Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör

Etichetă: Reflecții Page 1 of 44

Forța adevărului prinde la profunzi

O fotografie sugestivă pentru tema noastră: camera de luat vederi ca pușcă, ca amenințare a falsificării adevărului…ca eliberare de minciună. Fotografia care aduce adevărul în veacul nostru. Cartea care ne incită la sfințenie. Manuscrisul care ne arată nevoia de libertate a experienței.

Vrei să mergi mai departe cu tine, cu experiența ta, spre altul…O scrii…Cui rămâne ea? Unde și ce în condiții se păstrează? Cât de importantă e tradiția experienței omenirii, adică tot acest mod de trecere prin viață și tot ce înveți trăind, suferind, murind?

Aflăm ce fel de boli, cum se scria, cum nășteau femile, în ce erau îmbrăcați oamenii la înmormântare în Egipt, în Grecia antică, în Roma secolului al 15-lea…Cum? Citind, aflând, descoperind…Importanța redescoperirii surselor e capitală pentru noi…iar dacă așteptăm ca alții să vină să ni le spună…s-ar putea să așteptăm 0 mie de ani…pentru asta…

Eu cred în forța adevărului peste veacuri pentru că e forță dumnezeiască. E un har. Chiar dacă cineva își dă seama de dreptatea ta, într-o anume conjunctură, după 3, 300 sau 3000 de ani e un câștig imens, chiar dacă e câștigul doar a unuia.

Am trăit profund sentimentul că anumite cărți, pasaje, persoane din trecut, Sfinte sau nesfinte…au trăit pentru mine și pentru mine și au scris vizându-mă. Bineînțeles nu nominal, ci pe mine, cel care aștept adevărul lor, pe mine care aștept esența vieții lor, ce sunt ei…

Pentru că religia, arta, știința trăiesc pentru a fi transmise. Perpetuarea lor înseamnă aprinderea torței în alții.

Însă adevărul te pune la zid, te mitraliază. Ca să trăiești trebuie să mori, da, paradoxal, pentru că trebuie să mori pentru trecut ca să fii al prezentului. Prezentul ești tu, care nu mai ești ca ieri. Dacă ai rămas ca ieri ești un fiasco. Dacă ai devenit altul ești bine venit în lumea prezentului…pentru că veșnicia (prezentul continuu real) e un mereu prezent la nivel ontologic.

A fi mai mult la nivel ontologic înseamnă a fi plin de mai mult har, de mai multă dragoste, de mai multă cunoaștere plină de lumină dumnezeiască. A fi om luminat...asta înseamnă: a fi plin de har. Pentru că lumina de la neon nu te luminează la minte…ci îți scoate doar ochii.

Ținerea luminii în ochi, pentru cineva pe care îl torturezi, zi și noapte…înseamnă încercarea de a-l distruge psihic și sufletește în primul rând.

Însă adevărul prinde la profunzi, pentru că profunzii trăiesc din adevăr și prin el. Mitocanii trăiesc din chiciuri, din imitații de prost gust, din repetiții anapoda, din gărgăuni de fericire…

Mitocanii se fac…nu se nasc!…Mitocănia e o patimă, ca și prostia, ca și lipsa de milă, ca și lipsa de măsură…Ca să fii grosolan nu trebuie, totodată, să nu ai măsură, să o ții ca proasta, cu o problemă, 20 de ani?

Ce înseamnă însă să fii prost? Să nu vrei să ai o judecată dreaptă, să nu vrei să aflii ce te mântuie, ce te înobilează, ce te face domn peste patimi. Și nu e prostia o lipsă de milă față de tine, pentru că, în loc să fii înger în trup…tu ești un om cu cap prost, de animal?

Ce înseamnă că m-am făcut asemenea dobitoacelor, animalelor fără de minte la comportament sau le-am întrecut? Că m-am făcut prost, fără bun simț, fără delicatețe. Față de cine delicatețe? Față de tot ceea ce e frumos și plăcut, demn de admirat.

Dacă dau cu piciorul într-o frumoasă arhitectură, dacă nu îmi place un veceu spălat în tren și cu apă caldă, ci fărâm, ca un dobitoc, closetul…sau mă duc la supermarket și arunc cârnații la țuică și dau cu tot sprayul pe mine, dar cu tot, că e al lor și nu al meu…nu sunt jivină?

Ce înseamnă jivină?! Animal! Și când Domnul îi caracterizează pe unii și pe alții drept animale, adică cu nărav de animal, de fiară, oare îi caracteriza altfel decât erau la fapte? Nu!

De aceea profunzimea e plină de adevăr, adevărul e plin de sfințenie iar sfințenia e adevărul lui Dumnezeu pentru noi. Și, fie că vorbim de adevărul dintre relațiile unei familii, de adevărul nostru după 1989, de adevărul filosofiei sau al relațiilor dintre culte…când se spune adevărul se elogiază Dumnezeu. Și când e cinstit Dumnezeu e cinstită viața, relațiile normale între oameni, adică adevărate, adică pline de har, adică după voia Lui.

Da, lucrurile mele nu sunt plăcute de un papă lapte, adică de un prost sau de unul care vede numai bani toată ziua în fața pupilelor gândului lui. Nu! Dar nici mie nu îmi plac acești oameni! Nu îmi place modul lor de a fi, nu mă pot alinia lor, nu mă pot bucura de modul lor de a fi…și nu de ei.

Ei, ca oameni, la suferință, la necaz, la bucurie…e altceva: îi placi. Însă când vorbește în ei numai prostia și mercantilismul sunt oribili. Păcatul e oribil și nu omul! Omul, la anaghie, smerit, pe patul de spital sau fără casă…începe să devină normal. Omul de sub păcat e după chipul lui Dumnezeu făcut. E o făptură din smerenie și din mărire deopotrivă…și el îți place.

Nu îți place însă caracterul infect, rămânerea în mocirlă, în jeg…

Și adevărul nu suportă jegul.

Tocmai de aceea acum, peste 30, 300 sau 3000 de ani jegul va fi tot jeg, tot mai jeg…

Și așa va fi jegul și la judecata Lui cea dreaptă: tot jeg, foarte jeg…

Semnificații, imagini, locuri comune

Boabele de cafea…care, sub formă de inimă, spun că noi…iubim, mai degrabă spus, nouă ne place cafeaua. Dacă nu am fi băut niciodată cafea sau dacă nu am fi știut importanța cafelei pentru trezirea noastră…inima de cafea ar mai fi însemnat: am nevoie de o cafea bună?

Adică de ce are nevoie un simbol ca să ne transmită ceva anume?

Are nevoie de experiența noastră, pe de o parte și de deschiderea noastră spre a învăța, pe de altă parte. Dăruim un mărțișor peste câteva zile sau aducem un cadou cuiva, care să intre în semnificațiile cunoscute de persoana vizată. Imaginea sau cadoul spun ceva cunoscut și ceva necunoscut în același timp, dar care se comunică deodată.

Constantin Codreanu scria pe 22 februarie 2010 despre o afirmație a lui Ion Cristoiu, cum că nu îi place să scrie gratuit, pe un blog, pentru că el scrie pentru bani. Adică publică contra cost sau trăiește din scrisul la ziare. Ce idei ies în prim-plan de aici? Două și anume: ideea banilor…și cea a non-gratuității, care au legătură interioară.

Vrea bani și nu vrea să dăruie, să se dăruie…Gratuitatea cere dăruire. Dăruirea, darul e o ieșire spre altul…unde împlinirea nu vine din bani în primul rând, ci din bucurie…Și banii produc tot bucurie…Dar banii aceștia, fără gratuități, sunt o bucurie care nu respiră și spre alții.

Însă e un lucru comun să fii plătit…și e unul anormal…să muncești degeaba…în capitalism. Adică darul, ca expresie a gratuității inimii, nu e ceva specific capitalismului…unde totul costă. Numai că viața ortodoxă e viața dăruirii…tocmai de aceea nu se poate mula pe avariția sistemului capitalist, pe duritatea limbajului și a luptelor intestine capitaliste.

Darul ortodox iese din schemă. La fel și bucuria de un altul, deschiderea în fața altuia, iertarea altuia…care nu sunt prescrise ca norme între angajați, ca locuri comune…Ele sunt excepții…și, tocmai de aceea, nu mulți le înțeleg semnificația curată, profundă, normală…

În mașină se privește pe geam, nu? Dacă cineva lovește o bătrână sau un copil…scrie undeva că trebuie să le iei apărarea? Unde scrie? Lăsați Scriptura, bunul simț, educația…Pe geam, pe fereastră, pe scaun nu scrie ce să faci în această situație…Tocmai de aceea a sări în ajutorul cuiva sau a returna portofelul găsit pe stradă…nu ține de capitalism…ci de conștiința creștină.

Locurile comune (nu călcați iarba!; depărtați-vă de uși!; loviți aici în caz de incendiu!; civism; maniere elegante) ne previn sau ne poziționează vizavi de alții…dar nu ne aduc un plus de bucurie, de frumusețe în viață. Un gest neașteptat și frumos, o discuție interesantă, o față zâmbitoare…sunt excepțiile pe care le așteptăm și care nu sunt prescrise într-un comportament standard al societății capitaliste.

Cu alte cuvinte simțim una și facem alta…sau așteptăm lucruri neprescrise, nepuse pe tapet. Pentru că semnificațiile nespuse, ci doar sugerate…sunt mai multe decât cele schițate, precizate, ștampilate.

Ce mai m-a învățat onlineul

1. Oamenii sunt prea egoiști și prea plini de ei. Vor toți să scrii despre ei…fără ca cineva să îți și mulțumească pentru asta. Când văd cum unul, doi, trei, o sută se caută de un număr nesfârșit de ori pe ei înșiși…pentru că am scris despre ei, mă întreb: Oare atât de înnebuniți sunt după ei înșiși?

2. E prea multă prostie și nesimțire la nivel online…

3. Onlineul e încă populat de copii și de tineri și de maturi dezorientați, dezaxați…fapt pentru care simt, de multe ori, că dau orzul pe gâște.

4. Singurul lucru care mă mai ține în online e conștiința responsabilității pentru viitorime. Scriu, creez și mă nevoiesc mai degrabă pentru ei, decât pentru prezent…Da, e o constatare dureroasă!…

Memorii întrerupte

Ochii lui prea pătrunzători…alături de tremurul mâinilor și de vocea caldă…și ochii mei avizi de sufletul lui. Fiecare amintire e o amintirea plină…chiar dacă, parcă, nu mai îmi aduc nimic aminte. Nimic serios. Unde s-a dus toată această memorie? Însă ceva e cert: sunt liniștit cu tot ce-am uitat și, smerit, cu tot ceea ce îmi aduc aminte. Îl port în mine. Îl duc mai departe. Și, pe fiecare zi, văd delicatețea acestei purtări a Părintelui tău.

*

Multe caiete, pagini scrise de către mine. Însemnări peste însemnări. Toate m-au limpezit. Toate dramele și bucuriile și-au adus aportul lor. Mă uitam astăzi la zăpada din jur…și îmi dădeam seama că zăpada e și ea o…uitare. O uitare care îți face bine. Iar frigul e o regenerare a plămânilor. Frigul rece…

*

Mă încearcă, de multe ori, un dezgust vizavi de oamenii care nu știu să fie recunoscători. Care nu percep bucuria ce le-o faci intrând în viața lor. De ce atâta ingratitudine?!…

*

Uneori nu mai vreau să scriu…ci vreau să tac. Și tăcerea e o vorbire…Și rugăciunea e o tăcere…În cea mai mare parte rugăciunea e tăcere. Ne fandosim prea mult pentru câte păcate avem și face…Mereu facem…Păcatele noastre au și ele nevoie de tăcere ca să se cauterizeze…să se destrame…

*

Fragilitatea noastră e înfiorătoare…în primă fază. Apoi înțelegem că toate au un rost…mai mare decât propria noastră minte.

*

Bătrânețea e delicatețe pe cât e și amărăciune.

*

Oamenii scriu prost…până nu devin autentici. Când autenticitatea înseamnă dramă…fiecare începe să aibă străfulgerări de măreție.

*

Ereticul e un elev ratat. Un elev care nu a învățat măreția smereniei.

*

Cărțile nu mai au prea mulți cititori, pentru că, din ce în ce mai mult…oamenii nu mai gândesc. Oamenii care gândesc…au nevoie de confirmări. Cei care nu gândesc…nu au nevoie decât de afundarea în uitarea clipei. De aceea nu se mai citește: pentru că nu se trăiește serios, responsabil.

*

Bucuria înseamnă surâs.

***

Discovery confirmă Molitfelnicul

P. P. Panaitescu vorbeşte de existența unui manuscris al unui Molitvenic slavon aflat la Sibiu, în biblioteca Institutului Teologic (ataşat unui exemplar din Liturghierul lui Coresi – din 1570), şi care are „două pagini şi jumătate în româneşte” (pe care le socoteşte a fi tot o traducere precoresiană):

Au lăsat legea svenţi părinţi de la acel săbor de la Neochesariia, cum acesta om ce-ş va mărturisi elu de bună voe păcatul şi greşealele, de svinta liturghie să să părăsească, să nu mai căute nici dănăori în viaţa lui, iară alte lucruri preoţii toate să le ştie.

Pentru să le ştie neştene, pentru ce să face lyturghie, după ce moare omul, a treia zi şi a nooa dzi şi la 40: Nechifor patriarhu de Ţarigrad: Daca moare omul şi-l îngroapă în maica lui, în pământu, pentru că-i dein pământu au fostu zidit, de a treia zi înainte începe faţa lui dintru lumina şi frămseţea ei cea cuvioasă a sea strica şi să topi şi să paingineşte. Dereptu ceia facem liturghie într-această vreme, de a treia dzi.

Iar a nooa dzi înciepe trupul a să deşcheia den toate încheeturile şi a să părţi, numai inema ce stă întreagă. Pentru acesti lucru să face liturghie a nooa dzi. Iară la 40 de zile şi aceasta inima să topeşte. Dereptu aceia, să face într-ace dzi liturghie.

Într-acesta chipu să face şi naşterea omului în zgăulu maica sa, după ce să împreună bărbatulu cu fămeia: a treia zi să schizmeşte inima, iar a noao dzi să încheagă trupul, iar cându să împlu 40 de dzile, iaste desăvârşit închipuită toată faţa lui, ce să dzice pruncului.[1]

Informațiile de mai sus îmi par foarte avansate, din punct de vedere științific, pentru secolul XVI (de fapt, manuscrisul nostru românesc este din secolul XVI, în timp ce informația în sine poate fi mult mai veche). Faptul că a treia zi se formează inima fătului (inform încă), a noua zi începe să se formeze trupul, iar la 40 de zile trupul uman este deplin format în pântece, eu am aflat de pe…Discovery, unde am și văzut evoluția aceasta intrauterină datorită unei camere de luat vederi și, bineînțeles, a unei mame-voluntar. Nu mă așteptam să o găsesc într-un Molitfelnic medieval… dar se pare că roata s-a inventat mai înainte de a ne naște noi, postmodernii.

În afar de acestea, ce șanse evoluționiste sunt ca descompunerea omului să se petreacă în sens exact invers față de alcătuirea sa ca ființă umană în pântece și exact în tot atâtea zile?


[1] Cf. P. P. Panaitescu, Începuturile şi biruinţa scrisului în limba română, Ed. Academiei RPR, Bucureşti, 1965, p. 130.

Viață de online

Creatorul de online (nu blogărul: sună strident, urât, barbar, neromânește) e cel care face din tot ce vede, aude, simte, știe, înțelege, cunoaște…o expunere de motive, o fotografie, un dialog, o scenă, o istorie de citit. Adică face cel mai normal cu putință lucruri normale cu putință, dacă e un creator de online și nu un ofticat, un psihopat sau un revanșard.

E omul care gustă din viață și povestește, la cald, percepția evenimentului.

Viața trece prin el și el prin viață.

Nu stă să se uite de 10 ori la poză, la text, la video…pentru că are alte o sută de idei la coadă. El face totul ca la fotbal: diblează, pasează, șutează…dă gol. Trebuie să dea gol. Oamenii așteaptă de la el încă un gol. Și fiecare articol e încă un gol.

Dacă nu scrie o zi se vede: fanii sunt dezamăgiți. Unde e golgheterul nostru? Ce se întâmplă cu el?!

Și ziua rămâne goală. Și o zi, pe blog, nu o umple nimeni, pentru că e ziua și…ce faci ziua. N-ai făcut s-a dus.

E o scriitură temperamentală, filtrată, aranjată, scenarizată, propusă, discutată…cu publicul.

Orice articol e un tablou. E un poem. E un film. E o poveste. E altceva decât nimic…și mai vine și altceva…și tot ce rămâne în urmă e uluitor de frumos, de comunicativ, dacă există comunicare și bucurie reale.

Creatorul de online prinde nuanța, recenzează critic, face o notă de subsol, scoate nota de la subsol și face din ea teatru, fotografiază o gâză, prinde un gest, mai dă un sondaj, repune în discuție un eveniment, o știre, o persoană, o stare gravă, o parabolă.

Cel care vine să mă citească e entuziasmat de faptul că mereu e altceva. Mereu e nou. Nu e ca ieri! Eu sunt altul astăzi, chiar dacă pe fiecare zi mai obosit, mai prins în zeci de proiecte, dar eu sunt…real!!!!

Nu, nu poți să știi ce va fi mâine!

Ce va fi mâine aici, în ochii tăi, e treaba mea! Treaba ta e să receptezi și să aduci un plus de energie muncii mele. Dar, cel mai adesea, mulți aduc un minus de energie prin comentarii tâmpite sau nelalocul lor sau fără responsabilitate.

Comentariile rămân (pe care le vreau) ca și textele pe care le editez. Mâine vei reveni sau peste un an și le vei găsi aici…și atunci vei fi altul…și îți va părea rău  de  ce ai scos din tine. Omul scoate…ce are în inimă, nu?

De aceea eu scot ce e mai bun din mine…și aștept și de la voi, dragii mei, ceea ce e mai bun în voi.

Ce e mai bun în noi toți?

Ce e mai bun, de spus, de ascultat, de rămas în alții din noi?

E chiar atât de greu să comunici ce trebuie să rămână în alții?!!!

Creatorul de online e fotograful clipelor. E cel care prinde foșnetul clipei de față. O scrie. Mâine e istorie foșnetul zilei de azi. Mâine aziul de azi e o pală de fum, o scoică pe țărm, o feerie, o uitare…un praf…

Ce facem astăzi se numește istorie, pentru că tot ce scriem aici devin carte.

O, am uitat să vă anunț: și comentariile voastre, de la început și până la sfârșit, cu harul lui Dumnezeu, vor deveni carte!

Deja a început cartea, cărțile, pe această temă!

Ce vedeți la nivel online sunt cărțile noastre de online scrise direct pe online. În offline…alte cărți. Se îmbină și devin…bibliotecă. Biblioteca e o colecție de cărți cu amintirea sfârșitului de sec. 20 și început de secol. 21.

Așa e viața!

Noi ne asumăm fiecare cuvânt!

Nimic nu e la plezneală, că o să fie, că o să dea, că o să se întâmple…

Nu, se întâmplă deja!

Pe fiecare zi vă facem părtași cărților noastre care se scriu. Și fiii dv. le vor citi, cu siguranță, ca pe ceva din trecut…și vor fi cele pe care noi le-am scris în ochii părinților lor cu ceva timp mai înainte. Și dv. le veți povesti amănunte din aceste zile, cu părul mai alb, ca și noi, mai trecuți prin viață…ca despre o poveste altfel…

Nu irosiți bucuria!

Viața de online e bucurie la secundă.

Bucurați-vă alături de noi…pentru ca bucuria să nu se sfârșească niciodată!

Nu ne interesează conținutul

Ce a cătat marius cruceru în Grecia? La ora 22 i-a scris lui stimatul mihail neamțu despre Reagan, dar nu înțelege, ca și dinescu, de ce unii cer canonizarea lui Mihail Eminescu. Asta e însă diferența dintre lăutar (sau chitarist) și muzician. Muzicienii adevărați (printre care cruceru n-o să fie câte zile i-o mai da Dumnezeu) înțeleg poezia și l-ar fi iubit și cinstit și pe Eminescu și pe Miorița și pe Meșterul Manole, și nu s-ar fi întrebat, ca un nesimțit de pavel coruț, de ce a fost canonizat Sfântul Ștefan cel Mare, dacă mama lui i-a pus numele de David, de la Sfântul David Prorocul…

Lui savatie baștovoi îi place de cabral și de marius ianoși, pe care îl cunoaște de mult, de când își scria poezia pe hârtie igienică și, pentru că ăla a scris despre el…o să îi dea o bere…ca să-i treacă. Comentatorii, gârlă, vin că nu au de unde să plece…

Kaspersky i-a dat lui piticu, micului pitic, interviu. Rusia are străzi ca și România. Soția lui nu s-a uitat la televizor în tot acest timp…și era să moară…Cine a plătit drumul? Și piticu și-a dat seama (în comparație cu arhi care își caută garsoniera mea la București) că casa presei de la noi și de la ruși sunt surori de-o mamă.

Lorena lupu are un prieten care a slăbit lângă un actor, care are barbă. Infinitezimalul zoso l-a văzut pe ponta din spatele mașinii…și a venit, repejor pe net, ca să ne arate spatele mașinii lui ponta spre Brașov. Tot el a fotografiat ce scria pe un zid, pe care scria, că degeaba facem facultate, că tot…bine o să ajungem.

Lu genialicul de ciutacu i s-a pus pata pe urban iulian, că cică îi caută la portofel. A lu’ mircea badea, și el, a scris două degete de postare, ca și ciutacu…și i-a promis o ștangă în gură (dacă așa a zis omul!!!)…în loc de specificarea intereselor personale.

La otv, diaconescu dan sau dan diaconescu…practică strategia curvei. Dar unde vă doare domnu, dar de ce vă doare, vai, ce mușchi aveți, dar cum o cheamă pe mama dv. …și mi-l lasă pe securistul de coruț, ceva mai spălat decât pleșiță dar tot pe acolo…de îmi face o mizerie Scriptura, de îmi neagă Mântuitorul, de ne face ca pe porcii din copaie…

Și când intră un teolog al nostru și îl ia pe domnișoru pavel coruț la ceva bani mărunți îmi sare ăsta din întrebare în întrebare, de parcă ar fi fost la săritura de garduri. Însă mie îmi plac cei ca…coruț: afli cum se poate prelua teologia după ureche, cum se pot combina canonicele cu apocrifele, ce nu înțeleg securiștii din Sfânta Scriptură, cum arată oamenii de mare calibru minor ai țării…E o fascinație pentru mine…și l-am reascultat cu nesaț, chiar cu stupefacție.

Până acum a fost votare…și lucia verona o să dea premii. Poate o să-mi dea și mie…măcar un ghiocel. Dar cum s-a făcut primăvară…îmi pot cumpăra și singur, nu?! Pisicul lui rotundu și-a făcut apariția pe chiuvetă. M-a furat jonny la stil de nu m-am văzut…Sunteți invitați la schimb de carte, la Iași, varianta 2345, în care, de fapt, nu schimbăm cărți…ci vă aducem cărțile noastre ca să le cumpărați. Ce vă făceați voi, ieșenilor, fără inițiativa de la olteni?! Nu rămâneați fără schimb de carte ortodoxă?! Ba da…

Marele predicator danion vasile are conferințe în Republica Moldova, două la număr, în februarie…după care va susține un curs de inițiere pentru ortodocșii de la Polul Nord. După acest stagiu, va preda un curs intensiv în China, Berlin, Viena, Cârligați…bineînțeles benevol…și fără urmări financiare. Eu mor de ciudă că nu pot să îi citesc teza lui, pe a lui mihail neamțu, care nu mai apar, s-au dat la fund (probabil se refac…ca să nu dea prost)…pe ale altora…iar danion vasile se duce la moldoveni ca să le predice. Ce ți-e și cu evanghelizatorii ăștia!

S-a făcut update nou la firefox. Mă gândesc să fac o olimpiadă de limba și literatura română pentru școala vieții. Mai întâi, să dau niște exerciții, așa, pentru încălzire. La Craiova, blogatu face reviuri la ce vrei tu: la șoșoni, la fulgul de nea, blogului lui lae chioru, la vibratoare, la cocoșii de pe casă…Reclama, de fapt și de drept, e adevărata față a blogurilor de doi lei, românești, pe care le citim cu nesaț, după cum se observă.

În Moldavia, vasile gârneț mai pune câte o poezie și câte un cântec, de prost gust, după poezie. Flacăra violet s-a dus. Acum e la modă…banii pentru pensiile speciale. Președintele nostru însă, după întoarcerea de la Chișinău, și de anul ăsta, 2010, nu a mai fost văzut la față pe televizor, după cum mihail neamțu, care ne promisese câte un youtube pe zi…și-a uitat promisiunea. Nu e obligatoriu, e adevărat, să fii om de principii…Poți fi și lichea, pramatie sau urangutan…

L-am dat afară din facebook pe ionuț biliuță…pentru că nu îmi place să fii mitocan cu mine…excesiv de mult. Occidentul, pare-se, trebuia să mai cizeleze oamenii…dar se întorc de acolo mult mai înfierați, mai dizgrațioși la inimă, lucru care mie nu îmi prea place…Asta e…cu regrete sau fără!

Am 581 de articole ale lui Gizmodo nevăzute, necitite…Am cuvinte de apreciere pentru Simona Tache, singura fată din online, pe care o urmăresc…și știe să aibă bun simț. Mă bucur că vrea să se lase de fumat iar comentatorii ei, numai unul și unul sunt de belea…Râzi de te prăpădești. Atenție: Simona Tache nu e balerină ci ziaristă!

De la Lifehacker am 76 necitite. La mihai bendeac, după ce i-a scris mama lui, acum i-a scris și fratele lui…pe blog. Așteptăm, cu viu interes, ca pe blogul feeric al lui mihai bendeac să scrie corina chiriac, cățelul pappy, secretara lui cruceru, gigi becali, monica senzualllle și eu, nu în primul rând.

De la monden info: 180 de articole nevăzute. Iar miron mitrea îi răspunde lui ponta pe puncte. Acel vis urât, sub care i-a apărut și numele Sfântului Sebastian, are un titlu de blog și niște subiecte…de le șterg cel mai adesea. Mufică, prietenul său, de la actuala soție…stă ca un roșu..pe dreapta.

La palatul șuțu…două linii pe poză…spre un guvernant care face…biluțe (?!!!). Domnul persona (bine că nu: ipostas) mai dă o poză cu fi-so. Dacă a trece la anglicanism e un sport…nu mă mir de ce sportul acesta e profitabil, dacă scrii în limba engleză…și te muți unde vrea limba engleză.

Premierul năstase ne dă detalii despre ultimele cărți. De la lume bună am 10 necitite. Design You Trust e unul dintre cele mai bogate compoziții online în materie de imagine. De la ei am vreo 13 necitite.Vara nu-i ca primăvara. Afară soarele bate cu putere. Nu contează ce scriu pentru că nu mă citește nimeni. Trăim în România și asta ne mănâncă tot timpul. Nimeni nu va reacționa negativ, pentru că suntem un popor de domni și de doamne, de eleganți și nu ne mai comportăm ca pavel coruț ca în epoca de piatră…unde giordano bruno e ars pe rug de către semiluna roșie.

Stăm calmi, privim destins, toți sunt cu ochii pe noi…dar vă rugăm frumos, nu ne mai furați pozele!

Am mai dori să vă dăm și alte detalii…dar cred că și această scurtă integramă, pentru ca să o judecați, vă ia o săptămână. Asta dacă nu tăiați…nordul gordian cu sabia.

Page 1 of 44

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno