socoteala, cam cati gay are Bucureştiul, se poate face o apreciere simpla: site-ul de socializare Gay Romeo are mai  bine de 20.000 de membri din Bucureşti.

Trebuie ţinut cont de faptul, că nu toţi homosexualii îşi fac profil online, nu toţi au internet, nu tuturor le place acest gen de saituri.

Comparați pe cei 20.000 de la nivel online cu cei 300 de participanți la paradă. E clar că ceva nu le convine nici lor.

Părerea mea  este  că ceea ce merge în  Occident, nu merge automat și in România.

Cu toate astea ceva s-a înţeles greşit în legătură cu parada gay: este special făcută ca să arate ca un carnaval, ca o parodie, ba chiar ca o sfidare.

La paradele gay, homosexualii fac o critică dură a societăţii hetero, dar şi a comunităţii gay. Mai pe şleau, travestiţii fac mişto de gospodinele obosite şi telenoveliste, care spun una vecinelor şi soţului şi fac alta când nu le vede nimeni.

Gay-ii fac mişto de politicienii laşi care nu reprezintă toţi alegătorii, fac mişto de bărbaţii macho, cu muşchi şi fără creier, ba chiar fac  mişto şi de acei preoţi, care la televizor spun că sunt împotriva homosexualităţii dar în pat uită ce au spus la televizor.

La fel şi cu ocazia paradei gay: ies la iveală personajele mai dubioase ale homosexualilor, dar asta nu înseamnă că ar fi reprezentative pentru întreaga comunitate, după cum nici piticul porno nu reprezintă bărbaţii heterosexuali.

Cei care se uită numai la ce spune Naomi nu sunt departe de nivelul respectivei persoane.

Sunt destui oameni serioşi care ar vrea să se afirme şi să spună: „da, sunt gay şi sunt director de bancă”; „îmi plac bărbaţii şi sunt chirurg”; „trăiesc cu o femeie şi sunt profesoară”etc.

Dar vă daţi seama ce s-ar întâmpla a doua zi cu aceşti oameni? Banca ar da faliment. Chirurgul nu ar mai opera prea multi pacienți. Profesoara ar fi verificată și  răs-verificată. Ar fi tocați de mass-media.

Ar fi supuşi oprobriului public într-o ţară ca România.

Şi exact de asta avem nevoie de: o parada gay. Pentru ca, pe viitor, a fi gay să nu mai fie o problemă, ci o simplă caracteristică, cum sunt atâtea altele.

Pudoarea nu foloseşte la nimic în momentul de faţă. Poate că atunci când lucrurile se vor mai aşeza îşi va (re)trăi şi pudoarea momentul de glorie.

Dar atât timp cât un cuplu de băieţi, care merg ţinându-se de mână pe stradă sunt scuipaţi, înjuraţi sau împinşi, ori mai rău, nu cred că vorbim de o situaţie normală.

Şi niciun om de bun simţ, că e homosexual sau nu, nu poate să accepte această situaţie aşa cum e. Poate că parada gay nu e cea mai bună soluţie, deşi nu e singura propusă.

Dumneavoastră ce aţi face?

Nu în ultimul rând, libertatea de exprimare și de asociere este garantată oricui în Romania, nu doar celor „anti”.

Parada gay poate că lezează vizual pe unii mai pudici. Dar este mai important ca parada să rămână acolo unde este, decat să se creeze un precedent destul de riscant.

În plus, parada poate fi privita și ca un protest la adresa unei societati, care se face că nu vede, că nu știe, că nu aude. Ori acest lucru trebuie să înceteze.

Azi deranjează comunitatea gay și i se interzice manifestația. Mâine deranjează profesorii și li se interzice protestul. Și tot așa. Nu cred că vrem asta.

În concluzie, parada gay este, cu siguranță, o exagerare de un gust discutabil. Însă trebuie să privim dincolo de asta și să auzim strigătul acestei parade.

Este strigătul unor oameni nedreptățiți iar cei 200 care nu au nimic de pierdut și apar la paradă, vorbesc pentru zeci de mii de bucureșteni și alte zeci de mii de români.

Şi până la urmă cui fac rău doi băieţi de acelaşi sex, care, de comun acord, decid să aibă o relaţie? Poate ar trebui să ne întrebăm cine sunt aceia care vor le facă acelor   tineri rău? Și sunt destui în momentul de faţă.

Nu ştiu de unde v-aţi făcut ideea că  nu accept pe cei normali.

Să  o luăm  cu începutul: am o mamă, un tată, am prietene fete şi  prieteni băieţi, am profesori şi profesoare, am colegi, cu toţii, majoritatea, heterosexuali.

Lucrez cu profesorii, ies cu prietenii în oraş, îmi  văd familia şi ţin la ea.

Deci de unde v-aţi făcut ideea, că aş avea ceva cu cei normali?

– Domnule Răzvan, patosul cu care v-ați pledat cauza, alegerea dv. asociativă, e remarcabil. Nu intuiam că veți fi atât de detaliat în răspunsul dv….și nu am deloc intenția de a vă stopa elanul. Dimpotrivă, vă invit să fiți tot la fel de punctual și pe mai departe.

Mă bucur că sunteți onest în ceea ce privește parada, văzând și bunele și relele ei, bineînțeles, din prisma relației comunității dv. cu societatea în ansamblu…și, vă asigur, că nu cred că sunteți un partener de discuție inflexibil și reticent față de heterosexuali, ci dimpotrivă.

Nu, nu voi fi monoman în discuția cu dv.! Nu îmi stă în caracter. Dacă nu puneați problema apartenenței dv. la comunitatea gay și nu mă întrebați, punctual, despre cum mi-am descoperit și îmi trăiesc masculinitatea, nu vă întrebam niciodată despre acest lucru intim.

Nu îmi place să intru în discuții intime cu forța și nici nu vă pun întrebări personale, după cum observați.

Ci întrebările mele, dimpotrivă, au rolul de a vă dezăvălui personalitatea, care, dintru început, am intuit că e foarte complexă pentru vârsta dv.

Însă, discutând cu tact fiecare întrebare a mea, dovediți cine sunteți, dincolo de ceea ce spuneți. În măsura în care vă alegeți cu atenție cuvintele și păstrați calmul și coerența discuției dovediți, implicit, statura dv. și…cred că acesta e rolul meu în dialogul nostru: de a vă pune în dificultăți pe care trebuie să le rezolvați cu delicatețe și de a dovedi că gândiți mai mult decât zvâcnitura, de o clipă, a emoției prime, față în față cu întrebarea mea.

Și, după această succintă introducere, în care v-am dat câteva indicii despre modul în care vă percep, accesez o problemă importantă pentru un publicitar…dar și pentru dv., în speță: ce imagini simbolice vă reprezintă aspirațiile?

Sunteți pentru imaginea omului encicloped, pentru care studiul, călătoriile, marile opere sunt țelul vieții lui, adică pentru idealist sau, mai degrabă, optați pentru tipul de om care se descurcă, care se conformează societății, care încearcă să scoată bani din ceva, adică pentru omul pragmatic? Poate aveți o altă imagine etalon…și ne puteți vorbi despre ea.

---

[1] A se vedea saitul organizației: http://accept-romania.ro/.

[2] A se vedea: http://www.psi.ro/.

[3] Idem: http://www.arasnet.ro/.

[4] O istorie a marșurilor gay în România: http://www.gay-fest.ro/.