Cercetări şi actualizări liturgice [3]
***
1. Plusurile cărţii. Contribuţii personale
101. Scopul împărtăşirii cu Sfânta Euharistie: comuniunea cu Hristos Dumnezeu şi dobândirea vieţii veşnice [p. 301].
102. Sfânta Euharistie nu este numai un premiu pentru eforturile noastre ascetice ci şi un medicament pentru vindecarea noastră [ p. 302].
103. Adevărat: cum nu putem trăi fără hrană nu putem trăi nici fără împărtăşirea euharistică cu Domnul [ n. 591, p. 302].
104. Da, lupta noastră ascetică e lupta noastră cu Hristos, care devine interior nouă prin împărtăşire [p. 303], însă, în acelaşi timp, trebuie să existe şi rugăciunea noastră continuă vizavi de persoana lui Hristos, Dumnezeu şi om, pentru ca să nu cădem în extrema următoare, crezând că împărtăşirea exclude asceza, încordarea, curăţirea de patimi pentru vederea slavei Sale.
105. E adevărat: nu putem să vorbim de o rară împărtăşire pe baza unor cazuri excepţionale de Sfinţi ai Bisericii ] p. 304].
106. Regula de aur în viaţa ortodoxă: asceză şi împărtăşire [ p. 304].
107. Participarea la Sfânta Liturghie presupune împărtăşirea cu Sfintele Taine ale Domnului [ p. 305].
108. Autorul prezintă în mod autentic canoane şi fragmente liturgice care vizează împărtăşirea, comentând acurat conţinutul lor.
109. E adevărat: marea dramă liturgică a momentului e că poporul credincios nu se mai apropie în mod curent ca să se împărtăşească cu Sfintele Taine, ierarhia devenind astfel, pe nedrept, singura consumatoare a Sfintelor Taine [p. 307].
110. Citatele patristice referitoare la împărtăşirea curentă cu Sfintele Taine sunt edificatoare şi bine alese.
111. Da: împărtăşirea rară favorizează lucrarea diavolului în fiinţa noastră, ascendentul său asupra noastră şi de aici cazurile de posesie minoră sau majoră de astăzi şi tinderea spre erezie, curiozitate demonică şi perversitate. Cu referire la n. 612, p. 310.
112.Nu există termene temporale pentru împărtăşirea euharistică pentru că împărtăşirea cu Domnul e vitală pentru sănătatea noastră duhovnicească şi trupească [ p. 315].
113. Suntem de acord cu n. 625, p. 315. Oricine poate privi restrictivist o anume realitate datorită modului său personal de a vedea lucrurile şi datorită experienţei sale de viaţă. De aceea nicio afirmaţie nu poate fi absolutizată dar nici eliminată ca fiind cu totul nefondată. Trebuie să privim persoana care vorbeşte, experienţa sa, contextul, destinatarul unui sfat etc.
114. O foarte bună alegere şi o dreaptă exegeză la canonul 8 al Sfântului Ioan Postitorul [ p. 316].
115. Da: oamenii Sfinţi ai Bisericii au dorit şi doresc să se împărtăşească zilnic cu Sfânta Euharistie şi consideră o dramă enormă neîmpărtăşirea zilnică [ p. 316].
116. E netradiţională practica slujirii Liturghiei de mai multe ori în aceeaşi zi [p. 317].
117. E netradiţională excluderea ajunării înainte de împărtăşire [ p. 318].
118. Simpla constatare a nevredniciei proprii arată lipsa de dor pentru comuniunea cu Domnul şi nu poate fi un argument pentru neîmpărtăşirea deasă [ p. 320].
119. Tradiţia ortodoxă nu a pus accentul niciodată pe excluderea de la împărtăşire a credincioşilor ci pe schimbarea lor pentru ca să fie vrednici de împărtăşire [ p. 322].
120. Da: Dumnezeu primeşte pe cel ce se pocăieşte, chiar dacă a făcut păcate mari şi Se întristează de cei care se consideră drepţi [p. 323].
121. Da, puţini ştiu diferenţa tradiţională dintre spovedanie şi mărturisirea gândurilor în faţa unui Părinte duhovnicesc [ p. 325].
122. Autorul ne propune să vedem iertarea de păcate într-un mod tradiţional ortodox, nu doar legată de Spovedanie ci şi de rugăciunea şi asceza personală şi călăuzirea unui Părinte duhovnicesc [ p. 325].
123. Autorul aduce argumente convingătoare în favoarea opiniei că taina Sfintei Spovedanii nu este cerută înaintea oricărei împărtăşiri euharistice [p. 326-328].
124. Adevărat: formularele/ îndreptarele pentru spovedanie sunt înţelese foarte rău de multe ori ajungând să fie adevărate lecturi terorizante pentru conştiinţele scrupuloase. Şi asta pentru că nu sunt privite păcatele expuse în mod contextual, în contextul vieţii lor ci sunt luate la modul absolut şi înţelese non-duhovnicesc. Cu referire la n. 646, p. 327.
125. E adevărat: există un standard dublu în ceea ce priveşte spovedania, care nu ne face cinste [p. 327].
125. Împărtăşirea nu poate fi legată exclusiv de post [ p. 331] şi autorul dă argumente irefutabile.
126. Autorul a înţeles în mod corect tradiţional datele expuse în n. 654,p. 332.
127. Suntem de acord cu sfârşitul paragrafului VII, p. 333, pentru că el este o frescă reală a vieţii unui credincios ortodox autentic.
128. Şi noi credem că e şi poate fi un act de evlavie reală sărutarea Sfântului potir după împărtăşire, de către credincioşi şi acest element liturgic trebuie valorificat [ p. 335].
129. Autorul explică în mod corect obiceiurile mai mult sau mai puţin ortodoxe de după împărtăşire şi ne canalizează atenţia spre rugăciune şi bucurie sfântă [ p. 336-337].
130. Autorul scoate, într-un mod foarte propriu, o înţelegere isihastă din chinonicul împărtăşirii, pentru că împărtăşirea trebuie să predispună la rugăciune, atenţie duhovnicească, la bucurie dumnezeiască [ p. 337].
131. Nesimţirea duhovnicească e fundamentul nedorinţei zilnice de împărtăşire [ p. 337].
132. Ne-a plăcut modul adânc tradiţional al traducerii făcute Papirusului de la Barcelona [ p. 340-341]. S-ar fi putut indica şi aici porţiunile scripturale şi patristice din textul tradus.
133. E un lucru bun şi care trebuie intensificat pe viitor, ca să credibilizăm citarea din sursele online. Autorul face un lucru bun citându-şi propriul blog, în n. 720, p. 375, pentru că blogul nu este un spaţiu în care nu se poate face excelenţă ci dimpotrivă.
134. Restaurează: perdea şi nu dveră, pentru că dveră = uşă. A se vedea n. 728, p. 379-380.
*
2. Minusurile şi nelămuririle cărţii şi ale autorului
101. Hristos întru Duhul realizează şi asigură comuniunea celor credincioşi, însă nu numai prin împărtăşirea cu Sine ci şi prin cunoaşterea cuvintelor Sale şi printr-o relaţie permanentă de rugăciune şi de curăţire de patimi. Cu referire la n. 529, p. 302. Nu trebuie să maximalizăm dorinţa de împărtăşire şi împărtăşirea cu Hristos în detrimentul teologiei, a ascezei, a relaţiei liturgice comunitare şi personale cu Hristos.
102. De unde are autorul informaţia că deasa împărtăşire nu se practica în Apus între sec. 12-17? [ p. 318].
103. Nu suntem de acord cu poziţia eminamente negativistă vizavi de Mărturisirea de credinţă a Sfântului Petru Movilă [p. 318] şi cu viziunea halucinată, mitologizată, a ceea ce înseamnă robia babilonică a teologiei ortodoxe.
104. Din nou o ironie răutăcioasă, care nu rimează cu importanţa subiectului. Ne referim la comentariul în jurul poruncii a 4-a bisericeşti [p. 319-320].
105. Părintele Mihail Jeltov ne dă argumente, dovezi în sursa citată la n. 637, p. 321, despre pravila pre-euharistică?
106. Nu este indicată sursa hrisostomică cu referire la acoperăminte ] p. 343].
107. Avem vreo indicaţie de când s-a miniaturizat Trupul Domnului, sub forma Agneţului de astăzi? Cu referire la punctul b din p. 347 sus.
108. Pe ce se bazează Mateos când afirmă că Obedniţa şi primirea anafurei începe să se suprapună Liturghiei din sec 11-12? [ n. 674, p. 348].
109. Sursa citată în n. 679, p. 351 dă date concludente despre sec. 9? Care sunt acestea? Unde afirmă şi ce afirmă în mod textual patriarhul Nicolae Grămăticul şi Teodor Balsamon? Tot cu referire la aceeaşi notă.
110. Multe dintre cuvintele explicate în index nu au acoperire citaţională.
111. Pe ce se bazează autorul când afirmă că Liturghierul lui Macarie e primul liturghier tipărit în întreaga lume? Cu referire la r. 2, de jos, p. 369.
112. De unde ştie autorul istoria folosirii mânecuţelor în cultul ortodox? Cu referire la paragraful 2, de sus, p. 372.
113. Din nou o acceptare necritică a ipotezelor patrologice eterodoxe: pseudo-Sofronie. În p. 367 şi 378. Dacă o carte poartă numele cuiva şi Tradiţia admite acest lucru atunci e cartea lui. Dacă ai dubii pe seama autorului, spui: care se presupune că ar fi a lui….dar nu scrii: pseudo-Sofronie, pentru că delegitimezi tot efortul tău de legitimare a unei afirmaţii.
114. Deşi autorul afirmă în Bibliografia generală [ p. 381] că a folosit mai multe ediţii ale Liturghierului şi ale Ieraticonului totuşi, în textul cărţii nu au apărut, la note, foarte clar exprimate diferenţele dintre o ediţie sau alta.
*
3. Recomandări
9. Nu este recomandabil să declarăm nerecomandabile anumite cărţi, pentru că în studiul ştiinţific orice carte e recomandabilă. Orice carte poate fi dezbătută şi analizată. Cu referire la n. 730, p. 383.
*
4. Nu ştiam… şi am aflat de la autor lucruri pentru care îi mulţumim
16. Nu ştiam că ortodocşii greci nu pun Sfinte Moaşte în Sfântul Antimis ci numai în piciorul Sfintei Mese. Cu referire la n. 683, p. 353.
17. Nu ştiam că doar românii nu folosesc mai multe potire în cult. Cu ref. la n. 718, p. 374.
*
Citirea cărţii, notiţele şi recenzia
Pentru noi o carte teologică scrisă în mod duhovnicesc şi ştiinţific în acelaşi timp e consumată pe de-a-ntregul, e stoarsă ca o portocală de toată dulceaţa sau e mâncată ca un măr, în întregime, inclusiv cu cotor cu tot şi cu seminţele lui.
Ne exprimăm bucuria şi dezamăgirea în timp ce citim. Ne bucurăm de adevărurile ei, ne bucurăm de eforturile care s-au depus pentru crearea ei, ne rugăm şi mulţumim lui Dumnezeu pentru această muncă depusă şi ne întristăm când vedem mistificări neserioase ale adevărului sau afirmaţii neverificate.
În demersul de faţă, am luat cartea părintelui Petru ca paradigmă pentru citire, pentru luarea de notiţe şi pentru recenzarea unei cărţi. Opiniile noastre vizavi de carte ţine de experienţa noastră personală şi de modul în care ne-am integrat în viaţa Bisericii.
Ele pot fi acceptate în parte sau într-o proporţie mare de către autor sau de alţi cititori pe măsura experienţei proprii şi pe măsura râvnei lor de a înţelege cele bisericeşti, după cum pot fi contestate în parte sau în bloc, tot din aceleaşi motive.
Acceptarea sau contestarea unei cărţi ţine de conştiinţa şi experienţa proprie şi de modul în care încercăm să fim oameni ai Bisericii.
Ce am vrut să demonstrez prin acest demers? Cum se citeşte responsabil şi cu conştiinţă un demers teologic, dând exemplu modul în care noi citim o carte.
O recenzie de conştiinţă nu poate fi un act inchizitorial ci un ajutor venit din partea lectorului cărţii către scriitorul cărţii.
Şi autorul cărţii noastre a putut observa faptul că noi, lectorul său, am evidenţiat atât punctele comune cât şi pe cele divergente, adică poziţia noastră faţă de afirmaţiile sale, fără ca prin aceasta să polemizăm.
O recenzie autentică nu este o polemică şi niciun act de desfiinţare a unui demers scriitoricesc ci, aşa cum spune şi termenul, este o reexaminare a expunerii, o lectură critică a textului din partea unui lector, altul decât autorul.
De ce am pus la două taguri articolul nostru format din trei părţi? Pentru că noi credem că o recenzie corectă e mai întâi o sumă de note la o carte din care, mai apoi, extragem esenţialul.
Vom vedea, într-un alt articol, ce înseamnă esenţialul cărţii de faţă după notele prezentate până acum.