Etichetă: statornicie în relaţie

Ca să intuieşti traseul unei ştiinţe sau al unei lucrări tehnice trebuie să apelezi la un specialist, la un cunoscător. Ca să intuieşti drumul spre tine şi în acelaşi timp drumul spre relaţia ta reală cu Dumnezeu, în viaţa duhovnicească însă, trebuie să apelezi la un Învăţător, la un Părinte duhovnicesc. El a fost creat, la rândul său, de un alt Părinte duhovnicesc prin iradierea personală şi ascultarea de acela. O filieră continuă de ucenicie în cadrul căreia se intuiesc drama personală, viaţa Bisericii, Scriptura, vieţile Sfinţilor, modul de a fi în societate, aşteptarea morţii şi nădejdea mântuirii.

Însă această relaţie de ucenicie e mereu unică, pentru că e mereu personală şi interpersonală. Pe măsură ce ucenicul îşi descoperă rădăcinile sale ortodoxe pe atât şi Părintele îşi verifică adâncimile cunoaşterii sale şi învaţă din relaţia sa cu ucenicul. Nu este o iradiere numai de la Părinte spre ucenic ci şi invers. Părintele învaţă din eforturile ucenicului şi din căderile lui multiple şi ucenicul din viziunea de ansamblu, de mare fineţe a Părintelui, a Maestrului său în cele duhovniceşti.

Adevărata ucenicie e o învăţare perpetuă de la Părintele duhovnicesc, o învăţare care se continuă şi după adormirea acestuia. Dacă Părintele devine Sfântul din viaţa ucenicului, dacă Părintele se dovedeşte adevărat ucenic al Domnului, Părintele este, din planul veşniciei, un învăţător continuu, acelaşi şi mereu altul, al fiului său întru Domnul. Adevăratul Părinte este cel care are adevărata îndrăzneală către Domnul, aici şi dincolo. Adevărul Părinte e Sfântul. Iar dacă ucenicul trăieşte relaţia cu Părintele ca o relaţie cu un Sfânt încă de aici, după adormirea acestuia, relaţia cu Sfântul său Părinte este şi mai intensă şi suportă transformări şi mai puternice.

Însă toate transformările relaţiei sale cu Părintele sunt dumnezeieşti. Îl percepe şi mai intens în sine, în dragostea ce i-o poartă, îl simte în viaţa lui, ajutându-l zilnic, vorbeşte cu el ca unui viu, şi harul pe care îl simte în el, ca urmare a rugăciunilor sale faţă de Părintele său poartă amprenta personală pe care o ştia de când ucenicea la el, aici, pe pământ. În aceasta constă marea minune: rugându-se lui îl simte ca şi înainte, ştie că e el, Părintele său, dar mult mai intens, mult mai copleşitor ca înainte. Se simte păzit, îndrumat, apărat de el şi de rugăciunile sale. Îl simte în el, cu el şi lângă el mereu şi ştie că Părintele său mijloceşte pentru iertarea sa de păcate.

Aşa arată adevărata ucenicie! Adevărata ucenicie nu abdică niciodată de la dragostea şi relaţia cu Părintele. Când crezi că ai învâţat suficient de mult încât să te muţi la un altul nu ai înţeles nimic esenţial. Adevărata ucenicie e o statornicie pentru veşnicie faţă de Părintele tău. Tu eşti cu el şi el este cu tine, pentru că el te duce spre Dumnezeu continuu. Voi sunteţi împreună pentru că sunteţi cu Dumnezeu, pentru că în Dumnezu înaintaţi şi El vă este fundament neclintit al dragostei şi ascultării ce vă leagă.

Pr. Dorin.