Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Etichetă: Studii de Teologie Dogmatică Ortodoxă (vol. 2) (Page 1 of 6)

Studii de Teologie Dogmatică Ortodoxă (vol. 2)

Studii de Teologie Dogmatica Ortodoxa (vol. 2)Pagina sursă a cărții.

*

item image

Read Online
(4.7 M)PDF
(173.6 K)EPUB
Kindle
Daisy
(452.3 K)Full Text
(3.4 M)DjVu

All Files: HTTPS Torrent (2/0)

*

Cuprins

1. Icoana ca prezență teologică (2-7) ‡  2. Teologia iconostasului după Fericitul Pavel Florenski (8-11) ‡  3. Vizualitatea contemplativă a icoanei (12-37) ‡ 4. Experierea slavei lui Dumnezeu în Sfintele Taine ale Bisericii (38-61) ‡ 5. Sfântul Maslu și antropologia eclesială (62-70) ‡ 6. Prezența Sfinților Îngeri și a demonilor în viața noastră (71-95) ‡ 7. Conținutul teologic al cursurilor universitare ale Pr. Prof. Dr. Adrian Niculcea (96-136) ‡

8. Consecințele dogmei triadologice în viața duhovnicească. De la Sfântul Grigorie Palama la documentul teologic BEM (137-151) ‡ 9. Dogmatica Părintelui Mihail Pomazanski sau despre autolimitările neavenite ale tradiționalismului (152-170) ‡ 10. Experiența mistică a Sfântului Savva Vatopedinul, cel nebun pentru Hristos (171-196)‡ 11. Teologia harului în Slujbele de sfințire ale apei (197-209) ‡  12. Maica Domnului în teologia ortodoxă românească (210-217) ‡ 13. Mariologia Mineielor românești (218-288) ‡ Bibliografie (289-302)

Mariologia Mineielor românești [13]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Studii

de

Teologie Dogmatică

Ortodoxă

 *

(vol. 2)

*

Cap. al 13-lea al cărții

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a.

***

Într-o cântare din 8 iulie, Maica lui Dumnezeu este numită drept „prefacerea celor scârbiți”[1]. Ca una care transformă, prin harul ei, scârba/ întristarea noastră în bucurie. Și tot în aceeași cântare, ea este „sănătatea celor bolnavi, împăcarea celor învrăjbiți, liniștea celor înviforați [tulburați]”[2].

În ziua de 11 iulie avem o altă cântare mariologică care vorbește despre prefacerea stării interioare în mod haric: „întristarea poporului tău prefă-o spre veselie”[3]. Pentru că harul dumnezeiesc este cel care ne scapă de tristețea sufletească, de greutatea resimțită duhovnicește.

Maica lui Dumnezeu este „cântarea cea cinstită a Apostolilor și veselia cea de bucurie a Îngerilor”[4]. Ea este „podoaba”[5] celor credincioși. Pentru că iubirea pentru Maica lui Dumnezeu e adevărata împodobire a persoanei noastre.

Maica Domnului „risipește sfaturile și semețiile [semețirile] cele prea îndrăznețe”[6] ale celor necredincioși. Ea e „palat veselitor”[7], „sceptru prea minunat”[8] și „izvor [al] luminii celei neapuse”[9]. Al luminii dumnezeiești. Iar în Duminica Sfinților Părinți găsim o cântare mariologică care începe în acest fel: „Toată ești frumoasă, toată ești bună, toată luminoasă, și de Dumnezeu primitoare, cu totul una și strălucită”[10]. Căci, cu adevărat, Maica lui Dumnezeu este o „minune necuprinsă de minte”[11], pentru că sfințenia ei nu poate fi înțeleasă de noi.

Născătoarea de Dumnezeu este cea care „întărește nestatornicia cugetului”[12] nostru. A minții noastre. Ne face mintea să fie statornică, neschimbată. Să ne putem concentra la un singur lucru. Pentru că ne liniștește cugetul atunci când e tulburat[13].

Maica lui Dumnezeu este „căruța cea cu chip de soare a Soarelui celui neapus”[14]. Iar sintagma chip de soare exprimă slava dumnezeiască de care Născătoarea de Dumnezeu este plină.

Sfântul Profet Iezechiil e pomenit pe 21 iulie. Și o cântare mariologică a acestei zile liturgice spune că lui îi aparține sintagma „țarină curată[15], prin care a profețit curăția și fecioria Născătoarei de Dumnezeu. Cred că se referă la Iez. 17, 8, LXX: „pedion calon [câmp bun]”.

Tot într-o cântare din 21 iulie, imnograful mărturisește că o predică pe Născătoarea de Dumnezeu „cu gura, cu cugetul și cu inima”[16]. Pentru că prin ea ne-am împăcat cu Dumnezeu[17]. Iar Fiul ei îi „împodobește cu frumuseți cuvioase”[18] pe cei care o laudă cu cântări pe Maica Sa[19].

Maica lui Dumnezeu este „bucuria Îngerilor, cuvântarea cea de cinste a Apostolilor, predicarea Profeților și încununarea Mucenicilor”[20].

În ultimul Minei, cel de pe luna august, Maica lui Dumnezeu este „nădejdea marginilor”[21]. Se referă la marginile pământului. Pentru că ea îi ocrotește pe toți credincioșii de pe fața pământului. Ea ne „oprește pășunea păcatului”[22] și ne dăruie „înțelepciune întreagă”[23], păzindu-ne nespurcat sufletul cât și trupul[24].

Într-o cântare a Crucii din ziua de 3 august, Maica lui Dumnezeu este numită „junica cea nespurcată”[25]. Cu trimitere la Num. 19, 2, la „junica roșie [damalin pirran]” [LXX]. Și junica Îl vede pe Vițelul ei suferind pe Cruce, fiind răstignit de către „adunarea nemulțumitorilor jidovi”[26].

Maica lui Dumnezeu are „sfințită serbare”[27], prăznuire în Biserică. Și într-o cântare din 9 august, nașterea Domnului din Fecioară e numită „strălucire mai presus de minte”[28]. Ea fiind pusă în relație cu dumnezeiasca Sa schimbare la față de pe Muntele Taborului[29].

Născătoarea de Dumnezeu ne luminează cu „razele luminii” sale, ne ridică din groapa pieirii și îi rușinează pe vrăjmașii noștri spirituali, care „pururea necăjesc inima” noastră[30].

Ea este „frumoasa” care L-a născut „pe Cel frumos”[31]. De aceea, ea ne alină „vasul cel nestatornic al patimilor” noastre[32], pentru că este „arma noastră”[33] duhovnicească.

Sfinții Apostoli au venit, în mod minunat, de la marginile pământului și au îngropat-o pe Maica Domnului[34]. Dar Maica Domnului, întru adormirea sa, nu a părăsit lumea[35]. Căci adormirea ei este mutare la viața cea veșnică[36] și ea se roagă continuu pentru noi.

Sfinții Îngeri au fost alături de Sfinții Apostoli la îngroparea trupului Prea Curatei[37]. Iar trupul ei n-a cunoscut stricăciunea[38].

Sinaxarul zilei de 15 august vorbește pe larg despre adormirea Maicii Domnului. Cu 3 zile înainte, Maica Domnului a fost înștiințată de Sfântul Arhanghel Gavriil că va adormi. Și Maica Domnului „s-a bucurat cu bucurie mare” primind această veste[39].

Iar când s-a dus, ca de obicei, în Muntele Măslinilor să se roage, s-a petrecut un eveniment aparte: copacii s-au plecat în fața Stăpânei. Când a ajuns în casa ei s-a cutremurat casa, a aprins multe lumânări, a chemat rudeniile și vecinii și s-a pregătit pentru adormirea sa[40].

De la Arhanghelul Gavriil a primit o stâlpare de finic…iar femeilor chemate de ea le-a promis ajutor după moarte cât și întregii lumi. Și-a împărțit cele două veșminte…iar pe norii slavei dumnezeiești au fost aduși Sfinții Apostoli cât și „Ierarhii înțelepțiți de Dumnezeu: Dionisie Areopagitul, Ierotei și Timotei”[41].

Maica Domnului și-a cerut iertare de la toți, a făcut rugăciune pentru toată lumea și și-a dat sufletul său în mâinile Fiului ei. Iar odată cu adormirea sa s-au petrecut multe vindecări minunate[42].

Maica lui Dumnezeu a fost îngropată în satul Ghetsimani. Însă, după trei zile, trupul Maicii Domnului nu a mai fost găsit în mormânt[43]. Pentru că Domnul l-a ridicat la cer…deși Sinaxarul zilei nu precizează înălțarea trupului ei, de către Domnul, la cer. Însă o cântare a zilei de 15 august o declară vie după moarte[44].

A treia cântare de la cântarea a 9-a a praznicului Adormirii Maicii Domnului vorbește despre luarea pe mâini a sufletului Maicii Domnului de către Domnul. Priveliște trăită cu înspăimântare de către Puterile cerești[45]. Iar „luarea pe mâini” a sufletului ei de către Domnul înseamnă primirea sufletului ei la adormirea sa.

Maica lui Dumnezeu s-a mutat de pe pământ la cereștile locașuri[46], la Fiul ei[47]. Și mântuiește de cutremur cetatea închinată ei[48]. Și tocmai din prima sedelnă a zilei de 17 august aflăm că Maica Domnului este și cu sufletul și cu trupul în Împărăția lui Dumnezeu[49].

Pământul s-a binecuvântat prin îngroparea Maicii Domnului iar „văzduhul s-a sfințit prin străină suirea” ei la cer[50].

Pururea Fecioara Maria este „scaunul lui Dumnezeu cel în chipul focului”[51] și ne îmbogățește pe noi cu daruri dumnezeiești[52]. Pentru că ne îndreptează, cu folosirea ei, la „desfătarea pocăinței”[53]. Ne dăruiește „izvoare de lacrimi”, prin care ne spălă gândurile cele pătimașe ale inimii, și stinge „văpaia poftei celei necuvioase” din ființa noastră[54].

Brâul Maicii Domnului (a cărui punere în raclă se cinstește pe 31 august) ne luminează și ne bucură[55]. Și puterea lui ne întărește asupra vrăjmașilor noștri și asupra patimilor noastre[56] și ne dăruiește har și milă[57].

Din Sinaxarul zilei aflăm că împăratul Arcadie a adus, de la Ierusalim la Constantinopol, brâul Maicii Domnului și l-a pus într-un „sicriu luminat”, adică împodobit aparte. El l-a găsit la „o femeie fecioară” din Ierusalim, care îl păstra, dimpreună cu „cinstita haină” a Maicii Domnului[58].

Din bogata teologie mariologică evidențiată de cercetarea noastră pe cele 12 Mineie românești rezultă că Maica lui Dumnezeu e privită atât din perspectiva împlinirii profețiilor în persoana sa dar și din perspectiva prezenței sale reale, cotidiene, în viața Bisericii și a lumii.

Ea este Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioară, fiind în relație reală și continuă cu Fiul ei și Dumnezeul nostru dar și apărătoare și ajutătoare fierbinte a tuturor celor credincioși. Relația sa totală cu Fiul ei dar și cu Dumnezeul treimic trebuie văzute în mod concomitent cu rugăciunea sa de mijlocire pentru noi și cu ajutorul haric pe care ni-l dăruie în viața noastră.

În acest fel avem, deopotrivă, o perspectivă teologică și experiențială asupra persoanei și a vieții Maicii Domnului. Pentru că evlavia noastră față de ea nu trebuie să o scoată din relația sa cu Dumnezeu, să o autonomizeze, după cum nici raportarea noastră la persoana ei nu trebuie să fie una strict teologică, lipsită de dragoste și de evlavie reală față de ea, de încredere în ajutorul ei permanent.


[1] Mineiul lunei lui Iulie, tipărit cu aprobarea Sântului Sinod al Sântei nóstre Bisericĭ Autocefale Ortodoxe Romăne, Ed. Tipografia „Cărților Bisericesci”, Bucuresti, 1894, p. 92.

[2] Ibidem.

[3] Idem, p. 106.

[4] Idem, p. 107.

[5] Ibidem.

[6] Idem, p. 109.

[7] Idem, p. 161.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 178.

[10] Idem, p. 181.

[11] Idem, p. 196.

[12] Idem, p. 198.

[13] Idem, p. 211.

[14] Idem, p. 241.

[15] Idem, p. 243.

[16] Idem, p. 246.

[17] Ibidem.

[18] Idem, p. 286.

[19] Ibidem.

[20] Idem, p. 325.

[21] Mineiul lunei lui August, tipărit cu aprobarea Sântului Sinod al Sântei nóstre Bisericĭ Autocefale Ortodoxe Romăne, Ed. Tipografia „Cărților Bisericesci”, Bucuresti, 1894, p. 20.

[22] Idem, p. 28.

[23] Ibidem.

[24] Ibidem.

[25] Idem, p. 40.

[26] Ibidem.

[27] Idem, p. 66.

[28] Idem, p. 107.

[29] Ibidem.

[30] Idem, p. 132.

[31] Idem, p. 138.

[32] Idem, p. 139.

[33] Idem, p. 144.

[34] Idem, p. 158.

[35] Idem, p. 160.

[36] Ibidem.

[37] Idem, p. 164.

[38] Ibidem.

[39] Idem, p. 170.

[40] Ibidem.

[41] Ibidem.

[42] Ibidem.

[43] Idem, p. 171.

[44] Idem, p. 173.

[45] Ibidem.

[46] Idem, p. 177.

[47] Idem, p. 179.

[48] Idem, p. 181.

[49] Idem, p. 192. Cântarea e aceasta: „Mutându-se sufletul tău cel înțelegător, întru cele cerești, și trupul tău cel curat de stricăciune, în Rai se veselește Prea Sfântă”.

[50] Idem, p. 219.

[51] Idem, p. 268.

[52] Idem, p. 269.

[53] Idem, p. 280.

[54] Idem, p. 329.

[55] Idem, p. 338.

[56] Idem, p. 339.

[57] Idem, p. 341.

[58] Idem, p. 345.

Mariologia Mineielor românești [12]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Studii

de

Teologie Dogmatică

Ortodoxă

 *

(vol. 2)

*

Cap. al 13-lea al cărții

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a.

***

Mineiul pe aprilie o numește pe Maica Domnului „sicriu [chivot] al bunătății” [1]. Cu sensul: cea care e plină de bunătate. Care e un tezaur de bunătate. Care tezaurizează bunătatea pentru că a personalizat-o. Tocmai de aceea, ea este „îndulcirea cea tainică a sufletelor” noastre[2].

Într-o cântare din 7 aprilie se face referire la faptul că Prea Curata Treime a binevoit în Maica Domnului. Și astfel, ea este numită „voința cinstitei Treimi”[3]. Tot aici, Maica lui Dumnezeu e prezentată ca cea care „a odrăslit spicul cel nelucrat al Raiului, pe Împăratul și Domnul”[4].

Maica lui Dumnezeu a fost „dumnezeiesc locaș al Atotțiitorului”[5]. Iar într-o cântare din 23 aprilie, Maica lui Dumnezeu e numită Mariam[6] ca în limba ebraică.

În Mineiul pe mai, Maica lui Dumnezeu e cea care ne scapă pe noi de „primejdia cea iute și cumplită”[7]. Iar „sfeșnicul cel cu totul de aur”[8] al templului Vechiului Testament a fost o prefigurare a Maicii Domnului.

Născătoarea de Dumnezeu este „nădejdea limbilor[9], a neamurilor. Și pentru a arăta curăția ei imensă, o cântare din ziua de 12 mai o numește „prea nevinovată”[10].

Într-o cântare din ziua de 13 mai, noi îi mulțumim Maicii lui Dumnezeu pentru că „ne-am îmbogățit de cunoștința lui Dumnezeu”[11], prin aceea că o cunoaștem și o cinstim pe ea[12]. De aceea, ea este „veselie de cunoștință”[13], o cunoaștere care ne veselește pe noi.

Maica Domnului omoară în noi „cugetul trupului” și ne înviază sufletul[14]. Omoară în noi patimile, care sunt gândirea trupească a persoanei noastre, și ne înviază duhovnicește sufletul, adică ni-l umple de har.

Și prin faptul că rămâne Fecioară în veci, Maica Domnului arată „semnele dumnezeirii celei adevărate” a Fiului lui Dumnezeu[15].

În lupta noastră cu demonii, Maica lui Dumnezeu este „armă tare și nebiruită”[16]. Pentru că ea are „îndrăzneală ca o Maică către” Fiul ei și se roagă continuu pentru mântuirea noastră[17]. De aceea, ea „usucă mulțimea răutăților”[18] noastre, care au crescut ca niște ierburi rele în sufletul nostru.

Într-o cântare mariologică a zilei de 25 mai, Maica lui Dumnezeu este desemnată drept singura persoană, în care „fecioria și nașterea, mai presus de fire și de cuvânt, […] s-au împreunat”[19]. Pentru că ea L-a născut în mod negrăit pe Dumnezeu întrupat[20].

Vorbind tot despre întruparea Domnului, o altă cântare o numește pe Maica Domnului „scaun de cuviință dumnezeiască”[21]. Pentru că Domnul S-a odihnit întru ea[22].

Născătoarea de Dumnezeu, născându-L pe „Hristos, pe mirul cel nedeșertat…a bineînmiresmat lumea cu mirosuri insuflate de Dumnezeu”[23]. Și ea face pururea „pace adâncă” în sufletele noastre[24]. Pentru că, născându-L pe Domnul, pântecele ei s-a făcut „locaș de lumină”[25], prin lumina ei mântuindu-ne de „întunericul înșelăciunii”[26].

Tot ca un corelativ al luminii dumnezeiești este și înfrumusețarea. Maica lui Dumnezeu „a înfrumusețat firea omenească cu nemurire și cu dar”[27] prin faptul că L-a născut pe Domnul. Pentru că umplerea noastră de lumină dumnezeiască înseamnă înfrumusețarea noastră reală, ontologică, duhovnicească.

Într-o cântare din 19 iunie, Născătoarea de Dumnezeu este numită „bună între femei”, „frumoasă între tinere” și „mireasă nenuntită”, ca una care este „Curată între fecioare”[28]. Pentru că bunătatea, frumusețea și curăția sunt daruri dumnezeiești.

În Vecernia zilei de 20 iunie, prima cântare mariologică a zilei o numește pe Maica Domnului „palatul cel prea curat al Împăratului”[29]. Însă în aceasta ne rugăm ca Maica lui Dumnezeu să curățească gândul nostru întinat și să ne facă „locaș de veselie al Treimii celei mai presus de dumnezeire”[30].

Născătoarea de Dumnezeu a înnoit în mod minunat legile firii prin nașterea sa[31]. Iar într-o cântare din 25 iunie, ea ne este prezentată drept „Fecioara cea numită cu numele domniei, cetatea Împăratului Hristos”[32].

Maica lui Dumnezeu ne deschide „suirile la viață”[33]. La viața duhovnicească. Pentru ca într-o altă cântare, din 3 iulie, să se vorbească despre „suirea cea cerească”[34], spre care ne îndreptează mijlocirea Maicii Domnului[35].

Ea este singura pricinuitoare a mântuirii noastre[36]. Este „pierderea dracilor”[37] și „fiica lui Adam”[38], „mărirea”[39] noastră și „dezlegarea răutăților”[40] noastre.

Maica Domnului ne îndreptează la calea pocăinței[41] și ne umple inima de har și de dreptate[42].


[1] Mineiul lunei lui Aprilie, tipărit cu aprobarea Sântului Sinod al Sântei nóstre Biserici Autocefale Ortodoxe Romăne, Ed. Tipografia Cărților Bisericesci, Bucuresti, 1893, p. 9.

[2] Idem, p. 28.

[3] Idem, p. 57.

[4] Ibidem.

[5] Idem, p. 92.

[6] Idem, p. 192.

[7] Mineiul lunei lui Maiu, tipărit cu aprobarea Sântului Sinod al Sântei nóstre Biserici Autocefale Ortodoxe Romăne, Ed. Tipografia „Cărților Bisericesci”, Bucuresti, 1893, p. 66.

[8] Idem, p. 84.

[9] Idem, p. 101.

[10] Idem, p. 106. Sintagmă regăsibilă și în cântecul de Stea: „Steaua sus răsare/ Ca o taină mare/ Steaua strălucește/ Și lumii vestește/ Și lumii vestește//

Că astăzi Curata/ Preanevinovata/ Fecioara Maria/ Naște pe Mesia/ Naște pe Mesia…”.

[11] Idem, p. 110.

[12] Ibidem.

[13] Idem, p. 111-112.

[14] Idem, p. 116.

[15] Idem, p. 125.

[16] Idem, p. 182.

[17] Idem, p. 202.

[18] Idem, p. 209.

[19] Idem, p. 210.

[20] Ibidem.

[21] Idem, p. 247.

[22] Ibidem.

[23] Mineiul lunei lui Iunie, tipărit cu aprobarea Sântului Sinod al Sântei nóstre Bisericĭ Autocefale Ortodoxe Romăne, Ed. Tipografia „Cărților Bisericesci”, Bucuresti, 1894, p. 10-11.

[24] Idem, p. 95.

[25] Idem, p. 154.

[26] Ibidem.

[27] Idem, p. 157.

[28] Idem, p. 191.

[29] Idem, p. 194.

[30] Ibidem.

[31] Idem, p. 214.

[32] Idem, p. 246.

[33] Idem, p. 247.

[34] Mineiul lunei lui Iulie, tipărit cu aprobarea Sântului Sinod al Sântei nóstre Bisericĭ Autocefale Ortodoxe Romăne, Ed. Tipografia „Cărților Bisericesci”, Bucuresti, 1894, p. 28.

[35] Ibidem.

[36] Idem, p. 36.

[37] Idem, p. 54.

[38] Ibidem.

[39] Ibidem.

[40] Ibidem.

[41] Ibidem.

[42] Idem, p. 66.

Mariologia Mineielor românești [11]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Studii

de

Teologie Dogmatică

Ortodoxă

 *

(vol. 2)

*

Cap. al 13-lea al cărții

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a.

***

Maica Domnului este „chivotul sfințeniei”[1] dar și „muntele cel prea gras al lui Hristos Dumnezeu”[2]. Iar prin specificația prea gras cred că se referă la grăsimea muntelui, adică la rodnicia lui imensă. Și pentru că ea L-a născut pe Cel care „S-a făcut pentru noi mir[3], tocmai de aceea e numită: „vas al mirului celui cu mii de miresme”[4].

Maica Domnului este „ușa darului”[5]. Adică e ușa prin care a intrat la noi Stăpânul, Care ne-a umplut de dar/ har. De aceea, ea „a deschis oamenilor ușa cea cerească”[6] a mântuirii. Posibilitatea mântuirii tuturor oamenilor. Pentru acest motiv și noi ne rugăm ca Maica Domnului, prin harul ei, să ne deschidă „ușile pocăinței”[7], pentru ca prin pocăință să ne mântuim de „ușile morții”[8]. Pentru ca prin pocăință să facem din moartea noastră o trecere spre comuniunea veșnică cu Dumnezeu.

Într-o cântare din 6 februarie se vorbește despre cum Sfinții Profeți au fost învățați „tainele” Născătoarei de Dumnezeu[9]. Și din aceeași cântare înțelegem că „tainele” Maicii lui Dumnezeu sunt, în fapt, „semnele [prefigurările] cele dumnezeiești ale nașterii”[10] Domnului.

Maica lui Dumnezeu este „cer cuvântător”[11] pentru noi. Pentru că s-a făcut „ușă încăpătoare”[12] pentru „lumina cea fără [de] materie”[13]. Pentru lumina dumnezeiască a Dumnezeului nostru treimic.

Ea este „Maică nenuntită”[14]. Maică care nu a cunoscut bărbat. Este „vistierie mare”[15], pentru că e comoara întregii lumi.

În cântările mariologice ale Crucii, Maica lui Dumnezeu I se adresează, într-un mod duios, cu „prea dulce Fiule”[16]. Pentru că prea dulce este iubirea ei pentru El.

Maica lui Dumnezeu s-a înfrumusețat cu „frumusețile fecioriei”[17]. De aceea, ea este o Mireasă plină de daruri dumnezeiești[18]. Și cu liniștea ei pierde „viforul păcatului” din ființa noastră[19].

Născătoarea de Dumnezeu „îmblânzește furtuna valurilor”[20] din sufletul nostru. Și „ne încinge cu tărie” prin post și prin nevoințe. Cu tărie împotriva demonilor[21].

Într-o cântare din 5 martie, Maica lui Dumnezeu este „sabie cu două ascuțituri, care tai[e] capul vrăjmașului”[22]. Dar este și „capul cinstitei feciorii”[23], adică Fecioara prin excelență.

Născându-L pe Domnul, Pururea Fecioară Maria s-a arătat „loc de sfințenie”[24]. De aceea, ea este „ușa dumnezeieștii lumini”[25] pentru oameni. Este „chemarea lui Adam”[26] din Iad și „dezlegarea Evei”[27] din lanțurile Iadului, așa după cum sunt iconizați cei doi Sfinți Protopărinți în Icoana Învierii Domnului.

Maica lui Dumnezeu este „liman neviforât”[28] pentru noi. Ea este „înfrumusețarea Apostolilor și întărirea Sfinților Mucenici, lauda și mântuirea Cuvioșilor”[29]. Pentru că Maica lui Dumnezeu ne ajută pe fiecare dintre noi ca să ne mântuim.

Pentru ca să vorbească despre întruparea Domnului, o cântare din ziua de 23 martie o numește pe Maica lui Dumnezeu „ușa pogorârii”[30] Sale. Iar Sfinții Mucenici o predică pe Născătoarea de Dumnezeu[31].

Arhanghelul Gavriil adeverește Maicii Domnului „taina cea ascunsă și de Îngeri neștiută”[32]. Adică taina întrupării lui Dumnezeu Cuvântul din pântecele ei.

Și pentru că nașterea Domnului din Fecioară a fost suprafirească, tocmai de aceea Maica lui Dumnezeu e numită, într-o cântare a zilei de 25 martie, „pământul cel nesemănat”[33].

Născătoarea de Dumnezeu este „bucuria lumii [și] veselia neamului nostru”[34]. Veselia reală, duhovnicească, soteriologică.

Ea este „brazdă cinstită, cu bun rod și bine-odrăslitoare”[35]. Și este „rug însuflețit”[36]: afirmație cu adresă la Ieș. 3, 2. Căci ea este „mai desfătată decât cerurile și decât pământul”[37].


[1] Mineiul lunei lui Fevruarie, tipărit cu aprobarea Sântului Sinod al Sântei nóstre Biserici Autocefale Ortodoxe Romăne, Ed. Tipografia Cărților Bisericesci, Bucuresti, 1893, p. 26.

[2] Idem, p. 53.

[3] Idem, p. 56.

[4] Ibidem.

[5] Idem, p. 62.

[6] Ibidem.

[7] Ibidem.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 63-64.

[10] Idem, p. 64.

[11] Idem, p. 87.

[12] Idem, p. 90.

[13] Ibidem.

[14] Idem, p. 144.

[15] Idem, p. 154.

[16] Idem, p. 155, 245.

[17] Idem, p. 179.

[18] Ibidem.

[19] Idem, p. 180.

[20] Mineiul lunei lui Martie, tipărit cu aprobarea Sântului Sinod al Sântei nóstre Biserici Autocefale Ortodoxe Romăne, Ed. Tipografia Cărților Bisericesci, Bucuresti, 1893, p. 8.

[21] Idem, p. 34.

[22] Idem, p. 35.

[23] Idem, p. 41.

[24] Idem, p. 76.

[25] Idem, p. 79.

[26] Ibidem.

[27] Ibidem.

[28] Idem, p. 112.

[29] Idem, p. 158.

[30] Idem, p. 179.

[31] Idem, p. 183.

[32] Idem, p. 185.

[33] Idem, p. 194.

[34] Idem, p. 197.

[35] Idem, p. 219.

[36] Idem, p. 221.

[37] Idem, p. 258.

Mariologia Mineielor românești [10]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Studii

de

Teologie Dogmatică

Ortodoxă

 *

(vol. 2)

*

Cap. al 13-lea al cărții

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a.

Într-o cântare din 30 decembrie, Fecioara Preacurată le vorbește celor 3 magi despre Domnul[1]. Pe când, în ziua de 3 ianuarie, despre Maica lui Dumnezeu se spune că s-a făcut „lăcaș al Apei celei izvorâtoare de nemurire”[2].

Prin nașterea sa, Maica lui Dumnezeu „a stricat stăpânirea morții și a izvorât viață veselitoate”[3]. Pentru că s-a făcut „palatul cel dumnezeiesc al Împăratului”[4] și „cort de sfințenie”[5].

Născătoarea de Dumnezeu ne ajută „să trecem peste zidul desfătărilor”[6] din această viață și „să scăpăm”, prin rugăciunile sale, „de bântuielile dracilor”[7]. Căci ea este „strălucită cu razele fecioriei”[8] și noi, „cu cuviință”, o binecuvântăm și o preaînălțăm întru toți vecii[9].

Într-o cântare din 11 ianuarie se mărturisește faptul că Cetele Îngerești s-au înspăimântat și inimile oamenilor s-au înfricoșat de nașterea Domnului din Prea Curata Fecioară[10].

Maica lui Dumnezeu este „îndreptarea lui Adam celui căzut”[11], este „stea cu chip de soare”[12], este „pierderea blestemului celui strămoșesc”[13], este „scaunul cel de foc”[14] al lui Dumnezeu.

Pe cei trei tineri, în cuptor, i-a mântuit [Dan. [TH] 3, 23-24] închipuirea nașterii Domnului din Născătoarea de Dumnezeu[15]. Iar „Îngerul cel mare al sfatului” [Is. 9, 5] Treimii S-a născut din pântecele ei[16].

Maica lui Dumnezeu e „masă primitoare de Dumnezeu”[17] și „podoaba lui Iacov”[18]. Căci a născut pe „Vestitorul sfatului celui mare”[19] al Treimii.

Într-o cântare din ziua de 25 ianuarie, Născătoarea de Dumnezeu e numită „munte înțelegător”[20]. Și ea îi veselește pe cei care o laudă[21]. Pe când, într-o cântare a Crucii din 26 ianuarie, în care Domnul Cel răstignit este văzut ca „Strugurele cel prea copt”[22], Maica Sa Îi cere să picure în noi vinul mântuirii, prin care să ne vindecăm de „beția patimilor”[23].

Referindu-se la pururea fecioria ei, o cântare din 27 ianuarie o numește pe Maica lui Dumnezeu: „holdă nearată și nelucrată”[24].

Ea este bucuria celor scârbiți, este folositoare a asupriților, e „dătătoare de hrană” pentru cei flămânzi, e mângâiere a străinilor, este adăpostire pentru cei învăluiți, este cercetare pentru bolnavi, este acoperământ și sprijin al celor neputincioși, este „toiag al bătrâneților” noastre[25]. Maica lui Dumnezeu e „tabla Cuvântului cea purtătoare de viață”[26], prin tablă făcându-se aluzie la tablele de piatră ale Legii, care au fost scrise de degetul lui Dumnezeu [Ieș. 31, 18].

În Mineiul pe februarie[27], Născătoarea de Dumnezeu e prezentată ca cea care „păzește sufletul” nostru[28]. De aceea și noi o lăudăm „cu doxologii fără tăcere”[29].

Din praznicul zilei de 2 februarie aflăm că Maica lui Dumnezeu L-a adus pe Domnul la Templu și L-a arătat lumii[30]. Și când ea L-a adus la Templu, Pruncul Iisus avea 40 de zile[31].

Într-o cântare a Sfântului Andrei Criteanul, tot din 2 februarie, Maica lui Dumnezeu e numită „cea mai înaltă decât biserica”[32]. Iar prin „biserică”, el se referă la templul din Ierusalim.

Sfântul Simeon, Primitorul de Dumnezeu, îi vestește Maicii Domnului patimile interioare pe care ea le va trăi în ziua răstignirii Domnului[33]. Și pe care ni le dezvăluie toate cântările mariologice ale Crucii.


[1] Mineiul pe decembrie, tipărit în zilele păstoriei Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, ed. a 6-a, Ed. IBMBOR, București, 1991, p. 476.

[2] Mineiul lunei lui Ianuarie, tipărit în zilele Prea Înălțatului nostru Rege, Ferdinand I, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române fiind ÎPS Dr. Miron Cristea, cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Sfintei Biserici Autocefale Ortodoxe Române, ed. a III-a, Ed. Tipografia bisericească din Sf. Monastire Cernica, 1926, p. 55.

[3] Idem, p. 59.

[4] Idem, p. 74.

[5] Ibidem.

[6] Idem, p. 77.

[7] Ibidem.

[8] Idem, p. 170.

[9] Idem, p. 196.

[10] Idem, p. 205.

[11] Idem, p. 218.

[12] Idem, p. 239-240.

[13] Idem, p. 240.

[14] Ibidem.

[15] Idem, p. 261.

[16] Idem, p. 262.

[17] Idem, p. 311.

[18] Ibidem.

[19] Idem, p. 341.

[20] Idem, p. 392.

[21] Ibidem.

[22] Idem, p. 402.

[23] Idem, p. 402-403.

[24] Idem, p. 418.

[25] Idem, p. 440.

[26] Idem, p. 457.

[27] Mineiul lunei lui Fevruarie, tipărit cu aprobarea Sântului Sinod al Sântei nóstre Biserici Autocefale Ortodoxe Romăne, Ed. Tipografia Cărților Bisericesci, Bucuresti, 1893, 295 p.

[28] Idem, p. 10.

[29] Idem, p. 16.

[30] Idem, p. 18.

[31] Idem, p. 19.

[32] Idem, p. 22.

[33] Idem, p. 23.

Mariologia Mineielor românești [9]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Studii

de

Teologie Dogmatică

Ortodoxă

 *

(vol. 2)

*

Cap. al 13-lea al cărții

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a.

***

Sintagma „ușă neumblată”[1], cu referire la Maica Domnului, se referă la Iez. 44, 2[2]. Și semnifică nestricarea fecioriei ei.

Maica Domnului dăruie „izbăvire pașnică”[3] celor care se încred în ea. Pentru că s-a arătat „rai al nemuririi”[4] pentru noi. Iar pe acela, căruia Maica lui Dumnezeu îi curățește ochii inimii, îl arată „primitor de dumnezeiasca strălucire”[5]. Adică îl face să fie văzător al slavei lui Dumnezeu.

Într-o altă cântare, din ziua de 6 decembrie, lumina dumnezeiască, în care ne îmbracă Prea Curata Stăpână, este „lumina nepătimirii”[6]. Pentru că lumina dumnezeiască, văzută extatic, este începutul și cuprinsul nepătimirii, al încetării patimilor.

Ea este „împărăteasa a toate”[7] și „cea mai desfătată decât cerurile”[8]. Iar adjectivul „desfătată” înseamnă aici bucuroasă, veselă, împlinită.

În ziua de 7 decembrie, în finalul unei cântări, Maica lui Dumnezeu este „cea mai înaltă decât cerurile, mai mărită decât Îngerii și mai cinstită decât toată făptura”[9] tocmai pentru că e Născătoarea de Dumnezeu. Dar ea nu a ajuns o persoană hiperbolizată, din punct de vedere fizic, în urma întrupării Fiului din ea, ci este „mai înaltă decât cerurile”, pentru că L-a cuprins în pântecele ei pe Cel necuprins. Coborârea Lui la ea și întruparea Lui din ea a făcut-o să fie „mai înaltă decât cerurile”.

Într-o altă cântare din aceeași zi liturgică de 7 decembrie, Maica lui Dumnezeu e numită drept „turn cu aur poleit, cetate cu douăsprezece ziduri de apărare, scaun picurător de lumină”[10].

Născătoarea de Dumnezeu este „adăpost”[11] al celor credincioși. Căci ea este „măreția cea tainică pentru îngeri și pentru oameni, taina cea uimitoare, ascunsă din veac”[12].

Maica lui Dumnezeu se naște în mod minunat, pentru că părinții ei, Ioachim și Ana, au fost vindecați de nerodire în urma rugăciunii[13]. De aceea, Ana, „cea stearpă, naște pe Născătoarea de Dumnezeu și hrănitoarea vieții noastre”[14].

Tot în slujba zilei de 9 decembrie, din care am citat anterior, avem o cântare mariologică în care scriitorul ei s-a raportat personal la Maica lui Dumnezeu și i-a mărturisit următoarele lucruri: „tu ești luminarea mea, tu ești lauda mea, tu ești dăruitoarea înțelepciunii mele, tu ești bucuria mea, tu ești apărătoarea, puterea și sprijinitoarea mea”[15]. Mărturisire rară în imnografia ortodoxă, pentru că aceasta preferă să vorbească la persoana întâi plural.

În ziua de 12 decembrie avem o sintagmă mariologică care conține un turcism: „pat acoperit cu chilim de purpură”[16]. Iar chilim înseamnă, deopotrivă, covor turcesc cu două fețe sau broderie cu fir de lână sau de mătase.

În aceeași cântare, Maica lui Dumnezeu e numită „cer cu fulgerul întrarmat și policandru prealuminos”[17]. Ambele sintagme vorbind despre faptul că e plină de lumina Prea Sfintei Treimi.

Maica lui Dumnezeu este „apărătoare nebiruită”[18] a celor credincioși. Pentru că s-a făcut „locaș mai presus de fire”[19] al lui Dumnezeu Cuvântul. Iar Născătoarea de Dumnezeu L-a născut pe Domnul în peșteră și L-a culcat în „ieslea dobitoacelor”[20]. Tocmai de aceea „ieslea dănțuiește”, atunci când Îl primește pe Fiul lui Dumnezeu întrupat[21].

Pruncul Iisus a fost înfășat cu scutece de către Maica Sa[22]. Iar pântecele ei s-a arătat drept „rai înțelegător”[23].

Domnul e născut de către Maica Sa „în peștera Betleemului”[24]. Și pântecele său a fost „purtător de lumină”[25]. De lumină dumnezeiască. Într-o altă cântare, din ziua de 22 decembrie, pântecele Maicii lui Dumnezeu e prezentat ca locul din care a răsărit „Steaua cea cerească”[26]. Adică e văzut ca un cer dumnezeiesc. Iar Maica lui Dumnezeu, născându-L pe Fiul ei, s-a bucurat dar a și plâns, știind cine este Cel pe Care ea L-a născut[27].

Într-o cântare din ziua de 24 decembrie, Maica lui Dumnezeu e numită „izvor limpede al nemuririi”[28]. Iar peștera, unde L-a născut pe Domnul, i s-a arătat Împărătesei lumii „ca un palat frumos”[29]. Pentru că era plină de slava lui Dumnezeu și pe toate le vedea prin slava Lui.

În slujba praznicului Nașterii Domnului există o cântare în care Maica lui Dumnezeu declară: „nu știu cum s-a făcut zămislirea Celui ce S-a născut”[30]. Dar Hristos Domnul „S-a născut din Fecioara în Betleemul Iudeii”[31].

Maica Fecioară este mulțumirea noastră, a umanității, pe care noi am adus-o Domnului[32]. Cu sensul de darul nostru pentru El. În Pavecernița zilei de 26 decembrie, Maica lui Dumnezeu este „locaș încăpător” pentru Cel neîncăput[33]. Ea „a născut fără de stricăciune” pe Domnul[34]. Adică fără lehuzie. Pentru că nașterea mai presus de fire a Domnului nu a stricat fecioria ei. Căci Maica Domnului, în Icosul Utreniei din 26 decembrie, spune: „Tu ieșind din mine, eu am rămas curată și precum ai aflat pântecele meu, așa l-ai lăsat”[35].

Într-o cântare dedicată Sfântului Iosif, Logodnicul Maicii Domnului, se spune despre el că a fost „paznic adevărat al Fecioarei”[36] și că a fost numit „tată al Copilului, Care S-a născut, fiind mărit cu cinstitul nume”[37]. Pe când, într-o cântare din 27 decembrie, Maica Domnului este numită „o adevărată fiică dumnezeiască și Născătoare de Dumnezeu”[38]. Prin fiică dumnezeiască subliniindu-se faptul că a fost cu totul ascultătoare lui Dumnezeu.

A doua cântare a Vecerniei din ziua de 28 decembrie ne vorbește despre tandrețea dumnezeiască a Maicii față de Pruncul Iisus: Îl ținea pe mâini și Îl săruta adesea, fiind plină de bucurie[39]. Un loc mariologic unic până la această dată.


[1] Mineiul pe decembrie, tipărit în zilele păstoriei Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, ed. a 6-a, Ed. IBMBOR, București, 1991, p. 10.

[2] Însă în Idem, p. 128, avem o cântare în care se spune: „Și Ioil a văzut-o ca [pe] un munte sfânt și ușă neumblată”. Dacă sintagma munte sfânt e regăsibilă la Ioil 2, 1, LXX: „en ori aghio Mu”, în schimb „ușă neumblată” nu am putut să o identificăm în cartea Sfântului Profet Ioil.

[3] Idem, p. 31.

[4] Idem, p. 47.

[5] Idem, p. 52.

[6] Idem, p. 73.

[7] Idem, p. 76.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 103.

[10] Idem, p. 104.

[11] Idem, p. 105.

[12] Idem, p. 116.

[13] Idem, p. 117.

[14] Ibidem.

[15] Idem, p. 129.

[16] Idem, p. 171.

[17] Ibidem.

[18] Idem, p. 199.

[19] Idem, p. 225.

[20] Idem, p. 289.

[21] Ibidem.

[22] Idem, p. 291.

[23] Idem, p. 292.

[24] Idem, p. 293.

[25] Idem, p. 312.

[26] Idem, p. 316.

[27] Idem, p. 338.

[28] Idem, p. 354.

[29] Idem, p. 370.

[30] Idem, p. 385.

[31] Ibidem.

[32] Idem, p. 398.

[33] Idem, p. 399.

[34] Idem, p. 400.

[35] Idem, p. 404.

[36] Idem, p. 432.

[37] Ibidem.

[38] Idem, p. 451.

[39] Idem, p. 453.

Mariologia Mineielor românești [8]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Studii

de

Teologie Dogmatică

Ortodoxă

 *

(vol. 2)

*

Cap. al 13-lea al cărții

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a.

***

De aceea, pentru viața ei atotsfântă, Maica lui Dumnezeu, în comparație cu Templul, este „Biserica cea curată”[1]. Ea este „puterea celor smeriți”[2]. Pentru că îi umple de putere duhovnicească pe cei care au o viață curată. Iar pântecele ei, din care S-a născut Domnul, „ni s-a arătat nouă” drept „rai nou”[3]. Un nou rai dumnezeiesc în care umanitatea noastră, asumată în persoana Domnului, a trăit curăția dumnezeiască.

Maica lui Dumnezeu a fost însoțită și de Sfinții Îngeri la intrarea ei în Templu[4]. Și când arhiereul Zaharia o introduce în Sfânta Sfintelor pe Fecioara Maria, atunci „ceata Îngerilor cu taină prăznuiește”[5]. Pentru că se bucură de vederea unei persoane asemenea lor: plină de curăție dumnezeiască.

Arhiereul Zaharia, care a introdus-o în Sfânta Sfintelor, este „tatăl Mergătorului înainte”[6]. Iar Maica lui Dumnezeu este „cortul cel ceresc”[7], pentru că a fost plină de sfințenie și s-a învrednicit să Îl poarte în pântece pe Fiul lui Dumnezeu.

De aceea, ea este „sfeșnic strălucitor de lumină și masă a bunei credinței”[8]. Pentru că îi luminează pe toți cei credincioși și îi hrănește cu adevărurile dumnezeiești. Căci adevărurile dumnezeiești sunt pline de slava lui Dumnezeu, pentru că sunt revelări ale lui Dumnezeu în viața oamenilor.

Și, pe drept cuvânt, Maica lui Dumnezeu este o „hrănitoare de suflete”[9], pentru că ne hrănește cu harul și cu adevărurile dumnezeiești. Ea nu ne poate învăța minciuni, erezii, păcate ci ne hrănește numai cu adevărurile și cu evlavia dreptei credințe. Pentru că nu putem separa adevărul de adevărata închinare și raportare la Dumnezeu. Ci acolo unde există adevărul lui Dumnezeu există și adevărata viețuire și evlavie creștină.

Pururea Fecioară Maria este „strănepoată a lui Adam”[10] și s-a arătat „decât toată zidirea mai sfântă”[11]. Căci a trăit „de la trei ani până la cincisprezece”[12] în Sfânta Sfintelor, „fiind hrănită cu mâna Dumnezeiescului Înger”[13]. Și este „Preasfânta Sfinților”[14], pentru că „Cele cerești”, adică Puterile cerești, „au văzut pe Duhul Sfânt întru tine sălășluindu-te”[15]. Adică au văzut harul Duhului Sfânt în Maica lui Dumnezeu.

De aceea, cel care o cunoaște pe Maica lui Dumnezeu cu adevărat, se întoarce „de la tot eresul”[16]. Se îndepărtează de tot ceea ce înseamnă gând eretic, hulitor, păcătos și de toată fapta păcătoasă.

Într-o cântare din ziua de 27 noiembrie, Născătoarea de Dumnezeu este „lingurița cea purtătoare de văpaie”[17]. Căci ea este lingurița care poartă văpaia Fiului, adică slava Lui. Iar imaginea indică, în mod direct, modul de împărtășire al mirenilor, așa cum se practică el astăzi: prin administrarea Sfintei Euharistii cu lingurița.

Și pentru că e Născătoarea de Dumnezeu, tocmai de aceea ea este „mai aleasă decât [toată] zidirea”[18]. Căci ea „a luminat toată lumea cu raza cinstitei feciorii”[19]. Pentru că luminarea dumnezeiască se primește în curăția sufletului și a trupului. Și pe cei pe care i-a îndemnat să trăiască în curăție, pe aceia Maica lui Dumnezeu îi luminează mereu.

Într-o altă cântare, Maica lui Dumnezeu este „fântână limpede a nemuririi”[20]. Pentru că întru ea se vede, în mod limpede, viața dumnezeiască. Și anume, că împlinirea omului este îndumnezeirea lui. De aceea, Maica lui Dumnezeu este „frumoasă între femei”[21], pentru că frumusețea reală e frumusețea îndumnezeirii. E frumusețea duhovnicească.

Ea este „peretele cel nesfărâmat al creștinilor”[22], atunci când vine vorba de a ne apăra de toate relele. În spatele Maicii lui Dumnezeu suntem apărați ca în spatele unui perete inexpugnabil. Știm că, împreună cu ea, suntem protejați, că vom rămâne neatinși de rele.

Numirea Maicii lui Dumnezeu de „munte sfânt și de Dumnezeu umblat” are legătură cu Amvac. 3, 3, cf. LXX. Iar faptul că numai Dumnezeu l-a umblat/ l-a parcurs, indică întruparea și nașterea mai presus de fire a Fiului lui Dumnezeu din Fecioară, Care nu a stricat fecioria ei.

Maica lui Dumnezeu este „întărirea Sfinților Mucenici și lauda tuturor Cuvioșilor”[23]. Pentru că ea îi întărește pe Sfinții Mucenici în chinurile lor și îi ajută pe Sfinții Cuvioși în asceza lor. Tocmai de aceea e lăudată de ei cu mărime de inimă. Pentru că ei simt, în mod real, ajutorul Maicii lui Dumnezeu în viața lor.

Într-o cântare din ziua de 29 noiembrie, Maica lui Dumnezeu e numită: „Stăpână nespurcată, Curată…Împărăteasă și Doamnă”[24]. Iar întru ea „este toată nădejdea noastră”[25] de mântuire. Pentru că credem și așteptăm ajutorul ei pentru a ne mântui.

Ea este „norul luminii”[26]. Pentru că e un nor pe lângă Lumina lumii, Hristos Domnul. Dar „apele rugăciunilor”[27] sale ne spală de toată întinăciunea.

Într-o cântare din 30 noiembrie, Fecioara este „jilțul Împăratului, patul cel cu porfiră așternut, cămara cea cu aur împestrită, hlamida cea cu roșu vopsită…căruță purtătoare de fulger…cetatea cea cu douăsprezece ziduri…ușa cea cu aur ferecată…cerdacul cel luminos”[28].

Într-o altă cântare, din aceeași zi liturgică, Maica lui Dumnezeu este „cort neîntinat”[29]. Expresie care subliniază curăția ei inexprimabilă.

Tocmai de aceea, Prea Curata Stăpână ne ridică din gunoiul patimilor și [ne] scapă de robire și de răutatea răilor draci”[30]. Iar robirea despre care se vorbește aici e acea prindere/ acaparare a minții noastre de gânduri pătimașe.

În Mineiul pe decembrie[31], Născătoarea de Dumnezeu este numită „stăpâna făpturii”[32] pentru că L-a născut pe Stăpânul lumii. Iar nu numai oamenii ci și Puterile cele cerești nu pot să o laude „după cuviință” pe Născătoarea de Dumnezeu[33].


[1] Mineiul Lunei Noemvrie, tipărit în zilele Prea Înălțatului nostru Rege, Iubitorului de Hristos, Mihai I, Regele României și sub păstoria Î.P.S. Patriarh Miron [Cristea], cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Sfintei Biserici Autocefale Ortodoxe Române, ediția a III-a, Ed. Tipografia Cărților Bisericești, București, 1927, p. 336.

[2] Idem, p. 355.

[3] Idem, p. 356.

[4] Idem, p. 358. Cântarea la care ne referim e aceasta: „Mielușeaua cea fără prihană, Fecioara cea prea bună, astăzi intră în Biserică minunat, și înaintea ei merg Cetele celor fără de trup, și mulțimile Îngerilor, cu o mulțime de fecioare…”.

[5] Idem, p. 360.

[6] Idem, p. 362.

[7] Idem, p. 363.

[8] Idem, p. 364.

[9] Ibidem.

[10] Idem, p. 374.

[11] Ibidem.

[12] Idem, p. 375, 391.

[13] Idem, p. 375.

[14] Ibidem.

[15] Idem, p. 377.

[16] Idem, p. 380.

[17] Idem, p. 423.

[18] Ibidem.

[19] Idem, p. 428.

[20] Ibidem.

[21] Idem, p. 434.

[22] Idem, p. 438-439.

[23] Idem, p. 444.

[24] Idem, p. 445.

[25] Ibidem.

[26] Idem, p. 453.

[27] Idem, p. 459.

[28] Idem, p. 463.

[29] Idem, p. 464.

[30] Idem, p. 465.

[31] Mineiul pe decembrie, tipărit în zilele păstoriei Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, ed. a 6-a, Ed. IBMBOR, București, 1991, 519 p.

[32] Idem, p. 8.

[33] Ibidem. Cântare la care ne referim e aceasta: „Nici chiar vreo Putere înțelegătoare din ceruri nu va putea cu adevărat să te laude pe tine, Născătoare de Dumnezeu, după cuviință…”.

Page 1 of 6

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

istanbul escort istanbul escort istanbul escort