Etichetă: Sfântul Dionisie Areopagitul

Materialismul lui Plotin şi materialismul nostru

5 comments

1. Observaţii de dincolo de tema noastră

a) Filosoful Plotinos/Plotin este pentru noi personal un plagiator mediocru al teologiei creştine, care, din nefericire, a căpătat o importanţă nemeritată şi stranie în rândul teologilor sec. 19-21. Îndeosebi pe baza scrierilor sale a fost pur şi simplu desfiinţată persoana şi opera Sfântului Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul, imens teolog, episcop şi martir al secolul I d. Hr, piatră fundamentală a teologiei ortodoxe din toate timpurile.

b) Recent, în limba română, îl avem pe Plotin în ediţia Andrei Cornea [ Opere , vol 1, Humanitas, 2003, 442 p. şi vol. 2, Humanitas, 2006, 468 p.]. Traducerea d-lui Cornea ni se pare greoaie, mai degrabă una care parafrazează ideile decât una care redă textul filosofului ca atare, care idealizează opera şi persoana acestuia şi în care se folosesc în mod ambiguu şi aberant majusculele, pentru a nu se mai înţelege când e vorba de planul divin şi când e vorba de planul uman al descrierii. Cu toate acestea e o traducere care vă poate aduce în mod substanţial mai aproape pe Plotin, în special pentru teologii şi creştinii ortodocşi care cred sau au fost învăţaţi să creadă că Sfântul Dionisie Areopagitul s-a inspirat din opera acestuia.

c) Studiul nostru pe opera lui Plotin ne-a adus în faţă un teolog păgân care şi-a asumat idei şi experienţe teologice creştine de-a valma şi le-a introdus în sistemul său de gândire şi de viaţă, creând o ciorbă ideologică demnă de cea mai suavă postmodernitate. Din acest motiv, ca teolog ortodox, nici nu mi-ar fi trecut prin cap că Plotin care se jură pe Zeus, care are vederi demonice [ nu daimonice] şi e un materialist idealist ar putea fi inspiratorul Marelui Dionisie.

d) Vă invit să cunoaşteţi ediţia românească recentă a operelor lui Plotin [ deja Humanitasul o dă la jumătate de preţ] sau ediţiile online în limba engleză sau în originalul grec, pentru a observa cât de pâgână şi deloc elevată pentru un creştin ortodox este opera acestuia.

2. Materia ca mort măsurabil [ nekro.n kekosmhme,non]

Pasajul din Enneade II, 4, 5 pe care îl vom cita imediat, care se referă la cele două feluri de materii ni se pare cel mai relevant pentru a iniţia o discuţie cu privire la materialismul idealist pe care l-a profesat Plotin şi care are multe în comun şi cu orientarea metarialistă a ideologiei postmoderne.

2. 1. Textul paradigmatic

Aici, pentru fontul grecesc.

„h` me.n ga.r qei,a labou/sa to. o`ri,zon auvth.n zwh.n w`risme,nhn kai. noera.n e;cei, h` de. w`risme, non me.n ti gi,gnetai, ouv mh.n zw/n ouvde. noou/n, avlla. nekro.n kekosmhme,non„, cf.

enneade-2.pdf [337 Kb]

*

2. 2. Traducerea noastră:

„Căci [materia] dumnezeiască, luându-şi o [formă] definită, aceasta are o viaţă definită şi mintală, pe când [materia terestră], deşi este definită, aceasta nici nu trăieşte, nici nu gândeşte, ci este un mort măsurabil”.

2. 3. Traducerea lui Andrei Cornea:

„Căci prima materie – cea divină – preluând definitul, posedă o viaţă definită şi inteligentă. Cea de-a doua Materie devine, adevărat, ceva definit, dar nici ea nu trăieşte, nici nu gândeşte, ci este un cadavru dichisit <nekro.n kekosmhme,non>”, cf. Plotin, Opere, vol. 1, traducere, lămuriri preliminare şi note de Andrei Cornea, Humanitas, Bucureşti, 2003, p. 349.

2. 4. Andrei Cornea merge pe textul englez mai degrabă decât pe cel grec:

„The Divine Matter, though it is the object of determination has, of its own nature, a life defined and intellectual; the Matter of this sphere while it does accept determination is not living or intellective, but a dead thing decorated”, cf. II, 4, 5.

2. 5. Observaţii personale

Nu poţi scrie materia de ordinul doi, materia terestă, cu majusculă, pentru că cititorul nu o poate delimita de cealaltă. Cum, la fel, nu poţi scrie suflet cu majusculă, când e vorbă de sufletul individual, nu poţi scrie minte/inteligenţă cu majusculă… Însă poţi scrie Unu, Principiu cu majusculă pentru că e vorba despre divinitatea non-personală, greu de caracterizat, a lui Plotin.

Ştim că preluarea-traducere de acest tip e una filologică, de tip comunist, că s-a practicat din plin la noi şi când a fost vorba să punem textele ortodoxe chirilice în română cât şi să punem pe greci în română. Însă la ea trebuie să renunţăm dacă vrem să fim lizibili pentru cititori.

Cf. Le Grand Bailly, ed. Hachette, 2000, p. 1075, adverbul kekosmhme,non înseamnă avec mesure, chiar dacă vine de la kosme,w şi noi îl traducem cu primul sens, cel de împodobire, cosmetizare…De aici ne-am dat seama [ dar şi din alte amănunte care nu îţi scapă dacă eşti atent…] că traducătorul român a tras cu ochiul mai mult la ediţia engleză decât la greaca lui Plotin.

2. 6. Să vorbim pe şleau despre Plotin

Pentru acesta şi în cer şi pe pământ exista materie, numai materie şi, chiar dacă vorbeşte despre suflet, Plotin nu avea ideea de spiritualitate pe care creştinismul a adus-o lumii. Pentru el materia de dincolo, din cer, era mintală, inteligentă, să-i zicem raţională, pe când materia de aici este un cadavru fără inteligenţă, fără raţionalitate, pe care noi putem să îl tranşăm, să îl măsurăm, să îl detestăm după cum vrem.

Aceasta este adevărata doctrină păgână, doctrina pură a lui Plotin. Ideea de extaz, de raţiune, de frumuseţe a virtuţilor sunt spolieri ale teologiei creştine. Acelea au fost aduse în ghiveciul teologic şi nu filosofic al lui Plotin, pentru că, după părerea noastră, filosofii păgâni nu făceau decât să popularizeze teologia altarelor păgâne, a închinării la demoni şi oameni, în care ei se iniţiaseră. Erau un fel de masoni creştini sau de baptişti ortodocşi ca cei de astăzi…care amalgamau tot felul de idei în sistemul lor teologic sincretist.

Însă materia divină, cât şi formele ei sunt un postulat şi nu un fapt sigur pentru Plotin [ cf. ed. Cornea, vol. 1, p. 347]. Iar materia analizabilă este lipsită de adâncimi, ea are doar forme dar nu şi raţionalitate.

3. Fotografia postmodernă are doar forme

Postmodernul este robul formelor şi nu al adâncimilor. Dacă formele arată o existenţă, nu contează dacă existenţa e reală. De aceea poţi inventa o femeie cu forme superbe pe calculator şi de ea se poate îndrăgosti cineva…dar ea nu e reală. Ea este doar un complex de linii seducătoare…

Poţi modifica fotografia unui actor, a unui politician, poţi să te joci cu formele care apar într-un film, într-o fotografie, într-un spot publicitar…pentru că formele sunt descărnate, nu au trup. Formele sunt măşti, sunt de domeniul iluzoriului pur.

4. De ce materia este un mort pentru Plotin?

Pentru că sufletele, care au o viaţă anterioară în afara trupurilor, ca spirite libere şi pure, atunci când vin în trupuri află răul şi „firea răutăţii” [ ed. Cornea, vol. 1, p. 260]. Deşi sufletele emană din Unu, din Principiul tuturor lucrurilor şi învaţă în cer, dincolo, ce e binele, pe pământ ele află ce e binele prin comparaţie cu răul pe care îl descoperă pe pămâmt [ Idem, p. 263].

De ce materia e rea pentru Plotin? Pentru că e un rău necesar pentru el. Pentru ca să distingi binele de rău şi să te înţelepţeşti în consecinţă ai nevoie de venirea ta pe pământ, pentru a vedea ce e răul. Însă răul e constitutiv materiei pentru Plotin. Şi dacă materia a decurs din Unu, atunci şi Unul e rău.

Pesimismul păgân, venit din dualismul ireductibil dintre spirit şi materie, te invadează la tot pasul în opera lui Plotin. Afli, ca şi la magistrul său Platon, că Plotin e devotat zeilor, că se jură pe zei, că crede în preexistenţa şi reîntruparea sufletelor, că şi plantele au suflet, că există un suflet universal, şi că în Hades stai în noroi. Pentru statul în noroi, a se vedea Idem, p. 167, care e o idee, spune el, aflată în cadrul misterelor păgâne, fără să ne spună în ce fel de mistere fusese iniţiat.

5. Ai bani… ai valoare…

Valorile postmoderne sunt cumpărabile. Cumperi tot…şi te vinzi tot. Asta la nivel ipotetic…Numai că sufletul nu se vinde la pachet sau la litru. Iar virtuţile nu se vând nici dacă îţi stă înainte carcera sau tunul.

În decembrie 1989 credinţa şi dorul de libertate, de sănătate a libertăţii a tinerilor români – căci ei au fost majoritarii şi sufletele de Martiri – a biruit şenilele tancurilor. Cei care au jefuit libertatea câştigată prin sânge nu şi-au cumpărat demnitate în acest fel, ci au continuat ceea ce învăţaseră în regimul turnării, a turnătoriilor inumane, degradabile.

Dacă eşti învăţat să fii prost, insensibil, canalie…şi crezi că viaţa asta e bună…atunci totul e de vânzare. Însă, NIMIC NU E DE VÂNZARE…În aparenţă cumperi tot, dar, de fapt, te vinzi, te pierzi, eşti cumpărat de banii pe care îi ceri, îi pretinzi, îi jecmăneşti…

6. Materia este transparentă harului

Dacă pentru Plotin materia era moartă, pentru noi materia poate fi înviată, transfigurată de către harul Treimii. Materia nu este amorfă ci raţională, penetrată de har. Materia e vie, e profundă, e raţională, pentru că a fost creată de Logosul dumnezeiesc, de Fiul lui Dumnezeu.

Dacă materia e profundă şi plastică, dacă e penetrată de har, dacă omul va trăi ca fiinţă înduhovnicită pentru veşnicie atunci nu materia este sediul răului, nu trupul nostru, nu alte trupuri ci răul stă în alegeri rele, în păcat.

7. Diferenţe

Materia e rea, rece şi moartă pentru Plotin. Pentru mine, ca teolog ortodox ea este un mediu al manifestării slavei lui Dumnezeu, pentru că e creaţia lui Dumnezeu.

Dacă consider materia rea atunci nu poţi să îţi asumi lumea, viaţa în lume pentru a o sfinţi şi pentru a te sfinţi, pentru că crezi că păcatul ţine de faptul de a avea trup, ca Plotin, şi nu de faptul de a alege ce e neconform cu noi, adică de a păcătui.

Dacă materia e moartă nu am mai fi avut niciun progres în domeniul biologiei, fizicii, chimiei…Dacă materia nu are raţionalitate şi nu e maleabilă atunci nu am mai fi avut niciun obiect al hipertehnologiei actuale.

8. Atingi numai trupuri

Iubirea dintre doi inşi cere atingeri. Atingerile sunt normale într-o relaţie. Doi prieteni se salută, se îmbrăţişează, se sărută pe obraji. Un cuplu de îndrăgostiţi se sărută, se îmbrăţişează, se strâng cu putere în braţe, vor să se soarbă reciproc, au nevoie de intimitate.

Dacă nu există iubire/prietenie/relaţie, nu există nici…atingeri reale. Saluturile impersonale dintre doi angajaţi, vânzările trupului pentru muncă sau sex, atingerile neintenţionate în maşină sau metrou, unde stăm precum iarba în remorcă nu sunt…atingeri.

Atingerile cer …suflet. Ne atingem trupurile pentru ca să scoatem la lumină adâncurile sufletului nostru. Dacă atingi numai trupul nu atingi…şi iubirea, admiraţia celuilalt. De aceea cumperi trupul dar…nu şi inima.

Ca să fii admirat trebuie să fii de admirat. Nu vei putea fi admirat cu forţa. Nu vei putea să fii o valoare în absenţa participării la sursa valorilor, care este Dumnezeu.

De aceea NU POŢI SĂ CUMPERI NIMIC. Tot ce cumperi…ai pierdut deja. Dacă vrei să rămâi în cineva dăruie adâncul din tine, atinge-l cu adâncurile tale, pentru ca să îl ai al tău, pentru ca să se îndrepte către tine.

Trupul fără suflet este ca moartea fără viaţă. Dacă ai viaţă, vezi trupul prin suflet, te urci prin trup la sufletul celuilalt. Dacă ai moarte, dacă eşti un cadavru ambulant, nu vezi viaţa, ci cobori în moarte, în păcat, şi sufletul cât şi trupul.

Pr. Dorin Picioruş

Lucian Blaga despre lumina dumnezeiască

One comment

În articolele noastre am arătat că poeţii români, mai ale cei cu înclinaţii spre mistică şi metafizică, se înscriu în traiectoria gândirii ortodoxe şi că inclusiv zbuciumul lor interior este unul specific ariei noastre de spiritualitate, este o nelinişte care nu se circumscrie deloc, nici ca motivaţie şi nici ca teme de reflecţie, neliniştii de tip occidental.

Despre Lucian Blaga, ca şi despre Arghezi şi Eminescu, am spus, cu dovedire pe textele poetice, că cea mai profundă cauză a lipsei de serenitate şi a neliniştii lor sufleteşti se află – după propriile lor mărturisiri – în faptul că le lipsea revelaţia dumnezeiască din biografia lor, că nu li s-a dăruit o vedere şi o încredinţare de la Dumnezeu, pentru ca să nu se mai tulbure în deşert. Am precizat şi faptul că o asemenea aşteptare, a revelaţiilor dumnezeieşti nu poate exista nici măcar ca dorinţă decât în Ortodoxie, întrucât catolicismul, la fel ca şi confesiunile protestante şi neoprotestante Îl consideră pe Dumnezeu exilat în transcendenţă, fără a interveni în lume şi în viaţa omului.

În volumul Gândire magică şi religie (vol. II din Trilogia valorilor – folosim ed. Humanitas 1996), Blaga face un excurs despre gândirea şi mistica religioasă, ajungând să pună în paralel mistica creştină ortodox-bizantină şi pe cea apuseană. Faptul acesta în sine ne este de ajuns ca să arătăm că el cunoaştea îndeaproape teologia mistică isihastă, la care face adesea referire când vorbeşte despre Ortodoxie, chiar dacă nu a înţeles întotdeauna prea bine cum stau lucrurile (din punct de vedere adânc duhovnicesc, nefiind un trăitor profund al realităţilor mistice promovate de Ortodoxia isihastă) sau pur şi simplu a refuzat să creadă.

În orice caz, încă din vol. Spaţiul mioritic (ed. Humanitas, 1994), Blaga a făcut precizarea că misticismul oriental e un misticism al luminii (p. 71), că monahii ortodocşi au o linişte interioară de necrezut, o transparenţă a vieţii sufleteşti şi o lumină care le străbate toată făptura (p. 60) şi că Ortodoxia este religia transcendenţei care se coboară la oameni, în timp ce în Apus, transcendenţa este inaccesibilă omului care suferă singur sau încearcă printr-un efort propriu să se ridice, cu de la sine putere, către Dumnezeu.

Lucian Blaga apreciază că temelia misticii ortodoxe o constituie teologia Sfântului Dionisie Areopagitul, care a scris teologia mistică, adică doctrina despre cufundarea [fără confundare – n.n.] omului în lumina sau „supralumina” lui Dumnezeu (Gândire magică şi religie, p. 294-295). Numai că, sub influenţa criticii literare de tip occidental, îl consideră, într-un mod ilogic, pe Sfântul Dionisie, ca fiind un teolog necunoscut de prin sec. V d. H. (p. 293). El recunoaşte însă că scrierile lui Dionisie alcătuiesc temeiul şi aproape suma misticii de orientare ortodoxă (idem) şi vorbeşte despre misticii creştini ortodocşi de tip areopagit (p. 303).

Crezând că Sfântul Dionisie este un impostor din sec. V (căci ce altceva ar putea fi un om care pretinde că a fost în areopagul atenian când a propovăduit Sf. Ap. Pavel şi că i-a fost acestuia ucenic?), în consecinţă, Blaga preia şi teoria apusenilor despre faptul că Sfântul Dionisie ar fi compilat din textele lui Plotin pentru a-şi formula teologia sa şi ar fi adaptat filozofia de tip plotinian la dogma creştin-ortodoxă, ceea ce este o eroare. El însuşi recunoaşte că modelul plotinian este fundamental diferit de cel al misticii dionisiene şi ortodoxe, că Dionisie clădeşte [teologia sa] pe fundamentul concepţiei trinitare despre Dumnezeu, în timp ce la neoplatonicieni, logosul e numai o copie degradată a Unicului (p. 295).

Concepţia lui Plotin era aceea că Logosul e o copie nu tocmai perfectă a Unicului. (…) Din logos la rândul său emană sufletul lumii sau demiurg. Prin alte derivate se ajunge apoi la materialitatea concretă a lumii. Procesul cosmogonic ar reprezenta aşadar un proces de fatală decadenţă, emanaţiile fiind copii din ce în ce mai imperfecte ale Unicului suprem. (…) Lui Plotin îi era ruşine că are un corp, şi cea mai înaltă aspiraţie a sa era extazul. Starea mistică de unire cu Dumnezeu omul o ajunge deci printr-un treptat urcuş din lumea materialităţii în lumea ideilor, şi de aici apoi la existenţa Unicului. (…) În filozofia lui Plotin, omul nu este identic cu Dumnezeu, ci o copie alterată, exterioară, periferială, ceva degradat. Starea de unire cu Dumnezeu nu este prin urmare ceva în prealabil dat, ci evident un adaos la o situaţie dată, un rezultat datorită căruia omul se întrce pe sine însuşi… izbânda unor eforturi umane care pun în mişcare şi în prefacere însăşi natura omului (p. 270-272).

Extazul sau vederea luminii dumnezeieşti în Biserica Creştină a primului mileniu şi apoi în Biserica Răsăriteană nu reprezintă o stare excepţională şi un dat suprafiresc acordat foarte rar omului, ci aducerea lui, prin pocăinţă şi nevoinţă, la starea sa adevărată, în care a fost creat, plin de harul dumnezeiesc. Deşi Blaga ne anunţă că şi Plotin aşază lumina în centrul filozofiei sale despre extaz, uită să ne informeze ce fel de natură are această lumină. În orice caz, lumina lui Plotin este în mod fundamental deosebită de lumina dumnezeiască a Sfântului Dionisie şi a Bisericii noastre, pentru că lumina dumnezeiască înseamnă pentru noi energiile necreate şi veşnice ale Prea Sfintei Treimi, harul necreat al Prea Sfintei Treimi, care susţine toate întru fiinţă şi infuzează toată făptura, care îl transfigurează pe om şi îl face fiu al lui Dumnezeu şi dumnezeu după har şi care va transfigura tot universul la sfârşitul lumii. Pentru ortodocşi, a trăi în lumina dumnzeiască este adevărata stare a omului şi nu un moment pasager de generozitate din partea Divinităţii.

Nimic din cele create de Dumnezeu nu are aşadar statut inferior prin însuşi modul în care a fost creat, nimic nu este o copie imperfectă sau degradată şi cu atât mai puţin omul. Extazul şi lumina lui Plotin au rolul unei bomboane de ciocolată acordate omului, în timp ce lumina dumnezeiască (despre care s-a teologhisit întotdeauna în Biserica Ortodoxă, începând cu sec. I, când a trăit şi Sf. Dionisie, care a fost învăţat de Sf. Pavel), transfigurează omul şi îl aduce din nou la adevărata sa demnitate din care a căzut prin păcat, îl face plin de slavă dumnezeiască şi de fericire veşnică.

Nu se poate aşadar ca o filozofie care vorbeşte despre degradare şi decădere implacabilă, în care se strecoară şi rare momente de extaz, să fie sursă pentru o teologie creştină cu o concepţie infinit superioară despre om şi creaţie şi care, în plus, în sec V, era deja ferm stabilită în canoane şi dogme de către Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi ai Sinoadelor Ecumenice. Nu putea fi vorba prin urmare despre un necunoscut care să poată să introducă în Biserică o teologie nouă inspirată din filozofia păgână, şi nimeni să nu observe, ba să fie şi comentat şi considerat dumnezeiesc de către Sfântul Maxim Mărturisitorul (sec. VI)!

Logica ne învaţă că nu este posibil ca o învăţătură inferioară să fie model pentru o învăţătură superioară. Sau, dintr-o teologie sau filozofie care crede că lumea a fost creată de zei mulţi şi dezmăţaţi sau de către un zeu de la care pornesc copii şi creaţii din ce în ce mai şterse, mai degradate, nu se poate trage concluzia unui Dumnezeu Atotputernic şi Creator a toate sau a virtuţilor teologice şi religioase, ci dimpotrivă, oamenii pot cădea, prin împătimire de cele lumeşti, de la o contemplare înaltă a adevărului, la o concepţie umilă şi pătimaşă despre ei înşişi şi despre lume.

Blaga a cunoscut fără doar şi poate aceste lucruri, deşi nu le menţionează, dar face precizarea că omul este transfigurat de lumina divină care coboară de sus în jos (p. 296), precum şi că modelul evanghelic al acestei stări [mistice] este transfigurarea lui Iisus pe muntele Tabor (p. 298). Ne întrebăm atunci, dacă modelul este schimbarea la faţă a lui Hristos pe Tabor, cum a fost influenţată practica şi mistica ortodoxă de filozofia lui Plotin?

Lucian Blaga comite însă şi alte multe erori, unele foarte grave, din necredinţă, ca atunci când consideră că Sfântul Patriarh Avraam nu reprezintă aspiraţia omului de a se uni cu Dumnezeu (p. 306) – fapt care este cu totul eronat, întrucât tocmai Sfântul Avraam a avut revelaţia Preasfintei Treimi, când a primit vizita celor trei Îngeri la stejarul lui Mamvri – sau atunci când afirmă că Hristos nu a fost decât un simplu om, pe care mai ale Sfântul Pavel L-a „transformat” în Dumnezeu, prin îndumnezeirea apariţiei istorice a lui Isus din Nazaret (p. 313).

El face diferenţa dintre credinţă şi mistică, o diferenţă aşezată din nou în mod arbitrar pe criterii catolico-protestante, specificând şi faptul că Luther vorbea cu făţiş dispreţ despre extazele mistice, cărora le contesta orice însemnătate şi că Luther şi Calvin înţelegeau religiozitatea sub forma „credinţei”, ca act spiritual încheiat în sine. Mistica era desconsiderată ca un simplu fenomen fără consistenţă (p. 313-314).

Psa. Drd. Gianina Picioruş