Sărăcirea prin mult
Comunismul sărăcea prin puțin. Capitalismul obosește prin mult, prin multul insuportabil. Multe imagini, multe filme, multe tentații, multă mâncare. Dă-le de toate! Dă-le să uite! Dă-le să se uite numai la televizor, la computer și la sarmale și facem ce vrem cu ei.
Dacă niște oameni flămânzi sunt manipulabili, tot la fel de manipulabili sunt și niște oameni obezi, cu burți mari. Pentru burți mari, trebuie mâncare multă. Și îi strângem cu ușa…dacă vor mâncare.
Învățarea cu prea-binele e tot la fel de terorizantă ca și statul la coadă pentru rația de carne, ulei sau de pâine.
Când oamenii privesc spre Egiptul comunist, spre cât de bine era când furai șuruburi și lemne și aveai de toate…trebuie să îi duci câteva zile la fără televizor și apă caldă…și le trece. Tot la fel, conștiința multora ține până la banii din buzunar. Și toate vorbele frumoase, principiile trec ca laptele prin sită.
Aducerea de fund a coloanei vertebrale avide de traiul bun.
Au rămas de la Ceaușescu câteva fotografii, în care îi bătea la fund, cu o nuia, pe acoliții lui, pe apropiați, deasupra unui iepure, probabil vânat în acea zi. Și vedeai cum un om mai mare ca el de ani trebuia să decadă până într-acolo, încât să stea cu fundul în sus, pentru ca un nenorocit de oligofren, ajuns în capul statului, când Dumnezeu ne-a pălmuit din plin, să îi dea cu bățul la fund.
Șantaje ordinare. Umiliri inimaginabile atunci…și acum…trebuie să suporte oamenii cinstiți din cauza vreunui bădăran, care se crede Dumnezeu pe pământ.
Dacă te afunzi în mucii infecți ai umanității, în coptura trădărilor, a crimelor de tot felul e greu să mai ieși în toate mințile. De aceea, majoritatea trăiește în poezie de salon, nu simte mirosul greu al imposturii, al fărădelegilor, al odiosului incredibil. Și numai așa se explică de ce putem să înnotăm în iluzii și în greșeli mai mari decât noi.
Sărăcirea prin mult e sărăcirea prin derizoriu. Trebuie să ai multă cumpătare în a privi, în a citi, în a mânca, în a te plimba…ca să poți avea o viață cât de cât lungă. Pentru că postmodernitatea e o lume a excesului, a arderilor interioare extreme…și nu te lasă să fii neconsumat din plin.
Până ajungi tu la cartea care trebuie ai o avalanșă de nimicuri facile cu care să te ocupi. O avalanșă de idei, de imagini, de pseudo-oferte. Pentru că nu mulți pot să treacă prin atâtea tentații cu capul întreg, tocmai de aceea nu mai avem multe cărți sau multe emisiuni sau multe lucruri făcute foarte bine.
În locul profesioniștilor vin impostorii. Impostorii nu se implică prea mult, nu cred în ceea ce fac…tocmai de aceea tot ceea ce fac, fac cu o bucurie tâmpă, nedureroasă.
Dacă te poate cumpăra cineva cu o vadră și pe 3 lei e vai de tine și e vai de noi.
Dacă tot la fel de repede se vinde cel de sus ca și cel de jos…suntem un vapor care plutește din cauza inerției.
Dă-le multe lucruri proaste! Învață-i cu rumeguș! Învață-i proști! Lasă-i să fie niște vite pe care noi să le manevrăm cum vrem și să le sacrificăm când ne place!
Pentru că impostorii sunt mulți și toți se știu unii pe alții, ce au făcut, cine sunt, ce le poate capul…nimeni nu poate să facă pe curatul, pe dreptul, pe cutezătorul. Suntem noi și ai noștri.
Și când încep să scrie toți împotriva cuiva, multul, oricât de prost și penibil ar fi, ia ochiul prostului sau omului neinformat. Trebuie să scrii mult, indiferent cum, pentru ca să se impună minciuna. După cum îi vedem pe pupincuriștii de acum, tot la fel îi vedem și pe cei din timpuri mai îndepărtate. Sunt gata să facă orice, pentru că prostul nu poate să biruie de unul singur…ci numai în ceată, la umbra legii nedrepte.
Pentru ce are nevoie un președinte de aplaudaci, dacă e puternic?
Pentru ce are nevoie de traducerea vorbelor lui spre marele public, dacă el este explicit, apt pentru a fi președinte și pentru a ne conduce?
Ce înseamnă să conduci un popor, dacă tu ești o emblemă a unui sistem…și nu o persoană conducătoare?
Cine ne conduce? Un sistem de oameni, pe care nu îi cunoaștem…și care nu ne cunosc. Ne conducem în orb. Mașinăria unui stat e atât de prezentă și absentă în același timp încât nimeni nu poate să cuprindă întregul sistemului, ci numai părți din el.
Nu știi tot ceea ce trebuie să știi deși ești conducătorul unei fărâme din sistem. Arhiprezența legii sau a statului de drept e un concept grațios dar fals pentru că legea zboară peste oameni…când oamenii sunt cei care sunt puși să împlinească o lege.
Și cum să împlinească un aparat de stat o lege, în mod drept și unitar, când aparatul de stat și administrativ e format din sute, mii de oameni diferiți, care văd în mod diferit legile?
Tot la fel, să zicem, citim același ziar, aceeași carte, vedem același film…Dar fiecare dintre noi avem o altă poziție vizavi de evenimentele citite sau văzute. Cum ne punem de acord? Când ne punem de acord?
Cum facem față multului informațional și multului existențial?
Prea multul e sărăcirea și exterminarea noastră.
Punctul de confluență major dintre sistemul politic comunist și cel democrat e acela că epuizează persoanele, adică le folosește și apoi le elimină. Orice sistem politic îi stoarce pe oameni ca pe niște lămâi…după care îi abandonează. Pentru că sistemul nu e om cu conștiință, ci impersonalismul ridicat la rang de lege.
Tocmai de aceea legea nu se discută, ci se execută, pentru că legea nu are minte, nu e o persoană, nu poți să vorbești cu ea, ci este iradierea minții unei persoane, ideea unei persoane. Dacă e o idee proastă legea…atunci a o executa înseamnă a ridica păcatul la nivel de lege imbatabilă la nivel social.
Avem carne din belșug pentru sfârșitul de an, pentru sărbători, peste tot. Avem ornamente, cadouri, oferte turistice…și ne comportăm față de ele ca niște copii pofticioși, iraționali, pentru că am vrea să băgăm de toate, deodată, în gură.
Avem de toate dar nu avem minte.
Suntem niște obezi de 400 de kilograme, care nu ne mai putem mișca din pat…dar am mai vrea, totuși, să mâncăm, să ne ducem, să avem…lucru imposibil pentru noi.
Multul, în concluzie, consumat fără rațiune duhovnicească, se transformă într-o sărăcie mai comunistă decât orice comunism. Pentru că obezitatea omoară mai repede decât masa frugală.
Cine știe să facă slalom printe ofertele care ne suprapoderalizează, scapă. Cine nu, degeaba are de toate, pentru că tot prost e: mânâncă, bea, vrea mai mult decât poate. Și prostia e tocmai a vrea ceea ce nu poți și a folosi mai mult decât ai nevoie.