Sfântul Varlaam al Moldovei, Predică la Duminica a 5-a după Paști

Sfântul Varlaam al Moldovei

Carte românească
de
învățătură

Diortosire și note de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Textul  pe care îl diortosesc:

[Sfântul] Varlaam al Moldovei, Carte romănească de învățătură: [la] Dumenecile preste an și la Praznice împărătești și la Svenți mari, ed. îngrijită și glosar de Stela Toma, prefață și studiu de Dan Zamfirescu, vol. II, Ed. Roza Vânturilor, București, 2011, 448 p.

*

La Duminica a cincea după Paști. Învățătură pentru credința samareaninei

După cum apa de ploaie se pogoară din nori pe pământ, în multe feluri, [și] lucrează câmpiile și codrii, [de rodesc] flori și copaci, crescând și îngrășând, albindu-le și arămindu-le, gălbenindu-le și roșindu-le, [făcându-le] pe unele verzi [și] pe altele albastre, deși[1] apa e de un fel dar în multe feluri lucrează, îndulcind și amărând, tot la fel și Duhul Sfânt în multe feluri lucrează. [Căci] ca [și] apa, [harul Duhului] spală și curățește, face să crească și întărește întru înțelegerea dumnezeiască, înfrumusețează și împodobește și mereu[2] izvorăște, și setea sufletului o potolește și o răcorește.

[Iar] despre această apă îi vorbi Domnul Hristos samareaninei, la fântâna[3] lui Iacov, la ceasul al 6-lea din zi, după cum auzim [că se spune] în Sfânta Evanghelie.

In 4, 5-42:

În vremea aceea, a venit Iisus în cetatea Samariei, care se cheamă Sihar, aproape de un sat pe care Iacov îl dăduse lui Iosif, fiul său. Și acolo era o fântână a lui Iacov. Iar Iisus, trudit de cale, a șezut astfel lângă fântână; și era ceasul al 6-lea. Și a venit o femeie din Samaria ca să scoată apă. Iar Iisus îi grăi ei: „Dă-Mi să beau!”. Ucenicii Lui erau duși în cetate ca să cumpere de mâncare[4]. Și femeia samarenină Îi zise Lui: „Cum Tu, fiind evreu[5], ceri de la mine să bei, fiind eu femeie samareancă?”. Căci jidovii[6]/ evreii nici nu se ating de samareani.

Răspunse ei Iisus și îi zise: „De-ai știi darul lui Dumnezeu și cine este Cel ce îți spune ție: „Dă-Mi să beau!”, tu ai cere de la Dânsul și ți-ar da apă vie”.

[Iar] samarenina Îi zise Lui: „Nici vas nu ai și fântâna este adâncă. De unde să ai apă vie? Oare ești Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat nouă această fântână, și acela din aceasta a băut, și feciorii lui, și dobitoacele lui?”. Răspunse Iisus și îi zise ei: „Oricine va bea din apa aceasta, va înseta iar; dar acela ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, nu va înseta în veci. Căci apa pe care i-o voi da Eu îi va fi lui, în el însuși, izvor de apă, care va curge spre viața de veci”.

Iar femeia Îi zise Lui: „Doamne, dă-mi apa aceasta, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici ca să scot apă”. Iar Iisus îi spuse ei: „Du-te de cheamă pe bărbatul tău și vino aici!”. [Iar] femeia Îi răspunse și Îi zise Lui: „N-am bărbat”. [Iar] Iisus îi zise ei: „Bine zici că «n-am bărbat», că cinci bărbați ai avut și cel pe care îl ai acum nu îți este bărbat. Aceasta adevărat ai spus”.

[Și] Îi zise Lui femeia: „Doamne, văd că Tu ești Proroc. Părinții noștri în acest munte[7] s-au închinat, iar voi[8] spuneți că în Ierusalim este locul unde se cuvine să ne închinăm”. [Iar] Iisus îi zise ei: „Femeie, crede-Mă, că vine o vreme când nici în acest munte, nici în Ierusalim nu vă veți închina Tatălui. Voi vă închinați căruia nu știți, noi ne închinăm Căruia știm, că mântuirea[9] din evrei este. Ci vine o vreme și acum[10] este, când închinătorii cei adevărați se vor închina Tatălui cu duhul și cu adevărul. Căci și Tatăl pe unii ca aceștia cercetează[11], care se vor închina Lui. Duh este Dumnezeu și cei ce se vor închina Lui, cu duhul și cu adevărul se cuvine să I se închine”.

[Iar] femeia Îi zise Lui: „Știm că va să vină Mesia, care se cheamă Hristos. Când va veni, Acela ne va spune nouă toate acestea”. [Însă] Iisus îi zise ei: „Eu sunt, Cel ce grăiesc cu tine!”. Atunci au venit Ucenicii Lui și se mirară că vorbește cu femeia, dar nimeni nu-I zise: „Ce cauți?” sau: „Ce vorbești cu dânsa?”. Iar femeia și-a lăsat vasul ei și se duse în cetate și le spuse oamenilor: „Veniți de vedeți pe Omul care mi-a zis toate câte am făcut. Oare nu este Acela Hristos?”.

Și au ieșit din cetate și veneau către Dânsul.

Dar, între acestea [toate], L-au rugat pe El Ucenicii Lui zicând: „Învățătorule, mănâncă!”. Iar El le spuse lor: „Eu am a mânca o mâncare pe care voi nu o știți”. Și Ucenicii își spuneau în ei înșiși: „Oare I-a adus lui Cineva de mâncare?”.

[Însă] Iisus le-a spus lor: „Mâncarea Mea este ca să fac voia Celui ce M-a trimis și să fac lucrul Lui. Nu spuneți voi că mai sunt patru luni și vine secerea? Iată, vă spun vouă: ridicați ochii voștri și vedeți holdele pentru că sunt alb-gălbuie[12] și gata de secere. Și cine va secera, plată va lua și va aduna roadă în viața de veci, ca și cel ce seamănă să se bucure dimpreună cu cel ce seceră. De aceea este adevărat cuvântul, că unul este cel ce seamănă și altul cel ce seceră. Eu v-am trimis pe voi să secerați unde nu v-ați trudit și voi în osteneala[13] lor ați intrat”.

Iar din cetatea aceea mulți crezură dintre samareani, pentru cuvântul femeii, care mărturisea că „mi-a zis toate câte am făcut”.

Iar dacă veniră la Dânsul samarenii, Îl rugară pe Dânsul să petreacă la dânșii. Și petrecu acolo două zile și mult mai vârtos crezură din cauza cuvântului Lui. Iar femeii îi spuneau că „acum nu mai credem [doar] pentru cuvântul tău, ci și noi înșine am auzit și știm că Acesta este cu adevărat izbăvitorul lumii, Hristos”.

Învățătura din această Evanghelie

Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii, umblând în trup pe pământ și căutând mântuirea neamului omenesc, ajunse și în Samaria.

Această Samarie era de mult o țară bogată și cu oameni mulți. Însă, pentru că nu se închina lui Dumnezeu ca și jidovii, ci se închina idolilor[14], Dumnezeu s-a mâniat pe ei și îl trimise pe împăratul Siriei de i-a luat robi, iar în locul lor aduse alți oameni să locuiască[15]. Însă nici aceia nu țineau legea Prorocului Moisis. Pentru aceea, din voia lui Dumnezeu, i-au mâncat și pe ei leii. Și fiindcă nu puteau trăi [astfel], au trimis la împăratul Siriei o plângere în care au spus ce trăiesc.

Iar împăratul, știind că jidovii sunt în robie, a înțeles că i-au mâncat leii pentru că nu au ținut legea lui Moisis. De aceea le trimise împăratul un preot jidovesc, pentru ca să îi învețe legea. Dar nici așa nu au primit legea deplin, ci pe unele le țineau, iar pe altele nu. De aceea erau urâți de jidovi.

În această Samarie a petrecut oarecând Iacov, feciorul lui Isaac și acela a făcut acolo fântână. Iar la acea fântână a stat și Hristos, trudit de cale, la amiază.

Și a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iar în acel ceas Ucenicii lui Hristos erau plecați în cetate ca să cumpere pâine. Căci aceasta a fost înțelepciunea lui Hristos [legată de acest caz]: ca femeia, văzând un om cu 12 slugi, să nu cumva să se rușineze și să nu mai vină [să scoată apă].

De aceea, dacă merse la fântână, vorbi cu ea Domnul Hristos [și îi spuse]: „Femeie, dă-Mi apă să beau!”.

Iar ea, știind că samarenii sunt urâți de către jidovi, I-a spus: „Cum ceri Tu de la mine apă să bei, când eu sunt samareancă și jidovii nici nu se ating de samareni?”.

[Însă] Domnul Hristos i-a zis ei din nou: „De-ai știi tu darul lui Dumnezeu și cine este Cel ce vorbește cu tine [și cere] să-I dai apă, tu ai cere mai degrabă de la El și ți-ar da ție apă vie”.

Aceasta a spus Sfinția Lui, milostivul nostru Domn Iisus Hristos, despre apa pe care avea să o verse din coastele Sale, pe Cruce, pentru creștini. [Pentru cei] care vor crede în Sfinția Lui și care vor lua în gurile lor și vor mânca Preasfântul și Cinstitul și Făcătorul de viață Trupul lui Hristos și vor bea apa și sângele [Lui], pe acelea care au curs din coastele Lui pe Cruce.

Căci ele se cheamă și sunt curăție a sufletului și a trupului creștinului și înnoire a Botezului nostru[16].

[Iar] ca urmare a acestui lucru[17], creștinul dobândește în sufletul și în inima lui apa cea vie, darul Duhului Sfânt, care-l adapă și îl răcorește de zăduful[18] păcatelor și de poftele lumii și îndeamnă sufletul omului să îndrăgească/ să iubească Împărăția cerului și viața cea netrecătoare[19].

Iar pe această apă i-o făgădui[20] Hristos și samarineanei. Și după aceea îi spuse ei să-și cheme bărbatul, deși ea nu avea bărbat. Căci Cel ce știe inimile tuturor a arătat faptele ei cele ascunse. Și dacă femeia văzu că Domnul nostru Iisus Hristos îi arăta păcatele ei cele ascunse, [de aceea] crezu că El este Mesia, despre Care au mărturisit Prorocii. Și de aceea ea a spus: „Doamne, văd că Tu ești Proroc. Învață-mă deci unde să mă închin! Că părinții noștri în acest munte a zis că se cuvine să ne închinăm, iar voi ziceți: în Ierusalim este locul unde se cuvine să ne închinăm”.

Iar milostivul nostru Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, îi răspunse ei: „Femeie, va veni o vreme, în care vor trăi adevărații închinători [ai lui Dumnezeu] și ei se vor închina Tatălui ceresc. Însă nici numai în Ierusalim și nici numai în acest munte, ci pretutindeni, în tot locul [se vor închina Lui]”.

[Iar] aici, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, arată că adevărații închinători sunt cei care vor crede în Domnul Hristos și se vor boteza în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și aceia suntem noi, creștinii cei binecredincioși, închinătorii adevărați, cei care ne închinăm [Prea] Sfintei Treimi, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, dar nu numai în Ierusalim, ci în tot locul Îl lăudăm și cerem mila Sfinției Sale. Și Îi aducem cinste după cum se cuvine, ca Celui ce este Făcător și Ziditor al întregii lumi.

Și Sfinția Sa a vrut ca pe închinătorii Lui să-i aleagă din toată lumea și să îi răscumpere cu cinstit sângele Său. Așa după cum spune și Apostolul Pavel, atunci când zice: „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii [Χριστὸς ἡμᾶς ἐξηγόρασεν ἐκ τῆς κατάρας τοῦ νόμου]” [Gal. 3, 13, BYZ], adică din păcatul lui Adam și al Evei, strămoșii noștri. Care păcat biruia pe fiecare om, de la începutul lumii, și [toți] mergeau în Iad. Din cauza acelui păcat și noi suntem sub blestemul lui Dumnezeu și murim.

Pentru aceasta și Fiul lui Dumnezeu, milostivul [nostru] Domn Iisus Hristos, a vrut de-a suferit patimă și Și-a vărsat sângele Său pe Cruce. [Ca astfel] zapisul păcatului celui dintâi născut să îl rupă și să îl piardă, și moartea, care biruia asupra sufletelor noastre, cu moartea Sa a vrut să o calce, și nouă, Cel care ne este Dumnezeu, viața de veci ne-a dăruit.

Pentru aceea, iubiților, se cuvine ca să Îi aducem lui Dumnezeu laudă, cinste și închinăciune, și să ne rugăm Lui cu credință și cu frică, mereu, în tot ceasul, pentru ca să dobândim mila Sfinției Sale. [Ca El] să ne audă în vremea rugăciunii noastre și întru ziua mântuirii noastre să ne mântuiască de munca de veci. [Căci] astfel de închinători dorește Domnul Hristos să I se închine cu duhul și cu adevărul, adică cu mintea[21] și cu credința.

Pentru aceasta, cine dintre voi I se va închina lui Dumnezeu și I se va ruga Lui, să nu I se închine și nici să I se roage fără minte și fără credință. Adică să nu fie vătămată inima lui de mânie sau de fățărnicie sau de zavistie sau de clevetire sau de alte fapte rele. Ci acestea toate să le lepezi de la tine și cu minte alinată să I te rogi și cu credință să crezi că [rugăciunea] poate să-ți folosească ție. [Căci] astfel de rugăciune așteaptă de la noi Dumnezeu, pe care Sfinția Sa o va auzi și ne va izbăvi pe noi de toate nevoile noastre și ne va mângâia ca un Părinte ceresc.

Iar milostivul nostru Fiu al lui Dumnezeu zise acestea către Ucenicii Lui: „Ridicați-vă ochii voștri și vedeți holdele, căci iată sunt gata de secere, și cine va secera va lua plată și va strânge roadă în viața de veci”.

Secerătorii, despre care vorbește aici Sfinția Sa, sunt Apostolii. Iar plugarii, care au semănat [sămânța credinței în poporul lui Israil] sunt Prorocii. Pentru aceea [și Domnul] a spus acest cuvânt, zicând: „Eu v-am trimis pe voi să secerați unde nu v-ați trudit, ci alții s-au trudit, iar voi ați intrat în truda acelora”.

Căci Prorocii, în Legea Veche, au prorocit cu toții despre izbăvirea de veci care va să vină prin Hristos, Fiul lui Dumnezeu, [ca Cel care] îl va izbăvi pe om din munca de veci. Și pentru mărturia lor, pe care au mărturisit-o de la începutul lumii și până la Hristos, multe scârbe și dureri[22] au răbdat și încă și chinuri[23] și morți groaznice. Dar pe Hristos nu L-au văzut cu ochii lor.

Însă Apostolii, deși nu L-au mărturisit mai înainte pe Hristos, ei L-au văzut cu ochii pe Hristos, pe izbăvirea noastră cea de veci, pe Cel născut cu trup din Sfânta și Preacurata Fecioară Maria pentru izbăvirea noastră.

Așadar, Prorocii s-au trudit și au mărturisit că [Hristos] va veni și Se va naște în lume, iar Apostolii au intrat în truda lor. Pentru aceea a spus și Domnul Hristos: „unul seamănă și altul seceră”. [Căci] Prorocii, ca niște plugari, s-au trudit de au semănat cuvântul lui Dumnezeu în lume, iar Apostolii, ca niște secerători, au strâns credincioșii lui Hristos pentru viața de veci.

Iar secerarea se face și acum, prin tot omul creștin care petrece întru învățăturile lui Dumnezeu, care sunt acestea: iubirea nefățarnică, cuvântul cel drept[24] și milostenia.

Creștine, nu trebuie să iubești ceea ce e rău! Să nu râvnești nici la animalul și nici la femeia altuia.

După cum iubești să îți facă ție oamenii, așa și tu să le faci lor. Să te ferești să iei pe cele ale străinului și să te mulțumești cu ceea ce este al tău.

Să vă îngrijiți fiecare de voi înșivă, pentru ca să vă țineți trupul nespurcat, în rugăciune, în trudă, întru apărarea Sfintei Biserici.

[Căci] acestea [toate] sunt roada cea bună, care va fi adunată întru viața de veci, în Împărăția cerului, unde pe noi, pe toți, să ne primești, Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu! Căci a Ta este slava, cinstea, mărirea și închinăciunea, [împreună și a Tatălui și a Duhului Sfânt], acum și pururea și întru vecii vecilor. Amin.


[1] În text: săvai. [2] Idem: nepărăsit. [3] Idem: puțul. [4] Idem: bucate. [5] Idem: jidov.

[6] După cum se observă, Sfântul Varlaam nu folosește denumirea de jidov cu înțeles peiorativ, ci ca echivalent al cuvântului evreu. Iar dacă îl folosește pe el ca să traducă Scriptura e semn că românii îl foloseau cu același sens.

[7] În text: măgură. [8] Evreii. [9] În text: mântuința. [10] Idem: acmu. [11] Idem: cearcă. [12] Idem: plăvițe. [13] Idem: ustenința. [14] Idem: bodzilor. [15] Idem: să petreacă.

[16] Sfânta Euharistie este curățirea noastră de păcate și înnoire a Botezului nostru. Și împărtășirea euharistică este înnoire a Botezului prin faptul că este o unire totală, ființială cu Hristos Dumnezeu.

[17] Al împărtășirii euharistice.

[18] În text: zăduvul. Iar harul lui Dumnezeu ne răcorește de arșița păcatelor.

[19] În text: netrecută. [20] Idem: giurui. [21] Idem: mente. [22] Idem: dosădzi. [23] Idem: munci.

[24] Însă numai învățătura cea dreaptă, ortodoxă, e cea care naște cuvântul cel drept, cuvântul adevărat, evlavios. Pentru că nu putem vorbi adevărat, teologic, dacă nu avem la baza vieții noastre teologia Bisericii. Tocmai de aceea e atât de importantă cunoașterea teologiei Bisericii: pentru că ea e fundamentul vieții drepte, evlavioase.

Sfântul Varlaam al Moldovei, Predică la Duminica a 4-a după Paști

Sfântul Varlaam al Moldovei

Carte românească
de
învățătură

Diortosire și note de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Diortosim ediția:

[Sfântul] Varlaam al Moldovei, Carte romănească de învățătură: [la] Dumenecile preste an și la Praznice împărătești și la Svenți mari, ed. îngrijită și glosar de Stela Toma, prefață și studiu de Dan Zamfirescu, vol. II, Ed. Roza Vânturilor, București, 2011, 448 p.

***

La Duminica a 4-a după Paști. Învățătură pentru vindecarea bolnavului

Toți oamenii, și nu numai oamenii care sunt făcuți cu minte și cu înțelegere de către Dumnezeu, dar și toate făpturile vii, au în firea lor să se ferească de moarte. Vor să rămână sănătoase și [de aceea] fug de primejdii.

Din acest motiv păsările zboară așa de sus iar peștii se ascund în adânc. Iar fiarele se adună, departe, în codri, pentru ca să își găsească pacea și să nu cadă în primejdie de moarte.

Însă de ceea ce ne ferim, vine după noi. Și de ceea ce fugim, ne întâmpină. Fugim de moarte, ne ferim de primejdii și de boli, iar ele sunt mereu cu noi. Și cine ne-a făcut acest lucru? Păcatul!

Ca și [în cazul] acestui bolnav pe care l-a tămăduit Hristos și [căruia] i-a zis: „De acum să nu mai greșești, ca să nu pățești ceva mai amar” [In. 5, 14], așa după cum am auzit astăzi în Sfânta Evanghelie.

*

In. 5, 1-15:

„În acea vreme S-a suit Iisus în Ierusalim. Iar în Ierusalim era fântâna oilor, care se chema pe jidovește Vitezda. Ea avea cinci șoproane și într-însele zăcea mulțime de bolnavi: orbi, șchiopi, uscați [seci], așteptând tulburarea [turburarea] apei. Căci Îngerul Domnului se pogora în toți anii în fântână și tulbura apa. Și cine intra primul, după tulburarea apei, se însănătoșea, de orice boală ar fi fost ținut.

Iar acolo era un om ce avea 38 de ani de boală. Pe acesta, dacă îl văzu Iisus, înțelese că are mulți ani de boală și îi zise lui: „Vrei să fii sănătos?”. Și bolnavul Îi răspunse Lui: „O, Doamne, nu am om, ca atunci când se tulbură apa să mă arunce în fântână! Căci până când vin eu, intră altul mai înainte de mine”.

Și îi spuse lui Iisus: „Scoală și-ți ia patul tău și umblă!”. Și îndată s-a făcut sănătos omul și și-a luat patul său și umbla.

Și era sâmbătă în acea zi…

Iar jidovii îi spuneau celui tămăduit: „Este sâmbătă și nu ți se cade ție să-ți iei patul!”. Iar el le răspundea lor: „Cel ce m-a făcut sănătos, acela mi-a zis: ia-ți patul tău și umblă”. Și îl întrebau pe el: „Cine este omul acela care ți-a zis, să-ți iei patul și să umbli?”. Iar cel tămăduit nu știa cine este. Că Iisus S-a dat în lături din mulțimea [nărodul] care era în acel loc.

După aceea îl află Iisus pe dânsul în Biserică și îi zise lui: „Iată, te-ai făcut sănătos! De acum să nu mai greșești, ca să nu-ți fie ție ceva mai amar”. Și s-a dus omul și le-a spus jidovilor că „Iisus este cel ce m-a făcut sănătos””.

*

Învățătură din această Sfântă Evanghelie pentru minunea [ciudeasa] pe care a făcut-o Domnul Hristos, când l-a însănătoșit pe bolnavul care bolea de 38 de ani

Astăzi maica noastră, Biserica, ne pune înaintea noastră, a fiilor săi [, această minune]. Și ne mărturisește și ne amintește acest lucru minunat pe care l-a făcut Domnul Hristos pe când umbla în lume, trupește. Căci l-a tămăduit pe bolnavul și pe slăbănogul acela, care nu putea să umble pe picioare sale și nici nu putea să se ridice.

Iar Hristos, de când l-a văzut, numai cu cuvântul i-a zis și el s-a sculat. Și încă și patul și-a ridicat și l-a luat pe umăr și s-a dus, ca și când n-ar fi fost niciodată bolnav.

Căci astfel ne spune nouă Sfânta Evanghelie de azi: în acea vreme S-a suit Domnul Hristos în Ierusalim. Iar acolo, în Ierusalim, era o fântână ce se chema fântâna oilor, căci în acea apă se spălau carnea și măruntaiele oilor care se aduceau jertfă. [Iar] în acea fântână, în toți anii, câte o dată pe an, se pogora Îngerul lui Dumnezeu și tulbura apa. Și care om, mai întâi, după Înger, intra în ea, se tămăduia de orice boală ar fi fost bolnav. Pentru aceea și Împăratul Solomon a zidit acolo cinci pridvoare, în care zăceau în ele bolnavii și așteptau tulburarea apei.

Între acei bolnavi era unul care nu umblase pe picioarele sale de 38 de ani. Iar dacă a mers Domnul Hristos în Ierusalim și trecu pe la această fântână, l-a văzut pe acel bolnav zăcând pe pat și a știut, cu dumnezeirea Sa, că zace de multă vreme.

Și S-a milostivit de dânsul Milostivul nostru Domn Iisus Hristos și S-a apropiat de dânsul și i-a zis: „Vrei să fii sănătos?”. Iar bolnavul i-a spus: „Doamne, n-am pe nimeni să mă bage în fântână când se tulbură apa!”. [Căci] bolnavul nu știa că Acela e Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Pentru acest lucru I-a spus: n-am pe nimeni. Adică nu avea om care să îl ridice și să îl bage în apă. Căci numai o dată într-un an se tulbura apa și mulți se sileau să intre, căci numai unul se tămăduia.

Însă Milostivul nostru Domn Iisus Hristos îi zise lui: „Fii sănătos! Scoală și-ți ia patul tău și te du!”. Și îndată bolnavul se făcu sănătos și își luă patul pe umăr și a început să umble. Însă când îl tămădui Hristos era [o zi de] sâmbătă. Iar jidovii i-au zis: „Nu ți se cade să-ți iei patul în ziua sâmbetei!”. Bolnavul însă le spuse: „Cine m-a însănătoșit, acela mi-a zis să-mi iau patul”. Și [fostul] bolnav nu știa cine l-a tămăduit, căci Hristos ieșise din mulțime. Dar după ce l-a aflat Hristos în Biserică [pe fostul] bolnav, i-a zis lui: „Iată, ești sănătos! De-acum să nu mai greșești, pentru ca să nu pățești mai rău decât aceasta”.

Vedeți, iubiții mei frați, cum nu pățise destul rău acest bolnav, deși zăcuse timp de 38 de ani și nu umblase pe picioarele sale?! Căci de aceea Domnul Hristos i-a zis lui să nu mai greșească, căci, dacă va mai greși, mai mare certare va primi pentru greșelile lui. Iar dacă [fostul] bolnav a aflat cine l-a tămăduit, el s-a dus și le-a spus jidovilor că Iisus Hristos este Cel care l-a tămăduit.

Însă ei, ca un popor îndărătnic și nemulțumitor, nu au vrut să creadă, chiar dacă vedeau cu ochii lor minunile pe care le făcea Fiul lui Dumnezeu, Milostivul nostru Răscumpărător și Vindecătorul neamului omenesc. Care, pentru mila Sa cea mare și negrăită, S-a pogorât din cer pe pământ și S-a făcut om pentru noi, păcătoșii, pentru noi, neînțelepții și nemulțumitorii. Pe orbi i-a făcut cu ochi, pe ologi cu picioare, pe stricați și pe surzi i-a tămăduit pe toți, ca și pe acest bolnav. Numai cu cuvântul Său cel sfânt i-a dat sănătate și i-a spus să nu mai greșească, căci pentru greșelile lui cu mai mari chinuri îl va certa.

Pentru aceasta noi, fraților, fiind creștini drepți, să ne ferim de păcate! Căci în legea cea nouă, bolnav este orice păcătos. [E orice păcătos] pe care diavolul îl slăbește/ îl desparte de legea lui Hristos. Adică de iubirea pe care ne-o învață Sfinția Sa și pe care ar trebui să o aibă fiecare creștin: de rugăciune, de post, de curăție, de dreptate.

Căci Satana îl învață [pe creștin] să fure, să ucidă, să curvească, să jure strâmb, să fie bețiv. Și îi îmbolnăvește inima cu vicleșug și cu alte fapte rele. Și toți cei care păcătuiesc vor merge în Iad, pentru faptele lor rele și pentru lucrurile murdare [scârnave] și îngrozitoare [grozave] și urâte.

Pentru aceea să vă îngrijiți și să opriți voia voastră de la păcatele cele necurate, pentru ca să nu le faceți. Căci sunteți izbăviți de păcatul lui Adam, cel dintâi născut, și sunteți răscumpărați de Domnul nostru Iisus Hristos, pentru cinstit sângele Său și pentru patima/ pătimirea [munca] Sa pe care a primit-o de la făptura [săzdaniia] Sa pentru iertarea păcatelor noastre. Și ne-a dat nouă Sfântul Botez, pentru ca să ne curățim de păcatele noastre.

Căci atunci, în Legea veche, Dumnezeu a arătat fântâna oilor ca pe o curățire și ca pe [un izvor] de sănătate al bolnavilor. Însă acum, în Legea nouă, Dumnezeu ne-a arătat Sfântul Botez, pentru ca să ne curățim de boala de moarte.

[Căci] boala morții este păcatul cel greu. [Adică] fiecare păcat care se face în trupul și în sufletul omului. Și de care ne-am lepădat la Sfântul Botez [și am făgăduit] că nu le vom mai face.

Și care sunt acelea [de care ne-am lepădat și am spus că nu le vom mai face]? Minciunile, clevetirile, zavistia, lăcomia, beția, scumpătatea, jurământul strâmb, farmecele, curviile. De aceste lucruri ale Satanei ne-am lepădat la Sfântul Botez. Iar apoi, iarăși am început să le înmulțim [în noi]. Și am uitat jurământul cu care ne-am jurat lui Dumnezeu. [Căci] mai mulți sunt cei care fac aceste lucruri și fac voia Satanei și îi slujesc lui.

Pentru aceea, iubiții mei frați, să știți că omul păcătos nu va fi izbăvit ci va fi osândit pentru faptele sale cele rele! Și atât va fi de osândit, încât viață de veci [bucuroasă] nu va avea, ci va fi înecat/ scufundat în muncile de veci.

Deci să vă feriți, fraților, să faceți păcate, pentru ca să petreceți cu iubire ca niște aleși ai lui Dumnezeu!

Să vă iubiți unul pe altul, să nu gândiți răul unul de altul, ci așa cum vrei să ți se facă ție, așa să faci și tu fiecărui creștin [în parte].

Să nu trăiți în certuri [svade], nici în mânie, nici în clevetiri, ci întru multă răbdare, întru înțelegere, întru [harul] Duhului Sfânt, întru pocăință și întru spovedirea [păcatelor]. Să vă spovediți [ispoveduiți] și să vă pocăiți de greșelile voastre. Căci Dumnezeu nu iubește să piară nimeni, ci fiecare păcătos să se întoarcă [la Dumnezeu] și să fie viu.

Așa să vă nevoiți să faceți și pentru aceasta veți dobândi de la Domnul Dumnezeul vostru milă și izbăvire în ziua judecății și după moarte viața de veci, pentru Iisus Hristos Domnul nostru. A Căruia este slava și cinstea și închinăciunea, puterea și împărăția, [dimpreună] cu Părintele și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și întru veci de veci netrecuți și nesfârșiți. Amin!

Sfântul Varlaam al Moldovei, Predică la Duminica a 3-a după Paști

Sfântul Varlaam al Moldovei

Carte românească
de
învățătură

Diortosire și note de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*
Diortosim ediția:

[Sfântul] Varlaam al Moldovei, Carte romănească de învățătură: [la] Dumenecile preste an și la Praznice împărătești și la Svenți mari, ed. îngrijită și glosar de Stela Toma, prefață și studiu de Dan Zamfirescu, vol. II, Ed. Roza Vânturilor, București, 2011, 448 p.

   ***

La Duminica a 3-a după Paști. Învățătură pentru Mironosițe

După bucuria și după cântările de veselie pe care le-am cântat în slăvita zi a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, nu o zi, nici două, ci 7 zile la rând, astăzi se pomenește din nou[1] despre moartea și învierea Domnului, la fel ca în Duminica Tomii ce a trecut.

[Din ce motiv?] Pentru ca să nu se uite binele și răscumpărarea cea mare și avuția cea nemăsurată pe care am câștigat-o prin sângele și moartea Sa. [Dar] nu numai un popor, adică nu numai jidovii, ci toate semințiile lumii.

Și, totodată, pentru ca fie pomeniți și oamenii aceia, acei Sfinți, bărbați și femei, care au slujit la moartea și la îngroparea Măriei Sale, a Domnului Hristos, cum auzim din Sfânta Evanghelie de azi.

[Evanghelia zilei: Mc. 15, 43-47; 16, 1-8]

„În vremea aceea, a venit Iosif din Arimathea, sfetnic cu bun chip, că și el aștepta Împărăția lui Dumnezeu, [și] îndrăznind a intrat la Pilat și a cerut trupul lui Hristos. Iar Pilat se miră că a și murit. Și dacă află de la sutaș [hotnog] [că El a murit], îi dădu trupul [Lui] lui Iosif. Și [Iosif] cumpără pânză și luă trupul de pe Cruce și-L înveli cu pânză, și-L puse în groapa care era tăiată în piatră, și răsturnă o piatră mare deasupra ei. Iar Maria Magdalina și Maria lui Iacov priviră unde L-a pus.

Și dacă trecu sâmbăta, Maria Magdalina și Maria lui Iacov și Salomia cumpărară mir ca să se ducă și să-L ungă pe Iisus. Și foarte de dimineață, întru una a sâmbetei, se sculară și veniră la groapă și, răsărind soarele, grăiau una către alta: „Cine ne va răsturna nouă piatra de pe ușa gropii?”. Și dacă cătară [spre mormânt], văzură că piatra este răsturnată, căci era foarte mare. Și dacă intrară în groapă, [ele] văzură un voinic șezând de-a dreapta, îmbrăcat în veșminte albe, și se înspăimântară.

Și Îngerul zise către ele: „Nu vă înspăimântați, căci știu că Îl căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit! Nu este aici, ci S-a sculat. Iată locul unde a stat [au dzăcut] Domnul. Duceți-vă de spuneți Ucenicilor Lui și lui Petru că vă va întâmpina pe voi în Galilea și acolo Îl veți vedea, cum v-a spus vouă!”.

Iar ele, dacă ieșiră, fugiră de la groapă. Căci le cuprinseseră cutremurul și spaima. Și nimănui nimic nu au spus [pentru că] se temeau”.

Învățătură la această Sfântă Evanghelie

Creștini binecuvântați, două lucruri prăznuim astăzi: în primul rând, îi cinstim și îi pomenim pe Drepții și pe Sfinții oameni, care mai înainte au auzit învățătura din gura Domnului nostru și au crezut [în El]. Iar la chinurile și la moartea Sfinției Sale ei L-au slujit. Și fiindcă toți L-au lăsat și L-au părăsit, ei L-au luat de pe Cruce și cu pânză L-au înfășurat și cu miresme L-au uns și L-au îngropat.

Iar aceștia sunt Iosif din Arimatheia și Nicodim. Unul dintre ei era sfetnicul curții, pe când celălalt era unul dintre marii boieri ai jidovilor. Și pentru că s-au arătat credincioși lui Hristos, amândoi au fost izgoniți din cinstea/ demnitatea lor. [Căci pe] Nicodim, pentru că nu a vrut să fie de acord cu sfatul jidovilor referitor la Hristos, ei l-au scos din soborul lor. Pe când, pe Iosif, după ce a îngropat trupul lui Hristos, l-au prins și l-au aruncat într-o groapă și, de acolo, cu puterea lui Dumnezeu, a fost scos și a fost dus la moșia sa din Arimatheia. Iar după învierea lui Hristos multe răutăți a pățit de la jidovi, pentru că el a mărturisit învierea Sfinției Sale.

Din această cauză Sfânta Biserică îi pomenește [astăzi] pe acești doi bărbați, pe Iosif și Nicodim. [Îi pomenește] dimpreună cu Mironosițele. Căci, cu toții, împreună cu Maria, Preacurata Fecioară, Maica Domnului Hristos, au fost la moartea și la îngroparea Domnului nostru Iisus Hristos. Și ele au adus mir la groapă și învierea Sfinției Sale au văzut-0 mai înainte de alții.

Și toate s-au petrecut astfel: când Iosif și Nicodim pogorâră de pe Cruce trupul lui Hristos era vineri. Iar a doua zi, sâmbăta, a fost o sărbătoare mare pentru jidovi. Căci sâmbăta ei nu puneau mâna pe vreun lucru, pentru că aveau lege ca mortul să îl îngroape vineri, pentru ca să nu rămână neîngropat sâmbăta. Așadar, pentru că a doua zi, sâmbăta, a fost ziua aceea, tocmai de aceea, către seară au îngropat trupul lui Hristos. Căci se străduiră să [Îl îngroape] înainte ca să se înnopteze și nici mir, așa cum se cuvenea, nu au putut să pună pe trupul lui Hristos, așa după cum era rânduiala de îngropare a jidovilor.

De aceea, din nou, Mironosițele au cumpărat mirul cel mai scump și când s-a făcut duminică, foarte de dimineață, pentru că încă nu se făcuse de ziuă, ele veniră la groapă ca să ungă trupul lui Hristos cu mir și să plângă acolo, la groapă, ca niște femei îndurerate ce erau.

Iar dacă cineva nu poate înțelege în ce fel s-au dus Mironosițele și în ce fel au vrut să dezgroape trupul lui Hristos așa, pe timpul nopții, deși erau niște femei slabe și neputincioase, atunci unul ca acesta să asculte [următoarele].

De multă durere și jale pentru Învățătorul lor, acele Sfinte Femei n-au mai putut să aștepte până se face ziuă. Căci sâmbăta, după Lege, pentru că nu puteau prinde niciun lucru [în mână][2], au stat tăcute. Dar când s-a făcut duminică, ele au mers mai înainte de ziuă.

Pentru că, pe de o parte, aveau râvnă pentru Învățătorul lor, iar, pe de altă parte, se temeau de jidovi ca să meargă ziua. În al treilea rând, pentru că groapa în care îngropaseră pe Hristos era tăiată cu ciocanul în piatră și nu era împresurată cu lut, ci numai o piatră fusese pusă deasupra gropii. Și era destul ca să le înfricoșeze pe aceste femei neputincioase, atât piatra cea mare și grea pe care nu o puteau răsturna, dar și cei 100 de voinici care erau puși de strajă împrejurul gropii. Însă inima lor era arsă de iubire și de jale [pentru Domnul] și le-au biruit pe toate.

Și dacă au ajuns la groapă, ele au văzut multe vedenii [arătări]. Căci, deodată, văzură doi Îngeri care ședeau în groapă, unul la cap [iar] altul la picioare, [acolo] unde fusese [pus] trupul lui Hristos. Apoi au văzut alt Înger, șezând pe piatra gropii, ale cărui veșminte erau albe ca zăpada și a cărui față strălucea ca fulgerul. Și astfel le-a spus lor despre învierea lui Hristos. Cum că El a înviat.

Căci mai înainte de a ajunge ele la groapă s-a făcut un cutremur mare și străjerii s-au speriat și au fugit. Iar Îngerul Domnului s-a pogorât din cer și a răsturnat piatra de la ușa gropii și a grăit către ele și le-a spus să nu se teamă, ci să se întoarcă înapoi, pentru ca să le spună Apostolilor că a înviat Hristos.

Acestea, dacă văzură atâta vedenii [dumnezeiești], s-au înspăimântat și s-au întors [de la mormânt] și le-au spus Ucenicilor lui Hristos toate câte văzuseră.

Și pentru că Apostolii nu au crezut în nimic din ceea ce le-au spus [Sfintele Femei Mironosițe], pentru aceea Mironosițele, în mai multe rânduri, s-au înțeles și s-au dus la groapă de au văzut. Au fost și mai din noapte și mai spre ziuă și când a răsărit soarele. Până li S-a arătat Domnul Hristos și a vorbit cu ele și le-a spus despre învierea Sfinției Sale. Și [astfel] s-a adeverit că Domnul nostru Iisus Hristos a înviat din morți, așa după cum a spus mai înainte.

Femeile care s-au dus cu mir la groapa lui Hristos sunt multe. Însă numai 7 sunt mai mari și mai alese. Și întâi de toate este Maria Magdalina, din care Hristos a scos 7 draci. Și pentru binele pe care i-l făcuse [Domnul], ea a slujit lui Hristos și umbla cu alte femei în urma Sfinției Sale. Aceasta, după înălțarea Sfinției Sale, a lui Hristos, s-a dus până la Roma, la împăratul Tiberius, care era bolnav la un ochi. Și pentru că Maria Magdalina l-a tămăduit, el a trimis și i-a pierdut pe arhiereii jidovești și pe Pilat, domnul jidovilor. Mai apoi a murit în Efes și a fost îngropată de Ioan Teologul. După aceea a fost adus trupul ei la Țarigrad/ Constantinopol, de către împăratul Leon Înțeleptul [Lăv Prémâdri]. Iar Magdalina o chema pentru că era dintr-un sat ce se numea Magdal.

A doua este Salomia, fata lui Iosif Logodnicul, nevasta lui Zevedei, mama [îma] lui Ioan Teologul.

A treia Mironosiță este Ioana, nevasta lui Hoza. Iar Hoza acesta a fost socotitor în casa împăratului Irod și un membru al împărăției lui.

A patra este Maria, sora lui Lazăr, care mai înainte unsese cu mir pe Hristos în casa ei, când l-a înviat pe Lazăr.

A cincea este soara sa, Martha. Care a depus multă nevoință pentru a sluji lui Hristos în toate nevoile cele trupești.

A șasea este Maria, nevasta lui Cleopa.

A șaptea este Sosana.

Iar ele au slujit din avuțiile lor pe Hristos și pe Apostolii Lui. Și ele sunt numite Mironosițe, pentru că au adus mir la groapa lui Hristos. Și așa cum I-au slujit Sfinției Sale pe când era viu, tot la fel și după moartea Lui se nevoiau să împlinească slujirea față de Învățătorul lor.

Și de aceea prăznuim astăzi pomenirea acestor Sfinte Femei: pentru ca să nu se uite slujirea lor, cu care ele I-au slujit Domnului Hristos. Iar, în al doilea rând, pentru ca să râvnim și noi spre slujirea dumnezeiască, auzind nevoința și osârdia acestor oameni, pe care au arătat-o, la vreme de nevoie, Domnului nostru. Și astfel, acest lucru prăznuim [azi] mai întâi de toate.

În al doilea rând, facem pomenire și de Patimile Domnului Hristos, de nevinovata Moarte a Sfinției Sale, dimpreună cu Îngroparea și Învierea Sfinției Sale. [Pentru ca] să nu se uite binele și mila pe care le-a arătat față de noi, cei nemulțumitori și îndărătnici, față de noi, vinovații și păcătoșii.

Dar să ne aducem aminte de Sfinția Sa nu pentru că am fi făcut noi vreun lucru bun, ci numai pentru mila Sa, prin care ne-a scos pe noi din osânda greșelii cu care greșise Adam și, prin El, toată seminția lui. Și din munca cea de veci, în care mergeam cu toții din cauza acelei greșeli, El ne-a scos și ne-a izbăvit din toate răutățile și din toate durerile cele netrecute ale veacului ce va să fie și ne-a făcut moștenitori ai Împărăției cerului și am dobândit binele de veci.

Iar noi lăsăm darurile cele mari pe care ni le-a dăruit Dumnezeu, care sunt neîncetate și neîntrecute [de cineva] și le vrem pe cele ale lumii, care astăzi sunt, mâine nu sunt. Lăsăm cinstea, mărirea cea dumnezeiască, veselia, bucuria, viața cea nestricăcioasă [cea neputredă] și le vrem pe cele stricăcioase și trecătoare ale acestei lumi.

Căci toate câte sunt în această lume, nu sunt nimic, fără numai trudă și tristețe și osteneală, lacrimi și suspine și pofte desfrânate [scârnave]. [Care] ne spurcă trupul și sufletul. Care ne îndulcesc puțină vreme, dar ne amărăsc în veci. Și această lume, în totalitatea ei, este ca o umbră care se arată omului și care piere îndată.

Însă cele de sus sunt netrecătoare și neschimbabile. Toate sunt dulci și vesele [în veci]. Și binele de acolo nici ochi nu l-a văzut, nici ureche nu l-a auzit, nici de către inimă nu s-a gândit [Is. 64, 3/ I Cor. 2, 9]. Pentru aceea spune Dumnezeu în Sfânta Evanghelie: „Ce folos îi este omului să dobândească lumea toată, dacă își pierde sufletul? [Sau] ce va da [omul] în schimb pentru sufletul său?” [Mc. 8, 36-37].

Nimic nu va avea acolo ca să dea pentru sufletul său. [Căci] toate vor rămâne aici.

De aceea, până avem vreme, frații mei și iubiții mei creștini, cât suntem în această lume, până nu ne apucă moartea, să ne îngrijim, să ne nevoim, să facem voia lui Dumnezeu, să facem binele după puterea noastră!

Căci, dacă vrem, fără prea multe cuvinte, știm cu toții să facem binele.

Așadar, binele pe care îl știm, pe acela să-l facem! Pentru ca să ne izbăvim de muncile cele veșnice și să dobândim Împărăția cerului. [Și asta] pentru mila și pentru darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinstea și mărirea, lauda și închinăciunea, dimpreună cu al Său Părinte fără de început și cu Preasfântul și Făcătorul de viață Duh Sfânt, acum și pururea și întru nesfârșiți și netrecători veci de veci. Amin.


[1] În original: de iznoavă.

[2] Nu puteau munci în timpul sabatului.

Sfântul Varlaam al Moldovei, Învățătură la Duminica Tomii

Sfântul Varlaam al Moldovei

Carte românească
de
învățătură

Diortosire și note de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Diortosim ediția:

[Sfântul] Varlaam al Moldovei, Carte romănească de învățătură: [la] Dumenecile preste an și la Praznice împărătești și la Svenți mari, ed. îngrijită și glosar de Stela Toma, prefață și studiu de Dan Zamfirescu, vol. II, Ed. Roza Vânturilor, București, 2011, 448 p.

*

Învățătură la Duminica Tomii. Care se cheamă [și] Duminică nouă.

Nimeni să nu se îndoiască de modul în care Domnul Iisus Hristos a intrat cu trupul, prin ușile încuiate, la Ucenicii Săi! Căci, după învierea Sa, [după] ce a înviat din morți, trupul Măriei Sale a stat neputrezit și slăvit.

Nu Îl mai putea opri nici zidul, nici ușile încuiate. Căci deși era trup lumesc, nu mai era pământesc, ci din altă lume, cerească și dumnezeiască.

Pentru aceasta, nu mai petrecea mereu, întotdeauna, cu Ucenicii Săi ca mai înainte. Ci [numai] acolo unde [El] li Se arăta era îndată văzut, apoi Se făcea nevăzut. Și despre aceasta, Sfânta Evanghelie scrie în multe locuri. [Pentru ca] să cunoaștem că există altă viață după moarte, altă lume, neștiută [de noi], împărății, curți, cetăți.

De aceea și trupurile noastre, după cum spune Sfântul Apostol [Pavel], se seamănă în pământ ca grăuntele de grâu, care, dacă putrezește primăvara, cu puterea lui Dumnezeu, răsare și înflorește după învierea [sa] din morți mai frumos decât toate florile câmpului [I Cor. 15, 37-38]. Cu atât mai mult [s-a arătat frumos, îndumnezeit,] trupul Domnului nostru Iisus Hristos [după învierea Sa din morți].

Fapt pentru care, pentru [ca ei să aibă] mai multă credință, El l-a dat să-l pipăie, pentru ca să vadă că nu e altul, ci este acela care a fost răstignit pe Cruce, după cum auzim în Evanghelia de astăzi.

*

(In. 20, 19-31)

„În acea vreme, fiind către seară, în întâia a sâmbetei[1], unde Ucenicii Lui erau adunați de frica jidovilor, a venit Iisus și a stat în mijlocul lor și le-a grăit lor: „Pace vouă!”.

Și dacă zise aceasta, le arătă lor mâinile [mânule] și coastele Sale. [Și] s-au bucurat Ucenicii dacă Îl văzură pe Domnul.

Și le zise lor iarăși: „Pace vouă! Cum M-a trimis [pe Mine] Părintele și Eu vă trimit pe voi”. Și dacă zise aceasta, suflă [asupra lor] și le grăi lor: „Luați Duhul Sfânt! Și cui veți ierta păcatele, se va ierta lor, și cui le veți ține, le vor fi ținute”.

Iar Toma, [unul] dintre cei doisprezece, care se cheamă Geamănul, nu era atunci cu ei când a venit Iisus. Și i-au spus lui: „Noi L-am văzut pe Domnul!”. Iar el le-a spus lor: „De nu voi vedea în mâinile Lui semnele cuielor [găvoazdelor] și de nu-mi voi pune degetul meu în rănile cuielor și de nu-mi voi pune mâna mea în coastele Lui, nu voi crede!”.

Și după opt zile iarăși erau Ucenicii Lui înăuntru și Toma cu ei. Și a venit Iisus, fiind ușile încuiate, și a stat în mijlocul lor și le-a zis lor: „Pace vouă!”. După aceea îi spuse lui Toma: „Adu-ți degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu-ți mâna ta și o pune în coastele Mele, și nu fii necredincios, ci credincios!”. Și răspunse Toma și zise: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”.

Și îi spuse lui Iisus: „Pentru că Mă văzuși, crezuși. Însă ferice de aceia care nu Mă vor vedea și vor crede”.

Deci și alte semne multe făcu Iisus înaintea Ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în aceste cărți. Iar acestea sunt scrise ca să credeți că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu și ca cei ce vor crede să aibă viață întru numele Lui”.

*

Învățătură pentru ce se cheamă Duminică nouă și despre credința lui Toma, Apostolul

Lucrurile pe care Sfânta noastră Biserică ni le-a dat să le prăznuim azi sunt acestea: înnoirea învierii Domnului nostru Iisus Hristos și credința Apostolului Toma.

*

Prăznuim astăzi înnoirea învierii [Lui], pentru că această duminică e prima de la Învierea lui Hristos. Și dintr-această duminică începem a prăznui Învierea Domnului nostru în toate duminicile de peste an, pentru ca să nu se uite binele și mila Sfinției Sale pe care le-a arătat față de noi.

Deci această duminică se cheamă și prima și a opta duminică. Este prima: pentru că de la Paști este întâia duminică și începătoarea duminicilor [anului liturgic] și este a opta: pentru că au trecut 8 zile de la Paști. Și această duminică închipuie veacul ce va să fie începând cu ziua Judecății [Domnului]. Veac care se cheamă veacul al 8-lea, veac netrecător și nesfârșit, care va urma după cele 7 veacuri ale lumii acesteia trecătoare.

De aceea, împreună cu învierea Domnului nostru Iisus Hristos, ea ne aduce aminte și de învierea a toată lumea, când vom învia întru viața cea netrecătoare și neschimbată.

Și când vremea ne cheamă, după 7 zile de lucru de peste săptămână, să serbăm și să prăznuim înnoirea învierii Domnului nostru Iisus Hristos, atunci Sfânta Biserică ne arată, în mod tainic, și înnoirea sufletelor noastre. Căci trebuie să le înnoim cu fapte bune și să le curățim de bătrânețile păcatelor.

*

Iar tocmeala lui Toma Apostolul a fost aceasta: Domnul Hristos, în ziua în care a înviat din morți, duminică seara, în ziua de Paști, li S-a arătat Ucenicilor, acolo unde ei erau adunați cu toții și stăteau închiși [în casă] de frica jidovilor. Numai Toma însă nu s-a întâmplat să fie atunci cu ei, căci și el era unul dintre cei 12 Apostoli. De aceea, atunci când a venit și a aflat despre venirea lui Hristos, despre cum a venit și li S-a arătat, el nu a crezut pe ceilalți Ucenici care Îl văzuseră pe Hristos, nici nu dorea să creadă, în niciun fel, că Hristos a înviat din morți.

Însă lui Dumnezeu, în marea Sa înțelepciune, i-a fost milă nu numai de unul ci de întreaga lume. De aceea, El lucră [meșterșiugui] ca învierea Sfinției Sale să fie mai știută și mai adeverită pentru toți. Pentru ca să se vestească și să se arate în toată lumea adevărul și credința învierii.

Pentru aceasta, când fu a 8 zi după învierea Sfinției Sale, care se împlinește azi, pentru că azi este a 8-a zi după Paști, Domnul Hristos li S-a arătat din nou Ucenicilor Săi, fiind și Toma împreună cu ei.

Și acolo, unde erau cu toții adunați și închiși de frica jidovilor, ca și mai înainte, li S-a arătat lor Hristos. Și după ce spuse pace către toți, îi lăsă pe ceilalți și îi grăi lui Toma:

„Vino, Tomo, și-ți adu degetele tale și caută de vezi palmele Mele pătrunse de cuie! Și-ți adu mâna ta și o pune în coastele Mele și pipăie rana Mea, împunsătura suliței cu care M-au împuns, atunci când eram răstignit pe Cruce!”.

Iar Toma cu de-amănuntul cercetă și pipăi.

Și dacă Îl văzu pe Hristos, că este om adevărat, cu trup văzut și Dumnezeu adevărat, cu putere nevăzută, strigă și zise: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”.

Domnul Hristos [însă] grăi către el: „Mă văzuși, Tomo, și crezuși. Însă ferice de aceia care nu Mă vor vedea și vor crede”.

De aceea, noi, deși nu L-am văzut pe Domnul trupește, umblând prin lume și nu am privit nici minunile [ciudesele] Lui cu ochii noștri, cu toate acestea noi credem că Sfinția Sa, Domnul nostru Iisus Hristos, este Fiul lui Dumnezeu. Și pentru că este Fiul lui Dumnezeu pentru aceea este și Dumnezeu, Ziditor a toate lucrurile și Făcător a toată lumea.

El este Dumnezeu și om. Și este Dumnezeu, pentru că ne-a făcut pe noi din ce n-am fost în ce suntem, dar este și om, căci S-a născut mai apoi om ca și noi.

Este Dumnezeu pentru minunile pe care le-a făcut, care nu stau în puterea omenească să fie făcute. Pentru că El a înviat morții, a făcut ochi orbilor, pe cei căzuți [în păcate] i-a curățit, pe bolnavi i-a tămăduit, ologilor le-a făcut picioare, ciunților le-a făcut mâini, i-a izbăvit pe cei îndrăciți și alte minuni nenumărate a făcut. Și toate aceste lucruri nu le-ar fi putut face dacă nu era Dumnezeu adevărat.

Însă a fost și om, pentru că S-a născut cu trup ca noi. Dar Maica Sfinției Sale a fost Fecioară curată și înainte de nașterea Lui și după ce L-a născut.

Și El le-a avut pe toate ale noastre, însă nu și păcatele. Căci a flămânzit, a însetat, S-a dezbrăcat în Iordan, a fost bătut cu palma peste obraz, a fost răstignit, apoi a murit, ca un om adevărat.

De aceea noi mărturisim că este Dumnezeu și om desăvârșit și credem că Acesta este Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu deplin și adevărat, și nădăjduim să avem viață [veșnică] pentru numele Lui.

Așadar, cercetează-ți faptele tale și te teme! Căci, în ziua Judecății, Îngerii vor aduce faptele tale și cuvintele scrise înaintea înfricoșatei judecăți. Unde și Îngerii vor sta cu frică și toată lumea va fi în cutremur [interior] și în spaimă mare.

Atunci vei auzi cuvântul cel de durere, pe care îl va grăi Dreptul Judecător către aceia care vor fi la stânga Lui și cărora le va zice: „Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul de veci, care-i pregătit diavolului și slugilor lui!” [Mt. 25, 41].

Atunci vei suspina și vei plânge cu lacrimi și la nimic nu-ți va folosi.

Atunci ai vrea să îți blestemi lenea, modul în care te-ai lenevit în această lume față de cele ale lui Dumnezeu.

Atunci ai vrea să îți blestemi [să proclețești] avuția ta, strânsura ta cea nedreaptă, avuția ta, bunătatea cea stricăcioasă [putredă].

Atunci ai vrea să îi vezi pe cei pe care i-ai năpăstuit, pe cei pe care i-ai asuprit, pe cei pe care i-ai prădat și i-ai întristat [dosădit], cât și pe cei care ți-au lucrat și tu nu le-ai plătit.

Însă pe aceștia toți îi vei vedea stând și pârându-te, fiecare arătând nevoia și strâmbătatea pe care tu i-ai făcut-o.

Din toate părțile te va cuprinde nevoie și greutate. Pentru că îți va fi frică de Dumnezeu, pârâșii tăi te vor îngrozi, te vei rușina de cei care te-au cunoscut, muncile îți vor aduce usturime și durere.

Unde va fi acolo lăcomia? Unde va fi nesațiul? Unde va fi dezmierdarea și dulceața lumii? Unde va fi aurul și argintul? Unde va fi acolo trufia lumii? Unde vor fi bijuteriile [sculele] și veșmintele?

Toate acestea vor trece ca o umbră și ca un fum vor pieri și se vor risipi [să vor rășchira].

Însă ferice de cei ce vor fi aflați nevinovați și pocăiți în acel ceas. Căci cinstea și mărirea și binele acelora niciun ochi de om nu le-a văzut, nici ureche nu le-a auzit, nici la inima omului nu a intrat binele acela, pe care Dumnezeu l-a pregătit celor ce-L iubesc pe Dânsul [I Cor. 2, 9].

De aceea, să ne nevoim! Până avem vreme și până ne îngăduie Dumnezeu. Până la moartea noastră.

Să ne împăcăm cu Dumnezeu, cu Cel pe Care L-am amărât și L-am mâniat cu faptele noastre cele rele, îmblânzindu-L cu pocăința noastră!

Pentru ca astfel, El să ne izbăvească de muncile cele veșnice și să ne dăruiască Împărăția Sa.

Pe care Împărăție noi cu toții să o dobândim, pentru mila și pentru darul Sfinției Sale, Căruia I se cuvine cinstea și închinăciunea de la toți oamenii, acum și pururea și întru vecii nesfârșiți. Amin!


[1] În prima zi după sâmbătă, adică duminica.

Sfântul Varlaam al Moldovei, Predică la Învierea Domnului

Sfântul Varlaam al Moldovei

*
Carte românească
de
învățătură

*
Diortosire și note de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Diortosim ediția:

[Sfântul] Varlaam al Moldovei, Carte romănească de învățătură: [la] Dumenecile preste an și la Praznice împărătești și la Svenți mari, ed. îngrijită și glosar de Stela Toma, prefață și studiu de Dan Zamfirescu, vol. II, Ed. Roza Vânturilor, București, 2011, 448 p.

*

La slăvita și luminata zi a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos

 Învățătură despre bucuria zilei și despre de câte ori S-a arătat întru acea zi Ucenicilor Săi, când a înviat [învis] din morți Domnul Hristos.

Astăzi, fraților, s-a împlinit nouă cuvântul pe care l-a grăit David, Prorocul! [Căci] despre această zi luminată s-a zis: „Aceasta e ziua pe care a făcut-o Dumnezeu, ca să ne bucurăm și să ne veselim într-însa” [Ps. 117, 24, LXX].

Și cum ne este nouă această zi de bucurie și de veselie, fiecare poate să cunoască și să înțeleagă [acest lucru]. Căci de vine peste noi întristare [scârbă] și frică datorită vicleșugului și dușmăniei [nepriința] vrăjmașilor noștri, pentru care ne pierdem și sănătatea și agoniseala și libertatea noastră și cădem în robie și în sărăcie și în toată răutatea, cu atât mai mult [vârtos] ne vine nouă bucurie și veselie când îi vedem pe vrăjmașii noștri biruiți și călcați [în picioare] și nimiciți [pieriți]. [Pentru că] în acel ceas ne aflăm veseli și liberi de toată scârba și de toată frica.

Așadar, în acest fel ne bucurăm și ne veselim astăzi. Căci vrăjmașii noștri, diavolii, [erau cei] care ne aduseseră nouă tot răul. Și datorită vicleșugului și a dușmăniei lor, noi pierduserăm Raiul și viața de veci și căzuserăm în sărăcie și în robia diavolului și a Iadului. Și pentru acest lucru era venită peste noi frica și întristarea mare.

Însă, astăzi, iar a venit peste noi veselie și voie bună! Pentru că acești vrăjmași ai noștri sunt călcați și biruiți astăzi de învierea Domnului nostru Iisus Hristos.

Și pe cei care ne îndemnau pe noi la rău, astăzi îi vedem zdrobiți și pieriți.

Pentru aceea, în loc de întristare, astăzi ne-a venit nouă bucurie și în loc de frică, pace și netemere. Și în loc de robie, [ne-a venit nouă] libertatea. În locul întunericului, [noi] ieșim la lumină. Și din munci, [noi] ieșim la odihnă. Și în locul iadului, astăzi dobândim cerul.

Veselește-te, cerule, adică Îngerii care sunt în cer, și te bucură, pământule [Ps. 95, 11, LXX], adică oamenii care sunt pe pământ!

Și pentru ce [acest lucru]? Pentru că astăzi a trecut blestemul cel de demult și a venit binecuvântarea cea nouă. A pierit păcatul și a venit sfințenia [svenția].

Veseliți-vă, morților, și vă bucurați voi, strămoșilor, căci pe voi v-a izbăvit Hristos! [Căci] vouă v-a dat moștenirea [moșiia] cea dintâi, Raiul. Vouă v-a dăruit viața cea de veci. Toate semințiile și toate neamurile vă veseliți astăzi!

Căci astăzi mântuirea noastră se arată. Astăzi, Hristos înviază și puterea diavolului a fost călcată. Astăzi, Hristos a înviat și vrăjmașul neamului nostru a fost biruit. Astăzi, Hristos a înviat și morții cei din veac s-au sculat. Astăzi, Hristos a stat Împărat și diavolul a devenit rob.

Iubiții mei creștini, după îngroparea Domnului nostru Iisus Hristos, jidovii cei invidioși s-au dus și au zis lui Pilat: „Ne-am adus aminte, doamne, că amăgitorul acela, pe când era viu, zicea că va învia a treia zi. Pentru aceea, dă-ne putere să străjuim groapa, ca nu cumva ucenicii Lui să meargă și să-L fure și să zică [apoi] către oameni că a înviat din morți” [Mt. 27, 63-64, GNT].

Însă de unde știau ei că va învia Hristos? Din cuvântul Sfinției Sale, pe care îl zisese despre Prorocul Iona [și anume] că, așa cum a fost Iona în pântecele [zgăul] chitului trei zile și trei nopți [en ti chilia tu chitus tris imeras che tris nictas], așa va fi și Fiul omului în inima pământului [en ti cardia tis ghis] [Mt. 12, 39-40, GNT].

Din cauza acestui cuvânt se temeau ei că va învia Hristos. Atunci Pilat le zise: „Aveți slujitori, deci mergeți [păsați] de străjuiți cum știți!” [Mt. 27, 65]. Și jidovii s-au dus și au pecetluit groapa [Mt. 27, 66].

Au pus cincizeci de voinici de o parte a gropii să străjuiască, iar pe alți cincizeci de voinici de cealaltă parte. Căci paza [custodiia] aceea, spune Evanghelistul, înseamnă acea sută de voinici care străjuia groapa lui Hristos. Iar Sfântul Longhin [Loghin][1] era sutaș [hotnog] peste această sută.

Însă, la miezul nopții, s-a făcut cutremur mare [Mt. 28, 2, GNT]. Căci Îngerul lui Dumnezeu s-a pogorât din cer și răsturnă [răntună] piatra de pe ușa gropii [Ibidem]. Iar străjerii de acolo fugiră de frică. Și în acea vreme, când au fugit străjerii, atunci au venit și Mironosițele să aducă mir.

Iar întâi și mai înainte de toate a fost Preacurata și cu Maria Magdalina [Mariam i Magdalini], care au văzut învierea lui Hristos.

Aceasta, Maria Magdalina, și cu Preacurata, a văzut Îngerul care ședea deasupra gropii [Mt. 28, 1-3]. Și iarăși a văzut doi Îngeri care i-a zis: „O, femeie, de ce plângi? Pe cine cauți? S-a sculat, nu este aici! Caută de vezi locul unde L-au îngropat, că este gol [deșert]” [In. 20, 13 și Mt. 28, 6, GNT].

Atunci a alergat și s-a dus la Petru, Apostolul, și la Ioan și le-a spus toate câte văzuse [Mt. 28, 8]. Iar întorcându-se cu Preacurata [la mormânt], Hristos le-a întâmpinat și le-a zis: „Bucurați-vă!” [Mt. 28, 9]. Căci se cuvenea ca femeia, ce auzise blestemul cel dintâi, acela [cum că]: „cu durere să naști feciori” [Fac. 3, 16], tot ea să audă iarăși bucuria.

Iar Maria, dacă L-a văzut pe Hristos, pentru multa iubire pe care o avea pentru Sfinția Sa, și părându-i că are trup pământesc, ca și mai înainte, a vrut să se atingă de Sfinția Sa. Însă Hristos i-a zis ei: „Marie, nu te atinge de Mine!” [In. 20, 17].

Iar Petru și Ioan, dacă auziră de la Maria [Magdalena] aceste cuvinte, plecară spre groapă. Iar Ioan s-a aplecat numai și a privit în groapă. Pe când Petru, ca un nevoitor spre lucrarea lui Hristos, a intrat înăuntru în groapă, [acolo,] aflând numai pânza cu care fusese înfășurat trupul lui Hristos și sudariul, adică mahrama cu care fusese învelit capul Sfinției Sale [Lc. 24, 12].

În acest chip S-a arătat Hristos prima oară, după ce a înviat din morți. A doua oară S-a arătat acelor femei, Mironosițelor, când ele au mers la groapă, mai spre ziuă. Și dacă L-au văzut, ele au căzut la picioarele Sfinției Sale și I s-au închinat.

Atunci s-au dus și străjerii aceia, de au spus jidovilor toate câte văzuseră. Iar ei au strâns sobor și s-au sfătuit și au dat bani mulți străjerilor. Și i-au mituit [de-i măzdiră] să spună că, pe când ei au adormit, au venit ucenicii Lui și L-au furat și au spus oamenilor că El a înviat din morți [Mt. 28, 12-13].

A treia oară, Hristos i S-a arătat lui Luca și lui Cleopa. Aceștia se duceau din Ierusalim spre un sat care se chema Emmaus. Și mergând cu dânșii, El le spunea din Scripturile Prorocilor, în ce fel avea să pătimească Hristos și să învieze din morți a treia zi și astfel să intre întru slava Sa. Iar dacă sosiră și șezură să mănânce bucate, atunci El li S-a arătat lor. Și când L-au cunoscut, El S-a făcut nevăzut [afantos egheneto] [Lc. 24, 13-31, GNT].

A patra oară, tot astăzi, în ziua învierii Sale, Hristos S-a arătat Sfântului Petru Apostolul.

Iar mai apoi, către seară, fiind toți Apostolii adunați la un loc, și fiind închiși [în casă], de frica jidovilor, Hristos a stat în mijlocul ucenicilor Săi și le-a spus lor: „Pace vouă!” [In. 20, 19]. După aceea, le-a arătat lor mâinile și tălpile Sale străpunse [pătrunse] și coastele Sale împunse. Iar ei se veseliră și se bucurară dacă Îl văzură pe Dumnezeu [In. 20, 20].

[Astfel], de atâtea ori S-a arătat Domnul Hristos în ziua învierii Sale[2].

O, ce veselie era [în viața] Apostolilor, când li se aducea lor vestea despre învierea lui Hristos și se mângâiau de întristarea ce-o aveau!

În același fel și noi, deopotrivă cu Apostolii, ne veselim pentru tăria credinței noastre. Căci credem, cu adevărat, că Domnul nostru Iisus Hristos a înviat din morți și deopotrivă cu Sine ne-a înviat pe noi toți din moartea de veci și ne-a făcut moștenitori ai Împărăției cerului.

Căci, astăzi, Hristos a înviat și cu învierea Sa a făcut veselie netrecătoare celor întristați și mângâiere celor ce plâng, ridicare pentru cei căzuți, eliberare pentru cei robiți, răscumpărare pentru cei vânduți, lumină pentru cei întunecați, viață pentru cei morți. Și ne-a mutat din întuneric la lumină, din moarte la viață, de pe pământ la cer.

Și de aceea ne învață Pavel, Apostolul, când zice că viața noastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu [Col. 3, 3]. Căci, atunci când va veni Hristos la judecată și se va arăta întru slava Sa, atunci și viața noastră se va arăta întru slava Lui.

Mai întâi de toate, se va arăta slava trupurilor noastre. Căci ele vor fi nestricăcioase și luminate mai mult decât soarele. Și ne vom veseli în veci văzând frumusețile noastre și cinstea întru care vom petrece în mijlocul Îngerilor. Și vom auzi cântarea lor dulce și frumoasă.

Alături de acestea, vom vedea binele și dulceața vieții celei veșnice și fața cea luminată a Creatorului [a Tvorețului] nostru. Cea pe care doresc Îngerii să o vadă.

Și iarăși [vom vedea] scaunul lui Dumnezeu, așternut cu mare cuviință și înconjurat de lumină frumoasă și curată [neatinsă], în care lumină sunt vistieriile a toată bucuria.

Și pe acel scaun Îl vom vedea pe Dumnezeu întru cinste și întru slavă mare. Și de acolo vor izvorî nouă izvoarele tuturor bunătăților.

Atunci sufletele și inimile Drepților se vor umple de bucurie și de dulceața iubirii lui Dumnezeu și se vor sătura de hrană nestricăcioasă și se vor veseli din cauza beției băuturii celei dumnezeiești. Din care [bând] se vor umple de înțelepciune și de știința tainelor dumnezeiești cele neștiute.

După aceea, vor vedea locurile cele minunate și curțile cele luminate ale Împăratului ceresc, unde este toată veselia și bucuria și cântări neîncetate. Acolo e viața fără de moarte și sunt pregătite cununi pentru cei care biruiesc poftele și păcatele și pentru cei care se trudesc pentru Dumnezeu.

[Acolo] sunt paturi de odihnă veșnică, așternute cu lumină. Acolo nu sunt suspine, nici lacrimi, pentru că Dumnezeu va șterge toate lacrimile din ochii lor [Is. 25, 8, LXX] și-i va umple de binecuvântare și de veselie și de tot belșugul [bișiugul]. Și acolo El va împărăți peste dânșii, în veci, iar ei vor împărăți înaintea feței Sale. Și El va pune cununile acelea pe capetele lor.

[Căci] într-acea slavă și într-acea mărire vor locui cei care vor fi încununații Împărăției cerului. Întru care și pe noi ne învrednicește [ne spodobește], Doamne, Iisuse Hristoase! Căci Ție se cuvine cinste și slavă și închinăciune de la toate făpturile [faptele], împreună cu Părintele [Tău] și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și întru vecii nesfârșiți și netrecuți. Amin!


[1] A se vedea:

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsoct/10-16-sf_longhin_sutasul.html.

[2] Adică S-a arătat oamenilor de cinci ori în ziua Învierii Sale.

Sfântul Varlaam al Moldovei, Predică la Duminica fariseului și a vameșului

Sfântul Varlaam al Moldovei

*
Carte românească
de
învățătură

*
Diortosire și note de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Diortosim ediția:

[Sfântul] Varlaam al Moldovei, Carte romănească de învățătură: [la] Dumenecile preste an și la Praznice împărătești și la Svenți mari, ed. îngrijită și glosar de Stela Toma, prefață și studiu de Dan Zamfirescu, vol. II, Ed. Roza Vânturilor, București, 2011, 448 p.

*

Duminica fariseului și a vameșului

Evanghelia după Luca (18, 9-14):

„Zis-a Domnul pilda aceasta: „Doi oameni intrară în Biserică să se roage: unul fariseu iar celălalt vameș. Deci fariseul stătea și așa se ruga întru sine: Doamne, Îți dau Ție laudă că nu sunt ca alți oameni: apucători, nedrepți, curvari ori ca acest vameș! Postesc de două ori într-o săptămână și dau a zecea [parte] din tot ce agonisesc.

Iar vameșul sta departe, nu vroia nici ochii să își ridice către cer, ci se bătea în piept și zicea: Doamne, milostiv fii mie, păcătosului!

Și iar vă spun vouă, că acesta[1] s-a pogorât mai drept în casa sa decât acela. Căci oricine se va înălța smeri-se-va, iar cel ce se va smeri înălța-se-va.

 Învățătură pentru fariseu și pentru vameș

Împărații au un obicei [al lor] atunci când vor să își trimită voinicii la război: mai înainte le dau de veste să-și pregătească armele și să le ascută și să se pregătească pentru a lupta în război.

Iar când îi trimit [în luptă], ei stau și îi învață, îndemnându-i cu cuvântul, ca să nu bage în seamă nici frica, nici moartea. Și fiind în mijlocul lor, [împărații] le făgăduiesc daruri și demnități[2].

La fel au făcut și Părinții, dascălii/ învățătorii Bisericii noastre. Căci atunci când vrem să ducem un război împotriva diavolului, a ucigătorului de suflete, trebuie să-l bătem cu postul și cu rugăciunea și să-l omorâm cu smerenia.

Pentru aceea, cu trei săptămâni mai înainte de început, adică mai înainte de începerea postului [Postul Mare], ne dau de știre Sfinții Părinți [Svenții Oteți] să ne pregătim pentru nevoința sufletească, și ne îndeamnă cu cuvântul și ne învață [pe toți], ca să nu ne îngrijim nici de trupul nostru, căci este un lucru stricăcios[3] și trecător. Și pentru acest lucru ne făgăduiesc[4] daruri și plată mare din Sfânta Scriptură[5].

Astfel, pentru că postului îi este de mare folos și ajutător pocăința și smerenia, iar sminteala și împiedicarea lor este mândria, pentru aceea și Sfinții Părinți, mai înainte de toate pun în fața noastră pilda pe care a grăit-o [Fiul lui] Dumnezeu, pe cea despre vameș și despre fariseu.

Și prin aceasta sună ca și cu un bucium și-i cheamă pe toți creștinii să învețe [din ea]. [Adică să învețe faptul] că alături de fariseu trebuie să-și lepede mândria, iar împreună cu vameșul trebuie să se smerească și să se pocăiască.

Căci smerenia este prima treaptă [stepenă] [în urcușul nostru duhovnicesc] către Dumnezeu, după cum mândria este întâia cădere a omului. Căci și diavolul a căzut la început [dintăiu] din mândrie și din înger luminat s-a făcut drac întunecat.

Din acest motiv, nimeni să nu se laude pe sine datorită bunătăților sale și pe altul să-l osândească. Căci Dumnezeu le stă împotrivă [pomciș] celor mândri, pe când celor smeriți le dă dar bun. Căci Dumnezeu iubește mai [degrabă] pe cel păcătos care se pocăiește, decât pe cel drept care se fălește. Pentru aceea, chiar dacă am face toate bunătățile[6] și am împlinit toată legea, să nu ne mărim, nici să ne lăudăm, ci pururea să ne smerim și să ne osândim pe noi înșine și nu pe altul.

Dumnezeu acest lucru ne învață astăzi, când grăiește prin intermediul parabolei și ne spune: „Doi oameni intrară în Biserică să se roage”: că două cete de oameni sunt pe lume, adică Drepții și păcătoșii. Din acest motiv, Dumnezeu vorbește despre ele ca despre doi oameni.

Și [Dumnezeu], [din ceata] Drepților, l-a adus pe fariseu. Căci, în acea vreme, fariseii erau oameni aleși. Iar pentru postul și dreptatea lor, ei erau cinstiți și lăudați ca oameni buni.

Iar pentru [a-i reprezenta pe cei] păcătoși, [Dumnezeu] l-a adus pe vameș. Căci vameșii erau cei care cumpărau veniturile domnilor și le precupețeau [le precupiia]. Și pentru ca să dobândească și să strângă mult, ei se năpusteau și asupra lumii.

De aceea, întru inima vameșului petrecea iubirea banilor, lăcomia, strâmbătatea, răpirile [apucările]. Căci, între toți oameni, vameșul este asupritor, un lup între oile cele cuvântătoare, adică între oameni. O fiară sălbatică este vameșul.

Și cu astfel de răutăți a intrat vameșul în Biserică. Căci Evanghelia spune că: „Doi oameni intrară în Biserică să se roage”. Și după aceea [ne] arată și ce fel de oameni erau ei. Căci spune: „unul fariseu, iar celălalt vameș”.

Aceștia doi au intrat la Dumnezeu ca să se roage pentru păcatele lor. De aceea, ascultați și rugăciunea lor, ca să vedeți în ce fel a fost!

Fariseul stătu și se rugă cu mândrie și zise: „Îți mulțumesc Ție, Dumnezeul meu, că nu sunt ca alți oameni”. [Și astfel] s-a făcut pe sine mai bun decât toți oamenii și s-a judecat pe sine [a fi] mai sfânt decât toată lumea. Pentru că el nu a zis: „nu sunt ca unii oameni” ci a spus că nu este ca niciunul dintre oamenii care sunt apucători, nedrepți și curvari. Și prin asta i-a făcut pe toți a fi nedrepți și numai pe sine s-a aflat a fi drept. Pe toți i-a găsit curvari, numai pe sine [s-a văzut] curat și fără de păcate. Însă nu s-a oprit numai la acestea ci l-a osândit și pe vameș, atunci când îl văzu rugându-se lui Dumnezeu și zise: „Nu sunt nici ca acest vameș păcătos”.

Nu s-a rugat pentru sine mai întâi, ca după aceea să se roage și pentru cel păcătos, ci numai ce intră în Biserică, că îl și osândi pe vameș și pe toți oamenii [dimpreună cu el]. Însă [fariseul] se lăudă numai pe sine și numai pe sine se găsi bun înaintea lui Dumnezeu. De aceea și începu să își enumere lucrurile sale cele bune și zise: „Postesc de două ori într-o săptămână și dau a zecea [parte] din toate câte agonisesc”.

Căci în acea vreme, jidovii/ evreii aveau obiceiul să postească două zile într-o săptămână și să dea Bisericii a zecea [parte] din tot ceea ce aveau. Pentru aceea și fariseul acesta se lăuda că postește și că dă a zecea [parte] lui Dumnezeu din toate câte are.

Iar lucrurile lui cu adevărat erau bune! Numai gura lui o avea rea. Căci, ca unul care făcea aceste lucruri ar fi trebuit să îl iubească pe cel străin și pe cunoscuți și să-i fie milă de toți, așa cum făcea Avraam. Însă acesta îl clevetea pe aproapele său și îl osândea și se mândrea cu bunătățile sale. Din acest motiv, darul lui nu a fost primit de Dumnezeu.

Căci milostenia mândrului este ca o rănire a lui Dumnezeu iar Prorocul Isaia spune despre postul lui: „Nu acest post a ales Dumnezeu” [Is. 58, 5, LXX]. Căci nici postul lui și nici darea lui nu au fost spre folos.

Ascultați de-acum și ruga vameșului! Care își aduse aminte de păcatele sale și se ucidea în piept și cu aceste cuvinte se ruga și așa grăia: „Doamne, curățește-mă pe mine, păcătosul, că nu sunt vrednic [destoinic] să stau și să caut cu ochii mei către cer, din cauza mulțimii păcatelor mele! Căci s-au înmulțit fărădelegile mele mai mult [vârtos] decât nisipul mării iar răutățile mele au întrecut [covârșit] părul capului meu.

Înaintea Ta stau strâmbătățile/ fărădelegile mele. Și aud că cărțile se vor deschide și vor fi scrise [acolo] toate suspinurile săracilor. Nu este niciun lucru și niciun gând pe care să nu le știi Tu, Dumnezeul meu. N-am vreme să răspund, n-am unde fugi. În cer nu-i loc [pentru mine], mă tem să nu mă înghită pământul [de viu], văzând faptele mele cele rele.

Pentru aceea am venit către Tine, Stăpâne milostive și Iubitorule de oameni, Doamne, și cu lacrimi mă rog ca să mă curățești pe mine, păcătosul!

Multe sunt păcatele mele, însă mila Ta este mai mare [decât ele]. Oamenii nu pot să mă mântuiască, însă milostivirii Tale îi este cu putință aceasta.

Căci pentru păcătoși ai venit din cer pe pământ, ca să-i chemi pe ei la pocăință. Deci nu mă lăsa nici pe mine în deșert, ci mă primește și pe mine, care cad cu smerenie și cu lacrimi către Sfinția Ta”.

Și pentru aceste cuvinte pe care le rosti vameșul, cu lacrimi și cu smerenie, își făcu sufletul lui roadă de fapte bune. Iar fariseul, cu cuvintele lui, aidoma unui vânt mare, își scutură toată roada cea bună a sufletului său.

Pentru aceea, întru tot milostivul și Dreptul Judecător, Dumnezeu, a plătit amândurora după cum li se cuvenea: pe fariseu, din bunătatea mândriei lui, l-a pogorât întru adâncul smereniei, iar pe vameș, din sărăcia smereniei lui, l-a înălțat întru bunătatea pocăinței [spăseniei].

Și s-a împlinit [să împlu] Scriptura, care spune: „Dumnezeu îl micșorează [micșiu- readză] pe om și îl mărește” [Lc. 1, 52]. Căci pe fariseu îl micșoră[7], pentru că se îndreptăți [să îndireptă] pe sine, iar pe vameș îl îndreptă, pentru că s-a osândit pe sine.

[Și] ascultați [acum] ce grăiește Dumnezeu despre ei amândoi: „Adevăr vă grăiesc vouă, că vameșul acesta s-a pogorât în casa sa mai drept decât fariseul acela. Căci cine se va înălța pe sine, smeri-se-va, iar cine se va smeri, înălța-se-va”!

O, iubiții mei creștini, mare răutate este neputința mândriei!

Fariseul a mers la Biserică înfrumusețat [înfrâmșat] și încununat cu bunătăți, ca și cu niște flori frumoase, iar vameșul era gol de toate bunătățile. Însă fariseul, pentru că se făli cu ele, căzu din toată cinstea, pe când vameșul, pentru că se smeri, dobândi ceea ce se rugă și dobândi și plată pentru rugăciunea lui.

Pentru aceea, iubiții mei frați, nevoiți-vă fiecare după puterile voastre ca să dobândiți Împărăția cerului, întru care pe noi, pe toți, să ne primească milostivul și înduratul Dumnezeu! Căruia Îi este slava și mărirea neschimbată și neîmpuținată, întru vecii netrecuți și nesfârșiți [nesvârșiți]. Amin!


[1] Vameșul.

[2] În text: boierii.

[3] Idem: putred.

[4] Idem: ne giuruiesc.

[5] Ne făgăduiesc că vom avea parte de binefacerile dumnezeiești despre care dă mărturie Sfânta Scriptură.

[6] Faptele bune.

[7] Îl smeri.

Sfântul Varlaam al Moldovei, Predică în Sâmbăta Mare

Sfântul Varlaam al Moldovei

 *

Carte românească

de

învățătură

 *

Diortosire și note de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Diortosim ediția: [Sfântul] Varlaam al Moldovei, Carte romănească de învățătură: [la] Dumenecile preste an și la Praznice împărătești și la Svenți mari, ed. îngrijită și glosar de Stela Toma, prefață și studiu de Dan Zamfirescu, vol. II, Ed. Roza Vânturilor, București, 2011, p. 70-76.

*

La Sâmbăta cea Mare

Învățătură la îngroparea dumnezeiescului trup al Domnului nostru, al lui Iisus Hristos, și, din nou, despre plânsul și tânguirea Născătoarei de Dumnezeu, a Maicii lui Dumnezeu, și despre pogorârea lui Hristos la Iad

Ce poate fi această taină minunată și care este nemaipomenită pentru toți oamenii? Și care este lauda, care sunt cântările Bisericii noastre [la adresa ei]? Sau ce poate fi, iubiții mei creștini, această tăcere mare a lumii oamenilor și umilința din ceruri a Îngerilor?

Căci nu există o altă situație decât aceasta, cum că [acum] doarme Împăratul tuturor împăraților. [Pentru] că Domnul nostru Iisus Hristos a săvârșit lucrurile Sale cele noi, pe care le-a făcut, și în această sfântă și binecuvântată sâmbătă [El Se] odihnește cu trupul în groapă.

[Căci] întâi [la început], Dumnezeu a făcut cerul și pământul. [A făcut] omul și toate cele văzute și nevăzute. [Le-a făcut] pe toate cele care sunt putrede [care se descompun] și trecătoare. Iar aceste lucruri [de acum], pe care le-a făcut Domnul Hristos a doua oară, în trupul Său, în această lume, sunt neputrede [nestricăcioase] și netrecătoare.

Din acest motiv sunt minunate lucrurile Lui și nimeni nu poate să spună minunile pe care El le-a făcut. Căci, întru cele dintâi, când Dumnezeu l-a făcut pe om, adică pe Adam, și i-a dat viață, el [omul] a murit și a pierit. Însă, a doua oară, [El] l-a înnoit pe om și l-a înviat cu viață fără de moarte. Căci atunci, omul a căzut din viață în moarte, pe când acum, prin moarte[a Sa], Dumnezeu l-a scos pe om în viață.

Din această cauză nu ne mirăm atât de mult de frumusețea cerului și a pământului, pe care a făcut-o Dumnezeu prima oară, cum ne mirăm astăzi de lucrurile cele noi, pe care le-a făcut acum.

Și cum, atunci, Dumnezeu a făcut toate lucrurile lumii în 6 zile iar în a 7-a zi, sâmbăta, S-a odihnit de toate lucrurile Sale, așa și Domnul Hristos, în veacul al șaselea L-a înnoit pe om prin Crucea și moartea Sa, și, în a 7-a zi, adică în sâmbăta de azi, S-a odihnit de toate lucrurile Sale.

Și atât de minunate sunt lucrurile și faptele pe care El le-a făcut, încât nu numai oamenii, ci și Îngerii se miră [se minunează], de cum Dumnezeu, Cel mare și puternic, Cel care este îmbrăcat cu lumina [dumnezeiască] ca și cu un veșmânt, Se îmbracă cu trup omenesc putred [stricăcios] și neputincios, și cum încape în groapă strâmtă și întunecată, când pe Dânsul nu-L pot încăpea cerurile sau cum Se îngroapă cu cei morți, Cel care dă viață la toată dihania [ființa].

Cu adevărat, mai minunate sunt aceste lucruri [ale iconomiei Fiului] decât cele de demult [de la crearea lumii]! Căci acelea, de atunci, sunt văzute[1], pe când acestea [de acum] sunt nevăzute. [Fiindcă] nu s-a auzit din veci, nici nu s-au văzut, acelea care s-au împlinit astăzi înaintea ochilor noștri. Căci acum a fost ucisă moartea de veci prin moartea Sfinției Sale și păcatul a fost ars de focul dumnezeirii Lui. A fost călcat blestemul, a fost risipită împărăția diavolului, diavolii au fost legați, Iadul a fost deșertat, cei legați au fost scoși și sloboziți, gropile au fost deschise, morții de veci au ieșit din întuneric la lumină și din moarte la viață.

Cu adevărat, minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, și mare este taina înțelepciunii Tale!

Toate au tăcut astăzi și s-au potolit. Invidia și ura jidovilor s-au domolit. Strigarea și gâlceava au tăcut. Armele au fost părăsite. Soarele s-a întunecat. Pământul s-a cutremurat. S-au întristat Îngerii și mai-marii Cetelor cerești și au părăsit cântările cele de veselie.

Pentru că Soarele cel drept, Domnul Hristos, a apus în latura cea de jos a pământului, ca să lumineze cu zarea dumnezeirii Sale celor ce ședeau în întuneric și în umbra morții, adică Strămoșilor și Prorocilor, care așteptau acolo venirea Lui.

De aceea, să tacă acum tot omul și să stea cu frică și cu cutremur, și nimic pământesc să nu gândească, ci să asculte! [Să asculte] nimic altceva, decât, din nou, cuvinte din mila înțelepciunii lui Dumnezeu, despre cele pe care le-a făcut pentru binele nostru și pentru izbăvirea noastră.

Când a fost vineri către seară, după ce Domnul Hristos Și-a dat sufletul în mâinile Părintelui Său, când toți Ucenicii au fugit de frica jidovilor și s-au ascuns, și toți cunoscuții Lui au stat departe de Dânsul, [El] a rămas singur pe Cruce, răstignit între doi tâlhari. Atunci a venit Iosif, ce era din Arimathea, om bogat și de frunte, din sfatul jidovilor, care credea întru Domnul Hristos.

Acesta, dacă Îl văzu pe Învățătorul Său despuiat pe Cruce, răstignit și părăsit de toți, atunci se întristă [să obidui] și se duse la Pilat și îi spuse: „Dă-mi, Pilate, pe mortul Acela ocărât și urât, Care este răstignit ca un vinovat și părăsit ca un străin. Dă-mi-L pe săracul acesta răstignit, căci a avut Ucenici dar aceia L-au părăsit și au fugit. Nu cer vreun lucru mare, ci doar pentru aceasta mă rog [ție]. Dă-mi trupul lui Iisus, Cel bătut și ucis fără milă, scuipat [șchiuopit] și încununat cu cunună de spini, adăpat cu oțet și cu fiere, și străpuns cu cuie pe Cruce.

Întâmpină-I, doamne, Pilate, muncile! Întâmpină-I moartea pe care a luat-o! [Căci], iată, s-a potolit invidia jidovilor și s-a potolit mânia fariseilor, și s-a împlinit voia cărturarilor!

Dă-mi acest trup fără de păcate al lui Iisus, Care a umblat pe mare ca pe uscat, și a făcut vin din apă, și a săturat pe mulți cu puțină pâine!

Dă-mi trupul acesta care a făcut orbii cu ochi, ologii cu picioare, i-a gonit pe dracii din oameni și i-a înviat pe morți! Ascultă [această] puțină rugăminte [a mea] și-mi dă pe golul acesta, care S-a golit/ S-a lăsat dezbrăcat pentru noi! Dă-mi-L pe mortul acesta, care a murit pentru noi! Dă-mi-L pe necunoscutul acesta, căci Eu Îl cunosc cine este!”.

[Iar] dacă a auzit acestea Pilat, atunci s-a umilit și a dat trupul lui Iisus. Iar Iosif luând trupul Sfinției Sale, al Domnului, al lui Hristos, de pe Cruce, l-a învelit într-o pânză curată, dimpreună cu Nicodim, [și l-a uns] cu unsori de mir.

Atunci, acolo, era și Preacurata Fecioară Maria, Maica Domnului…[Care era] cuprinsă de multă jale și de mare întristare [obidă] pentru toate chinurile [muncile] Fiului său, pe care ea le văzuse, pe toate, cu proprii săi ochi. Căci numai Sfinția sa a fost la toate muncile lui Hristos, ca o Maică pe care o durea inima pentru Fiul ei.

De aceea, ea avu mai multă amărăciune [amar] și mai multă durere, când Îl pogorâră pe Hristos de pe Cruce. Văzând rănile [ranele] Lui…și moartea [Lui] dureroasă [rea] și înfricoșătoare [groaznică], inima și trupul ei se umplură de durere, și cu jale [multă] începu să plângă și să grăiască:

„O, iubitul meu Fiu, unde o lași pe Maica Ta? În a cui casă mă trimiți? Căci mă lași de azi, Fiul meu, și de astăzi mă despart de Tine. Însă pe cine îl voi avea drept ajutor? Pe cine îl voi avea ca mângâiere? Căci spre Tine, Fiul meu, am avut nădejdea. Pe Tine [Te-am socotit drept] tată, mamă și Dumnezeu, ajutător și folositor.

Însă de acum pe cine voi avea în locul Tău, Fiul meu? Vai [amar] mie, însingurata de mine!

Nu am tras această nădejde, Fiul meu, atunci când Te-am născut. Nu m-am așteptat să sufăr atâta întristare [scârbă] și ocară [dosadă], Fiul meu, nici atâta amărăciune [amar] și durere.

Când Te-am născut, Fiul meu, nu am simțit durere, pe când, acum, simt în inima mea o cumplită durere. În loc de bucurie, Fiul meu, iau scârbă. În loc de veselie, amărăciune. În loc de desfătare, nevoie. În loc de ușurare [iușiurare], greutate. În loc de o zi bună, Fiul meu, văd una rea și cumplită. În loc de binele pe care am nădăjduit să-l am, Fiul meu, pentru nașterea Ta, acum am atâta durere și rău.

Unde este Arhanghelul Gavriil, care mi-a spus să mă veselesc? Să-l văd și acum, pentru ca să grăiesc către dânsul câteva cuvinte. Căci el mi-a spus că mă voi veseli, iar eu, acum, Fiul meu, mă amărăsc și mă întristez [mă dosădesc]. Zisu-mi-a că Împărăția Ta nu va avea sfârșit, iar eu Te văd, Fiul meu, nu ca pe un împărat, ci ca pe un vinovat. Zis-a că Împărăția Ta nu va avea sfârșit, iar eu, Fiul meu, Te văd mort și cuvântul lui, aici, pe pământ, nu s-a împlinit.

O, iubitul meu Fiu, dulcea lumină a ochilor mei! Nădejdea și veselia mea, deschide-Ți ochii și vezi-o pe Maica Ta, care Te plânge! Deschide-Ți sfânta Ta gură și mângâie-o pe Maica Ta!

Ascultă, Fiul meu, suspinele mele! Caută de vezi lacrimile mele. Unde Îți sunt Ucenicii? Toți Te-au lăsat acum. Unde Îți sunt prietenii? Toți Te-au părăsit. Unde-i Petru, Ucenicul Tău, care zicea că-și va pune capul pentru iubirea [liubovul] Ta, iar acum nici el nu se află [aici] ca să plângă [împreună] cu mine [mene]?

Toți m-au lăsat, toți m-au părăsit. Numai Ioan, cel mai tânăr dintre toți, acela Te iubește și acela Îți este astăzi Ucenic.

O, iubitul meu Fiu!…Sabia, cea pe ambele părți ascuțită, despre care îmi vorbea starețul Simeon, astăzi a pătruns inima mea și a trecut prin trupul meu.

Căci Te văd mort, Fiul meu, Cel ce înviai morții. Și mâinile Tale, cele care tămăduiau bolnavii, le văd [astăzi] pătrunse cu cuie și rănite. Și gura Ta, cea cu învățătură scumpă și dulce, acum e închisă și tăcută, iar frumusețea [frâmséțea] feței Tale defăimată [ponegrită] și desfigurată/ schimonosită [schimosită].

O, cerule și pământule, plângeți cu mine pentru moartea cea cu nedreptate [obidă] a Fiului meu! Plângeți cu mine, maicilor, că Fiul meu și Lumina ochilor voștri s-a stins acum! Jeliți-vă [glăsiți] cu mine, fecioarelor, căci Mirele sufletelor voastre se dă gropii! Plângeți, voinicilor, căci Frumusețea voastră s-a schimonosit! Și voi, bătrânilor, tânguiți-vă cu amărăciune, căci a slăbit Tăria voastră!

O, pământule, și tu, soare, întristați-vă și vă înspăimântați de minunea cea minunată! Căci Făcătorul [Dvorețul] vostru zace mort și Ziditorul vostru Se îngroapă în groapă.

O, cerule, deschide-ți porțile tale, și voi, Îngerilor, plecați-vă ochii voștri, și căutați de vedeți pe Făcătorul și Împăratul vostru pe pământ, în mijlocul neamului păcătos, lăsat și părăsit în necinste [ocară] mare și ucis fără de milă și omorât!

O, vicleșugul jidovilor și vrăjmășia lor fără-de-omenie! O neam [rod] rău și îndărătnic [îndărăpnic], căci nici [măcar] ca pietrele nu simțiți! Căci dacă acelea cunoscură pe Făcătorul lor că este răstignit, [atunci] ele se despicară și se risipiră. Dar voi nu ați priceput nici [măcar] atâta [lucru].

Catapeteasma bisericii se rupse prin mijloc, iar voi nu vă umilirăți. Gropile se deschiseră, dar inima voastră nu se întristă [obidui]. Soarele și luna se întunecară, dar voi nu înțeleserăți că este Dumnezeu. De aceea, după fapta [lucrul] voastră veți lua și vă veți duce în locul cel de munci [în Iad], care e gătit pentru voi, dimpreună cu Iuda, care L-a vândut pe Fiul meu și pe Dumnezeul său, și vă veți munci acolo în veci, pentru faptele voastre pe care le-ați făcut asupra Dumnezeului vostru.

Iar Fiul meu este Împărat și biruitor, și va zdrobi capetele diavolilor în Iad.

Pentru aceea, Fiul meu, către Tine ca față de un mort grăiesc: Du-Te în Iad de izbăvește sufletele strămoșilor noștri, și înviază a treia zi, cum ai zis cu sfânta Ta gură [rost]! Pentru ca să Te văd iarăși și să mă mângâi și eu și Ucenicii Tăi.

Înviază, Doamne, căci Tu ești Împărat în veci! Biruiește moartea, calcă puterea diavolului, zdrobește capul Satanei și iarăși să Te arăți către Maica Ta! Căci pentru izbăvirea [spăsenia] oamenilor Te-ai răstignit, Fiul meu, și-ai murit [pentru ei], iar pe mine m-ai lăsat în întristare și în mare amărăciune. Și chiar dacă numai trei zile vei petrece în Iad, Fiul meu, mie îmi par acestea o vreme de mulți ani. Pentru aceea, iubitul meu Fiu, înviază a treia zi, cum ai zis de mai multe ori!”.

Iar Născătoarea de Dumnezeu așa plângea și se tânguia după Fiul ei. Iar trupul lui Hristos a fost îngropat de Iosif și Nicodim. Însă Iosif, de spaimă și de minunare fiind cuprins, cu frică slujea la îngroparea lui Hristos și grăia cu lacrimi: „O, vai de mine, dulce Iisuse, cum mă voi atinge de trupul Tău cel nestricăcios [neputred] sau cu ce pânză voi înfășa trupul Tău sau cu ce mână Te voi pune în groapă sau ce cântări voi cânta? [Căci] știu și înțeleg, că la îngroparea Ta îmi trebuie cuvinte minunate pentru ca să cânt dumnezeirea Ta, pe care mintea noastră nu le poate înțelege [nu le încape]. Însă împreună cu Nicodim vom cânta:

slavona

Cu unele ca acestea fu îngropat trupul lui Iisus. Iar Iadul, jos, cu frică și cu spaimă s-a întristat de moartea [pierirea] Sa. Căci se apropia [clipa] să piardă [piardză] sufletele pe care le avea ținute și înghițite [în el timp de] 5.500 de ani.

Și care fură cuvintele [cuventele] lui[2]? Bine este, după cum scrie Sfântul [Svântul] Epifanie [de Salamina], să pomenim și noi [o parte] din cuvintele lui:

„Oh, oh, nevoie mare! Vai, vai, greutate mare! Amărăciune, amărăciune [primită] de la Iisus Nazoreul, feciorul Mariei!

Dar cine poate fi Acesta ce nu se poate opri, nici nu se poate ține în adâncul pământului? Mai bine ar fi fost să nu îi fi îndemnat pe jidovi să-L răstignească.

L-am înghițit pe Dânsul ca pe un mort și mă cutremur de Dânsul ca de unul fără-de- moarte. L-am înghițit ca pe un om și mă tem de Dânsul ca de un Dumnezeu. L-am apucat ca pe un slab și mă întristez de Dânsul ca de un puternic. L-am luat ca pe un vinovat și mă sperii de Dânsul ca de un Judecător. L-am înghițit pe Dânsul ca pe un rob și mi-e frică de Dânsul ca de un Împărat.

Pentru aceea, slugi ale mele, demonilor, încuiați porțile Iadului, închideți-le și le încuiați cu zăvoare [răteze] și cu lacăte [lăcăți], căci iată vine, iată sosește pieirea noastră! Căci acum eu înțeleg [pricep] că Acesta nu este altcineva decât Dumnezeu și va strica porțile și va zdrobi zăvoarele și va călca puterea noastră. Până când ne mai putem feri? Până când ne vom mai străjui? Până când ne vom mai păzi? Iată, a venit vremea sfârșitului nostru! Iată, a sosit pierderea noastră! De aceea, veniți să ne ascundem în adâncul Iadului [adului]! Veniți să ne pogorâm în locurile cele ascunse și neștiute!”.

[Însă], în timp ce diavolii își spuneau [vorovind] aceste cuvinte în Iad, a sosit și Domnul Hristos în Iad. [A sosit] cu slavă multă [și] cu cântări de Îngeri [și] cu laudă de Arhangheli. Și înaintea Lui căzură [cădzură] porțile cele de veci ale Iadului. Și se zdrobiră zăvoarele [rătezele] și încuietorile [Iadului] se risipiră. Și astfel intră în Iad Domnul nostru Iisus Hristos: cu tărie și cu putere [dumnezeiască] multă!

Însă nu cu trupul [S-a pogorât la Iad], căci acela era în groapă, ci cu sfântul Său suflet îmbrăcat cu dumnezeirea [Sa]. Acolo [în Iad] erau toți oamenii, [toți] câți muriseră din veci. Acolo erau Strămoșii noștri. Acolo erau Prorocii. Acolo erau Drepții.

Acolo [erau] Adam și Eva, Sit, Avel, Cain, Avraam, Isaac, Iacov, Moisis și toți Prorocii. Iar Ioan Botezătorul [Ioann Cârstitel], de 3 ani și 6 luni era în Iad. Și toți câți muriseră înainte de Hristos, toți erau acolo, în Iad.

Și când străluci lumina aceea [dumnezeiască] în Iad, [atunci] toți se bucurară, toți se veseliră. Căci înțeleseseră izbăvirea lor. Pentru că pricepuseră slobozirea/ eliberarea [slobodziia] lor [din Iad]. Căci știură [imediat] a cui este lumina aceea, care lumina întunericul Iadului. Și astfel s-au bucurat și s-au veselit de venirea Domnului lor.

Iar Domnul Hristos a mers [sosi] către Adam și a zis către dânsul: „Scoală, Adame, și te du de aici! Lasă chinurile [muncile] cele cumplite și te du în Rai! Lasă locul cel străin [strein] și nepregătit [negătat] [pentru tine] și vino în locul cel pregătit pentru tine! Lasă amărăciunea [scârba] și vino în bucurie!

Raiul te așteaptă, hrana cea dulce te întâmpină, arma de foc, care străjuia Raiul, s-a dat în lături.

Iată, Eu am venit pentru tine până aici, pentru tine M-am întrupat, pentru tine am fost om, pentru tine M-am smerit, pentru tine am fost ocărât și am fost lovit peste obraz cu palma, am fost scuipat și chinuit [muncit] și rănit, mai apoi și răstignit și îngropat. Toate acestea le-am răbdat pentru ca să te izbăvesc pe tine și toată seminția [semențiia] ta, care a intrat aici pentru neascultarea ta.

Sculați și voi, ceilalți [alalți] oameni, de vedeți și pricepeți că Eu sunt mântuirea voastră, [că] Eu sunt izbăvitorul vostru.

Căci Eu, mai întâi de toate, am venit în lume ca Lumină, și acum, aici, în Iad, Lumină sunt. Pentru aceea luminați-vă, căci Eu am auzit glasul rugăciunii voastre! Căci voi, Drepții, ați strigat și Eu v-am auzit rugăciunea voastră și M-am pogorât ca să vă izbăvesc pe voi din mâinile vrăjmașului [mânule vrăjmașiului]. Pentru aceea, sculați din întunericul Iadului și din răutățile și muncile lui, și umblați [blemați], [pentru] ca să ne ducem în binele și în odihna Raiului”.

[Și] cu unele cuvinte ca acestea a scos Hristos din munci sufletele acelora, care erau închiși acolo din veci.

Și se cuvine a se ști aceasta: că Domnul Hristos a fost 33 de ani cu trupul pe pământ, [timp în care] a mărturisit, și câți au crezut mărturiei Lui, pe aceia i-a și mântuit [spăsit].

La fel și în Iad: acolo 33 de ceasuri a mărturisit. Iar câți au crezut acolo, în Iad, pe aceia i-a și scos [din Iad]. Și așa, tăria și puterea Iadului fu zdrobită și risipită [răsipită], iar sufletele Drepților intrară în Rai.

Acestea auzind noi, păcătoșii, să ne umilim sufletul și inimile și să urâm lumea și toată pofta [pohta] ei, și să-L îndrăgim pe Dumnezeu! Căci, iată, Sfinția Sa, a răbdat durere și a gustat moarte, numai ca să te învieze pe tine și să te slobozească din moartea de veci.

A fost ocărât și dezbrăcat [(dez)golit], ca pe tine să te îmbrace cu viață [viiață] fără de moarte. A fost răstignit în mijlocul a doi tâlhari, ca pe tine să te pună să petreci în mijlocul Îngerilor. A fost pus în groapă întunecată, [pentru] ca pe tine să te facă locuitor [lăcuitoriu] în lumina cerului[3].

[Iar] acolo, în veci, să împărățești, întru bucurie neîncetată, pe care noi, [cu] toții să nu o pierdem, prin mila și darul Domnului nostru Iisus Hristos. Căci Lui I se cuvine cinstea și închinăciunea, stăpânirea și puterea, dimpreună cu Părintele și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și întru veci netrecuți și nesfârșiți [nesvârșiți]. Amin!


[1] Bineînțeles se referă la creația văzută. Pentru că Sfinții Îngeri sunt nevăzuți.

[2] Ale Iadului.

[3] În slava Împărăției lui Dumnezeu.