Prima predică la comentariul hrisostomic la Romani

Sfantul Ierarh Ioan Gura de Aur

Iubiții mei,

prin predica de astăzi începem să studiem teologia comentariului Sfântului Ioan Gură de Aur la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, urmând ediția: Comentariile sau Explicarea Epistolei către Romani a celui întru sfinți Părintelui nostru Ioan Chrisostom, Arhiepiscopul Constantinopolei, traducere din limba elină, ediția de Oxonia, 1849, de Archim. Theodosie Athanasiu, Egumenul M-rei Precista Mare din Roman, București, Ed. Atelierele grafice Socec & Co., Societate anonimă, București, 1906, 503 p. Comentariul e format din 33 de omilii. Adică 33 de predici pentru 16 capitole ale Epistolei către Romani.

Și voi urmări ediția românească din 1906, în paralel cu PG 60, unde e textul ei în latină și greacă. PG 60, col. 391-682. Însă ediția de față prezintă numai 32 de predici.

Așa că trecem de la teologia Sfântului Caesarius de Arles la cea a Sfântului Ioan Gură de Aur, Patriarhul Constantinopolului, pentru a vedea, tot mai mult, cât de organică și de profundă e învățătura patristică a Bisericii.

Sfântul Ioan Gură de Aur începe prima omilie la Epistola către Romani cu precizarea că ea nu e prima epistolă a Sfântului Pavel. Înainta ei scrisese I și II Corinteni și I Tesaloniceni [ed. Athanasiu, p. 4-5]. Și conform Rom. 1, 11, el a scris Epistola către Romani fără să fi fost vreodată la Roma [Idem, p. 5], dar în Roma a scris Epistolele către Filipeni și Evrei, II Timotei și Filimon [Idem, p. 5-6].

Însă a doua omilie, în PG 60, e numită 1 a și nu a 2-a, tocmai de aceea nu sunt numărate 33, ca în ediția românească, ci 32 de omilii. Eu voi număra omiliile după ediția românească, așa că voi vorbi despre teologia celei de-a doua omilii, prin care se începe comentariul propriu-zis la epistola Sfântului Pavel.

Sfântul Pavel și-a semnat fiecare epistolă cu numele său, pentru că le trimitea departe dar nu și pe cea către Evrei, pentru că aceia îl urau [Idem, p. 9]. Iar în greacă, numele său, e Pavlos [PG 60, col. 395]. Și Sfântul Ioan insistă pe faptul că Dumnezeu i-a schimbat numele din Savlos în Pavlos [Ibidem] și că el e foarte recunoscător față de Dumnezeu în modul în care scrie [ed. Athanasiu, p. 10, 14].

În Rom. 1, 5-6, Sfântul Pavel vorbește despre universalitatea mântuirii [Idem, p. 16], spunându-ne tuturor că niciun neam de pe fața pământului nu e impropriu mântuirii. Toate neamurile sunt chemate la credința în Hristos și la intrarea în Biserică prin Dumnezeiescul Botez, pentru că toți credincioșii suntem chemați la sfințenie [Idem, p. 17].

În omilia a 3-a, Sfântul Ioan ne povățuiește să Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate, indiferent de situația, bună sau rea, în care ne aflăm [Idem, p. 20]. Căci și Dumnezeiescul Apostol Pavel se ruga necontenit pentru întreaga lume [Idem, p. 22] și niciodată nu arunca vina pe Dumnezeu pentru cele trăite de el [Idem, p. 28].

Tot aici, Sfântul Ioan compară lașitatea lui Platon cu cutezanța Sfântului Pavel, cel care a propovăduit în toată lumea locuită [pasan tin icumenin] [Idem, p. 30 / PG 60, col. 407]. Pentru că în limba greacă i icumeni înseamnă pământ locuit sau umanitatea sau, în acel context, în care trăia Sfântul Pavel, populația/ teritoriul Imperiului Roman.

Numai că astăzi Biserica trebuie să se adreseze, cu adevărat, tuturor națiilor pământului și pentru asta trebuie ca oamenii lui Dumnezeu, care simt vocația propovăduirii, să propovăduiască oriunde merg și prin orice canale media. Iar cum lumea onlineului e lumea tuturor națiunilor pământului, a propovădui în online, în mod asumat, înseamnă a vorbi pentru toată lumea.

Sfântul Ioan subliniază faptul că Sfântul Pavel nu se rușina să propovăduiască Evanghelia lui Hristos [ed. Athanasiu, p. 32], pentru că Crucea Domnului este pentru noi „lucrarea negrăitei iubiri de oameni [to tis afatu filantropias ergon]” [ed. Athanasiu, p. 32/ PG 60, col. 408] a lui Dumnezeu. Și nici noi nu ne rușinăm de Evanghelia lui Hristos, dacă o trăim pe puterea noastră și dacă am simțit din plin creșterea noastră duhovnicească.

Pentru Martin Luther, Rom. 1, 17 [adică fragmentul: „dreptul din credință va fi viu [o dicheos ec pisteos zisete, cf. GNT]”, înțeles non-eclesial, a fost un prilej de mare rătăcire. De aici a ajuns la concluzia că doar credința contează și a neglijat total asceza transfiguratoare.

Însă la Sfântul Ioan Gură de Aur, Rom. 1, 17 se referă la viața viitoare [ed. Athanasiu, p. 34]. La ce va face credința vie, plină de curăție, de sfințenie și de fapte bune, din noi. Motiv pentru care, el ne îndeamnă să credem cu adevărat în Dumnezeu, pentru că credința este „maica tuturor bunătăților [tin panton ton agaton mitera]” [ed. Athanasiu, p. 36/ PG 60, col. 410], iar prin ea păstrăm „dogmele cele drepte [ta orta dogmata]” și „viața [ton vion]” [Ibidem/ Ibidem].

Căci credința ortodoxă, iubiții mei, e fundamentul dinamic al vieții ortodoxe!

Ea cere de la noi o întrupare autentică, personală și nu o mimare exterioară.

Credința e una cu noi, cu cele mai adânci dorințe și tresăriri ale vieții noastre, dacă harul credinței s-a coborât până în străfundurile ființei noastre.

De aceea, noi nu vorbim despre credință ca despre o sumă de adevăruri, care, învățate pe de rost și mărturisite înseamnă tot ceea ce trebuie să facă un creștin-ortodox, ci vorbim despre credință ca despre adevărurile lui Dumnezeu, sădite în noi de slava Lui, în ritmul cărora noi trăim și suntem.

Vorbim despre o credință, o nădejde și o dragoste pentru Dumnezeu, care sunt una cu tot ceea ce suntem noi.

Tocmai de aceea a păcătui împotriva lui Dumnezeu înseamnă un act total al ființei noastre, care cere o pocăință deplină, care e tot un act holistic/ totalizator al ființei noastre.

Și mă bucur foarte mult că am început să vorbim despre teologia Marelui Ioan Gură de Aur, pentru că de la el avem ce învăța, avem ce aprofunda, avem ce îndrepta în noi înșine. El, alături de Marele Pavel, ne sunt Părinții noștri de conștiință, sfătuitorii cei mari ai creștinilor și trebuie să îi chemăm în rugăciune și să le arătăm inima noastră, pentru ca ei să ne vindece de neștiință, de nelucrare, de indiferență față de voia lui Dumnezeu.

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel mare și Preaînalt, pentru rugăciunile iubiților Tăi, Pavel și Ioan, Părinții noștri, dă-ne să înțelegem voia Ta și să umblăm întru înnoirea vieții!

Căci a Ta este slava, cinstea și închinăciunea, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Rugăciunile preotului la Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan (4)

Prima, a doua și a treia parte…Audio, 52. 46 minute, rugăciunile preotului (lectură și comentariu) la Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur.

36.2 MB

Podcast inclus în: Arhiva audio-video (Teologie pentru azi, 2).

Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Calende (însemnări)

Însemnări din data de 23 noiembrie 1999. După trad. Pr. Prof. Dr. Dumitru Fecioru, editată în rev. Glasul Bisericii (1976), nr. 9-12.

*

„de cum s-a luminat de ziuă, femei și bărbați, își umplu sticlele și paharele cu vin și beau fără cumpătare”. O situație trasă la xerox în contemporaneitate, când vine vorba de nunți, zile onomastice sau zile de sărbătoare.

*

„O zi este bună sau rea, nu datorită zilei [după cum spune horoscopul]; că o zi nu se deosebește de alta; ci datorită râvnei sau trândăviei noastre”.

Adică nu vă mai uitați după cei care ghicesc cu horoscopul, pentru că ziua e așa cum ți-o faci tu: dacă păcătuiești e o zi rea pentru tine, dacă faci lucruri bune e o zi plină de har.

*

„Dacă ai cugetul curat [adică conștiința curată], ai totdeauna sărbătoare” la tine în suflet. Ești într-un paznic continuu pentru că ești plin de bucurie duhovnicească.

*

„La ce-mi folosește sărbătoarea, când mă știu cu sufletul întunecat?”. Pentru că nu mă pot bucura de păcate, ci numai de harul lui Dumnezeu venit în viața mea.

*

Podoaba și bogăția noastră nu sunt slugile [pe care le avem], hainele și caii [din posesia noastră], ci virtutea sufletului [nostru], bogăția faptelor bune și îndrăznirea către Dumnezeu”.

Iar ca să avem îndrăzneală de fii către Dumnezeu trebuie să fim plini de slava Sa, de curăție și sfințenie.

*

Împodobirea încălțămintei, la modă și astăzi, „e o dovadă și un semn de mare ruină sufletească [de mare decadență] și la bărbați și la femei”. Era vorba să pună podoabe scumpe pe încălțăminte sau pe haine.

*

Despre căsătorie: „să ne luăm însoțitor în viață [tovarăș de drum și de nevoință], nu tovarăș de afaceri”. Pentru că și atunci, ca și astăzi, se produceau căsătorii din interes financiar sau sexual și mai puțin cu scop duhovnicesc și împlinitor.

*

„când faci o faptă pentru Dumnezeu, chiar de-ar fi lumească fapta aceea, îți aduce foarte mare folos, pentru că o faci cu gând iubitor de Dumnezeu”. Și aici putem integra tot efortul nostru de la locul de muncă și tot ceea ce facem pentru societatea în care trăim.

***

Rugăciunile preotului la Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan (3)

Prima și a doua parte. Audio, 1. 02. 41 minute, rugăciunile preotului (lectură și comentariu) la Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur.

43.0 MB

Podcast inclus în: Arhiva audio-video (Teologie pentru azi, 2).

Rugăciunile preotului la Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan (2)

Prima parte. Audio, 56. 07 minute, rugăciunile preotului (lectură și comentariu) la Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur.

38.5 MB

Podcast inclus în: Arhiva audio-video (Teologie pentru azi, 2).

Rugăciunile preotului la Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan (1)

Audio, 53. 26 minute, rugăciunile de taină ale preotului (lectură și comentariu) în cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur.

36.7 MB

Podcast inclus în: Arhiva audio-video (Teologie pentru azi, 2).

Citite pe 10 decembrie 2000 (2)

Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre pocăință și zdrobire de inimă, în trad. Pr. Prof. Dr. Dumitru Fecioru, cf. PG 49, col. 323-336.

*

„pocăința este spital ce curăță păcatul”

*

„Pocăința este un cuptor în care păcatul se topește”.

*

Isav-Raguil-Zara-Iov, cf. Fac. 36, 1-34.

*

„Vezi dar ce minunată floare de răbdare ar fi pierit, dacă Dumnezeu tăia, mai dinainte, rădăcina? În interpretarea tuturor faptelor din Scriptură să ai în vedere deci acest principiu”.

*

„Nu timpul [îndelungat de pocăință] te îndreptățește, ci chipul cum te pocăiești îți stinge păcatul”.

*

„n-a primit timpul rugăciunii Profetului, că pocăința împăratului nu însoțea rugăciunea Dreptului”

*

Raav = icoană a Bisericii de odinioară, care era întinată de desfrânarea demonilor.

*

„Niciodată minciuna nu-i crezută, dacă nu-i adaugi, la început, și o umbră de adevăr. De aceea, cei ce mint cu aparența de adevăr, spun mai întâi adevărul, ceea ce se știe de [către] toată lumea și apoi adaugă minciunile și neadevărul”.

*

„Multul foc al păcatului e stins și cu o picătură de lacrimi”.

*

„lacrimile [de pocăință] sunt baie și mijloc de curățire de păcate”

*

„Dumnezeu a dat omului suferința din pricina păcatului, dar prin suferință pune capăt păcatului”.

*

„suferința este fructul păcatului”, e consecința lui

*

„Îmbrăcând un sărac, [Îl] îmbraci pe Hristos”, cuvinte repetate adesea în predicile noastre, fără ca mulți să știe cine le-a spus și unde se pot găsi.

***

Tot azi am citit și Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia a 8-a. Despre pocăință, în trad. Pr. Prof. Dr. Dumitru Fecioru, cf. PG 49, col. 335-344.

***

Apoi am citit: Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia a III-a. Despre pocăință, milostenie și cele 10 fecioare, în trad. Pr. Prof. Dr. Dumitru Fecioru, cf. PG 49, col. 291-300.

*

„Un om care nu iubește cuvântul este mai necuvântător decât dobitoacele”. Care nu iubește să asculte cuvinte și să vorbească.

*

„dacă țin în mine cuvântul [bun de învățătură] și nu-l dau [și altora], atunci sunt sărac; dar când îl dau [și altora], ajung mai bogat; dacă nu-mi plătesc datoria cuvântului [adică, dacă nu predic în Biserică], atunci numai eu sunt bogat, dar dacă mi-o plătesc, culeg rod împreună cu voi toți”, cei care ascultați predicile mele și le împliniți în viața voastră.

*

„Lumină este fecioria, iar milostenia [este] untdelemen”[ul] din candele. Cu referire la pilda celor 10 fecioare.

*

„Nu fă din temeiul [din rostul, din frumusețea] omeniei temei [pricină] de neomenie!”.

***

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia a 6-a. În a șasea săptămână a Postului Mare, trad. de Pr. Prof. Dr. Dumitru Fecioru, cf. PG 49, col. 313-324.

„Grozăvia cea mai mare e atunci când cel bolnav [de păcat] nu știe că-i bolnav, [și] când cel ce arde [de desfrânare] în chip ticălos și netrebnic nu simte că stă pe jăratec”.

***

Apoi: Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia a 8-a, de după Sfânta Liturghie împreună cu goții ortodocși, în trad. Pr. Prof. Dr. Vasile Gh. Sibiescu, cf. PG 63, col. 499-510.

„Să se rușineze iudeii care citesc Scripturile și nu le pătrund [nu le înțeleg] înțelesul”.

*

Ei erau „magi…[adică o] icoană vie a necredinței”. Se referă la cei trei magi…

*

Steaua care i-a călăuzit pe magi spre Domnul: „nu [era] o stea dintre cele pe care le vedem, ci o putere divină și nevăzută, care luase înfățișarea de stea. Steaua îi conduce, ca apoi să-i dezobișnuiască de a mai cerceta stelele și să nimicească în ei preocuparea spre astrologie”.

*

„Că acea stea nu era una dintre cele multe, poți să observi din mersul ei, căci nu mergea de la răsărit la apus, ci de la miazănoapte la miazăzi, deoarece așa este așezată Palestina față de Persia [de unde veneau cei trei magi].

Această stea se arată nu noaptea, ci ziua, de aceea se arată și se ascunde, ceea ce nu fac stelele obișnuite”.

*

„Nu se datorau [cele pe care le făceau magii] astrologiei…ci orânduirii lui Dumnezeu, căci Cel ce a venit să ne învețe virtutea, nu face acestea pentru a prețui astrologia, ci [pentru] ca s-o distrugă complet, prezicând că toate [lucrurile]  – și bune și rele – rezidă în a avea și a nu vrea”.

***

Ultima citire a zilei: Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre pocăință și rugăciune, în trad. Pr. Prof. Dr. Dumitru Fecioru, cf. PG 49, col. 299-306.

„Când Dumnezeu întărește inima [cu harul Său], nimeni n-o poate clătina”. A întări inima de aici înseamnă a ne insufla multă credință și forță de muncă și de asceză.

***