Despre dramatica moarte a bibliotecilor de la sate

Cu biblioteca ce aţi avut? După ce găsise în casa părinţilor săi, ţărani din Ţara Făgăraşului, doar două cărţi: Biblia şi Acatistul,un puştiulică intra pentru prima dată în biblioteca comunală a satului său natal, cu sfiala cu care se intra într-o catedrală.

De atunci au trecut aproape 50 de ani, dar şi acum când, foarte rar, mai intră într-o asemenea instituţie de cultură, o face cu aceeaşi sfială şi chiar dacă s-au schimbat multe, mirosul de carte proaspăt imprimată îl urmăreşte şi-l îmbătă. Din motive atât de bine cunoscute şi analizate după 1989, în acea perioadă din bibliotecile româneşti lipseau uneori chiar şi clasicii literaturii naţionale, darămite literatura „imperialistă”. Dar chiar şi „Mitrea Cocor”, „Tânăra Gardă” sau „Povestea unui om adevărat” îţi dădeau acea senzaţie inegalabilă, pe care o simţi când ţi o carte în mână, când o deschizi şi vezi slova scrisă.

Din fericire pentru elevul de atunci, în vacanţa din vara anului 1964, urma să găsească – uitată, intenţionat sau nu – pe un raft al bibliotecii, o carte „imperialista”: Robinson Crusoe a lui Daniel Deffoe. Era ceea ce lipsea pentru definitivarea „declicului” pe care l-a simţit de la prima vizită la bibliotecă. „Calatoria, aventura” începută atunci cu Robinson Crusoe, continua şi acum, şi-l va urmări până la sfârşitul vieţii… Întors de atâta amar de vreme în satul natal, cu o curiozitate care a deranjat pe mulţi, de atâtea ori, a răscolit rând pe rând tot ce-i amintea de copilăria fericită şi fără griji. Biblioteca comunală a rămas ultima… Două lăcate ruginite, nedeschise ani de zile, geamuri prăfuite şi pe alocuri, sparte, nu numai că nu-l atrăgeau deloc, dar îl şi făceau să se teamă că nu va mai găsi căldura şi mirosul de carte proaspăt imprimată şi că scadenţarul de lemn, în care se acumulau fişele cărţilor împrumutate, risca să fie gol.

În sfârşit, la nivel de subconştient, se simţea incapabil să răspundă la posibila întrebare declanşată la intrarea într-un mediu atât de familiar: unde eşti copilărie, cu biblioteca ta, cu tot ? Iată ca în acest sfârşit de iulie 2008, la aproape 50 de ani de la întâlnirea cu Robinson, cele doua lăcate ruginite – ca atinse de iarba fiarelor – s-au desfăcut ca prin farmec iar uşa, aproape înţepenită, s-a deschis larg, chiar dacă scârţiind sinistru. Pe hârtie (şi in statele de plată ale Primăriei!!!), ea funcţionează „zilnic de la…la”, de ani de zile. Iată-ne deci în Biblioteca Comunală din Arpaşu de Jos; o sală lungă, mizeră, cu tavanul impregnat de infiltraţii pluviale, fără instalaţie de încălzire, fără birou, cu podeaua neacoperită şi… pe rafturi, de-a lungul zidurilor, deşărtăciune a deşărtăciunilor , prăfuite şi aruncate de-a valma, ca scăpate dupa incendiu de la Biblioteca din Alexandria, cărţile…

Acele cărţi care au încălzit inima, mintea şi sufletul atâtor generaţii, devenite acum obiecte de inventar inutile. Alături, „camera bibliotecarului”, despre care perplexitatea mă împiedică să scriu ceva, lăsând doar imaginile să vorbească. Scăpată din ghearele comuniştilor, „uşurata” de volumele cu coperte roşii, Biblioteca Comunala din Arpaş agonizează în aşteptarea loviturii finale, de ani de zile. De tot atâţia ani, cineva, undeva, a semnat zilnic o condică de prezenţă în dreptul menţiunii „bibliotecar” şi a încasat sumele aferente acestei activitaţi ( adică a „activităţii” de a semna în condica de prezenţă).

Şi gândul îmi zboară iar spre copilărie: grup vocal, echipa de teatru rural, fluieraşi, cor, echipa de dansuri, conferinţele de informare din fiecare duminica dimineaţa, ţinute de câte un profesor (ştiu, organizate de comunişti ca să nu ajungem ala biserică!)… Amintiri, istorie îndepărtată, realitate de mult inexistentă. Aş fi vrut să mă întreb: unde ne sunt dascălii, unde ne sunt intelectualii satului, ce au făcut ei în atât amar de vreme. Dar am tăcut jenat! Recunosc, se pot da explicaţii, se pot evoca probleme fel de fel… Chiar daca o parte le pot înţelege, mi le pot explica, o întrebare nu mă pot abţine totuşi să-mi pun: Cu biblioteca, totuşi, cu biblioteca, ce aţi avut?

Cf. sursa.

Psa. Gianina