Lectură și comentariu la Omilia Sfântului Ioan Damaschin, după traducerea noastră inclusă în Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologia vederii lui Dumnezeu. Studii și traduceri, Teologie pentru azi, București, 2009, p. 209-231.
Filă în format audio, 1. 45. 46 minute, regăsibilă aici.
Cuvânt la Schimbarea la faţă a Domnului[1]
Al celui între Sfinţi, Părintele nostru Ioan Damaschin, preafericitul monah şi preot, cuvânt la preaslăvita Schimbare la faţă a Domnului nostru Iisus Hristos.
[Redăm un fragment, adică două pagini manuscriptice, din cele 22 de pagini manuscriptice ale predicii.]
2. Căci astăzi [prăznuim] lumina neajunsă (avprosi,tou) şi fără fund (a;bussoj). Astăzi, lumina dumnezeiască cea mai presus de orice lumină a inundat şi a umplut de strălucire pe Apostoli în muntele Taborului.
Astăzi, Iisus Hristos Se face cunoscut drept Stăpânul Vechiului şi al Noului Testament, celor care, ca şi mine, iubesc faptele şi numele Său, a Celui mai dulce şi mai dorit dintre toţi, şi mai dulce decât toate cele mai presus de minte[2].
Astăzi, Moise, corifeul (e;xarcoj) celor din vechime, dătătorul Legii celei dumnezeieşti, stă în muntele Taborului ca un cinstitor al Stăpânului, a Dătătorului de Lege Hristos şi e văzut prin iconomie de aceia, cel care a învăţat cele dumnezeieşti şi tipice pe cei din vechime.
Căci acelora[3], ca şi mie, [Moise] li s-a făcut cunoscut, ca ştiutor al celor viitoare (ta. ovpi,sqia) ale lui Dumnezeu. Şi a văzut limpede slava dumnezeirii (th.n do,xan th/j qeo,thtoj), ascuns în crăpătura pietrei, după cum spune Scriptura: Şi piatra este Hristos (I Cor. 10, 4); Dumnezeu întrupat, Cuvântul [lui Dumnezeu] şi Domnul, după cum Dumnezeiescul Pavel a dorit să ne înveţe pe noi.
Căci piatra aceea era Hristos, Care a luat trupul nostru, făcându-Se prin aceasta foarte mic, ca să fie ca o crăpătură. Iar lumina era fără margini şi mai presus de toată vederea celor care există.
Astăzi, Cel mai mare dintre corifeii Noului Testament, Hristos, Se face cunoscut în mod limpede, în lumină. Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu (Mt. 16, 16), al corifeului celui vechi[4], pe care noi Îl cunoaştem ca Dătătorul ambelor Legi [ale celor două Testamente] şi care ne-a spus pe deplin că este punctul lor de legătură.
Acesta e cel care[5], pentru mine a fost ridicat Proroc, ca să vorbească despre Celălalt[6]. Şi Acesta din urmă a venit pentru mine, ca om, ca să fie Corifeul / Conducătorul / Stăpânul poporului celui nou.
Căci mai presus de mine şi ca mine [a venit Hristos] şi domneşte peste toată stăpânirea. Pentru mine şi pentru tine, pentru noi care cinstim ambele Testamente, şi pe Cel vechi, cât şi pe Cel nou.
Astăzi, fecioarei celei noi[7] şi fecioarei celei vechi i se binevesteşte de către Domnul, [Cel ieşit] din Fecioara fecioarelor.
Apropiaţi-vă dar acum, ca să ascultăm din cele ale Prorocului David! Cântaţi Dumnezeului nostru, cântaţi; cântaţi Împăratului nostru! Că împărat a tot pământul este Dumnezeu; cântaţi cu înţelegere (Ps. 46, 6-7).
Cântaţi cu minte înţelegătoare (sune,sei noo.j), ca astfel să înţelegem cuvintele cele dulci. Căci înţelegerea cu mintea a cuvintelor este [mai] dulce gâtlejului meu [decât] bucatele (ta. si/ta), după cum a spus cel preaînţelept.
Să cântăm şi să căutăm să le înţelegem pe toate întru Duhul şi prin Acela să mergem spre cele negrăite ale lui Dumnezeu, întru lumina Tatălui, luminaţi întru toate de Duhul, adică de lumina cea neapropiată pe care au văzut-o aceia la Fiul lui Dumnezeu.
Acum, oamenii au văzut cu ochii pe cele nevăzute, trupul cel de pământ a văzut raza dumnezeiască cea strălucitoare, trupul acesta muritor a văzut slava cea izvorâtoare din dumnezeire. Căci Cuvântul are trup. Cuvântul trup S-a făcut (In. 1, 14) şi nu a locuit cu noi doar firea dumnezeiască.
Cutremură-te întreagă minte de această venire mai presus de oricare alta! Fiindcă [Cuvântul] făcându-Se trup nu este lipsit de slava [dumnezeiască], ci ea [ţâşneşte] dinăuntru, fiind a Cuvântului şi fiind mai presus de orice numire. Căci este a ipostasului dumnezeiesc al lui Dumnezeu Cuvântul, Cel mai presus de orice dumnezeire.
Şi cum sunt neamestecate cele unite şi împreună cele neamestecate? Cum conlucrează într-un [ipostas] cele ireconciliabile (ta. avsu,mbata) şi cum locuiesc acelea în ipostasul Cuvântului fără să se despartă?
Toate aceste lucruri se petrec datorită unirii ipostatice. Există unire, dar aceasta se petrece într-un singur ipostas. Nu există despărţire a celor nedespărţite, ci unire neamestecată, care păstrează unitatea ipostasului, dar păzeşte şi doimea firilor, prin care Cuvântul rămâne neschimbat întrupându-Se şi dumnezeirea cea nemişcată Îşi însuşeşte, mai presus de orice minte, trupul muritor.
Şi Dumnezeu Se face om, pentru ca pe om să-l îndumnezeiască. [Se face om] fără mutare şi printr-o neamestecată întrepătrundere/ perihoreză a acelora[8] şi la nivelul unirii ipostatice. Căci El Însuşi este, El, Cel veşnic şi nicidecum nu a devenit altul[9].
[1] Traducerea s-a făcut conform Joannes Damascenus, Homilia in transfigurationem Domini, PG 96, col. 545-576.
[2] Adică, decât toate cele cereşti. Hristos Dumnezeu e dulceaţa cea mai mare a întregii existenţe.
[3] Se referă la Sfinţii Apostoli.
[4] Sf. Proroc Moise.
[5] Idem.
[6] Despre Hristos.
[7] Se referă la creştini, ei fiind cei noi şi la credincioşii Vechiului Testament, adică la cei vechi, din vechime.
[8] A firilor.
[9] După întruparea Sa ca om.
*
Pentru ca să puteţi vizualiza porţiunile de text din limba greacă veche…instalaţi în computerele dv. fontul de aici, conform indicaţiilor noastre.
