Sfântul Ieronim Mărturisitorul, Comentarii la Isaia Prorocul (fragmente) [23]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfantul Ieronim MarturisitorulSfântul Ieronim Mărturisitorul
(340/342/345-420, † 30 septembrie,
pomenit la 15 iunie în Biserica
Ortodoxă)

 *

Restul este ușor de înțeles, prin învierea duhului[1]. Căci lupul Pavlos [lupus Paulus], care mai întâi prigonea și nimicea Biserica [qui primum persequebatur et lacerabat Ecclesiam] – despre care s-a scris: «Beniamin/ Veniamin [este] lup răpitor [lupus rapax]» (Fac. 49, 27) –, a locuit cu mielul [, care poate fi] ori Ananias, de care a fost botezat (cf. F. Ap., cap. 8), ori Petros Apostolul, căruia i s-a spus: «Paște mieii Mei» (In. 21, 15).

Și leopardul care mai înainte nu își schimba culorile sale [varietates suas], la izvorul Domnului s-a culcat lângă Ied, nu cel care este [în cele] de-a stânga, ci Cel [care a fost] jertfit în Paștiul Domnului [Pascha Domini].

Și aceasta observând: că nu mielul și iedul locuiesc și se culcă alături/ dorm cu lupul și leopardul, ci lupul și leopardul imită nevinovăția mielului și a iedului.

De asemenea, leul, care mai înainte era foarte crud/ sălbatic [ferocissimum], și oaia și vițelul vor întârzia/ vor sta împreună [pariter morabuntur]. Căci zilnic vedem/ observăm în Biserică [cernimus in Ecclesia] pe bogați și săraci, puternici și smeriți, împărați și robi, că se învrednicesc împreună [pariter commerari] [de har], și de la pruncii micuți – despre care înțelegem [că sunt] Apostolii și bărbații apostolici [cf. Lc. 10, 21] –, [învățând,] prin cuvântul neșlefuit [imperitos sermone], iar nu prin știință [lumească] [imperitos sermone, sed non scientia], [se fac] împărați în Biserică.

Care, când între ei s-au legat prin învățătura Domnului [disciplina Domini], astfel încât se adaugă și familiile lor, atunci vor umple [pământul]: împreună se vor odihni puii lor.

De asemenea, leul nu carne va mânca, ci paie, căci se hrănește, desigur, cu mâncare simplă.

Și aceasta observând: că mănâncă nu carne de bou, ci aceste paie. Consider că, în Sfintele Scripturi, prin paie se înțeleg cuvintele simple [verba simplicia]. Iar grâul și miezul lăuntric [interiorem medulam] [înseamnă] sensul care este descoperit în literă [invenitur in littera].

Și se întâmplă adesea că oamenii veacului/ seculari [homines saeculi], necunoscând mistica/ cele tainice [mystica nescientes], sunt păscuți/ hrăniți din citirea simplă a Scripturilor [simplici Scripturarum lectione pascantur].

De asemenea, copilul, care este micuț în răutate, își întinde mâna în gaura viperei și alungă demonii din stăpânirea trupurilor oamenilor.

Dar cel ce este înțărcat, nu mai este hrănit cu laptele copilăriei, ci deja mănâncă hrană tare [cf. Evr. 5, 14]. Acesta întinde mâna în vizuina vasiliscului, adică în însăși locuința Satanei, și de acolo îl scoate pe el. De aceea s-a dat putere Apostolilor, ca să calce [calcarent] peste șerpi și scorpii/ scorpioni și peste toată tăria vrăjmașului (cf. Lc. 10, 19).

Însă animalele [care au fost] mai înainte veninoase nu vor putea nicidecum să rănească și să ucidă pe cei care vor locui în muntele sfânt al lui Dumnezeu, care se tâlcuiește [a fi] Biserica, despre care se spune în Evanghelie: «Nu poate cetatea așezată pe munte a se ascunde» (Mt. 5, 14).

Dar, ca să nu socotim a spune aceasta despre muntele Sion, după înșelarea evreilor [juxta hebraeorum errorem], [care interpretează literal versetul, și nu în mod duhovnicesc, de aceea] în versetul următor sunt arătate tainele propovăduirii Evangheliei: pentru că a fost umplut pământul de cunoașterea Domnului. Aceasta este ceea ce zicea mai sus în mod mai ascuns [obscurius]: Va locui lupul cu mielul și leopardul cu iedul se va culca alături/ va dormi.

Și, după obiceiul său, la sfârșit întinde cuvintele profetice: precum [sunt] apele, zice, acoperind marea. În ce fel apele mării acoperă adâncurile mării, adică pământul care a fost acoperit de râuri[le propovăduirii], astfel cunoașterea Domnului va umple tot pământul.

Pe care adunare/ unire a caracterelor opuse [diversorum morum conjunctionem], de asemenea, mai întâi Fericitul Apostol Petros mărturisește singur a fi văzut, în pânză de in, care din cer a fost trimisă, având patru colțuri (cf. F. Ap. 10, 11-16), prin care înțelegem patru părți ale lumii, ca să recunoaștem [ut cognoscamus] [în această vedere extatică] pământul plin de cunoașterea lui Dumnezeu [repletam terram Dei scientia].

În care pânză erau [animalele] cele cu patru picioare și șerpii și fiarele și zburătoarele cerului, încât ceea ce [a însemnat] arca în potop, aceasta Biserica să împlinească în lume”[2].


[1] Prin faptul că duhul nostru a fost înviat ca să cunoască cele duhovnicești.

[2] PL 24, col. 150-152.

Sfântul Ieronim Mărturisitorul, Comentarii la Isaia Prorocul (fragmente) [22]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfantul Ieronim MarturisitorulSfântul Ieronim Mărturisitorul
(340/342/345-420, † 30 septembrie,
pomenit la 15 iunie în Biserica
Ortodoxă)

 *

„Vers. 6-9: «Va locui lupul cu mielul [lupus cum agno] și leopardul cu iedul [pardus cum haedo] va dormi; vițelul și leul și oaia vor întârzia împreună [simul morabuntur] și un copil mic îi va mâna [minabit] pe ei.

Vițelul și ursul [vitulus et ursus] vor fi păscuți [pascentur]: împreună se vor odihni puii lor și leul ca boul [leo quasi bos] va mânca paie [paleas].

Și se va juca copilul de țâță [delectabitut infans ab ubere] peste gaura aspidei/ viperei[1]; și, în vizuina vasiliscului, cel ce a fost înțărcat își va întinde mâna sa.

Nu vor răni și nu vor ucide în tot muntele sfânt al Meu, pentru că a fost umplut pământul de cunoașterea Domnului [scientia Domini], precum [sunt] apele acoperind marea».

Și în privința acestora iudeii și iudaizanții noștri [nostri judaizantes] îndreaptă cuvântul [litteram] [profetic] spre cele viitoare, pentru ca, întru slava/ strălucirea lui Hristos [in claritate Christi], pe care Îl consideră că are să vină la sfârșitul lumii, toate fiarele să fie readuse la blândețe și îndepărtate de sălbăticia de mai înainte, lupul și mielul să pască împreună și celelalte cu celelalte, pe care acum le vedem că sunt împotrivitoare unele altora.

Pe care[2] trebuie să-i întrebăm: dacă toate locurile existente [în Scriptură] se înțeleg astfel precum sunt scrise și nimic nu se referă la înțelegerea duhovnicească [ad intelligentiam spiritualem] – ca aceea a Apostolului, care zice: «Binecuvântat [este] Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Care ne-a binecuvântat pe noi în toată binecuvântarea duhovnicească, întru cele cerești, în Hristos» (Efes. 1, 3) –, deci și rădăcina și toiagul și floarea (cf. Is. 11, 1) să nu fie raportate la sens[ul duhovnicesc], iar pământul lovit de Cuvântul lui Dumnezeu și cel necredincios ucis de Duhul buzelor Lui să fie înțelese astfel precum sunt scrise și să fie mărginite a arăta [numai sensul literal]: [atunci] în ce fel sunt înconjurați rinichii Domnului de dreptate și adevăr, [adică] de lucruri netrupești/ nemateriale [incorporeis]?

Dar să îi întrebăm pe ei și aceasta, cine să fie vrednic/ cum să se învrednicească de măreția Domnului [quid dignum sit Domini majestate], încât lupul și mielul să pască împreună, și leopardul să doarmă cu iedul și leul să mănânce paie și pruncul cel mic să-și întindă mâna sa în gaura viperei?

Decât, poate, dacă ne vor aduce înapoi veacul de aur al lui Saturn din fabulele/ poveștile poeților, în care lupii și mieii vor paște împreună și vor curge râuri pline de vin cu miere și din frunzele copacilor va picura miere preadulce și se vor umple toate izvoarele de lapte.

Căci dacă vor răspunde [că cele profețite de Sfântul Isaias se potrivesc] pentru fericirea acelor vremuri viitoare, încât, lăsând deoparte pedepsirea unora, oamenii buni să se bucure de toate, [cei ce susțin acestea] aud de la noi că nimic nu este bun decât dacă [este] virtute și nimic [nu este] rău decât dacă [este] păcat, psalmistul zicând: «Cine este omul care să dorească viața și să iubească a vedea zile bune? Înfrânează limba ta de la rău și buzele tale să nu grăiască viclenie! Întoarce-te de la rău și fă binele!» (Ps. 33, 13, 15).

Însă bogățiile și sănătatea trupului și belșugul tuturor lucrurilor și cele contrare acestora, sărăcia, infirmitatea/ neputința și nevoia, chiar și la filosofii lumii [apud philosophos saeculi], nu se regăsesc între cele [considerate] bune, nici între cele [considerate] rele, ci sunt numite indiferente/ nici bune, nici rele [indifferentia].

De aceea și stoicii, care se potrivesc în bună măsură învățăturii noastre [creștine][3], nu numesc nimic bun, decât numai cinstea și virtutea, [și, tot așa, nu numesc] nimic rău, decât fapta urâtă/ de rușine/ necinstită [turpitudinem].

Acestea le spunem pe scurt, pentru a-i convinge pe iudaizanții noștri să se trezească din somnul cel preagreu.


[1] Se referă la gaura din pământ a viperei, la vizuina sa.

[2] Pe iudei și pe iudaizanți.

[3] Sub aspect moral.

Sfântul Ieronim Mărturisitorul, Comentarii la Isaia Prorocul (fragmente) [21]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfantul Ieronim MarturisitorulSfântul Ieronim Mărturisitorul
(340/342/345-420, † 30 septembrie,
pomenit la 15 iunie în Biserica
Ortodoxă)

 *

„Vers. 3-5: «Nu după vederea ochilor va judeca, nici după auzul urechilor va arăta/ va descoperi/ va pedepsi, ci va judeca întru dreptate pe săraci și va descoperi [cele ascunse] întru echitate/ imparțialitate [arguet in aequitate] pentru cei blânzi ai pământului, și va lovi pământul cu toiagul gurii Sale [virga oris Sui] și Duhul buzelor Sale îi va ucide pe cei necredincioși/ neevlavioși [impium]. Și va fi dreptatea cingătoarea șalelor Lui [cingulum lumborum Ejus] și credința [va fi] centura rinichilor Lui [cinctorium renus Ejus]».

Aceasta noi o considerăm că se referă la prima venire a Mântuitorului, [însă] iudeii îndreaptă [contendunt] [interpretarea profeției] spre cele viitoare, [care se vor petrece] la sfârșitul lumii.

LXX [cei 70] au tradus: «Nu după slavă [secundum gloriam] va judeca, nici după vorbă va pedepsi [neque juxta sermonem arguet], ci va judeca judecată celor smeriți [humili] și-i va descoperi [arguet] pe cei smeriți ai pământului»[1].

Căci [Dumnezeu] nu ascultă de nimeni în judecată [nullius personam accepit in judicio][2], dar scribilor [scribis] și fariseilor și căpeteniilor le grăiește: «Vai vouă, prefăcuților! [Vae vobis, hypocritae[3]]» (Mt. 23, 13); și: «Va fi luată de la voi Împărăția lui Dumnezeu și va fi dată neamului care face roadele ei» (Mt. 21, 43).

Nici nu a pedepsit după vorbă [bârfă/ clevetire] și după auzul urechii [lingușire]. Căci, zicându-I Lui: «Învățătorule [Magister], știm că adevărat ești [verax es] și calea lui Dumnezeu întru adevăr înveți și nu ești influențat de cineva [non ad Te pertinet de aliquo], căci nu privești la fața oamenilor [neque vides in faciem hominum» (Mt. 22, 16), [iar El] știind răutatea lor, răspundea: «De ce Mă ispitiți, prefăcuților?» (Mt. 22, 18) și celelalte asemenea acestora.

Deci îi judeca întru dreptate pe săracii cu duhul, a cărora este Împărăția lui Dumnezeu, și descoperea întru echitate/ imparțialitate pe cei blânzi și smeriți ai pământului, zicând către Apostoli: «Acum, și voi sunteți proști/ lipsiți de minte?». Și iarăși: «Nici nu știți, nici nu înțelegeți?» (Mc. 8, 17). Și către Petros în mod deosebit: «[Cel ce ești] al credinței puține [modicae fidei], de ce te-ai îndoit?» (Mt. 14, 31).

Sau, desigur, pentru cei smeriți și blânzi îi osândea/ pedepsea pe alții, care vroiau să-i asuprească.

De asemenea, [Domnul] a lovit cu toiagul toate faptele pământești, sau, după cum au tradus LXX [cei 70], «cu cuvântul gurii Sale», grăind în Evanghelie: «Să nu considerați că am venit a trimite pace [mittere pacem] pe pământ, căci nu am venit a trimite pace, ci sabie» (Mt. 10, 34 și Lc. 12, 51).

Și Duhul buzelor Sale îi va ucide pe necredincioși [impium], despre care în psalmul 9 citim: «Ai mustrat/ pedepsit neamurile și a pierit necredinciosul; numele lor le-ai șters în veac și în veacul veacului» (Ps. 9, 6).

Și Pavlos Apostolul scrie: «Pe care Domnul Iisus îi va ucide cu duhul gurii Lui» (II Tes. 2, 8). După ce a fost ucis cel necredincios, Domnul S-a încins cu dreptatea și adevărul și credința (cf. Efes., cap. 6). Căci El S-a făcut nouă, de la Dumnezeu, înțelepciune și dreptate și sfințire și mântuire (cf. I Cor., cap. 1), Care și în Evanghelie grăiește: Eu sunt lumina și viața și adevărul (In. 8, 12; 14, 6).

Iar de către psalmist se zice: «Adevărul de pe pământ a răsărit/ s-a născut [orta est], dreptatea din cer a privit [prospexit]» (Ps. 84, 12). De aceea și Apostolul îi îndeamnă pe efeseni: «Stați deci [având] șalele voastre încinse[4] [state ergo succincti lumbos vestros] în adevăr și îmbrăcați cu platoșa dreptății» (Efes. 6, 14).

Dar dacă se citește credință pentru adevăr, aceasta arată, că cingătoarea Domnului [cingulum Domini], cu care s-a încins Ieremias (cf. Ier., cap. 13), este credința celor credincioși [fides credentium]”[5].


[1] LXX, Is. 11, 3-4: „οὐ κατὰ τὴν δόξαν κρινεῖ οὐδὲ κατὰ τὴν λαλιὰν ἐλέγξει ἀλλὰ κρινεῖ ταπεινῷ κρίσιν καὶ ἐλέγξει τοὺς ταπεινοὺς τῆς γῆς.

[2] Nimeni nu Îl poate influența pe El sau nu Îi poate spune cum să judece.

[3] „Hypocrita, hypocritae” înseamnă, în latină, actor sau mim care imită gesturile unui actor.

[4] Având mijlocul încins, cu sensul de a fi gata, a fi pregătiți. În vechime, ultimul element de vestimentație care se îmbrăca era cureaua/ brâul/ cingătoarea, având eventual și sabia sau altă armă atârnată de ea. Aceasta însemna că omul era pregătit pentru înfruntare, că era cu totul gata.

De aceea, de-a lungul vremii, mulți monahi nevoitori au ales, ca formă de asceză, dar și cu sens duhovnicesc, pentru a-și păzi trezvia minții, să doarmă încălțați și îmbrăcați și având mijloacele încinse cu cureaua.

[5] PL 24, col. 149-150.

Sfântul Ieronim Mărturisitorul, Comentarii la Isaia Prorocul (fragmente) [20]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfantul Ieronim MarturisitorulSfântul Ieronim Mărturisitorul
(340/342/345-420, † 30 septembrie,
pomenit la 15 iunie în Biserica
Ortodoxă)

 *

„Pentru rădăcină [ῥίζης/ radice], pe care numai LXX [cei 70] au tradus-o [astfel], în ebraică avem scris geza (גֵּזַע), pe care Aquila și Simmahos și Teodotion l-au tâlcuit prin χορμόν, adică trunchi/ tulpină [truncum]. Iar pentru floare, care în ebraică se zice nețer (נֵצֶר), au tradus lăstar/ mugure [germen], pentru ca să se înțeleagă că, multă vreme după robia babiloniană, nemaiavând nimeni din stirpea/ tulpina/ neamul lui David [nullo de stirpe David][1] slava împărătească cea veche, va ieși ca dintr-o tulpină/ trunchi [de trunco] Maria, iar din Maria Hristos. […]

Așadar, peste această Floare, care din trunchiul și din rădăcina lui Iesse, prin Maria Fecioara, va răsări pe neașteptate, se va odihni Duhul Domnului, pentru că în El a plăcut [complacuit] [Lui] ca să locuiască toată deplinătatea dumnezeirii în mod trupește [omnem plenitudinem divinitatis habitare corporaliter]; nicidecum în parte, ca în alți Sfinți. […]

În aceeași carte [Evanghelie] a lui Matteos, citim ceea ce este scris mai departe: «Iată Fiul Meu, pe Care L-am ales. Alesul Meu, întru Care a plăcut [complacuit] sufletului Meu. Voi pune Duhul Meu peste El; Îi voi da judecata neamurilor» (Mt. 12, 18), înțelegând că se referă la Mântuitorul, întru Care S-a odihnit Duhul Domnului, adică a rămas întru veșnică locuire. Nu ca să zboare și iarăși să se coboare la El, ci ca să rămână mereu, după mărturia lui Ioannis Botezătorul, care a zis: «Am văzut pe Duhul coborând ca o porumbiță din cer și rămânând în El, și/iar eu [eram]neștiindu-L pe El. Dar Cel care m-a trimis pe mine să botez în apă, Acela mi-a zis mie: Peste Care vei vedea pe Duhul coborându-Se și rămânând în El, Acela este Care botează în Duhul Sfânt» (In. 1, 32-33).

Apoi în Evanghelia despre care am vorbit mai sus, găsim scrise acestea: «Și s-a făcut, când Se ridicase [ascendisset] Domnul din apă, [că] a coborât Duhul Sfânt, Izvorul a toate [fons omnis], și S-a odihnit peste El, și a zis Lui: Fiul Meu, în toți Profeții Te așteptam pe Tine, ca să vii și să Mă odihnesc în Tine. Căci Tu ești odihna Mea, Tu ești Fiul Meu întâi-născut, Care împărățești în veci».

Care Duh al Domnului este numit și Duhul Înțelepciunii: căci «toate prin El s-au făcut și fără El nimic nu s-a făcut, care s-a făcut» (In. 1, 3). Și în psalmi se cântă: «Cât de mărite/ lăudate [magnificata] sunt lucrurile Tale [opera Tua], Doamne! Toate întru înțelepciune le-ai făcut!» (Ps. 91, 6).

Și Apostolul a scris: «Hristos, puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu» (I Cor. 1, 24). Și în Pilde citim: «Dumnezeu, în înțelepciunea Sa, a întemeiat pământul și a creat cerurile întru pricepere» (Pild. lui Sal. 3, 19).

Și în același fel în care Cuvântul lui Dumnezeu este numit Lumină și Viață și Înviere, astfel și Duhul este numit al înțelepciunii și al priceperii/ înțelegerii, al sfatului, al puterii, al științei, al evlaviei, și al temerii de Dumnezeu; nu pentru că ar fi diferit, după numirile diferite, ci fiind Unul și Același izvor și început [fons atque principium] al tuturor puterilor [cunctarum virtutum].

Așadar, fără Hristos nu poate fi nimeni înțelept [nec sapiens quis esse potest], nimeni înțelegător/ inteligent [nec intelligens], nimeni în stare să sfătuiască [nec consiliarius], nimeni puternic [nec fortis], nimeni erudit [nec eruditus], nimeni evlavios [nec pius], nimeni plin de frica lui Dumnezeu [nec plenus timoris Dei].

Și să luăm aminte aceasta: că Duhul Domnului, al înțelepciunii și al priceperii/ înțelegerii, al sfatului și al puterii și al științei și al evlaviei și al temerii de Dumnezeu – adică având șapte nume, care se zic șapte ochi într-o piatră (cf. Zah. 3, 9)[2] – Se odihnește peste Fecioară și peste Floarea [Hristos], Care este din [rădăcina lui] Iesse, și [Care] prin acest trunchi/ această tulpină a lui David [per hoc David stirpe] a răsărit.

În special, însă, Duhul temerii de Domnul Îl va umple pe El pentru cei care au nevoie de frica Domnului; pentru că sunt prunci, pe care îi trimite afară desăvârșita iubire. Căci cel ce se teme are pedeapsă și nu este desăvârșit (cf. I In. 4, 18).

De aceea și Apostolul grăiește către cei credincioși: «Căci nu ați primit iarăși un duh al robiei întru frică, ci ați primit Duhul înfierii, întru Care strigăm: Avva, Părinte!» (Rom. 8, 15).

Și în Malahias citim: «Dacă Eu sunt Tatăl, unde este slava Mea? Și dacă Eu sunt Domnul, unde este frica Mea/ temerea de Mine?» (Mal. 1, 6). Despre care frică se cântă și în psalm: «Veniți, fiilor, ascultați-mă pe mine: frica Domnului vă voi învăța pe voi» (Ps. 33, 12)”. [PL. 24, col. 147-149.]


[1] Stirps, stirpis înseamnă și tulpină sau trunchi, dar și neam.

[2] Cf. LXX: „διότι ὁ λίθος ὃν ἔδωκα πρὸ προσώπου Ἰησοῦ ἐπὶ τὸν λίθον τὸν ἕνα ἑπτὰ ὀφθαλμοί εἰσιν / Pentru că [iată] piatra pe care am dat-o înaintea feței lui Iisus: pe piatra cea una șapte ochi sunt”.

În VUL avem același text: „quia ecce lapis quem dedi coram Iesu super lapidem unum septem oculi sunt”.

Sfântul Ieronim Mărturisitorul, Comentarii la Isaia Prorocul (fragmente) [19]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfantul Ieronim MarturisitorulSfântul Ieronim Mărturisitorul
(340/342/345-420, † 30 septembrie,
pomenit la 15 iunie în Biserica
Ortodoxă)

 *

„Și, deși din ceea ce spusese mai sus, Emmanuil, adică: cu noi [este] Dumnezeu, a arătat a fi El Dumnezeu, totuși acum zice că s-a făcut domnie peste umărul Lui, fie pentru că El Își va purta Crucea Sa, fie înțelegând prin umăr puterea brațului, același Isaias zicând: «A arătat/ a descoperit [revelavit] Domnul Dumnezeu brațul Său sfânt [brachium sanctum Suum] tuturor neamurilor» (Is. 52, 10).

Și mai departe: «Doamne, cine a crezut auzului nostru și brațul Domnului cui s-a descoperit?» (Is. 53, 1).

Așadar, după cele două numiri, a vorbit despre alte șase numiri: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu, Tare, Părintele veacului viitor, Domnul păcii.

Căci numirile nu sunt înjugându-se câte două, așa după cum cred mulți, încât să citim: Sfetnic minunat, și mai departe: Dumnezeu tare. Ci Minunat trebuie citit separat, care în ebraică se zice Fele (פֶּ֠לֶא), iar Sfetnic aparte, care în limba lor se cheamă Ioeț (יוֹעֵץ֙), iar Dumnezeu în mod separat, care se zice evreiește El (אֵ֣ל).

Adică, în cele care urmează, unde citim «Căci Tu ești Dumnezeu și noi nu știam»; și iarăși: «Eu sunt Dumnezeu și nu este altul afară de Mine» (Is. 45, 5), și multe asemenea cu acestea, pentru ceea ce în latină se zice Deus [Dumnezeu], în ebraică s-a scris: El. […]

Însă nu se va îndoi [cineva] de [faptul că se citesc împreună:] Părintele veacului viitor și al învierii – care [profeție] în chemarea noastră [la credință] se împlinește – și Domnul păcii, Care a grăit către Apostoli: «Pacea Mea dau vouă, pacea Mea las vouă» (In. 14, 27), care, la Pavlos Apostolul, [s-]a citit pacea noastră [a fi Însuși] Mântuitorul.

Ale Cărui nume/ numiri de slavă înfricoșătoare consider a nu fi îndrăznit LXX să le zică despre Copil, Care ar fi trebuit să fie numit în mod descoperit Dumnezeu și celelalte. Ci pentru cele șase numiri [din ebraică] a pus [ceva] ce în ebraică nu se află: Înger de mare sfat [magni consilii Angelum], și voi aduce pacea peste domni și sănătatea Lui.

Care, aceasta, mie mi se pare a avea sensul: este Îngerul marelui sfat, Care a vestit nouă părăsind atunci Israilul și mântuind neamurile. Și a dat pacea domnilor Săi, [adică] Apostolilor și bărbaților apostolici [apostolicis viris], și sănătatea învățăturilor lor [sanitatem dogmatum suorum] a lăsat-o celor credincioși.

Iar ceea ce urmează: Se va înmulți Împărăția Sa și pacea nu va avea sfârșit – pentru care LXX [cei 70] au tradus: mare [va fi] domnia Acestuia – trebuie să știm că termenul ebraic mesrah (מִּשְׂרָ֜ה), și aici și mai sus, LXX l-au tâlcuit prin ἀρχὴ, adică domnie [principatum]. Pentru care noi, mai sus, domnie [am zis], [iar] aici am schimbat [zicând] împărăție [imperium]. […]

Nu va putea să se îndoiască de înmulțirea Împărăției Mântuitorului și de pacea Lui, care nu va avea sfârșit, cel ce a citit în psalmi: «Cere de la Mine și-Ți voi da Ție neamurile moștenirea Ta și stăpânirea Ta [până la] marginile pământului» (Ps. 2, 8); și mai departe: «Și mulțimea păcii, până când este luată luna» (Ps. 71, 7), adică până la sfârșitul veacului.

Iar domnia Lui și Împărăția va fi peste tronul și împărăția lui David – care fusese risipită după domnia babiloniană –, ca să o întemeieze și să o întărească și să o învețe a fi neîntreruptă [perpetuum] (ca să nu se considere deșartă făgăduința lui Dumnezeu), de la vremea Întrupării până în veșnicie [in sempiternum].

Așadar, de aceea râvna, adică gelozia Domnului oștirilor [zelus, id est aemulatio Domini exercituum] a făcut aceasta, pentru că ei [evreii] L-au provocat la gelozie în aceia care nu erau zei, și El îi va provoca pe ei la gelozie în neamuri, care nu era seminții [ale lui Israil, ale poporului căruia i se făcuseră făgăduințele] (cf. Deut., cap. 32)”[1].

*

Capitolul 11

„Vers. 1-2: «Și va ieși un toiag [virga[2]] din rădăcina [radice] lui Iesse și Floare [flos] din rădăcina lui se va înălța. Și se va odihni peste El Duhul Domnului, Duhul înțelepciunii și al înțelegerii, Duhul sfatului și al puterii, Duhul științei și al credinței/ evlaviei [pietatis]. Și se va umple cu Duhul temerii Domnului». […]

Iudeii înțeleg Toiagul și Floarea din rădăcina lui Iesse [a fi] Însuși Domnul. Căci, desigur, în toiag împărățind puterea, în floare [in flore] este arătată frumusețea.

Însă noi, prin toiagul din rădăcina lui Iesse înțelegem pe Fecioara Maria, care n-a avut sieși nicio ramură altoită [fruticem cohaerentem], despre care și mai sus citim: «Iată Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu» (Is. 7, 14).

Iar Floare [înțelegem a fi] Domnul Mântuitorul, care zice în Cântarea Cântărilor: «Eu, Floarea câmpului și Crinul văii» (Cânt. Cânt. 2, 1)”[3].


[1] PL 24, col. 130.

[2] În Ps. 22, 3, VUL, avem: „virga Tua et baculus Tuus ipsa me consolata sunt/ varga Ta și toiagul Tău, acestea m-au mângâiat”.

In LXX este Ps. 22, 4: „ἡ ῥάβδος σου καὶ ἡ βακτηρία σου αὐταί με παρεκάλεσαν”. Iar la Is. 11, 1 avem același cuvânt: „καὶ ἐξελεύσεται ῥάβδος ἐκ τῆς ῥίζης Ιεσσαι”.

Biblia 1688 traduce, în ambele cazuri, cu toiag: „Toiagul Tău și varga Ta…” (Ps. 22, 5); și respectiv: „Și va ieși Toiag din rădăcina lui Iesei” (Is. 11, 1).

[3] PL. 24, col. 147.

Sfântul Ieronim Mărturisitorul, Comentarii la Isaia Prorocul (fragmente) [18]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

*

Sfantul Ieronim MarturisitorulSfântul Ieronim Mărturisitorul
(340/342/345-420, † 30 septembrie,
pomenit la 15 iunie în Biserica
Ortodoxă)

 *

Capitolul 9

„Vers. 1: «Mai întâi/ la început [primo tempore], a fost luminat pământul lui Zabulon și pământul lui Neftalim și, în urmă, s-a îngreunat calea mării, dincolo de Iordanul Galileei neamurilor. Poporul care umbla în întuneric [ambulabat in tenebris] a văzut lumină mare; celor ce locuiau în ținutul umbrei morții, lumină le-a răsărit lor [lux orta est eis]».

LXX: «Bea mai întâi aici, dobândește/ adu repede [velociter] ținutul lui Zabulon, pământul lui Neftalim și restul, care sunteți lângă mare, dincolo de Iordanul Galileei neamurilor. Poporul care umbla în întuneric a văzut lumină mare; cei ce locuiți în ținutul și [în] umbra morții, lumină va răsări vouă [lux orietur vobis]»[1].

Am dat amândouă variantele [duplicem editionem], întrucât mărturia s-a răspândit așa cum a fost folosită de Evanghelistul Matteos, pentru ca să fie cunoscută fie diferența tâlcuirilor, fie asemănarea [lor]. Și observăm în primul rând că evanghelistul Matteos a dat mărturia aceasta nu după LXX, ci de la evrei.

Așadar, cuvântul evanghelic zice: «Însă, auzind Iisus că Ioannis [Botezătorul] a fost predat, S-a retras/ a plecat [secessit] în Galilea și, părăsind Nazaretul, a venit și a locuit în Cafarnaum/ Capernaum, care este lângă mare, în hotarele lui Zabulon și Neftalim; ca să se împlinească ceea ce s-a zis prin Isaias Profetul, zicând:

Pământul lui Zabulon și pământul lui Neftalim, calea mării, dincolo de Iordanul Galileei neamurilor; poporul care stătea în întuneric [sedebat in tenebris], a văzut lumină mare; celor ce ședeau în ținutul umbrei morții, lumină le-a răsărit lor.

Din acea vreme, a început Iisus să predice și să zică: S-a apropiat [appropinquavit] Împărăția cerurilor!» (Mt. 4, 12-17).

Și Ioannis Evanghelistul spune că Iisus, invitat la nuntă cu Ucenicii Săi, în Cana Galileei, a făcut acolo primul semn, schimbând apa în vin: «Aici a făcut Iisus începutul semnelor, în Cana Galileei, și Și-a arătat slava Sa. Și au crezut în El Ucenicii Lui» (In. 2, 11). De aceea și în LXX se spune: Bea mai întâi aici, dobândește/ adu repede etc. Pentru că pământul lui Zabulon și pământul lui Neftalim a văzut [videret] prima minune a lui Hristos, pentru ca să bea primul băutura credinței cel care văzuse primul pe Domnul făcând semne [signa].

Și, după ebraică, mai întâi/ la început [primo tempore] se spune a fi arătată greutatea păcatelor, pentru că Mântuitorul a predicat Evanghelia mai întâi în ținuturile celor două neamuri [ale lui Israil: al lui Zabulon și al lui Neftalim]. De aceea, și în psalmul 67 se zice: «Binecuvântați pe Domnul din izvoarele lui Israil. Acolo Veniamin cel tânăr în extaz[2], » – Pavel Apostolul (cf. F. Ap. cap. 9), care și în altă parte zicea: «Sau ne ieșim din minte, pentru Dumnezeu» (II Cor. 5, 13) – «căpeteniile Zabulonului, căpeteniile lui Neftalim, voievozii lor [duces eorum]» (Ps. 67, 27-28).

Pentru că în aceste neamuri au fost sătucuri, din care [ieșind] voievozii noștri [duces nostri], Apostolii, au crezut. Și au crezut – la Simmahos –, repede [velociter], încât auzind: «Veniți și vă voi face pe voi pescarii oamenilor [piscatores hominum]» (Mt. 4, 19), îndată și-au părăsit și tatăl, și corăbioara [naviculam].

Mai apoi însă [novissimo autem tempore], s-a îngreunat credința lor, după ce mulți iudei au rămas în păcat/ în înșelare [in errore]. Însă mare [„calea mării”] numește aici lacul Ghennisaret, care este format curgând Iordanul [în el], pe malul căruia sunt așezate Capernaum și Tiberias și Bitsaida și Horazin, în care Domnul a locuit, chiar în ținutul cel mai înalt, încât poporul, care fie ședea [în întuneric] [la Matteos], fie umbla în întuneric [la Isaias, în LXX și în ebraică], a văzut lumină, nicidecum slabă, ca a altor Profeți, ci mare, ca a Celui care în Evanghelie zice: «Eu sunt lumina lumii» (In. 8, 12).

Și celor care locuiau în ținutul umbrei morții, lumină le-a răsărit lor. Între moarte și umbra morții, cred că aceasta este [diferența]: că moartea este a acelora care, murind cu faptele, au mers în Iad. «Căci sufletul care va păcătui, el însuși va muri» (Iez. 18, 20). Însă umbra morții este a acelora care, când păcătuiesc, încă nu s-au depărtat de viața aceasta, deci pot, dacă vor vrea, să facă pocăință [agere poenitentiam]. […]

Mai întâi au fost luate de asirieni aceste două neamuri, Zabulon și Neftalim și duse în pământ vrăjmaș (cf. II Împ. cap. 15), iar Galilea s-a pustiit, despre care acum Profetul zice a Se arăta în ea Cel care a luat păcatele poporului. Însă apoi nu numai două neamuri, ci și celelalte, care locuiau dincolo de Iordan și în Samaria, au fost duse în robie (cf. II Împ., cap. 17 și 18).

Și aceasta se spune, Scriptura zice acum că ținutul al cărui popor a fost dus mai întâi în robie și a început să robească babilonienilor, și care mai înainte trăia în înșelare/ în păcat, acesta a văzut mai întâi lumina lui Hristos predicând [praedicantis] și de la acesta a fost însămânțată Evanghelia la toate neamurile”[3].

„Vers. 6: «Căci Prunc S-a născut nouă, Fiu s-a dat nouă și s-a făcut domnie/ stăpânire [principatus] peste umărul lui [super humerum Ejus] și se va chema numele Lui: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu, Tare, Părintele veacului viitor, Domnul păcii. Se va înmulți Împărăția Sa și pacea nu va avea sfârșit peste tronul lui David și peste împărăția Lui, ca s-o sprijine și s-o întărească în judecată și dreptate de acum și până în vecie. Râvna Domnului oștirilor va face aceasta».

LXX[4]: «Căci Prunc S-a născut nouă, Fiu s-a dat nouă, a Cărui domnie/ stăpânire s-a făcut peste umărul lui și se cheamă numele Lui: Vestitor/ Înger al marelui sfat [magni consilii Nuntius]. Căci voi aduce pacea peste domni și sănătatea Lui; mare [va fi] domnia Acestuia și pacea nu are sfârșit peste tronul lui David și Împărăția Lui, ca să o întărească pe ea și s-o sprijine în judecată și dreptate și aceasta acum și până în veac. Râvna Domnului Savaot va face aceasta».

[…] S-a născut nouă Copil din Fecioară, despre Care mai sus s-a zis: mai înainte de a ști Copilul să respingă răul și să aleagă binele (Is. 7, 16), iar apoi, când a născut Profetesa: mai înainte să știe Copilul să cheme pe tatăl său și pe Mama sa (Is. 8, 4).

Așadar, acest Copil, Care S-a născut din Fecioară, este numit Emmanuil (cf. Is. 7, 16), adică: cu noi [este] Dumnezeu, și din Profetesă, adică născut din Duhul Sfânt, s-a numit: grăbește, trage prada, grăbește a robi (cf. Is. 8, 3).

Iar acum este numit cu multe nume”[5].


[1] Primul frază este 8, 23 în LXX.

[2] În latină este: in mentis excessu/ ieșit din minte, în sensul ieșirii din sine duhovnicești. În LXX: ἐν ἐκστάσει/ în extaz.

[3] PL 24, col. 126-128.

[4] În LXX sunt versetele 5-6.

[5] PL 24, col. 129-130.

Sfântul Ieronim Mărturisitorul, Comentarii la Isaia Prorocul (fragmente) [17]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

*

Sfantul Ieronim MarturisitorulSfântul Ieronim Mărturisitorul
(340/342/345-420, † 30 septembrie,
pomenit la 15 iunie în Biserica
Ortodoxă)

 *

„Și întrucât urmează: și vei chema numele Lui Emmanuil, și LXX și ceilalți trei au tradus în mod asemănător [aceea] pentru care în [Evanghelia lui] Matteos s-a scris: vor chema (Mt. 1, 23); ceea ce în ebraică nu se află.

Așadar, acest Copil care Se naște din Fecioară, o, casa lui David, acum este numit Emmanuil de către tine, adică: cu noi [este] Dumnezeu, […] și Cel care apoi va fi numit Iisus, adică Mântuitor, El, care are să mântuiască întreg neamul omenesc, acum este chemat de către tine cu numele Emmanuil. […]

În cazul multor mărturii, pe care Evangheliștii sau Apostolii le-au luat din cărțile vechi [ale Vechiului Testament] – [și care] trebuie să fie privite cu mai multă atenție –, aceștia nu au urmărit ordinea cuvintelor, ci sensul/ înțelesul.

De aceea, și în cazul acesta, pentru va lua în pântece [de la Isaias], Matteos a pus: va avea în pântece (Mt. 1, 23). Iar pentru vei chema [el a scris:] vor chema.

Evreii consideră că aici se profețește despre Ezechias, fiul lui Ahaz, care, domnind el, a fost luată Samaria: ceea ce nu este cu putință a se dovedi pe deplin. Din moment ce Ahaz, fiul lui Ioatam, a domnit peste Iuda și Ierusalim 16 ani, căruia i-a urmat la domnie fiul său, Ezechias, în vârstă de 25 de ani, și care a domnit peste Iuda și Ierusalim 27 de ani (cf. II Împ. 16-20).

Așadar, dacă este să credem profeția aceasta făcută despre el [Ezechias], în primul an al lui Ahaz, în ce fel vorbește [atunci] despre conceperea și nașterea lui Ezechias, când, în acea vreme, când a început a domni Ahaz, Ezechias avea deja 9 ani? […]

Cineva dintre ai noștri a susținut că Isaias Profetul ar fi avut doi fii: Iasub și Emmanuil, iar Emmanuil să fi fost născut de către soția Profetului, întru închipuirea [in typum] Domnului [și] Mântuitorului. Încât fiul dintâi, Iasub, care se tâlcuiește cel părăsit [relictus] sau schimbat [convertens], simbolizează poporul evreu care a fost părăsit și apoi s-a întors.

Însă cel de-al doilea, adică Emmanuil, și [care se tâlcuiește] cu noi [este] Dumnezeu, [simbolizează] chemarea neamurilor, după ce Cuvântul S-a făcut trup și a locuit între noi (In. 1, 14)”[1].

„Vers. 15: «Va mânca unt și miere ca să știe [ut sciat] să respingă răul și să aleagă binele». Pentru care [traducătorii] LXX au tradus: mai înainte de a ști[2], iar ceea ce urmează: de a alege răul [assumere malum][3], în ebraică nu există.

Și înțelesul este: o, casa lui David, căreia [îți] este cunoscut cuvântul lui Dumnezeu, ca să chemi [voces], adică să invoci/ să rogi [invoces], în primejdia întâmplată, numele lui Emmanuil, adică: cu noi [este] Dumnezeu [nobiscum Dei], să nu te miri de noutatea lucrului, dacă Fecioara naște pe Dumnezeu, Care să aibă atâta putere încât Cel care are să Se nască după multă vreme să te izbăvească [fiind] chemat acum. Căci El este cel care S-a arătat [visus est] lui Avraam și a grăit cu Moisis.

Voi spune și altceva, mai minunat: ca să nu crezi/ să nu gândești că El avea să Se nască în aparență [in phantasmate], se va folosi de mâncarea copilăriei, va mânca unt și lapte.

Și, multe veacuri după [această profeție], se îngăduie ca Evanghelia să mărturisească despre El: «Copilul, însă, Se desăvârșea cu înțelepciunea și cu vârsta și cu harul la Dumnezeu și oameni [Puer autem proficiebat sapientia et aetate et gratia apud Deum et homines]» (Lc. 2, 52). Și aceasta se spune pentru ca să se creadă adevărul trupului omenesc [cu care S-a născut Domnul din Fecioara Maica Sa].

Totuși, încă fiind înfășat în scutece și hrănit cu unt și miere, va avea judecata binelui și răului [boni malique judicium], ca, respingând/ osândind pe cele rele, să aleagă pe cele bune.

[Și trebuie să înțelegem] nu că va face aceasta [El, încă în fașă fiind, adică] fie să respingă, fie să aleagă, ci că va ști să respingă și să aleagă; ca noi, prin aceste cuvinte, să cunoaștem a nu fi dăunat [cu ceva] vârsta fragedă a trupului omenesc înțelepciunii dumnezeiești[4].

Într-adevăr, [Pruncul] zăcând/ fiind așezat [jacentem] în iesle, Îngerii vestesc păstorilor, magii veniți din Răsărit I se închină [adorant], despre care, desigur, este de crezut a fi aleși [de Dumnezeu, adică de Pruncul din iesle, Care știa să aleagă pe cei buni și să respingă pe cei răi].

Și dimpotrivă, Irodis, cărturarii și fariseii sunt respinși/ osândiți [reprobantur] (cf. Mt. cap. 2), pentru că au măcelărit multe mii de copii pentru [ca să omoare] un singur Copil [pro uno Infante]”[5].

„Vers. 16: «Căci mai înainte să știe Copilul a respinge răul și a alege binele, va fi pustiit pământul pe care tu îl urăști [detestaris], de la fața celor doi împărați ai săi».

În al șaselea an al domniei lui Ezechias, Samaria a fost luată de asirieni (cf. II Împ. cap. 18), adică în al 31-lea an al vârstei acestuia.

Dacă deci cel care avea să se nască, fie din Fecioară, după cum susținem noi, fie din cea tânără [adolescentula], precum vor evreii, va mânca unt și miere și atât de mic [parvulus] va fi, încât să nu știe să discearnă răul de bine[6], și, mai înainte ca el să treacă peste vremea copilăriei, pământul Siriei și al Samariei va fi devastat de asirieni, [atunci] să ne răspundă evreii: în ce fel este profețit [ca] un copilaș [infantulus] Ezechias, [care avea] 31 de ani, și [deci] la o vârstă atât de fragedă încât, mâncând miere și unt, lângă copiii niniviteni, să nu cunoască nici stânga, nici dreapta, adică nici răul, nici binele?

Întorcându-se însă la Emmanuil, care se tâlcuiește cu noi [este] Dumnezeu, cu ușurință va avea înțelegerea [intelligentiam] [profeției]. Fiindcă la închinarea și chemarea în rugăciune a numelui Său, pământul Siriei și al Samariei, cucerindu-l asirianul, este devastat. Iar casa lui David se izbăvește de doi împărați de care se temea/ era îngrozită, [adică] desigur, Raasson și Fachee (cf. II Împ. 15, 37)”[7].


[1] PL 24, col. 111-112.

[2] Adică: πρὶν ἢ γνῶναι.

[3] În LXX: πρὶν ἢ γνῶναι αὐτὸν ἢ προελέσθαι πονηρὰ ἐκλέξεται τὸ ἀγαθόν/ mai înainte de a fi cunoscut El sau de a fi ales răul, va alege binele.

[4] Deși Hristos a lăsat să se vadă înțelepciunea Sa dumnezeiască treptat, pe măsură ce creștea în vârstă, pentru a nu-i bulversa pe oameni, El a avut de la bun început, de la întruparea Sa, toată înțelepciunea și cunoștința dumnezeiască pe care o avea din veșnicie, ca Dumnezeu.

[5] PL 24, col. 112-113.

[6] Dacă este așa cum susțin evreii, adică un copil obișnuit.

[7] PL 24, col. 113.