Etichetă: Sfântul Simeon al Tesalonicului

Crezul la Sfântul Simeon al Tesalonicului [2]

Leave a comment

Sfântul Simeon al Tesalonicului, Erminia Dumnezeiescului Simbol al credinței ortodoxe, trad. din lb. gr. veche și note de Drd. Nicușor Deciu, Ed. IBMO, București, 2010, 149 p.

***

Prima parte.

*

din nou împotriva lui Filioque, p. 84-85/ „nedespărțirea Treimii”, p. 85/ „n-am primit ipostasul Sfântului Duh, nici firea Dumnezeirii, ci darul și harul”, p. 86/ folosirea Crezului la Botez și la Hirotonie, p. 87-88/ la Cincizecime Sfinții Apostoli nu au primit „ipostasul Său [persoana Sfântului Duh n.n.], ci harismele” dumnezeiești ale Treimii, p. 91.

„harul Duhului”, p. 91/ Biserica „s-a făcut una, a Îngerilor și a oamenilor, întemeiată fiind pe temelia Apostolilor și a Prorocilor”, p. 92/ despre 4 Sfinte Taine în p. 92/ „piatra” e mărturisirea Sfântului Apostol Petru, p. 93/ „tot cel ce se botează în apa pătrunsă de harul Duhului, prin invocarea Sfintei Treimi, primește chipul curăției, al nepătimirii și al luminării care se află în trupul lui Hristos”, p. 95-96.

„ereticii cei neînțelepți”, p. 97/despre unicitatea Botezului în partea de sus a p. 98/ Despre Pocăință ca al doilea botez, p. 98/ și tot aici, în josul p. 98, despre iertarea prin mărturisire și mucenicie pentru Hristos.

înnoirea făpturii, p. 100/ „chinurile iadului”, p. 101/ osânda veșnică a Iadului, p. 102/

*

II. Expunere foarte necesară făcută de același Sfânt Părinte despre dogmele din Sfântul Simbol de unde au fost adunate și împotriva cui au fost ele rânduite, p. 106-133.

Cu mărturii scripturale abundente la cuvinte, sintagme și propoziții. Pentru ca să demonstreze cât de scriptural e Crezul Bisericii.

Iar la „Care din Tatăl purcede”, Sfântul Simeon aduce 4 versete: In. 15, 26; Mc. 1, 10; I Cor. 2, 12 și Ps. 32, 6, p. 126-127.

Paragraful al 20-lea e împotriva origeniștilor, p. 132.

*

III. Pe scurt, atât cât este cu putință, despre unica noastră credință creștinească. Douăsprezece capete ce cuprind Legea noastră creștinească, pe care unii le-au numit articole ale credinței. Acestea au fost alcătuite în chip foarte limpede de Preafericitul Arhiepiscop al Tesalonicului, Simeon. Iar ele cuprind Dumnezeiescul Simbol și, pe scurt, despre virtuți, p. 134-149.

Cum începe scrierea: „Credința noastră creștinească cea adevărată și unică, mai presus de minte și de cuvânt fiind, ca ceea ce este cu adevărat singura credință și foarte adevărată mărturisire a lui Dumnezeu cel Unul în Treime, a Celui ce este mai presus de cunoaștere”, p. 134.

Tatăl este „singurul cauzator al Celor ce sunt din El”, p. 136/ „și cu Dumnezeirea nu S-a despărțit de sfântul său suflet, nici de trupul Său”, p. 139/

*

Traducere atentă, păstrând echilibrul între vechi și nou…însă fonturile sunt improprii citirii.

Crezul la Sfântul Simeon al Tesalonicului [1]

One comment

Sfântul Simeon al Tesalonicului, Erminia Dumnezeiescului Simbol al credinței ortodoxe, trad. din lb. gr. veche și note de Drd. Nicușor Deciu, Ed. IBMO, București, 2010, 149 p.

***

Găsim aici trei lucrări ale Sfântului Simeon traduse din PG 155, col. 292A-312D, col. 313A-319C; col. 320A-323B + ed. monahului Chesarie din 1765, fără trimitere expresă la textul folosit, cf. n. *, p. 13.

I. Erminie cuprinzătoare a Dumnezeiescului și Sfințitului Simbol al desăvârșitei noastre credințe ortodoxe a creștinilor, făcută de Sfântul Simeon al Tesalonicului, p. 13-105.

arhieria = „lucrurile cele mari ale Bisericii”, p. 14/Simbolul niceo-constantinopolitan a fost așezat „la temelia Bisericii” ca „stâlp și hotar întărit și neclătinat”, p. 16/ „El ne-a făcut pe noi dar nu din ființa Sa”, p. 23/ cerul nu e veșnic, materia nu e preexistentă, creația nu e o zeitate, p. 24/

„nălucirile dracilor”, p. 25/ despre Puterile cerești în p. 26, ele fiind „pline de slavă” dumnezeiască/ ghicirile dracilor, p. 32/ „taină minunată”, p. 32/ se discută Crezul pe cuvinte și sintagme/ „pogorâre” pentru întrupare, p. 41/ despre căderea „de nevindecat” a demonilor, p. 42/

sporul de evlavie adus Puterilor cerești de întruparea Cuvântului: „Îngerii…trăgând un mare folos din iconomia cea pentru noi a întrupării Cuvântului, și aflând o și mai mare înălțare spre dragostea și unirea cu Dumnezeu, se veselesc de mântuirea noastră”, p. 42.

Dumnezeu Cuvântul „[S-a pogorât] nu dintr-un loc, ci prin plecarea voii”, p. 43/ Sfântul Moise a fost tipul (tipon) lui Hristos, p. 53/

Pogorârea la Iad și nestricarea trupului Său: „cu sufletul S-a pogorât în iad. Și prădând iadul și stricând moartea, S-a arătat a fi Izbăvitorul sufletelor celor de acolo, fără să primească stricăciune trupul Său cel înfășurat cu giulgiu, uns cu smirnă și pus [înmormântat n.n.], ca un Dumnezeu înviindu-l pe acesta, iar dumnezeiescul Său suflet, S-a unit cu trupul” și a înviat, p. 56.

învierea cea de a treia zi indică taina Treimii, p. 58/ omul a primit „arvuna nestricăciunii” prin învierea Domnului, p. 59/ „rău-credinciosul Arie…spunea blasfemii” iar Macedonie se afla „sub  [stăpânirea] duhului cel viclean”, p. 67.

împotriva lui Filioque, p. 75/ după care vorbește despre despărțirea Mirungerii de Botez pe care o practicau romano-catolicii, p. 76/ și în ciuda celor care îi neagă autenticitatea vieții și a operei, Sfântul Simeon al Tesalonicului spune despre Sfântul Dionisie Areopagitul: „Dionisie, cel întocmai cu Apostolii”, p. 77.

Iarăși autentifică faptul că Sfântul Clement Romanul este autorul Canoanelor apostolice, p. 77.

Și îi pune în ecuație pe Sfântul Dionisie Areopagitul și pe Sfântul Maxim Mărturisitorul spunând: „Și Sfinții cei mari dintru început împreună cu ea [cu Tradiția n.n.] mărturisesc același lucru, și mai cu seamă Dionisie și Maxim, unul vădindu-se urmaș al Apostolilor, luând mucenicia în Apus și scriind despre Tainele și tradițiile Bisericii, celălalt mare între mărturisitori s-a arătat și înțelept în cele dumnezeiești, la Roma petrecând mult timp, și mai cu seamă despre Tainele Bisericii și despre Sfânta Jertfă a scris și a tâlcuit, așa cum și noi încercăm a face, minunându-se de cartea dumnezeiescului Dionisie și consfințind-o pe aceasta”, p. 77.

Numai noi nu îi mai „consfințim” opera…și este evident și motivul: pentru că nu i-o mai înțelegem. E prea mare pentru câtă teologie nu trăim și nici nu cunoaștem.

„din Tatăl prin Fiul  în Duhul”, p. 79/ în p. 83 e citat și „dumnezeiescul [Ioan] Damaschin”.

Totul are sens

Leave a comment

Protopresbyter George Dion. Dragas, On the Pristhood and the Holy Eucharist, Published by Orthodox Research Institute, Silver Lane Rollinsford, 2004, XIII + 93 p.[1]

Sfântul Simeon al Tesalonicului a fost arhiepiscop timp de 13 ani, până la invazia turcilor din 1430[2]. El a urmat teologia Sfântului Grigorie Palama și a avut relații strânse cu Sfântul Calist și cu Sfântul Ignatie Xantopol[3]. Adoarme în 1429[4].

Sfântul Simeon al Tesalonicului a fost canonizat de Patriarhia Ecumenică în 1981 și e pomenit, în fiecare an, pe data de 15 septembrie[5].

Cartea despre rânduielile liturgice a Sfântului Simeon, tipărită la Iași, în 1683, de către patriarhul Dosithei al Ierusalimului va fi preluată în PG 155, în 1866[6].

Comentează aici Tratatul de Preoție al Sfântului Simeon al Tesalonicului, care a fost dedicat unui proaspăt monah, pentru ca acesta să cunoască importanța preoției, temă centrală în teologia sa[7].

Preotul e cel care slujește Tainele nu în mod simbolic, ci real[8]. De aceea Sfântul Simeon consideră, că demnitatea preoției e mai mare decât demnitatea dată Îngerilor[9].

Prin Botez și Euharistie, preoții devin „părinții fiilor lui Dumnezeu sau părinți ai acelora, pe care îi face să fie dumnezei prin har”[10].

Preoții au puterea de a face acte dumnezeiești, fiind colaboratorii lui Dumnezeu la mântuirea neamului omenesc[11].

*

Karl Barth, Church Dogmatics, The Doctrine of the World of God, vol. I. 1, Ed. T & T Clark International, 2004, 503 p. [12]

Dogmatica e o disciplină teologică și teologia este o funcție a Bisericii[13], spune autorul. Teologia este o știință[14] și ea este produsă de către Biserică[15].

„Dogmatica este o parte din lucrarea de cunoaștere a omului”[16]. Însă „Bisericii i s-a dat făgăduința de a fi criteriul credinței creștine, adică a revelației lui Dumnezeu. Biserica poate să verifice Dogmaticile. Pentru că în Biserică, Dogmaticile nu trebuie să fie lucrări speciale de știință dogmatică. Fiindcă Dogmaticile nu pot să fie în afara Bisericii”[17].

„Ascultarea față de chemarea lui Hristos e credința”[18].

„Dogmaticile trebuie să aibă întotdeauna menirea de a fi acte de pocăință și de ascultare. Și acest lucru e posibil numai, dacă te încrezi în insondabilul fundament ontologic și noetic al Revelației lui Dumnezeu făgăduite Bisericii și în puterea credinței înțeleasă în această fădăguință”[19].

Însă Barth pune actul credinței pe seama predestinației dumnezeiești[20], predestinație văzută ca „actul liber al lui Dumnezeu cu omul și lucrarea lui”[21].

„Teologia este în mod genuin și la propriu o lucrare apologetică și polemică”[22].

În p. 33, Barth vorbește despre legătura dintre Biserică și eretici și ereticul Barth spune, că ereticii nu pot avea relații cu Biserica.

Ereticii luteranilor apar în p. 34, nefiind nimeni alții decât romano-catolicii, dar și pietiștii, cât și adepții raționalismului modern,  a căror rădăcină, spune autorul, se trage din „misticismul medieval și din umanismul Renașterii”[23].

Barth accentuează, că prolegomenele Dogmaticilor protestante nu pot să meargă pe același calapod cu cele romano-catolice[24].

Am început să înțeleg de ce a scris Barth așa de mult: avea o ură considerabilă pe catolici și a vrut să dea un fel de Dogmatică, care să se distanțeze de catolici în mod evident. Însă, prima citație patristică a Dogmaticii sale de față a fost din…Sfântul Augustin.

Așa că Barth spune una și face alta. Merge pe același calapod romano-catolic și pe mentalitatea scolastică în scrierea cărții sale fundamentale.

„Numai prin credință, Biserica este văzută ca alegere și sfințire dumnezeiască”[25].

În p. 55 autorul subliniază faptul, că Dumnezeu ne poate vorbi printr-un lucru, printr-un om, printr-un eveniment, printr-o stare politică și socială.

[1] Sursa citată e regăsibilă aici la nivel online.

[2] Idem, p. XI.

[3] Ibidem.

[4] Ibidem.

[5] Ibidem.

[6] Idem, p. XII.

[7] Idem, p. XIII. Cf. Idem, p. 2, n. 1, Tratatul de Preoție e tot în PG 155.

[8] Idem, p. 2.

[9] Idem, p. 4.

[10] Idem, p. 5.

[11] Ibidem.

[12] Sursa citată, la nivel online, e regăsibilă aici.

[13] Idem, p. 3.

[14] Idem, p. 4.

[15] Ibidem.

[16] Idem, p. 17.

[17] Ibidem.

[18] Ibidem.

[19] Idem, p. 22.

[20] Ibidem.

[21] Ibidem.

[22] Idem, p. 31.

[23] Idem, p. 34.

[24] Idem, p. 42.

[25] Idem, p. 49.