Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Etichetă: Sfântul Dosoftei al Moldovei Page 1 of 5

Blaga și răsăritul lunii

Am susținut în trecut ideea că Lucian Blaga s-a inspirat de la Dosoftei și Eminescu pentru descrierea luminii de lună din Eu nu strivesc corola de minuni a lumii și pentru a-și susține teza despre „zariștea cosmică”[1].

Dar, în ciuda faptului că a căutat să nu deconspire sursele, Blaga ne confirmă și printr-un alt poem că a fost impresionat de semnificațiile profunde pe care le-a descoperit în versurile înaintașilor săi:

Așa a fost, așa e totdeauna.
Aștept cu floarea mea de foc în mâni.
Întrerupându-mi preamărite săptămâni,
puternică-mi răsare luna.

În miez de noapte un cutreier sferic.
În spațiu – râuri, umbre, turnuri, clăi.
Liturgic astrul mă-ntâlnește-n văi,
dezbracă patria de întuneric.

Sus în lumină ce fragil
apare muntele!
Cetatea zeilor din ochii de copil

ușor se sfarmă ca mătasea veche.
Materia ce sfântă e,
dar numai sunet în ureche.

(Răsărit magic, vol. Nebănuitele trepte)

Arar apelează Blaga la sonet. La fel de neobișnuită și de romantică este și descrierea – aproape eminesciană (ca sentiment metafizic) – a răsăritului de lună. Precum la Dosoftei (unde luna „dă zare” universului cuprins de tenebrele întunericului, Ps. 73), ea „dezbracă patria de întuneric”.

Calitatea astrului nocturn de a străbate o cale numită „cutreier sferic” și „liturgic” sunt convinsă că a dedus-o Blaga de la Eminescu, la care mersul lunii și al stelelor are (ca și la Cantemir, de altfel) caracter liturgic – spre exemplu, în Sara pe deal, turmele urcă dealul și „stele le scapără-n cale”, iar „Luna pe cer trece-așa sfântă și clară”, pentru că turmele celor pământești urcă după un ritm/ calendar liturgic căruia aștrii cerești îi sunt semne (Fac. 1, 15).

Însuși substantivul „cutreier” este o creație lingvistică eminesciană, un cuvânt poetic format prin derivare regresivă („al apei cutreier” – Diamantul Nordului).

Din nou observăm aceeași simbioză de semnificații pe care o deduce Blaga din apropierea pe care o face între viziunea lui Dosoftei și cea a lui Eminescu. Și trebuie să recunoaștem că numai cineva în stare să depisteze cugetarea teologic-metafizică în versuri atât de concentrate expresiv, putea să-și dea seama de aceste aspecte, trăind, la rândul lui, sub impresia lecturilor, o emoție asemănătoare și pe care o încriptează poetic sub semnul liric al celor doi geniali predecesori.

Terținele ne înfățișează însă, de-a dreptul, o parafrază dosofteiană: sub lumina astrului liturgic, cea care își dezvăluie fragilitatea nu e lucirea fină a lunii, ci, dimpotrivă, materia dură, stâncoasă a muntelui!

Nimic nu poate fi mai tare, pe pământ, ca piatra muntelui, și totuși tocmai ea „se sfarmă ca mătasea veche” în raza lunii (ceea ce ne trimite fără echivoc la Scrisoarea I, cu universul întreg care „precum pulberea se joacă în imperiul unei raze”).

Lumina lunii are și la Blaga, după Eminescu, calitatea de a dezvălui efemeritatea celor materiale.

Destrămarea iluziei durității materiale „ca mătasea veche” ne aduce în urechi versurile lui Dosoftei: „Și Tu Doamne, cu cuvântul/ Dintâi ai urzit pământul /…/ Acelea toate s-or trece,/ Iară Tu tot vei petrece./ Și ca haina ponosită/ Când le-a hi vremea sosită,/ Li s-a destrăma făptura/ Din hire, ca vechitura./ Și li-i depăna ca tortul,/ De să vor schimba cu totul” (Ps. 101).

Filosofia biblică a destrămării materiei o exprimase, tot în termeni dosofteieni, și Arghezi: „De când Te-ai murdărit pe degete cu lut,/ Vremelnic și plăpând Tu m-ai făcut. /…/ Torcând mătasea Tu o faci de scamă,/ Și frumusețea i se și destramă” (Rugăciune).

Constatarea lui Blaga poate părea ciudată ori o metaforă extraordinară: materia e „numai sunet în ureche”. Dar despre materia aceasta trecătoare, care se va destrăma „ca vechitura”, „ca mătasea veche”, se poate zice – oricât ar fi ea pământ sau munte –, „cum scrie Sfânta Scriptură: […] Perit-au pomenirea lui cu sunet”[2] sau „Să stinsă pomenirea lui cu sunet”[3]. Ori, în versificarea lui Dosoftei: „Perit-au cu sunet vestea lui cea mare” (Ps. 9, 15).

Orice e material piere și lasă…„sunet în ureche”.

Și parcă pentru a ne confirma apelul său la literatura veche, într-o notă de subsol la poemul următor, Îndemn de poveste, autorul ne comunică: „În graiul cronicarilor inorog înseamnă unicorn”.

În graiul cronicarilor, ca și al poetului Dosoftei, materie înseamnă țesătură veche și ruptă, și sunet în ureche.


[1] A se vedea articolele mele după cum urmează:

https://www.teologiepentruazi.ro/2013/04/28/creatori-de-limba-si-de-viziune-poetica-in-literatura-romana-44/;

https://www.teologiepentruazi.ro/2014/11/14/luceafarul-3/;

https://www.teologiepentruazi.ro/2018/10/28/lucian-blaga-trei-arte-poetice-si-alte-poeme-1/.

[2] Miron Costin, Letopisețul Țărâi Moldovei. De neamul moldovenilor, ediție îngrijită de P. P. Panaitescu, Ed. Minerva, București, 1979, p. 177.

[3] Ion Neculce, Letopisețul Țării Moldovei, ediție îngrijită și glosar de Iorgu Iordan, Ed. Minerva, București, 1980, p. 109.

Sfântul Dosoftei al Moldovei, Psalmul 2

Ce poate fi de poveste,
ca aceasta și de veste,
de se vorbiră păgânii,
mulțimi, tineri și bătrânii,
de se sfătuiesc cu sfaturi
în deșert, din multe laturi!
Se sfătuiesc necurații,
cu craii și cu-mpărații
și cu toți se-ncurajează
spre Domnul, de vor să piardă
pe alesul Lui și Sfântul,
iubitul Fiu și Cuvântul.
Iar noi, seminție sfântă,
să nu cădem cu ei în cursă,
[ci] legătura lor să spargem,
[și] în jugul lor să nu tragem.
Că[ci] Dumnezeu toate le vede
din scaunul Său unde șade
în ceruri, unde Se-odihnește
[și] de-acolo pe toți privește.
De dușmani și de potrivnici,
Domnul va râde de ei
și îi va mustra cu ocară,
pentru ce Îl supărară.
Cu mânie le va zice,
de ce-au stat cu-mpotrivire
și-i va tulbura-n urgie
cu chinurile din vecie.
Însă eu sunt pus de Domnul,
împărat peste Sionul,
ca să le spun spre-nvățătură,
ce se spune în Scriptură.
Către Mine Domnul zice:
„Fiul meu ești [Tu] din uter,
Eu astăzi Te nasc pe Tine
și vei cere de la Mine
și-Ți voi da neamurile toate,
care Îți sunt sorț de moștenire,
ce-Ți vor asculta cuvântul
și vei domni în tot pământul.
Și-i vei paște cu toiagul
cel de fier, în tot șiragul[1],
de vei face în ei cârduri
și-i vei zdrobi ca pe hârburi”.
Iar acum, voi, împărații,
să luați seama, cât și alții,
să vă învățați cu cuvântul[2],
toți ce judecați pământul.
Slujiți Domnului cu teamă
și vă bucurați cu băgare de seamă,
[ca] să răbdați și certare
de la Fiul Lui, ce-L are,
ca nu cumva să Se mânie
spre voi Domnul cu urgie.
Căci vă va alunga din ceata
celor care sunt de-a dreapta,
când urgia Lui cea mare
va arde fără-ncetare.
Atunci vor fi fericiți,
cei ce nu se fac vrăjmășiți,
ci cu inimă dreaptă
nădăjduiesc să ia plată[3].


[1] Șiragul anilor, șirul lor.

[2] Să vă învățați unii pe alții cuvântul învățăturii. Cu referire la învățătura Bisericii.

[3] De la Dumnezeu. Cu referire la dreapta Judecată a Domnului.

Sfântul Dosoftei al Moldovei, Psalmul 1

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Psaltirea în versuri a
Sfântului Dosoftei al Moldovei
în formă actualizată

*

Am folosit ediția: Dosoftei, Opere 1. Versuri, ediție critică de N. A. Ursu, cu studiu introd. de Al. Andriescu, Ed. Minerva, București, 1978, 544 p.

*

Psalmul 1

Fericit este omul care nu merge
în sfatul celor fărădelege
și cu cei răi nu stă în cărare,
nici nu stă în scaun de pierzare.
Ci voia lui va fi tot cu Domnul
și-n legea Lui își va petrece somnul,
încât se va învăța zi și noapte
să-I cunoască poruncile toate.
Și va fi ca pomul lângă apă,
care tot timpul va da roadă,
și frunza sa încă nu-și va pierde,
ci în toată vremea va sta verde.
Și cu cât lucrează sporește,
iar bogăția lui va crește,
iar voi, necuraților, ca pleava,
degrabă vă veți cunoaște isprava.
Când se va vântura din arie snopul,
vă veți duce cum se duce colbul,
și cu grâul nu veți cădea-n hambare,
ci veți fi suflați cu spulberare.
La judecată nu vi se va afla locul
să vă înălțați, ci veți pieri cu totul.
Nici păcătoșii nu vor fi în dreapta,
ca să își ia cu cei Drepți plata,
căci celor Drepți toată calea le vede
Domnul, din scaunul în care El șade.
Și calea păgânilor cea strâmbă
va pieri, și vor cădea-n grea scârbă.

Biblia cosmică în poezia românească

Acest articol este alcătuit din fragmente din cărțile mele[1]. Pentru că mi-am dat seama că am reflectat și am scris de multe ori, în mod disparat, despre tema indicată în titlu, dar nu am pus niciodată lucrurile cap la cap. De aceea am luat diverse pasaje, mai întinse sau mai scurte, din cărțile mele, și le-am alipit unul de altul pentru a avea o perspectivă mai amplă și mai unitară despre un subiect a cărui cercetare m-a pasionat.

N-am mai procedat astfel în trecut, însă acum mi se pare utilă strângerea la un loc a acestor date (fără a fi exhaustivă), pentru mine și poate și pentru alții.

Read More

Acatistul Născătoarei de Dumnezeu [13]

Săltaț[i] de giucaț[i], cu bucurie cântaț[i], că Gavriil, la Ficioarâ bucurie aducând, dvoreaște, acmu cetatâ de Nazaret, vești bune de bucurie: bucură-te, Curatâ și nevinovatâ, pentru lume dvorbitoare! Bucură-te, scaunul ceriului!

Acea din veac tainâ astădzi să-nțăleage a lui Dumnădzău Cuvânt, Dumnădzău făt [fiu] Ficioarei Mariei, pentr-a Sa milâ să face și bucuriea veștilor celor bune Gavriil Arhanghel spune. Deci cu dânsul să strigăm Svinții sale: bucură-te, Maica Domnului!

Ascunsâ tainâ și Îngerilor neștiutâ, lui Gavriil fu credzutâ, Arhanghelului, și pre Svinția ta acmu va veni la sângur neputredâ și bunâ porumbițâ și rodului nostru înnoitoare și va striga ție, Preasvântă: bucură-te, găteadzâ-te, din cuvânt pre Dumnădzău Cuvântul cu zgăul tău să priimești!

Luminat îmbrăcatâ polatâ gătatu-Țî-s-au, Despuitoriule [Stăpâne], pântecele cel curat de dumnădzăiascâ fiicâ. Vin la dânsâ de te pogor[i], miluind zidirea Ta ce-i bătutâ cu război de răhna pizmașului și opritâ-n robia necuratului și cu frămseațea cea dintăi pierdutâ, și a Ta mântuitornicâ așteptând pugorâre.

Gavriil Arhanghelul cătră Svinția ta, ce ești fără prighanâ [prihană], în vedeare va veni de va striga ție: bucură-te dezlegarea blăstămului, scularea cădzuțâlor, bucură-te, sângurâ aleasâ lui Dumnădzău ce fuseș[i]! Bucură-te, însufletat nuor Soarelui, priimeaște pre Cel ne-ncăput în zgăul tău, [pe Cel] ce iubi a să sălășlui!

Limba ceaea ce nu o știea o audzî Născătoarea lui Dumnădzău, că[ci] grăiea cătră Svinția sa Arhanghelul cuvintele ceale de bunâ veaste. De unde, priimind sărutarea, Te zemisli pre Svinția Ta, Preaveacinicul Dumnădzău: pace lumii dăruiaște și sufletelor noastre mila cea mare!

Acatistul Născătoarei de Dumnezeu [12]

[Noi,] carii dintăi cu-nșelăciune ne-am gonit, în podoabâ de neputregiune ne-am îmbrăcat pentru Născutul tău, și carii ședeam la-ntunearecul păcatelor luminâ vădzum, [ceea ce ești] luminii locaș, Ficioarâ, pentr-aceaea te cântăm preste toț[i] veacii.

Morțâi [morții] pentru tine să învie, că viața cea statnicâ [nepieritoare] ai născut. Muțâi [muții] de demult [cei ce erau de multă vreme muți] acmu grăesc bine, pricăjițâi să curățâsc, neputințele să gonesc, a duhurilor vădzduhului mulțăme [mulțimea duhurilor din văzduh] să învince, Ficioarâ, [ceea ce ești] oamenilor spăsenie.

Carea [ai] născut oamenilor spăsè[nia] [Cea care ai născut mântuirea oamenilor], prin carea de la pământ la nălțâme ne-am rădicat, bucură-te, întru tot[ul] blagoslovitâ, acoperemânt și tărie, păreate și vărtute, cărora [celor care] strigâ, Curatâ: pre Domnul cântaț[i], faptele, și-L rădicaț[i] preste toț[i] veacii.

Tot peminteanul să gioace cu duhul străluminat și să rădice hoarbâ [horă/ adunare] firea cugetelor ce nu-s din lucru [firea minților nemateriale] cinstind svințitul bulci [sfânta petrecere/ prăznuire/ sărbătoare] a Născătoarei lui Dumnădzău. Și ca să-i strige ei: bucură-te, prea blagoslovitâ Născătoarea lui Dumnădzău, Curatâ, pururea Ficioarâ!

Ca noi ție, credincioșii, bucură-te să-ț[i] strigăm, carii cu Svinția ta bucurie[i] ne-am făcut partnici, ceiea ce [celei ce] iaste de pururea, ferâște-ne de năpaste și pradâ păgâneascâ și de altâ de toatâ rana, [care ni se înâmplă] pentru mulțâme de păcate [ale noastre], Ficiorâ, ce vine asupra oamenilor ce greșesc.

Arătași-te, strălucoarea noastrâ și adeverința, pentr-aceaea strigâm ție: bucură-te steaoa cea nescăpătatâ, carea aduci în lume marele Soare! Bucură-te, c-ai descuiat Edemul cel încuiat! Bucură-te, st[â]lpul cel de foc ce duci în viața cea de sus rodul [neamul] omenesc!

Să stăm cu bunâ sâialâ [sfială] în casa Dumnădzăului nostru și să strigăm: bucură-te, lumii Despuitoară, bucură-te, Marie, Doamnâ preste toț[i], preste noi! Bucură-te, sângurâ fără prihanâ în[tre] fămei și frumoasâ! Bucură-te, vasul Mirului celui neadevăsât [nestricat/ neîmpuținat], pre tine vărsat, ce [pe care] L-ai priimit!

Porumbițâ ce-ai Milostivul născut [care ai născut pe Milostivul], bucură-te de pururea, Ficioarâ, tuturor preacuvioșilor, bucură-te dumnădzăiasca frâmseațe, și noaâ [nouă], credincioșilor, spăsenie!

Cruțâ, Doamne, ocina [moștenirea] Ta, greșealele noastre toate acmu uitându-le, spre-aceasta având rugătoare ce Te roagâ pre Svinția Ta, [pe] Svinția sa, carea [, fiind] pământ fără sămănăturâ, Te-au născut pentru mila cea mare ce vruseș[i] a Te închipui [întrupa] întru cel strein [de firea Ta dumnezeiască].

Acatistul Născătoarei de Dumnezeu [11]

De la tine cădzu roa, aprinsătura de dumnedzăi mulț[i] ce-au stâns [roua care a stins aprinderea multor zei], pentr-aceaea strigâm ție: bucură-te, lânâ ruoratâ, carea Ghedeon, Ficiorâ, de mainte te-au vădzut.

Iată, ție bucură-te strigâm, liniște nefiind îmblătorilor pre mare și [fiind totdeauna] pornealâ din luciul scrăbelor ș[i]-a smintealelor tuturor, a pizmașilui [fiind tuturor tulburare/ furtună a pizmașului din marea scârbelor și a smintelilor].

Bucură-te, prilejul [bucuriei], bucurâ a nostru cuget, [ca] să strigâm ție: bucură-te, nearsâ tufâ de ruj [rug nears], nuor cu totul luminat, carele pre credincioșii [tăi] nepărăsit umbredz[i].

Nu să închinarâ zidirei, decât Ziditoriului, cugetătorii de Dumnădzău. De îngrozâtura focului [pe care] bărbăteaște o călcarâ, să bucura cântând. Preacântatule a Părinților Doamne și Dumnădzăule, blagoslovit ești!

Cântămu-te, strigând bucură-te, carâta [căruța/ caleașca] Soarelui cugetat, viea cea adevăratâ, Strugurul copt ce-ai lucrat, de curâ [cură/ curge] vinul ce veseleaște suflete[le] cu credințâ ce te slăvăsc.

Vraciul oamenilor ce-ai născut [cea care L-ai născut pe Doctorul oamenilor], bucură-te, dumnădzăiascâ Mireasâ, toiagul cel de tainâ, floarea cea neveaștedâ ce-ai [carei ai] înflorit, bucură-te Despuitoare [Despină], prin carea de bucurie ne-mplem [ne umplem] și viațâ ocinâm [moștenim]!

Măiastrâ, nu poate limbă, Despuitoare, în cântare să te cuvinteadze, că decât serafimii te-ai nălțat [mai sus], născând pre-mpăratul Hristos. Pre Svinția Sa să-L rogi de toatâ [grija/ suferința] să-i izbăveascâ pre carii cu credințâ țî să-nchinâ!

Te laudâ fericind marginile [pământului] și cu dragoste strigâ ție: bucură-te, svitoace [pergament/ carte], în carele cu dâgetul [degetul] [lui Dumnezeu] s-au scris a Părintelui Cuvântul [s-a scris Cuvântul Tatălui], Curatâ, Căruia te roagâ [ca] în cartea vieții să scrie pre șerbii tăi, Născătoarea lui Dumnădzău!

Ne rugâm, șerbii tăi, și plecâm genunchile inemii noastre, pleacâ ureachea ta, Curatâ, și ne mântuiaște din sc[â]rbe ce [în care] ne-afundăm pururea și ne păzeaște de toatâ prada pizmașilor orașul tău, Născătoarea lui Dumnădzău!

Cuconii cei cu bunâ credințâ din cuptoriu, Născutul Născătoarei lui Dumnădzău îi mântuî, atunce-nchipuindu-sâ iară acum lucrându-sâ, lumea toatâ au învitat să cânte: pre Domnul cântațî-L toatâ [toate] fapte[le] [creaturile] și-L rădicaț[i] preste toț[i] veacii!

În zgăul [tău] pre Cuvântul L-ai priimit, pre Cela ce țâne toate L-ai țânut, cu lapte L-ai hrănit, cu amelițarea [arătarea] ce hrăneaște lumea toatâ, Curatâ, Căru-îi cântăm: pre Domnul cântaț[i] faptele [lucrurile/ creaturile], și-L înălțaț[i] preste toț[i] veacii!

Moisei au socotit în tufa rugului minunea cea mare a Născutului tău, cuconii au închipuit mai chiar [clar], în mijlocul de foc [în mijlocul focului] stând și neardzându-sâ, neputredâ Curatâ Ficioarâ, pentr-aceaea te cântăm preste toț[i] veacii.

Page 1 of 5

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno