Istorie II. 20

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a.

***

Sfântul Grigorie Palama s-a născut la Constantinopol, în anul 1296. Tatăl său era senator și consilier imperial, un om evlavios, și se numea Constantin iar pe mama lui o chema Kalloni.

Și Sfântul Grigorie a mai avut doi frați (Macarie și Teodosie) și două surori (Teodota și Epiharis)[1].

Tatăl său moare în 1303, pe când Sfântul Grigorie avea 7 ani, făcându-se monah pe patul morții.

Sfântul Grigorie Palama a fost inițiat în viața duhovnicească de Sfântul Teolipt al Filadelfiei[2].

Și în 1316, la vârsta de 20 de ani, împreună cu cei doi frați ai lui, Sfântul Grigorie pleacă spre Athos. Locuiește câteva luni în muntele Papikion și ajunge în Athos în primăvara lui 1317, ucenicind timp de 3 ani, în Vatoped, la un Părinte isihast, Nicodim[3].

În al doilea an de viață monahală are o vedenie în care îl vede pe Sfântul Ioan Evanghelistul. Acesta îi spune că a fost trimis de Maica Domnului la el și că el îl va ajuta[4].

În 1319-1320 adoarme Părintele său duhovnicesc, Nicodim. Sfântul Grigorie se mută împreună cu fratele său Macarie la Marea Lavră pentru 3 ani de zile. Alți 2 ani ucenicește lui Grigorie cel Mare, un isihast din Constantinopol[5].

În 1326 Athosul e atacat de otomani. Sfântul Grigorie Sinaitul, împreună cu ucenicii săi, cât și Sfântul Grigorie Palama se retrag în Tesalonic[6].

Sfântul Grigorie rămâne în Tesalonic timp de 10 ani de zile. Devine preot după vârsta de 30 de ani, pe care o împlinește în anul 1326.

Locuiește 5 ani lângă Veria, împreună cu 10 ucenici ai săi[7].

Află că a adormit mama lui, devenită monahie la Constantinopol, și le aduce de la Constantonopol pe cele două surori ale sale, care vor trăi în Mănăstiri de maici din jurul Veriei[8].

Perioada cât a trăit în Veria: 1326-1331.

În 1331 revine în Athos și locuiește până în 1338 în sihăstria Sfântul Sava de lângă Marea Lavră. Timp de două luni, în 1335, a fost și egumen la Esfigmenu[9].

În jurul vârstei de 35 de ani Sfântul Grigorie atinge maturitatea duhovnicească[10].

Grigorie Akyndynos (1300-1348) i-a fost ucenic la Veria, pentru ca mai apoi să îi fie adversar[11]. Și el l-a urmat pe Sfântul Grigorie în Athos, în anul 1331[12].

În anii 1332-1333, pe când Sfântul Grigorie Palama avea 36-37 de ani, a avut o vedenie în urma căreia a început să predice și să scrie[13].

Și Sfântul Grigorie scrie, pentru început, două scrieri, una despre viața Sfântului Petru Athonitul și alta despre viața Maicii Domnului[14].

 Iar în intervalul martie 1354 și aprilie 1355 Sfântul Grigorie a fost captiv la otomani[15].

*

Sfântul Chiril Lucaris s-a născut în Candia, capitala Cretei, pe 13 noiembrie 1570/1572, într-o familie preoțească de vază[16]. Numele său mirenesc: Constantin. Face studii în Veneția și la Universitatea din Padova.

Reîntors în Creta e protejat de unchiul său, Meletie Pigas, care va deveni patriarh al Alexandriei între 1590-1601[17].

Meletie îl tunde în monahism, cu numele de Chiril, apoi îl hirotonește ieromonah, și în 1594 îl trimite, ca protosinghel, împreună cu exarhul Nichifor, prin Țările Române în Polonia, pentru a lupta împotriva romano-catolicilor[18].

În 1595 Sfântul Chiril ajunge rectorul Academiei ortodoxe din Ostrog și arhimandrit.

În octombrie 1596 era la Brest, pentru a lupta împotriva unirii cu Roma a unei părți din ierarhia ortodoxă ucraineană.

Ajunge profesor la școala Frăției Ortodoxe din Lvov. În 1598 revine în Creta, însă în 1600 s-a întors în Polonia ca exarh. Nu e primit și se retrage în Moldova în primăvara lui 1601[19].

Revine în Alexandria, pe 11 octombrie 1601, cu două zile înainte de adormirea patriarhului Meletie Pigas[20]. Și astfel devine patriarh al Alexandriei la vârsta de 29 de ani, fiind patriarh al Alexandriei pentru 20 de ani.

În 1605-1606 a fost în Cipru. În 1608 ajunge în Damasc și în Ierusalim și îl hirotonește pe noul patriarh al Ierusalimului: Teofan al III-lea (1608-1644).

La începutul lui 1612 era la Constantinopol[21]. În august 1612 era în Țara Românească, „fiind primul patriarh al Alexandriei care a vizitat principatele valahe de la Dunăre”[22].

În mai 1613 era în Athos. Din vara lui 1613 și până în vara lui 1615 a fost în Țara Românească, predicând adesea în Biserica mitropolitană de la Târgoviște și participând, în 1614, la sfințirea Bisericii Mănăstirii Radu Vodă[23].

În octombrie 1615 era în Egipt[24]. În martie 1629 apare mărturisirea calvinizantă pusă pe seama sa. În latină. În 1633 apare o alta, mai extinsă, greco-latină[25].

E de 4 ori înlăturat din scaunul patriarhal. Este exilat în Rodos și înlocuitorul său, patriarhul Chiril al II-lea Contaris, îl excomunică pe 7 octombrie 1635 și îl anatemizează în martie 1636[26]. Pe 20 martie 1637 se întoarce în scaun pentru a cincea oară și ultima[27].

A fost arestat pe 19/ 29 iunie 1638 și închis în fortăreața Rumelihisari[28].

Iar pe 27 iunie/ 7 iulie 1638 e strangulat de ieniceri lângă San Stefano[29]. Și din porunca aceluiași patriarh Contaris, pe 30 iunie/ 10 iulie 1638 trupul Sfântului Chiril Lucaris a fost dezgropat și aruncat în mare. Însă trupul său a fost recuperat și îngropat, în taină, într-o mănăstire[30].


[1] Arhid. Prof. Univ. Dr. Ioan I. Ică jr., Sfântul Grigorie Palama, scriitor duhovnicesc isihast, în Anuarul Academic 2003-2004 [Anuarul Facultății de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna”], Ed. Universității „Lucian Blaga”, Sibiu, 2008, p. 94.

[2] Ibidem.

[3] Idem, p. 94-95.

[4] Idem, p. 95-96.

[5] Idem, p. 96.

[6] Idem, p. 97.

[7] Idem, p. 98.

[8] Ibidem.

[9] Ibidem.

[10] Idem, p. 98-99.

[11] Idem, p. 105.

[12] Ibidem.

[13] Idem, p. 106.

[14] Idem, p. 108.

[15] Idem, p. 146.

[16] Arhid. Prof. Univ. Dr. Ioan I. Ică jr., Un tomos antilatin și un tratat euharistic scrise de patriarhul Alexandriei Chiril Lukaris în Târgoviștea anului 1615, în Anuarul Academic 2007-2008 [Anuarul Facultății de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna”], Ed. Universității „Lucian Blaga”, Sibiu, p. 48.

[17] Ibidem.

[18] Ibidem.

[19] Ibidem.

[20] Ibidem.

[21] Ibidem.

[22] Idem, p. 49.

[23] Ibidem.

[24] Ibidem.

[25] Idem, p. 51.

[26] Idem, p. 52.

[27] Ibidem.

[29] Arhid. Prof. Univ. Dr. Ioan I. Ică jr., Un tomos antilatin și un tratat euharistic scrise de patriarhul Alexandriei Chiril Lukaris în Târgoviștea anului 1615, art. cit., p. 52.

[30] Ibidem.

Predică la pomenirea Sfântului Arhiepiscop Grigorie Palama al Tesalonicului [14 noiembrie 2012]

Iubiții mei,

pe 30 aprilie 2009 mă închinam, la Catedrala patriarhală din București, Sfintelor Moaște ale Sfântului Arhiepiscop astăzi pomenit, Sfântul Grigorie Palama…

Adică mă întâlneam și cu trupul său cel îndumnezeit…după ce îi cunoscusem imensa luminare dumnezeiască din scrierile sale.

Iar recent, Părintele Arhidiacon și Profesor Ioan I. Ică jr. a tradus și editat Viața Sfântului Grigorie, scrisă de Sfântul Patriarh Filotei al Constantinopolului, pe care am dezbătut-o în 8 articole la nivel online (partea 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8).

Pe când ieri a apărut Viața și Acatistul (probabil Viața într-o formă scurtă, concentrată) a Sfântului Grigorie…

Însă în traducerea Părintelui Profesor Constantin Coman, în timpul studenției…am cunoscut un Acatist al Sfântului Grigorie Palama, o creație a Monahului Gherasim Micraghiannanitul, pe care l-am făcut și aseară…

Pentru că Sfântul Grigorie Palama reprezintă o piatră fundamentală în teologia și viața mea…de la Înalt Preasfinția sa învățând lucruri de mare finețe teologică și experiențială.

De aceea, în 2008, în proiectul TPA: Despre rugăciune și vedere dumnezeiască, format din 16 file audio, am comentat traducerile de tinerețe ale Fericitului Dumitru Stăniloae din opera Sfântului Grigorie Palama.

Cu Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Părintele nostru duhovnicesc, am discutat adesea probleme teologice și experiențiale dezbătute de Sfântul Grigorie…cu precădere despre modurile dumnezeiești în care e văzută lumina dumnezeiască și e simțit, continuu, harul dumnezeiesc. Și cum că har, energie, lumină sunt cuvinte sinonime…pentru că reprezintă aceeași viață necreată a lui Dumnezeu, de care se împărtășesc, în mod dumnezeiește și pe măsura lor duhovnicească, cei care se curățesc de patimi.

Iar zilele acestea scriu la un studiu pe teologia palamită, prima sa parte editând-o deja online

Pentru că Sfântul Grigorie e în inima familiei noastre ca Învățător al nostru.

Și Învățătorii sunt cei la care revii continuu și cu care te întreții în rugăciune și convorbire, în adăstare pe textele lor…pentru că de aici vine și luminarea noastră.

Luminare pe care el a strigat-o și pe care a primit-o de la Dumnezeul treimic.

Pentru că întuneric mental, pentru el și pentru noi…înseamnă o minte neluminată de vederea luminii necreate.

Însă când, după curățirea ta de patimi și după înfocarea ta de dragostea de Dumnezeu, ești ridicat mai presus de fire, la vederi mistice și îndumnezeitoare, atunci mintea ta se luminează/ iluminează…și aceasta este iluminarea cea adevărată: cea care te sfințește!

De aceea Părinte duhovnicesc cu adevărat ești făcut de Dumnezeu, prin descoperirile dumnezeiești pe care ți le face, prin învățarea și sfințirea ta de către Dumnezeu…fapt pentru care poți să conduci și să despătimești în cunoștință de cauză, prin sfaturile tale, pe cei care suferă de neștiința adusă de patimi și de păcate.

Pentru că neștiința reală, potrivit Tradiției ortodoxe, e neștiința ontologică.

Neștiința adusă de păcat, de viața neconformă cu rațiunea/ cu poruncile lui Dumnezeu.

De neștiința cognitivă scapi prin învățare.

Mergi la școală, o iei de la capăt, te alfabetizezi și culturalizezi, te străduiești…și faci pași marcanți în cunoaștere.

În viața duhovnicească însă…cunoașterea reală nu e cea prin citire și rațiune (aceea reprezintă vestibulul cunoașterii) ci aceea prin descoperire și experiență.

Numai dacă te umpli de vederi dumnezeiești și de iluminări dumnezeiești în mod continuu…te curățești și te luminezi interior, adică te umpli de cunoaștere sigură, din experiență, din trăire personală.

Și Sfântul Grigorie miza pe faptă, pe experiență, pe înțelegerea din experiență…ca pe casa zidită pe stâncă…pentru că cuvântul nefundamentat faptic e fără temelie.

Iar cei care s-au contrazis cu el pe probleme teologice credeau dimpotrivă, în ignoranța lor, că filosofia e mai tare decât teologia.

Însă teologia reală e revelație, e descoperire, e înțelegere prin vedere și iluminare dumnezeiască și nu prin cunoaștere exclusiv scriptică, din cărți.

Adică Arhiepiscopul nostru, la bază monah athonit, îi punea la asceză pe teologi…îi întorcea la originile experienței mistico-sacramentalo-isihaste, pentru că vorbea despre viață interioară duhovnicească, despre experiență liturgică și despre experiența faptică, cu roade evidente, a rugăciunii neîncetate, isihaste.

Și apologiile sale pline de minuție tradițională/patristică pentru roadele concrete, la nivel duhovnicesc, ale rugăciunii neîncetate sunt absolut cuceritoare.

Detractorii săi sunt de un penibil desăvârșit în fața lor…pentru că se dovedesc niște ortodocși fără consistență, fără rădăcini ortodoxe ci romano-catolice.

Pentru că ei nu acceptau harul ca fiind necreat și vorbeau despre un Dumnezeu filosofic, non-revelațional și non-patristic, motiv pentru care considerau că slava lui Dumnezeu „strică” simplitatea lui Dumnezeu.

Însă Sfântul Grigorie Palama, credincios întru totul experienței ortodoxe și teologiei patristice a Bisericii, a vorbit despre Dumnezeul treimic ce nu poate fi cunoscut în ființa Lui dar Care Se revelează/ Se descoperă celor care se curățesc de patimi.

A trăit 63 de ani. S-a născut în toamna lui 1296 și a adormit în data de 14 noiembrie 1359, după ce Sfântul Ioan Gură de Aur, ieri pomenit, i s-a arătat în somn și i-a prezis adormirea.

12 ani și jumătate de slujire arhiepiscopală…

A murit din cauza unei boli la intestine.

Ușor de înțeles: datorită postului…și a suferințelor de tot felul.

De aceea nu fără rost, acum, la începutul Postului Nașterii Domnului, Sfântul Grigorie și Sfântul Apostol Filip sunt pomeniți

…Sfânt Apostol Filip despre care, aseară, la Radio Trinitas, Domnul Profesor și Academician Emilian Popescu spunea, pe baza unor cercetări recente, că a evanghelizat și pământurile românești, alături de Sfântul Apostol Andrei…

Pentru că cei care postesc trebuie să aibă în față repere/ modele.

Și a avea în față un model, un om al lui Dumnezeu pe care îl urmezi în asceza/ abținerea ta de la anumite lucruri…înseamnă să nu te concentrezi pe post…ci să privești la sensul postului.

Căci ideea postirii nu e să nu mănânci, să nu bei, să nu te culci cu soția ta ș.a.m.d. …

Nu e formată din negație ci din afirmație.

Și afirmația/pozitivitatea postului e următoarea: postim pentru ca să arătăm ce roade frumoase/ duhovnicești/ împlinitoare are împlinirea voii lui Dumnezeu.

Căci Dumnezeul care ne-a poruncit să postim, să ne rugăm, să fim milostivi, să fim iertători etc. …ne umple de multă curăție, candoare și frumusețe prin împlinirea acestor porunci…și ne face să înțelegem că renunțarea la noi pentru voia lui Dumnezeu înseamnă adevărata noastră împlinire interioară și nu un dezavantaj…un handicap…o depersonalizare…

Lucru pe care îl simt și cei care țin doar dietă…fără rugăciune, metanii și viață liturgică…

Dacă mănânci mai puțin, dacă te abții/ te reții de la excese…e de bine pentru sănătate.

Cu atât mai mult înțeleg cei care postesc duhovnicește cât de bine e la sănătatea integrală, a trupului și a sufletului, postirea.

Pentru că postul e sursa noastră de sănătate, de luminare, de întărire duhovnicească, de vioiciune interioară.

Așadar, iubiții mei, să postim privind la cei care s-au clădit prin post, prin rugăciune, prin vederi mistice și teologie dumnezeiască!

Să privim la ei…pentru ca să scăpăm de suprasolicitarea prin post dar și de minimalizarea postului. Cât și de fixarea pe el…fără așteptarea consecințelor sale duhovnicești.

Căci postul frumos/ împlinitor e postul care ne schimbă, care ne umanizează, care ne umple de delicatețe și nu de o râvnă extremistă, demolatoare, negativistă…

Să postim cu bucurie și cu cutremur duhovnicesc! Amin.

Istoria începe de oriunde o privești [42]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(Vol. 1)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a.

***

Editura Fundației Anastasia a reeditat în 2012 Omiliile Sfântului Grigorie Palama în 3 volume.

Și în primul volum sunt incluse omiliile 1-20[1], în al doilea: 21-35[2], în al 3-lea: 36-63[3].

Prima omilie e despre pacea obștească (p. 3-10), a doua despre parabola vameșului și a fariseului (p. 11-24), atacând tacleala în Biserică, la slujbe (p. 13). A 3-a omilie e despre fiul risipitor (p. 25-39), a 4-a despre a doua venire a Domnului (p. 40-55), a 5-a e la Întâmpinarea Domnului (p. 56-67), a 6-a e despre post și facerea lumii (p. 68-79), a 7-a tot despre post (p. 80-87), a 8-a despre credință (p. 88-96), a 9-a despre post și rugăciune (p. 97-104) și a 10-a despre vindecarea slăbănogului (p. 105-117).

Adică Sfântul Grigorie a scris deopotrivă predici tematice și exegetice.

În a 11-a este despre Sfânta Cruce (p. 118-137), despre scoaterea demonilor în a 4-a duminică din Postul Mare (p. 138-148), despre milostivire în a 5-a a Postului Mare (p. 149-157), a 14-a este la Bunavestire (p. 158-168), a 15-a e la Florii (p. 169-179), a 16-a este despre iconomia mântuirii (p. 180-208), a 17-a e despre taina Sâmbetei și a Duminicii (p. 209-224), a 18-a e la Duminica Mironosițelor (p. 225-235), a 19-a e la femeia samarineancă (p. 236-252) și a 20-a, ultima din primul volum, e o predică exegetică la Duminica Orbului (In. 20, 11-18) (p. 253-262).

Al doilea volum începe cu omilia a 21-a, la Înălțarea Domnului (p. 9-19). A 22-a e tot la Înălțare, vorbind despre patimi și virtuți (p. 20-30), a 23-a e despre „războiul potrivnicului prin simțuri și prin minte” (p. 31-40), a 24-a e la Cincizecime, despre pocăință (p. 41-52), a 25-a e la Duminica tuturor Sfinților (p. 53-63), a 26-a e despre vara duhovnicească (p. 64-72), când trebuie să arătăm că ne coacem pentru Domnul și a 27-a e despre secerișul duhovnicesc (p. 73-83).

A 28-a omilie palamită e la pomenirea Sfinților Petru și Pavel (p. 84-93), aceasta fiind prima sa predică aghiologică.

A 29-a e despre slăbănogul din Capernaum și „despre întristarea după Dumnezeu” (p. 94-104), a 30-a e la vindecarea celor doi orbi și despre faptul că „nu există credință cu adevărat în afara faptelor de pocăință” (p. 105-115), a 31-a e la litania din prima zi a lunii august (p. 116-1287).

A 32-a omilie e la Duminica a 9-a după Rusalii și despre ispite (p. 129-139), omilia a 33-a e o predică la Litie, în care a vorbit despre virtuți și patimi (p. 140-149), a 34-a e la Schimbarea la față și despre lumina necreată (p. 150-161) iar a 35-a e tot la același praznic foarte iubit de Sfântul Grigorie, unde a vorbit despre faptul că lumina dumnezeiască necreată nu e ființa lui Dumnezeu ci energia Lui (p. 162-173).

Al 3-lea volum, cel mai consistent, începe cu omilia a 36-a, despre datornicul nemilostiv, reaua pătimire și milostivire (p. 7-17). A 37-a e la Adormirea Prea Curatei (p. 18-31), a 38-a e despre faptul că Botezul nu e de ajuns pentru mântuire ci trebuie și împlinirea poruncilor dumnezeiești (p. 32-41), a 39-a e o altă omilie la Litie dar despre plaga morții (p. 42-51), a 40-a e la martirizarea Sfântului Ioan Botezătorul (p. 52-70).

Omilia a 41-a e la Duminica a 14-a după Rusalii (p. 71-82), a 42-a e la Nașterea Maicii Domnului (p. 83-92), a 43-a e despre femeia canaaneiancă (p. 93-103), a 44-a e la Sfântul Evanghelist Ioan și despre iubirea pentru Dumnezeu și pentru aproapele (p. 104-114).

În a 45-a e despre Lc. 6, 31 și împotriva cămătarilor (p. 115-123), a 46-a e despre învierea fiului văduvei din Nain (p. 124-132), a 47-a e despre pilda Semănătorului (p. 133-145), a 48-a e despre bogatul nemilostiv și săracul Lazăr (p. 146-157), a 49-a e la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (p. 158-173), a 50-a despre vindecarea demonizatului (p. 174-181), a 51-a despre rugăciunea neîncetată și psalmodie (p. 182-192).

În a 52-a omilie vorbește despre Intrarea Maicii Domnului în Biserică (p. 193-203), a 53-a e tot despre intrarea ei în Sfânta Sfintelor și despre cum a petrecut acolo (p. 204-250), cea mai lungă dintre omilii, a 54-a e despre venirea Domnului și despre Drepți și necredincioși, patimi și virtuți (p. 251-262), a 55-a e la Duminica Protopărinților (p. 263-270), a 56-a e despre Sfânta Euharistie (p. 271-282), a 57-a e despre genealogia Domnului și despre nașterea Sa din Fecioară (p. 283-295), a 58-a e la Nașterea Domnului (p. 296-306), unde căderea Protopărinților e prezentată ca înșelare „din nebăgare de seamă și din slăbiciune” (p. 302-303).

A 59-a omilie grigoriană e despre Botez și pocăință (p. 307-316) dar unde găsim și discutarea Tainei Sfintei Mirungeri în următorii termeni: cel botezat „depărtându-se de toată răutatea și alergând cu toată puterea către desăvârșita bunătate, ierarhul îl unge pe el cu Sfântul și Marele Mir al Mirungerii, lăsându-le preoților ungerea restului trupului. Este limpede că Mirungerea este pregătirea pentru sfintele lupte” (p. 309) ale nevoinței ortodoxe.

În a 60-a omilie vorbește tot despre Botez (p. 317-330), omilie în care afirmă: „intrarea lui Hristos în apă, preînchipuie pogorârea Lui la Iad. La fel, deci, și ieșirea Lui din apă [din apa Iordanului, la Botez n.n.] preînchipuie învierea Lui din morți” (p. 320).

În a 61-a discută vindecarea celor 10 leproși (p. 331-340), în a 62-a despre îndreptarea și mântuirea vameșului Zaheu (p. 341-351), pentru ca în ultima, a 63-a, să problematizeze despre ce se petrece cu noi în împrejurările de tot felul (p. 352-363).

Părintele Profesor Ioan I. Ică jr. a tradus și publicat în Maica Domnului în teologia secolului XX și în spiritualitatea isihastă a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei, Ed. Deisis, Sibiu, 2008, p. 325-433, 7 omilii mariale incluse și în ediția Anastasia prezentată anterior. Și anume e vorba despre Omiliile 53, 42, 52, 57, 14, 18 și 37.

Însă introdusese Omilia 53 și în Sfântul Grigorie Palama, Fecioara Maria și Petru Athonitul – prototipuri ale vieții isihaste și alte scrieri duhovnicești, Scrieri II, cu studiu introd. și trad. de Diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2005, p. 173-216. Iar Omilia 16 a tradus-o și a editat-o în ultima ediție citată între p. 219-246.


[1] Sfântul Grigorie Palama, Omilii, vol. 1, [omiliile 1-20], cu o introd. de Pr. [Constantin] Galeriu, trad. din lb. gr. de Dr. Constantin Daniel, revăzută de Laura Pătrașcu și stilizată de Răzvan Codrescu, Ed. Anastasia, București, 2012 (reed. a ed. 2004), V-XXXVII + 272 p.

[2] Sfântul Grigorie Palama, Omilii, vol. 2, [omiliile 21-35], trad. din lb. gr. de Parascheva Grigoriu, Ed. Fundației Anastasia, București, 2012 (reed. a ed. 2004), 173 p.

[3] Sfântul Grigorie Palama, Omilii, vol. 3 [omiliile 36-63], trad. din lb. gr. de Parascheva Grigoriu, Ed. Fundației Anastasia, București, 2012 (reed. a ed. 2007), 363 p.

Istoria începe de oriunde o privești [34]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(Vol. 1)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a.

***

În PG 150 (Paris, 1865), Sfântului Grigorie Palama, „Thessalonicensis Metropolita”[1], i s-au alocat col. 771-1372. Și catolicul nu îl numește „Sfânt”, pentru că îl consideră „Hesychastarum et Messalianorum Omphalopsychorum patronus”[2] și îi găsește „mai multe erezii”.

Lista scrierilor sale: col. 775-786.

După care lista adversarilor săi: 785-788.

Însă cea mai interesantă listă, din care reiese vasta sa cunoaștere teologică și atașamentul față de Tradiție, e lista autorilor patristici din care citează. Care se află între col. 787-800.

Printre care se regăsesc: Sfântul Anastasie Sinaitul, Sfântul Andrei Criteanul, Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Dionisie Areopagitul, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur[3], Sfântul Clement Alexandrinul, Sfântul Cosma de Maiuma, Sfântul Chiril al Alexandriei, Sfântul Chiril al Ierusalimului, Sfântul Diadoh al Foticeei, Sfântul Efrem Sirul, Sfântul Epifanie al Salaminei, Eusebiu de Cezareea, Sfântul Gherman al Constantinopolului, Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Grigorie al Nyssei, Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, Sfântul Fotie cel Mare, Sfântul Maxim Mărturisitorul[4], Sfântul Sofronie al Ierusalimului[5].

Și bineînțeles că nu sunt toți cei pe care i-a cunoscut, prin scrierile lor, Sfântul Grigorie Palama.

De la col. 779 și până la col. 844 se prezintă tilurile operei sale. Iar de la col. 843 începe o scriere a lui Achindin împotriva sa. O alta a lui Leonis Allati, de la col. 861.

Astfel că prima lucrare a Sfântului Grigorie începe, de fapt, de la col. 909, cu Theophanes, sub formă dialogică. Theophanes întreabă și Theotimus răspunde. Ține până la col. 966.

După care începe Prosopopoeiae, de la col. 965, concepută ca un dialog extins. Până la col. 988.

De la col. 989 începe Viața Sfântului Petru Athonitul. Până la col. 1040.

Despre patimi și virtuți de la col. 1043, în col. 1045 amintind despre Origen. De la col. 1089 Decalogus christianae legis…la col. 1096 găsind sintagma: „Dumnezeului-om Iisus Hristos” [tu Teantropu Iisu Hristu].

De hesychastis de la col. 1101. De la col. 1117: De oratione et puritate cordis. De la col. 1121: Physica, theologica, moralia et practica capita CL.

La col. 1129-1130 găsim o realitate rară în cărțile patristice și anume o formă grafică, unde un cerc mic este inclus într-unul mai mare. Prin aceasta se explică textul.

După cele 150 de capitole, care se termină odată cu col. 1226, de la col. 1225 începe Hagioriticus Tomus, pe care l-am recitit recent. Până la col. 1236. La final sunt numele celor care au semnat textul Sfântului Grigorie în semn de acord total cu el.

De la col. 1239 însă avem capitolele Sfântului Grigorie Sinaitul în număr de 137, și tot ale sale, de la col. 1299, alte capitole, pe diferite teme, în număr de 7. O a treia lucrare a Sfântului Grigorie Sainaitul, De quiete et oratione, începe la col. 1303. Nu știu de ce sunt intercalate aici.

De la col. 1347 se revine la Sfântul Grigorie Palama, col. 1372 încheind volumul.

În PG 151 se continuă opera Sfântului Grigorie Palama de la col. 9 până la col. 1186. Iar de la col. 9 avem Omiliile sale. 43 de Omilii până la col. 550.

De la col. 551 începe encomionul Sfântului Patriarh Filotei pentru Sfântul Grigorie Palama. Până la col. 678.

De la col. 679 tomosurile celor 3 sinoade, pe care Părintele Profesor Ică jr. le-a editat recent în Sfântul Grigorie Palama, Tomosuri dogmatice – Viața – Slujba, Scrieri I, studiu introd. și trad. de Diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2009, cartea având 741 p.

Textele celor 3 tomosuri se încheie în col. 770. Urmează 12 texte ale Sfântului Filotei al Constantinopolului împotriva lui Gregoras.  Și după două apendice și un epilog…se ajunge la col. 1186, unde, în Cuprins, se spune că se termină opera Sfântului Grigorie Palama.

Însă, se observă, că e numai o parte din ea, că nu există scrisori ale sale și alte opere,  în schimb, avem alte texte patristice incluse în spațiul său editorial.


[1] PG 150, col. 771-772.

[2] Ibidem.

[3] Idem, col. 787-788.

[4] Idem, col. 789-790.

[5] Idem, col. 791-792.

Despre teologia Sfântului Grigorie Palama cu Yannis Spiteris [3]

Yannis Spiteris, Palamas: la grazia e l’esperienza. Gregorios Palamas nella discussione teologica, Introduzione di Massimo Cacciari, Ed. Lipsa, Roma, 1996, 223 p./

Al cincilea segment de scrieri luat în calcul de către autorul nostru este acela al mărturisirilor  sale de credinţă sau ale celor care merg pe teologia Sfântului Grigorie, care mărturisesc drept ortodoxă teologia sa: Tomul aghioritic [1340], Mărturisirea de credinţă [scrisă între 1343-1344 şi confirmată de Sinodul din 1351], Respingerea tomului lui Caleca [1345], Respingerea explicaţiei făcută la tomul lui Caleca [1346], Respingerea scrisorii lui Ignatie de Antiohia, p. 53, scrisă în jurul lui 1345, p. 54./

Scrisorile sale din timpul detenţiei [1342-1346], p. 54./ Tratatul despre unitatea dumnezeirii şi distincţie, ed. Mantzaridis, 69-95, cf. n. 106, p. 54. A fost scrisă, cu probabilitate, în 1341, cf. p. 54/ Despre energia dumnezeiască şi participarea la ea, p. 54-55. A scris acest tratat dogmatic în anul 1342. Apar aici citări extinse din Sfântul Vasile cel Mare, Sf. Maxim Mărturisitorul şi Sfântul Ioan Damaschinul, p. 55/

Tratatul Despre dumnezeire şi participarea îndumnezeitoare la ea se pare că e scris între 1341-1342, p. 55./ Aici apare mărturisită realitatea cum că Sfinţii participă în mod activ la îndumnezeire prin împărtăşirea de energia dumnezeiască a Prea Sfintei Treimi, p. 55./  Tratatul Dialogul dintre un ortodox şi un varlaamit  e scris, probabil, în primăvara lui 1342. E un tratat de fapt împotriva lui Achindin. Aici spune că energia dumnezeiască e numită de Sfinţii Părinţi dumnezeire, p. 55 fără ca prin aceasta să se înţeleagă faptul că ne împărtăşim de fiinţa lui Dumnezeu ci de lucrarea/energia lui Dumnezeu. /

În tratatul Descriere a credinţei lui Varlaam şi Achindin, Sfântul Grigorie Palama dovedeşte existenţa a 41 de idei eretice la cei doi adversari ai săi. Tratatul a fost scris în 1343, p. 55/ Antireticele contra lui Achindin, p. 56/ Discursul contra lui Gregoras, p. 56/ Scrieri ascetice şi pastorale, a 7-a secţiune, p. 56 sqq./ Aici include: Viaţa Sfântului Petru Athonitul, Capitolele despre priveghere şi curăţirea inimii [probabil  scrise în 1333], p. 57; Lui Pavel Asan despre Marea Shimă [peri. mega,lou sch,matoj]/Schimă, cum ştim noi, p. 57; Către Preacuvioasa Monahie Xenia. Despre patimi şi virtuţi şi despre  cele care rezultă din înţelegerile minţii, scrisă probabil în jurul anului 1345, p. 58; Tratatul epistolar către filosofii Ioan şi Teodor, scris în 1345, p. 58; Decalogul după legea lui Hristos, adică după Noul Testament, în jurul anului 1347, p. 58/ Cele 150 de capete/capitole naturale, teologice, morale şi practice şi despre curăţirea de murdăria varlaamită [adică de ereziile lui Varlaam] scrisă în 1348; Omiliile, p. 59-60. Omilia 16 reprezintă o sinteză a soteriologiei Sfântului Grigorie, pe când Omilia 53 e un tratat mariologic, spune autorul: „di grande originalità”, p. 60/

Capitolul al 2-lea se ocupă de învăţătura teologică a Sfântului Grigorie Palama, p. 61-196, lucru care reprezintă, de fapt, conţinutul aproape integral al cărţii./  Autorul remarcă faptul că Sfântul Grigorie Palama e văzut  în mediul catolic ca „un nou teolog” în sens negativ, deci ca un inventator de lucruri noi în teologie, p. 61, însă pentru ortodocşi el e văzut ca un continuator al Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, p. 62/

Citând pe Meyenedorff, Podskalsky şi Matsoukas [cf. n. 132, p. 63], autorul nostru spune că aceştia pun polemica dintre Sfântul Grigorie şi  Varlaam pe seama unor neînţelegeri ermeneutice şi de semantică teologică, p. 63. Însă confruntarea teologică  a constat în evidenţierea realităţii dumnezeieşti, care nu poate fi percepută la nivelul dialecticii raţionale, p. 63./ Mai pe înţelesul tuturor, cunoaşterea minţii umane prin operaţii logice de gândire, propusă de Varlaam de Calabria, a fost negată în sfera cunoaşterii duhovniceşti de Sfântul Grigorie Palama, care spunea că numai cei care văd slava lui Dumnezeu pot avea cunoaşterea reală a lui Dumnezeu./

Pentru Sfântul Grigorie adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu nu provine din filosofie, ci din privegherea continuă şi din împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, p. 65./ Asta nu în sensul că filosofia şi cultura nu ar avea nicio importanţă pentru un teolog, ci în sensul că nu poţi să autentifici adevărul lui Dumnezeu numai cu o minte, care nu are experienţa directă a harului dumnezeiesc, ci numai cunoaşterea extatică e certitudinea plenară, fundamentală pentru un teolog ortodox./

Sfântul Grigorie subliniază faptul că cunoaşterea lui Dumnezeu, prin intermediul repetării necontenite a Rugăciunii lui Iisus şi prin vederea luminii divine  e una supranaturală/ mai presus de fire [u`perfush,j], p. 66 şi de aceea nu e rodul speculaţiei umane, al cercetării, al cunoaşterii analitice./ De aceea, teologia este pentru Sfântul Grigorie cunoaştere ca vedere a realităţii experiate, e contemplare a slavei dumnezeieşti, e vedere a lui Dumnezeu, p. 67/

Tocmai de aceea, P. Miquel îl numea pe Sfântul Grigorie Palama, dacă ar fi văzut din perspectivă romano-catolică, drept „Docteur de l’ Expérience”, într-un articol al său din Irénikon 37 [1964], 227-237, cf. n. 149, p. 67. Sfântul Grigorie este un Părinte al experienţei pentru că a teologhisit despre vederea lui Dumnezeu dar el nu este singurul, ci toţi Sfinţii Bisericii sunt experimentatorii slavei lui Dumnezeu./

Şi autorul grec vorbeşte despre pseudo-Dionisie în dreptul Sfântului Dionisie Areopagitul, p. 67, dar spune că Sfântul Dionisie şi Sfinții Părinţi Capadocieni au fost sursele de fundamentare ale Sfântului Grigorie Palama, p. 67. Contradicţie în termeni. Dar pe cine interesează, dacă unii teologi iubesc mai mult ideologia denigrării decât adevărul tradiţional al Bisericii?/

Cunoaşterea lui Dumnezeu prin vederea slavei Sale e legată de îndumnezeirea omului, p. 71/ De aceea, autorul face un subcapitol, în acest mare capitol al învăţăturii teologice a Sfântului Grigorie, despre îndumnezeirea omului, cf. p. 71 sqq./ Antropologia Sfântului Grigorie, spune autorul, se inspiră din cea a Sfântului Irineu al Lyonului, p. 71/ În Omilia la Botezul Domnului, Sfântul Grigorie afirmă superioritatea oamenilor faţă de Îngerii fără trup, p. 71-72. E vorba de Omilia 60, ed. Christou, vol. 11, col. 512, cf. n. 160, p. 72/

Pentru Sfântul Grigorie, spune autorul, omul „perduto con il peccato solo la somiglianza [asemănarea] con Dio, non l’immagine [chipul]”, p. 72. Omul nu şi-a pierdut chipul, nu s-a alterat fiinţial – pentru că astfel nu ar mai fi putut nimeni să-L înţeleagă pe Dumnezeu şi nu s-ar mai fi scris nici Vechiul Testament şi nici nu am fi ştiut, nu am fi putut să percepem venirea Sa la noi – ci numai asemănarea cu El./ În cuvintele Sf. Grigorie, cf. Capitole 39, noi nu am pierdut prin păcat „di riflettere l’immagine di Dio”, p. 73, puterea de a oglindi în fiinţa noastră chipul lui Dumnezeu./

Prin Învierea Sa, Domnul a redat firii umane asemănarea cu Creatorul ei, p. 73, prin faptul că a umplut trupul Său de lumină dumnezeiască, de slava Sa. Astfel, omul care cade în păcat nu îşi alterează definitiv, în mod irevocabil chipul,  statutul său de om şi capacităţile sale sufleteşti dar e secătuit, devine gol de slava lui Dumnezeu, e secătuit de asemănarea cu El prin păcat. /

Autorul spune, complet adevărat, că pentru Sfântul Grigorie, termenii lumină necreată, îndumnezeire, slavă, strălucire, Împărăţia lui Dumnezeu sunt sinonimi, şi că ei se referă la lucrarea Sfântului Duh în fiinţa noastră, p. 75/ Pentru Sfântul Grigorie, harul este energia/ lucrarea lui Dumnezeu care ne mântuieşte şi ne îndumnezeieşte, p. 75/ Însă pentru el, harul este întotdeauna energia veşnică şi necreată a lui Dumnezeu, p. 75/ Şi el vorbeşte despre o îndumnezeire reală, p. 75 şi nu de una la nivel semantic sau futurologic, de viitor./

Îndumnezeirea reală a omului, spune autorul, se răsfrânge asupra întregii problematici implicate în triadologie, hristologie, elecsiologie, antropologie şi eshatologie, p. 76/ Citându-l pe Sfântul Dionisie Areopagitul, Sfântul Grigorie Palama defineşte îndumnezeirea drept „asimilare/asemănare [avfomoi,wsij] şi unire [ e;nwsij] cu Dumnezeu”, p. 76./ În italiană, autorul traduce pe îndumnezeire cu divinizzazione, ca în p. 77/

Autorul remarcă şi aspectul hristologic al îndumnezeirii omului, pentru că Hristos este fundamentul harului şi al Bisericii, p. 78/ Unirea ipostatică este fundamentul hristologic al mântuirii prin intermediul harului, p. 78/ În Hristos, umanitatea participă la viaţa necreată a lui Dumnezeu prin carnea/trupul care a devenit carnea/trupul lui Hristos, p. 78/

Autorul distinge şi aspectul sacramental al îndumnezeirii, p. 79-83/ Omul îndumnezeit este cel care a trecut prin Sfântul Botez, unde a fost renăscut prin harul Treimii, p. 80/ Viaţa care începe odată cu Botezul e prima înviere a noastră, pentru că atunci ne umplem de harul Sfântului Duh, p. 81./ Autorul remarcă dinamismul harului Botezului în viaţa copilului, p. 81, care, pe măsură ce creşte în vârstă, conlucrează cu harul lui Dumnezeu din adâncul fiinţei sale. Pruncul botezat, cu alte cuvinte, creşte ca un om în Hristos în mod natural, ajutat de harul dumnezeiesc care a coborât în el, aşa cum în pântecele mamei s-a dezvoltat pas cu pas. Harul lui Dumnezeu e cel care îl conduce pe copil spre maturitatea sa în Hristos./

Prin Sfânta Euharistie devenim nu numai un trup cu Hristos, spune Sfântul Grigorie, ci şi un duh cu El, p. 82. Adică avem o unire fiinţială, la nivelul fiinţei noastre în totalitatea sa, inexprimabil de profundă cu Hristos, Dumnezeul nostru./ Autorul evidenţiază şi aspectul pnevmatologic al îndumnezeirii, p. 83-84, începând cu opera lui J. Lison, L’Esprit répandu, la pneumatologie de Grégoire Palamas, Editions du Cerf, Paris, 1994, cf. n. 202, p. 83, care a evidenţiat pnevmatologia difuză a lui Palama, p. 83, și care a pus în evidenţă expresii pnevmatologice diverse din opera sa. /