Etichetă: Sfântul Anastasios Sinaitul

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

IX. Cartea a noua a Exaimeronului
Aceasta este cartea a noua a aceluiași autor

10. „Și a zidit Domnul Dumnezeu coasta pe care a luat-o din Adam întru femeie” pentru Sine. „Și a adus-o pe ea”, pe care a înălțat-o pentru Sine, „către Adam”[1]. Desigur, aceasta s-a întâmplat după ce Adam s-a trezit din somn, cu toate că nu este scris: Și Domnul Dumnezeu l-a trezit pe Adam și a adus-o pe femeie către el. [Dar] Biserica a venit la Hristos după învierea Lui. Credinciosul are o descoperire limpede a acestui fapt în Evanghelii. Abia după ce El a înviat din morți, Hristos a dat această poruncă Apostolilor: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le pe ele în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”[2].

VII. 1. Mergeți și adunați-i pe copiii Mei care au fost risipiți[3], mădularele Mele, care au fost împrăștiate. Adunați trupul Meu, care a fost împărțit. Strângeți la un loc oasele Mele, care au fost dezarticulate. Aduceți coasta care a fost separată de Mine înapoi la Mine! Chemați-o la Mine pe femeia care a fost luată în robie! Zidiți-o iarăși ca mireasă a Mea, Biserica! Eu sunt Piatra tăiată fără mâini din muntele cel sfânt[4] – strângeți împreună pentru Mine acele pietre despre care a zis Isaias: „pietrele cele sfinte sunt rostogolite pe pământul Său”[5].

Coasta a fost zidită din ele întru Biserica lui Hristos. Iar noi, mădularele Sale, apropiate trupului Său, am fost aduse împreună. Și noi, oasele Sale, am fost legate împreună întru unime cu El și unitate a credinței.

Când Dumnezeu Tatăl a adus-o la El[6], după ce El S-a trezit din morți, al doilea Adam a văzut coasta Sa[7] zidită atât de frumos de către Dumnezeu întru Biserică, de un singur trup al Lui și al miresei[8]. Și a zis: „Acum, aceasta [este] osul din oasele Mele și trupul din trupul Meu!”[9].

2. Dacă cineva vede aceste cuvinte în sine doar în lumina literei, atunci foarte multe pasaje apar incongruente și contrare lucrurilor. Spre exemplu, doar atâta timp cât părți ale trupului sunt unite cu trupul, putem spune despre fiecare dintre ele: „Acum, aceasta [este] osul din oasele Mele și trupul din trupul Meu!”[10]. Dar dacă, pentru un motiv anume, există o despărțire și o îndepărtare a unui mădular de trup, atunci acest cuvânt nu are sens: „Acum, aceasta [este] osul din oasele Mele și trupul din trupul Meu!”. Ci mai degrabă [ar trebui să se zică]: Aceasta a fost odinioară osul din oasele Mele și trupul din trupul Meu! Acum nu mai este osul Meu, nu mai este trupul Meu. A fost despărțit, îndepărtat, separat și înstrăinat de oasele Mele și de trup.

Dar aici se spun cele dimpotrivă despre coasta de necrezut și uimitoare a Celui numit Adam. Mai înainte de luarea și despărțirea coastei, care a fost luată și îndepărtată de trupul Său, nu zicem că aceasta a fost os din oasele Sale și trup din trupul Său. Dar după ce a fost luată – cu adevărat, după ce s-a născut din El și a devenit ca trupul Său[11] – a fost adusă la El și atunci zice: „Acum, aceasta [este] osul din oasele Mele și trupul din trupul Meu!”[12], deoarece a avut un început asemănător.

---

[1] Fac. 2, 22.

[2] Mt. 28,19; Mc. 16, 15.

[3] Cf. In. 11, 52.

[4] Cf. Dan. 2, 45.

[5] Zah. 9, 16.

[6] Cf. Fac. 2, 22.

[7] Cf I Cor. 15, 45.

[8] Cf. Ef. 3, 6.

[9] Fac. 2, 23.

[10] Ibidem.

[11] Cf. Col. 1, 24.

[12] Fac. 2, 23.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

IX. Cartea a noua a Exaimeronului
Aceasta este cartea a noua a aceluiași autor

6. Este, de asemenea, posibil, ca cele două coaste ale lui Hristos, al doilea Adam, să vorbească despre dumnezeirea și despre umanitatea Sa. Una, adică trupul Său, a fost subjugată și cucerită de somnul morții. Însă dumnezeirea Sa nu a fost subjugată și nici cucerită de somnul morții. Era mai înaltă decât coasta trupului, care e așezată dedesubt, pe care Dumnezeu a luat-o și a zidit-o întru femeie, Biserica. „Și a plinit trupul” lui Hristos „pentru ea”[1].

Împărtășindu-Și dumnezeirea nouă, a luat trupul nostru în schimb. David, strigând împotriva iudeilor, a grăit către Dumnezeu despre acest schimb: „au ocărât schimbarea unsului Tău”[2]. Adică: au batjocorit trupul Fiului Tău.

7. „Și a pus”/ a turnat/ a aruncat „Domnul Dumnezeu extaz în Adam și a adormit. Și a luat una [din] coastele sale”[3].

Prin aceasta învățăm că, prin moartea lui Hristos, Biserica (coasta) a fost făcută și adusă la lumină. Și, de aceea, când Hristos a fost împuns în coastă după moartea Sa, a izvorât sânge și apă[4]. Aceasta este taina și renașterea Bisericii, prin foc și apă[5]. Și nu a fost rănit în cealaltă coastă. Ce a împiedicat mânia iudeilor ca să rănească amândouă părțile Domnului? [Nimic, ci] a fost astfel ca tu să înțelegi că coasta iudeilor nu a văzut harul tainei izvorârii. De aceea, Domnul a fost rănit într-o singură coastă[6]. Și Dumnezeu Cuvântul a luat o coastă[7], de vreme ce S-a întrupat dintr-o Maică, fără bărbat, mai presus de fire.

8. „Și a plinit trupul”, nu dintr-o sămânță, „pentru ea”, coasta care fusese luată din Adam. „Și a zidit Domnul Dumnezeu coasta pe care a luat-o din Adam întru femeie”[8].

După ce a zis că „a zidit Domnul Dumnezeu coasta”[9], marele Climis a pus un punct. Și apoi a început următorul verset: „Pe aceasta a luat-o din Adam întru femeie”[10]. Cu adevărat, mi se pare că Climis a acordat multă atenție evlavioasă acestei citiri. Teodotion a stabilit aceeași punctuație pentru același fragment. Încât poate fi citit astfel: „Și a zidit Domnul Dumnezeu”, a împodobit, a strălucit și a sfințit „coasta” din trup. „Pe aceasta a luat-o din Adam întru femeie” pentru el, adică Biserica[11]. Și către ea strigă Pavlos: „V-am logodit pe voi unui Bărbat, [ca] să vă arăt fecioară curată”[12]. De aceea și Dumnezeu, fiind nuntit și unit cu această coastă, a zis prin Profet către sinagoga adulteră: Eu nu mai sunt bărbatul tău și tu nu mai ești femeia mea![13].

9. Vrei să înveți despre zidirea acestei coaste, care odinioară fusese dezgolită și nelegată și apoi a fost unită lui Dumnezeu?[14]. Ascultă-L [pe Cel ce este] Piatra din capul unghiului[15], Temelia care nu poate fi clătinată[16], Hristos, care S-a unit cu ea. El a zis: „pe această piatră/ stâncă Îmi voi zidi Biserica Mea și porțile Iadului nu o vor copleși/ învinge pe ea”[17]. A fost zidită pe temelia credinței Profeților și Apostolilor[18] și pe temelia faptelor/ lucrărilor bune ale Atotînțeleptului Ziditor[19].

Și când  fost această coastă zidită ca Biserică? Este clar: când a fost părăsită cealaltă coastă și templul iudaic distrus, pentru a doua oară. Numele Protopărintelui Adam arată limpede, mai înainte, aceasta: că templul a fost ca o coastă a lui Adam Hristos. Numele lui Adam, când este numărat, dă numărul 46. A durat 46 de ani reconstruirea templului iudaic, pe care romanii apoi l-au distrus[20].

---

[1] Fac. 2, 21-22.

[2] Ps. 88, 52.

[3] Fac. 2, 21.

[4] Cf. In. 19, 34.

[5] Cf. Ps. 65, 12.

[6] Cf. In. 19, 34.

[7] Cf. Fac 2. 21.

[8] Fac. 2, 21-22.

[9] Fac. 2, 22.

[10] Fac. 2, 22.

[11] Fac. 2, 22.

[12] II Cor. 11, 2.

[13] Cf. Osie 2, 4.

[14] Cf. Is. 54, 1; Gal. 4, 27;

[15] Cf. 117, 22; Is. 28, 16; Ef. 2, 20; I Petr. 2, 6.

[16] Cf. Is. 28, 16; Mt. 7, 24-25; Lc. 6, 47-48; I Cor. 3, 11.

[17] Mt. 16, 18.

[18] Cf. Ef. 2, 20.

[19] Cf. I Cor. 3, 10.

[20] Cf. In. 2, 20.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

IX. Cartea a noua a Exaimeronului
Aceasta este cartea a noua a aceluiași autor

3. Dacă evreul care cugetă trupește râde de aceste cuvinte, atunci să răspundă la aceasta. Dumnezeu, care poate face toate, a făcut într-o singură scurtă clipă hotărâtoare toate Puterile Cerești, care deîndată au devenit existente prin sine/ auto-susținătoare [ale propriei existențe]. Atunci de ce nu a modelat El dintr-o dată pe om și mulțimea omenească [sau] pe cei doi, Adam și Eva? El a făcut toate fiarele, animalele, păsările și peștii, după felul lor, astfel încât partea bărbătească și partea femeiască să se înmulțească prin împreunare și unire una cu alta. Dar nicăieri, între toate acestea, Scriptura nu le-a numit pe ele parte bărbătească și parte femeiască. Numai cu privire la Adam și Eva s-a zis: „[parte] bărbătească și [parte] femeiască [i-]a făcut pe ei”[1].

Aceasta ne învață pe noi o taină uluitoare: zic de taina lui Hristos și a Bisericii. Căci zice: „Și a pus Domnul Dumnezeu extaz în Adam”[2]. Nu zice simplu „a pus/ a turnat/ a aruncat”, ci „a pus în/ a turnat întru/ a aruncat întru”. Adică Dumnezeu a pus în El ceea ce El nu avusese în mod esențial. Dumnezeu Tatăl[3] l-a pus în El: era ceva ce El a dobândit, cu un scop, prin trup. Și devenind ceea ce nu era, a fost în extaz.

4. Dar, de asemenea, a rămas și ceea ce era, Dumnezeu Cuvântul, când a fost în extaz. Adică: gol și necompus, S-a făcut compus [din două firi], Dumnezeu și om. Profetul Amvacum a vorbit cu El despre acest extaz, întruparea: „Tăiat-ai în extaz capetele conducătorilor”[4], adică ale puterilor potrivnice.

În locul acestui „extaz”, unul din ermineuți a tradus „dormitare”, altul „somnolență” și altul „somn”. Această dormitare și somnolență și somn adânc au legătură cu viața și moartea. Deci este ca și cum Scriptura ar fi zis că Dumnezeu Cuvântul, care mai înainte era fără moarte și fără somn, acum, într-un extaz și ieșire din cer S-a făcut întrupat. Și făcându-Se om, în trup a gustat din somnul morții. Și cu înțelepciune s-a zis că: „Domnul Dumnezeu” l-a aruncat pe El în acest „extaz și a adormit”[5]. Dumnezeu Tatăl nu L-a cruțat pe Însuși Fiul Său: pentru noi toți, L-a dat pe El morții[6]. Iar în moarte, sufletul Său preacurat a plecat în extaz din sfântul Său trup. Dar și trupul Său era în extaz. [Trupul] a avut un extaz care era cu adevărat duhovnicesc și cu totul minunat: de la stricăciune la nestricăciune și de la moarte la nemurire. Și, legat de aceasta, Scriptura zice: „Și a pus”/ a turnat/ a aruncat „Domnul Dumnezeu extaz în Adam și a adormit. Și a luat una [din] coastele sale”[7].

5. De ce o coastă? Pentru cel care doarme, o coastă este o parte care zace dedesubt, aliniată cu toate părțile trupului. Dar cealaltă coastă e așezată deasupra. Așadar, Dumnezeu arată că acea coastă care nu era subjugată, care este Biserica, va fi acum subjugată lui Hristos. Însă cealaltă coastă a sa rămâne nesubjugată: zic de sinagoga evreilor. Despre aceasta, zice: „Și a luat una [din] coastele sale”[8]. Una este primită, dar cealaltă este respinsă[9].

Am vorbit despre cele două coaste ca despre două Biserici: una a neamurilor și alta a iudeilor. Din cauza coastei care a fost luată și zidită întru femeie, s-a spus despre Hristos că, pentru ea, „va lăsa pe tatăl Său” (pe cel biologic, poporul iudeu) „și pe maica Sa” (sinagoga care L-a purtat/ născut) „și va fi lipit cu femeia Sa”. Aceasta era coasta care era din El și care a fost meșteșugită/ plăsmuită întru Biserica neamurilor. „Și vor fi cei doi într-un trup”[10]: Hristos și Biserica sunt într-o asemănare, într-o înțelegere. Noi suntem trupul lui Hristos și mădulare felurite, coaste, trup și oase[11].

---

[1] Fac. 1, 27.

[2] Fac. 2, 21.

Textul în LXX: „καὶ ἐπέβαλεν ὁ Θεὸς ἔκστασιν ἐπὶ τὸν Αδαμ”.

Iar textul Sfântului Anastasios: „καὶ ἐπέβαλλε Κύριος ὁ Θεὸς ἔκστασιν ἐπὶ τὸν Αδαμ”.

[3] Cf. Ef. 1, 3; Col. 1, 3.

[4] Amv. 3, 14.

[5] Fac. 2, 21.

[6] Cf. Rom. 8, 32.

[7] Fac. 2, 21.

[8] Fac. 2, 21.

[9] Cf. Mt. 24, 41.

[10] Fac. 2, 24.

[11] Cf. I Cor. 12, 27.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

IX. Cartea a noua a Exaimeronului
Aceasta este cartea a noua a aceluiași autor

VI. 1. Cum a fost începută Biserica, zidită și înzestrată de Dumnezeu ca să fie ajutorul și salvatorul lumii[1]? Sinagoga cea surdă să îl asculte pe propriul ei Profet, Moisis. El zice: „Și” a turnat „Domnul Dumnezeu extaz în Adam. Și a luat una [din] coastele sale și a plinit trupul pentru ea. Și a zidit Domnul Dumnezeu coasta pe care a luat-o din Adam întru femeie și a adus-o pe ea către Adam”[2].

Eu văd acest fragment ca adânc în semnificație și foarte întunecos/ tainic. Deși mulți, cu adevărat, sunt neputincioși în fața necunoscutelor din aceste cuvinte, Biserica să ceară un răspuns înaintea oricăror altora de la iudeu, care în mod necredincios se concentrează pe ceea ce este material. Dumnezeu a stat lângă Adam și i-a scos coasta, ca și cum ar fi folosit îndemânarea medicală – după părerea ta. Atunci cum zice Scriptura, după aceea: „și a plinit trupul pentru ea […] și a adus-o pe ea către Adam”[3]? Dumnezeu nu S-a mișcat, și nici femeia care era din Adam, iar cei doi erau împreună. Deci de unde a adus-o pe ea Dumnezeu la Adam? Ar fi trebuit ă zică: „Și a zidit Domnul Dumnezeu coasta […] întru femeie și”[4] i-a arătat-o lui Adam.

Acest „și a adus-o pe ea” ar sugera că, după ce ea a venit întru ființă, s-a dus undeva departe și a fost despărțită de bărbatul ei. Apoi Dumnezeu a întors Biserica și a adus-o pe ea la Adam – Adamul duhovnicesc, Mântuitorul ei[5]. Ea era din trupul Lui[6] și a devenit soția Lui. Puțin mai devreme, Scriptura a zis că Dumnezeu – Conducătorul cailor, Conducătorul fiarelor, Conducătorul dobitoacelor – a adus fiarele sălbatice și păsările la Adam[7]. Tot așa, acum arată cum Conducătorul miresei a adus-o pe mireasă la Mirele ei, Hristos[8].

2. Dar să ne întoarcem la începutul cărții, și să căutăm a înțelege de la Cel care a dat porunca: „Căutați și veți găsi”[9]. Scriptura ne descrie nouă crearea bărbatului și a femeii ca ceva comun, nedespărțit și nestricăcios. Zice: „Și l-a făcut Dumnezeu pe om, după chipul lui Dumnezeu l-a făcut pe el, [parte] bărbătească și [parte] femeiască [i-]a făcut pe ei”[10]. Și după aceasta, Scriptura arată două origini diferite, separate și proprii fiecăruia. Acestea din urmă sunt cu totul neasemănătoare și despărțite: nu au nicio asemănare una cu alta în ceea ce privește locul și modul.

El l-a făcut pe Adam în afara Grădinii, într-un anume loc indescriptibil, inexplicabil și de neînțeles – după cum am spus deja[11]. Apoi El l-a adus în Grădină de afară[12]. Dar El face femeia în Grădină[13]. Aceasta pentru că Hristos, fiind Dumnezeu Cuvântul, era din afară [din afara acestei lumi], din Tatăl, dintr-un loc de necunoscut și de neexplicat; și El a venit la noi ca întru Paradis[14]. Apoi Dumnezeu a creat Biserica, acolo, care este numită „ajutor”, din propria Sa coastă[15].

Și, de aceea, Sfânta Scriptură ne povestește nouă nașterile lui Adam și Eva ca despărțite și neasemănătoare. Dumnezeu l-a plăsmuit pe Adam din pământul neînsuflețit, iar la început era fără suflet. Astfel apoi, l-a condus înainte, Însuși Cuvântul Său și Dumnezeu, fiind neînsuflețit. Nu era de la sine o ființă vie cu suflet, de vreme ce el nu a fost [născut] dintr-o ființă vie cu suflet. Și astfel, Dumnezeu i-a dăruit suflet, l-a terminat pe el [de zidit] și i-a dat lui viață.

Dar El a meșteșugit-o și a adus-o pe Eva ca pe una cu suflet, din el, care acum avea suflet; ca pe una desăvârșită din el, care acum era desăvârșit; și ca pe o viață vie din el, care era viu[16]. Adică I-a plăcut lui Dumnezeu că S-a făcut om Cuvântul, cu rațiune și suflet. Iar El, făcându-Se om cu suflet, a zidit din Sine Biserica, căreia Duhul Sfânt i-a dat suflet[17].

---

[1] Cf. In. 4, 42; I In. 4, 14.

[2] Fac. 2, 21-22.

[3] Fac. 2, 21-22.

[4] Fac. 2, 22.

[5] Cf. I Cor. 15, 45; Ef. 5, 23.

[6] Cf. Ef. 3, 6.

[7] Cf. Fac. 2, 19.

[8] Cf. Mt. 22, 1-14; Ef. 5, 23-32; Apoc. 19, 6-9; 22, 17.

[9] Mt. 7, 7; Lc. 11, 9.

[10] Fac. 1, 27.

[11] Cf. Fac. 2, 7.

[12] Cf. Fac. 2, 15.

[13] Cf. Fac. 2, 21-22.

[14] Cf. In 1, 14.

[15] Cf. In. 19, 34.

[16] Cf. In. 1, 14.

[17] Cf. In. 20, 22.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

IX. Cartea a noua a Exaimeronului
Aceasta este cartea a noua a aceluiași autor

3. Mai degrabă, fără nicio umbră de îndoială, bărbatul este ajutorul femeii. El este capul ei[1], apărătorul ei, păzitorul ei[2].

Dacă femeia este ajutorul bărbatului, atunci de ce nu sunt așezate femeile în rândul dintâi la războaie? Mai degrabă, bărbații se luptă și traversează mările pentru femei. Bărbații muncesc pământul și în toate celelalte feluri, arată că le pasă. Mergând în căutarea oricăror moduri sau instrumente pentru a-și ajuta soțiile, ei se comportă bine cu femeile.

Dacă, totuși, fiind grosier și trupesc, tu zici că împreunarea cu ea înseamnă ajutorul dat bărbatului, atunci n-ar trebui să continue așa cum se întâmplă, și nu mai degrabă ca nevestele, culcându-se cu soții lor, să-i ucidă cu cuțite, pentru ca ele să-și poată aranja să se culce cu alții?

4. Și cățeaua, ursoaica, leoaica și rândunica: toate femelele din rândul animalelor, atunci, ar fi trebuit să fie numite ajutoare ale masculilor lor. Dar acestea nu sunt astfel; [căci] sunt cu neputință. Și atunci însăși Scriptura ar fi numit femela din fiecare rasă – fie pasăre, fiară sau reptilă/ târâtoare – ca ajutor al masculului; dar nu am auzit aceasta spusă nicăieri, cu privire la dobitoace, fiare, pești sau păsări. Aceasta s-a zis numai despre Adam. De fapt, animalele erau supuse și stăpânite de către om. Dacă aveau nevoie de ajutor, acest ajutor trebuia să vină de la om.

Dar aici auzim contrariul. Conducătorului[3], domnului, stăpânului, celui care a primit puterea peste toate cele de pe pământ, care au fost așezate sun picioarele sale[4], unui astfel de bărbat nu i s-a găsit un ajutor[5]: un ajutor duhovnicesc spre Dumnezeu, un ajutor pentru suflet, care să fie atent la bărbat. Și vorbesc despre bărbatul care odinioară a întâlnit tâlharii[6], care a fugit de la Dumnezeu, care a fost rănit și care a devenit un fiu risipitor[7].

5. Ereticul invidios care se împotrivește acestor spuse nu se luptă cu noi: mai degrabă, el se luptă împotriva Duhului Sfânt și a lui Iisus Hristos, care, prin gura lui Pavlos, raportează toate [cele ce sunt] despre Adam și Eva la Hristos și Biserică.

Dar poate că evreul zice că închinarea după lege[a mozaică] este ajutorul omului. Dar ce fel de ajutor este acesta, spune-mi? Un ajutor care îndată și fără niciun pogorământ pedepsește orice om care păcătuiește? Un ajutor care îl trimite pe el, nepocăit, în focul cel veșnic? Ajutorul bun al omului este Biserica lui Hristos, care oferă timp și prilej păcătoșilor ca să se pocăiască. Este îndeajuns de puternic ca să ia tâlhari[8], magi/ vrăjitori[9], necredincioși[10] și idolatri și să îi schimbe pe ei în cetățeni cerești[11], care au cheia Grădinii și a Împărăției Cerului[12].

---

[1] Cf. Ef. 5, 23; Col. 3, 18.

[2] Cf. Ef. 5: 25, 29.

[3] Cf. Is. 9, 5.

[4] Cf. Ps. 8, 7.

[5] Cf. Fac. 2, 20.

[6] Cf. Lc. 10, 30-34.

[7] Cf. Lc. 15, 13.

[8] Cf. Lc. 23, 39-43.

[9] Cf. Mt. 2, 1-12; Fapt. Ap. 8, 9, 24.

[10] Cf. Mt. 26, 69-75; Mc. 14, 66-72; Lc. 22, 54-62; In. 18: 16-18; 25-27.

[11] Cf. II Cor. 12, 2-4.

[12] Cf. Mt. 16, 19.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

IX. Cartea a noua a Exaimeronului
Aceasta este cartea a noua a aceluiași autor

V. 1. „Lui Adam nu i-a fost aflat ajutorul asemenea lui”[1].

Era ca un om care a ajuns la o grea nevoie și este înconjurat de primejdii. Căutând un ajutor, el strigă către Dumnezeu: „Dă-ne nouă ajutor să scăpăm din necaz”[2], „că am sărăcit foarte! Ajută-ne nouă, Dumnezeule, Mântuitorul nostru!”[3]. „Întru ajutorul meu, ia aminte!”[4]. „Doamne, grăbește-Te să-mi ajuți mie”[5] și „scoate-mă de la vrăjmașii mei”[6], [adică de la] puterile potrivnice, care mă îneacă pe mine în idolatrie și necuviință.

Când omul a strigat acestea și altele ca acestea către Dumnezeu, iarăși și iarăși, și a căutat un ajutor, atunci mulți au cugetat să-l ajute și au ieșit înainte. Zic aici despre Patriarhi, Învățători, Dascăli, legi, Moisis și Profeții. Aceștia și mulți alții au venit ca să-l cerceteze pe om.

Dar nu a fost găsit „ajutorul asemenea lui”^[7]. Adică nu a fost găsit un Dumnezeu-om: unul care să fie asemenea lui, întru asemănarea bărbatului[8], un om care să fie și singurul de acest fel, ajutător și Dumnezeu tare, puternic, Prințul/ Arhonul/ Începătorul păcii[9]. Pentru că e necesar ca ajutorul să fie mai puternic decât cel care are nevoie de ajutor: Atotputernic și fără să aibă nevoie de sprijin. Ajutorul întru primejdii și nevoi este un ajutor prin risipirea/ respingerea puterii (βίαν ὠθῶν). Aceasta este etimologia cuvântului grecesc pentru ajutor (βοηθός). Poate fi folosit și numai cu referire la Biserică.

2. Crezi tu că fiecare femeie pământească este numită ajutor al bărbatului? Cum se face atunci că, după ce s-a ivit acest ajutor în Paradis, nu mai găsim, în toată Dumnezeiasca Scriptură, nicio altă femeie care să fie numită ajutor al bărbatului său? Nu, nici soția vreunui Sfânt, nici o femeie sfântă, nici o Profetesă, nici soția vreunui Patriarh. Am căutat cu sârguință aceasta și nu am aflat nimic.

Dacă „ajutor” ar fi fost un nume obișnuit și universal pentru spița femeiască, atunci nu ar fi cu putință ca să nu se precizeze în Dumnezeiasca Scriptură că: Cain și-a luat sieși ajutor, sau Sit sau Lameh sau Noe sau Avraam sau alt bărbat. Dar, pentru toți cei care s-au căsătorit cu o femeie, vei găsi că a zis: Și un anume și-a luat sieși femeie de soție – nu un ajutor[10].

---

[1] Fac. 2, 20.

[2] Ps. 59, 13; 107, 13.

[3] Ps. 78, 8-9.

[4] Ps. 69, 2.

[5] Ps. 39, 14 (Codex Alexandrinus).

[6] Ps. 58, 2.

[7] Fac. 2, 20.

[8] Cf. Filip. 2, 7.

[9] Cf. Is. 9, 5.

[10] Cf. Fac. 4, 19; 11, 29; 12, 19 etc.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

IX. Cartea a noua a Exaimeronului
Aceasta este cartea a noua a aceluiași autor

9. De aceea, credincioșii să înțeleagă că aici, în a doua orânduire, pomii, pe care Dumnezeu i-a făcut să răsară frumoși, buni și purtând roade[1], și al doilea rând de fiare și păsări, pe care le-a plăsmuit însuși Dumnezeu[2], și acea pânză, pe care a văzut-o Petros în vedenia sa, având toate fiarele și dobitoacele și păsările cerului[3], și această femeie, pe care o numim „Viață”, ajutorul omului[4] – acestea sunt simboluri pentru nimic altceva decât Paradisul Bisericii.

Dumnezeu a adus neamurile [păgâne], ca pe niște fiare, în acest Paradis[5], unde le-a arătat pe ele lui Hristos, cel de-al doilea Adam[6], ca să vadă cum le va numi: pe fiecare după virtutea sa și după viața de fiecare zi [pe care a trăit-o][7]. De aceea, El i-a numit pe unii oi, pentru că ei vor sta la dreapta Sa[8]; dar pe alții i-a numit capre, pentru că ei vor sta la stânga. Pe unii miei, ca [cei ce sunt] urmând lui Hristos[9]; pe alții boi/ tauri, ca trăgând plugul crucii[10]. Pe unii cai, ca tulburând apa cea amară a necredinței[11]; iar pe alții vulturi, ca înălțând Teologia[12]; și iarăși pe alții porumbițe, pentru semnele harului Duhului din ei[13].

Iar dacă tu vrei să vezi fiare puternice în Grădină, ascultă-L pe El zicând: „Iată, v-am dat vouă puterea [de] a călca peste șerpi și [peste] scorpioni”[14].

În același chip, iudeii care au uneltit împotriva turmei sunt numiți „lupi”[15] și „pui de vipere”[16], iar alții „vulpi”[17].

10. „Și tot sufletul cel viu, care a fost numit el de Adam”, zice, „acesta [este] numele său”[18].

Adică: nimic întâmplător sau lipsit de rațiune. Hristos dă nume care sunt în armonie cu viața zilnică și cu virtutea fiecăruia. Dumnezeu a dat nume întregii creații și tuturor lucrurilor create[19]. Dar Adam a chemat nume numai acelor fiare și femeii[20]. Adică: Hristos dă nume poporului Său și Bisericii Sale.

Dar poate că iudeul este înfuriat să zică: „De ce Dumnezeu dă tuturor celorlalte făpturi numele lor potrivite, dar nici femeii și nici animalelor El nu le dă nume? Căci El, nu Adam, s-ar fi cuvenit să le fi dat propriile lor nume tuturor”.

Voi răspunde la aceasta: din același motive pentru care Dumnezeu, când a pomenit crearea femeii de către Sine, nu a numit-o pe ea „femeie”, ci „ajutor”[21] – și nu o dată, ci de două ori[22]. Dându-i bărbatului numele Adam[23], de ce nu i-a dat El însuși nume femeii? În mod drept și potrivit, bărbatul ei, Iisus însuși, o numește pe femeia Sa și pe copiii Săi. El este Tatăl și Capul Casei, și aceasta este [o face] pentru a păzi legea tuturor capetelor familiilor, care își conduc soțiile și copiii. De aceea, El, care botează cu adevărat, a zis că El însuși este „Păstorul cel bun”[24] „și oile ascultă glasul Lui și pe oile Sale [El] le cheamă pe nume”[25]. Adică: le dă lor nume. El a zis aceasta pentru că Dumnezeu le-a adus pe ele la El „[ca] să vadă cum le va numi pe ele”[26].

Când erau strânse la un loc, erau numite „fiare”[27]. Dar când ele, care s-au făcut asemenea Mielului Hristos[28], au fost aduse în Paradis și în curtea Păstorului cel bun[29], au fost îndată numite „oi”[30].

11. Cel care nu cugetă în felul acesta despre cele ale Paradisului și despre fiarele care au fost aduse acolo, trebuie atunci să fie de acord cu următoarele. Pe de-o parte era Adam, stând înăuntru ca un stăpân și un împărat, iar pe de altă parte era Dumnezeu cel Atotputernic, ajutându-l pe el ca o slugă, prin faptul de a-i aduce fiarele la el ca unui stăpân. Dar [a cugeta] aceasta este [un lucru] lipsit de evlavie și fără niciun sens.

---

[1] Cf. Fac. 2, 9.

[2] Cf. Fac. 2, 19.

[3] Cf. Fapt. Ap. 10, 10-12.

[4] Cf. Fac. 2, 18; 3, 20.

[5] Cf. Fac. 2, 19.

[6] Cf. I Cor. 15, 47.

[7] Cf. Fac. 2, 19-20; I Cor. 15-23.

[8] Cf. Mt. 25, 33.

[9] Cf. Apoc. 14, 4.

[10] Cf. I Cor. 9, 8-10.

[11] Cf. Amv. 3, 15.

[12] Cf. II Cor. 12, 3-4.

[13] Cf. Mt. 3, 16; Mc. 1, 10; Lc. 3, 22; In. 1, 32.

[14] Lc. 10, 19.

[15] Mt. 10, 16; Lc. 10, 3.

[16] Mt. 3, 7; 12, 34; 23, 33; Lc. 3, 7.

[17] Lc. 13, 32.

[18] Fac. 2, 19.

[19] Cf. Fac. 1: 8, 10.

[20] Cf. Fac. 2: 19-20, 23; 3, 20.

[21] Cf. Fac. 1, 27; 2, 18.

[22] Cf. Fac. 2: 18, 20.

[23] Cf. Fac. 2, 16.

[24] In. 10: 11, 14.

[25] In. 10, 3.

[26] Fac. 2, 19.

[27] Cf. Fac. 2, 19.

[28] Cf. In. 10, 1.

[29] Cf. Rom. 8, 29; Filip. 3, 21; In. 1: 29, 36.

[30] Cf. In. 10, 1-16.