Drumul triumfal al Sfântului Constantin Brâncoveanu

Marți, 20 mai 2014, racla cu Sfintele sale Moaște a fost sfințită de Patriarhul României.

sfintirea raclei Sfantului Constantin BrancoveanuMiercuri, 21 mai 2014, în ziua de hram a Catedralei Patriarhale, Sfintele Moaște ale Sfântului Mucenic Constantin Brâncoveanu au fost readuse, într-un mod impozant, de la Catedrala Patriarhală la Biserica Sfântul Gheorghe Nou.

Procesiunea liturgică a început la ora 15.00 și a ajuns la ora 17.00 la destinație.

Un fragment din transmisia live a Radio Trinitas a evenimentului: 21. 22 minute.

Predica PFP Daniel Ciobotea de la finalul procesiunii: 9. 35 minute.

Ambele file audio sunt incluse în arhiva TPA 3.

procesiunea, 21 mai 2014

Istorie II. 36

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a.

***

Colecția de texte intitulată Izvoarele istoriei creștinismului românesc a apărut la Iași, în 2008 și are 819 p.[1]. Un proiect absolut necesar.

Și sunt redate textele care vorbesc despre creștinismul românesc începând cu Tertullianus. Cartea are CXXIII [123] capitole.

Abrevieri (p. 9-13), Cuvânt înainte (p. 15-16), Studiu introductiv  (p. 17-132), în care Nelu Zugravu, negându-l pe Emilian Popescu, ajunge la concluzia nefericită cum că „apostolatul sfântului [Apostol] Andrei [în Dobrogea] nu este decât o frumoasă poveste hagiografică”[2], edițiile folosite (133-138), nota asupra ediției (p. 139-149) și substanța cărții începe cu p. 143.

Însă îl citează pe Sfântul Ipolit cu Cronica (p. 151-153) dar nu și cu De duodecim Apostolis, unde, în PG 10, col. 952, acesta afirmă că Sfântul Apostol Andrei a predicat sciților și tracilor.

Și e păcat că s-a încercat, într-o lucrare de asemenea anvergură, să se ideologizeze non-apostolicitatea creștinismului românesc.

Tertullian vorbește despre faptul că sciții își mâncau morții[3]. Eusebiu de Cezareea spune că „nu au mai mâncat oameni” după ce au primit Evanghelia[4].

În p. 165 se redă mărturia din Istoria bisericească, unde Eusebiu de Cezareea spune că Apostolul Andrei a fost în Scythia.

Cei 5 episcopi din părțile noastre care au participat la Sinodul I Ecumenic: Protogenes de Sardica (Dacia), Pistos de Marcianopolis (Mysia), Domnos de Pannonia (Pannonia), Theophilus de Gothia (Gothia) și Kadmos de Bosporus (Bosporus)[5].

Sfântul Vasile cel Mare amintește de râul Istros/ Dunărea în Omilia a 3-a din Hexaemeron[6].

Sfântul Ambrozie al Milanului amintește de Scythia în Scrisoarea 75. 22[7]. După care de Danubius, în Hexaemeron II, 3, 12: „Danubius, izvorând din părțile de Apus, desparte neamul barbarilor de cel al romanilor, până se varsă în Marea Neagră”[8].

Și Sfântul Asterie al Amasiei știa că sciții sunt „foarte sălbatici”și că locuiesc „continentul de dincolo de Marea Neagră” și că se ocupă cu grădinăritul[9].

Sfântul Ieronim amintește despre frigurile și zăpezile din Scythia în Scrisoarea 120[10].

Filastrius de Brixia vorbește despre prezența Sfântului Apostol Andrei în Pontus[11].

Palladios de Elenupoleos amintește de Teotimos din Scitia[12].

În 431, la Sinodul Ecumenic de la Efes, a participat episcopul Timoteos din Scitia, care a iscălit împotriva lui Nestorie[13].

În Martirologiul ieronimian, despre Sfântul Andrei se spune: „Andrei, care se traduce bărbătescul sau arătosul, fratele lui Petru; acesta a predicat în Scythia și Achaia și acolo a murit ridicat pe cruce, în orașul Patras, cu o zi înaintea calendelor lui decembrie [30 noiembrie]”[14].

La Sinodul al IV-lea Ecumenic, în 451, în dezbaterea a 4-a, arhimandritul Carosus vorbește despre sine și spune că a fost botezat de Sfântul Theotimus de Tomis[15].

Papa Hormisdas, în Scrisoarea 234, vorbește despre episcopul Paternus al Tomisului, „mitropolitul” proviniciei Scythia[16].

În scrisoarea preotului Trifolius (sec. 6 d. Hr.), în secțiunea a 6-a a scrisorii, apare fraza: „Ereticii încearcă mereu să fie demni de crezare în ereziile lor, interpretând greșit spusele Părinților” [Semper haeretici, male interpretando dicta Patrum, in haereses suas confirmari conantur][17].

Și tocmai în p. 686 autorii cărții redau lista Sfinților Apostoli a Sfântului Ipolit, existentă în PG 10, dar ca scriere falsă. Deși ediția folosită, PG 10, nu o tratează ca atare.

Însă istoria adevărată nu se scrie cu  mistificări

*

Evangheliarul românesc din 1561, tipărit de Coresi la Brașov, are 517 p.[18].

Frontispiciul primei pagini: (imagine).

Titlurile și prima literă a capitolelor din Evanghelie e cu roșu. Scrisă doar cu litere mari, chirilice.

(imagine)

Pagina 25: „luați aminte de mincinoșii proroci cevor veni cătră voi înveșminte de oaie”.

*

Mărturia rezidentului imperial Fleischmann din ziua de 28 iunie 1714[19].

Sfântul Constantin Brâncoveanu, închis la Șapte Turnuri, a fost dat pe mâna lui Bostangi Pașa și a fost torturat „într-un chip de nedescris, cu roata la cap și la mâini, arderea pieptului și multe alte feluri groaznice și interogat din pricina avuțiilor sale ce trebuie să fie ascunse”[20]. Și la fel i-a chinuit și pe fiii lui[21].

Și vorbind despre martirizarea lor, confirmă faptul că ea a fost publică și în prezența sultanului[22].

De la emisarul rus P. P. Șafirov, dintr-un raport al său din 2 septembrie 1714[23], aflăm amănuntul că trupurile Sfinților Mucenici Brâncoveni au fost îngropate de fratele lui Hrisant Notara, patriarhul Ierusalimului[24].

În 1720 Sfintele Moaște ale Sfântului Constantin Brâncoveanu au fost îngropate în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București și ele au fost expertizate medico-legal în 1932, de o echipă de medici și de arheologi, între care erau N. Minovici și Fr. Rainer, și dovedite autentice[25].

Reîngroparea Sfintelor Moaște s-a făcut pe 21 mai 1934, de față fiind Patriarhul Miron Cristea[26].


[1] Izvoarele istoriei creștinismului românesc, trad. inedite din lat. și gr. de Mihaela Paraschiv, Claudia Tărnăuceanu, Wilhelm Dancă, reviz. trad. de Mihaela Paraschiv, reviz. textelor de Claudia Tărnăuceanu, selecția textelor, stud. introd., notițe bibliografice, note, com. și indice de Nelu Zugravu, Ed. Univ. „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2008, 819 p.

[2] Idem, p. 53.

[3] Idem, p. 145.

[4] Idem, p. 163.

[5] Idem, p. 171-175.

[6] Idem, p. 231.

[7] Idem, p. 241.

[8] Idem, p. 243.

[9] Idem, p. 249.

[10] Idem, p. 309.

[11] Idem, p. 313.

[12] Idem, p. 336.

[13] Idem, p. 358-359.

[14] Idem, p. 401.

[15] Idem, p. 418-419.

[16] Idem, p. 542-545.

[17] Idem, p. 579-578.

[19] Dr. Oana Mădălina Popescu, Mărturii despre Sfântul Constantin Brâncoveanu, în rev. Teologie și Viață, nr. 5-8, mai-august 2012, Ed. Doxologia, Iași, p. 148.

La nivel online aici:

http://www.teologiesiviata.ro/sites/default/files/articol/pdf/2012/11/07_popescu_constantin_brancoveanu_0.pdf.

[20] Ibidem.

[21] Ibidem.

[22] Idem, p. 149.

[23] Ibidem.

[24] Idem, p. 150.

[25] Ibidem.

[26] Idem, p. 151.

Fiica Sfântului Constantin Brâncoveanu a avut un vis profetic

Ni-l povesteşte Anton Maria Del Chiaro, secretarul Sfântului Constantin, după ce ne informează că Domnitorul fusese avertizat printr-o scrisoare de la un grec din Constantinopol asupra hotărârii vizirului de a-l mazili. Însă nici Sfântul Constantin, nici ginerele său, martirizat împreună cu el, Sfântul Ianache Sfetnicul şi nici alţi boieri nu au dat crezare acestei scrisori, întrucât tocmai primiseră din partea vizirului o altă scrisoare, concepută astfel încât să adoarmă vigilenţa voievodului, un răvaş diplomatic în care turcii aveau faţă prietenoasă.

În acele zile, cu puţin înainte de mazilirea Sfântului Constantin, s-a îmbolnăvit şi a trecut la cele veşnice fiica sa, Stanca. Secretarul brâncovenesc ne dă mărturie, în cartea sa, că ea a avut un vis profetic cu privire la soarta tragică (din perspectivă omenească, dar fericită, din unghiul de vedere duhovnicesc) a tatălui şi a familiei sale:

„În aceste zile de nehotărâre, căzu bolnavă fiica mai mare a Voevodului, Doamna Stanca, care în agonie chemă pe Doamna, mama ei, şi surorile ei, arătându-le, halucinând, o ceată de turci care zmunceşte de grumaz pe tatăl ei, vroind să-l ducă la Constantinopol.

Cu greu fu liniştită de cei din jurul ei, dar muri după câteva ore. Acest fapt mi-au povestit surorile defunctei, înainte de detronarea tatălui lor.

În ziua înmormântărei Principesei, care avu loc în biserica metropolitană [slujba de înmormântare a avut loc la Mitropolie, iar predica funebră a rostit-o Sfântul Antim Ivireanul – n.n.] din Bucureşti, aflai de un alt caz memorabil, vrednic de a fi notat. Mitropolia e pe vârful unui deal. În vale e palatul brâncovenesc. În afara porţii palatului se află o cruce de piatră albă, cu o inscripţie în limba valahă, că-n acelaş loc tatăl Principelui a fost tăiat în bucăţi de dorobanţii răsculaţi contra sa.

Principele Constantin scoborând călare de la Mitropolie, cu tot alaiul pompos, în dreptul aceleiaşi cruci, o găină îi zbură pe braţ; acest semn a fost atribuit unei iminente nenorociri, căci întâmplările cele mai simple sunt efectele misterioase ale Providenţei.” (Cf. Anton-Maria Del Chiaro Fiorentino, Revoluţiile Valahiei, în româneşte de S. Cris-Cristian, cu o introducere de Nicolae Iorga, Ed. Viaţa Românească, Iaşi, 1929, p. 44).

Familia Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu primea aşadar avertismente pe mai multe căi. Însă se apropia ziua Învierii… Dar, în Săptămâna Mare, a anului 1714, turcii au năvălit fără veste şi l-au arestat, împreună cu familia, pornindu-l spre Constantinopol. Vinerea Mare a fost, în mod providenţial, ziua începutului pătimirii lor.

Au urmat luni de arest şi de torturi grele, cărora Sfântul Constantin şi fiii săi nu le-au cedat. Pe 25 august, de Sfânta Maria, când Domnitorul împlinea 60 de ani, iar soţia sa îşi serba ziua onomastică, au fost aduşi în faţa eşafodului, pe malul Bosforului, în prezenţa delegaţiilor şi ambasadorilor străini la Constantinopol, printre care şi ambasadorul Franţei. Cei prezenţi au mărturisit că şi turcii s-au înfiorat şi n-au suportat cruzimea peisajului şi atrocitatea execuţiei hotărâte de vizir.

Li s-a oferit viaţa în schimbul renunţării la credinţa ortodoxă şi a convertirii la mahomedanism, ceea ce au refuzat. În consecinţă, în faţa unei audienţe numeroase aduse la spectacol, li s-au tăiat capetele, Domnului, celor 4 fii ai săi şi ginerelui său, Ianache Sfetnicul. Capetele au fost atârnate în pari, iar trupurile aruncate în apă, de unde nişte creştini evlavioşi au recuperat trupul Sfântului Constantin şi l-au dat soţiei sale, Doamna Maria, care l-a adus şi l-a înmormântat în Biserica Sfântul Gheorghe.

Psa. Gianina Picioruş