Nu pizmuiesc vaca vecinului

http://ivanuska.files.wordpress.com/2009/02/picture-012.jpg

Părinte Ioan Usca,

da, paradoxal, nu îmi place când vaca vecinului e stearpă și, cel mai mult, nu îmi place când dă lapte sub cota ei normală.

Mie îmi place ca vaca vecinului să nască câte 10 viței pe an…dacă o duce capul  sau dacă o lasă inima…și, numai privind-o…mă bucur, darămite să îi mai citesc și cărțile, studiile, articolele online.

Nu, nu vă cred un dezaxat…ci un om care nu își ia în serios vocația tot timpul și care face mai puțin decât poate să facă, crezând că, dacă o să facă mai puțin…o să își găsească prieteni mai mulți, printre cei care taie frunză la câini…la nivel online…

Bineînțeles: un raționament defectuos și, când tragi linie, mâine…sau peste 10, 30 de ani…rămân lucrurile pe care…nu le-ai făcut la șto sau nu le-ai făcut cu minimum de efort…pentru minimum de eficiență.

Nu trebuie să aveți vreo îndoială, că nu v-am văzut comentariile la Sfânta Scriptură și că nu am înțeles nivelul lor. Ceea ce Sfinția voastră numiți comentariu scriptural eu numesc arheologizare de date patristice și de informații de dicționar și nu efort de înduhovnicire pentru a înțelege și a comenta Sfânta Scriptură. Adică ați comentat toată Sfânta Scriptură…și nici nu ați început această misiune sfântă…încă.

Iar eu înțeleg, că nu sunt fazan, puterea dv. scriitoricească, cunoștințele dv., ofurile și neîmplinirile, în mare parte comune (că ne învârtim în aceeași arie de slujire și de preocupări teologico-literare) dar nu vă înțeleg…pierderea timpului cu puerilisme.

Da, eu vă văd RSS-urile zilnic și pe ale dv. și la alți o mie…Trec peste ele…se înțelege…cu ochii…că nu stau să mă ocup acum, de fiecare, fir a păr…Și văd că pierdeți timpul cu lucruri care nu vă stau în caracter.

Da, literatura e un debușeu…dar nu e însăși respirația unui preot, dacă, acesta, are vaste și profunde cunoașteri teologice. Eu cred că e foarte logic, nu?! Și Sfinția voastră știți acest lucru…dar vă lăsați furat de valul unui fum de țigară, a unei miștocăreli cu gagiii de la radio sau de la editura aia unde funcționați adesea…și vă pierdeți în sordide lucruri non-caracteristice pentru dv.

Acum eu nu vă moralizez și nici nu vă trag la răspundere, ci vin în întâmpinarea comentariului dv., pentru ca să înțelegeți că nici nu sunteți străin de cotidianitatea mea (adică știu ce lucrați online) dar nici nu mă dau în vânt după ceea ce faceți…pentru că dați un litru de lapte la zi…și nu două vedre, cât vă e ugerul.

La fel stau și  alți ortodocși, ca Sfinția voastră, în ochii mei: logic de evidenți. Eu nu mă uit la ce dă omul din plisc, la ce se crede…ci la ce face. Iar judecata mea e pe ce face…nu pe ce crede el că face

În concluzie: vă privesc realist, tranșant și dureros. Mi-ar fi plăcut să mă îndrăgostesc de persoana Sfinției voastre, ca și de a altor confrați și nu numai, prin ceea ce emană din toți.

Adică pot să iubesc…dar iubesc numai evidențe…nu năluciri.

Vă doresc numai bine…și o să aflați, cu siguranță, dacă se va produce, în mine, vizavi de Sfinția voastră sau de persoanele altora, pentru că acelea au schimbat ceva în ele, o schimbare de optică!

Când munca ta ajunge la cititorul care e apt să înțeleagă…

se întâmplă ca aici. Un lucru care ne-a bucurat foarte mult. Toată binecuvântarea din partea noastră, domnișoară Laura Ana-Maria Bostan!

Comentariul e în HI5 și aici e contul ei.

Cum e să nu te prinzi că cineva te ironizează…

Pe 16. 09. 2009, am vrut să văd…gradul de înțelegere al umorului nostru, de către pastorul Marius Cruceru (în urma a peste 2 ani de ironii de tot felul) și i-am trimis o scrisoare, care, trebuia să pară… o înțelegere latentă între noi doi. Și a ieșit asta:

Rev. Conf. Dr. Marius David Cruceru,

pentru că am văzut, că suspinaţi des şi cu meticulozitate, pentru păcatele trecutului şi, recitiţi, cu inimă îndurerată, articolele genial de dureroase, pe care le-am scris despre dv. (şi pe bună dreptate) vă propunem o înţelegere amiabilă.

Pentru ca să nu mai veniţi tot timpul să le citiţi şi pentru ca, foştii sau viitorii dv. studenţi, să nu le mai tot vadă la noi pe platformă, pentru că nu dă bine (nu?!), ar fi bine să ascultaţi ce vă zic acum.

Ne punem de acord asupra unei sume de bani, pe care o voi primi de la dv., şi noi le ştergem pe toate, cu generozitate, ca şi când, niciodată, nu ar fi fost scrise. Şi apoi, vom avea, o relaţie cordială, ca şi înainte de a vă cunoaşte.

Dv. scăpaţi de un chin în plus (recitirea zilnică a platformei noastre) iar eu, de admiratori neaveniţi.

Ce spuneţi despre propunerea mea?

Nu e nicio glumă, ci un lucru foarte serios!

Vă doresc numai bine.

Acelaşi,

ca întotdeauna.

*

Acum, după cât trebuia el să mă cunoască…sau eu în locul lui, dacă el îmi trimitea așa ceva…îi spuneam: Cum să nu, Reverența voastră, stabilim locul, data, mâncăm o pizza împreună, bem trei beri la țap, undeva…și stabilim contul în care să vă pun banii!

Însă el, complet în afara jocului, fără să sesizeze ironia scrisorii (și mai mă mir de ce nu îmi sunt înțelese scrierile?!), îmi trimite, în aceeași zi, scrisoarea de față, plină de psihologie…dar și de caracter propriu:

Dragi studenți ai Decanului Cruceru Marius!

Profesorul dv. este o somitate de bun simț, de eleganță, plin de psihologie și de curtoazie.

Noi avem un respect inabordabil pentru dumnealui.

Vă rugăm și pe dv. să îl iubiți (la dânsul pe blog, nu aici!), tot la fel de mult ca și noi!

Același,

unul dintre mulți alții.

Ps: Întotdeauna se poate și mai bine…dacă până la această dată nu ai învățat lucrurile elementare.

Posteritatea lui Nicolae Iorga

Parohia Malovat

Malovat-Mehedinti

Romania

Tel. O724.99.80.86

E-mail: stanciulescubarda@gmail.com

Cu deosebit respect va facem cunoscut ca parohia noastra aduna de mai bine de 30 de ani amintiri despre Nicolae Iorga. S-au adunat de-a lungul anilor sute de pagini venite din tara sau din strainatate de la oameni care l-au cunoscut personal pe marele istoric si om de cultura roman.

Sunt  scoase la lumina lucruri, fapte, intamplari,  pe care nu le putem gasi niciodata consemnate in documente. Ele contribuie la reliefarea personalitatii  lui Nicolae Iorga, cât şi la reconstituirea unor fresce din realitatile romanesti din perioada interbelica si nu numai.

Aceste amintiri dorim sa le publicam anul viitor, cu prilejul implinirii a 7o de ani de la asasinarea miseleasca  a lui N. Iorga.

Inainte de a incredinta tiparului tezaurul de amintiri inedite adunate prin vreme,  consideram ca este bine ca sa facem o ultima incercare de a mai adauga cateva de astfel de nestemate colectiei noastre. Speram ca se mai afla printre noi oameni care l-au cunoscut, care i-au fost apropiati, elevi, studenti, admiratori.

Suntem convinsi ca se afla oameni care au avut parinti si bunici, care le-au povestit despre felul cum l-au cunoscut pe Nicolae Iorga si poate chiar aspecte necunoscute din viata lui.

In acest sens ne adresam si Domniei-Voastre, rugandu-va sa nu ne-o luati in nume de rau si, daca va este cu putinta, sa ne dati o mana de ajutor pentru desavarsirea acestei lucrari. Ajutorul ce ati putea sa ni-l dati ar fi acesta:

1. sa ne relatati amintirile Dumneavoastra personale, in cazul in care ati avut prilejul sa fiti contemporan cu marele savant. Ele vor fi publicate sub semnatura Dumneavoastra;

2. sa ne relatati amintirile bunicilor, parintilor si altor  cunoscuti ai Dumneavoastra, care i-au fost contemporani si v-au povestit  despre el;

3. sa popularizati solicitarea noastra in mediul Dumneavoastra de cunoscuti si poate se vor gasi oameni care sa ne dea o mana de ajutor;

4. sa ne incredintati, in original sau in copie, manuscrise cu astfel de amintiri, pe care poate le aveti de la inaintasii Dumneavoastra.

In speranta ca apelul nostru va fi inteles si nu va ramane fara ecou, actiunea in sine constituind atat un act de cultura, cat si de patriotism, va multumim respectuos si va rugam sa ne scuzati pentru deranj.

Sanatate, pace si bucurii sa va dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stanciulescu-Barda

Barda-Mehedinti

Romania

Pentru că iubirea nu moare niciodată (1)

Arhim. Teofil Paraian

Preacucernice Părinte Dorin Octavian,

sunt îndurerată, sunt orfană acum, dar sunt mîngâiatã de Însuşi Domnul meu şi Dumnezeul meu Iisus Hristos şi de Maica Domnului, Presfânta Fecioară Maria şi maica noastră iubitoare…

În primul rând, pentru că ştiu că Părintele meu duhovnicesc, Părintele Teofil, mă vede acum, din Rai – a spus un părinte, că în Rai nu mai sunt neputinţe – ne vede pe toţi, în sfârşit, şi se roagă, cu dragoste, pentru noi…

Simt ca şi cum o parte din inima mea s-a mutat la cer odată cu Părintele Teofil…

În al doilea rând, pentru că, încă mai există oameni frumoşi, înţelepţi şi bineprimitori ca Sfinţia dumneavoastră, care primesc cu atâta iubire şi binecuvântare, cu braţele parinteşti  larg deschise, sufletele orfane, rămase fără părinţi duhovniceşti, mîngâindu-le durerea…

Mă văd nevoită să fac o declaraţie de dragoste siceră blogului dumneavoastră  TEOLOGIE PENTRU AZI, spunând că primii paşi de-a buşilea pe internetul ortodox i-am făcut cu ajutorul dumneavoastră, crescând duhovniceşte prin acumularea  multitudinii informaţiilor conţinute în blogul administrat de dumneavoastră şi oferite nouă cu atâta generozitate şi jertfă asumată de bunăvoie de către Sfinţia voastră.

Deci prima mea dragoste virtuală ortodoxă a fost blogul TEOLOGIE PENTRU AZI

Vă mulţumesc cu profundă  recunoştinţă dumneavoastră şi doamnei preotese Gianina – o minune de femeie, odihnitoare de Dumnezeu şi de semeni, răspânditoare de bucurie şi pace – pentru tot ceea ce faceţi pentru sufletele noastre – ajutându-ne să creştem şi să ne desăvârşim – cu atâta trudă şi dragoste întru Hristos Domnul, Carele să vă răsplătească în vecii vecilor, cu toate cele de folos duhovniceasc şi să vă poarte de grijă întregii familii.

Relatez mai jos, câteva trăiri, pe care le-am purtat în suflet în zilele de mare doliu ce au urmat adormirii în Domnul a Părintelui meu iubit, Teofil Părăian…

Când am aflat vestea cea grea – eram pe messenger – și am scris: „Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!!!!!!! A murit Bucuria mea…!!!”. Iar prietenul care m-a anunţat mi-a spus: „NU PLÂNGE POPOR AL ÎNVIERII!”…

Cum să nu te sfărâmi sub durerea pierderii Părintelui drag  şi de iubirea mîngâietoare a prietenilor? Numai Maica  Domnului mi-a ţinut inima în piept, ca sa nu sară de acolo…

Când m-am hotărât să merg negreşit la înmormântare, m-am gândit: prin Părintele Teofil Dumnezeu mereu a făcut minuni, a fost mereu cu mine, uite chiar şi acum când a murit, e sâmbătă şi pot merge şi eu la înmormântare, că dacă era în timpul săptămânii nu aş fi putut merge, deoarece nu mai aveam zile de concediu de odihnă disponibile…

Apoi, din Hunedoara, mijloacele de transport sunt târzii spre Braşov şi aş fi ajuns dupa ora 15 la mănăstirea Brâncoveanu, ceea ce ar fi fost mult prea târziu…

Am căutat să merg cu alţi prieteni, cunoscuţi, cu autovehiculul unui prieten dar până la urmă eram doar eu care vroiam şi puteam să merg, ceilalţi având probleme familiale sau de sănătate… Şi atunci m-am hotărât că o să merg cu o maşină de ocazie până la mănăstire (apelez la această modalitate extrem de rar!).

Am scris pe o coală de hârtie Braşov, pe urmă mi-am zis că trebuie mai aproape să scriu şi am scris pe altă coală Făgăraş şi mi-am spus că, nu e destul de precis, de aproape şi am scris pe altă coală de hârtie  TEOFIL

M-am gândit  că multă lume va merge şi mă va lua şi pe mine cineva… Și când colo ce să vedeţi? Mă sună imediat un prieten din Deva şi mă cheamă să merg cu ei cu maşina la părintele Teofil… că mai au un loc…  Vedeţi puterea rugăciunii duhovnicului chiar şi dincolo de moarte?

Sâmbătă dimineaţă drumul a fost la început greu, era înnorat, frig, parcă ne îndreptam spre Tărâmul Celălalt, iar inimile ne erau grele în piept… Apoi, pe măsură ce ne apropiam, a început să iasă soarele dintre nori şi să simt o mângâiere în suflet, ca o adiere de aripi de înger…

Cănd am ajuns la Sâmbăta de Sus, m-a izbit trezindu-mă din tristeţe, frumuseţea peisajului, a panoramei, care îţi tăia respiraţia cu grandoarea ei… Eram la poalele muntelui, în jur era o toamnă aurie răsfirată într-o bogată paletă de culori prin frunzişul arborilor, care aveau coroane de la auriu, arămiu, roşu, la verde crud si la verdele închis al brazilor semeţi…

Iar peste toată această feerie de toamnă, trona căruntul Munte, masivul Făgăraş, pe culmile lui semeţe strălucind – cu atâta puritate- neaua timpurie a îndrăzneţei ierni… Ce aer tare, curat, proaspăt cum rar ne e dat să respirăm, reverberat de rugăciune…dătător de viaţă!…

Parcă renăscusem, am prins puteri, ca să pot rezista marii dureri ce avea să vină…

Oamenii – pe drumul spre mănăstire – erau ca într-un muşuroi de furnici, umăr lăngă umăr, dar înaintau în linişte şi cu bun simţ,  spre Biserică…

Am ajuns în curtea Mănăstirii, dar nici vorbă să pot urca în Biserică la Sfânta Liturghie, lumea era ca o mare compactă pe care nu o puteai străbate. Apoi, s-a creat un culoar şi mi-am spus: „Iarta-mă, Doamne, că mă bag în faţa semenilor mei, dar dorul şi iubirea de parintele Teofil, mă cheamă mai mult decât mă obligă legea bunului simţ!…”.

Și am reuşit, încet, încet să ajung în Biserică, despre care spunea un Părinte că este Cerul  cel de pe pământ… Era plină până la refuz… Şi oameni păreau că sunt o mare ale cărei valuri erau în continuă mişcare, fiecare vrând să înainteze până la Părintele Teofil – care era pus în sicriu, în mijlocul Bisericii – ca să îl vadă pentru ultima data şi să îşi ia rămas bun de la dumnealui…

Sfânta Liturghie începuse, aşa că am dat slavă Domnului că pot participa şi eu, păcătoasa…la jertfa salvatoare, sfinţitoare şi restauratoare a Fiului Său, Domnul nostru şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos…

Nu puteam să îl văd pe Părintele Teofil din cauza mulţimii, dar parcă îi auzeam vocea blândă din altar, binecuvîntând:  „PACE TUTUROR!” şi îl simţeam viu, alături de inima mea, rugându-ne împreună cu ceilalţi semeni,  Preasfintei Treimi…

Când s-a spus TATĂL NOSTRU, m-am cutremurat: Marea aceea de oameni a devenit o fiinţă într-o multitudine de personae ce se rugau împreună suflet lângă suflet… Aici aveți un link de unde se poate descărca această rugăciune spusă împreună.

Spunea Părintele Teofil într-o predică: „…un îndemn de la Sfânta Liturghie este Să ne iubim unii pe alţii ca într-un gând să mărturisim. Să ne iubim unii pe alţii. E nevoie de iubire, să împlinim porunca iubirii. Trebuie să înmulţim iubirea.

Şi ca să putem fi vrednici de Dumnezeu, trebuie să avem dragoste între noi, aşa spune Domnul Hristos, a rămas cuvântul Lui în Evanghelie: După aceasta vor cunoaşte oamenii că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste între voi (Ioan 13, 35), dacă veţi avea iubire unii către alţii. Când e lipsă iubirea şi cinstirea e semn că omul nu-i în sfera lui Dumnezeu, nu-i în lumina dumnezeiască şi atunci, ca nu cumva să păstrăm ură în sufletele noastre la Sfânta Liturghie, unde e nevoie de iubire, ni se spune: Să ne iubim unii pe alţii ca într-un gând să mărturisim.

Să n-avem depărtare între noi, să n-avem repulsii, resentimente între noi, ci să ne iubim. Cum se zice la Paşti: Să iertăm toate pentru Înviere, să trecem peste toate. Şi nu numai să trecem peste toate cele rele dar chiar să ne iubim, pozitiv”.

Voi continua daca este de folos duhovnicesc…

Hristologia e un întreg și nu o parte

Ieri dimineață am primit de la unul dintre membrii platformei Ortodoxia tinerilor următoarea scrisoare:

Sărut mâna, Părinte!

Mă iertați pentru îndrăneală.
Unul dintre tinerii, care scriu articole la noi pe site m-a intrebat următorul lucru:

„Aş vrea să vă pun o întrebare de dogmatică: dacă Jertfa lui Hristos a desfiinţat păcatul strămoşesc atunci cum explică Sfinţii Părinţi că femeia tot naşte în dureri, bărbatul tot trebuie să îşi câştige pâinea în sudoarea frunţii şi natura e tot decăzută?

Eu i-am dat un răspuns de care el nu prea a fost mulțumit și nici lămurit. Vroiam să ne ajutați puțin și să ne lămuriți în problema aceasta. Toată discuția pe site a pornit de la faptul că femeia nu are voie să intre în Biserică în perioada menstruală.

Mulțumim pentru ajutor și înțelegere, așteptăm cu drag răspunsul Sfinției voastre.

Doamne ajuta!

***

Ce am înțeles eu din ea? Că ei nu înțeleg încă, că hristologia, vorbirea despre Domnul, despre persoana și lucrarea Sa nu e un fragment izolat, ci e un întreg în sine, integrat într-un întreg și mai mare, adică într-o înțelegere teologică holistă, deplină.

Întrebarea e ilogică din start din punct de vedere teologic, pentru că se întreabă despre jerta și nu despre persoana Domnului, adică despre Cel care Se jertfește, ca și cum ar putea să existe fapta dezlegată sau separată de persoana Lui. Sau nu se vede foarte viu, direct și complex, că Cel care Se jertfește e Hristos, Care nu numai că Se jertfește, dar Își și îndumnezeiește umanitatea Sa asumată, prin fiecare moment al vieții Sale, în mod continuu.

Nu doar Crucea sau moartea Domnului pe cruce, dragii mei, au desființat păcatul în umanitatea lui Hristos fără păcat, ci fiecare moment al vieții Sale a fost o neacceptare a păcatului și astfel o biruință a păcatului în umanitatea Sa.

Da, jertfa Sa a fost un moment culminant, dramatic, dar biruitor asupra păcatului. Însă el nu trebuie individualizat sau separat de viața Domnului în integralitatea Sa ante și post-tanatică, adică de dinainte și de după moartea și învierea Sa.

Pentru că absolutizarea Crucii, așa cum au făcut-o protestanții, nu face decât să ideologizeze moartea Sa pentru noi, să o facă singurul moment al răscumpărării  umanității și să nu vadă adevărul ipostatic, că fiecare pas al vieții Sale, de la concepere și până la înălțarea Sa la cer sunt pași biruitori asupra păcatului și, implicit, asupra morții și a diavolului.

Deci păcatul, oricare păcat, a fost desființat în persoana Domnului prin continua și preadumnezeiasca îndumnezeire a umanității Sale, care a fost o continuă neacceptare și biruință a păcatului. Și îndumnezeirea umanității Sale este făptura nouă, e paradigma pentru cum arată și trebuie să arate omul divino-uman, dumnezeul după har, Sfântul.

Însă sfințenia Sfântului nu e o problemă morală, ci ontologică. La fel cum a fost și pentru Domnul. Pentru că Domnul nu doar pentru că a fost ascultător Tatălui și a murit pe cruce pentru noi, ne-a mântuit, ne-a răscumpărat pe noi, ci pentru că El a fost în mod continuu, clipă de clipă ascultător Tatălui și în intimitate continuă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, atât la nivelul dumnezeirii, cât și la nivelul umanității Sale.

Sfințenia e ontologică pentru că e o asceză în cadrul căreia se trăiește, în mod neîntrerupt și conștient, bucuria vieții întru harul Treimii. Și ea este o realitate interioară, sfințenia, adică harul Treimii, care se revarsă din suflet în trup și se vede și pe trup. Trupul se îndumnezeiește, se transfigurează…dar tot moare.

Iar femeia creștină, deși botezată, tot trăiește chinurile facerii dureros, numai că e ajutată și e plină de har, de harul care o întărește și nu mai e goală de Duhul. La fel și bărbatul, care se ostenește atât în munca, cât și în asceza lui, pentru că viața lui Dumnezeu țâșnește în el, adică harul Său.

Iar natura e sfințită prin rugăciunea și slujbele Bisericii. E pregătită, ca un aluat, pentru a se dospi. Și când va veni Mirele Bisericii toate vor fi  coapte, pregătite pentru marea nuntă, revelare a slavei Sale, a puterii, a iubirii, a atotștiinței și a atotfrumuseții Sale.

Deși, acum, trăim în trupul, care, în  aparență, are numai atributele post-lapsariale, de după cădere, unde avem nevoie de mâncare, de băutură, de somn, de împreunare sexuală, de creație, de muncă, dacă suntem mădularele tainice, îndumnezeite și care se îndumnezeiesc continuu ale lui Hristos, în străfundul acestor persoane, a noastră, care părem la fel cu cele din afara Bisericii se lucrează măreția îndumnezeirii.

De aceea unul pute după moarte iar altul miroase ca mirul de mare preț. Dacă îl pui pe Sfânt sau pe Sfântă lângă ceilalți, cât sunt vii, nu par să fie mare scofală de ei, pentru mulți. Dar, dacă îi vezi în străfunduri ei sunt fundamental alții, pentru că viața lor e ascunsă în viața lui Dumnezeu, în relația neîntreruptă cu Dumnezeu și, când va veni El, și noi ne vom arăta ce suntem cu adevărat.

Și noi simțim în Sfintele și cinstitele Moaște ale Sfinților, cine sunt și ce vor fi ei, care cresc mereu în Sfințenie în Împărăția Sa, când va veni Domnul, întru slava Sa, iradiind slava Sa și va fi cu toți Sfinții Săi.

Așa că, în concluzie, Hristos a desființat păcatul în umanitatea Sa, pentru că păcatul nu s-a infiltrat niciodată în umanitatea Sa, umanitate care a ascultat, a ales și a iubit pe cele pe care le-a dorit dumnezeirea Sa. Însă, chiar dacă, în aparență, și fiii lui Dumnzeu și fiii oamenilor par la fel, numai în fiii lui Dumnezeu se lucrează noua făptură îndumnezeită și ei și tot cosmosul se pregătesc, continuu, înfrumusețându-se și mai mult.

Frumusețea făpturii, adică îndumnezeirea ei. Și fără ea nu există decât o teologie filosofică, sterilă, un tam-tam continuu, care te arată gol de împreuna vorbire, trăire și iubire cu Dumnezeu.

Mulțumesc frumos pentru întrebare, însă, ca regulă pentru totdeauna: nu mai studiați și nu vă mai întrebați lucruri fragmentare, ci studiați lucrurile în integralitatea lor, pentru că numai așa teologia ortodoxă are sens!

Bucurie și comuniune

Fer Teofil Paraian in cosciug, 29 oct 2009

Prea Cucernice, Părinte Dorin,

acum am citit și am aflat, că ieri a fost ziua dumneavoastră…Nu știu unde să vă scriu și să vă adresez sincere felicitări…O fac aici (adică în newslatterul de la RSS-uri, semn că prietena noastră ne citește scrierile așa n.n.). Sper să primiți acest e-mail…

Domnul să vă dea sănătate, roade duhovnicești bogate, prosperitate, putere duhovnicească, răbdare  în ispite, mângâiere sufletească în încercari și pace sufletească.

Domnul să vă mântuiască și să vă sporeasca harul Său.

Domnul să vă miluiască și să vă bucure.

Mulțumim din suflet, sincer și cu recunoștință mare pentru tot ceea ce faceți pentru noi.

Sunteți un stâlp al Ortodoxiei virtuale și a celei reale, un far după a cărui lumină duhovnicească ne călăuzim prin valurile lumii acesteia pline de prădători și de ispite.

Sunteți un continuu cuvânt de învățătură ce revarsă peste noi înțelepciune, curaj și smerenie.

Domnul să vă ferească de tot ceea ce e rău și să vă dea bucurie duhovnicească, dumneavoastră sș casnicilor dumneavoastră!

Să ne trăiți întru mulți ani, Părinte drag!

Vă trimit adresa online de unde puteți descărca slujba  de înmormântare a Părintelui nostru iubit, Teofil Părăian, în format audio.

Aici pentru fila permanentă (audio și download).

Cea de aici e aceeași de deasupra…dar e numai pentru 10 zile de download:

http://dl.transfer.ro/Transfer_ro-7ec164860310959983c9.zip

La mulți ani frumoși, rodnici și plini de lumina lui Hristos!

Mihaela Slaina

(mihaelaslaina@yahoo.com)

***

Fotografia Părintelui Teofil de deasupra, împreună cu alte trei fotografii și cu prezentarea lor au fost editate la nivel online de doamna Corina Negreanu.

*

UN HARNIC SLUJITOR AL DOMNULUI S-A MUTAT ÎN ODIHNA SFINŢILOR – Părintele Teofil Părăian

Obştea îndoliată a Mănăstirii Brâncoveanu conduce astăzi la mormânt sicriul cu trupul cuviosului părinte Arhimandrit Teofil Părăian, după ce sufletul lui s-a mutat la Domnul, purtat de îngeri, pentru a primi răsplata cuvenită vrednicilor lucrători care s-au ostenit în Via Domnului sau în ogorul mântuirii.

Plângem astăzi împreună cu cei care-l regretă pe osârduitorul slujitor al Bisericii, pe cel ce a răspuns chemării lui Hristos încă din tinereţe: ,,Vino după Mine şi vei fi pescar de oameni”…

În obştea Mănăstirii Brâncoveanu, care a trecut adesea prin încercări şi necazuri, monahul Teofil a devenit după cum i se tâlcuieşte şi numele iubitor de Dumnezeu, dar şi iubit de El.

Aici a cunoscut cuvioşi părinţi rugători şi luptători, despre care a vorbit mulţimilor în multe din cuvântările sale, dar şi pe marii mitropoliţi cărturari Nicolae Bălan, Nicolae Colan şi Antonie Plămădeală.

Căutat şi ascultat de credincioşi doritori de îndrumare spirituală, cuvântul său a fost primit ca fiind al unui duhovnic înţelept, făcător de pace şi purtător de bucurie.
Deşi nu putea privi cu ochii trupeşti frumuseţile Creaţiei şi chipurile semenilor, Părintele Teofil a primit de la Dumnezeu darul discernământului duhovnicesc şi pastoral, pentru a cunoaşte lumina sufletelor celor care veneau la el, îi cereau sfatul şi primeau de la el lumina harului Duhului Sfânt.

Cuvintele sale duhovniceşti rostite în diverse împrejurări: slujbe, întâlniri, conferinţe, meditaţii şi interviuri au fost adunate în peste 30 de cărţi care oferă lumină sufletelor dornice de mântuire şi viaţă veşnică.

Având drept călăuză Sfânta Scriptură şi scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, Părintele Teofil Părăian tâlcuia cu mult zel şi bucurie dreapta credinţă mântuitoare, adresându-se atât oamenilor simpli, cât şi intelectualilor, personalităţilor din viaţa publică, tinerilor şi vârstnicilor.

A vorbit adesea la diferite posturi de Radio şi Televiziune, cu precădere Radio şi Televiziunea TRINITAS.

În luna august a acestui an 2009 am avut bucuria să-l întâlnim din nou în vestita ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, împreună cu ierarhi, profesori de teologie şi preoţi de parohie care l-au ascultat şi i-au admirat înţelepciunea unită cu dragostea pentru Biserică şi pentru popor.

Acum când părintele Arhimandrit Teofil se mută de la cele trecătoare la cele veşnice îi ,,mulţumim Celui care l-a întărit, lui Hristos Iisus, Domnul nostru, care l-a socotit credincios şi l-a pus să-I slujească” (I Timotei 1,12).

Predicator misionar şi duhovnic înţelept, părintele Teofil a fost un monah cu zel de apostol, ,,făcându-se pildă credincioşilor cu vorbirea, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu viaţa curată”(I Timotei 4,12).

Întrucât a fost în timpul vieţii sale pe pământ un luminător de suflete, Părintele Teofil Părăian va fi şi în ceruri o candelă aprinsă, adică un rugător către Dumnezeu.

Lumina faptelor sale, a vieţii sale smerite şi jertfelnice, a învăţăturii sale duhovniceşti, roditoare de virtuţi, constituie o icoană sau o călăuză, mai ales în vremuri de tulburare sufletească.

În comuniune cu toţi cei prezenţi la prohodirea părintelui Teofil, ne rugăm acum pentru odihna sufletului său în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi.

Veşnica lui pomenire din neam în neam!

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

***

Părintele Teofil Părăian a fost condus astăzi, 31 octombrie 2009, pe ultimul drum. La slujba înmormântării care a avut loc la Mănăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus, au participat mii de credincioşi din toată ţara. Slujba a fost oficiată de un sobor de 10 ierarhi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, informează TRINITAS TV.

În cele trei zile de când marele duhovnic a trecut la cele veşnice au venit să privegheze lângă sicriul părintelui numeroşi oameni care l-au cunoscut. Printre ei, preşedintele Senatului, secretarul de stat pentru culte şi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale.

Părintele Teofil Părăian a trecut la cele veşnice în noaptea de joi spre vineri, în Spitalul Militar din Cluj Napoca, după o suferinţă de câteva luni.

Duhovnicul Mănăstirii Brâncoveanu a împlinit anul acesta 80 de ani. Părintele Teofil s-a născut la 3 martie 1929 într-o familie de plugari din satul Topârcea, din apropierea Sibiului, primind la botez numele Ioan. S-a născut fără vedere, motiv pentru care urmează cursurile unei şcoli primare pentru nevăzători la Cluj-Napoca, între anii 1935 – 1940.

Îşi continuă cursurile la o şcoală de nevăzători la Timişoara, între anii 1942 – 1943, iar până în 1948 urmează, tot în capitala Banatului, cursurile liceale într-un liceu teoretic pentru văzători. În această perioadă îl cunoaşte pe părintele Arsenie Boca, cel care-l va iniţia în viaţa duhovnicească.

Preocuparea pentru viaţa religioasă şi pentru aprofundarea cunoştinţelor teologice îl determină să urmeze cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu, între anii 1948 – 1952, iar la 1 aprilie 1953 ia hotărârea de a intra în obştea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.

După patru luni este călugărit în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului şi primeşte numele de Teofil, cuvânt provenit din limba greacă ce se traduce cu „iubitor de Dumnezeu”.

La şapte ani de la călugărie, tot de praznicul Adormirii Maicii Domnului, părintele Teofil este hirotonit diacon de către Mitropolitul Nicolae Colan, iar la 13 mai 1983, după 23 de ani de diaconie este hirotonit preot de către Mitropolitul Antonie Plămădeală. Tot atunci primeşte şi hirotesirea întru duhovnic. În anul 1986 părintele Teofil este hirotesit protesinghel, iar în anul 1988 arhimandrit.

Din anul 1992 părintele a început să răspundă invitaţiilor din ţară şi să participe în aproape toate oraşele importante din România la conferinţe duhovniceşti, de obicei în perioada Postului Mare sau în perioada Postului Crăciunului.