Românii nu citesc cărţi grele
E o concluzie dezarmantă pentru un scriitor şi, mai ales, pentru un teolog. Editurile româneşti ştiu că produsele intelectuale (ce expresie degradantă!), adică cărţile grele nu se vând, cele ştiinţifice, cele foarte muncite, ci se vând cele uşurele. Adică nu e bine să fii foarte deştept în România, pentru că deşteptăciunea este o anomalie, o adevărată SIDA a minţii.
Şi, pentru că costă mai mult şi eşti plătit mai bine să tencuieşti o casă, decât să gândeşti şi să scrii o carte, e bine să te faci zidar, gunoier, traficant de droguri, prostituat, vânzător de loz în plic, decât un om specializat într-un domeniu.
Eramus de Rotterdam, scria şi edita, cu amărăciune, în 1509, o carte numită Elogiul prostiei (Laus Stultitiae) şi tema, ca atare, e la modă. E substanţa vieţii noastre. Prima întrebare, paradoxal, venită de la intelectuali, care mi se pune e ce mai fac şi nu ce am mai gândit sau ce am mai scris. Ce mai fac…e ce am mai gândit…adică ce am mai ajuns.
Şi ce am ajuns, pentru mine, nu înseamnă să ajung protoiereu sau magnat…ci un om tot mai conştient de păcatele mele şi de nevoia de mântuire. Dacă sunt teolog, trebuie să gândesc ca un teolog şi să mă comport ca un teolog. Dar, dacă mă comport ca un teolog (şi eu mă cam comport ca un teolog) de aceea sunt muritor de foame şi nu magnat.
Ca să te faci magnat trebuie să te ocupi cu zona ocultă şi să fii prost de dai în gropi la lucrurile înalte ale vieţii. Ca să fii teolog trebuie să te umpli de har, pe măsură ce renunţi la tine însuţi şi la moda şi trufia vieţii. Însă, moda de astăzi de a fi preot…e tocmai aceea de a fi un magnat al parohiei, un om care adună, strânge…care mulge parohia, dar nu dă nimic altora.
Bineînţeles e o poziţie inversă a preotului această postură, care e indiferentă faţă de turmă, dacă produsele turmei sunt aşa dulci. Însă viitorul religios al României, aşa presimt eu, poate mă înşel, va smeri atitudinea noastră preoţească în faţa credincioşilor noştri. Adică, nu avem nevoie numai de slujbe şi de lucruri spuse pe deasupra, pe de rost, de plăci care cântă pe aceeaşi tonalitate, fără conştientizarea a ceea ce spunem, ci avem nevoie de preoţi, care să ştie puterea credinţei şi să fie oameni ai sfinţeniei.
Aşa cum nu poţi confunda o carte proastă cu una genială, tot la fel nu poţi confunda un preot, care se ocupă cu paharul sau cu afaceri diverse, cu un preot care se ocupă cu viaţa cu Dumnezeu. Emit un sunet diferit sau lasă o urmă specifică în spatele lor.
Însă, de ce românii vor să fie proşti, adică de ce nu vor să mai citească cărţi grele, în masă sau majoritatea să citească cărţi grele? Pentru că se plăteşte mai bine ipocrizia, lenea, impostura, incultura, bădărănia. Există o legătură durabilă între necredinţa oamenilor şi parşivenia noastră, a preoţilor, care luăm tot şi nu ghidăm, spre mântuire, pe nimeni. Există un consens dubios: ei ne văd că suntem vai de mama noastră, noi ne dăm după ei, ca toată lumea să aibă un iad uşor, paşnic…
Şi Biserica Ortodoxă şi Şcoala românească sunt responsabile, in corpore, pentru că românii nu mai citesc cărţi grele, pentru că nici nu mai sunt apţi să le citească, la nivel majoritar. Sunt bune clădirile. Sunt buni şi minerii, şi lăcătuşii mecanici, şi spoitorii de garduri, şi albinele care fac polenizarea… Însă o ţară fără teologi sfinţi şi fără oameni de cultură cu apetit teologic coerent e o ţară de pripas, o ţară plină de ştir.
Nu poţi să te schimbi fără Dumnezeu şi fără Tradiţie! Nu poţi să te schimbi citind doar acatiste şi nu şi Filocalii! Nu poţi să stai doar la apă mică, pentru că te împuţi, ca peştele care moare, din cauza apei încinse, de la mal. Trebuie să mergi spre adânc, spre mâlul din adânc, spre tainele lui Dumnezeu, pentru ca să fii creştin ortodox şi român şi om.
De aceea trebuie să ne întoarcem la cărţile grele ale Ortodoxiei şi ale lumii, la experienţa sfinţeniei şi a umanităţii, pentru ca să ne simţim oameni. Fără acest lucru suntem sub oameni, nişte verzala zidului fără rost.
România va deveni puternică, numai când românii vor fi teologi vii, sfinţi, chiar dacă sunt magnaţi, profesori, miniştri, spoitori, argintari sau fierari. Nu poţi să fii o valoare în absenţa legăturii cu Dumnezeu, Care te face să fii valoric. Şcoala fără Biserică naşte oligofreni ai spiritului. De aceea nu putem ieşi afară din şcoală, din nou, prin excluderea orei de Religie, pentru că va creşte, tot mai mult, sufocant de mult, indiferentismul de orice fel, nu numai cel religios, la nivelul ţării noastre.
Şi, dacă eşti indiferent faţă de Dumnezeu şi de marile cărţi ale lumii, nu dai doi bani pe un om…şi de aceea eşti o nulitate fără seamăn.