Viața Sfântului Ierarh Grigorie Palama (8)

La 3 ani după ultima sa întoarcere de la Constantinopol (611), Sfântul Grigorie Palama editează o carte, în 4 tratate, împotriva ereticului Nichifor Gregoras (612).

Anul următor însă, Marele Grigorie s-a îmbolnăvit de o „boală gravă de intestine”, care i-a cauzat moartea (612). În ciuda bolii însă, spune Sfântul Filotei, autorul Vieții sale, acesta „n-a lăsat și n-a încetat să săvârșească, ca de obicei, datoriile sale dumnezeiești și înalte”, adică să slujească, să predice, să apere dreapta credință (612).

Boala îl țintuiește la pat (612). În pat fiind, predică celor din jur și își prevestește ieșirea din această viață, spunând că va adormi după praznicul Sfântului Ioan Gură de  Aur (13 noiembrie) (612-613). Sfântul Ioan Gură de Aur îi apăruse într-o vedenie, în timpul somnului și i-a prevestit acest lucru (613), fapt pentru care a adormit pe data de 14 noiembrie 1359, cf. Idem, p. 613, n. 108.

Tot de aici, din ultima notă citată aflăm, că a host hirotonit arhiereu / mitropolit  în luna mai a anului 1347, arhipăstorirea sa a fost de 12 ani și jumătate  și că a trăit 63 de ani, pentru că s-a născut în toamna lui 1296.

În momentul când sufletul său a părăsit trupul în care a locuit 63 de ani, odaia s-a umplut de lumină dumnezeiască (613), „făcându-i să strălucească fața, schimbată, în chip străin, de prisosul fulgerării, deși aceasta era mistuită și foarte cadaverică cu mult înainte de moarte” (614). Lumina dumneazeiască, ce a emanat din sufletul său, a fost văzută de către doi preoți (614).

La slujba sa de prohodire, Biserica unde era depus era plină de oameni până la refuz și pe afară fiind mulțime de oameni (614). Simțeau cu toții harul vieții sale, pentru că „harul Duhului, care locuia în el, a rămas pentru totdeauna nedespărțit, atât de sfântul lui suflet, cât și de oasele și pulberea lui, și a făcut din sfântul lui mormânt o casă a luminii dumnezeiești, un izvor al minunilor, o țâșnire a sfintelor haruri și un spital obștesc și gratuit” (614).

După moartea sa, Sfântul Grigorie Palama îl vindecă pe un monah, care suferea, de 7 ani, de dureri mare de cap, fapt pentru care scotea tot felul de țipete, fiind crezut nebun (615). Sfântul Grigorie i-a apărut în vedenie, în vis, acestui om suferind, l-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și acesta s-a trezit vindecat (616).

După 6 zile de dureri acute de colici renali, Sfântul Grigorie a vindecat pe un om de vază al orașului, apărundu-i și lui în vedenie (619). Vindecă apoi de paralizia mâinii drepte pe un protopsalt al Bisericii din Tesalonic (618-619). Și acestuia i s-a arătat în vedenie și i-a vorbit în mod blând (619).

Îl vindecă de dizenterie pe un țesător al veșmintelor imperiale (620). Și lui i s-a arătat în vedenie, în timpul somnului (621), Sfântul Grigorie, ca și celor 3 oameni vindecați anterior, despre care dă mărturie Sfântul patriarh Filotei, biograful său.

Vindecă pe un medic, acum bolnav, care zăcea în pat iar „trupul lui era plin de răni, iar rănile erau pline de viermi”(622). De această dată Sfântul Grigorie i s-a arătat fetei medicului în vedenie, tot în vis, și i-a arătat cum se va vindeca acesta (622).

Vindecă pe o femeie de neam nobil de uscarea mâinii (623). Pe ea a vindecat-o, parțial, pentru că și-a frecat mâna de piatra de deasupra mormântului lui (625), pentru ca, după 3 zile, când s-a înnoptat, să îi vindece, în mod deplin, mâna dreaptă (625).

Vindecă apoi și mâna uscată a unei văduve, care suferea de „reumatism maladiv” (625). Aceasta s-a vindecat, în mod treptat, după ce a mers la Sfintele sale Moaște de două ori (626).

Apoi Sfântul Grigorie vindecă o monahie în vârstă de surzenie și pe o alta, tânără, de scurgerea de ochi (627).

Vindecă și mâna unui vechi prieten al său (627). Acestuia îi crescuseră în palma stângă „4 noduli, foarte mari ca umflătură, duri și tari ca aspect” (628). A suferit această boală timp de 8 ani de zile și se vindecă frecându-și palma de piatra mormântului Sfântului Grigorie Palama (628).

Îl vindecă pe un alt monah care a venit la mormântul său (630).

O vindecă pe nobila Zoe, care avea scurgere de sânge de 7 ani, dintre care 2 ani a stat paralizată la pat (632). Ea e vindecată în timpul Sfântului Maslu de Sfântul Grigorie (633).

Îl vindecă pe monahul Efrem de umflarea piciorului și de supurarea rănilor (634). Pe acesta îl vindecă tot în vedenie avută în timpul somnului (635).

Vindecă de moarte pe copilul lui Tzimiskis din Veria, care fusese eretic și căruia i se arată în vedenie, în timpul somnului(637-638). Îl vindecă pentru a doua oară de moarte pe acest copil, arătându-i-se în vedenie mamei copilului, vedenie avută tot în somn (639).

O vindecă de la moarte și pe sora femeii lui Tzimiskis, apărându-i, pentru a doua oară, în vedenie, în vis, femeii acestuia (639-640).

Unul dintre monahii athoniți de la lavra Sfântului Athanasie a dorit să vadă slava cerească a Sfântului Grigorie Palama (640) și a văzut-o într-o vedenie, în timpul somnului (641). Acesta a văzut un singod al Sfinților Ierarhi, printre care enumeră pe Sfântul Atanasie cel Mare, pe Sfântul Vasile cel Mare, pe Sfântul Grigorie Teologul, pe Sfântul Ioan Gură de Aur, pe  Sfântul Grigorie al Nyssei, pe Sfântul Chiril al Alexandriei dar și pe Sfântul Grigorie Palama (641).

(final)

Viața Sfântului Ierarh Grigorie Palama (7)

Fiind recent ales mitropolit al Tesalonicului, Sfântul Grigorie Palama nu e lăsat să intre în cetatea sa mitropolitană de un grup de credincioși extremist, însă unul dintre preoții orașului, încrezându-se în Sfântul Grigorie primește vindecarea copilei sale, „care avea toate membrele trupului paralizate de o boală grea și zăcea de 3 ani în casă (fiind) țintuită la pat” (559).

Se întoarce în Athos (560), pentru că zeloții extremiști, cf. Idem, p. 560, n. 75, în septembrie 1347 i-au închis porțile orașului și astfel a fost nevoit să stea în Athos până în primăvara lui 1348. Aici se va întâlni cu cneazul sârb Ștefan Dușan (561) căruia nu îi dă curs cererii de a se coaliza cu el.

În toamna lui 1348 revine în Tesalonic Sfântul Grigorie (562) dar e din nou alungat de aceeași partidă extremistă (563). E nevoit să meargă „în Lemnos cu votul Bisericii comune” (563). Aici îi vindecă pe oameni de ciuma neagră, cf. Idem, p. 564, p. 76, care se abătuse asupra lor (564).

E chemat  la Tesalonic după alungarea împotrivitorilor săi (564-565). L-au primit cântându-i, în mod inspirat, imnele cântării Paștilor, deși nu era perioada praznicului celui mare (566). La 3 zile după instalarea sa a inițiat o procesiune solemnă în cetate (566). Îi iartă pe cei care s-au împotrivit intrării sale în Tesalonic (567).

La prima Sfânta Liturghie pe care o săvârșește în Tesalonic, ca mitropolit, în catedrala Sfânta Sofia de aici (cf. Idem, p. 567, n. 80), se vindecă un copil demonizat prin primirea Sfintei Euharistii de la Sfântul Grigorie Palama (568).

Îi învață pe slujitorii bisericești despre slujirea preoțească (568) dar și pe toți deopotrivă (570).

Participă la Sinodul de la 1351 de la Constantinopol (571), care a ținut între 28 mai și 9 iunie 1351 (573). Definiția sa teologică a fost aprobată de sinod „drept coloană a Ortodoxiei” (573). În toamna lui 1351 se întoarce pe mare și furtuna iscată pe mare e biruită de rugăciunile sale (575).

Dar împăratul Ioan al V-lea Paleologul îi interzice, la întoarcerea în Tesalonic, intrarea în cetate (575), fapt pentru care e nevoit să se reîntoarcă în Athos (576). Împărăteasa Ana îl readuce însă pe Sfântul Grigorie în Tesalonic (576-577).

Aici o vindecă pe monahia Eleodora de nevederea ochiului stâng (577-579). În 1353 Sfântul Grigorie se îmbolnăvește dar Domnul îl ridică din boală (579).

Dar pe 10 martie 1354 e luat captiv de către otomani și e dus în Asia (580). În captivitate are o discuție teologică cu Ismael, nepotul emirului Orhan (581). Și, deși Sfântul Grigorie îi spune acestuia adevăruri foarte grele despre islam și acela era unul „dintre cei mai cruzi și nebuni împotriva creștinilor” (582), el nu se răzbună pe Sfântul Grigorie ci vorbește cu acesta în mod pașnic.

La Niceea, Sfântul Grigorie are un dialog teologic „cu chionii, care apostaziaseră de la creștinism” (582). După propria sa mărturie, în timpul captivității, „străjerii ne-au lăsat liberi” (583), fapt pentru care a putut cunoaște viața ortodoxă de aici.

Prin tălmaci, îi întreabă pe turci despre ritualul lor de înmormântare, la care Sfântul Grigorie asistase din public (584). Are un dialog teologic și aici, descris între p. 584-588 ale Vieții sale, cf. ed. rom. a Arhidiac. Prof. Dr. Ioan I. Ică jr., pe care o analizăm acum. Discuția cu chionii de care aminteam a avut loc în iulie 1354 (589-598), în urma căruia demnitarii turci îl respectă, pe când unul dintre chioni îl ia la palme pe Sfântul Grigorie (598).

Captivitatea sa a durat între primăvara lui 1354 și primăvara lui 1355 (599). În primăvara lui 1355 se întoarce la Constantinopol și editează, în două cărți (600), tratatele despre purcederea Sfântului Duh împotriva romano-catolicilor, cf. Idem, p. 600, n. 102.

Preotul Porfirie e vindecat de durerea la coasta stângă de către Sfântul Grigorie (601-602) și tot pe el îl vindecă și de sufocare (602-603). Vindecă și pe o copilă demonizată, căruia demonul îi producea defecarea în timpul somnului (603-604). Vindecă apoi un copil de 5 ani, care suferea, de 15 luni, de curgere a sângelui (604).

Predică dumnezeiește și vindecă de boli (605). Spune Sfântul autor al Vieții sale, că Sfântul Grigorie Palama „ajunsese la orice formă de virtute, atât a cuvântului, cât și a făptuirii” (606). Era blând și plin de o smerenie covârșitoare a sufletului (607). Nu primea cu ușurință cele spuse lui despre alții (607). Nu era lingușitor, avea multă răbdare, nu se lăsa doborât în încercări, nu ceda patimilor, era plin de liniște, seninătate, dulceață și grație a inimii (607).

Era admirat, pentru că îl vedeau „mereu concentrat, treaz și exersând străpungerea inimii” (607), prin continua umilire de sine. El era un „tezaur de smerenie” (608), însă  pe vrăjmașii lui „îi aprindea, în fiecare zi, străină invidie, sfadă și luptă cu Dumnezeu” (609).

Viața Sfântului Ierarh Grigorie Palama (6)

Sfântul Grigorie Palama participă la Sinodul din 10 iunie 1341 de la Sfânta Sofia din Constantinopol (535). Varlaam de Calabria e demascat ca eretic aici și, nemaigăsind altă scăpare, spune Sfântul Filotei, autorul Vieții Sfântului Grigorie Palama, „a simulat ipocrit regretul și mărturisirea adevărului” (535). Varlaam se întoarce „la latini” (535),  adică la romano-catolici, pe când Sfântul Grigorie e aplaudat și lăudat de către ortodocși (535).

Împăratul, marii funcționari imperiali și rudele Sfântului Grigorie încep să îl aprecieze foarte mult pe Sfântul Grigorie Palama (536). Însă după plecarea lui Varlaam ereticul, vine „sucitul Akindynos”(536), un alt eretic, care continuă erezia lui Varlaam (536). Sfântul Grigorie demască erezia lui Akindynos și acesta și-o retrage de ochii lumii (537). Împotriva lui Akindynos, care își dă pe față erezia la scurt timp, se face Sinodul din iulie 1341.

Însă la nici două luni după sinodul din iulie 1341, patriarhul ecumenic  Ioan al XIV-lea îi devine ostil Sfântului Grigorie Palama (538). Dacă patriarhul îi dezbina pe ortodocși, Sfântul Grigorie „pleda și îndemna în permanență la pace și înțelegere între toți” (539).

Patriarhul caută să se răzbune pe Sfântul Grigorie (539). Dându-și seama de starea de lucruri din Biserica Constantinopolului, Sfântul Grigorie se retrage în isihie, ieșind din oraș și, cf. Idem, p. 540, n. 58, locuiește lângă Sfânta Mănăstire Mihail, la câțiva kilometrii de capitala imperiului romeic.

Patriarhul ecumenic  îl recomandă pe ereticul Akindynos în locul Sfântului Grigorie Palama (541). Ba, mai mult, Sfântul Grigorie Palama e acuzat de patriarh de „delicte publice, pentru conspirație sau rebeliune” (541).

Cf. Idem, p. 541, n. 60, într-un sinod din iunie 1342, făcut împotriva Sfântului Grigorie Palama, s-a dat sentința de a se arde scrierile sale, pentru ca în septembrie 1342, cf. Idem, p. 541, n. 62, Sfântul Grigorie să fie arestat și internat în Mănăstiri din Constantinopol. Conform ultimei note citate, între  primăvara lui 1343 și  luna februarie  a anului 1347, Sfântul Grigorie Palama, pentru vini imaginare, va trăi în arestul palatului imperial.

Va fi întemnițat împreună cu „preabunul său ucenic și prieten Dorotei [Vlatis]” (542). Pe când Sfântul Grigorie era închis, cf. Idem, p. 542, n. 63, patriarhul Ioan al XIV-lea al Constantinopolului  îl hirotonește pe Akindynos diacon, apoi preot și dorea să îl facă mitropolit al Tesalonicului.

Împărăteasa Ana îl atenționează pe patriarh că nu e drept ce face cu ereticul Akindynos (545), în detrimentul Sfântului Grigorie Palama, fapt pentru ea însăși  îl alungă din Biserică pe Akindynos (545).

Sfântul Filotei redă un fragment din scrisoarea Sfântului Grigorie Palama către fratele său Macarie, din anul 1355 ( cf. Idem, p. 546, n. 67) și aici autorul nostru își exprima durerea că a fost tratat de împărați ca un dușman și ca un rebel (547). Tot aici, Sfântul Grigorie numește sinoadele patriarhale îndreptate  împotriva lui drept „aparențe de sinoade” (547), pentru că cele făcute împotriva lui au fost făcute din răutate (548).

Unul dintre adepții lui Akindynos, care primise scrierile eretice ale aceluia, e convertit de o vedenie dumnezeiască (549-551). Această vedenie determină curmarea celor 4 ani de arest ai Sfântului Grigorie (552-553).

Iese bolnav și slăbit din carceră și cu nevoie continuă de medicamentație, dar și cu râvna imensă pentru apărarea dreptei credințe (553). Cf. Idem, p. 555, n. 71, în cei 4 ani de arest, Sfântul Grigorie Palama a scris cele 7 antiretice împotriva lui Akindynos, adică cea mai amplă colecție teologică a sa.

Numai că, după ieșirea Sfântului Grigorie Palama din arest, împăratul romeic Ioan XIV Calecas îl votează mitropolit de Tesalonic pe Iachint Cipriotul, ucenicul lui Akindynos (555 și Idem, p. 555, n. 72). Însă datorită împărătesei Ana ereticii sunt dezbrăcați de preoție și scoși afară din Biserică (556-557).

Cu voia lui Dumnezeu și cu încuviințarea Bisericii și a familiei imperiale, ajunge  patriarh de Constantinopol Isidor, în luna mai a anului 1347 iar Sfântul Grigorie Palama ajunge mitropolitul Tesalonicului (558).

Viața Sfântului Ierarh Grigorie Palama (5)

*

Prima parte, a doua, a treia și a patra

***

Sfânta Teodota, sora Sfântului Grigorie Palama era grav bolnavă…aștepta să își dea duhul…însă a dorit ca el să vină și să-i spună ultimele cuvinte (525). Sfântul Grigorie prezice faptul că el va merge acolo, înainte ca ea să adormă…lucru care se împlinește (526).

Deși toți așteptau ca Sfânta Teodota să moară…într-un mod mai presus de fire, timp de 8 zile a trăit „fără hrană, fără somn, fără dureri și fără să vorbească, încredințând faptul că era vie numai prin respirația scurtă și prin ochi, așteptând venirea fratelui potrivit prezicerii” (526).

Cine poate explica o asemenea iubire și o asemenea încredere în sfințenia fratelui său, a Sfântului Grigorie Palama?

După 8 zile, seara, Sfântul Grigorie a venit la Sfânta Teodota, sora lui, „a stat la căpătâiul ei și i-a vorbit; iar ea simțind aceasta, ridicându-și spre el ochii, deodată, și rostind cu sufletul și cu mintea: Slavă Ție, Doamne!, după puțin timp, l-a trimis în chip slăvit la Dumnezeu” (256).

Și când Sfânta Teodota și-a dat sufletul, „fața ei a fost slăvită în chip minunat de lumina dumnezeiască, care a zugrăvit, și pentru cei din afară, sfânta și nespusa ei strălucire” (526). La prohodirea ei, „unii dintre cei prezenți și însuși Marele Grigorie au simțit o asemenea bunămireasmă, încât, din pricina mărimii ei, n-au putut-o tâlcui” (526-527).

Când era singur, Sfântul Grigorie Palama avea următoarea formă de viață: era atent „la isihie, trezvie, rugăciune și arătările (extazele / vedeniile n.n.) dumnezeiești” (527).

Varlaam din Calabria era, din octombrie 1339, la Constantinopol, și se juca cu  cele dumnezeiești ca la jocul de zaruri sau ca și când ar fi la pariurile de la cursele de cai (527). Ocupația de căpetenie a ereticului Varlaam era „prefăcătoria și impietatea” (527), scriind teologie tocmai pentru ca să o facă harcea-parcea (527).

Și, zice Sfântul Patriarh Filotei, autorul Vieții Sfântului Grigorie Palama, după cum „iudeii, mai înainte, împotriva lui Hristos, așa și el l-a introdus pe Beelzebul  (pe dracu n.n.) în locul harului Duhului [cf. Mat. 3, 22], numindu-i rătăciți pe cei deiformi (pe cei îndumnezeiți n.n.), acuzându-i pe Sfinți de erezie și numindu-i blasfemiatori, înșelați și cacodocși (adică rău credincioși n.n.), el, reaua vistierie a cacodoxiei și instrumentul exact (deplin n.n.) al blasfemiei și amăgirii (introducerii în eroare, în erezie n.n.)” (527).

Adică, mai actualizat, Varlaam din Calabria era  un romano catolic, un luteran, un greco catolic, un adventist, un baptist, un mormon etc….care se cred mai ortodocși decât toți Sfinții Ortodoxiei la un loc.

Și Varlaam corupe spre erezie pe cei din jurul patriarhului de Constantinopol (528) și „i-a convins pe toți să abjure închinarea riguroasă, potrivit bunei cinstiri/dreptei credințe și să voteze împotriva ei” (528).

Patriarhul Constantinopolului trece de partea ereticului Varlaam, fapt pentru care patriarhul îl cheamă pe „Sfințitul Grigorie și pe cei dimpreună cu el ca pe niște vinovați” (528). Sfântul Grigorie Palama vine „îndată, fără șovăire și fără întârziere” la patriarhul Constantinopolului, având drept companioni „pe Isidor [Buchir] și pe Marcu [Vlatis], prietenii săi de căpetenie, și pe bunul Dorotei [Vlatis]” (528).

Când ajunge Sfântul Grigorie Palama la Constantinopol mai găsește ortodocși doar „unul sau doi dintre cei mai buni” (529), adică dintre cei care mai cunoșteau teologie și nu dintre cei oarecare, fără cunoștință.

Ce reușește acolo Sfântul Grigorie Palama? Ca, prin propovăduirea sa dumnezeiască, pe toți de acolo, împreună cu patriarhul și Sfântul Sinod al Constantinopolului, să îi învețe să creadă drept (529). Adică unul…îi învață pe toți. Doar unul

Și astfel, după ceva timp, cei de la Constantinopol, când „au ajuns la oceanul tratatelor lui (ale Sfântului Grigorie  Palama n.n.), discutând zile și nopți întregi, ascultând minunatele lui cuvinte împotriva lui Varlaam și a glăsuirilor lui deșarte, și găsind, în chip asemănător, glăsuirile lui din scrieri și tratate drept glăsuiri ale lui Dumnezeu, toți, împreună, l-au mărturisit, în chip răspicat, minte sfântă” (529), pe Sfântul Grigorie Palama.

Patriarhul începe să îi datoreze recunoștință, cât și cei din jur (529-530), pentru că i-a luminat în problema vederii lui Dumnezeu și a harului necreat.

Se întrunește un sinod la Constantinopol, ținut în primăvara lui 1341, când, cf. Idem, p. 530, n. 51, împăratul romeic, al Constantinopolului, Andronic III Paleologul, s-a întors dintr-o campanie militară, victorioasă, în Epir și Acarnania.

Isihastul Dionisie (viețuitor în Paroria, cf. Idem, p. 532, n. 54) îl va vedea pe Sfântul Grigorie Palama într-o vedenie, cum devine ierarh, dar și pe omuleții cu „față urâtă și neagră”, adică pe Varlaam și Akindynos, ereticii (532-533).

Viața Sfântului Ierarh Grigorie Palama (4)

*

Partea întâia, a doua și a treia

***

Spre sfârșitul anului 1334, Sfântul Grigorie Palama e ales, prin vot comun, stareț al Esfigmenului, care avea pe atunci 200 de monahi (505, 507). Aici îl vindecă pe monahul Evdokim de înșelare demonică, pentru că dracii îi arătaseră monahului „niște fantasme și imagini înșelătoare și mincinoase” (507). Și nu numai că îl scapă de „toată lucrarea demonică…(ci îl arată) sănătos, dar și probat sau bine probat (ev-dochimos), potrivit numelui său” (507), adică îl face să câștige înțelepciune din înșelarea lui.

Având nevoie, la un moment dat, de untdelemn a înmulțit uleiul prin rugăciune și însemnarera butoiului cu semnul Sfintei Cruci (508), dar a făcut, prin slujirea şi însemnarea cu semnul Sfintei Cruci a grădinii de măslini, ca măslinii fără prea mult rod bun anterior să rodească din belşug (508). Şi Domnul a arătat şi mai explicit că rodirea măslinilor i se datorează, pentru că „s-au arătat mai încărcați de roade tocmai pomii fie de care se apropiase acela în trecere, fie lângă care a stat vorbind, fie sub umbra cărora a șezut” (508).

Se întoarce însă, la scurt timp, la locul său sihăstresc de lângă Marea Lavră (509). Boala de ficat începuse să îl mai slăbească (509). Apare la orizont ereticul Varlaam din Calabria, cu care va avea dispute teologice (509). Cf. Idem, p. 510, n. 36, monahul Varlaam era însărcinat oficial ca să reprezinte teologia ortodoxă în discuțiile cu legații papali de la Constantinopol, din 1334.

Cărțile pe care începuse să le scrie Varlaam sunt citite de către Sfântul Grigorie Palama, care, „luându-le în mâini le-a cercetat, diagnosticat și judecat frumos și a arătat că demascarea plăsmuită în aceste scrieri era o perfidie limpede împotriva adevărului” (510). Sfântul Grigorie începe să scrie împotriva tratatelor lui Varlaam, care vrând să demaște răutatea lui Filioque a început să aducă argumente filosofice păgâne împotriva ereziei și nu teologice (510).

La Constantinopol, Varlaam intră în legătură cu anumiți monahi isihaști, care îi spun unele date despre nevoința lor iar Varlaam îi declară „eretici pe inițiatorii lui și văzătorii celor sfinte” (511), adică a celor experiate în slava lui Dumnezeu. Ajungând la auzul patriarhului de Constantinopol „unele lucruri rușinoase și infame” ale lui Varlaam, acesta e nevoit să se întoarcă la Tesalonic (511).

La Tesalonic, Varlaam îi acuză pe Sfinții Părinți ai Bisericii, în noi scrieri ale sale, „că aceștia erau mai vinovați de rătăcire decât monahii și extinzându-se cu limbă îndrăzneață și cutezătoare și împotriva celor ce apărau învățătura lor” (511). Auzind aceasta Sfântul Grigorie Palama, pe atunci isihast în Athos, a spus, în mod profetic, că în Varlaam se împlinesc cuvintele Părinților de dinainte, cum că „va pătrunde o erezie” în generația lor (511).

Și Sfântul Grigorie îl denumește pe Varlaam drept instrument al Satanei (512), Sfântul Filotei, biograful său, vorbind de o descendență istorică a ereticilor: „așa cum, în vechime, Eunomie i-a succedat lui Arie, și Sever acefalul lui Eutihie și Dioscor, contaminându-se fiecare de molima celor (de) dinainte, tot așa și Akindynos (i-)a succedat lui Varlaam (din Calabria n.n.), care a pierit în chip foarte rău, contaminându-se de molima lui, ajungând căpetenie a foarte relei erezii a acestor tăgăduitori ai energiei divine sau a politeiștilor ori ateiștilor, și de la el și-a luat numele acel viclean sinedriu” (512).

Varlaam ereticul începe să lupte, prin scrisul și propovăduirea sa, împotriva experiențelor mistice ale monahilor isihaști și nu era nimeni, în afară de Sfântul Grigorie Palama, ca să îi răspundă teologic (512). Sfântul Isidor al Constantinopolului, cf. Idem, p. 512, n. 38, fiind patriarh între 1347-1350, ucenic al Sfinților Gherasim Sinaitul, Grigorie Sinaitul și Grigorie Palama, îl cheamă pe Sfântul Grigorie Palama ca să combată atacurile eretice ale lui Varlaam (513).

Sfântul Grigorie Palama înțelege că acum e timp pentru război  în favoarea dreptei credințe și nu pentru retragere isihastă și acceptă să vină și să citească unele părți din scrierile lui Varlaam (513). Încearcă, prin tot felul de metode intermediare, Sfântul Grigorie Palama ca să îl sfătuiască pe Varlaam să înceteze. Însă acela „sporea zi de zi blasfemia și cearta, aprindea cât putea focul și nu simțea că pune în mișcare, la luptă, leul” (514), adică pe Satana împotriva Bisericii.

Mai apoi îl sfătuiește pe Varlaam, „în prezența a mulți și buni prieteni să se abțină de la cearta nepotrivită cu monahii și de a vorbi și scrie despre rugăciune și isihie, mai cu seamă împotriva acestora și a Purtătorilor de Dumnezeu Părinți, care au învățat acestea” (514).

Varlaam atacă cu și mai mare insolență „Biserica și lucrurile ei sfinte și tainice” (515), adică experiența mistică, contemplativă, a nevoitorilor ortodocși. De aceea Sfântul Grigorie Palama a fost forțat de Varlaam ca să scrie teologie „și să răstoarne, cu tratatele (sale) sfinte, tratatele…spurcate” ale lui Varlaam (515).

Auzind Varlaam că Sfântul Grigorie Palama a început să scrie împotriva lui a venit la el și a început să îl lingușească în mod fățarnic (515), dar Sfântul Grigorie îi răspunde cu înțelepciune duhovnicească și cunoscând caracterul lui duplicitar (516-517).

Împotriva lui Varlaam, Sfântul Grigorie Palama scrie 9 tratate /discursuri teologice, împărțite în 3 triade (517). Primele 3 tratate le editează în vara lui 1338 (517), în ele discutând despre cultura profană și limitele ei, despre liniștire și vederea lui Dumnezeu, răspunzând, în mod fundamental, problematicii lui Varlaam, deși nu primise încă tratele lui Varlaam în întregime ci scrisese numai asupra problemelor despre care auzise că Varlaam se lega în mod nebunește (517).

În vara lui 1339 scrie a doua triadă de tratate teologice împotriva lui Varlaam, care combăteau tratatele prime ale acestuia…și le scrie în timp ce Varlaam era în Italia (518). Cf. Idem, p. 518, n. 41, Sfântul Grigorie Palama a scris a doua triadă în 1339, în timp ce Varlaam era la Avignon, la papa Benedict al XII-lea, unde fusese trimis în misiune de împăratul Constantinopolului, de unde s-a întors la începutul anului 1340.

În a doua triadă explică ce e rugăciunea minții, ce e vederea extatică și care sunt semnele reale ale acesteia (518). Citind Varlaam, la întoarcerea sa din delegație, tratatele teologice ale celei de a doua triade, scrise de către Sfântul Grigorie Palama, acesta „și-a transformat și prefăcut cea mai mare parte a tratatelor lui, ca să fugă, chipurile, de demascări și absurditate, dar căzând, mai potrivit vorbind, din prăpastie în prăpastie și în groapă” (518), pentru că a început să îi considere pe isihaști mesalieni (518).

Însă Sfântul Grigorie Palama, la sfârșitul anului 1340, publică a 3-a triadă a tratelor sale împotriva lui Varlaam (519), fundamentând patristic și experențial teologia mistică a Bisericii Ortodoxe. Varlaam însă începe să își canalizeze întreaga luptă împotriva Sfântului Grigorie Palama (522).

Fiind indezirabil pentru cei din Tesalonic, Varlaam revine la Constantinopol în 1340. Între 1338-1341, Sfântul Grigorie Palama a trăit în Tesalonic, scriind teologie împotriva lui Varlaam și nefiind mai puțin isihast în viețuirea sa în oraș (523).

În timpul privegherii de ziua Sfântului Antonie cel Mare, i se arată, în mod extatic, Sfântul Antonie, Sfântului Grigorie Palama, care se ruga cu rugăciunea inimii în chilia sa și îi spune că acum e necesară „starea împreună și comuniunea de rugăciune și de psalmodie, precum și în celelalte lucruri duhovnicești, împreună cu frații, care duc aceeași viață și au aceeași purtare” (524). Și Sfântul Grigorie Palama merge și se roagă și face priveghere în „toată acea sfântă noapte” cu ceilalți monahi (524).

Sfântul Grigorie ajunge la concluzia că trebuie să le arate și monahilor athoniți mărturia lui teologică, fapt pentru care scrie Tomosul aghioritic, adică o rezumare a teologiei sale anterioare (524-525). Și merge, împreună cu Sfântul patriarh Isidor, și le arată monahilor athoniți tomosul său și le cere votul pentru el, adică consimțirea lor la cele scrise de către el (525).

Părinții athoniți sunt de acord cu tomosul Sfântului Grigorie și îl acceptă cu cu toată inima și îl iscălesc, cf. Idem, p. 525, n. 48, Sfântul autor al Vieții Sfântului Grigorie Palama fiind, în momentul semnării Tomosului aghioritic, ieromonah la Marea Lavră, și participând, în vara lui 1340, la sinodul în care s-a semnat tratatul Sfântul Grigorie Palama.

Viața Sfântului Ierarh Grigorie Palama (3)

*

Prima și a doua parte…

***

Sfântul Grigorie Palama primește preoția în Tesalonic la cererea monahilor veniți dimpreună cu el (487). Însă, înainte ca să primească preoția, a deschis Apostolul, căutând un semn de la Dumnezeu și deschizând la Gal. 1, 1…s-a încredințat că e chemat de Dumnezeu spre ea (487). Cf. Idem, p. 488, n. 18, mitropolitul Tesalonicului, Ieremia (1315-1327) a fost cel care l-a hirotonit preot, în 1326, pe Sfântul Grigorie Palama, pe când acesta împlinea vârsta de 30 de ani.

Sfântul Grigorie începe să se nevoiască într-un munte din apropierea Veriei, împreună cu alți 10 monahi, 5 zile pe săptămână ducând viață anahoretică iar sâmbăta și duminica venind la cei 10 pentru Sfânta Liturghie și convorbiri duhovnicești (488).

Sfântul Filotei scrie, că atunci când Sfântul Grigorie Palama a primit preoția  avea „un trup sănătos” (488), fapt pentru care s-a dedat la și mai mari nevoințe, „topindu-și trupul cu postiri și privegheri lungi” (488). Practica rugăciunea isihastă (488) și îi uimea pe cei din împrejurimi nu numai cu „înălțimea făptuirii”  sale, adică a nevoinței sale, ci  și cu cuvântul său, prin predicile sale (489).

El, cel plin de lacrimi și de rugăciune, producea admirație în inima celor care îl vedeau și când tăcea, numai privindu-l (489).

La scurt timp după hirotonirea sa întru preot află că mama sa, monahie acum, a adormit întru Domnul (489). Surorile lui, și ele monahii, îl roagă, printr-o scrisoare, ca să le viziteze (489). Sfântul Grigorie pleacă, împreună cu cei 10 monahi ai săi la Constantinopol și se bucură de nevoința surorilor lui (489). La plecarea lor, cele două surori urmează corului de monahi al Sfântului Grigorie  și pe ele le lasă în Veria iar ei se întorc la asceza lor din munte (490).

Prima soră a Sfântului Grigorie, care adoarme întru Domnul, e monahia Epiharis (490). Ea își prezisese cu 10 zile mai înainte adormirea, a prezis și moartea celui de al doilea frate al lor, Teodosie și faptul că Sfântul Grigorie Palama, împreună cu fratele său Macarie, se vor întoarce la Athos, vor avea multe încercări, dar totul se va termina cu bine (490-491). Toate s-au petrecut după cum a prorocit Sfânta Epiharis (491).

Sfântul Grigorie Palama are o discuție cu monahul Iov, care era „sârguitor în conduită, simplu la fire…(și) strălucind prin blândețe, bunătate și toate cele bune” (491). Pentru că era totuși om simplu, monahul Iov, auzindu-l pe Sfântul Grigorie vorbind despre rugăciunea neîncetată și isihie nu i-a dat dreptate (491-492). Însă, printr-un Înger, Domnul l-a povățuit pe Iov și i-a spus acestuia ca să îl asculte pe Sfântul Grigorie în ceea ce privește rugăciunea isihastă și să nu i se mai împotrivească (492).

Monahul Iov își cere iertare de la Sfântul Grigorie în urma vedeniei avute și devine un om nedespărțit de Marele Grigorie Palama și adoarme la scurt timp, bucuros că a învățat multe de la el (492-493).

După 5 ani de nevoință în acest munte, în 1331, invazia albanezilor în acel ținut îl obligă pe Sfântul Grigorie să revină în Athos (493). E primit bine de monahii din  Marea Lavră însă alege să se nevoiască în schitul Sfântului Sava, venind în mănăstirea mare numai pentru Sfânta Liturghie și celelalte Sfinte Taine (493). Tot restul zilelor însă le trăia „într-o isihie extremă, singur cu el însuși și cu Dumnezeu” (493).

Iar isihia sa o făcea în colibă, din care nu ieșea și nici „nu venea să vorbească și să vadă pe absolut nimeni”, fiind ajutat în tot acest timp de cineva care îi slujea cu strictul necesar al vieții (493). Dar sâmbăta și duminica venea în mănăstirea mare și era „văzut și abordat și de ceilalți” (493).

În partea făptuitoare, spune sfântul său biograf, Sfântul Grigorie „era aproape desăvârșit și rivaliza…cu cei mari și sârguitori” (494), fiind un „exemplu minunat de simplitate și de neatașare extremă, de post și umilință și de orice fel de înfrânare, retragere, plâns și tăcere” și de toate virtuțile asemenea (494-495).

Dar, în același timp, în partea contemplativă, era un văzător al celor dumnezeiești, lucru care se vede din belșug din tratatele  scrise de sine contra ereticilor catolicizanți, care nu aveau experiență mistică personală ci știau numai basme și neadevăruri despre vederea lui Dumnezeu (495). Și Sfântul Filotei dă un citat extins (496-500) din teologia Sfântului Grigorie, ca să arate cunoașterea sa contemplativă, mistică, în urma căruia conchide: „ele (cuvintele teologice ale Sfântului Grigorie Palama n.n.) sunt în acord, întru toate, cu scrierile și cuvintele Bărbaților purtători de Dumnezeu și sunt incontestabile și sigure în toate” cele scrise (500).

Într-o zi de Joi Mari, pe când era la slujba de seară, în Biserica Marii Lavre, a avut o vedere extatică, în cadrul căreia l-a văzut pe Macarie, care stătea lângă el, în veșmânt arhieresc, lucru care se va petrece peste 11 ani, când acesta va deveni mitropolit al Tesalonicului (502). Cf. Idem, p. 502, n. 31, Macarie, cel văzut în vedenie de Sfântul Grigorie, a fost mitropolitul Tesalonicului între 1343 și 1345 iar vedenia avută de Sfântul Grigorie a fost trăită de el în 1332.

Într-un vis a avut parte de o vedenie dumnezeiască, pentru că a văzut-o pe Maica lui Dumnezeu, cum a spus Sfinților care o urmau să fie ajutători permanenți ai Sfântului Grigorie (502).

După 2 ani petrecuți la schitul Sfântului Sava, în al 3-lea an de sihăstrie acolo, în anii 1333-1334, are o altă vedenie, tot în somn, în care primește harisma cuvântului și a scrisului (503). E îndemnat în vedenie să împartă învățătura sa și altora, indiferent dacă există sau nu cei care o caută cu vrednicie (503), adică cu dorința de a se mântui și nu de formă.

Și această vedenie i-a fost confesată tot lui Dorotei Vlatis (503). Ascultă de voia Domnului Sfântul Grigorie Palama și începe să vorbească tututor, „fără invidie, din Duhul tras de sus, aducând cuvinte ale lui Dumnezeu” (504).Toți din Athos, mai ales cei în vârstă, „socoteau că acela era un lucru dumnezeiesc și suprafiresc și erau uimiți peste măsură de comoara harului ascunsă în el” (504).

Și prima lucrare scrisă de Sfântul Grigorie, după primirea harismei Teologiei, a fost viața Sfântului Petru Athonitul (505), pe care părintele profesor Ică jr. a tradus-o în vol. al 2-lea al operelor Sfântului Grigorie Palama, după care a scris tratatul teologic despre viața Maicii lui Dumnezeu (505), în ediție românească fiind cuprins  tot în vol. al 2-lea din integrala gregoriană.

Viața Sfântului Ierarh Grigorie Palama (2)

Primul articol

***

Paragraful al 32-lea vorbește despre  adolescența Sfântului Grigorie Palama: „practica o simplitate a hainelor, dar și a încălțămintei, a așternutului, precum și a oricărei alte conduite și un regim atât de excesiv” (471) încât îi intriga pe cei din jur. Norma sa de viață era compusă din înfrânare, post și priveghere, mâncând „foarte puțină pâine și apă” (471).

Învinge pofta trupului în adolescența sa, deși era încă în societate (472). Îl convinge şi pe bazileul Andronic II ca să îl lase să devină monah (472). Ba, mai mult, Sfântul Grigorie îşi convinge întreaga familie să intre în monahism, pe unii din neamul lui şi pe unii servitori, după care pleacă, din Constantinopol, spre mănăstire, împreună cu doi fraţi ai săi (473).

Pleacă spre Sfântul Munte Athos la sfârşitul verii anului 1317, pentru ca să rămână acolo (473). Trece prin Tracia, ajunge la Papikon (un munte sfânt din vechime, dintre Tracia şi Macedonia) şi hotărăşte să ierneze aici (473). Aici îi uimeşte pe toţi prin viaţa sa, pentru că aceia „vedeau într-un corp încă nedesăvârșit și tânăr un cuvânt, o făptuire și o gândire cu adevărat de bătrân, monah și filosof” (473).

Sfântul Grigorie încearcă să convingă un grup de bogomili, din apropiere, de rătăcirea lor (474) și reușește să îi convingă pe unii, care devin ortodocși (477). Spune Sfântul Filotei, că aceste dispute au fost de inițiere, de introducere pentru Sfântul Grigorie, în cele ulterioare (477) și că „a ținut piept singur încăpățânării  ereziei și atât de marii ei flecăreli” (477): iată, două „virtuți” (încăpățânarea de a sta în erezie și argumente peste argumente false pentru a-și justifica erorile) prezente și la ereticii de azi.

Însă ereticii bogomili, ne spune Sfântul Filotei, atunci când nu reușeau să îi convingă pe ortodocși de erezia lor „îi lichidau în ascuns sau pe față pe cei care-i contraziceau” (477-478). Adică treceau de la polemica religioasă…la omorul calificat deosebit de grav. De aceea, bogomilii neconvinși, ca să se răzbune pe monahii care îl cazaseră pe Sfântul Grigorie Palama, le-a trimis mâncare otrăvită (478).

Sfântul Grigorie își dă seama de vicleșugul bogomililor și, prin exemplul câinelui care moare imediat ce mănâncă din mâncarea trimisă…toată obștea monahală scapă nevătămată (478). Monahii de la Papikon devin și mai uimiți de Sfântul Grigorie dar nu pot să îl convingă să rămână la ei (478).

În primăvara lui 1318, Sfântul Grigorie și cei doi frați ai lui ajung la Athos și urcă la Vatoped (478). Devine ucenicul Sfântului Nicodim „bărbat minunat în făptuire și în contemplare” (479). Sfântul Nicodim, Părintele duhovnicesc al Sfântului Grigorie Palama, fusese inițial nevoitor pe colina Sfântului Auxențiu din fața Constantinopolului și apoi a venit aici, la Vatoped (479).

E tuns monah de Sfântul Nicodim și face ascultare desăvârșită față de acesta (479). În al doilea an de monahism, adică în 1320, Sfântul Grigorie Palama, trăind în „post, priveghere, trezvie și rugăciune neîncetată”, are o vedenie dumnezeiască, în care Sfântul Ioan Evanghelistul vine cu un mesaj către el de la Maica lui Dumnezeu (479).

În vedenie, Sfântul Ioan Evanghelistul îl întreabă de ce el se roagă zi și noapte: „Luminează-mi întunericul!” (I Cor. 4, 9). Primește încredințare de la Maica lui Dumnezeu, prin Sfântul Ioan Teologul, că Aceasta îl va ajuta mereu (480).

După ceva ani, însuși Sfântul Grigorie a confesat această experiență mistică a sa lui Dorotei Vlatis, un bun ucenic al său (480), cf. Idem, p. 480, n. 8, acesta fiind cofondatorul Mănăstirii Vlatadon din Tesalonic și, între 1371-1379, urmașul Sfântului Grigorie Palama în scaunul de mitropolit al Tesalonicului.

Avem aici o altă mărturie a Sfântului Grigorie Palama despre evlavia sa imensă pentru Prea Curata Stăpână încă de când era copil (480-481).

În anul al 3-lea de monahism al Sfântului Grigorie Palama, Părintele său, Sfântul Nicodim, pleacă la Domnul în data de 11 iulie 1320 (481). Cf. Idem, p. 481, n. 10, Sfântul Nicodim, Părintele Sfântului Grigorie Palama, e pomenit la 11 iulie în sinaxarul athonit.

Sfântul Grigorie pleacă din chilia  Părintelui său și merge în marea lavră a Sfântului Atanasie, monahii de acolo fiind deja cuceriți de faima lui, unde stă 3 ani întregi (vara lui 1320-vara lui 1323) (481). Aici Sfântul Grigorie are ascultarea de a avea grijă de „o parte a mesei comune a fraților…și să stea împreună cu cei ce cântă la Biserică și să cânte împreună cu ei cântările dumnezeiești” (481).

Îi uimește „pe toți deopotrivă, bătrâni și tineri, chinoviți și anahoreți, înțelepți și neștiutori de carte” (481-482). Și asta, pentru că se nevoia să împlinească toate virtuțile și nu una mai mult și alta mai puțin, „atât făptuirea, cât și cuvântul, atât (pe) cele universale, cât și (pe) cele parțiale, încât sufletul lui era o convergență și un sălaș al oricărui bine” (482).

Atât de mult și-a învins somnul, încât „timp de 3 luni de zile și-a petrecut toate nopțile veghind ca unul fără trup, rezervând somnului doar foarte puțin în fiecare zi, după masa de amiază, ca nu cumva, cred, creierul său să sufere ceva ireparabil, întors de la funcționarea lui naturală din pricina uscăciunii”  (482) aduse de oboseală și de nesomn.

După cei 3 ani de chinovie, devine anahoret la schitul Glossia (482-483), cf. Idem, p. 483, n. 12, acesta fiind un schit în dependență de Marea Lavră a Athosului. Aici îl găsește pe Sfântul Grigorie, care nu e Sfântul Grigorie Sinaitul, originar din Constantinopol, cf. Idem, p. 483, n. 13, „vestit în isihie, trezvie și contemplare” (483) și care e cinstit la data de 2 aprilie în sinaxarul athonit, cf. Idem, p. 483, n. 14.

Sfântul Grigorie Palama primește de la Sfântul Grigorie povățuire și confesiuni despre vederile sale extatice (483) și aici Sfântul Grigorie Palama crește mult duhovnicește (483-484). Însă, după 2 ani de zile a fost nevoit să se mute de acolo din cauza atacurilor turcilor asupra Sfântului Munte Athos (485).

În vara lui 1325 ajunge în Tesalonic, împreună cu alți 12 monahi (485), conform Idem, p. 485, n. 17, acum părăsind Athosul, de la Schitul Magula, și Sfântul Grigorie Sinaitul împreună cu ucenicii săi, între care se aflau și viitorii patriarhi de Constantinopol: Isidor și Calist.

Nu doreau să rămână în Tesalonic ci doreau să plece cu toții la Ierusalim (485). Însă, în urma unei vedenii a Sfântului Grigorie Palama, el și ucenicii săi rămân la Tesalonic (486), înțelegând că cel care i se arătase în vedenie era Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de mir (486).