Dacă vrei să vezi că se poate…încearcă să faci!
Primarul Oprescu a văzut…cum arată staţia de metrou de la Universităţii. De aceea a declarat: „acum trei-patru zile am fost sa vad de ce trebuie respargerea unor strazi. Am crezut ca sunt microfisuri, dar era o lucrare pe 50 de metri si am avut curiozitatea sa cobor in Pasajul Universitatii, dar nu am putut merge, pentru ca erau gunoaie ca la marginea Capitalei”. Un lucru foarte bun, aşteptat…dacă se urgentează lucrările de reconstrucţie ale oraşului. Despre acelaşi lucru şi în Cotidianul.
*
Am o problemă: nu pot să înţeleg duplicitatea…pe timp de pace, când nu trebuie să scapi pe nimeni şi nimic. Şi mai am încă o problemă, nu pot să înţeleg cum de oameni de la care te aştepţi/te aşteptai să gândească profund lucrurile…se aştern să gândească febril şi oportunist.
Faţă în faţă cu ierarhii Bisericii Ortodoxe Române fratele Mihail Neamţu [ care nu e specialist în ştiinţe umane, ci …teolog ortodox, care nu se ia în serios] spune: „Vorbim despre oameni lipsiţi de datorii casnice, care nu plătesc chirie sau coşul zilnic, dar au şofer şi maşină la scară, bărbaţi lepădaţi de lume prin votul sărăciei, oameni care, îmbrăcaţi în mantie călugărească, vor să slujească lui Dumnezeu şi aproapelui lor. Te întrebi, aşadar: a scris Sf. Dionisie Areopagitul un tratat pentru birocraţii contemplativi? Mai poţi rămâne apostol al Domnului în aceste împrejurări lipsite de frugalitate? Lecţia secularizării din Scandinavia ar putea oferi un serios avertisment.
Dacă preoţii de mir îşi doresc un sindicat pentru revendicări salariale, judecata teologică te obligă la negaţie. Dar dacă statele de plată ale vlădicilor rivalizează cu aspiraţiile oricărui conţopist secular, cum să eviţi mirarea şi dezamăgirea?”, cf. sursa.
Noi, care apărăm atât autenticitatea cât şi opera Sfântului Dionisie, nu putem să încurcăm…secolele, adică pe 1 cu…21. Şi nici nu vrem să schimbăm legile după mofturi personale.
Dacă ierarhii Bisericii noastre sunt remuneraţi de către stat ca înalţi demnitari ai statului şi, în parte, şi clerul român…Mihail vrea să fim cu toţii muritori de foame sau demni de slujirea pe care o avem? Pentru că toată lumea are bani, mai mulţi sau mau puţini, şi trebuie să funcţionăm prin intermediul lor.
Care e mobilul polemicii atunci? Să dea fiecare dintre ierarhi şi dintre preoţi o dare de seamă vizavi de faptul ce fac cu banii lor? Atunci să…dea şi şeful statului, şi demnitarii de orice fel ai statului dări de seamă… ca să transformăm privatul şi viaţa intimă, în ceva… public? Să ne transformăm viaţa într-un… OTV naţional?
Au mai mulţi decât alţii?! Da. Dar acest lucru ţine de demnitatea şi de rangul fiecăruia, de reponsabilităţile fiecăruia şi nu credem că trebuie să nivelăm, valoric şi funcţional, demnităţile. Nouă ni se pare că articolele lui Mihail din Cotidianul ţin, cu precădere, doar de oratorie pură, fiind pigmentate cu puţin patos personal, dar în rest… mai nimic serios.
*
Dr. Cristian Bădiliţă, după ce anul trecut era un ortodox baptist, acum – după cum e mai mult decât vizibil – a ajuns un ortodox romano-catolic. Da, în teologia ortodoxă, paradoxul e la el acasă…dar nu şi pervertirile/ mixturile teologice. Am urmărit cu un interes…care se numeşte stupoare fragmente diverse din cărţile şi articolele sale şi am înţeles că teologia română tânără are nu numai particularităţi de un laxism imprevizibil în domeniul dogmelor credinţei…ci şi valenţe extrateritoriale, din bună plăcere, în materie de teologie.
Noi, care nu ne permitem să ne considerăm în 10 luntre deodată ci… numai într-o singură Corabie, stăm prost cu… adevărurile plurale. Însă e dureros, pentru noi…şi interesant, pentru alţii, să discutăm poziţiile sale teologice.
O constatare per general. Dr. Bădiliţă consideră că are prevalenţă, că e mai bariu/ tare/exigent/ documentat decât un teolog, acum adormit, care se numeşte…Dumitru Stăniloae. Dacă e să o luăm scriptic: da, Dr. Bădiliţă şi mulţi dintre noi, din generaţia de acum, de tineri teologi ortodocşi avem mai multe cărţi într-un calculator decât avea părintele Stăniloae în cele două camere ascetice ale sale. Însă, a compara deceniile între ele, în domeniul cărţilor şi al manipulărilor de informaţie e ca şi cum ai compara bicicleta…cu racheta.
Părintele Stăniloae a făcut mai mult decât imposibilul în materie de teologie ortodoxă şi de informaţie teologică şi, ca el, toţi din generaţia sa . El e mai profund, mai credincios şi mai cu bun simţ decât mulţi dintre noi sau decât toţi la un loc. Dacă ni se pare că îl putem întrece…e foarte bine! Însă trebuie să băgăm dovada în faţă. Nu reactualizând Evanghelii apocrife, nu reactualizând pe Evagrie, ci reactualizând imensa teologie, pe care, după revoluţie, am văzut şi noi cât … de grande este în colecţiile ştiinţifice.
Ca să te dai la Stăniloae…trebuia să te numeşti Bădiliţă, în primul rând…şi în al doilea rând…să fi tradus ediţia Scripturii de la Polirom de unul singur, măcar atât, cu comentarii de la tine din suflet. Noi credem că acest lucru ia …10 ani cu lejeritate, printre picături. Însă uşurătatea de a denigra…se susţine pe uşurătatea de a cugeta…sau cu uşurătatea cu care munceşti. Asta nu înseamnă că nu observăm capacităţile reale ale Dr. Bădiliţă!
În al doilea rând, ni se pare, citindu-l şi nu frunzărindu-l pe Dr. Bădiliţă, că nu poate să înţeleagă de ce lucrurile s-au întâmplat şi se întâmplă cu noi, românii, cu noi, teologii ortodocşi, într-un anume fel…Asta o văd la mulţi alţi teologi şi creştini ai noştri: nu acceptă că lucrurile au stat cumva, că au fost nişte timpuri care au trecut peste noi…că se văd şi acum consecinţele nefaste ale trecutului, dar acum nu ne ajută cu nimic să ne lamentăm faţă de timpuri sau să ni le fi dorit altfel, ci e timpul să…facem ce putem face şi ce ne-am pregătit să facem. Personal, nu aş putea să trăiesc dacă aş fi în animozitate continuă, în inima mea, cu trecutul, cu ce nu au făcut teologii dinaintea mea, cu ce nu fac cei de acum, cu ce nu face sinodul, preşedinţia sau primăria pentru mine.
Dacă e să ne referim la ieşirile în decor recente ale Dr. Bădiliţă, 1 şi 2, putem să dăm şi noi…răspunsuri punctuale.
Pentru articolul 1
1. Învăţătura creştină fundamentală – şi nu dogma – din primele trei secole creştine: e Hristos cel răstignit şi înviat, Care ne vorbeşte despre Dumnezeu ca Treime de persoane şi ne vesteşte Împărăţia Cerurilor prin intrarea noastră în Biserică, intrare care e sacramentală: prin Botez, Mirungere, Euharistie.
2. Teologii ortodocşi se referă la 325 ca la primul Sinod ecumenic al Bisericii şi nu ca la cel care…inventează creştinismul. Dogmele ecumenice, ale Sinoadelor ecumenice, normează pentru toţi din Biserică anumite puncte de credinţă ale Bisericii, care au înrădăcinarea lor în Scriptură şi Tradiţie, atunci când eretici care se desprind din Biserică contestă aceste puncte doctrinare tradiţionale.
3. Nimeni întreg la minte dintre teologii ortodocşi nu evacuează latura istorică, nici pe cea duhovnicească, nici pe cea tradiţional-liturgică a Bisericii din discursul său teologic.
4. Biserica Romano-catolică şi-a făcut diverse autocritici [ şi cu inchiziţia, şi cu nazismul şi cu homosexualii, cel mai recent], dar nu şi-a făcut autocritică în ceea ce ei numesc…dogme particulare ale Bisericii romane. După cum pledează şi Dr. Bădiliţă, Biserica romană ţine cu dinţii la tradiţia sa…particulară…care a devenit platoşa principală a discursului ei teologic.
5. În particular, în ceea ce ne priveşte pe noi, cel care scrie acum, nu suntem obsedaţi nici de catolici, nici de protestanţi, nici de mahomedani, nici de evrei, nici de filmele horror, nici de drogaţi, nici de exaltaţi şi nici de falşi-apocaliptici, ci …constatăm când e cazul.
6. Filioque e o calamitate care face harcea-parcea tot ce înseamnă triadologie, hristologie, pnevmatologie, eclesiologie, soteriologie, eshatologie. Dacă nu înţelegi că filioque înseamnă negarea identităţii ipostatice veşnice a persoanelor divine, că introduce subordonarea între ele şi că face din raportarea la Treime o raportare la esenţa divină, în mod nepersonal, şi nu duce la realitatea comuniunii cu Treimea, înseamnă…că nu ai adâncit niciodată dogma Trinităţii conform Tradiţiei ortodoxe. Însă nu e timpul trecut…Căci filioque nu e legitim din punct de vedere tradiţional-patristic, nu are justificare teologică…şi unul ca Toma de Aquino, în cap. 3 despre Sfântul Spirit din Summa Theologica, îl observa ca pe o expresie personală a Occidentului despărţit.
7. Sintagma ” Duhul purcede numai de la Tatăl” aparţine lui Ioan şi Crezului Bisericii şi nu e o teologumenă. Filioque a fost unul dintre motivele esenţiale ale schismei Bisericii una şi nu e o floricică oarecare, decât dacă eşti incoştient sau imatur din punct de vedere teologic şi duhovnicesc. La o adică, dacă vrei să faci o ortodoxie postmodernă nu e important nimic şi nimeni, ci numai tu şi creierii tăi sunt singura instanţă…teologică.
Pentru articolul al 2-lea
1. E tradusă bine, din latină, falsa dogmă a imaculatei concepţii de către Dr. Bădiliţă, şi îl asigurăm de faptul că ştiam ce spune textul acesta…şi ce nu spune el în acord…cu Tradiţia Bisericii. Tocmai acest lucru, stipularea faptului că Prea Curata se naşte fără păcat strămoşesc, ca un alter-ego al Mântuitorului, Care Se naşte din Ea fără păcat…e minciuna. Pentru că din această falsă dogmă a apărut tot angrenajul non-tradiţional al noului cult marianic din romano-catolicism, care tinde să înlocuie pe Fiul cu Maica Sa şi Maica nu mai trimite la Fiul Ei, ci Maica devine un co-mântuitor al Bisericii. Pentru cine doreşte să studieze aceste modificări doctrinare e de ajuns să ia ultimele ediţiile ale cărţilor de cult romano-catolice din română şi să observe ce spun cărţile de cult romano-catolice despre Prea Curata Stăpână. Şi vor observa zguduitor de repede…ce profil teologic are Maica lui Dumnezeu în cultul romano-catolic actual.
2. Dacă vorbim de o răscumpărare a Maicii lui Dumnezeu în afara iconomiei mântuirii în Hristos, atunci Ea, prin acest act, desfiinţează întreaga iconomie a Fiului Ei, dacă Ea se autoexlude sau a fost exclusă din el. Însă El este Mântuitorul tuturor şi prin întruparea Sa din Fecioară şterge păcatul strămoşesc al Pururea Fecioarei.
3. Infailibilitatea şi primatul papal e desfinţarea de jure şi de facto a prezenţei şi a rolului activ al lui Hristos Dumnezeu în Biserica Romo-Catolică. Dacă aceasta ar fi realitatea primară a Bisericii trebuia să avem dogmatizat acest lucru in principium. Dacă noi îl dogmatizăm peste aproape două veacuri de la Hristos înseamnă că vrem, cu obstinaţie, să ne revendicăm drepturi pe care Tradiţia ni le…detestă. Şi tocmai de aceea avem nevoie de cuvioşia şi bunul simţ al Tradiţiei pentru că ne reaminteşte cum stăteau şi ar trebui să stea lucrurile Bisericii.
4. Dacă vreţi să mai vorbim şi despre…cât de inutil şi de fantasmagoric e purgatoriul, cred că trebuie să vorbim şi de câţi mulţi bani le-au trebuit unora…ca să se închipuie că scapă de el.
Însă, la urma urmelor…Dr. Bădiliţă e purtătorul de cuvânt al papalităţii în România sau un teolog fără graniţe dogmatice? Pentru că, ar trebui să scrie şi un al treilea, un al 10-lea şi un al 15-lea articol, pe unde vrea dumnealui, ca să ne spună cât de neisprăviţi sunt cei care…neagă învăţătura Bisericii Ortodoxe. Însă adevărul e o chestiune de conştiinţă…Dacă ai conştiinţă, nu te laşi din scris, tocmai acum când e să spui cât …de ortodox eşti tu! Şi noi aşteptăm, după atâtea mărturii aiuritoare şi o mărturisire de credinţă din partea Dr. Cristian Bădiliţă şi, de ce nu, până când pleacă dintre noi, să ne traducă şi nouă colecţia SC şi…să o comenteze, pentru ca nepoţii noştri să nu îşi bată joc de el, ca el de Stăniloae…că a avut cărţile şi … a dormit deasupra lor ca un teolog atent.
Pr. Dorin