Primul meu duhovnic
Părintelui Ștefan Cimpoeru îi datorez ocrotirea mea în primii ani de după convertire, adică după mergerea mea conștientă la Biserică.
El a fost cel care m-a spovedit prima oară, cel care m-a învățat să slujesc în altar și la strană, cu el am slujit la trei Biserici în același timp, dându-i răspunsurile la strană…deși nici nu împlinisem 14 ani.
A fost cel care mi-a binecuvântat intrarea la Seminar, care mi-a dat să simt o paternitate foarte elegantă și sobră în același timp și pe care, în clipa morții, l-am uns cu ulei pe tot trupul, l-am privegheat toată noaptea și de care m-am despărțit cu inimă strânsă.
Un om misterios, cu suflet profund și impunător prin dramatismul său, atent la detalii într-un mod major…și care știa să prețuiască efortul inimii tale.
Fapt pentru care, peste timp, îmi dau seama că iubirea pentru el e tot mai dulce…pentru că a fost omul care s-a reflectat în mine într-un mod memorabil.
