Etichetă: revista VIP net

În ceea ce priveşte inventarierea conţinutului de idei, gânduri, atitudini online din ziarele româneşti nu ne propunem o analiză metodică pentru că am pierde o groază de timp degeaba, ci ne alegem temele cu penseta: de ici şi de colo, pentru ca să spunem câteva lucruri. Cu siguranţă se va vedea nivelul scăzut al problemelor enunţate cât şi răspunsurilor subţiri care li se dau.

***

1. O, scandalul e viaţa mea, frate!…

Monica Moanea de la Revista VIP net se întreabă de ce prizează românul mai bine cancanul, scandalul, datul poalelor peste cap în public decât problemele serioase şi anumiţi oameni publici îi răspund:

Oana Zavoranu
„Sintem un popor latin si asta ne face sa fim vii. Acest lucru inseamna viata.”

Deci viaţă înseamnă, în acest context…să fii neam prost.

­Cristi Iacob

„Romanul gusta chestii de genul acesta. Se uita la tiganii (nu in sensul ra­­sist al cuvintului), se uita la pus poalele in cap. Priveste prin gaura cheii la cum face sex vecinul, in loc sa faca dragoste el.”

????? În loc de răspuns…exemple.

Oana Roman

„Mahalagismul se vinde foarte bine in Romania, pentru ca oamenii nu au ocupatii serioase. Si totusi, vedeta mai da o san­­sa privitorului, odata cu veni­rea noilor generatii care vor <repara> lucrurile.“

În sfârşit un răspuns: ne plac prostiile pentru că nu avem ocupaţii serioase, adică tăiem frunză la câini.

Andreea Berecleanu

„Este genetic sa ne intereseze astfel de lucruri. De cind e lumea si pa­mintul, omul este interesat de subiectele de birfa. Curiozitatea este aceeasi pentru toate rasele.“

Prostia nu e genetică! Omul nu e interesat de când lumea să bârfească şi nu toate rasele de oameni au curiozitatea bolnăvicioasă de a vedea dedesubturi personale…ci e dobândită această meteahnă.

Betty (Etnic)

„Probabil pentru ca in scan­daluri se fac dezva­luiri, se si deviaza de la subiect, se picteaza o ade­varata telenovela. Oamenii simpli sint interesati sa vada ca si vedetele au probleme si ca, pina la urma, sint si ei oameni.”

Betty atinge vreo 3 adevăruri late: scandalul dezvăluie ceva şi el dezvăluie ce om fără echilibru şi bun simţ eşti; scandalul e o telenovelă regizată live; oamenii neşcoliţi de pe margine sau care nu se învârt în „lumea bună” vor să vadă că şi „vedetele” sunt „la fel”.

Dan Helciug

„Nu ne intereseaza sa vedem oameni fericiti, ci sa aflam ce au mai facut unul si altul. Scandalul este o forma a raului, iar raul ne atrage. E vorba despre captarea atentiei. Scandalul in mass-media inseamna spectacol”.

Helciug zice şi el lucruri serioase de această dată: suntem prea egoişti şi invidioşi în faţa bucuriei altora şi de aceea dorim să vedem lucruri tot la fel de jegoase ca şi caracterul nostru; scandalul e o formă de manifestare şi de perpetuare a răutăţii proprii; spectacolul mediatic înseamnă transmitere a acestui virus generaţiilor tinere, ca să îl perpetueze prosteşte.

Dana Nalbaru

„Oamenii nu sint prosti. Stiu sa se distreze si, drept urmare, certurile din presa reprezinta o sursa de divertisment.”

Oamenii se lasă prostiţi de propriile lor patimi… şi certurile nu sunt un divertisment ci o maladie socială. Când cearta intră în casa ta, în famailia ta şi nu vă mai înţelegeţi în casă unul cu altul, îţi dai seama că ceea ce ai văzut la altul, pe stradă sau la televizor era tot la fel de greţos şi de irespirabil ca ceea ce se petrece cu tine acum.

Andreea Spataru

„Cred ca scandalurile se vind bine peste tot. Scandalul se vinde, asta vrea omul, asta cauta. Disputele fac interesul si deliciul publicului.“

Scandalul e deliciul omului depravat…

Horia Moculescu

„E simplu de explicat de ce se vind scandalurile mai bine. Literatura de specialitate e mai scumpa si oamenii nu mai vor sa citeasca lucrari de calitate. Scoala lasa de dorit, ca si subiectele pe care le gasim pe site-uri.”

Şcoala, saiturile şi moralitatea publică lasă de dorit…pentru că e făcută de oameni cu standarde cel mai adesea minore.

Gianina Corondan

„Scandalurile inlocuiesc ceea ce nu avem curajul sa traim. Sint un fel de surogat. Ce nu avem sansa sau curajul sa traim noi, traiesc altii.”

Scandalurile vizualizate…sunt propriile noastre fantezii materializate sau reprezintă propria noastră singurătate în care naufragiem?

Dacă tragem linia pentru concluzii, înţelegem că prizăm scandalurile pentru că nu facem lucruri serioase cu şi în viaţa noastră şi pentru că delectarea cu ele e o formă de umplere de-o clipă a singurătăţii proprii.

******

2. Comentatori cu probleme, care n-au faţă dar au figuri în cap!

Gheorghiţă Aurelian de la Gândul scoate în relief maniera în care se comentează în subsolurile articolelor din ziare şi dă câteva exemple de comentatori „de vocaţie” – ca să nu le spună: dezaxaţi – din ograda proprie. După ce ne spune cum se manifestă zi de zi câţiva comentatori nocivi bunului simţ pe pagină la Gândul, autorul nostru trage următoarea concluzie:

„Toţi cei enumeraţi în exemplele de mai sus au un punct comun: dependenţa faţă de obiceiul lor [ de a comenta prosteşte n.n.]. În primăvara lui 2007, când am decis să blocam accesul la comentarii al celor care înjurau pe forum, am primit vreo zece telefoane sau emailuri de la cei care nu mai puteau scrie pe Gândul, prin care aceştia solicitau să aibă acces, din nou, la „drogul” lor”.

Însă răspunsul la această problemă – de ce cineva comentează aiurea într-un ziar sau blog care e accesat de mulţi oameni? – e acela că: tot dezaxatul vrea să iasă în evidenţă şi nu să comenteze. Problema nu e că vor să comenteze…problema e, că în mintea lor, aceşti oameni cred că toată lumea îi ştie pe ei, pe ei care scriu…deşi ei sunt numai un…pseudonim. Tocmai de aceea scriu din ce în ce mai mult şi aiurea, când se văd moderaţi…pentru că ei confundă numărul de comentarii cu…ieşirea lor în evidenţă şi cu faptul că astfel îi cunoaşte toată lumea.

Dar dezaxaţii de la Gândul enumeraţi de către autor scriu sub pseudonimele: călugărul Teofil, wolf, Calache…Chiar dacă s-ar fi numit Iorgu Constantin, Costel Axinte, Maria Pricop etc. nu înseamnă nimic pentru alţii, dacă nu ne trimit la eventuale pagini web ale lor, pentru ca să îi cunoaştem şi noi, ceilalţi cititori ai unui ziar sau ai unui blog.

Am putea vorbi câteva ore şi despre anumiţi comentatori ai noştri, care sunt ba femei, ba bărbaţi, ba sunt ortodocşi, ba liber cugetători sau trec dintr-o sectă în alta comentariu de comentariu. Numai că noi nu avem obiceiul să moderăm toate comentariile. Ar fi fost o listă întreaga de injurii, de drăcuituri, de barbarisme…şi e păcat să dăm atenţie , aşa, la tot nespălatul pe suflet.

3. Cotidianul nostru avizează comentatori ironici mai degrabă…decât imparţiali

Dacă citim unele din micile comentarii ale Cotidianului, adică comentariile comentatorilor de la Cotidianul nu ne mai trebuie un manual de ironie sau de vorbit şmechereşte, pentru că totul e translat la ziar sau găsim aici mostre de gânduri rupte de început şi sfârşit, adică fără introducere…şi avem parte doar de gândurile de la mijloc. Exemple?!

Comentariile d-lui Mircea Dinescu sunt, mai toate, o supă dezlânată, unde ideile sunt cu totul metafore, scrise la nervi, care ţin loc de scuipat lehamisit. Peştele mort de săptămâna asta, ca şi alte articole culinare ale poetului Dinescu sunt un amestec de amintiri fantomatice, de literatură scurtă hunambulescă, de unde fiecare înţelege ce vrea. Finalul e că „ţara noastră pute a peşte mort”. Dacă era în toane mai bune, cu totul alta era…porţia de comentariu. Credem că săptămâna asta aşa a fost să fie şi că nu e vorba de niciun comentariu gândit…ci de comentarii făcute instinctual, comentarii care sunt marca domnului Dinescu.

Comentariul ultim al d-lui Adrian Ursu e tot un comentariu de …mijloc, ca de fiecare dată aproape. Fără introducere, fără final…ci numai mijlocul unor date/realităţi mestecate în grabă cu ironie lehamisită. Dacă nu ai fi văzut ştirile…habar ai avea ce a vrut să spună! Zombii politici sunt…candidaţii la postul de premier. Trecerea lor în revistă e băşcălioasă. Comentariul e de fapt un gag, da, un râs de unul singur. Şi în limba română când râzi de unul singur sau râzi de ce îţi aduci aminte înseamnă…că râzi ca prostul când şi-a văzut…

La Cotidianul, cu alte cuvinte…se zeflemiseşte cotidianitatea…şi nu se ia în serios!

Nu avem comentarii…ci fobii exprimate într-o palmă de text.

Unele comentarii ale Cotidianului sunt amintiri din copilărie amalgamate cu amintiri…din realitate.

Poate că nu se face prea bine diferenţa între un comentariu, atent, pertinent la un eveniment şi un articol umoristic. Cei doi comentatori sunt cel mai adesea în limita cancanului şi nu a comentariului! Poate că ar trebui trecuţi la: momente vesele pentru un timp.

4. Onlineul nu uită nimic!

Ne dă dreptate d-l Sorin Tudor: „O dezamăgire reflectând „în on-line“ lehamitea din viaţa reală şi de care politicienii încearcă să fugă, părăsind site-urile de partid pentru a-şi face bloguri. De aici, citiţi de o mie, două de oameni pe zi, se amăgesc că internetul le-ar putea reda o parte din ceea ce a dispărut odată cu comunismul: presa partidului unic. Şi, instinctiv, fie purced să-i apostrofeze pe jurnaliştii care cutează a gândi altfel, fie, asemeni lui Adrian Năstase, cheamă la camaraderesc oprobriu al oponenţilor politici.

O dovadă în plus că lecţia localelor nu le-a fost de folos. Sau, parafrazând, nu-i on-line-ul ca off-line-ul. Pentru că pe internet nu se uită nimic. Niciodată”.

Onlineul reflectă o stare de spirit…dar în acelaşi timp reflectă şi marile manipulări ale oamenilor şi ale opiniei lor la nivel virtual. De aceea în Judecăţi online dorim să vedem diferenţa dintre scrisul de ziar…şi conţinutul scrisului. Analizele pe text sunt întotdeauna bune chiar dacă ştirea trece. Contează nu ştirea sau cine o editează, cum şi unde, ci din ce e formată, ce ne spune. Ce ne spune de fapt un ziarist la nivel online care scrie săptămânal? Ce ne învaţă? Cum ne ajută de fapt pe noi, cititorii, un ziarist?

Vom face analize textuale pe articolele unor ziarişti sau scriitori afiliaţi presei, pentru ca să observăm gradul ideatic al scrierilor lor. Cu alte cuvinte: cât e umplutură în articolele lor şi cât e idee muncită şi livrată nouă?

Pr Dorin şi Psa. Gianina