Etichetă: Sfântul Anastasios Sinaitul

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este partea a doua din cartea a șaptea a aceluiași autor

VI. 1. Edem se traduce ca: „o desfătare care este înfocată/ de foc” sau „însângerată”. Iar după cum un bătrân evreu a zis, Edem înseamnă: „aprinderea cărbunilor”. Această afirmație este în relație strânsă cu Paradisul duhovnicesc, imaterial și îngeresc rațional/ noetic. Căci Scriptura zice: „Cel care face pe Îngerii Lui duhuri și pe slujitorii Lui” flăcări de foc[1].

Tâlcuitorii s-au agățat cu tărie de acest argument al Grădinii duhovnicești. Și au adus ca martori pe Dumnezeiescul Iezechiil și pe Dumnezeu care a grăit prin el. După acești tâlcuitori, Dumnezeu pare că a revelat profetului Său, în mod tainic, alungarea diavolului din cer. El zice: Și tu, „fiule al omului, ia plângere asupra stăpânitorului Tirosului și zi-i lui! «Acestea zice Domnul, Domnul: <Tu [ești] pecetea asemănării și cununa frumuseții în[tru] desfătarea Paradisului lui Dumnezeu>»”[2]. Deci spune-mi: ce fel de om păcătos s-a născut în desfătarea Grădinii lui Dumnezeu? Căci în zilele Profetului Iezechiil, stăpânitorul Tirosului era păcătos și un închinător la idoli.

2. Acum ascultă cuvintele care urmează ale Profetului. El zice că acest stăpânitor este cel care a fost îmbrăcat în cele 12 pietre prețioase și faimoase[3], [simbolizând] probabil stăpânirea peste cele mai înalte Puteri. Cu adevărat, îndată ce stăpânitorul a fost lipsit de aceste pietre, Iezechiil adaugă: „din care zi ai fost tu zidit cu Heruv, te-am pus pe tine în muntele cel sfânt al lui Dumnezeu”[4]. Adică: în Cer. Căci zice astfel în pasajul următor: „ai fost născut în mijlocul pietrelor celor de foc”[5]. Adică în mijlocul Puterilor Sale arzătoare, întru totul raționale/ cugetătoare – în acord cu cel ce a zis: „Cel care face pe Îngerii Lui duhuri și pe slujitorii Lui” flăcări de foc^[6].

3. Să ascultăm cele ce urmează. El zice: „Tu ai fost născut fără de prihană în zilele tale, din care zi ai fost tu zidit [și] până ce nedreptățile a[u] fost aflat[e] în[tru] tine”[7]. În mod riguros, acestea au fost spuse de Dumnezeu lui Satanas. Niciodată stăpânitorul Tirosului nu a trăit fără prihană. Căci acela a fost cu adevărat fiul unor părinți păcătoși și păcătos a murit. Și nu a fost născut în mijlocul cărbunilor și al pietrelor de foc, așa cum auzim despre stăpânitorul acestui veac[8].

4. Și Dumnezeu adaugă această mărturisire despre el: „Din mulțimea comerțului tău ți-ai umplut cămările tale de fărădelege”[9]. Această mulțime a bogăției trebuie socotită ca mulțimea înțelegerii și a înțelepciunii, pe care diavolul, ca stăpânitor care conducea, a avut-o mai înainte[10]. Dar de la înălțimea acestei cunoașteri el a alunecat în mândrie. Și gândindu-se a zis: „voi pune tronul meu […] deasupra norilor [și] voi fi asemenea Celui Preaînalt”[11]. De aceea Dumnezeu a strigat împotriva lui, în cuvintele următoare ale lui Iezechiil: „și ai păcătuit și ai fost rănit de la muntele lui Dumnezeu”[12]. Adică: ai căzut din înălțimea cerului[13]. Aceasta este arătată și prin adăugarea: „și te-a adus pe tine Heruvul din mijlocul pietrelor celor de foc”[14].

Mie mi se pare ca și cum Dumnezeu a poruncit unui Heruv înalt și conducător să-l apuce pe diavol, din cauza fărădelelgii lui, să-l ducă din mijlocul corului oștilor raționale și să-l arunce din Cer. Și de aceea Hristos a zis: „Vedeam pe Satanas” ca o stea „căzând din cer”[15].

5. Să auzim și cuvintele care urmează, căci el continuă: „Înălțatu-s-a inima ta în[tru] frumusețea ta, stricatu-s-a cunoașterea ta împreună cu frumusețea ta”[16]. Pe de-o parte vorbește despre frumusețea deosebită a feței sale, de care diavolul, arzând și strălucind, s-a bucurat. Iar pe de altă parte, vorbește despre cunoașterea sa: deplina înțelegere a tainelor și a înțelepciunii[17]. Aflăm de aici că făclia frumuseții strălucitoare, pe care demonii și stăpânul lor au avut-o cândva, nu le mai aparține acum. Și ei nu mai au înțelegerea și înțelepciunea de mai înainte.

6. În fine, ascultă despre strălucitoarea [fulgerătoarea] sa cădere de sus, din Grădina lui Dumnezeu, din desfătare și din muntele ceresc. Astfel zice în cele ce urmează: „pentru mulțimea păcatelor tale pe pământ te-am lepădat pe tine”[18]. Ascultă: am auzit în mod clar că el a fost lepădat dintr-un Paradis înalt, din desfătare și dintre cărbunii de foc ai Heruvimilor, jos pe pământ, acest așa-zis stăpânitor al Tirosului. Tiros se traduce în greacă drept κράτος („putere”) sau ὄρος („munte”).

Deci din cele grăite lui Iezechiil, este cu putință să înțelegem în mod limpede că toți Părinții Bisericii care au spus că, laolaltă cu cel sensibil exista și un Paradis duhovnicesc și pomi duhovnicești – ei au grăit în acord cu dumnezeieștile cuvinte ale Profetului. Printre acești scriitori au fost cei doi Grigorios [de Nazianz și de Nyssa], plini de înțelepciune. Ei au zis că plantele erau cugetări, după cum propria lor contemplare a înțeles.

7. Iar contemplarea duhovnicească a lui Grigorios: ce altceva a fost decât luminare a Duhului Sfânt? Domnul a zis despre această contemplare: „Fericiți cei curați cu inima, căci ei vor vedea pe Dumnezeu”[19].

---

[1] Ps. 103, 4.

[2] Iez. 28, 12-13.

[3] Cf. Iez. 28, 13.

[4] Iez. 28, 13-14.

[5] Iez. 28, 14.

[6] Ps. 103, 4.

[7] Iez. 28, 15.

[8] Cf. I Cor. 2: 6, 8.

[9] Iez. 28, 16.

[10] Cf. I Cor. 2, 6-8.

[11] Is. 14, 13-14.

[12] Iez. 28, 16.

[13] Cf. Is. 38, 14.

[14] Iez. 28, 16.

[15] Lc. 10, 18.

[16] Iez. 28, 17.

[17] Cf. I Cor. 2, 6-8.

[18] Iez. 28, 17.

[19] Mt. 5, 8.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este partea a doua din cartea a șaptea a aceluiași autor

8. Minunații tâlcuitori/ exegeți amintiți mai sus au căutat să răstoarne acestea și [încă] multe alte născociri eretice care și-au luat ca punct de început cuvintele scrise despre Paradis.

Ei au cugetat asupra Dumnezeieștii Scripturi cu duhurile lor – așa cum poruncește Pavlos[1] – și au înțeles că sunt două Paradise. Așa cum sunt două Ierusalimuri[2], tot așa există un Paradis sensibil și unul duhovnicesc, unul pământesc și unul ceresc, unul văzut și altul gândit/ rațional.

Întocmai după cum există un Hristos ceresc împreună cu unul pământesc. Acestea sunt în armonie cu chipul celor două Biserici: zic despre cetatea pământească și despre cea cerească a Puterilor Domnului[3].

Acolo, în acel loc, există a doua și mai adevărată țară făgăduită[4], pământul celor vii[5], cele multe[6], netrecătoare și veșnice corturi[7], al doilea și nestricăcios pământ al neamurilor[8].

Are pomi care sunt nestricăcioși, ape și plante care nu se veștejesc. Are roade care sunt pururea coapte. Acestea sunt pururea adăpate și udate de către izvorul vieții veșnice[9].

Ei înfloresc în fiecare zi[10], mereu și pururea, crescând spre cele mai bune, și nu încetează niciodată să înainteze sau să se dezvolte sau să se schimbe în ceea ce este mai nobil și mai desăvârșit. Ei sunt sădiți și udați în casa lui Dumnezeu și înfloresc în curțile Sale de sus[11].

Cedrii cerescului Liban sunt unii ca aceștia, ale căror firi cugetătoare au fost sădite de către Cel Unul-Născut.

Aici rândunelele, sufletele sfinte, își vor face cuibul. Și casa Cocostârcului, Hristos, le va aduce pe ele[12]. Căci doar pentru ele El a pregătit și a sădit acea nematerială și gânditoare/ rațională livadă, care nu îmbătrânește niciodată și nu e niciodată stricată și despre care Scriptura zice: „Și a sădit Domnul Dumnezeu Paradisul în Edem, către răsărituri, și l-a pus acolo pe omul pe care l-a zidit”[13].

---

[1] Cf. I Cor. 2, 13.

[2] Cf. Gal. 4, 25-26; Evr. 12, 22.

[3] Cf. Ps. 47, 9.

[4] Cf. Evr. 11, 9.

[5] Cf. Ps. 114, 9.

[6] Cf. In. 14, 2.

[7] Cf. Lc. 16, 9.

[8] Cf. Ps. 36, 11; Mt. 5, 5.

[9] Cf. Apoc. 21, 6.

[10] Acest lucru l-au spus mulți din cei care au avut revelația Paradisului, de la Sfântul Efrem Sirul la Sfânta Ecaterina Kurbatova: că în pomii Raiului sunt deopotrivă flori și roade, în același timp.

[11] Cf. Ps. 91, 14.

[12] Cf. Ps. 103, 16-17.

[13] Fac. 2, 8.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este partea a doua din cartea a șaptea a aceluiași autor

7. De aceea, exegeții/ tâlcuitorii amintiți, pentru aceste motive – care sunt incomprehensibile – cercetând toate cele despre Grădină într-un mod duhovnicesc, au spus că diferite erezii au fost create de oameni care au înțeles la modul realist cele pe care Facerea le-a istorisit despre Dumnezeu și despre Paradis.

Unii eretici au învățat că Dumnezeu a avut o formă trupească, după chipul și asemănarea materială a omului[1]. Alții au adus multă mulțumire șarpelui, pentru că, datorită sfatului său și încălcării [poruncii] care a urmat, întregul neam omenesc s-a născut din femeie[2]. Acești eretici sunt numiți ofitei/ ofiți [ὁφῖται], și pe drept cuvânt. Și maniheii, atât bărbați cât și femei, se adună goi în bisericile lor, întru imitarea lui Adam și a Evei[3].

Iar alții au adorat natura focului ca necreată, pentru că nu există nicio menționare a focului în creația cea de șase zile. Pe când alții s-au închinat apei ca necreată, pentru că nu este scris: Și Dumnezeu a zis: „Să fie apă!”[4]. Și iarăși alții, inclusiv persanii, obișnuiau să se căsătorească cu surorile și mamele lor, pentru că strămoșii noștri dintâi s-au culcat cu mamele și surorile lor[5].

Și mai sunt unele erezii care Îl învinovățesc pe Dumnezeu pentru că nu l-a împiedicat pe cel rău să o amăgească pe Eva prin șarpe[6].

Iar altă erezie învață că sufletele animalelor erau raționale și că erau în stare să înțeleagă și să practice vorbirea. Această erezie a înțeles [din Scriptură] că Dumnezeu a binecuvântat păsările și peștii și l-a blestemat pe șarpe și că Dumnezeu a condus fiarele și păsările și dobitoacele la Adam, pentru ca să vadă cum le va numi[7].

---

[1] Cf. Fac. 1, 26.

[2] Cf. Fac. 3, 1-6; 4: 1-2, 25; 5, 3-4.

[3] Cf. Fac. 2, 25.

[4] Cf. Fac. 1: 2, 3, 6, 14.

[5] Este vorba despre înmulțirea neamului omenesc prin fiii și fiicele Sfinților Protopărinți Adam și Eva. Cronografele bizantine, preluând o tradiție iudaică străveche, spun că Adam și Eva au născut mereu gemeni, câte un băiat și o fată. Și atunci, la începuturi, până la înmulțirea neamului omenesc, oamenii au născut prunci prin căsătoria cu surorile lor. Fericitul Serafim Rose spune că a fost ceva specific pentru acele vremuri, de la începuturile lumii, era ceva firesc și îngăduit atunci, dar care a încetat ulterior, pe măsură ce neamul omenesc s-a înmulțit. Nu știu însă la ce se referă Sfântul Anastasios când vorbește despre căsătoria cu mamele: dacă era tot ceva păstrat prin tradiție, dacă era îngăduită și aceasta, sau era doar o credință a păgânilor și ereticilor despre care amintește.

[6] Cf. Fac. 3, 14-15.

[7] Cf. Fac. 2, 19.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este partea a doua din cartea a șaptea a aceluiași autor

6. Dar nu numai acestea, ci și cele pe care Dumnezeu le-a zis și le-a făcut în Grădină. Dacă ar trebui să le judecăm pe acestea în mod literal – a zis un tâlcuitor – vom întâmpina mii de caribde[1] și de labirinturi muntoase.

Dumnezeu este dincolo de limitare. El umple cerul și pământul și este prezent pretutindeni. Și totuși este dincolo de toate acestea. Nu Se tulbură, nu Se mișcă, nu Se schimbă, nu urcă și nici nu coboară.

Atunci cum I-a auzit Adam vocea și cum a intrat El în Grădină seara și cum a umblat[2]? Cum L-a văzut Adam față către față[3], mai ales – zice tâlcuitorul – când Scriptura spune: Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată sau a auzit glasul lui Dumnezeu[4]? De ce chiar Moisis, care ne descrie nouă cele ale Paradisului, mărturisește că Dumnezeu i-a zis lui: „căci nu [este] om să fi văzut fața Mea și va trăi [să trăiască]”[5].

Nu numai Moisis, dar și dumnezeiescul Pavlos. El a văzut Paradisul, a mers în Paradis și minunat a mărturisit cuvintele de negrăit rostite în Paradis[6]. Și a voit să-L vadă pe Dumnezeu acolo[7]. Dar el nu a privit  spre El, ci s-a întors și a zis despre Dumnezeu: „pe Care [nu] L-a văzut nimeni [dintre] oameni, nici [nu] poate să-L vadă”[8].

Tu cel care judeci în mod trupesc cele ce au fost scrise despre Grădină: dacă cele arătate mai sus rămân adevărate, și cu adevărat sunt, ce vei crede și ce vei spune, când auzi că Dumnezeu, care este fără trup de carne, care este nematerial și fără formă, a foșnit cu picioarele Sale în Grădină?[9] Cum s-a zis că El, care nu are mâini [ca oamenii], a luat țărână cu înseși mâinile Sale și l-a plăsmuit pe om[10]? Cum a izbutit Cineva fără de trup să ia o coastă din Adam și să zidească femeie[11]?

Și nu numai acestea, dar a devenit Dumnezeu și grădinar care Își udă plantele[12], și îngrijitor al cailor, și slujitor al propriei Sale creații[13]? El cunoaște toate mai înainte de facerea lor[14]: a adus El fiarele și boii și dobitoacele la Adam, ca să vadă cum le va numi[15]?

El a suflat suflare de viață întru fața omului[16]. Cu ce fel de gură și de buze? El este fără de trup: nu avea unele ca acestea. Iar dacă deja, în vremea aceea, Cuvântul lui Dumnezeu era întrupat și asumase chipul omului, El nu ar fi luat trup în vremurile mai apropiate și nu S-ar fi făcut om[17] din Binecuvântata Fecioară[18].

---

[1] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Caribda.

[2] Cf. Fac. 2: 8, 10.

[3] Cf. Fac. 2, 8; 32-31; I Cor. 13, 12.

[4] Cf. In. 1, 18.

[5] Ieș. 33,20.

[6] Cf. II Cor. 12, 1-4; II Petr. 1, 16-17.

[7] Cf. Ieș. 33, 18-23.

[8] I Tim. 6, 16.

[9] Cf. Fac. 3, 8.

[10] Cf. Fac. 2, 7.

[11] Cf. Fac. 2, 21-22.

[12] Cf. Fac. 2, 8-10.

[13] Cf. Fac. 2, 19.

[14] Cf. Sus. 35a (LXX).

[15] Cf. Fac. 2, 19.

[16] Cf. Fac. 2, 7.

[17] Cf. Rom. 1, 3; Gal. 4, 4.

[18] Cf. Evr. 1, 2.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este partea a doua din cartea a șaptea a aceluiași autor

4. Atunci cu siguranță trebuie să cugeți despre Legea lui Dumnezeu într-un mod duhovnicesc. „Legea este duhovnicească”[1], a strigat Pavlos, „căci litera ucide”[2]. Și pentru ca litera să nu ne nimicească, să învățăm deci să discernem cu simțurile noastre duhovnicești (acolo unde este nevoie) textele duhovnicești grăite nouă duhovnicește de către Duhul Sfânt[3]. În aceste texte, în mod deosebit taina despre Grădina Paradisului este mare[4], extraordinară și foarte adâncă.

Dar tu cel care ești al trupului[5], cel care gândești într-un mod trupesc acest fragment despre pomi, roade și mâncare[6], poate poți să îmi explici următoarele. Dumnezeu a hărăzit una și aceeași mâncare pentru toți oamenii și pentru toate animalele și păsările[7]. Zic despre mâncarea care provine din cele vegetale, deopotrivă plante și pomi. Atunci cum se face că foarte multe animale nu sunt vegetariene? Fiind carnivore, ele mănâncă carne.

Și cum este aceasta, că deși Dumnezeu ne-a poruncit nouă să mâncăm rodul fiecărei plante și pom care crește pe pământ[8], El a făcut multe plante și majoritatea [roadelor] pomilor necomestibile pentru oameni și pentru făpturile iraționale – ba chiar toxice și otrăvitoare. Nu numai noi, ci și chiar firea nerațională refuză aceste roade în mod natural. Și totuși sunt mii de astfel de plante și pomi care, prin fire, sunt necomestibile și chiar mortale pentru animalele necugetătoare și pentru noi.

5. Cele despre Grădină se referă la Biserica lui Hristos[9]. Aceasta a fost concluzia primilor tâlcuitori ai Bisericii, care au gândit aceste fragmente într-un mod duhovnicesc. Mai precis, mă refer la Filon filosoful, care a fost contemporan al Apostolilor, marele Papias Ierapolitul, ucenic al Sfântului Ioannis Evanghelistul, Irineus de Lugdunum, Iustinus Filosoful și Mucenicul, Pantenus de Alexandria, Climis, autorul Stromatelor, și de ucenicii lor. Și între acești erau și cei doi Grigorios din Capadocia, care au fost foarte înțelepți în multe lucruri.

Toți aceștia au zis că Paradisul a fost duhovnicesc, pentru următoarele motive. Mai întâi: dacă Adam era nestricăcios la început, este evident că el nu era părtaș la roadele stricăcioase, ieșite din pământ. Căci dacă ar fi fost părtaș la mâncarea sensibilă, atunci e clar că ar fi fost stricăcios. Căci tot ce intră în gură este iarăși dat afară[10]. Și dacă lucrurile erau într-o stare fluidă, atunci, cu certitudine, el era muritor. Și dacă el a fost creat muritor, atunci moartea nu a apărut din cauza neascultării lui[11]. Acesta a fost primul motiv oferit de tâlcuitori.

Al doilea motiv a fost că [, dacă cugetăm astfel, atunci înseamnă că] femeia a rămas în Grădină și nu a părăsit-o[12]. Al treilea motiv a fost că animalele sălbatice au rămas cu ea în Grădină. Al patrulea motiv a fost că hrana dintâi a fost mâncată în comun de către om și animalele necugetătoare[13]. Al cincilea motiv: nu era cu putință pentru o singură persoană să îngrijească o Grădină nemăsurat de întinsă[14], în care mulțimea adăpării ei era împărțită la patru râuri[15].

Și de ce era nevoie ca el să o cultive, dacă, în cea mai mare parte, unul sau doi pomi ar fi fost de ajuns pentru hrănirea lui? Și de ce trebuia ei să o păzească, dacă oamenii[16] sau hoții nu erau acolo de față, iar toate animalele și păsările erau sub stăpânirea lui și ascultându-i cuvântul[17]?

---

[1] Rom. 7, 14.

[2] II Cor. 3, 6.

[3] Cf. I Cor. 2, 13.

[4] Cf. Ef. 5, 32.

[5] Cf. I Cor. 3, 3.

[6] Cf. Rom. 8, 5.

[7] Cf. Fac. 1: 11-12, 30.

[8] Cf. Fac. 1, 29-30.

[9] Cf. Ef. 5, 31-32.

[10] Cf. Mt. 15, 17.

[11] Cf. Fac. 2, 11; Înț. lui Sal. 1, 13-14; Rom. 5: 12, 19.

[12] Cf. Fac. 3, 23-24.

[13] Cf. Fac. 1, 29-30.

[14] Cf. Fac. 2, 15.

[15] Cf. Fac2, 10.

[16] Alți oameni, în afară de Sfinții Protopărinți.

[17] Cf. Fac. 1, 28.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este partea a doua din cartea a șaptea a aceluiași autor

2. Cu aceste cugetări în minte, mare parte a tâlcuitorilor – mai ales cei vechi, cei originali/ dintâi –, s-au ferit a zice că Grădina și cei doi pomi din mijlocul ei – al vieții și al cunoașterii – erau sensibile[1]. În felul acesta, nu erau nevoiți să facă fiarele și dobitoacele părtașe la pomul vieții și la pomul cunoașterii[2]. Căci Dumnezeu nu a deosebit între mâncarea lui Adam și mâncarea făpturilor negânditoare. El le-a dat lor tot pomul care are roade și semințe, ca mâncare în comun[3].

Astfel, ei, în școala lui Climis și în școala tâlcuitorilor originali/ dintru început care au trăit prin vremea lui, au zis că, dacă cele din Paradis și cei doi pomi din mijlocul lui ar fi fost sensibile, atunci cineva ar putea înțelege că fiarele sau târâtoarele erau mai importante decât omul, căci ele nu au fost oprite de la nicio mâncare și de la niciun pom sau rod[4].

Astfel, luând în considerare porunca lui Dumnezeu despre mâncarea comună, care a fost dată deopotrivă omului și animalelor, toți pot să vadă că pomii care au venit întru ființă în ziua a treia și pomii Paradisului nu erau aceiași [de același fel][5].

S-a zis: „Și încă a răsărit Dumnezeu din pământ tot pomul frumos la vedere și bun la mâncare”[6]. Prin acest cuvânt, „încă”, Scriptura ne arată nouă o a doua creație, a unor pomi mai buni, sau ne arată că astfel de cuvinte sunt o profeție despre pomii cugetători care vor răsări spre sfârșitul timpului în Paradisul Bisericii[7].

3. De vreme ce fragmentul despre Grădină este important, dar greu de tâlcuit – cu adevărat a fost întotdeauna o încercare pentru tâlcuitori – să revedem porunca lui Dumnezeu despre mâncare comună. Și apoi vom continua cercetarea noastră despre Grădină.

Dumnezeu i-a zis lui Adam, după ce l-a făcut: „«Iată, v-am dat vouă toată iarba semănată, semănând sămânța care este deasupra a tot pământul, și tot pomul care are în sine rod de sămânță semănată! [Acestea] vouă va fi [vă vor fi vouă] spre mâncare. Și tuturor păsărilor cerului și tuturor fiarelor pământului și [la] toată târâtoarea târându-se pe pământ, care are în sine suflet de viață, toată iarba cea verde [le este] spre mâncare». Și a fost așa”[8].

Deci dacă pomii Paradisului și pomul nemuririi și al vieții veșnice și pomul cunoașterii[9] ar fi fost printre acești ceilalți pomi, însuși omul ar fi fost cel mai nenorocit și mai demn de milă. Căci era după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și totuși netrebnic[10], căci el singur era lipsit de Paradis și de cunoaștere și de pomul vieții veșnice[11], în vreme ce până azi șarpele, vipera, scorpionul și câinele se bucură de fiecare rod de pe pământ și din Grădină[12].

Căci [, dacă gândim astfel, asta înseamnă că] animalele n-au plecat niciodată, din vremea în care au venit la Adam în Grădină[13]. Când el a ieșit [din Paradis][14], [înseamnă că] ele au rămas înăuntru. Nu au fost alungate împreună cu el, fiindcă erau fără de păcat.

---

[1] Cf. Fac. 2, 9.

[2] Cf. Fac. 1, 25.

[3] Cf. 1, 29-30; 2, 9.

[4] Cf. Fac. 2, 16-17.

[5] Cf. Fac. 1, 11-12; 2, 9.

[6] Fac. 2, 9.

[7] Cf. I Petr. 1, 20.

[8] Fac. 1, 29-30 (codex Alexandrinus).

[9] Cf. Fac. 2, 9.

[10] Cf. Fac. 1, 26.

[11] Cf. Fac. 3, 22-24.

[12] Cf. Fac. 1, 29.

[13] Cf. Fac. 2, 19.

[14] Cf. Fac. 3, 23-24.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este partea a doua din cartea a șaptea a aceluiași autor

V. 1. Dacă nu ești încredințat de aceste tâlcuiri, dacă le găsești neconvingătoare, atunci ce zici când auzi că îndată Dumnezeu a sădit pomi cu creștere rodnică? Și că pentru ei și doar pentru ei, pentru a-i îngriji, El a plămădit îndată, mai înainte, un grădinar din pământ?

Scriptura zice: „și s-a făcut omul întru suflet viu”[1]. Și, îndată după aceasta, adaugă: „Și a sădit Domnul Dumnezeu Paradisul în Edem, către răsărituri, și l-a pus acolo pe omul pe care l-a zidit”[2]. A fost ca și cum Dumnezeu ar fi adus înăuntru un grădinar pentru cele ce trebuiau îngrijite[3]. Apoi, ca și cum lucrarea bunului grădinar ar fi avut urmări [imediate] și pomii udați de el s-ar fi umplut de roade, Scriptura repede arată următoarele: „Și încă a răsărit Dumnezeu din pământ tot pomul frumos la vedere și bun la mâncare, iar pomul vieții [era] în mijlocul Paradisului, [cât] și pomul [ca] să cunoști cunoscut [cunoașterea] binelui și a răului”[4].

După o atentă cercetare, unii exegeți tâlcuiesc că Adam și cele sădite și pomii și roadele și Paradisul, care au fost amintite mai devreme, simbolizează pe Hristos și Biserica[5]. Ei au zis că acestea au fost scrise în mod profetic de către Moisis și că se referă la Hristos și la noi. Vorbesc despre cele ale Paradisului și despre plante, animale, păsări, fiare și celelalte[6].

Dar alții, în duh de gâlceavă, spun că acești pomi și plante și roade sunt cele care au răsărit din pământ în ziua a treia și au împrăștiat semințe din nevoia firească[7]. Deci ei vor [fi nevoiți a] zice că rodul pomului vieții și rodul pomului cunoașterii binelui și răului erau o hrană obișnuită, folosită împreună de oameni și de fiarele necugetătoare, păsări și reptile[8]. Căci nu aceasta a zis Dumnezeu omului în ziua a șasea: „Iată, v-am dat vouă […] tot pomul care are în sine rod de sămânță semănată! [Acestea] vouă va fi [vă vor fi vouă] spre mâncare. Și tuturor fiarelor pământului și tuturor păsărilor cerului și [la] toată târâtoarea târându-se pe pământ”[9]?

Dacă cuvântul grăit de Domnul rămâne pururea[10] și dacă omul, prin neascultare, a fost lipsit de rodul pomului vieții[11], atunci [înseamnă] că fiarele și târâtoarele/ reptilele au continuat să mănânce din el. Și dacă mănâncă, atunci cum de nu trăiesc veșnic, ci mai mult decât omul ele suferă stricăciune sub toate formele și moarte din care nu se pot trezi?

Totuși, chiar dacă ne-am închipui că ele nu au avut părtășie din pomul vieții, argumentul nostru rămâne același: de vreme ce li s-a poruncit de către Dumnezeu să se însoțească cu omul și să mănânce cu el, ele s-au împărtășit cu siguranță, deopotrivă, și de cele din pomul cunoașterii binelui și răului[12]. Cum se face atunci că reptilele și fiarele și păsările[13] nu învață, într-o măsură egală cu omul, înțelegerea binelui și a răului[14]?

---

[1] Fac. 2, 7.

[2] Fac. 2, 8; cf. 2, 15.

[3] Cf. Mt. 21, 33; Mc. 12, 1; Lc. 20, 9.

[4] Fac. 2, 9.

[5] Cf. Ef. 5, 31-32.

[6] Cf. Fac. 2, 8-25.

[7] Cf. Fac. 1, 11-12.

[8] Cf. Fac. 2, 9.

[9] Fac. 1, 29-30.

[10] Cf. Ps. 118, 89; Is. 40, 8; I Petr. 1, 25.

[11] Cf. Fac. 3: 6, 22, 24.

[12] Cf. Fac. 3: 6, 22, 24.

[13] Cf. Fac. 1, 30.

[14] Cf. Fac. 3: 5, 22.