Etichetă: Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana

Din operele Sfântului Niceta de Remesiana [5]

Leave a comment

Prima parte, a doua, a treia, a 4-a.

*

De psalmodiae bono//Despre folosul cântării, p. 132-157. Bineînțeles: al celei bisericești. Al cântării cu glasul în Biserică.

„taina imnelor”, p. 135; să îmbinăm cântarea lui Dumnezeu în inimă cu cântarea cu vocea, Ibidem; Sfântul Proroc Moise a început crearea de cântări duhovnicești, p. 139; neagă veridicitatea cărții „Cercetarea lui Avraam” în aceeași p. 139.

Apoi Sfânta Debora, judecător al lui Israel, a slujit Domnului prin cântare, p. 139.

„nu numai bărbați mulți, ci și femei pătrunse de Duhul Sfânt au cântat tainele lui Dumnezeu”, p. 139, 141.

Sfântul Proroc David „s-a învrednicit a fi atât întâiul între cântăreți, cât și vistierie a cântărilor”, p. 141.

Alăuta Sfântului David prin care înfrâna duhul rău din Saul era o imagine a Crucii lui Hristos, „care se alcătuia tainic din lemnul și din coardele întinse”, p. 141.

Psalmii Scripturii sunt pentru credinciosul de orice vârstă, p. 141.

„Psalmul mângâie pe cel trist, pe fericit îl potolește, pe mânios îl îmblânzește, pe sărac îl înviorează, pe bogat îl mustră să se cerceteze. Pentru toți cei care-l primesc, psalmul se dovedește a fi leacul potrivit; dar nu-l lasă nici pe păcătos, căci îi aduce îndreptare în mod mântuitor prin lacrima pocăinței”, p. 141.

Psalmii sunt plini de profeții mesianice, p. 143.

Însuși Domnul a cântat imne, p. 149.

Plecând de la Apoc. 19, 6, Sfântul Niceta afirmă: „nimeni nu trebuie să se îndoiască că această slujire a sfintelor privegheri, dacă este făcută cu cuvenita credință și dăruire, e în comuniune cu Îngerii, despre care știm că, fără somn, fără abatere, laudă neîntrerupt pe Dumnezeu în ceruri și binecuvintează pe Mântuitorul”, p. 151.

Privegheri sfinte împreună cu Sfinții Îngeri, după cum de fapt se petrec lucrurile, în mod tainic, la toate slujbele pe care le facem în Biserică.

Și dacă cântăm cântare duhovnicească în Biserică, o facem împreună cu Prorocii, p. 151 și, implicit, cu toți Sfinții care I-au slujit și prin cântare lui Dumnezeu.

„sufletele noastre sporesc prin citirea repetată și prin intonarea imnelor”, p. 153.

Însă, „pentru a nu supăra pe Dumnezeu”, trebuie „să cântăm cu simțirea încordată și cu cugetul treaz”, Ibidem.

Iar cântarea bisericească nu trebuie să fie teatrală, spune Sfântul Niceta, ci ea trebuie să producă căință în cei păcătoși, Ibidem.

Să cântăm ca înaintea lui Dumnezeu și nu pentru a plăcea oamenilor, Ibidem.

Cântarea Bisericii trebuie să fie la unison, p. 153, 155, adică toți să cânte o dată…și nu fiecare cum vrea.

Amintește de Sfântul Ciprian al Cartaginei, p 155.

Slujirea diaconului, p. 157.

*

IV. Te Deum laudamus// Pe Tine, Dumnezeule… e între p. 158-161, apoi versiunea grecească p. 162-163. Era rostit duminică dimineață, p. 159.

„Tu nu Te-ai înfiorat de pântecele Fecioarei, ca să izbăvești omul”, p. 161.

Tu ai învins „ghimpele morții”, Ibidem. În latină: „mortis aculeo” = „boldul morții”.

Hristos Dumnezeu e Judecătorul nostru, Ibidem.

*

Prima scriere socotită „operă incertă” este Despre jertfa Mielului pascal, p. 164-180.

„Pătimirea lui Hristos este răscumpărarea creației”, p. 167.

Domnul a înviat duminica, p. 175.

Mielul pascal Îl închipuia pe Hristos, p. 177.

Mielul pascal era de parte bărbătească, fără beteșug și de un an, Ibidem.

Și el se junghia pe înserat…pentru că Domnul „a pătimit la apusul soarelui și la sfârșitul lumii”, p. 177.

Iar sângele cu care se ungea pragul casei…era închipuirea semnului Sfintei Cruci „cu care ne însemnăm pe frunte”, p. 179.

*

Despre Paști: p. 180-193.

Tradiția spune că Domnul a înviat pe 25 martie, în zi de duminică, p. 187. Și că Cina cea de Taină a fost pe 22 martie, Ibidem.

*

Către fecioara căzută: p. 194-229.

„văpaia minții”, p. 195; a căzut din feciorie, p. 197; amintește de Sfânta Tecla, p. 201; ploile de foc căzute în Sodoma și Gomora, p. 221.

*

Epistola din manuscrisul Corbeiense, p. 230-243. Ultimul text al cărții de față.

Despre Căsătorie în cartea Facerea, p. 231; „dragostea mea părintească față de fiecare dintre voi”, p. 233; „Dumnezeu este Judecătorul tuturor judecătorilor”, p. 237; despre pocăință și lacrimi, p. 239, 241; „puterea omului se află în mâna lui Dumnezeu”, p. 241.

Din operele Sfântului Niceta de Remesiana [4]

Leave a comment

Prima parte, a doua, a treia…

***

Crezul ortodox, deși scurt ca întindere, cuprinde „toate tainele” credinței, p. 105/ Și adevărurile credinței ortodoxe au fost adunate în Crez „din toate Scripturile…așezate ca pietrele prețioase într-o singură coroană, pentru ca, deoarece mulți credincioși nu cunosc literele ori cei care le știu nu pot citi Scripturile din pricina preocupărilor [lor] zilnice, să aibă, ținându-le minte, destulă cunoaștere mântuitoare pentru ei înșiși”, Ibidem/

*

carissimi // preaiubiților, p. 106-107/ Crezul = „salutaris confessio” // „mărturisire mântuitoare”, Ibidem/ se repetă textul despre constituția psiho-somatică a omului (frag. VII), p. 107, pe care l-am citat în partea a 3-a/

*

lepădarea de diavol baptismală și despre păcate, p. 109/ despre părul ondulat cu fierul al bărbaților…și bijuteriile imense ale femeilor, Ibidem…adică luxul exagerat și manierismul care nu aveau ce căuta la propriul lor Botez. Lucruri trase la indigou până azi la Botez, Cununie și Înmormântare/s-a pierdut și cartea a 6-a, cf. p. 111.

*

3. Sermones// Cuvântări// Predici (p. 112-157)

Prima sa predică editată aici e despre priveghere.

Titlul original: De vigiliis servorum Dei // Despre privegherile robilor lui Dumnezeu, p. 112-133.

În prima frază își numește auditoriul: „fratres”// „fraților”, p. 112-113.

„sanctis vigiliis”// „sfintele privegheri”, Ibidem.

*

„noaptea e întunericul trupului”, p. 113/ Privegherile cele sfinte ale ortodocșilor sunt „atât de rodnice în lucrarea duhovnicească, bogate în rugăciuni, imne și citiri”, p. 115/ „oameni străini de credința noastră”, Ibidem/ „dacă sunt de-ai noștri cei pe care îi supără lucrarea mântuitoare a sfintelor privegheri, fie sunt leneși ori somnoroși, fie bătrâni ori neputincioși, ca să nu las a se înțelege despre ei ceva mult mai rău”, Ibidem.

*

„privegheri mai trudnice” pentru cei tineri, ca să îi scape de ispitele specifice vârstei lor, p. 117/ „nu critica ceea ce [tu] însuți nu poți face”, Ibidem/ să nu îi pizmuim pe cei care „aleargă bine” pe calea credinței, Ibidem/ privegherile de sâmbătă și duminică, Ibidem/ „murdăriți de treburile lumești”, Ibidem/ „să nu se rușineze nimeni în buna pornire a sfințeniei, căci cei răi nu se rușinează [deloc] stăruind în fapta rea”, Ibidem.

*

păcatul de a te îndoi de fapta bună, p. 119/ privegherile ne păstrează „vistieria” inimii și prin asta ne păstrăm „în sfințenie”, Ibidem/ indispoziția sufletească resimțită vizavi de păcatele de care vrei să te curățești, Ibidem/ paragraful al 4-lea al predicii începe din nou cu carissimi/ preaiubiților…adică cu adresarea directă față de publicul credincios din Biserică, Ibidem.

*

Osteneala e acceptată de noi mai ușor/ cu bucurie dacă îi știm folosul, sensul, împlinirea, p. 119/ Pentru vechimea privegherilor, Sfântul Niceta citează Is. 26, 9 cf. LXX, Ps. 87, 2; 118, 55; 133, 2; 118, 62; 131, 3-5; 74, 3; 91, 2-3 cf. p. 119-121, 121-123/ dăruirea iubirii față de Dumnezeu în priveghere, p. 121.

*

Despre păstorii de la Nașterea Domnului: „Păstorii aceia preasfinți [sanctissimi], în timp ce vegheau noaptea asupra turmei lor, s-au învrednicit cei dintâi să audă și pe Îngeri, și că S-a născut Hristos pe pământ”, p. 122-123.

*

Despre privegherile Domnului și ale Sfinților Săi Apostoli, p. 125-127/ „Priveghind se îndepărtează toată spaima, se naște încrederea, slăbește stăpânirea cărnii, patimile se topesc, iubirea se întărește, nesocotința dă înapoi, se apropie înțelepciunea, mintea se ascute, greșeala slăbește, capul relelor, diavolul, e rănit de sabia Duhului”, p. 129, adică de rugăciunea noastră atentă, plină de umilință și de durere./

*

Privegherea ortodoxă este folos, câștig, desfătare, fericire…pentru Sfântul Niceta, p. 129/ „ziua ne tulbură nevoi felurite, preocupările abat mintea, grijile înmulțite spulberă simțirea. [Pe când] noaptea este liniștită, noaptea este tainică, se arată potrivită pentru rugăciuni, nimerită pentru cei ce veghează”, Ibidem/

*

Diavolul luptă împotriva postului și a neprihănirii trupești și sufletești, p. 131/ vegherea cu ochii dar și cu inima, rugăciune cu gura dar și cu mintea, Ibidem/ să nu venim la priveghere mâncați și băuți bine…pentru că astfel suntem neplăcuți nouă înșine și găsiți nevrednici pentru a simți harul lui Dumnezeu, Ibidem/ ne pregătim prin înfrânare pentru priveghere, Ibidem/

*

„pieptul celor ce veghează fie mai degrabă închis pentru diavol, [și] deschis pentru Hristos, astfel încât pe Cel pe care-L grăim cu gura să-L avem în inimă”, p. 133.

Din operele Sfântului Niceta de Remesiana [3]

Leave a comment

Prima parte…și a doua.

***

„nici Facerea dintru început nu a fost fără Duhul”, p. 63/ „Treimea dă viață”, p. 65/ „Preștiința tuturor lucrurilor se află în Dumnezeu, [iar El] este cunoscător și al celor ascunse”, Ibidem, ale inimilor noastre/ întreaga Treime ne mustră, p. 69/

*

Despre Antihrist, p. 71/ Paracletul, p. 73/ Anania și Safira, p. 75/ „hulirea Duhului Sfânt și păcătuirea față de Dumnezeu reprezintă aceeași vină de ispășit”, p. 77/ Sfântul Duh în Scriptură, Ibidem/

*

„Mă voi închina așadar Tatălui, mă voi închina Fiului, mă voi închina Sfântului Duh, cu una și aceeași cinstire”, p. 79.

În textul latin e vorba de adorare (adorabo)…Însă traducătorul român a vrut să sublinieze adorarea în acțiune…care e închinarea ca gest total al persoanei noastre.

*

„atunci când ne închinăm [tot despre adorare e vorba în textul original n.n.] Tatălui, avem credința că ne închinăm deopotrivă și Fiului și Sfântului Duh”, p. 81/ „omul lui Dumnezeu” a fost un titlu primit de Moise, Ilie, Pavel, p. 83/ creștinul trebuie să fim om duhovnicesc, Ibidem/ nu trebuie să presupunem în Treime o creație, Ibidem/

*

Cartea a 4-a din Cărticele de învățătură…s-a pierdut în întregime, p. 85/ În cartea a 5-a se discută Crezul, începând de la p. a 85-a a ed. de față/ Omnipotentem// Atotputernic // Atotțiitor, p. 86-87/ „Tatăl Fiului, căci nimeni nu e tată fără fiu”, p. 87/

*

Fiul, „rămânând Dumnezeu, S-a făcut om, ca să poată fi oamenilor spre vedere și învățătură și mântuire; căci altfel dumnezeirea nu putea fi înțeleasă de către oameni decât prin luarea unui trup văzut”, p. 89/ „dacă întruparea [Fiului] este neadevărată, neadevărată va fi și mântuirea pentru oameni”, făcută în persoana Sa divino-umană, p. 91/ mărturii evanghelice despre divino-umanitatea Sa, Ibidem/

*

„unii eretici, amăgiți de înșelăciuni diavolești (daemoniacis fraudibus), trăncănesc despre tot felul de hristoși”, p. 92-93/ Duhul Sfânt, „Care a purces de la Tatăl” (Qui de Patre procedit”, p. 94-95/ „regula credinței” // „regulam fidei”, p. 96-97/

*

„Dacă iudeul te îndeamnă să crezi că Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, să-ți fie ție ca un vrăjmaș de înfruntat, ori de ocolit, dacă-ți lipsește priceperea” să îl combați din punct de vedere teologic iar „dacă vreun eretic, în chip de creștin, ți-ar arăta pe Hristos ca pe o făptură sau ar vrea să te convingă că Duhul Sfânt este străin de slava Tatălui și a Fiului, să fie pentru tine ca un păgân și vameș”, p. 97.

*

„Fericita Treime” // „Beatae Trinitatis”, p. 98-99/ „Sfânta Biserică Universală” // „Sanctam Ecclesiam Catholicam”, Ibidem/ Biserica este „soborul/ adunarea (congregatio) tuturor Sfinților”, Ibidem/ Din Biserică fac parte toți Sfinții pământului cât și Puterile cerești, cf. Colos. 1, 20, p. 99/

*

Și după ce vorbește despre Biserica una și universală, care îi cuprinde pe toți Sfinții pământului, Sfântul Niceta se referă apoi la „aliae pseudo-ecclesiae” [alte pseudo-biserici], p. 98, ale timpului său și anume: biserica maniheică, catafrigiană și marcionită…dar și la alți „haereticorum” și „schismaticorum”, p. 98, care nu aveau de-a face cu Biserica.

*

Și pe acele pseudo-bisericile amintite și pe cele schismatice, autorul nostru le declară fără comuniune cu Biserica, pentru că „acestea nu mai sunt Biserici sfinte de vreme ce, [fiind] stăpânite de învățături diavolești, cred altfel, făptuiesc altfel de cum a poruncit Domnul Hristos, altfel de cum au lăsat Apostolii”, p. 99-101.

*

În Sfântul Botez se primește iertarea tuturor păcatelor anterioare, p. 101/ Prin Botez omul se renaște, pentru că „omul se face mai nevinovat [plus innocens] și mai curat [purus] decât se naște din pântecele mamei lui”, p. 100-101/ motivul pentru care Domnul S-a întrupat: „pentru aceasta a luat trup omenesc Hristos, ca să acorde ființei noastre muritoare împărtășirea din viața veșnică [vitae perpetuae]”, Ibidem.

*

„Sunt însă mulți eretici care strică credința în înviere, pretinzând doar mântuirea sufletului, negând învierea trupului”, p. 101/ „Să știți că noi suntem din două firi, adică din trup și suflet. Iar trupul este muritor, pe când sufletul nemuritor. Când omul părăsește această viață, nu sufletul moare, ci numai trupul, părăsit de suflet; și, în vreme ce trupul putrezește în mormânt, sufletul se păstrează [trăiește, e viu n.n.], fie în loc de lumină, fie în loc de tristețe, după purtarea sa [din timpul vieții n.n.], astfel încât, în ziua venirii Domnului din cer, când va veni cu Îngerii Lui sfinți, înviind pe toți [oamenii], vor fi chemate și sufletele în trupuri și se va face și osebirea dreaptă [dreaptă separare n.n.] a celor buni și a celor răi”, p. 103/

*

Rai și Iad, p. 103/ „trupurile înviate ale Sfinților nu mai știu de durere, nu se mai tem de moarte”, p. 105/ viața veșnică e doar a celor Sfinți și de ea nu vor avea parte „nici păgânul, nici iudeul necredincios, dar nici creștinul robit relelor și nelegiuirilor, căci [ea] s-a pregătit numai celor credincioși și trăitori în curăție”, p. 105/

Din operele Sfântului Niceta de Remesiana [2]

Leave a comment

Prima parte…

***

Iscodirea și întrebările fără folos, p. 29/ despre ereticul Sabellius Patripasianul, care a afirmat că Sfânta Treime e o realitate goală, adică nu există cele trei persoane dumnezeiești și că Tatăl S-a întrupat și a pătimit pe Cruce, p. 31/ ereticul Photinus L-a considerat pe Hristos doar om, p. 31-33/ dar și despre ereticul Arie, care a negat Sfânta Treime, p. 33/ despre Sinodul I Ecumenic în p. 34-35: deoființimea Fiului cu Tatăl/

*

Domnul a simțit foamea pentru că trupul Lui era adevărat, p. 41/ Însă a înmulțit pâinile și peștii ca un Dumnezeu, Ibidem/ Mt. 26, 38 și întristarea Domnului: „nu se temea de moarte dumnezeirea [lui Hristos], ci, prin întristarea sufletului [Său], arată simțirea omenească” pe care o are, p. 43/ Referitor la In. 10, 18: „dacă are puterea de a-Și da sufletul prin pătimire și de a-l recăpăta prin înviere, încetează bănuiala slăbiciunii în Hristos, atunci când se arată deslușit măreția unei astfel de puteri”, p. 43/

*

Cum se face teologie: „toate trebuie înțelese cu credință; toate trebuie cercetate cu cinstire”, p. 43/ divino-umanitatea lui Hristos, Ibidem/ „una este voința Tatălui și a Fiului [și a Sfântului Duh n.n.], una împreună lucrarea și iarăși unul harul, aceeași cârmuirea”, p. 45/

*

„una cârmuire a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh”, p. 47/ despre persoana Sfântului Duh începând cu p. 47/ macedonenii sau pnevmatomahii, p. 49/ „întrebări întortocheate”// „tortuosis interrogationibus”, p. 48-49/ „întrebarea răuvoitoare” // „mala interrogatio”, p. 48-49/

*

„răzvrătiți împotriva Sfântului Duh”, p. 49/ „Hristos n-a spus nici că a fost născut, nici că a fost făcut Duhul Sfânt, ci numai că purcede de la Tatăl”, p. 51/ „Sfântul Duh Mângâietor purcede de la Tatăl, dar nu este Fiu, nici Fiul Fiului, ceea ce caută nechibzuiții să dovedească, ci Duhul adevărului, despre a Cărui purcedere nu e îngăduit nimănui să știe ce fel ori câtă este”, p. 57/

*

„dorim să arătăm că Duhul Sfânt a lucrat și lucrează mereu împreună cu Tatăl și cu Fiul, nu numai în Botez, ci și în toate celelalte”, p. 61, Taine și slujbe ale Bisericii/ „în Botez se dobândește veșnicia”, Ibidem/

Din operele Sfântului Niceta de Remesiana [1]

Leave a comment

Sfântul Niceta de Remesiana, Opere, trad. din lb. latină, introd. și note de Lect. Dr. Ovidiu Pop, text latin-român, Ed. Sofia, București, 2009, 243 p.

***

Scaunul episcopal al Sfântului Niceta, Remesiana, e în Serbia de azi, la Bela Palanka, p. 7.

Și a trăit între 338-420 d. Hr., Ibidem.

Pentru trad. în română s-a folosit ediția: A.[ndrew] E.[wbank] Burn, Niceta of Remesiana, His Life and Works, Cambridge University Press, London, 1905.

*

1. Despre feluritele numiri potrivite Domnului nostru Iisus Hristos (p. 11-19)

*

Din multele Sale numiri scripturale cunoaștem „rânduiala puterii și [a] lucrării Sale”, p. 11/ Fiul „e numit Cuvântul, pentru că prin El a vorbit mereu Dumnezeu-Tatăl, atât Îngerilor, cât și oamenilor”, Ibidem.

*

E numit Miel pentru nevinovăția Sa fără egal, p. 13/ „Aleargă la Izvorul vieții [vitae Fontem], ca văpaia ta să fie stinsă și sufletul tău să dobândească veșnicia”, p. 18-19/ „ispitele cărnii”// „vitia carnis”, p. 18-19.

*

2. Cărticele de învățătură (p. 20-111)

*

Teologia îi ajută pe cei care s-au botezat să înțeleagă ce daruri dumnezeiești au primit și cum să le păzească, p. 21/ căci cel păcătos, prin Botez, „este preschimbat [reformatur] după asemănarea lui Dumnezeu [ad similitudinem Dei]”, p. 20-21/ Catehumenul este „ca un oaspete [quasi hospes] și vecin al credincioșilor [et vicinus fidelium]”, p. 22-23/

*

Catehumenul „ascultă de afară Tainele [din afara Bisericii, ca unul care nu e încă botezat n.n.] și nu pricepe”, p. 23/ exorcizările Botezului se fac „pentru dobândirea slavei” dumnezeiești celui care vrea să se boteze, Ibidem/ „prin exorcizări [exorcismos] sunt curățiți ca prin foc”, Ibidem/

*

„niciun păcat nu se face fără lucrarea diavolului [omne peccatum sine daemonis operatione non fit”, p. 23/ Despre Crez, Tatăl nostru și semnul Crucii [signaculum Crucis], p. 22-25/ Semnul Crucii este întărire împotriva diavolului [contra diabolum], p. 25/ Simbolul de credință amintește credința pe scurt și este o sfântă mărturisire a ei, p. 25/

*

Catehumeni, aspiranți, botezați, p. 25/ catehumen = ascultător, Ibidem/ cei botezați de Sfântul Ioan Botezătorul aveau starea de catehumeni, Ibidem/ despre exorcizarea baptismală, p. 27/ prin Sfântul Botez omul intră în Împărăția Domnului Său, Ibidem/ aspiranții la Botez erau învățați Crezul și Sfintele Taine ale Bisericii, p. 29/

*

Sfântul Niceta îi numește pe credincioși, adică pe cei botezați: oameni „renăscuți prin credință [renatis per fidem] și sfințiți [sanctificatis] după canonul Evangheliei în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, p. 28-29.

Sfântul Niceta de Remesiana, Explicarea Crezului pentru viața celor care sunt competentes

One comment

Traduceri patristice

vol. 3

Traduceri și comentarii de:

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

†

Sfântul Niceta, Episcopul Remesianei[1]

Explicarea Crezului pentru viața celor care sunt competentes[2]

Trad. de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

1. Cine crede în Hristos, și ascultând de El duce o viață adevărată, se aseamănă poporului lui Israel, care l-a urmat pe Moise ca să intre în pământul făgăduinței, [pentru că] în loc sigur îl duce Hristos pe cel care se leapădă de vrăjmașul, și de îngerii lui, și de toate ispitele fermecătoare, care i se fac lui de către îngerii Satanei.

De aceea trebuie să renunțe la lucrurile sale cele rele, și la slujirea [păgână], la idoli, [la credința] în sorți[3] și în auguri[4], la procesiuni [religioase păgâne în viața publică] și la teatre, la desfrâuri, beții, petreceri și la minciuni.

Căci acestea [enumerate mai sus] și altele asemănătoare acestora, care mișcă inimile oamenilor,  sunt și cele care îi duc în închisoarea Iadului [inferni carcerem].

De aceea, dacă omul se dezleagă de răutatea lui, și lasă în spatele său lanțurile acestuia, atunci are în față pe dușmanii pe care i-a părăsit, [și de care], deja, s-a lepădat cu cuvânt curat/sincer [sincera voce].

*

2. Cred întru Dumnezeu Tatăl atotputernicul /atotțiitorul [omnipotentem]. [Și] bine începe o mărturisire a credinței [a credulitate confessio], pentru ca să urmez cuvântului Fericitului Pavel. Căci s-a spus: „cu inima se crede spre dreptate, pe când cu gura se face mărturisire spre mântuire” [Rom. 10, 10].

Așadar, cred întru Dumnezeu Tatăl atotputernicul/atotțiitorul; [Care este] Dumnezeu nenăscut, Care nu a fost făcut [de nimeni] și [Care] nu are un început. În Dumnezeul Cel nevăzut, pe care ochii trupești nu sunt în stare să-L vadă.

În Dumnezeul incomprehensibil, Care cuprinde toate. În Dumnezeul neschimbat, Care nu Se schimbă [de-a lungul] veacurilor,  nici nu îmbătrânește, ci întotdeauna este același. [În Cel] care nu a început să trăiască în timp, ci întotdeauna e viu, fără să aibă urmași. În Dumnezeul Cel bun și drept, Făcătorul cerului și al pământului.

Pe acest Dumnezeu L-ai mărturisit, și trebuie ca împreună cu El să Îl mărturisești și pe Fiul Tatălui, pentru că niciodată Tatăl nu este fără Fiul. Astfel, Tată este prin Fiul și Acesta are un Fiu, al Cărui Tată este.

Și aceasta este mărturisirea evlavioasă [pia confessio] în Dumnezeu. Căci El nu e cunoscut numai ca Dumnezeu, ci este cunoscut și ca Tată, Tată cu cuvânt viu, cu putere și înțelepciune proprie. Și [Care mai] înainte de toți vecii, înaintea oricărui principiu, mai presus de toți vecii a născut din Sine pe Fiul. [Adică] Duh din Duh, Dumnezeu din Dumnezeu.

Întru Care s-au făcut toate cele din ceruri și [cele] care sunt pe pământ; toate cele văzute și nevăzute, după cum spune Pavel [Colos. 1, 16]. Și [lucru despre care] mărturisește și Ioan, [căci]: „toate prin El s-au făcut, și fără Sine nimic nu s-a făcut [din ceea ce s-a făcut] [In. 1, 3].

*

3. Astfel, cel care crede în Dumnezeu Tatăl, deopotrivă cu [credința în] El a mărturisit că crede și în Fiul Lui Iisus Hristos. Și Acesta este Fiul lui Dumnezeu: Iisus Hristos!

[Iar numele] Iisus, care este preluat din limba evreilor, se tălmăcește Mântuitor [Salvator], [pe când] Hristos este, cu adevărat, o indicare a demnității împărătești [regiae dignitatis].

[Și] astfel, Mântuitor și Împărat este unul și același: Hristos Iisus.

[Iar] Acesta, pentru mântuirea noastră, S-a pogorât de la Tatăl din ceruri și a luat trup asemenea nouă. [Căci] S-a născut de la Duhul Sfânt [ex Spiritu Sancto] și din Fecioara Maria [Virgine Maria], fără vreo lucrare bărbătească.

[A luat] trup din trupul [Fecioarei Maria], născându-Se prin puterea Duhului Sfânt. [Și] a rămas Dumnezeu, făcându-Se om, pentru ca să poată să fie văzut de către oameni și [să îi învețe] învățătura mântuirii [doctrinae saluti]. Căci altfel dumnezeirea și umanitatea nu se puteau susține [reciproc], fără asumarea unui trup văzut [nisi corporis assumptione visibilis].

*

4. Astfel, S-a născut din Sfânta și Preacurata Fecioară [ex Sancta et Incontaminata Virgine], și prin sfânta Sa naștere a întrecut starea noastră de la început.

S-a născut, după cum mai înainte fusese spus prin Profetul: „Iată Fecioara a luat în pântece [in utero concipiet], și a născut Fiu, și se va chema numele lui Emmanuel, care se tălmăcește: Cu noi este Dumnezeu [Nobiscum Deus]” [Is. 7, 14 / Mt. 1, 23].

De aceea, crede în Acesta, Care S-a născut din Fecioară, [căci] cu noi este Dumnezeu! [Este] Dumnezeu, Cel mai înainte de veci [născut] din Tatăl. [Și deopotrivă] este om, asemenea oamenilor, [pentru că S-a născut] din Fecioară.

[Pentru că], cu adevărat S-a întrupat, fără [nicio] îndoială! Și, cu adevărat, taina lui Dumnezeu [mysterium Dei] face de rușine rătăcirile ereticilor, care spun că întruparea Domnului s-a făcut prin nălucire. [Adică, cum] că n-ar fi fost adevărat ceea ce au văzut [oamenii], ci [ceva] care ar fi înșelat ochii oamenilor.

Și prin aceasta[5] nu este, în întregime, un Dumnezeu adevărat. Căci dacă întruparea [Fiului] este nedevărată, neadevărată va fi și mântuirea oamenilor. Iar dacă mântuirea în Hristos este adevărată, atunci adevărată este și întruparea [Lui].

Întru Sine erau ambele [firi]. Era om, care era văzut [și] Dumnezeu, Care nu putea fi văzut. Mânca precum un om, dar mâncarea [celor] cinci mii de oameni [obținută din cele] cinci pâini, [a făcut-o] ca Dumnezeu.

A dormit ca un om în corabie, însă vântului și mării i-a poruncit ca Dumnezeu. Ca om, mâinile i-au fost străpunse pe cruce, dar a mărturisit, [fără] a se despărți [de umanitatea Sa], că va fi cu tâlharul în Paradis.

Ca om, mai apoi, mort a fost luat și trupul Său a fost pus [în mormânt] pentru scurt timp dar, ca Dumnezeu, a scos din mormânt un mort de patru zile[6].

De aceea, trebuie crezut că Hristos este în ambele [firi], [adică] Dumnezeu și om [Deus et homo]. Pentru că a  fost cunoscut ca om prin pătimirile [Sale], dar S-a arătat ca Dumnezeu prin lucrările dumnezeirii.

Astfel, ai ce să răspunzi învățătorilor mincinoși [magistros fallaciae].

[Iar] dacă cineva, ție, omule, încearcă să îți bombăne în urechi [faptul, că] fost numai Hristos, să îi spui că e un om a cărui naștere a fost profețită. Și Care a fost cunoscut prin puterile și învățăturile Sale, pentru că a spus despre Sine, către iudei, că este Mântuitorul: „Dacă nu credeți cuvintelor Mele, atunci credeți lucrărilor [Mele]. Și [astfel] să cunoașteți, că Eu sunt în Tatăl și Tatăl este în Mine” [In. 10, 38].

*

5. Și mai departe, să crezi Patimile Domnului. Și să mărturisești suferința lui Hristos, [Cel care] a fost răstignit de iudei, după cum au prezis Profeții. Și să nu vezi în patimile Domnului tău [vreun] lucru de rușine.

[Căci] dacă cineva, cu tărie, [atât] necredincioșia iudeilor, cât și nebunia neamurilor [față de] măreția Crucii Domnului va dori să le respingă, își va aminti întotdeauna cuvintele Domnului: „Cine Mă va mărturisi înaintea oamenilor și Eu am să îl mărturisesc pe el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” [Mt. 10, 32].

[Căci] nu este adevăr nici acolo unde se confundă [firile], dacă, [după cum] se înțelege, în această taină a pătimirii e Hristos. Pentru că patima nu este a dumnezeirii, ci a trupului. Pentru că Dumnezeu este întotdeauna nepătimitor [impassibilis semper est].

Dar trupul este pătimitor, după cum învăță Apostolul [I Petr. 4, 1] și rana Lui e mântuirea omului născut sub Lege, după cum spusese deja, mai înainte, Profetul Isaia. [Căci acesta] a spus: „Și El a pătimit pentru păcatele noastre și prin rana Lui toți ne-am vindecat” [Is. 53, 5].

Căci pentru păcatul nostru a pătimit Hristos, ca să ne dea nouă îndreptarea.

Și astfel, sub Ponțiu Pilat [Pontio Pilato] a pătimit [Hristos]. A fost indicat [aici] timpul, căci Ponțiu Pilat [Pontius Pilat] a fost guvernator/procurator [praeses] al Siriei și al Palestinei.

Și aceasta s-a stabilit pentru ca să nu existe cumva riscul, ca vreunii dintre ereticii înșelați de demoni să înșele [la rândul lor pe alții] cu pălăvrăgeala despre mai mulți hristoși.

Însă tu ai învățat [din această precizare] și timpul pătimirilor [Domnului]. Căci, cu adevărat, sub Ponțiu Pilat [Pontio Pilato] a pătimit Hristos pentru mântuirea lumii și nu mărturisim [,în niciun fel,] că a pătimit un altul [în afară de] Acesta.

Și Acesta a murit, dar a distrus legea morții.

*

6. A treia zi a înviat ca un viu dintre cei morți, după cum spune Profetul, între cei morți liber [inter mortuos liber] [Ps. 87, 4]. Pentru că nu putea să Îl țină moartea pe Hristos, [căci] Acesta și mort avea întreagă putere a vieții.

Căci s-a spus: „căci nimeni nu s-a suit în cer, în afară de Cel care S-a pogorât din cer, Fiul omului [Filius hominis], Care era în cer” [In. 3, 13].

Și a stat de-a dreapta Tatălui, după cum a spus despre Acela și David, despre Fiul, Care [Se naște] din persoana lui Dumnezeu Tatăl: „Șezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe dușmanii Tăi drept scaun [scabellum] al picioarelor Tale” [Ps. 109, 11].

[Și], mai departe [mărturisim], [că Acesta] va veni ca să judece viii și morții. Astfel crede că Însuși Hristos, Domnul nostru, va veni împreună cu Îngerii și Puterile Lui, și îi va aduna [pe toți], acest loc rămânând neatins.

Astfel, cuvintele mele vor rămâne, până când cei vii, care vor rămâne [până la învierea morților], vor fi judecați [împreună cu cei] morți [care vor învia]. Și va restaura [Dumnezeu lumea făcând] din cea dintâi o a doua creație. [Și] aceasta va fi formată din cei Drepți în viața veșnică. Pe când cei răi vor fi aruncați spre pedeapsă veșnică [aeternae poenae].

*

7. Crede și întru Duhul Sfânt. Acest Duh Sfânt este unul, [Care] sfințește toate, Care de la Tatăl purcede [qui de Patre procedit], [Care] singur cercetează tainele și adâncul lui Dumnezeu [și] Care în chipul porumbelului din ceruri [columbae de coelis] a venit în Hristos [venit in Christum].

Acest Duh Sfânt deși este unul, totuși are multe puteri și lucrări. El Însuși împarte darurile harurilor [gratiarum dona] singur după cum voiește [I Cor. 12, 11].

Însuși îi instituie pe Profeți [și] îi umple pe Apostoli. Și El este [Cel care], în timpul Botezului, dă credință sufletelor și sfințește trupurile. Fără de a Cărui lucrare nu pot creaturile să se îmbogățească de cele ale veșniciei și spre a Cărui slavă până și Îngerii doresc să privească [I Petr. 1, 12].

Căruia și Stăpâniile și Domniile și toate Puterile cerești Îi sfințesc slava Sa. Întru care Duh Sfânt, cei care Îl blasfemiază, nu vor avea iertare de păcate nici în acest veac și nici în veșnicie, după cum a spus Însuși Domnul [Mat. 12, 32].

*

8. Astfel, fraților, [să aveți] credința Treimii întru tăria inimilor voastre, crezând întru unul Dumnezeu, Tatăl atotputernicul/atotțiitorul, și întru Fiul Său, Iisus Hristos, Domnul nostru, și întru Duhul Sfânt, Lumina cea adevărată și Sfințitorul inimilor [noastre], Care este arvuna moștenirii noastre. [Și] Care pe noi, dacă întru El vom rămâne, ne va duce la tot adevărul și ne va uni cu cele cerești.

Pentru că aceasta este regula/canonul/fundamentul credinței [regulam fidei], pe care Apostolii l-au primit de la Domnul, ca să boteze toate neamurile credincioase în numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh [Mt. 28, 19].

[Adică să le boteze în] această credință întru care voi stați. [Fapt pentru care], mult prea iubiților, păziți această comoară, ferindu-vă de vorbirile lumești/profane și de noutăți [novitates][7] și de împotrivirile științei mincinoase [fallacis scientiae][8] [I Tim. 6, 20].

*

9. Iar dacă neamurile îți cer ca să cinstești mulți părinți[9], tu păstrează fericita/binecuvântata ta credință [beatam professionem tuam], care mărturisește că unul este Dumnezeu Tatăl. Pentru că nici firea [umană] nu arată [acest lucru]: ca un om să aibă mai mulți tați.

Dacă evreul îți cere ca să nu crezi în Hristos, Fiul lui Dumnezeu, atunci împotrivește-te lui, conform mărimii cunoașterii pe care o ai despre Scripturi. Și, cu siguranță, că are să te evite [pe viitor], dacă te vede pregătit.

Dacă cel care este eretic, sub numele de creștin, îți predă ție pe Hristos ca pe o creatură[10] sau te convinge pe tine ca să Îl înstrăinezi pe Duhul Sfânt de slava Tatălui și a Fiului[11], atunci să îți fie ție ca un păgân și ca un vameș; căci te conduce pe tine spre indolatrie, vrând să te convingă să slujești creaturii.

Și astfel, [pentru] problemele întortocheate [quaestionibus tortuosis] în care ești implicat în timpul luptei/a polemicii, întoarce-te la zidul credinței tale [murum fidei tuae], și spune asemenea Apostolului:

„Eu sunt curățit, eu am fost sfințit, eu am fost îndreptat întru numele Domnului nostru Iisus Hristos și întru Duhul Dumnezeului meu” [I Cor. 6, 11][12].

Și astfel nu voi mărturisi decât această mărturisire a Treimii [Trinitatis professione], pentru ca să nu îmi pierd mântuirea și nici să nu aduc vreo vătămare/pagubă credinței.

*

10. [Iar] după mărturisirea Fericitei Treimi, continui prin a mărturisi că crezi în Sfânta Biserică catolică [catholicam]/universală.

Căci care alta e Biserica, decât comuniunea tuturor Sfinților [Sanctorum omnium congregatio]?

Pentru că de la începutul lumii [ab exordio saeculi], atât Patriarhii, cât și Avraam, Isaac și Iacov, cât și Profeții, cât și Apostolii, cât și Martirii/Mucenicii, cât și ceilalți Drepți care au fost [qui fuerunt], care sunt [qui sunt], și care vor fi [qui erunt], sunt Biserica una [una Ecclesia sunt].

Și aceasta[13] are o singură credință [una fide] și o singură cale sfințitoare/îndumnezeitoare [conversatione sanctificati], o singură pecetluire a Duhului [uno Spiritu signati], [pentru că] au fost desăvârșiți într-un Trup [unum Corpus]: „Trup al cărui cap este Hristos” [Colos. 1, 18], după cum și este [de fapt] și s-a scris [și în Scriptură].

Și spun încă și mai mult. Căci Îngerii, și Puterile și Stăpâniile cerești au fost unite în această Biserică una [in hac una confoederantur Ecclesia][14].

[Căci] Apostolul ne învață, că în Hristos s-au reîmpăcat [reconciliata sint] toate, nu numai cele care sunt pe pământ ci, cu adevărat, și cele care sunt în cer [Colos. 1, 10].

Astfel, în această Biserică una să crezi și în comuniunea, care va fi neîntreruptă, a Sfinților. Și cunoaște că această Biserica una este cea universală [catholicam], care s-a ridicat în toate părțile pământului și de a cărei comuniune trebuie să ținem cu tărie.

Căci sunt și unele false biserici [pseudo-ecclesiae] și tu nu trebuie să ai nimic în comun cu ele. Și ca să fii lămurit [în ceea ce le privește, acestea sunt bisericile] maniheilor[15], ale catafrigienilor[16], ale marcioniților[17]. La care se adaugă și alți eretici, cât și schismaticii.

Și aceștia deja au părăsit această Biserică, care este sfântă, pentru că au fost amăgiți de învățături demonice [daemoniacis doctrinis]. [Și ei, acum], cred altfel, se conduc altfel decât ne-a poruncit Hristos Domnul, decât ne-au transmis/predanisit Apostolii.

Crede însă [și] în iertarea păcatelor [remissionem peccatorum]. Pentru că acesta este harul.

Iar cei care cred și Îl mărturisesc [drept] Dumnezeu pe Hristos, urmează [să primească], prin Botez, iertarea tuturor păcatelor lor.

Lucru[18] care este numit și re-naștere/naștere din nou [regeneratio]. Și care, mai mult decât atât, [Botezul] îi redă omului nevinovăția și curăția, ca și cum ar fi născut [acum] din pântecele mamei sale.

La fel, crede și în învierea trupului tău și în viața veșnică. Și iarăși, dacă acest lucru nu îl credem, Îl respingem pe Dumnezeu în Care credem.

Pentru că cel care crede toate [cele ale credinței ortodoxe], crede ca și noi, care credem în înviere[a morților].

Căci dacă numai în această viață credem în Hristos, cu adevărat, după cum a spus Apostolul, suntem mai de plâns [miserabiliores] decât toți oamenii [I Cor. 15, 19].

Pentru că, de când Hristos a luat acest trup omenesc, ne-a dat comuniunea vieții veșnice prin firea noastră [asumată în persoana Sa].

*

11. Căci mulți dintre eretici, care au deformat/strâmbat credința în înviere, proclamă numai mântuirea sufletului, dar neagă învierea trupului.

Dar tu, cel care crezi în Hristos, mărturisește învierea trupului tău. „Căci pentru aceasta Hristos a și murit, și a înviat, pentru ca să stăpânească și peste vii și peste morți” [Rom. 14, 9].

Căci, cel sănătos la minte [sane] nu crede această [învățătură ca fiind] fără rost [supervacue].

Și astfel, [în această problemă], avem martori credibili/nimeriți.

Și îl iau [drept martor] pe Profetul Isaia, care spune în mod lămurit: „Morții Tăi se vor ridica și vor învia cei care sunt în morminte și se vor trezi cei care sunt în pământ” [Is. 26, 19].

[Dar] Îl iau și pe Însuși Domnul Profeților [drept martor], pentru că a făgăduit în Evanghelie: „Eu sunt învierea [resurrectio] și viața [vita]; cel care crede în Mine, deși va muri, va fi viu” [In. 11, 25].

Iar în alt loc: „Adevărat vă spun vouă, vine ceasul în care morții, care sunt în morminte, vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu; și vor învia, cei care au făcut cele bune, întru învierea vieții iar cei care au făcut cele rele, întru învierea osândei [In. 5, 28-29].

Dar îl ai și pe Apostolul Pavel, care mărturisește: „[Căci] trebuie ca acest [trup] stricăcios [corruptum] să se îmbrace în nestricăciune [incorruptelam] și acest [trup] muritor [mortale] să se îmbrace în nemurire [immortalitatem]”[I Cor. 15, 53 ].

[Și] vei cunoaște că îndoită/dublă este firea noastră, adică [e formată] din trup și suflet. Iar trupul este muritor, [pe când] sufletul, cu adevărat, este nemuritor.

Iar când omul pleacă din această viață, nu moare sufletul, ci el se reîntoarce [la Dumnezeu, Cel care l-a dat omului] și numai trupul moare.

Și trupul putrezește în pământ, [pe când] sufletul, după agoniseala/câștigul său, pe care și l-a pregătit, merge în loc luminat [in loco lucis] sau în loc întunecat [in loco caliginis].

Și în ziua venirii Domnului din ceruri, când va veni cu Sfinții Săi Îngeri, îi va învia pe toți, și sufletele se vor reîntoarce în trupuri și se vor despărți, după dreptate, cei buni de cei răi [Mt. 25, 32].

În acel moment, Drepții vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor, [pe când] cei nedrepți, cu adevărat, [vor fi] în întunericul Iadului, unde va fi plângerea ochilor [fletus oculorum] și scrâșnirea dinților [stridor dentium], după cum spune Scriptura.

*

12. Și că față de învierea trupului nu trebuie să  avem vreo îndoială, [putem] să luăm un exemplu din lucrurile omenești, după cum ne învață Apostolul [I Cor. 15, 36-38].

[Căci] iată bobul de grâu [granum tritici], [care e] mort, uscat, a fost semănat în pământ. Și roua cerului l-a udat, l-a făcut să putrezească, pentru ca apoi să îl facă să încolțească și să iasă [plantă din pământ].

[De aceea] crede, că așa cum bobul de grâu se trezește [la o nouă viață] la fel este și cu omul. Pentru că, ceea ce omul seamănă în pământ e în stare să încolțească, căci acest lucru e posibil și se face.

Iar după exemplul grăuntelui udat, tot la fel trupul va fi înviat de roua Duhului, după cum a spus Isaia despre Hristos. Adică roua, despre care a spus [el], care este și a ta, și care este sănătatea lor [, a celor înviați] [Is. 26, 19].

Adevărata sănătate, care învie trupurile Sfinților, fapt pentru care acum ei mor fără frică.

Și vor trăi cu Hristos în cer, pentru că au trăit după poruncile lui Hristos și [au făcut] cele drepte în această lume. Și acea [viața pe care o vor moșteni Sfinții] este veșnică și este viața fericită a acelora în care tu crezi.

Și aceasta[19] este fructul credinței depline și a căii celei bune. Aceasta e nădejdea, pentru care ne-am născut, am crezut și ne re-naștem [prin Botez].

Iar pentru aceasta și Profeții, și Apostolii, și Martirii/Mucenicii au fost munciți [de prigonitorii lor], însă nu au putut ca să îi desfacă de ea, fapt pentru care au primit moartea cu bucurie.

Iar pe această viață [veșnică fericită, dumnezeiască], nici păgânii nu o vor avea și nici iudeii cei necredincioși nu o vor moșteni. După cum nici păcătoșii și hulitorii nu slujesc ca niște creștini, căci aceea e numai a celor credincioși și a fost pregătită celor care trăiesc în curăție.

*

13. Și ajungând până aici, prea iubiților, [vă îndemn] să stați/să rămâneți în acestea pe care le-ați învățaț și care vi s-au predanisit vouă.

Păstrați întotdeauna legământul [pactum], pe care l-ați făcut Domnului prin acesta, adică prin acest simbol [symbolum]/mărturisire de credință, pe care îl mărturisiți înaintea Îngerilor și a oamenilor.

Căci sunt puține cuvintele [Crezului ortodox], dar conține toate tainele.

Fiindcă toate Scripturile sunt adunate pe scurt/concentrate în acesta,  aidoma unei pietre prețioase în compoziția unei coroane.

Fiindcă mulți credincioși nu cunosc literele, pe când alții le știu, dar ocupațiile lor sociale nu le dau posibilitatea să citească Scripturile.

[Dar în acesta, în Crez], au suficient cât să știe să se mântuiască.

*

14. De aceea, prea iubiților, fie că stați, fie că lucrați, fie că dormiți, fie că privegheați, aceste [învățături] mântuitoare să le mărturisiți cu bucurie în inimile voastre.

Să fie sufletul [vostru] întotdeauna în cer, credința în înviere, dorul în făgăduință[20].

Crucea lui Hristos și preaslăvita Sa Pătimire să le preferați în credința [voastră].

Și astfel vrăjmașului minții tale[21], adică celui care îți provoacă frică, lăcomie, mânie, să îi răspunzi și să îi zici așa celui care te amenință: „Cel care ai căzut și te-ai lepădat, dimpreună cu cei care lucrează cu tine și cu îngerii tăi, [să știți] că cei care au crezut în Dumnezeu [Tatăl] și în Hristosul Lui și au fost pecetluiți cu Duhul Lui sunt vii și au învățat să nu se mai teamă de moarte”.

Astfel, veți fi ținuți de mâna lui Dumnezeu, iar Duhul Sfânt al lui Hristos vă va păzi intrarea voastră în această [zi] de acum și în toate căile acestei lumi.

Fapt pentru care considerați, așa cum s-a spus, că suntem mereu împreună cu Hristos: Fraților, fie de priveghem, fie de dormim, ai Domnului suntem/întru El trăim! [Și] a Lui este slava în vecii vecilor. Amin!

[1] Am tradus: Sancti Nicetae Episcopi Aquileiensis, Explanatio Symboli. Habita ad competentes, în PL 52, col. 865D-874B.

Însă Sfântul Niceta de Remesiana a fost confundat cu Niceta de Aquileia (a doua jumătate a sec. al V-lea d. Hr.), cât și cu Niceta de Trier. De aceea găsim cateheza de față sub numele lui Niceta de Aquileia.

Sfântul Niceta de Remesiana (c. 335-c. 414 d. Hr.) a ajuns episcop în jurul anului 366, episcop de Remesiana/Romatiana, acum această localitate aparținând Serbiei.

[2] Candidați la Botez.

[3] În soartă, în destin.

[4] În divinație, în ghicire.

[5] Prin lipsa întrupării Sale reale, dacă ar fi așa cum ar spune ereticii, care vorbeau de o întrupare aparentă, înșelătoare.

[6] Pe Sfântul Lazăr, care a devenit episcop:

http://ro.orthodoxwiki.org/Laz%C4%83r.

[7] Nefiind vorba aici despre noutățile zilei, despre știri ci despre noutățile sau de invențiile în materie de credință, adică despre erezii.

[8] Din nou, nu e vorba despre știința exactă, experimentală ci despre experiența religioasă eretică, în baza căreia mulți vorbeau, împotrivindu-se astfel dreptei credințe a Bisericii.

[9] În sensul de mulți zei.

[10] Ceea ce făcea arianismul. A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Arianism.

[11] Erezia pnevmatomahă.

A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Macedonians_%28religious_group%29.

[12] Și aici, Sfântul Niceta a transformat vorbirea la plural a Apostolului în una la singular, fără să considere că acest lucru e o problemă.

[13] Biserica una, Biserica lui Hristos, Biserica dintru început.

[14] Și Puterile cerești, cu alte cuvinte, fac parte din Biserica lui Dumnezeu.

[15] De la numele lui Mani: http://en.wikipedia.org/wiki/Mani_%28prophet%29.

[16] Adepții lui Montanus: http://en.wikipedia.org/wiki/Montanism.

[17]Adepții lui Marcion din Sinope:

http://en.wikipedia.org/wiki/Marcion_of_Sinope.

[18] Se referă la Botez.

[19] Viața veșnică fericită.

[20] Dorul la făgăduințele Domnului pentru noi.

[21] Satanei.