Etichetă: Tache Papahagi

Însemnări din 3 octombrie 2004 făcute la cartea: Tache Papahagi, Manual de fonetică romanică: română, italiană, francesă și spaniolă, Ed. Cartea Școalelor, București, 1943, 192 p.

***

Vechea franceză, p. 4.

inclinatio (nem) > r. închinăciune, cf. CDDE (adică I. A. Candrea și Ov. Densușianu, Dicționarul etimologic al limbii române – elementele latine, București, 1907-1914), p. 4.

p. 4: fetiolus → fecior/ follīere = foi

p. 9: medũllam → măduvă / medullarem → mădular

p. 10: fasciam → fașe

În latină, yodul este echivalentul lui i/ j sau, secundar, lui e.

p. 11: începe capitolul numit Accidente fonetice.

Aferesa/ afereza = dispariția unui sunet sau a unei silabe inițiale. Ex: buric < un buric < *umburic < *umbulicum < umbĭlīcum.

Aglutinarea = fuziunea unui sunet sau a unei particule proclitice cu un cuvânt. Particula proclitică este, în general, un articol. Ex: 1. omidă, ar. un’idă < *omidam < gr. o  midas. / 2. toropeală (în 1943 se scria: toropală) < gr. to ropalon.

p. 12: Analogia = influența pe care un cuvânt o exercită asupra unui alt cuvânt, pe cale de asemănare reală sau falsă, pe cale de asociație de idei etc. Ex: r. promoroacă (< sl.) și brumuroacă* sub influența lui brumă.

Apocopa = căderea sunetului sau a silabei finale a unui cuvânt. În română e o caracteristică a graiului maramureșean.

Cineva a însemnat pe carte, cu creionul: fo < fost. Exemplul autorului de apocopă este: fa < fată, cf. DLR, ed. 1913.

Asimilația/ asimilarea = pronunțarea identică a două sunete diferite din două silabe consecutive. Ex: 1. aspectare > *astectare cf. r. așteptare/ it. astettare; 2. pariculam > r. păreche > pereche; 3. serenum > r. serin > senin; 4. sanguinare > r. sângenare > sângerare.

Cronologia fonetică = ordinea cronologică a evoluției fonetice.

Latinescul é + n → r. in. Ex: bene > bine.

p. 13: Latinescul é + r sau o altă consoană, cu excepția lui n, nu trece niciodată la ir ci rămâne er sau ear. Ex: 1. ceram > ceară; bene > bine > bire.

Forma bire e o formă rotacizantă. Și se explică prin aceea că é + n a trecut la in înainte ca –n– latin intervocalic să ajungă la rotacizare.

Deglutinarea = operația inversă aglutinării.

Disimilația = e diferențierea fonică a unuia din două sunete identice din două silabe consecutive. Ex: 1. ũlũlare > *ur(u)lare, cf. r. urlare, it. urlare, fr. hurler; 2. *cerěsius > r. cereș > cireș; 3. sũspirare > r. suspirare > suspinare.

p. 14: Disimilația eliminatorie = dispariția unui sunet din două identice care se află în două silabe consecutive. Ex: 1. fratrem > frate; 2. per + intro > r. prentru > pentru; crībrum > cibrum > ciur.

Epenteza = apariția unui sunet în corpul cuvântului. Ex: 1. r. ceriu (ri) < caelum; 2. r. pâine < panem; 3. r. mâine < mane.

În sec. al 16-lea, în fondul total al limbii române, existau 62 % elemente latine în timp ce astăzi sunt numai 58%. Informație pe care mi-a dat-o Dr. Gianina Picioruș.

Epiteza = adăugarea unui sunet la finalul cuvântului.

Etimologia populară = alterarea formei unui cuvânt pornită dintr-o asociație de idei bazată pe o asemănare a unui cuvânt cu altul, însă ambele cuvinte fiind distincte ca sens. Ex: gr. milofillon > lat. mille folium.

p. 15: Fonetica sintactică =  întâlnirea a două sunete diferite (unul final și altul inițial) din două cuvinte consecutive în frază. Ex: 1. ad-vix > r. abi > abia: abi a venit > abia a venit; 2. eccu sic >r. ași > aș(i)a: ași a zis > așa a zis; 3. quam > r. ca > cam: ca mult > cam mult.

Densușianu îl considera pe î din îmi ca î protetic, cf. Ovide Densusianu, Histoire de la langue roumaine, Bucharest, I (1901), II (1914-1938). Aici avem II, 31.

Alții îl consideră protetic și pe –a din ace(a)sta.

Metateza = schimbarea poziției unui sunet sau a mai multor sunete în depozitul cuvântului. Ex: 1. fĭmbria > *frimbia > r. frânghie, fr. frange; 2. ĭntěger > integrum > intregum > r. întreg; 3. paludem > padūlem > r. pădure, it. padule, sp. paul; 4. r. chiag < *clagum < coag(u)lum; 5. r. chingă < *clinga < cing(u)la; 6. r. cuib < *cubium; 7. r. zgaibă < scabiam.

p. 16: Propaginarea = apariția într-o silabă precedentă sau următoare a unui sunet dedublat, fără ca acesta să-și piardă poziția. Ex: 1. facŭla > *flaccula > it. fiaceola, r. flacără; 2. r. cărunt < *cănunt < cănut < canutum; 3. r. mărunt < mănunt < *mănut (ar. minut) < mĭnutum; 4. r. funingine < funigine < *furingine < fulīginem; 5. r. sprânceană < *sprâceană < super-*cĭnnam; 6. ar. pângân < *păgân < paganum.

Proteza = apariția unui sunet ca inițială. Ex: î din îmi, îți, îi etc.

În aromână s-a generalizat a– protetic. Ex: alavdu/ laud; amură/ mură; arâu/ rău; aurlu/ urlu.

În franceză și spaniolă este e– înaintea unui s + consoană. Ex: fr. échelle/ sp. escala; fr. épée / sp. espada; fr. ester/ sp. estar.

Sincopa = dispariția unui sunet sau a unei silabe din contextul cuvântului.  Ex: 1. veteranus > vetranus > r. bătrân, it. vetrano; 2. bon(i)tatem > r. bunătate, it. bonta; 3. op(e)ram > it. opera, fr. oeuvre, sp. huebra; 4. vestimentum > r. veșmânt, it. vestimento.

Sincopa e o caracteristică a limbii franceze.

p. 14: fames = fomes > r. foame; quadrum = *quodrum > r. codru.

a → e : alacer = *alecris.

a → o: quadrum = quodrum.

a + n = î/ â. Ex: 1. manum > mână; 2. calcaneum = călcâiu/ călcâi.

a + nn > a. Ex: annum = an; ingnnare > îngănare > îngânare/ p: 19: glandem = ghindă; panticem = pântece; sangui(ne)m = sânge; tantum = atâ(n)t.

magis a(ba)nte > mai *inte >mainte > mai înainte

a + m > a. Ex:  *aramen = aramă; famem = foame; ramu(a)m = ramură; squamam = scamă.

p. 20: *excambio > *scâmbiu > *scâ′imb > scâimb > schimb

p. 21: pacem > pace, it. pace, fr. paix, sp. paz

caldariam = căldare

p. 22: glaciam > gheață → glacial; clarum = chiar

p. 23: clavem > cheie

barbam > barbă, it. barba, fr. barbe, sp. barba

p. 24: gr. cannabis > *canepa > cânepa

auscultare > *ascultare

p. 25: macsillam > măsea → maxilar

p. 26: capĭstrum > căpăstru

carrariam > cărare > it. carraia > fr. charriere <sp. carrera.

p. 26: famĭliam >fămeaie > femeie, it. famiglia.

barbatum > bărbat, it. barbato, fr. barbé, sp. barbado.

Basĭlĭcam > Băsearecă >Beserecă > Biserică.

p. 27: fomeie > fămeie > femeie

Baptĭzo > Bătez > Botez

palumbum > părumb > porumb

foliam > foaiă > foaie

clamare > chiămare > chemare

věrso > vărs; věrsum > viers / vers; persica > piersica (ultimul exemplu a fost scris de către cineva cu creionul).

io < *eo < ego

p. 28: *gennam > geana; *sementiam >sămânță, it. semenza, fr. semence, sp. semence; ventum > vânt; currěndo > curând.

p. 29: tremulo > tremur; tempum > timp, it. tempo, fr. temps <tens, sp. tiempo.

p. 33:  fenum > fân

p. 34: sinum > sân, it. seno, fr. sein, sp. seno

pĭnnam > pană

p. 35: lĭmpidum > limpede

impl(e)o > *implu > împlu > umplu

p. 37: cĭppum > cep, it. ceppo, fr. cep, sp. cepo.

cepam > ceapă

me(n)sam > m(e)asă, masă, moise, mesa.

p. 38: *imbĭbĭto > (î)mbet >îmbăt

verum > ver > văr

crĭstam > creastă, it. cresta, créte, sp. cresta

vĭr(i)dem > ve(a)rde, verde, vert, verde

p. 39: lacrĭmam > lacrimă, it. lagrima, fr. larme, sp. lágrima.

lacremă > lacrimă

p. 40: salem > sare; nucem > *nuce > nucă

p. 44: vinum > vin, it. vino, fr. vin, sp. vino

p. 45: radicinam > rădăcină

hibernum, -am > iarnă, it. inverno, fr. hiver, sp. invierno

În sec. 20 s-a observat o dezvoltare istorică a limbii române, faptul că s inițial urmat de consoană sau s intervocalic devine z: poesie, francesă, preposiție, metatesă, frasă, basată, rotacisant, epitesă, epentesă etc.

În anii 40 ai secolului al 20-lea, Tache Papahagi folosea formele: streină, ceriu (ri), cas = caz/ casuri, vechiu, grindinare = grindină; brumoroacă = brumă/ promoroacă?; bunăoară; ghiață = gheață; cari = care; presintă, „forme asteriscate” (p. 28); „atari speculațiuni”; formațiune = formare; speculațiuni = speculații.