Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 25 la Faptele Apostolilor [80]

Traduceri patristice

*

vol. 6

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a, a 57-a, a 58-a, a 59-a, a 60-a, a 61-a, a 62-a, a 63-a, a 64-a, a 65-a, a 66-a, a 67-a, a 68-a, a 69-a, a 70-a, a 71-a, a 72-a, a 73-a, a 74-a, a 75-a, a 76-a, a 77-a, a 78-a, a 79-a.

***

Apostolii au fost plini peste măsură de astfel de milostenii. De aceea, împărțirea banilor au lăsat-o în mâinile celor de după ei[1], ei înșiși arătându-și (milostivirea) prin cuvinte[le propovăduirii lor].

Oare gândiți că este aceasta puțină milostenie, [cea care este făcută] unui suflet pierdut și lepădat, unui suflet [care se află] în cea mai mare primejdie, stăpânit de focul febrei (πυρώσεως) [păcatului], [adică] a putea să-l izbăvești de boala sa?

Spre exemplu: vezi pe unul care este stăpânit de iubirea de argint? Compătimește cu un astfel de om! Se află el în primejdia de a se sufoca?[2] Stinge focul lui!

Și dacă nu se lasă convins?

Tu fă-ți datoria ta și nu fi nepăsător! L-ai văzut în legături/ lanțuri? – căci averea înseamnă cu adevărat încătușare. Mergi la el, cercetează-l, mângâie-l, încearcă să-l eliberezi din lanțurile lui (Mt. 25, 35-36)! Dacă refuză, va purta singur vina [osândirii sale].

L-ai văzut dezbrăcat și străin – căci este cu adevărat gol și un străin pentru Cer. Adu-l pe el la casa ta de oaspeți, îmbracă-l pe el cu veșmântul virtuții, du-l în cetatea care este în Ceruri!

Și dacă eu însumi sunt gol/ dezbrăcat?, zici tu.

Îmbracă-te mai întâi pe tine însuți! Dacă te știi că ești gol, cu siguranță știi și că ai nevoie să te îmbraci. Dacă știi ce fel de goliciune este aceasta.

Cât de multe femei nu poartă acum straie de mătase, dar cu adevărat sunt goale de veșmintele virtuții? Soții lor să le îmbrace pe aceste femei!

Dar ele nu vor primi acele haine [ale modestiei și sărăciei], [fiindcă] aleg să le aibă pe acestea [care să arate că sunt bogate].

Atunci fă mai întâi aceasta: determină-le să tânjească după acele veșminte [ale virtuților], arată-le că sunt goale [dacă se îmbracă în haine scumpe], vorbește-le despre Judecata care va veni! [Căci] spune-mi: care [dintre cele două] este îmbrăcămintea de care vom avea nevoie acolo?

Dar dacă mă veți asculta, vă voi arăta vouă această goliciune. Cel care este dezbrăcat, când este frig, se chircește și tremură și stă ghemuit, cu brațele strânse [la piept]. Dar în zăduful verii, nu [stă] astfel.

Dacă deci vă voi demonstra vouă că bărbații voștri bogați și femeile bogate, cu cât mai mult se îmbracă, cu atât sunt mai goi, să nu mă înțelegeți greșit!

Cum [ar fi] altfel, vă întreb, când vine vorba despre focul Iadului și despre chinurile de acolo? Nu se chircesc și nu tremură aceștia mai mult decât cei dezbrăcați? Nu plâng cu amar și nu se osândesc pe ei înșiși?

Ce, când vin la omul acesta sau la acela și îi spun: Roagă-te pentru mine!, oare nu grăiesc ei aceleași cuvinte precum acei (nenorociți care sunt goi)?

Cu adevărat, acum, după tot ce se poate spune [despre acest lucru], goliciunea [duhovnicească] nu este, totuși, evidentă, dar va fi din plin acolo [, în viața veșnică].

Cum și în ce fel? După ce aceste straie de mătase și pietre prețioase vor fi pierit și toți oamenii se vor arăta [așa cum sunt,] numai după veșmintele virtuții sau ale păcatului, când cei sărmani vor fi îmbrăcați cu negrăită slavă, iar bogații, goi și într-o stare nenorocită, vor fi aruncați la osândele lor.

Cine [poate fi] mai gol decât omul bogat, care s-a înveșmântat pe sine în purpură/ porfiră? [Însă] cine [fusese] mai sărac decât Lazăr? Dar apoi, care dintre ei doi a grăit cuvintele cerșetorilor? Care dintre ei se afla în belșug?

Spuneți, dacă cineva ar căuta a-și împodobi casa, atârnând multe tapiserii [pe pereți], iar el însuși ar sta gol înăuntru, care ar fi câștigul? La fel este și în cazul acestor femei [, care se îmbracă în haine scumpe]. Cu adevărat, în casa sufletului, pe trup, adică, atârnă multe veșminte: dar stăpâna casei stă goală înăuntru[3].

Împrumutați-mi ochii sufletului [vostru] și vă voi arăta goliciunea sufletului!

Căci care este veșmântul sufletului? Virtutea, desigur! Și care [este] goliciunea sa? Păcatul! Căci precum, dacă cineva ar dezbrăca un om cuviincios, acel om ar fi rușinat și s-ar da înapoi și ar fugi să nu mai fie văzut, la fel și sufletul, dacă dorim să-l vedem, sufletul care nu are aceste veșminte, roșește de rușine.

Câte femei credeți că, în clipa de față, se simt rușinate și s-ar scufunda [undeva] în adânc, ca și cum ar căuta vreo draperie sau vreun paravan, încât să nu mai audă aceste cuvinte?

Însă cele care nu au conștiință rea se înviorează, se bucură, se desfată și se împodobesc strălucit (ἐγκαλλωπίζονται) cu cele spuse.

Ascultați cele cu privire la acea fericită Tecla, cum, ca să îl vadă pe Pavlos, și-a dat până și aurul său. Iar voi nu vreți să dați un sfanț ca să Îl vedeți pe Hristos. Admirați ceea ce a făcut ea, dar nu-i urmați ei. Nu ați auzit că: Fericiți cei milostivi, căci ei vor fi miluiți (Mt. 5, 7)?

Care este câștigul [duhovnicesc] al veșmintelor voastre scumpe?

Cât timp vom mai căsca gura după găteală?

Să ne îmbrăcăm cu slava lui Hristos! Să ne împodobim pe noi înșine cu această frumusețe, pentru ca aici să fim lăudați, iar dincolo să ajungem la lucrurile bune și veșnice, prin harul și mila Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu Care Tatălui și Duhului Sfânt fie slava, stăpânirea [și] cinstea, acum și pururea, în veacul fără de sfârșit! Amin.


[1] Celor care le-au urmat lor, Diaconilor.

[2] Sfântul Ioannis continuă comparația celui pătimaș cu un om bolnav, care are febră mare și se poate sufoca din cauza ei.

[3] Sufletul ei e gol.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 25 la Faptele Apostolilor [79]

Traduceri patristice

*

vol. 6

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a, a 57-a, a 58-a, a 59-a, a 60-a, a 61-a, a 62-a, a 63-a, a 64-a, a 65-a, a 66-a, a 67-a, a 68-a, a 69-a, a 70-a, a 71-a, a 72-a, a 73-a, a 74-a, a 75-a, a 76-a, a 77-a, a 78-a.

***

Căci, spuneți, ce [anume] poate să o strice pe aceasta [, milostenia]? Oare sărăcia? Nu se poate, pentru că este așezată în vistieriile împărățești. Dar oare hoții și tâlharii? Nu, [pentru că] acelea sunt ziduri pe care nimeni nu va putea să le străpungă. Oare căldura? Nu, [căci] această comoară este așezată departe, mai presus de orice daună/ vătămare. Dar oare invidia și ochiul cel rău? Nu, prin niciuna dintre acestea nu poate fi doborâtă!

Dar poate învinuirile [nedrepte] și urzelile celui rău? Nu! Căci păzită ca într-un adăpost este această comoară.

Dar ar fi o rușine dacă aș face să pară ca și cum foloasele care țin de milostenie ar fi numai acestea (lipsa relelor) și nu și (prezența) celor dimpotrivă. Căci, cu adevărat, aproape că este cu desăvârșire păzită de reaua voință. De asemenea, primește multă binecuvântare de la cei care se folosesc de ea.

Căci, pe câtă cruzime și nemilostivire au, pentru dușmani, nu numai cei pe care aceștia i-au vătămat, ci și cei care nu sunt ei înșiși răniți împărtășesc durerea și se alătură în învinuire[a lor], la fel și cei care au făcut mari binefaceri îi au nu numai pe cei care sunt folosiți [prin ele], dar și pe cei care nu sunt ei înșiși vizați, pentru a grăi laude.

Iarăși, (că) este păzită de atacurile voitorilor de rău, ale hoților și ale tâlharilor, ce, este acesta tot binele, sau este acesta, că, pe lângă împuținarea suferinței, de asemenea crește și se mărește în mulțime?

Ce [era] mai de rușine decât Nabuhodonosor, ce [era] mai rău, ce [era] mai nedrept? Omul era necredincios: după semne și minuni fără număr, a refuzat să-și vină în fire și i-a aruncat pe slujitorii lui Dumnezeu în cuptor. Și totuși, după ce a făcut acestea, s-a închinat [lui Dumnezeu].

Ce zice atunci Profetul? De aceea, zice, o, împărate, să fie sfatul meu plăcut ție: răscumpără (λύτρωσαι) păcatele tale prin milostenii și nedreptățile tale prin milostiviri către cei săraci, poate că [astfel] se vor ierta ție fărădelegile tale  (Dan. 4, 27)[1].

Astfel grăind, a spus-o fără să se îndoiască, nu, [ci] cu toată încrederea, dar dorind să-l înfricoșeze pe el foarte mult și să arate neapărata nevoie de a face aceste lucruri. Căci dacă ar fi spus aceasta ca pe un lucru neîndoielnic[2], împăratul ar fi fost mai indolent, după cum se întâmplă și cu noi. Noi atunci îndemnăm cel mai mult pe cineva (pe care dorim să-l convingem), când ni se spune nouă: Sfătuiește-l pe unul ca acesta! și nu se adaugă: Cu certitudine va asculta, ci numai: Poate că va asculta.

Căci lăsându-l în îndoială, frica este mai mare și [ea] îl îndeamnă cel mai mult. Acesta este motivul pentru care Profetul nu i-a spus un lucru sigur.

Ce spuneți? Pentru păcate atât de mari există iertare? Da. Nu există păcat pe care să nu-l poată curăți milosteniile. [Nu există] niciunul, pe care milosteniile să nu-l poată opri. Toate păcatele sunt mai prejos decât aceasta [, mila]: este un leac potrivit pentru orice rană.

Ce e mai rău decât un vameș? Problema (ἱπόθεσις) însăși (a acestei ocupații) este cu totul una care ține de nedreptate. Și totuși Zacheos a spălat toate aceste păcate[3].

Luați aminte cum însuși Hristos arată aceasta, prin grija avută de a avea [Apostolii] o pungă și de a purta milosteniile [de bani] puse în ea. Și Pavlos, de asemenea, zice: Numai ca să ne amintim de săraci (Gal. 2, 10).

Și, peste tot, Scriptura vorbește mult despre acest lucru. Răscumpărarea sufletului bărbatului, zice, [este] însăși bogăția sa (Pild. lui Sal. 13, 8). Și cu motiv. Căci zice Hristos: Dacă dorești a fi desăvârșit, pleacă, vinde avuțiile tale și dă-le săracilor […] și vino, urmează-Mi Mie! (Mt. 19, 21). Aceasta poate fi calea desăvârșirii.

Dar milosteniile pot fi făcute nu numai cu bani. Spre exemplu, cineva poate sta cu bunătate (προστῆναι) lângă altcineva (pentru a-l întări și a-l apăra), sau îi poate întinde o mână de ajutor. Slujba adusă (προστασία) prin fapte a făcut adesea mai mult bine chiar și decât banii.

Să punem deci la lucru toate felurile de milostenii!

Poți să faci milostenii cu bani? Nu fi nepăsător! Poți [să faci milostenii] prin fapte bune? Nu spune: Nu, pentru că nu am bani, aceasta nu reprezintă nimic! Acesta este un lucru foarte mare: privește-l ca și cum ai fi dat aur!

Poți [să faci milostenii] prin îngrijiri cu blândețe (θεραπείας)? Fă și aceasta. Căci, spre exemplu, dacă ai fi doctor, ți-ai dărui talentul [pentru vindecarea altora]: căci și acesta este un lucru mare.

Poți [să faci milostenii] prin sfat/ sfătuire? Această (slujbă) este mai mare decât toate. Această milostenie este mai bună decât toate sau este cu atât mai mult cu cât câștigul este mai mare. Căci, făcând aceasta, înlături nu foametea, ci o moarte încă și mai grozavă [, a sufletului].


[1] În LXX am găsit următoarea variantă: „Pentru păcatele tale și toate nedreptățile tale, în milostenii răscumpără-le, pentru ca să-ți fie dată ție bunătatea și să fii multe zile pe tronul împărăției tale și să nu te nimicească pe tine, [de aceea,] acest cuvânt strict iubește-l”.

În Dan. TH. este: „Pentru aceasta, împărate, sfatul meu să-ți fie plăcut ție și păcatele tale în milostenii să le răscumperi și nedreptățile tale în miluirile săracilor, poate [că] Dumnezeu va fi răbdător fărădelegilor tale”.

[2] Că i se vor ierta păcatele fără îndoială.

[3] Pe care le-a făcut ca vameș.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 25 la Faptele Apostolilor [78]

Traduceri patristice

*

vol. 6

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a, a 57-a, a 58-a, a 59-a, a 60-a, a 61-a, a 62-a, a 63-a, a 64-a, a 65-a, a 66-a, a 67-a, a 68-a, a 69-a, a 70-a, a 71-a, a 72-a, a 73-a, a 74-a, a 75-a, a 76-a, a 77-a.

***

Când [lucrul propovăduirii] a devenit greu, Apostolii l-au preluat. De ce, mai înainte de aceasta, ei nu l-au văzut pe Barnabas?[1] Pentru că aveau destule de făcut (ἠσχόληντο) în Ierusalim.

Iarăși, ei s-au îndreptat pe ei înșiși în fața iudeilor, [arătând] că neamurile primeau (προσελάμβανε) cuvântul, chiar și fără să se bucure de o mare atenție [din partea Apostolilor Domnului].

Urmează să fie o interogare, de aceea, ceea ce s-a întâmplat cu Cornilios a anticipat-o. Apoi, cu adevărat zic ei: pentru ca noi cu adevărat întru neamuri, și ei întru tăiere împrejur (Gal. 2, 9).

Luați aminte: de aici înainte, tocmai strâmtorarea foametei aduce solidaritatea din partea neamurilor, adică din milostenii. Căci ei[2] au primit darurile trimise pentru ei.

Așadar, cei care au fost risipiți/ împrăștiați [din necazul venit asupra lui Stefanos au trecut până la Finichi și Chipros și Antiohia] etc. (11, 19): și nu ca noi, care ne pierdem vremea în jeliri și în plângeri, în necazurile noastre, ci ei cu mai multă îndrăzneală au folosit timpul, ajungând la o oarecare depărtare de cei care îi împiedicau pe ei [să propovăduiască] și fiind între oameni cărora nu le era frică de evrei, fapt care, de asemenea, a fost de ajutor.

Și au venit în Chipros, unde aveau marea între ei și mai multă eliberare de frică. Astfel încât nu au luat în considerare frica oamenilor, însă au dat întâietate respectului față de lege: nimănui grăind cuvântul fără numai iudeilor. Dar erau unii dintre ei bărbați chipriani/ ciprioți și chirinei/ cirinei care, intrând întru Antiohia – dintre toți, acestora le-a păsat cel mai puțin de evrei[3], grăiau către elliniști, binevestind pe Domnul Iisus (11, 19-20).

I-au numit elliniști probabil pentru că nu știau [să vorbească în] evreiește/ ebraică.

Dar Barnabas, zice, venind și văzând harul lui Dumnezeu – nu sârguința oamenilor – s-a bucurat și îndemna pe toți [întru stăruința] nevoinței inimii să rămână [credincioși] Domnului (11, 23). Și prin aceasta[4], a convertit încă și mai mulți. Și s-a adăugat mulțime multă Domnului (11, 24).

De ce ei nu i-au scris lui Pavlos [ca să vină], ci l-au trimis pe Barnabas? Încă nu cunoșteau tăria acestui om. Dar s-a rânduit, în mod providențial ca Barnabas să vină. Întrucât acolo era mulțime [de oameni care crezuseră] și [nu era] nimeni care să-i oprească, credința putea să crească mult, mai ales pentru că nu trebuiau să facă față aducerii la judecată[5].

Pavlos propovăduiește, de asemenea, și nu mai este nevoit să fugă. Și este bine rânduit [de Dumnezeu] ca nu ei să vorbească despre foametea [care urma să se întâmple], ci Profeții.

Nici bărbații din Antiohia nu au luat în nume de rău faptul că ei nu i-au trimis pe Apostoli, ci au fost mulțumiți de învățătorii lor: atât de râvnitori erau ei pentru [ca să audă] cuvântul [Evangheliei].

N-au așteptat ca să vină foametea, ci, mai înainte de aceasta, au trimis [ajutoare] după puterea fiecăruia (11, 29). Și luați aminte că, printre Apostoli, altora[6] li se încredințează această grijă, dar aici, lui Pavlos și Barnabas. Căci aceasta era nu mică purtare de grijă/ iconomie (οἰκονομία) a lui Dumnezeu. În afară de aceasta, ei[7] erau la început[ul întoarcerii la credință] și nu se cuvenea să fie jigniți.

Și Ucenicii, după puterea fiecăruia, au hotărât [ca] fiecare dintre ei, întru slujire, să trimită [ajutor] (11, 29). Dar acum, nimeni nu mai face aceasta, deși e o foamete mai mare decât atunci[8]. Căci situațiile nu sunt asemănătoare, pentru ca (toți) să poarte necazul la fel[9], astfel încât, pe când unii să aibe din belșug, cei săraci să flămânzească.

Iar felul în care se exprimă [Sfântul Lucas] arată că dăruitorii erau, de asemenea, săraci, căci zice: după puterea fiecăruia.

O îndoită foamete, chiar dacă belșugul este îndoit: o foamete mare, o înfometare nu de a asculta cuvântul Domnului, ci de a fi hrăniți prin milostenii. Apoi, atât săracii din Iudea s-au bucurat de binefacere, cât și cei din Antiohia care au dat bani. Da, aceștia [din urmă] chiar mai mult decât aceia.

Dar acum, și noi și săracii flămânzim: ei, pentru că duc lipsă de cele necesare supraviețuirii, iar noi, trăind în îmbelșugare, pentru că ducem lipsă de mila lui Dumnezeu. Dar aceasta este o hrană decât care nimic nu poate fi mai necesar. Aceasta nu este o mâncare în urma căreia cineva să sufere necazurile sațietății/ ale giftuirii. Nu [este] o mâncare din care cea mai mare parte sfârșește aruncată.

[Nu există] nimic mai fericit, nimic mai sănătos decât sufletul hrănit cu această mâncare: se află mai presus de orice boală, de orice molimă, de orice indigestie și indispoziție.

Nimeni nu are trebui să o ocolească, ci la fel cum, dacă trupul cuiva ar fi făcut din diamant, și nici fier sau altceva nu ar avea putere să-l rănească, tot așa, când sufletul este puternic întărit prin milostenii, nimic nu ar trebui să poată să-l doboare.


[1] În sensul: de ce nu l-au ajutat mai devreme.

[2] Cei din Iudea și Ierusalim.

[3] Nu s-au îngrijorat de eventuale represalii din partea evreilor.

[4] Prin venirea lui.

[5] Nu mai trebuiau să se teamă de temniță și de procese, de instanțe care să-i condamne, așa cum se întâmplase în Ierusalim și în părțile în care aveau jurisdicție evreii.

[6] Diaconilor.

[7] Cei din Antiohia.

[8] Și acum, mulți frați suferă de sărăcie și de foame, dar între creștini nu mai este iubirea și grija care au fost la început.

[9] Situația socială și financiară a creștinilor nu era aceeași, în cazul tuturor, astfel încât nu se cuvenea ca toți să dea în mod egal, ci fiecare după cum avea posibilitatea.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 25 la Faptele Apostolilor [77]

Traduceri patristice

*

vol. 6

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a, a 57-a, a 58-a, a 59-a, a 60-a, a 61-a, a 62-a, a 63-a, a 64-a, a 65-a, a 66-a, a 67-a, a 68-a, a 69-a, a 70-a, a 71-a, a 72-a, a 73-a, a 74-a, a 75-a, a 76-a.

***

Și vedeți cum, datorită nevoii (ἀναγκαίως), (se întâmplă că) niciunul dintre bărbații de seamă nu se face învățătorul lor. Ei îi au pe învățătorii lor, bărbați din Cipru și Cirene și pe Pavlos – cu toate că el îi întrecea chiar pe Apostolii înșiși –, de vreme ce și Pavlos îi avusese ca învățători pe Ananias și Barnabas. Dar aici, datorită nevoii (aceasta era situația).

Și sculându-se unul dintre ei, cu numele Agavos, a arătat prin [harul] Duhului foamete mare a urma să fie peste toată lumea. Care și s-a întâmplat în vremea lui Clavdios Chesaros/ Claudius Cezar (11, 28).

Prin [harul] Duhului, zice: pentru ca ei să nu își închipuie că acesta a fost motivul pentru care a venit foametea, (adică) pentru că a venit Creștinismul, pentru că plecaseră demonii, [de aceea] Duhul Sfânt o vestește mai înainte. Totuși, aceasta nu era nimic minunat[1], pentru că, de fapt, Hristos a prezis-o.

Nu acesta era motivul, altfel aceasta ar fi trebuit să fie situația de la început[2]. Ci a fost din cauza relelor făcute Apostolilor – și Dumnezeu le-a suferit/ le-a suportat multă vreme. Dar, când ei au apăsat asupra lor, o mare foamete a izbucnit, prevestindu-le iudeilor nenorocirile viitoare.

Dacă a fost din cauza lor, în orice caz, ar fi trebuit să se sfârșească (acolo), unde era [prigoana împotriva Apostolilor]. Ce rău au făcut neamurile, pentru ca să fie părtașe la [aceste] rele? Ele ar fi trebuit, mai degrabă, să fie considerate binevoitoare (εὐδοκιμῆσαι). Pentru că și ele își făceau partea lor, ucideau, pedepseau, se răzbunau, persecutând peste tot.

Și luați aminte și la vremea în care se întâmplă foametea: exact când neamurile erau, de aici înainte, adăugate Bisericii.

Dar dacă, ziceți voi, a fost din cauza relelor (făcute de evrei), acestea ar fi trebuit să fie scutite. Cum așa? Hristos, anticipând această obiecție, a zis: [În lume] necazuri aveți (In. 16, 33). [Obiecția voastră] este ca și cum ați spune: Ei [Apostolii] nu ar fi trebuit să fie biciuiți.

Și Ucenicii, după puterea fiecăruia, au hotărât [ca] fiecare dintre ei, întru slujire, să trimită [ajutor] fraților celor ce locuiesc în Iudea (11, 29).

Vedeți cum foametea devine, pentru ei, mijloc de mântuire, prilej de milostenie, un vestitor a multe binecuvântări.

Și (astfel ar fi putut să fie) și pentru voi, cineva poate zice, dacă ați fi fost binevoitori, dar nu vreți să fiți.

Însă, [acest lucru] este prorocit, pentru ca ei să fie mai înainte pregătiți pentru milostenii.

Fraților celor ce locuiesc în Iudea: fiindcă ei sufereau mari greutăți, însă, înainte de aceasta, nu suferiseră de foame.

Și care au făcut, trimițând către cei mai bătrâni, prin mâna lui Barnabas și Savlos (11, 30).

Îi vedeți pe ei, că, imediat ce au crezut, au și adus roadă, nu numai pentru ai lor, ci și pentru cei de departe? Și sunt trimiși Barnabas și Savlos să slujească.

Despre această împrejurare, el [Savlos] zice către galatei: Iacovos și Chifas și Ioannis […] au dat dreptele însoțirii[3] mie și lui Barnabas […] numai ca să ne amintim [de nevoile] săracilor (Gal. 2, 9-10). Iacovos încă trăia.

Așadar, cei care au fost risipiți/ împrăștiați din necazul venit asupra lui Stefanos (11, 9) etc. (Recapitulare.) Vedeți cum, chiar în necaz [fiind], în loc să se înece în jeliri și lacrimi, așa cum facem noi, s-au predat pe ei înșiși unei lucrări mari și bune?

Au trecut până la Finichi și Chipros și Antiohia și acolo, în mai multă siguranță, au propovăduit cuvântul [lui Dumnezeu].

Dar erau unii dintre ei bărbați chipriani/ ciprioți și chirinei/ cirinei (11, 20) etc. Iar ei nu au zis: Noi, ciprioți și cirinei, să asaltăm acest splendid și mare oraș!. Ci, încrezându-se în harul lui Dumnezeu, s-au dedicat lucrării de învățătură. Nici acestea (neamurile) nu au privit cu dispreț faptul de a învăța ceva de la ei.

Luați aminte cum, cu mijloace puține, se împlinesc toate! Vedeți cum se răspândește propovăduirea! Vedeți-i pe cei din Ierusalim având grijă de toți, considerând întreaga lume ca pe o casă!

Au auzit că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu (8, 14) și, în Samaria, i-au trimis pe Apostoli. Au auzit ceea ce se petrecuse în Antiohia, iar în Antiohia l-au trimis pe Barnabas. De asemenea, i-au trimis apoi și pe acești Profeți[4]. Căci depărtarea era mare și nu trebuia ca Apostolii, acum, să plece de acolo, pentru a nu fi considerați fugari și că și-au părăsit propriul popor.

Dar apoi, aproape imediat, a venit vremea plecării lor din Ierusalim, unde starea [duhovnicească] (a evreilor) a fost arătată [a fi] cu neputință de vindecat, unde războiul [cu romanii] stătea să izbucnească – iar ei trebuie neapărat să piară[5] –, unde osânda era de neînlocuit. Căci, până când Pavlos a plecat la Roma, Apostolii erau în Ierusalim.

Însă ei au plecat nu pentru că se temeau de război – cum ar putea fi astfel? –, căci ei s-au dus la cei care aduceau războiul. Și, mai mult, războiul izbucnește numai după ce Apostolii muriseră. Căci despre ei (Apostoli) zice: Și a venit peste ei urgia întru sfârșit (II Tes. 2, 16).

Cu cât mai neimportanți [erau] oamenii, cu atât mai luminos/ minunat [era] harul, lucrând fapte mari prin mijloace mici.

Și îndemna pe toți [întru stăruința] nevoinței inimii să rămână [credincioși] Domnului. Căci  era bărbat bun (11, 23-14). Prin bărbat bun înțeleg că înseamnă cineva care este blând (χρηστὸν), cinstit, foarte râvnitor pentru mântuirea aproapelui, căci  era bărbat bun și plin de Duhul Sfânt și de credință.

Îndemna pe toți [întru stăruința] nevoinței inimii să rămână [credincioși] Domnului (, s-a zis): cu slăviri și laude.

Și s-a adăugat mulțime multă Domnului (11, 24): căci, ca un pământ bogat, această cetate a primit cuvântul și a adus roadă multă.

Și Barnabas a plecat întru Tarsos să-l caute pe Savlos (11, 25) etc. Dar de ce l-a luat pe el din Tarsos și l-a adus aici? Nu fără un motiv întemeiat. Căci aici erau deopotrivă bune nădejdi și o cetate mare și o mare mulțime de oameni.

Luați aminte cum harul le lucrează pe toate, nu Pavlos: prin mijloace puține s-a pus început lucrului.


[1] Această prevestire nu era neapărat o mare minune, dar s-a făcut dintr-o anumită necesitate.

[2] De când a început să fie propovăduit Creștinismul.

[3] Ne-au întins mâinile, ne-au dat mâna.

[4] Precum a fost acela care a prorocit despre foametea ce avea să vină.

[5] Cei care au luptat împotriva lui Dumnezeu și s-au împotrivit lui Hristos trebuiau să plătească pentru această fărădelege.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 25 la Faptele Apostolilor [76]

Traduceri patristice

*

vol. 6

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a, a 57-a, a 58-a, a 59-a, a 60-a, a 61-a, a 62-a, a 63-a, a 64-a, a 65-a, a 66-a, a 67-a, a 68-a, a 69-a, a 70-a, a 71-a, a 72-a, a 73-a, a 74-a, a 75-a.

***

Dar erau unii dintre ei bărbați chipriani/ ciprioți și chirinei/ cirinei care, intrând întru Antiohia, grăiau către elliniști, binevestind pe Domnul Iisus (11, 20).

Căci este posibil atât ca ei să fi putut vorbi, acum, grecește, cât și ca să fi fost astfel de oameni în Antiohia [, care să înțeleagă graiul lor].

Și era, zice, mâna Domnului cu ei  (11, 21): adică au lucrat minuni.

Și un mare număr [de oameni] crezând, s-a întors la Domnul (11, 21). Înțelegeți de ce și acum a fost [nevoie de] o mulțime de minuni? Pentru ca ei să creadă.

Dar s-a auzit cuvântul întru urechea Bisericii celei din Ierosolime despre ei. Și au trimis pe Barnabas să treacă până în Antiohia (11, 22).

Care ar putea fi motivul pentru care, atunci când o asemenea cetate [, ca Antiohia,] a primit cuvântul [Evangheliei], nu au venit ei înșiși [, Apostolii, acolo]? Din cauza evreilor. Însă l-au trimis pe Barnabas. Totuși, nu mică este partea rânduielii providențiale pentru ca chiar Pavlos să ajungă să vină aici.

Este deopotrivă firesc și este în mod înțelept rânduit ca ei [evreii] să-i fie potrivnici lui [, Sfântului Pavlos], astfel încât glasul Evangheliei, acea trâmbiță a Cerului să nu fie astupată în Ierusalim.

Vedeți cum, în toate împrejurările, Hristos preschimbă atitudinea lor ostilă într-un lucru [ce este] necesar și spre binele Bisericii?[1]

De ura lor față de [acest] om[2] S-a folosit El Însuși pentru a zidi Biserica.

Dar luați aminte la acest bărbat sfânt, Barnabas, adică, cum nu s-a uitat la interesele sale[3], ci s-a grăbit [să ajungă] în Tarsos.

Care, venind și văzând harul lui Dumnezeu, s-a bucurat și îndemna pe toți [întru stăruința] nevoinței inimii să rămână [credincioși] Domnului.

Căci  era bărbat bun și plin de Duhul Sfânt și de credință. Și s-a adăugat mulțime multă Domnului (11, 23-24).

Era un om foarte bun și cu o singură inimă/ neduplicitar/ nemincinos, plin de grijă (συγγνωμονικός).

Și Barnabas a plecat întru Tarsos să-l caute pe Savlos (11, 25)…

A venit la luptătorul atletic, generalul în stare să conducă armate, campionul dintr-o singură întrecere, leul – nu mai am cuvinte, spuneți voi ceea ce doresc [eu să exprim] –, câinele de vânătoare, doborâtorul leilor, taur al puterii, făclie de lumină, gura cea de ajuns pentru o lume [întreagă].

…și găsindu-l, l-a adus pe el întru Antiohia (11, 26).

 Cu adevărat, acesta este motivul pentru care acolo ei au hotărât să se numească creștini, deoarece Pavlos a petrecut acolo atât de multă vreme!

Și s-a întâmplat a-i fi adunat pe ei împreună un an întreg la Biserică și a învăța mulțimea îndeajuns și a se numi mai întâi în Antiohia ucenicii hristiani/ creștini (11, 26)

Nu [este] mic motiv de mândrie pentru acea cetate! Acest lucru este îndeajuns pentru a o face o măsură a tuturora[4], pentru că, pentru atât de multă vreme, a avut avantajul acelei guri[5], ea mai întâi, înaintea celorlalte. Și, de asemenea, pentru că acolo, pentru prima dată, oamenii au fost considerați vrednici de acest nume.

Vedeți binefacerea primită (de acel oraș) de la Pavlos, la ce înălțime i-a ridicat numele, ca pe un standard/ semn (σημεῖον)?

[Acolo] unde trei mii, unde cinci mii au crezut, nu s-a întâmplat nimic de acest fel, ci [acolo] ei [Ucenicii] au fost numiți: cei ai căii. [Dar] aici au fost numiți creștini.

Și în aceste zile s-au coborât din Ierosolime profeți întru Antiohia (11, 27).

Era nevoie ca rodul milosteniilor să fie, de asemenea, însămânțat aici.


[1] Dumnezeu face ca răutatea lor să acționeze tot spre binele Bisericii. Însă asta fără voia lor, a celor care lucrează răul.

[2] Ura evreilor față de Sfântul Pavlos.

[3] Nu s-a uitat la vreun interes egoist al său.

[4] A tuturor celorlalte cetăți

[5] A Sfântului Pavlos.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omiliile 24-25 la Faptele Apostolilor [75]

Traduceri patristice

*

vol. 6

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a, a 57-a, a 58-a, a 59-a, a 60-a, a 61-a, a 62-a, a 63-a, a 64-a, a 65-a, a 66-a, a 67-a, a 68-a, a 69-a, a 70-a, a 71-a, a 72-a, a 73-a, a 74-a.

***

Ostașii se duc să se distreze și îi vei vedea pe ei toți ținând ritmul în dans și nefăcând nimic în mod neglijent, ci, întocmai cum, într-o broderie sau într-o pictură, din așezarea bine orânduită în fiecare parte a compoziției, se vede imediat o extraordinară armonie și ordine, la fel și aici [, în dansul ostașilor]: avem o singură pavăză, un cap, cu toții (în comun).

Și dacă vreun punct oarecare [al dansului] este stricat din neglijență, întregul se strică și se năruie, iar buna orânduială a celor mai mulți este distrusă de neorânduiala unei părți.

Și – ceea ce este înfricoșător chiar și a gândi – iată că tu vii, nu la o distracție, nu la un dans, [ci la Biserică,] și cu toate acestea stai în neorânduială. Oare nu știi că stai în tovărășia Îngerilor? Cu ei cânți, cu ei înalți imne, iar tu stai râzând?

Nu e lucru minunat că trăsnetul nu este aruncat nu numai peste ei (cei care se comportă astfel), dar și peste noi? Căci o astfel de purtare poate fi oricând cercetată de un trăsnet.

Împăratul este de față, își examinează oștirea, iar tu, chiar fiind ochii Lui asupra ta, stai râzând și suporți [nepăsător] să-l vezi pe altul râzând? Până când o să mai mustrăm [o asemenea purtare, iar voi să nu vă îndreptați], până când ne vom plânge [de acest lucru]?

Nu ar trebui unii ca aceștia să fie tratați ca o plagă și [ca niște] necuviințe, ca niște lepădați și ticăloși netrebnici, plini de nenumărate păcate, [și] să fie alungați afară din Biserică?

Când se vor potoli aceștia din a râde [la Sfintele Slujbe], [cei] care râd în ceasul înfricoșătoarei Taine (ἑν ῶρᾳ φρίκης)? Când se vor opri din ușurătatea lor, [cei] care vorbesc [între ei] în clipa binecuvântării? Nu au niciun simț al rușinii înaintea celor care sunt de față? Nu au nicio frică de Dumnezeu?

Nu sunt de ajuns pentru noi gândurile noastre deșarte, nu e de ajuns că, în rugăciunile noastre, rătăcim [cu mintea] încoace și încolo, încât să trebuiască să mai amestecăm și râsul și izbucnirile de veselie zgomotoasă?

Este un spectacol de teatru, ceea ce se întâmplă aici [, în Biserică]? Însă da, mi se pare că teatrele sunt cele care fac aceasta: teatrelor le datorăm faptul că cei mai mulți dintre voi refuză să fie modelați de noi și să fie reînnoiți.

Ceea ce noi construim aici [, la Biserică, în ființa voastră], este dărâmat acolo [, la teatru]. Și nu numai aceasta, dar ascultătorii înșiși nu pot să ajute [la zidirea lor,] umplându-se cu alte murdării. Încât situația este întocmai ca și cum cineva ar vrea să curețe un loc care are deasupra lui un izvor ce revarsă noroi, pe care, oricât de mult l-ai curăța, mai mult curge în el [noroiul].

La fel este și aici. Căci, atunci când îi curățim pe oameni, atunci când vin aici de la teatre, plini de murdărie, se duc acolo iarăși și iau o rezervă și mai mare de murdărie – ca și cum ar trăi numai pentru scopul de a ne produce tulburare –, și apoi se întorc la noi, plini de spurcăciune în purtările lor, în mișcările lor, în cuvintele lor, în indolența/ trândăvia lor.

Atunci, încă odată, începem a-i curăți la loc, ca și cum ar fi trebuit să facem aceasta numai cu scopul ca, lăsându-i să plece curați, să-i vedem apoi, din nou, umplându-se pe ei de murdărie.

De aceea, vă declar în mod solemn vouă, mădularelor sănătoase, că aceasta vă va fi vouă judecată și osândă, și de aici încolo vă dau pe voi în seama [judecății] lui Dumnezeu, dacă cineva [dintre voi], văzând că o persoană se poartă în neorânduială, dacă cineva, văzând pe altul vorbind, mai ales în acea vreme (a Slujbei), nu va vesti împotriva lui [și] nu-l va aduce înapoi (la o purtare mai bună).

A face aceasta este [o faptă] mai bună decât rugăciunea! Lasă rugăciunea ta și mustră-l pe el, pentru ca să poți să îi faci și lui bine [și] să ai și pentru tine câștig, așa încât noi să fi făcut totul ca să ne mântuim și să ajungem în Împărăția cerului, prin harul și bunătatea iubitoare a Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu Care Tatălui și Duhului Sfânt fie slava, stăpânirea, cinstea, acum și pururea și în veacul cel fără de sfârșit. Amin.

***

Omilia XXV

Așadar, cei care au fost risipiți/ împrăștiați din necazul venit asupra lui Stefanos au trecut până la Finichi și Chipros și Antiohia, nimănui grăind cuvântul fără numai iudeilor (11, 19).

Prigoana s-a dovedit a fi un câștig nu mic, fiindcă celor care Îl iubesc pe Dumnezeu, toate lucrează împreună întru bine (Rom. 8, 28).

Dacă ei ar fi făcut [din] aceasta lucrarea lor aparte, [adică, din a sta să se gândească] cum să întemeieze cel mai bine Biserica, [nici atunci] nu ar fi făcut altceva decât aceasta – au împrăștiat învățătorii[1].

Ia minte în ce colțuri [ale lumii] s-a întins propovăduirea. Au trecut, zice, până la Finichi [Fenicia] și Chipros și Antiohia, nimănui grăind cuvântul fără numai iudeilor. Vezi cu ce scop înțelept al purtării de grijă a lui Dumnezeu, s-a făcut atât de mult în cazul lui Cornilios?

Aceasta slujește atât pentru a-L îndreptăți pe Hristos, cât și pentru a-i acuza pe evrei. Când Stefanos a fost ucis, când Pavlos a fost de două ori în primejdie, atunci neamurile au primit cuvântul, atunci [și] samariteii. Pe care Pavlos o spune, de asemenea: Vouă era nevoie a fi grăit mai întâi cuvântul lui Dumnezeu. Dar fiindcă îl lepădați pe el și nu vă considerați pe voi vrednici vieții veșnice, iată, ne întoarcem spre neamuri (13, 46). Așadar, au mers împrejur, propovăduind și neamurilor.


[1] Dacă ar fi stat să facă un plan riguros, cum anume să răspândească mai repede și mai bine credința, nu ar fi ajuns la altă soluție decât cea pe care a îngăduit-o Dumnezeu: risipirea lor până departe, din cauza prigoanei.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 24 la Faptele Apostolilor [74]

Traduceri patristice

*

vol. 6

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a, a 57-a, a 58-a, a 59-a, a 60-a, a 61-a, a 62-a, a 63-a, a 64-a, a 65-a, a 66-a, a 67-a, a 68-a, a 69-a, a 70-a, a 71-a, a 72-a, a 73-a.

***

Cât de mulți credeți că pot fi în orașul nostru care e probabil să se mântuiască (τοὺς σωζομένους)? Nu este plăcut ceea ce am să spun, dar totuși am s-o spun. Între toate aceste miriade/ milioane [de oameni], nu sunt de găsit [nici măcar] o sută în stare să fie mântuiți. Ba, chiar în ce-i privește pe aceștia, pun la îndoială [această posibilitate, ca ei să se mântuiască].

Căci gândiți-vă câtă răutate/ ticăloșie este în cel tânăr, câtă nepăsare/ lene în cel bătrân! Nimeni nu consideră de datoria sa să se îngrijească [duhovnicește] de fiul său, niciunul nu e mișcat întru nimic pentru a fi văzut în bătrânul său, pentru a fi doritor să îl imite pe unul ca acesta.

Modelele/ exemplele [părintești] sunt [ele înseși] desfigurate/ corupte și de aceea nici tinerii nu ajung vrednici de admirat în purtare.

Nu-mi spuneți mie: Suntem o mulțime importantă! Aceasta este vorbirea unor oameni fără judecată sau simțire (ψυχρῶν).

În ceea ce-i privește pe oameni, într-adevăr, aceasta poate fi spusă ca având un anumit sens, dar în ceea ce-L privește pe Dumnezeu, (a spune aceasta în relație cu El), ca și când [El] ar avea nevoie de noi, nu poate fi îngăduit niciodată. Dimpotrivă, lăsați-mă să vă spun, chiar și în cazul anterior, aceasta este o vorbire fără sens (ψυχρόν).

Ascultați! Un om care are un mare număr de slugi/ slujitori, dacă ei sunt o mulțime rea, ce viață nenorocită va avea din această cauză! Pentru cel care nu are niciunul[1], greul, se pare, constă în aceasta, că nu este așteptat [ca să fie slujit]. Dar când cineva are slujitori răi, răul este că el se ruinează pe sine cu totul, iar paguba este cu atât mai mare, cu cât ei sunt mai mulți.

Căci este cu mult mai rău, decât a fi propriul tău slujitor, a trebui să te lupți cu alții și să duci un război (continuu).

Spun aceste lucruri pentru ca nimeni să nu admire Biserica din cauza mulțimilor ei [de oameni], ci pentru că ar trebui să încercăm să facem mulțimea să se dovedească vrednică [de numele creștinesc]. Pentru ca fiecare să fie râvnitor pentru partea lui de datorie – nu numai față de prietenii săi sau pentru cei din neamul său, după cum vă spun întotdeauna, nu față de vecinii săi, ci pentru ca să îi atragă și pe străini.

Spre exemplu, se face rugăciunea [la Sfânta Liturghie]; [și] ei stau acolo, (în genunchi), toți tinerii [fiind] în mod prostește nepăsători (ψυχροὶ), (da), și de asemenea bătrânii. Necuviințe urâte [pot fi numiți], mai degrabă, decât oameni tineri: chicotind [sau] râzând pur și simplu, vorbind [între ei] – căci i-am auzit făcând chiar și aceasta – și batjocorindu-se unul pe altul în timp ce stau așezați în genunchi.

Iar tu stai acolo, [cel ce ești] tânăr sau bătrân: mustră-i, dacă-i vezi (comportându-se astfel)[2]! Dacă vreunul nu vrea să se oprească, ceartă-l cu mai multă asprime! Cheamă-l pe Diacon, amenință-l[3], fă ceea ce este în puterea ta să faci! Și dacă îndrăznește să-ți facă ceva, neîndoielnic îi vei avea pe toți în ajutorul tău. Căci cine sunt cei atât de lipsiți de judecată, care, văzându-te că dojenești pentru o asemenea purtare, nu ar dojeni și ei, luându-ți apărarea[4]?

Pleacă [de la Sfânta Slujbă] primindu-ți răsplata din rugăciune!

În casa unui stăpân, îi apreciem pe cei care sunt slujitorii săi cei mai râvnitori, care nu suportă să vadă nimic din lucrurile casei sale în neorânduială. Răspunde-mi: dacă ai vedea farfuria de argint zăcând aruncată afară, deși nu e treaba ta, nu ai ridica-o și ai aduce-o în casă? Dacă vezi o haină azvârlită aiurea, deși nu tu ar trebui să ai grijă de ea, chiar dacă ai fi în dușmănie cu cel a cărui datorie este [să o pună la loc], totuși, din bunăvoință față de stăpân[ul casei], nu ai așeza-o unde trebuie?

La fel și aici [, în Biserică]. Acestea sunt lucruri ale Casei [lui Dumnezeu]. Dacă le vezi zăcând în neorânduială, așază-le cum trebuie! Cheamă-mă pe mine, nu lepăd osteneala [de a te ajuta spre a îndrepta lucrurile]! Vestește-mi, fă-mi-l mie cunoscut pe păcătos! Eu nu pot să îi văd pe toți, iartă-mă (pentru aceasta).

Vedeți câtă răutate se răspândește în întreaga lume! Nu am spus eu cu dreptate că suntem în atâta neorânduială, ca o mare tulburată? Nu vorbesc [atât] de acei (tineri), care se comportă astfel, [ci] (mă plâng) că o asemenea nepăsare somnolentă îi stăpânește pe cei care intră aici, [în Biserică,] încât nici măcar nu îndreptează această purtare [rea a celor tineri și fără minte][5].

De asemenea, îi văd [și] pe alții stând și vorbind în timpul rugăciunii. Iar cei mai mulți (fac aceasta) nu numai în vremea rugăciunii, ci și atunci când Preotul dă binecuvântarea. O, ce lucru îngrozitor! Când va fi acolo mântuire? Când va fi cu putință pentru noi să-l îmblânzim pe Dumnezeu?[6]


[1] Niciun slujitor.

[2] Ce spune aici Sfântul Ioan seamănă foarte mult cu ce se întâmplă și în zilele noastre în Biserici. Și iată că Sfântul Ioan încurajează mustrarea, chiar și în Biserică și chiar în timpul Sfintelor Slujbe, atunci când aceasta se face cu scopul de a îndrepta apucături rele. Pentru că mustrarea păcatului care se face, cu știință (cel mai adesea) sau cu neștiință în Biserică, nu înseamnă tulburarea liniștii în timpul Slujbelor. Liniște care, și așa, nu e una duhovnicească, ci mai mult aparentă. Pentru că, dacă cei care vor liniște, ar iubi cu adevărat liniștea, s-ar bucura de mustrarea unui frate care greșește, spre îndreptarea lui.

[3] Pe cel care se comportă urât.

[4] Astăzi, de fapt, lumea – chiar și credincioșii în Biserică – se bucură de nedreptate și nu de adevăr. Adică nu are mai nimeni dorința de a mustra pe cel care greșește, ci, dimpotrivă, ori se uită toți ca la Capatos (la emisiune mă refer), cu bucurie că văd ceartă, ori chiar iau partea celui care greșește, pentru că se simt înfrățiți cu cel mustrat, prin aceleași gânduri și păcate.

[5] Iarăși trebuie să spunem, cu părere de rău, că lucrurile au degenerat atât de mult în zilele noastre, încât, uneori, nu numai tinerii sunt necuviincioși în Biserică, dar și bătrânii stau la taclale în timpul Slujbelor. Și, în general, puțină lume care vine la Biserică e atentă la ceea ce se cântă și se citește sau la ce predică Preotul sau Ierarhul. Iar dacă slujba sau predica „ține prea mult”, oamenii încep să foșnească, să tușească, să strănute, să se miște a nerăbdare, copiii mici (pe care n-ar trebui să-i țină cu ei, dacă văd că nu pot să stea liniștiți) încep să țipe etc.

Sfântul Acachios, Episcopul Melitinei (17 aprilie), a certat rândunele, pentru că făceau prea multă gălăgie, ciripind, în vreme ce el predica. Și ele au tăcut imediat. Sfântul Arsenios cel Mare (8 mai) a mustrat niște frați pentru că stăteau în apropierea unor trestii care sunau, aplecate de vânt. Și le-a spus că cel ce iubește rugăciunea în tăcere și pacea inimii nu poate suferi să-l tulbure nici glasul de pasăre. Iar la noi, cu cât slujba sau predica sunt mai frumoase și mai lungi, cu atât vacarmul e mai mare.

[6] Dacă în timpul Sfintelor Slujbe suntem nepăsători la rugăciune, când altădată vom găsi timp pentru a-L ruga și a-L face blând pe Dumnezeu față de păcatele noastre?