Fragmente din cartea despre Ceasurile liturgice a lui Robert Taft

Robert Taft, The Liturgy of the Hours in East and West. The Origins of the Divine Office and its Meaning for Today [Rânduiala Ceasurilor în Răsărit și Apus. Originile slujirii dumnezeiești și semnificația acesteia pentru ziua de azi], Second Revised Edition, Ed. by The Liturgical Press, Collegeville, Minessota, USA, 1993.

Cartea a fost editată pentru prima oară în 1986.

*

p. 4-5:

Textele Noului Testament despre rugăciune

Dacă lăsăm la o parte acele texte ale Noului Testament care vorbesc despre ceea ce astăzi numim „Taine”, adică textele referitoare la Cina Domnului, Botez, punerea mâinilor și ungerea celor bolnavi, ne mai rămân patru categorii de texte referitoare la rugăciune în Noul Testament:

1) referirile lui Iisus și ale altora la rugăciune;

2) îndemnurile și poruncile pentru a ne ruga;

3) sfaturile despre cum să ne rugăm;

4) rugăciuni și imne propriu-zise.

[Astfel că] din aceste texte noi învățăm că creștinii se rugau „zilnic” [F. Ap. 2, 46], chiar „în mod neîncetat” [I Tes. 1, 2]. Ei se rugau când erau singuri [F. Ap. 10, 9], când se adunau împreună [F. Ap. 2, 46], când erau împrăștiați [F. Ap. 20, 36-38, 21-25].

Ei se rugau acasă [F. Ap. 2, 46; 10, 9; 12, 5, 12], în templu [F. Ap. 2, 46; 3, 1; Lc. 24, 53] ori în sinagogă [F. Ap. 13, 14-15].

În rugăciunile lor ei foloseau psalmi biblici, cântări și binecuvântări ori compozițiile unui asemenea gen literar[1].

Rugăciunile lor includeau laudă și binecuvântare, mulțumire, mărturisire a credinței[2]; cereri pentru a scăpa de ispită, pentru a se împlini voia lui Dumnezeu [cu ei], pentru iertarea prigonitorilor lor, pentru mântuirea lui Israel, pentru ajutorul în predicarea Evangheliei, pentru venirea Împărăției [lui Dumnezeu], pentru iertarea păcatelor, pentru conducători și pentru pacea celor care ne păzesc pe noi, pentru înțelepciune, sfințenie, nepăcătuire, întărire și stăruință, credință, nădejde, dragoste, sănătate, descoperire, iluminare și darul Duhului[3].

Și în acele ceasuri ei „erau plini de Duhul Sfânt” [F. Ap. 2, 4], și proroceau sau vorbeau în limbi [F. Ap. 2, 11; 10, 46; I Cor. 14].

Dar în ceea ce privește învățătura explicită și poruncile referitoare la rugăciune, Noul Testament poruncește creștinilor să se roage în mod stăruitor [Mt. 7, 7-12; Lc. 11, 5-13; 18, 1-8], chiar în mod neîncetat [Lc. 18, 1; 21, 36; Efes. 6, 18; Colos. 4, 2; I Tes. 5, 16-18], cu credință și încredere [Mc. 11, 24; Lc. 18, 1] dar și cu smerenie/ umilință [Lc. 18, 9-14] și fără fariseism sau [cu] ostentație sau [cu] multe cuvinte [Mt. 6, 5-8].

[Și], în sfârșit, ei trebuiau să fie mereu priveghetori [Lc. 21, 36; Colos. 4, 2], priveghind și rugându-se ca să nu intre în ispită [Mt. 6, 13; 26, 41; Lc. 11, 4].

Un model [de rugăciune] ne este dat în Rugăciunea Domnească [Mt. 6, 9-13; Lc. 11, 2-4]. [De aici aflăm că] creștinii trebuie să se roage Domnului [considerându-L pe Acesta drept] Tată [ceresc]. Însă exemplul de față nu este unul exhaustiv, ci el sugerează și alte intenții [de rugăciune].

Căci ei se rugau și în numele lui Iisus [Mt. 18, 19-20; In. 14, 13-14; 15, 16; 16, 23-26; I Cor. 1, 2; Colos. 3, 17].

Aceste lucruri le învață Noul Testament despre rugăciune, mai mult descriptiv decât exhaustiv, conținând o poruncă, repetată în mod curent de Tradiția ulterioară, ce va deveni slujire dumnezeiască: [și anume] porunca „rugați-vă neîncetat” [I Tes. 5, 16-18; Colos. 4, 2; Efes. 6, 18; Lc. 18, 1].

*

p. 6:

„Existau două jertfe zilnice în templu: dimineața și seara. Iar Noul Testament ne spune că primii creștini erau „întotdeauna în templu binecuvântând pe Dumnezeu”[Lc. 24, 53] „și în fiecare zi stăruiau împreună în templu”[F. Ap. 2, 46].

Astfel, după cum a arătat Bradshaw, Faptele Apostolilor [3, 11-4, 31; 5, 12-42] arată în mod clar [faptul] că acei creștini adunați la Poarta lui Solomon formau un grup separat/ distinct, care se ruga lui Iisus ca Hristos, și că ei au fost prigoniți pentru aceasta de către alți evrei”[4].

*

p. 8:

Șema, mai mult un crez decât o rugăciune, cuprindea patru pasaje care chintesențiau Legea: Decalogul, plus Deut. 6, 4-9; 11, 13-21 și Num. 15, 37-41. Aceste pericope erau precedate de două binecuvântări de mulțumire, pentru creație și pentru revelație. Întreaga [rugăciune] se încheia printr-o binecuvântare de mulțumire pentru răscumpărarea [lui Israel] din Egipt și, seara, printr-o rugăciune pentru odihnă”.

*

p. 10-11:

„Rânduiala Ceasurilor se datorează în mod clar moștenirii noastre evreiești. Dar eu nu pot fi de acord cu Dugmore și cu alții [ca el], care încearcă să vadă o mai mare continuitate [a greater continuity] [între creștinism și mozaism], pentru că dovezile nu pot fi justificate”.

*

p. 13:

Autorul îi dă crezare lui P. Audet referitor la faptul că Didahia Sfinților Apostoli este un text antiohian scris între 50-70 d. Hr., scris nu mai târziu de Epistolele Sfântului Pavel și contemporan cu Evangheliile sinoptice.


[1] „Psalmi și imne și cântări duhovnicești”: Colos. 3, 16-17; Efes. 5, 18-20; imne creștine în mod special: Filip. 2, 6-11; Col. 1, 15-20; Efes. 2, 14-16; 5, 14; I Tim. 3, 16; I Petr. 3, 18-22; Evr. 1, 3; Prologul de la Ioan, binecuvântări etc.: Lc. 1, 46-55, 68-79; 2, 29-32.

[2] Rom. 1, 8; 15, 6, 9-11, 30-32; I Cor. 1, 4; II Cor. 1, 3; I Tes. 1, 2; 2, 13; II Tes. 1, 3; Efes. 1, 3, 9; Colos. 1, 3; Filip. 1, 3; II Tim. 1, 3; I Petr. 1, 3; Filim. 4.

[3] A se vedea, spre exemplu: Mat. 5, 44; 6, 9-15; 9, 38; 26, 41; Mc. 14, 38; Rom. 10, 1; I Cor. 1, 4; I Tes. 3, 11-13; Efes. 1, 15; 3, 14-19; I Tim. 2, 1 și urm.

[4] P. Bradshaw, Daily Prayer in the Early Church [Rugăciunea zilnică în Biserica primară], Ed. Oxford University Press, New York, 1982, p. 24.