Leul din Sion: expuneri din profețiile lui Amos, Țefania și Hagai

Tatu 1

Silviu Tatu, Leul din Sion: expuneri din profețiile lui Amos, Țefania și Hagai, Ed. Casa Cărții, Oradea, 2008, 193 p.

 ***

Tatu 2

Cartea e formată din trei părți și în fiecare parte a cărții se discută câte un Sfânt Profet.

În Cuvânt înainte, p. 11-12, autorul ne spune că în cartea de față „se recuperează” cărțile Sfinților Amos, Țefania și Hagai „pentru pupitrul și amvonul Bisericii din România”, p. 11.

Introducerea are subtitlul: De ce are teologia relevanță pentru omul contemporan?, p. 15-18.

„teologia are menirea de a oferi o concepție coerentă despre lume și viață”, p. 16.

„Dumnezeu este categoric atunci când Își impune standardul de dreptate asupra Lumii”, p. 23.

„Cuvintele lui Isus nu sunt negociabile. Cristos știe exact situația bisericilor și are avertismente și promisiuni clare”, p. 24.

„Bogăția are capacitatea de a obnubila rațiunea, de a întuneca mintea. Cu cât mai mare este pericolul pentru cei care se complac în imoralitate”, p. 39.

Tatu consideră că profetismul vechitestamentar „nu era o ocupație, ci o misiune. Chemarea o făcea Dumnezeu și slujirea dura atâta timp cât Dumnezeu dorea”, p. 42.

Însă darul profetic nu era și nu este revocabil, pentru că el e dăruit de Dumnezeu pe măsura curățirii și a sfințeniei omului. Iar dacă omul care l-a primit trăiește sfânt, de ce să îi ia Dumnezeu darul, pe care tot El i l-a dat?

„Dumnezeu comunică mai eficient cu cei care i se supun fără obiecții”, p. 48.

Juncane în loc de junici, p. 65.

Autorul are pasaje care pendulează între comunism (p. 72-73), cutremurul din 1977 (p. 74) și ironia la adresa predicii Arhiepiscopului ortodox de Alba Iulia (p. 79). Adică vine până în realitatea imediată cu paralelismele făcute la adresa cărții Sfântului Amos.

„generația SHORTCUT”, p. 107.

Divagațiile pornind de la Țefania (pentru că întreaga carte este o transmutare a teologiei vechitestamentare în câmpul omileticii) încep în p. 115.

În p. 123, autorul propune taxa pe înjurături iar în p. 130-131 se ocupă cu superstițiile românești.

Partea a treia, referitoare la Sfântul Hagai (Agheu în edițiile sinodale românești) începe în p. 153.

În p. 165, de la vioara lui Paganini mâncată de carii, autorul trage concluzia că „același pericol îl paște pe fiecare credincios, care își necinstește stăpânul [se referă la Dumnezeu n.n.] prin nefolosirea darului spiritual încredințat. Nu este de mirare că numeroase biserici au devenit doar niște relicvarii”.

Bibliografia selectivă începe în p. 191.

În care citează și teza de doctorat a unui ortodox: Mircea Basarab, Cartea Profetului Amos. Introducere, traducere și comentariu, p. 191, pe care și eu am citit-o și folosit-o într-un comentariu la Cartea Sfântului Amos, încă neterminat.

Tatu 3

Cum au ajuns și baptiștii „tradiționaliști” sau despre foamea de bani

Unii baptiști, de la Cluj, după 8 ani de muncă, au dat o traducere baptistă a Scripturii. Am downloadat-o și eu de la sursa citată acum și mi-a plăcut, în mare…că orice traducere a lor…e confesionalizată…și nu e lăsată așa, cum e ea să fie. Am apreciat munca…chiar dacă nu m-am îndrăgostit de niciunul dintre ei.

Acum, colțosul de iubitul Cruceru, când a văzut că ăia de la Cluj ai lor și nu el și ai lui, de la Oradea (a se reține această capitală de județ, vorba lui Nelu Roșioru devenit Nelu Ploieșteanu) au făcut Scriptură nouă, i-a nenorocit imediat cu un articol doct…de o juma’ de pagină. Așa, să le fie rușine…că au îndrăznit, ca după Bădiliță, cumva, cineva, să mai traducă în România (pentru Cruceru România = ROmânika…că așa gândește el drept) Sfânta Scriptură.

Al lui Conțac, prieten cu ștabul Cruceru, cu acest lăutar al muzicii baptiste, imediat a găsit ruptura cu tradiția baptistă: Fidela e după KJV, ameliorată ca vai de ea și nu e bună…mai pe scurt, pentru congregația lui din Oradea.

Acu’, alt prieten al lui iubitul Cruceru, dr. Tatu vine și conchide irefutabil: baptiștii lui Cruceu se tem de nou și asta „miroase a traționalism de la o poștă” iar…cine „promovează”, adică comercializează, mai pe românește, Biblia…ăi bani își bagă în bugetul lui…fără să deconteze și la stat din ei.

Acum devine mai evidentă treaba de ce dulăul de Cruceru s-a luat de Ediția BOR 2001, jubiliară a ÎPS Bartolomeu Anania și nu s-a luat și de a lui Bădiliță. De ce? Pentru că Bădiliță l-a făcut părtaș la nume pe Cântarea Cântărilor (vă dați seama…la cartea la care evreii începeau comentariul de la 50 de ani încolo?!!!) iar ÎPS Bartolomeu nu l-a citat deloc, pe filologul Cruceru, un om de renume mondial, un necunoscut geniu al Carpaților, un Luther al Oradei.

Ieri când am dat-o cu Cruceru care o să-și scoată cele 60 de volume in folio cu traducerea la Scriptură…era pentru toată mârlănia asta, care nu ne privește, e între ei…dar care ne spune ceva…și mai profund despre caracter, iubirea intra-baptistă, interese cu Biblii de vânzare, interese cu evanghelizări plătite, interese de interese de doi lei și-un biscuite.

Cruceru, nota 10!

Ți-am spus eu: învăț sectologie cu blogurile voastre…ce nu am învățat în toată mama de facultate pe care am făcut-o!

Ține-o tot așa!