„Viiaţa lumii” (II)
Textul poemului este un melanj de parafraze scripturale şi de alte dezvoltări ale unor teme şi motive, care îşi au originea tot în Biblie, al căror mesaj central se rezumă la avertismentul asupra deşertăciunii lumii şi a vicleniei cu care ea ucide sufletele celor care iubesc aparenţele. Aparenţe care sunt numai iluzia perenităţii celor pământeşti.
În cele ce urmează, vom scoate în evidenţă ideile principale ale acestui poem, care sunt esenţialmente creştine şi ortodoxe.
Viaţa omului pe acest pământ este cumplită, este cu griji şi primejdii, care fac ca omul să trăiască permanent cu ameninţarea morţii. Asemănarea vieţii cu o aţă subţire, care se taie repede, ar putea fi inspirată din Eccl. 12,5-7 („…fiindcă omul merge la locaşul său de veci şi bocitoarele dau târcoale pe uliţă; mai înainte ca să se rupă funia de argint şi să se spargă vasul de aur şi să se strice ulciorul la izvor şi să se sfărâme roata fântânii, şi ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat.), dar şi din alte locuri scripturale, pe care nu le-am identificat încă.
Prima constatare este imediat secondată de punerea în evidenţă a caracterului ipocrit şi iluzoriu al lumii: O, lume hicleană, lume înşelătoare! Iluzia nu este în acest caz – aşa cum nu este nici la Eminescu, care se va inspira de la Sfântul Dosoftei, de la Costin şi Cantemir – o maya buddhistă, ci ea constă în halucinarea duhovnicească, în înşelarea celor care îşi pun toate speranţele în viaţa aceasta, când ar trebui să conştientizeze faptul că trec zilele ca umbra, ca umbra de vară (parafrază la Ps. 143, 4: „Omul cu deşertăciunea se aseamănă; zilele lui ca umbra trec.”).
Dar însăşi personificarea lumii, pe care o practică şi Dimitrie Cantemir în Divanul, este de sorginte biblică, neotestamentară mai ales. Lumea aceasta este, în viziunea de esenţă bizantină a celor doi cărturari, o personificare negativă, a răutăţii şi a stricăciunii, atunci când ea reprezintă acea masă de oameni care preferă să trăiască departe de Dumnezeu, care nu-L acceptă pe Hristos în viaţa lor. Este lumea care îl are stăpânitor pe diavolul (cf. In. 12, 31), sau veacul desfrânatu (cf. Mt. 12, 39: „Iar El, răspunzând, le-a zis: Neam viclean şi desfrânat cere semn, dar semn nu i se va da…”). În această ipostază prezintă Mântuitorul Hristos lumea care nu vrea să asculte de El şi tot astfel o regăsim şi în versurile costiniene, ca şi în Divanul cantemirean.
Comparaţiile alese de Miron Costin, pentru a pune în evidenţă perisabilitatea lumii, sunt foarte concrete, foarte plastice. Imaginea vieţii ca o aţă subţire este dublată de aceea a anilor care se aleargă ca o roată, a vremilor care se duc ca o umbră vaporoasă, pe care nicio poartă / A le opri nu poate şi a lumii care trece ca apa în cursul său. Impresia creată este una foarte puternică, de rostogolire neostoită, de prăvălire, de lipsă de consistenţă şi stabilitate.
Rusticitatea acestor imagini nu este de factură populară, ci este şi ea o secondare a referatului biblic. Acelaşi caracter rustic l-au semnalat mai mulţi cercetători şi în operele Sfinţilor Varlaam, Dosoftei şi Antim Ivireanul, cu precizarea că plasticitatea imaginilor avea amprentă biblică, o amprentă simbolică ce ascunde înţelegeri duhovniceşti profunde şi multiple.
Dacă cineva se mai îndoieşte de caracterul tradiţional ortodox al ideaticii şi imagisticii costiniene, din cele ce am discutat anterior, şi le mai confundă încă, cu un discurs umanist, îi oferim un pasaj foarte semnificativ, din Cazania Sfântului Varlaam, în care acesta accentuează următoarele: Călătoria noastră în această lume iaste foarte sârguitoare, ca o apă repede ce cură [curge, din lat. curro, currere, cucurri, cursus = a curge repede]. Aşa şi noi curăm [curgem] şi ne apropiem de moarte, şi zilele noastre trec ca o umbră de nor fără de ploaie. Ca corabia pre mare ce o bate vântul spre margine, ca o piatră din deal la vale când se răntună [se răstoarnă] şi nu să poate opri, aşa merge de tare şi viaţa noastră către moarte. Şi noi suntem ca nişte nemernici [străini] în această lume. Din cazania la Duminica a treizecea.
(Va urma – aici)
Psa. Drd. Gianina Picioruş