Etichetă: Sfântul Anastasios Sinaitul

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

7. Îți mulțumim Ție, Hristoase, Dumnezeul nostru, pentru mila Ta, de nespus și de nedescris, care ne-a răscumpărat pe noi și ne-a îndepărtat de orice însoțire, prietenie, unire sau iubire a șarpelui, răul clevetitor. Căci Tu ești Dumnezeu, „Cel care singur face minuni” mari[1]. În iubirea Ta pentru Mireasa Ta, Biserica, ai pus vrăjmășie între vrăjmaș și noi, astfel ca să nu îi mai slujim lui, ci numai Ție, viul și adevăratul Dumnezeu. Tu i-ai zis lui, care a uneltit împotriva ei, Prietena Ta, Mireasa Ta, Soția Ta: „vrăjmășie voi pune între tine și între femeie”[2].

„Și vrăjmășie voi pune”: o acțiune viitoare, o vrăjmășie care urma să fie pusă. „Voi pune” este indicarea Cuiva care arată înainte, a Cuiva care zice:

La sfârșitul timpului, voi pune vrăjmășie între tine și Biserică. Căci acum, femeia s-a făcut prietenă a ta; acum este soția ta; acum ai robit-o; acum te slujește; ea zace supusă ție[3]; îți slujește ție și își jertfește fiii și fiicele ție și demonilor tăi[4].

Dar nu te bucura, nici nu te înălța! Nu te lăuda cu acestea, pentru că vine ceasul și acum este, aici, când voi veni să o cercetez pe ea, când ziua e pe înserate. Și o voi răzbuna pe ea. Voi pune ură, înfricoșătoare și neclătinată, între tine și femeie, Biserica. Nu voi veni atunci să aduc pace între tine și ea, ci sabia evanghelică, pentru a te despărți[5] și a te tăia, ca pe un bărbat rău și idolatru, [ca pe] un șarpe, de femeia Mea. Tu ai răpit-o de la Mine. Deci, așa cum ai fost iubit de ea mai mult decât de toate celelalte femei – adunarea persanilor, a indienilor, a arabilor, a ismailitenilor – așa ea va ajunge să te urască mai mult decât toate. Dar toate te vor urî pe tine. Căci nu sunt numai Dumnezeul evreilor, nu? Nu sunt Eu și Dumnezeul neamurilor? Ba da, și al neamurilor. Înarmată împotriva ta și împotrivindu-se ție noaptea și ziua, te va distruge pe tine[6].

8. Cu adevărat, dacă nu acesta era înțelesul, ar fi trebuit ca Dumnezeu să-i zică șarpelui: Iată, să fie vrăjmășie de acum înainte între tine și femeie. De vreme ce se petrecuse deja căderea ei, de ce era nevoie de aici înainte să-l îndepărteze pe șarpele care deja provocase căderea?

Dar iudeul care este atent numai la literă[7] nu este convins de aceste argumente. Așadar, îl întreb:

Spune-mi, nu vezi ura înfricoșătoare pe care Soția lui Hristos[8], Biserica, o are împotriva șarpelui[9]? Nu vezi antagonismul? Nu vezi lupta, cu atât mai mult cu cât tu ești primul care ai învățat acestea prin experiență? O, dar ce nu născocești? Ce fel de luptă nu încerci să stârnești? Ce braț nu înarmezi, pentru ca să dărâmi această Biserică la pământ?

Și totuși, Biserica stă așezată mai tare. Și când ea se mișcă împotriva săbiilor, ea nu Îl neagă pe Hristos. „Dar în[tru] acestea toate biruim și mai mult”[10], după cum zice Pavlos. Nu vezi săbiile cele ascuțite și „săgețile Celui puternic”[11], ale Dumnezeului nostru, cu care Biserica stă înarmată împotriva șarpelui pe linia frontului și în atac?

E întărită cu armură întreagă: coiful nădejdii, platoșa credinței și scutul Botezului[12]. E încinsă cu sabia Duhului. Nu vezi aceste arme, de necucerit și de neînfrânt, cu care ea distruge și taie capul șarpelui?  Zic despre Cruce, despre Trupul și Sângele lui Iisus, despre făgăduințe, rugăciuni, privegheri și alte arme care luptă împotriva șarpelui[13]. Sunt întinse împotriva lui, pentru ca ea să nu mai trebuiască să-i slujească.

De aceea, ea îl urăște pe șarpe și s-a întors la Bărbatul ei, care este Hristos, iar cohortele șarpelui o atacă în fiecare zi: e urmărită, lovită, întrebată și i se taie gâtul. De vreme ce nu se împacă cu șarpele, nici nu mai este prietenă cu el, este legată, apoi rănită prin înfometare, pustiire, robire și însetare. I se iau copiii și este tăiată în bucăți. Cu toate acestea, dacă ar fi trebuit să îndure zeci de mii de morți, ea și-ar fi predat cu curaj membrele și pe copiii ei focului și sabiei și torturii, mai degrabă decât să cadă la înțelegere și să facă făgăduințe de dragoste șarpelui[14].

---

[1] Cf. Ps. 71, 18; 76, 15.

[2] Fac. 3, 15.

[3] Cf. Ier. 3, 20; Iez. 16, 32; Os. 3, 1.

[4] Cf. Lev. 18, 21; 20, 2-5; II Împ. 2, 10; Ier. 32-35; Iez. 16, 20-21; Iez. 23, 37.

[5] Cf. Mt. 10, 34; Lc. 12, 51; Ef. 6, 17.

[6] Cf. Ef. 6, 11-18.

[7] Cf. Rom. 2, 29; 7, 6; II Cor. 3, 6.

[8] Cf. II Cor. 11, 2; 11, 3; Ef. 5, 22-33; Apoc. 19: 7, 9; 21: 2, 9; 22, 17.

[9] Cf. Mt. 13, 39; Lc. 1, 74; 10, 19; Fapt. Ap. 13, 10; Rom. 12, 28.

[10] Rom. 8, 37.

[11] Ps. 119, 4.

[12] Cf. Ef. 6, 14, 17; I Tes. 5, 8.

[13] Cf. Mc. 9, 29; Ef. 6, 18; I Tim. 5, 5.

[14] Cf. II Macc. 7, 1-42.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

De aceea, Adam nu a spus deloc, în vorbirea sa cu Dumnezeu, că el nu a fost neascultător, că el nu a fost atacat de șarpe și că nici măcar nu s-a apropiat de el. Și, în înfricoșătorul blestem îndreptat împotriva șarpelui, nici Hristos, nici Dumnezeu nu au părut că îl acuză cu referire la bărbat: nu i-au zis lui nimic de Adam. Ci, de la început până la sfârșit, Dumnezeu a osândit șarpele din cauza femeii, și apoi l-a alungat[1]. I-a provocat o cădere din care nu se mai putea ridica. L-a blestemat cu o osândă veșnică, pentru că a înșelat-o doar pe femeie, Biserica[2], dar nu pe Adam, Hristos. Căci Hristos a zis: „căci vine arhonul/ stăpânitorul lumii [acesteia] și [el] în Mine nu are nimic”[3].

5. Dumnezeu a primit scuza nevinovatului Adam, de vreme ce el era o preînchipuire a nevinovatului Hristos[4], atunci când a zis: „Femeia, pe care mi-ai dat-o împreună cu mine, aceea mi-a dat din pom și am mâncat”[5]. Dumnezeu nu l-a mai întrebat altceva. Ci îndată S-a îndreptat către ea. Moisis zice: „Și i-a zis Domnul Dumnezeu femeii: «De ce ai făcut aceasta?». Și I-a zis femeia: «Șarpele m-a înșelat pe mine și am mâncat»”[6].

De ce, când Dumnezeu a întrebat-o pe ea despre Adam, ea nu a vorbit în apărarea lui, ci numai pentru sine? Cu adevărat, era clar că ea arăta nevinovăția lui Adam, ca și când ar fi zis: Adam nu are nicio vină. Eu singură nu am ascultat de Tine, Dumnezeul meu. Am încălcat credincioșia înțelegerii cu Tine. Am rătăcit ca o oaie pierdută[7]. Am ajuns o închinătoare rătăcită, apropiindu-mă dezgolită de munți și dealuri[8], unde m-am întinat pe mine cu sângele necurat al jertfelor mele[9]. Șarpele, născocitorul tulburării, m-a înșelat pe mine. Am fost o tânără fără minte. M-a împiedicat pe mine și m-a dus pe căi greșite.

6. Femeia aproape că a mărturisit bine acestea, atunci când a răspuns lui Dumnezeu: „Șarpele m-a înșelat pe mine”[10]. Apoi, ca și când ar fi arătat pocăință, iar mărturisirea ei ar fi fost primită, Dumnezeu S-a întors către șarpele cel rău, șarpele cel apostat. I-a zis lui: De ce ai făcut aceasta? Dar „că[ci] [deoarece] ai făcut aceasta” și ai îndrăznit să înșeli lucrarea dintâi a mâinilor Mele[11], plăsmuită „după chipul și după asemănarea” Mea[12], tu, „între toate dobitoacele și între toate fiarele pământului”, ești blestemat[13]. Tu și numai tu singur ești blestemat, și nu Adam. Tu singur, iar nu femeia. Tu, dintre toate creaturile Mele de pe pământ ești blestemat. Tu nu ești unul dintre cei din cer[14]. Îngerii Mei, cei de acolo, sunt binecuvântați, pentru că, atunci când sunt trimiși să slujească, ei Mă binecuvântă pe Mine. Dar tu ai așteptat, îndată ce oamenii au păcătuit, să devii stăpân peste pământ, în locul lor[15]. Ai zis: „voi fi asemenea Celui Preaînalt”[16]. Dar ai fost dezamăgit în așteptarea ta. Căci le-am dat lor întreaga putere de a călca pe șerpi și pe scorpii și pe gâtul tău[17].

Când Dumnezeu a zis acestea, Dumnezeu a făcut o profeție. Nu a fost o poruncă, ci o profeție descoperind hotărârea nepocăită a șarpelui spre rău. Dumnezeu a zis: Nepocăit „pe pieptul tău și [pe] pântecele tău vei merge” – cu patima și cu pofta ta, adică – „și pământ vei mânca [în] toate zilele vieții tale”[18]. Căzând din înțelepciunea cerească și din cunoștința cea dumnezeiască, ai făcut planuri pământești și trupești. De aceea, te vei târî ca un vierme în jurul acestor cugete și te vei înfășura în ele. „Și vrăjmășie voi pune între tine și între femeie”[19], Biserica Mea, pe care ai înșelat-o.

---

[1] Cf. Fac. 3, 14.

[2] Cf. Apoc. 20: 2-3, 10.

[3] In. 14, 30.

[4] Cf. Rom. 5; I Cor. 15, 45-47.

[5] Fac. 3, 12.

[6] Fac. 3, 13.

[7] Cf. Ier. 27, 6; Mt. 10, 6; 15, 24; Lc. 15, 4-6; I Petr. 2, 25.

[8] Cf. Ier. 3, 23; Os. 4, 13.

[9] Cf. Iez. 16, 22.

[10] Fac. 3, 13.

[11] Cf. Fac. 2, 7; Iov 10, 8-9; Ps. 118, 73.

[12] Cf. Fac. 1, 26-27.

[13] Cf. Fac. 3, 14

[14] Cf. Evr. 1, 14.

[15] Cf. Fac. 1, 28; 9, 1-2.

[16] Is. 14, 14.

[17] Cf. Lc. 10, 18-19.

[18] Fac. 3, 14.

[19] Fac. 3, 15.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

5. Ți-am arătat cinstea și slava și deosebirea, mare și neasemănată, între Adam și Eva ca să înțelegi drept când auzi cele care urmează. Bărbatul, ca preînchipuire/ tip al lui Hristos, a cedat în fața femeii și a mâncat împreună cu ea din pom. Și ochii săi au fost deschiși împreună cu ai ei, și a fost gol împreună cu ea. Și împreună cu ea a cusut frunzele pomului[1]: ceea ce înseamnă că s-a pregătit mai înainte, au țesut împreună și au pus cap la cap frază cu frază într-o cuvântare de dezvinovățire. Și împreună cu ea, el a auzit sunetul [pașilor] Domnului Dumnezeu călcând în apropiere și s-a temut și a fugit de Dumnezeu[2]. Dar el singur a fost chemat pentru a fi întrebat, și a fost acuzat în locul femeii[3]. În locul ei, el a primit osândirea sa aspră[4]. Și el singur a fost alungat din Grădină și a primit osânda morții[5].

Când îl vezi pe Adam făcând și suferind toate acestea, vei înțelege că Hristos îți vorbea prin Pavlos, când a zis: „Adam”, Hristos, „nu a fost înșelat”[6]. Omul dintâi a mâncat într-un singur fel: ca preînchipuire a lui Hristos[7]. Femeia a mâncat în alt fel: ca preînchipuire a Bisericii[8]. Trebuie să cugeți într-un fel despre deschiderea ochilor lui și în alt fel despre vederea ei[9]. Goliciunea bărbatului a însemnat ceva, a femeii, altceva. Adam, preînchipuirea lui Hristos, care nu a fost înșelat, s-a temut într-un fel[10], [iar] femeia, care a fost înșelată, s-a temut în alt fel[11]: ea, ca [preînchipuind] Biserica, după păcatul ei; Adam, ca [tip al lui] Hristos, asumându-și vina pentru amândoi.

Astfel trebuie să cugeți despre goliciunea pe care El a îndurat-o pe Calvar[12]. Și despre fugă. Și El a fugit în Egipt, ca parte a pogorământului/ asumării[13]. Și când S-a ascuns în Egipt, Domnul Dumnezeu L-a chemat pe El[14]. De aceea a zis: „Din Egiptos/ Egipt am chemat pe Fiul Meu”[15]. Și dacă vrei să Îl vezi pe Hristos [fiind] de bună voie temător pentru Biserica Sa, ascultă-l pe Evanghelistul care zice despre El: „Și fiind în agonie, mai îndelung Se ruga”[16]. Vindecând durerea Miresei Lui, El S-a întristat până la moarte[17]. Și, pentru ea, El a fost dus să sufere Patimile[18].

IV. 1. În tradiția patristică, seara zilei[19] reprezintă vremea venirii lui Dumnezeu Cuvântul. Am arătat deja aceasta. Acum este nevoie a vedea cum au fost descrise tainele Paradisului, în acest fragment, și legătura lor cu omul obișnuit[20] – ca și cum ar fi un Adam – și cu Mireasa lui Hristos, Biserica. De asemenea, trebuie să vedem cum aceste taine și-au primit împlinirea în noi.

Când cea numită femeie a mâncat din rodul cel rău al neascultării, ea stătea lângă șarpe, ca și cum ar fi fost soața lui[21]. Apoi ea a plecat – după cum am spus mai înainte – și s-a întors la bărbatul ei[22]. Nu o mai aflăm iarăși vorbind cu șarpele și nici măcar aproape de el. Într-adevăr, oricine trebuie să cugete toate cele de după întoarcerea ei la Adam – adică la Hristos[23] – ca bune și ca preînchipuiri primare ale binefacerii arătate Bisericii și oricărei persoane umane. Noua vedere a ochilor este recunoașterea adevăratei lumini a lui Hristos[24]. Ascunderea goliciunii ei înseamnă conștientizarea tot mai mare și mișcarea către îndreptare[25], că s-a zis că cel înțelept va ascunde rușinea lor.

---

[1] Cf. Fac. 3, 6-7.

[2] Cf. Fac. 3, 8.

[3] Cf. Fac. 3, 9-11.

[4] Cf. Fac. 3, 17-19.

[5] Cf. Fac. 3: 19, 23-24.

[6] I Tim. 2, 14

[7] Cf. Rom. 5, 14; I Cor. 15: 21-22, 45, 47.

[8] Cf. Fac. 2, 24; Ef. 5, 31-32.

[9] Cf. Fac. 3, 7.

[10] Cf. Fac. 3: 8, 10.

[11] Cf. Fac. 3, 8.

[12] Cf. Ps. 21, 19; Mt. 27, 35; Mc. 15, 24; Lc. 23, 34; In. 19, 23-24.

[13] Cf. Mt. 2, 13-21.

[14] Cf. Mt. 2, 19-20.

[15] Mt. 2, 15. Cf. Os. 11, 1.

[16] Lc. 22, 44.

[17] Cf. Mt. 26, 38.

[18] Cf. Ef. 5, 25.

[19] Cf. Fac. 3, 8.

[20] Cf. Ps. 8, 5; Dan. 7, 13; Mt. 16, 27; 24,30; 26,64; Apoc. 1, 13.

[21] Cf. Fac. 3, 6.

[22] Cf. Fac. 3, 7.

[23] Cf. Rom. 5, 14; I Cor. 15, 45-47.

[24] Cf. Fac. 3, 7; Mt. 4, 16; In. 1: 4, 9; 8, 12; Rom. 2, 19; I In. 2, 8.

[25] Cf. Fac. 3, 7; Par. lui Sal. 13, 18.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

2. O adevărată înțelegere a acestui episod este o mare încercare. Este greu a-l înțelege, mai mult decât tot ceea ce am discutat mai înainte. Și aceasta nu numai pentru noi sau pentru cei din vremea noastră, ci a fost astfel și pentru cei care, de la bun început, au fost insuflați de Dumnezeu și erau pricepuți în astfel de lucruri, precum chiar Adamantios, scriitorul de cărți pentru Hristos, a zis.

Este greu a înțelege aceste lucruri, după asemănarea lor cu alte episoade. De vreme ce este așa, să ne rugăm acelui deget care a atins ochii orbului din naștere[1]. Adam era cu prisosință unul ca acesta. De la început a fost fără vedere, căci s-a ascuns de lumina lui Dumnezeu[2]. Fie ca Dumnezeu, atingându-Se de ochii sufletului nostru, să zică: „«Effata!» Care înseamnă: «Deschide-te!»”[3].

Ochii noștri sunt ținuți închiși astfel ca să nu înțelegem limpede[4] de ce Profetul Moisis – sau, mai degrabă, Îngerul care vorbea prin el[5] – în toată nefericirea neascultării, i-a așezat împreună pe cei doi oameni dintâi plăsmuiți și i-a făcut pe amândoi părtași la păcatul pomului și al mâncării sau întrucâtva a indicat că numai femeia este de vină. Ea s-a apropiat de șarpe. A vorbit cu el. A fost înșelată. A mâncat. I-a dat [rodul] bărbatului ei. A uneltit împotriva lui[6]. A devenit motivul păcatului, al goliciunii, al rușinii, al fricii, al cingătorilor, al fugii de Dumnezeu, al ascunderii, al pedepsei, al blestemului, al morții și al tuturor miriadelor de rele[7].

Și toate acestea fiind astfel, când Dumnezeu a venit, în seara aceea, ca să caute și să cerceteze pe cei care au păcătuit[8], de ce nu a întrebat-o pe femeie? Nu a certat-o tare pe ea. Nu a adăugat blestem spre mustrarea ei. Nu i-a dat ei pulbere spre mâncare, nici spini, nici ghimpi, nici iarbă spre a paște, nici sudoare pe fața ei, nici măcar moarte. Nu a alungat-o și nu a oprit-o de la Grădină. Nu i-a amintit de șarpe. Nu a făcut-o de rușine zicând: De ce l-ai învățat rău pe Adam?[9].

Ci arătând desăvârșită bunăvoință și bunătate femeii căzute, Dumnezeu S-a apropiat de bărbat și a zis: „«Adame, unde ești?». Și I-a zis Lui: „«Glasul Tău l-am auzit plimbându-se prin Paradis și am fost înfricoșat, că[ci] gol sunt»”[10]. Ascultă răspunsurile lui Adam, când îi răspunde lui Dumnezeu. El singur a fost chemat și întrebat și el singur răspunde. Nu o implică și pe femeie. Nu zice: Glasul Tău noi l-am auzit plimbându-se prin Paradis și am fost înfricoșați căci goi suntem. Acesta era adevărul lucrului. Dar Adam exclude faptul că propria sa coastă era de vină și se oferă pe sine în locul ei.

3. Când cercetam acestea, Pavlos, cetățeanul Paradisului, a venit iarăși și a zis: „Taina aceasta mare este!”[11]. Și, împreună cu el, „zic întru Hristos și întru Biserică”[12], pentru care Hristos S-a dat pe Sine morții. De aceea, când adevăratul Adam a fost chemat de Dumnezeu, care a zis „Adame, unde ești?”, Scriptura nu zice că El a ieșit sau că S-a apropiat de Dumnezeu. Cel în care nu există mutare, Fiul este întotdeauna cu Dumnezeu[13].

Am arătat mai înaintea aceasta, în mod drept, pentru a închide gura iudeilor, astfel ca ei, auzindu-ne pe noi comparând toate cele despre Adam cu Hristos, să nu creadă că Hristos ar fi săvârșit vreun păcat și ar fi căzut astfel sub osânda sau blestemul lui Dumnezeu[14]. Dovada acestor mărturii va fi de ajuns pentru a convinge chiar și pe cel mai împietrit necredincios. Oricât de mult a fost învinovățită femeia, a fost învinovățită pe bună dreptate. Dar multele imputări pe care Dumnezeu i le-a făcut lui Adam, acestea au fost zise lui Hristos[15], pentru pogorământul Său în favoarea Bisericii. El a luat păcatul ei și blestemul și moartea și le-a făcut ale Sale[16].

4. Dumnezeu le-a făcut pe cele ale lui Adam diferite și mai înalte decât pe cele ale femeii, astfel încât noi, învățați prin acestea, să cunoaștem că măreția de neasemănat a lui Hristos o depășește pe cea a Bisericii. Căci Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră”[17]. El nu a zis la fel despre femeie, atunci când a fost să o plăsmuiască din coasta lui Adam[18]. Și din nou Scriptura zice: „Și l-a făcut Dumnezeu pe om, după chipul lui Dumnezeu l-a făcut pe el”[19]. Nu zice despre ea: A făcut-o pe ea. Dar după aceasta s-a zis despre bărbat – că l-a făcut pe el –, adăugând: „[parte] bărbătească și [parte] femeiască i-a făcut pe ei”[20]. Asemenea, despre modelarea omului, zice: „Și l-a zidit Dumnezeu pe om din țărâna pământului și a suflat întru fața sa suflare de viață”[21]. Nu zice nimic despre femeie.

Biserica nu a avut, prin esență, nimic din esența dumnezeiască [Οὐ γὰρ εἶωχεν ἡ Έκκλησία κατ᾽ οὐσίαν τι ἐκ τῆς θείας οὐσίας]. Simbolul acesteia a fost suflarea, prevestind pogorârea lui Dumnezeu Cuvântul de la Tatăl întru lutul nostru și locuirea Lui [în trup] ca persoană[22]. De aceea, Dumnezeu nu a dat suflarea Sa ființială femeii. Femeia nu era alcătuită din dumnezeire și umanitate, așa cum a fost Hristos, Adam, ci dintr-o singură coastă trupească a omenității[23].

Și când a intrat Adam, fiind așezat în Grădină, nu zice că femeia a fost așezată împreună cu el ori că ea a lucrat împreună cu el la lucrul lui sau că ea era o împreună păzitoare în lucrarea lui de păzire [a Grădinii][24]. Ei nu i s-a poruncit să mănânce din niciun pom din Grădină – numai bărbatului[25]. Femeia nu a dat nume fiarelor și păsărilor. Dumnezeu le-a adus pe ele doar la Adam ca să vadă cum le va chema[26], ca împărat care avea să domnească peste ele.

Este cu putință a-L vedea pe adevăratul Bărbat, Împăratul și Stăpânul, Hristos, când El a numit-o pe femeie, Biserica, cu un nume nou. Schimbând numele pe care Dumnezeu i l-a dat ei, El i-a dat numele Viață[27]. Căci ea va da viață celor pe care i-a purtat în Botez[28].

Numai despre bărbat, Profetul i-a zis lui Dumnezeu: „Micșcoratu-l-ai pe el [cu] puțin anume față de Îngeri. [Cu] slavă și [cu] cinste l-ai încununat pe el.  Și l-ai pus pe el” – nu pe ei – „peste lucrurile mâinilor Tale. Pe toate le-ai supus sub picioarele lui”[29]. Numai ale lui: nu ale lor, nu ale celor doi, ci numai ale lui Adam, ca preînchipuire a lui Hristos[30].

---

[1] Cf. In. 9, 1-7.

[2] Cf. Fac. 3: 8, 10; I In. 1, 5.

[3] Mc. 7, 34.

[4] Cf. Lc. 24, 16.

[5] Cf. Fapt. Ap. 7: 38, 53; Gal. 3, 19; Evr. 2, 2.

[6] Cf. Fac. 3, 1-6.

[7] Cf. Fac. 3, 7-19.

[8] Cf. Fac. 3, 8-9.

[9] Cf. Fac. 3: 11-19, 23-24.

[10] Fac. 3, 9-10.

[11] Ef. 5, 32.

[12] Ibidem.

[13] Cf. In. 1, 1-2; I In. 1, 2.

[14] Cf. Rom. 8, 3; Evr. 9, 14; I Petr. 1, 19.

[15] Cf. Rom. 5, 14; I Cor. 15: 21-22, 45, 47.

[16] Cf. Is. 54, 12; Mc. 10, 45; In. 1, 29; Rom. 5, 18-19; I Cor. 15, 3; Evr. 9, 26-28; I In. 1, 7; 2, 1-2; Apoc. 6, 9.

[17] Fac. 1, 26.

[18] Fac. 2, 21-22.

[19] Fac. 1, 27.

[20] Ibidem.

[21] Fac. 2, 7.

[22] Cf. Fac. 2, 7.

[23] Cf. Fac. 2, 23.

[24] Cf. Fac. 2, 15.

[25] Cf. Fac. 2, 16.

[26] Cf. Fac. 2, 19.

[27] Cf. Fac. 3, 20.

[28] Cf. In. 1, 12; Gal. 3, 26-27; 4, 26.

[29] Ps. 8, 6-7.

[30] Cf. Rom. 5, 14; I Cor. 15: 21-22, 45, 47.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

2. Din aceste cauze, Soarele dreptății se opune frunzelor[1]. Le usucă și le izgonește – mai cu seamă frunzele acestui smochin. Domnul a numit adesea închinarea neroditoare a sinagogii smochin. Într-adevăr, o dată, când a văzut un pom de trei ani și a văzut că nu avea roade, a poruncit gospodarului să îl taie, ca să nu ocupe locul degeaba[2]. Iar când S-a întors în sfârșit și flămânzea de dreptate[3], S-a apropiat în Ierusalim de smochin[4]. Dar nu a găsit nimic, decât numai frunze și frunze, din care au fost făcute și aceste cingători/ acoperăminte. Așa că l-a uscat zicând: „Să nu mai iasă fruct[ul]” păcatului „din tine în veac”[5].

3. De vreme ce „o iotă sau o virgulă nu va trece din Lege, până ce se fac toate”[6] cele cu privire la Hristos, privește la desfășurarea întâmplărilor. Adam a mâncat mâncarea soției trădătoare[7]. După mâncare, s-a încins cu acoperământul pentru șale[8]. Apoi el a fugit și s-a ascuns sub pom în Grădină și a fost căutat[9]. Și celelalte. La fel și Hristos a mâncat cu Apostolii Săi mâncarea săracă a sinagogii trădătoare[10]. Dar când șarpele Iudas L-a trădat, vorbind cu sinagoga adulteră[11], Adamul duhovnicesc, după ce a mâncat, S-a ridicat de la cină și S-a încins cu acoperământul pentru șale: adică ștergarul[12]. Și astfel a fugit de voia Sa în grădină și a fost căutat. Apoi a părăsit grădina[13].

Sunt uimit de exactitatea Scripturii și de orbirea iudeilor. Cu privire la Adam, zice că s-a încins pe sine[14]. Și zice aidoma despre Hristos[15]. Și dacă vrei să-L vezi pe El gol, încins împrejur doar cu o pânză, în grădină, atunci privește la El pe Golgota, unde a fost acoperit numai cu un acoperământ pentru șale. A atârnat pe Cruce peste căpățâna lui Adam[16], suferind în locul lui Adam și al Evei.

Despre ei s-a zis: „Și au auzit glasul Domnului Dumnezeu umblând în Paradis către seară. Și au fost ascunși [s-au ascuns] – și Adam, [cât] și femeia sa, de la fața Domnului Dumnezeu – în mijlocul pomului Paradisului. Și a chemat Domnul Dumnezeu pe Adam și i-a zis lui: «Adame, unde ești?». Și I-a zis Lui: «Glasul Tău l-am auzit plimbându-se prin Paradis și am fost înfricoșat, că[ci] gol sunt și am fost ascuns [m-am ascuns]». Și i-a zis lui: «Cine ți-a vestit ție că ești gol? [Oare] nu din pomul, [din] care ți-am poruncit ție, [ca din] acela singur să nu mănânci, din el ai mâncat?»”[17].

III. 1. Poate că nu este nepotrivit pentru noi să repetăm ceea ce au zis cele cu Maria și Salomi și Ioanna[18]. Sub pomul din grădina Golgotei, ele au căutat să-L găsească pe Cel care a fost pecetluit, pe Hristos cel gol, Adam. Dar Domnul Dumnezeu L-a chemat pe El și L-a scos pe El din pecetluirea Lui[19]: L-a înviat pe El în trup din morți[20]. Putem considera cuvintele lor [ca fiind zise în mod potrivit și] despre această grădină și despre cel pecetluit din ea: Adam cel gol în mijlocul livezii, pe care Dumnezeu a venit să îl cerceteze și a căutat să-l ridice în seara zilei[21]. Căci cele cu Maria Magdalini au zis: „Cine ne va rostogoli nouă piatra de la ușa mormântului”[22], astfel încât să Îl vedem pe Cel ascuns înăuntru? Am putea zice la fel despre tainele acestui fragment, care stau înaintea noastră și sunt nevăzute, pentru că sunt pecetluite în întuneric ca de o mare piatră. Cine ne va rostogoli nouă negura înțelesului literal? Vrem să privim dincolo, la Sfânta Sfintelor din nor și din dumnezeiasca Biserică. Vrem să contemplăm tainicele slujbe ale acestei ascunse taine. Dar nu le vom vedea cu claritate și cu dreaptă cugetare a minții, dacă suntem distrași de grosolănia lecturii istoriciste.

Dumnezeu, care umple cerul și pământul, a zis: Nu va putea „să vadă omul fața Mea și să trăiască”[23]. Cum atunci Dumnezeu, mergând, Și-a schimbat locul și a ajuns față în față cu Adam? Cum a produs sunete cu glasul Său, când l-a căutat pe Adam în Grădină, seara[24]? De ce a fost Adam rușinat să fie văzut gol de către Dumnezeu[25]? La început, el a fost făcut gol și neîmbrăcat de El[26]. Și trebuie să credem că Dumnezeu, care cunoaște toate mai înainte de a se petrece ele[27], nu știa unde era ascuns Adam? De ce a strigat El: „Adame, unde ești?”[28]. Și ceea ce este și mai neașteptat, de ce nu i-a strigat Dumnezeu pe amândoi – într-adevăr, mai ales pe femeie, care a fost indusă în eroare? Căci nu Adam a fost înșelat, [ci] soția sa a fost înșelată[29]. Cu adevărat, cum se face că Dumnezeu nu pare să fi vorbit deloc cu femeia mai înainte de a cădea ea în păcat?

---

[1] Cf. Mal. 3, 20.

[2] Cf. Lc. 13, 6-7.

[3] Cf. Mt. 5-6.

[4] Cf. Mt. 21, 18-19; Mc. 11, 12-14.

[5] Mt. 21, 19.

[6] Mt. 5, 18.

[7] Cf. Fac. 3, 6.

[8] Cf. Fac. 3, 7.

[9] Cf. Fac. 3, 8-9.

[10] Cf. In. 2: 13, 23; 6, 4; 13, 1-2.

[11] Cf. Mt. 26, 14-16; Mc. 14, 10-11; Lc. 22, 3-6; In. 6, 70-71; 13: 2, 26-27, 30.

[12] Cf. In. 13, 4.

[13] Cf. Mt. 26, 30; 46-57; Mc. 14: 26, 32, 41-53; Lc. 22: 39, 47-54; In. 14, 31; 18, 1-13.

[14] Cf. Fac. 3, 7.

[15] Cf. In. 13, 4.

[16] Cf. Mt. 27: 33, 35; Mc. 15: 22, 24; Lc. 23, 33-34; In: 19, 17-18, 23, 24.

[17] Fac. 3, 8-11.

[18] Cf. Mc. 16, 1-2; Lc. 24: 1, 10.

[19] Cf. Fac. 3, 9.

[20] Cf. Ef. 1, 20; Fapt. Ap. 2, 31.

[21] Cf. Fac. 3, 8.

[22] Mc. 16, 3;

[23] Cf. Ieș. 33, 20.

[24] Cf. Fac. 3, 8.

[25] Cf. Fac. 3, 10.

[26] Cf. Fac. 2, 25.

[27] Cf. Dan. 13, 42; I In. 3, 20.

[28] Fac. 3, 9.

[29] Cf. I Tim. 2, 14.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

XI. Cartea a unsprezecea a Exaimeronului

Aceasta este cartea a unsprezecea a aceluiași autor.

I. 1.  „Și” femeia „a luat [din] rodul său [și] a mâncat și a dat și bărbatului ei” și a mâncat. „Și le-au fost deschiși ochii celor doi și au cunoscut că erau goi”[1].

Este adevărat că, cu puțin timp în urmă ți s-a arătat că, înainte de mâncare, ei aveau ochii deschiși. Cuvântul: „Și a văzut femeia că bun [este] pomul spre mâncare”[2] arată că ea avea vedere pătrunzătoare, la fel ca și zisa: „plăcut îi [este] ochilor să-l vadă și frumos este să-l înțeleagă”[3]. Prin aceste trei descrieri [ale pomului], învățăm cu claritate despre vederea ei ascuțită și despre limpezimea și și curiozitatea vederii ochilor ei, care zărea până departe.

De aceea, Simahos a înlocuit „vor fi deschiși”[4] cu „vor cunoaște”. La fel, în loc de „le-au fost deschiși ochii celor doi”[5], el a zis: „au cunoscut”. Adică: au înțeles. E adevărat, ochii sufletului lor au ajuns la o înțelegere a propriei goliciuni.

Cu referire la acești ochi duhovnicești, Profetul L-a rugat pe Dumnezeu, zicând: „Descoperă-Te ochilor mei”[6], pentru că „părăsitu-m-a […] lumina ochilor mei, și aceasta nu este cu mine”[7]. Ci „luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte!”[8]. Înțelegerea și recunoașterea păcatului duc la schimbare. Înțelege aceasta ca fiind deschiderea ochilor.

Este nevoie a remarca, cu mare atenție, că, atunci când femeia era despărțită de Bărbatul său și lângă șarpe, când a mâncat prima oară din pom, nu a văzut îndată[9]. Aceasta nu s-a întâmplat până când ea nu s-a întors la Bărbatul ei. Dar când Adamul duhovnicesc a primit și a mâncat[10] – adică, când Hristos a suferit –, atunci, prin suferința Lui, femeia a văzut împreună cu El[11]. Dacă, însă, nu accepți lucrurile în felul acesta, atunci ar fi trebuit ca femeia, care a mâncat prima, să vadă prima[12].

Să privim, deci, spre cele care urmează.

2. „Și au cunoscut că erau goi. Și și-au cusut frunze de smochin și și-au făcut lor cingători în jurul coapselor”[13]. În goliciunea anterioară, povestitorul zice: „și nu se rușinau”[14]. Dar acum zice că au simțit rușine unul în fața celuilalt, ceea ce, ca să spunem așa, constituia o urmare[15] [a păcatului]. Dar dacă ei nu avuseseră niciodată relații conjugale și nu înțelegeau de ce organele lor reproductive erau create diferit, [de] bărbat și femeie[16], înaintea cui au simțit rușine, astfel încât să-și coasă împreună acoperăminte pentru ei din frunzele smochinului[17]?

De fapt, dacă ar fi vrut să ascundă goliciunea lor fizică, acolo creșteau multe frunze ale altor plante, pentru un astfel de scop, mai mari și mai folositoare. Vedem că frunzele palmierului indian sunt de felul acesta. Totodată, nu respingem și nici nu desființăm istoria propriu-zisă a Dumnezeieștii Scripturi. Ne întrebăm, încă o dată, cum aceste acoperăminte, care erau făcute din [frunze de] smochin, erau preînchipuiri primare[18], legate de Hristos și de Biserică[19]. Căci toate s-au întâmplat prin El și țintesc către El[20].

II. 1. „Și și-au cusut frunze de smochin și și-au făcut lor cingători în jurul coapselor. Și au auzit glasul Domnului Dumnezeu umblând în Paradis către seară”[21].

O credință comună și de necontrazis a stabilit că seara zilei a șasea, în creația de șapte zile[22], sugerează și descrie mijlocul zilei a șasea a timpului: adică anul 5500, când Domnul Dumnezeu S-a făcut om[23]. De aceea, timpul dinaintea serii semnifică închinarea după lege a sinagogii. Și precum frunzele smochinului, care, din cauză că sunt cam aspre, reușesc cumva să curețe încet, prin frecare, murdăria vaselor, [astfel] cuvintele neroditoare ale sinagogii[24] și poruncile aspre cumva au curățat superficial păcatele murdare ale oamenilor la acea vreme. Și ei au ascuns goliciunea și rușinea firii prin tăierea împrejur.

Așadar, Protopărinții și-au pus cingătorile din frunze de smochin în jurul acelei părți a trupului care primește tăierea împrejur. O astfel de imagine poate că arată și faptul că, în seara acestei zile a creației, cumva, tăierea împrejur ar fi ascunsă și ar deveni nevăzută[25], fiind acoperită de veșmântul de piele al lui Hristos[26]. Și așa cum lucrătura a fost făcută din frunze umbroase, la fel Legea a venit sub umbra poruncilor lui Hristos[27]. Iar în Scriptura iudaică, sub frunzele ei, a fost ascuns rodul lui Hristos[28]. Iudeii nu l-au văzut, din cauza vălului care le-a acoperit inima[29], iar perdeaua frunzelor, cuvintele dinafară.

---

[1] Fac. 3, 6-7.

[2] Fac. 3, 6.

[3] Ibidem.

[4] Fac. 3, 5.

[5] Fac. 3, 7.

[6] Ps. 118, 18.

[7] Ps. 37, 11.

[8] Ps. 12, 4.

[9] Cf. Fac. 3, 1-6.

[10] Cf. I Cor. 15, 45.

[11] Cf. Fac. 3, 7.

[12] Dacă urmărim înțelesul literal, atunci femeii, după ce a mâncat singură, ei mai întâi ar fi trebuit să i se deschidă ochii și să vadă că e goală și atunci ea s-ar fi rușinat de Adam și nu s-ar mai fi dus la el, în această stare, să îi ofere rodul pomului.

[13] Fac. 3, 7.

[14] Fac. 2, 25.

[15] Cf. Fac. 3, 10-11.

[16] Cf. Fac. 1, 27.

[17] Cf. Fac. 3, 7.

[18] Cf. I Cor. 10, 6.

[19] Cf. Ef. 5, 32.

[20] Cf. In. 1, 3; Col. 1, 16.

[21] Cf. Fac. 3, 7-8.

[22] Cf. Fac. 1, 31.

[23] Cf. In. 1, 14.

[24] Cf. Mt. 21, 19; Mc. 11, 13; Lc. 13, 6.

[25] Cf. Evr. 8, 13.

[26] Cf. Fac. 3, 21; Evr. 10, 19-20.

[27] Cf. Evr. 10, 1.

[28] Cf. II Cor. 4, 3.

[29] Cf. II Cor. 3, 14-16.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

3. De vreme ce continui să sălășluiești în [înțelesul] literal, privește cu atenție la urmarea faptelor lor. Cine era Adam, și ce s-a întâmplat după păcătuire? Adam era cu desăvârșire luminos. Avea chipul lui Dumnezeu. Cu adevărat, era o asemănare a chipului lui Dumnezeu, așa-zicând[1]. Dar, după neascultare, a devenit întunecat și neîmpodobit. S-a îmbrăcat cu totul în păcatul negru[2].

Mai târziu, David a plâns peste cele întâmplate strămoșilor noștri. A zis: „Ziua zilei rostește cuvânt și noaptea nopții vestește cunoaștere”[3]. Strămoșii noștri stăteau luminoși precum ziua, înainte de a mânca din pom și înainte ca femeia să dezvăluie cuvintele urzelii șarpelui bărbatului ei. Într-adevăr, erau cu totul acoperiți, ca într-o mantie, cu razele Soarelui gânditor/ noetic.

Dar când ea a fost convinsă și a mâncat, s-a îmbrăcat cu umbra nopții păcatului. Apoi a devenit întunecată ca noaptea. Nu știa ce îi spune bărbatului ei. Și astfel i-a vestit lui cunoașterea, celui care a devenit [și el] ca noaptea prin egală neștiință. Sau, cel puțin, ea i-a spus despre fructul cunoașterii binelui și răului[4] și i l-a dat lui[5].

Cuvântul lui David poate fi înțeles și altfel. Mai înainte ca ea să mănânce, era luminoasă ca ziua. Ea a dezvăluit cuvintele [șarpelui], dar a vorbit repede și pe scurt despre mâncare, căci modul josnic al aplecării cu plăcere a Evei spre păcat nu i-a îngăduit să grăiască pe larg. Însă, când fapta cea grozavă s-a săvârșit și ea și-a împlinit dorința pentru acel lucru, dorința acum împlinită a încetat și ea a vestit cunoașterea ei. Iată, a zis, am fost dezbrăcați [și am rămas] goi prin puterile rodului. Căci ochii rațiunii lor s-au deschis. Și ei au cunoscut ce rău au întâmpinat, pe măsură ce își explicau unul altuia ce sufereau.

Este plăcut pentru mine să contemplu cele despre Paradis și despre cei dintâi plăsmuiți, în felul acesta. Căci eu sunt un ambasador pentru Hristos[6]. Sunt un apărător[7] al adevăratei mele mame[8], Eva, Biserica Vieții[9]. Și împotriva iudeilor și a ereticilor care se opun, câștig și înalț trofeele biruinței pentru poporul credincios[10]. Și, cu observațiile și reflecțiile care au fost discutate de noi de-a lungul acestui tratat asupra creației de șase zile, poporul credincios a primit arme împotriva vrăjmașului[11].

Nu e nevoie de alte trofee sau de arme mai puternice împotriva lor: nici de la Moisis, nici de la Profeți, nici de la David. „Căci armele luptei noastre” sunt acestea: „nu [sunt] trupești” și nici ușor de rupt, „ci Îi [sunt] puternice lui Dumnezeu spre doborârea fortărețelor” vrăjmașilor Săi, „gândurile dărâmându-le și toată înălțarea ridicându-se [care se ridică] împotriva cunoașterii” noastre și a credinței în Hristos, adevăratul Dumnezeu[12].

Slava și puterea sunt ale Lui, [Cel ce este] împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt în vecii vecilor. Amin.

---

[1] Cf. Fac. 1, 26-27.

[2] Cf. Fac. 3: 7, 21; II Cor. 5, 21; Gal. 3, 13.

[3] Ps. 18, 3.

[4] Cf. Fac. 2: 9, 17; 3, 5.

[5] Cf. Fac. 3, 6.

[6] Cf. II Cor. 5, 20; Ef. 6, 20.

A se vedea: Sfântul Apostol Pavlos, Epistola a doua către Corintiini (ediția BYZ), traducere și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2025, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2025/07/16/epistola-a-ii-a-catre-corintiini-ed-byz/.

Sau: https://www.teologiepentruazi.ro/2025/07/17/epistola-a-ii-a-catre-corintinii-byz-editia-liturgica/.

[7] Cf. Rom. 12, 8;  I Tes. 5, 12; I Tim. 3, 5; 3, 12-15; 5, 17.

[8] Cf. Ps. 86, 5; In. 19, 27; Gal. 4, 26.

[9] Cf. In. 5, 26; 6: 35, 48; 11, 25; 14, 6; Rom. 8, 10; II Cor. 4, 10-11; Ef. 3, 15; Col. 3, 4; I In 5, 12.

[10] Cf. I Cor. 15, 56-57; I In 5, 4-5.

[11] Cf. Rom. 6, 13; 13, 12; II Cor. 6, 7; 10, 4; Ef. 6, 13-17; I Petr. 4, 1.

[12] II Cor. 10, 4-5.