Etichetă: Sfântul Vasile cel Mare

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a…

***

Cap. al 16-lea începe la p. 350/ „sufletele crescute de un duh rău și nestatornic”, p. 351/ „mama s-a folosit de noapte și de vin pentru furtul seminței paterne”, Ibidem. Adică l-a îmbătat… pentru ca să se culce cu ea./ Arnonul, localitate moabită…care indică întreaga Arabie, Ibidem/ Arnon = luminarea lor, Ibidem.

*

Despre înălțarea rea a minții, care îl face pe om să se considere unul cu o minte luminată, p. 351.

*

„Nadab și Abiud, aducând foc străin la jertfelnic, au fost arși. Și cei care nu primesc lumina adevărată, ci îl primesc pe cel care se schimbă în înger de lumină, dacă își dau seama că sunt într-o iluzie a cunoașterii, fiind căzuți de la adevăr, în mod necesar vor jeli”, p. 352.

*

Tristețea adâncă și închiderea în locuri întunecate, p. 352/ accentuarea profeției de la Zah. 12, 11-14, care vorbește despre plângerea universală care se va petrece la venirea Domnului întru slavă, Ibidem/ plângerea fericită, Ibidem/ vederea rațiunilor din zidire, p. 353.

*

„Scriptura ne îndeamnă să nu fim duși de [puterea de] convingere a eterodocșilor. Căci este clar o nebunie să urmăm celor tulburați [în credință]. Și este cunoscut [faptul] că ei sunt tulburați. Sunt afară din calea care duce la Dumnezeu”, p. 353.

*

Ridicarea oamenilor se face „prin mila și bunătatea lui Dumnezeu”, p. 354/ Judecata lui Dumnezeu este dreaptă, Ibidem/ cele bune și înălțătoare din Scriptură sunt pentru ca omul „să respire și să vadă bunătatea lui Dumnezeu”, Ibidem.

*

„inima nepocăită”, p. 355/ Satana e cel care „a instituit apostazia”, pentru că „s-a răzvrătit împotriva Ziditorului, s-a purtat înverșunat față de oameni și i-a călcat cu nesăbuință și semeție”, Ibidem/ Satana îi batjocorește pe oamenii Bisericii, el lucrează în oameni „jignirea” și „îi convinge pe unii întâi-stătători de erezii să vorbească nelegiuiri” despre Dumnezeu, Ibidem.

*

Se află „pe zidul de cioburi”…cei care se semețesc datorită dialecticii, p. 356, adică a modului intelectualist de a vedea lucrurile teologice/ Heșbon = gând, p. 357/ câmpiile care vor plânge = „mulțimile gândurilor zadarnice”, Ibidem/ Via = Împărăția lui Dumnezeu, Ibidem/ vița = cuvântul adevărului, p. 358/ vița Egiptului= cuvântul minciunii, Ibidem/ Sibma = întoarcere, Ibidem.

*

Cuvintele despre pocăință ale eterodocșilor sunt discursuri viclene  pentru că nu duc la credința și viața sănătoase, p. 358/ despre cum „îi înghit”, adică îi conving eterodocșii, prin elocință și argumente false, pe ortodocșii neîntăriți în credința lor, Ibidem/ Iazer = puternic, p. 359/ despre „apostoli mincinoși, lucrători vicleni, prefăcuți”, Ibidem/ Heșbon = gânduri, p. 360/ Eleale = suișul lui Dumnezeu, Ibidem.

*

„Împărăția lui Dumnezeu a fost luată de la Israel și a fost dată neamurilor”, p. 360, care au crezut în Hristos/ pântecele Profetului = înlăuntrul lui, p. 361, adică cele ale sufletului său/ „templele [cândva] renumite stau [acum] pe post de ridicături, iar vicleșugurile de la demoni nu mai sunt, puterea vrăjmașă fiind pusă pe fugă de taina Crucii, care a fost propovăduită la toată lumea”, p. 362/ „Cu Israel [Dumnezeu] a vorbit permanent, dar cu neamurile cel mai mult a tăcut”, p. 363, în perioada Vechiului Testament.

*

Cel care vânează slava virtuții, p. 364, adică slava deșartă…Cel care e virtuos în mod aparent…tocmai pentru a fi lăudat de oameni./ „cei care fac [binele] de fațadă sunt necinstiți la Dumnezeu”, Ibidem, de către Dumnezeu/ „cel care adună cu mâinile multă deșertăciune are mai multă materie de necinste adusă asupra lui. Și cel care își lucrează comori cu limbă mincinoasă le urmărește pe cele zadarnice și va merge în cursele morții”, Ibidem./ Textul comentariului vasilian se termină odată cu p. 364./ Urmează indicele de texte scripturale folosite în carte de Sfântul Vasile cel Mare.

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a…

***

Nu putem să purtăm în același timp și jugul lui Hristos și jugul asirianului, adică al Satanei, p. 332/ „toate cele scrise de Profeți sunt grăite de Duhul Sfânt”, Ibidem/

*

Bucuria trăită de popor…atunci când mor dictatorii care l-au asuprit, p. 333. Citatul in integrum: „Când trăia regele cel rău, nu puteau [nu aveau timp n.n.] să suspine către Dumnezeu. Căci îi obliga la munci grele, nepermițându-le să se uite în sus la Dumnezeu. Iar când cel rău s-a dus [când a murit n.n.], atunci trebuie să bată [din palme] și să se bucure de căderea vrăjmașului”.

*

Vindecarea sufletului începe cu geamătul, p. 333, cu durerea pentru păcate/ Dumnezeu i-a auzit pentru că au gemut responsabil, asumându-și starea lor, Ibidem/ „tainele teologiei i se arată Profetului”, Ibidem/ analogia dintre păcate și regii condamnați în Scriptură, p. 334/ Ahaz = posesie, Ibidem/ Domnul e Cel care îi paște pe săraci, pentru că El este „Păstorul oilor” Sale, p. 335.

*

Folosul soteriologic/ mântuitor al predicării: „este cu mult mai bine să te încrezi în cuvântul de învățătură decât, fiind indignat, să sfărâmi jugul celui care te lovește”, p. 335.

Jugul ascultării…care te eliberează de părerea de sine…adică de falsa perspectivă asupra înțelegerii sinelui.

Povățuirea duhovnicească, care îți neagă păcatele, e cea care lovește cugetul tău mândru, nedeprins cu ascultarea, cu zăbala smereniei.

*

Sfântul Vasile cel Mare indică aici, în p. 335, sărăcia interioară ca fiind sinonimă cu smerenia inimii.

Ești sărac în gânduri…dacă nu îți închipui că ești alfa și omega.

Ești sărac de gânduri, de sentimente și de tendințe acaparatoare, centrifuge, egoiste…dacă te păstrezi în tăcerea gândurilor, în tăcerea sufletului care se roagă…

*

Iar scopul predicării, ne amintește Marele Vasile, nu e acela de a fi un exercițiu oratoric ci de a instrui pentru Împărăție…De a ne învăța cum să ajungem să moștenim Împărăția. Deci e învățare spre mântuire…și nu vorbărie frumoasă dar fără adevăr.

Scopul predicării e pragmatism soteriologic…e învățarea, pas cu pas, a ceea ce ne mântuiește.

E știința dumnezeiască despre mântuirea personală și a întregii creații.

Textul exact: „scopul bunei instruiri este pășunea promisă”, p. 335, adică Împărăția lui Dumnezeu.

*

Nu trebuie să renunțăm la credință în momentele când Domnul ne mustră/ ne ceartă/ ne pune la încercare credința și viața, p. 335/ despre fum, p. 336/ vederea duhovnicească, Ibidem/ filistean = cel căzut din cauza beției, p. 337/ simțurile sufletului ca porți, Ibidem/ vântul uscat, p. 338.

*

Miazănoapte = demonii, p. 338/ Sionul minții…pentru că mintea umană e „un turn de pază al întregii firi”, Ibidem. Mintea omului, cu alte cuvinte, are rolul de a proteja umanitatea și creația și nu de a le aduce în colaps./ „mintea scufundată în vin și în celelalte patimi”, p. 339, e una bezmetică, care nu acționează lucid.

*

Odată cu p. 340 începe al 15-lea capitol al comentariului vasilian la Sfântul Isaia. / Domnul a avut strămoașă și pe Rut, moabiteanca, p. 340/ „Pedeapsa adusă noaptea este mai amară”, p. 341/ păcatele aduc tristețea din inima noastră, Ibidem/ cel care se tăvălește în propriile sale păcate, Ibidem/ consecințele curative/ vindecătoare ale medicamentelor, Ibidem/ „întâistătătorii [inițiatorii] ereziilor, cei pierduți noaptea”, Ibidem. Adică cei care au murit în mod cumplit datorită luptei lor împotriva adevărului Bisericii.

*

Dibon = curgerea lor, p. 342/ învățăturile eretice „sunt schimbătoare și nestatornice”, Ibidem. Adică ereticii își schimbă doctrina periodic…pentru că înaintează în minciună, în depărtarea de la adevăr/ „nestatornicia minciunii este numită curgere”, Ibidem/ „tristețea cea după Dumnezeu [,adică pocăința,] îi dă mântuire [omului] fără părere de rău”, Ibidem, adică fără mustrări de conștiință.

*

Slava trupului, adică frumusețea și tinerețea lui, e ca iarba de trecătoare, p. 343. Căci „frumusețea din trup [este] (carne) și sânge”, Ibidem, și cu această frumusețe rapidă se mândrește „femeia răuvoitoare”, Ibidem.

*

Din nou despre „tristețea cea după Dumnezeu”, p. 343, despre pocăință…/ „nu s-au dedicat ajutorului Duhului”, Ibidem. Adică nu s-au lăsat ajutați de Dumnezeu…Nu s-au dăruit…nu s-au lăsat în mâna lui Dumnezeu ca El să-i ajute…să îi învețe, în mod progresiv, mila Lui.

*

Nebo = ședere, p. 343/ „sofisme viclene” și „cuvântările lor rele”, Ibidem/ cei care au crezut în învățături rele/ eretice trebuie să se pocăiască pentru asta, p. 344/ Heșbon = gând, Ibidem/ Eleale = suișul lui Dumnezeu, Ibidem/ Iahaț = poruncă ce a fost, Ibidem.

*

Coapsa ca procreare, p. 345/ Țoarul: locul unde s-a refugiat Sfântul Lot…când a fugit din Sodoma înaintea pedepsirii acesteia, p. 346/ Țoar = mică, Ibidem.

*

„Pocăința cere ca mai întâi cineva să strige în sine și să-și zdrobească inima; apoi, să se facă și un bun exemplu pentru alții, pregătindu-se să fie auzit și făcând cunoscut modul pocăinței”, p. 346.

*

„Începutul bucuriei [al curățirii de patimi, al mântuirii n.n.] este plângerea cea bună [pocăința n.n.], iar al ridicării [din păcate n.n.] și al urcușului către cele de sus este tristețea cea după Dumnezeu”, p. 347. Pentru că frica de Dumnezeu, cunoașterea de sine și pocăința sunt fundamentul oricărei creșteri duhovnicești.

*

„Apa odihnei”, p. 347, adică harul lui Dumnezeu care ne odihnește ființa din interior./ „înălțarea în sus”, Ibidem, adică exprimarea faptului că creșterea duhovnicească are multe trepte…și e nesfârșită…

*

„Mustrând și ocărând, Scriptura zdrobește dorința cea rea [a omului] și produce ca un cutremur”, p. 347, interior dezrădăcinarea ei.

*

Păcatul care ne țintuiește în loc, care nu ne lasă nici să plângem și nici să sporim duhovnicește, p. 347/ arabii = cei de seară, p. 348/ Eglaim = care aparține berbecilor, Ibidem/ învățătura ca apă, Ibidem/ Ariel = leu, p. 348-349/ Adama = pământ virgin/ feciorelnic, p. 349.

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a…

***

Omul nobil = cel care are comuniune cu Dumnezeu, p. 309/ Hristos este „din sămânța lui David după trup”, Ibidem/ apropierea și depărtarea de Dumnezeu ca niște consecințe ale faptelor noastre, p. 309-310.

*

„Cei care [sunt] supuși desfrânării, cei stăpâniți de mânie și cei înrobiți de lăcomie nu vor ca Domnul să împărățească peste ei, și, pe cât [ține] de voia lor, Îi refuză Împărăția”, p. 311.

*

„durerea ascuțită este suferința apărută în timpul nașterii în părțile vitale [ale femeilor] care nasc”, p. 311/ schimbarea culorii feței în timpul fricii, Ibidem/ „Iar noapte este viața aceasta, în care faptele rușinii sunt ascunse”, Ibidem/ „Cel care umblă în lumina poruncilor lui Hristos, [acela] este zi”, p. 312/ despre stele și constelații, p. 312-313/ nesăbuința, p. 314/ Canaan = ca o zguduitură, Ibidem.

*

„este greu să fie păstrată în firea umană curăția inimii”, p. 314/ „Orice păcat e nesăbuință și odraslă a nesăbuinței”, p. 315, a îndrăznelii păcătoase.

Nu îmi amintesc să mai fi întâlnit substantivul nesăbuință în vreo traducere românească recentă. El a cam dispărut din limbajul obișnuit…pentru că folosim, cel mai adesea, pe imprudență…pe neatenție…pe lipsă de cuviință…de moralitate.

*

„semeția este sora fărădelegii”, p. 315/ „cel nedrept este semeț față de dreptate și se trufește față de ea”, Ibidem/ „smerirea nesăbuinței celor semeți”, Ibidem.

*

Sufir = o țară de neam indian, p. 315/ În n. 1667, p. 315, traducătorul nostru spune că e vorba de Ofir, considerată, de obicei, ca fiind Etiopia.

*

În p. 315-316 nu e vorba despre aurul nelămurit (o eroare de redactare), ci despre cel lămurit, care e purificat de amestecuri.

*

„Temelia pământului nu este cunoscută firii omului, după cum aflăm din Iov”, p. 316/ despre pământ, p. 317/ cer = Puterile cerești, Ibidem/ „Puterile cerești sunt în acord cu urgia dreaptă a lui Dumnezeu”, Ibidem/ Madai = măsurătoare, p. 318/ înțelepciunea ca femeia de care Dumnezeu este îndrăgostit, p. 319/  „ziua răsplătirii”, Ibidem/ zdrobirea de piatra Hristos a pruncilor minții babilonice, amestecate, a ideilor în care s-a amestecat intenția/ dorința de păcătuire, Ibidem.

*

„Învățăturile rele” trebuie lovite de „cuvântul adevărului”, p. 319/  „umilirea Babilonului”, p. 320/ „trista pustiire”, Ibidem/ „Ecoul înseamnă pustiirea extremă”, p. 321/ sirenele mitologiei, Ibidem/ despre struți, Ibidem.

*

Aquila a pus semnul de egalitate între sirene și struți, p. 321.

*

Iar pe onocentaurii despre care vorbește LXX și Aquila, Sfântul Vasile îi egalizează cu „un neam de demoni îmblăniți și întunecați la înfățișare, a căror faptă este să umble neliniștiți, să nu stea deloc cu picioarele și nici să nu se folosească de cuget”, p. 321. Ideea e că acest neam de demoni așa le apare/ așa li se arată oamenilor: ca fiind niște monștri îmblăniți.

*

Există mai multe pustiuri Sodoma…și Sodoma înseamnă orbire sau pustiire…dar are și conotații pozitive: liniște adâncă, asemănare, chemare, temeliile lor…, p. 322.

*

Gomora = măsură și răzvrătire, p. 322/ „distrugerea orbirii este începutul vederii”, Ibidem.

*

Necesitatea, soarta și destinul, accentuează Sfântul Vasile, sunt concepții păgâne, p. 322/ „astrologia este o invenție a caldeilor”, Ibidem/ prin astrologie se neagă providența/ purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de oameni, Ibidem.

*

„sălaș al duhurilor rele”, p. 323/ sufletul confuz este sufletul bântuit de ecoul părăsirii lui Dumnezeu, Ibidem/ demonii, prin „chemarea cu glasul”, prin vorbe și prin cântece, produce desfrânare în suflete, Ibidem/ negarea miturilor păgâne, Ibidem.

*

„Demonii, care produc în noi diverse păcate, se spune că dansează…[…] [Căci] demonii, folosindu-se de noi ca de niște măști, acum dansează ca un furios, acum ca unul care dorește și este agitat de plăcerea trupului, altădată ca un mincinos. Și astfel ne facem primitori ai lucrării felurite ale demonilor, schimbându-ne după dorința acelora inima noastră și mădularele trupului”, p. 323-324.

*

Despre arici: „un animal care are în jur țepi în loc de peri, [și care este] greu de prins și viclean”, p. 324.

*

Cap. al 14-lea al cărții începe odată cu p. 325./ despre prozelit, Ibidem/ „Lucifer, cel care a căzut din cer”, p. 326/ Demonul sau „cel rău nu are necurăția în alcătuirea [firii lui], ci pentru că s-a mânjit de sânge, distrugând pământul Domnului și ucigând poporul prin păcat”, Ibidem/ firea omenească asemănată cu o haină, Ibidem.

*

„Probabil înainte de a fi omul creat, i-a fost lăsat și diavolului loc de pocăință și dacă vanitatea, chiar dacă era o boală mai veche, ar fi fost totuși îngrijită, [iar el] s-ar fi vindecat prin pocăință, se putea ca el să fie repus [în starea de] la început”, p. 327.

*

Omul care e „sămânță rea” e cel care se face exemplu de păcătuire pentru alții, p. 328/ rodirea faptelor bune, p. 329/ „Răul este o ridicare a răutății”, Ibidem, o răutate în act, în acțiune, în derulare…/ rămășița păcatului, amintirea lor…naște alte păcate, p. 329-330.

*

Vorbirea în pilde a Scripturii, p. 330/ șerpii = saducheii și fariseii; vulpea = Irod; caii în rut/ în călduri = cei iubitori de păcate; oile = oameni lipsiți de răutate; iezii = cei fără comuniune și zgârciți, Ibidem/ aricii = cei bogații, p. 330-331/ țară/ țarină = inima cea bună, p. 331.

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a…

***

Moab = din tată, p. 296/ „Și Iordanul l-au trecut cu piciorul, păzindu-și talpa neudată”, p. 297.

*

Capitolul al 12-lea începe la p. 298/ părăsirea pedagogică din partea lui Dumnezeu, Ibidem/ „cel care Îl slăvește bine este slăvit de El”, Ibidem/ „nimeni dintre cei care au despre Dumnezeu concepții răsturnate să nu creadă că laudele cu psalmodieri Îi sunt plăcute”, p. 299.

Pentru că erezia e o răsturnare a adevărului, o dare peste cap a ordinii, a evlaviei, a ascultării de Dumnezeu.

*

„ține de aceeași inimă să slăvească [pe Dumnezeu] cu izbândă și să laude potrivit”, p. 299/ „va scoate apă cu veselie din izvoarele Mântuitorului”, Ibidem/ „este clar că cel care crede în Dumnezeu și își adapă sufletul din credința în El prin dogmele mântuitoare, acela scoate apă cu veselie din izvoarele Mântuitorului”, Ibidem/ „preaplinul dorinței [dumnezeiești] produce o veselie imensă celor care ajung la cele râvnite”, Ibidem, adică la vederea lui Dumnezeu și la înțelegerea celor tainice ale lui Dumnezeu.

*

„prin veselia din descoperire înțelege sensul duhovnicesc al Scripturilor, p. 299.

De fapt descoperirea dumnezeiască te umple de veselie duhovnicească pentru că îți dă să înțelegi nuanțe tainice ale textelor scripturale. Pentru că înțelegerea Scripturilor e o urmare a contemplării lor…de unde și titlul notelor noastre de față.

*

Sfântul Vasile înțelege că Dumnezeu cere de la teologii Bisericii ca ei să cugete înalt, p. 300, duhovnicește despre Dumnezeu…și să-i surprindă și pe oamenii care stau departe de Biserică „prin claritatea învățăturii”, Ibidem.

Prin modul profund în care vorbesc despre Dumnezeu și prin modul clar în care se exprimă.

Așadar: fără ambiguități deranjante în cadrul comentariilor teologice!

*

Cei din afara Bisericii sunt indicați prin sintagma: cei care sunt „departe de mântuire”, p. 300.

*

Dacă vom arăta „celor necunoscători rânduiala lumii”, adică dacă le vom vorbi despre cum a fost creată lumea de Dumnezeu și cum a fost mântuită prin Hristos Dumnezeu…ei pot să fie aduși prin această cunoaștere teologică la „dragostea Celui care le-a zidit pe toate”, p. 300, adică la iubirea lui Dumnezeu.

*

Dumnezeu a făcut „[un lucru] înalt” cu omul și anume „l-a preaînălțat cu propria [Sa] slavă pe cel umilit de păcat”, p. 300, pe cel aruncat în moarte prin păcat…adică în umilință…

*

Cap. al 13-lea începe odată cu p. 301/ vedenia e percepută întotdeauna cu mintea și nu e sensibilă, Ibidem/ Dumnezeu ne luminează mintea în timpul vedeniei și ne dăruie ca să Îl vedem, Ibidem.

*

Citatul integral din p. 301: „Această vedenie nu este sensibilă [/ materială n.n.], nici nu e contemplată prin ochii trupești [nici nu e un obiect sau o percepție senzorială a ochilor fizici n.n.], ci este percepută cu mintea [curățită de patimi n.n.], Dumnezeu luminând-o [luminându-i mintea n.n.] și dăruindu-i [în cadrul vedeniei n.n.] să Îl vadă”.

*

„Profeții nu vorbeau în extaz”, p. 301, cu gura, ci contemplau cele pe care le vedeau în slava lui Dumnezeu.

*

Despre vederea afectată a celor ispitiți și a celor demonizați: „Căci cei cuprinși de duhuri rele [ispitiți de demoni n.n.], tulburați cu mintea [tulburați la nivelul înțelegerii realității n.n.], nu văd [în mod real] închipuirile [/fanteziile, visările cu ochii deschiși n.n.] induse lor de demoni, ci văd greșit, după cum cei demonizați văd râuri, munți, animale care nu sunt de față, par să li se înfățișeze înainte culori și să le apară vederi de oameni, prieteni sau necunoscuți, a căror vedere nu este [însă] nimic [real], ci [doar] tulburare și extaz [aici, în loc de extaz, pentru ca să nu se insinueze egalizarea dereglării mintale cu vederea dumnezeiască ar fi trebuit ca traducătorul nostru să scrie: ieșire din minți, adică dereglare temporară a minții, a puterii de înțelegere] al minții răvășite, care și-a pierdut propria funcție”, p. 301.

*

„Dăruind o viziune [/o vedenie, un extaz n.n.], Domnul nu orbește mintea [nu o întunecă, nu strică puterea de înțelegere a minții n.n.], pe care o pregătește [să vadă cele dumnezeiești, prin slava Sa n.n.], ci o luminează și o face mai transparentă prin venirea Duhului. Căci de aceea Profeții sunt numiți văzători [de Dumnezeu n.n.], pentru că pătrunderea minții [/vederea și înțelegerea minții n.n.] le este sporită prin prezența Duhului, Care îi luminează [ca să vadă extatic]”, p. 301.

*

„Orbul este cel orbit de răutate”, p. 301/ Babilon = amestec, p. 302/ Babilonul nu este doar un loc al amestecului lingvistic, precizează Sfântul Vasile cel Mare, „ci și al învățăturilor, ideilor și al [gândurilor n.n.] minții”, Ibidem/ Ca să cugetăm cele înalte ale lui Dumnezeu și să le afirmăm fără eroare trebuie să urcăm pe muntele cunoașterii de Dumnezeu dar să rămânem neclintiți în Dumnezeu în urcarea noastră, Ibidem.

*

„împlinește milostenia cu bucurie”, p. 303/ exemplul nostru bun convinge și poporul la urmare, p. 304/ Dumnezeu ne așază pe fiecare în parte în Biserică „după vrednicia proprie”, Ibidem/ „Poate că glasul multor neamuri pe munți este glasul Bisericii”, p. 305/ „Nu te teme de cel care lovește, ci cheamă-L pe Cel care poruncește”, Ibidem.

*

„Dreptul are scutul credinței, dar scutul celui rău este scutul necredinței”, p. 306/ sabia cuvântului vs. sabia lipsei de rațiune, Ibidem/ Dumnezeu a văzut „frângerea [inimii]” celor din Ninive, p. 307/ „sfărâmarea vine de la Domnul”, Ibidem/ „ziua sfărâmării [/ a Judecății Domnului n.n.]…va veni să nimicească întreaga lume”, Ibidem.

*

Animalele nu sunt lașe…pentru că lașitatea e o patimă/ o boală a minții omului și o lipsă de curaj, p. 308/ „animalele sunt supuse emoției, dar cei raționali [oamenii n.n.], când îi cuprind cele care nu sunt vrednice de frică, împuținându-li-se rațiunea, care produce vigoarea [tăria duhovnicească n.n.] în suflet față de cele temute, [atunci] sunt cuceriți de patima lașității”, Ibidem.

*

Nu trebuie să lâncezim în așteptarea venirii Domnului, p. 308/ ziua morții noastre trebuie să o vedem ca fiind aproape, Ibidem.

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a…

*

Lucifer = cel „nesupus și apostat și care le-a atras în revoltă, în propria sa răutate, și pe duhurile rele care l-au urmat”, p. 282.

*

Satana = împărat al asirienilor sau stăpânul acestui veac, p. 283/ tot în p. 283 traducătorul român folosește forma de plural etnarhi, ca pe un corelativ pentru conducători/ securea și ferăstrăul, p. 284/ „Cel care Se îngrijește de cei care au păcătuit”, Ibidem/ „cel nesfințit în strălucirea luminii să fie curățit prin arderea focului, care este făcut pentru curățire și care consumă ca pe iarbă materia păcatelor”, p. 285-286.

*

„răsadul adevăratului Cultivator”, p. 286/ „Începând de la suflet, dar ajungând în inimă, gândurile rele nu se mărginesc la aceasta, ci ies și aplecându-se, pătrund în trup și se arată pe dinafară”, Ibidem (Ibidem = tot acolo, tot în pagina 286 [citată anterior] se află textul citat acum)/ gândul rău iese din inimă, spune Sfântul Vasile, când se transformă în faptă, Ibidem.

*

„fuge prin pocăință de viața cea rea”, p. 287/ „au primit prin pocăință curățirea ca un foc mistuitor al materiei răutăților”, Ibidem/ În n. 1489, p. 287, traducătorul român a spus: „în ebraică pocăința este numită întoarcere (teșuva[h])”.

*

Sfânta Spovedanie făcută în taină: „întâistătătorii din Biserică, pentru că își duc viața în lipsă de răutate și pentru că le-au fost încredințate, de către cei care au păcătuit, secretele, la care nimeni nu a fost martor, ci doar Cel care le cercetează pe cele ascunse ale fiecăruia”, p. 287.

*

„să-L înțelegem pe Scribul celor mântuiți”, p. 288/ Hristos „îi va scrie pe cei ce vin prin pocăință la cunoașterea lui Dumnezeu”, Ibidem/ „au renunțat la lucrarea rea și și-au mutat propria nădejde la Dumnezeul cel viu”, Ibidem.

*

„Păcătuind, ne atașăm de cei potrivnici și ne încredem în cei care ne nedreptățesc. O armată rea de demoni [ne] înconjoară, răsturnând sufletele noastre prin momelile plăcerii. Ne atașăm de aceștia, ca niște copii fără minte de neguțătorii de sclavi, care, adeseori, arătându-le jucării de copii, îi înșală pe aceștia și îi duc departe de ochii părinților, printr-o puțină bucurie pregătindu-le robie amară”, p. 288.

*

„ne aruncăm în greaua tiranie a demonului neînduplecat”, p. 288. Nu se lasă până nu ne duce acolo unde el vrea. Asta înseamnă: neînduplecarea demonului./ Satana, pentru că „este condamnat la focul [cel] veșnic, se bucură să aibă pe mulți condamnați [împreună] cu el”, Ibidem.
*

Doar Dumnezeu trebuie să fie nădejdea noastră, p. 289/ „Nădejdea în Dumnezeu nu permite nehotărârea”, Ibidem/ Cap. Al 11-lea începe odată cu p. 291/ toiag = stăpânire și floare = venirea Lui, Ibidem/ Hristos, „neamurilor le-a dăruit învierea”, Ibidem.

*

Odihna lui Hristos = cinstirea Lui, p. 292/ cei Sfinți vor primi cinstiri după vrednicia lor, adică diferite, Ibidem/ „și pentru că sunt multe locașuri la Tatăl, îi va odihni pe unii [Sfinți] în stări mai sus-puse și mai înalte, iar pe alții în [unele] mai mici”, Ibidem.

*

„Arabii sunt un neam războinic, tot timpul războindu-se cu Israel”, p. 293. Lucruri care se petrec și după 2.000 de ani…

*

De ce Domnul a fost răstignit pe Cruce: „Ca din cele patru colțuri ale pământului să se adune cei mântuiți”, p. 294/ Hristos „a dezbrăcat stăpânirile și puterile [întunericului] și le-a dat [le-a făcut] de ocară în văzul tuturor, biruindu-le prin lemn[ul Crucii]”, Ibidem.

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a…

***

„omul cel vechi, stricat prin poftele amăgirii”, p. 253/ „îndemnuri din propria rătăcire”, Ibidem/ „lucrările rătăcirii sunt făcute de către demoni pentru pieirea celor ispitiți”, Ibidem/
*
Demonii oferă în somn „viziuni, care fie dau sfat despre vreo suferință trupească, fie prevestesc viitorul. Demonii pot să vadă deodată unele ca acestea despre suferințele trupului, pentru că văd mai clar proprietățile substanțelor și percep calitățile plantelor și pe cele potrivite din ele pentru suferințe”, p. 253.
*
Demonii ne vestesc și lucruri care s-au petrecut deja dar noi nu le-am aflat, p. 254/ vrăjitoarea ventrilocă și Saul, Ibidem/ „erau demoni cei care s-au prefăcut în chipul lui Samuel”, Ibidem.
*
Preferă doctorul în locul vrăjitorului, p. 255/ „Nimeni nu plătește harul lui Dumnezeu”, p. 256/ Dumnezeu ne cere să păstrăm cu vrednicie darul Său, Ibidem/ Domnul pedepsește uneori cu foamete „spre folosul celor care sunt instruiți”, Ibidem, în cunoașterea lui Dumnezeu.
*
Lepădarea de Satana de la Botez, p. 257/ „Cele părintești sunt și obiceiurile rele transmise nouă”, Ibidem.
*
„Nimeni nu știe câte nu știe, dacă nu gustă din cunoaștere”, p. 258/ restaurarea tuturor, p. 259.
*
Cap. al 9-lea al comentariului vasilian începe la p. 260 a ed. de față/ Despre Fiul împotriva lui Arie, p. 261/ Despre lumina cea mare, p. 262/ Satana ca un colector de taxe, Ibidem/ „răni urât mirositoare”, p. 263/ „haina creștinilor, care acoperă urâțenia păcatului nostru, este credința în Hristos”, Ibidem.
*
„ne facem mai buni prin adăugarea cunoștinței despre Hristos”, p. 263-264/ pacea Lui este „un dar mai presus de lume”, p. 265/ cedrii = sufletele mari, p. 268/ „puternic în răutate și în nelegiuire”, p. 270/ „patimile lui răsărind ca iarba din dorința trupului”, Ibidem.
*
„Desfrânarea naște desfrânare, obișnuința în minciună se face mama minciunii, iar cel care se îndeletnicește cu hoțiile îndrăznește ușor spre nedreptate. Păcatul de dinainte se face ocazie de păcat”, p. 270.
*
„dacă ne dezgolim păcatul prin mărturisire[a lui], l-am făcut iarbă uscată, vrednică să fie consumată de focul curățitor” al pocăinței, p. 270.
*
Cele de-a stânga = cele strâmbe și neîngăduite, p. 271/ mușcarea aproapelui = dușmănirea lui, p. 272/ Iuda = mărturisire, Ibidem/
*
Cap. al 10-lea începe la p. 273/ cei care consideră că nu trebuie să urmeze Părinților Bisericii nasc erezii, Ibidem/ ereziarhii „scornesc inovații față de cuvântul drept, scriind răutate și necuviință”, Ibidem.
*
Rămânem orfani față de Dumnezeu din cauza păcatului, p. 273/ „viața în plăcere” merge mână în mână cu erezia…sau, în termenii Sfântului Vasile, cu „învățăturile lipsite de Dumnezeu”, Ibidem.
*
Ereticii anomei iertau mari păcate ca desfrâul, adulterul, sodomia, neguțătoria de sclavi, sperjurul și minciuna dacă adepții lor acceptau să nege persoana Fiul lui Dumnezeu, p. 273.
*
Zi = a doua venire a lui Hristos, p. 273/ „primirea învățăturii false este ucidere a sufletului”, p. 274/ „inima celor Drepți este scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul lui Dumnezeu celui viu”, Ibidem/ ziua cercetării = ziua Judecății, p. 275.
*
„mintea este mare cu adevărat [dacă] le contemplă pe cele mărețe [, înalte ale lui Dumnezeu], [dacă] poate să cerceteze rațiunile zidirii și din acestea să înțeleagă frumusețea înțelepciunii Meșterului tuturor”, p. 280.
*
„și-a înălțat gâtul împotriva Celui atotputernic”, p. 282.

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a…
***

Oamenii iuți la mânie, care se „luptă cu Duhul” în inima lor, „își fac rău mai mult lor înșiși prin răutate, decât celor care se întâmplă să fie sub pornirea lor” rea, p. 236.

 *

Unt și miere = introducerea în cele dumnezeiești, p. 237/ munții arați = „sufletele care au crezut în Hristos”, p. 238/  muntele = „sufletul înălțat prin învățătura lui Hristos”, Ibidem/ oile = oamenii cu moravuri bune, Ibidem/ boii = oamenii care se silesc pentru cele de trebuință, Ibidem.

*

Cap al 8-lea începe odată cu p. 239/ „tăcerea arată clar aprobarea”, Ibidem/ sulul nou și mare = NT, p. 240/ Evanghelia l-a jefuit pe „stăpânul veacului acestuia”, pe Satana, de cei pe care el îi robise, Ibidem.

*

Neamul omenesc a fost dat de Dumnezeu „Îngerilor, care se îngrijesc de neamul omenesc, spre păzire și izbăvire”, p. 240, de păcate și de rele.

Se observă faptul că Sfântul Vasile vede aici aportul Îngerilor Domnului la mersul istoriei ca fiind unul foarte pozitiv și în favoarea umanității.

Ei nu sunt văzuți ca Îngeri ai răzbunării…ci ca Îngeri păzitori, ca Îngeri ocrotitori ai lumii!

*

Evanghelia a fost „mărturisită de Lege și de Profeți”, p. 240/ Urie = lumina lui Dumnezeu, p. 240-241/ Zaharia = pomenirea lui Dumnezeu, p. 241/ Berechia = binecuvântarea lui Dumnezeu, Ibidem.

*

La întrebarea, cine sunt oamenii credincioși și martorii lui Dumnezeu, Sfântul Vasile cel Mare răspunde: „cel care este luminat de Dumnezeu și are pomenirea neîncetată a lui Dumnezeu”, p. 241.

Adică cel care e luminat continuu de slava Sa și văzător de Dumnezeu și care e continuu în rugăciune și contemplare la gândurile lui Dumnezeu.

*

Jefuirea mântuitoare a lui Dumnezeu, profețită la Ps. 67, 19 // Efes. 4, 8, p. 241.

 *

Sfântul Isaia a numit-o Prorociță pe Maica lui Dumnezeu, p. 241/ „puterea Damascului” = credincioșii proveniți dintre neamuri, p. 242/ „prăzile Samariei” = credincioșii Bisericii proveniți dintre evrei, Ibidem.

*

În n. 1213, p. 242, traducătorul nostru amintește faptul că  Iisus, în limba ebraică, este scris Iehoșua sau Ieșua și care se traduce prin: Iahve/ Dumnezeu este mântuitor sau Iahve izbăvește.

*

Siloam = trimis, p. 243/ În ebraică, cf. n. 1216, p. 243, Siloam e, de fapt, Șiloah/ Aram = semeție, Ibidem.

 *

„pe cei care au dispreț față de cele pentru rațiunea statornică și nu acceptă ceea ce este temeinic, liniștit și blând, ci le împletesc pe cele din afara credinței cu neînțelegerile din Scripturi, Scriptura îi amenință că va aduce apa cea tare și multă, pe regele asirienilor, adică pe stăpânitorul veacului acestuia”, p. 243, pe Satana.

Cei care conexează învățături eretice și păgâne cu lucrurile grele din Scriptură. Sau care interpretează fantezist ceea ce nu înțeleg din Scriptură, brodând pe tema lor sisteme filosofice și teologice străine de harul Scripturii.

*

„Scriptura îl ia adesea pe vrăjmaș drept asirian”, p. 243. Scriptura îl denumește în mod criptic pe Satana cu numele de asirian. Cultul nostru ortodox preferă și denumirea de egiptean pentru Satana…

*

Când oamenii se smeresc, accentuează Dumnezeiescul Vasile, devin mai înalți decât izvoarele/ „începuturile răutății”, p. 244, din ființa lor, adică mai înalți decât păcatele lor.

Smerenia îi face să privească mai presus de orizontul îngust al păcatului…spre lărgimea tot mai cuprinzătoare a cunoașterii lui Dumnezeu.

 *

„Cu noi este Dumnezeu  se referă la Mântuitorul”, p. 245/ „înfrângerea izbăvitoare” a lumii, Ibidem/ Mâna și mâna dreaptă a lui Dumnezeu Îl indică pe Fiul Său, p. 246-247/ cale = învățătura, p. 247/ călătoria = înduhovnicirea sufletului, Ibidem.

*

„răutatea momește [atrage, corupe] prin netezimea plăcerii [prin cât de ușor e să te dedai la plăceri], pe când virtutea face dificilă [grea], prin antrenamente aspre și chinuri, viața celor exersați”, p. 247.

*

„Căi aspre” = poruncile lui Dumnezeu, p. 247.

 *

Pentru ce postmodernitatea refuză să fie ascetică?

Sfântul Vasile cel Mare: „fiindcă cei mai onești recunosc [în conștiința lor sau pe față, în ceea ce spun despre nevoința ortodoxă] că nu suportă asprimea [Evangheliei]”, p. 248.

De ce nu vor asceză, lupta cu patimile? Pentru că e prea grea, prea nemiloasă cu vanitățile noastre.

*

Însă Sfântul Vasile, Părintele nostru, ne îndeamnă să nu ne fie frică de virtuți, să nu ne temem de ele ci, dimpotrivă, să le acceptăm cu bucurie și ca pe niște tratamente absolut necesare, pentru că ele, virtuțile, „sunt blânde, ușor accesibile, aducătoare de bucurii, pregătitoare de viață”, p. 248, de viața veșnică.

*

Înfricoșătorul Dumnezeu, p. 249/ „Scriptura cheamă limpede la credința în Domnul nostru Iisus”, Ibidem.

*

 „celor ce se supun Domnului și nu subjugă argumentelor logice simplitatea propovăduirii, nici nu ispitesc adevărul prin semne, Hristos le este putere a lui Dumnezeu și înțelepciune a lui Dumnezeu”, p. 249.

Cei care se supun, care cred în mod simplu și total cuvintele Domnului și nu încearcă să raționalizeze simplitatea propovăduirii apostolice și nici să ceară minuni continue care să le confirme credința, aceia simt pe Dumnezeu ca putere sfințitoare și iluminatoare.

Cei care fac loc supralogicii în cadrul logicii și care nu se cred vrednici de minuni și de fapte minunate…primesc pe Domnul în simplitatea și curăția inimii lor.

Adică cei care nu se târguiesc cu Dumnezeu, care nu cer dovezi suplimentare, care nu au nevoie de explicații nesfârșite pentru ca să convină faptului, că statutul celui credincios e acela de a sta, în tăcere și cutremurare, în fața Izvorului vieții și al nemuririi și a se umple de slava Lui.

Și viața cu Dumnezeu, ca luminare și vedere a Lui, e și sumă de explicații dar e și dovadă de sfințenie.

Pentru că nu putem scoate cunoașterea din traseul sfințirii personale după cum nici nu putem concepe sfințirea ca pe o neschimbare, ca pe o lipsă de noutate, ci ca pe o continuă noutate experențial-ontologică.

 *

Pământul roditor al credinței, p. 250.

*

Ei, cei care se împotrivesc seminței propovăduirii, „se aseamănă formei vrăjmașului”, p. 250, pentru că reacționează la fel ca diavolii: nu vor să accepte frumusețea, binele, ceea ce îi mântuie.

Și de aici libertatea spre rău ca formă de sinucidere neconștientizată deplin.

 *

Legea e plină de neclaritate, pentru că e greu de înțeles chiar și pentru cei exersați în cunoașterea duhovnicească, p. 250/ cei botezați ies din apa sfântă a Botezului „ca niște copii nou-născuți”, p. 251/ Apostolii erau ca niște „copii” pentru că erau „prunci în răutate”, Ibidem.

*

Tavita de la F. Ap. 9, 40 e numită aici și Dorcas, p. 252/ prunci = „cei învățați în cuvânt [cei inițiați în cunoașterea duhovnicească a Bisericii] și care se învredniciseră, prin Duhul, de revelarea tainelor” lui Dumnezeu în viața lor, Ibidem.