***
Însemnări, fără trimitere editorială, din 17 mai 1999.
*
Sfântul Vasile cel Mare, Cuvântul către tineri
Învăţându-i să fie selectivi, atunci când vine vorba de cultura şi teologia păgână, Sfântul Vasile îi îndemna pe tinerii creştini academici, care se instruiau în şcolile de teologie ale vremii lui: „Nu trebuie cu totul să urmaţi acestor bărbaţi [ se referea la oamenii de cultură ai vremii sale sau la autorii clasici ai epocii sale n.n.], pe unde vă vor duce, încredinţându-le cârma minţii voastre, ca unei corăbii; ci primind din cărţile lor numai cât este de folos să ştiţi şi ce trebuie să treceţi cu vederea”.
Cu alte cuvinte: nu fugiţi de înţelegerea culturii vremii voastre, ci preluaţi din ea ceea ce e corect şi ceea ce vă zideşte în viaţa voastră creştină! Preluaţi în mod organic şi ziditor, lucrurile care vă ajută în carierea, în viaţa , în studiile dv.!
***
Sfântul Grigorie de Nazianz, Cuvântul funebru în cinstea Sfântul Vasile cel Mare, adică predica rostită la înmormântarea Sfântului Vasile, prietenul său de studii şi de nevoinţă.
„Eu cred că toţi oamenii cu mintea întreagă vor recunoaşte că printre toate bunurile pământeşti, locul întâi îl ocupă educaţia şi nu numai educaţia noastră creştină…ci chiar şi cealaltă [ din şcolile păgâne ale timpului n.n.], pe care unii creştini, nedându-şi bine seama ce spun , o dispreţuiesc…
Nici într-un caz nu trebuie să nesocotim ştiinţa, pentru că aşa li se pare unora; cei ce susţin aşa ceva trebuie socotiţi proşti şi ignoranţi, pentru că ar vrea ca toţi să fie ca dânşii, ar vrea ca ignoranţa lor personală să se ascundă în dosul ignoranţei generale, să scape, cu alte cuvinte, de imputarea ignoranţei lor”.
Şi, problema Sfântului Grigorie e recurentă în epoca noastră! Şi acum există creştini ortodocşi care vor să fie mai degrabă leneşi şi proşti decât şcoliţi sau îşi denumesc prostia drept simplitate sau smerenie, bătându-şi joc de aceste două mari virtuţi dumnezeieşti: simplitatea, adică curăţirea de patimi, care uneşte simţirile sufleteşti şi trupeşti şi le fac să se activeze unitar şi nu antagonic şi smerenia, care e o virtute, o mare harismă a marii sfinţenii şi nu a prostiei nemărginite.
Sfântul Grigorie, teologul prea erudit şi prea sfânt al Bisericii, îndeamnă deci la multă ştiinţă, la multă cultură teologică şi practică dar şi la multă asceză. Nu poţi face teologie fără să te curăţeşti de patimi şi nu poţi să te curăţeşti de patimi şi să ştii ce e patimă şi ce e virtute fără teologie, fără experienţă ascetică acumulată trudnic, de la Părinţi experimentaţi şi din cărţile ascetice şi mistice ale Tradiţiei Bisericii.
***
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia a IX-a din Comentariul la Epistola către Efeseni a Sfântului Ap. Pavel: „Cine are un prieten are o altă sine”, adică are un om în care se vede pe sine sau în care se probează pe sine. Cine are un prieten în care se regăseşte în mod plenar…vede cine este dar şi ceea ce îi lipseşte… şi prietenul său e ca o oglindă pentru sine.
În altul care seamănă cu tine te vezi pe viu. Cartea e mult mai departe de tine ca persoana care te iubeşte şi cu care te vezi mereu. De aceea, prietenul e congenial cu tine, e o mostră de puternică realitate pe care o recunoşti, pe care o ştii, pentru că o posezi.
„Legătura prieteniei nu o poate stânjeni nici lungimea drumurilor, nici aerul, nici pământul, nici moartea, nici nimic altceva: e mai tare decât toate. Chiar dacă o naşte un singur suflet, le poate îmbrăţişa pe toate”. Însă aici e vorba despre reala dragoste duhovnicească, dragoste pe care nu o vinzi pe 1000 de euro sau pentru un post de conducere. Când simţi că un om e al lui Dumnezeu şi ţi se dăruie cu totul ţie, în multă sinceritate şi mărinimie, atunci…nu există nicio limită pentru frumuseţea acestei prietenii.
***
Sfântul Vasile cel Mare [ nu am nicio indicaţie de unde am citit textul, însă, vă asigurăm că textele sunt conform originalelor citite. Noi am fost întotdeauna extrem de atenţi la fidelitatea textelor citite şi notate…pentru că am fost avizi de adevărul Sfinţilor lui Dumnezeu.]: „Nimic nu este aşa de propriu fiinţei noastre, ca a fi în comuniune unii cu alţii, a avea nevoie unii de alţii şi a ne iubi unii pe alţii”.
Deci să comunici şi să fii prietenos e ceva firesc şi nu nefiresc pentru oameni, şi, cu atât mai mult pentru creştinii ortodocşi! Însă, se pare, că astăzi e mai greu să ne iubim ortodox cu ortodox decât să…ne înjurăm ortodox cu ortodox. Suntem mai mulţi ortodocşi pe net…dar nu ne prea iubim unii cu alţii. De ce? Pentru că suntem buni sau răi?
***
Sfântul Ioan Gură de Aur, 0milia 78, 4 din Comentariu la Evanghelia după Ioan:
„Dacă ai zece prieteni, vezi cu încă 20 de ochi, lucrezi cu încă 20 de mâini, mergi cu încă 20 de picioare…Un ins poate să fie, datorită prietenilor, în mai multe locuri odată, în acelaşi timp”.
Nu?! Cât de proprii sunt aceste cuvinte, în lumea noastră, unde poţi comunica cu prietenii tăi de peste nouă mări şi nouă ţări?! Câte am face dacă am avea unitate între noi şi dacă ne-am respecta unii pe alţii pe măsura darurilor şi a demnităţilor noastre ?
Prietenia înseamnă respect şi umilinţă reciprocă, punerea celuilalt înaintea ta şi nu a ta înaintea lui. Înseamnă să îl auzi, să îl vrei, să îl simţi, să îl ajuţi, să-i fi prezent. Însă, dacă aceleaşi atribute se regăsesc şi la el, la prietenul tău. La fel e şi mariajul, cât şi ascultarea duhovnicească. Cum e părintele tău cu tine, aşa trebuie să fii şi tu cu el. Cum e soţul tău cu tine aşa trebuie să fii şi tu. Trebuie să ne întrecem în a ne arăta dragoste, respect şi preţuire unii altora! Să ne întrecem şi nu să aşteptăm să fim evocaţi!
Pr. Dorin
